ORADEA-MARE. Martie 19Z5,

««te M « w Director-Fondator: GEORGE EAEALOGLU

Verona : LA SECERIŞ

COLABORATORII ACESTUI NUMĂR: pSANĂCU,GriMIsoFR̂ ^ T. NEŞ. A. MAVRODIN, CONST. C. CRISTEA. RADU CONSTANTINESCU, GEORGE i DUMITRESCU IONI G A N ^ TRA^AN K E S C U CRONICI - CELE TREI XRISURI IN ŢARĂ - CÂRTI SI REVISTE - NOTE - MEMENTO - BIBLIOGRAFIE - CLIŞEE.

No. 3. Preţul: 10 lei.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI ABONAMENTE:

Pe un an r Lei 100.-— Pe un an autorităţi • Lei 300.— Pe un an : şcoli primare, normale şi secundare . . Lei 200.— Pe un an studenţi . . . . . . . . . . . . Lei 70.— în străinătate Europa 300 Lei; America 2 dolari Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.

i i i i i i i i E i i i i i i i i » H i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i f i i i i t i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i ] i i f i i i i i i i i i i i i i i i i i i t i i i i i i i i i i i i i i i i i i i r i i i i i i i r i i t | i i u i i i M i i i i i f i i i i i i i i i E i f i i i i i r i i i i i i i i i i i n

C U P R I N S U L : * * * Descentralizare culturală; • Bogdan lonescu : Dimjtrie Alexandrescu ; Radu Constantinescu : Nălucire (versuri); George Bota: Patriarchatul românesc; Gh. Soîronie: Efnanuel Gojdu ; Const. C. Cristea: O seară Ia schit (versuri) • Ion Gane: Inima noastră (versuri); Volbură Poiană .'Străbunul meşteşug (versuri); George Bota : Rază zglobie ! (versuri); George Dumitrescu: Două lumi (versuri); Emil Isac : Voiu fi sincer (versuri);

CRONICI:

A. Mavrodin: Cronica culturală (Din activitatea culturală în Oradea-Mare);

T. Neş: Cronica ştiinţifică (Radioterapie. Razele ultra violete).

CELE TREI CRIŞURI IN TARĂ: Vasile Savel: Scrisori din Bucureşti ; Traian Birăescu : Scrisori din Banat.

CĂRŢI SI REVISTE: George Baiculescu: Dela misticism la raţionalism de

Mihail Dragomîrescu; Gh. Sofronie: La Noblesse de France et l'opinion

publique au XVIII-e siecle par Henry Carre Reviste: Ritmul Vremii, Clipa, Vieafa Nouă. Democraţia. .

Profesorul Simion

Constant. C. Cristea: Cronica literară („Zări de altă­dată", versuri de Ion Gane);

NOTE: Razultatul premiilor pentru „Nuvelă" deschise de revista „Cele Trei Crişuri Mândrescu. Sculptorul I. Ghiorghită.

MEMENTO — BIBLIOGRAFIE — CLIŞEE. La Seceriş A. Verona, Emanuel Gojdu, Simion Mândrescu. In Ghiara bandiţilor de I. Ghiorghită.

i i i i i i i i i i i i i i i i i n i m i i i i i i i i i i m i i i i i i i i i i i i i m i i i i i i i i i i i u i i i i i i m

COLABORATORII REVISTEI: I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, C. Banu, N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaloglu, Emanuil Bucuta, Al. Bogdan, George Bota, Al. Cazaban, Al. Ciură, R. Ciorogariu, A. Ciortea, I. Ciorănescu, Th. Capidan, A. Cotruş, Gh. Ciuhandu, Const. Doboş, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim, V. Demetrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Dragomirescu Silviu Dragornir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, VI. Ghidionescu, Vasile Al-George, Dem. Gâlman, Radu Gyr, E. Hodoş, N. Iorga, Bogdan lonescu, Al. Iacobescu, Iustin

Ilieşiu, Emil Isac, N. E. Idieru, E. Lovinescu, I. Lupaş, A. Lupeanu-Melin, Dr. Cassiu Maniu, G-ral Moşoîu, S. Mehedinţi, V.Merutiu, A. Magier, V. Militaru, Chri-stache Ch. Milian, T. Murăşanu, N. Milcu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, G-ral Scarlat Panai-tescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Septimiu Popa, Paul i . Prodan, George Pâllady, Pr. Gh. Pteancu,,George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G. Rotică, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sachelarie, Vasile Savel, Andrei Sigmond, Al. T^ Stamatiad, Eugeniu Spe-rantia, Marin Ştefănescu, C. Sudeteanu. Caton Theo-dorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G, Tistu,

G. Tulbure, I. Ursu, I. Valerian, George Voevidca, George M. Zamfirescu, Alex. Keresztury. TrnTii u m i H I I I H u n u i i i i i i l l i l i l i l l i l i l i i i i i i i l i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i t i i i i i i i i i i i i m l T f i î n n i i i i i i i i i i H i l H i i i i i i i l l l l l l l l i n n i i i i i i i m i i i i i i i m i i i i i i l i n i i i i i i i l l l i i i H I I I I I H

BIBLIOGRAFIE Reviste:

Gândirea: An. IV. No. 9. 15 Februarie 1925. — Bucureşti. Slove: An. II. No. 12. Băileşti—Dolj, Năzuinţa: An. III. No. 8. Februarie 1925. — Craiova. Viaţa Nouă: An. XX. No. 11-12. lan.-Febr, 1925. — Bucureşti. Revista Moldovei: An. IV. No. 10. Februarie 1925. — Botoşani. Gazeta Şcoalei: An. VII. No. 1—2. Februarie 1922. — Craiova. Datina: An. III. No. 1-2. Ian.—Febr. 1925. — Turnu-Severin. Zări Senine : An. I. No. 4—5. Ian.—Febr. 1955. — Sighet. .România întregită: An. I. No. 3. 1. Martie 1925. — Cluj. Grafica Română: An. II. No. 24. Decembrie 1924 — Craiova. Gazeta Vrancei: An. I. No. 2. Febr. 1925. — Bucureşti. Analele Ministerului Sanătăţei şi Ocrotirilor Sociale —

Buletin Oficial An. I. No. 11 şi 12. Natura: An. XIV. No, 12. Ian.-Febr. 1925. — Bucureşti. Cooperaţia: An. 1. No. 2. Febr. 1925. — Bucureşti. Gândul Nostru: An. III. No. 11—12. Ian.—Febr. — Iaşi. Ritmul Vremii: An. I. No. 1. Fabr. 1725. — Bucureşti. Câmpul: An. XVIII. No. 4. 1925. — Bucureşti. Roma: An. V, No. 2. Febr. 1925. — Bucureşti. Viaţa Şcolară: An. I. No. 1. Martie 1925. — Satu-Mare.

Cărţi: loan Pop-Florantin : „Ştefaniada" — Epopee istorică naţională

— „Tip. Române Unite" Bucureşti 1925, 287 pag-, Lei 120 Ed. lux.

C. V. Soare: Icoane Vii — Nuvele, Teatru. Schije din Războ — Tip. „Deliormanul" Bucureşti 1925, 128 pag. Lei 20.

Int. Cpt. Leon Vasilescu: Manual de Administraţie Militară şi Contabilitate — Tip. „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare, 1924. 101 pag. lei 50.

Sever Pavelescu: Trombe şi Cicloane, Biblioteca Minerva — Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925. 93 pag. lei 5.

Delphi Fabrice: Datoria Onoarei — Roman, tradus de Alex. Mihalschi — idem, idem 84 pag. lei 5.

N. Pora: Farniente. Schite şi Nuvele — idem. idem, 114 pag. Iei 8. Iuliu Maior: Fiti desăvârşiţi — Din Cărţile Bunului Creştin —

No. 2. Tip. Seminarului teologic gr.-cat. Blaj, 1924. 64 pag. lei 5. Ion Gane: Zări De Altădată — Poezii. Tip. „Poporul"

Râmnicu-Sărat 1924, 31 pag. Ed. Cartea Românească. Biblioteca Agricolă Populară.

Ioan G. Botez: Grâul, No. 25. 28 pag. lei 4. Vilhelm K. Knechtel: Molia Strugurilor, No. 28. 29 pag. lei 4

Cunoştinţe folositoare. Dr Locot. Col. V. Anastasiu : Aeroplanul, No. 10. 31 paă. lei 3 .

Pagini Alese. Mihail Eminescu-. Luceafărul — No. 7, 32 pag. lei 3. I. A. Bassarabescu : P e drezină — No, 181, 31 pag. lei 3. Anton Pann : Povestea Vorbei — No. 182. 32 pag. lei 3. I. Neniţescu: Tatăl Nostru — No. 193, 32 pag. lei 3.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Anul VI. Ho. 3

Redacţia şi Administraţia : STR. PRINŢUL CAROL 5.

•

O R A D E A - M A R E

<$HH$> REVISTĂ DE CULTURĂ <gHH& D i r e c t o r - F o n d a t o r : B E O R S E B A E A E J O S L U

Martie 19Z5

TELEFON: 119.

•

DESCENTRALIZARE CULTURALĂ Probleme noui, atât politico-

sociale cât şi culturale, sau ivit in viafa poporului nostru, a doua zi după înfăptuirea idealului na­ţional. Dar, dacă cele politico-sociale au fost rezolvate în parte, cele culturale îşi aşteaptă încă o deslegare: luminarea satelor, asi­gurarea unui trai mai omenesc scriitorilor şi artiştilor noştri, între­ţinerea spiritului românesc la graniţe, descentralizarea culturală, propaganda în străinătate, iată subiecte care multă vreme încă vor fi discutate prin presă, până se vor întrezări soluţiile definitive.

In articolul de fată, ne ocupăm numai de problema descentrali­zării. Să ne lămurim: prin des­centralizare culturală nu înţelegem una la suprafaţă, „biurocratică", pur formală, prin care provincia să urmeze strict normele şi cuvân­tul de ordine dela centru. înţele­gem mai degrabă o descentrali­zare reală, creatoare: „Provin­cia" să-si trăiască viata' ei de sine stătătoare, şi, în loc de a fi un palid reflex al capitalei, să aducă aportul ei deosebit, caracteristic, întru închegarea culturii româ­neşti.

In înţelesul acesta, centrele pro­vinciale vor trebui să fie adevă­rate focare de cultură care să atragă elementele • valoroase din împrejurimi, nu pentru a le tri­mite mai departe în vâltoarea capitalei, ci pentru a le retine să rodiască acolo.

Nu un mijloc trebue să fie centrul provincial, ci un scop. Exemplu în această privinţă avem

Germania, unde Berlinul, fată de celelalte mari oraşe de provincie, nu este decât un „primus inter pares".

Două mijloace principale de activare în provincie întrevedem: societăţile culturale şi publicaţiile periodice.

Ni se pare foarte nimer.t ca, în afară de instituţiile centrale, precum: Fundaţia Culturală Prin­cipele Carol, Ateneul Român, Universitatea Liberă, Liga Cultu­rală, care îşi estind tot mai mult lăudabila activitate în întreaga tară, să mai fiinţeze şi cât mai multe societăţi locale, cunoscă­toare mai îndeaproape a nevoilor spirituale din acel ţinut.

Aceste instituţii, prin activitatea locală ce o depun cât şi prin con­ferinţele ce le /in, scot valorile locale din umbra deasă în care-i lasă personalităţile venite dela centru. Fără de aceste instituţii, câte folositoare elemente, nefiind încurajate, nu ar renunţă definitiv la o eventuală rodnică activitate?

Nn cerem izolarea, dar nici copleşirea - provinciei de către centru. Provincia să-şi păstreze independenta, bineînţeles având etern stimulent: centrul.

Rostul publicaţiilor provinciale iarăşi trebue să fie deosebit Revistele trebue să ia literatura „largo senso", interesăndu-se de întreaga manifestare intelectuală a ţinutului respectiv. Fiecare re­vistă să fie o oglindă fidelă a meleagurilor pe care se iveşte . . .

Nu numai colaboratorii din capitala tării să umple paginile

lor, ci şi scriitori „neconsacrati" în frazele cărora poate tremura un suflet deosebit şi dintre cari, cine ştie, mâine, căti vor de­veni „talentaţi şi cunoscuţi scrii­tori"!

Ziarelor provinciale care sunt puse în slujba unui interes perso­nal, care fac scandal sau politică „de cafenea", ar trebui să le ia cât mai mult locul ziarele cultu­rale şi imparţial informative. Cât priveşte redactarea lor, s'ar im­pune un mai mare respect pentru cuvântul tipărit.

* * * . . . In felul arătat mai sus,

publicaţiile provinciale, având ră­dăcini adânci în pământul de unde răsar, capătă o importantă deosebită. Contribuind la răspân­direa culturii adevărate şi la stimularea energiilor locale, ele sunt, împreună cu societăţile lo­cale, doi minunaţi factori de des­centralizare culturală.

Si, spre mulţumirea noastră, astfel de societăţi şi publicaţii — lumini binecuvântate — răsar me­reu, ici-colo, la început sfioase, apoi din ce în ce mai conştiente de rolul pe care-l îndeplinesc.

Le ştim pe tot întinsul tării, pline de sinceritate şi de dragoste sfântă de neam, împrăştiind lumina lor curată, de-o parte şi de alta a păduroşilor Carpati • . .

Se ivesc zorii unei noui vieţi culturale în provincie!

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Dimitrie Alexandrescu de Bogdan Ionescu

Prof. Univ.

Moartea lui Dimitrie Alexan-drescu aruncă un doliu asupra în-tregei naţiuni româneşti şi o pi­erdere ireparabilă pentru cultura juridică, în special, şi pentru cul­tura românească în general.

Una dintre măsurile cele mai eficace, după care se poate con­stata starea şi evoluţia civilizaţiei unei popor, este fără îndoială cultura juridică a acelui popor. Drep­tul în mobilitatea lui, stă în strânsă legătură cu mobilitatea socială, şi dacă voeşti să faci cunoştinţă de aproape cu progresul unui popor, cunoaşte-i în amănunte legislaţia acelui popor, cultura juridică. De aceia în toate timpurile, mari pa­trioţi legislatori au fost şi mari so­ciologi sau mari oameni de stat. In nici un domeniu de cunoştinţe nu-şi poate cineva aşeza o mai largă activitate patriotică, cu efecte reale şi imediate, decât în dome­niul dreptului. De aceia din ori şi ce Universitate din lume nu va lipsi învăţământul dreptului.

Dacă într'o revistă culturală, ne facem o pioasă datorie de a ne exprima amintirea marelui dispă­rut, este că, Dimitrie Alexandrescu nu a fost un simplu om de drept cum sunt atâtea altj, este, că opera lui nu-i o simplă contri-bu{iune Ia promovarea ştiinţei şi culturei dreptului, ci, considera­bila sa activitate de peste 50 ani reprezintă unul dintre marile su­porturi ale culturei noastre româ­neşti, grandioasa lui lucrare are o repercutare asupra întregului nostru progres cultural.

In omul cu aparentă modestă, înbrăcat aproape neglijent cu fata plină de lumina unui surâs bine­voitor şi a unei blândeţe de ado­lescent, nu puteai bănui vasta lui cultură şi voinţa tenace de-a aduce la îndeplinire o operă aşa de vastă şi aşa de anevoiasă. Atunci numai, când intri în in­timitatea lui, când cu verva-i obişnuită dădea drumul în valuri cunoştinţelor sale multiple, în­cepeai a-1 bănui cine este şi ce poate face.

In produsele ştiinţifice, cultu­rale, artistice, etc. se pot deosebi, pe deoparte, lucrătorii cari pun mai multă minte de cât inimă, iar pe de altă parte, de acei cari pun mai multă inimă de cât minte.

NĂLUCIRE MOTTO: A la tres chere, a la tres belle

Qm rempliţ mon coeur de clarte A l'ange, a l'idole immortelle Salul en immortalite

(Charles Baudelaire)

Am zile când aşi vrea iarăşi iubire Cu tăinuite şoapte'n clar de lună §' atunci întregul suflet îşi adună Din nou puteri, ieşind din rătăcire.

încep ca un păianjen să tes fire; Din ele fac apoi în gând cunună Acelei mai frumoasă şi mai bună, Care-mi păstrează visu'n amintire.

