TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR:

Obligatia este acea componenta a raportului juridic prin care o persoana numita debitor, este tinuta fata de alta persoana, numita creditor, sa execute o prestatie care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva (dare, facere, non facere).

obligatie naturala (obligatie civila imperfecta), respectiv acea obligatie care este executata de catre debitor de buna voie, în sensul ca acesta nu poate cere restituirea prestatiei, dar în schimb creditorul nu poate aduce îndeplinirea prin forta de constrângere a statului, în cazul în care aceasta nu este adusa la îndeplinire de buna-voie.

Elementele raportului juridic de obligatii Structura obligatiei:

Ca orice raport juridic civil, si aportul de obligatie are cunoscutele elemente structurale:- subiectele, continutul si obiectul.

1).- Subiectele raportului juridic de obligatii:

atât persoane fizice, cât si persoane juridice.

regula este ca atât subiectul activ - creditorul -, cât si subiectul pasiv - debitorul, se determina în momentul nasterii acestor raporturi

Exceptii: - sunt raporturi juridice obligationale la care, în momentul nasterii lor, numai unul dintre subiecte este determinat, celalalt fiind doar determinabil.

Subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor.

Subiectele raporturilor obligationale au o dubla calitate, fiecare fiind, în acelasi timp, creditor al unei prestatii si debitor al altei prestatii.

În raporturile unilaterale, o parte este numai creditor, iar cealalta parte, numai debitor.

De asemenea, la obligatiile solidare, când exista mai multi creditori (solidaritate activa), ei se numesccocreditori  iar când exista mai multi debitori (solidaritate pasiva), ei se numesc codebitori

2).- Continutul raportului juridic de obligatii:

Conţinutul raportului juridic obligaţional este alcătuit din dreptul de creanţă care aparţine creditorului şi obligaţia corelativă acestui drept, care incumbă debitorului.

Raportul de obligaţie poate fi, din punct de vedere al conţinutului, simplu, atunci când o parte are numai drepturi, iar cealaltă parte numai obligaţii sau complex, atunci când ambele subiecte au atât drepturi cât şi obligaţii.

Conţinutul raporturilor juridice de obligaţii este determinat prin voinţa părţilor, atunci când izvorul obligaţiei este contractul civil, respectiv legea, în cazul în care izvorul obligaţiei este fapta juridică ilicită cauzatoare de prejudicii

3).- Obiectul raportului juridic de obligatii:

Obiectul raportului juridic obligational, consta în actiunile sau inactiunile la care partile sunt îndrituite sau de care sunt tinute.

Aceste actiuni reprezinta executarea uneia dintre cele trei obligatii principale, si anume obligatia de a da, a face si a nu face ceva.

Clasificarea obligatiilor:

1).- Clasificarea obligatiilor dupa izvorul lor:

sunt obligatii nascute din acte juridice, a).- contracte;b).- acte juridice unilaterale;

obligatii nascute din fapte juridice.

c).- fapte ilicite cauzatoare de prejudicii;

d).- îmbogatirea fara just temei;

e).- gerarea intereselor altei persoane;

f).- plata nedatorata.

2).- Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor:

A).- O prima clasificare distinge între cele trei categorii de obligatii:

A ).- Obligatia de a da  (dare):- înseamna obligatia de a constitui sau a transmite un drept real, care nu se confunda cu obligatia de a preda, care este o obligatie de a face

B).-   Obligatia de a face  (facere): - este îndatorirea subiectului pasiv dea efectua o lucrare, un serviciu si, în general, orice prestatie pozitiva în favoarea subiectului activ, cu exceptia transmiterii sau constituirii unui drept real.

si obligatia de a face poate fi cu executare dintr-o data, cu executare succesiva, cu executare continua,

C). - Obligatia de a nu face  - consta într-o conduita negativa, adica în abtinerea debitorului de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor.

Obligatia de a nu face, are ca obiect o abtinere, sau cum i se mai spune, o prestatie negativa.

Obligatia de a nu face este prin natura ei, numai cu executare continua,

B).- dupa continut:

a).- Obligatii pozitive ( obligatia de a da si de a face);

b).- Obligatii negative (obligatia de a nu face).

C).- O a treia clasificare dupa efecte, o reprezinta:

Obligaţia determinată (sau de rezultat) este o obligaţie strict personală, sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul asumându-şi îndatorirea de a obţine, un rezultat bine determinat, desfăşurând o anumită activitate.

De exemplu, în cazul contractului de vânzare – cumpărare, obligaţia vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru determinat sau, în cazul unui contract de transport, obligaţia cărăuşului de a transporta marfa la o anumită destinaţie.

Obligaţia de diligentă (sau de mijloace) constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la realizarea acelui rezultat.De exemplu, obligaţia medicului născută din contractul dintre medic şi pacient, prin care medicul se obligă să acţioneze cu toată prudenţa şi diligenţa pentru însănătoşirea pacientului

3).- Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor:

Sanctiunea obligatiei:este definita ca fiind dreptul creditorului de a recurge la forta de constrângere a statului pentru realizarea dreptului sau.Actiunea în justitie consta în posibilitatea creditorului de a obtine o hotarâre judecatoreasca prin care debitorul sa fie obligat la executarea prestatiei ce o datoreaza.

a).- Obligatii civile sau perfecte este acea obligaţie a cărei executare este asigurată, în caz de neexecutare de către debitor, printr-o acţiune în justiţie şi obţinerea unui titlu executor ce poate fi pus în executare silită.

b).- Obligatii naturale sau imperfecte – numită şi obligaţie naturală, este acea obligaţie care nu poate fi executată silit, dar dacă a fost executată de bună voie, debitorul nu mai are posibilitatea să ceară restituirea prestaţiei.

Obligatii naturale se clasifica în 2 categorii:a) Obl. Degenerate- care şi-au pierdut sancţiunea în urma

expirarii termenului de prescripţie;b) Obl. Avortate- care se nasc fără sancţiune (jocuri în cărţi,

pariu, etc.)

4).- Clasificarea obligatiilor dupa opozabilitatea lor:

a).- Obligatii obisnuite - sunt cele care alcatuiesc regula;

b).- Obligatii reale (propter rem) - apar ca un acesoriu ale unui drept real, ca adevarate sarcini reale, cum sunt cele prevazute pentru detinatorii de terenuri agricole, de a asigura cultivarea acestora

c).- Obligatiile opozabile tertilor - sunt strâns legate de posesia lucrului, corespunzând unor drepturi de creanta. Este cazul obligatiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosinta lucrului închiriat.

Izvoarele obligatiilor: sau temeiul aparitiei obligatiilor

Prin izvor de obligatii, întelegem acel fapt juridic - în sens larg -, care da nastere unui raport juridic de obligatii.

Temeiul apariţiei a obligaţiilor:

Sunt acte juridice şi fapte juridice sau temeiul apariţiei sunt contractul, cvasicontractele, delictele şi cvasidelictele.

a).- Contractul - este un acord de vointa între doua sau mai multe persoane, prin care se nasc, se  modifica sau sting, drepturi subiective şi obligaţiuni juridice.

b).- Cvasicontractul:- sunt nişte fapte legale, licite, care duc la naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor subiective şi a obligaţiunilor juridice.

c).- Delictul - este fapta ilicita savârsita cu intentie, prin care se cauzeaza un prejudiciu altei persoane si care obliga pe autorul sau la reparatie.

d).- Cvasidelictul - este o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, savârsita fara intentie, ce duce la naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor subiective şi a obligaţiunilor juridice.

Deosebirea dintre delict şi cvasidelict constă în forma vinovăţiei. Astfel, delictul este o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită cu intenţie, în timp ce cvasidelictul este o faptă ilicită săvârşită fără intenţie, din neglijenţă sau imprudenţă.

e)Legea este considerată izvor de obligaţie în măsura în care prin lege se nasc, direct şi nemijlocit, obligaţii civile. De exemplu, obligaţia de întreţinere reglementată de art. 86 Codul familiei.1

Având în vedere criticile formulate, s-a impus clasificarea izvoarelor de obligaţii în:

Acte juridice civile:

a).- Contractul;

b).- Actul juridic unilateral.

Faptele juridice:

a).- Gestiunea de afaceri;

b).- Plata nedatorata;

c).- Îmbogatirea fara just temei;

d).- Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Teoria generală a contractului civil

Reiesind din prevederile art. 666 al. 1 CC RM - Contractul civil- se subînţelege ca un acord de vointă încheiat între doua sau mai multe persoane, prin care se nasc, se  modifica sau sting, drepturi subiective şi obligaţiuni juridice.

Vointa juridica: se întelege întâlnirea concordanta a doua sau mai multe vointe individuale, cu intentia partilor de a produce efecte juridice.

Vointa juridica, alaturi de cauza actului juridic, formeaza consimtamântul, care reprezinta una dintre conditiile de validitate ale oricarei conventii.

1. Principiul libertatii de vointa, se poate concretiza astfel:

1 Art. 86 alin. 1 Codul familiei dispune că „obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane prevăzute de lege.”

a).- fundamentul fortei obligatorii a contractului îl constituie vointa partilor;

b).- orice contract este just si legitim, daca este rezultatul vointei partilor;

c).- acest principiu asigura deplina libertate contractuala, atât în ceea ce priveste libertatile de fond, respectiv de a introduce tot felul de clauze, cât si în ceea ce priveste libertatile de forma;

d).- contractele au putere de lege între partile contractante, conform regulii pacta sunt servanda.

Reiesind din art. 667 CC faţă de contracte se aplică un principiu fundamental şi acest este principiu numit principiul libertatii contractuale, conform caruia, persoanele sunt libere, prin simpla lor vointa, sa încheie orice fel de contracte si sa creeze orice fel de obligatii, cu conditia de a nu se aduce atingere ordinii publice si bunelor moravuri.

Clasificarea contractelor civile

1.).- Clasificarea contractelor dupa continutul lor:dupa voinţa părţilor.

A).- Contracte sinalagmatice (bilaterale):- când partile se obliga reciproc, una catre alta".

B).- Contractele unilaterale:- unde este manifestarea de voinţă ale ambilor părţi, doar ca numai o parte are drepturi şi obligaţii, cealalta parte are numai drepturi.importantaa).- cazul contractul sinalagmatic, trebuie întocmit în atâtea exemplare câte parti cu interese contrarii suntb).- contractele sinalagmatice

- exceptia de neexecutare a contractului- rezolutiunea sau rezilierea contractului- riscurile neexecutarii contractului -

2.).- Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti:

A).- Contracte cu titlu oneros:- fiecare parte urmăresc obţinerea unui profit sau un avantaj patrimonial. Se împart în 2

categorii:1).- Contracte comutative:- sunt acele contracte unde întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunoscut la momentul încheierii, semnării contractului,

2).- Contracte aleatorii:- Avantajele pe care le vor obtine partile nu sunt cunoscute deoarece, acestea s-au obligat una fata de cealalta în functie de un eveniment viitor si nesigur în ceea ce priveste realizarea.

B).- Contracte cu titlu gratuit:- "contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte". Una din parti se obliga sa-i procure celeilalte un folos patrimonial, fara a primi ceva în schimb, astfel ca una dintre parti a fost determinata sa contracteze animus donandi.

Se impart în 2 categorii: 1).-Liberalitati:- sunt acelea prin care una din parti transmite un drept din patrimoniul sau în patrimoniul celeilalte parti, una din parti însarcinându-se, iar cealalta îmbogatindu-se. intra în aceasta categorie, în principal, contractul de donatie.

2).- Contractele dezinteresate:- unde o parte contractatntă face un serviciu celelaltei părţi fara a se însaraci pe sine si nici în scopul îmbogatirii celeilalte parti. -comodatul, mandatul gratuit, depozitul gratuit, etc.

3.).- Clasificarea contractelor dupa modul de formare:

A).- Contracte consensuale: - acele contracte care se încheie prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi necesara îndeplinirea vreunei conditii de forma, precum înscrisul constatator sau act autentic.

Aceste contracte sunt regula,

B).- Contractele solemne:- sunt acelea pentru a caror încheiere se cere respectarea unei anumite forme, care, ca regula, este forma autentica. Înscrisul, în cazul contractelor solemne, este cert. Nerespectarea formei solemne, atrage nulitatea absoluta a contractului.

solemnitatea poate consta în alte formalitati decât forma autentica, cum este cazul contractului de arenda, care este valabil numai daca este încheiat  în scris si înregistrat la consiliul local.

C).- Contractele reale:- se caracterizeaza prin aceea ca, pentru formarea lor nu este suficienta simpla manifestare de vointa a partilor, ci trebuie sa aiba loc si remiterea materiala a lucrului.

4.).- Clasificarea contractelor dupa modul de executare:

A).- Contracte cu executare instantanee ( imediată dintr-o data)

B).- Contracte cu executare succesiva

5.).- Clasificarea contractelor dupa modul de reglementgare:

A).- contracte numite:- sunt acele contracte reglementate prin dispozitii exprese ale Codului civil si ale altor legi

B).- Contracte nenumite:- neprevăzute de lege.

6.Clasificarea contractelor dupa corelaţia între ele:

A).- Contracte principale-au existenţă

B).- Contracte accesorii

7.).- Clasificarea contractelor dupa modul în care se exprima vointa partilor contractante:

A).- Contracte negociate-unde ambele părţi negociază părţile

B).- Contracte de adeziune- contracte cu clauze standarte

C).- Contracte forţate

Încheierea contractului:

1).- Acordul de vointe:Prin încheierea contractului întelegem realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractului, Acest acord se

realizeaza prin întâlnirea concordanta a unei oferte de a contracta, cu acceptarea acestei oferte.

2.) - Rolul vointei juridice - Vointa juridica este formata din consimtamânt si din cauza sau scopul contractului

A).- Principiul libertatii actelor juridice:- conform caruia partile pot încheia orice acte juridice civile, prevazute sau neprevazute de lege, însa permise de aceasta, le pot modifica sau pot dispune încetarea lor.

B).- Principiul vointei interne sau reale:a).- Vointa interna:Vointa este, în ultima instanta, un act psihologic, dar pentru a avea valoare juridica, este

nevoie sa fie exteriorizata.- elementul interne (vointa propriu-zisa a partilor), adica aceea ce ele au vrut cu adevarat,

sensul exact si întinderea acestui act psihologic;- elementul extern, exteriorizarea vointei, considerarea ei în sensul si în limitele date de

forma de exprimare.b).- Vointa declarata:Este necesar ca vointa sa fie exteriorizata pentru a fi apta de a produce efecte juridice.Vointa juridica este formata din vointa interna si vointa declarata. Ori de câte ori

declaratia de vointa (vointa exteriorizata) nu exprima exact vointa reala (interna), suntem în prezenta unei discordante între elementul intern, psihologic si cel extern, situatie care se cere solutionata prin a decide care dintre cele doua elemente are preponderenta sau, mai exact, care dintre ele ( vointa interna- reala sau cea externa- declarata) produce efecte juridice, pentru ca, pe baza acestei decizii, se va determina continutul contractului.

Codul nostru civil a adoptat conceptia subiectiva, a vointei interne.

Acest acord poate fi realizat prin 2 modalităţi:1. Părţile negociază contractul cu privire la toate clauzele acestuia.2. O parte face o propunere /ofertă/ celelaltei părţi care fie

acceptată, fie respinge propunerea.Oferta de a contracta : Oferta (policitatiunea) este propunerea pe care o persoana o face altei persoane sau publicului în general, de a încheia un contract în anumite conditii.Forma ofertei este libera, ca si aceea a întregului consimtamântOferta se poate face în scris, verbal sau în mod tacit.Nu se cere nici o conditie speciala de forma pentru valabilitatea ofertei.Conditiile ofertei:

a).- Oferta trebuie sa fie ferma, reala, serioasa, constienta, neviciata, neechivoca, precisa si completa,Forta obligatorie a ofertei. Raspunderea pentru revocarea ofertei:Se pune problema daca oferta, dupa ce a fost lansata, dar înainte de a fi acceptata, da nastere vreunei obligatii în sarcina ofertantului, iar

în caz de raspuns afirmativ, care este natura si cât timp dureaza aceasta obligatie.pâna în momentul încheierii contractului, oferta si acceptarea sunt revocabile.În rezolvarea fortei obligatorii a ofertei, trebuie sa avem în vedere doua ipoteze:A).- Oferta este facuta unei persoane prezente: - În acest caz, oferta trebuie acceptata pe loc. Daca oferta nu este acceptata imediat, ofertantul nu are nici o obligatie.B).- Oferta este facuta unei persoane absente:

a).- daca oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca în mod liber,

b).- daca oferta a ajuns la destinatar, urmeaza sa distingem alte doua situatii:

- daca oferta este cu termen, ofertantul este dator sa o mentina pâna la expirarea  termenului.

