CONTEXTUL LITERAR ȘI ISTORIC DUPĂ 23 AUGUST 1944referat

Există în istoria fiecărui popor date capitale în care destinul se răsucește, se înnoadă în mrejele istoriei, aruncând nația în jocuri politice de neînțeles. Pentru poporul român 23 august 1944 a fost

un astfel de moment. Se încheia o perioadă în care România se împlinise ca stat național, își

conturase o cultură proprie care își găsise echilibrul între tradiție și sincronismul european. Ceea ce

a urmat însă, scoate din matcă întreaga societate românească impunând noi structuri sociale în

numele democrației populare. Pe fondul unei derute generale, Partidul Comunist își impune

autoritatea pe plan politic prin propagandă agresivă și manevre de culise. Este drept că devierea

sensului istoric a fost posibilă și din cauza unei neinspirate strategii politice a guvernului profascist

antonescian și a luptelor interne dintre partide care au creat un climat de insecuritate si confuzie.

Noii actori ai puterii orientează societatea română către Răsărit și anulează toate punțile de legătura

cu Europa apuseana.

Imediat după demiterea lui Ion Antonescu s-a dispus încetarea colaborării cu puterile Axei și

începerea tratativelor de ajutor reciproc cu Uniunea Sovietică. Armistițiul semnat cu marile puteri a

fost văzut ca un act de salvare națională de pe urma căruia a profitat Partidul Comunist.

In plan cultural, vantul schimbarii se simte imediat după trecerea de partea Uniunii Sovietice.

Peisajul literar românesc în această perioadă atinsese cote valorice superioare. Aproape toți marii

scriitori ai literaturii române își împlineau destinul artistic grupați pe generații: sămănătoriștii și

poporaniștii de la revista Viața Românească (I. Al. Brătescu-Voinești, Gala Galaction, Cezar

Petrescu, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu), tradiționaliștii formați în jurul revistei Gândirea

(Vasile Voiculescu, Nechifor Crainic, Ion Pillat, Aron Cotruș, Vintilă Horia). O altă generație aflată

în plină activitate creatoare era generația moderniștilor: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Victor

Eftimiu, George Călinescu, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Sașa Pană etc, care își

orientaseră scrisul către valorile și standardele europene. Un rol important pe scena literară

românească a avut-o mișcarea avangardistă ai cărei reprezentanți erau: Ion Vinea, Eugen Jebeleanu,

Miron Radu Paraschivescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Geo Dumitrescu, Zaharia Stancu

și alții.

Toată această firească cristalizare a spațiului literar românesc a fost tulburată încă din toamna

anului 1944, după alegerea noului președinte al Societății Scriitorilor Români din 24 septembrie în

persoana lui Victor Eftimiu. Prin programul pe care acesta îl propunea se deschidea larg ușa

politicului in literatură. Se punea problema aderării scriitorilor la noua ideologie marxist-leninista

ca soluție salvatoare pentru restaurarea societății în urma unui război traumatizant prin participarea

la crearea unei literaturi noi . Problemele puse in discuţie anunţsu deja noua viziune şi ideologie

literară subordonaţa politicii. La trei zile de la adunarea genarală de alegeri, Comitetul de conducere

al Societăţii Scriitorilor Români hotărăşte într-o sedinta extraordinară aderarea instituţiei la

Proiectul de Platformă a Frontului Naţional Democratic iniţiat de P C R. Literatura devine un sector

de activitate în marele şantier al reconstrucţiei sociale. Vocile conducătoare de stânga au considerat

că nu se poate schimba direcţia literară decât după o curăţenie generală în rândul scriitorilor

consacraţi de până atunci. Încep, aşadar, epurările după criteriul orientării politice a creatorilor, fără

a se ţine cont de nicio grilă estetică. Sunt eliminaţi din SSR Ion Barbu, Lucian Blaga,Dan Botta şi

mulţi alţii. Sunt primiţi în schimb în Societatea Scriitorilor Români noi figuri ca Maria Banuș, Geo

Bogza, George Călinescu, Alexandru Mironescu, Miron Radu Paraschivescu, Geo Bogza care

aderaseră deja la noua doctrină comunistă şi erau dispuşi să propage ideologia politică prin scrisul

lor în gazete şi în creaţii literare la comandă. Locul celor epuraţi a fost luat de scriitorii tineri care îşi

pusereră condeiul în slujba creării unei literaturi pentru mase. Se cerea impetuos abolirea

izolaţionismului, a turnului de fildeş în care stătea retras Poetul şi transformarea artiştilor în scriitori

tovarăşi cu rol hotărâtor în educarea poporului în spirit partinic.

Este de remarcat faptul că mulţi tineri vedeau în Partidul comununist promotorul unei democraţii

populare în care îşi puneau speranţele stoparii puternicelor crize prin care trecuse omenirea.

