TERAPIA DISLEXO-DISGRAFIEI

A. Metode și procedee cu caracter general

Pregătesc subiectul, din punct de vedere psiho-fizic, pentru aplicarea metodologiei

specific logopedice, iar pe de altă parte, fortifică organismul (fizic şi psihic) şi facilitează

efectele acţiunii metodelor din categoria celor specifice. Ca în toate cazurile, multe din aceste

metode şi procedee se pot efectua sub formă de joc (în funcţie de vârsta subiectului) sau Ii se

pot imprima un caracter de distracţie - relaxare şi înlăturare a oboselii.

1. Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii:

-mișcarea finăa a degetelor și a mâinilor contribuie la o mai bună ținere a instrumenteșor

de scris, evitarea oboselii și la alunecarea facilă pe foaia de scris.->intindere și strângere a

degetelor și a brațelor, prindereași apucarea mingii, atârnarea de o bară, trasarea cu degetul a

unor forme în lada cu nisip, flotări, îndepărtarea și deschiderea alternativă și ritmică a

degetelor, mișcarea degetelor prin imitarea căntatului la pian, trasarea cu degetul ăn aer a

literelor, decupare și colorarea literelor, strângerea unei mingi de cauciuc, scrierea grafemelor

după contur, modelaj în plastelină,

-adoptarea poziției corecte de scris;

-la cei cu infimități motorii cerebrale- exercițiile de dezvoltare a musculaturii degetelor și

mâinii trebuie să fie îmbinată cu exerciții fizice generale;

2. Educarea și dezvoltarea auzului fonematic

Existenţa tulburărilor auzului fonematic, sau slaba dezvoltare a acestuia, determină

dificultăţi nu numai la nivelul emisiei, dar şi Ia cel al discriminării literelor şi reprezentării lor

în planul grafic. Dacă fenomenul este accentuat, dificultăţile se extind la nivelul grupurilor de

litere şi chiar al cuvintelor. în astfel de situaţii, dislexo-disgraficul nu conştientizează propriile

sale dificultăţi şi nu reuşeşte să efectueze comparaţii corecte între produsele sale lexico-

grafice şi cele ale unui subiect normal.

-recitarea cu intonație a unor poezioare scurte, ghicirea vocii unor copii pe care nu îi

vede, folosirea de cuvinte paronime. Acestea contribuie la diferenţierea sunetelor

asemănătoare, ca pronunţie şi poziţie a aparatului fonoarticulator, în emiterea lor, ca şi

diferenţierea grafemelor ce au structuri optice apropiate.

3. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială

-exerciții de fixare a schemei corporale: recunoașterea și denumirea părților corpului ,

plasarea diferitelor obiecte în spaţiu, în raport de propriul său corp; să înveţe să stabilească

relaţii spaţiale corecte între diferite obiecte, să aprecieze poziţia ocupată dediferite obiecte în

mişcare, în raport cu altele sau cu propriul corp, să înveţe să distingă sau să desprindă un

obiect sau o fiinţă dintr-un context mai mult sau mai puţin aglomerat etc.

Alte elemente, ce trebuie luate în consideraţie, sunt cele care privesc poziţia corectă şi

constantă a corpului, a caietului de scris şi a cărţii de citit, pentru că altfel ele imprimă

inconstanţă în forma grafică şi lexică pe direcţia mărimii, a spaţiului, a modulării, a

intensităţii, a respectării spaţiilor dintre grafeme şi a pauzelor dintre cuvinte, a corelării expir-

inspir, cu respectarea regulilor ortografice şi ortoepice .etc.

4. Înlăturarea atitudinii negative faţă de citit-scris şi educarea personalităţii

Repetarea insuccesului şcolar, ca urmare a neputinţei exprimării corecte prin

comportamentul lexico-grafic, accentuează starea de oboseală intelectuală şi fizică. Cu timpul,

se instalează o hipersensibilitate afectivă şi o stare de repulsie faţă de procesul instructiv, în

general, şi faţă de activitatea de citit-scris, în special.

