W"

«vit'

T A T A L S F . P E R M I S

PARADISUL А<2ШЛВ-ШЙТАТЕА DE У Щ

2 F U R N I C A Anulai XV, No. 67, Vineri 17 Septembrie 1920

Sovietul Parlamentar Am lăsat într'adins să treacă vreme

ca să se potolească zurbaua — pentru ca, pe îndelete, serios şi fără patimă, să trateze şi Furnica chestia Bujor, cu calmul şi cu a d î n c u l bun simţ cari deosebesc'această revistă de orga­nele puse în slujba partidelor politice.

Care e, în două vorbe, substratul dară-verei depăşesc custurile în mîna re re-zentanţilor naţiunei ?

Bujor, osîndit la moarte — definitiv şi iremediabil—pentru păcatul cel mai negru din cîte au săvîrşit bestiile roşii ale lui Bella Kuhn, a fost cu toate astea — aşi zice: tocrmi din pricina asta—a fost, ca şi Iorga, ales deputat de către ciocănaşii cari au trimis pe Moscovici să reprezinte pe Rakowsky în parla­mentul rumun.

L-âu trimes ei, cum au trimes şi pe Christescu; dar nu se face deputat, cineva, numai pentru ca'I vor fetele care avortează la Regie — ci va să treacă prin ope; aţii cari cern condiţiile in cari a fost ales şi drămuiesc situa­ţia morală a candidatului.

Or, care era condiţia morală a lui Bujor? Ocnaş — cu uniforma peniten­ciarului, cu lanţuri de picioare, cu mus­tăţile rase şi păzit, nepristan, de sen­tinelă, fu puşca încărcată şi cu baio­neta pusă.

Acesta e alesul socialiştilor — nici nu putea să fie altul din partea tagmei care lucrează pentru Trotzki.

Şi ce voiau adepţii celor din Mos­cova?

Să fie validat Bujor? Na. Fiindcă, ori cît de păiăvatec e d. Iorga, se te­mea de Mihalâche să reclame onoarea de a sta cot Ia cot cu ocnaşul pentru a împiedeca lucrările parlamentului.

Dar, atunci, ce voia d. Toma Dragu> care, ca avocat, găsia că Bujor a fost judecat prea repede, prin urmare in afară de căderile legei — şi, deci, ce­rea ca tovul să fie adus, cu tâmbălău, să 'i se pipăie procesul de către Ca­meră, transformată în tribunal ordinar? Căci, ori cît de mare avocat e d. Drâgu, una şi una, Ia cap, cu cizmarul Dună­reanul, tot nu cred că'şi închipuia cum că Adunarea Deputaţilor avea să in­firme că căderea ce are de la pravilă decizia Curţii soldăţeşti de Casaţie.

Ce, atunci ? Ce ujmăriau tovii ? Să sguduie parlamentul cu elocinţa

ocnaşului ? E stupid. Fiitjdcă, chiar admiţînd că,

cu structura intelectuală a majorităţei generalului reuşia Bujor să desrădă-cineze convingerea deputaţilor şi să în­vedereze că regulat a fost ales, prin urmare să înlăture contestaţia în ceeace privesc cerinţele legei electorale — ciş-tig de cauză tot nu obţinea, fiindcă parlamentul îl repudia ca ocnaş, nu ca viţios ales din partea formelor.

Atunci ? Atunci, socoteala Lupului era copi­

lăresc de simplă: aducem pe Bujor de la Slănic pînă aici, cu tovii după el, făcuţi cocoloş, pe drum, de-acolo pînă aci; ÎI trecem pe uliţă, la Bucureşti, cu, tîrîş, internaţionalii de la Regie; il vîrîra în Cameră cîntîndu-i, ca himn de glorie, carmagnola şi cele-l-alte marşuri revo­luţionare = şi, cînd majoritatea, Ia vot, va rosti pe inevitabilul indlgnus, cohorta de afară, cu ciocanele în mînă, să se repează la ferestre, printre baionetele soldaţilor de gardă, pînă va curge atîta sînge al altora, în cît să pîngărească, pentru vecii vecilor, faţă cu tovii de pe glob, reputaţia şi practicele oligarhiei sanguinare.