- daca oferta este fara termen, se admite ca ofertantul este obligat sa o mentina un timp rezonabil.

Oferta devine caducă în două cazuri: --- dacă nu a fost acceptată în termen expres stabilit de ofertant sau în termenul necesăr schimbului propunerii şi acceptării ofertei, conform circumstanţelor cazului, practicii stabilite între părţi şi uzanţelor. --- dacă oferta este respînsă de destinatarul ei. Acest mod de caducitate se va aplica doar în cazul ofertelor adresăte unor persoane determinate, deoarece în cazul ofertelor adresăte publicului respîngerea ei de către o persoană nedetermînată nu poate avea efect caducutatea ei.

Retragerea ofertei înaintea termenului de expirare, atrage raspunderea raspunderii civile a ofertantului.Teoria raspunderii delictuale - raspunderea pentru revocarea înainte de termen a ofertei, are la baza art.998

Daca ofertantul si-a retras în mod intempestiv oferta si prin aceasta a cauzat un prejudiciu moral destinatarului, acesta va fi obligat la plata de daune catre destinatar,

Cea mai eficienta reparatie a prejudiciului încercat de cel care a acceptat oferta, rezida în aceea în a se considera caci contractul a luat fiinta, acordul de vointa al partilor realizându-se prin acceptarea ofertei de catre destinatarul ei.

Acceptarea ofertei:Acceptarea consta în manifestarea de vointa a unei persoane de a încheia un contract în conditiile stabilite în oferta ce i-a fost adresata

în acest scop. Ca si oferta, acceptarea se poate face în orice forma, scris sau verbal.De asemenea, ea poate fi expresa, sau tacita - legea admite tacita relocatiune (art.1437), primirea mandatului poate fi tacitaConditiile acceptarii: -  sa fie pura si simpla, adica sa concorde cu oferta, sa fie neîndoielnica, oferta adresata unei anumite persoane poate fi acceptata numai de catre aceasta. Oferta adresata publicului, poate fi acceptata de oricine;

--- acceptarea să nu fie tardivă. Aceptarea este tardivă doar în cazul în care ea a ajuns la cunoştînţa ofertantului după expirarea termenului. Acceptarea nu este tardivă dacă oferta a fost retractată. deoarece în acest caz, şi avînd în vedere situaţia cînd poate oferta fi retractată, se consideră că ea nu a ajuns niciodată să-şi producă efectele juridice, deoarece ea nu a ajuns să fie cunoscută de destînatarii ei. Acceptarea exprimătă după expirarea termenului valorează o nouă ofertă, art. 691 alin. 1, C. civ. Totuşi o astfel de acceptare va fi producîtoare de efecte juridice dacă ofertantul comunică neîntărziat că el consideră acceptarea parvenită în termen. În situaţia în care, destinatarul a răspuns la timp, dar ea ajunge la cunoştînţa ofertantului după expirarea termenului, din motive îndependente de voinţa destinatarului, (greva cărăuşului), acceptarea va fi considerată că a ajunst la timp la ofertant, dacă ofertantul nu comunică imediat faptul întîrzierii – art. 692 alin. 2 C. civ

Momentul si locul încheierii contractului:Momentul încheierii contractului: - acela în care se realizează acordul de voinţă prin întâlnirea acceptării cu oferta de a contracta.A).- Contractul încheiat între prezenti: - momentul încheierii contractului este acela în care ei cad de acord asupra încheierii acestuia.B).- Contractul încheiat prin telefon: - este considerat perfectat în momentul în care ofertantul si acceptantul au cazut de acord asupra încheierii sale.C).- Contractul încheiat prin corespondenta (între absenti):

a).- Sistemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii:- potrivit caruia contractul se considera încheiat în momentul în care destinatarul ofertei s-a hotarât sa o accepte, chiar daca vointa de acceptare nu a fost expediata ofertantului,

b).- Sistemul receptiunii acceptarii:- unde contractul se considera încheiat în momentul în care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, fiind indiferent de faptul ca ofertantul a luat sau nu cunostinta de cuprinsul lui.Regimul juridic al contractelor la distanta:Definitie  - contractul la distanta este contractul de furnizare de servicii sau produse între un comerciant si un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de catre comerciant, care utilizeaza în mod exclusiv, înainte si la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicatie la distanta.Încheierea contractului la distanta:A).- Obligatia de informare - Din dispozitiile art.3 si 4 din O.G.nr.130/2000 rezulta cu claritate ca obligatia comerciantului de a informa consumatorul exista nu numai înainte de încheierea contractului la distanta, cât si în timpul executarii acestuia.

Fundamentul obligatiei de informare - în directivele europene si în câteva acte normative recent aparute, din aplicarea principiului echitatii, sau din lege, deoarece " conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa".

Obiectul si continutul obligatiei de informare - Obiectul obligatiei de informare poarta asupra tuturor informatiilor necesare a influenta intentia potentialului contractant/consumator de a achizitiona un produs sau serviciu util folosintei acestuia.

Partile contractante:Obligatia de informare se aplica în toate raporturile juridice,

gasindu-si aplicarea cea mai frecventa în raporturile dintre comercianti si consumatori.

Obiectul derivat al contractului:-  informatiile se pot referi la calitati inerente obiectului derivat al contractului, iar din punct de vedere subiectiv, informatiile trebuie sa vizeze scopul urmarit de creditorul obligatiei de informare, adica debitorul acestei obligatii trebuie sa se intereseze daca acesta corespunde cerintelor clientului si sa-l sfatuiasca pe acesta în legatura cu utilizarea lucrului.

Natura juridica a obligatiei de informare - obligatia de a comunica creditorului acestei obligatii, un pachet de cunostinte necesare unui consimtamânt valid la încheierea contractului ,

executarii în bune conditii a contractului, sau folosirii bunului achizitionat în mod corespunzator.

Sanctiunea neexecutarii obligatiei de informare:Sanctiuni extracontractuale, cum sunt nulitatea relativa si

daunele interese,Sanctiuni contractuale: daune-interese pe temei contractual

rezultând din raspunderea pentru vicii ascunse, pentru evictiune, etc.B).- Momentul încheierii contractului în regimul O.G.nr.130/2000 - Potrivit art.5 din, daca partile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanta îl constituie momentul primirii comenzii de catre comercianta).- Oferta cu termen si momentul încheierii contractului - raspunsul de acceptare trebuie primit în interiorul termenului stabilitb).- Situatii particulare: - când ofertantul cere executarea imediata a contractului

- în contractele unilaterale, propunerea este obligatorie îndata ce ajunge la cunostinta partii careia îi este facuta.C).- Locul încheierii contractului:

Când contractul se încheie între partile prezente, locul încheierii este acela în care partile se gasesc.

În cazul încheierii contractului prin telefon, locul încheierii lui este acela unde se afla ofertantul.

Când contractul se încheie prin corespondenta, locul încheierii lui este localitatea unde se afla ofertantul si unde i-a fost adresata corespondenta.Semnatura electronica. Momentul si locul încheierii contractului:

Desi toate semnaturile electronice sunt reprezentate digital (adica prin seria de cifre 1 si 0), ele pot îmbraca si alte forme, create prin diverse tehnologii. Conditii:- identifica în mod unic semnatarul;- este creata cu mijloace aflate sub controlul exclusiv al semnatarului;- identifica în mod unic documentul ce contine informatiile autentificate;

- este legata de informatii pe care le autentifica în asa fel încât orice modificare a acestora este detectabila.Momentul încheierii contractului prin mijloace electronice: este cel în care "acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului".situatie speciala, dispunând ca atunci când "contractul care, prin natura sa, ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediata a prestatiei caracteristice, se considera încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea doar daca ofertantul nu a cerut, în prealabil, sa i se comunice acceptarea ".

Oferta sau acceptarea ofertei, precum si confirmarea primirii ofertei sau acceptarii ofertei, se considera primite atunci când partile carora le sunt adresate, pot sa le acceseze. 

Conţinutul contractului: Prin conţinutul contractului se subînţelege totalitatea clauzelor asupra cărora pările au căzut de acord şi care reglementează drepturile şi obligaţiile contractuale. Legiitorul nostru evidenţiază următoarele categorii de clauze contractuale:

1. În funcţie de importanţa şi impactul acestora supra existenţei contractului: a)clauze esenţiale şi b)clauze neinsenţiale.

2. În funţie de includerea clauzelor în contract: a) clauze expuse şi b)clauze implicite- SUNT ACELE CARE DESI NU SUNT PREZENTE î contract, acestea se aplică faţă de contract în baza legii sau în baza uzantelor comerciale. La o anumita categorie de contracte.

3. după modul de negociere a clauzelor: a) contr. Negociate; b)contr. Cu clauze standarte.

EFECTELE CONTRACTULUIContractele civile sÎnt încheiate cu scopul de a poduce efecte juridice, adica pentru a da naştere, a modifica, transmite sau stinge raporturi juridice obligaţonale. Obligaţia civilă ca raport juridic, poate fi privită şi analizată din trei puncte de vedere: în ce priveşte naşterea ei, existenţa să după ce e a lut fiînţă, şi, în sfîrşit, stingerea să, în strînsă legătură cu mijloacele juridice care produc acest efect. Efectele contractului sînt domînate de două principii: principiul forţei obligatorii a contractului

care guvernează efectele acestuia între părţile contractante şi principiul relativităţii efectelor contractului care guvernează efectele contractului faţă de terţele persoane, persoane care nau părţicipat, în calitate de părţi, la încheierea contractului.

Interpretarea contractului: -  interpretarea contractului este operatia prin care se determina întelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor, în strânsa corelatie cu vointa lor interna. interpretarea este necesara atunci când apar neclaritati si dificultati în determinarea întelesului exact al unui contract.

Reguli de interpretare a contractelor nu sunt imperative, ci numai sfaturi sau îndrumari, sunt subsidiare, au caracter subiectiv, scopul acestor reguli fiind descoperirea vointei reale a partilor.

Reguli generale de interpretare a unui contract:

A).- Prioritatea vointei reale a partilor - interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor

Vointa reala trebuie dovedita, iar pâna la proba contrara, forma care corespunde manifestarii de vointa, se considera ca ea corespunde vointei reale

B).- Contractul produce, pe lânga efectele expres aratate si alte efecte - ele obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat într-însele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa

C). - Clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, desi nu sunt exprese într-însul".

Reguli speciale de interpretare a clauzelor contractului:

A).- Interpretarea coordonata a clauzelor contractului - toate clauzele conventiilor se interpreteaza, unele prin

B).- Interpretarea clauzelor îndoielnice:

a).- Când o clauza este primitoare de doua întelesuri, se va interpreta în sensul ce poate avea un

b).- Termenii susceptibili de doua întelesuri, se interpreteaza în sensul care rezulta din natura contractului

c).- Clauzele îndoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului încheierii contractului (art.980):

d).- Atunci când exista îndoiala, clauzele se interpreteaza în favoarea celui care se obliga, adica a debitorului

e). Oricât de generali ar fi termenii unui contract, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat f).- Atunci când în contract se da exemplu pentru explicarea mai bine a obligatiilor, nu se restrânge numarul si întinderea acestora la exemplul dat si al neaplicarii contractului la cazurile neprevazute (art.985 Cod civil).

Principiul fortei obligatorii a contractului - Art.969 Cod civil dispune "conventiile legal facute, au putere de lege între partile contractante", potrivit adagiului pacta sunt servanda.Consecintele acestui principiu sunt urmatoarele:

- contractul are forta obligatorie pentru toate partile;- contractul priveste în primul rând partile contractante, deci se refera la

relativitatea efectelor contractului;- forta obligatorie a contractului este aceeasi si pentru instantele de judecata

care au sarcina de a asigura executarea lui.Intre parti - Consecinte1.).- Obligatia partilor de a executa întocmai contractul:2.).- Executarea cu buna-credinta a contractului:a).- Obligatia de loialitate:- care reprezinta îndatorirea partilor de a se informa reciproc, pe toata durata contractului;b).- Obligatia de cooperare:- care consta în îndatorirea partilor de a facilita executarea contractului pentru a se asigura echilibrarea prestatiilor.3.).- Irevocabilitatea contractului prin vointa unei parti. Simetria în contracte: - Principiul irevocabilitatii contractului exprima ideea ca un contractul nu poate fi revocat decât prin acordul partilor.Exceptiile, când este posibila denuntarea unilaterala a contractului, trebuie sa fie prevazute în mod expres de lege sau de contract. Revocarea contractului prin consimtamântul mutual produce efecte numai pentru viitor, operând ca o reziliere amiabila,

- partile sunt obligate sa plateasca taxele de contract;

Revocarea unilaterala a contractului :Pot fi reziliate pe cale unilaterala, de exemplu, urmatoarele tipuri de contracte: contractul de închiriere fara termen, contractul de mandat, contractul de depozit, contractul de asigurari, Partile pot sa prevada în contractul lor, posibilitatea denuntarii unilaterale, dar cu respectarea anumitor conditii, si anume:- clauza de denuntare unilaterala nu se poate introduce într-un contract daca

legea prevede ca el este irevocabil,- clauza de denuntare unilaterala nu trebuie sa fie o conditie pur potestativa

din partea celui care se obligaRezilierea fortata a contractelor:

Încetarea contractului pentru viitor, poate avea loc si fortat, împotriva vointei unei persoane. Este cazul contractelor intuituu personae, care se caracterizeaza prin aceea ca se încheie în considerarea calitatilor unei anumite persoane.

Contractele pot fi si modificat fortat, independent de vointa partilor, cum este cazul prorogarii legale a acestora, Contractele pot fi si suspendate temporar în mod fortat, când pe parcursul existentei unui contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora, care împiedica pentru un timp, executarea obligatiilor

Forta obligatorie a contractului în raport cu instanta de judecata:Forta obligatorie a contractului se impune si instantei judecatoresti, nu numai partilor contractante.Singurul lucru pe care-l poate face judecatorul este acordarea pentru debitor, a unor termene de gratie cu obligatia sa arate motivele pentru care se încuviinteaza aceste termene.Corelatia dintre forta obligatorie a contractului si forta legii

Conform art.969 Cod civil, contractul este legea partilor, dar numai în situatia în care este valabil încheiat

Contractul nu poate deroga de la legea imperativaContractul se deosebeste de lege, prin urmatoarele aspecte:- contractul obliga numai partile si avânzii lor cauza,- contractul, specie a actului juridic civil, reglementeaza raportul juridic civil

concret,- contractul, fiind opera vointei comune a partilor (art.977 Cod civil),

înglobeaza vointa acestora,- contractul este opera partilor, care pot fi persoane fizice sau juridice

Interventia legiuitorului în contracte:Legea noua cuprinde norme dispozitive care nu modifica contractele în curs.Interventia legiuitorului pentru modificarea duratei contractului se concretizeaza prin procedura prorogarii legale,Interventia legiuitorului pentru modificarea modalitatii de executare, se realizeaza prin moratoriul legal. Moratoriul este un termen acordat de legiuitor tuturor debitorilor sau unor categorii de debitoriTeoria impreviziunii:

Sunt cunoscute trei forme de revizuire:a).- revizuirea conventionala a contractelor, realizata prin clauze

contractuale de revizuire, care pot fi:       - clauze rebus sic stantibus, prin care partile contractante prevad ca

fiecare dintre ele va putea invoca revizuirea contractului în caz de schimbare a circumstantelor economice;

       - clauze de variatie automatica, care au ca tipar clauza de indexare, prin care, în obligatiile pecuniare, suma datorata va varia în functie de variatia indicelui ales.

b).- revizuirea legala a contractelor, la care s-a recurs în unele cazuri în vederea prelungirii contractelor

c).- revizuirea judiciara a contractelor, admisa în practica judiciara, mai ales în privinta obligatiilor pecuniare succesive.

