SuneteLIVE octombrie

GRATUIT OCTOMBRIE 2014

www.sunetelive.ro

YellLow

Balako Coma

Golan

DJ Vasile SubcarpaţiMara

Omul cuŞobolani

Robin and the Backstabbers

EDITORIAL

Redactor ŞefGeorge DURBĂLĂ[email protected]

Redactori: Andreea Chirilov, Ştefan Tivodar, Edward CiureaColaboratori: Raluca Radu, Darius Radu, Dragoş SnattVânzări:George Ovidiu, tel. 0752 241 621Corectură & online: Edward CiureaCoordonator distribuţie:Dan Budoi, [email protected] General:Marian Gîlea, [email protected]: facebook.com/sunetelivewww.sunetelive.ro

Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

REVISTĂ DE MUZICĂSE DISTRIBUIE GRATUIT Acum un an, cu o oarecare aproximare,

te-ai întors în Bucureşti după o vacanţă de vară istovitoare din multe puncte de vedere şi s-a-ntâmplat să-

ţi surâdă soarta şi să nimereşti în Atelierul de Producţie. Acolo, odată intrat, ai dat peste o ceată de oameni uniţi printr-un scop comun – petrecerea de aniversare a zece ani de Sunete, unde s-a cântat, dansat, băut, glumit, căzut, râs, ridicat şi continuat! Iar apoi, cum s-ar spune, it was history.

În paragraful anterior i-am scris celui ce eram cu un an în urmă; un fel de a-l felicita. Bravo, eu! Trecând peste, iată-ne acum în faţa unei alte serbări – una care credeam că va fi la fel de impresionantă precum cea de la trecerea decadei, însă care presimt că va depăşi cu mult aşteptările! Premiile Sunete, prima ediţie, nouă rânduri de artişti într-o noapte de noiembrie. Ne scuturam fiţos pe umăr, zâmbim ştrengăreşte şi ne urăm singuri, plini de mândrie, la mulţi ani. De fapt, puteţi să o faceţi şi voi, de fapt, putem să o facem împreună…

Octombrie, 2014 www.sunetelive.ro | Sunete | 3

Edward Ciurea

Mulţi încearcă, fie mânaţi de o pasiune palpabilă pentru domeniul acesta atât de drag al muzicii, fie din nevoia sau cheful de mai bine şi mai mult, din dorinţa de a-şi depăşi situaţia ori de a fi recunoscuţi pe stradă şi întâmpinaţi cu expresii precum „mamă, tu eşti tipul/tipa din [nume de formaţie]!”. Dar, cum se întâmplă de fiecare dată, dintr-o sumă de 100, 80 ori nu sunt încă suficient de buni pentru a face acel pas al ieşirii din anonimat, ori au nenorocul de a nu fi identificaţi la timp de vreo persoană care să îi ghideze către… ceva. Şi se pierd, lăsând în cursă restul de 20, iar din aceştia, din nou, ajungem să ascultăm cu deosebită plăcere şi să fredonăm frenetic versurile câtorva trupe.

Newcomer, în accepţiunea Premiilor SUNETE, desemnează acel element care merită ascultat acum, fără a se înţelege greşit că ceilalţi nu ar trebui să vă acopere câteva rânduri în player, însă probabil că mai au puţin de lucrat până una, alta. Şi, cum semne bune anul a oferit, am stors creieri până am făcut o selecţie suplă şi din cale-afară de greoaie. Ca atunci când vrei sa chemi 22 de prieteni la ziua ta şi tu n-ai bani decât pentru 20. Pe care tai de pe listă? Credem, totuşi, că am făcut alegerile cele mai pertinente pentru noi şi, mai cu seamă, pentru voi.

Lista lui 2014, la categoria Best Newcomer, îi aduce la linia

4 | Sunete | sunetelive.ro Octombrie, 2014

BESTNEWCOMERCe se întâmplă când ascultăm într-una exclusiv formaţii sau artişti cunoscuţi şi apreciaţi pe zona lor, sau chiar adiacent, o perioadă îndelungată? Muzica încă sună bine, fără doar şi poate, însă ajungem într-o stare de saturaţie şi ne găsim doritori de nou, că oarecum aşa funcţionează omu’ în general, vrea schimbare, vrea inovaţie şi tot felul de alte cele. Deci se creează prin intermediul nostru o cerere care, din fericire, nu întârzie să fie satisfăcută de ceea ce numim noi „newcomer”.

PREMIILESUNETE

Edward Ciurea

Octombrie, 2014 sunetelive.ro | Sunete | 5

de votare pe cei din Basska, Loungerie II, Pinholes, Roadkill Soda, Theory of Mind, Velosonics şi YellLow, într-o ordine strict alfabetică. No favorites here, all great stuff. Despre unii aţi auzit mai multe, poate că i-aţi şi ascultat pe vreun Youtube sau chiar în vreun concert live, despre alţii poate că aflaţi de abia acum şi îi veţi asculta în viitor pe vreun Youtube sau chiar în vreun concert live. Iar lista noastră cu care ne mândrim aduce, bineînţeles, stiluri muzicale diverse. Ba un electro, ba un pop rock. Avem şi experimental, rock mai stoner şi alternative. Ba chiar şi jazz şi reggae şi ska. De toate pentru toţi, cum s-ar zice.

Fiecare cu povestea lui, cu începuturile şi derulările de pe parcurs, care, cum a vrut să cânte şi în ce formulă s-a concretizat, idei transformate în acţiuni, acţiuni transformate în artă şi dusă apoi mai departe. Pentru toate acestea, SUNETE vă recomandă cu toată seriozitatea (da, suntem şi serioşi) să-i ascultaţi pe toţi aceştia ce se rotesc în proprii vise pe lista celor şapte. Cine ştie, poate vă găsiţi vreo nouă formaţie preferată pe care s-o urmăriţi prin toate concertele din ţară sau, la vreun moment dat, de peste hotare. Play.

YellLow

Basska

Loungerie II

Pinholes

Roadkill Soda

Theory of Mind

Velosonics


PREMIILESUNETE

BESTNEW JAZZAvem o categorie destul de colorată... Am pornit de la ideea că am vrea să fie aici exponenţii noii generaţii, care vin cu suflu şi inspiraţie modernă şi care cumva vorbeşte noilor generaţii ce gustă muzica mai conceptuală. Jazz-ul trebuie tratat altfel decât restul categoriilor, asta şi datorită statutului de gen clasic, cât şi improvizaţiei, care a devenit un trend în toate genurile care se respectă!

Am numit la această categorie nume noi şi foarte noi, fiecare ciupind o bucăţică din jazz şi tratând-o cu infuzii din cele mai diferite, mă gândesc aici la fuziunile pe care ni le oferă Moonlight Breakfast de exemplu. Ei au luat swi ng-ul specific şi l-au expus beaturilor electronic-acustice, devenind prin inspiraţie şi euro-appeal una dintre cele mai cunoscute trupe de gen din afara graniţelor ţării, cunoscute fiind participările la finala Champions League sau Olimpiada de iarnă din Rusia.

Alexadrina, Mara şi Aylin & The Charms sunt trei nume care au înnobilat genul prin aportul experienţei personale – Alexandrina a venit cu pianul ei liniştit şi baladele moi, de catifea, iar Mara s-a remarcat prin nu-jazz-ul impregnat de zone electro, totul ambalat într-o apariţie feerică, voce şi mesaj impecabile. Aylin a intrat tot în zona de swing, însă dacă e să vorbim de ramura nu-jazz tipic, cred că fără a greşi îi putem încadra ca fiind exponentul principal al subgenului.

George DURBĂLĂU

Aylin & The Charms

Mara

Moonlight Breakfast

8 | Sunete | www.sunetelive.ro Octombrie, 2014

PREMIILESUNETE

Javra şi CuB (recent devenită PrazzBoys) sunt două proiecte nou-nouţe, ce explorează jazz-ul din perspective mai proprii genului tradiţional, dar cu shift-uri şi dinamică tipică secolului în care trăim. Javra adaugă laptopul în line-up-ul lor, ambele trupe aducând în componenţă artişti foarte talentaţi şi în căutare constantă de nou.

Berti Barbera şi Nicu Patoi sunt o prezenţă scenică ancorată adânc în genuri istorice, adaptările şi cele două albume reuşind să contureze noi orizonturi de interpretare şi abordare muzicală cu un aport profund personal. Talentul aici este distribuit egal întrei doi artişti ce se cunosc foarte bine pe scenă. TipTil trece cu o infinită eleganţă şi

lejeritate prin jazz şi new jazz, versuri cheeky, ritmuri swingy, bouncy dar relaxate, o lectură audio ce nu are decât un scop – buna dispoziţie. Iar Balako este un proiect superfresh ce aduce două lumi împreună prin intermediul esteticii jazzistice – folclorul adânc românesc şi cel autentic ...cubanez! Un mix ce le-a adus invitarea la festuri prestigioase de gen – North Sea Jazz şi Montreaux.