Trăindu-mi răsăritul în apus, Mă las în sborul unei clipe dus Să-mi văd trecutul într'o nălucire...

Si 'ndurerat în noaptea-mi fără lună Acelei mai frumoasă şi mai bună îi caut chipul în nemărginire...

Radu Constaniinescu.

Dimitrie Alexandrescu a fost o pa­siune inepuisabilă, pusă în servi­ciul ştiinţei dreptului, înzestrat cu o putere excepţională de cuprin­dere a cunoştinţelor, cu o memo­rie prodigioasă în a retine aceste cunoştinti, de o diversitate extra­ordinară, toate aceste calităţi erau dublate de o iubire nemărginită pentru ştiinţa dreptului. Murind la vârsta de aproape 75 ani, el a asimilat necontenit şi a profesat cu un deosebit talent, când ca magistrat de Curte, când ca Con­silier la înalta Curte de Casaţie când ca profesor universitar Ia Iaşi, de care catedră, după cum îmi spunea odată, numai moartea îl va despărţi. Cine n'a auzit re­chizitoriile pasionate ca procuror general ale lui Dimitrie Alexand­rescu, cine nu a citit deciziunile inspirate de el cu o autoritate ne­învinsă ca consilier de Casaţie, câţi nu s'au delectat şi au rămas plini de recunoştinţă pentru ple­doariile avocatului Dimitrie Alexan­drescu, câţi în fine dintre foştii săi elevi nu-şi aduc aminte de boga­tele şi spiritualele Iui cursuri uni­versitare, citându-i mai întotdeauna şi expresiunile lui scânteetoare dela acele cursuri.

Dar ceea ce va rămâne neperi­lor din opera marelui dispărut, sunt cele 13 volume de „comen­tariul codului civil român," care ne aminteşte pe marii comentatori occidentali, Aubry et Rau, Demo-lombe, Laurent şi alţii, în care

lucrare rămâne pentru eternitate descris dreptul consuetudinar şi dreptul contemporan român, în comparatiune cu legislatjunile stre­ine. Această mare operă, unica în acest fel scrisă în {ara noastră, va constitui doctrina de consul­tare a juristului român, şi mijlo­cul prin care streinăfatea juridică va face cunoştinţă cu noi. Cât a muncit acest titan, pentru desă­vârşirea acestei opere, numai acei pot să-şi dea socoteală cari tre­când pe dinaintea casei lui din Sărăria laşului l'au văzut nopţi de a landul prin ferestrele lumi­nate, aşezat la imensa masă de lucru printre nenumăratele volume.

Care revistă de drept este, fără să fi fost umplută de sutele de articole şi adnotajiuni de juris-prudentă ale lui Dimitrie Alexand­rescu ? „Curierul Judiciar", „Drep­tul", „Tribuna Juridică", „Ardea­lul Juridic" şi atâtea altele, sunt o mărturie vie pentru neastâm­părata-! pasiune a ştiintii dreptului.

Modest în asp'ratiunile sale de onoruri, el nu le-a căutat, ci ono­rurile au fugit după el, căutându-I în sanctuarul retras al muncei sale neobosite. Ca Secretar Gene­ral, ca deputat, ca membru în diferite comisiuni de interes pu­blic, el a urmărit cu ardoarea-i obişnuită a face binele celor slabi şi obijduiti, a-le restabili drepturile cerute de dreptate şi exigentele sociale. Susţinerea drepturilor fe-meei văduve, a copiilor naturali etc , rezolvirea atâtor alte ches­tiuni de ordin social, cerute de mersul vremii, au găsit în Dimitrie Alexandrescu un susţinător aprig, călăuzit de simţul dreptăjei şi de bunătatea-i firească.

Această pasiune a ştiinţei, pe care a căutat să o insufle şi tine­retului studios, 1-a determinat pe nobilul defunct de a dărui „Fun-datiunei Carol" vasta-i bibliotecă.

Redactiunile publicaţiilor juri­dice sunt şi astăzi pline de ne­număratele lui abnotatiuni, care se vor publica.

Dimitrie Alexandrescu s'a dus dintre noi după o minunată stră­lucire, însă aureola personalităţii Iui va rămâne neştearsă din su­fletul fiecărui român şi, gândindu-ne la dânsul, vom putea zice cu poetul:

„Icoana stelei ce-a murit încet pe cer să sue: Ere pe când nu s'a zărit. Azi o vedem şi nu e."

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Patriarchatul românesc

de George Bota

Un eveniment, „un moment solemn" cum spunea DI P. Gâr-boviceanu în cameră, este ridica­rea Ia rangul de sCaun patriarchal al scaunului mitropolitan din Bu­cureşti. Pentru cei neobicinuitj să privească problemele sociale pe toate fetele lor, patriarchatul orto­dox român ar însemna cel mult o măgulire naţională, ca şi când am da regelui nostru titlul de îm­părat. Se înţelege că regele nostru e mare nu prin titlul său, ci prin regala Sa personalitate, orice alt titlu neadăogând nimic. Tot astfel, cred unii, am putea vorbi de pa-triarchat, care nu adaogă nimic la valoarea vechei mitropolii din Bucureşti.

Dacă însă ascultăm expunerea de motive a Dlui P. Gârbouiceanu, dacă ascultăm părerile celor ce văd mai departe decât noi, ca Dl N. Iorga şi atătia cunoscători ai rosturilor noastre religioase; dar mai ales dacă privim problema patriarchatului nu separată ci în legătură cu naţionalitatea noastră, cu condijiunile noastre psichice de existentă, vom vedea că, cu adevărat ne găsim în fata unui eveniment istoric cardinal pentru neamul jomânesc.

„Diviziunile administrative bise­riceşti s'au întocmit după divizi­unile administrative politice" — spune raportorul legei şi e destul să cităm nymai un exemplu cu întemeerea patriarchatului din Con-stantinopol. Din rolul politic în­semnat ce 1-a căpătat Bizantjul, prin aşezarea capitalei irhperiului roman de răsărit aici şi episco­patul se ridică Ia rangul de pa-triarchat. Nimic nelogic, de oarece nimic mai firesc şi pentru unitatea de credinţă caşi pentru cea politică-natională, ca toti credincioşii orto-doxi ai împărăţiei să graviteze către acelaşi focar al bisericei. Pentru aceleaşi motive de unitate de credinţă, mai târziu Rusia, acuma Serbia îşi creiază patriarchate.

Dar este ceva şi mai mult, care nu numai ne obligă, ci ne şi dă dreptul să ne avem patriarchia noastră românească. Tot trecutul neamului românesc, reprezentat prin faptele poporului, ale păsto­rilor şi ale domnilor săi, sunt

dovada cea mai vie că ortodoxis­mul Românilor, până în clipa în care trăim, a fost cea mai puter­nică cetate a credinţei creştine, naţionalitatea confundându-se cu credinfa în Dumnezeu. Scrie mă­reţilor mitropoliti şiepiscopi; dom­nii atleţi ai creştinătăţii, cum îi numea patriarchul de la Roma; domni martiri pentru credinţa lor, cum a fost Brâncoveanu; mo­mentele cele mai strălucitoare şi cele mai numeroase închinate lui Dumnezeu; întreaga poveste a neamului ne vorbeşte de neclin­tirea ortodoxismului românesc, ajuns uneori patronul întregei or­todoxii răsăritene, cum a fost de pildă pe vremea Iui Vasile Lupu, când patriarchii şi episcopii orien­tului erau recomandaţi de domnii români. DI Iorga ne arată auto­ritatea morală a ortodoxismului românesc prin exemplul alegerii şi sfinţjrei ca Patriarch de Ierusalim a lui Paisie — sfinţire făcută la Trei Erarchi în Iaşi.

Această consequentă de cre­dinţă până la sacrificii, ne dă dar dreptul azi să ne avem patriar­chul nostru, mai cu seamă că patriarchiile din imperiul turcesc, mai trăesc ca o amintire doar, iar peste Nistru nebunia libercugetă-torilor legaţi de zăpăceala mintii lor au distrus nu numai patriarchie, dar şi aşezăraintele sfinte.

Dar, după cum spune Dl pro­fesor Onisifor Ghibu,1 „nu este decât începutul marelui proces, care va trebui să meargă înainte până la deplina înfăptuire". Dacă nu se poate deocamdată să rea­lizăm aici în orient o patriarchie inter ortodoxă, o confederaţie spiri­tuală, patriarchia românească, cea mai bogată în credincioşi or-todoxi şi mai ales cea mai puter­nică în credinţă, cea mai încer­cată de vremuri, va fi nucleul în­cepător de concentrare a ortodoxis­mului. Grija leguitorilor clerici şi laici, de a întemeea patriarchia nu numai pe o lege. ci şi pe instituţii de înaltă şi serioasă cultură reli­gioasă, e un semn că noua patriarchie are un tel mult mai înalt de atins. Patriarchiile vecine nu au decât să salute cu bucurie noua cetate a ortodoxismului, care se ridică pe temelii atât de solide. Planul „înfrătirei popoare­lor prin biserică" găseşte în patri­

archia românească un stâlp pu­ternic de realizare; unitatea nu poate să se nască decât din suc­cesive coordonări sufleteşti. Orto­doxismul popoarelor orientului nu poate să strângă de odată pe toti credincioşii laolaltă; e nevoe de nuclee secundare de concentrare. Ne putem felicita că asemenea nuclee iau fiinţă. Iar dacă pornim lucrurile şi mai departe, credem că însăşi patriarachia din Roma. care nu poate avea alt tel decât realizarea unităţii de credinţă, tre­bue să vadă în patriarchia româ­nească un eveniment îmbucurător.

Tocmai în perspectiva acestui ideal, care a început din fericire să se realizeze, credem că opti­mismul unora, aşa cum ni-1 arată Dl 0. Ghibu, însuşi optimist, anume că se pot găsi uşor porţile prin care să se realizeze unitatea bisericească a tuturor Românilor, e un optimism întemeeat.

„Habemus Papam", adică un patriarch egal în grad cu cel de la Roma, ar vrea parcă să spună că to{i Românii se pot strânge în jurul aceluiaş păstor. Unitatea credinţei noastre, care respectă unitatea credinţei catolice, n'ar putea deci să supere nici pe patriarchul Romei. Se vor găsi desigur porţi de înţelegere, atunci când sufletul creştin se va închega iarăşi puternic.

Patriarchatul nostru ortodox va trebui dar să unească pe toti Ro­mânii aşa după cum au fost chiar atunci când politiceşte erau des­părţiţi. Dar pentru aceasta se cer oameni îndrăzneţi, oameni cari să ştie a împăca interesul creşti-mismului cu al neamului lor. Ne trebuesc minţi descătuşate de for­mele vechi şi încălzite de iubirea frăţească şi de oameni. Nucleul ortodoxismului s'a închegat; cei ce-i înţeleg rostul să se strângă în ju­rul lui şi să-1 cultive în cea mai mare lumină, care să se întâl­nească cu alte lumini.

Habemus Papam — 0. Ghibu — Socie­tatea de mâine No 9—1925 Cluj.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Emanuel Gojdu" de Prof. Gh. Sofronie

Una dintre marele personalităţi ale Românilor din fosta monarhie habsburgică, în sec. al XlX-lea a fost Emanuel Gojdu Pomenit în istoria noastră culturală ca autor al vestitei „Funda{iunea lui E. Gojdu," prin care a pus la dispo-zita naţiei sale un admirabil in­strument pentru propăşirea cultu­rală, Gojdu a avut, prin poziţia sa socială ca şi prin ideile sale, şi un însemnat rol politic.

Isvoarele istorice ale timpului, ne prezintă activitatea sa politică, intensă şi variată, prin care, deşi nu întotdeauna a fost aprobat de conaţionalii săi contemporani, a contribuit totuşi, după concepţiile sale, la susţinerea şi revendicarea drepturilor naţjunei române.

Em. Goidu s'a născut la 9/21 Februarie 1802 în Oradea-Mare şi a murit la 22 Ianuarie s>t. v. 1870 în Buda-Pesta. A trăit deci într'o vreme când problema justelor re­vendicări politice ale Românilor din Ardeal şi Ungaria intraseră într'o fază nouă şi aproape defi­nitiv precizată.

Contribuise la aceasta şi spiri­tul de libertate individuală şi na­ţională răspândit prin Revoluţia Franceză 1789, acea mare edu­catoare a conştiinţelor „naţionale", dar şi întâmplări în directă legă­tură cu viata proprie a Românilor : 1) scurta dar impresionantă epocă a reformelor lui Iosif II. (1780-90), 2) Revoluţia din 1784 a Românilor Ardeleni de sub conducerea mar­tirului Horia şi 3) acel act de deplină solidaritate românească cunoscut sub numele de „supp-lex libellus Valachorum" din 1792, când capii celor două confesiuni, gr.-orientală şi gr.-catolică, Epis­copii Gh. Adamovici şi Ioan Bob dăduseră mâna trecând peste agi­taţiile confesionale, perfid alimen­tate de Habsburgi — pentru for­mularea şi susţinerea drepturilor neamului lor.

Sub acţiunea acestor împreju­rări şi sub influenta operelor ma­rilor istoriografi: Klain, Şincai şi Petru Maior — se formase la în­ceputul sec. XIX. o reală conştiinţă naţională la Românii Ardeleni, manifestată cu energie în atâtea rânduri mai târziu.

In acest timp Em. Gojdu, prin calităţile sale personale se ridica Ia mare importantă şi-şi câştiga

Emanuel Gojdu

renume de abil jurist şi om poli­tic în sânul societătei oficiale, care era cea maghiară.

După ce şi-a făcut studiile gim-nasiale Primostratensi şi cele uni­versitare la Academia de Drept din Oradea-Mare, la 27 Sept. 1824 şi-a trecut la Pesta censura de Advocat, unde a rămas ca advo­cat, şi notarcambial până la 1861, când a fost numit comite-suprem în comitatul Carasului.

In Buda-Pesta „prin diligenta-i fără pereche şi prim cunoştintele-i fenomenale juridice, în scurt timp s'a avântat la mare renume."

Dar încă de Ia începutul sec. XlX-lea se accentua tot mai mult antagonismul, vechiu dealtfel, între Habsburgi şi Unguri pe de o parte, între Unguri şi Români, pe de altă parte.

De la Măria Tereza şi losif II, se urmărea la Viena, crearea unei Austrii unitare. Până atunci fuseră încercări numai de a se crea o Austrie durabilă pe baze catolice şi cu mijloace de stăpânire cato­lice. Apoi reacţionarismul metter-nichian produce mari nemulţu­miri în conglomeratul de popoare. — Iar Ia Ungurii din Buda-Pesta se formase politica maghiarizărei, ca un răspuns la încercarea de germanizare a lui Iosif II. Şi din „tendinţa de a turna fondul su­fletesc al atâtor naţiuni distincte în formula de stat, a maghiarismului providenţial." aşa cum voia Kosuth care cerea ca „tot omul să fie om şi Ungur" s'a accentuat vechiul antagonism între Români şi Unguri.

In timpul acesta şi ca rezultat al metodelor prin care se credea că revendicările Românilor vor deveni o realitate, se iveau cele trei curente, cunoscute, în orien­tarea politică a Komânilor din Ardeal şi Ungaria : 1) cel ardelean, 2) cel bănăţean şi 3) cel ungurean.

Cel ardelean manifesta neîncre­derea în Unguri şi simpatia fată de Habsburgi, de la care se aştepta îndreptarea situaţiei. — Habsburgii, abili diplomaţi au ştiut să cultive acest curent, care s'a manifestat prin sângeroasa revolu­ţie de la 1848.

Cel bănăţean pornia dela idea că răul cel mai mare e reprezen» tat de Sârbi prin supremaţia bise­ricească. Iar cel ungurean mani­festa încrederea în Unguri şi duş­mănie fatişă Habsburgilor.

Din aceste variate curente a rezultat deosebirea de vederi şi de acţiune în revoluţia de la 1848, condusă de regele munţilor, Av­ram Iancu.

Em. Gojdu care cum adesea mărturisia, îşi iubea naţia* sa mai mult ca orice pe lume, dar care se declara cetăţean fidel al patriei maghiare, era unul dintre repre­zentanţii celui de al treilea curent, cu centrul de manifestare în Ora­dea Mare şi cu raza sa de acţiune în ţinuturile specific ungurene de la vestul Munţilor Apuseni.

