Upload
ana-laura
View
675
Download
48
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Educatie antreprenoriala
Citation preview
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013
suport de curs
Educaţie Antreprenorială
Filiala Cluj-Napoca a Fundaţiei Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meșteșugărești “Spiru Haret”
str. Al.V. Voevod, nr. 55A, 400436; tel./fax : 0264 414992, 414974; email: [email protected]: cj.ucecom.org
Cuprins Cuprins ................................................................................................................................ 2 Capitolul 1. Mediul de afaceri ............................................................................................ 3
1.1. Caracteristicile si componentele mediului de afaceri .............................................. 3 1.2. Micromediul şi macromediul .................................................................................. 4
1.2.1. Micromediul ...................................................................................................... 4 1.2.2. Macromediul ..................................................................................................... 7
1.3. Strategii pentru monitorizarea mediului de afaceri ................................................ 11 1.4. Individul ca întreprinzător..................................................................................... 13 1.5. Calităţi şi competenţe ale întrepirnzătorul de success ........................................... 13
Capitolul 2. Iniţierea şi derularea unei afaceri .................................................................. 14 2.1. Planul de afaceri ..................................................................................................... 15
2.1.1. Definirea şi rolul planului de afaceri ............................................................. 15 2.1.2. Caracteristicile unui plan de afaceri: ............................................................... 16 2.1.3. Necesitatea Planificării ................................................................................... 16 2.1.4. Utilitatea internă şi externă a planului de afaceri ............................................ 17 2.1.5. Tipuri de plan de afaceri ................................................................................. 18 2.1.6. Conţinutul unui plan de afaceri ....................................................................... 19
2.2. Condiţiile legislative ale activităţii antreprenoriale ............................................... 22 2.2.1. Constituirea PFA-urilor şi a societăţilor comerciale ....................................... 22 2.2.2. Codul muncii – cadrul legislativ al activităţii antreprenoriale ........................ 26
2.3. Resursele necesare derulării unei afaceri ............................................................... 27 2.3.1. Resurse financiare ........................................................................................... 27 2.3.2. Resurse materiale ............................................................................................ 27 2.3.3. Resurse umane ................................................................................................ 27
Capitolul 3. Risc şi reuşită în afaceri ................................................................................ 28 3.1. Riscul în afaceri ..................................................................................................... 28
3.1.1. Tipuri de risc ................................................................................................... 28 3.1.2. Modalităţi de minimizare a riscului ................................................................ 29
Capitolul 4. Etica în afaceri .............................................................................................. 30 4.1. Răspunderea în afaceri ........................................................................................... 30 4.2. Principii etice în relaţiile cu angajaţii firmei şi cu partenerii de afaceri ................ 31 4.3. Protecţia consumatorilor ........................................................................................ 31 4.4. Protecţia mediului .................................................................................................. 32
Capitolul 5. Iniţierea în căutarea unui loc de muncă ........................................................ 33 5.1. Cererea şi oferta pe piaţa muncii ........................................................................... 33 5.2. Şomajul .................................................................................................................. 34 5.3. Căutarea unui loc de muncă ................................................................................... 35
Capitolul 1. Mediul de afaceri
1.1. Caracteristicile si componentele mediului de afaceri
În activitatea oricărei firme, mediul joacă un rol esenţial în definirea strategiilor
sale, în sesizarea şi folosirea oportunităţilor de dezvoltare, constituind practic suportul
realizării obiectivelor de creştere economică, de profitabilitate sau doar de supravieţuire.
Pentru a înţelege presiunile pe care le suportă o firmă, este necesar să definim
mediul şi componentele sale specific, aşa cum au fost identificate de către specialişti
români sau străini.
Toate aceste definiţii au în comun două aspcete ale mediului: dinamismul său
(capacitatea de a anticipa configuraţiile viitoare ale mediului sau adaptarea la schimbări
neprevăzute) şi relaţiile de intercondiţionare existente între elementele identificabile de
mediu.
În opinia lui Phillip Kotler, mediul firmei global este definit ca fiind “ansamblul
factorilor şi forţelor externe întreprinderii care sunt în măsură să-I afecteze acesteia
maniera de dezvoltare”. Mediul este definit de Elisabeth Hill şi Terry O´Sulliva astfel:
“mediul firmei constă în acei factori ce-i scapă controlului său imediat şi care sunt
capabili să-i influenţeze relaţiile cu partenerii de mediu”. Dintre specialiştii români,
notabilă este şi părerea profesorului Ovidiu Nicolescu, care consideră că “mediul include
toate elementele exogene firmei, de natură economică, tehnică, politică, demografică,
cultural, ştiinţifică, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională şi ecologică
ce marchează stabilirea obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi
aplicarea deciziilor de realizare a lor”.
Mediul general de afaceri reprezintă un set de condiţii şi circumstanţe ce pot
afecta abilitatea organizaţiei de a dezvolta şi menţine relaţii de afaceri.
Caracteristici ale mediului general de afaceri sunt mobilitatea, complexitatea ,
disponibilitatea resurselor, incertitudinea.
Mediul de afaceri este compus din subsisteme care pot fi identificate dupa nivelul
de agregare la care se face analiza. Astfel se disting: micromediul, macromediul şi
mezomediul.
Micromediul este reprezentat de participanţii la mediul cel mai apropiat al
întreprinderii şi care afectează posibilităţile ei de a-şi deservi clienţii.
Macromediul este desemnat de forţele societale cu rază mare de acţiune, care
afectează toţi participanţii la micromediul întreprinderii.
Mezomediul trebuie să intereseze în mod deosebit sistemul de conducere al
întreprinderii pentru că permite abordarea relaţiilor acesteia cu mediul său în termeni
mult mai apropiaţi de lumea afacerilor. O întreprindere poate face parte din următoarele
sisteme mezoeconomice: o anumită industrie, o zonă geografică sau administrativă, un
grup de întreprinderi.
1.2. Micromediul şi macromediul
1.2.1. Micromediul Micromediul este constituit din agenţi economici cu care întreprinderea intră de
obicei în relaţii directe, influenţele fiind puternice şi reciproce, reprezentând în fapt un
ansamblu de condiţii, activităţii şi relaţii, avand rol esenţial în elaborarea mixului de
marketing. Întreprinderile pot să anticipeze schimbările ce vor apare în micromediu şi să
răspundă acestora, influenţându-le sau controlând dimensiunile interferenţei lor cu
relaţiile de piaţă ale întreprinderii şi cu concurenţii ei.
Deşi, cu privire la componentele micromediului există în literatura de specialitate
mai multe puncte de vedere, consider, că în perioada actuală, nu pot fi ignorate
următoarele: furnizorii de mărfuri, prestatorii de servicii şi forţa de muncă, intermediarii,
clienţii, concurenţii, precum şi organismele publice, a căror activitate se răsfrânge
nemijlocit asupra întreprinderii.
a) Furnizorii
Furnizorii sunt cei care asigură întreprinderii resursele necesare desfăşurării
normale a activităţii economice, dar şi concurenţilor. Sunt reprezentaţi, prin diverse firme
de afaceri sau persoane particulare, care pe baza relaţiilor de vânzare-cumpărare, pun la
dispoziţie materiile prime şi materialele, combustibilul, energia, apa, echipamentul
tehnic, sau execută o largă gamă de servicii, deosebită însemnătate având serviciile
bancare. Un loc aparte îl au relaţiile cu furnizorii de personal, reprezentaţi prin unităţi de
învăţământ, oficiile de forţă de muncă, persoanele aflate în căutarea unor locuri de
muncă, precum şi întreprinderi particulare care au ca obiect de activitate plasarea forţei
de muncă disponibile.
Este posibil ca în anumite circumstanţe, întreprinderea să devină vulnerabilă în
faţa furnizorului care poate să nu respecte termenul de aprovizionare sau să modifice
preţurile etc. De aceea este foarte importantă pe de o parte monitorizarea activităţii
furnizorilor, iar pe de altă parte stabilirea unor relaţii de încredere şi pe termen lung,
realizându-se o interdependenţă mutuală.
b) Intermediarii
Intermediarii sunt reprezentaţi de firmele care ajută întreprinderea la promovarea,
vânzarea şi distribuirea mărfurilor către consumatorul final, sub forma: comercianţilor
(angrosişti), firmelor de distribuţie fizică (de comerţ, transport etc.), agenţiilor de service
de marketing (cum sunt agenţiile de publicitate), intermediarilor financiari, băncilor,
societăţilor de asigurări etc.
c) Clienţii
Aceştia constituie componenta cea mai importantă, deoarece ei alcătuiesc piaţa de
desfacere a oricărei întreprinderi producătoare, reprezentată de: consumatori, utilizatori,
angrosişti, agenţii guvernamentale şi internaţionale etc. Este foarte important să se
analizeze situaţia lor în vederea cunoaşterii cât mai bine a comportamentului lor, pentru a
veni în întâmpinarea dorinţelor lor.
d) Concurenţii
Aceştia sunt agenţii economici cu care intră în competiţie orice întreprindere,
întrucât în economia de piaţă este indispensabilă înfruntarea pentru obţinerea unor
condiţii avantajoase de producere şi desfacere a bunurilor şi serviciilor, cu ţelul atingerii
unor performanţe deosebite. Întrucât concurenţa este o luptă dură, în care învinge
întotdeauna cel mai bun, şi care deşi, primează interesele economice - se desfăşoară nu
numai cu mijloace economice, ci şi extraeconomice, pentru fiecare întreprindere este
absolut necesar să descopere : structura şi amploarea concurenţei, motivele reuşitei
concurenţilor importanţi, precum şi şansele de a-i învinge. Există două tipuri de
concurenţi faţă de care întreprinderile trebuie să adopte atitudini diferite. Astfel,
concurenţii direcţi, cei care satisfac aceleaşi nevoi ale clienţilor şi sunt percepuţi de
clienţi ca alternative, sunt în general mai uşor de identificat, dar lupta cu ei este
costisitoare şi de aceea pe termen lung supravieţuiesc doar cei puternici. Concurenţi
indirecţi, cei ce oferă un produs similar dar cu alte caracteristici, satisfac alte nevoi ale
clienţilor. Sunt mai puţin ameninţători, de obicei sunt nou-veniţi sau produc înlocuitori,
dar oricum nu trebuie ignoraţi, deşi sunt mai greu de depistat. Concurenţii sunt de obicei
firme sau persoane particulare, care îşi dispută aceiaşi clienţi (beneficiari) sau furnizori
de bunuri şi servicii. Ei pot deţine un anume loc şi importanţă pe piaţă, ceea ce le conferă
postura de: lideri, inovatori, conservatori sau timizi (Guy Serraf, Dictionnaire
methodologique de matketing, Les Editions dOrganisation, Paris, 1995, p.72),
concretizată într-un comportament specific, mai ales în ceea ce priveşte modalităţile de
intervenţie pe piaţa şi tipul de relaţii practicate.
e) Organismele publice sau publics
Organismele publice sau publics, cum îl denumeşte Kotler reprezintă orice
grupare care are un interes actual sau potenţial cu impact asupra capacităţii
organizaţionale de atingere a obiectivelor întreprinderii. Sunt identificate mai multe tipuri
de astfel de organisme, care înconjoară întreprinderea şi o influenţează direct:
• Organisme financiare (financial publics) influenţează capacitatea întreprinderii de a
obţine fonduri băneşti pentru desfăşurarea activităţii şi sunt reprezentate de: societăţii de
investiţii, companii de asigurări, acţionari etc.