Dintre cei nominalizaţi vor fi prezenţi pe scenă membrii trupei Javra, despre care vom mai auzi de

acum încolo cu siguranţă.Aşadar, premiile

Sunete 2104 vă propune un exerciţiu de eclectism sonor, pe lângă exponenţii rock, electro, hip-hop fiind invitaţi să vă delectaţi şi cu jazz. pentru că unora încă le

place… jazz-ul!

Javra

Balako

CuB

Berti Barbera şi Nicu Patoi

TipTil


ROCK&ROLL


RECOMANDARE

de felurile instrumente sau voci.„Treptat, în doi ani şi jumătate,

locul nostru a devenit un mic paradis al iubitorilor de muzică, al artiştilor şi nu numai, totodată şi al publicului doritor de un sunet cald dat de acus-tica instrumentelor specifice jazz-ului. JazzBook este un rezultat al prieteniei şi căldurii oamenilor deosebiţi, care pun valoare în orice fac. Evenimente-le organizate aici sunt aproape întot-deauna acompaniate de muzică live, fie că e vorba de o degustare de vinuri, de aniversarea unui artist, sau pur şi simplu de o după-amiază relaxantă într-o zi de muncă.

Vă aşteptăm cu drag, de fiecare dată!”

Jazzy, jazzy sounds undeva prin apropiere de staţia de metrou Eroilor. Mergi pe o străduţă lun-guiaţă şi cât de cât îngustă, treci

de o maşină, două, pe care scrie Direc-ţia 5, ajungi la o intersecţie ceva mai aerisită şi drept în faţă observi un mic băruleţ pe colţ pe care scrie JazzBook cu nişte litere colorate. Precum atmo-sfera lumii în care eşti purtat atunci când faci acel pas peste pragul uşii.

Am spus „băruleţ” deoarece nu este un loc prea mare, dar e numai potrivit pentru ceea ce-şi propune să ofere – băuturi de toate tipurile, locuri foarte, foarte confortabile (serios, dacă faci greşeala să te aşezi într-un fotoliu, nu prea-ţi mai doreşti să te ridici şi

să revii la scaunul rigid de-acasă) şi o scenă potrivită pentru ce altceva dacă nu jazz.

Aşadar, intri, alegi un fotoliu ca să fii cât se poate de relaxat, comanzi ce-ţi pofteşte şi, de cele mai multe ori, asişti ori la un concert minunat, ori la repetiţiile vreunei trupe care pregă-teşte un concert minunat pentru mai târziu. E-un mediu propice întâlnirilor de orice fel, de la şedinţe de redacţie în care discuţi liniştit mari decizii de viitor cu prieteni şi colegi până la un rendezvous cu iubita ori iubitul. Ori iubiţii, în funcţie de tipul relaţiei, nu ştiu. Un pahar de vin sau un cocteil ori vreo tărie, ceva bun aranjat într-o far-furie şi încă nişte sunete plăcute create

JazzBook,din 2012 încoace

Edward Ciurea

Am reuşit să prind şi această ediţie de Folk You din Vama Veche, sau măcar părţile care au rămas în con-tinuare folk, pentru că în rest, dacă am sta să ne gândim puţin mai bine, fiind primul an în care nu s-a mai susţinut proiectul Stufstock, ceea ce ar fi mers acolo a fost inclus automat în cele câteva zile de folk, aşa că a ieşit un fel de Folkstock. Da’ chiar şi aşa, atmosfera a fost una faină, ca şi până acum, cu oameni prietenoşi, cu străini care devin cei mai buni priet-eni peste noapte, cu bere ieftină dacă te încumeţi să pleci de lângă scenă până la magazinul din spatele Stufu-lui. Şi, cel mai important, cu muzică bună pentru tot vamaiotu’.

A mai trecut oleacă de timp, m-am mai plictisit prin Bucureşti, după care mi-am suit cortul în spin-are şi m-am pornit către Braşov, către Râşnov, către Rockstadt. Şi mi-am proptit beţele cortului în gazon, după


BESTFESTIVALDa, ne-au lăsat fără Stufstock, B’estFest şi Peninsula anul ăsta, dar nu înseamnă că am dus lipsă chiar atat de grav de festivaluri sincere şi antrenante. Şi vai, cât de faine şi destrăbălate au fost toate! Din câte am auzit… pentru că na, am reuşit să ajung doar la trei dintre aceste şapte ce se găsesc în lista noastră. Adică aproape jumătate, deci nu-i atât de rău, zic eu. Adică tare-aş vrea să-l văd pe cel care a ajuns la toate, măcar o zi.

PREMIILESUNETE

Edward Ciurea


care am început să-mi fac treaba şi s-o amestec cu distracţie. Chiar dacă genul muzical care a fost urcat pe scenă la Rockstadt nu este tocmai cana mea de ceai, că e puţin cam prea dur pe alocuri, asta n-a însemnat deloc că oamenii prezenţi, la muncă sau la distracţie şi ei, n-au fost cei mai faini parteneri ai experienţei de festival. Genul de persoane cu care te împrieteneşti înainte să ajungi la destinaţie, încă din tren, şi cu care păstrezi legătura mult timp după ul-tima zi de concerte. Şi de ploaie… da’ sincer acum, ce-i ăla festival de metale fără ploaie şi glod? Nu l-aş fi preferat în niciun alt mod.

Iar după încă ceva aşteptare, am vizitat ultimul festival al acestui an, de data aceasta în confortul oraşului. BalKaniK Fest a propus publicului bucureştean o suită de formaţii cu influenţe balcanice şi ceva reggae, muzică ţigănească autentică şi for-mule de zece sau mai mulţi membri în acelaşi timp pe scenă. Genul acela de zdrăngăneală tipică şatrelor no-made. Dansul venea fără să ştii, te trezeai pur şi simplu delirând prin public cu berea-n gât în timp ce vreo mână de artişti loveau în instrumente sau le mângâiau. Trei zile şi trei nopţi de petrecere în Grădina Uranus.

Asta înseamnă, în linii mari, un festival. Câteva zile în care, cel mai

probabil, stai la cort şi-ţi numeri în fie-care dimineaţă banii rămaşi şi chiloţii curaţi, câteva zile în care liniştea e cel mai îndepărtat lucru şi muzica te ţine treaz cu mult peste ora la care de obi-cei dormea şi patul sub tine. Bere la pahar, poate o insolaţie, poate o firmă de pază care să te surprindă prin ati-tudinea promovată… Pe bune, ţin să îi felicit pe Andrei Irode şi pe ai săi co-legi pentru ceea ce au făcut la Râşnov! Era mare nevoie de ei în felul în care au fost prezenţi.

Închei aici, mă îndrept către cort şi îmi urez aşteptare uşoară până la anul. Şi vouă la fel!



PREMIILESUNETE

BE

STA

LT

ER

NA

TIV

ERock-ul românesc mainstream n-o duce prea bine – distors-ul s-a înmuiat, tobele au uitat de break-urile „îndrăcite” de care vorbeau cândva Phoenix, bass-ul s-a aşezat cuminte la colţ, acceptând mi-siunea de simplu acompaniament pentru linii ritmice blânde şi in-ofensive. Rock-ul mainstream, altă dată plin de atitudine, poartă astăzi botniţă.

Din fericire, încă avem alterna-tiva unor trupe curajoase, conectate la pulsul tot mai neastâmpărat al unor noi generaţii care-şi caută idolii. Din cenuşa mainstream-ului vândut pentru câteva zeci de mii de like-uri şi vizualizări se naşte alternativa. Iată nominalizaţii categoriei best al-ternative.

Daniel Radu e un om care vă poate povesti multe despre rock-ul românesc (şi nu numai). Desigur,

voi îl ştiţi sub un alt nume: Dan Byron. Povestea lui începe, pentru mulţi dintre voi, la Cluj, alături de Kumm. Dan şi-a urmat calea, apoi, alături de Urma, iar din 2006 ne bucurăm de byron. În opt ani, byron au reuşit să facă minuni pe scena muzicală de la noi. Să enumerăm câteva, la întâmplare: primul blu-ray live românesc, prima coloana sonoră a unui serial original HBO, un album de studio editat atât în română cât şi în engleză, o serie de concerte – improvizaţie... Abia aştept continuarea.

