Upload
others
View
14
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
1
ACADEMIA DE POLIŢIE
„ALEXANDRU IOAN CUZA”
ȘCOALA DOCTORALĂ
ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
T E Z Ă D E D O C T O R A T
R E Z U M A T
T E M A :
INVESTIGAREA FRAUDELOR ÎN DOMENIUL
ALIMENTAȚIEI PUBLICE
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
PROF.UNIV.
DR. COSTICĂ VOICU
D O C T O R A N D
LIA ANDREEA DAN
Teză elaborată în vederea obținerii titlului de DOCTOR în domeniul
„ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ”
B U C U R E Ş T I
2 0 1 7
2
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
CAPITOLUL I
ALIMENTAȚIA PUBLICĂ.
CONSIDERENTE DE ORDIN ISTORIC ȘI DOMENII DE APLICARE
Secţiunea 1 Scurt istoric
1.1. Apariţia și dezvoltarea conceptului de alimentație publică
1.2. Importanța alimentației publice
Secțiunea 2 Domenii circumscrise alimentației publice
2.1.Restaurante
2.2. Baruri
2.3. Unităţi tip fast-food
2.4. Alte tipuri de unități
2.5. Unități de tip „pub” și „bistro”
2.6. Cabaret
2.7. Unități tip cofetărie-patiserie
2.8. Ceainărie
Secţiunea 3 Definirea şi caracteristicile conceptului de alimentație publică
3.1. Definirea conceptului
3.2. Principalele caracteristici ale alimentației publice
3.3. Bunuri, utilaje și instalații specifice alimentației publice
Secțiunea 4 Globalizarea și alimentația publică
4.1. „Codex Alimentarius”
CAPITOLUL II
REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE, EUROPENE ŞI NAŢIONALE ÎN
DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE
Secţiunea 1 Tratate și convenţii internaţionale în domeniu
1.1. Sistemul de management al siguranței produselor alimentare (HACCP)
Secţiunea 2 Reglementări ale Uniunii Europene în domeniul alimentației publice
2.1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29
aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare
2.2. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29
aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de
origine animală
2.3. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29
aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind
produsele de origine animală destinate consumului uman
Secţiunea 3 Reglementări naționale
3.1. Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru
animale
3.2. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării
alimentelor
3.3. O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor
3.4. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman,
hranei animalelor și utilizării în industria alimentară
3.5. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena produselor
alimentare
3
3.6. O.M.S. nr.1956/18.10.1995 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în
activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă în sectorul alimentar
3.7. O.M.S. nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția
prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor
3.8. Ordinul nr. 1225/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și
certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor
fundamentale de igienă
CAPITOLUL III
ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE, REGIONALE ŞI NAŢIONALE CU
ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE
Secțiunea 1 Organizații cu vocație globală
2.1. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)
2.2. Organizația Mondială a Sănătății (WHO)
Secțiunea 2 Organizații regionale și naționale
1.1. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)
1.2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)
1.3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)
1.4. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM)
1.5. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)
1.6. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF)
1.7. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)
1.8. Organele de cercetare penală
CAPITOLUL IV
MANAGEMENTUL COMBATERII INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL
ALIMENTAȚIEI PUBLICE ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ
Secţiunea 1 Frauda fiscală în domeniul alimentației publice
1.1. Frauda fiscală și evaziunea fiscală
1.2. Definirea evaziunii fiscale
1.3. Clasificarea evaziunii fiscale
1.4. Cauzele care generează evaziunea fiscală
1.5. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale
1.6. Tipologii
Secţiunea 2 Încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul
alimentației publice
2.1.Analiza infracţiunii de contrafacere a unui soi
2.2. Aspecte de natură penală privind mărcile şi indicaţiile geografice
2.3. Concurenţa neloială
2.4. Contrafacerea
Secţiunea 3 Infracţiuni specifice prevăzute de Codul Penal
3.1. Răspândirea bolilor la animale sau plante – art. 355 C.pen.
3.2. Infectarea apei – art. 356 C.pen.
3.3. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse – art. 357 C.pen.
3.4. Comercializarea de produse alterate – art. 357 C.pen.
3.5.Înșelăciunea
CAPITOLUL V
TEHNICI DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI
PUBLICE
4
Secţiunea 1 Modalități de săvârșire a fraudelor în domeniul alimentației publice
1.1. Neemitere bonului fiscal
1.2. Fraudare soft - soft neînregistrat - configurarea altui soft pentru imprimanta fiscală
față de cel de vânzare
1.3. Nerespectarea rețetarelor
1.4. Prețurile de transfer între societăți
1.5. Înregistrare vânzare pe protocol sau masă angajați
1.6. Emitere chitanță de mână în loc de bon fiscal
1.7. Nerespectarea rețetarului (calitatea și cantitatea porției)
1.8. Referire în meniu „brut” sau „net” (greutatea produselor comercializate)
1.9. Lipsă memorie casă marcat
1.10. „Munca la negru”
1.11. Producție neînregistrată, distribuție neînregistrată
1.12. Donare fictivă de alimente
1.13. Lucru cu avize și facturare la saptamană sau lună
1.14. Achiziții din depozite fără factură
1.15. Vânzare de alcool netimbrat
1.16. Alte modalități de fraudare (contrafacerea de produse și băuturi, lipsa la cântar și
altele)
1.17. Corupție și achiziții publice ilegale
1.18 Marfă fără documente
Secțiunea 2 Îndrumar pentru efectuarea verificării economico-financiare la unitățile
din domeniul alimentației publice
2.1. Definirea conceptului de verificare economică
2.2. Importanţa şi rolul verificări economico-financiare
2.3. Scopul verificării economico-financiare
2.4. Componenţa efectivelor participante la verificărea economico-financiară
2.5. Modul de acţiune
2.6. Locul unde se executa verificarea economico-financiară
2.7. Timpul când se execută verificarea economico-financiară
2.8. Timpul afectat pentru pregătirea verificării şi a condiţiilor de lucru
2.9. Principii şi reguli în pregătirea şi executarea verificării economico-financiare
2.10. Reguli de procedură specifice verificării economico-financiare
2.11. Reguli de tactică specifice verificării economico-financiare
2.12. Reguli de tehnică specifice verificării economico-financiare
2.13. Conţinutul planului de verificare economico-financiară
2.14. Activităţile de pregătire a verificării economico-financiare
2.15. Probleme privind gestionarea bunurilor şi unele procedee tehnice folosite în
executarea verificării economico-financiare
2.16. Actele procedurale şi alte înscrisuri ce se întocmesc cu ocazia verificării economico-
financiare
2.17. Finalizarea verificării economico-financiare
CONCLUZII ȘI PROPUNERI „DE LEGE FERENDA”
Concluzii. Propuneri „de lege ferenda”
Securitatea alimentară și siguranța alimentară națională
Codul alimentar român
Reglementare la nivel de Ordin al ministrului, pentru desfășurarea activității de verificare
economică în unitățile de alimentație publică din România
5
A N E X Ă
Glosar de termeni specifici alimentaţiei publice
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
B I B L I O G R A F I E
6
A B R E V I E R I
alin. alineatul
ANAF Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
ANARZ Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie
ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
ANSVSA Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor
ANV Autoritatea Naţională a Vămilor
art. articolul
ASRO Organismul Național de Standardizare din România
B.Of. Buletinul oficial
C.fisc. Codul fiscal
C.p. Codul penal
C.p.p. Codul de procedură penală
C.proc.fisc. Codul de procedură fiscală
cf. prev. Conform prevederilor
CIC Camera Internaţională de Comerţ
coord. coordonator(i)
CSVSA Circumscripţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
CSVZ Circumscripţia Sanitar-Veterinară Zonală
DATC Direcţia audit tehnic și control
DCTIRLRCFV Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă,
laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, de
reglementare şi controlul activităţii farmaceutice veterinare
DGPMB Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
DICE Direcţia de Investigare a Criminalității Economice
DJSVSA Direcţia Judeţeană Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor DG(SANCO) Directorate-General for Health
and Food Safety/Direcţia Generală Sănătate
şi Consumatori
Ed. Editura
ed. ediția
EFSA/AESA European Food Safety Authority - Autoritatea Europeană pentru
Siguranţă Alimentară
etc. et caetera (și celelalte)
FAO Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație
GATT Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ/General
Agreement on Tariffs and Trade
GBLAAC Alianţa Mondială a Liderilor de Afaceri pentru Combaterea
Contrafacerii/Global Business Leaders Alliance Against
Counterfeiting
HG Hotărârea Guvernului
Ibidem în același loc (în aceeași lucrare)
IC Industrii bazate pe copyright
Idem identic, la fel
IGPF Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române
IIPCAG Grupul de Acţiune Comun împotriva Infracţiunilor privind
Proprietatea Intelectuală al Interpol
7
IMM-uri Întreprinderi Mici şi Mijlocii
IMPACT Autoritatea Internaţională împotriva Contrafacerii Produselor
Medicale
INTA Asociaţia Internaţională a Mărcilor Înregistrate /The International
Trademark Association
INTERPOL International Criminal Police Organization
IPJ Inspectoratul de Poliţie Judeţean
ISMA Asociaţia Internaţională a Managementului Securităţii/International
Security Management Association
ISO Organizaţia Internaţională de Standardizare
lit. litera
LNR Laborator Naţional de Referinţă
LRUE Laboratorul de referinţă al Uniunii Europene
M.Of. Monitorul Oficial al României, Partea I
MADR Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
MAI Ministerul Afacerilor Interne
MFP Ministerul Finanțelor Publice
MS Ministerul Sănătăţii
nr. numărul
OAV Oficiul Alimentar și Veterinar
OCDE Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
OG Ordonanța Guvernului
OMC Organizaţia Mondială a Comerţului
OMPI/WIPO Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale/
World Intellectual Property Organisation
OMS/WHO Organizaţia Mondială a Sănătăţii/World Health Organisation
OMV Organizaţia Mondială a Vămilor
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
op. cit. operă citată
OSIM Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului
p. pagina
parag. paragraful
pct. Punctul
PNUCI Planul naţional unic de control integrat pentru România
pp. paginile
PSO Procedură standard de operare
RAPEX Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele
periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii
Europene
RASFF Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje
RENAR Asociaţia de Acreditare din România
Rospatent Serviciul Federal pentru Proprietate Intelectuală, Brevete şi Mărci
SRAAF Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje
TC Testare de competenţă
TCE Tratatul Comunităţii Europene
TRIPs Acordul privind Aspectele Comerciale ale Drepturilor de Proprietate
Intelectuală/ Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual
Property Rights
TVA Taxa pe Valoare Adăugată
8
UE Uniunea Europeană
urm. următoarele
vol. volumul
vs versus, contra, împotriva
WCO Organizaţia Mondială a Consumatorilor
9
A R G U M E N T U M
Prezenta lucrare reprezintă rezultatul unei analize îndelungate în ceea ce priveşte
cadrul juridic în domeniul alimentaţiei publice, analiza infracţiunilor din domeniul
alimentaţiei publice şi a tehnicilor de control specifice. Rezultatele cercetării efectuate au
relevat faptul că în prezent, statul, prin autorităţile competente nu acordă importanţa
cuvenită domeniului alimentaţiei publice.
Avem în vedere faptul că, legislaţia specifică alimentaţiei publice nu are un caracter
unitar, pentru a uşura atât activitatea autorităţilor de control, cât şi activitatea propriu-zisă
desfăşurată în cadrul unei unităţi de alimentaţie publică.
Alimentaţia publică, ca activitate economică complexă excede satisfacerea în
exclusivitate a nevoii consumatorului, aducând, prin intermediul unităţilor din alimentaţie
publică, la nivelul anului 2015 o contribuţie mai mare cu 2,1% la PIB-ul naţional faţă de
anul anterior.
Deci, domeniul alimentaţiei publice este unul performant, prin intermediul căruia
agenţii economici realizează profit semnificativ, acest segment fiind într-o continuă
dezvoltare.
Din păcate, odată cu dezvoltarea alimentaţiei publice s-a produs şi dezvoltarea,
respectiv diversificarea modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor specifice acestui
domeniu.
Săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul penal de la 1969 şi preluate în actualul
Cod penal, precum falsificarea de alimente sau alte produse, infectarea apei, răspândirea
bolilor la animale sau plante sunt rar întâlnite în practica judiciară, în timp ce infracţiunile
prevăzute în legi speciale1, sunt din ce în ce mai des întâlnite.
Urmare a cercetării științifice desfășurate, se constată că modalităţile de săvârşire
sunt într-o continuă diversificare, în special în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală,
autorii acestor ilegalităţi căutând noi modalităţi de eludare a prevederilor legale.
În contextul diversificării modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor din domeniul
alimentaţiei publice, mai ales al fraudei, este necesar ca şi autorităţile să depună eforturi
suplimentare pentru combaterea şi cel mai important, prevenirea săvârşirii de infracţiuni.
Având în vedere această necesitate de combaterea a săvârşirii infracţiunilor din
domeniul alimentaţiei publice, am încercat să includ în cadrul lucrării, într-o manieră cât
mai completă principalele reglementări legale naţionale şi europene aplicabile.
În partea finală a lucrării am prezentat un potenţial ghid de verificare, care cuprinde
metode şi tehnici specifice de lucru, direct aplicabile în activitate de control desfăşurată de
către ofiţerii de poliţie.
Acest ghid poate fi folosit de ofiţerii specializaţi în investigarea infracţiunilor
economice, în special în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite în cadrul şi prin intermediul
unităţilor de alimentaţie publică.