Pe urmă, cine o trăi, o vedea—par"că Lenin n'are tot gîndul: după mine, potopul I

Aceasta era speţa, cum ar zice Cocea, dacă, pentru motive kigienice, '1 ar admite să pledeze —şi, ca să rezolve această speţă de proces, Camera a dis­cutat, cu 160 de lei pe zLtimp de trei şedinţe, chestia.... de regulament I

Faţă cu atîta bărbăţie din partea ma­jorităţei, par*că 'ţi vine une-ori să te gîndeşti că n'ar fi rău să încercăm şi cu parlamentul sovietic...

Senator. ..••«••«.•>•....«..»..»....000. .........1..#..».., •.«•.«.

I N T R E N Intr'un vagon de tren, oricare, Vezi controlori, vezi poliţişti, Parlamentari şi ziarişti, Şi ploşniţe cu 'mbelşugare.

In tren, în Remînia Mare, Din ioc nu pop" nici să te mişti D'atîţi slujbaşi, d'atîţi artişti, Ce-au „fraiuri" toţi în buzunare.

Dar călători ca să plătească La tren în ţara romlnească Nu vezi nici unul în vagon.

Aceştiea unde sunt oare? Pe coperiş, pe scări, culoare, Ei ispăşesc tristul canon

C'au săvîrşit, naivi, prostiea: D'a plăti trenu'n Romîniall

Kiriak Napadarjan

REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA

Revis te i „ F u r n i c a " Calea Grlviţel, 96

POPESCU & Comp. — ADAPTĂRI —

\ : , - V J - ţ

Crîmpei de dialog... .... între mama şi fică-sa, domnişoară

de măritat.

— Mari.... — Maman? — Pregăteşte-te... — Mergem la vie să culegem struguri? — Noi nu mergem; vine el. — Care „el" ? — Ckorgescu... — Sunt âtîţi Georgeşti în Bucureşti! — Prietenu iui tat'tău... ăla cu care

zilnic joa:ă table lâ cafenea. — Şi-âcum vor să joace aici? — Plicticoasă ieşti fata mea! Geor-

gescu, precum ştii, e ne însurat... — Nu-i un motiv ca să plictisească

pe alţii! — Din contră: vine să ne facă o

mare bucurie... — Să'nsoâră şi el? — Păi doar n'o să moară flăcău

unguresc 1 — Cu cine, maman ? — Ia ghiceşte? — Greu, maman. Georgescn... — ... vine să te ceară in căsătorie. — Pe mine, maman?! — Doar nu pe mine!... Nu sunt nici

măcar văduvă. — Maman dragă... — Ce e ? — Maman dragă, eu nu vreau să

mă mărit: am timp... sunt încă proastă... — Cu atlt mai bine, fata meâ. Băr­

baţilor nu le plac femeile deştepte. Do­vadă, taftău.

(Sfîrşitul peste o lună, în noaptea nunti).

jk, ! * ' « ! 3

Cum se capătă o vocaţie. Junele Vaxilescu a terminat liceul

anul acesta şi s'a adus la tată-său ca să-I consulte asupra carierei ce trebue să'mbrăţişeze.

— Fă-te ce vrei tu! — i a răspuns nepăsător Vaxilescu tatăl.

— Păi eu vroi să'nvăţ ori boâlele de stomac, ori dentistica. Şi d'aia am venit la d-ta: să te'ntreb pe care din aceste două specialităţi s'aleg: medic de boaie de stomac sau dantist?

— Fiule, dacă vrei să le pricopseşti, fă-te dantist: omul are treizeci şl doi de dinţi şi numai un stomac!