Doua sunt problemele care apar în cazul impreviziunii:- impreviziunea este o problema de ordin economic- paguba rezultata din dezechilibrul prestatiilor apare dupa încheierea

contractului.Se pune problema daca instantele de judecata pot dispune modificarea unui

contract, pe motiv de impreviziune. În istorie, s-au format doua opinii diametral opuse.

Practica judiciara respinge teoria impreviziunii, readaptarea contractului putând avea loc prin acordul de vointa al partilor.

Forta obligatorie a contractelor si principiul libertatii si egalitatii partilor - forta obligatorie a contractelor fata de partile contractante, avânzii lor cauza si instanta de judecata, este o consecinta a principiului libertatii si egalitatii partilor contractanteEfectele specifice ale contractelor sinalagmatice:Principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor partilor în contractele sinalagmatice:a).- în situatia în care, desi una dintre parti nu si-a executat propria obligatie, pretinde totusi celeilalte parti sa si-o execute pe a sa, aceasta din urma poate invoca exceptia de neexecutare a contractului;b).- daca una dintre parti nu-si executa în mod culpabil obligatiile, cealalta parte poate sa ceara în justitie rezolutiunea contractului;c).- daca o parte se afla în imposibilitate de a executa contractul, acesta înceteaza, punându-se si problema suportarii riscurilor contractului.Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) - Exceptia de neexecutare a contractului este mijlocul juridic prin intermediul caruia, una dintre partile contractului sinalagmatic, refuza sa-si execute propriile obligatii, pe motiv ca cealalta parte contractanta îi solicita acest lucru fara ca aceasta din urma sa îsi fi executat propriile obligatii.Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului:a).- Obligatiile reciproce si interdependente ale partilor sa-si aiba temeiul în acelasi contract:

b).- Sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta, din partea celuilalt cocontractant:c).- Neexecutarea sa nu se datoreze faptei însesi a celui care invoca exceptia, fapta ce l-a  împiedicat pe celalalt sa-si execute obligatia:d).- Partile sa nu fi convenit un termen de executare  a uneia dintre obligatiile reciproce:- prin urmare partile sa nu fi renuntat la simultaneitatea executarii obligatiilor.Efectele exceptiei de neexecutare a  contractului:Exceptia de neexecutare suspenda (provizoriu) executarea prestatiei celui care o invoca, contractul ramânând temporar neexecutat

Aceasta exceptie de neexecutare a contractului permite autorului sau sa faca presiune asupra partenerului sau contractual.

Exista 3 modalitati de desfiintare a contractelor:1.Rezolutiunea, Rezilierea si revocarea contractului

Rezolutiunea-consta in desfiintarea retroactiv a contr cu executarea instantanee si repunerea partilor in situatia existenta anterior incheierii lui.Rezilierea-consta in desfiintarea contr cu executarea succesiva avind efecte numai pt viitor.Revocarea-consta in desfiintarea de catre consumator a contr incheiat cu un intreprinzator in cazul in care ii revine un asemenea drept conform legii.

1.2 Identificati conditiile exercitarii rezolutiunii.Conditiile:1-una din parti sa nu-si fi onorat obligatiile asumate.Neexecutare include orice inkalcare a oblig, inclusiv executat necorespunzatoare sau tardiva.Insa nu orice neexecutare a oblig da temei pt rezolutiunea contr, o parte poate rezolvi contr doar daca exista o neexecut esentiala din partea celeilalte parti.Pt a determina in fiecare caz aparte dac neexecuatr este neesentiala trebuie a fi luate in vedere urmatoarele circumstanete:a)neececuaar sa priveze substantial creditorul de ceea ce a cesta se astepta de la executarea contr.b)- executarea in tocmai a oblig tine de esenta contr- aceasta circumstanta nu tine de gravitatea reala a neexecutarii,ci de natura obligatiei contractuale,a carei stricta execuatare poate fiesentiala.c)-neexecutarea sa fie intentioanta sau din culpa gravad)-neexecuatarea sa dea temei creditorului sa presupuna ca nu poate conta pe executarea inviiot a contr. 2-neexecutarea sa fie

imputabilA partii care nu sia indeplinit obligatia- daca neexecutarea este consecinta unor cauze neimputabile celeilalte parti incetarea contr are loc pt imposibilitatea fortuita de executare.In cazurile in care nu sunt intrunite conditiile enumerate mai sus creditorul va avea dreptul la o reducere proportionala a obligatiei sale corelativa.

1.3 Indicati efectele rezilierii si rezolutiunii. Efectele rezolutiunii:a)contr este desfiintat si partile sunt eliberate de obligatia de a presta in viitor b) partile sunt repuse in situatia anterioara inkeierii contr, restiutuind una alteia prestatiile executate si veniturile realizabile in temeiul contractului desfiintat.Rezolut se aplica numai pt neexecuatrea contr cu executarea instantanee(de ex:in contr de vinzare-cumparare).Exista cazuri in care restituirea prestatiei in natura nu este posibila, in asa cazuri repunerea partilor in situatia anterioara are loc prin ofeririea compenstiei in bani(de ex:obiectul primit este instrainat,transformat, grevat sau obiectul primit este deteriorat sau a pierit).Pe linga restituirea in natura sau prin ekivalent banesc aprestatiilor primite debitorul este obligat sa restituie si veniturile realizate din folosirea bunului care constituie obiect al prestatiei.Pe linga faptul ca rezolutiunea are ca efect incetarea contr exista unele clauze care pot supravetui rezolutiunii, acestea sunt de regula clauze care prin natura lor sunt destinate sa produca efecta si dupa rezolutiunea contr(de ex:contr poate sa contina o clauza care prevede obligat uneia dintre parti sa nu divulge informatia confidentialacare a primito in cadrul raporturilor contractuale, kiar si dupa incetarea contr). Efectele rezilierii:a)ca si in cazul rezolutiunii partile sunt eliberate de obligat de a prsta in viitor.b)spre deosebire de rezolutiune in cazul rezilierii partile nu sunt repuse in situatia anteriaoara inkeierii contr si nusi restituie ana alteia prestatiile executate si veniturile realizate in temeiul contractului desfiintat.Rezilieraea se aplica numai pt neexecutarea contr cu executare succesiva(de ex:contr de locatiune), lasinduse neatinse prestatiile care au avut loc inaintea rezilierii.

Modificarea contractuluimodificare poate fi de două feluri: modificare legală şi convenţională. Modificarea legală- legală atunci cînd dreptul de modificare a contractului este prevăzut de lege fie prin stabilirea lui în mod expres fie prin reglemetarea împrejurărilor în care poate înterveni un astfel de

drept C. civ stabileşte dreptul de modificare a depozitarului a condiţiilor de depozitare, 2.dreptul organizatorului de servicii turistice de a modifica clauzele esenţiale ale contractului de servicii turistice, 3.dreptul creditorului în contractul de credit bancar să-l modifice dacă au intervenit împrejurările prevăyute de lege. O împrejurarea care este direct reglementată de lege şi care acordă dreptul părţilor de a proceda la modificarea contractului o reprezintă schimbarea considerăbilă a condiţiilor economice din momentul în care a fost încheat contractul. Atunci cînd părţile contractante stabilesc clauzele contractului pe care îl încheiie, ele se obligă în considerărea circumstanţelor economice existente în acel moment. Pentru modificarea contractului, este necesăr să fie îndeplinite următoarele condiţii: a.) Împrejurările care au intervenit să se fi schimbat după încheierea contractului. b.) Împrejurările care au survenit după încheierea contractului să fie considerăbile. c.) Împrejurările intervenite să nu fi reprezentat o cauza de risc asumătă contractual de către una din părţi. Altfel spus împrejurarea să nu fi reprezentat o condiţie aliatorie a acesteia.Modificarea convenţională Modificarea contractului poate avea loc ori de cîte ori părţile se înleleg în acest sens, sau cînd au survenit împrejurările stabilite în contract care acordă părţile dreptul de a cere modificarea lui. Trebuie de spus că existenţa acestui drept rezultă în mod îndirect din principiul forţei obligatorii a contractului. Astfel, dacă, potrivit acestui principiu, un contract nu poate fi modificat în mod unilateral de către părţi, rezultă că el va putea fi modificat prin acordul lor de voînţă. De asemenea principiul şimetriei în actele juridice explică existenţa acestui drept. Dacă contractul este formăt prin acordul de voînţă a părţilor, tot prin acordul de voînţă a părţilor poate fi modificat sau desfiînţat. Modificarea contractului fiind un act adţional, acordul de voînţăi va fi supus aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi contractul modificat, art. 734 alin. 2 C. civil. Modificarea contractului poate fi realizată pe mai multe căi: a.) Prin mînifestarea de voînţă de către ambele părţi după încheierea contractului; b.) Printr-o clauză înserată în cuprinsul contractului (clauza de revizuire) prin care părţile se obligă că la survenirea unor anumite împrejurări să reexamîneze condiţiile contractului şi să procedeze la ajustarea lui. O specie aparte de clauză de revizuire o reprezintă clauza de hardship care reprezintă ajustarea contractului în cazul modificărilor împrejurărilor. Totuşi o astfel de clauză îşi va produce efectele chear dacă părţile nu au prevăzut-o în mod expres prin contract. Aceasta deoarece, fiind prevăzută de lege se consideră că orice contract o conţîne înn mod tacit. c.) Prin mînifestarea de voînţă a uneia dintre părţi dacă o asemenea posibilitate este prevăzută prin clauzele contractului, sau au intervenit

circumstanţele prevăzute în contract care acordă părţii dreptul de a modifica contractul – modificarea unilaterală.

RASPUNDEREA     CIVILA

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare

Principiile raspunderii civilePrincipiul repararii integrala a prejudiciuluiPrincipiul repararii in natura a prejudiciuluiFunctiile raspunderii civile delictualeFunctia preventiv - educativa indeplineste o functie preventiv -

educativa prin influenta pe care o exercita asupar constiintei oamenilor, insufla o anumita teama

Functia reparatorie esenta  raspunderii civile consta in ideea de reparare a unui prejudiciu

Raspunderea civila delictuala (art. 998-999)TerminologieCodul civil distinge între delictul civil, care este o fapta ilicita savârsita cu intentie (art. 998) si cvasidelict, care este o fapta ilicita savârsita prin imprudenta sau neglijenta(art. 999).Raspunderea civila delictuala este o sanctiune civila care se aplica în cazul savârsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prin urmare având un caracter reparator,Felurile raspunderii civile delictualeRaspunderea civila delictuala este de mai multe feluri si anume:

A. Raspunderea civila delictuala directa sau pentru fapta proprie. C. civ., care consacra regula de principiu ca fiecare persoana raspunde numai pentru faptele sale proprii.

B. Raspunderea pentru fapta altei persoane.a) raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savârsite de copiii

lor minori b) raspunderea instituitorilor si mestesugarilor, pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor ];c) raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor, C. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale si ruina edificiului

Raspunderea pentru fapta proprieDefinitie     orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar conform c. civ., "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa",Pentru a se putea angaja raspunderea civila delictuala este necesara întrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) existenta unui prejudiciu;b) existenta unei fapte ilicite;c) existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si

prejudiciu;d) existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul;e) existenta capacitatii delictuale a celui ce a savârsit fapta

ilicita.Prejudiciul- rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savârsite de o alta persoana sau ca urmare a "faptei" unui animal sau lucru, pentru care este tinuta sa raspunda o anumita persoana.

 - încalcarea unui drept subiectiv,- încalcarea unui interes legitimÎn situatia în care s-a adus atingere unui simplu interes rezultat

dintr-o situatie de fapt, este necesara îndeplinirea a doua conditii pentru existenta prejudiciului:

a) situatia de fapt sa fi avut un caracter de stabilitate,o permanenta îndestulatoare

b) sa fie vorba de vatamarea unui interes licit si moral.Clasificarea prejudiciilorPrejudiciile sunt susceptibile de mai multe clasificari:

a) prejudicii patrimoniale si ne patrimoniale.b) prejudicii cauzate direct persoanei umane si prejudicii cauzate

direct bunurilor salec) prejudicii previzibile si prejudicii imprevizibile.d) prejudicii instantanee si prejudicii succesive.e) prejudicii provocate personalitatii (bolile, leziunile, infirmitatile,)

si prejudicii provocate personalitatii alective constând in suferinte psihice cauzate, spre exemplu de decesul unei rude apropiate, moartea unui animal,

Prejudiciul patrimonialÎntotdeauna despagubirea care se acorda în cazul raspunderii

civile delictuale este patrimoniala, fie ca este vorba despre o reparare în natura a pagubei, fie ca este vorba despre repararea prin echivalent banesc.

Prejudiciul moral   - Prin dauna morala se î.ntelege prejudiciul care rezulta dintr-o atingere adusa intereselor personale si care se manifesta prin suferintele fizice sau morale pe care le resimte victima.

- daunele morale sunt rezultatul vatamarii unor drepturi extrapatrimoniale;

- daunele morale nu cauzeaza pierderi materiale, pecuniare;- daunele morale se caracterizeaza prin suferintele fizice sau

psihice pe care le resimte persoana vatamata;- daunele morale nu sunt susceptibile de o evaluare pecuniara.Reglementare. Actualmente, prejudiciile morale nu se bucura de o

reglementare unitara, ele fiind disparate în diverse acte normative.art. 998-999 C. civ., se refera la prejudiciu, fara a distinge între

prejudiciul patrimonial si cel nepatrimonial, de unde rezulta obligatia de despagubire a ambelor feluri de prejudicii.

Clasificare prejudiciilor moralea) prejudicii rezultate din vatamarea integritatii corporale sau a sanatatiib) prejudicii afective provenite dintr-o leziune fizica constând în suferinte psihice c) prejudicii constând în atingeri aduse cinstei, onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane,d) prejudicii constând în atingeri aduse dreptului la nume, la pseudonim sau la de numiree) prejudicii constând în atingeri aduse drepturilor nepatrimoniale din cuprinsul dreptului de autor si al dreptului de inventatorRepararea daunelor morale prin mijloace de natura nepatrimoniala

- obligarea celui care a lezat, într-o publicatie demnitatea, onoarea, reputatia unei persoane, prin afirmatii mincinoase, de a-si retracta afirmatiile, tot prin publicare, în aceeasi publicatie;

- obligarea editurii care a publicat opera unui autor cu modificari pe care acesta nu  le-a acceptat, sa retraga din circulatie exemplarele în cauza;

- obligarea editurii care a publicat o opera fara numele autorului sa completeze aceasta omisiune.Repararea daunelor morale prin masuri patrimoniale

a) repararea prin despagubiri banesti a prejudiciilor morale rezultate din leziuni sau vatamari fizice.

În acordarea despagubirilor morale pentru dureri fizice, instantele se întemeiaza pe caracteristicile leziunilor descrise de catre medici în expertizele medico-legale în care se consemneaza suferintele fizice, natura, durata si intensitatea durerilor.

b) repararea prin despagubiri banesti a prejudiciilor morale pur afective. În aceasta categorie se încadreaza toate prejudiciile morale ce constau în suferinte pur psihice, independente de leziunile sau vatamarile fizice.