Considerăm că tema abordată are legătură directă cu domenul Ordine Publică și
Siguranță Națională, din considerente care sunt explicit tratate în prezenta lucrare. Dat
fiind numărul ridicat de studii privind prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul
alimentației publice prin intermediul noțiunii de ordine și siguranță publică în ordinea
juridică a României, prezenta lucrare își propune să ofere o încadrare a acestui concept din
perspectiva ordinii juridice în domeniul alimentației publice raportat la modalitatea în care
aceasta este aplicată practic, având în vedere reglementările naționale și Europene în
materie.
1 Spre exemplu: Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice
10
Fără a avea pretenția că am epuizat toate formele și modalitățile de prevenire și
combatere a ilegalităților în domeniul alimentației publice, prezenta lucrare, poate fi
considerată un prim pas spre o normalizare a activității, prin faptul că descrie mare parte
din ilegalitățile comise, aspect ce va permite profesioniștilor să instrumenteze cu succes
lucrările în care sunt anchetate astfel de infracțiuni, va trage un semnal de alarmă
persoanelor care intenționează să utilizeze metode frauduloase, iar propunerea de lege
ferenda, poate constituii un material, bază de plecare, în cercetarea faptelor de natură
penală din acest vast domeniu al alimentației publice.
CAPITOLUL I
ALIMENTAȚIA PUBLICĂ. CONSIDERENTE DE ORDIN ISTORIC ȘI DOMENII
DE APLICARE
Secţiunea 1 Scurt istoric
1.1. Apariţia și dezvoltarea conceptului de alimentație publică
Conform surselor de specialitate2, „primele preocupări în domeniul alimentației
datează din perioada imperiilor Bizantin și Roman. La Roma, în Thermopoliums erau
organizate saloane unde se serveau mancaruri calde și băuturi”. Primele „restaurante” au
fost tavernele medievale și birturile. Tavernele deobicei puneaua la dispoziția clienților
mâncare obișnuită pe timpul zilei, iar servirea se făcea la ore fixe și prețuri fixe.
În secolul al XVI-lea, englezii aparținând tuturor claselor sociale încep să servească
masa din oraș cu o mare frecvență. Servirea mesei se făcea în taverne, acestea solicitând
prețuri fixe la mancare, vin, bere si tutun.
Cuvântul „restaurant” a apărut în secolul al XVI-lea și desemna un aliment care
potolea foamea, o fiertură bogată și consistentă, capabilă să refacă forțele. Brillat-Savarin
considera ca „restauratoare de forțe” ciocolata, carnea roșie și consomme-ul3. Meniul, ca
modalitate de a vedea ce poți mânca, există de aproximativ 200 de ani.
1.2. Importanța alimentației publice
Alimentația publică reprezintă activitatea economică deosebit de complexă, care
constă în principal în realizarea unei varietăți sortimentale de preparate culinare, produse
de cofetărie şi patiserie, oferite nevoilor consumatorilor, care se pun la dispoziție alături de
băuturi și alte mărfuri alimentare.
Dinamica acestui sector complex este în concordanță cu mai mulți factori, dar mai
ales este direct influențat şi de promovarea turismului, acest element constituind în fapt
asocierea lui și a activităților de turism, identificat drept o componentă importantă a
prestației turistice 4.
Secțiunea 2 Domenii circumscrise alimentației publice
Alimentaţia publică este un sector al comerţului cu amănuntul care are ca specific
al activităţii, transformarea unor materii prime alimentare într-o gamă variată de preparate
culinare şi produse de cofetărie-patiserie, precum şi alte mărfuri alimentare. Activitatea de
alimentație publică îşi desfășoară activitatea în două direcţii principale şi anume:
activitatea de producţie prin care se obţin preparatele culinare şi produsele de
cofetărie-patiserie;
activitatea de desfacere prin care se asigură oferirea şi vânzarea către clienţi a
preparatelor culinare şi produselor de cofetărie-patiserie şi a altor preparate sau
semipreparate, precum şi servirea pe loc a acestora.
2 A se vedea în acest sens: http://topchef.a1.ro/istoria-restaurantului-345.html, sursă online accesată la data de 19.02.2016, ora 12.00
3 A se vedea în acest sens: https://en.wikipedia.org/wiki/Brillat-Savarin_(cheese) , sursă online accesată la data de 19.02.2016, ora 12.10
4 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online
accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00
11
Principalul obiectiv al activităţii de alimentație publică constă în sporirea continuă
a producţiei proprii, diversificarea sortimentală, îmbunătăţirea permanentă a calităţii
preparatelor astfel încât să poată fi satisfăcute preferinţele şi dorinţele clienţilor
asigurându-se totodată creşterea volumului de vânzări.
Clasificarea unităților de alimentație publică. În literatura de specialitate, și în
actele normative care reglementează domeniul, unitățile de alimentație publică sunt:
2.1.Restaurante. Un restaurant este localul public care îmbină activitatea de
producţie cu cea de servire la masă, punând la dispoziţie clienţilor o gamă diversificată de
preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi şi unele produse pentru fumători.
În practică pot fi întâlnite următoarele tipuri de restaurante:
2.1.1. Restaurant clasic: este local public cu profil gastronomic, în care se serveşte
un larg sortiment de preparate culinare (gustări calde şi reci, preparate lichide calde,
mâncăruri, minuturi, salate, dulciuri de bucătărie), produse de cofetărie, patiserie,
îngheţată, fructe, băuturi nealcoolice şi alcoolice, produse din tutun etc. Pentru crearea unei
atmosfere animate-distractive poate dispune de formaţie muzical-artistică. Organizează
servicii suplimentare: banchete, recepţii etc.
2.1.2. Restaurant specializat: în care se pun la dispoziția clienților diverse
sortimente de băuturi și preparate culinare care se regăsesc tot timpul în meniu, fiind
amenajat în funcție de specificul acestuia, respectiv restaurant pescăresc, vânătoresc,
rotiserie, zahana, dietetic, lacto-vegetarian.
2.1.3. Restaurant cu specific: este o unitate de alimentaţie pentru recreere şi
divertisment, care, prin dotare, profil, ţinuta lucrătorilor, momente recreative şi structură
sortimentală, trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naţionale, tradiţionale
şi specifice diferitelor zone.
2.1.4. Restaurant cu program artistic: este o unitate de alimentaţie pentru turişti care
prin dotare şi amenajare asigură şi derularea unor programe de divertisment gen spectacol
(muzică, balet, circ, recitaluri, scheciuri, programe specifice barurilor de noapte etc.).
2.1.5. Braserie sau bistrou: asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor, în
principal cu preparate reci, minuturi, un sortiment restrâns de mâncăruri, specialităţi de
cofetărie-patiserie, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice de calitate superioară,
un bogat sortiment de bere.
2.1.6. Berărie: este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe
sortimente, în recipiente specifice (ţap, halbă, cană) de diferite capacităţi şi a unor produse
şi preparate care se asociază în consum cu acestea (crenvurşti cu hrean, mititei, cârnaţi,
chifteluţe, foetaje, covrigei, migdale, alune etc.), precum şi brânzeturi, gustări calde şi reci,
minuturi (din ouă, legume), specialităţi de zahana (1-2 preparate), precum şi băuturi
alcoolice (coniac, rom, sortiment restrâns de vinuri şi băuturi nealcoolice).
2.1.7. Grădină de vară: este o unitate amenajată în aer liber, înconjurată de arbori și
arbuști, dotată cu mobilier specific „de grădină” şi decorată în mod adecvat. Oferă un
sortiment diversificat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi
cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri selecţionate de regiune,
îmbuteliate sau neîmbuteliate, băuturi spirtoase etc.) şi nealcoolice, cafea, fructe, produse
din tutun.
2.1.8. Terasa: este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobilier
specific sezonului estival şi decorată în mod adecvat. Oferă un sortiment diversificat de
preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi cofetărie-patiserie, un
larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri, băuturi spirtoase, bere etc.) şi nealcoolice,
cafea, fructe.
2.2. Baruri. Barul este o unitate de alimentaţie cu program de zi sau de noapte, în
care se serveşte un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi o gamă
12
restrânsă de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiţii
muzicale, video, TV. Există:
2.2.1. Bar de noapte: este o unitate cu caracter distractiv, cu un orar de noapte care
prezintă un program variat de divertisment, de music-hall şi dans pentru consumatori şi
oferă o gamă variată de băuturi alcoolice fine, amestecuri de băuturi de bar, băuturi
nealcoolice, specialităţi de cofetărie şi îngheţată asortate, roast-beef, fripturi reci etc., fructe
şi salate de fructe (proaspete şi din compoturi), cafea, jardiniere cu delicatese. De obicei
este realizat în amfiteatru, pentru ca de la toate mesele să se poată viziona programul
artistic muzical. Este dotat cu instalaţii de amplificare a sunetului, orgă de lumini, instalaţii
de proiecţie a unor filme.
2.2.2. Bar de zi: este o unitate care funcţionează, de regulă, în cadrul hotelurilor şi
restaurantelor sau ca unitate independentă. Oferă consumatorilor o gamă variată de băuturi
alcoolice şi nealcoolice, simple sau în amestec, şi gustări în sortiment restrâns, tartine,
foetaje, specialităţi de cofetărie şi îngheţată, produse din tutun (ţigări) şi posibilităţi de
distracţie (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află
tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele
respective.
2.2.3. Café-bar sau cafenea: este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a
cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor şi gustări calde şi reci, minuturi, produse de
cofetărie-patiserie, îngheţată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, şvarţ, cafea cu lapte,
ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine (lichior, coniac, vermut etc.).
2.2.4. Disco-bar (discotecă-videotecă): este o unitate cu profil de divertisment
pentru tineret, activitatea comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse de
cofetărie-patiserie, îngheţată şi, în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice.
Divertismentul este realizat prin intermediul muzicii de audiţie şi de dans, înregistrată şi
difuzată prin instalaţii speciale şi prin discjockey, care asigură organizarea şi desfăşurarea
întregii activităţi. Videoteca este o încăpere special amenajată cu instalaţii electronice de
redare şi vizionare în care se prezintă videoprograme şi filme.
2.2.5. Bufet-bar: oferă un sortiment restrâns de preparate calde şi reci (gustări,
sandviciuri, minuturi, mâncăruri, produse de patiserie) pregătite în bucătăria proprie sau
aduse din afară, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice (aperitive), bere, vinuri,
la pahar.
2.2.6. Bar-biliard: este o unitate cu profil de divertisment pentru tineret, activitatea
comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse de cofetărie-patiserie, îngheţată şi,
în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice. Divertismentul este realizat prin
intermediul jocului de biliard, bowling, darts etc.
2.3. Unităţi tip fast-food
2.3.1. Restaurant-autoservire: este o unitate cu desfacere rapidă în care
consumatorii îşi aleg şi se servesc singuri cu preparatele culinare calde şi reci (gustări,
produse lactate, băuturi calde nealcoolice, supe-ciorbe-creme, preparate din peşte, antreuri,
preparate de bază, salate, deserturi, fructe) şi băuturi alcoolice (bere) şi nealcoolice, la
sticlă, aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat şi cu plata după alegerea produselor.
2.3.2. Bufet tip expres: este o unitate cu desfacere rapidă, în care fluxul
consumatorilor nu este dirijat, servirea se face de către vânzător, iar plata se face anticipat.
Unitatea este dotată cu mese tip „expres” – la care se servește masa în picioare.
2.3.3. Pizzerie: este o unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza. Se
mai pot desface gustări, minuturi, salate, produse de patiserie, răcoritoare, bere, vin la
pahar sau băuturi slab alcoolizate.
2.3.4. Snack-bar: este o unitate caracterizată prin existenţa unei tejghele-bar, cu un
front de servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori, serviţi direct cu
13
sortimente pregătite total sau parţial în faţa lor. Oferă în tot timpul zilei o gamă
diversificată de preparate culinare (crenvurşti, pui fripţi, sandviciuri, cârnăciori, unele
preparate cu specific), precum şi băuturi nealcoolice calde şi reci şi băuturi alcoolice în
sortiment redus.
2.4. Alte tipuri de unități
2.4.1. Bufet: este o unitate de alimentație publică care funcționează de obicei
independent sau în incinta unor instituții. Se oferă de regulă un sortiment restrâns de
preparate culinare, calde și reci, pregătite în bucătăria proprie sau aduse din afară, și de
băuturi.
2.4.2. Bodegă: este o unitate de alimentație publică cu spațiu restrâns de servire, de
largă accesibilitate, care oferă un sortiment restrâns de gustări și preparate la grătar, băuturi
alcoolice, servite de regulă la pahar și nealcoolice, cafea. Servirea se face de regulă la
tejghea- bar.
2.4.3. Birt: este o unitate de alimentație publică asemănătoare cu bodega, amplasată
de regulă în piețe, gări, autogări.
2.5. Unități de tip „pub” și „bistro”. Sunt unități de alimentație publică de
influență englezească, respectiv franțuzească, care oferă sortimente de băuturi și preparate
culinare specifice zonelor de influență.
2.6. Cabaret. Este o unitate cu caracter de recreere și divertisment în care se
desfășoară spectacole complexe cu valoare artistică deosebită. Se oferă consumatorilor
preparate culinare de cofetărie – patiserie, diverse băuturi alcoolice și nealcoolice. De
obicei, suprafața de servire este realizată în amfiteatru, pentru ca programul artistic muzical
să poată fi vizionat de la toate mesele.