• Instituţiile mass-media (media publics) sau mediile de informare în masă includ
organizaţiile care vehiculează ştiri, opinii prin: ziare, reviste, radio, televiziune etc.
• Asociaţii ale cetăţenilor (citizen action publics) reprezentate de organizaţii ale
consumatorilor, grupurile ecologiste, grupuri ale minorităţilor.
• Instituţii guvernamentale (guvernamental publics), faţă de care întreprinderea are
obligaţii legale, cum sunt: organele vamale, de justiţie etc.
• Organisme publice locale (local publics), reprezentate prin organizaţii comunitare,
reşedinţele vecinilor etc.
• Atitudinea publică generală (general publics) sau marele public, deşi acesta nu
acţionează într-un mod organizat, imaginea publică a întreprinderii are importanţă mai
ales direct şi imediat în cadrul local, iar când imaginea are de suferit, efectele negative
asupra activităţii întreprinderii nu întârzie să se arate.
1.2.2. Macromediul Mediul extern al întreprinderii este format din sistemul factorilor exogeni care
acţionează asupra întreprinderii indirect, prin intermediul elementelor micromediului,
exercitându-şi influenţa pe o arie largă şi pe termen lung. Sunt factori de ordin general, pe
care întreprinderea nu-i poate controla. Aceşti deţinători de interese, cum îi numesc
adesea specialiştii, influenţează întreprinderile în conducerea afacerilor, dar unii sunt de
interes minor pentru activitatea de marketing cum ar fi: acţionarii, băncile, etc, iar alţii au
o influenţă majoră, cum ar fi: mass-media, mişcările pentru protecţia consumatorilor, etc.
Indiferent care ar fi gradul de influenţă, întreprinderea trebuie să aibă în vedere toţi
factorii, pentru a adopta o politică benefică sau pentru a preveni prin activitatea ei
dificultăţile, dar nu poate face aproape nimic pentru a influenţa macromediul. Dar,
trebuie să-i cunoască şi să se pregătească pentru schimbarea lor inevitabilă. Intuind natura
şi dimensiunile potenţiale ale schimbărilor poate să găsească formule corecte de adaptare
la noul cadru creat de aceştia. Macromediul deţine locul esenţial în ceea ce priveşte
orientarea activităţii întreprinderii în conformitate cu nevoile societăţii, el influienţând
acţiunile întreprinderii prin mai multe tipuri de comportamente: comportamentul
cumpărătorului şi comerţului, comportamentul şi poziţia concurenţei şi cel
guvernamental.
Componentele macromediului sunt de o mare diversitate, dar ele acţionează într-o
strânsă interdependenţă. De aceea, mediul extern apare ca un ansamblu de elemente de
natură foarte diferită (politică, economică, socială, tehnico-ştiinţifică, juridică, culturală,
demografică, geografică, ecologică etc.), manifestate în plan naţional şi internaţional,
care acţionează asupra unităţii în strânsă interdependenţă (C.Russu, Cadrul organizaţional
al întreprinderii, Ed.Şt. şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983). Dinamica şi complexitatea
macromediului determină ample modificări în activitatea întreprinderii, care pot conduce
la discontinuitate în activitatea ei, cu multiple implicaţii în funcţie de mărimea şi profilul
activităţii, dar şi de zona în care ea acţionează. Deoarece elementele macromediului nu
evoluează simultan, în aceeaşi direcţie şi cu aceeaşi intensitate, efectele declanşate asupra
întreprinderii sunt deosebite. Deşi amplă şi diversă, interacţiunea mediu-întreprindere,
după cum evidenţia J. Stoner (J. Stoner, Management, Prentice Hall Inc., London, 1978),
se poate sintetiza sub forma celor trei tipuri de mediu: stabil, schimbător (instabil) şi
tulburent.
- Mediul stabil - constituie tipul de referinţă în cadrul analizelor. El este doar un moment
de scurtă durată şi de aceea apare ca o excepţie în perioada de aşa-zisă linişte. Se
caracterizează prin modificări la intervale mari, cauza reprezentând-o evenimente
neesenţiale, care sunt uşor de prevăzut şi de aceea pune puţine probleme de adaptare a
întreprinderii. Acest tip de mediu asigură stabilitatea întreprinderii, dar nu este un tip
caracteristic, se întâlneşte destul de rar în ultimele decenii.
- Mediul schimbător - se caracterizează prin permanente modificări, care în genere sunt
previzibile. Ele constituie baza anticipărilor. Acest tip de mediu imprimă o viziune
prospectivă întreprinderii, ceea ce-i dă posibilitatea să-şi stabilească cele mai potrivite
mijloace şi forme în vederea confruntării cu ceilalţi agenţi economici. Pare să fie tipul
obişnuit de mediu cu care se confruntă întreprinderile în etapa actuală.
- Mediul turbulent - este definit de schimbări foarte accentuate, frecvente, bruşte, în
direcţii imprevizibile, adesea transformatoare, ceea ce supune întreprinderea unor
presiuni deosebite, punându-i probleme dificile de adaptare, în genere greu de anticipat.
De regulă, este specific ramurile de vârf, deci nu are caracter dominant. Pentru a face faţă
acestui tip de mediu, întreprinderea trebuie să se caracterizeze prin flexibilitate, supleţe,
elasticitate a structurilor, în vederea adaptării rapide la un nou mod de acţiune, la noi
metode.
- Mediul tehnic şi tehnologic,- în epoca actuală, constituie cadrul de dezvoltare a
întreprinderii şi prezintă o multitudine de incidenţe asupra ei, incidenţe care vizează toate
domeniile de activitate, toate compartimentele ei, în mod concret prin: invenţii şi inovaţii,
produse noi, orientarea fondurilor destinate cercetării-dezvoltării, nivelul tehnic al
utilajelor disponibile pentru a fi cumpărate, calitatea tehnologiilor care pot fi
achiziţionate, calitatea cercetărilor tehnice la care are acces, numărul brevetelor şi
licenţele înregistrate, capacitatea creativinovativă a sistemului de cercetare-proiectare etc.
El îşi pune amprenta în special asupra gradului de înzestrare tehnică şi a ritmului
modernizării produselor şi tehnologiilor.Astfel, dinamica accentuată a tehnicii şi
tehnologiilor conduce la înfăptuirea unei noi corelaţii cu valorile şi idealurile sociale,
întrucât noul tip de tehnologie modelează atitudinile, promovează alt stil de muncă şi
viaţă, în genere un alt comportament. De asemenea, noile descoperiri tehnicoştiinţifice
modifică capacitatea şi structura producţiei, evoluţia nevoilor societăţii şi ca urmare, şi
structura consumului, creează noi moduri de satisfacere a nevoilor consumatorilor,
descoperă noi consumatori, identifică nevoi latente, schimbă modelele cererii, condiţiile
pieţii, raportul şi natura concurenţei de care întreprinderea trebuie să ţină seama, poate
contribui la creşterea eficienţei activităţilor de marketing. De fapt, întreprinderea se
implică în dinamica mediului tehnologic atât ca beneficiar, cât şi ca furnizor, prin
intermediul pieţii, ceea ce face posibil ca cercetările de marketing să asigure
întreprinderii reţete de succes. De altfel, este deja demonstrat, că cercetarea de marketing
are o mare operativitate de acţiune şi costuri mai reduse, în comparaţie cu creativitatea
tehnică. Mai mult, chiar la baza multor idei noi dedezvoltare stă analiza prezentă sau
perspectiva nevoilor de piaţă.
- Mediul demografic - este variabila macromediului cu multiple ingerinţe asupra
activităţii întreprinderii, deoarece populaţia în calitate de partener al acesteia se află atât
în postura de beneficiar al rezultatelor obţinute de ea, constituind unul din factorii
formativi ai cererii de mărfuri, dar şi în postura de creatoare a acestora, deci ca sursă de
muncă. De aceea, situaţia demografică, mai ales în ceea ce priveşte nivelul, dinamica,
structura populaţiei, repartizarea teritorială şi pe medii (urban-rural), are efecte multiple
atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung asupra activităţii întreprinderii, ceea ce
presupune studierea continuă şi a prognozelor demografice. Analizând modelele structurii
populaţiei se poate anticipa comportamentul consumatorului pe fiecare tip de piaţă, atunci
când numărul mare de nevoi şi dorinţelor ale indivizilor se exprimă în trăsături
demografice, cum ar fi: vârsta, sexul, starea civilă, rasa, ocupaţia. Se pot desprinde astfel
principalele tendinţe în evoluţia populaţiei care stau la baza prognozelor şi planurilor de
activitate a producătorilor de bunuri şi servicii.
- Mediul cultural, social şi educaţional - este constituit din totalitatea factorilor,
condiţiilor, relaţiilor şi instituţiilor care vizează sistemul de valori, obiceiuri, tradiţii,
credinţe şi normele care modelează societatea şi reglementează comportamentul
indivizilor şi a grupurilor în general prin ambianţa de muncă şi viaţă. Aceste elemente
afectează activitatea întreprinderii prin modalităţi specifice de corelare a intereselor
individuale şi sociale, prin activitatea conştientă a indivizilor şi grupurilor care activează
în societate. De asemenea, afectează consumul prin schimbările psihologice, modificarea
stilului de viaţă, care au impact direct asupra comportamentului consumatorului. Factorii
educaţionali şi în special învăţământul contribuie direct la amplificarea nivelului de
cultură şi schimbarea mentalităţii membrilor societăţii, care se reflectă în relaţiile
întreprinderii cu piaţa, impunând o diversificare a politicii de piaţă.
- Mediul politic - intern şi internaţional afectează întotdeauna activitatea întreprinderii,
deoarece are implicaţii atât directe, cât şi indirecte, manifestate prin: organizarea şi
guvernarea statală, politica economică pe care o promovează, mai ales prin gradul de
implicare a statului în economie (sub forma subvenţiilor, măsurilor protecţioniste,
politicilor antitrust etc.), apartenenţa la grupuri şi comunităţi economice şi politice, în
general prin concepţia de integrare în viaţa economică şi politică mondială ce se
promovează. Toate aceste elemente pot să stimuleze sau să frâneze activitatea pe care o
desfăşoară întreprinderea pe piaţa internă şi internaţională.
- Mediul natural - a devenit o componentă a macromediului care nu mai poate fi ignorată,
în etapa actuală, întrucât este unanim acceptată ideea că aspectele ecologice constituie
restricţii în calea dezvoltării întreprinderii nu doar prin reducerea resurselor puse la
dispoziţie, mai ales a celor neregenerabile şi epuizabile, ci şi prin nivelul poluării
acceptabile. De aceea, orice întreprindere este obligată să folosească numai tehnologii
nepoluante şi să-şi organizeze astfel întreaga activitate încât să protejeze mediul ambiant,
dar să şi combată degradarea lui. Cum în condiţiile actuale interdependenţele dintre
factorii ecologici şi întreprinderi se multiplică şi diversifică, se impune un efort deosebit
pentru cunoaşterea şi valorificarea lor în proiectarea şi desfăşurarea în condiţii de maximă
eficienţă a activităţilor economice.
- Mediul legislativ este reprezentat de sistemul legislativ din spaţiul economicgeografic în
care să-şi desfăşoare activitatea întreprinderea, de cadrul legislativ al pieţelor externe, dar
şi de sistemul instituţional naţional şi internaţional. Factorii juridici se referă la mijloacele
de control stabilite pentru apărarea intereselor societăţii. Sistemul instituţional-legislativ
stabileşte cadrul în care întreprinderea îţi poate desfăşura activitatea asigurând utilizarea
resurselor, finalizarea profitabilă pe piaţă, protejarea intereselor economiei naţionale, dar
şi prevenirea orientării în direcţii nefavorabile.