- Pentru înlăturarea unor astfel de comportamente, cel mai eficace procedeu este

acela al psihoterapiei. S-a dovedit că psihoterapia joacă un rol însemnat şi în alte

tulburări ale limbajului, în special în bâlbâială şi logonevroză (E. Verza, 1972); deşi

nu corectează direct handicapul de limbaj, ea contribuie la instalarea unui echilibru

psihofizic, atât de necesar în dezvoltarea personalităţii, şi netezeşte terenul pentru

aplicarea metodelor şi procedeelor specific logopedice.

- „Jocul curativ logopedic", când Ie creează copiilor posibilitatea de a se

substitui poeţilor, regizorilor şi actorilor.

B. Metode şi procedee cu caracter specific logopedic

Metodele şi procedeele specifice pot fi aplicate concomitent cu cele din prima categorie

sau după o anumită perioadă de timp, când se constată efectele pozitive ale celor dintâi.

Desigur,. în cazurile în care nu există sau nu se manifestă tulburări care să necesite aplicarea

metodelor şi procedeelor cu. caracter general, activitatea terapeutică va începe direct cu

metode şi procedee cu caracter specific logopedic.

Activitatea de corectare trebuie să; înceapă cu înlăturarea dislaliei, rinolaliei, bâlbâielii

etc, după metodologia cunoscută. Pe măsura obţinerii unor rezultate pozitive în terapia

logopedică a tulburărilor vorbirii orale, se va trece la corectarea în planul lexico-grafic.

Un alt principiu cu caracter general este acela al demarării activităţii terapeutice cât mai

de timpuriu şi odată cu manifestarea primelor elemente cu caracter disgrafic sau dislexie.=

evitarea unor deprinderi greșite.

Formarea şi dezvoltarea, la logopat, a deprinderilor de analiză-sinteză, atât în planul

lingvistic, cât şi în cel logic. . Cum scrierea contribuie la formarea deprinderii de a citi, iar

exerciţiile repetate de citire înlesnesc trecerea din planul fonetic în cel grafic şi dezvoltă

vocabularul, devine oportună nu numai analiza şi sinteza elementelor componente ale

cuvintelor şi propoziţiilor, dar şi a unităţilor sintagmatice cu sens.

1. Obişnuirea logopatului să-şi concentreze activitatea psihică, şt în primul rând gândirea

şi atenţia, asupra procesului de analiză şi de sinteză a elementelor componente ale grafo-lexiei

2. Formarea la logopat a capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice-

subiectul învaţă să-şi controleze, în plan mintal şi acţionai, întreaga activitate necesară

manifestării comportamentului lexico-grafic şi astfel, încetul cu încetul, capătă posibilitatea

de a evita erorile pe care le comitea în mod obişnuit.

3. Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre, fonenir grafem, literă-grafem şi

fonem-literă.

4. Dezvoltarea capacităţii de discriminare auditivă, vizuală şi kinestezic-motrică.

5. Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de citit-scris.

-Citirea imaginilor izolate şi în suită

- Citit Scrisul selectiv

-Citirea simultana şi scrisul sub control

-Citirea şi scrierea în pereche.

-Citirea şi scrierea în ştafetă.

-Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic

-Citirea şi scrierea pe roluri,

-Citirea şi scrierea pe sintagme.

-Exerciţii de copiere, dictare şi compunere.

6. Corectarea tulburărilor de vorbire se face înainte sau concomitent cu terapia dislexo-

disgrafiei.

7. Terapia dislexo-disgrafiei trebuie să vizeze, în egală măsură, dezvoltarea limbajului şi

stimularea activităţii psihice.

8. Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere este o condiţie de bază în terapia

tulburărilor grafo-lexice.

Nu vom trata numai tulburarea limbajului, ci întreaga personalitate, pentru a se putea

dezvolta integru şi armonios. în acelaşi timp, subiectul trebuie direcţional astfel încât să fie

capabil să recepţioneze, în mod activ şi conştient, influenţele . terapeutice şi să-şi . adapteze

întregul comportament la eficacitatea acestora.

Unii specialisti recomanda incepetrea terapiei inca din cls. I