Gojdu profesa ideia unei în­frăţiri maghiaro-române. Credea că cavalerismul său caracteristic va determina pe poporul unguresc să dea toate drepturile natiunei ro­mâne şi îşi arăta neîncrederea în Habsburgii, care se serviseră de Români de câte ori avuseseră ne­voe de o sperietoare, fată de Unguri şi îi părăsiseră apoi după ce pericolul trecuse, nesatisfăcân-du-le cererile şi călcându-şi pro­misiunile făcute.

Şi mai ales evenimentele de după 1848, când patruzeci de mii de Români căzuseră — în primul rând — pentru cauza împăratului, confirmau opinia lui Em. Gojdu despre tradiţionala politică hab­sburgică.

De-aceia neîncrederea în Curtea din Viena şi idea politicei maghiaro-file îşi are în mare măsură justi­ficarea la Em. Gojdu.

Aceiaşi concepţie politică o aveau încă mulţi Români intelec­tuali din aceste părţi. Marele me-cenate N. Jiga, Gozman, Ioan Dra-goş, erau prieteni de idei ai lui

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI

Em. Gojdu. Nu e mai puţin ade­vărat însă că massele poporului românesc din ţinuturile bihorene nu împărtăşeau în total ideile pă-turei culte. Ţărănimea prin instinc­tul solidaritătei naţionale cerea mai de grabă o unitate de atitu­dine în fata arzătoarei probleme a revendicărei drepturilor politice.

De-aceia chiar în anul 1848, propaganda unor agenţi sârbi a prins, după unele mărturii contem­porane şi în câteva comune biho­rene — producându-se un curent duşmănos Ungurilor. Că în special în Oradea-Mare era centrul poli­ticei de apropiere cu Ungurii se constată şi din răspunsul pe care Orădenii sub inspiraţia lui N. Jiga îl dau celebrei proclamatiuni a Patriarchului din Carlovit, care în­demna la răscoală împotriva natiu-nei ungureşti care „tinde să des-poae pe celelalte neamuri de limba şi drepturile lor istorice". In acel răspuns se afirmă amiciţia pe care Românii din Oradea-Mare înţeleg s'o arate natiunei şi guver­nului maghiar care a promis egala îndreptăţire politică pentru Români şi se manifestă ura fată de Sârbi, spunându-se că „ziua acea în care se va decreta prin lege des­părţirea şi scoaterea noastră de sub tiranica stăpânire bsericească a Sârbilor o vom prăznui ca pe o sărbătoare a triumfului şi a bucu­riei obşteşti".

Răspunsul a fost, apoi, prezen­tat guvernului printr'o delegaţie sub preşidentia Iui Em. Gojdu, care a expus revendicările şi as­piraţiile Românilor şt a cerut îm­plinirea şi înarticularea lor în le­gile tarei.

Prietenia şi încrederea pe care Gojdu o arăta Ungurilor, a fost socotită de unii contemporani şi de unii istorici ca o atitudine nu totdeauna conformă cu interesele şi aspiraţiile naţiei sale. Adevărul istoric este, însă, că Em. Gojdu a fost un bun Român. Numai căile prin care credea el că s'ar putea ajunge la rezultate bune, diferiau de acele urmate de alţii,

De altfel, numeroase au fost ocaziile când Gojdu s'a manifes­tat ca Român — deşi a trăit într'un mediu curat maghiar — afirmând cu tărie drepturile natiu­nei sale.

Atunci când prin diploma dela 20 Octombrie 1860, întărită prin patenta dela 6 Februarie 1861, împăratul Francisc Iosif, anunţa

0 seară la schit*) Schitul în amurg sclipeşte prin brădiş ca o comoară îngropată 'n mare taină de bătrânii altor vremuri Mantii, ceată neclintită de plăeşi ii stau în cale, Doar un vaet-de aramă Ui dă pas să te cutremuri Si credinţa 'n văl de pace sufletul ti-l înfăşoară.

Bistriţa ca o fetită sprintenă o ia spre vale Fluturând plete de aur, stă o clipă 'n rugăciune Apoi fuge iar zorită către munii. Tăpşanul verde S'a boit cu roş-de-sânge. Pe un colnic la o stână Doina 'n picurări răslete cade lin, apoi se pierde . . .

Liniştea şi-aşterne giulgiul. Din regafu-i de tăciune Vine noaptea şi-apoi gândul înspre alte zări mă mână . . .

Const C. Cristea.

*) Din volumul „Păcate spovedite" ce va epare în curând

I N I I N I I I M I I M I ' n n t t i n i n i n t t n ! N M I M I N N N N I N I M N I I N I M M I I I M I N I I I I I I I I M I I I M N I I U U I I I I I I I N I I N N M [ N T M I I I M M I I I M I ) M N N I H I M I » t i n i i i i i

i i t i i M i i i i m i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i F i i i i i i i i i i i M i i i • i i L i i i i M i i i i i i i i r i i i i i i i i i i t i i t i i i i i i i i i i i i i i i i j i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i n i V n i t i i i

introducerea constituţionalismului, Gojdu ca şi ceilalţi fruntaşi Ro­mâni au înţeles că se află la o răspântie istorică. In aceste îm­prejurări Em. Gojdu a convocat, în casa sa pe fruntaşii naţiei sale spre a se discuta şi a se preciza atitudinea Românilor în dieta fixată pentru luna Aprilie 1861. Cât de mult se preocupa el de chestiunea politică se vede şi din corespon­denta sa cu marele său prieten Şaguna, căruia îi cerea în forma­ţiuni asupra doleanţelor Românilor Ardeleni. Apărându-şi punctul său de vedere Gojdu îi scria lui Şa­guna c ă : „Maghiarii din Ungaria nu sunt ca cei din Transilvania; ci lor le este greaţă de Aproba­tele şi Compilatele Transilvaniei; şi apoi că „atunci când fac naţiu­nile pace între sine, nu este con­sult să se târguiască ca Evreii să mai poată şi lăsa din preteftiiunile primare, ci să zică de odată : atâta pretind şi din asta nu mai las nici o iotă".

Dar actul politic care constitue un mare merit pentru Em. Gojdu este memorabila cuvântare pe care a tinut-o în Casa Magnaţilor, unde era unul dintre cei trei reprezen­tanţi ai Românilor, în şedinţa din 19 Iunie 1861. Râsturnând argu­mentele aduse de ante-vorbitorul său Episc. Haynald, care căutase să justifice actul „Uniunei" din 1848, Em. Gojdu, cu o logică de fer, a susţinut pretentiunile Româ­nilor fată de actul din 1848, când cum spunea el s'a hotărât „de nobis sine nobis".

„Clasica vorbire a umplut de mâhnire sufletele ungureşti, dar

de nespusă bucurie sufletele ro­mâneşti. In spirit naţional ţinută, vorbirea a fost de o frumusetă rară şi a format multă vreme obi­ect de discuţie publică, pentru că trecuse drept eveniment politic."

Căutând să aducă în perfectă concordantă naţionalismul român cu patriotismul ungar, afirma Gojdu, în acest discurs, ră dânsul este cetăţean credincios al patriei mag­hiare, dar tot odată îşi iubeşte fără margini naţiunea sa. „Româ­nul — spunea el — taxează mai presus păstrarea nationalitătei sale, decât libertatea s sa personală, pentrucă el viata naţională o con­sideră ca bază a libertătei sale şi nu libertatea individuală de scut al viejei sale constituţionale."

„Unde ar fi ajuns până acum Ardealul, această mică Sparta, dac'ar fi avut atâţia cetăţeni li­beri, câţi heloti a avut!" Continua Gojdu cu aceiaşi ocazie, făcând aluzie la vitrega tratare a Româ­nilor timp de patru sute de ani.

într'un mod sistematic, precis, în opt puncte Gojdu a expus do­leanţele natiunei sale, cerând drep­turile cuvenite. Spre a fi însă în acord cu vederile sale asupra po­liticei de apropiere ungaro—ro­mână şi-a terminat, astfel cuvân­tarea : „Ambele naţiuni stau sin­gure pe' lumea aceasta, fără con­sângeni, şi sunt aproape în număr egal.

Soarta le-a aşezat una lângă alta; aplicările le sunt la fel. Amândouă sunt înconjurate de elementul absorbitor al pansla­vismului, prin urmare nici una nu poate deveni periculoasă pentru

BCU Cluj / Central University Library Cluj

cealaltă. Destinul le cheamă pe aceste două naţiuni, — cea mag­hiară, şi română — Ia o alianţă eternă."

Astfel înţelegea Gojdu să-şi apere naţiunea în Casa Magnaţ> lor din Buda-Pesta, astfel înlele* gea el politica de înfrăţire maghiaro română.

Pe când un alt reprezentant al Românilor, corniţele suprem de Maramureş Iosif Mânu, atacând pe Em. Gojdu, declara de nefundate pretenţiile Românilor şi afirma că „e lipsă de loialitate din partea naţionalităţilor nemaghiare, când aşteaptă ca Maghiarii să fie siliţi să facă concesiuni tocmai acuma când sunt strâmtorati şi din alte părţi."

In acelaş an 1861, Em. Gojdu a fost numit comite suprem de Caraş-Severin; în această înaltă demnitate, el şi-a continuat mai departe politica s a ; a introdus limba română ca limbă oficială în comitatul său şi prin numiri de Români în cele mai multe posturi, a dat evidente dovezi de românismul său. Apoi când în acelaş an constituţionalismul de­clarat intrase într'o fază critică, Gojdu şi-a dat dimisia din pos­tul de comite suprem, invocând ideile sale politice, care-1 împedică de a fi un instrument în mâinile absolutismului ameninţător.

Dar în intervalul dintre 1860—70, mari evenimente, cu repercusiune asupra vietei politice a Românilor s'au întâmplat în imperiul Habs-burgilor. învins în Apus şi Prusia, Împăratul .din Viena vedea din nou sprijinul sdruncinatului său tron şi prelungirea existentei sta­tului său în alianţa cu Ungurii. De aci actul din 1867, cunoscut sub numele de dualism. Inaugu­rarea noii politice nefavorabilă Ro­mânilor, pentru că dădea mână liberă Ungurilor, determinându-i la intensificarea maghiarizărei, a dus la declararea pasivităiei în adunarea dela Mercurea din 1869. Em. Gojdu a supravieţuit acestui act prin care se paraliza activi­tatea politică a Românilor; şi în gândirea acestui om care-şi iubea neamul, a luat atunci formă defi­nitivă planul unei fundatiuni cul­turale. Şi el, ca şi mulji alţj Ro­mâni, avea convingerea că în fata nesatisfacerei revendicărilor poli­tice, pentru moment, victoria va veni cândva ca un rezultat al

organizărei culturei naţionale. Din acest curent, ieşise „Asociatjunea transilvăneană pentru literatura română şi cultura pop. român" care-şi deschisese şedinţele la 4 Noerribrie 1861. Sub influenta ace­luiaşi curent la 4 Noembrie 1869, în Pesta, Gojdu îşi lăsă prin tes­tament întreaga sa avere culturei româneşti, punând bazele vestitei „Fundatiunea Em. Gojdu", prin care în largă măsură s'a contri­buit ia formarea unei clase de cărturari la Românii Ardeleni.

Scopul acestei fundatiuni va fi „binele şi prosperarea patriei co­mune ungare, a bisericei orientale ortodoxe şi a natiunei române."

Pornind dela sfaturile gospodă­reşti pe care Em. Gojdu le-a dat prin testament privitor la admi­nistrarea fundatiunei sale, vremel­nicii administratori instituiţi de el, au isbutit să dea o atât de mare desvoltare fundatiunei, încât ea contează astăzi ca una dintre cele mai însemnate ce există pe seama „bisericei gr. orientale şi a natiu­nei române."

Mort la 1870 Ianuarie 22 st. v. Em. Gojdu trăeşte prin fundaţia care-i poartă numele. Prin ea s'a ade­verit apărarea ce-i aduceau amicii şi în special marele său prieten A. Şaguna, care răspundeau celor ce-1 atacau, — mai ales după 1867 — când dăduse definiţia „natiunei politice unitare mag­hiare" — că „după moartea lui ve{i vedea voi cine a fost Em. Gojdu."

Aprecierea obiectivă a istoriei trebue să fie că, Em. Gojdu prin sentimentele sale, prin manifestă­rile sale politice ca şi prin celebrul său testament s'a arătat a fi un bun Român.

Dacă despre deputatul bihorean Ioan Dragoş, cel omorât în Abrud, şi care a avut o parte obscură, dubioasă chiar, în atitudinea s'a politică, s'a zis totuşi c a fost un bun Român, cu atât mai ade­vărat se poate afirma aceasta despre Em. Gojdu . . .

INIMA NOASTRĂ — După Rosegger —

Inima noastră-i o harfă Cu două, strune : plăcerea Chiotă în una, plânge In cea de-a doua durerea.

Degetele soartei cântă Peste sunete stăpâne, Vesel cântec azi de nuntă, Jalnic cânt funebru mâne . . .

Ion Gane

S T R Ă B U N U L M E Ş T E Ş U G

S'a auzit tocând la noi în sat Vestind pe-adouazi o sărbătoare. Bătea 'n aceeaşi toacă unde am tocat Alături de credinţa 'ntăritoare Cu-aceleaşi vechi ciocane, mici de lemn.

Azi parcă 'mi văd pe tata lângă mine Cu stăruinţă dându-rhi cald îndemn : Aşa să t'> ciocanele, vezi bine, întâi să ba[i de douăori cu ele, Apoi cu unul rar să dai în toacă Atâta cât nu simţi că osteneşti. Pe urmă saltă n ritmuri măruntele Din ce în ce mai pline să se facă Să-ti pară zvon de aripi îngereşti. Să-ti tremuri pumnii strânşi cu 'ndemânare Să crezi că pică grindina pe casă, Să-ti pară glas de apă furtunoasă Sub fulgere de lemn tocănitoare.

Pe mine m'a deprins bunicul tău, Pe dânsul I'a 'nvătat bunicul meu, Din tată 'n fiu, la bine şi la rău, Din turnul caselor lui Dumnezeu Vestim poporului cu glas de toacă Pe-adoua zi o nouă sărbătoare.

Tu, când vei fi, ca mine odată mare, Eu voiu avea în plete promoroacă — Să nveti pe-ai tăi acest sfânt meşteşug, Căci fiecare lasă cu iubire Ceva la fii pe lume moştenire Din spornicia unei vieţi întregi; Nu am nici boi să-ti las, nu am nici plug. Ci când voiu fi la margini de mormânt, Noi muritorii stăm sub aspre legi, Aş vrea s'aud al inimei cuvânt Rostit în zvonul glasului de toacă ; Atunci din strâmtul meu sicriu, stingher, Neprihănită gura mea să tacă Ştiindu-mă cu inima Ia cer.

Aşa-mi spunea pe vremuri tatăl meu Suit în turn cu râvnă să mă 'nvete Străbunul meşteşug — să toc şi eu. E tare mult de-atunci, din tinereţe.

Volbură Poiană^

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Pag. CELE TREI CRIŞURI

Rază zglobie! Lupta se'ncinge nebună De crivat şi rază de soare; Şi-iarna frigu-şi adună, Se zbate cu disperare

Să mai rămână!

Iar vânturi vântură norii Ii cerne 'n petale 'ngheiate In zare s'arată cocorii Şi raza de soare răzbate

Vănturătorii!

Zadarnic iarna târzie Mai cerne din ceruri petale Căci raza de soare zglobie Pe dealuri, în câmpuri, pe vale

Totul învie!

Coboară rază zglobie, Adu zefirul cu tine. Speranţe în oameni re'nvie Adu-le zile senine,

Adu-mi şi mie ! George Bota

DOUĂ LUMI In jurul meu vieaţa râde Şi cântă viaţa 'n jur de mine : Uşoară şi copilăroasă, Mirată par'că şi de sine.

E-atâta dor, în toată firea, De a trăi cât mai de grabă Şi-atât de mare năzuinţa Chiar în făptura cea mai slabă !

Eu bănuesc cum fiecare întinde braţe către soare, Cum fiecare vrea să prindă Clipita tăgăduitoare . . . ,

In peştera fiinţii mele In care sufletul palpită C i un isvor ce-abiâ murmură E negură nebiruită.