1.3. Strategii pentru monitorizarea mediului de afaceri Monitorizarea mediului de afaceri se referă la: scanare, analiză şi reacţie.
Scanarea reprezintă colectarea informaţiilor referitoare la forţele de mediu din reviste de
afaceri, publicaţii guvernamentale şi implicare directă în activităţi proprii de cercetare.
Analiză se referă la evaluarea şi interpretarea informaţiilor colectate pentru a identifica
schimbările de mediu, pentru elaborarea de trenduri şi determinarea posibilelor
oportunităţi si riscuri. Reacţia poate fi reactivă şi proactivă. Reacţia reactivă se
caracterizează prin ajustarea strategiilor organizaţiei pentru a face faţă presiunilor
concurenţilor, inflaţiei etc., iar reacţia proactivă se caracterizează prin abordarea
strategică a elementelor din mediu.
Pentru a realiza o creştere echilibrată, întreprinzătorul poate adopta una din
următoarele strategii de creştere:
- Strategii de creştere intensivă
- Strategii de creştere extenisvă
- Strategii de diversificare
A. Strategii de creştere intensivă
Creşterea intensivă se poate realiza prin creşterea volumului vânzărilor şi a
numărului consumatorilor din piaţa ţintă existent. Ea se concentrează asupra exploatării
existente prin dezvoltarea pieţei curente. În literatura de specialitate sunt cunoscute trei
tipuri de strategii de creştere intensivă:
1. Strategii de penetrare a pieţei
2. Strategii de dezvoltare a pieţei
3. Strategii de dezvoltare a produsului
1) Strategii de penetrare a pieţei, prin această strategie întreprinderea încearcă să
mărească volumul vânzărilor prin penetrarea pe piaţă şi fixarea unei ţinte prin strategii de
marketing eficiente. Publicitatea este o metodă de informare (informaţii de utilizare a
produsului, calitatea foarte bună a produsului şi preţuri atractive). Pentru cei care nu
utilizează produsul se pot prezenta avantajele folosirii lui.
2) Strategii de dezvoltare a pieţei
Dezvoltarea pieţei se poate face în regiunile limitrofe sau în regiunile cu o populaţie
densă (poate mări vânzările produsului), ea constă în expansiunea geografică a firmei.
3) Strategii de dezvoltare a produsului constă în elaborarea de noi produse, servicii sau
produse îmbunătăţite oferite clienţilor existenţi. Realizarea produselor noi, deşi este mai
costisitoare, oferă avantajul unui ciclu de viaţă mai lung. Îmbunătăţirea produselor
existente poate duce la creşterea vânzărilor pe o perioadă mai scurtă de timp, deoarece
piaţa începe să devină saturată.
B. Strategii de creştere extensivă
Creşterea extensivă presupune extinderea activităţii firmei în cadrul propriei ramuri.
Aceasta se poate face printr-o
strategie de:
- integrare verticală
- integrare orizontală
- integrare modulară.
1. Strategia de integrare verticală.
O firmă poate creşte prin integrarea în amonte sau integrarea în aval. Integrarea în
amonte presupune controlul unei părţi sau a tuturor furnizorilor. Aceasta se poate realiza
iniţial prin intrarea unei noi afaceri (achiziţionarea unui nou furnizor sau de
aprovizionare). Prin această strategie se asigură continuitatea procesului de producţie şi
reducerea costurilor. Integrarea în aval presupune controlul procesului de distribuţie fie
prin vânzarea direct la consumator (cumpărând un magazin cu amănuntul), fie
achiziţionând distribuitorii produselor firmei. Prin această strategie se realizează un
control mai mare asupra comercializării produsului.
2. Strategia de integrare orizontală reprezintă o modalitate de creştere a afacerii prin
cuprinderea unui concurent sau prin înfiinţarea unei afaceri concurente.
3. Strategia modulară presupune concentrarea activităţii firmei asupra domeniului în care
are cele mai mari avantaje competitive. Astfel, firma poate creşte mult mai rapid,
costurile unitare vor fi mai scăzute, iar posibilităţile de reducere a noului produs mult mai
mari. Deoarece nu sunt necesare fonduri de investiţii, banii pot fi folosiţi în activităţi cu
cel mai mare avantaj competitiv. Succesul acestei strategii o reprezintă menţinerea unor
bune relaţii cu furnizorii şi distribuitorii, pentru ca atunci când firma creşte rapid ei să
dorească să satisfacă cerinţele crescânde ale firmei.
C. Strategii de diversificare presupun extinderea afacerilor firmei dincolo de piaţa
existentă şi domeniul actual de activitate. Această strategie se foloseşte atunci când
întreprinzătorul a epuizat toate strategiile de creştere precedente şi acum doreşte să
schimbe direcţia firmei din cauza schimbărilor nefavorabile ale pieţei sau ramurii.
Diversificarea se poate realiza:
- Printr-o strategie de diversificare concentrică (atunci când se încearcă identificarea unor
noi produse sau tehnologii complementare sau nu activităţii firmei).
- Printr-o diversificare conglomerată care presupune extinderea în afaceri cu totul diferite
de cele esenţiale.
1.4. Individul ca întreprinzător Intreprinzătorul este definit ca o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică,
ce, în mod individual sau în asociere cu alte personae fizice autorizate sau personae
juridice, organizează o societate comercială/ întreprindere autonomă patrimonial şi
autorizată să facă acte şi fapte de comerţ în scopul obţinerii de profit prin realizarea de
bunuri materiale , respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă în condiţii
de concurenţă.
1.5. Calităţi şi competenţe ale întrepirnzătorul de success Calitatea reprezintă însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un individ
este deosebit faţă de alt individ.
Competenţa reprezintă capacitatea unui individ de a se pronunţa asupra unui lucru
pe temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie.
Principalele calităţi şi competenţe ale unui întreprinzător de succes sunt:
- determinarea şi perseverenţa
- dorinţa de a câştiga
- căutarea feedback-ului
- rezolvarea problemelor persistente
- iniţiativă şi responsabilitate
- orientare spre oportunităţi
- toleranţă pentru eşec
- încredere în sine şi optimism
- realizarea de viziuni
- nivelul mare de energie
- creativitatea şi spiritul de inovaţie
- independenţa
- lucrul în echipă
- abilităţi manageriale
Capitolul 2. Iniţierea şi derularea unei afaceri
2.1. Planul de afaceri
2.1.1. Definirea şi rolul planului de afaceri Planul de afaceri este un instrument de lucru care se foloseste pentru a incepe si
derula o afacere, care necesita resurse materiale, umane si financiare. Planul de afaceri
este un document scris care descrie natura afacerii, piaţa-ţintă, avantajele pe care le va
avea afacerea asupra competitorilor, precum şi resursele şi aptitudinile de care dispun
proprietarii afacerii.
Planul de afaceri reprezintă un document previzional, construit la interfaţa mai
multor domenii economice: management strategic, management operaţional,
managementul proiectelor, managementul investiţiilor, managementul resurselor umane,
finanţe, marketing, contabilitate.
Planul de afaceri este întocmit în vederea punerii în practică a strategiilor de
afaceri, el poate fi elaborat la nivel de produs, grupă de produse, activităţi comerciale
specifice sau pentru fundamentarea investiţiilor de capital.
Un plan de afaceri se bazează pe următoarele elemente:
- un întreprinzător (omul de afaceri), care îşi asumă conştient anumite riscuri şi doreşte să
obţină un anumit profit;
- mai multe activităţi care consumă resurse şi care generează profit (ideea de afacere)
- un mediu în care se desfăşoară aceste activităţi (mediul de afaceri).
Rolul planului de afaceri este nu numai de a demonstra că afacerea merită
finanţată, ci şi de a ghida întreprinzătorul începând cu primul an de operare a afacerii.
Implementarea planului de afaceri însemnă control şi adaptare în funcţie de evoluţia
reală. Acest control exercitat de-a lungul derulării afacerii va viza toate elementele critice
ale entităţii economice.
Orice plan de afaceri presupune o anumită succesiune de etape:
- culegerea informaţiilor necesare despre furnizori, concurenţi, preţuri, date tehnice,
date juridice, etc.)
- planificarea efectivă a activităţilor respective – alegerea strategiei potrivite şi
găsirea căilor de atingere a obiectivelor stabilite
- redactarea planului – alegerea formei optime de prezentare către destinatar
Planul de afaceri poate fi comparat cu o hartă rutieră: va arăta unde se află firma
şi unde vrea să ajungă. El cuprinde puncte de reper şi elemente ajutătoare pentru
oreintarea în mediul economic.
2.1.2. Caracteristicile unui plan de afaceri: - Prezintă o imagine de ansamblu asupra afacerii
- Planul de afaceri, în cazul în care este bine întocmit, poate fi în acelaşi timp şi un studio
de fezabilitate
- Este un instrument de îmbunătăţire a managementului întreprinderii
- Creează managerului posibilitatea de a-şi comunica ideile şi proiectele tuturor
utilizatorilor externi întreprinderii (bănci, investitori, parteneri potenţiali)
- Planul de afaceri devine o unealtă indispensabilă firmei datorită numărului cerinţelor şi
ofertelor de finanţare.
Funcţiile planului de afaceri
- Funcţia de planificare în timp şi spaţiu a activităţii sau a afacerii
- Funcţia de creditare – care se manifestă în cazul în care afacerea se finanţează din surse
externe, prin intermediul băncilor sau investitorilor
2.1.3. Necesitatea Planificării Un plan de afaceri de succes e un document care conţine prospecte noi şi descrie
potenţialul companiei. El reprezintă un set de proiecte specifice. Spre exemplu un plan
poate fi în căutarea fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor asociate cu dezvoltarea şi
marketing-ul unui producs nou. Sau poate fi utilizat pentru asigurarea unui credit bancar
pentru producerea unui echipament. Planul de afaceri, la fel ca şi materialele
promoţionale şi de reclamă, ar trebui să aducă avantaje firmei prin modul său de alcătuire
– adică prin organizarea, detalierea şi realismul lui.
Pentru a atinge aceste scopuri, planul de afaceri trebuie să urmărească:
- să pună în discuţie planurile companiei pentru perioadele de scurtă şi de lungă durată
- să indice faptul că aceste scopuri pot fi atinse
- să demonstreze că realizarea planului va satisface cerinţele cititorului
2.1.4. Utilitatea internă şi externă a planului de afaceri Finanţarea bancară – datorită problemelor intervenite prin eşecul unor proiecte
economice (unele de foarte mari proporţii), băncile au devenit neîncrezătoare şi nedispuse
să mai continue politica împrumuturilor conform procedurilor tradiţionale (în mod
tradiţional, băncile nu cereau un plan de afaceri de la solicitanţii de împrumuturi,
bazându-şi încrederea pe analiza anterioară şi actual privind activitatea economic
financiară a întreprinderii). Astfel, o firmă de mărime medie, poate fi situată într-o poziţie
favorabilă şi poate obţine finanţarea dorită cu ajutorul unui plan de afaceri scris
Investiţia de capital – spre deosebire de bănci, investitorii doresc să li se demonstreze
profitabilitatea proiectului de investiţii propus, care să permit recuperarea investiţiei la o
rată accelerată (20% la 60% anual, sau cinci până la maximum şapte ani). În plus ei vor
dori să afle cum şi când îşi vor recupera banii investiţi, prin vânzarea companiei sau pe
altă cale, pentru a se lămuri asupra probabilităţii unei profitabilităţi crescute. Astfel,
investitorii urmăresc şi analizează atent următoarele aspecte:
- Rezultatele înregistrate de firma solicitantă;
- Piaţa de desfacere;
- Persoanele din conducerea societăţii;
- Performanţele conducerii;
- Fezabilitatea îndeplinirii previziunilor;
- Unicitatea produsului şi tehnologia lui;
- Calitatea managementului
Dacă pentru bănci interesul constă în existenţa unor acţiuni capabile să stea drept garanţii
pentru suma împrumutată, pentru investitori interesul se află în calitatea oamenilor care
conduc firma şi în profitabilitatea pe durată cât mai mare a acestora.