Criterii de evaluare a despagubirilor banesti pentru daune morale

a) referitor la durerea fizica, aceasta este posibil a fi masurata.b) În cazul prejudiciilor estetice situatia se prezinta intr-un mod

corespunzator, insa cu luarea in considerare si a altor elemente referitoare la sex, vârsta, stare familiala, conditie sociala si profesionala a victimei.

  c) prejudiciul fiziologic rezultând din vatamari corporale, consta in privarea persoanei de avantajele unei vieti normale.

d) prejudiciul de agrement, consta în imposibilitatea de a continua, din anumite activitati sportive, artistice sau distractive pe care victima trebuie sa dovedeasca ca le-a practicat si anterior, si care include privarea victimei de aptitudinea de a desfasura astfel de activitati în viitor.

Daunele pe care le pot cere si obtine pacientii in cazul intentarii unei actiuni impotriva medicului care l-a tratat in mod  necorespunzator, sunt de mai multe categorii, astfel:

a) daune actuale - compensatie pentru cheltuielile medicale trecute si viitoare

b) daune nominale - acordate când victima a probat elementele constitutive ale cazului sau, dar nu poate dovedi daune actuale;

c) daune punitive - sunt acordate pentru a pedepsi autorul prejudiciului

Conditii cerute pentru repararea prejudiciului

A. Prejudiciul cert presupune atât existenta lui sigura, neÎndoielnica, cât si posibilitatea evaluarii lui in prezent.

Prejudiciul trebuie sa fie direct, practica judiciara cerând constant, în materie de raspundere delictuala, ca pagubele sa fie o consecinta directa a faptei pagubitoare.

Prejudiciul asa-numit prin ricoseu este tot un prejudiciu direct, reparabil în masura in care se stabileste ca este consecinta aceleiasi fapte ilicite

Prejudiciul indirect iese din sfera de aplicare a raspunderii deoarece el nu are legatura cauzala cu fapta ilicita

Prejudiciul viitor si cert nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine si prin urmare nu poate justifica acordarea de despagubiri.

B. Prejudiciul sa nu fi fost reparatVictima este îndreptatita la o singura reparatie integrala a

prejudiciului suferit, ea neputând cumula mai multe despagubiri pentru aceeasi paguba.

Pot aparea asemenea situatii în urmatoarele cazuri:a) Victima prejudiciului primeste pensie de la asigurarile sociale. b) Victima prejudiciului primeste despagubiri de la o societate de

asigurari.- victima avea calitatea de persoana asigurata, în cazul

unei asigurari de persoane, victima va primi de la societate de asigurare suma asigurata, care se va cumula cu despagubirile datorate pentru repararea pagubei de catre cel raspunzator de producerea ei.

În cazul asigurarii de bunuri, victima va primi indemnizatia de asigurare atunci când se produce riscul asigurat, care are caracter de despagubire si care nu se poate cumula cu despagubirile datorate de autorul prejudiciului. Daca prejudiciul este mai mare decât indemnizatia de asigurare, victima are dreptul de a pretinde diferenta de la autorul prejudiciului.

- în cazul în care autorul prejudiciului este asigurat de raspundere civila, victima prejudiciului poate primi despagubire de la societate de asigurare.

c) victima prejudiciului primeste despagubiri de la o terta persoana. si în acest caz avem doua situatii:

- când terta persoana plateste in locul autorului prejudiciului, victima va putea urmari pe autor numai pentru diferenta de prejudiciu neacoperit.

- când terta persoana plateste cu intentia de a veni in ajutorul victimei, aceasta îsi pastreaza neatins dreptul de a obtine despagubiri de la autorul prejudiciului.

Principiile care guverneaza repararea prejudiciuluiPrincipiul repararii integrale a prejudiciului cauzatAutorul prejudiciului va repara atât prejudiciul efectiv, cât si

beneficiul nerealizatAutorul raspunde atât pentru prejudiciile previzibile, cât si

pentru prejudiciile imprevizibilePrincipiul repararii in naturaÎn principiu, prejudiciul se repara în natura, care consta în

activitatea de înlaturare a prejudiciilor suferite de o persoana, prin modalitatile: restituirea bunurilor sustrase, inlocuirea bunurilor distruse cu altele de acelasi fel, distrugerea lucrarilor executate, spre exemplu in cazul incalcarii obligatiilor de a nu face etc.

Repararea prin echivalent a prejudiciuluiRepararea în natura a prejudiciului nu se poate realiza în toate

situatiile, cum ar fi spre exemplu în cazul mortii, pierderii capacitatii totale sau partiale de munca a unei persoane

A. Cuantumul repararii prin echivalent al pagubelor materiale este cel din momentul pronuntarii hotarârii,

B. Stabilirea prejudiciului în caz de vatamare a integritatii unei persoane, presupune mai multe ipoteze:

a) vatamarea integritatii corporale are efecte de scurta durata -  pentru determinarea reparatiei se iau în calcul toate cheltuielile rucute cu însanatosirea, diferenta de retribuire pe perioada concediului medical etc. Cuantumul despagubiri lor se va acorda si în functie de dauna morala suferita, ca prejudiciu estetic, dureri fizice etc. De obicei despagubirile se acorda sub forma unei sume globale;

b) în cazul în care vatamarea sanatatii ori a integritatii corporale are ca efect pierderea sau diminuarea capacitatii de munca cu caracter permanent

- situatia în care persoana vatamata era încadrata în munca si a suferit o diminuare a veniturilor pe care le primea, este îndreptatita

sa primeasca, sub forma unor prestatii periodice, diferenta dintre pensia sau ajutorul social, platite de asigurarile sociale, si veniturile lunare de care a fost lipsita ca urmare a vatamarii

- situatia în care persoana vatamata era încadrata în munca si nu a suferit diminuari ale veniturilor pe care le primea, se vor acorda despagubiri banesti, deoarece victima trebuie sa depuna eforturi mai mari pentru realizarea aceluiasi randament, are nevoie de cheltuieli suplimentare

- situatia în care persoana vatamata era încadrata în munca si ulterior stabilirii despagubirilor au survenit modificari în capacitatea de munca a victimei, fie prin înrautatirea, fie prin îmbunatatirea acesteia. În aceasta situatie, daca victima prejudiciului si-a recapatat total sau partial capacitatea de munca, este posibila reducerea sau chiar sistarea despagubirilor acordate, tinându-se cont si de posibilitatea victimei de a se putea încadra sau reîncadra în munca.

- în situatia în care persoana vatamata era la data vatamarii o persoana majora, însa neîncadrata în munca, în stabilirea despagubirilor urmeaza sa se tina cont de un criteriu concret, prin care sa se evalueze daunele suferite efectiv de victima.

- în situatia în care persoana vatamata era la data vatamarii o persoana minora, neîncadrata în munca, stabilirea despagubiri lor se face tinând cont de toate împrejurarile de fapt, de situatia concreta, de îngrijirile pe care trebuie sa le primeasca,

Stabilirea prejudiciului în cazul în care prin fapta ilicita s-a cauzat moartea unei persoane

a) cei îndreptatiti la despagubire au dreptul la pensie de urmas, vor putea  pretinde si despagubiri pentru diferenta dintre pensie si valoarea întretinerii pe care o primeau.

b) cei indreptatiti la despagubire nu au dreptul la pensie de urmas din partea asigurarilor sociale, astfel ca pot aparea mai multe situatii, si anume:

- vor avea dreptul la despagubiri si persoanele care nu aveau drept la intretinere, dar se aflau în fapt în întretinerea victimei, daca aceasta întretinere avea caracter de stabilitate, situatie care presupune ca ar fi existat si în viitor.

Nu vor putea însa pretinde despagubiri, persoanele care la data decesului, nu se aflau în nevoie si nu erau în incapacitate de a munci [art. 86 alin. (2) C fam.].

- "copiii au dreptul la pensie de urmas pâna la vârsta de 16 ani sau, daca Îsi continua studiile, pâna la terminarea acestora, dar fara a depasi vârsta de 25 de ani, respectiv de 26 de ani, în cazul acelora care urmeaza studii superioare cu o durata de scolarizare mai mare de cinci ani".

Plata prestatiilor periodice este datorata incepând cu data savârsirii faptei ilicite si nu cu data pronuntarii hotarârii.Fapta ilicita   -  fapta contrara normelor juridice si regulilor de convietuire sociala, are ca rezultat, de regula si încalcarea unui drept subiectiv al unei persoane, dar în unele situatii si atingerea unor interese legitime ale unei persoane.Trasaturi caracteristice ale faptei ilicitea) fapta are caracter obiectiv, în sensul ca reprezinta o manifestare exterioara a unei atitudini de constiinta si de vointa a unei persoane,b) fapta ilicita este rezultatul unei atitudini psihice, subiective,c) fapta este contrara ordinii sociale, fiind reprobata de societate.De cele mai multe ori fapta ilicita consta dintr-o actiuneEste insa de retinut ca nu numai actiunea poate fi fapta ilicita, ci si in actiune a, neîndeplinirea unor activitati sau neluarea unor masuri, atunci când aceasta activitate, potrivit legii, trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana.

Raspunderea civila contractualaRaspunderea civila contractuala a fost definita ca fiind obligatia

debitorului de a reparaea prejudiciului cauzat creditorului sau prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu  intârziere a obligatiilor sale contractuale.

Conditiile raspunderii contractuale- trebuie ca intre cel chemat sa raspunda si cel fata de care se

raspunde, sa existe un contract, o legatura contractuala.Daca exista un contract, pentru a se naste raspunderea civila

contractuala, este necesar sa fie Întrunite cele patru conditii ale raspunderii civile: fapta ilicita, existenta ui prejudiciu, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia debitorului.

PrejudiciulPrejudiciul consta in consecintele daunatoare de natura

patrimoniala sau netrimoniala, efecte ale incaicarii de catre debitor a dreptului de creanta apartinând creditorului sau contractual, prin

neexecutarea, executarea cu intârziere sau necorespunzatoare a prestatiilor la care s-a îndatorat.

Fapta ilicitaFapta ilicita a debitorului consta in nerespectarea ,dreptului de

creanta al creditorului prin neexecutarea obligatiilor contractualeA. Neexecutarea obligatiei, asa cum am aratat, poate fi totala sau partiala,culpabila si neculpabila(imposibilitate materiala de executare). În cazul obligatiilor de rezultat, raspunderea debitorului este angajata prin simplul fapt material al neobtinerii rezultatului urmarit. Aici creditorul va face dovada numai a neatingerii rezultatului, culpa debitorului neconstituind o conditie necesara a raspunderii sale.Pentru obligatiile de mijloace, raspunderea pentru neexecutare se angajeaza numai in cazul in care debitorul nu a depus diligenta la care s-a indatorat.B. Executarea necorespunzatoare consta în executarea acesteia de catre debitor, cu nerespectarea conditiilor de calitate determinate, fie prin inserarea în contract a unor clauze specifice, fie prin standardele uzuale.C. Executarea cu mtârziere a obligatiilor contractuale, consta în executarea în natura a obligatiei dupa împlinirea termenului suspensiv stabilit de catre parti în contract.Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu - art. 1086 C. civ., care dispune ca "daunele interese nu trebuie sa cuprinda decât ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei"Vinovatia debitorului

a) debitorul va fi obligat la plata despagubiriior nu numai atunci când actioneaza cu intentia de a-l pagubi pe creditor, dar si atunci când îi produce acestuia un prejudiciu actionând din culpa, prin urmare ori de câte ori nu-si executa obligatia din vina sa;

b) În sarcina debitorului opereaza o prezumtie de vina, ceea ce face sa se spuna ca în materie contractuala vina debitorului este prezumata. Pentru a putea fi exonerat de raspundere, potrivit art. 1083 C. civ., debitorul trebuie sa faca dovada ca nu si-a executat obligatia datorita unui caz fortuit sau fortei majore.

Asupra urmarilor raporturilor juridice contractuale, "cauza straina" prevazuta de art. 1082 C. civ. va putea:

- sa faca imposibila executarea, ceea ce la contractele unilaterale duce la stingerea obligatiei- sa suspende temporar executarea obligatiei, debitorul executând-o

cu întârziere, dar fara a plati penalitati pentru aceasta.În cazul obligatiilor de rezultat, vinovatia debitorului este

prezumataÎn cazul obligatiilor de mijloace, situatia este opusa, deoarece

debitorul nu se oblige sa obtina un anumit rezultat, ci numai sa depuna toate diligentele necesare pentru obtinerea acestuia.Daunele interese - despagubirile in bani pe care debitorul este indatorat sa le plateasca in scopul repararii prejudiciului in momentul în care cele patru conditii ale raspunderii civile contractuale sunt întrunite

Daunele-interese întotdeauna se stabilesc în bani,Conditia punerii in intârziere a debitoruluiÎn cazul în care debitorul nu-si îndeplineste la termen obligatia, el trebuie sa fie pus în intârziere, in  mora. Întârzierea presupune o culpa comisa fie de creditor fie de debitorPunerea in intârziere este manifestarea unilaterala de vointa a creditorului,de a pretinde debitorului, executarea prestatiei pe care acesta o datoreaza.

Modalitatile punerii in întârzierea) Notificarea prin intermediul executorului judecatorescb) cererea de chemare in judecata a debitorului, prin care se cere

executarea obligatiei prin actiune in justitie.B. Cazuri În care punerea În Întârziere opereaza de drept

a) cazurile anume determinate de legeb) când partile au prevazut expres în contract ca debitorul este în

întârziere la implinirea termenului de executare, fara notificare în acest sens.

c) când obligatia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinita decât într-un termen determinat, pe care debitorul nu l-a respectat

d) în cazul obligatiilor continue, cum sunt obligatiile de furnizare a apei

 e) în cazul încalcarii obligatiei de a nu face.

Efectele punerii în întârzierea) de la data punerii în întârziere debitorul datoreaza

creditorului daune-interese moratorii, caci qui in mora est culpa non vocat - cine este în întârziere nu este lipsit de culpa

b) de la data punerii în întârziere se constata refuzul debitorului de a executa obligatia, ceditorul fiind îndreptatit sa ceara daune-interese compensatorii

c) daca obligatia are ca obiect prestatia de a da un bun individual determinat, ca efect al punerii in intârziere, riscul se stramuta asupra debitorului

d) daca lucrul care nu a fost predat la timp a devenit inutil pentru creditor acesta poate

cere rezolutiunea judiciara a contractului.Efectele punerii in intârziere inceteaza in cazul in care debitorul

recurge la oferta de plata urmata de consemnatiune, atunci când creditorul refuza sa primeasca plata. De la data consemnarii bunului sau a sumei de bani, inceteaza pentru debitor obligatia de a plati daune-interese moratorii si de a suporta riscul pieirii fortuite a lucrului.

Cauzele care inlatura caracterul ilicit al fapteiLegitima aparare   art.   44   alin.   (2) C.   pen.,

Pentru ca fapta sa fie considerata ca a fost savârsita în legitima aparare trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:

a) atacul sa fie material, sa fie direct, sa fie imediat, si sa fie injust,b) atacul sa fie îndreptat asupra unei persoane sau a drepturilor

acesteia ori împotriva unui interes obstesc;c) atacul sa puna în pericol grav persoana sau drepturile celui

atacat ori interesul obstesc;d) apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu

împrejurarile în care s-a produs atacul. Va exista totusi legitima aparare, daca depasirea unei aparari proportionale s-a datorat tulburarii sau temerii în care se gasea persoana în cauza (exces justificat).