Întregul aparat comunist care pusese stăpânire peste societate a folosit toate resursele de manipulare

a maselor confiscând termenii democraţiei pentru a face masele populare să creadă în utopia servită

forţat. Din păcate, nici mare parte din scriitorii care s-au alinat regimentului de propagandă nu avea

cum să prevadă că în spatele imensei mascarade lozincarde stătea cel mai crunt regim totalitarist.

S-a profitat de entuziasmul acestor tineri scriitori şi de dorinţa lor de a se vedea publicaţi,

manevrându-le scrisul in unica direcţie existentă. De altfel, un concept des vehiculat în presa vremii

a fost literatura în sens unic care să unească toate forţele creatoare în jurul partidului conducător.

Printre primii poeţi tineri care s-au ataşat ideilor comuniste au fost avangardiştii (Saşa Pană,

Gherasim Luca, Miron Radu Paraschivescu), amăgiţi de idealurile înalte scoase în arena politică.

Aceştia dau dovadă de mult militantism în demolarea vechilor forme de organizare socială şi în

proclamarea noii societăţi a clasei muncitoare.Asimilarea avangardei româneşti la impunerea

ideologiei totalitare în societatea românească susţine ideea de mai sus, anume că mulţi dintre tinerii

înrolati în cântarea marilor realizari politice au crezut iniţial în eficacitatea demersului lor. Mă

îndoiesc de faptul că au fost numai oportunişti în rândul acestora. Deşi nu se poate să fi lipsit

această categorie, înclin să cred că s-au speculat entuziasmul, încrederea în viitor, tumultul creator

şi dorinţa de a schimba lumea pe care o are orice generaţie tânără.

În anii 1945-1946 se continuă în ziare şi în spaţiul cultural acţiunea masivă de impunere a metodei

realist socialiste, metodă importată din Uniunea Sovietică, ţară ce devine noul model societal.

Literatura este pusă în criză, destabilizată şi supusă unor ameţitoare campanii de presă: pe de-o

parte campanii împotriva intelectualilor de altă orientare decât cea de stânga, pe de altă parte

campanii pentru implementarea noilor modele culturale.Teoretizările despre cultura pentru mase se

doreşte a fi în continuarea celor deja existente în cultura română de la manifestul Program al Daciei

literare, cu diferenţa că acum se forţează conţinutul operei literare, nu forma acesteia. Dacă Mihail

Kogălniceanu invita intelectualii să scrie orice, numai să scrie, adepţii culturii populare doreau

invers: să se scrie doar la comandă, invocându-se necesităţi de ordin social.

Toată cavalcada politică s-a desfăşurat în mare parte în presa, care era scindată în două orientări

antagonice:de dreapta, suţinătoare a vechilor valori şi de stânga , portavocea partidului comunist.

Cele mai importante gazete au fost: Dreptatea, Adevărul şi Liberalul care pledau apolitismul

intelectual şi Scânteia, Tribuna Poporului, Contemporanul care erau organele de presă ale

Partidului.O singură publicaţie mai lasă măcar impresia de independenţă politică, Revista

Fundaţiilor Regale, unde se mai puteau citi articole despre tendinţele în literatura occidentală, mari

scriitori universali etc. În rest, presa culturală devenise un front ideologic în care se decidea soarta

literaturii române. Din păcate însa, cei care mai aveau tăria de a semnala public deviaţiile

periculoase ale artisticului erau din ce în ce mai puţini, fiind terorizaţi prin diverse metode. Una

dintre acestea a fost reducerea drastică a cotei de hârtie pentru ca aceste reviste să nu-şi mai poată

scoate tirajul, îndreptându-se spre faliment. De asemenea, cei care cutezau să critice linia directoare

în societatea română erau aspru criticaţi, cu un limbaj vulgar şi provocator de către culturnici ai

puterii ca Ion Vitner, Nicolae Moraru, Sorin Toma, Al. Piru, Ovid Crohmalniceanu, Miron Radu

Paraschivescu. Un exemplu edificator este cazul lui Tudor Arghezi. În toată această perioadă

scriittorul este un fin cronicar al vremurilor tulburi în Biletele de papagal din ziarul Adevărul. El

demască, printre altele, ofensiva de atragere ideologică a artiştilor, eliminarea oricăror opţiuni

artistice în afara celei agreate de partid, atacurile furibundel a adresa duşmanilor politici. Iata ce

scrie Arghezi intr-una dintre tablete cu privire la literatura momentului:

“Producţia literară, fie în manuscris, în foaie tipărită sau carte, de la o bucată de timp încoace a

căzut sub un nivel general, oarecum înjghebat, iar scrutat în parte, dedesuptul e de asemenea şi al

nivelului personal.Aceleaşi flaute scot alte stridenţe şi aceleaşi viori par strepezite..