2.7. Unități tip cofetărie-patiserie. Sunt unități de alimentație publică care oferă
consumatorilor preparate de cofetărie – patiserie produse în laboratoarele proprii sau în
laboratoarele altor unități de profil, biscuiți și produse zaharoase ale producătorilor
specializați, băuturi nealcoolice, cafea, ceai, fructe, produse specifice micului dejun,
precum și diferite sortimente de băuturi fine pentru consumul la domiciliu. Majoritatea
unităților de acest tip, pe lângă asigurarea condițiilor pentru consumul pe loc, vând și
produse pentru consumul la domiciliu.
2.7.1. Cofetăriile și bomboneriile: Sunt unități specializate în vânzarea de produse
de cofetărie- patiserie, sortimente de bomboane.
2.7.2. Patiserie-plăcintărie: Unități care vând în general, produse de patiserie în
stare caldă, în acest scop fiind preferabil ca produsele să fie realizate în laboratoarele
proprii. La vânzarea acestor produse se poate oferi și bere.
2.7.3. Simigerie, covrigărie, plăcintărie: Sunt unități cu spațiu restrâns de servire
sau chioșc, amplasate în zone de trafic pietonal intens, care se pot organiza fie ca spații ce
reunesc cele trei specialități, fie ca unități profilate pe o singură specialitate. Produsele
acestor unități se vând de regulă în stare caldă.
2.8. Ceainărie. Este unitatea de alimentație publică specializată în pregătirea și
servirea unei game largi de ceaiuri, alături de care se oferă sandvișuri și produse de
cofetărie – patiserie.
Secţiunea 3 Definirea şi caracteristicile conceptului de alimentație publică
3.1. Definirea conceptului. Conform DEX, alimentația publică reprezintă „rețeaua
de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi”. De
asemenea, unitatea de alimentaţie publică reprezintă un local public, în care se servesc
preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie şi băuturi, caracterizîndu-se prin aceea că
în cadrul lui se îmbină activitatea de pregătire/preparare cu activitatea de comercializare,
însoţită de servicii specifice care asigură consumul acestora preponderent pe loc.
14
3.2. Principalele caracteristici ale alimentației publice. În organizarea activității de
alimentație publică criteriul de bază rămâne eficiența. În acest scop este necesară
structurarea sectorului, în general, și a fiecărui agent economic, în particular. Sectorul de
alimentație publică este un sector aproape prin excelență privat, la acest moment în țara
noastră, bine organizat, manifestându-se o diversificare accentuată a profilării unităților, în
funcție de categoria de încadrare, de prețurile practicate, de amplasarea unităților și
dimensiunea acestora5.
3.3. Bunuri, utilaje și instalații specifice alimentației publice. Modernizarea
activității de alimentație publică este un proces dinamic și mai ales complex, acest lucru
presupunând o bază tehnico-materială adecvată și modernă. După anul 1990, baza tehnico-
materială din sectorul de alimentație publică s-a dezvoltat și s-a extins fără precedent și în
țara noastră, acest lucru datorându-se condițiilor determinate de acțiunea mecanismelor
economiei de piață. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentație publică cuprinde
totalitatea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar necesare desfășurării activității de
producție și de servire6.
Secțiunea 4 Globalizarea și alimentația publică
4.1. „Codex Alimentarius”. Codex Alimentarius a fost elaborat de către
Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) și Organizația
Mondială a Sănătății (OMS/WHO). Acesta cuprinde standarde alimentare internaționale,
principii și coduri de practică, contribuind la siguranța, calitatea și corectitudinea
comerțului alimentar internațional. În concret, sunt stabilite standarde pentru toate
grupurile de produse alimentare, fie prelucrate, semiprelucrate sau materii prime pentru
distribuirea către consumator, prevederi referitoare la igiena alimentelor, aditivii
alimentari, reziduurile de pesticide, contaminanţi, etichetare şi prezentare, metode de
analiză, recoltare a probelor și prevederi cu caracter consultativ sub forma de coduri de
practică, îndrumări sau alte măsuri recomandabile.
CAPITOLUL II
REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE, EUROPENE ŞI NAŢIONALE ÎN
DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE
Secţiunea 1 Tratate și convenţii internaţionale în domeniu
1.1. Sistemul de management al siguranței produselor alimentare (HACCP).
HACCP reprezintă acronimul sintagmei Hazard Analysis and Critical Control Point,
respectiv „analiza riscurilor și a punctelor critice de control”. Sistemul HACCP identifică
pericolele specifice și măsurile pentru controlul lor, pentru a asigura siguranța alimentară.
HACCP este o unealtă de evaluare a pericolelor și de stabilire a sistemelor de control care
se concentrează mai mult pe prevenire decât pe testarea produsului final. Orice sistem
HACCP este capabil să se acomodeze schimbării, precum avansarea în proiectarea
echipamentului, procesarea procedurilor sau dezvoltările tehnologice.
Secţiunea 2 Reglementări ale Uniunii Europene în domeniul alimentației publice
În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile UE cu
competenţe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative:
Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare
atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul
5 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online
accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00
6 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online
accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00
15
acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este
interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea îngrădi
aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi
reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene.
Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre,
lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data
până la care statele membre trebuie sa adopte măsurile de adaptare la directiva în
cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după
expirarea termenului de transpunere.
Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele
juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur
destinatar sau un număr limitat de destinatari), iar altele au caracter general (sunt
obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe
teritoriul acestora).
Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de
instrumente indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale.
Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului internaţional
dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele
membre cu state terţe, fie numai Între statele membre, în conformitate cu competenţele
stabilite prin tratatele constitutive.
2.1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului european și al Consiliului
din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare. Regulamentul (CE) nr. 852/2004
al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale
efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru
animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a
animalelor7.
2.2. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului european și al Consiliului
din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor
de origine animală. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 prevede norme aplicabile produselor
alimentare de origine animală, acestea completându-le pe cele stabilite de Regulamentul
(CE) nr. 852/2004. Normele stablite de Regulament sunt aplicabile produselor de origine
animală, indiferent dacă acestea sunt prelucrate sau neprelucrate8.
2.3. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului european și al Consiliului
din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale
privind produsele de origine animală destinate consumului uman. Regulamentul stabilește
norme specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală.
Regulamentul se aplică în completarea Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru
a verifica conformitatea cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare
și cu normele referitoare la sănătatea animală și la bunăstarea animalelor. Regulamentul nr.
854/2004 se aplică numai activităților și persoanelor care țin de domeniul de aplicare al
Regulamentului (CE) nr. 853/2004.
Secţiunea 3 Reglementări naționale
3.1. Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru
animale. Actul normativ în discuție, reprezintă unul dintre documentele de bază pentru
asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii oamenilor şi a intereselor consumatorilor
7 Publicat în JO L 165, 30.4.2004
8 art. 1 Regulamentul 853/2004
16
în ceea ce priveşte consumul alimentelor în unitățile de alimentație publică, și nu numai,
ţinând cont de diversitatea ofertei alimentare, incluzând şi produsele tradiţionale, precum şi
funcţionarea eficientă a pieţei naționale. De asemenea, legea stabileşte procedurile cu
privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra siguranţei alimentelor
precum şi a hranei pentru animale, care influențează direct alimentele pentru consum
uman.
3.2. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi
comercializării alimentelor. O.U.G. nr. 97/20019 stabilește cadrul juridic privind
producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor, dar și
răspunderea producătorilor și a celor care asigură desfacerea produselor alimentare. De
asemenea, reglementează organizarea controlului oficial al alimentelor, prevăzând și
sancțiunile pentru protejarea calității acestora.
3.3. O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. O.G. nr. 21/1992 privind
protecția consumatorilor 10se adresează cazurilor de oferire spre vânzare de produse noi,
folosite sau recondiționate și a serviciilor destinate consumatorilor, exceptând situațiile de
comercializare a antichităților, a produselor necesar a fi reparate sau recondiționate spre a
fi utilizate, condiționându-se ca respectivul agent economic să informeze beneficiarul
despre situație.
3.4. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului
uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară. H.G nr. 568/2002
reglementează condițiile generale privind iodarea universală a sării destinate consumului
uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară, în vederea prevenirii
tulburărilor prin carenţa de iod.
3.5. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena
produselor alimentare. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru
igiena produselor alimentare11 definește regulile generale pentru operatorii cu activitate în
domeniul alimentar, responsabilizându-i pe tot lanțul alimentar începând cu producția
primară și până la valorificare.
3.6. O.M.S. nr.1956/18.10.1995 privind introducerea şi aplicarea sistemului
HACCP în activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă în sectorul alimentar. Prin
Ordinul nr. 1956/1995 a fost aprobată introducerea și apilcarea sistemului HACCP în
activitatea de supraveghere a condițiilor de igină din sectorul alimentar. Prin același Ordin
s-a aprobat Reguamentul de instruire igienico-sanitară, testarea cunoștințor și atestarea
personalului implicat în circuitul alimentelor și Instrucțiunile privind desfășurarea testării
H.A.C.C.P. a inspectorilor de poliție sanitară.
3.7. O.M.S. nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția
prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor. Ordinul conţine prevederi
aplicabile unităţilor care produc, prelucrează, servesc, depozitează, transportă şi desfac
alimente, reglementând producţia alimentară, prepararea, depozitarea şi transportul
acestora, existând obligativitatea respectării fluxului şi funcţionării în baza autorizaţiei care
se vizează anual.
3.8. Ordinul nr. 1225/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și
certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor
fundamentale de igienă. Activitatea de producție și de comercializare a produselor
9 Republicată în M.Of. al României Partea I, nr. 168 din 05.03.2008, cu modificările și completările ulterioare
10 Republicată în M.Of. al României Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările și completările aduse de: Legea nr. 363/2007
publicată în M.Of. al României Partea I, nr. 899 din 28/12/2007 și O.U.G. nr. 174/2008 publicată în M.Of. al României Partea I, nr. 795
din 27/11/2008
11 Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 804 din 5 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare
17
alimentare, de alimentație publică și colectivă se realizează exclusiv cu personal calificat,
conform prevederilor legale. Personalul calificat are obligația legală a instruirii periodice în
vederea însușirii noțiunilor fundamentale de igienă, activitate organizată şi finalizată cu
examinare şi certificate, în conformitate cu Metodologia aprobată prin Ordinul nr.
1225/2003.
CAPITOLUL III
ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE, REGIONALE ŞI NAŢIONALE CU
ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE
Secțiunea 1 Organizații cu vocație globală
2.1. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). FAO
este o organizație interguvernamentală, formată din 194 națiuni membre, doi membri
asociați și o organizație membră, Uniunea Europeană. Angajații săi provin din diferite
medii culturale și sunt experți în multiplele domenii de activitate în care FAO este
implicată. Cu sediul în Roma, FAO este prezentă la nivel regional în peste 130 de țări
2.2. Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Organizația Mondială a Sănătății a
fost înființată la data de 7 aprilie 1948, având sediul central în Geneva, peste 7000 de
persoane lucrând în reprezentanțele din 150 de țări și șase birouri regionale. WHO este
autoritatea de conducere și coordonare privind sănătatea internațională din cadrul
sistemului Națiunilor Unite.
Secțiunea 2 Organizații regionale și naționale
1.1. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Autoritatea
Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) oferă consiliere științifică independentă cu
privire la riscurile alimentare. EFSA emite avize privind riscurile alimentare existente și
emergente. Informațiile furnizate sunt utilizate în cadrul procesului de elaborare a
legislației și politicilor UE, contribuind astfel la protejarea consumatorilor împotriva
riscurilor asociate lanțului alimentar. Domeniul de competență al agenției include:
siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, nutriția, sănătatea și bunăstarea
animalelor, protecția şi sănătatea plantelor.
1.2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
(ANSVSA). ANSVSA12 este autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, care coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea
activităţilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
1.2.1. Direcția Siguranța Alimentelor de Origine Animală (DSAOA) este condusă
de un director, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA. DSAOA are în structura sa un
serviciu și un compartiment: Serviciul igiena alimentelor provenite de la mamifere și
Compartimentul igiena alimentelor provenite de la animale altele decât mamiferele.
1.2.1.1. Serviciul igiena alimentelor provenite de la mamifere este condus de un șef
de serviciu, numit prin Ordin al președintelui ANSVA.
1.2.1.2. Compartimentul Igiena Alimentelor provenite de la animale altele decât
mamiferele cu atribuții și responsabilități specifice.
1.2.2. Direcția Siguranța Alimentelor de Origine Nonanimală (DSAON) este
condusă de un director, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA. DSAON are în
structura sa două servicii: Serviciul siguranța produselor alimentare de origine
12 Activitatea acestei instituții este reglementată de OG 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004.
18
nonanimală și Serviciul siguranța biologică și toxicologică calitatea alimentelor,
standarde și mărci.
1.2.2.1. Serviciul siguranța produselor alimentare de origine nonanimală este
condus de un șef de serviciu, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA.
1.2.2.2. Serviciul siguranța biologică și toxicologică, calitatea alimentelor,
standarde și mărci este condus de un șef serviciu, numit prin Ordin al președintelui
ANSVSA.
1.3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
1.3.1. Istoricul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor13. O
conturare a drepturilor consumatorilor a început să se întrevadă în secolul al XVIII-lea, dar
acţiunile sociale şi eforturile legislative în vederea protejării intereselor consumatorilor se
impun, în mod categoric, din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
1.3.2. Competenţele A.N.P.C.14. În ceea ce privește competențele A.N.P.C, în
primul rând participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale
de specialitate, cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale
consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând
corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană.
1.3.3. Atribuțiile A.N.P.C. sunt15: Autoritatea coordonează și realizează strategia și
politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționează pentru prevenirea și
combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice
ale consumatorilor.