Ştefan Tivodar

byron


PREMIILESUNETE

Istoria Urma e una cel puţin la fel de intensă. Piesele au venit de la Mani Gutău, iar albumul lansat în 2003 („Nomad rhymes”) a devenit peste noapte un clasic în colecţia unei generaţii flămânde de muzică nouă, de alternative acustic. Pentru mulţi, electricul „Trend off” (albu-mul Urma cu numărul 3) este cel mai bun material românesc de după Revoluţie – din păcate, el marchează despărţirea regretabilă a echipei orig-inale. Din fericire, Urma a primit şansă de a începe o nouă viaţă, în 2009. Concertele lor transmit o en-ergie molipsitoare, demnă de orice întâlnire cu un nume mare al muzicii „de-afară”.

Fondat în 1997, grupul Kumm s-a reinventat constant, depăşind barierele etichetei de rock alternativ şi reuşind să se înrădăcineze în co-tidian chiar şi fără ajutorul concesi-ilor spre comercial. N-ai cum să nu ştii piese precum 1000 de chipuri, Morsa, Hear myself, One in a mil-lion sau Butterflies. În 2014, Kumm au lansat albumul cu numărul 6, „A mysterious place called somewhere”, iar Eugen Nuţescu pare să aibă pla-

nuri tare faine pentru perio-ada următoare.

Toate lucrurile bune par să se-ntâmple pentru alternative-ul româ-nesc la Cluj Napoca. La fel ca Urma şi Kumm, Grimus şi-au început povestea în Cluj, în 2005. După trei albume de studio (ultimul, "Emer-gence", lansat în 2014), concerte pe

scene din România şi din afară (între care şi concertele ca opening act pen-tru RHCP şi Deep Purple), Bogdan Mezofi şi compania nu dau semne de oboseală, iar asta-i bine.

Robin and the Backstabbers sunt printre puţinii „alternativi” care-au ales calea artei în muzica lor. Atent construite, lumile videocli-purilor RATB conturează din 2010 încoace un peisaj aparte, nu de puţine ori brutal de sin-cer. Cei şase au la activ un singur album, „Stalingrad”, însă piese precum Soare cu dinţi, SPNZRTR, Sat după Sat ori varianta lor la Când te-am cunoscut, Cristina n-au nevoie de introducere suplimentară.

Albumul numărul

2, „Arhanghel'sk”, e anunţat pentru 2015.

2002, Focşani – iată coordo-natele spaţio-temporale pentru de-butul celor de la Travka. Urmând aceeaşi linie a rock-ului ca operă de artă, Travka au lansat două albume care-au schimbat din temelii viziu-

nea publicului asupra ideii de rock alternativ: „Cora-bia nebunilor” şi „Vreau să simt Praga”. Concertele lor aprind controverse şi deschid minţi – Travka sunt printre puţinii artişti ai prezentului care nu s-au ferit, în discursul lor, de teme politice sau adevăruri incomode.

Lista nominalizărilor pentru „best alterna-tive” se încheie cu Les Elephants Bizarres. Cu toţii ştiţi Hello! says the

Devil – piesa devenită hit în 2008. Cei cinci <elefanţi> au însă mult mai multe la activ: două albume (cel mai recent, „Zoologic”, a fost lansat în 2014), sute de concerte în toată ţara, dar şi pe scene precum cea a festivalului Exit (Serbia) ori Spirit of Burgas (Bulgaria). După şapte ani de evoluţie, fiecare nouă întâlnire cu Les Elephants Bizarres e la fel de plină de energie şi surprinzătoare.

Travka

Kumm

Robin and the Backstabbers

Grimus

Urma

Les Elephants Bizarres

Muzica electronică redefineşte practic existenţa, în ideea în care timpul se opreşte în loc şi încerci să te detaşezi de realitate şi să simţi cât mai multe emoţii deodată. E ca o transă care te cu-prinde uşor, te ţine câteva ore în-tregi, ca un drog tare de care nu te mai saturi, eliberându-te de orice vibraţii negative. Ca şi cum ţi s-ar deschide ochiul minţii şi ai putea asimila atât de multe informaţii cât să găseşti poate răspunsuri la întrebări nebănuite. Te face liber să dansezi cum vrei, să te simţi cum vrei şi să pluteşti undeva deasupra mulţimii care te acompaniază de obicei la astfel de evenimente. Generează pură adrenalină, energie şi spontaneit-ate şi sincer, eu una nu am văzut niciodată oameni trişti pe tripuri electro.

O să mă opresc acum din visare, căci de obicei îmi place să retrăiesc anumite event-uri când trebuie să dezbat subiecte de genul şi devin cam euforică. Anul acesta, la Premiile Sunete avem nominalizaţi numai oameni de seamă pe categoria „Best electro”: Aria Urbană, Golan, Brum, Şuie Paparude, Silent Strike, Danaga şi Karpov not Kasparov. Sigur, am putea continua această enumeraţie de artişti care merită din plin un „Jos pălăria!” pentru muncă şi dedicarea lor, dar mai ales pentru ceea ce oferă constant publicului, însă... ştiţi vorba aia „lasă, că ne facem noi mari şi într-o zi o să îi avem pe toţi”. Oricum, să poves-tim un pic despre aceşti băieţi care creează magie muzicală.


BESTELECTRO

PREMIILESUNETE

Când ai nevoie să te injectezi cu puţină energie, când ai o stare de nestare (ştiu, sună destul de dubios dar de obicei nu ştiu cum să cataloghez sentimentul ăsta deşi sunt aproape sigură că ştiţi despre ce este vorba), muzica electro poate să pună în ordine haosul din sufletul şi mintea ta. Soundurile electro nu fac decât să depăşească limitele imaginaţiei şi să te transpună într-un univers paralel, în care beaturile iau formele pe care tu ţi le imaginezi în timp ce dansezi pe frecvenţe joase.

Andreea Chirilov


Danaga, deşi iniţial a fost atras de partea rock a muzicii, ul-terior a vrut să exploreze cât mai mult sound-ul, construind un fel de călătorie spirituală, cu influenţe folclorice, hip hop şi jazz care te introduce într-o stare pură de chilleala.

Ultimii, dar nu cei din urmă, Karpov not Kasparov îmbină nişte elemente vintage cu sound-uri elec-tro, reuşind să creeze o dinamică surprinzătoare care te cuprinde instant. Mai mult de atât, creează o poveste psihedelică într-o oare-care măsură, combinând muzica cu actul teatral.

Aria Urbană, sunt nişte ex-ploratori ai muzicii electro, după cum se autodenumesc, care invită publicul să experimenteze prin soundurile lor, influenţate fin de genuri precum trip hop, indie, dub şi dnb. Nişte visători incurabili, îmi amintesc un pic de Norzeatic prin jocul de cuvinte pe care îl creează.

Pentru Golanii noştri nici nu cred că mai e nevoie de prezentare. Au avut o ascensiune uimitoare într-un timp atât de scurt, iar pub-licul electro efectiv este hipnotizat atât de instrumentalele lor cât şi de prezenţa scenică, care emană atâta dinamism şi aşteaptă la rândul lor să primească asta.

Brum, în ciuda numelui foarte sugestiv, au un stil muzical foarte trippy, deloc zgomotos. Sunetele pe care le încheagă eclectic îţi cuprind întreg corpul iar sinthurile agresive pe care le folosesc te fac să te simţi out of space.

Şuie Paparude, ca întotdeauna, o să se regăsească în inimile noas-tre indiferent de vreme. Cred că am crescut şi m-am format pe muzică lor, cu ei am învăţat „ca inimă ta moare atunci când sunetul dis-pare”. Şi câtă dreptate au, ce ne-am face fără muzică?

Următorul pe lista noastră, Silent Strike, şi-a lansat de curând un nou EP care este absolut uimitor. Este genul de artist care prin muzica lui îţi transmite un amalgam de feelinguri, simţindu-le pe toate deodată, ameţindu-te ca într-un carusel.


PREMIILESUNETE

BESTROCK

Dacă la categoria Best Newcomer era posibil să nu ştiţi foarte bine despre cine vorbim, aici ar fi puţin ruşinos să nu cunoaşteţi formaţiile propuse de pe lista noastră, meticulos compusă şi ea, evident. Adică, hai pe bune, toată lumea ştie şi a ascultat într-una Coma, Days of Confusion, Implant pentru Refuz, Luna Amară, Omul cu Şobolani, Toulouse Lautrec şi Viţa de Vie (aha, tot alfabetic). Şi pe bună dreptate, doar n-o fi nevoie să justific motivul pentru care aceste trupe se regăsesc pe lista celor şapte când vine vorba de cel mai bun rock al lui 2014. Prin lansări, prin concerte de tot felul, prin tot ce vreţi.

