Management intercultural

CUPRINS

CAPITOLUL I – DIMENSIUNILE CULTURALE ALE LUI HOFSTEDE…………………………………………pag.3

1.1. Indexul distanţei faţă de putere……………………...pag.4 1.2. Individualism versus colectivism……………………pag.5 1.3. Masculinitate versus feminitate……………………..pag.6 1.4. Evitarea incertitudinii………………………………..pag.6 1.5. Orientarea pe termen lung versus orientarea pe

termen scurt…………………………………………pag.7

CAPITOLUL II – ECONOMIA CHINEI ŞI CEA A INDIEI……….pag.9

2.1. Elementele specifice organizaţiilor din China………pag.9 2.2. Orientări strategice ale managementului

macroeconomic şi orientări strategice în domeniul social economic în China………………..pag.10

2.3. Industria Indiei……………………………………..pag.11 2.4. Cultura şi valorile Indiei…………………………...pag.11 2.5. Stilul de conducere în India………………………..pag.12

CAPITOLUL III – STUDIU COMPARATIV ÎNTRE CHINA ŞI INDIA PRIN METODA ANALIZEI LUI HOFSTEDE…………………………………pag.14

CONCLUZII…………………………………………………………...pag.18

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………pag.20

2

CAPITOLUL I – DIMENSIUNILE CULTURALE ALE LUI HOFSTEDE

Geert Hofstede, profesor la Maastricht University, a avut o contribuţie majoră privind abordarea managementului intercultural, prin studiile sale ce au demonstrat că există grupări culturale naţionale şi regionale care afectează comportamentul în societate şi organizaţii, şi că acesta este totodată extrem de stabil în timp.

Astfel, la începutul anilor ’70, olandezul a realizat o amplă cercetare asupra modului în care cultura (caracteristicile culturale specifice naţionalităţii angajaţilor) influenţează valorile şi atitudinea la locul de muncă în organizaţii. În timp ce lucra la IBM ca psiholog, el a colectat şi a analizat date de la peste 100.000 de persoane din 50 de ţări.

Geert Hofstede a realizat un studiu sistematic de amploare prin care încerca să explice atitudinea faţă de muncă a angajaţilor companiei multinaţionale IBM pe baza caracteristicilor culturale specifice naţionalităţii angajaţilor.

Iniţial, Geert Hofstede a dezvoltat un model de diferenţiere a culturilor naţionale în baza a patru direcţii: modul de percepţie al inegalităţii sociale, al puterii şi al autorităţii, precum şi modul de relaţionare cu autoritatea; modul de relaţionare între indivizi şi grupuri; implicaţiile sociale şi emoţionale a faptului de a fi născut de sex masculin sau feminin; modalităţi de a face faţă incertitudinilor şi situaţiilor ambigue, controlul agresiunii şi exprimarea emoţiilor. După continuarea cercetărilor pe angajaţii şi managerii din China, Hofstede a identificat şi adăugat o nouă dimensiune modelului său, orientarea pe termen lung.

Conform studiului său, culturile naţionale pot fi poziţionate de la un grad ridicat până la un grad scăzut pe fiecare dimensiune, obţinându-se astfel un profil cultural distinct.

Aceste dimensiuni culturale au fost denumite:• Indexul distanţei faţă de putere (PDI) – reflectă gradul în care oamenii din cultura respectivă percep inegalitatea socială;• Individualism (IDV) – se referă la măsura în care o cultură încurajează independenţa şi libertatea individului faţă de grupul căruia îi aparţine;• Masculinitate (MAS) – implicaţiile sociale şi emoţionale ale faptului de a fi născut de sex masculin sau feminin; • Indexul de evitare a incertitudinii (UAI) – este legat de uşurinţa cu care cultura face faţă noului şi îşi asumă riscuri; de modalităţi de a face faţă incertitudinilor şi situaţiilor ambigue;• Orientarea pe termen lung (LTO) – este legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care au tendinţa

3

de a sacrifica gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor. Reflectă gradul de orientare către viitor, spre deosebire de orientarea către trecut şi prezent.

1.1. Indexul distanţei faţă de putere

Este dimensiunea conform căreia membrii cu cea mai mică putere ai organizaţiilor şi instituţiilor (precum familia) acceptă şi se aşteptă ca puterea să fie distribuită în mod inegal. Aceasta reprezintă inegalitatea (mai mult versus mai puţin), dar definită de jos nu de sus.

Această dimensiune se concentrează pe gradul de egalitate sau inegalitate dintre oamenii din societate.

Un rang înalt al distanţei faţă de putere indică faptul că, în societatea respectivă, inegalităţile referitoare la putere şi bunăstare au fost lăsate să crească. Aceste societăţi sunt îndreptate spre a urma un sistem care nu permite, în mod semnificativ, o mobilitate ascendentă a cetăţenilor. În ţările cu un grad înalt al distanţei faţă de putere, oamenii acceptă relaţiile de putere autocratice, subordonaţi recunoscând puterea altora pe baza poziţiei ocupate în structura ierarhică. Aceste societăţi sunt orientate spre sistemul de caste, cu posibilităţi reduse de mobilitate şi de progres ale cetăţenilor. Astfel, impactul unei culturi naţionale cu un IDP ridicat se concretizează prin: inegalitatea dintre indivizi şi grupuri evidenţiată la nivelul ierarhiei; centralizare frecventă; diferenţe mari salariale între vârful şi baza piramidei ierarhice; stil autocrat de management.