Zadarnic totdeauna caut Să văd prin pătura de ceaţă Lăuntrica desfăşurare : Şovăitoare sau măreaţă.

Zadarnic priveghează och'ul Şi vrea 'n adâncuri să răsbată : Lumina pururea dorită Nu scapără desferecată . . . .

In jurul meu viaţa râde Şi cântă viaţa 'n jur de mine.' Uşoară şi copilăroasă, Mirată par 'că Şi de sine . . .

George Dumitrescu..

VOIU FI SINCER .. .*) de Emil Isac.

I

Să fiu sincer şi să cînt, aşa cum ştiu mai bine, Nu voiu cinta de lacuri, de lebede, de aur, ci voiu cînta de mine. Sînt şi eu om, cum sînt oamenii: dureri şi năzuinţe şi lacrimi port, Si tremur cu voi, cînd mă gîndesc, că şi eu voiu fi rece şi mort.

Am moştenit şi eu păcate, şi brazdele mi-au arat chirul pe frunte, încremenesc şi eu cînd arunc piatră în abis, înfiorată mi se ridică privirea la munte. Mă trezesc adesea plîngînd din vis, De câte ori nu-am visat înger în paradis l

M-a bătut şi pe mine ploaia, cum ne bate tn vieatâ pe foii, §i florile mi-au fost surori şi am blestemat argintii. M-a istovit şi pe mine vremea şi mi-a răguşit glasul mintii Şi îmi iubesc copilul cu-aceiaş căldură cum mă iubiră părinţii.

Sînt şi eu o verigă în lanţul, care în mina ceriului sună . . . . Simt bine: mă voiu întoarce în lună.

Voi, palide, dulci şi tainice raze de lună, Impletiti-mi pe frunte cunună.

Si cimitirule, cu brazii tăi, şopteşte-mi, şopteşte-mi: noapte bună.

II-Mi se duc anii porumbei cu aripi sîngerînde, Şi inima tot mai obosită bate, Somnu-i greu pe perne asudate.

Chirul, cu ghitara-i cîntă la ureche, Cit de nouă-i suferinţa veche . . . .

La fereastă primăvara mă pîndeşte; „Veştezeşti, şi ghioceul creşte /"

Tu te duci şi 'n urma ta.rămîne Lumea bună ca un miez de pîne.

Inima, inima mea tot mai obosită bate Ce departe-s zorile curate!

Ce departe-s anii mei, frumoşii: In 'o noapte neagră flăcările roşii.

III-

Copilul meu, ce-ti las eu fie: E scumpă moştenire. /fi las un glas de ciocîrlie Şi-un crin subţire.

Ciocîrlia, te va ridica la stele, Şi la pămînt te va sili crinul. Cîntecile mele. Ifi vor îndulci pîinea şi vinul.

Copilul meu, să iubeşli paseri şi flori, Şi lor să le facă semn mînuţile tale, E moştenire fără comori

Dar' te vor petrece cu veşnicia lor în cale, Iubeşte paseri şi flori Iubeşte paseri şi flori

Si fericit o să trăeşti şi fericit o să mori.

*) Dintr'un nou volum de versuri „Voiu fi sincer", ce va aparr^

BCU Cluj / Central University Library Cluj

C R O N I C A L I T E R A R Ă

Ion Gane: Z ă r i d e a l t ă d a t ă

(versuri) R.-Sărat, 1924,

Altă dată se obişnuia cântărirea talentului poetic luându-se ca măsuri de greutate lungimea poeziilor şi grosimea volumului mulţi cuprinzător. Cu alte cuvinte şi năzuinţa scriitoru­lui era să poată publica îndeosebi multa non multum.

Astăzi însă, când se scrie mult dar mai ales multe . . . elucubraţii fără noimă Şi f ă r ă nici un gust Jn afară de acela al zăpăcelilor formale încrustate într'o tehnică elegantă — astăzi când toţi lipsiţii de talent îşi bat joc de versul clasic plin de rod poetic — apariţia unui scriitor care stărue }n tradiţia formei şi totuşi ne înfăţişează un suflet nou, e o adevă­rată revelaţie. Ş i ceeace e şi mai îmbucurător în puţine pagini cuprin zând şi mai puţine bucăţi întâlnim poezie adevărată , simţire neturburată de goana către imagini rare, o limbă frumoasă şi fluentă-

Cu aceste însuşiri ni se înfăţişează placheta tipărită pe 32 de pagini a d-lui Ion Gane şi întitulată adequat cuprinsului: Zări de altă dată.

întâlnim icoane provinciale redate în pitorescul lor oriental de odinioară:

Te port şi azi în suflet, — cu livezi Cu case albe ce lucesc în soare . . . împădurite dealuri nalte, verzi Te 'nconjură 'n sălbatică splendoare.

Ai Măgura în faţă . . . sus un schit Călugării se roagă pentru tine îmi amintesc Trotuşui răsvrătit .Castelul" şi bogatele saline . . .

(De multe ori privit-am de pe pod Cum merg în zăngănit de lanţuri .hoţii" Trec hoţii — îmi ziceam — vărgat norod, „Dar oare vinovaţi or fi cu toţii?")

(Târgul natal) Notaţia capătă un colorit viu,

imaginile închid în desfăşurarea lor o cugetare care întregeşte sentimen­tul contemplaţiei. Amintirile prind în perindarea lor simţiri cari r ă m | n multă vreme încrustate în sufletele omeneşt i :

Trotuşule cu ape înspumate Ce 'n alergarea lor îţi fură gândul Pe malul tău cu scoici şi pietre late Am hoinărit atâţia ani de-arândul . . .

Mă scoboram, furiş, prin fundu-ogrăzii Şi alergam să te privesc cu Gică. De-ameninţarea valurilor tale O, niciodată nu-mi fusese frică ;

- Deşi spusese mama că odată Un copilaş, în crucea primăverii S'a înecat, — şi-abia după trei zile L'au pescuit cu cangea pompierii!

(Trotuşui copilăriei) Stilul e simplu, în aparenţă mai

mult narativ, însă nuanţat totdeauna de descripţii în care-şi face loc din când în când un gând care te fură şi te înalţă dincolo de banalul prive­liştilor : Fusese greu şi îndelung urcuşul Privii în vale, strâns oraşul mic. Sub strălucirea soarelui, Trotuşui Părea un tânăr şarpe voinic.

Simţiam în jur atotputernic duh — Aripi de vânt — alunecând pe pleoape...

• Era atâta linişte 'n văsduh, De par'că Dumnezeu plutia pe-aproape . . .

(Pe Măgura) Regretul copilăriei se ridică mai

sus de jeluirile cu cari ne-au obişnuit autorii de poeme în proză : Aceaşi pomi şi aceleaşi porţi de lemn Şi acuma, poate străjuesc ograda . r . Doar noi, mânaţi mereu de-un alt îndemn, Am părăsit şi şcoala şi livada.

Azi „oameni", rătăcim pe alte căi Pe care'n van ne irosim avântul, • Păstrând un dor din anii cei dintâi Când ne jucam „de-a lemnul şi pământul".

O, râsetul copilăriei duse Rămas-a prins pe scaii din tufişuri Copacii, martori vremilor apuse Visează tot mai albe luminişuri . . .

(Tovarăşii de joacă) Sintetică şi armonioasă prin com­

poziţia ei, ni se pare Poema ochilor: Ochi albaştri, ochi căprui Cin'vă dete strălucirea, Genele tremurătoare Lacrimile şi iubirea ?

Cine v'a desprins din noaptea Fără gânduri nici dureri Hărăzind să fiţi oglinda Vorbitoarelor tăceri?

Negri ochi adânci de fată Mari ca taina în amurg Când din caldele isvoare Lacrimile limpezi curg.

Nu sunt lacrimi trecătoare Ci sunt boabe mari de rouă Cari cad pe-obraji de floare Aducând vieaţă nouă.

Dorul de a străbate dincolo de tainele vieţii omeneşti e ideea care se desprinde din totalitatea celorlalte bucăţi din această plachetă: Nedu­merire, Simfonia mării, Sonetul călătorului şi Luminişuri.

Cu o compoziţie vizuală şi fixă corespunzătoare unei plastice naturale şi contemplative Sonetul călătorului are în terţete două imagini sugges-t ive : Când cerul se-og'indeşte'n stropi de rouă Cu buze arse, sorb vieaţă nouă Din unda rătăcitelor isvoare.

Iar dacă noaptea umbrele-şi împarte Adorm sub stele mii ocrotitoare Şi'în zori de zi plec iarăş-mai departe !

Luminişurile sunt oarecum mai obscure prin lipsa de precisie a figu­raţiei în care poetul — căci d-1 Gane dovedeşte prin câteva bucăţi că e un poet — îşi îmbracă năzuinţele, dar conţin la sfârşit o imagine artis­tică : Voi luminişuri albe !

Cu cât sunteţi mai duse în zări de farmec pline Cu-atât vă simt răsfrânte mai în adânc de mine, Asemenea atâtor miimi de stele care, Bătând în lacul singur cu undele lui clare Cu cât sunt mai departe pe spaţiul ceresc Cu-atât mai în adâncuri de ape strălucesc !

Dorim deci d-lui Gane într'un viitor volum mai multă adâncime în sine şi ne vom simţi tot mai mult înăl­ţaţi în sferele senine ale poeziei româneşti.

Constant C. Cristea.

C R O N I C A C U L T U R A L Ă In articolul întitulat „In jurul pro­

pagandei culturale", apărut în numărul trecut al acestei reviste, îmi exprimam gândul că trebue să considerăm cul­tura sub forma de idei active-sociale şi ca atare ea trebue pusă în între­gime la dispoziţia mulţimei. Adăugam c ă unui propagandist cultural i se cere în special sinceritate şi acţiune pentru a putea transforma ideile abstracte în idei vitale.

Pe lângă altele, spuneam că ar fi bine ca societăţile de cultură din Oradea-Mare să se adreseze mai mult poporului, organizând cursuri pentru minoritari şi pentru Românii băştinaşi.

Mă adresam cu aceste cuvinte in­telectualilor o răden i :

„Inauguraţi o universitate populară, unde publicul autohton să înveţe cu plăcere ce este cultura naţională.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI

Faceţi cursuri de limba, literatura şi istoria română, pentru minoritari sau pentru Românii, cari fără voia lor s'au adăpat ia o altă cultură decât cea românească"-

In acelas loc plecând dela un articol al d lui Tulbure arătam că nu se poate face propogandă culturală fără învâ tă t ° r i Ş' profesori şi adăugam că mult-puţin căt s'a făcut în această direcţie, tot năpăstuitului corp didactic se datoreşte.

Curând după apariţia acelui articol şi ca rezultat al unei simţite necesităţi lua fiinţă î n Oradea Mare, prin pro­fesorii liceului „Gojdu" o „Universitate liberă"-

începând cu data de 23 Februarie profesorii ţin orădenilor în sălile lice­ului, diferite prelegeri din Istoria Ro­mânilor, Literatura română, Geografie, Filosofie, Fizică, Chimie etc.

In primele două săptămâni s'au ţinut următoarele conferenţe:

1). Izvoarele şi epocele istoriei Ro­mânilor de Gh. Sofronie.

2). Unitatea pământului românesc de I. Silaghi.

3). Introducere la studiul literaturii de A- Mavrodin.

4). Constituirea Principatelor române de Gh. Sofronie.

5). Epoca lui Galiiei — Newton de Th. Neş.

6). Origina limbii rom. de D. Ioano-viciu.

Pentru alte două săptămâni sunt anunţate :

1). Epoca lui Ştefan cel Mare de Gh. Sofronie.

2). Telegrafia şi telefonia de I. Pogan. 3). In zorii culturii române de D.

Ioanoviciu. 4). Epoca şi personalitatea lui Mi-

haiu Viteazu de Gh. Sofronie. 5.) Psihologia personalităţii de Gh.

Bota. 6.) Literatura istorică de A. Mavrodin Scopul acestei universităţi pare a

fi dublu: 1. S ă iniţieze pe minori­tarii cari au destule cunoştinţi de limba române, în diferite studii cu caracter românesc ; 2. S ă înlocuiască lipsa unei universităţi de stat, dând ajutor acelor categorii de intelectuali cari ar voi să ia cunoştinţă de ulti­mele cercetări în diferitele discipline literare şi ştiinţifice.

Publicul a răspuns cu un entu-siasm deosebit la chemarea profeso­rilor dela liceul „Gojdu."

înfiinţarea acestei universităţi a *ărei existenţă de mult eră cerută de nevoile culturale ale oraşului, credem că înseamnă un eveniment cultural

României de Dl

prin bise-

Simion Mândrescu

Prof- universitar. Ministrul României în Albania

*4 • *-J-« » , • t-t--» »4-« •4-» » ; « »•!•* • , » şi social de cea mai mare însemnă­tate pentru Românism.

Alături de aceasta, trebue să no­tăm şi şezătoriie şcoalelor secundare din localitate, la care tinerele vlăs­tare ale Bihorului dau dovadă c ă îşi asimilează în mod temeinic cul­tura naţională-

Paralel cu aceste manifestări, no­tăm şi sezătorile populare ţinute la şcoala primară de sub conducerea directorului Firu, patronate de S. S. Protopopul Horvat, la care au ţinut conferenţe pe înţelesul tuturor câteva persoane de cultură din oraş şi mulţi profesori dela liceul „Gojdu."

Dealtfel pe acest tărâm Reuniunea „Cele Trei Crişuri" are o bogată acti­vitate. Şezătoriie ţinute la ţară de Reuniune sunt primite bine de să­teni. Nu putem spune decât tot vorbe bune despre bibliotecele organizate de „Crişuri" în judeţ precum şi de programul art'stic dela diferite serbări din oraş.

Vom încheia scurta noastră cro­nică menţionând cu multă bucurie conferenţele rostite la Oradea, de către profesorii universitari dela Cluj, strânşi în formaţiunea de propagandă culturală numită „Extensiunea uni­versitară." P â n ă acum s'au ţinut următoarele foarte interesante con­ferenţe :

1. Deputatul Dragoş de Dl Silviu Dragomir.

2. Despre aurul Victor Stanciu.

3. înfrăţirea popoarelor rică de Dl O. Ghibu.

4. Bo'.intineanu şi opera sa de Dl G. Bogdan Duică-

Prin toate aceste manifestări cul­turale, cari au o valoare socială de mare importanţă, întrucât ele se fac mai ales pentru şi prin popor, se face dovada odată mai mult că pro paganda culturală nu se poate face decât prin doi factori hotărâtori : po­pulaţia autohtonă şi corpul didactic.

A. Mavrodin.

C R O N I C A Ş T I I N Ţ I F I C Ă

Radioterapie Razele ultraviolete.

Raza tremurătoare, ce, seara, ca un fir de aur, străpunge vălul al­bastru, diafan, moale, fluturat, cu care aerul învăiue pământu l ; ori raza albă, ce se ţes», ziua, în urzeală de lumină aşternută peste întregul cuprins al firii — ne picură în suflet vraja unui sentiment nedesluşit, amestec de far­mec şi tristeţă potolită- Din acest sentiment vag cu încetul se lămureşte dorinţa de a pătrunde misterul razei, ce coboară din ţării, de a desface din firul ei de aur tainele altor lumi, sămăna te în oceanul neţărmurit al spaţiului.

Ştiinţa ac . stui crainic ceresc — optica — ne lămureşte multe secrete de ale lumilor surori. Stăpâni pe ea, simţim, cum din raza pribeagă se des­prind mici fulgi de imagini — fotog. rafii fidele — ce se urzesc în ilustraţii clare, făcând mărturiile lumilor în­depărtate.

Se ştie că raza albă, solară, este împletită din şapte fire colorate, văzute şi din nenumărate altele nevăzute. Prizma rece de sticlă desface raza a l b ă a soarelui într'o bandă colorată, în care colorile curcubee, dela roş până la violet, se întind când pronun­ţate, când nuanţate de culorile înve­cinate. Acest spectru al ori-cărei raze — modificat, după natura materiei ce emite, şi a straturilor, prin cari trece raza — este solia altor lumi, care, în limba opticianului, face măr­turia elementelor chimice, de unde ţâşneşte, şi prin care se sfredeleşte.