Şi de această dată lista ar fi continuat şi ar fi tins către infinit, că nu ducem noi lipsă de trupe bune de rock din România. Sau de la prietenii cu care împărţim o limbă şi nu numai. De fiecare dată când arunc un ochi peste evenimentele ce urmează să se petreacă, înghit oleacă-n sec dacă văd că vreuna dintre cele mai devreme enumerate concertează într-un

Degetu’ opozabil ascuns, arătătorul ridicat, înjurătorul şi inelarul culcate, ăla mititel ridicat şi el. Şi let’s fucking rock! Îmi imaginam într-o zi nu prea îndepărtată în trecut că dacă n-ar fi existat muzica rock şi câteva subgenuri ale ei, lumea n-ar fi ştiut cum să iubească în felul în care o face astăzi. Şi dacă mă contrazice careva, n-am nimic cu el, but he’s wrong and I hate him. Trecând peste ceea ce poate aţi înţeles că era o glumă (mai mult sau mai puţin), hai să vedem ce-i şi cu rock-ul lui 2014.

Edward Ciurea

Coma

Days of Confusion


PREMIILESUNETE

alt oraş în afară de Bucureşti. Să nu-mi fie luată în nume de rău afirmaţia – mă bucur enorm să ştiu că muzica lor ajunge peste tot, prin toate colţişoarele, că-mi amintesc de liceu şi de cum speram de fiecare dată să vină să cânte şi la mine în oraş, da’ acum că nu mai sunt acolo, îs egoist şi vreau să-i ţin mai mult pentru mine. Fericire elevilor şi studenţilor din toată provincia! Şi, de fapt, nu doar lor, că rock-ul transcende generaţia.

De multe ori mi-a spus un prieten că toate genurile muzicale, fără excepţie, sunt bune şi merită ascultate dacă artiştii care le cântă îşi fac treaba cu pasiune şi sună aşa cum trebuie. Că nu e musai să renegi ceva doar pentru că nu e „pe filmu’ tău”. Şi, chiar dacă pot să înţeleg ideea aceasta, mi-e imposibil să nu pun rock-ul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului meu fictiv. Aia e, deal with it, gusturile nu se discută, se gustă. Că-s gusturi. Dooh!

Am stat, discutat, băut o bere, două, mai discutat încă puţin şi am ajuns la aceşti şapte pentru categoria celui mai bun rock al anului ce urmează să ne lase şi el în pace, că-i sătul de noi şi nu-l condamn. Aşadar, pe întâi noiembrie, while still fighting for it, ne va prinde bine rolul să aşternem praf de stele pe toate pietrele albe care, ascunzând delfini şi ponei, ne vor cânta povestea. Şi vom şti că nu se termină aşa! Shitness, că mi-a luat ceva până am găsit formularea asta, chiar dacă nici ea nu-i grozavă.

Apropo, mai ţineţi minte care era parola pentru piatră din Age of Empires II? – Rock on!

Implant pentru Refuz

Viţa de Vie

Toulouse Lautrec

Luna Amară

Omul cu Şobolani

Sigur, nopţile nedormite îşi spun cuvântul, însă satisfacţia pe care o dobândesc în urma fiecărui eveni-ment este mereu diferită şi totuşi inegalabilă, când vede că reuşeşte să mişte publicul – zeci, sute, poate mii de suflete care vibrează în direcţia mixurilor unui singur om şi care îşi trag energia din ceea ce el are de oferit. Până la urmă nu contează ce tip de DJ este, nu contează dacă bagă muzică de pe CD-uri sau de pe plăci, atâta timp cât magia vine din mâinile care sunt la platane.

Unul dintre DJ-ii de renume de la noi din ţară, care este consid-erat veteran al acestei meserii este nimeni altu’ decât DJ Vasile. Este genul de om căruia i-a plăcut tot timpul să se poată exprima liber, tocmai de aceea o face prin mix-urile pe care le livrează publicului. Tot el este şi cel care a reuşit, după revoluţie, să sădească în minţile oamenilor nevoia de a asculta muzică de calitate, motiv pentru care şi-a început activitatea la radio şi s-a implicat să promoveze tot ce ţinea de underground în România, zonă neexplorată pentru acea perioadă.

Acum că am prezentat „tăticul” disc jokey-lor, e lesne de înţeles că trebuie să amintim şi alte personalităţi care ne bagă în febra


BEST DJPREMIILESUNETE

Nu ştiu câţi dintre noi ne gândim într-adevăr la ce înseamnă meseria de DJ. Se investesc ore de muncă pentru a mulţumi oamenii care vin să se recreeze şi să se rupă de realitate pe muzica lui. Pentru că până la urmă, un DJ bun este cel care reuşeşte să îşi spună povestea prin muzică şi la fel de important, cel ce reuşeşte să mobilizeze publicul să ţopăie fără oprire de seară până în zorii zilei. Este o muncă în care dacă nu se observă pasiunea pentru sound şi pentru mixaje, nu poţi să supravieţuieşti, pentru că – să fim serioşi – sunt mulţi DJ „wanna be” apăruţi peste noapte, pentru că ei consideră că e uşor să faci un scratch, dar totul e mult mai intens de atât. Astfel, pe lângă faptul că trebuie să fii un bun cunoscător al aparaturii pe care o ai la dispoziţie, al tehnicilor de mixaj şi să ai o cultură muzicală mai tare ca piatra, trebuie să ştii să le îmbini şi să înveţi în timp să citeşti reacţiile oamenilor, anticipând astfel care este următoarea piesă care să le zguduie creierul. Şi dacă pe lângă toate astea se adaugă şi dozajul perfect de creativitate, reuşeşti să creezi o atmosferă paradisiacă.

Andreea Chirilov

Dj Vasile


dansului până dis de dimineaţă, mai ceva ca la petrecerile din Ibiza. DJ Albu, Vlad Dobrescu, Planet H, toţi cunoscuţi pentru colaborările din lumea underground şi pentru evenimentele de neuitat de la care mai mereu ne întoarcem cu o febră nesimţită a gâtului. Oameni care ştiu să anime spiritele şi cum să întreţină un vibe pozitiv şi super energic. Oameni care creează seturi ce emană pură magie, care au ca obiective să unească suflete ahti-ate după muzică şi să stârnească zâmbete pure pe chipurile acestora. În aceeaşi categorie intră DEX şi Charlie Boy, care trăiesc prin mix-urile pe care le livrează publicului şi simt satisfacţia înzecită în momen-tul în care văd că şi ei rezonează pe aceeaşi frecvenţă.

În momentul în care munca este condimentată de pasiune, este normal ca tot ce iese din acele mâini să fie ceva extraordinar. Nu mai vorbim de câştiguri ma-teriale, deşi şi ele sunt destul de motivatoare, ci vorbim de faptul că devii un lider, un marcator de direcţii pentru o altă generaţie care efectiv se hrăneşte (la nivel informaţional şi cultural) din ceea ce tu ai de oferit ca DJ.

Dj Vasile

Vlad Dobrescu

Charlie Boy,

Dex

Planet H

Dj Albu

Undoo

Pasionaţi ai genului trance de peste tot, din capitală ori din provincie, din România ori de pe lângă, au început probabil să-şi stoarcă zilnic creierii imediat ce a fost anunţat acest show, gândind tot felul de posibilităţi. Ce anume va aduce nou, ce hituri vor fi ascultate, cu ce o să se îmbrace, ce se va observa pe lângă muzica electrică. Şi pun pariu că sunt câţiva care şi-au pus pe desktop un widget din acela cu AMR în care au setat data şi ora şi se uită pe el de zece ori pe zi, poate, poate ar veni mai repede momentul.În încheiere, întind sobre păreri de rău celor care au nenorocul vârstei de sub 16 ani, căci o regulă importantă la acest eveniment este tocmai limita de vârstă 16+. Sorry, party people, dar va veni şi vremea voastră. Nu vă grăbiţi, că n-au intrat zilele-n sac şi nici Armin n-a ieşit la pensie. Şi nici nu-şi anunţă prea curând retragerea de pe scenă.

Se cheamă Only Intense pentru că n-ai cum să mergi la un concert de acest gen şi să fie doar „meh…”. Not my

style, s-o spun pe aia dreaptă, dar acei câţiva fani de ordinul milioanelor pe care-i aduce domnul van Buuren în spate sunt sigur că trepidează frenetic pe ritmurile impuse de acesta pe toata lungimea ultimului turneu.

Ideea unui turneu internaţional s-a născut la începutul carierei lui Armin van Buuren şi a fost dezvoltată într-un proces dinamic de lungă durată bazat pe importantul aport adus de DJ-ul olandez scenei EDM. Profund inspirat de lansarea celui mai nou album al său, „INTENSE”, faimosul DJ a decis ca a venit timpul să îşi împlinească încă un vis; aşadar, Armin van Buuren şi compania de producţie de evenimente ALDA EVENTS şi-au unit forţele cu directorul de teatru Jos Thie şi

geniul în creaţie Sander Reneman, această uniune deschizând o pagină importantă în istoria show-urilor de muzică electronică din întreaga lume.