Starea de necesitate-   art. 45 alin. (2).Fapta cauzatoare de prejudicii a fost savârsita "pentru a salva de la

un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata,

integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau, al altuia sau un interes obstesc".

conditii:a) sa fie vorba de un pericol grav si iminent;b) pericolul sa nu poata fi înlaturat în alt mod;c) pericolul sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea

unei persoane, un bun important sau un interes obstesc.Îndeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege ori a

ordinului superioruluiconditiile:  a) ordinul sa fie pus în executare de persoanele care au aceasta

obligatie. Asadar, ordinul trebuie sa emane de la autoritatea legitima, adica de la organul competent;

  b) ordinul sa fie emis cu respectarea dispozitiilor legale, de regula în scris si sa fie semnat; .

  c) ordinul sa nu aiba caracter vadit ilegal si abuziv;  d) modul de executare a ordinului sa nu fie ilicit si savârsit din

culpa.Exercitarea unui drept. Abuzul de drept

Exercitiul normal al unui drept subiectiv, chiar daca aduce unele restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, nu are caracter ilicit, daca el este exercitat în conditii normale

Abuzul de drept poate fi inteles în doua sensuri:a) exercitarea dreptului subiectiv prin depasirea limitelor acestuia,b) exercitarea dreptului subiectiv fara a se depasi limitele sale, dar

nu in vederea scopului pentru care a fost recunoscut dreptul, ci cu intentia de a cauza altuia un prejudiciu

Consimtamântul victimei - Atunci când victima consimte la desfa-surarea unei activitati care contine un potential pericol, în sensul ca-i poate pricinui o paguba, chiar daca ulterior se produce vatamarea, fapta cauzatoare de prejudicii este lipsitade caracter ilicit.

Consimtamântul trebuie dat anterior savârsirii fapteiRaportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

Necesitatea raportului de cauzalitate - Ca si prejudiciul raportul de cauzalitate este o cerinta generala a raspunderii civile fie ea contractuala sau delictuala

Specificul raportului de cauzalitate - Raportul de cauzalitate este dedus din dispozitiile art. 1086 C. civ., care prin enuntul

"daunele interese nu trebuie sa cuprinda decât ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei",

a)       intereseaza nu raportul de cauzalitate În general, ci cel specific dintre actiune sau inactiunea omeneasca cu caracter ilicit si prejudiciu,

b. pentru analizarea raportului de cauzalitate intereseaza numai actiunea omeneasca respectiva, ceea ce da raportului de cauzalitate un caracter obiectiv

c) fapta ilicita poate fi ori o actiune ori o inactiune, daca are importanta pentru producerea prejudiciului;

d) trebuie sa se tina cont de faptul ca orice fapta umana se desfasoara În societate si prin urmare se afla

e) când se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor necesare determinarii raportului de cauzalitate, selectarea factorilor trebuie sa tina cont si de criteriul oferit de lege, cerinta pe care aceasta o impune comportamentului uman,

f) raportul de cauzalitate nu este întotdeauna un raport direct între fapta si prejudiciu, ci, în foarte multe cazuri, acesta este un raport mediat,Sisteme propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate în dreptul românesc

B. Sistemul unitatii indivizibile dintre cauza si conditii.- la stabilirea raportului cauza trebuie avut in vedere ca fenomenul cauza nu actioneaza singur si izolat, ci ca desfasurarea lui este conditionata de anumiti factori, care, fara a produce ei efectul pagubitor, favorizeaza producerea acestui efect "înlesnind nasterea procesului cauzal, grabind si favorizând dezvoltarea procesului sau agravându-i ori asigurându-i rezultatele negative"

A. Forta majora ,care este o împrejurare de origine externa ,cu caracter exceptional ,care este imprevizibila si inevitabila . Forta

majora este necesar sa îndeplineasca trei conditii:a) sa fie externa , b) sa fie imprevizibila , c)sa fie inevitabila sau irezistibila d)cauza straina sa nu-i fie imputabila celui chemat sa raspunda .B .Cazul fortuit este o împrejurare interna care îsi are originea în

campul de activitate a celui chemat sa raspunda sau într-o

împrejurare externa care nu are caracter extraordinar si poate fi prevazuta si evitata cu diligenta si prudenta de care este în stare

omul cel mai capabil .a) împrejurari interne , intrinseci lucrurilor si animalelorb)împrejurari externe , - cazul fortuit exclude raspunderea civila. 

Raspunderea civila delictuala a persoanei juridice pentru fapta proprie

- actele juridice facute de organele personei juridice , în limitele puterilor care le-au fost conferite , sunt actele persoanei juridice îsesi

  Conditiile angajarii raspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie

     a)fapta sa fi fost savârsita de catre organele personei juridice     b) fapta ilicita sa fi fost savârsita de organele persoanei juridice

cu prilejul exercitarii functiei lor     Raspunderea proprie a personelor  fizice care intra în

componenta organelor persoanei juridice  Faptul ca persoana juridica raspunde pentru prejudicile cauzate

prin savârsirea faptei ilicite de catre organele sale , nu exclude raspunderea proprie a persoanei sau persoanelor fizice ce alcatuiesc organul de conducere , raspundere care functioneaza atât de fata de persoana juridica ,cât si fata de victima prejudiciului. 

Din prevederile art.35 din Decretul 31/1954 decurg doua consecinte :

a)victima prejudiciului poate chema în judecata pentru despagubiri , fie persoana juridica singura , fie numai persoanele fizice care alcatuiesc organul de conducere , fie persoana juridica în solidar cu persoanele fizice care alcatuiesc organul sau de conducere .

b) persoana juridica platind despagubirea , are o actiune în regres împotriva persoanelor fizice care alcatuiesc organul sau de conducere ,

RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEi PEROANERaspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de Copiii

lor minoriRaspunderea apartine în primul rând parintilor , indiferent daca

filiatia este casatorie sau din afara casatoriei . Raspunderea revine ambilor parinti , deoarece Constitutia consacra principiul deplinei

egalitati între sexe .  Fundamentarea raspunderii parintiilor - În fundamentarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor minori , se porneste de la constatarea existentei unei relatii cauzale între felul în care acestea si-au îndeplinit îndatoririle parintesti si faptele copiilor minori . 

Se declanseaza o  tripla prezumtie în privinta parintilor si anume :- prezumtia ca au existat abateri în îndeplinirea îndatoririlor

parintesti , care s-au dopvedit a fi adevarate actiuni sau inactiuni ilicite , de natura a angaja raspunderea parintilor ;

- prezumtia vinovatiei parintilor , de obicei în forma neglijentei , în îndeplinirea îndatoririlor care le reveneau ;

- prezumtia raportului de cauzalitate între îndeplinirea de catre parinti a îndatoririlor care le reveneau si savârsirea de catre copilul lor minor a faptei ilicite.Conditiile raspunderii parintilor pentru fapta copiilor minori .

Conditii generale  Victima prejudiciului  trebuie sa faca dovada cu privire la :

-              existenta prejudiciului ;-              existenta faptei ilicite a minorului ;-              existenta raportului de cauzalitate între fapta ilicita a

minorului si prejudiciul produs .Conditii specialeA.MinoritateaParintii raspund chiar daca ulterior savârsirii faptei copilul devine

major .B . Comunitatea de locuinta cu parintii saia)minorul are locuinta legala la parintii sai , dar , temporar , se afla

în alta parte , cu consimtamântul parintilor .  Ei sunt prezumati în culpa nu numai pentru lipsa de supraveghere , ci si de lipsa în educatie sau educatia necorespunzatoare pe care au dat-o minorilor lor . 

b. Minorul a parasit locuinta fara voia parintilor sai ,Parintii vor fi exonerati de raspundere numai daca au exercitat

osupraveghere corespunzatoare , iar în caz de disparities-au depus depus toate diligentele necesare pentru readucerea minorului la domiciliu sau în cazul în care se va dovedi ca si-au îndeplinit în mod corespunzator obligatia de supraveghere si totusi nu au putut împiedicarea savârsirii unei infractiuni . 

c) Minorul are locuinta legala la parintii sai , dar se afla internat în spital , în timpul savârsirii faptei ilicite .  În cast caz se va angaja raspunderea parintilor

d) Minorul este internat într-o scoala de munca si reeducare , printr-o hotarâre judecatoreasca , iar fiind fugit , savârseste o fapta ilicita prejudiciabila.   Au fost pronuntate decizii în sensul angajarii raspunderii parintilor pentru faptele cauzatoare de prejudicii savârsite  de minor ,

e)Minorul nu locuiette cu parintii sai , deoarece acestia se aflau în executarea unei pedepse privative de liberare ori erau arestati preventiv, - se considera ca nu sunt aplicabile  prevederile art. 1000 alin. (2) deoarece lipseste atât comunitatea  de locuinta cât si posibilitatea supravegherii de catre parinti minorului .

f) Minorul are locuinta în alta parte , în scopul desavârsirii învataturii , pregatirii profesionale ori ca urmare a încadrarii în munca , situatie în care savârseste o fapta prejudiciabila .  Schimbarea locuintei în acest caz nu duce la încetarea drepturilor si îndatoririlor parintesti , motiv pentru careva fi angajata raspunderea parintilor

g) Minorul are locuinta la unul dintre parintii, în situatia în care acestia nu au locuinta comuna . ipoteza în care parintii sunt divortati , despartiti în fapt sau an cazul copilului nascut din afara casatoriei.  În principiu , pentru fapta minorului va raspunde parintele caruia acesta i-a fost încredintat

Probleme speciale referitoare     la raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copii lor minori în domeniul informaticii .       H.G. nr. 490/1991- accesul neautorizat , atât la un anumit calculator , cât si într-un sistem informatic ;- alterarea programelo informatice , constând în introducerea în calculator a unor programe virus ;- utilizarea sau reproducerea neautorizata a unui program informatic ocrotit de lege ;- frauda informatica care se realizeaza prin introducerea în ordinatoare a unor informatii false ;- interceptarea neautorizata a unor informatii în curs de trasmitere , aducându-se atingere unor interese economice, militare , comerciale industriale.

Înlaturarea prezumtiilor stabilite de legeÎnlaturarea raspunderii parintilor are loc atunci când nu sunt

îndeplinite conditiile generale si speciale prevazute de lege pentru existenta acesteia , cum ar fi : lipsa prejudiciului , fapta minorului nu are caracter ilicit , prejudiciului se datoreaza în totalitate unei cauze  straine

Parintii sunt aparati de raspundere daca probeaza ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. Daca nu au reusit sa rastoane prezumtiie facand dovada contrara, partintii pot fi exorenati de raspundere numai daca:Fac dovada ca un fapt exterior copilului, a determinat cauzal savâirirea de catre acesta a  faptei,  fac dovada lipsei lor de discernamânt pe o perioada mai lunga de timp de natura a înlatura vinovatia pentru neîndeplinirea îndatoririlor parintesti.

Efectele raspunderii"Parintii vor raspunde integral fata de victima prejudiciului

cauzat de minor.Daca repararea, voluntar sau în temem unei hotarâri

judedecatoresti, a fost acordata de un singur parinte,.acesta are drept de  regres împotriva celuilalt parinte pentru partea sa de contributie,

Actiunea in regres   - Parintele care a achitat integral despagubirea va avea o actiune în regres impotriva celuilalt parinte,

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animaleAnimalele pentru care se raspundeTextul art 1001 C. civ. se refera la animalele care pot fi apropriate

într-o forma oarecare si care pot fi efectiv supravegheate. intra în aceasta categorie, în primul rând, animalele domestice, indiferent de specie, precum si animalele salbatice aflate în captivitate din gradinile zoologice, circuri etc.

Persoanele care sunt chemate sa raspundaPrincipiul este ca raspunderea pentru prejudiciile cauzate de

animale, revine persoanei care are paza juridica a acestuia, in momentul producerii prejudiciului.Paza juridica decurge din dreptul pe care-l are o persoana de a se folosi de animalul respectiv,

Persoanele care sunt indreptatite sa pretinda repararea prejudiciului   in temeiul arte 1001 C. civ.

În principiu, îsi pot sprijini cererea de reparatiune pe acest text toti cei care au suferit o paguba patrimoniala prin fapta unui animal

Conditiile raspunderiia) existenta prejudiciului produs de catre animal;b) existenta raportului de cauzalitate între "comportamentul"

animalului si prejudiciu;c) la data producerii prejudiciului, animalul se afla în paza

juridica a unei persoane.Cauze de exonerare de raspunderea) fapta victimei, care a provocat reactia animaluluib) fapta unei terte persoane pentru care cel ce are paza juridica a

animalului nu este tinut a raspundec) cazul deforta majora, nu insa si cazul

fortuit.Efectele raspunderiiVictima prejudiciului poate sa urmareasca pe cel care are paza

juridica a animalului temeiul art. 1001 C. civ. De asemenea, aceasta poate urmari direct pe cel care are paza materiala a animalului, temeiul art. 998-999 C. civ.

Daca cel care are paza juridica a platit despagubirile, el are dreptul la o actiune în regres, pe temeiul art. 998-999 C. civ., împotriva celui care a avut paza materiala a animalului în momentul în care acesta a cauzat paguba, daca din culpa acestei persoane, animalul s-a aflat în situatia de a produce paguba.

STINGEREA OBLiGAŢIILOR.Noţiunea şi clasificarea mijloacelor de stingere a obligaţiilor.

Prin stingerea obligaţiilor înţelegem încetarea raporturilor juridice dintre subiectele acestora care pier drepturile şi obligaţiile subiective ce rezută din conţinutul raportului obligaţional.

CC RM reglementează raportul de stingere a obligaţiilor în cap. 7 şi le enumeră expres modalităţile de stingere:

1. Executarea; 2. consemnarea; 3. confuziunea; remiterea pe datorie; 4. imposibilitatea fortuită; 5. Novaţia; 6. decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice.

CC RM stabileşte o anumită durată de timp în intermediul căruia debitorul urmează să execute prestaţia creditorului. Acesta este termenul de prescripţie (3ANI). La expirarea termenului de prescripţie titularul dreptului nu mai este ocrotit de lege şi respective nu mai are posibilitatea de a contstrînge debitorul la executarea obligaţiilor, deşi debitorul poate să o execute voluntar.

CC RM prevede posibilitatea stingerii obligaţiei prin intermediul şi a unei alte instituţii juridice ce se întîlneşte în cazul nulităţii şi rezoluţiunii care prin efectul său duc la desfiinţarea retroactivă juridică. Unii doctrinari afirmă că nu toate modurile d stingere a obligaţiei prevăzut de CC RM sunt moduri propriu zise de stingere a obligaţiilor. Astfel sunt moduri de stingere a obligaţiilor acele moduri care satisfac creanţa principală, ca executarea în natură exactă şi la termen a prestaţiei. Sunt situaţii cînd raportul juridic obligaţional se stinge, însă fără a fi executată prestaţia debitorului. Este vorba de remiterea datoriei, imposibilitatea fortuită de executare sau decesul persoanei fizice şi lichidarea persoanei juridice.

Reieşind din cele spuse, putem menţiona că modalităţile de stingere a obligaţiilor pot fi clasificate în funcţii de 2 puteri: 1. rolul voinţei părţilor în încetarea raportului juridic obligaţional: a)modul voluntar de stingere a obligaţiilor; b) modul forţat de stingere a obligaţiilor; 2. Criterii: faptul realizării şi nerealizării creanţei creditori:a)modul de stingere a obligaţiilor care duc la realizarea creanţei (exec. Confuziunii); b) modurile de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei(decesul persoanei, executarea forutuită).

1. Stingerea obligaţiilor prin executare.Raportul juridic obligaţional este raportul prin care creditorul are

dreptul de a pretinde de la debitor prestarea de a da, a face, sau a nu face prestaţii pe care ultimul este îndatorat s-o execute sub sancţiunea constrîngerii de stat.

Respectînd executarea acestui raport are ca effect realizarea dreptului de creanţă al creditorului, respective eliberarea debitorului de datorie.

Atît legiitorul, cît şi doctrina de specialitate a stability faptul, că executarea obligaţiei poate fi efectuată în 2 modalităţi: a)executarea

directă (natură)-atunci cînd debitorul se obligă; executarea indirectă (prin echivalent).

Plata şi darea în plată.Reieşind din prevederile art. 644 CC RM debitorul în urma

executării obligaţiilor are dreptul de a primi chitanţă din partea creditorului sau dreptul de a cere tiplul original.

CONSEMNAREA – mijloc juridic aflat la dispoziţia debitorului pentru a se elibera de datorie în cazul în care creditorul refuză să primească prestaţia fără temei legal sau dacă pntru executarea prestaţiei se cere o acţiune din partea creditorului, iar acesta nu doreşte s-o efectuieze.