Alianţele strategice – se referă la cercetarea ştiinţifică aplicativă comună, la problemele
dezvoltării produsului de marketing, de regulă şi în mod tipic între corporaţii mari şi
firme de mărime mică, dar în dezvoltare.
Cel mai adesea, pentru firmele în creştere, aranjamentul include o combinaţie de sprijin
financiar şi acces la canalele de distribuţie bine consolidate. Efortul comun poate să
dureze mai mulţi ani. Firmele mari vor să analizeze planul de afaceri al unei firme de
mărime medie, înainte de a se angaja la un contract pe termen lung.
Fuzionările – firmele de mărime caută un mijloc de expansiune, uneori prin fuziune şi
pentru aceasta are tot mai multă nevoie de un plan de afaceri.
Relaţiile cu clienţii şi distribuitorii – de cele mai multe ori, organizaţiile mari sunt
reticiente să intre în aranjamente cu firme de mărime medie, datorită faptului că sunt
necunoscute, dar un plan de afaceri bine întocmit poate înlătura neîncrederea şi dubiile.
2.1.5. Tipuri de plan de afaceri În general, planul de afaceri poate fi structurat în funcţie de localizarea
destinatarului acestuia. Astfel, conform acestui criteriu se poate realiza următoarea
clasificare:
� plan de afaceri intern destinat managerilor, factorilor decizionali din cadrul
ntreprinderii;
� plan de afaceri destinat potenŃialilor parteneri: investitori, finanţatori, alte entităţii
interesate de ideea de afaceri sau de proiectul de dezvoltare.
Obiectivele pe care le urmăreste un plan de afaceri intern sunt:
- înţelegerea poziţiei firmei pe piaţa specifică si în raport cu concurenţa;
- stabilirea unor obiective realiste pentru afacere;
- identificarea riscurilor si dificultăţilor în funcţionare în vederea elaborării strategiei de
gestionare a acestora;
- dimensionarea si alocarea de resurse financiare, materiale si umane necesare obţinerii
unei eficacităţi maxime;
- monitorizarea realizării performanţelor planificate ale firmei si intervenţia corectării
abaterilor semnificative.
În cazul în care planul de afaceri este destinat unor potenţiali parteneri obiectivele
avute în vedere sunt următoarele:
- reliefarea capacităţii managementului superior al firmei de a evalua riscurile afacerii si
de a face faţă acestor riscuri;
- evidenţierea abilităţii managerilor în a diagnostica corect mediul în care firma îsi
desfăsoară activitatea si de a-si fixa obiective raţionale pentru dezvoltarea firmei;
- evidenţierea parametrilor principali care determină rezultatele viitoare si rentabilitatea
firmei.
În ceea ce priveste mărimea si amplitudinea planului de afaceri, în literatura de
specialitate, în funcţie de gradul de complexitate al problemelor abordate, de specificul
proiectului si de necesităţile de informare, se cunosc trei tipuri de planuri de afaceri:
� plan de afaceri sumar;
� plan de afaceri dezvoltat sau complet;
� plan de afaceri operaţional sau detaliat.
Planul sumar conţine 10-20 de pagini fiind folosit de către firmele care se află la
început si care nu au prea multe de spus despre trecutul lor, iar operaţiunile curente nu au
un volum prea mare. Un astfel tip de plan de afaceri evidenţiază schematic modul de
abordare a afacerilor de către firmă si a proiectelor acesteia. De regulă planul sumar de
afaceri este utilizat pentru reînnoirea unei linii de credit sau pentru obţinerea unei sume
mici ca fond de investiţii. Desigur, planul de afaceri sumar poate fi întocmit si de către o
firmă bine consolidată care doreste să testeze viabiltiatea unui proiect de investiţie. În
cazul în care propunerea se dovedeste viabilă se întocmeste un plan detaliat. Un plan de
afaceri sumar este potrivit si pentru un antreprenor de succes, deoarece rezultatele sale
sunt argumente suficiente în faţa unor parteneri potenţiali.
Planul dezvoltat sau complet este considerat a fi de către specialisti planul
tradiţional, elaborat în 20-40 de pagini. Acest plan este utilizat cu precădere atunci când
se doreste un împrumut sau o investiţie substanţială.
Planul de afaceri operaţional sau detaliat are, de regulă, între 40 si 100 de pagini
(după alţi autori, minim 50 de pagini), fiind considerat drept un ghid important pentru
managerul firmei în cauză. Acest tip de plan de afaceri reprezintă nivelul cel mai
complex al realizării si prezentării unui plan de afaceri, fiind întocmit de către marile
companii pentru a-si stabili un mod de acţiune unitar pentru toţi colaboratorii lor.
2.1.6. Conţinutul unui plan de afaceri Fiecare plan de afaceri trebuie să fie adaptat naturii pe care o descrie, scopului
pentru care a fost elaborat, iar conţinutul acestuia să poarte amprenta personalităţii
antreprenorului.
Există un conţinut general al planului care cuprinde 7 capitole:
- sinteza planului de afaceri
- prezentarea societăţii comerciale/firmei
- descrierea afacerii
- descrierea amănunţită a produselor/ serviciilor oferite
- definirea pieţei
- organizarea firmei şi managementul acesteia
- situaţia economico-financiară a societăţii
a) Sinteza planului de afaceri
- Obiectivul avut în vedere
- Descrierea sintetică a afacerii
- Informaţii succinte despre firmă
- Necesarul de fonduri
- Rezultate economico-financiare scontate
- Echipa managerială
Sinteza planului de afaceri trebuie să conţină 3-5 pagini ca formă de redactare,
care pot fi susţinute în maximum 5 minute de prezentare orală
b) Prezentarea societăţii comerciale/firmei
Acest capitol are o importanţă deosebită în cazul în care planul este utilizat pentru
contactarea unor investitori sau instituţii de creditare. Înainte de a decide să colaboreze cu
firma, aceşti potenţiali parteneri de afaceri trebuie să-i cunoască pe cei care le cer
ajutorul. De asemenea, trebuie să se convingă de avantajele pe care le pot avea în urma
colaborării, adică să aibă garanţia realizării profitului. Acest capitol trebuie să conţină
informaţii privind:
- Denumirea firmei şi data înfiinţării
- Forma juridică de constituire
- Numărul de înregistrare la Registrul Comerţului şi codul fiscal
- Natura capitalului societăţii
- Obiectul de activitate înscris în statut
- Numele şi numărul acţionarilor (proprietarilor) şi datele lor personale
c) Descrierea afacerii
În acest document al planului de afaceri trebuie prezentate cât mai explicit
următoarele aspecte:
- Obiectivele prioritare şi misiunea firmei
- Nevoile consumatorilor ce urmează a fi satisfăcute
- Produsele/serviciile ce urmează a fi fabricate/prestate
- Cantităţile de utilaje şi dotări
- Situaţia actuală a firmei şi perspectivele de dezvoltare
d) Descrierea amănunţită a produselor/ serviciilor oferite
În acest capitol sunt evidenţiate în detaliu:
- Caracteristicile tehnice şi economice ale produslui/serviciului oferit
- Avantajul competitiv faţă de produsele/serviciile similare de pe piaţă
- Tehnologiile de fabricaţie şi gradul de noutate al produsului/serviciului
- Canalele de dsitribuţie şi modalităţile de promovare
- Preţurile de vânzare
e) Definirea pieţei
Acest capitol este foarte important pentru succesul ulterior al afacerii, conţinutul
lui vizând:
- Partea de piaţă şi vânzările estimate
- Structura şi dimensiunile cererii
- Prezentarea principalilor concurenţi şi ponderea deţinută pe piaţă
- Segmentul de piaţă dorit de firmă şi evoluţia acestuia în următorii 1- 5 ani
- Strategia de piaţă a întreprinderii
f) Organizarea firmei şi managementul acesteia
Acest capitol include informaţii privitoare la echipa de conducere şi la resursele
umane, la managementul firmei. Instituţiile de creditare sunt interesate întotdeauna de
calităţile şi experienţa echipei de conducere. Acestea vor investi mai sigur într-o afacere
nouă (nesigură), dar condusă de o echipă foarte bună, decât într-una promiţătoare (de
viitor), dar condusă de o echipă de manageri fără experienţă. Aici pot fi detaliate:
- Structura organizatorică şi metodele de organizare şi conducere
- Descrierea membrilor echipei manageriale
- Modalităţile de selectare şi perfecţionare a salariaţilor
- Forma de salarizare
- Descrierea procesului de producţie cu menţionarea duratelor şi a cheltuielilor
aferente fiecărei etape a acestuia
- Necesarul de spaţiu, instalaţii, personal (cantitativ şi calitativ)
g) Situaţia economico-financiară a societăţii
Planul de afaceri trebuie să arate potenţialilor investitori sau creditori de ce este
profitabil să investească în acea firmă. Informaţiile financiare sunt grupate astfel:
- Activitatea trecuta a firmei care conţine informaţii referitoare la:
- situaţia veniturilor şi a cheltuielilor din ultimii 3 ani
- contul de profit/ pierderi pe ultimii 3 ani
- situaţia creditelor existente (acolo unde este cazul)
- Situaţia economico-financiară estimativă a firmei care conţine informaţii
referitoare la:
- veniturile estimate pe următorii 3 ani
- evoluţia previzibilă a costurilor şi a profiturilor pe următorii 3 ani
- planul de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor pe timpul realizării
produsului/serviciului
2.2. Condiţiile legislative ale activităţii antreprenoriale
2.2.1. Constituirea PFA-urilor şi a societăţilor comerciale Înregistrarea comercianţilor în România este reglementată de Legea nr. 26/1990
privind registrul comerţului şi de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi
Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţilor familiale care
desfăşoară activităţi economice în mod independent
Persoană fizică autorizată (PFA)
Pasi de urmat pentru a deveni o persoana fizica autorizata
Pasul 1: Legalizare la notariat a actului prin care dovediţi că aveţi dreptul de a folosi
sediul în care vă veţi desfăşura activitatea ca PFA. Mergeţi la notariat şi faceţi o copie
legalizată a actului prin care dovediţi că aveţi dreptul de a folosi sediul viitoarei PFA.
Actul care trebuie legalizat poate fi:
- un extras de carte funciară nu mai veche de 30 de zile
- un contract de vânzare-cumpărare sau contract de donaţie
- un certificat de moştenitor, o hoatărâre judecătorească definitivă privind proprietatea
- un contract de subînchiriere, o declaraţie de luare în spaţiu, un contract de comodat
Pasul 2: obţinerea acceptului asociaţiei de locatari (dacă este cazul).
În cazul în care vă veţi stabili sediul profesional într-un imobil care are destinaţia de
locuinţă, trebuie să obţineţi acordul asociaţiei de proprietari pentru a putea stabili sediul
PFA în acest imobil. Trebuie să solicitaţi semnăturile vecinilor direcţi (de la etajul
superior, de la cel inferior, precum şi de la vecinii cu care aveţi perete comun). Dacă
vecinii dumneavoastră şi-au dat acordul, formularul mai trebuie ştampilat şi semnat de
administratorul de bloc.