La locul de munca, atunci când distanţa faţă de putere este mare, managerii şi subordonaţii se consideră reciproc ca inegali existenţial, inegalitate pe care se bazează sistemul ierarhic. Este de aşteptat ca subordonaţilor să li se spună ce să facă, sistemele salariale să arate o discrepanţă mare între managerii de la nivelul superior şi cel de bază al organizaţiei.

Un rang scăzut al distanţei faţă de putere arată că societatea nu accentuează diferenţele de putere şi bunăstare dintre cetăţeni, în aceste societăţi egalitatea şi oportunitatea pentru toţi fiind accentuate.

Societăţile cu un grad scăzut al distanţei faţă de putere aşteaptă şi acceptă relaţii de putere care sunt democratice. Oamenii se adresează unii altora mai mult prin prisma egalităţii, acordând mai puţină atenţie poziţiilor formale (oficiale). Subordonaţii se simt mai confortabil şi îşi revendică dreptul de a contribui şi de a critica deciziile luate de persoanele aflate la conducere. Un indice al distanţei faţă de putere redus se reduce la: descentralizare; management participativ; ierarhia reflectă importanta rolurilor stabilită în mod convenţional. Un indice al distanţei faţă de putere redus este specific societăţilor în care egalitatea şanselor şi oportunitatea oamenilor de a accede la un status mai bun sunt evidente.

4

Aşadar, această dimensiune culturală definită de Hofstede nu reflectă o diferenţă obiectivă în ceea ce priveşte distribuţia puterii în societate, ci mai degrabă evidenţiază felul în care oamenii percep diferenţele de putere.

1.2. Individualism versus colectivism

Concretizează măsura în care o cultură încurajează independenţa şi libertatea individului în raport cu grupul căruia îi aparţine.

Dimensiunea individualism versus colectivism – reprezintă gradul în care indivizii sunt integraţi în grupuri. Pe latura individualistă, se află societăţile în care legăturile dintre indivizi sunt slabe: se aşteaptă ca fiecare să aibă grijă de el/ea şi de rudele apropiate. Pe latura colectivistă, se află societăţile în care oamenii care de la naştere sunt integraţi în grupuri unite, puternice, adesea cu familii extinse (cu unchi, mătuşi şi bunici) care continuă să îi protejeze în schimbul loialităţii necondiţionate. În acest context, cuvântul „colectivism” nu are un sens politic: el se referă la grup, nu la stat.

Un rang înalt al individualismului indică faptul că individualitatea şi drepturile individului sunt supreme în societate. În aceste societăţi indivizii tind să formeze un număr mai mare de relaţii slabe, neunite.

Un rang scăzut de individualism este caracteristic societăţilor cu legături apropiate între indivizi. Aceste societăţi sprijină colectivele în care toţi îşi asumă responsabilităţi faţă de membrii grupului lor.

Un grad scăzut al individualismului (colectivismul) este specific societăţilor care valorizează grupul, cultivându-se valori precum solidaritatea.

Impactul culturii individualiste se concretizează prin: managementul indivizilor; prioritatea sarcinilor de muncă în detrimentul relaţiilor interpersonale; angajare şi promovare bazate pe aptitudini şi reguli impersonale.

La pol opus, cultura cu un individualism scăzut percepe: relaţii angajat-angajator stabilite în termeni morali; angajare şi promovare influenţate de grupurile de interese; managementul grupurilor cu interese diferite; primează relaţiile interpersonale în detrimentul sarcinilor de muncă.Această dimensiune opune orientarea centrata pe individ celei centrate pe colectivitate. De la personalul angajat într-o cultură individualistă se aşteaptă ca el să acţioneze în conformitate cu interesul propriu, iar munca trebuie organizată astfel încât interesul patronului şi al angajaţilor să coincidă. Într-o cultură colectivistă un patron nu angajează un individ ca atare, ci o persoană care aparţine unui subgrup de interese comune. De obicei există tendinţa de a angaja rude, în primul rând cele ale patronului, dar şi ale altor persoane care lucrează în companie, întrucât se consideră că angajarea persoanelor din familie reduce riscurile. Rudele vor fi interesate de reputaţia familiei şi vor ajuta la corectarea unui comportament necorespunzător al unui membru al

5

familiei. În societatea individualistă, spre deosebire, relaţiile de familie la locul de muncă sunt adesea considerate nedorite, deoarece ar putea duce la nepotism şi conflicte de interese.

1.3. Masculinitate versus feminitate

Ca dimensiune culturală, implică orientarea valorică către egalitatea, respectiv inegalitatea de gen. Aspectul fundamental este, aici, împărţirea rolurilor din societate între sexe.