„Show-ul ARMIN ONLY este o abordare neconvenţională şi fresh. Sufletul evenimentului va rămâne DJ set-ul, dar ca acesta să fie şi mai interesant pentru public, totul este pus în scenă ca o producţie teatrală” – spune Armin van Buuren.

Ca un rezultat firesc al ideilor geniale şi al muncii susţinute, biletele la aceste evenimente „ ARMIN ONLY INTENSE” din toată lumea sunt SOLD OUT la câteva ore de la anunţarea show-ului. Bucureştiul este una dintre cele peste 20 de destinaţii pe care Armin le va vizita, şi al doilea oraş din Balcani după Sofia – Bulgaria, care va avea plăcerea să ia parte la ARMIN ONLY INTENSE la Romexpo, pe data de 8 Noiembrie.


EVENT

Armin Only

Dragoş Snatt

În martie, Shadowbox au lansat la Atelierul de Producţie primul lor album, intitulat „100 Hz”. Cei patru nu se aflau la prima încercare: grupul format în 2012 a produs deja un prim EP, numit „The Hidden Elements”. „100 Hz” rafinează şi dezvoltă temele primului material, dovedind că rap-ul înseamnă mai mult decât rime.

Subcarpaţi au lansat pe 13 iunie, în cadrul evenimentului Street Delivery din Bucureşti, cel de-al 3-lea material de studio: „Pielea de găină”. Elementele definitorii pentru stilul Subcarpaţi rămân aceleaşi: muzica electronică şi hip-hop-ul se amestecă într-un tot unitar, plăcut spre ascultare şi potrivit spre dans, prin mijlocirea


PREMIILESUNETE

BESTALBUMFM-ul românesc nu sună deloc liniştitor: majoritatea posturilor de radio difuzează, zilnic, aceleaşi piese, uneori în acelaşi playlist standard de la o zi la alta. Ai spune că muzica românească şi-a pierdut inspiraţia, încredinţându-şi viitorul doar pe mâna câtorva compozitori şi utilizând doar câteva şabloane.Din fericire, nu-i chiar aşa. Dincolo de formule câştigătoare şi single-uri de-o vară menite doar să culeagă bani, muzică românească încă trăieşte prin artiştii care se încăpăţânează şi vor mai mult. În România încă se mai produc, lansează şi ascultă albume, iar asta e al naibii de bine. Iată nominalizaţii anului 2014 pentru cel mai bun album.

Ştefan Tivodar


se simte şi de această dată – materialul e produs impecabil şi reprodus până la virgulă în evenimentele live.

Alexandrina Hristov încheie lista nominalizărilor pentru cel mai bun album cu „Flori de spin”, material apărut în primăvară anului acesta după aproape doi ani de muncă de studio. Pe copertă e trecut doar numele Alexandrinei – albumul, însă, este unul solid şi coerent, în care nu simt nicio clipă că muzicienii ce contribuie la orchestraţii n-ar face parte din echipa de creaţie. „Flori de spin” e o bijuterie atât din punct de vedere muzical cât şi grafic, dovedind un anume gen e profunzime pe care sper să-l găsesc la cât mai mulţi artişti români în anii ce vor veni.

unor teme din folclorul românesc. Nu cred că-i cazul să va spun ceea ce ştiţi deja: piesele Subcarpaţi creează dependenţă.

După aventura bilingvă a celor 30 de secunde de faimă, byron revin cu un album surprinzător. „Melancolic” este o colecţie de piese cântate în limba română ce au apărut pe coloana sonoră a serialului original HBO „Rămâi cu mine”. Sound-ul în principal acustic e captat şi prelucrat excelent, spre a oferi una dintre cele mai plăcute experienţe de ascultare pe care subsemnatul le-a trăit în ultima vreme.

Unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale clujene, Theory of Mind au lansat materialul

lor de debut în clubul Control, la final de 2013. Albumul, ce poartă numele trupei, surprinde prin orchestraţii atent produse şi un sound bine pus la punct. Clujenii îşi etichetează produsul ca „dream pop”, însă găseşti mult mai mult de atât în spatele coperţilor albumului lor. „Theory of mind” e un album de ascultat pe repeat şi savurat în cele mai profunde detalii.

Jazz-ul e, pentru mine, potrivit mai de grabă scenei decât studioului de înregistrare. Există, desigur, excepţii notabile şi mă bucur să spun că România îşi are şi ea locul pe harta acestor excepţii în jazz. „A Pasha's Abstinence”, materialul lansat de Sebastian Spanache Trio şi invitaţii lor e minunat în a echilibra tehnica de studio cu momente de strălucire caracteristice improvizaţiei de scenă.

„System of Sound” e cel de-al doilea album al celor de la ROA. Materialul nu mai are nevoie de nicio prezentare: piese precum Sonata În La Minor, D-aia, se află acum în playlist-ul standard al oricărui club cu ştaif. Experienţă proiectelor UNU' şi Junkyard


PREMIILESUNETE

BESTVIDEONecazul şi totodată binecuvântarea cu imaginea asociată muzicii este că ne spulberă propriile desene şi presupuneri. Câteodată ştim deja piesa din alte surse. Am ascultat-o în tot soiul de contexte şi situaţiile din jurul nostru i-au desenat deja un videoclip – videoclip căruia îi suntem în egală măsură regizor şi actor principal. Alteori, clipul e prima noastră întâlnire cu un artist şi muzica lui. Oricum ai trăi povestea, un lucru e clar: videoclipul poate da aripi unei piese sau o poate cufunda în anonimat.

Alături de regizorul Michael Mircea, cei patru cetăţeni din formula de scenă GOLAN ne vorbesc despre promisiuni încălcate. Pânza e Berlin-ul contemporan, iar paleta de culori vintage se potriveşte ca o mănuşă piesei cu parfum trippy-melancolic. Bine filmat, bine montat, clipul îţi deşteaptă curiozitatea să afli şi să asculţi mai mult, iar asta e întocmai ceea ce un clip ar trebui să facă.

La mijloc de februarie, COMA au spart tradiţia trupelor româneşti de rock alternativ înfiinţate în preajma trecerii în noul mileniu, lansând o piesă nouă. Chip a beneficiat şi de un videoclip, produs de echipa Black Moon. Veţi regăsi în materialul video feţe familiare: Adrian Despot, Radu Almăşan, H8, Junkyard,

Ştefan Tivodar


PREMIILESUNETE

componenţi din trupele EMIL, White Walls sau Breathelast. Dacă n-aţi apucat să vedeţi încă videoclipul aţi face bine să nu vă aşteptaţi să dezvăluim vreun secret. Tot ce vă pot spune e că la final de piesă am avut senzaţia că am urmărit una dintre înregistrările trupei în vremurile ei de maximă notorietate.

Unul dintre rarele momente în care industria video românească a arătat întocmai ca cea de-afară s-a consemnat în martie 2013, odată cu lăudabilul efort de montaj şi editare depus pentru "Caută", o piesă marca OCS. Filmat în spaţiul barului Dianei 4, materialul video arată foarte bine - câteodată, ai chiar senzaţia că Dan Amariei şi compania au angajat echipa din spatele fenomenalului "Sin City". Piesa în sine nu mi-a spus mare lucru, însă videoclipul face toţi banii.

Vlad Dobrescu vede viitorul foarte clar şi ne spune ce-o să

fie, fără ocolişuri. Deliric şi DOC îi dau o mână de ajutor să transmită mesajul, iar Reeanimation Studio desenează peisajul în singurul clip animat românesc al listei noastre de nominalizări. La drept vorbind, nu cred că o altă soluţie video ar fi dat rezultate mai bune: materialul video ilustrează perfect povestea încă nescrisă a transformărilor din lumea în care trăim. Globul de cristal e cel mai bun videoclip de hip-hop pe care l-am văzut în ultima vreme.

Sensor împrumută câteva tuşe din videografia Radiohead pentru You Give, videoclip realizat de echipa Kult Studio şi publicat în 2013. Văd în You give exemplul perfect al unei piese foarte bune cu care s-ar fi putut face, vizual mult mai mult. Clipul are momente de un dinamism genial, dar şi momente în care cadrele înregistrate în studio m-au deconectat total de la ritmul piesei.

Bucureşti, Budapesta, Bratislava, Praga, Berlin, Hamburg şi Copenhaga – iată oraşele în care echipa de producţie coordonată de Silviu şi Bogdan Mustăţea (Brothers M) a capturat cadre pentru cel mai recent clip VUNK. Ne facem auziţi arată foarte bine şi sprijină perfect lăudabilul demers protestatar al

unei trupe cunoscute până nu demult pentru compromisuri comerciale destul de greu de digerat.