Pasul 3: verificarea şi rezervarea firmei la sediul ORCT.
“Firma” este de fapt numele PFA, pe care trebuie să-l alegeţi după modelul “nume
prenume” sau “nume iniţială prenume”. Spre exemplu: “Ionescu Alexandru PFA” sau
“Ionescu A. PFA”.
Acest pas nu depinde de paşii anteriori. Îi puteţi face în orice ordine doriţi.
Documente necesare verificarii disponibilitatii denumirii:
a) o cerere de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă
b) fotocopie a actului de identitate
c) dovada că aţi achitat taxa de registru
Pasul 4: Alcătuirea unui dosar în care se include:
1. O cerere de înregistrare completată cu datele dumneavoastră personale.
2. Dovada verificării şi rezervării firmei, eliberată de ORCT (pasul 3).
3. Carte de identitate sau paşaport (copie xerox semnată de dumneavoastră).
4. Copia legalizată a documentului care arată că aveţi dreptul de a folosi sediul (pasul 1).
5. Acceptul asociaţiei de locatari (pasul 2).
6. Specimenul dumneavoastră de semnătură, în original.
7. O declaraţie tip pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de
funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii.
8. Documentele care atestă pregătirea profesională sau experienţa profesională (copii
xerox cu semnătura dumneavoastră) – pot fi:
- diplomă de studii
- certificat de absolvire a unei instituţii de învăţământ
- atestat de calificare profesională, recunoaştere a calificării dobândite în străinătate etc.
Pasul 5: puteţi opta să depuneţi personal dosarul la sediul ORCT sau prin
corespondenţă.
În cazul în care optaţi să mergeţi personal la ORCT, trebuie să parcurgeţi următorii paşi:
1. Obţineţi dovada verificării firmei.
2. În cazul în care aveţi neclarităţi în privinţa completării formularelor, vă puteţi adresa
“Biroului de asistenţă” sau ghişeului “Informaţii”.
3. Depuneţi dosarul (alcătuit conform paşilor 1-4) la ghişeu, unde un funcţionar va
verifica dacă lipsesc acte. Dacă dosarul este complet, vi se va întocmi o notă de calcul
(aproximativ 250 lei). Vi se dă înapoi dosarul.
4. Achitaţi taxa socotită prin nota de calcul la ghişeul numit “Registratură intrări”. Aici vi
se va elibera chitanţa (pe care o veţi adăuga la dosar) şi un bon pe care aveţi trecută data
la care veţi afla dacă vi s-a admis dosarul în vederea înregistrării în Registrul Comerţului
ca persoană fizică autorizată.
5. Mergeţi din nou la ghişeul unde vi s-a eliberat nota de calcul şi depuneţi dosarul, iar de
acolo vi se va da un bon pe care aveţi trecută data la care veţi afla dacă v i s-a admis
dosarul în vederea înregistrării în Registrul Comerţului ca persoană fizică autorizată.
REZULTATE PROCEDURĂ – 3 variante
1. Dacă documentaţia este incompletă, vi se emite o rezoluţie de modificare prin care vi
se va restitui dosarul. Veţi avea termen 15 zile (cu posibilitatea de prelungire) pentru
completarea dosarului şi repetarea pasului 5.
2. Dacă documentaţia este completă, ORCT va emite rezoluţia de admitere a dosarului
prin care va dispune motivat înmatricularea în Registrul Comerţului, autorizarea
funcţionării şi va trimite dosarul administraţiei financiare pentru luarea în evidenţă
fiscală.
În urma înregistrării PFA se va elibera un certificat de înregistrare, care conţine codul
unic de înregistrare (C.U.I.) şi codul de identificare fiscală (C.I.F.), – care atestă
înregistrarea în Registrul Comerţului, autorizarea funcţionării şi luarea în evidenţă fiscală
– şi rezoluţia de la Tribunalul de pe lângă Oficiul Registrului Comerţului. Acesta poate fi
trimis prin e-mail sau poştă ori îl puteţi ridica de la biroul eliberări de la sediul ORCT, în
funcţie de cum aţi optat în cererea de înregistrare completată.
3. Dacă direcţia ONRC va emite o rezoluţie de respingere a cererii de înmatriculare în
registrul comerţului, împotriva rezoluţiei veţi putea formula în termen de 15 zile de la
comunicare o plângere la judecătoria din raza sediului social. Dacă instanţa de judecată
admite plângerea dumneavoastră, va dispune prin hotărâre înmatricularea în Registrul
Comerţului şi autorizarea funcţionării.
Societatea cu răspundere limitată (SRL)
Societatea cu raspunderea limitata se poate constitui prin:
• asocierea a doi sau a mai multor asociati pentru a desfasura o activitate comerciala, in
vederea impartirii profitului si care raspund pentru obligatiile sociale in limita aportului
lor;
• aportul unui singur asociat, care este detinatorul tuturor partilor sociale; asociatul unic
poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica.
Capitalul social va fi fixat de catre asociati in functie de nevoile societatii, cu
respectarea plafonului minim stabilit de lege in valoare de 200 Ron.
Actele necesare infiintarii unei societati comerciale (SRL):
1. acte de identitate ale asociatilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor persoane
fizice
2. rezervare denumire firma (se obtine de la Registrul Comertului)
3. actul constitutiv al societatii
4. actul de proprietate al sediului in care va functiona societatea ( sunt necesare si
prezentarea actelor de intabulare)
5. dovada capitalului social
6. actul care atesta dreptul de folosinta al societatii in spatiul destinat deschiderii sediului
social ( inchiriere/ comodat/ vanzare-cumparare)
7. acordul asociatiei de proprietari si al vecinilor (in cazul in care sediul social se afla
intr-un bloc, formularul tip pentru acord se gaseste pe site-ul Registrului Comertului)
8. specimenele de semnatura ale reprezentanţilor societaţii ( intocmite la notariat sau la
sediul Registrului Comertului)
9. certificatele de cazier fiscal pentru asociaţii sau reprezentanţii legali ai societaţii
comerciale, care au domiciliul/reşedinţa/sediul in Romania( acestea se obtin contra cost
de catre Registul Comertului in momentul depunerii dosarului de infiintare a firmei ) sau
pentru persoanele fizice sau juridice straine, care au aceasta calitate şi sunt inregistrate
fiscal in Romania sau, dupa caz, declaraţia autentica pe propria raspundere a persoanei
fizice cetaţean strain in nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice straine
care nu este inregistrata fiscal in Romania din care sa rezulte ca nu are datorii fiscale, şi,
dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie
legalizata de un notar public.
10. declaratia asociatiilor/ administratorilor in care sa se mentioneze ca indeplinesc
condiitile legale de exercitare a calitatii de asociat/ administrator in societate
11. alte formulare care vor fi completate la Registrul Comertului in momentul depunerii
dosarului
2.2.2. Codul muncii – cadrul legislativ al activităţii antreprenoriale Codul muncii este legea care reglementează totalitatea raporturilor individuale şi
colective de muncă, modul în care se efectuează controlul din domeniul raporturilor de
muncă, precum şi jurisdicţia muncii.
Dintre principiile fundamentale care stau la baza Codului Muncii amintim
următoarele:
- libertatea muncii este garantată prin Constituţie
- dreptul la muncă nu poate fi îngrădit
- munca forţată este interzisă, prin muncă forţată înţelegând orice muncă sau
serviciu impus unei persoane sub ameninţare sau pentru care persoana nu şi-a
exprimat consimţământul în mod liber
- orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau
activităţii pe care urmează să o presteze
- nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc
de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea
- orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate
activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă,
precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare
- în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de
toţi salariaţii şi angajatorii
Drepturile şi obligaţiile privind realţiile de muncă dintre întreprinzător şi salariat
se stabilesc potrivit legii prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al
contractelor individuale de muncă .
2.3. Resursele necesare derulării unei afaceri
2.3.1. Resurse financiare Resursele financiare reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunrile la care se
referă. Principalele modalităţi de obţinere a resurselor financiare sunt: băncile, creditele
externe, leasing-ul, fonduri nerambursabile, rude, prieteni, cunoştinţe.
2.3.2. Resurse materiale Resursele materiale atrase în activitatea economică reprezintă bunurile produse
prin muncă şi utilizate pentru obţinerea altor bunuri şi/sau servicii destinate vânzării.
Resursele materiale atrase în activităţi economice reprezintă factorul de producţie
capital. Factorul de producţie capital se împarte în două categorii: capital fix şi capital
circulant. Capitalul fix participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se
înlocuieşte după mai mulţi ani de utilizare. Capitalul circulant se consumă în întregime
într-un singur ciclu de producţie şi se înlocuieşte şa fiecare nou ciclu de producţie.
2.3.3. Resurse umane Resursele umane ale unei ţări sau zone geografice reprezintă totalitatea resurselor
economice care sintetizează potenţialul de muncă. Totalitatea resurselor umane care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul unei întreprinderi reprezintă personalul întreprinderii.
Personalul întreprinderii:
- Salariaţi încadraţi permanent sau temporar: cei prezenţi la lucru şi cei aflaţi în
concediu
- Salariaţi absenţi motivat sau nemotivat: cei trimişi să lucreze în afara
întreprinderii, cei aflaţi în deplasare, cei care efectueză ziua liberă
- Salariaţii întreprinderii care îşi completează studiile în calitate de elevi sau
studenţi
Muncitorii reprezintă categoria cea mai numeroasă de angajaţi din întreprindere.
Muncitorii direct productivi sunt cei care acţionează direct asupra obiectelor muncii, cu
ajutorul uneltelor, instalaţiilor, maşinilor avute la dispoziţie. Muncitorii indirect
productivi acţionează indirect asupra obiectului muncii, în scopul conservării, deplasării
sau livrării lui.
Capitolul 3. Risc şi reuşită în afaceri
3.1. Riscul în afaceri Riscul economic – orice element de incertitudine care poate afecta activitatea unui
întreprinzător sau derularea unei anumite operaţii.
În domeniul economic şi social, în funcţie de posibilităţile de identificare,
evaluare şi control economic, există două moduri de abordare a riscurilor: riscul pur şi
riscul speculativ.
Riscul pur reprezintă ameninţarea posibilă a unui eveniment care, dacă apare,
provoacă prejudiciu. Riscul pur poate fi:
- previzibil: când factorii care ar provoca pierderi pot fi estimaţi
- imprevizibil: determinat de situaţii fortuit
Riscul specualtiv reprezintă un pericol asumat controlabil, delimiat şi acceptat din
propria voinţă.
3.1.1. Tipuri de risc După natura lor riscurile se pot încadra în mai multe categorii după cum urmează:
- riscuri economice
- riscuri comerciale
- riscuri tehnologice
- riscuri financiare
- riscuri strategice
- riscuri politice şi administrative
- riscuri accidentale
Riscurile economice sunt determinate de incertitudinea evoluţiei pieţei şi în
special de modificarea într-un interval foarte scurt de timp, a volumului şi structurii
cererii, fapt de conduce la riscul nerecuperării cheltuielilor avansate pentru cercetare-
dezvoltare şi inovare, precum şi a celor efectuate pentru cumpărarea echipamentelor şi
utilajelor.
Riscurile comerciale provin din relaţiile cu partenerii de schimburi comerciale şi
au drept efecte nerealizarea nivelurilor cifrei de afaceri şi ale cheltuielilor pentru
producerea bunurilor ce vor fi vândute.