Raza este purtătoarea de viaţă a tuturor fiinţelor organice şi neorganice. Spermele — pulberă fină cosmică ce umple spaţiul interstelar, si păstrează în ea viaţa neingermânată, — sub

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI Pag.

presiunea razelor revărsate între cor­purile cereşti, sunt purtate pe sori şi planete, unde clima potrivită a astru­lui — căldura şi lumina — le 'ncol-ţeşte, însufleţind prima* formă vie pro-tozorică- Aşa crede Arrhenius. Prima verigă a lanţului zoologic e făurită. Factorii meteorologici le făuresc şi pe celelalte, dându-le o formă variată, perfecţionată, căci forma este deter­minată de doi agenţi principali: agen­tul misterios, vital, intern şi agentul fizic extern.

Dacă viaţa a încolţit, creşte şi în­floreşte la alintarea razelor, şi se stinge odată cu aceste, e logic ca indispo­ziţia fiinţei, îmbolnăvirea organismului, să-şi afle tămăduirea tot la acel isvor de viaţă, care e raza.

Despre aceasta vom spune câte-va cuvinte. Colorile spectrului solar cu extremităţile: roş şi violet au diferite atitudini fizice, chimice şi biologice. Coloarea roşie este, prin excelenţă, caldă, escitantă, chimic inact ivă: vi­oletul dimpotrivă e rece, calmant, chimic activ. înaintea roşului sunt razele nevăzute infraroşii, cu proprie­tăţile mai potenţate ale roşului. După violet se aşterne partea ultravioletă, cu calităţile mai intense ale violetului vizibil. Primele se numesc raze calde, ultimele zaze chimice.

Radioterapia a scurtat efectul bio­logic al singuraticelor colori din spec­tru. Rezultatul favorabil al cercetărilor a dus la instalaţiunile de radioterapie cu razele ultraviolete, mai de mult — şi cu razele roşii şi infraroşii — acum în zilele noastre.

In anul 1892 Leo Arons în Berlin a observat că în tubul cu aer rărit, între polii a două coloane cu argint viu, se produce prin curent electric o lumină intensă, să racă în raze roşii, galbene şi verzi, şi foarte bogată în raze albastre, violete şi ultraviolete. S'a constatat, că razele violete sunt absorbite de sticla ordinară, Pr>n ur­mare ele nu se pot trece în întregime prin păreţii de sticlă ai tubului eva­cuat. In lena s'a fabricat sticla uviol, iar în Hanau sticla de cvarţ, care este perfect transparentă pentru razele amintite, şi rabdă mulţumitor căldura desvoltată în tub. In chipul acesta a eonstruit Kromayer cea dintâiu lampă de cvarţ, bogată în raze ultraviolete. Se putea studia acum efectul lor bio­logic, căci ele erau adunate şi sepa­rate de celelalte.

Razele ultraviolete, dela distanţa de 10—12 cm. produc pe pielea scăl­dată eriteme, pete roşii cu sau fără beşici. Această inflamaţie epidermică trece însă în două-trei zile. Efectul

la suprafaţă al razelor violele poate trece într'o reacţiune profundă, alun­gând sângele, absorbitor de raze dintr'o regiune.

Reacţ^unea individuală la baia de raze ultravioletă atârnă de pigmenţii pielii. Experienţele au confirmat că pielea brunetă, bogată în pigmenţi, rezistă mai lesne decât cea albă, ne-pigmentată- Se ştie - Weldenreich a dovedit-o — că nucleele pigmenţilor absorb raze roşii, calde. Ele formează mici acumulatori de căldură- Vom înţelege acum, de ce pavăza pigmen­ţilor. care reflectează razele ultraviolete a p ă r ă individul contra efectului dis­tructiv ale băilor lungi de raze violete. Razele roşii, antagoniste, înmagazinate în nucleele pigmenţilor neutralizează în parte efectul razelor ultraviolete. Radioterapia cu raze roşii s'a dovedit de eficace în toate cazurile de infla­maţie epidermică pricinuită de razele violete.

Este o lege teleologică a lui Pfluger formulată astfel: „Fiecare efect des-tructiv biologic provoacă în organism o nouă aranjare de forje, în vederea combaterii acestui efect". Dacă razele ultraviolete se neutralizează prin pig­menţi, în sensul acestei legi, ele vor produce în piele stratul colorat al pig­menţilor, zalele de apărare ale orga­nismului. Razele ultraviolete pigmen­tează pielea, fapt ce are ca rezultat depozitarea unei cantităţi însemnate de energie calorică în stratul epidermic.

Cercetările lui Bering, Quincke şi Mayer au dus la constatarea, că sub in­fluenţa razelor ultraviolete consumarea oxigenului e mai energică, asimilarea fiziologică a materiilor mai activă-Prin urmare organismul pretinde şi o doză anumită de raze ultraviolete. Când pigmenţii distrug efectul acestor raze necesare sau ele se revarsă să­răcăcios asupra organelor, legea tele­ologică a creat în corp senzibilizatori, cari, dimpotrivă, razele celelalte, mai cu seamă roşii, inactive le transformă în raze de natură activă- (Bering) — Bogăţia în senzibilizatori poate pro­voacă inflamaţiuni epidermice. Aceasta se şi întâmplă la unele boale: pelagra bunăoară, când materiile senzibiliza-toare din mălaiul muced trecând în organism vor transforma toate razele în raze active şi produc arsuri de piele.

Din 1882 se ştie, că razele solare la înă'ţiml considerabile, în staţiunile climaterice, au influenţă binefăcătoare asupra sângelui. E cunoscut în deobşte, că sângele este compus din două părţi esenţiale; globuli roşii şi albi (leucocite). Primii, cu emoglobina, contribuesc Ia răpirea oxigenului din

plămâni şi repartizarea lui în diferitele părţi ale corpului. Leucocitele (mai ales în subdiviziunea lor : fagocitele Iui Metschnikoff) servesc la învăluirea si mistuirea materiilor străine din corp, bacterii, praf s. a. Razele solare şi cele de cvarţ înmulţesc numărul glo-bulilor roşii, intensificând transportul oxigenului, şi mai ales înlesnind des­părţirea acestuia de emoglobina răpi­toare După băile de lumină solară sau de cvarţ pacientul simte amelio­rarea cinestesiei şi începutul unui prisos de energie trupească şi sufletească.

Nu e necunoscut nici efectul desin-fectant al razelor solare. Razele ultra­violete dispun de calitatea bacterocidă în mai mare măsură- Culturele de bacterii înbăite cu lumina violetă se distrug în câte-va secunde, sau cel mult, câte-va minute.

Courmont şi Nogier aplică acest efect la sterilisarea apei. Bîccilii tifoizi din apă s'au distrus în timp de o minută- In Germania Siemens şi Halske au construit < aparate mari, uzine, în care apa se trece în repeţite rânduri prin mănunchiul razelor ultraviolete, sterilizându-se complet.

Descoperirea acestor câteva efecte biologice ale razelor ultraviolete (sunt nenumărate altele) au făcut pe unii să creadă, că Influenţa vindecătoare a razelor solare se datoreşte exclusiv acelor raze. Fa ţă de opinia aceasta a lui Rollier nu se poate nega nici In­fluenţa celorlalte raze, fie această in­fluenţă directă, fie indirectă, prin mij­locirea senzibilizatorilor.

S'a constatat, că razele solare prin pătrunderea păturei groase de aer pierde o cantitate însemnată din razele ultraviolete. Urmează, că la munte, unde pătura aerului e subţiată cu sute şi mii de metri, lumina soarelui e mai bogată în raze ultraviolete, ca pe câmpii. Dacă mai punem conţinutul bogat în oxigen al aerului curat, vom pricepe rolul igienic al staţiunilor cli­materice muntoase.

Băile cu raze ultraviolete le poate face fiecare în forma de băi de soare. In laboratoarele cu lămpi de cvarţ lumina violetă se varsă numai în dose mici, în liber, la soare, nu trebue să ne fie teamă de efectul destructiv al razelor ultraviolete, căci acesta e cal­mat de razele roşii. In orice caz, nici aici nu e bine a exagera durata băii.

Când soarele cald de primăvară şi vară îşi varsă potopul său de raze peste munţii învestmântaţi, gândiţi-vă la efectul lui tămăduitor, împrospător. S ă nu uitaţi că el este izvorul vieţii.

Oradea-Mare, Martie 1925, T. Neş

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI 47

CELE TREI CRIŞURI IN TARĂ SCRISORI DIN BUCUREŞTI

de Vasile Savel. Cât de repede a venit anul acesta

primăvara, — aceasta e fraza cu care eşti întâmpinat pe străzile Bucureşti­lor, pe care şi-o spun zeci de mii de oameni în această zi cu soare şi lumină multă- A venit pr imăvara! A venit brusc, înaintea vestitorilor ei care ne aduceau vestea că a ven i t . . . Nici o rândunică nu se îmbată încă sub cerul cald al acestor zile de în­ceput de primăvară şi eleganta siluetă neagră care spintecă aerul ca o să­geată n' a apărut încă- N'au apărut nici berzele, aceşti tovarăşi de inspi­raţie ai atâtor dintre scriitorii de la >noi şi de aiurea, nici berzele nu s'au reîntors la căminurile lor. Ghioceii albi si albastrele viorele se plimbă în schimb în coşurile florăreselor sau aşteaptă pe marginea trotoarelor căii Victoria proprietarul care să-i urce în ierarhie atîrnându-i la piept sau de cheotoarea hainei, pentrucă după câteva ceasuri de glorie ghiocei şi viorele să dispară discret, aşa cum ştie să moară cel ce-a cunoscut o glorie fie ea şi efemeră-

* * *

Observasem şi anul trecut o creş­tere a vieţii intelectuale, în ascen­denţă anul aceasta. Zeci de societăţi filosofice, ştiinţifice, sociale sau lite­rare, reprezentând curente care nu odată se ciocnesc, şi-au pregătit cic­lul lor de conferinţe. Alături de ele câteva cenacluri literare încearcă să atragă atenţia marelui public. S'ar putea spune că în câţiva ani numai .conferenţa" cam ignorată şi de­preciată la noi unde fiecare ştie de mai înainte ce va spune conferenţia­rul pentru a confirma vorba că .românul e a toate ştiutor", îşi tră-eşte zile de glorie şi progres necon­tenit. Căror cauze să atribuim această schimbare — dacă e — în gustul publicului ? Odinioară conferenţiarul trebuia să fie şi un reputat orator; astă-zi e suficient să exprime o idee, o tendinţă Şi să le apere, strecurând convingerea în sufletul

• auditorului. Se înţelege că e vorba •de conferinţa cu caracter social-poli-l i c ; conferinţa literară urmând în "Special răspândirea scriitorului sau a

• curentului favorit. Iată câteva din titlurile conferenţe-

ior ce s'au ţinut în decursul lunii Feb­ruarie : Clasele mijlocii; Câteva prob­

leme de spaţiu în a r t ă ; România-Mare din punct de vedere linguistic şi et­nografic ; Municipalizarea cinemato­grafelor în legătură cu unificarea ad­ministrativă ; Biografia şi evoluţia filo­zofică a lui Kant; Sonatele lui Cho-pin şi altele. O extraordinară variaţie de subiecte, după cum vedeţi.

S ă menţionăm aci şi ciclul confe-renţelor literaro-artistice ale „Celor Trei Crişuri" în sala Mozart, deve­nită neîncăpătoare, într'un timp atât de scurt, pentru publicul căruia i-se oferă prilejul de a petrece o oră în emoţiile artei.

* * Expoziţiile de pictură şi sculptură

se succed. Aşa zişii inovatori au con­solarea că nu sunt pricepuţi de ma­rele public, şi închizîndu-se în cercul restrins al prietenilor îşi proclamă genialitatea care aşteaptă s ă fie re­cunoscută de brutele, care suntem noi, publicul.

Minunată expoziţia de pictură a

lui Teodorescu Sion. Talentul lui Sion, ajuns la maturitate e capabil de opere mari şi multe din pânzele ce-au fost expuse în „Salonul Ileana" sunt lucrări care justifică larg cele mai entuziaste elogii.

Expoziţia de sculptură a lui O. Han, cu cele una sută zece bucăţi a stârnit entuziasmul cunoscătorilor şi a produs oarecare uimire prin marele număr de lucrări expuse, ceia ce nu se obişnuia la noi.

Pictorii cu reputaţie stabilită dinaintea războiului, d-nii St. Popescu şi Verona şi-au deschis decurând expoziţia.

#

Dar în afară de preocupările de artă şi ştiinţă, care ne transportă câteva clipe, smulgându-ne din bruta­litatea vieţii, un oraş, ca Bucureştii trăieşte în permanentă agitaţie şi o lume imensă n u s e poate bucura încă, nu poate „gusta" plăcerile artei. Marele public rămâne străin de mul­tele manifestaţii ce par create numai pentru anumite clase, condamnate să-şi petreacă orele libere în cârciu­mile sau multele bodegi ce posedă o Capitală ca a noastră. Viaţa fie­căruia e limitată şi numai puţini reuşesc să spargă cercul care-i în­cătuşează- Viaţa trebue să fie fără margini şi într'o societate democrată, cum ni se spune, că suntem, nu vi se pare ciudat ca văcsuitorul de

ghete din piaţa Teatrului Naţional să nu fi păşit nici odată peste pra­gul ce priveşte zilnic? Democraţia presupune răspândirea culturii în massele largi ale poporului şi noi va trebui să facem orice sforţări dacă voim să aspirăm la un rol prepon-derant în acest Orient foarte interesant prin curentele care se ciocnesc.

* * * S'ar părea că lipsa de subiecte şi

oarecare amărăciune îi face pe unii cronicari ieşeni să pornească ofen­siva înpotriva „cafenelelor" bucureş-teneşi a scriitorilor care „le" frec­ventează- „Cafenelile" bucureştene î Mai există, ne întrebăm şi în afară de Capsa, care şi-a schimbat şi proprietarii şi mosafirii, celelalte cafe­nele au devenit magazine de manu­factură, automobile, parfumerii şi al­tele. N'a mai rămas scriitorilor decât Capsa, unde se întâlnesc între orele 7 — 8 seara, aşa după cum ar spune Pierre Miile „acum trei zeci de ani oamenii de litere trăiau în cafenea", unde fireşte se întâlneau. Ofensiva ieşană înpotriva „Capsei", aceas tă Agora modernă cum ar spune Di-mitrie Anghel e pornită mai degrabă din supărarea nejustificată a unora din scriitorii ieşeni pentru care un ceas petrecut la cafenea e mai pri­mejdios decât o noapte întreagă la vreo Boltă rece oarecare.

Da, Bucureştii sunt acum „Oraşul fără cafenele". Ce titlu potrivit pentru o viitoare romanţă a lui Minulescu, acest obişnuit al cafenelei, s ă zicem al Capsei, unde în adevăr se petrece un ceas plăcut după ce fiecare şi-a dat tributul său muncii cotidiane, care în Bucureşti e în adevăr aspră şi grea chiar şi pentru „capsişti".

SCRISORI DIN BANAT de Traian Birâescu.

Greva studenţească la Timişoara. — Concertul Jean Atanasiu şi presa mino­ritară. — Ne piere neamul! — Petreceri româneşti, ca altă dată. — Românii din Iugoslavia. — Un nou cântăreţ bănăţean. — Sectele religioase şi combaterea lor.

Timişoara luna Februarie-Suntem oraş universitar. Dacă am

uita-o un moment, ni-o reaminteşte aspectul oraşului. Din luna Dec. anul trecut puternice patrule de soldaţi ce circulă necontenit, ne demonstrează, că ordinea publică e bine păzită-

In schimb studenţii Politechnicei noastre îşi văd de învăţătură- Nu

BCU Cluj / Central University Library Cluj

4g CELE TREI CRIŞURI

fiindcă s'ar fi convins şi ei, că lipsa de laboratoare suficiente, de material didactic şi de experimentări, de săli şi profesori, s'ar putea soluţiona prin măsuri de ordine. Studenţimea dela această şcoală superioajă îşi dă seamă, — tocmai din causa acestei concepţii despre primejdia ce ame­ninţă cultura naţională- Şi îşi vede de cursuri în ori şi ce condiţiuni.