1.4. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Agenția Națională
pentru Protecția Mediului (ANPM), instituție publică cu personalitate juridică este
organizată și funcționează conform prevederilor H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea
şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate
în subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în
subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu competenţe în
implementarea la nivel naţional a politicilor, strategiilor şi a legislaţiei în domeniul
protecției mediului.
1.5. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Agenția Națională de
Administrare Fiscală este o instituție publică din subordinea Ministerului Finanțelor
Publice, având personalitate juridică, organizat și funcțional, ca aparat specializat al
administrației publice centrale.
1.6. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Trebuie precizat faptul că
DGAF este „moștenitoarea defunctei Gărzi Financiare” din România, iar motivele și modul
în care și-a făcut apariția în peisajul financiar-fiscal din țara noastră, poate face subiect al
unei lucrări științifice de valoare. Ca artare, în prezentul studiu, vom arăta pe scurt doar
modul în care personalul specializat al DGAF poate efectua controalele în industria
alimentară conform normelor legale în vigoare care reglementează domeniul .
1.7. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Inspectoratul teritorial de muncă este
instituţia publică aflată în subordinea Inspecţiei Muncii care, prin inspectorii de muncă,
exercită atribuţii de autoritate de stat, în domeniul muncii, relaţiilor de muncă, securităţii şi
13 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout =blog&id=7&Itemid=8,
sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 22.30
14 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout =blog&id=94&Itemid=9,
sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 22.45
15 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout= blog&id=10&Itemid=11,
sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 23.15
19
sănătăţii în muncă şi a supravegherii pieţei, în fiecare județ și în municipiul București.
Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrație publice centrale în subordinea
Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în Municipiul București.
1.8. Organele de cercetare penală. Poliția națională și Ministerul Public, care au
competențe bine stabilite în prevenirea și combaterea infracțiunilor din industria alimentară
pe întreg teritoriul național. Pe parcursul prezentului studiu vom enumera la fiecare
categorie de nereguli sau ilegalități, competențele de cercetare pe care Codul de procedură
penală le acordă celor două structuri specializate.
CAPITOLUL IV
MANAGEMENTUL COMBATERII INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL
ALIMENTAȚIEI PUBLICE ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ
Secţiunea 1 Frauda fiscală în domeniul alimentației publice
1.1. Frauda fiscală și evaziunea fiscală. Din cele mai vechi timpuri omul a fost
reticent la plata dărilor către stat, indiferent de cum se numeau acestea (dijmă, bir, vămuit
etc.) deoarece, prin natura sa, este foarte greu să se despartă de o parte din veniturile ce i se
cuvin, taxele şi impozitele fiind considerate „un sacrificiu”, persoana încercând orice
mijloace şi modalităţi de a se sustrage de la plata acestora. Toate societăţile, mai mult sau
mai puţin democratice, au componenta lor paralelă nevăzută şi nearătată public, acea zonă
subterană ce se dezvoltă prin multiple canale ilegale şi a cărei dimensiune este de natură a
produce numeroase dezechilibre în plan general16. Neplata, sau încercarea de a diminua pe
cât de mult posibil, veniturile ce se cuvin statului, prin exploatarea imperfecţiunilor
legislative, sau prin utilizarea unor variate şi metode ingenioase, se cheamă evaziune
fiscală.
1.2. Definirea evaziunii fiscale. Generic evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind
totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora persoanele fizice sau juridice,
sustrag în total sau în parte materia impozabilă şi constă în neîndeplinirea voită a
obligaţiilor fiscale de către contribuabil17. D.E.X.- ul defineşte evaziunea în general ca
„sustragerea de la obligaţiile fiscale”18.
1.3. Clasificarea evaziunii fiscale. Generic, evaziunea fiscală poate fi clasificată în
ilicită (frauda fiscală) si evaziunea fiscală legală sau permisă. O altă clasificare este dată de
economistul francez Jean-Claude Martinez care arăta în lucrarea „La fraude fiscale” că:
„dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de frauda legală
sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internaţională, de evaziune legală, de evaziune
ilegală, de paradisuri fiscale sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului,
de libertatea alegerii căii celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la
lege sau economia subterană”19.
1.4. Cauzele care generează evaziunea fiscală20. Fenomenul de evaziune este
generat de o serie de factori de origine variată. În primul rând sunt factori subiectivi
constând în dorinţa de a dobândi sume mari de bani sau bunuri de valoare în timp cât mai
scurt pentru a-şi satisface nevoile personale la un nivel cât mai ridicat adeseori fiind vorba
de cheltuieli voluptorii care depăşesc cu mult standardul unei vieţi decente. Dorinţa de a fi
consideraţi oameni de succes, de a dobândi notorietate publică, de a-şi permite cheltuieli
16 C. Voicu „Criminalitatea afacerilor”, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997, p. 7.
17 M.Pantea „Investigarea criminalităţii economico-finaciare”, Vol.I, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010.
18 DEX 1998, http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune, sursă online accesată la 15.03.2015, ora. 20.00
19 DEX 1998, http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune, sursă online accesată la 15.03.2015, ora. 20.20
20 M.Pantea, O.Şanta, op.cit.
20
exorbitante face ca subiecţii activi ai infracţiunii de evaziune fiscală să nesocotească
principiile concurenţei recurgând la fals şi fraudă pentru a-şi asigura câştiguri ilegale în
dauna statului, a celorlalţi actori economici şi nu în ultimul rând a întregii populaţii care nu
poate beneficia de servicii adecvate în domeniul sănătăţii, învăţământului, asistenţei sociale
etc. datorită subfinanţării cronice a sistemului administrativ.
1.5. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale. În practică, fiecare speţă aflată în
atenţia organelor de control financiar-fiscale şi a ofiţerilor de investigarea a fraudelor, în
măsura în care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de legea care
sancţionează evaziunea fiscală, reprezintă o formă de manifestare particulară a fraudei
fiscale, sens în care este foarte greu pentru teoreticieni să determine toate formele de
evaziune fiscală frauduloasă.
1.6. Tipologii. Vom încerca să clasificăm multitudinea de infracţiuni în domeniu
astfel: În funcţie de categoria de contribuabil; În funcţie de categoria de venituri; Alte
forme de manifestare21
Secţiunea 2 Încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul
alimentației publice
2.1.Analiza infracţiunii de contrafacere a unui soi. Constituie infracţiunea de
contrafacere, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, efectuarea,
fără autorizaţia titularului brevetului de soi, a oricărui act prevăzut la art.30 alin.(1)22,
precum şi a oricărui act din cele prevăzute mai jos:
a) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a unei alte denumiri
decât cea înregistrată;
b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru materialul de înmulţire,
produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi;
c) atribuirea, pentru materialul de înmulţire produs şi vândut, a unei denumiri foarte
apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât să poată produce confuzii;
d) vânzarea de material de înmulţire cu menţiunea falsă că aparţine soiului pentru
care s-a acordat brevet pentru soi, inducând astfel în eroare cumpărătorul.
2.2. Aspecte de natură penală privind mărcile şi indicaţiile geografice. Analiza
infracţiunilor prevăzute de legea 84 din 1998. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:
a) contrafacerea unei mărci;
b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o
marcă înregistrată pentru produse identice ori similare;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau
sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul
adevărat de origine.
2.3. Concurenţa neloială. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă:
a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie
cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor
informaţii confidenţiale în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul
21 Dumitru A.P. Florescu, M.Pantea, D.Bucur op.cit.
22 Titularul de brevet pentru soi beneficiază de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi şi de dreptul de a interzice oricărei persoane
sa efectueze, fără autorizaţia sa, următoarele acte privind materialul de înmulţire sau materialul recoltat aparţinând soiului protejat: a)
producerea sau reproducerea; b) condiţionarea în scopul înmulţirii; c) oferirea spre vânzare; d) vânzarea sau orice alta forma de
comercializare; e) importul; f) exportul; g) depozitarea pentru unul dintre scopurile prevăzute la lit. a)-f).
21
obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor
chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;
c) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, ca
rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate
interesele sau activitatea unei persoane juridice;
d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de
deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice ori a
instituţiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane
juridice;
e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul
penal a secretelor comerciale de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare
ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,
brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele
industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală,
cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului,
mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi
cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare
pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari23. Persoana care săvârşeşte un act de concurenţă
neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele
confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după caz, să plătească
despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare24.
2.4. Contrafacerea. Creşterea continuă a populaţiei globului, creşterea exponenţială
a necesităţilor pentru anumite categorii de mărfuri, perfecţionarea profesională, lipsa de
educaţie în domeniu, a unor segmente de consumatori, sunt principalii factori socio-
economici care favorizează activităţile frauduloase de piratare şi contrafacere. De
asemenea amploarea fenomenului de contrafacere în domeniul mărfurilor care înglobează
drepturi de proprietate intelectuală, la început de mileniul trei, este influenţată de calitatea
execuţiei produsului pirat sau al celui contrafăcut, gradul de falsificare, zona geografică de
realizare sau de comercializare a produsului etc.
2.4.1. Contrafacerea artizanală.Contrafacerea tradiţională sau artizanală, se
bazează pe îndemânarea unui specialist în producerea de falsuri. Acest tip de contrafacere
este întâlnit de regulă în domeniul artelor, antichităţilor etc. Falsificatorul posedă alături de
specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere precisă cu o aură de
vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau obiecte de artă
obişnuite în opere perfect reproduse dând impresia de autentic.
2.4.2. Contrafacerea de slabă calitate. Foloseşte materii prime, materiale şi
tehnologii mai puţin valoroase. Această formă de contrafacere este cea mai comună, cea
mai întâlnită şi se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri. Acest tip de
contrafacere foloseşte tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o
finanţare considerabilă şi abilităţi organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la
scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau
cumpăra componente din multe ţări, pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară
şi totuşi să le vândă în cu totul alte ţări.
23 cf. prev. art. 34 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal)
24 cf. prev. art. 6 din Legea 11 din 29.01.1991 privind combaterea concurenţei
22
2.4.3. Contrafacerea de înaltă performanţă25. Necesită, în general, abilităţi
considerabile pentru a realiza produse foarte apropiate de original. Putem da exemple de
falsificări de produse electronice cum ar fi circuite imprimate, care conţin software pentru
jocuri pe computer. Tehnicile implică stimularea plăcuţei originale prin analizarea
componentelor şi încercarea de a crea acelaşi rezultat folosind alte componente. Alte
produse care au fost piratate sau contrafăcute de falsificatorii de înaltă performanţă sunt:
valuta, cărţile de credit, cartelele telefonice, decodoarele pentru sateliţi, produsele
farmaceutice etc.26. Apariţia falsurilor pe piaţa românească, este mai pregnantă începând cu
anul 1990, deoarece economia românească era necristalizată, consumatorii nu erau bine
informaţi, iar situaţia financiară precară a fost factorul determinant în acest sens.
2.4.4. Cauzele care determină contrafacerea
rentabilitatea extremă a exercitării acestei activităţi27;
inexistenţa sau ineficienţa în multe ţări, a legislaţiei privind proprietatea
intelectuală şi absenţa generalizată de aplicare practică a unor măsuri eficiente
de reprimare a contrafacerilor;
abundenţa de materii prime, materiale şi echipamente, din ce în ce mai evoluate
şi mai ieftine, care facilitează reproducerea;
ideea potrivit căreia, infracţiunile din domeniul de referinţă, privite individual,
rupte din ansamblul fenomenului din care fac parte, sunt inofensive şi lipsite de
pericol social;
puterea de cumpărare redusă a populaţiei care preferă să achiziţioneze produsele
contrafăcute, mai ieftine, celor originale, ce au preţuri asemănătoare sau mai
mari decât în ţările dezvoltate;
insuficienta percepţie a impactului de ansamblu al pirateriei culturale asupra
imaginii naţionale, a bugetelor statelor şi culturii internaţionale;
opinii divergente cu privire la interpretarea unor norme juridice din domeniul de
referinţă;
Secţiunea 3 Infracţiuni specifice prevăzute de Codul Penal
3.1. Răspândirea bolilor la animale sau plante – art. 355 C.pen. Structura
incriminării cuprinde două modalități infracționale, respectiv primul alineat al art. 355
C.pen. conține forma tipică a infracțiunii reprezentând nerespectarea măsurilor privitoare la
prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a
dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor.
Forma de vinovăție în cazul formei tipice a infracțiunii este intenția. Cel de-al doilea
alineat al art. 355 C.pen. reglementează varianta tip atenuată a infracțiunii, forma de
vinovăție prevăzută fiind culpa.
3.2. Infectarea apei – art. 356 C.pen. În structura infracțiunii este reglementată o
singură variantă infracțională. Varianta tipică a infracțiunii este prevăzută de dispozițiile
art. 356 alin. 1 C.pen. și constă în infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de
apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor.
3.3. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse – art. 357 C.pen. În
structura incriminării sunt cuprinse două variante infracționale. În primul alineat al art. 357
C.pen. este incriminată prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente,
băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătății. Al doilea
25 C.Voicu, M. Pantea, ș.a., Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona, Vol. II, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2010
26 Idem.
27 investiţie mică, profit ridicat, lipsa oricărei necesităţi de cercetare-dezvoltare, risc mic şi mediu privind pedepsele menţionate în
legislaţia din domeniu etc.
23
alineat al art. 357 C. pen. este sancționată prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare
de medicamente contrafăcute sau substituite.