Reieşin din prevederile art. 645 CC RM Consemnarea stinge obligaţia din momentul depunerii bunurilor sau a echivalentului acestora la bancă, la notar, sau la oficiul poştal.

Pentru ca obligaţia să se stingă prin consemnare, părţile trebuie să respecte întocmai prevederile legale.

Reieşind din aceasta, dacă ambele sau macar una dintre părţi încalcă prevederile legale privind consemnarea, obligaţia nu se stinge, dar se complică prin impunerea penalităţii.

Reieşind din prevederile CC RM una din modalităţile principale de recurgere la consemnare este situaţia cînd debitorul nu cunoaşte despre sediul sau domiciliul actual al creditorului şi respective consemnează bunurile la bancă, notar, sau oficiul poştal.

Odată ce au fost consemnate bunurile la subiectele sus indicate, aceştea au obligaţia de constatare şi de găsire a creditorului.

CC RM prevede faptul, că debitorul poate în orice moment cere restituirea bunurilor consemnate. Excepţie sunt cazurile prevăzute de art. 648 CC RM şi anume: 1. debitorul a renunţat expres la momentul consemnării la dreptul de a constitui; 2. creditorul a declarat instituţiei la care sunt depuse bunurile sau banii, că le primeşte; 3. La instituţia la care sunt depuse bunurile este prezentă o hotărîre judecătorească definitivă prin care consemnarea este recunoscută legală; 4. împotriva debitorului a fost intentat un proces de insolvabilitate.

Stingerea obligaţiilor prin COMPENSARE – este stingerea reciprocă a uneia obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de aceiaş natură şi exigibile.

Pentru a recurge la compensare este necesar ca să existe un raport între 2 persoane, unde fiecare persoană este concomitant şi creditor şi debitor a aceleia persoane.

Prin aplicarea compensării se evită efectuarea a 2 plăţi cu cheltuielile respective.

CC RM prevede întrunirea următorelor condiţii cumulative pentru a se opera compensarea şi anume: 1. părţile să participle la 2 obligaţii reciproce şi de aceiaş natură, avînd una faţă de cealaltă, atît calitate de debitori, cît şi calitate de creditor; 2. Obiectul obligaţiei să fie sume de bani sau sume de aceiaş natură, în aşa mod încît să nu fie nevoie de acordul părţii privind schimbarea obiectului prestaţiei.3.Creanţele trebuie să fie certe(existenţa acestora să nu fie puse la îndoială; 4.să fie lichide (să fie determinate sau determinabile pentru a putea deduce cea mai mică valoare a acestora. 5. Creanţa să fie exigibilă (scadente sau să fie cerută executarea).Atunci cînd prin compensare se pretinde stingerea mai multor creanţe solicitantul poate stabili care anume creanţe vor fi compensate.Dacă nu există o astfel de concretizare, se aplică regulile privind prioritatea efectuării plăţilor.

Art. 659 CC RM prevede, situaţiile cînd nu este admisă compensarea creanţelor şi anume: 1. cînd creanţele sunt cu termen de prescripţie expirat, dar această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţele urmau a fi compensate.

1. Creanţele privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii.

2. Creanţele privind plata pensiei alimentare;3. Creanţele privind întreţinerea pe viaţă;4. Dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil (nu poate fi

urmărit în instanţa de judecată);5. cînd obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată.

CONFUZIUNEAReieşind din prevederile art. 660 CC RM confuziunea este un

mijloc de stingere a obligaţiilor ce constă în faptul că o persoană întruneşte calitatea de creditor, cît şi calitatea de debitor.

În cazul peroanelor juridice legate între ele prin raporturi obligaţionale, confuziunea intervine în procesul reorganizării acestora prin comasare sau divizare.

Confuziunea stinge obligaţia integral sau parţial. În cazul în care raportul obiligaţional se stinge în integral, se sting şi toate garanţiile acestora.

CC RM stabileşte faptul, că raportul juridic obligaţional nu se stinge prin confuziune atunci cînd aceiaş persoană întruneşte calitatea atît de creditor, cît şi calitatea de fidijusor. Dat fiind faptul că debitorul pînă la urmă va fi obligat să execute prestaţia sa.

Remiterea de datorieRemiterea de datorie- un voluntar de stingere a obligaţiei ce constă în renunţarea creditorului cu consimţămîntul debitorului la dreptul său de creanţă (art.662 CC RM).

Din definiţia sus menţionată rezultă faptul, că remiterea de datorie nu este un act juridic unilateral, ci un contract unde este necesar consimţămîntul ambilor părţi.

Reieşind din prevederile CC RM, nu se cere o anumită formă pentru exprimarea consimţămîntului.

Reieşind din faptul art. 662 CCRM, remiterea de datorie poate îmbrăca atît formă scrisă, cît şi cea verbală, expresă, cît şi cea tăcită.

Remiterea de datorie faţă de debitorul principal are efecte faţă de garant, iar remiterea de datorie de faţă de un farant, care ca effect faţă şi de celălalt garant.

Este interzisă remiterea de datorie, dacă acesta încalcă drepturile de creanţă ale terţilor faţă de creditor.

Această situaţie poate apărea în cazul cînd creditorul a fost declarat insolvabil, iar remiterea de datorie încalcă drepturile persoanelor cărora le este dator creditorul.

NOVAŢIAObligaţia se poate stinge în baza unei înţelegeri dintre părţi de a înlocui vechea obligaţie cu o altă obligaţie. Spre deosebire de alte acorduri ale părţilor care duc la stingerea obligaţiilor (darea în plată sau remiterea de datorie), NOVAŢIA nu încetează raportul juridic , dat fiind faptul că obligaţia care se stinge este înlocuită cu o altă obligaţie, ce urm. a fi executată.

Reieşind din al. 2 art. 665 CC RM, voinţa de a fi înlocuită obligaţia cu o altă obligaţie, t/b stipulată în mod expres în contract.

Doctrina de specialitate evidenţiază urm caractere juridice ale novaţiei: 1. prezenţa acordului dintre părţi prin care se înlătură litigiul privind existenţa obligaţiei anterioare şi privind condiţiile obligaţiei noi. 2. Încetarea obligaţiei anterioare; 3. Încetarea tuturor obligaţiilor- succesorii care garantau executarea obligaţiei veche,dacî părţile n-au stipulat expres altceva. 4. Naşterea între aceleaş persoane a unei noi obligaţii ce conţine condiţia înlocuirii obiectului prestaţiei anterioare cu un alt obiect. 5. Novaţia poate fi admisă doar în privinţa obligaţiilor valabile, ceia ce însemnă că dacă se stabileşte că obligaţia anterioară a fost nevalabilă, va fi considerată şi nouă obligaţie nevalabilă. 6. Este decesul persoanei fizice şi lichidarea persoanei juridice.

Art. 664 CCRM stabileşte, că dacă persoana a decedat nu mai există raport execuţional.

Imposibilitatea fortuită de executare.Reieşind din prev. art. 663 CCRM obligaţia se poate stinge prin

imposibilitatea fortuită de executare dacă această imposibilitate se datorează unor împrejurări pentru care debitorul nu poartă nici o vină (nu răspunde).

Atîtî legiitorul expres în cod, cît şi doctrina de specialitate evidenţiază urm.condiţii cumulative, prezenţa căreia este necesară pentru a fi considerată imposibilitatea fortuită şi anume:1. imposibilitatea fortuită de executare să apără după contractarea

obligaţiilor, din care fapt rezultă că ea nu a putut fi prevăzută;2. Impos. De executare fortuită trebuie să fie obiectivă, ceia ce

înseamnă că a apărut în aşa mod încît nici creditorul şi nici debitorul nu putea s-o preîntîmpine.

3. Imposibilit. De executare fortuită trebuie să fie întîmplătoare, ceia ce înseamnă existenţa lipsei vinovăţiei ambilor părţi.Trăsăturile:Sarcina de probare a imposibilităţii fortuite de executare revine întotdeauna debitorului.CC RM stabileşte că obligaţia nu se vas tinge, dacă în momentul peirii lucrului, din cauza de forţă majoră, debitorul era deja pus în întîrziere, cu excepţia cazului cînd debitorul va dovedi (proba), că lucrul r fi pierit şi la creditor.

Dacă debitorul a executat parţial obligaţia, care a devenit imposibilă de executat, creditorul este ţinut să execute obligaţia corelativă pînă la concurenţa îmbogăţirii sale (art. 663 CC RM). Imposibilitatea fortuită de executare stinge obligaţiile cu toate garanţiile şi accesoriile acestora.

MODURILE DE TRANSMITERE A OBLIGAŢIILOR1. Cesiunea de creanţă

Cesiunea de creanţă este acea convenţie prin care creditorul transmite dreptul sau de creanţă, cu titlu oneros sau gratuit, unei alte persoane. Creditorul care transmite creanţa se numeşte cedent, persoana care dobîndeşte creanţa se numeşte ceşionar, debitorul creanţei transmise se numeşte debitor cedat. Aşa dar părţile convenţiei care are că obiect cesiunea unei creanţe sînt cedentul şi cesionarul. Prin această convenţie se transmite creanţa pe care o are cedentul faţă de debitorul cedat. Prin efectul cesiunii, cesionarul va fi noul creditor al debitorului cedat. Condiţiile cesiunii de creanţă Cesiunea de creanţă fiind o convenţie, ea va trebui să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale contractului. În ce priveşte formă convenţiei aceasta trebuie să fie încheiată în formă cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut creanţa cesionată, art. 556 alin. 4, C. civil. Dacă cesiunea de creanţă reprezintă o donaţie ea trebuie să îmbrace formă cerută pentru donaţii. În ce priveşte obiectul convenţiei, codul civil prevede că, aceasta poate fi orice creanţă transmisibilă (cesibilă) şi sesizabilă, art. 556 alin. 1, C. civil. De ex., creanţele născute din contractul de v-c, locăţiune, de vînzarea de bunuri viitoare. Există însă categorii de creanţe inceşibile, în general acelea care au un caracter pur personal – încasărea pensiei alimentare; repararea prejudiciilor cauzate întegrităţii corporale, etc, art. 556 alin. 4 C. civil. Pentru valabilitatea cesiunii nu se cere consimţămîntul debitorului cedat, deoarece el este un terţ faţă de contractul de cesiune. Totuşi, codul civil prevede obligativitatea unui astfel de conşimţămînt dacă există un interes legitim al debitorului, dacă lipsă consimţămîntului ar contraveni esenţei obligaţiilor, în considerarea calităţilor personale ale creditorului (intuitu personaie).

Efectele cesiunii de creanţă Din punct de vedere al efectelor juridice trebuie să spunem că ea va produce efectele specifice contractelor utilizate pentru a efectua o astfel de transmisiune: v-c, donaţia, împrumut etc. Ea însă va produce şi efecte specifice cesiunii de creanţă. Din acest punct de vedere distingem după cum cesiunea produce efecte între părţile contractante şi efecte faţă de terţile persoane. A. Între părţile contractante cesiunea transferă dreptul de creanţă către cesionar din chiar momentul în care ea îndeplineşte condiţiile de valabilitatea a cesiunii. Creanţa trece în patrimoniul cesionarului aşa cum aexistat în momentul cesiunii, art. 558 alin. 1, C. civil, cu toate drepturile şi garanţiile ce însoţeau creanţa cedentului, art. 558, alin. 2, C. civil. De reţinut că cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei, îndiferent de preţul care l-a plătit cedentului. El nu poate dobîndi mai multe dreptruri de cît creditorul cedent. În ce priveşte obligaţia de garanţie, unele precizări se impun. Prin efectul convenţiei cedentul este obligat să garanteze cesionarului existenţa actuală a creanţei şi a mijloacelor de garantare a acesteia, art. 559 alin. 1 partea întîia, C. civil. Deci, cedentul va fi obligat să garanteze că în momentul cesiunii, creanţa cedată exista în mod valabil, că titularul ei este cedentul şi că între timp nu a intervenit nici o cauza de stingere a cesiunii. Cedentul, însă, nu va răspunde de solvabilitatea debitorului cedat, art. 559 alin 1, ultimă parte, C. civil. Totuşi dispoziţiile din materia garanţiei de drept sînt supletive, fapt pentu care părţile pot să le modifice. O astfel de posibilitate este prevăzută de codul civil atunci cînd stabileşte că, cedentul poate să-şi asume obligaţia de garanţie privînd solvabilitatea debitorului, art. 559, alin. 1, partea fînală, C. civil. Considerăm că în acest caz cedentul va răspunde faţă de cesionar în limita preţului cesiunii şi nu în limita valorii nominale a creanţei. B.) Faţă de terţle persoane cesiunea de creanţă produce efecte doar din momentul notificării cesiunii, art. 564, C. civil. Terţi în materia cesiunii de creanţă sînt succesorii universali sau cu titlu universali, cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceiaşi creanţe, debitorul cedat şi creditorii cedentului. Pînă în momentul notificării cesiunii, debitorul cedat poate s-o ignore, cu toate consecinţele ce pot decurge de aici. Ceia ce înseamnă că debitorul cedat poate efectua o plată valabilă cedentului, art. 561 C. civil, poate invoca compensaţia

ca mod de stingerea a obligaţiilor. După notificare debitorul cedat va putea să-şi stingă obligaţia făcînd o plată valabilă cesionarului. În cazul în care cedentul înstrăinează creanţa la mai mulţi cesionar, creditor al obligaţiei va deveni cesionarul care a notificît mai întîi cesiunea debitorului, art. 562, C. civil. Notificarea despre cesiune va putea fi retrasă doar cu consimţămîntul celui desemnat că nou creditor. Preluarea datoriei- datoriei este acea operaţiune juridică care reprezintă un mijloc de transmitere a unei obligaţii, consimţită de creditor sau debitor către o terţă persoană. Potrivit codului civil sînt cunoscute două modalităţi de preluare a datoriei: --- Preluarea datoriei consimţită de creditor, art. 567 alin. 1, C. civil. Aceasta reprezintă convenţia prin care creditorul acceptă că o altă persoană de cît debitorul sau să execute prestaţia la care s-a obligat acesta din urmă. Este un contract ce poate să se încheie valabil fară a fi necesar consimţămîntul debitorului. Totuşi el are posibilitatea de a se opune unui astfel de acord prin executarea prestaţiei la care s-a obligat şi care a făcut obiectul convenţiei de preluare a datoriei. ---Preluarea datoriei consimţită de debitor şi acceptată de creditor, art. 568, C. civil. Debitorul poate să se elibereze de executarea obligaţiei dacă aduce consimţămîntul unei alte persoane care se obligă să execute prestaţia în locul sau. Totuşi o astfel de convenţie va fi producătoare de efecte juridice numai dacă creditorul a acceptat această modalitate de transmitere a obligaţie, art. 568 partea fînală, C. civil. O astfel de manifestare de voinţă din partea creditorului este necesară deoarece creanţa pe care o are creditorul este un raport personal, în care personalitatea creditorului prezintă un caracter primordial. Un asemena consimţămînt este cu atat mai mult necesar în cazul obligaţiilor întuitu personaie. În ce priveşte formă preluării datoriei codul civil prevede că ea trebuie să fie făcută în formă cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut datoria, art. 569, C. civil. Noul creditor va putea opune creditorului excepţiile care rezultă din raportul dintre creditor şi debitorul îniţial. El va putea opune compensaţia cu o obligaţie ce rezultă dintr-un raport juridic anterior cu creditorul. Însă nu va putea prezenta spre compensare o creanţă ce aparţinea debitorului iniţial. Prin preluarea datoriei codul civil prevede că garanţiile stabilite asupra creanţei se vor stinge în

măsura în care menţinerea lor nu este încuviinţată de către cei ce le-au constituit. Este firesc să fie aşa deoarece ei s-au legat prin raportul juridic respectiv în considerărea persoanei debitorului, de aceia ei nu sînt ţinuţi să garanteze pe un nou debitor, împotriva voinţei lor.

GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR Raţiunea fînală a existenţei oricarei obligaţii este executarea ei. O măsură de asigurare a acestei executări o constiruie garantarea obligaţiei. Creitorul este interesat să fie asigurat împotriva riscului insolvabilitărţii debitorului. Cea mai generală garanţie pe care o are creditorul îl reprezintă dreptul de gaj general al creditorilor chirografari asupra patrimoniul debitorului. Însă, în acest caz, executarea obligaţilor debitorului este garantată pînă la limita valorii pe care o are patrimoniul, care în unele cazuri poate fi însuficientă pentru a asigura executarea deplină a obligaţiei. Pentru acest motiv legiuitorul a prevăzut o serie de mijlooace de garantare a executării obligaţiilor debitorului. Faţă de cele arătate, garanţiile pot fi defînite că fînd acele mijloace juridice care conferă creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, dincolo de dreptul de gaj general, prerogative care constău fie în posibilitatea de a-şi satisface creanţa cu prioritate faţă de ceilalţi creditori, fie în posibilitatea de a urmări pe o altă persoană care s-a angajat să execute obligaţia debitorului dacă acesta din urmă refuză sau se află în imposibilitatea executarii ei.

Clasificarea garanţiilorÎn doctîna de specialitatea garanţiile au fost clasificate în: ---

garanţii personale care reprezintă angajamentul pe care şi-l asumă faţă de creditor o altă persoană de cît debitorul său, de a executa obligaţia în situaţia în care debitorul sau nu o va face. De ex. fidejusiunea.

--- gartanţii reale constău în afectarea specială a unui bun pentru garantarea obligaţiei, prin instiruirea unui drept real accesoriu cu privire la acel bun. De ex. gajul, ipotecă, privilegiile reale şi dreptul de retenţie.

Alţi autori consacră o altă clasificare a garanţiilor: --- garanţii preventive, - dreprul de retenţie; --- garanţii ale executării reale, -

clauza penală, arvuna; --- garanţii propriuzise sau reparatorii, - fidejusiunea, garanţiile reale, privilegiile.

FidejusiuneaFidejusiunea este contractul prin care o parte numită fidejusor se obligă faţă de altă parte numită creditor să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros, obligaţia debitorului. Acest contract se încheie între creditor şi o altă persoană de cît debitorul său. Propunerea persoanei care urmează să garanteze obligaţia de regulă, este făcută la iniţiativa debitorului, care trebuie să fie o persoană cu domiciliul sau reşedinţa în Rep. Moldova. Dacă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Regula propunerii persoanei de către debitor nu se va aplică dacă creditorul a propus în calitate de fidejusor o anumită persoană. Ca temei juridic fidejusiunea reglementează trei modalitaţi: ---prin acordul părţilor, convenţională (unilaterală) cînd însăşi părţile raportului obligaţional ce urmează a fi garantat, convin că debitorul să aducă angajamentul unei persoane de a executa obligaţia în cazul în care debitorul nu o va face. --- în baza legii, atunci cînd aducerea angajamentului unei persoane de a se obliga solidar cu debitorul este impusă de lege. ---printr-o hotărîre judecîtorească, cînd o astfel de obligaţie este impusă de înstanţa de judecîtă.

Contractul de fidejusiune are următoarele caractere juridice:a.) Este un contract solemn deoarece pentru valabilitatea lui se cere

formă scrisă. Potrivit art. 1147, C. civil, contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în formă scrisă. Trebuie să spunem că lipsă unei astfel de forme nu va atrage nevalabilitatea lui dacă el a fost confirmăt prin executarea de către fidejusor a obligaţiei principale.

b.) Este un contract accesoriu faţă de obligaţia principală pe care o are debitorul faţă de creditor. Din acest caracter decurg o serie de consecinţe: --- fidejusiunea va urmă soarta obligaţiei principale atît sub aspectul condiţiilor de valabilitate cît şi sub aspectul naşterii, existenţei şi a încetării ei. În ce priveşte naşterea fidejusiunii ea este determinată de apariţia unei obligaţii principale. Aşa fiind efectele fidejusiuni se vor produce odată cu apariţia unei astfel de obligaţii. Însă ea poate lua naştere şi înaintea apariţiei obligaţiei principale cum ar fi obligaţiile viitoare sau afectate de modalităţi, art. 1146 alin. 2, C. civil. În ce

priveşte existenţa acesteia ea va avea aceiaşi soartă că şi obligaţia principală, cu condiţia că orice modificare în conţinutul obligaţei principale să se facă cu acordul fidejusoului. În caz contrar fidejusiunea va înceta, art. 1167 alin. 2, C. civil. În ce priveşte stingerea ei C. civil prevede că ea se va stinge odată cu stingerea obligaţiei garantate, art. 1167 alin. 1. ---fidejusiunea nu poate fi mai mare şi mai oneroasă de cît datoria garantată. Fidejusiunea este valabilă numai în limita valorii obligaţiei principale. Fidejusiunea însă, poate privi doar o parte din valoarea obligaţiei, art. 1152 alin. 1, 2, 3, C. civil. --- fidejusiunea se întinde la toate accesoriile obligaţiei principale. Deci, fidejusorul va fi ţînut nu numai la executarea obligaţiei principale ci şi la cele ce rezultă din neîndeplinirea unei astfel de obligaţii, de ex., rezoluţiunea contractului. Cheltuielile de judecîtă, cele ocazionate din procedura executării silite, art. 1153, C. civil. ---fidejusorul va putea opune toate excepţiile pe care le putea opune creditorului debitorul principal. De ex., prescripţia, compensaţia, viciile de conşimţămînt, art. 1157 alin. 1, C. civil. Fidejusorul va avea un astfel de drept chear dacă debitorul principal renunţă la aceste excepţii, art. 1157 alin. 2, C. civil.

c.) Este un contract unilateral deoarece generează o singură oblgaţie, cea a fidejusorului faţă de creditor de a garanta obligaţia debitorului. El va fi sinalagmatic dacă creditorul va datora o remuneraţie fidejusorului. d.) Este un contract cu titlu gratuit sau oneros. Deci fidejusiunea poate

fi gratuită sau oneroasă, art. 1146 alin 1, C. civil. f.) Este un contract aliatoriu. În ipoteza în care este un contract cu titlu oneros, el este aliatoriu, deoarece naşterea obligaţiei fidejusorului depinde de un

eveniment încert – neexecutarea obligaţiei principale de către debitor. Condiţiile cerute în persoana fidejusorului

Fidejusiunea fiind un contract prin care se pune problemă garantării unei obligaţii, analiza problemei valabilităţii condiţiilor fidejusiunii se va pune doar în privinţa părţii fidejusorului. a.) Fidejusorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Nu pot garanta persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu, cu capacitate limitată sau restrînsă.

b.) Fidejusorul trebuie să fie o persoană solvabilă. Această persoană trebuie să aibă bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia în limita asumării ei prin contractul de fidejusiune. Dacă fidejusorul nu prezintă aceste garanţii creditorul poate refuza pe fidejusor. În acest caz debitorul va trebui să propună o altă persoană, art. 1150, C. civil. Totuşi

această condiţie nu va fi luată în consideraţie dacă fidejusorul este propus de către creditor. c.) Fidejusorul să aibă domiciliul în ţară. Nu vor putea garanta o asemenea obligaţie de cît persoanele, fizice sau juridice cu domiciliul, reşedinţa sau sediul în Rep. Moldova, art. 1150 alin. 1, C. Civil.

Obligaţiile ce pot fi garantateÎn principiu, poate fi garantată orice fel de obligaţie. De regulă sînt

garantate obligaţiile bîneşti. Pot fi garantate obligaţii prezente, obligaţii viitoare, precum şi obligaţii afectate de modalităţi. Deasemenea, obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, să fie în circuitul civil, să fie licit şi moral.

Efectele fidejusiuniiÎnstituirea fidejusiunii produce efecte, care pot fi privite din trei puncte de vedere: al raporturilor dintre creditor şi fidejusor; dintre fidejusor şi debitorul principal; şi dintre fidejusori, dacă sînt mai mulţi.

GajulPotrivit art. 454 alin. 1, C. civ: “gajul este un drept real în al cărui

temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoare bunurilor depuse în gaj, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj”. Potrivit altei definiţii, gajul este o garanţie în al cărui temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat, avînd priorietate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate.

Caracterele gajului.Din dispoziţiile ce reglementează contractul de gaj rezultă că acesta

este un contract accesoriu, real, şi bilateral. a.) Este un contract accesoriu deoarece el presupune existenţa unei obligaţii principale valabile. Prin gaj poate fi garantată orice obligaţie principală – pură şi şimplă; sub condiţie, cu termen. b.) Este un contract real sau înregistrat deoarece, în unele cazuri se încheie valabil prin remiterea materială a bunului – gajul cu deposedare, iar în alte cazuri, pentru valabilitatea lui, este necesăr înregistrarea gajului – căjul fără deposedare. c.) Este un contract unilateral deoarece creditorul gajist, în cazul gajului cu deposedare, are obligaţia de a păstra bunul şi a-l restitui debitorului cînd acesta î-şi va executa obligaţia. Acelaş caracter

unilateral îl are contractul de gaj fără deposedare, înregistrat, dar în acest caz obligaţia de a păstra bunul o are debitorul gajist.

Clasificarea sau tipurile gajului.Legislaţia civilă cunoaşte următoarele criterii de clasificare a

contractului de gaj: a.) Un prim criteriu este cel al formării contractului de gaj care poate fi de două tipuri – gajul înregistrat (gajul fără deposedare) şi amanetul (gajul cu deposedare).

--- Gajul înregistrat va apărea în momentul înregistrării lui conform normelor stabilite de C. civil. Părticularitatea acestui tip de gaj este că obiectul gajului va rămîne în posesia debitorului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist. ---- Amanetul este acel contract care apare în momentul transmiterii obiectului gajului, dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel. Pînă în momentul transmiterii bunului, acordul realizat între părţi va îmbrăcă formă unui antecontract, care constituie o promisiune că bunul gajat va fi remis creditorului. Particularitatea amanetului este că bunul gajat se va transmite în posesiunea creditorului gajist sau unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. b.) Un al doilea criteriu de clasificare a gajului este cel al temeiului de constituire, care poate fi legal sau convenţional. --- Gajul este convenţional atunci cînd este rezultatul acordului de voînţă prin care părţile convin asupra necesităţii constituirii gajului. --- Gajul este legal atunci cînd legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, în vederea executării unei obligaţii. Legea specifică creanţele din care se pot naşte gajul legal: --- creanţele statului, pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale; --- creanţele persoanelor care au părţicipat la construcţia imobililor; --- creanţele care rezultă dintr-o hotărîre judecîtorească; c.) Un al treilea criteriu este în funcţie de natura raporturilor juridice ce constituie obiectul gajului, legea distinge: --- Ipotecă, gajarea pămîntului, construcţiilor, altor imoile legate nemijlocit de pămînt, împreună cu terenul afereant necesăr asigurării funcţionale a obiectului gajat sau cu drept de folosinţă a acestui obiect. Constituie ipotecă şi grevarea chiriilor, prezente şi viitore pe care le produce un imobil. --- Ipoteca de întreprinzător, gajul întreprinderii care se extinde asupra întregului ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, asupra altor bunuri şi drepturi patrimoîniale reflectate în bilanţul întreprinderii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. --- Gajul mărfurilor care se află

în circulaţie sau în proces de prelucrare; --- Gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor.

Natura juridică a gajuluiPotrivit legislaţeii noastre natura juridică a gajului este una bivalentă, gajul este o garanţei cît şi un drept real. a.) Gajul este o garanţie. Aceasta rezulă din dispoziţiile Legii 449 din 2001 cu privire la gaj. Gajul se înstiuie în legătură cu un alt raport juridic, raportul juridic de bază, avînd menirea să asigure executarea cuvenită a acestuia. Creditorul obligaţiei principale, prin constituirea gajului adaugă un alt raport juridic obligaţional. Însă al doilea raport juridic va avea caracter complimentar, în sensul că obligaţia se va naşte numai dacă debitorul obligaţiei principale nu o execută în conformitate cu condiţiile acesteia. Pînă la executarea obligaţiei principale, dreptul de gaj comportă doar o limitare a dreptului de proprietate a debitorului gajist asupra bunului. În cazul gajului fără de posedare se limitează doar dreptul de dispoziţie a debitorului, iar în cazul gajului cu deposedare toate atributele dreptului de proprietate. Dacă debitorul gajist nu-şi execută obligaţia principală creditorul va putea să-şi exercite efectiv dreptul său de gaj prin urmărirea bunului gajat în vederea satisfacerii creanţei sale. b.) Gajul este un drept real, adică un drept subiectiv în virtutea căruia titularul poate să-şi exercite împuternicirile asupra unui bun în mod direct şi nemijlocit. Din calitatea de drept real al gajului, titularul sau poate exercita atributele acestuia, dintre care: -- Dreptul de urmărire adică dreptul de a pretinde exercitarea dreptului de gaj indiferent în mîna cui s-ar afla bunulu. Deci, gajul va subzista chear dacă bunul a fost transmis de debitor unei terţe persoane. De la această regulă legea înstiuie unele excepţii: --- Cînd creditorul gajist acordă o autorizare de înstrăinare a bunului liber de gaj, art. 478, C. civ; --- Cînd terţul dobînditor este de bună credinţă. Dobînditor de bună credinţă este prezumătă persoana care: --- dobîndeşte bunuri grevate cu gaj sub formă de mărfuri care se află în circulaţie şi în proces de fabricaţie; --- dobîndeşte bunuri grevate cu gaj a căror vînzare la licitaţie a fost anunţată în mijloacele de înformăre în măsă, cu excepţia bunurilor imobile şi a drepturilor asupra bunurilor imobile; --- dobîndeşte documente de plată, conosămente, acţiuni, titluri de creanţă, valori mobiliare grevate cu gaj, cotate la bursă, art. 486 alin. 3, C. civ. --- cînd bunul este dobîndit de la persoana care-l înstrăinează în cadrul unei

activităţi obişnuite, art. 59 alin. 2 din L. nr. 449/2001. --- Dreptul de preferinţă adică de a fi plătit cu prioritate din bunul gajat faţă de alţi creditori. În cazul în care bunul a format obiectul unor gajuri ulterioare, satisfacerea creanţelor ca urmare a vînzării bunului se va face în ordinea consecutivităţii apariţiei drepturilor de gaj, art. 481 alin. 1, C. civ. Părţile, prin acordul lor, pot modifică ordinea, gradului de prioritate, în vederea satisfacerii creanţei din bunul gajat.În ce priveşte creanţa garantată prin gaj legea stabileşte anumite reguli: --- să fie determînată sau determînabilă; --- să fie exprimătă într-o sumă de bani --- gajul garanteză creanţa în volumul existent la momentul satisfacerii ei, dacă părţile nu au prevăzut altfel. --- cu acordul părţilor poate avea loc o schimbare a creanţei îniţiiale cu una nouă.

Clauza penala- reieşind din prevederile art. 624 CC – clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluiază anticipat prejudiciul stipulind că debitorul în cazul neexecutării prestaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un bun.

Obiectul clauzei penale consta fie intr-o suma de bani, fie într-un alt obiect.

Prevederile art. 625 CC prevede că clauza penală trebuie să aibă o formă scrisă obligatorie. Nerespectarea formei scrise duce la nulitate.

Doctrina de specialitate evidenţiază următoarele caractere (functii, trăsături ale cl. Pen.):6. o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului suferit de creditor; 2. un mijloc de garantare a executării obligaţiei ; 3. C.P.- un mijloc de evaluare anticipată a despăgubirilor creditorului în cazul în care debitorul nu-şi execută prestaţia. 

La stabilirea Clauzei penale faţă de o creanţă pecuniară trebuie să se ţină cont de prevederile art. 619 CC RM.