Dintr'un simţ de colegialitate şi so­lidaritate, această studenţime a ade­rat la greva generală- Pentru a nu furniza, însă sa singură, arme în mâna celo ce sunt gata să aplice numai decât sancţiuni, studenţii cur­surilor anului III. şi IV. urmea7ă lecţiunile. Astfel nici cantinele şi că-minurile nu au fost închise, iar stu­denţii cursurilor anului I. şi II. nu sunt aruncaţi pe stradă pentru a se deda la desordini.

* * * Concertul dat de Jean Atanasiu,

în seara de 18 Febr. în saloanele Casinoului civil şi militar, a convins încă odată pe minoritarii noştri şi sala era populată în parte şi de ei — că în materie de cultură muzi­cală stăm şi noi românii cel puţin la acelaş nivel, ca şi ei.

întreaga presă minoritară se pro­nunţă elogios despre talentul acestui artist desărvârşit subliniind adevărul, că o technică perfectă, susţinută de o voce care stăpâneşte şi cucereşte, face din acest fiu al ţărei un con­curent redutabil până Ş I vestiţilor cântăreţi, cu renume mondial, din occident.

Păcat , că acom laniamentul la pian, susţinut de profesorul Leo Freund, a fost prea rezervat faţă de formida­bila voce a artistului nostru, după cum şi salonul Cercului s'a dovedit prea mic pentru această voce pu­ternică şi astfel diferitele nuanţări şi fineţe ale ariilor clasicilor italieni nu au putut fi percepute în întregime de auditor,

* * * Pierim. Neînpuţinăm. Teoria lui Malt-

hus, aplicată în mod inversat toc­mai în satele româneşti cele mai bogate, — deci cu mai multe mij­loace de existenţă ce cresc în pro­porţie cu perfecţionarea mijloacelor de producţie, - face adevărate ra vagii.

Avem sate româneşti bogate, unde peste 50°/o a căsniciilor româneşti nu au decât un singur copil, în vreme ce procentul familiilor cu peste 2 copii abea atinge IO 0/,,.

Pentru a înlătura urmările triste

I. Ghiorghită: In ghiara bandiţilor

ÎITinTiTriii 111 iTnTiTr 111 riTnTÎITŢTrriTrrrrrrrŢTnTTrrîTTurnT I U uniuni înnuMiimiiMTiiii I I illlilIHillliItlli

ale acestui flagel, guvernul a hotărât colonizarea cu elemente spornice, din Ardeal, a ţinuturilor mai greu încer­cate. Astfel în satele din jurul Timi­şoarei vor fi colonizate peste 1000 fa­M I L I I româneşti de pe Târnave Ş I în majoritate din jud. Albei inferioare.

Primele pâlcuri de colonişti au în­ceput să sosească- Guvernul Î I îm­proprietăreşte pe loturi de câte 10— 15 jughere, făcându-le şi înlesniri pentru ca să-şi poată zidi c a s e şi să-şi poată procura inventarul a-gricol.

* * * Corul „Doina" din Timişoara, prin

concertul dat în seara zilei de 26 Febr. a reuşit să reînvieze Concer­tele noastre de altădată, care erau pe vremuri nu eveniment nu numai pentru oraşul în care aveau loc, ci pentru un întreg ţinutul.

Lumea satelor, preoţi şi învăţători cu familiile, alături de câte un ţăran mai bogat, au grăbit la Timişoara, ca aici, împreună cu ce are societa­tea românească rnai select, să admire resultatele unei străduinţi tinereşti Ş I în urmă S A Ş I petreacă româneşte.

Atât ca technică, cât şi ca mate­rial, corul „Doina" rivalizează cu cele mai bune coruri ce le avem în ţară-

Au fost executate Doine de I. Bre-diceanu şi cântece de G. Dima de' către d. Mărcuş, care a binevoit să-şi dea concursul său. Dna Ritta Măr­cuş, cu talentul şi technică, care a consacrat-o între artistele noastre de frunte a executat Villarelle de Dell' Agna şi Aria din O. din „Si j 'etais roi" de Adam.

Punctul, care a cucerit inimele şi sufletele a fost cântecul din fluer al Dnului Bogdan, acompaniat de între­gul cor. După concert hore româ­neşti până dimineaţa.

* * * Alegerile din Iugoslavia au adus o

nouă desilusie pentru români din Banatul înstră'nat ce credeau, că cel puţin în colaborare cu guvernul, vor putea să-şi trimită representanţi în scupcina sârbească. Nici unul din cei doui candidaţi români, presentaţi în faţa alegătorilor pe lista comună cu partidul radical, nu au reuşit. Nici chiar Dr. Jianu, care rândul trecut, prin sforţările singure ale ro­manilor a fost ales, nu a reuşit de data aceasia.

Iar guvernul, peste pactul încheiat cu partidul român, continuă cu poli­tica sa de a coloniza „Sobrovolţ " (foşti voluntari, pe pământurile luate dela bisericele şi şcoalele româneşti.

* * * Parodierea apostolatului cultural sau

acela al unificării continuă şi în Ti­mişoara, ca în alte oraşe ale Ardea­lului. Indivizi străini de cultura ro­mânească, de necesităţile vieţii de aici se constitue în apostoli, exploa­tând bunăcredinţa publicului.

Luna trecută vre'o câţiva inşi CU diferite ocupaţii, informând în orele lor libere şi unele ziare din Bucureşti, au organizat un bal în numele presei bănăţene. P â n ă ce presa română bănăţeană a lămurit opiniunea pub­lică, „indivizii" în numele culturei şi presei române bănăţene, au reuşit să „taie" publicul cu vre'o câteva zeci

BCU Cluj / Central University Library Cluj

de mii lei, impunând bilete de onoare de câte 1000 lei bucata.

Nu mai e nevoie să amintim cât rgu fac aceste „apucături" adevăra­tei culturi româneşti şi prestigiului presei în general.

* * Dintre numeroasele concerte cari

au avut loc în iarna aceasta s'a im­pus mai ales acela organizat de Reu­niunea Femeilor Române din Timi şoara.

Dl Nicorescu, un tânăr virtuos al cântecului, bănăţean, ceaice a făcut ea lumea să vină din mari depărtări, â avut un succes desăvârşit. O voce dulce, colorată, o technică • si­gură, n e - a făcut posibil s ă savurăm întreaga notă subtilă, discretă, din cele mai grele „serenade" italiene.

La sfârşit d. Creţulescu, un inginer tot atât de bun, cât de perfect ar fi fost dacă s'ar fi dedicat artei drama-

tice, ca „Barbu Lăutarul" într'o im­provizaţie potrivită, a făcut un rechi­zitoriu aprobat de toţi, moravurilor ultramoderne cari nu au la bază Şi o cultură adevărată.

* , *

Diferitele secte, cari câştigă azi î n

Banat prozeliţi, au determinat o ac­ţiune făţişă în contra lor atât din partea autorităţilor, cât şi din partea bisericei strămoşeşti.

In postul „Paştilor" d. profesor Cristescu dela Academia teologică din Sibiu va ţine o serie de conferinje religioase în capela Liceului „Carmen Sylva" din Timişoara.

Asemenea şi sinodul protopopesc ţinut la 15 Febr. la Făget, a hotă­rât, ca doui preoţi ai protopopiatului, cei mai buni oratori, să ţină în fie­care Duminecă predici, combătând prin satele protopopiatului diferiteie secte religioase.

CĂRŢI ŞI REVISTE g

Mihail Dragomirescu:

Dela misticism Ia raţionalism (Editura Institutului de literatură- Bucureşti, 1925.)

Cronicele culturale pe care d. Mihail Dragomirescu le-a publicat mai anii trecuţi în foiletonul ziarului „Viitorul" apar, — astfel aranjate ca să dea un fir conducător, — într'un volum Care se întitulează: „Dela misticism la raţionalism". Problema centrală a volumului este aceeaş în jurul căreia activează de 30 de ani d. M. Dra­gomirescu şi pentru care a luptat — cu destul succes — spre â 0 împă­mânteni în gustul şi preferinţa gene­raţiilor din urmă : „flu persoana trebue să intereseze, ci lucrul; nu idolul, ci capodopera.

Ridicându-se contra acestei idolatrii care a dezorientat şi încă mai conti­nuă să încurce firele bunului mers al culturiii noastre naţionale, d. Dra­gomirescu fixează adevărul ca prin­cipiu constructiv, în opoziţie cu sin­ceritatea care, nu totdeauna, dar de cele mai multe ori, împiedică, dacă nu dizolvă, o cultură în creştere. .Sinceritatea şi cu adevărul, deşi au un punct de plecare comun, nu se pot împrieteni. Sinceritatea e farmec şi adevărul soliditate. Sinceritatea e in­stinctivă şi momentană I adevărul este reflectat şi durabil. Oricine e sincer, n u e în acelaş timp veridic ; dar ori,

cîne e veridic e în acelaş timp şi sincer. Sinceritatea e mai înainte de toate impulsivitate şi, dacă în viaţa de toate zilele 0 mai înţelegi, — ea nu poate fi cu nici un preţ înţeleasă, când, în tăcerea cabinetului, căutând adevărul care e al tuturor, îl înlocu eşti cu sinceritatea fără adevăr care e numai a ta" . . .

Plecând dela această serioasă con­statare — adevărat punct de reazim pentru întreaga activitate critică a d-lui M. Dragomirescu — două idei direc­toare strâng în jurul lor toate articolele volumului: îndepărtarea idolatriei (in­dividualismului) din cultură (cazul cu şefia culturală a d-lui N. Iorga) care are loc binemeritat numai în politică Şi stabilirea unui raţionalism (raţionalismul subordonează pă r t '"e sensibile şi instinctive ale omului celor rezonabile şi conştiente), cerut de va­lorile epocii actuale. In mersul e/olutiv al culturii noastre naţionale „vedem uşor că generaţia pragmatică a lui Heliade reprezintă, faţă de civilizaţia occidentală, o perioadă de imitaţie; generaţia raţionalista a lui Maiorescu, sub forma junimismului de la Iaşi, reprezintă o perioadă de asimilare; şi numai generaţia dela 1900, gene­raţia lui Eminescu (ale cărui idei şi directive N. Iorga numai le-a adaptat şi le-a însufleţit în viaţa socială), numai această generaţie mistică re­

prezintă perioada de creaţiune, prima perioadă de adevărată creaţiune a neamului nostru în perioada lui cul­turală"- - .

Astăzi nu mai putem rămâne la misticismul naţional (N. Iorga); se împune o revenire la raţionalismul (nu negativ al lui Maiorescu) dar la raţionalismul pozitiv, pe bâzele căruia arta şi ştiinţa, pusă numai în slujba adevărului, să-şi găsească întâetatea în cultura românească (Statul cultural).

De un interes cu totul înalt sunt articolele cuprinse în „Directive critice" (N. iorga, critic literar, Eczemă lite^ rară, Ibsen şi critica noastră şi Rikkî-fikki-Tavi sau Microcritica) din câfe transpiră întreaga teorie estetică â d-lui Mihail Dragomirescu. Reproducerii un pasaj remarcabil prin temeinicia celor afirmate, cât şi prin seninătatea cu care autorul ştie s ă vadă lucrurile : „Criticul este adevăratul preot al culturii modeme, întru cât el e chemat să izgonească fâră milă duhul rău al producţiei artistice fără valoare, şi să preaslăvească duhul dătător de viaţă nouă al adevăratelor creaţi-uni: Dar, în deosebire de preoţi reli­gioşi, 'care cu cât execută mai cu osârdie tipicul, cu atât fac mai mare impresie asupra credincioşilor — pre­oţii culturii moderne nu pot dovedi valoarea lor, decât printr'o procedare absolut contrarie. Criticul care aleargă la colecţiile revistelor de teatru, — criticul care aleargă astfel spre a ş i croi anumite tipicuri, se lasă sedus de anume teorii şi-şi pune ochelarii albaştrii, când are ochii sănătoşi , — nu e vrednic să facă această ingrată şi plină de Tăspundere meserie. Cri­ticul adevărat nu trebue s ă f'e ne­obosit în a citi criticile şi teoriile altora, cât a citi şi reciti operele, pe care e chemat să le judece, el prin el însuşi. Criticul trebue să-şi însuşească cu o rară vioiciune şi preciziune fondul operelor, şi-apoi singur şi nedus de mână de nimeni, să-1 observe, s ă reflecteze asuprâ-i şi ?ă-l adâncească în raport cu cerinţele unui ideal — idealul înalt al culturii. Numai astfel el poate da o judecată, care chiar de n'ar fi dreaptă (fiindcă e posibil să-i lipsească gustul) reprezintă o convin­gere, păt runsă de suflul idealismului, care trebue să însufleţească orice producţie culturală"- • •

In „Triumful unei scoale literare" d. M. Dragomirescu cercetează acti­vitatea scriitorilor desvoltaţi sub aus­piciile „Convorbirilor Critice" (Cerna, Gârleanu, Nanu, Stamatiad, Sorbul, Rebreanu) scoţând în relief valoarea talentelor consacrate şi ierarhizarea

BCU Cluj / Central University Library Cluj

lor pe baza unei ideologii estetice. „Şcoala nouă" nu aducea cu sine crearea unui curent de idei, cum era de ex. „Semănătorul" sau „Viaţa Românească"; ea îşi merită cu ade­vărat titlul de „şcoală literară" prin aceea c ă s'a ridicat deasupra tuturor curentelor, în regiunea senină a artei.

Sufletul ei era autorul lucrării de astăzi, înamoratul de adevăr şi fru­mos, criticul pe care-1 caracterizează însuş fraza lu i : „Criticul nu e un om din public care se poate mulţumi cu un „îmi place" sau "nu-mi place"; criticul e mai presus — trebue să fie mai presus de public — întrucât el are o răspundere morală şi trebue să dea judecăţi întemeiate". . .

Fraza e frumoasă, e elocventă, e a d-lui Dragomirescu !

George Baiculescu.

Henry Carre"! Doyen de la Fa-culte des Lettres de L'Universite de Poitiers :

La Noblesse de France et l'opinion publique au XVIINe siecle. (Paris. Champion).

Autorul tratează evoluţia unei clase sociale franceze într'un secol decisiv al Istoriei Universale. Se arată ce sunt, şi cum trăesc cei cam 230,000 de nobili de naştere şi mobilaţi, pela 1789 : nobili prin achiziţie de fiefuri, nobili militari, nobili mu­nicipali, nobili „du ventre", nobili „d' Etat" etc. Fiecare categorie este analizată, privilegiile toate sunt, enumerate. Privilegiile fiscale şi cele de funcţiuni esplică deosebirile pro­funde care contribue laformarea a două taber i : a) Nobilimiiinalte şi a nobilimii de sabie şi de robă, a nobilimei de curte şi a nobilimei de provincie.

Printr'o adunare metodică de fapte, rezultatul unei ordonate erudiţiuni, putem urmări pe nobili în societăţile lor, vechi şi noi, în relaţiile lor cu puternicii „banului" în încercările de a-şi reface averile prin comerţul ma­ritim, care începe a nu mai fi con­siderat, ca o ruşine de când burg­hezii, ca Colbert şi alţii ajunsesă ele­mente predominante în viaţa de Stat, şi mai ales prin „mes-alliances"-ele din ce în ce mai numeroase ale marilor aristocraţi cu fiicele burghe­zilor bogaţi.

Carre, autorul şi a altei opere in­teresante „Fin des Parlements" ana­lizează admirabil decăderea nobilimii franceze, subminată de Starra a treia, după ce fusesă diminuată ca forţă politică prin puterea regală

şi fusesă compromisă prin marea emigraţie din 1790—91 ca şi prin echivoca atitudine a unor reprezen­tanţi ai săi în Adunarea Consti­tuantă-

Mai târziu, după încetarea teroarei mulţi se vor reîntoarce, unii îşi'vor câştiga parte din averile lor. Sub Napoleon I unii vor ajunge persona­lităţi importante în noua formă de stat. Dar niciodată nu vor mai ajunge la vechile privilegii care făceace din ei o grupare a parte în stat. Charta din 1814 le stabileşte o bună situa­ţie, dor pornind dela decretele egali­tare din August 1789.

Amuzanta operă de Istorie a lui H. Carre, prezintă sub o formă vie, interesantă şi judicioasă transformarea unei clase sociale într'o vreme de răspântie în desvoltarea civtlizaţiei ocidentale.