3.4. Comercializarea de produse alterate – art. 357 C.pen. În structura incriminării
sunt cuprinse trei variante infracționale. Prin dispozițiile art. 358 alin.(1) C.pen. este
reglementată vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori
cu perioada de valabilitate depășită. Art. 358 alin.(2) C.pen. incriminează punerea în
consum de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului
veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătății. Art. 358 alin.(3) C.pen. reglementează o
variantă agravată a infracțiunii, respectiv vânzarea de medicamente cunoscând că sunt
contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depășită, dacă sunt vătămătoare
sănătății ori și-au pierdut în tot sau în parte eficiența terapeutică.
3.5.Înșelăciunea. Structura infracțiunii conține o variantă tip prevăzută de
dispozițiile art. 244 alin. 1 C.pen. și o variantă agravată prevăzută de dispozițiile art. 244
alin. 2 C.pen. Varianta tip sancționează inducerea în eroare a unei persoane prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,
în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a
pricinuit o pagubă. Varianta agravată presupune săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin
folosirea de nume sau de calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
CAPITOLUL V
TEHNICI DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI
PUBLICE
În ultima parte a tezei de doctorat, am prelucrat un material nepublicat, întocmit de
regretatul ILIE VOICU, împreună cu distinsul profesor COSTICĂ VOICU, utilizat până la
revoluția din 1989 și după aceasta, de poliția economică. Am încercat, pe baza rezultatelor
cercetării efectuate, să aduc la zi, aspectele procedurale și legale utilizate pentru a efectua
cu succes o verificare economico-financiară în domeniul alimentației publice. Pentru a fi
conciși în acest capitol prezentăm un potenția ghid de verificare, care poate fi folosit, în
opinia noastră de ofițerii specializați din cadrul DICE-IGPR.
Secţiunea 1 Modalități de săvârșire a fraudelor în domeniul alimentației publice
1.1. Neemitere bonului fiscal. Am putea spune că neemiterea bonului fiscal este un
procedeu devenit deja „tradițional” în peisajul din domeniul alimentației publice la noi. De
cele mai multe ori, conaționalii noștri care merg în diverse unități de alimentație publică,
nu primesc bon fiscal pentru sumele achitate, sau primesc o proformă (nefiscalizată). În
acest fel mare parte din sumele încasate de firmele din domeniul alimentației publice nu
sunt fiscalizate, alimentând zona neagră a economiei subterane.
1.2. Fraudare soft - soft neînregistrat - configurarea altui soft pentru imprimanta
fiscală față de cel de vânzare. Ca în orice domeniu, în era digitală, și industria alimentară
din țara noastră s-a aliniat, în sensul că astăzi, gestiunea și contabilitatea unui restaurant
sau a orcărui local specializat în deservirea hranei și băuturilor către public, utilizează
computere cu softuri specializate. În teză am prezenta pe scurt câteva caracteristici ale
acestor programe de calculator.
1.3. Nerespectarea rețetarelor. O altă modalitate utilizată constă în nerespectarea
rețetarelor pentru produsele comercializate. În acest sens au fost identificate cel puțin două
modalități de fraudare, respectiv: utilizarea unor scăzaminte mult mai mari decât prevăd
normele legale și utilizarea materiei prime de o calitate inferioară celei declarate. Concret,
în meniu se trece că o porție de friptură are 200 g, în realitate se aduce o friptură mult mai
mică. În cazul în care clientul pune întrebări, i se va comunica că: „friptura are 200 g
24
nepreparată, și scade la jumătate prin frigere la grătar”. Iar cea de a doua modalitate se
referă la servirea unei fripturi cu os și plata unei fripturi de calitate superioară fără os.
1.4. Prețurile de transfer între societăți. O metodă rafinată, utilizată în alimentația
publică din țara noastră este, mișcarea de materii prime și produse finite între două sau mai
multe societăți comerciale, deținute direct sau prin interpuși de aceleși persoane, pentru a
facilita și a genera profituri doar uneia dintre firmele implicate. În acest fel, se prejudiciază
bugetul de stat prin decalrarea și plata unor sume infime, mare parte din profitul realizat
fiind „exportat” prin diverse manopere frauduloase (contracte de asistență juridică,
managerială etc.) către firme din paradisurile fiscale.
1.5. Înregistrare vânzare pe protocol sau masă angajați. Confom prevederilor
legale în vigoare, la acest moment, un agent economic care desfășoară activitate ăn
domeniul alimentației publice, poate asigura masa angajaților la prețurile de producție. În
documentele contabile pot fi identificate astfel de operațiuni, care de fapt au în spate o
înregistrare neconformă cu realitatea. Astfel, din porțiile vândute, parte sunt declarate ca
fiind consumate de angsajați și sunt înregistrate la prețuri de producție, în realitate fiind
vândute clienților, iar plusul astfel creat fiind însușit de patronul sau conducerea firmei.
1.6. Emitere chitanță de mână în loc de bon fiscal. O altă modalitate utilizată în
unitățile de alimentație publică din țară, este emiterea de documente așa-zis „fiscale” scrise
de către ospătar de mână, pe bonuri albe sau de comandă. Este o metodă primitivă, care din
păcate mai este practicată și la acest moment în țara noastră. După servirea mesei,
ospătarul prezintă o notă de plată scrisă olograf, primește suma de la client, pe care o
însușește, fraudând în acest fel firma și statul totodată.
1.7. Nerespectarea rețetarului (calitatea și cantitatea porției). Această modalitate
este una dintre cele mai vechi în domeniul alimentației publice din țara noastră. Constă în
porții de mâncare mai mici decât este prevăzut în legislație sau în meniu, ori de o calitate
îndoielnică, justificată prin: neintroducerea tuturor componentelor în felul gătit, lipsa unor
ingreniente importante, diminuarea cantităților de produse care trebuie prelucrate etc. De
asemenea, mai este relevant aspectul care vizează servirea unor porții de mâncare veche,
degradată, reîncălzită și așa mai departe.
1.8. Referire în meniu „brut” sau „net” (greutatea produselor comercializate). La
acest moment, legislația românească nu prevede cu claritate obligația unităților de
alimentație publică de a trece în meniu greutatea netă sau brută a produselor pe care le
comercializează. Astfel că, pentru înșelarea consumatorului, unele unități trec în meniu
greutatea brută (înainte de prelucrare) pentru a justifica prețurile foarte mari care sunt
practicate, fără a face precizare în meniu despre acest aspect.
1.9. Lipsă memorie casă marcat. De multe ori, cei care emit bonuri fiscale, „uită”
să pună memoria electronică la casa de marcat. În acest fel, sumele încasate sunt însușite,
iar în cazul unui control inopinant al poliției economice sau al autorității fiscale, justifică o
defecțiune temporară sau o altă scuză. La o scurtă verificare a activității agentului
economic se va constata ca acesta nu are activitate deloc sau are o activitate care „abia
permite supraviețuirea”, fapt nereal, și care este destul de greu de dovedit, dar nu
imposibil. În măsura în care există sesizări, este de recomandat o supraveghere a activității
operatorului economic, identificarea clienților care au primit bonuri de la firma și
confruntarea cu evidențele contabile, coroborat cu firmele de unde achizitionează materii
prime, consumul de curent electric și de gaz.
1.10. „Munca la negru” Alimentează economia subterană, prin angajarea de
ospătari, bucătari și alte tipuri de personal, fără contract de muncă sau cu contract pe sume
care reprezintă minimul pe economie, cu posibilitatea de a rotunji veniturile din „șpaga”
lăsată de clienți (care este în medie de 10% din totalul notei de plată).
25
1.11. Producție neînregistrată, distribuție neînregistrată. Evaziune fiscală clasică,
care constă în achiziția de materii prime și materiale fără documente financiar contabile,
sau cu documente în care sunt trecute sume fictive (mult mai mici decât cele din realitate),
prelucrarea acestora și comercializarea tot fără factură sau bon fiscal. Unitățile de
alimentație publică pot desfășura acest tip de ilegalitate fie prin neînregistrarea în totalitate
a achizișie de materii prime și a vânzării de produse finite, fie doar parțială, prin
înregistrări sporadice, cu sume modice atât la achiziția materiei prime coroborată cu
producția și comercializarea bunurilor finite.
1.12. Donare fictivă de alimente. În unitățile de alimentație publică, hrana caldă
nevândută la sfârșitul programului poate fi donată către diverse instituții din domeniul
asistenței sociale (cămine de bătrâni, case de copii abandonați, spitale etc.), cu
obligativitatea întocmirii documentației prevăzute de legilația în vigoare și obținerea
avizelor necesare. Constituie și aceasta o modalitate de fraudare prin întocmirea de donări
fictive, neavizate, când în realitate porțile de mâncare sunt comercializate și nefiscalizate,
sumele astfel încasate fiind însușite de conducerea firmei.
1.13. Lucru cu avize și facturare la saptamană sau lună. În cazul unor contracte de
livrarea a unor porții de mâncare către diverse instituții private sau de stat, „se poartă”
regula de emitere a documetelor financiar contabile pentru decontare la săptămână sau
lunar. În acest fel se pot „aranja” documetele de achiziții pentru materiile prime și pentru
produsele finite, constituind o oportunitate care permite soaterea de sume importante din
veniturile firmei pentru a evita plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
1.14. Achiziții din depozite fără factură. Achiziționarea în continuare din marile
centre en-gros, de materii prime, băuturi alcoolice, răcoritoare, cafea și altele, fără
documente de proveniență, este încă „sport național”. Cum este posibil așa ceva ? La o
scurtă plimbare prin en-gros-urile din preajma marilor orașe se poate constata că sunt puse
la vânzare produse de toate felurile și la o discuție cu vânzătorul oferta acestuia este „un
preț cu TVA sau fără TVA”, cum dorește clientul.
1.15. Vânzare de alcool netimbrat. Prin metodele deja consacrate, pot fi
achiziționate băuturi alcoolice, la prețuri mici, fără timbru, contrafăcute, numai bune
pentru „sănătatea” consumatorului. Comerțul cu alcool și băuturi alcoolice rămâne
„regina” evaziunii fiscale din țara noastră. Ca atare, unitățile de alimentație publică, nu fac
excepție, cumpără și vând cu rapiditate cantități impresionante de băuturii spirtoase și
vinuri de la producători locali, din importul prin contrabandă etc.
1.16. Alte modalități de fraudare (contrafacerea de produse și băuturi, lipsa la
cântar și altele). Vânzarea de alimente și băuturi contrafăcute este unul din cele mai nocive
acțiuni care se petrec în unitățile de alimentație publică din țara noastră. Acest tip de
comerț pune în pericol sănătatea publică, afectează bugetul (orice activitate de contrafacere
este însoțită de frudă fiscală) și declasifică sistemul național de alimentație publică din țara
noastră. Prejudiciile personale și sociale produse de această activitate sunt
incomensurabile, constituie un atentat la sănătatea publică și sunt impardonabile.
1.17. Corupție și achiziții publice ilegale. În unitățile instituțiilor publice care au ca
obiect și alimentația publică pentru cetățeni sau pentru proprii angajați, se fac achiziții
„aranjate” prin încredințarea directă de contracte pentru materie primă sau produse finite,
prin coruperea funcționarilor desemnați cu aprovizionarea. Relevant, în acest sens sunt
exemplele din unitățile de învățământ care achiziționează direct (nu prin SEAP), cornul și
laptele pentru preșcolari, și unde au fost numeroase constatări care au stabilit că s-au
achiziționat la prețuri uneori duble sau triple produse de panificație sau lactate de la firme
„de apartsament” care au făcut profituri uriașe din această activitate.
1.18. Marfă fără documente. Printre cele mai des întâlnite metode utilizate în
alimentaţia publică, este introducerea de mărfuri fără documente de proveniență. În acest
26
sens, sunt introduse băuturi alcoolice achiziționate de la mici producători particulari, la
prețuri modice, produse alimentare de tipul, carne, brânză, produse lactate (lapte, iaurt, unt,
cașcaval etc.), ouă, făină, mălai și alte asemenea achiziționate de la persoane fizice sau din
alte surse, fără documente fiscale, sunt prelucrate și comercializate ca produse finite, toate
fiind neînregistrate în evidențele contabile ale societății. Plusurile astfel obținute sunt
însușite de proprietarii firmelor sau de angajați.
Secțiunea 2 Îndrumar pentru efectuarea verificării economico-financiare la
unitățile din domeniul alimentației publice
Așa cum am precizat mai devereme, prezentul capitol este inspirat din materialul
creat de Ilie Voicu și prof. Costică Voicu, utilizat de poliția economică la nivelul anilor
1990. În debutul capitolului intitulat „Pregătirea şi executarea controlului economic” se
spunea: „adoptarea, după evenimentele din decembrie 1989, a unor importante măsuri
legislative vizând descentralizarea şi trecerea la economia de piaţă, aplicarea Legii
fondului funciar şi Legii privatizării, apariţia a numeroşi agenţi economici cu capital
privat şi mixt, precum şi mutaţiile care s-au produs în domeniul instituţiilor financiar-
bancare şi bugetare (creşterea numărului de bănci, extinderea operaţiunilor valutare la
agenţii economici privaţi, convertibilitatea internă a leului, apariţia sistemelor de bursa,
liberalizarea preţurilor, adoptarea unei noi concepţii valutare etc.) au determinat apariţia a
noi forme de manifestare a criminalităţii economice” ... „Au apărut fenomene de
agresionare făţişă a avuţiei publice de către infractori, transferuri ilegale de capital,
sustrageri organizate, neglijenţe în administrarea patrimoniului, bancrute frauduloase,
abuzuri şi neglijenţe de calitate, trafic de influenţă, falsuri în documentele care atestă
producţia, exportul şi importul, scoaterea din ţară de monedă naţională, valută, aur,
metale rare şi bunuri din patrimoniul cultural naţional sau universal şi altele, multe din
acestea săvârşite pe fondul flagelului corupţiei şi cu legături infracţionale internaţionale”.