Corespondentă de vară. Miţa a plecat la băi de mare Pentru

demimondene băile joacă rolul spove­daniei pentru suflet: le curăţă de pă­catele săvîrşite în cursul anului, făcfnd lot: altora, pe anul ce vine. Miţa insă nu'i d'alea cari iubesc numai de in­teres: de cîtva timp Miţa iubeşte dea-binelea un tlnăr cu mustaţa rasă, în-tîlnlt într'o noapte, pe cînd se plimba cu „muscalul" la Şosea.

Miţa stă numai de o săptămînă la Constanţanţa, şi a şi isprăvit banii — contrariu celorlalte colege de meserie» venite tot în condiţiile ei, dar cari acum au de zece ori mai mulţi bani decît au avut la plecarea din Bucureşti. Ar fi putut şi ea s'aibă, mii şi mii, dar ce vreţi d-voastră: de cînd există lumea, amorul, adevăratul amor, niciodată nu s'a prostituat—chiar cînd şi-â ales do­miciliul în inima unei prostituate.

Desperată, Miţa scrie iubitului ei rămas în Capitală:

S c u m p e J e a n .

Dacă mai ţii la mine şi nu vrei să citeşti mâine în jurnale c'am fost scoasă moartă din mare, trimet e?mi imediat 1000 lei.

A ta care te iubeşte la nebunie şi pentru totdeauna

Miţa

Trei zile în urmă, primeşte acest răspuns:

Scumpă Mito,

Am primit scrisoarea ta prin care îmi ceri 100 lei şl pe cari îi vei primi chiar azi, printr'un mandat poştal. Totdeodată mă simt dator să'(i rea­mintesc că 100 se scrie cu două zeruri, nu cu trei, cum mi-ai scris tu.

Al tău ptnă la moarte Jean

*. „F l i r t " .

Intr'un colţ de salon luxos mobilat. Ea şi el, profitînd că ceilalţi invitaţi

dansează sau joacă „poker" în odăile dealături, îşi fac confidenţe reciproce.

El a trecut de mult vîrsta cînd c'o ţigare de foi între buze, ocoleşti tot Bucureştii ţinîndu-te după o „damă*

F U R N I C A

care habar n'are că-i urmărită. 0 chelie bine întreţinută şi-un stomac voluminos sunt chezăşii sigure că domnul a muncit şi s'a pricopsit.

Ea e fata gazdei şi bucuria negus­torilor din tîrg, ale căror magazine zilnic le vizitează, expediind la domiciliu pa­chete după pachete. Şi de ce are mai multe rochii, d'aceea umblă mai des­puiată, moda permiţîndu-i să'şi aco­pere trupul atît cît obicinuesc locui­toarele centrului african cînd întîm-plarea le scoate înainte vreun rătăcit exploiator european.

El s'a apropiat, cu ochii umezi de pofte neîndeplinite...

Ea 1-a aşteptat, ştiind bine ce-o aş­teaptă.

— Domnişoară, îmi daţi voe... — Depinde de ce ceri. — îmi daţi voe să vă spun numai

două vorbe... — Pînă acum aţi spus şi mal multe! El, încurajat, împreunează mînile ca

la catolici cînd se roagă, şuşoteşte pa­teric :

— Domnişoară: te iubesc! — O-ho, aşa repede?... Dovezi? — Te iubesc şi vreau să'mi fii soţie. — Asta-i un petext, nu o dovadă. — După ce ne vom cununa, voi

trece toată averea mea pe numele du-mitale.

— Mersi de cadou! Ce plăcere o să măi simt eu cînd voi ştii că cheltuesc proprii mei bani?

I-a întors spatele, a plecat lăsîndu-1 pe el lipit cu spatele de zidul salo­nului în care acum i se pare că 'noată ca 'ntr'un haos. Ce vreţi?,.. Aşa se în-tîmplă cînd se ciocnesc... pasiunile!

Ш Peşte! Pestei

Iubeşte la nebunie „femeia" — indi­ferent cui aparţine, numai tînără să fie, frumoasă şi să nu'l coste parale. Şi-ăr dâ viaţa pentru femei, fiindcă v)aţa nu'l costă nimic (oare lui nu i-au dat'o gratis părinţii săi?) — şi-ar da viaţa pentru femei şi nici un ban mai mult!