Gh. Sofronie.

Ritmul vremii (No. 1. Februarie.) E o revistă bucureşteană de curând apărută , care se impune prin litera­tura sănă toasă cât şi prin critica fă­ţişă şi nepărtinitoare ce o publică-Nu în înţelesul că este un magazin literar al tuturor exibiţiilor timpului, se intitulează astfel. A merge în pas cu vremea, nu înseamnă a te lăsă târît cu docilitate în vârtejul modelor efemere. Actualitatea se va oglindi întreagă în revistă, aprobând-o sau desaprobând-o.

In „Predoslovie", d-l George Du­mitrescu face un just rechizitoriu con­ştiinţei literare de astăzi. Cităm :

„Moravurile literare de astăzi sînt mai nedemne şi mai interesate decât însuşi traficul samsarilor, mai ruşinoase decât însăşi mizeria vieţii politice. Ceiace trebuia să fie mai frumos, mai înalt, — se târăşte în noroiul infam al compromisului. Onestitatea scrisului a murit. Convingerile durează cinci minute. Lauzi ca să te laude. înjuri, când ai fost înjurat.

„In felul acesta, scriitorul nu mai este un misionar al adevărului şi al frumosului, ci mai degrabă o plagă care întinde corupţia şi în sferele senine ale artei.

„Vom lupta până la urmă împo­triva acestei realităţi dezastruoase".

„Peste pulberea vieţii cotidiane şi peste toate căderile, se va înălţa pa­sărea mistică a idealului, ca singura scuză şi mântuire a unei existenţe altminteri absurde şi fără de rost".

D-l I, A. Bassarabeseu publică un interesant fragment despre „Simţul realităţii". Literatura acestui prim nu­

măr e iscălită de d-nii •: 2V. Milcu, Mihail Steriade, I. Culbelcu, A. Mândru, D. Mur&raşu (traducere în curgători exametri din Lucreţiu) şi Hyperion. Critica reprezentată de d-nii George Dumitrescu (un înţelegător articol despre Cezar Petrescu), Pom-piliu Constantinescu (.despre „Idei* şi forme" de V. Pârvan, făcând un admirabil portret al marelui istoric) şi Ion Gane (cuvinte despre poetul St. O. Iosif),

In privinţa monumentului plănuit s ă se ridice în Bucureşti lui Eminescu, revista cere mai întăi ca o p e r a acestui mare poet s ă să 'ăş luiască înt'o ediţie definitivă, vrednică de dânsul, şi apoi s ă - i se ridice monument! "Şi pare-ni-se că are dreptate . . .

Clipa- (22 Februarie) în Bucureşti au năpădit ca lăcustele reviste de aşa zisă ar tă nouă : „Contimporanul", „Punct", „75 H-P." e t c . . . Tot în Bucureşti luptă contra tuturor acestora revista săptămânală „Clipa" care îşi face o cinste din faptul sus­ţinerii a tot ceace e românesc şi bun. Iată u n fragment necunoscut din „Făt frumos" al d-lui Horia Fu r tună : Frunză albă, frunză albă de stejar Spune-ne că viata, viaţa nu se pierde Ci se întoarce 'ntr'alte frunţi ca 'ntr'un altar Cum se 'ntoarce 'n orice codru frunza verde Frunză albă, frunză albă de stejar

Frunzuliţă tristă, roşie de fag, Spune-ne că lumea, lumea nu'nţelege Când murim cu toţii pentru visul drag Si că lumea 'n suflet, visul ni-1 culege Frunzuliţă tristă, roşie de fag.

Şi tu frunză, frunza galbenă de plută Spune-ne că moartea, moartea e uşoară Când te smulge vântul toamnelor tăcută Şi porneşti prin lume ca o aripioară Frunzuliţă frunză galbenă de plută.

Aceasta este arta care ne trebue, nouă Românilor.

„Vieaia Nouă" An. XX. No. H - 1 2 " ^ ^ ^ F e b r . 1925.

Am văzut destul de des în ultimii ani dispărând căte unele din periodicele româneşti. Criza actuală de meschi­nărie şi parvenitism ucide acum o publicaţie din cele mai de elită.

E vorba de excelenta revistă „Vieaţa Nouă" care — în N-rul 11 —12, după douăzeci de ani de perseverentă activitate îşi anunţă încetarea. — Ea moare pentrucă „s'a adresat totdeauna tinerilor" iar „tinerimea de azi duce război cu idealismul".

Revista „Vieaţa Nouă" a fost fun­dată Şi condusă de învăţatul filolog, cu reputaţie europeană, d-l Ovid Den-suşianu, profesor la universitatea din

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Bucureşti şi membru al Academiei Române. încă dela primele numere a avut colaborarea unor scriitori mult preţuiţi precum : Pompiliu Eliade, Bonifaciu Hetrat etc.

Dintre scritorii distinşi de azi, unii ca I. Minulescu şi D. Caracostea şi-au făcut debutul literal la această revistă. Alţii şi-au afirmat aci talentul ori s'au făcut cunoscuţi printr'o însemnată activitate : P . V. Haneş, Al. Gherghel, Damianovici, Al. Stamatiad, Eugeniu Sperantia, M. Cruceanu, N. Davidescu, Pompiliu Pâltănea, I. Nisipeanu, I. N . , Raşcu, Vintilâ Parohivescu, Tudor Vianu, Dragoş Protopopescu etc. etc.

Model de statornicie şi curaj, n 'a şovăit şi n 'a _acceptat niciodată com­promisuri.

O etică rigoristă şi o estetică în­altă i-au călăuzit munca de cultivare a gustului şi de cultivare a caracte­relor. De aceea această revistă a fost ades obiectul celor mai învierşunate atacuri.

Ultimul număr cuprinde în conti­nuare interesantul studiu al D-Iui Den-suşianu: „însuşiri ale poporului aşa cum le arată folklorul şi limba noastră". Aci prin documentare ştiinţifică se arată între altele, sentimentele aristo­cratice ale păturei noastre rurale şi de consideraţia specială ce acordă ea individualităţilor superior dotate.

Versuri avântate, de Vintilă Paro­hivescu, gingaşe de Mia Frollo iar între cele semnate de Ervin, strofa:

Spune mamă, oare lumea N'are şi-alte frumuseţi Decât cele 'nchise 'n basme ? Şi de ce nu ni le 'nveţi ?

Unul din cei mai vechi colaboratori D-1 Eugeniu Sperantia publică aci un lung fragment dintr'o scriere a sa „Idealismul Economic".

Autorul, cu o logică strânsă prezintă teza că nu numai în cauzele activitate! economice se poate .constata spiritualiza­rea. Dar că există »un element de imua­bilă spiritualitate în condiţiile de tot­deauna ale oricărui fapt economic". Este susţinerea teoriei bazată pe un câmp în­tins de observaţii şi de fapte că chiar în domeniul economic punctul de vedere materialist a încetat de a constitui unica perspectivă ştiinţifică posibilă-Lucrarea anunţată — din care numai un fragment s'a publicat — va prezenta, deducând numai din citirea acestui ar­ticol, — o chestiune de actualitate — în funcţie de progresul culturei şi al ci­vilizaţiei — tratată dintr'un punct de vedere original în bibliografia noastră economică-

In articolul „Vieaţa Politică Şi So­cială" 'directorul revistei, recenzând o

carte a lui Joseph Ageorges, adaogă juste aprecieri asupra boalei sociale care e electoralismul. Şi cu aceas ta : „Vieaţa Nouă" încetează- Dar colecţia celor 20 ani cuprinde 'n ea cristalul celor mai frumoase aspiraţii idealiste româneşti.

NOTE Rezultatul Premiilor pentru „Nuvelă" deschise de revista

„Cele Trei Crişuri" Potrivit dispoziţiunilor luate cu oca-

ziunea deschiderei concursului cu pre­mii al revistei noastre şi arătate în numerile trecute, publicăm astăzi ra­portul comisiunei de lectură al nuve­lelor, semnat de membrii, — raportor fiind -d-1 Eugeniu Sperantia :

„Comisiunea cercetând manuscrisele prezentate, în total 56 — dintre care 5 primite în ultimul moment au fost totuşi admise pentru cerce­tare — opiniază că, premiul de 5000 lei nu poate fi deocamdată decernat, ci ar putea fi ori divizat, ori rezervat pentru altă probă-

S'a admis diviziunea lui, după cum se vede mai jos, hotărându-se în acelas timp ca diferenţa până la concurenţa sumei de 6500 lei — totalul premiilor arătate în No. 10 al revistei, din 1924, să constitue fondul unor alte feluri de premii, pe cari le vom anunţa la timp.

Ca premiabile, totuşi, pentru diferite calităţi de fond ori de stil s'au propus patru nuvele.

Dintre acestea : — cea mai reuşită e cea întitulată Biata Iulişka cu motto „când vor fi doamne, toţi, o turmă Şi un păstor" de Măria btai-culescu

Referatul comisiunei o aprecioză astfel:

Indiferent de valoarea tezei urmărite, realizarea literară a bucăţii „Biata Iulişka" merită o deosebită distincţie. Acţiunea e expusă exclusiv cu ajutorul tor-mei dialogale tară vr'o interven­ţie a formei narative.

Desfăşurarea vie şi interesantă trădează o pană exercitată şi-o imaginaţie destul de bine stăpâ­nită de un pronunţat simţ al re­alităţii.

Prin energia redării şi prin îndrăzneala temei, stă la o dis­tanţă sensibilă de celelalte trei pe care le propunem.

In al doilea rând s'au clasat ur­mătoarele :

a) Dureri nebănuite de Dem. Oălman.

b) Blestemul de Al. Mânciulescu c) Amăgiri (motto : Multa paucis)

de Alice Gabrielescu. n Dureri nebânuite" se remarcă

prin deosebite calităţi de stil, fraza e energică şi plastică, fluidă şi colorată. In unele pasagii analiza psicologică reuşită- Momente şi caracterizări de situaţie, originale.

„Blestemul" cuprinde o acţiune abil condusă. Autorul posedă calităţi constructive, imaginaţie şi oarecare spirit satiric discret.

.Amăgiri' redă cu îndemânare rătăcirea psicologică a unui suflet rănit, cu toate consecinţele ei ime­diate. Momentele în care rătăcirea culminează ascund oarecare humor fin, iar soluţia cu tot contrastul ei apare isbitor, dar foarte firesc.

Stilul uşor, îngrijit, delicat. In afară de acestea, s'au aprobat

numai pentru publicare un număr de 12 manuscrise cărora le vom face loc cu 'ncetul în foile noastre.

O menţiune deosebită merită două nuvele — dintre cele care au concu­rat — dar pe care din anumite mo­tive nu le putem publica şi anume 1. nuve la ; „Suflet neînţeles" cu mot to : „Femeia-i\ un nu ştiu cum şi un nu ştiu ce" care e datorită desigur unui foarte tânăr începător, în­zestrat cu mult talent şi 2. nuvela „O dragoste" al cărui autor cu iniţialele D. B. pare a fi un viguros talent în formaţie, obsedat de anumite remi­niscenţe din literatura rusească, cu predilecţie pentru negativele morale şi sociale, dar mânuind o frază insufle^ ţită, înzestrat cu imaginaţie bogată Şi cu mult spirit de observaţie.

Un amănunt interesant este acela că, judecând după limbă, cel mai numeros contingent de concurenţi se pare, ni 1-a dat Moldova.

Bucăţile care au fost publicate aiurea înainte de darea rezultatului acestui concurs, n 'au mai fost luate în consideraţie."

In baza acestor hotărâri se ducem următoarele premii :

Nuvela „Biata Iulişka" de Măria Staiculescu se premiază cu 1500 lei ; — iar nuvelele : „Dureri nebănuite" de Dem. Gâlman, „Blestemul" de Al. Mânciulescu, şi „Amăgiri" de Alice Gabrielescu se premiază — fie­care — cu suma de 500 lei.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI Pag.

Profesorul Simion Mândrescu. Nu de mult timp ţara noastră şi-a

înmulţit cu unul numărul miniştrilor plenipotenţiari In Albania, la Tirana, într'o regiune care prin aşezarea sa geografică prezintă importanţă pentru noi, s'a înfiinţat nu post de Ministru Plenipotenţiar al României . '

Titularul noului post este dl. Simion Mândrescu, profesor la Uni­versitatea din Bucureşti. Rolul său este mare ; într'o regiune puţin civi­lizată, înconjurată de grupe îomâneşti aproape compacte, înseamnă o punte de trecere în spre Italia . . . O dublă menire pare că se desemnează peniru reprezentantul nostru. Aceia de a îngriji desvoltarea elementului româ­nesc din împrejurimi şi de a contri­bui la intensificarea raporturilor cu naţiunea urmaşă a strămoşilor noştrii Iliri, şi cu vecina soră Italia.

Cu ocazia numirei sale ca Ministru Plenipotenţiar la Tirana, Dl Simion Mândrescu a donat, un imobil'al său din Bucureşti, Soc. Gra'ul Românesc pentru crearea unui Institut Macedo-româno-albanez. Scopul donaţiei este semni­ficativ, rolul său va fi măreţ.

Dl Simion Mândrescu, a avut o activitate naţională vrednică de laudă în timpul neutralităţii şi a răsboiului pentru întregirea neamului.

Membru al Federaţii Unioniste, organizator al legiunei române în Italia, ministrul nostru la Tirana a fost unul dintre Românii care au crezut şi au lucrat, pentru realizarea aspiraţiilor noastre naţionale.

Sculptorul I. Ghiorghiţă a deschs o expoziţie de sculptură în lemn jn sala „Mozart." Calea Victorei 46. Bu­cureşti. Lucrările expuse denotă un talent, accentuat. Sculptura în lemn, atât de cultivată în alte ţări, puţin până acum ţn-ţara noastră, se pare că şi-a găsit maestrul. Expoziţia ia proporţiile unui eveniment artistic. In redarea lucrărilor se vede utilizarea motivelor naţionale, alese cu price­pere din puţinele rămăşi ţe ale meş. terilor de odinoară- Se remarcă dintre lucrărjle expuse : No. 1, care repre­zintă un tip ideal de profet, cu ochii vizionari, priveşte jn viitor. Caracte­ristic e No. 4. „In ghiara bandiţilor." E redată furia sălbatică a bandiţilor şi groaza de moarte a victimei. Multe lucruri de decor în stil românesc. Reuşite tipuri de boeri din alte vre­muri, buzdugane strămoşeşti, etc

MEMENTO g

Premiaţilor noştrii. Direcţia revistei roagă pe premiaţii săi, al căror nume se află publicat în altă parte, să-şi comunice adresa exactă pentru a li se trimite pre­miul decernat în bani.

Totdeodată îi roagă să trimită redacţiei o fotografie pentru clişeul ce doreşte a da odată cu publicarea nuvelelor din numă­rul următor al revistei.

vJuglielmo Ferero, istoricul italian cu renume mondial, care a prelucrat istoria căderei Imperiului Roman, a fost întrebat de corespondentul ziarului „Az Est" din Bu­dapesta — despre evenimentele isîorice din Europa de după războiu.

Ferero a accentuat în declaraţia lui că, tratatul de pace delaTrianon e nedrept, căci Ungaria n-ar fi trebuit să iasă aşa de mutilată prin pactul de pace- Presa ma­ghiară a primit cu entuziasm aceste opinii ale istoricului italian.

„Gazeta Transilvaniei" relevează după un ziar din „Satu-Mare" că elementul românesc dela frontieră este în descreştere din cauza scumpetei îngrozitoare şi lipsei de locuinţe. La acest strigăt de durere şi de alarmă ne asociem şi noi: după 6 ani de stăpânire . românească numărul românilor din oraşele de frontieră este în descreştere, pentruca toti comuniştii lui Bela Khun să devină aşa zişi „cetăţeni români" prin bani şi fraudă, într'un timp când e mai multă nevoe de siguranţă la granije. E de datoria guvernului ca să în­dulcească starea funcţionarilor români cari se văd nevoiţi să-şi părăsească ocupaţiile.

Corpurile legiuitoare au votat în unanimi­tate proiectul de lege privitor la înfiinţarea patriarhatului român. Santitatea Sa Patriar­hul Miron Cristea a fost investit în acest rang cu o deosebite solemnitate în ziua de 8 Martie, în prezenta M. S. Regelui.