2.1. Definirea conceptului de verificare economică. Prin verificare economico-
financiară sau control se înţelege verificarea permanentă, periodică sau inopinată, făcută în
domeniul alimentației publice, cu scopul de a cunoaşte realităţile şi modul cum se
desfăşoară activitatea, pentru a preîntâmpina sau a lichida eventualele lipsuri şi de a
dispune măsuri de îmbunătăţire a acestora.
2.2. Importanţa şi rolul verificări economico-financiare. Importanţa şi rolul
verificări economico-financiare, ca metodă de muncă a organelor de poliţie, rezultă din
scopul său concretizat în:
prevenirea comiterii de infracţiuni şi a altor nereguli cauzatoare de pagube în domeniul
alimentației publice;
descoperirea operativă a infracţiunilor, contravenţiilor şi a altor nereguli;
prinderea în flagrant a autorilor unor fapte prin care se prejudiciază bugetul consolitat
și bugetele locale şi sunt lezate interesele legale ale cetăţenilor;
exploatarea unor materiale informative primite de la surse ocazionale şi agenţi;
începerea cercetărilor în cauzele lucrate informativ, în scopul conspirării surselor, prin
declanşarea urmăririi penale pentru infracţiunile constatate cu ocazia verivicării,
urmărind ca ele să fie extinse pentru toate aspectele reţinute în dosar.
2.3. Scopul verificării economico-financiare. Scopul verificării economico-financiare
poate fi concretizat în:
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi altor nereguli cauzatoare de pagube din
unităţile economice care acționează în domeniul alimentației publice, indiferent de
forma de proprietate ori de natură a afecta interesele legale ale cetăţenilor;
descoperirea infracţiunilor şi contravenţiilor care se comit în alimentația publică:
activităţi comerciale ilicite, contrafaceri, operaţiunile ilegale, fraudă fiscală, corupţie,
respectarea prevederilor privind sănătatea publică, munca la negru etc.;
27
prevenirea stărilor de pericol în unităţile care deservesc un număr mare de cetățeni
(stațiuni turistice, cantine, restaurante etc.).
2.4. Componenţa efectivelor participante la verificărea economico-financiară. La
desfăşurarea verificării economico-financiare, de la caz la caz, participă:
numai efective poliţieneşti constituite în una sau mai multe echipe de câte 2-3 ofiţeri
(subofiţeri);
cadre de poliţie sprijinite de unii specialişti ca: inspectori ANSVSA, inspectori muncă,
tehnicieni, chimişti, inspectori pentru calitatea produselor etc.
2.5. Modul de acţiune. Verificarea economico-financiară în domeniul alimentației
publice se poate executa:
simultan în mai multe obiective, locuri sau medii;
succesiv în mai multe obiective, locuri ori medii;
prin repetare în aceleaşi obiective, locuri sau medii.
2.6. Locul unde se executa verificarea economico-financiară. Verificarea economico-
financiară poate fi executată:
într-un singur obiectiv – la punctul de lucru ;
în mai multe obiective – la sediul social, punctele de lucru, unitățile de producție;
într-un anume loc favorabil ori vulnerabil din cadrul unui obiectiv sau al mai multor
obiective.
2.7. Timpul când se execută verificarea economico-financiară. Verificarea economico-
financiară, de la caz la caz, se execută:
în timpul zilei;
în timpul nopţii.
2.8. Timpul afectat pentru pregătirea verificării şi a condiţiilor de lucru. În mod
concret se afectează timp pentru:
conturarea faptelor, ca urmare a primirii materialelor informative şi verificarea
periodică a acestora, cu posibilitatea pregătirii, pe baza unui studiu atent şi aprofundat a
controlului ;
verificarea curentă a materialelor de sesizare, dintre care se exclud cele informative;
verificarea imediată a unor semnalări referitoare la situaţii apărute în împrejurări şi
condiţii neprevăzute (îndeosebi când există sesizări concrete şi precise pe baza cărora
se poate acţiona în scopul prinderii în flagrant a persoanelor implicate), ceea ce reduce
foarte mult perioada necesară pregătirii verificării economico-financiare.
2.9. Principii şi reguli în pregătirea şi executarea verificării economico-financiare.
Verificarea economico-financiară poate fi efectuată în toate unitățile din domeniul
alimentației publice naționale, fiind o metodă prin care se verifică aspecte şi probleme
referitoare la:
aprovizionarea, recepţia, producţia, depozitarea, livrarea, transportul şi desfacerea
mărfurilor;
circulaţia mărfurilor, respectarea regulilor generale de comerţ, protecţia
consumatorilor;
prevenirea şi descoperirea faptelor prin care se lezează activităţile firmelor din
domeniul alimentației publice (aspectele legate de concurența neloială, fraudă fiscală,
nerespectarea prevederilor privitoare la sănătatea publică etc.), precum şi cele
reglementate de legi sau de alte acte normative la regimul stabilit pentru activităţile
economice specifice industriei alimentare.
2.10. Reguli de procedură specifice verificării economico-financiare. Pentru asigurarea
unei eficienţe cât mai mari a verificării economico-financiare, trebuie să se respecte
regulile de procedură.
28
2.11. Reguli de tactică specifice verificării economico-financiare. Executarea
verificării economico-financiare cu rezultatele scontate impune respectarea regulilor de
tactică.
2.12. Reguli de tehnică specifice verificării economico-financiare. Verificare
economico-financiară trebuie să aibă o tehnică de desfăşurare corespunzătoare unor reguli
enumerate în teza de doctorat.
2.13. Conţinutul planului de verificare economico-financiară. De regulă,
verificarea economico-financiară se execută pe baza unui plan care se întocmeşte de către
ofiţerul sau subofiţerul care răspunde de linia de muncă alimentație publică. Planul se
elaborează după un studiu amănunţit al materialelor de sesizare şi al celorlalte acte
obţinute în urma verificărilor.
2.14. Activităţile de pregătire a verificării economico-financiare. În scopul
pregătirii cât mai temeinice a verificării economico-financiare în domeniul alimentației
publice sunt necesare activităţile specifice.
2.15. Probleme privind gestionarea bunurilor şi unele procedee tehnice folosite în
executarea verificării economico-financiare. La unităţile de desfacere cu amănuntul ale
agenţilor economici, unde contabilitatea mărfurilor şi ambalajelor se ţine global-valoric pe
gestionari de raioane, în locul fişelor de magazie se întocmesc rapoarte de gestiune sau
alte documente (inclusiv registre) legale.
2.16. Actele procedurale şi alte înscrisuri ce se întocmesc cu ocazia verificării
economico-financiare
2.16.1. Procesul-verbal cu constatările verificării economico-financiare
2.16.2. Declaraţiile persoanelor cu atribuţii gestionare
2.16.3. Declaraţiile martorilor
2.16.4. Listele de inventar
2.16.5. Notele de remăsurare şi recântărlre
2.16.6. Desfăşurătoarele cantitativ-valorice
2.17. Finalizarea verificării economico-financiare. Datele şi constatările ce rezultă
din verificarea economico-financiară vor fi exploatate cu maximă operativitate în scopul
finalizării ei şi îndeosebi pentru tragerea la răspundere a persoanelor care au comis
infracţiuni, contravenţii şi alte nereguli.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI „DE LEGE FERENDA”
Concluzii. Strategia naţională de apărare pentru perioada 2015-2019, denumită „O
Românie puternică în Europa și în lume”, printre obiectivele naționale de securitate
internă, prevede: „ ... consolidarea securității alimentare și a mediului”, iar ca și direcție
principală de acțiune și una dintre modalitățile de asigurare a securității naționale la
subcapitolul „Dimensiunea de informații, contrainformații și securitate” este înscrisă ca
direcție de acțiune și „identificarea și semnalarea disfuncțiilor, riscurilor și amenințărilor
la adresa ... securității alimentare a populației ...”, iar la subcapitolul „Dimensiunea
economică și energetică”, se prevede ca direcție de acțiune „prevenirea și contracararea
factorilor generatori de riscuri la adresa securității alimentare a populației ...”28. Având
în vedere aspectele inserate în Strategia naţională de apărare pentru perioada 2015-2019,
considerăm că este oportună o precizare terminologică a conceptelor de „securitate
alimentrară” și „siguranță alimentară”, cu precizarea că prezenta lucrare științifică a avut
ca obiectiv tratarea aspectelor caracteristice siguranței alimentare din țara noastră. În acest
28 A se vedea în acest sens: http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_ 1.pdf, sursă online
accesată la data de 11.05.2016, ora 18.00
29
sens, securitatea alimentară este, conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei”29 şi a
„Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale”30, „... atunci când toţi oamenii, în
orice moment, au acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc
necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă”. În
urma dezbaterilor, la Bonn, în cadrul simpozionului cu tema „Securitatea alimentară
durabilă pentru toti, până în 2020” s-a concluzionat o serie de priorităţi, în ceea ce priveşte
securitatea alimentară, cum ar fi31:
igienizarea surselor de apă;
promovarea agriculturii şi dezvoltării rurale;
dezvoltarea cercetării agricole, în scopul promovării noilor tehnologii agricole
moderne;
îmbunătăţirea administrării resurselor naturale;
promovarea dezvoltării durabile în zone defavorizate;
sprijinirea unui comerţ naţional şi internaţional sănătos şi a politicilor
macroeconomice;
efectuarea globalizării în sprijinul săracilor.
„Siguranţa alimentară - componentă a securităţii alimentare care este determinată
obligatoriu de trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un produs neprelucrat,
prelucrat parţial, prelucrat total sau nou creat:
1. Să aibă inocuitate32, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv
consumatorul normal şi sănătos.
2. Să aibă valoare nutritivă şi energetică.
3. Nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism.
Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea
ei sunt implicate toate părţile componente care participa la producerea, procesarea,
transportul şi distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau
pregătirea profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al
organizaţiilor neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde”33. Așa cum am
precizat și în secțiunea destinată importanței alimentației publice, ca activitate economică,
aceasta este complexă, nefiind limitată la asigurarea satisfacerii nevoilor consumatorilor.
Acest aspect este relevat și de faptul că pentru anul 2015, contribuția la PIB-ul național a
unităților din domeniul alimentației publice a crescut semnificativ față de anul precedent.
Este clar că alimentația publică, ca ramură a circulației de mărfuri este printre puținele
domenii care în prezent asigură realizarea de profituri uriașe pentru agenții economici
implicați în această activitate. Însă, din păcate, faptul că legislația incidentă nu are un
caracter uniform a permis agenților economici să găsească metode și modalități de eludare
a normelor legale din ce în ce mai variate. Am prezentat în cadrul lucrării câteva din
metodele folosite de agenții economici în activitatea infracțională precum: neemiterea
bonului fiscal, nerespectarea rețetarelor, emiterea unor chitanțe olografe în loc de bon
29 FAO/OMS, Roma, 1992, a se vedea în acest sens http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-
alimentara-209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.00
30 FAO/OMS, 1996, a se vedea în acest sens http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-
209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.00
31 A se vedea http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-209356.html, sursă online
accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.05
32 Conform www.dex.ro, INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru
organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.
33 A se vedea în acest sens cursul de Securitate și Siguranță Alimentară disponibil la: http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-
alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.10
30
fiscal, lipsa memoriei casei de marcat, producție neînregistrată, distribuție neînregistrată,
donarea fictivă de alimente etc., dar și principalele caracteristici care permit organelor de
control să identifice aceste practici. Una dintre cele mai noi și inventive metode folosite
pentru fraudare este modificarea programelor de calculator utilizate în unitatea de
alimentație publică, prin folosirea unui software specializat, fiind emis un bon fiscal cu
valoarea plătită de consumator, în paralel cu înregistrarea în memoria casei de marcat și
implicit în contabilitatea societății comerciale a unei sume diferite, în cele mai multe cazuri
mult mai mică decât cea incasată. Având în vedere aceste „preocupări” ale operatorilor
economici, de a găsi noi modalități de eludare a normelor legale, și statul, prin autoritățile
sale cu competențe specifice, ar trebui să acorde o mai mare importanță prevenirii și
combaterii săvârșirii infracțiunilor din domeniul alimentației publice. Pentru descurajarea
activității infracționale, autoritățile cu atribuții în ceea ce privește alimentația publică, ar
trebui să organizeze controale complexe, în intervale de timp cât mai scurte, la care să
participe pe lângă ofițeri de poliție specializați și inspectori sanitar-veterinari, inspectori
din cadrul ANAF, ITM, ANPC, pentru a se putea constata și sancționa cât mai multe
nereguli. Scopul acestor controale complexe este acela de a preveni și combate fraudarea
bugetului de stat, dar cel mai important, de a proteja sănătatea consumatorului. Acesta este
motivul pentru care în secțiunea desinată propunerilor de lege ferenda am menționat
necesitatea reglementării la nivel de Ordin al Ministrului a desfășurării activității de
verificare economică în cadrul unităților de alimentație publică din România.
Propuneri „de lege ferenda”
Securitatea alimentară și siguranța alimentară națională
I. Implementarea de urgența în legislația națională a Recomandării Comisiei
2013/99/UE din 19 februarie 2013 privind un plan coordonat de control pentru stabilirea
prevalenței unor practici frauduloase în comercializarea anumitor produse alimentare.