De cîtva timp „trăeşte" c'o femee— bineînţeles; o femee foarte interesată, trupul ei constituind capitalul unei so­cietăţi cooperative ale cărei acţiuni nu produc proprietarilor lor nici măcar dobînda legală de cinci sărutări ;(sin~ cere) la sută pe an.

La II Septembre, fiind „Tâerea ca-

3

pului Si. Ioan Botezătorul, ea cerîndu-i 500 lei...

— N'am! — l-a răspuns el scurt... ca'n toate.

A doua zi aceeaşi cerere urmată de acelaş răspuns.

A treia zi idem. A patra zi, fiindcă şi Petru s'a le­

pădat de lsus Christos după ce-a cîntat cocoşul a treia oară, „dama" şi-a luat catrafusele, a dispărut, ducîndu-se, pro­babil, să mai cerşească şi de la altul.

Contrariu obiceiului (ctii nu'i pare râu de o femeie care'I părăseşte, fie ea însăşi soţia lui legitimă?) — con­trariu obiceiului, onorabilul jubilează. Chiar adineauri un prieten întrebîndu'I:

— Adevărat că nu mai trăeşti cu Miţa?

Ei i-a răspuns grav: — Monşer, prea erea risipitoare!

Cum puteam să trăesc c'o femeie care'mi cere cinci sute de lei pe zi?!

La tr ibunal .

Puţină lume: e aşa de cald în sală! Femei de loc: pe ziua de astăzi nu se va judeca nici un proces sandalos! Avocaţi: unul singur cască într'un colţ, regretînd că nu s'a apucat de altă me­serie. Afară, Ia spatele uşei, d-nul aprod fumează, dînd „consultaţii" pe cîţiva lei onorar ţăranilor veniţi cu două zile înainte de data fixată pentru înfăţişarea procesului lor.

Intre doi soldaţi cu baioneta la puşcă apare acuzatul. Ce splendid „grup" pen­tru o carte poştală ilustrată cu inscrip­ţia: Salutări din Bucureştii

D-nul judecător se zoreşte — aseară a stat Ia club pînă la ziuă (abia a avut timp să se primenească) şi acuma ii e cam somn. Acuzatul şe uită în dreapta şi stînga, sbîrceşte din nâs: par'că tot * mai bine se simte printre ai lui, colo sus Ia Văcăreşti!

La un moment dat, (cine l-a dat, poate să şi'l ia îndărăt, căci acuma nu •mi mai trebue) d-nul judecător exclamă:

— Eşti prea din cale afară! Ce tot susţii că n'ai furat, cînd ai fost prins asupra f.-ptului?! _

— Domnule judecător eream beat — Asta nu e o scuză! — Ba da, d-le judecător: dacă nu

ereâm beat, nu mă prindea!

Nae D. Ţăranu ........ »-.«-< ţ.f£ţ^.«...-.f..< .»-.»•-«...«•,e>

Reîntoarcerea delà i de mare

~ Mar i ţo , c h i a r l a g a r ă u n v e c i n mf .a s p u s c â ' n l i p s a m e a u m b l a n o a p t e a u n s t r i g o i p r f n c a s ă . T u I a l v ă z u t ?

— C u m n u v c o n s t ă ; a d o r m i t I n p a t u l m e u . oescn de p. urato

Ultimii Vilegiaturist!

Desen de W. Şirele.

10 F U R N I C A

M U C U R I D E I D E I — ORIGINALE —

Madam Popescu... . . . de origină vecină barierei, s'a

văzut transportată dintr'odată direct pe calea Victoriei, trotuarul stîng, rezer­vat exclusiv „hailaifului" bucureştean. N'a fost dusă cu automobilul nici cu aeroplanul, ci de bărbatul ei, cel mai recent pricopsit de război, devenit mi­lionar pe urma speculei mucurilor de ţigări fără carton. Astăzi ia parte la toate „faivoclucurile" şi reprezentaţiile de gală unde costul locurilor e mai obraznic decît decoltajul cocoanelor des-puete pînâ la brîu. Madam Popescu, persoană amabilă, e „vui" cu toată lumea şi „orvoar" numai cu trei băr­baţi, în cari se cuprinde şi respectivul său încornorat soţ ; e Ia modă, din vîrful născiorului sumes pînă 'n adîn-cul „poşetei" vecinie înţesată cu hîrtii de bancă a o mie Iei bucata.