Se impută scriitorului turnul de ivoriu, o locuinţă ieftină pentru plasarea invectivei critice fără

obiect(...) Talentul făcând un întreg, şi credinţa alt întreg, amândouă se compară cu două discuri şi

ceea ce lipseşte dintr-unul se împrumută din marginea neştirbită a celuilalt.

Cu toată plăcerea îmbătarii de sine prezentă în suficienţa orgolioasă cu care ne manifestam

fragmentar şi pe apucate(....) şi sentimentul că suporţi, în ceea ce priveşte valoarea, o pauză şi un

antract şi la cei mai iubiţi scriitori.”.(tablete de cronicar,Bucuresti !960, apud Selejan , Ana p 311

Rândurile de mai sus arată elocvent figura deplorabilă a lumii literare silită să se degradeze în

numele unei ideologii mântuitoare. Până în ianuarie 1947 este atacat sporadic, ţinând cont de

autoritatea acestuia în cultura română, ba chiar în decembrie 1946 este aniversat cu ocazia împlinirii

a 50 de ani de activitate, toata această ceremonie făcând parte din strategia de atragere a marelui

poet in rândurile partidului, cum se întâmplase cu alţi intelectuali români ca George Călinescu,

Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu. Semnatarul tabletelor rămâne constant observaţiei lucide a

societăţii, ceea ce îi atrage furia presei de stânga. Se dezlanţuie acţiunea de nimicire publică a

poetului abia după un an , la câteva zile de la abdicarea regelui şi instaurarea deplină a puterii aşa

zis populare cu deja ştiutul studiu semnat de Sorin Toma Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei

în revista Scânteia publicat consecutiv în patru numere începând cu 5 ianuarie 1948.

În urma atacurilor virulente este redus la tăcere timp de şase ani, după care revine în scena literară

lămurit, reeducat, înţelegând a cale de iesire din halucinantul tunel al socialismului.

L a fel patesc si alti scriitori declarati burghezi, adepti ai unei literaturi decadente si obscure.

Numele unor scriitori ca ionel teodoreanu, I al bratescu voinesti, mateiu caragiale, Constant

tonegarum Dimitrie Stelaru, Mihail drumes, Ion pillat sunt renegate de noua literatura.Aparatul

critic al partidului functiona atat in deparazitarea culturii de greaua mostenire, cat si in indrumarea

ideologica a scriitorilor” de la orase si sate”.In lumina noii orientari a culturii viata literara se

degradeaza din ce in ce mai mult. Se cerea imperios inlocuirea vechilor valori considerate putede

aprtinatoare clasei exploatatoare , cu noile valori ale realismului socialist. Spiritul proletcultist (in

sensul de cultura a proletariatului) se manifesta cu brutalitate, terminand totul in jur. I afara

demascarilor si acuzatiilor fara dovezi, au loc arestari in randul intelectualilor si artistilor.Daca in

perioada 1944 1948 se mai pastra inca aparenta normalitatii, dupa instauraea regimului Dr Petru

Groza este eli minata cu brutalitate orice forta de opozitie.Strategia prin care noua ordine socialista

a reusit sa si atinga scopurile a fost mentinerea in randul populatiei a starii de teroare prin difuzarea

pe toate caile a existentei unui pericol iminent din partea imperialistilor care ar dori sa reinceapa un

nou razboi mondial.Pentru a evita primejdia trebuia intarita vigilenta , lichidati dusmanii de clasa si

identificati spionii infiltrati in toate mediile sociale. Ca pretext al purificarii societatii de elementele

reactionare s a instituit controlul si cenzura, inevitabil si in sfera culturii. Aici vatafii ideologiei

impun teme politice la ordinea zilei, fara nicio abatere de la linie. Cultul lui Stalin, temele

razboiului rece, lupta antiimperialistasi pentru pace, antititoismul, la care se aduga la scurt timp

colectivizzarea agriculturii cu figura chiaburului ca personaj negativ, canalul Dunare Marea Neagra

devin temele exclusive ale literaturii Se opereaza in critica literara cu un arsenal de clisee de natura

a reduce creatia literara la o schema tehnica, golita de sens, persecutand metodic imaginatia si

talentul..

In aceste conditii, pentru un scriitor tanar era cu neputinta sa scrii altfel decat impuneau activiatii

culturali comunisti..Cea mai mica urma de literaturitate este aspru criticata , motivand devierea de

la metoda realist socialista care cerea scriitorului sa elogieze fara masura realizarile marete ale

partidului indrumul spre fericirea proletara si, in antiteza (procedeul stilistic preferat si

recomandat), sa infiereze trecutul burghezo- mosieresc. Intreaga suflare artistica cazuse in ordinul

irationalului. Pentru a reusi sa se impuna vatamatoarea doctrina se invoca permanent urgenta,

iminenta pericolului, necesitatea mobilizarii, astfel incat sa se justifice o singura gandire superioara

la care sa adere ceilalti.Toate genurile si speciile literare se degradeaza pana la o forma neneturala,

improprie literaturii , eliminand, frumosul, subiectivul, artisticul. Orice gand nonconformist este

anihilat de comidarii ideilor, din ce in ce mai multi.Desi metoda livrata fortat se numea realism-

socialist, noua literatura voia sa creeze o noua mitologie bazata pe falsificare care sa intemeieze o

societate comunista refractara la valoarile autentice.