În acest sens considerăm util și oportun inițierea unor controale periodice desfășurate la
nivelul distribuției cu amănuntul, asupra produselor alimentare destinate consumatorului
final sau al unităților de alimentație publică, comercializate sau etichetate drept conținând
un anumit tip de carne. Aceste controale ar putea fi extinse, de asemenea, la alte unități (de
exemplu, la depozitele frigorifice). Obiectivul acestor controale ar fi de a se stabili dacă
aceste produse conțin alte tipuri de carne decât cele înscrise pe etichete, acest fapt nefiind
indicat în mod adecvat pe ambalaj, sau, în cazul produselor alimentare care nu sunt
preambalate, informația privind prezența cărni de cal nefiind pusă la dispoziția
consumatorului sau a unităților de alimentație publică. Aceste controale trebuie efectuate
pe baza unui eșantion reprezentativ. De asemenea, pentru a se evita consumul de carne
neconformă, respectiv a cărnii de cal, trebuie inițiate controale adecvate desfășurate în
unitățile care manipulează carnea de cal destinată consumului uman, inclusiv produsele
alimentare provenite din țări terțe, pentru detectarea reziduurilor de fenilbutazonă. Și
aceste controale trebuie efectuate pe baza unui eșantion reprezentativ, ținându-se cont de
cifrele referitoare la producție și la importuri34.
II. Aspecte care vizează siguranța legumelor și fructelor. Transpunerea în
legislația națională a prevederilor Directivei 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000,
privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme
dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate.
Una dintre cele mai importante măsuri constă în elaborarea unei liste care să conțină
organismele dăunătoare periculoase a căror introducere în Comunitate trebuie interzisă,
precum și organismele dăunătoare a căror introducere în statele membre trebuie interzisă
34 În acest caz, este oportun să se facă apel la metodele prevăzute de Decizia 2002/657/CE a Comisiei din 12 august 2002 de stabilire a
normelor de aplicare a Directivei 96/23/CE a Consiliului privind funcționarea metodelor de analiză și interpretarea rezultatelor
31
atunci când acestea sunt purtate de anumite plante sau produse vegetale. Aplicarea
regimului fitosanitar comunitar Comunității ca spațiu fără frontiere interne, precum și
introducerea zonelor protejate fac necesară distincția dintre cerințele ce se aplică
produselor Comunității, pe de o parte, și cele ce se aplică importurilor din țările terțe, pe de
altă parte, precum și identificarea organismelor dăunătoare în cauză pentru zonele
protejate.
III. Codul alimentar român. Sistematizarea legislației care reglementează
domeniul alimentației publice, reprezintă un deziderat care trebuie, cât mai curând atins de
guvernanți. În acest sens propunem de lege ferenda, instituirea unui „Cod al alimentației
publice naționale”, care să includă, absolut toate normele legale care guvernează domeniul.
Apariția unui astfel de act normativ complex, va elimina paralelismele existente între
normele actuale, va permite sistematizarea logică și așezarea în normalitate a „stufărișului”
legislativ din prezent, va elimina birocrația – în opinia noastră principala sursă de corupție
și bani negrii – din acest domeniu și va permite un control eficient al fluxurilor de produse
și de bani din sistem. Odată cu instituirea unei astfel de reglementări, care va trebuii să țină
cont de specificul național în acest domeniu important, vor crește investițiile naționale și
străine, vor apărea noi locuri de muncă și nu în ultimul rând, va aseza România pe harta
țărilor care oferă servicii și produse de foarte bună calitate, tradiționale sau internaționale,
în domeniul hotelier ți al alimentației publice. În acest sens propunem ca, Codul să fie
structurat astfel:
1. un capitol destinat produselor alimentare, igienei și siguranței alimentare a populației
2. un capitol care să reglementeze modul de autorizare, clasificare și funcționare a
unităților de alimentație publică
3. un capitol care să prevadă aspectele obligatorii despre forța de muncă, calificarea și
sănătatea lucrătorilor în alimentația publică
4. capitol care să prevadă instituțiile de stat, competente să desfășoare activități de control
în domeniul alimentației publice, procedurile de control și sancțiunile care pot fi
aplicate
IV. Reglementare la nivel de Ordin al ministrului, pentru desfășurarea activității
de verificare economică în unitățile de alimentație publică din România. Până la apariția
Codului susamintit, considerăm că, reglementarea la nivel de Ordin al Ministrului
Afacerilor Interne, a procedurii de verificare economică a unităților de alimentație publică
din țara noastră este un document de maximă importanță, care va stopa frauda fiscală,
munca la negru, contrafacerile și alte activități infracționale specifice domeniului
alimentație publică națională. Ca atare propunem de lege ferenda, un ghid al lucrătorului
de investigare a criminalității economice, așa cum acesta a fost expus în prezenta cercetare
științifică, la care să se adauge aspectele specifice de culegere și prelucrare a informațiilor
din domeniul alimentației publice. De asemenea considerăm util și oportun introducerea
unor documente tipizate (procese verbale de constatare și sancționare) specifice activității
de control în domeniul alimentației publice, și a unor modele de documente procedurale
specifice (procese verbale de verificare economică, inventare, monetare, declarații etc.)
care să fie utilizate de polițiști în activitățile curente desfășurate cu ocazia controalelor în
acest domeniu. Propunem, ca periodic (la 3-4 ani), Academia de Poliție „A.I.Cuza”, să
pregătească o grupă de ofițeri care să fie specializați în domeniul investigării infracțiunilor
din industria alimentară și hotelieră. În acest fel, cadrele din structurile operative, vor fi
specializate în prevenirea și combaterea fraudelor specifice acestui domeniu de interes
național. Considerăm că propunerile făcute în această lucrare, care au la bază o
documentare serioasă sunt rodul unei cercetări amănunțite a domeniului de referință, sunt
pertinente și realiste și vor permite o dezvoltare europeană a alimentației publice
românești.
32
A N E X E
Glosar de termeni specifici alimentaţiei publice
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
B I B L I O G R A F I E
Legislaţie, documente oficiale
Acte normative naţionale
1. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată prin Legea nr.
358/31.12.2015, cu modificările şi completările ulterioare
2. Codul penal al României, în vigoare de la 1 februarie 2014, cu modificările şi
completările ulterioare
3. Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial al României nr.233 din
1991, revizuită prin Legea nr.429/2003, aprobată prin referendum la 18-19.10.2003
şi republicată în Monitorul Oficial al României nr.767 din 2003
4. H.G. nr 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare
5. H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale
pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare
6. H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea
acesteia, cu modificările şi completările ulterioare
7. H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.
64/1991, cu modificările şi completările ulterioare
8. H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de
Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare
9. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman,
hranei animalelor și utilizării în industria alimentară H.G. nr. 1904/2006 pentru
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării
destinate consumului uman, hranei pentru animale şi utilizării în industria
alimentară, cu modificările şi completările ulterioare
10. H.G. nr.88/2006 privind Normele de aplicare a Legii nr.344/2005, cu modificările
şi completările ulterioare
11. Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi
completările ulterioare
12. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, cu modificările şi completările
ulterioare
13. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi
completările ulterioare
14. Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările
ulterioare
15. Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, cu modificările şi
completările ulterioare
16. Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014, cu modificările şi completările
ulterioare
33
17. Metodologia pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului
privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă aprobată prin Ordinul nr.
1225/2003, cu modificările şi completările ulterioare
18. Normele de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul
și desfacerea alimentelor aprobate prin O.M.S nr. 976 din 16.12.1998, cu
modificările şi completările ulterioare
19. Normele privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în timpul procesului
de comercializare aprobate prin HG nr. 831/2004, cu modificările şi completările
ulterioare
20. O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările şi completările
ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare
21. O.G. nr.2/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare
22. O.G. nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
23. O.G. nr.49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a
organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a
produselor rezultate din acestea, cu modificările şi completările ulterioare
24. O.U.G. 190/2005, pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare
europeană, cu modificările şi completările ulterioare
25. O.U.G. nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea
activității ANAF precum și pentru completarea unor acte normative, cu
modificările şi completările ulterioare
26. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării
alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
27. Regulamentul privind testrea și atestarea cunoștințelor igienico-sanitare pe profil
alimentar ale persoanelor implicate în circuitul alimentelor din 18.10.1995, cu
modificările şi completările ulterioare
Acte normative cu caracter internaţional
28. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată la New
York prin Rezoluţia O.N.U. nr. 217 din 10 decembrie 1948
29. Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, semnat la Paris la 20.03.1952,
30. Acord privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, încheiat la
Marrakech la 15 aprilie 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994
31. Acord privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de
comerţ (Acordul TRIPs), formând Anexa 1 C la Acordul privind constituirea
O.M.C
32. Acord european instituind o asociere între România, pe de o parte,
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, încheiat la Bruxelles, la
1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993
33. Acord între statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi România,
ratificat prin Legea nr. 19/1993
34. Acord între România şi Comunitatea Europeană privind protecţia reciprocă şi
controlul denumirii vinurilor, semnat la Bruxelles la 26 noiembrie 1993, ratificat
prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/1994, aprobată prin Legea nr. 120/1994
35. Aranjamentul de la Madrid din 14 aprilie 1891 privind reprimarea indicaţiilor de
provenienţă false sau înşelătoare asupra produselor
36. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, în
forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat prin Decretul nr. 1176/1968
34
37. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor,
adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat prin Legea nr. 5 din 8 ianuarie 1998
38. Aranjamentul de la Lisabona din 31 octombrie 1958 privind protecţia
denumirilor de origine şi înregistrarea lor internaţională
39. Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor si
serviciilor in vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revizuit la
Stockholm la 14 iulie 1967 si la Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie
1979, la care România a aderat prin Legea nr.3/1998 - M.Of.nr.10/14.01.1998
40. Aranjamentul de la Viena care instituie clasificarea internaţională a
elementelor figurative ale mărcilor, întocmit la Viena la 12 iunie 1973 şi
modificat la 1 octombrie 1985, la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998
41. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, încheiată la
Paris la 20.03.1883, revizuită la Bruxelles la 14.12.1900, la Washington la
2.06.1911, la Haga la 6.11.1925, la Londra la 2.06.1934, la Lisabona la 31.10.1958,
la Stockholm la 14.07.1967 şi modificată la 2.10.1979
42. Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,
semnată la Stockholm la 14 iulie 1976 şi modificată la 28 septembrie 1979,
ratificată prin Decretul nr. 1175/1968
43. Protocol referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea
internaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat prin Legea
nr. 5/1998
44. Recomandarea Comisiei 2013/99/UE din 19 februarie 2013 privind un plan
coordonat de control pentru stabilirea prevalenței unor practici frauduloase în
comercializarea anumitor produse alimentare
45. Regulamentul EU nr.1383/ 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale
împotriva bunurilor suspectate a încălca anumite drepturi de proprietate intelectuală
precum si măsurile care trebuie luate împotriva acestor bunuri
46. Regulamentul EC nr.1891/2004 privind stabilirea măsurilor pentru implementarea
Regulamentului EC nr.1383/2003
47. Regulament de aplicare a Tratatului de la Budapesta privind recunoaşterea
internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare
48. Tratatul de la Viena din 12 iunie 1973 privind înregistrarea mărcilor
49. Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de
microorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şi
modificat la 26 septembrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 75/1999
50. Tratat privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994, la care
România a aderat prin Legea nr. 4/1998
Marca comunitară
51. Directiva 89/104 a Consiliului, din 28/12/1988, apropiind legislaţiile naţionale ale
statelor membre privind mărcile, JOCE 1989 L 40 modificată prin hotărârea
92/10/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1991
52. Regulamentul CE nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, privind marca
comunitară
53. Regulamentul CE nr. 2868/95 al Comisiei, din 13 decembrie 1995, instituind
modalităţile de aplicare a Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca
comunitară
Brevete comunitare
54. Convenţie privind acordarea Brevetelor Europene (CONVENŢIA
BREVETULUI EUROPEAN), la care România a aderat prin Legea nr.611 din
13.11.2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 844 din 22.11.2002
35
55. Regulamentul de aplicare a Convenţiei Brevetului European adoptat prin
Decizia Consiliului de Administraţie din 12.12.2002
56. Regulamentul CE nr. 1.610/96 al Parlamentului European şi al Consiliului din
23 iulie 1996 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru
produse fitofarmaceutice
57. Acord între Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete privind
cooperarea în domeniul brevetelor, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1996,
aprobată prin Legea nr. 32/1997
Monografii, manuale
Autori români
58. A. Bădărău, P. Ciontu, N. Mihăilescu, Din istoria protecţiei proprietăţii industriale
în România, Editura OSIM, Bucureşti, 2003
59. A. Boroi, Drept penal şi drept procesual penal, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2006
60. A. Boroi, G. Nistoreanu, Delicte contra proprietăţii intelectuale, în Drept penal.
Partea specială, ediţia a IlI-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
61. A. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Dicţionar de drept penal, Editura AII Beck,
Bucureşti, 2004
62. A. C. Ştrenc, B. Ionescu, G. Gheorghiu, Dreptul brevetului, Tratat, vol. I, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2005