Deunăzi, mai ştiu eu în ce taifas de cucoane fără jupoane, ciorapii lungi pînă de genunchi înlocuind cămaşa absentă, sub rochia transparentă, veni vorba de boalele care bîntue sărăci­mea lăsată la cheremul farmaciştilor cari le vînd praf de tibişir pe preţ de pulbere de aur.

— Dacă ar fi numai at î t! — se in­dignează madam Georgescu, svîrlind piciorul drept călare pe genuchiul pi­ciorului stîng; dar nici medicii nu'şi fac toţi datoria.

Madam Popescu intervine binevoi­toare;

— Depinde... — ... de vîrstă ! — îi ia vorba din

gură somptuasa madam Keskevu. Me­dicul e un duhovnic: nu te poţi spo­vedi oricui, nu poţi rămîne goală în-naintea primului doctor cu tîbliţa Ia poartă. Al meu, de exemplu... greu să găseşti medic mai conştiincios câ. al meu. Te pipăie, te ciocane pe piept, pe spate... ,

Madam Popescu îi urmăreşte vor­bele c'o deosebită atenţiune. Madam Keskevu continuă:

— ... te-ascultă cu discreţie... — AI meu ascultă cu urechea! —

explică recenta milionăreasă, fericită c'a putut lua parte la o discuţie atît de savantă.

Diverse.

O păţanie menită să 'ntăreascâ şi mal mult cunoscutul dicton: „Nimeni nu-i profet în patria lui". Aşa dar:

Deunăzi, d. Octav Tăsloanu, minis­trul industriei în cabinetul Averescu, a plecat cu trenul să viziteze locurile unde a fost ales, înainte de a'l alege gene­ralul, şi care, probabil, încă îl vor mai trimete în marele parlament al Marei Romînii.

Urîndu-i-se cu şederea, Tăsloanu, ca orice pasager, mai 'şi desamorţeşte pi­cioarele scoborînd pe peronul staţiilor unde „oprirea" permite acest inocent sport.

Trenul ajunge lntr'o gară cu majo­ritatea funcţionarilor rămaşi depe vre­mea ungurilor.

D-l ministru se dă jos, vrea să iasă p'o uşe, în curtea găreL

Un hamal cu şeapcă îi tae drumul* ţinînd clanţa cu mîna:

— Nem permis ! Şeful industriei politice se 'nfurie: — Tocmai mie îmi spui asta, mă

boanghene : care ara dat la toţi „per-mis a-uri ? !

S'a resuit în tren, s'a lungit în com­partiment şi-a dormit pînâ la capătul voiajului, unde s'a sculat . . . tot mi­nistru.

Crîmpti de dialog între o mahala­gioaică văduvă şi fiică-sa cu domiciliul mai mult pe trotuare.

„Domnişoara" tocmai îşi isprăvise toaleta cînd mamă-sa intră pe u ş e :

— Und 'te duci, Mito ? — La Constanţa. — Aoleo, maică, iar te-ai înhăitat cu

paţachina aia ? — Nu, mamă : la mare . . . — Bată-te Dumnezeu, n e r u ş i n a t o,

te-am întrebat eu cum e ? 1

: RSŞS W\t Wl * ' - ! r " * " r : r Fiecare sezon îşi are dansul la modă.

Oamenii politici nu fac excepţie: sunt stări sufleteşti cari te obsedează, reve­nind des, pînă la moarte.

D-nul Averescu, însoţit de d. Take Ionescu, s'au dus Ia Palat — se zice — ca să lucreze cu Regele.