Clauza penala este obligatorie intre parti, astfel incât instanta de judecata nu are dreptul sa-i reduca sau mareasca cuantumul

Se cere ca neexecutarea sa provina din vina debitorului, aceasta sa-i fie imputabila, iar in situatia in care va dovedi existenta unei cauze straine va fi exonerat de plata clauzei penale.

Conventii de modificare a raspunderii contractuale

Conventiile prin care partile stabilesc clauze de modificare trebuie sa intervina înainte de producerea prejudiciului pentru creditor.

 A. Clauze exoneratoare de raspundere a debitorului sunt admise numai în ipoteza în care vina acestuia îmbraca forma neglijentei sau imprudentei

B. Clauze de limitare sau plafonare a raspunderii sunt acelea prin care partile stabilesc o limita maxima a despagubirilor la care este obligat debitorul, chiar daca prejudiciul suferit de creditor depaseste aceasta limita

C. Clauzele de agravare a raspunderii sunt cele prin care debitorul poate sa-si asume raspunderea chiar si atunci când neexecutarea  a obligatiilor sale se datoreaza cazului fortuit sau fortei majore.

Cumulul celor doua forme de raspundere - în nici un caz victima prejudiciului, prin cumulul celor doua raspunderi, nu poate primi doua despagubiri, una pe temei contractual si alta pe temei delictual, despagubiri care, cumulate, sa depaseasca cuantumul despagubirii suferite.

ARVUNA

Reieşinddin prevederile art. 631 CC RM arvuna reprezintă o sumă de bani sau un alt bun pe care o parte contractante o dă ceilalte părţi pentru a confirima încheierea contractului şi a garantat executarea acesteia.

Funcţiile arvunei: a) F. de plată-s-a plătit şi ea întră în plată; b)f. de confirmare a încheierii contractului; c) F. de garanţie; d) F. de compensare în situaţia în care partea culpbilă de neexecutare este ţinută să repare prejudicial cauzat.

Art. 631 al. 2CC RM stabileşte forma scrisă obligatorie a arvunei. În caz de dubii cînd suma plătită este incertitudine cu privire la avans sau arvună, ea va fi considerată ca avans (art. 631 al. 1 CC RM).

Reieşind din prevederile art. 633 al. 1 CC RM, dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne la cealaltă parte, iar dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea va fi obligată să restituie mărimea dublă a arvunei.

Arvuna în cele mai dese cazuri intră în cumpărarea maşinilor.

RETENŢIA

Reieşind din prevederile art. 637 CC RM dreptul de retenţie este dreptul care conferă persoanelor care deţin un bun posibilitatea de a reţine acest bun pînă cînd cealaltă parte nu despăgubeşte cheltuielile necesare şi utile, care li-a făcut cealaltă parte cu privire la acest bun.

Reieşind din prevederile CC RM drepturile de retenţie pot fi folosite la următoarele categorii de contracte:

1. contractul de vînzare-cumpărare;2. contractul de antrepriză(antreprenorul produce un bun

p/t client);3. contractul de transport;4. contractul de mandate (este mandate şi mandatar);5. contract de cmision;6. contract de depozit.Interpretarea: 1. ca ordonată a caluzelor; 2. contractul să producă efecte juridice; 3. principiul consualist.

Prin executarea obligaţiilor

vom înţelege ca fiind acţiunile pe care debitorul trebuie să le săvîrşească în vederea satisfacerii creanţelor debitorului, sau actele pe care debitorul trebuie să le îndeplinească în temeiul obligaţiei asumate. Materia executării obligaţiilor, potrivit codului civil este guvernată de două principii: --- principiul executării în natură a obligaţiilor. Executarea în natură a obligaţiilor înseamnă executarea prestaţiei înăşi, la care s-a obligat debitorul. Deci, el presupune îndeplinirea acelei îndatoriri pe care părţile şi le-au asumat prin încheierea contractului. În acest sens s-a spus că executarea obligaţiilor, prin îndeplinirea exactă a prestaţiilor la care s-a obligat reprezintă o executare în natură a acesteia. Fiind în prezenţa unui principiu acesta se va aplică ori de cîte ori vom fi în prezenţa executării obligaţiilor. Prin excepţie însă, se va proceda la plata prin echivalent bînesc, numai cînd executarea lor în natură nu mai este posibilă. Existenţa unui astfel de principiu reiese din

dispoziţiile art. 782; 620; 622 C. civil. --- principiul executării corespunzătoare a obligaţiilor. Obligaţiile vor fi executate în mod corespunzător dacă vor fi respectate toate condiţiile prevăzute în actul din care au luat naştere, precum ar fi cele privitoare la obiectul, subiectele, locul, timpul şi modul de executare. Este de menţionat că respectarea doar a unor condiţii nu este suficientă pentru a consideră obligaţia executată în mod corespunzător.

Plata. Executarea obligaţiei se face de către debitor, că regulă, de bună voie, prin plată. Aşadar, putem defîni plata că fiind executarea benevolă a obligaţiei de către debitor, îndiferent de obiectul ei.

Condiţiile plăţii

Pentru ca plata să fie valabilă ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii cu privire la subiectele plăţii, obiectul plăţii şi posibilitatea de executare a ei.

Cine poate face plata. oricine poate face plata. Aceasta reiese din dispoziţiile art. 581 C. civil, care prevede că plata poate fi efectuată şi de o terţă persoană. Totuşi unele observaţii se impun în legătură cu subiectul care poate face plata: a.) Cel ţinut de a face plata este debitorul, care o poate face personal sau prin reprezentare. b.) Plata poate fi făcută şi de o persoană ţinută alături de debitor (codebitor solidar) sau pentru debitor (fidejusorul). c.) Plata poate fi făcută de o persoană interesată. De ex., fidejusorul. d.) Plata poate fi făcută şi de o persoană neinteresată, care acţioneză fie în numele debitorului, în baza unui contract de mandat sau în cadrul unei gestiuni de afaceri, fie în nume propriu, atunci cînd face o liberalitate debitorului. De la regula că plata se poate face în numele debitorului de către o terţă persoană există cîteva excepţii: --- în cazul obligaţiilor de a face întuitu personaie, plata nu poate fi făcută de cît de debitorul acelei obligaţii; --- cînd părţile au stabilit în mod expres că plata să nu fie făcută de altcineva de cît debitorul; --- cînd legea prevede acest lucru în mod expres dacă

părţile nu au convenit altfel. Astfel potrivit art. 1036 alin. 1 “mîndatarul este obligat să execute mandatul personal, dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului către un terţ.” Plata fiind un act juridic este necesar că cel care face plata să aibă căpacitatea de exerciţiu pentru a efectua operaţiunea respectivă. Astfel, îndeplinirea obligaţiei de a da din partea debitorului presupune că terţa persoană să aibă căpacitatea de a transmite un astfel de drept real şi să fie proprietarul lucrului (bîneînţeles în cazul bunurilor de gen). 1.2.2. Cine poate primi plata Potrivit art. 579 alin. 1 C. civ, plata trebuie efectuată creditorului sau persoanei împuternicite de acesta, prin lege sau hotărîre judecîtorească. Din aceste dispoziţţi reiese că plata poate fi făcută următoarelor categorii de persoane: --- în primul rînd cel îndreptăţit să primească plata este creditorul. După decesul lui plata poate fi făcută valabil moştenitorilor. --- plata poate să fie primită şi de un reprezentant legal (tutore), sau unul convenţional, mandatarul. --- ea poate fi făcută şi unui terţ, desemnat de justiţie pentu a primi plata. De ex. administratorii în cadrul procedurii de însolvabilitate. După cum se poate observa plata este una valabilă dacă ea este făcută unei persoane ce justifică un înteres în acest sens. Există situaţii cînd plata este una valabilă chear dacă s-a făcut unei persoane ce nu poate justifică o relaţie contractuală cu cel obligat la executare a obligaţiilor. Sînt posibile două ipoteze: --- dacă creditorul ratifică plata făcută unei astfel de persoane, art. 579 alin. 2 primă parte, C. civ. O astfel de ratificare atribuie retroactiv calitatea de mandatar al creditorului. --- cînd plata a folosit creditorului. De ex., cînd debitorul în loc de a plăti creditorul său, plăteşte un creditor al acestuia (unui creditor al creditorului). Pentu a fi valabilă plata trebuie efectuată unei persoane cu capacitate de exerciţiu deplină. O plată făcută unei persoane incapabile este sancţionată cu nulitatea relativă, iar cel ce a efectuat plata poate fi obligat să efectuieze din nou o plată către cel împuternicit a primi pentru incăpabil. Unele nuanţe se impun în cazul obligaţiilor complexe divizibile şi indivizibile. În cazul obligaţiilor divizibile cu pluralitate activă, fiecare creditor va putea cere plata dor în limita părţii sale, iar în cazul pluralităţii pasive, fiecare debitor nu datorează şi nu este urmărit de cît pentru parte să. În cazul obligaţiilor indivizibile cu pluralitate activă plata va fi liberatorie dacă ea este făcută oricăruia dintre creditorii indivizibili, iar în cazul pluralităţii pasive, fiecare debitor va fi ţinut pentru plata întregii datorii. În ce priveşte obligaţiile solidare fiind în principiu nişte obligaţii îndivizipile rezultăte dintrun act juridic, întrebarea, cine poate face şi primi plata se va pune în condiţii asemînătoare. 1.3. Obiectul plăţii. Pentru că prestaţia să fie considerată corespunzătoare, debitorul este obligat să plătească creditorului exact ceia ce datorează. Aceasta reiese din dispoziţiile art. 588 C. civil, potrivit căreia creditorul nu este obligat să accepte o altă prestaţie decît cea datorată, chiar dacă

prestaţia popusă are o valoare mai măre. Creditorul poate accepta o altă prestaţie de cît cea datorată, dar în acest caz obligaţia nu se mai stinge prin plată ci printr-un alt mod de stingere şi anume, darea în plată. Dacă obiectul obligaţiei îl reprezintă prestaţia de a da un bun cert, el se va elibera de obligaţie prin predarea lui în starea în care se găsea în momentul plăţii. El nu va răspunde dacă imposibilitatea executării unei astfel de obligaţii se datorează unui caz fortui sau forţe măjore, cu excepţia cazului în care el a fost pus în întîrziere. Dacă obiectul obligaţiei îl reprezintă bunuri de gen el va răspunde de neexecutarea obligaţiei chiar dacă imposibilitatea se datorează forţei majore, aceasta deoarece bunurile de gen, din punct de vedere juridic, nu pier. 1.4. Principiul indivizibilităţii plăţii. Cel care face plata trebuie să o facă în întregime. Debitorul nu poate sili pe creditor de a primi o parte din datorie chiar dacă obligaţia este divizibilă. Aceasta regulă reiese din înterpretarea art. 587 alin. 1C. civil care prevede posibilitatea debitorului de a executa obligaţia în rate doar numai cu consimţămîntul creditorului. Per a contrario dacă un astfel de consimţămînt lipseşte, el nu poate executa în rate o astfel de obligaţie, cu atît mai mult, impunerea ei. De la principiul indivizibilităţii plăţii există cîteva excepţii: --- atunci cînd există un consens între părţi; --- în cazul decesului debitorilor care lasă mai mulţi moştenitori; --- în cazul stingerii obligaţiei prin compensaţie. --- în cazul în care există un proces cu privire la o parte din obligaţie, cu privire la cealaltă parte creditorul nu poate refuza plata făcută de debitor. --- în cazul imputaţiei plăţii. Cînd datoriile sînt scadente, deopotrivă oneroase, avînd aceiaşi vechime, plata se va imputa proporţional asupra fiecăruia dintre ele, ceia ce constituie o excepţie legală de la principiul indivizibilităţii plăţii.

Dovada plăţii Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată. Se poate întîmpla ca creditorul să conteste plata debitorului, caz în care se va pune problemă probei plăţii. În primul rînd trebuie să spunem că cel ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească În al doilea rînd, după cum putem observa, operaţia plăţii este un act juridic, îndiferent de izvorul din care s-a născut obligaţia. Prin urmare mijloacele de probă vor fi cele din materia actelor juridice. Deci, pentru prestaţiile mai mări de 1000 de lei, dovada plăţii se va face numai prin înscris.

Data plăţii Plata urmează a se face atunci cînd datoria a ajuns la scădenţă. Adică a devenit exigibilă. Terebuie să facem distîncţie după cum obligaţia de executare este cu sau fără termen. a.) În cazul obligaţiilor cu termen, trebuie să facem deosebirea după cum termenul este determinat sau nedeterminat.

--- În primul caz atît debitrorul cît şi creditorul au dreptul să execute sau să ceară plata în orice moment în cursul perioadei stabilite cu referire la contract. Cu precizare că în cazul în care plata este cerută de creditor atunci obligaţia debitorului devine una determinată, astfel, el va fi obligat să o execute în termen de 7 zile, dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei. --- În cel de-al doilea caz, plata va fi exigibilă la termenul stabilit de părţi. Creditorul nu va pute cere plata înainte de îndeplinirea acestui termen. Unele precizări se impune cu privire la termenul în care se poate efectua plata. Astfel trebuie să facem deoasebirea după cum termenul este stipulat în favoarea unei părţi, a celeilalte părţi sau a ambelor părţi. --- Principiul care funcţionează în această materie este că termenul este stipulat în favoarea debitorului. De aiaci şi consecinţele pe care le antrenează: creditorul nu va putea cere efecuarea plăţii înainte de termen, iar debitorul va putea face o plată valabilă chear şi înainte că obligaţia să fi ajuns la termen. --- Termenul poate fi stipulat şi în favoare creditorului, cînd creditorul va putea cere executarea obligaţiei înainte de termen. De ex. în cazul contractului de depozit, deponentul are dreptul de a-şi ridică bunul depozitat, chiar şi înaintea termenului stabilit. --- Termenul poate fi stipulat şi în favoarea ambelor părţi, de ex., contractul de împrumut cînd debitorul are înteresul să plătească numai la scadenţă, iar creditorul să nu primească plata cu anticipaţie. Importanţa stabilirii în înteresul căruia s-a stipulat termenul se situează sub aspectul

analizei posibilităţii renunţării la termen. Deci o atare renunţare va putea fi făcută valabil numai de către persoana în favoarea căruia s-a stipulat termenul. Dacă partea în favoarea căruia a fost stabilit termenul, are dreptul de a refuza la el, legislaţia civilă prevede şi posibilitatea pierderii acestui beneficiu prin decăderea din termen. Decăderea din termen se va produce atunci cînd există următoarele temeiuri: --- Încăpacitatea de plată a debitorului, art. 2 din Legea insolvabilităţii nr. 632/2001. --- Reducerea garanţiilor (convenţionale) anterior convenite; --- Neprezentarea garanţiilor convenite --- Alte cazuri prevăzute de lege. b.) În cazul obligaţiilor fără termen, obligaţia va fi susceptibilă de executare imediată. 1.10. Locul plăţii Potrivit art. 572 alin. 2, C. civ, plata trebuie să fie efectuată la locul convenit de părţi. Dacă părţile nu au convenit locul plăţii, codul civil, prevede posibilitatea că ea să fie efectuată la domiciliul debitorului, în acest caz se spune că plata este cherabilă. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 573 lit. C. civ, care prevede că plata se va face la locul unde acesta îşi desfăşoară activitatea iar în lipsă lui la domiciliul sau sediul debitorului. Această regulă comportă unele excepţii: --- în cazul obligaţiilor pecuniare la sediul sau domiciliul creditrorului, art. 573 lit. a. C. civ. Caz în care plata este una portabilă. --- la locul aflării bunului în momentul naşterii obligaţiei, art. 573 lit. b, C. civ.

2. Executarea silită în natură a obligaţiilor contractuale Dacă debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, deci nu efectuiază plata, creditorul pentru valorificarea dreptului sau subiectiv poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a-l sili la executare. În acest caz creditorul va cere executarea silită.