Riscurile tehnologice rezultă din schimbarea bruscă a procedeelor de fabricare
datorită evoluţiei rapide a progresului tehnic şi conduc la uzura morală a unor
echipamente existente.
Riscurile financiare reprezintă pierderile monetare ce afectează patrimoniul sau
rezultatele.
Riscurile strategice îşi pot avea originea în: schimbarea raportului de forţe în
interiorul de activitate, „războiul” preţurilor, practicile neloiale, etc.
Riscurile politice şi administrative se produc datorită acţiunii forţelor care
afectează mecanismele de funcţionare a macrosistemului, naţional sau internaţional, rolul
determinant în acest sens avându-l politicile guvernamentale fiscale şi monetare,
ajustarea taxelor şi impozitelor, transferul plăţilor şi alţi factori.
Riscurile accidentale sunt determinate de calamităţi naturale sau alte cauze de
forţă majoră.
3.1.2. Modalităţi de minimizare a riscului Cele mai utilizate metode pentru tratarea economică a riscurilor sunt: eliminarea
riscurilor, acoperirea riscurilor, acceptarea (asumarea) riscurilor.
Eliminarea riscurilor se referă la acţiunea asupra surselor potenţiale de riscuri.
Când este posibil, material şi financiar, este preferabil eliminarea riscurilor interne, prin
modificarea procedurilor, metodelor, tehnologiilor sau echipamentelor avute în vedere.
Acoperirea riscurilor. Dacă acţiunea asupra cauzelor este insuficientă trebuie
avută în vedere acoperirea riscurilor, ţinând cont de faptul că orice acoperire este,
simultan, parţială şi costisitoare.
Acceptarea (asumarea) riscurilor se face atunci când întreprinderea decide să fie
propriul său asigurator. Această tehnică este utilizată în cazul riscurilor de mică
importanţă şi care pot fi introduse în buget datorită frecvenţei mari de repetare.
Capitolul 4. Etica în afaceri
4.1. Răspunderea în afaceri Răspunderea în afaceri se referă la comportamentul pe care îl aleg întreprinzătorii
din multiple variante posibile, ţinând cont de interesele generale ale firmei, coroborare cu
dispoziţiile legale restrictive care nu pot fi încălcate.
Răspunderea în afaceri implică sancţionarea atitudinii sau acţiunii alese de
antreprenor, în cazul unei neconcordanţe între alegerea sa şi regula juridică ce
prestabileşte comportamentul legal.
Răspunderea în afaceri are două funcţii: funcţia coercitivă şi funcţia educativă.
Funcţia coercitivă este o funcţie de constrângere şi pedepsire imediată a întreprinzătorului
care nu respectă legea. Funcţia educativă influenţează conştiinţa întreprinzătorului,
determinându-l să nu mai repete fapta ilicită, care i-a adus sancţiuni în trecut.
În funcţie de gravitatea răspunderii întreprinzătorului, amintim următoarele forme
de răspundere juridică în afaceri: răspundere disciplinară, răspundere contravenţională,
răspundere, civilă, răspundere penlă.
Răspunderea disciplinară se referă la raporturile dintre angajat şi angajator, atunci
când angajatul îşi încalcă în mod repetat obligaţiile de serviciu, prin comiterea unor
abateri care contravin disciplinei muncii.
Răspunderea contravenţională se declanşează în situaţia în care întreprinzătorul
comite fapte contravenţionale, adică fapte care prezintă un grad de pericol social mai
scăzut.
Răspunderea civilă este de două tipuri: contractuală şi delictuală. Raspunderea
civila contractuala revine intreprinzatorului care nu respecta obligatiile asumate la
incheierea unui contract. Raspunderea civila delictuala apare de fiecare data cand
intreprinzatorul incalca o anumita norma juridica, producand unei anumite persoane un
prejudiciu.
Răspunderea penală poate fi declanşată numai pentru fapte ilicite de mare
gravitate, declarate de lege drept infracţiuni. Baza răspunderii penale o constituie
infracţiunea, care este abaterea cea mai grava dintre toate faptele pedepsite de lege si cel
mai aspru sanctionata.
4.2. Principii etice în relaţiile cu angajaţii firmei şi cu partenerii de afaceri
Etica (corectitudinea) in afaceri este necesara nu numai pentru ca asa ar fi
“frumos”, “bine”, cat mai ales pentru ca mai devreme sau mai tarziu intr-un mediu
economic normal, concurential, aceia care se dovedesc incorecti, inselandu-si partenerii
sau “beneficiarii” se autoelimina de pe piata.
Responsabilitatea sociala a firmei
Responsabilitatea sociala a firmei presupune ca deciziile sa fie luate in
conformitatea cu anumite standarde si sa dca ala efecte favorabile asupra celor interesati
in activitatea firmei
Sensibilitatea sociala a firmei
Sensibilitatea sociala a firmei se defineste prin dezvoltarea proceselor decizionale
care orienteaza practicile firmei in vederea adoptarii unei conduite corecte din punct de
vedere social.
Responsabilitatea sociala impreuna cu sensibilitatea sociala a firmei formeaza
politica sociala a firmei care defineste comportamentul de afaceri al firmei exprimat prin:
- relatii si interactiuni care se stabilesc intre firma si mediul social intern si extern
- probleme care rezulta din actiunile firmei sau din interactiunile dintre firma si
mediul sau ambiant
- abilitatea firmei de a diagnostica o problema, a stabili alternativele de solutionare
si de a o rezolva inainte de ca ea sa devina presanta
- normele si valorile pentru evaluarea actiunilor firmei sunt folosite pentru a
aprecia, judeca si evalua comportamentul firmei.
- scopurile stabilite in contextul unei probleme date
- adoptarea deciziilor
4.3. Protecţia consumatorilor Statul este obligat să protejeze cetăţenii, în calitatea lor de consumatori, instituind
cadrul necesar accesului deplin la produse şi servicii, informării lor complete despre
caracteristicile acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor persoanelor fizice
împotriva unor practici abuzive.
Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:
- dreptul al satisfacerea cerintelor esentiale de viata
- dreptul la siguranta
- dreptul de a fi informat
- dreptul de a fi protejat impotriva informatiei, publicitatii, etichetarii sau altor
practici frauduloase
- dreptul de a fi despăgubit
- dreptul de a alege
- dreptul de a fi ascultat
- dreptul la educare
- dreptul la un mediu ambiant sanatos
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) este organismul
care se ocupa cu protectia consumatorilor. Obiectivul sau principal il reprezinta realizarea
politicii guvernamentale in domeniul protectiei vietii, sanatatii, securitatii si intereselor
legitime ale consumatorilor.
4.4. Protecţia mediului Mediul ambiant reprezintă totalitatea factorilor care asigură menţinerea
echilibrului ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om şi de dezvoltare a
societăţii.
Omul a contribuit la deteriorarea mediului înconjurător prin: defrişarea pădurilor,
suprapăşunatul, construirea de lacuri de acumulare, baraje, canale în zone care trebuiau
protejate, exploatarea exagerată a faunei terestre, a resurselor oceanice, a subsolului.
Măsurile de ameliorare a mediului vizează:
- combaterea poluării aerului
- ameliorarea efectului de seră
- ameliorarea smogului
- ameliorarea stratului de ozon
- ameliorarea purităţii apei
- ameliorarea poluării solului
- producerea de bunuri cu grad minim de risc
- împiedicarea poluării cu deşeuri
Capitolul 5. Iniţierea în căutarea unui loc de muncă
5.1. Cererea şi oferta pe piaţa muncii Munca este activitatea conştientă, specific umană, prin care oamenii îşi folosesc
aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa ajutându-se de instrumente corespunzătoare pentru
producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.
Orice activitate, care se initiaza sau exista in societate, genereaza nevoia de
munca. Aceasta reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o
perioada data. Dar ea nu constituie in intregime o cerere care se exprima pe piata muncii.
Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este
recompensarea acesteia.
Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un
moment dat intr-o economie de piata. Ea se exprima prin intermediul numarului de locuri
de munca. Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama utilizarii disponibilitatilor
de munca existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus de
populatia apta de munca a tarii respective, in perioada data. In acest caz, trebuie avut in
vedere faptul ca nu toate disponibilitatile de munca se constituie in oferta, ci numai
acelea care urmeaza sa fie recompensate (salarizate).
Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii
in conditii salariale. Avand in vedere faptul ca factorul uman, determinant in piata
muncii, este unul complex, iar omul, ca si parte a societatii, este nu doar o „masina de
lucru”, ci si o fiinta cu nevoi complexe de cunoastere, afirmare si apartenenta in societate,
se poate observa ca oferta de munca se formeaza intr-un timp indelungat, are o mobilitate
redusa, este neomogena si, cel mai important, nu se manifesta in intregime dupa
principiile economiei de piata (caz in care omul ar fi limitat doar la o componenta
economica).
Oferta de munca se exprima prin numarul celor apti de munca sau populatia apta
disponibila din care se scade numarul femeilor casnice, al studentilor si al celor care nu
doresc sa se angajeze in nici o activitate, intrucat au resurse pentru existenta sau au alte
preocupari.
Cererea si oferta de munca nu trebuie considerate prelungiri simple si directe ale
cererii si ofertei de bunuri economice pe o alta piata, ci ca niste categorii specifice cu un
continut care le este propriu. In acest sens se impun atentiei urmatoarele aspecte:
· pe termen scurt, cererea de munca este practic invariabila, deoarece dezvoltarea
unor activitati existente si initierea altora noi, generatoare de locuri de munca, presupun o
anumita perioada de timp;
· oferta de munca in ansamblul sau se formeaza in decursul unui timp indelungat
in care creste si se instruieste fiecare generatie de oameni pana la varsta la care se poate
angaja;
· posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa; oamenii nu se
deplaseaza dintr-o localitate in alta si nu-si schimba cu usurinta munca, ci sunt atasati
mediului economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de
munca depinde de varsta, sex, starea sanatatii, psihologie, conditii de munca etc, aspecte
care nu sunt neaparat de natura economica;
· oferta de forta de munca este eminamente perisabila si are caracter relativ rigid.
Cel ce face oferta trebuie sa traiasca, nu poate astepta oricat angajarea pe un loc de
munca;
· generatiile de tineri nu sunt crescute de parintii lor ca niste marfuri sau numai
pentru a deveni salariati, ci ca oameni. De aceea, oferta de munca nu se formeaza in
exclusivitate pe principiile economiei de piata.
· cererea si oferta de munca nu sunt omogene, ci de compun din segmente si
grupuri neconcurentiale sau putin concurentiale, neputandu-se subsitui reciproc decat in
anumite limite sau deloc.
5.2. Şomajul Şomerii, a doua componentă a populaţiei active, reprezintă o categorie economică
a cărei definire a suscitat numeroase abordări.
În statistica românească, efectivul şomerilor se determină în două variante:
- Şomerii înregistraţi sunt persoanele care au declarat că în perioada de referinţă erau
înscrise la Oficiile forţei de muncă şi şomaj, indiferent dacă primeau sau nu alocaţie de
sprijin, ajutor de şomaj, sau alte forme de protecţie socială.
- Şomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani şi peste care în decursul perioadei de
referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;
- sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode
pentru a-l găsi: înscrierea la Oficiul de forţă de muncă şi şomaj sau la agenţii particulare
de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri
sau răspunsuri la anunţuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;
- sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc
de muncă;
Sunt incluse, de asemenea:
- persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă să fie rechemate la
lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară
perioadei de referinţă;
- persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (elevi, studenţi,
pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile
să înceapă lucrul.