Cînd a venit şi Majestatea Sa, d-nul general Averescu sărise pe colegul său dela Externe şi-1 buşea de mama fo­cului.

Regele,bineînţeles, întreabă surprins. — Ce 'nsemnează asta, domnule ge­

neral ?. — Sire, continuăm şedinţele parla­

mentului : Take face pe lorga I

Palatul Poştelor. Un domn grăbit se opreşte în faţa

unui ghişeu cu portiţa de cuptor de pîine în miniatură :

— Domnişoară, te rog, cît costă o scrisoare recomandată ?

— Unde o trimeţi ? — In mahalaua d'alături de mine, în

Labirint — Şeaptezeci şi cinci de bani — Pai dacă o duc eu singur cu

tramvaiul mă costă numai riecizeci. — Cred.... dar în tramvai totdeauna

e înghesuială; pe câtă vreme scrisoa­rea călătoreşte comod în plic.

D'ale chelnerilor. Sala cea mare a unui „birt econo­

mic". Mai toţi clienţii sunt mici func-ţionaai abonaţi cu cartela.

— Costică!—bâte'n masă unul slab cu ochii bleojdiţi de om vecinie flă­mând.

— Vineel — Să'mi aduci o jumătate porţie de

tocană cu cartofi. Chelnerul, c'un ton de mâre satis­

facţie: — Nu mai ieste: .s'a isprăvit. — Imposibili Chiar acum servişi una

domnului de colo. — Ultima I C'un ton rugător:

.— Atunci eu cum rămâi? înduioşat, s'apleacă la urechea lui

şi-i şeopteşte: — Aşteptaţi niţel; dacă nu'i o place

domnului, v'o dau d-voastră.

Nu tot ce s b o a r ă . . . — Bună ziua, d-le Ştrul. Cred c'ai

ghicit Ia ce-am venit? — Iu nu ghicesc nimic: toate aface­

rile Ie fac pe hârtie şi la vedere. — Am venit să mă împrumuţi c'un

sutar. ŞI Vaxilescu începe să râdă cu ho­

hote. Cămătarul se face mic după teşghea,

crezând că vechiul său client a îne-bunit subit—îndrăzneşte:

F U R N I C A I !

— Domnu Vaxilescu, dacă nu mă înşel, sunteţi dija vesel. Şi puntru di ce, mă rog?. . . aţi muştenit ceva?

— Păi n'ai citit în jurnale?... Mi-am cumpărat un aeroplan.

— Uăăă!. . . Un aeroplan?.. . Şi ce ai să faci cu el, dacă.ţi-ai cumpărat un aeroplan ?

— Am să sbor. — înţeleg, dija: vrei să sbori cu

bani ai mei!—Domnu Vaxilescu, fiind că zici c'acuma ieşti om bugat, iu dai la dumneata un sutar împrumut dacă'mi I'aşi ceva amanet.

— Iţi las aeroplanul... tot n'am ce face cu el c'o să'nceapă ploile.

— Purdon! Iu aş preferă un ghischi: ala şi sboară şi să mănânchi!

Nae D . Ţăran u

•••••• • • ••

6 s u p l i i io Siel Nu ştiu cum vor fi spunînd domnul

Mehedinţi şi ceilalţi geografi ai noştri că se află situat oraşul Sighet, capi­tala Maramureşului. Eu, dacă aş face o carte de geografie, aş scrie pur şi simplu: „unde a'nţărcat dracu copiii". Tocmai .acolo •m'am dus, cu prilejul alegerei de deputat Ia care candida o persoană ce'mi-cste scumpă.

Călătoria cu automobilul, opt ore, de Ia Cluj pînă la Sighet, este una din cele mai frumoase plăceri estetice pe cari le-am gustat în viaţă. Ca un şarpe imens cu solzii argintaţi, o şosea admirabilă, împrejmuită cu rampe de şine de fier, şcoboară tirbuşonînd, uşor şi elegant, ca scara monumentală a unui palat, de Ia înnălţimea de două mii de metri a munţilor Marmaţiei prin inima unor codrii feerici.