63. A. Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, Dreptul de autor în România, Editura
Academiei, Bucureşti, 1969
64. C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol.
1. Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
65. C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997
66. C. Voicu, A. Boroi, Dreptul penal al afacerilor, ediţia III, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2006
67. C. Voicu, A. Boroi, L. Negrier-Dormont, G. Ş. Ungureanu, I. Vintileanu,
Introducere în criminologia aplicată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004
68. C. Voicu, A. Voicu, I. Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor,
Editura Bildner, Târgovişte, 2006
69. C. Voicu, G. Ş. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea criminalităţii financiar bancare,
Editura Polipress, Bucureşti, 2003
70. C. Voicu, G. Ş. Ungureanu, Globalizarea şi criminalitatea financiar-bancară,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
71. C.Voicu, M. Pantea, ș.a., Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea
Tratatului de la Lisabona, Vol. II, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010
72. D. Coste, Fenomenul contrafacerilor în România, Vol.I, II şi III, Editura Ziua,
Bucureşti 2004
73. D.A.P. Florescu, M.Pantea, D.Bucur ș.a., Evaziunea fiscală, Editura Universul
Juridic, 2013
74. Dicţionarul Explicativ al limbii Române, Ediţia a II-a, Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1998
75. G. Diaconescu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale şi legi extrapenale, Editura
All, Bucureşti, 1996
76. I. Macovei, Dreptul proprietăţii intelectuale, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,
Iaşi, 2004
77. I. Suceavă, F.Coman şi alţii, Drept Vamal, Editura Sitech, Craiova, 2007
78. M. Pantea, D. Bucur, Metode şi tehnici de investigare a fraudelor, Editura Sitech,
Craiova, 2009
36
79. M. Pantea, Investigarea criminalităţii economico-financiare, Vol. I, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2010
80. M. Pantea, Investigarea criminalităţii economico-financiare, Vol. II, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
81. M. Pantea, Investigarea Fraudelor, Vol. I şi Vol. II, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2012
82. M. Pantea, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării, Editura
Expert, Bucureşti, 2008
83. M. Pantea, Protecţia proprietăţii intelectuale. Abordări teoretice şi practice,
Editura Sitech, Craiova, 2008
84. M. Udroiu, V. Horia, D. Constantinescu, Noul Cod Penal. Codul Penal Anterior:
prezentare comparativă, observații, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă,
Editura Hamangiu 2014
85. N. Dobrotă,. „Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti, 1999
86. O. Calmuschi, Dreptul proprietăţii intelectuale, Ed. Universităţii Titu Maiorescu,
Bucureşti, 2004
87. S. D. Cărpenaru, Drept Civil. Drepturile de creaţie intelectuală, ed. a II-a, 1979
88. T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, ediția a V- a, editura Hamangiu
2010
89. V. Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ed. a IV-a,
Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2003
90. V. Dobrinoiu, M. A. Hotcă, M. Gorunescu, M. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Chiș, C.
Păun, N. Neagu, M. C. Sinescu, Noul Cod Penal Comentat Partea Specială,
Editura Universul Juridic, București 2014
91. V. Dongoroz şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială,
Vol. I, II, III şi IV, Editura Academiei Române şi AII Beck, Bucureşti, 2003
92. V. Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001
93. V.Roş, O.S.Matei, D.Bogdan, Dreptul proprietăţii intelectuale, Dreptul proprietăţii
industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
94. Y. Eminescu, Concurenţa neleală, Editura Lumina Lex, Bucureşti,1995
95. Y. Eminescu, Regimul juridic al Mărcilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996
96. Y. Eminescu, Tratat de proprietate industrială. Vol. III, Editura Academiei,
Bucureşti,1984
Autori străini
97. A. Bertrand, Marques et brevets. Dessins et modeles, Delmas, 1995
98. A. Michaels, A practical guide to trade mark law, Third edition, Sweet&Maxwell,
2002
99. E. Ulmer, Urhever und Varlagsrecht, ed. III, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg,
New York, 1980
100. G. Grossman, E. Lai, International Protection of Intellectual Property, National
Bureau of Economic Research, 2002
101. G. Lzon-Caen, P. Lavigne, Traité théorique et pratique de droit de cinéma
français et comparé. T.I şi II, Paris, 1957
102. H. Desbois, Le droit d’auteur en France, Dalloz, Paris, 1978
103. K. Idris, Intellectual Property a power tool for economic growth, WIPO, 2001
104. P. Greffe, F. Greffe, Trăite des dessins et des mo-deles, edition, Litec, 2003
Articole, Studii, Eseuri
Autori români
37
105. A.Boroi, G. Nistoreanu, Infracţionalitatea în domeniul informaticii, Dreptul nr.
10-11/1994
106. A.Neagu, High-life-ul Bucureștiului, zguduit de perchezițiile procurorilor
DIICOT la cele mai cunoscute baruri și cluburi din Capitală, disponibil la
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20581222-43-perchezitii-patroni-cluburi-
baruri-sin-bucuresti-suspectati-diicot-evaziune-fiscala-spalare-bani.htm
107. Bogdan Manolea, UE aduce pedepse penale pentru încălcarea drepturilor de
proprietate intelectuală, Market Watch IT&C, nr. 93, Martie 2007
108. C. Voicu, M. Pantea, Present and Future in the Internal Security Strategy of the
European, articol publicat în „6th Edition of International confrence The European
Integration - Realities and Perspectives”, Volume 6/2011, Editura Danubius
University Press Galaţi, 2011
109. C. I. Stoica, R. Dincă, Consideraţii teoretice şi practice referitoare la efectele
Acordului TRIPS asupra sistemului de drept românesc, în Revista de Drept
Comercial nr. 7-8/2001
110. C. Moraru, Contrafacerea mărcilor, Revista Română de Proprietate Industrială
nr. 2/2004
111. D. Petru, Unele consideraţii în legătură cu concurenţa neloială, Revista de drept
penal nr. 3/1996
112. G. Potrivitu, C. Turianu, Observaţii în legătură cu reglementarea infracţiunilor
de concurenţă neloială, Revista Dreptul nr. 5/2006
113. G. Turcu, Aspecte de drept substanţial şi procedural privind acţiunea în
contrafacere de marcă, Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale nr.
1/2004, Editura Universul Juridic, București, 2004
114. I. Pârvu, Dreptul de proprietate intelectuală, Dreptul Uniunii Europene
prevalează legilor naţionale, Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2000
115. I. Vasiu, L. Vasiu, Comerţul electronic şi sistemul proprietăţii intelectuale,
Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale nr. 2/2005, Editura Universul
Juridic, București, 2001
116. I. Răducanu, Contrafacerea mărfurilor industriale în noul mileniu în impact cu
protecţia consumatorilor, Revista de Comerţ nr.3/2002
117. I. Răducanu, Flagelul contrafacerii, Revista de Comerţ nr.4/2002
118. M. Pantea, Evaziunea Fiscală în domeniul drepturilor de proprietate
intelectuală, Seminar TAEX, Bucureşti, 2007
119. M.Pantea, O.Şanta, Noile reglementări privind descoperirea şi combaterea
evaziunii fiscale, Revista de studii şi cercetări juridice „Pro Patria Lex”, Vol. XI,
Nr.1(22)/2013, Editura Universul Juridic, București, 2013
120. M. Pantea, Antrepriza criminală în domeniul drepturilor de proprietate
intelectuală, publicat în „Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale”,
Anul VIII, nr. 3 (28) septembrie 2011, Editura Universul Juridic, București, 2011
121. M.Pantea, D.Bucur, Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul
producţiei şi comercializării de produse agricole. Tehnici de instrumentare şi speţe
soluţionate, „Revista de investigare a criminalități”, Anul IV, nr.1/2011, Editura
Universul Juridic, București, 2011
122. M. Radu, Contrafacerea în proprietatea industrială, aspecte teoretice, Revista
Română de Proprietate Industrială nr. 5-6/2001, Editura Universul Juridic,
București, 2001
123. M. Nae, „Aspecte de drept comparat privind reglementare drepturilor de
proprietate intelectuală în U.E.” - International Scientific Session „Internal Affairs
and Justice in the Process of the European Integration and Globalization” - 3rd
38
Edition - Bucharest, Romania, 13-14 mai 2010, Vol. II Aricoles presented during
the session Police Sciences & Engineering Sciences, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2010
124. O. Calmuschi, Consideraţii privind procesul de armonizare a legislaţiei
naţionale cu legislaţia comunitară, Studii de Drept Românesc nr. 1-2/2004
125. O. Calmuschi, Protecţia indicaţiilor geografice în cadrul Acordului TRIPS,
Studii de Drept Românesc nr. 3-4/2003
126. O. Spineanu-Matei, Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Compatibilitatea legislaţiei româneşti cu Directiva 2004/48/EC a Parlamentului
European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, în Revista Română de Dreptul
Proprietăţii Intelectuale nr. 2/2005, Editura Universul Juridic, București, 2005
127. T. Popescu, Contrafacerea. Manifestare şi combatere pe plan mondial şi în
România, Revista Română de Proprietate Industrială nr. 4/2004
128. V. Dabu, T.B. Enoiu, Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor.
Falsificarea de alimente sau alte produse, în Revista de drept penal nr. 1/2001
129. V. Roş, Contrafacerea şi plagiatul în materia dreptului de autor. Retrospectivă
istorică şi încercare de definire, Revista Română de Dreptul Proprietăţii
Intelectuale nr. 1/2004, Editura Universul Juridic, București, 2004
130. V. Roş, D. Bogdan, Reaua-credinţă, frauda de lege şi abuzul de drept ca motive
de anulare a înregistrării mărcilor în dreptul român, R.D.C. nr. 9/2004
Autori străini
131. A. Gowers, Gowers Review of Intellectual Property, Her Majesty's Treasury,
December 2006
132. B. Martin, Challenging the corruptions of information power, London: Freedom
Press, 1998
133. B. Boraschievici, Fragmente din Istoria protecţiei proprietăţii intelectuale,
Inventică şi Economie nr. 5/2002
134. B. Martin, Information Liberation. Against intellectual property, 2004
135. F. Scherer, Essays in Honor of Edwin Mansfield: The Economics of R&D,
Innovation, and Technological Change, 2005
136. K. L. Thachuk, Terrorism’s Financial Lifeline: Can it be Severed Strategic
Forum, Institute for the National Strategic Studies Defense University, Washington
DC, No.191, May 2002
137. M. Boldrin, D. K. Levine, The Case Against Intellectual Property, 2003
138. M. Boldrin, D. K. Levine, Against Intellectual Monopoly, 2007
139. N. Stephan Kinsella, Against Intellectual Property, Journal of Libertarian
Studies, 2001
140. V. Papanek, The Green Imperative: Natural Design for the Real World, New
York, Thames and Hudson, 1995
Site-uri
141. http://alba24.ro/anaf-a-inchis-peste-170-de-magazine-si-unitati-care-nu-au-emis-
bon-fiscal-amenzi-de-aproape-patru-milioane-lei-si-sume-confiscate-398366.html
142. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-
alimentara -209356.html
143. http://cartearecordurilor.ro/
144. http://contabili-bucuresti.info
145. http://dexonline.ro
146. http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune
147. http://diicot.ro/index.php/arhiva/1610-comunicat-de-presa-12-11-2015
148. http://diicot.ro/index.php/arhiva/1611-comunicat-de-presa-13-11-2015
39
149. http://ec.europa.eu/dgs/health_food-safety/
150. http://europa.eu/about-
eu/agencies/regulatory_agencies_bodies/policy_agencies/efsa /index_ro.htm
151. http://fis-vl.bund.de/Public/irc/fis-vl/Home/main
152. http://legestart.ro
153. http://ro.wikipedia.org/wiki/Contrafacere
154. http://romania.indymedia.org
155. http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/perchezitii-diicot-la-restaurante-si-cluburi-de-
lux-din-capitala-patronii-suspecti-de-evaziune-fiscala-de-500-000-de-euro.html,
156. http://topchef.a1.ro/istoria-restaurantului-345.html
157. http://www.agerpres.ro
158. http://www.agerpres.ro/justitie/2015/11/13/patronul-chocolat-retinut-de-
procurorii-diicot-08-45-40
159. http://www.anpc.gov.ro
160. http://www.antena3.ro
161. http://www.aradon.ro
162. http://www.asro.ro
163. http://www.codexalimentarius.org
164. http://www.dex.ro/lir%C4%83
165. http://www.digi24.ro
166. http://www.ele.ro
167. http://www.fao.org
168. http://www.flagrantct.ro
169. http://www.inttec.ro
170. http://www.itmbucuresti.ro
171. http://www.justice.govmd/file/Centrul%20de%20armonizare%20a%20legislatiei/
Baza%20de%20date/Materiale%202008/Legislatie/32001L0095.PDF
172. http://www.madzone.ro
173. http://www.mie.ro
174. http://www.obiectivdesuceava.ro
175. http://www.osim.ro
176. http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii
_ 1.pdf
177. http://www.radiocluj.ro
178. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-
PUBLICA 82.php
179. http://www.romanialibera.ro
180. http://www.turnucustiri.ro
181. http://www.un.org/documents/ga/res/39/a39r248.htm
182. http://www.who.int/about/what-we-do/en
183. http://www.ziare.com
184. https://en.wikipedia.org/wiki/Antoine_Beauvilliers
185. https://en.wikipedia.org/wiki/Brillat-Savarin_(cheese)
186. https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Mondial%C4%83_a_S%C4%
83n%C4%83t%C4%83%C8%9Bii
187. https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_pentru_Alimenta%C8%9Bie_
%C8%99i _Agricultur%C4%83
188. https://www.efsa.europa.eu
189. www.aipla.org
190. www.blitztech.ro
40
191. www.ciel.ro
192. www.contimar.ro
193. www.dadalos.org
194. www.dex.ro
195. www.europa.eu
196. www.evoxp.ro
197. www.fastcontab.ro
198. www.hoover.org
199. www.ifla.org
200. www.iipa.com
201. www.marketwatch.ro
202. www.osim.ro
203. www.softmentor.ro
204. www.softnetconsulting.ro
205. www.trendix.ro
206. www.uspto.gov
207. www.vita.org
208. www.wipo.org
209. www.wizrom.ro
210. www.wto.org