5.3. Căutarea unui loc de muncă Ce putem face concret pentru a găsi un loc de muncă?
- publicarea unor anunţuri în publicaţii specializate;
- participarea la târgurile de locuri de muncă (job shop-uri) organizate periodic de
agenţiile de ocupare a forţei de muncă;
- identificarea şi consultarea cu regularitate a anunţurilor cu oferte de locuri de muncă
din ziare, reviste;
- putem căuta informaţii direct la firmele la care am dori să ne angajăm. Intrând pe site
ul firmei, putem afla eventualele oportunităţi de angajare. Uneori putem găsi afişe cu
locuri de muncă disponibile pe poarta / uşa firmei. O altă posibilitate este cea de a
discuta direct cu persoane care lucrează la firma care ne interesează (pe cât posibil, cu
persoane din conducerea firmei).
- consultarea site-urilor electronice specializate, de exemplu: BEST JOBS, E JOBS
- apelarea la o agenţie sau oficiu de plasare a forţei de muncă. Aceste agenţii oferă
servicii de mediere a muncii, adică oferă informaţii privind locurile de muncă vacante şi
condiţiile de ocupare a acestora prin publicarea, afişarea lor şi prin organizarea de burse
ale locurilor de muncă.
CURRICULUM VITAE (C. V.)
Curriculum Vitae ( în limba latină : " cursul / desfăşurarea vieţii " ), este un
document universal care a intrat deja în folosinţă şi la noi în mod curent. Un C.V. bine
redactat poate creşte semnificativ şansele de a obţine postul dorit. Este bine de ştiut că
un recrutor experimentat nu poate acorda mai mult de un minut parcurgerii unui C.V. şi,
de aceea el trebuie să răspundă unor anumite cerinţe.
Un Curriculum Vitae are de obicei fondul şi forma parţial standardizate, pentru a
permite şi facilita comparaţiile între diverşii solicitanţi de locuri de muncă, precum şi
competiţia intre aceştia. Informaţiile incluse intr-un C.V. trebuie să fie in acord cu
cerinţele şi competenţele postului, să fie relevante şi prezentate cu maximă concizie,
precizie şi claritate. El este considerat ca fiind eficient numai in măsura in care se
finalizează cu invitarea la un interviu.
În intocmirea unui C.V. trebuie să se ţină seama de un ansamblu de reguli cu
caracter obligatoriu.
Printre aceste reguli, menţionăm :
· se foloseşte coală albă format A4 de bună calitate
· datele personale (nume, adresă, telefon/fax ), trebuie să apară in stânga sus a
paginii
· fotografia (dacă se solicită), va fi aplicată in dreapta sus
· aspectul estetic este foarte important; C.V -ul trebuie să fie prezentabil, îngrijit,
corect incadrat in pagină şi fără greşeli gramaticale
· se redactează dactilografiat sau pe calculator
· de preferinţă nu trebuie să depăşească o pagină (maxim două) şi să fie cât mai
aerisit pentru a fi uşor de citit
· intotdeauna se completează in acord cu obiectivele personale precum şi
competenţele necesare pentru postul vizat, deci pentru fiecare post un CV distinct
· cei cu experienţă in muncă, vor specifica evoluţia in carieră, competenţele avute,
realizările profesionale, calităţile dobândite prin prestarea activităţilor şi evoluţia in
ordine invers cronologică a locurilor de muncă avute
· in cazul absolvenţilor şi a persoanelor fără experienţă in muncă, se va pune
accentul atât pe calităţile personale care pot compensa lipsa acesteia, precum şi pe premii
şcolare, burse, alte cursuri urmate, slujbe temporare, atribuţii de lider, etc., toate acestea
indicând că ei ar putea deveni buni angajaţi nu se lasă perioade de discontinuitate in
prezentarea carierei.
· este util să fie menţionate şi alte competenţe personale necesare ocupării
postului: cursuri de limbi străine, informatică, management, marketing, posesia carnetului
de conducere, etc.
· este importantă, atunci când este cazul, menţionarea disponibilităţii de a călători
sau de a schimba domiciliul la solicitarea societăţii
· opţional pot fi menţionate pasiunile, preocupările din timpul liber, limbile
străine cunoscute
· in CV nu se prezintă informaţii sau pretenţii salariale
· nu se includ informaţii de natură religioasă, politică sau de altă natură
controversată
· referinţele, dacă există, nu se anexează la C.V., ci se menţionează doar
posibilitatea furnizării lor la cerere
· nu se trec date nereale! CV-ul trebuie să fie sincer, astfel ca informaţiile
prezentate să poată fi confirmate la o eventuală verificare
· CV-ul nu se semnează şi nu se datează.
SCRISOAREA DE INTENŢIE
Câteva sfaturi legate de întocmirea unei scrisori de intenţie:
1) Nu uita să menţionezi denumirea jobului
Una din primele fraze ale Scrisorii de Intenţie, după ce, bineînţeles, ai salutat persoana
căreia îi este destinată, trebuie să conţină denumirea jobului la care vrei să te înscrii.
Dacă în anunţul cu jobul respectiv era menţionat şi un cod pentru acesta, include şi
numărul respectiv. Este o idee bună să menţionezi şi sursa de la care ai aflat despre acest
job disponibil. Iată motivul pentru care trebuie să menţionezi toate aceste amănunte:
angajatorii trebuie să gestioneze toate anunţurile de joburi ale companiei lor, şi nu vor
putea ghici la care dintre ele te referi sau la care doreşti să te înscrii. De asemenea, prin
menţionarea acestor simple amănunte, poţi câştiga angajatorul, deoarece îi uşurezi
munca şi va fi mai receptiv atunci când îţi va citi CV-ul.
2) Pericolul creării unei Scrisori de Intenţie impersonale
Este o mare greşeală să trimiţi aceeaşi Scrisoare de Intenţie fiecărui angajator,
schimbând doar numele persoanei căreia îi este adresată. Ideea de bază a unei Scrisori de
Intenţie este de a părea personală. O Scrisoare de Intenţie de succes trebuie personalizată
în funcţie de caracteristicile companiei căreia îi este destinată. Menţionează eventuale
evenimente recente sau proiecte ale companiei sau dovedeşte-le că ai câteva cunoştinţe
despre realizările anterioare ale firmei – toate acestea vor demonstra faptul că eşti
interesat de a te alătura echipei respective, că eşti interesat de job, prin faptul că ai făcut
cercetări despre companie, înainte de a i te adresa.
3) Nu repeta ideile din CV
Mulţi candidaţi fac această greşeală, copiind practic toate informaţiile din CV şi
incluzându-le în Scrisoarea de Intenţie – este o pierdere de timp şi probabil o pierdere a
şansei de a fi ales pentru job. Scrisoarea de Intenţie trebuie să ofere ceea ce nu poate oferi
CV-ul – de exemplu, contribuţia şi realizările tale profesionale în cadrul ultimului loc de
muncă sau cum ai rezolvat situaţii dificile. Ideea este că angajatorul are deja CV-ul tău –
Scrisoarea de Intenţie nu trebuie să îl repete, ci să exprime ceva nou.
4) Ce poţi face pentru mine?
Motivele pentru care îşi doresc job-ul respectiv, menţionate de candidaţi în Scrisoarea de
Intenţie, sunt de cele mai multe ori formulate astfel:
• „Am nevoie de bani”
• „Mi se pare destul de interesant acest post”
• „De mic copil îmi doream să lucrez pentru această companie”
• „Am nevoie de experienţă în acest domeniu”
• „Un job în cadrul companiei dvs. mi-ar ajuta în carieră, doarece sunteţi cei mai buni în
acest domeniu”
5)Personalizarea scrisorilor de intenţie.
Chiar dacă anunţul la care vrei să aplici este diferit de sectoarele de industrie cu care eşti
obişnuit, este bine ca întotdeauna să-ţi personalizezi scrisoarea de intenţie. Scrisorile
standard îi arată intervievatorului că nu eşti în totalitate interesat de postul respectiv, doar
prin simplul fapt de a personaliza scrisoarea de intenţie arăţi interes şi iniţiativă.
Scrisoarea de intenţie variază în funcţie de tipul de job şi de modalitatea de a aplica, de
exemplu tu aplici la un anunţ, redactând o scrisoare către o companie care nu a făcut
public anunţul. Oricare ar fi scopul tău, ai grijă cum te vinzi şi motivele pe care le
menţionezi în legătură cu ce poţi face pentru compania respectivă.
6) Un post căruia i s-a făcut publicitate
Fă cercetări legate de compania şi de postul pentru care vrei să aplici, astfel încât
destinatarul să fie surprins. Ai grijă să îndeplineşti toate cerinţele postului şi precizează-
le separat în scrisoarea de intenţie. Atrage atenţia asupra calificărilor tale. Adresează
scrisoarea de intenţie persoanei specificate în anunţ.
7) Un post căruia nu i s-a făcut publicitate
A aplica pentru un post care nu a fost făcut public este cea mai bună metodă de a găsi un
loc de muncă. Este puţin probabil ca aplicaţia ta să fie o supraîncărcare a CV-urilor şi
scrisorilor de intenţie primite, şi nu va fi aşezată într-un vraf mare de hârtii, ci conform
teoriei va beneficia de mai multă atenţie. Companiei îi arăţi că ai iniţiativă. În
introducerea scrisorii prezintă cunoştinţele tale despre companie împreună cu o declaraţie
pozitivă legată de contribuţia pe care o poţi avea. Dacă este posibil, fă referire la cineva
din cadrul companiei, sau la un articol din ziar referitor la companie. În încheiere
precizează care sunt acţiunile pe care le vei întreprinde, de exemplu “Văvoi contacta
săptămâna viitoare pentru a discuta despre un posibil interviu.”
8) Cerere pentru experienţa de lucru
Experienţa de lucru este o metodă bună de a înţelege ce carieră să urmezi. Unele
companii încurajează acest lucru şi îi dau persoanei respective mai multe atribuţii, decât
să facă cafea şi să copieze documente. Sunt două metode de a lucra pentru a căpăta
experienţă, remunerată sau neremunerată. Este mai uşor să găseşti loc pentru muncă
neplatită din motive evidente; dacă este posibil aplicantul ar trebui să adreseze scrisoarea
unei persoane din cadrul companiei. Pune accent în scrisoare pe cunoştinţele/cursurile
făcute la facultate/colegiu şi de ce sunt ele relevante în sectorul pentru care aplici. Dacă
soliciţi angajare neplatită specifică în scrisoare, iar dacă soliciţi experienţă plătită nu
preciza suma dorită.
9) Scrisoarea de intenţie poate fi scrisă de mână
Scrisoare de intenţie poate fi scrisă la calculator şi printată numai cu cerneală neagră, în
cazul în care angajatorul nu a specificat că doreşte să fie scrisă de mână. În cazul în care
doreşte scrisă de mână scrisoarea, ar trebui să foloseşti un stilou de calitate şi să fii atent
să nu faci greşeli.
10) Lungimea unei scrisori de intenţie
Nu depăşi o pagină format A4. Aranjează textul în aşa fel încât să apară centrat în
pagină.
11) Adresarea în scrisoarea de intenţie
Dacă ai numele angajatorului adresează-te acestuia, dacă nu, încearcă să afli un nume pe
pagina de internet a firmei sau telefonând şi intrebând cine este şeful departamentului.
Dacă nu reuşeşti să afli, atunci adresează-te cu Stimată/Stimat Doamnă/Domn.
12) Când trebuie să trimit o scrisoare de intenţie
Scrisoarea de intenţie trebuie trimisă întotdeauna împreună cu CV-ul.