Apoi satele maramureşene încep să defiieze întretăiate de apele Someşului ce parcă murmură vestita doină:

Lung e drumul Clujului, Dar mai lung a! dorului!

Marginele şoselei sunt plantate nu cu salcîmi, castani sălbatici, sau alţi copaci nefolositori, ca Ia noi, ci cu pruni şi meri girhoviţi de roade 'mbel-şugate. Merele din Maramureş, cînd aurii ca mandarinele, cînd roşii ca nişte trandafiri, sunt d'o abundenţă şi d'o splendoare fără seamăn. Totuşi, noi importăm la băcăniile bucureştene de lux fructe din Bosnia şi California. Oh, trăiau bine pe vremuri porcii ungurilor de prin acele locuri !...

Populaţia satelor este în covîrşi-toare majoritate romînească, puţini ovrei (cărora li se spune j'dzi), iar maghiarii strălucesc prin absenţă... singura stră­

lucire ce le-a mai rămas din cumplita lor stăpînire milenară. Cei cari s'âu îndărătnicit să nu se refugieze de bună voie spre puszte, au fost ţipaţi, adică daţi afară ca forţa brachială, cum se zice în nostimul dialect al maramure­şenilor. Graiul lor este curat romînesc, mai curat ca prin multe sate din ve­chiul regat, şi te minunezi de tenaci­tatea acestor ţărani svîrliţi la capătul pămîntului, striviţi de cisma ungurească, împresuraţi de felurite seminţii streine, câri 'şi-au păstrat totuşi limba în aşa grad că fainei ei îi spun farlnâ ca şi strămoşii lor latini.

Chipeşi, deştepţi, respectuoşi cu oas­peţii, ei te întîmpină în cale scoţîndu'şi pălăriile cu: „Laude-se Domnul nostru Christos", formulă de salutare pe care cei mai mulţi o abreviază prin „Lau­de-se Domnul", ori numai „Laude-se".

De'i întrebi citi locuitori se găsesc în comuna lor, îţi răspund bunăoară:

— Apoi o fi vreo nouăzeci de fu­muri

Socotesc adică familiile după numărul hornurilor sobelor din fiecare casă.

Cînd am zis sobă am vorbit pe munteneşte, de oarece sobă pe mara-mureşeşte însemnează: odaie, cameră. Acolo, cînd cineva spune că mere'n sobă, nu trebuie să înţelegi că a pus pe jăratecul unui cămin să se coacă acele splendide poame maramureşene— ce ar ispiti a doua oară pe Eva dacă s'ar găsi la fel în rai,— ci însemnează, că merge în odaie.

Tovarăşii mei de drum fac necon­tenit haz de micile particularităţi ale vorbirei din ţinutul ce străbatem. De pildă, pe cărţile lor de delegaţi ai can­didatului nostru Ia biurourile electorale, stă scris că ei sunt bărbaţi de încre­dere ai d-lui X. Iar unuia dintre noi căruia i s'a liberat o carte (fidula) precum că are voie să circule pe Ia toate secţiile de votare, i se spune că e „tată de vecin ai bărbaţilor de în­credere".

Prietenul nostru Y este tachinat în deosebi. O greşală de dactilografie a făcut ca in fruntea cărţei lui să scrie „Preşedintele birtului (in loc de birou­lui) electoral central, iar comuna unde a fost orînduit să supravegheze ope­raţiile electorale se numeşte Şugatak.

Birt — mîncărică, Şugatak — sugati-vitate... Glumele cu diverse variaţii pe această temă plouă potop pe capul prietenului nostru care, fără să se in­timideze, ripostează:

— Rîdeţi voi, rîdeţi, dar carta asta îmi salvează situaţia acasă Ia Bucureşti.

— Nemtudo! replicăm noi în cor. — Foarte simplu. Dacă nevastă-mea

o avea vre-o bănuială asupra fideli-tăţei mele conjugale în timpul de cînd lipsesc de la domiciliu, o să'i strig in­dignat: „Pardon, madam, pardon, pof­teşte ţidulă cum că sunt capacitat ca bărbat de încredere!"