Clişeul nostru depe copertă, reprezintă una din lucrările d-lui A. Verona, expuse la expoziţia sa, deschisă în sala Ileana (Cartea Românească) în cursul lunei Martie.

Direcţia Asistentei Culturale depe lângă Primăria Capitalei, sub conducerea însu­fleţită a d-lui Mihail Berceanu a dat la iveală următoarele broşuri de propagandă :

Arhimandritul I. Scriban: Graiul peşterii din Betleem — Cuvinte creştineşti de Crăciun. Bucureşti, 1925 16 pag. lei 2 50.

I. Ursu: 24 Ianuarie —Conferinţă. 1925, 15 pag.

Pr. Ec. I. Popescu Mălăeşti: îngrijirea Sănătătei. Bucureşti 1925, 15 pag. lei 2'50.

idem : însemnătatea învăţăturii creştine în alcătuirea României întregite — lei 2'50.

idem: Legi creştine de educaţie, lei 2'50.

A u apărut: Volbură Poiană — Cosaşii poezii, un elegant volum de 139 pagini lei 30. Mitia Raiciu — „Fire de Funigei", poezii. Ed. de lux 70 pag. lei 25.

In editura „Cele Trei Crişuri" au apărut până în prezent următoarele broşuri, ale secţiei de propagandă „Oişul Negru" :

Gh. Tulbure : Praznicul unirii neamului No. 1.

Ovidiu Hulea : Răsboiul României scris pentru popor No. 2.

Nicolae Iorga: Vechimea şi Originea elementului românesc în părţile Bihariei (Bihorului) No. 3.

Alexandru Ciura : Adunarea de la Alba-Iulia 1 Decembrie 1918, Edijia II. No. 4.

* * , : Colinde No. 5. Eugeniu Sperantia: Frumosul ca înaltă

suferinţă No. 6. N. Batzaria: Dela fraţii de departe No. 7-8 I. Ursu : Gen. Eremia Grigorescu No. 9. * * * : Omagiu M. S. Regina Măria cu

prilejul dezvelirei monumentului din Ora­dea-Mare la 13 Octombrie 1921.

* * * : Omegiu lui I. C. Brătianu cu prilejul comemorărei centenarului naşterei lui, la 29 Maiu 1921.

Liceul „Em. Gojdu" şi a sărbătorit la 22 Februarie a. c. printr'o pro­ducţie artistică-muzicală, ţinuţi în sala festivă a Primăriei, patronul.

Au vorbit la această frumoasă co­memorare Directorul Liceului, Prof. T. Neş despre importanţa zilei şi Prof. Gh. Sofronie despre „Persona­litatea lui Em. Gojdu" punând în lumina obiectivă a istoriei acţiunea politică şi culturală a marelui me-cenate."

A apărut No. 2. depe Februarie 1925, an. XM-al Revistei „Democ­raţia". Sumarul variat şi bogat. Sem­nalam articolele: „Să ne înmulţim" p. II a Dlui I. D. Barzane şi „Evoluţia economică a oraşelor Basarabene de Grai. Sc. Panaitescu. Distinsul O F I Ţ E R

de rezervă, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut, prin apreciate lucrări asupra, fortif căţei, este şi un bun cunoscător în lucru­rile basarabene. După studii docu­mentate asupra Cetăţilor Basarabiei, Dl. Gen. Sc. Panaitescu ne pre­zintă acum Jn. articolul semnalat o sch'ţă fidelă a evoluţiei economice a oraşelor de peste Prut.

Interesant, este şi articolul Dlui Pavel Kuzminschy: „Socialismul contra Statului."

Donaţiuni Biblioteca „Cele Trei Crişuri" a primit

în dar, dela : 1. „Casa Şcoalelor şi a Culturii popo­

rului", 21 volume din cele mai recente, publicajiuni apărute în editura sa.

2. Dela poetul G. Talaz, un admirabil Portret în uleiu — lucrare personală.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

BANCA SINDICATULUI AGRICOL ILFOV S. A. ACTIV Bilanţ încheiat la 31 Decembrie 1924 PASIV

Cassa Imobile urbane . 12,440.602-15

rurale . . . . . . . . 356.401 05 Efecte publice proprietatea Băncei

„ . angajate . . . . . . . . . . Mobilier şi instalarea tesaurului . . . . . . . Efecte în aflate portofoliu . . . . . . . . .

„ reescontate Conturi curente debitoare . . . . . . . ..... .

„ diverse debitoare

Conturi de ordine :. Garanţiile Consiliului . . . . . 345.000— Garanţii, hypoteci, cesiuni . . . . 52,063.628*05 Depozite libere, efecte depuse spre

vânzare . . . . . . . . .23,914-746-26

Lei 2,379.366

12,797.003 5,180.150 2,883.500

82 022 34,046.556 65 76,052.046 81,610.718

429.516

76,323.374

15

07

25

Capital . . Rezerve statutare . 3,543.427-65

» extraordinare 178.255-— „ pentru amort, creanţelor

dubioase . . . . . . . . • .174.318-69 Rezerve pentru fondul de a ajutoare 20.665'—

Conturi curente creditoare: Depuneri spre fructificare . . . . 3,180.574-70 Creditor] diverşi . . . . . . . 8,25386345 Casa de pensii a funcţionarilor Băncei 139.740-46 Casa de economie .' . . . 165.234'95 Diverşi efecte publice angajate . . . ... . . .

„ reescontate . . . . . . . . . . . Conturi diverse creditoare. . . .

Conturi de ordine: Depunători garanţiile consiliului . 345.000—

». garanţi, hyp. cesiuni ,,59,063.628 05\ , depozite libere, efecte

spre vânzare \ . ' . : . . . 23,914.746-20 Beneficiul net . . . . . • . • •

Lei 20,000.000

3,916 666

11,748.413 2,883.500

76,052.046 96,226.618

76,323.374 4,633.590

B

34

56

40

DEBIT |291,784.208 87

Contul de profit şi pierdere încheiat la 31 Decembrie 1924 J291,784.208| 87

CREDIT

Cheltueli generale, salarii, chirii, impozite etc. Sold drept beneficiu net însă:

Report din 1923 . . . . .- . 129.259 10 Beneficiu net-pe 1924 . . . . 4,504,331-22

Lei v B

Dobânzi, comisioane şi diverse beneficii . . . .

Lei B Cheltueli generale, salarii, chirii, impozite etc. Sold drept beneficiu net însă:

Report din 1923 . . . . .- . 129.259 10 Beneficiu net-pe 1924 . . . . 4,504,331-22

3,121.585 25

4,633.590 32

Dobânzi, comisioane şi diverse beneficii . . . . 129.259

7,625.916 10 48

. _ ' - •• 7,755.175] 58 7,755,175 58 Preşedintele Consiliului de; Administraţie, Director, Şeful Serviciului Contabilitate!

I. I. Niculescu-Dorobantzu, I. Pictorian St, Vrioni Verificat şi găsit în concordanţă cu registrele

Censori: C D. Anghel, Dr G. Ionescu-Brăila, M. Şeteanu

BANCA DE SCONT A ROMÂNIEI S. A. Capital 80,000.000 Lei. — Sucursale: Constanta Focşani, Galaţi, R.-Vâlcea, Sibiu, Timişoara, T.-Măgurele, Tulcea

ACTIV Bilanţul general încheiat Ia 31 Decembrie 1924 PASIV

14,762.490 40 >

13,147.765 1

13 -

50

71,966.188 09 145,096.352 12

721748 532.604.838

73 68 533,332.587 41

357.000 37,699.500 60,927.640

264,101.418 50 16

-

81,618.001 95

420,742.084 50 865,463.645 11 1.543,892.584J64

Conturi de valori: Cassa Mj}W!,.ririlli.Ş«t. 12,508.765-13

639.000--fliile f 1ICK1 25,559.100—

Mobilier EIiîct { 8 1 » 23,911.000--

9 • *• I HffllBat 49,470 I O O - - ^ n a i El. eomertiale 0{ seOltt 63,767TL88 09

Of flit tinill 8,199.000—

Conhtri personale: "Acţionari . . . . . . . . . . Conturi curente, garantate, diverşi

Conturi de ordine: Cauţiunea Cons. de Administraţie Diverşi garanţii depuse de bancă A valuri date de bancă . . . \ . Garanţii primite de bancă . Evidenţe (depozite Jibere, titluri

spre v â n z a r e ) . . . . . . . El. conirciale, Dia partololii 193,249.884-34

raolalt » J l i cent tir. 227,492.200—

Conturi de capital: Capitalul băncii . . . . . .

1 Be m. « I a r 30,351:980— illiOII „ „ SIMial 2,144^9511

1 „ anii iffiil 3,000.000— Conturi personale creditoare: Depuneri spre fructificare (interne*

externe) Creditori , i . . . . . . . . Diverşi' efecte de cont curent , .

Cassa de pensii a funcj. băncii: Efecte pub. nom. lei 2,000.0004-i-Uf

Conturi de ordine: Diverşi cauţiunea cons.. de adm. Garanţii depuse de bancă , , . Diverşi, avaluri date de bancă. .

j, garanţii primite de bancă. : 4„> evidenţe . . . . . .

, ^ efecte comerciale reescont.

Profit & pierderdere, benaficiu net

80,000.000

35,496.375

125,906.964 180,927 435 iî35,691.200

1,762.387

345.000 37,699500 60,927.640

264,101.418 81.618.001

420,742.084

11

50

115,496 375

544,287.987

856,463.645 11

11

72

1.525,248.007 94 18,644.576 70

DEBIT Contul de Profit & Pierdere încheiat Ia 31 Decembrie 1924 1.543,892.584,64

CREDIT

Cheltueli generale (salarii, impo­ Sold precedent . . . • • • • _ 3,353 83 zite, etc.) — — 15,967.442 22 Beneficii diverse din dofianzi, co­

Amortizări: misioane, participări, etc. . . . — 58,340.073 72 Creanţe . . . . , . . . 3,251.994 88 4

Angajamente valutare lichidate . 20,479.415 75 23,731.410^3 39,698.852 85

— - — 18,644.576,70 58,343.429,55 58,343.429 55

Preşedintele consiliului de administraţie, D. DOBRESCU. Director, R. ŞEITAN. Şeful serviciului contabilităţii, sub director AL. SORESCU.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

BANCA ROMÂNEASCA SOCIETATE ANONIMA BUCUREŞTI ACTIV Bilanţ generat încheiat la 31 Decembrie 1924. PASIV

Cassa numerar — — — — — — ~ ~~ Efecte publice şi acţiuni — — — p„_t„f«i;„ / Efecte de primit — —

Portofoliu ţ c , e r t i 1,496.263.574-98 Conturi curente — — — — — — • Imobile — — — — Mobilier şi Case de fier ,— — — — — Diverse conturi — — — — — T - — — Casa de pensii şi ajutor a funcj. Băncii:

Efecte publice şi acţiuni valori nom-— 1.529000

Conturi de ordine: Depozite de titluri • Mărfuri, garanţii în ipoteci, cesiuni etc. — Cauţiuni de gestiune — — v- — — — Efecte cont curent — ^ • —̂ Acreditive — - — — — —

c . - , f în Iei — - 61.828.213'--Scrisori d e j î n v a l u t ă s t r ă i n ă

garanţie l,Lei 37,261.653'33

L E I

307.102.753 235.693.528 176.090.961

1.913.753.625 60.000.000

1 157.434.895

2.850,075.765

607.240.981 856.743.431

553.400 1,496.263.574

104.628.307

99.098.866

58

33

28

33

Fond de rezervă — — — — Casa de pensii şi ajutor a funct. Băncii:

Efecte publice şi acţiuni val nom. 1.529.000

Numerar — — — — — — —•"— — — Angajamente pentru efecte reescontate

B. N. R. - — -Conturi curente şi depuneri — — — — Dividende nereclamate — — — — — Diverse conturi — — —

f report din 1923 5.029-88 pe anul 1924 _.. 116.197.50685

Beneficiul net

Conturi de ordine:

Depunători de titluri — „ „ mărfuri, garanţii în ipoteci,

cesiuni, etc. — — — — — — /Depunători de cauţiuni de gestiune— —

„ „ efecte cont curent — — Creditori pentru acreditive-'-^ — — — — Creditori pen- ( în Lei 61.828.213'— tru scris, dev în valută

garanţie ( străină Lei 37.261.653'33

L E I B

280.000.000 119.646.001 03

15.506.852 37

823.944.169 1,257443.232

2.576.257 234-756.716

31 47 31 00

•

116.202.536 73 ., 2,850.075.765 28

607.240.981 84

856.743431 553.400

1.496.263.574 104.628.307

10

98 48

99.089.866 3 3 :

DEBIT Contul de profit şi pierdere încheiat la 31 Decembrie 1924 CREDIT

r\- î» i- ( Salarii şi

t Diverse

Amortizări < f la imobile creanţe

55.258.138'43 28.536.75756

5.04».72351 12.813.77104

Beneficiul net: Report din 1923 Pe anul 1924

5.02988 116.197.506-85

L E I

^83.794 895

17.855.494

116.202.53673 217.852.927 27

Report din 1923 ~ Diverse beneficii din: dobânzi, comis;

devize, venitul efectelor publice, etc.

L E I

5.029

217.847.897

217.852.927

39

27

Vice-Preşedinte, Dr. G. I. Stoicescu Şeful contabilitătei, Subdirector, M. Vasilescu Director General, N. P. Ştefănescu

Am verificat prezentul BilanJ conform art. 186 din codul comercial şi i'am găsit în concordantă cu registrele Cenzori: C. D. Dimitriu, Ştefan C. Ioan, D. Matak, I. Purcăreanu, VaşileV.-Ştefan

C. I. 7892/1924: România. Tribunalul Oradea-Mare. In cauza cererei „Societătei.de Patronaj din Oradea-Mare" de a i se acorda personalitatea juridică.

D E C T Z I U N E Prin sentinţa No. C. L 789213-1924 din 10 Ianuarie 1925;

Trib. Oradea-Mare a acordat personalitatea juridică „Societătei de Patronaj din Oradea-Mare" şi a fost înregistrată sub No. 33. în registrul persoanelor juridice al Trib. Oradea-MareL,

Scopul ei este moralizarea şi ajutorarea deţinuţilor în •timpul când sunt închişi şi după eliberarea din închisoare, pre­cum şi a minorilor infractori sau numai moralmente abandonaţi ori depravaţi, toti aceştia aflaji pe teritoriul ce aparţine Tribuna­lului Oradea-Mare.

Sediul în Oradea-Mare, Str. Parcul Traian No. 10. Actul constituirii pe temeiul căruia s-a obţinut personall-

latea juridică e sentinţa Trib. Oradea-Mare cu No. I. C. 7892/3-1924. Nuntele persoanelor ce compun comitetul de direcţie în­

sărcinat cu administraţia societătei sunt: Preşedinte: Emil Fildan, procuror general, Str. Delavrancea

No. 18. _ " Vice-preşedinte : Dr. Iuliu HoVanyi, decanul academiei de

Drept, Str. Pasteur No, 4. Secretar: Gheorghe P. Docan, magistrat, Str. Parcul Emi-

nescu No. 20.

Casier '• Victor Stănescu, secretar Parchetul General, Sti»-Avram lancu No. 13. -

Cenzori: Dr. Sever Andru avocat, Str. I. C. Brătianu 16,'a. Eugeniu Sperantia profesor, Str Take lonescu No. 15- Alexandru Păximade, directorul bănoei Marmorosch—Blank, Bulevardul Regele Ferdinand No. 9.

Direcţia Societătei de Patronaidin Oradea-Mare să somea^ ză că inserarea prezentei „DeciziunI" să o facă pe contul său în „Monitorul Oficial" Bucureşti, „Sentinela dela Vest" şi „Cele Trei Crişuri" din Oradeâ-Mare şi în termen de 15 zile să pre­zinte Tribunalului exemplarele din sus arătatele ziare şi Moni­torul Oficial cu publicaţiile apărute. \

Dat la Oradea-Mare, Ia 25 Ianuarie 1925.

(ss) Nesselrode preşedinte (ss) Biro grefier

Pentru conformitate Grefier, (ss) indescifrabil.

95 — Tipografia „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare

BCU Cluj / Central University Library Cluj