13) Încheierea unei scrisori de intenţie
O scrisoare de intenţie este o scrisoare de afaceri şi drept urmare ar trebui să se încheie
cu “Cu sinceritate/Al dvs. cu stimă”.
14) Punctele principale care trebuie incluse în scrisoarea de intenţie
Primul paragraf – menţionează pentru ce post aplici şi de ce eşti cel mai bun candidat
pentru postul respectiv.
Al doilea paragraf – oferă detalii despre cum poţi contribui tu în cadrul companiei şi care
sunt calităţile tale care te fac potrivit pentru postul respectiv.
Al treilea paragraf – scrie despre ţelurile tale legaându-le de domeniul companiei şi de
postul pentru care aplici. Solicită un interviu cititorului atunci când doreşte şi comunică
că vei păstra legătura. Concentrează aceste informaţii în maxim patru paragrafe,
incluzând o adresă de contact şi semnătura.
15) Pot trimite aceeaşi scrisoare de intenţie tuturor anunţurilor?
Este preferabil să-ţi direcţionezi fiecare scrisoare în funcţie de anunţul pentru care aplici.
Este foarte uşor pentru un angajator să respingă scrisorile tip.
16) Ce trebuie făcut după trimiterea scrisorii de intenţie
Ţine minte când ai trimis scrisoarea şi revino cu un telefon după aproximativ o
săptămână. În timpul în care aştepţi răspunsul de la o companie, continuă să aplici şi la
alte anunţuri.
17) Fonturi şi tipul de hârtie
Aceasta este o scrisoare formală, deci nu folosi fonturi stilate, rămâi la Times, Times
New Roman sau Arial. Trebuie să fie cerneală neagră pe coală albă. Printează scrisoarea
pe acelaşi tip de coală ca şi la CV.
18) Tipul de exprimare
Foloseşte ceva simplu, evită clişeele şi frazele prea comune. Încearcă să nu foloseşti prea
multe formulări de genul “Pot, Am, Sunt” la începutul propoziţiilor. Limbajul trebuie să
fie ferm şi u şo r de în ţeles, foloseşte multe verbe de acţiune, şi evită abrevierile şi
jargoanele.
19) Nu uita să menţionezi cele mai importante calităţi ale tale.
O scrisoare de intenţie este o scrisoare de vânzare, care te vinde pe tine drept candidat.
La fel ca şi un CV, ar trebui să fie concisă şi să ofere principalele motive pentru care tu
ar trebui să fii chemat la interviu. Strategia unei scrisori de intenţie de succes include şi
accentuarea celor mai importante realizări ale tale. De exemplu: aptitudini de
comunicare, experienţa PC.
20) Nu uita să semnezi scrisoarea.
Este ca o etichetă în lumea afacerilor (şi scoate în evidenţă atenţia ta faţă de detalii),
semnarea scrisorilor. În orice caz, dacă iţi trimiţi scrisoarea sau CV-ul prin e-mail, o
semnătură nu este neaparat necesară.
INTERVIUL
1) Cum să te prezinţi la un interviu?
Scopul tău este să-l convingi pe cel care te intervievează că tu eşti persoana cea mai
potrivită pentru postul respectiv, că ai abilităţile şi deprinderile necesare. Nu te gândi la
ceilalţi, oricât de mulţi ar fi aceştia; poţi fi singurul care participă la interviu şi să pierzi
sau ... poţi fi unul din cei douăzeci de candidaţi şi să câştigi. Decizia celui care te
examinează va fi luată numai în funcţie de comportamentul tău. Pregătirea pentru
interviu constă în a învăţa să porţi o conversaţie cu examinatorul (examinatorii) şi să
răspunzi la anumite întrebări.
2) Categorii de întrebări care ţi se vor pune:
1. Întrebări despre studiile tale:
· Unde ai făcut liceul/facultatea?
· Eşti absolvent? Cu ce medie ai absolvit?
· De ce ai ales acest domeniu?
· Ai avut vreo slujbă paralel cu şcoala?
Trebuie să răspunzi exact, să-ţi accentuezi reuşitele şi să eviţi să vorbeşti despre
insuccese.
Arată interesul pentru profesia ta, persoanele indiferente nu sunt decât foarte rar angajate.
2. Întrebari despre experienţa profesională
· Care a fost prima ta slujbă?
· Cui te subordonai?
· Ai fost vreodată promovat?
· Care erau sarcinile de serviciu?
· Ai avut creşteri de salariu?
· De ce ţi-ai schimbat locul de muncă?
ATENŢIE! Nu îţi critica foştii şefi!
3. Întrebări despre postul vizat/firma respectivă
· Ce crezi că va trebui să faci dacă vei fi angajat?
· Ce deprinderi ai pentru postul X?
· Poţi să înveţi repede să faci ...............?
· Cunoşti activitatea firmei noastre?
Informează-te dinainte ce trebuie să faci în postul respectiv. Dacă nu ai toate
deprinderile, arată-ţi disponibilitatea de a învăţa repede!
4. Întrebări despre obiectivele carierei tale
· Pe examinator îl interesează dacă poţi contribui la successul firmei/instituţiei respective
· Orice răspuns la astfel de întrebări trebuie să arate că eşti competent şi poţi deveni şi
mai competent
· Obiectivul carierei tale trebuie să fie compatibil cu interesele firmei
!!! O întrebare capcană: "Vrei să afli ceva despre postul respectiv sau firma noastră?"
Această întrebare este pusă pentru a vedea dacă eşti o persoană motivată, în nici un caz
nu răspunde negativ!
Poţi întreba:
· Care sunt planurile de dezvoltare ale firmei?
· Cu cine vei lucra?
· Care sunt posibilităţile de specializare?
· Care este programul de lucru?
Arată-te interesat de slujba vizată şi dornic de a începe să lucrezi!
Ce gândesc examinatorii?
Orice examinator este un om care are simpatiile, antipatiile, capriciile şi reţinerile sale.
Persoanele competente cunosc însă foarte bine importanţa obiectivităţii atunci când
conduc un interviu. Din păcate, prejudecăţile joacă în unele cazuri un rol care
influenţează decizia finală.
Ce trebuie să faci?
Nu crea din acest fapt o problemă! Gândeşte-te că prejudecăţile examinatorului
reprezintă un mic obstacol ascuns pe care poţi să-l depăşeşti!
Tipuri de prejudecăţi:
· Persoanele care au absolvit facultatea X sunt foarte bine pregătite. Absolvenţii altor
facultăţi nu ştiu nimic.
· Nu angajez pe nimeni care a lucrat la instituţia/firma Y. Toţi de acolo sunt
incompetenţi.
· Nu angajez o femeie pe acest post. Nu face faţă stresului!
· Nu angajez studenţi. Sunt neserioşi şi întârzie mereu.
Dacă, dintr-o întâmplare, intri într-o categorie neagreată de examinator, singura soluţie
este să-i arăţi că, indiferent de aceasta EŞTI O PERSOANĂ FOARTE VALOROASĂ!
Dovedeşte-i examinatorului că ai calităţi care compensează cu mult lucrurile care nu îi
plac la tine!
Cum poţi face o impresie bună?
· Îmbrăcămintea trebuie să fie discretă şi potrivită situaţiei
· Trebuie să atragă atenţia asupra ta şi să nu iasă ea în evidenţă
· Punctualitatea este foarte apreciată
· Nu mesteca gumă şi nu fuma în timpul interviului
· Salută într-un mod ferm şi hotărât
· Adu copii după CV şi diploma de studii
· Nu evita privirea celui care te examinează, priveşte-l direct!
· Trimite o scrisoare de mulţumire după câteva zile şi reafirmă-ţi dorinţa de a lucra la
firma respectivă!
3) Cum să înlături stresul interviurilor
Pentru marea majoritate a celor care îşi caută un loc de muncă, cuvintele „stres” şi
„interviu” sunt sinonime. Mai întâi, aceştia sunt stresaţi cu privire la participarea la
interviu; apoi, sunt stresaţi datorită pregătirii pentru interviu, iar în cele din urmă sunt
stresaţi cu privire la ţinuta şi îmbrăcăminte, la ceea ce vor spune, dacă angajatorii îi vor
plăcea sau nu şi multe altele.
Dar momentul în care stresul atinge punctul culminant este cel în care candidatul ajunge
la interviu. Stresul are o mulţime de efecte asupra oamenilor – îi poate face să tremure, să
intre în panică, să vorbească prea mult, să se agite sau să îşi piardă ideile. Iată în
continuare câteva tehnici simple care te pot ajuta să te linişteşti şi să te relaxezi când te
simţi stresat înaintea unui interviu.
a) Înainte de interviu
Punctualitatea la un interviu este una din cele mai importante aspecte de care trebuie să te
asiguri; nu-ţi provoca inutil situaţii de stres – încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de
începerea interviului. Dacă vei ajunge prea devreme, vei aştepta şi vei fi îngrijorat, iar
dacă vei ajunge prea târziu, va trebui să te grabeşti şi nu vei avea timp să iţi pui ideile în
ordine pentru interviu. O pauză înaintea interviului, de 10 minute, îţi va permite să îţi
tragi răsuflarea şi să te obişnuieşti cu mediul – este suficient timp, fără a fi prea mult.
b) Imagineaza-ţi
Iţi poţi transforma visele în realitate – foloseşte-ţi imaginaţia pentru a-ţi păstra calmul pe
parcursul unui interviu. Vizualizarea reprezintă o tehnică de relaxare, cu ajutorul căreia
îţi creezi în minte imaginea unei situaţii stresante, pe care o rezolvi cu succes. Astfel, te
pregăteşti psihic pentru a face faţă cât mai bine situaţiei reale.
Poţi practica vizualizarea cu câteva zile, ore sau chiar câteva minute înainte de interviu
– închide ochii, respiră adânc şi imagineaza-ţi discuţia cu angajatorul, fiind încrezător şi
răspunzând cu uşurinţă chiar şi întrebărilor grele. Exersează succesul în imaginaţia ta şi
curând vei avea parte de el şi în realitate.
c) Relaxează-te
Un candidat relaxat este un candidat încrezător în propriile capacităţi. Demonstrează-i
intervievatorului că eşti calm, liniştit şi încrezător pe parcursul discuţiei cu acesta şi te
va considera potrivit pentru job.
!!! Iată câteva sfaturi pentru a-ţi păstra calmul pe parcursul interviului:
• Respiră rar şi adânc (şi desigur, silenţios).
• Stai drept pe cât posibil, şi nu îţi încrucişa braţele sau picioarele, ţine-le relaxate.
• Vorbeşte rar şi fă pauze dese de respiraţie.
• Zâmbeşte – este contagios!
d) Ia pauze, nu intra în panică
Pe parcursul oricărui interviu se întamplă ceva care nu decurge conform planurilor tale:
fie are loc o pauză prea lungă, în care tăcerea devine apăsătoare, fie te bâlbâi sau nu îţi
găseşti cuvintele pentru a răspunde unei întrebări dificile. NU intra în panică – acum este
momentul să aplici tehnicile de relaxare prezentate mai sus. Este mai uşor să îţi controlezi
frica şi panica pe măsură ce simţi că acestea apar, decât să te relaxezi când deja ţi-ai
pierdut calmul şi controlul asupra ideilor. Aşa că, ia o pauză în momentul în care simţi că
începi să intri în panică, repetă în gând că poţi trece peste acest moment, răsuflă adânc,
concentrează-te şi reia interviul. O pauză scurtă de numai 10 secunde poate fi exact ceea
ce ai nevoie pentru a-ţi recâştiga calmul şi controlul, iar intervievatorul cu siguranţă nici
nu va observa acest lucru.