...Şi astfel, în rîsete voioase, cutre-erăm satele, facem prodagandă neo­bosiţi ; cu mîncarea, băutura şi somnul suntem într'un deficit considerabil, dar nu băgăm de seamă, sîntem în iureşul, Maram-iureşul bătăliei.

In localitatea Gherla, motorul unuia din Fordurile noastre are toane, ne opreşte'n Ioc, ploaia ne bate şi foamea ne prăpădeşte, însă această „pană" de automobil, în loc să ne demoralizeze, suggerează unuia dintre noi un fericit joc de cuvinte:

'— Ce vrei, moncher? A la guerre comme â la Gherla! , Şi tot acelaş incorigibil câlamburgiu,

într'o comună unde ni se aduce ştirea că d. Cioc, candidatul Guvernului în cercul Şolcuţa, a căzut, exclamă risi­pind mîhnirea noastră:

— Păcat! băiat bun, simpatic şi in­teligent Cioc.i. dar mai râu da Ave-resiu!

— De ce?!? — Fiindcă generalul a rămas acum

fără cioc. O să'l rază de tot Argeto-ianu, ca să semene cu dfnsul!

Cartierul nostru general este la Si­ghet N'aş putea să vă descriu oraşul căci n'am văzut decît cafeneaua, ho­telul, birtul, prefectura, primăria şi alte cîteva localuri unde ne mînau interesele alegerei. Tot timpul cît am stat acolo, a plouat neîntrerupt, şi o muşama ne-pătrunsă de ceaţă a acoperit şi uliţile... şi numeroasele contrabande şi afaceri ce ni se spune că s'au comis di granda prin partea locului.

D'abia, în ziua plecărei, un soare anemic ca o domnişoară al cărei mă­ritiş zăboveşte, a binevoit să dea la o parte negrele perdele de nouri şi să ne trimeaţă, de la al nu ştiu al cîtelea miliarde etaj. un zîmbet vag şi pal.

M'am simţit cu toate astea fericit, căci desnadăjduisem şi începusem să cred că ungurii, siliţi de armata noastră să evacueze Sighetul, au luat cu ei şi soarele şi 'l-au dus Ia Pesta, ca să nu se mai bucure valâchli de lumina lui.

Dar, curioşi, veţi dori să ştiţi ce-a fost cu alegerea. A fost lată! A fost frumos! Dar pentru a o povesti, „pana" de automobil de la Gherla nu e sufi­cientă, mi-ar trebui pana unui Cara-giale. Şi, pe urmă, sunt mici secrete electorale pe cari deocamdată sunt ţinut să nu le dau în vileag. Mal aş­teptaţi o ţîră şi n'o s* vă pară rău. Pînă atunci... Laude-se Domnul!

Tărascon.

Colaboratorii permanent! al „Furnicel! s u n t : George Ranetti (Kiriak Napadarjan^ Contele de Teklrghlol, Jorj Delamizil Gheorghe Biciuşca, etc.) Ghită Kădulescu, (Arhibald şi fel de fel de pseudonime)-lon Gorun (Ion Grămăticii), I. Botez, (August Prostu) şi N. D. Ţăranii (Nlcollo Mascalzzoni, Nac Saltlmbancu, Năitâ I-diotu).

Caricaturist!: A. Murau şi F. Şlrato.

Cota de 60 şi 90 la suta asupra iefurilor. — Boarul plăteşte! OTmiriiTiMi

\ . I

- E - h e i , L a c h e : d a c ă n e - a c o r d a G u v e r n u l $i m o n o c l u l f i l f i s o n u l u i â l a f a c u m e r e a m p r i c o p s i ţ i !

- C u m a ş a , MacheT - Pâi In l o c d e 6 0 si 9 0 , t u l u a i 6 0 0 si e u 9 0 0 1

Desen de A . M u r n u .