Grimus închid lista nominalizărilor la categoria „Best Video” cu un material lansat în octombrie 2013, sub egida Rival Film. Ultrapromovata High nu-i tocmai cel mai bun produs audio Grimus din punctul meu de vedere, însă videoclipul reuşeşte să stoarcă la maximum lirica piesei şi presupun că majoritatea privitorilor de sex masculin au văzut deja materialul de câteva ori. N-are rost să va explicăm ce se-ntâmpla cu Laura Cosoi pe parcursul celor trei minute de clip – dacă nu l-aţi văzut încă, cel mai bine ar fi să deschideţi canalul oficial de Youtube al Grimus şi să aflaţi singuri.

Industria românească de hip-hop, de ceva timp, a început să scoată capul la lumină şi să îşi pună amprenta nu doar în rândul românilor, ci destul de mult şi prin Europa. Popularitatea asta se datorează nu doar subiectelor pe care le abordează şi promovează a – în general, politică şi societatea, naţionalismul, diferenţele dintre clasele sociale şi cultivarea unei atitudini anti-sistem tocmai pentru a combate injustiţia şi nedreptăţile pe care mulţi le resimt în propria ţara - ci şi artiştilor care într-adevăr îşi dau interesul şi investesc pentru a menţine această cultură vie. E adevărat, România încă nu a ajuns la stadiul în care să aprecieze îndeajuns această scenă, ca atare marea majoritatea hip-hoperilor continuă să ţină microfonul în mână pentru fani, pentru principiile şi valorile pe care le au şi pentru că până la urmă asta ştiu să facă cel mai bine, asta este ceea ce îşi doresc. Oamenii tind să blameze artiştii care se comercializează, care ies din zona underground şi încep să se facă auziţi pe la radio sau diverse canale mediatice, însă cam ăsta este conceptul de evoluţie, concept prin care ei se pot face auziţi.

Nu cred că e nevoie să amintim cine a ajutat la închegarea acestei culturi în România, punând bazele hip-hopului într-un timp destul de incert, marcat de experienţele comuniste. Vom menţiona totuşi câteva nume grele peste care nu putem trece cu vederea , care la începutul anilor ‘90 puneau cărămidă cu cărămidă că să creeze o identitate românească autentică: BUG Mafia, Paraziţii, R.A.C.L.A, Getto Dacii, Deceneu, Methadon 5000 sau Vexxatu Vexx şi mulţi alţii care în timp au reuşit să se claseze în inimile fanilor hip-hop. Mulţi dintre ei au rezistat


PREMIILESUNETE

BESTHIP-HOP

Andreea Chirilov


şi continuă să lupte cu sistemul, construind un front comun care promovează libertatea exprimării şi o societate în care să primeze valorile pozitive, alţii au considerat că direcţia în care se îndreaptă este anevoioasă şi destul de dificilă, însă până la urmă toţi au marcat piaţa muzicală şi vor rămâne nişte piloni de sprijin şi de referinţă pentru fani.

Dar să ne întoarcem către prezent: hip-hopul pentru mulţi înseamnă o deschidere către realitatea ce îi înconjoară, pentru că se regăsesc în versuri, în atitudini şi principii. Dacă la început, muzica asta era ascultată în cercuri destul de restrânse, astăzi scena underground este în atenţia publicului şi putem să ne bucurăm de un număr din ce în ce mai mare de evenimente care ni se pun la dispoziţie pentru satisfacerea poftelor muzicale. Unde mai pui că ori de câte ori mergi la o lansare sau la un concert, în 90% din cazuri te simţi ca într-o cutie de chibrit, iar asta o menţionez într-un sens cât se poate de bun, pentru că artiştii reuşesc să umple locaţiile până la refuz, hrănindu-se nu doar cu muzica pe care o iubesc, ci şi cu energia transmisă de public.

Am menţionat nume cu rezonanţă ale industriei hip-hop care au pus bazele acestui curent, putând spune că sunt practic „tăticii” ei, urmează să mutăm reflectoarele şi pe cei care continuă să creeze muzica bună şi să ne delecteze auzul: CTC, consacraţi, neschimbaţi şi cu acelaşi mesaj care persistă încă de la înfiinţarea lor, Shadowbox, care ne electrizează cu soundul lor eclectic străpuns de influenţe dub şi electro şi Subcarpaţi, care au câştigat inimile împătimiţilor de muzică

prin armonia cu care combină hip-hop-ul cu elemente folclorice şi întoarcerea spre valorile tradiţionale. Sigur, nu vom uita să aclamam nici nume precum Omu Gnom şi AFO, care efectiv rup scena freestyle-ului ori de câte ori au ocazia

sau Dragonu, un MC complet care a reuşit să influenţeze minţile atâtor tineri împătimiţi de rap şi hip-hop prin jocurile de cuvinte.

CTC

AFO

OMU GNOM

RAKU

PARAZIŢII

SHADOWBOX

SUBCARPAŢI


PREMIILESUNETE

Era necesar. Și bineînȘeles, nu am să neg că este născut din anumite frustrări... profesionale. În România lucrurile stau aȘa – jurnalismul muzical este considerat fratele mai mic, subnutrit, care mai este Și vitreg – al „marii” prese, a subiectelor „importante”. La rândul meu am făcut presă socială Și un pic – da foarte puȘin – presă politică. De politică am fugit când mi-am dat seama că nu am ce îmi trebuie – toate calităȘile pe care trebuie să le aibă un politician, cumva trebuie să le aibă Și un jurnalist politic. CalităȘi pe care majoritatea lumii normale le consideră defecte! Există cu siguranȘă excepȘii, nu le neg Și datorită lor am Și ales această carieră. Însă am găsit această niȘă, a jurnalismului cultural, după care atracȘia gravitaȘională inevitabilă către muzică a schimbat radical direcȘia mea. Am povestit despre mine căci, cel puȘin acum 11 ani nimeni nu termina jurnalismul cu gândul să facă presă muzicală, aȘa cum cred că a fost cazul Și în ceea ce îi priveȘte pe cei ce urmează a fi premiaȘi la această categorie onorifică. Avem un dialog între generaȘii pe scenă (nu este prima oară când Sunete iniȘiază astfel de întâlniri providenȘiale) Și asta pentru că da, cred că putem să agăȘăm eticheta de jurnalist muzical Și unui membru al generaȘiei noastre. Make that 2 membri! Doi membri de fiecare parte a istoriei baricadate de revoluȘia din ’89. Din vechea gardă Și încă actuală din multe puncte de vedere, îi avem pe doi grei – Florin Silviu Ursulescu Și Alex Revenco. În cazul lui FSU, cum este cunoscut celor din industria muzicală, am putea ocupa o mare parte din ediȘia actuală doar pentru a menȘiona frânturi din CV-ul său impresionant. A scris peste tot, a fost om de radio, de festivaluri de muzică uȘoară, un profesionist omniprezent în peisajul atât de presant al anilor comunismului,

PREMIUL

JURNALISMPRINTRE SUNETE

George Durbălău


PREMIILESUNETE

promovând muzica la nivelul unui pasionat autentic. Alex Revenco este la un pol opus parȘial, este de asemenea un pasionat ireversibil Și un atent observator/recenzor al realităȘii muzicale a anilor contemporaneităȘii. Pentru generaȘia mea este un tip fantastic, prezent pe unde nu te aȘtepȘi – atât de eclectice sunt gusturile lui! LenȘi Chiriac este un nume de care rockerii adevăraȘi au auzit Și pe care l-au urmărit constant, căci jurnalistul de faȘă a cam impersonat miȘcarea rock din România mult timp. Fie că vorbim de Heavy Metal Magazine, Radio România ActualităȘi sau Radio BucureȘti, fie că vorbim de activitatea de organizator evenimente, LenȘi este un om destinat zonei din faȘa Și spatele scenei, din spatele microfonului Și cu tastatura la degete. Este unul dintre jurnaliȘtii premium în zona muzicală.Din partea echipei de tineri îl avem pe Răzvan Rădulescu, cunoscut industriei Și fanilor (de data asta) ca Hefe. Implicat până la măduvă în muzică (rock în special), Hefe face parte din trupa Coma, una dintre preferatele all time ale fanilor rock din România, are emisiune la MTV deja de 9 ani, este implicat activ în organizarea de evenimente medii Și mari Și scrie de 9 ani Și la noi. Cred ca este suficient. Bogdan Șerban este cel de-al doilea nume premiat de către noi. Motivul este simplu – cred că a creat un trend în media muzicală, cred că liveurile guerrillei sunt un standard mai ales Și datorită zonei muzicale de care a ales să se ocupe. Deja un jurnalist impus prin constanȘa Și ambiȘia de a scoate în FM

artiȘti care până atunci doar în Sunete îi găseai!!! Ei sunt cei patru aleȘi la prima ediȘie a Premiilor Sunete. Premii absolut independente, nu uitaȘi! VeniȘi să vă convingeȘi.