Poezia a jucat un rol foarte important in transformarea societatii romanesti dupa bunul plac al

comunistilor aflati la putere. Fiind constienti de puterea cuvantului, acestia au subordonat poezia

intereselor perfide ale partidului. Indoctrinarea cu noile idei se putea face perfect cu ajutorul poeziei

,tinand cont de directetea mesajului si puterea ei de sensibilizare.Din acest motiv, s-a creat un climat

favorabil atragerii de scriitori tineri care sa si canalizeze talentul in slujba fericirii populare.Li se

promiteau conditii de lucru prielnice,posturi bine platite, inlesnirea publicarii si, implicit,

recunoasterea muncii lor, atata timp cat se facea conform indrumarilor.In politica de partid, spatiul

literar devine sectorul literar care functiona dupa un plan dat cu o metodologie obligatorie. Pentru a

intelege noile realitati socialiste, scriitorii sunt trimisi pe santiere de lucru de unde ar fi terbuit sa

adune material pentru prelucrat artistic. Se organizau sezatori literare, intalniri cu scriitorii mai

vrstnici( dintre cei lamuriti ideologic) si alte intruniri tovarasesti prin care scriitorii tineri trebuia sa

-si insuseasca metoda de creatie. Asa cum am amintit mai sus, creatiile lirice au fost cele mai

avantajoase ca instrumente de re-educare a masselor indeplinind mai multe functii:

-functia de culturalizare-In anul 1948,o buna parte a RSR era semianalfabeta sau cu o educatie

precara. Din acest motiv, populatia putea fi lesne prelucrata si indreptata catre cultura partinica,

denumita democratic cultura pentru masse.S a inceput o campanie de alfabetizare in toata tara si s

au infiintat Case de cultura, cenacluri, si alte institutii culturale in mai toate orasele tarii spre care au

fost indreptati oamenii muncii, Aceasta initiativa ar fi fost de salutat, daca s ar fi dorit doar

scoaterea oamenilor sin ignoranta, dar inreresul comunistilor in aceste campanii era ca oamenii sa

fie influentati inca din clasele primare spre o aderare completa la noua ideologie.

-functia de popularizare a ideilor partidului-Poetii devin in aceasta perioada doar simple voci care

lauda neincetat evenimentele si marile realizari socialiste,inalta imnuri partidului ca zeu tutelar,

liderilor sovietici Stalin si lenin lui Gh Gheorghiu Dej. Creatia poetica se deruleaza dupa un

calendar bine pus la punct, respectand , pe de o parte evenimentele socialiste ( 1Mai, 23 August, 7

Octombrie, 30 decembrie), pe de alya parte Congresele Partidului Muncitoresc Roman si

declansarea diferitelor campanii initiate de Partid. Daca are loc o sedinta CC al PRM, poetii se

intrec in a lauda hotararile luate si discursurile intelepte. Poezia este , de asemenea, mijloc de

propaganda al campaniilor de partid ( Campania antititoista, campania de colectivizare,

imperialista).

-functia de mobilizare a maselor

activistii culturali ai partidului au fost foarte preocupati cum poate produce poezia sentimente in

randul cititorilor neinstruiti, astfel incat acestia sa devina soldati fanatici ai partidului comunist. Cea

mai importanta cale a fost reluarea neistovita a acelorasi subiecte care faceau din regimul existent

Vitelul de aur al poporului.S au dovedit foarte eficace creatiile literare de inveninare si mobilizare a

cititorului impotriva dusmanilor de clasa. Se suprasolicita sentimentul urii si al neincrederii. Eugen

negrici spunea ca „ se pune la bataie” orice fel de argument oricat de mincinos pentru a cultiva

mitul complotului malefic”(EN, Literatura romana in comunism, PoeziaI, Ed. Fundatiei Pro<

Bucuresti, 2006, p 30)

-Functia de creare a unei noi constiinte socialiste, a Omului nou. Visul de aur al partidului a fost de

a produce mutatii majore in constiinta individului in functie de principiile ideologiei marxist-

leniniste.Acesta a fost obiectivul principal al revolutiei culturale initiata de noua conducere( insusi

termenul de revol.utie prefigura o schimbare radicala in toate sectoarele culturii .