ALEX REVENCO

BOGDAN ŞERBAN

FLORIN SILVIU URSULESCU

HEFE

Fiind prima ediţie a Premiilor SUNETE am vrut să nu uităm de unde venim. Dar nu oricum, ci încercând să găsim acei artişti pe care media i-a luat bine în vizor, acei artişti care ÎNCĂ sunt activi pe scenă şi discografic. Pe de altă parte, trebuie să admitem, focusul a fost de data asta pe sunetele obţinute sintetic – sau editate până la obţinerea unuia nou. Am încercat să-l numesc aici pe Rodion Ladislau-Roşca, de fapt încercările sunt ceea ce le-a rămas celor care au ascultat muzica profund-originală de la sfârşitul anilor şaptezeci – încercări de a descrie ce aud şi de ce „Lost Tapes”, discul lansat anul trecut de Strut Records, este un pionierat nu numai în muzica românească. De altfel un astfel de disc, o astfel de muzică, de construcţie complexă şi ameţitoare nu putea să iasă decât din mintea unui om extrem de bine organizat în multe aspecte ale vieţii cotidiene, dar care ia o pauză de la ordine şi se defulează haotic, ridicând din nimic structuri sonore mirabile şi ad-mirabile. Este acest strangeness, acest sentiment obscur-exploziv din piesele lui ce au făcut Occidentul prin nume dintre cele mai răsunătoare – MOJO, cunoscuta revistă – să-l recenzeze mucalit. Obosit şi plafonat de aceleaşi structuri muzicale repetitive orice recenzor ce a pus mâna pe albumul lui Rodion a descris perplexitatea unui sunet ce te scoate un pic din filmul digital al sec. al XXI-lea şi îţi dă refresh la sistem! Şi totul executat analogic, prin imprimări repetitive şi efecte obţinute prin suprapuneri. Pe de cealaltă parte avem un artist care îşi leagă numele de începuturile muzicii electronice româneşti, fiind un adevărat pionier în munca cu sunetul sintetic. Şi nu numai. Este de fapt probabil unul dintre cei


PREMIILESUNETE

PREMIUL

PIONIERÎN SUNETE

George Durbălău

mai versatili artişti/compozitori din România, reuşind să fie la fel de aplicat indiferent ce gen sau pe ce continent sau pe ce fel de scenă a cântat. La genuri putem adăuga de la muzică electronică la cea uşoară, de la jazz şi big band-jazz la muzica clasică. La continente, aici, este prezent din Australia şi Japonia până în Belgia sau Olanda, iar scene – în special scena de teatru şi music-hall, dar şi cea de film, unde pe IMDB.com de exemplu găsim peste 60 de titluri! Colaborează cu artişti din lumea filmului din primul eşalon, este înclinat să se joace cu sunetul, pariul său cu muzica uşoară (Stereo Grup, Loredana Groza) este fără discuţie unul câştigat, iar de repertoriul de coloane sonore cu greu te atingi! Anul acesta, pentru a demonstra încă o dată pasiunea pentru muzică şi forţa sa creativă, Adrian Enescu a lansat un nou disc – „Invisible Movies”, o călătorie într-o zonă de fusion, sunetele sunt un amalgam de organic, voce, orient – o ofrandă caldă adusă carierei sale de compozitor de muzică de film.

Aşadar avem două nume care au ales să se joace inteligent cu sunetele – pe de-o parte avem un destin pe care muzica l-a ferecat 30 de ani, pentru a-l readuce urechilor noastre recent, la polul celălalt aflându-se un „chirurg” în muzică ce a învăţat să facă de toate şi să le facă şi bine. La Premiile Sunete avem ocazia să le arătăm respect şi să le ascultăm sfaturile!

ADRIAN ENESCU

RODION ROŞCA


PREMIILESUNETE

MOST WANTEDCOMEBACK

Începuturile revistei Sunete sunt legate cel puţin afectiv, dar nu numai şi de trupele care atunci era pe val – artiştii de faţă erau des în atenţia noastră. Motivele erau clare – trupa asta venea cu o imagine matură, ei tratau muzica lor (foarte inspirată, o spunem cu simţul răspunderii) cu stage appearance, cu swag şi cu seriozitate maximă când venea vorba de versuri şi sound-ul pe scenă.

După nominalizările la MTV European Music Awards 2004 la categoria „Best Romanian Act” şi MTV Romanian Music Awards pentru „Best Rock Band” în 2005, FIRMA devenea prima trupă românească nominalizată la o secţiune internaţională, intitulată „New Sounds of Europe" şi invitată să participe la gala MTV European Music Awards 2007, la München.

După care a urmat despărţirea.

George Durbălău


PREMIILESUNETE

Motivele sunt neimportante. Tăcerea a fost lungă şi bateriile s-au încărcat suficient. După o perioadă de aproape şapte ani de creaţie şi detaşare a trupei de scenă, Firma revine în forţă lansând recent pe 16 octombrie un prim volum al dublului album „DESCÂNTECE” – un material discografic ce readuce în atenţia publicului şi a presei de specialitate un proiect muzical matur şi complex, dar la fel de pătimaş ca în anii de debut.

Anul 2014 a potenţat puterea de revigorare a unei trupe ce fusese înscrisă în istoria celor mai reprezentative nume ale rockului alternativ românesc. Cu un sound complex şi o lirică introspectivă ce

poarta amprenta Firma, cel de-al treilea album reactivează trăirile specifice perioadei lor de început si potenţează profunzimea „cuvântului”.

Motive suficiente să ni-i dorim aproape, la 11 ani de la debutul

n o s t r u , sărbătorind un nou fel de debut al uneia dintre trupele care se stinsese prea curând şi căreia îi dorim renaştere plăcută şi viaţă luuuungă! Bine aţi... comeback!

Merită amintite apariţiile pe scenă, în postura de invitaţi, a lui Sergiu Corbu' Boldur (Ad Hoc, vioară) şi Dan By-ron. Pe alocuri, variante ale unor piese precum Becule, Perfect sau Sălăjan m-au prins. Momentele bune au fost, însă, puţine, iar la final de concert am rămas cu senzaţia că am asistat la o reprezentaţie chinuitoare pentru cei de pe scenă.

Partea cu adevărat faină a început abia după ce muzica s-a oprit. Departe de hărmălaia reverberantă din interior, am reuşit să stau de vorba preţ de câteva minute cu Artanu şi Suedezu despre ce-a fost, ce este şi ce poate fi Partizan.

Berăria H e „cea mai mare berărie din Sud-Estul Europei”. Eticheta se simte în volumul muzicii de ambient sau în preţul berii la draft. Te-ai aştepta ca şi scena locului să fie una de top însă experienţă mea de joi seară, la concer-tul Partizan & Friends, mi-a dovedit altceva: muzica live n-ar trebui să se afle în meniul localului recent deschis la doi paşi de Hard Rock Cafe.

Seara a fost deschisă de cea mai puternică microfonie pe care-am auz-it-o în viaţă mea. A urmat, în închi-derea primei părţi, recitalul celor de la Ad-Hoc. Gaşca lui Corbu' face de obi-cei o treabă tare bună – joi, însă, delay-ul şi reverb-ul natural al locului au

ajutat mai de grabă la diluarea decât la înteţirea dezmăţului cu licori şi muz-ici medievale. La una dintre mesele de la „balcon”, Nicu Covaci nu părea nici el prea încântat. E foarte posibil ca Ad-Hoc să nu-ţi pară o trupă demnă de reîntâlnit dacă i-ai ascultat prima oară pe 18 septembrie la Berăria H. Noi, din fericire, ştim că nu e cazul să ratăm vreo invitaţie a băieţilor.

Artanu şi „Partizan” au avut un dram mai mult de noroc – e posi-bil ca trupa să fi venit cu propriul tehnician fiindcă anumite fineţuri sonore au învins spaţiul neprietenos, parcurgând cu succes distanţă din-tre boxe şi urechile subsemnatului.

Vorbe la Cald

Interviu Partizan„Ce deosebeşte Timpuri noi de Partizan este... atitudinea!”

INTERVIU

Ştefan Tivodar

Au trecut ani buni de la debutul vostru ca Partizan. Consumatorul de muzică bună ştie că existaţi, dar unii încă se gândesc la voi ca la un „one hit wonder”. Hai să ne legăm niţel de perioada „începuturilor” – de unde au venit primele cântece Partizan?

Suedezu: N-am pornit voind să facem ceva anume, pur şi simplu s-a întâmplat. Eram în Tico-ul lui Artan, în miez de noapte, schimbam frecvenţele şi-am găsit un post de manele care ne-a fascinat. De-acolo ne-a venit ideea să facem ceva inspirat din manele, dar să fie rock.

De ce Partizan şi nu alt nume? Artanu: Am mai spus asta. Prietenul nostru Radu Muntean, un regizor care-a făcut atâtea filme faine, a primit o sarcină: ce nume să avem şi noi? A zis „Partizan”. Păi bine, măi, nu-i tembel numele ăsta faţă de „Timpuri Noi” care-i aşa mişto? El a zis: „luaţi Partizan!” şi aşa a rămas. Noi am fi vrut să ne numim „Veveriţa Mariana” sau „Sărut mâna pentru masă”. Trebuie să fii o lighioană să nu o îndrăgeşti pe veveriţa Mariana...

...„Sărut mâna pentru masă” n-ar suna bine ca scandare din partea publicului.

Artanu: Mda. „Partizan” e perfect. Perfect.

După un concert îndeajuns de lung şi dificil de dus la capăt, Artanu şi Suedezu păreau obosiţi şi fără chef. Primele mele întrebări n-ajutaseră prea mult, discuţia părea să se-ndrepte într-o zona plictisitoare şi cumva inutilă. Mi-am luat curaj şi-am pus o nouă întrebare pe care ştiam că băieţii o aud îndeajuns de des – subiectul, însă, nu putea fi ocolit.



încrucişate... A fost tare mişto fotbalistic dar n-a fost foarte rock.

Artanu, cum e să fii vedetă de film documentar? Mă refer la „Baltă Albă”, documentarul filmat de regizorul Silviu Munteanu.

Artanu: Noi suntem o ceată de oameni frustraţi, bineînţeles, cărora ni s-au tăiat aripile şi rădăcinile. Vedeţi dumneavoastră, anii capitalismului seamănă foarte mult cu anii comunismului – aceiaşi

tembeli. Prin acest tembelism s-a născut cartierul Balta Albă, o arhitectură tip Le Corbusier în anii '60 şi tot aşa s-a schimbat numele staţiei de metrou din Sălăjan în Nicolae Grigorescu. Numele n-are nicio legătură cu locul...

... dar există staţia de metrou Timpuri Noi.

Artanu (zâmbeşte): Da, există.

Revenind la întrebare, cum a fost să fii în faţă camerei de filmat ca... Artanu şi-atât?Artanu: Mi s-a părut mie că-s niscai actor şi cred că am şarjat acolo prea mult. Nu-s foarte mulţumit. Oricum, genul videoclip e mai... ofertant.. Ştii tu, televizorul killed the... radio star.

Ce mai ştii de Dan (Iliescu, n.r.)?Artanu: Că e foarte meticulos, foarte serios… Dan duce în continuare ideea de anii '90 a Timpuri Noi, noi ducem în continuare ideea de '80......şi cine cântă Timpuri noi 2014?

Artanu: Noi. Ne-am cam făcut temele. Am luat loc în spaţiul ăsta al muzicii alternative iar după noi au venit foarte mulţi cântăreţi... Ce păcat că vremurile se schimbă.

Cât de mult înseamnă sampling-ul în muzica voastră? Ce cântaţi voi de fapt?

Suedezu: Sampling-ul e doar o coloratură. Dacă dai la o parte toate elementele astea electronice, o să vezi că ele-s doar de coloratură. Noi cântăm rock.

ST: Cum vedeţi voi Timpuri Noi şi Partizan? Site-ul vostru oficial acreditează ideea că „Partizan” e un alt nume pentru „Timpuri Noi”...

Suedezu: Eu n-aş departaja Timpuri Noi de Partizan, esenţa e aceeaşi...Artanu: Timpuri Noi şi Partizan sunt foarte departajate, ca atitudine. Uite, de pildă „Perfect”-ul de la Timpuri noi e într-un fel, iar „Perfect”-ul de la Partizan e altfel. Ce ne deosebeşte e atitudinea. La Partizan totul e puţin mai nebunatic şi agresiv... Habar n-am, poate că Dan crede că el e mai nebunatic...

ST: Înţeleg, deci, că şi unii şi alţii sunteţi „Timpuri Noi”?

Artanu: Noi eram 3 prieteni şi Dan ne-a zis: „Vă rog, lăsaţi-mă pe mine să continui cu Timpuri Noi”. I-am zis: „Nu prea ne convine dar dacă tu zici aşa, aşa să fie!” Nu ne convine să ne numim „Partizan”, „Partizan” e un nume mai tălâmb decât „Timpuri Noi”, care e un nume frumos. Noi, însă, ne căcăm pe noi de plăcere că la vârstă

noastră şi aşa cum suntem noi nu ne e ruşine şi nu ne e frică şi n-avem decât marea plăcere să o ardem şi noi...

ST: Revenind la prezent, aţi fost azi pe scenă cu un alt Dan (Byron, n.r.)...

Artanu: Să va spun eu cinstit, ca să se apuce o trupă cum e byron să facă o preluare a piesei noastre... vă daţi seama în ce situaţie bună ne-au pus? Cineva apreciază muzica noastră... E minunat.

Discuţia se-nvigorase, fără doar şi poate. Suedezu se relaxase iar Artanu zâmbea şi el, radiind un soi de energie care m-a făcut, pentru un motiv pe care n-aş putea să-l explic, să mă gândesc la doctorul Gregory House. Mi-am spus că nu se poate un moment mai potrivit să schimb niţel direcţia discuţiei. Prin urmare am tras aer în piept, m-am îndreptat către Suedezu şi-am întrebat.

Cum a fost în tricoul Stelei?

Suedezu (după o pauză de câteva secunde, uimit de întrebare): Ştii cum a fost? A fost o mândrie totală şi în acelaşi timp şi o reţinere fiindcă la toate pozele de grup pe care le făceam, antrenorul Francisc Fabian ne punea să stăm cu mâinile

INTERVIU

Acum ceva timp ne ocupam, printre multe şi diverse altele, de rubrica Zece-n Player. Şi am stat la scurte discuţii cu artişti precum Răzvan Ristea (Luna Amară), Adrian Spier (Velosonics), Rodion Roşca, Misha Gâlcă (Travka), iar lista poate continua. Scopul acestei rubrici de articole a fost acela de a descoperi artişti buni direct din partea altor artişti buni şi de a mai recomanda cititorilor câte vreo arie necunoscută.Trecând mai departe, am ajuns la noua rubrică nou-nouţă, TOP 5 LIVE, în care abordăm, ca şi până acum, artişti din România şi le cerem să-şi scormonească prin minţi pentru a rememora cele mai impresionante cinci concerte live la care au asistat din public. Aşadar, fără abuz de cuvinte, în primul număr al acestei rubrici ne povesteşte Luiza Popescu, solistă a formaţiei YellLow:Încep prin a spune că toate concertele pe care le voi enumera aici au fost speciale şi mă gândesc că ar fi incorect să le compar sau să le pun pe o scară ierarhică. Şi totuşi o să mă conformez jocului şi voi face un top.

TOP

TOP

LIVEEdw

ard

Ciu

rea

1 Sting – Symphonicites .

Văzusem înainte

DVD-ul cu

concertul ăsta de la

Berlin şi îl ştiam pe de

rost. Mi-a plăcut enorm

cum sună cu orchestră,

aranjamentul pieselor

a fost genial, iar Sting

m-a impresionat prin stil,

clasă şi eleganţă :)

2 R H C P –Bucureşti .

La concertul ăsta am auzit piesele care mi-au marcat copilăria, cum să nu-mi placă? Şi despre energia lor nici nu mai vorbesc… ne-au ţinut în delir, nu mai conta ca se auzea puţin decalat pentru că stăteam la peluza, sus ,din capătul celălalt al stadionului :))

3 Lady Gaga – Bucureşti. A avut un show cum n-am mai văzut. Castelul imens cu camerele în care se plimba ea, proiecţiile tridimensionale, costumaţiile, dansatorii, personajele m-au lăsat cu gura căscată tot concertul. Aş fi vrut să îi aud vocea mai mult… dar nah, nu se poate să le ai pe toate!

4 Selah Sue – am văzut-o la B’estFest. Foarte bună fata asta, o voce cu mult nerv, a sunat impecabil!

5 Depeche Mode –

Bucureşti 2013. Mi-a

plăcut show-ul în

sine, proiecţiile au

fost spectaculoase, iar un

moment memorabil a

fost când tot stadionul a

cântat Enjoy the Silence.

A fost incredibil să-i

auzi pe toţi cântând la

unison! :)

50 | Sunete | www.sunetelive.ro

Documents

SuneteLIVE octombrie