Unele societăţi permit atât bărbaţilor, cât si femeilor să-şi asume roluri variate şi numeroase. Altele aplică o departajare strictă între ceea ce trebuie să facă un bărbat şi ceea ce trebuie sa facă o femeie. La locul de muncă, cele doua extreme se concretizează prin: accent pe competiţie şi performanţă; rezolvarea conflictelor prin confruntare directă într-o cultură masculină şi accent pe calitatea condiţiilor de muncă şi performanţă; rezolvarea conflictelor prin negociere şi compromis într-o cultură feminină.

Un rang înalt al masculinităţii indică faptul că societatea cunoaşte un grad mare de diferenţiere între genuri. În aceste culturi, bărbaţii domină o parte semnificativă a societăţii şi a structurii de putere, femeile fiind controlate de dominaţia masculină.

Un rang scăzut al masculinităţii relevă că ţara are un nivel scăzut de diferenţiere şi discriminare între genuri. În aceste culturi, femeile sunt tratate egal cu bărbaţii în toate aspectele societăţii.

În societăţile masculine, valorile sociale – tradiţional masculine impregnează întreaga societate – chiar şi mentalităţile femeilor. Printre aceste valori se numără importanţa acordată impunerii propriei persoane, performantei, acumulărilor materiale, producerii banilor.

În societăţile feminine, valorile dominante – atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei – sunt cele care sunt asociate tradiţional cu rolurile feminine: discreţia, relevanţa relaţiilor interumane în raport cu cele materiale, preocuparea pentru calitatea vieţii şi protecţia mediului, sprijinul acordat celorlalţi.

1.4. Evitarea incertitudinii

Această dimensiune, este definită ca „măsura în care membrii unei culturi se simt ameninţaţi de situaţii incerte sau necunoscute”, referindu-se la toleranţa societăţii faţă de incertitudine şi ambiguitate. Această dimensiune indică în ce măsură o anumită cultură îşi ghidează membrii să se simtă confortabil sau neconfortabil în situaţii nestructurate. Situaţiile nestructurate sunt noi, neştiute, surprinzătoare, diferite faţă de cele obişnuite.

6

Indexul de evitare a incertitudinii semnalizează gradul de toleranţă faţă de minorităţi, deschiderea spre noile tehnologii şi cantitatea de timp petrecută pentru planificare strategică în organizaţii.

Unele societăţi îşi încurajează membrii să accepte incertitudinea şi să nu se lase influenţaţi negativ de această realitate. Oamenii din astfel de societăţi tind să accepte fiecare zi aşa cum vine. Ei obişnuiesc să-şi asume riscuri relativ uşor.

Nu depun eforturi excesive la serviciu si sunt toleranţi faţă de opiniile şi comportamentele care diferă de cele proprii, deoarece nu se simt ameninţaţi.

Alte societăţi îşi stimulează membrii să încerce “să-şi învingă” viitorul. Cum viitorul rămâne, în esenţă, imprevizibil, oamenii prezintă un nivel ridicat de anxietate, care se manifestă prin nervozitate, stări emoţionale intense şi un nivel crescut de agresivitate.

Culturile care evită incertitudinea încearcă să minimizeze posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii prin adoptarea unor legi şi reguli stricte, a unor masuri de siguranţă; prin intermediul tehnologiei (pentru a se proteja de riscurile induse de forţele naturii şi de războaie) iar pe latura filosofică şi religioasă printr-o credinţă în „adevărul absolut”. De asemenea, oamenii acestor culturi sunt mai emoţionali şi acţionează în funcţie de energia nervoasă interioară.

Culturile care acceptă incertitudinea sunt mai tolerante în ceea ce priveşte opiniile diferite de cele obişnuite; încearcă să aibă cât mai puţine reguli posibile şi la nivel filosofic şi religios sunt relative şi permit existenţa mai multor curente în paralel. Oamenii acestor culturi sunt mai calmi şi contemplativi nefiind de aşteptat în cazul lor să-şi exprime emoţiile.

Un grad mare de evitare a incertitudinii indică faptul că ţara are o toleranţă mică pentru ambiguitate şi incertitudine. Aceasta creează o societate orientată după reguli care instituţionalizează legi, regulamente şi controale pentru a reduce nivelul de incertitudine.

Un grad mic arată că ţara este preocupată mai puţin în ceea ce priveşte ambiguitatea şi incertitudinea şi este mai tolerantă faşă de varietatea opiniilor. Acest lucru este reflectat într-o societate care este mai puţin orientată pe reguli, mai bine pregătită să accepte schimbările şi îşi asumă riscuri mai multe şi mai mari.

1.5. Orientarea pe termen lung versus orientarea pe termen scurt

Se concentrează pe gradul în care societatea acceptă sau nu devotamentul pe timp lung, în comparaţie cu tradiţionalismul şi valorile gândirii viitoare.

7

Această dimensiune aduce în prim plan distincţia între a aştepta gratificaţii şi a proiecta acţiuni pe termen lung, respectiv pe termen scurt, imediate.

Valorile asociate cu orientarea pe termen lung sunt perseverenţa, cumpătarea şi chibzuiala, în timp ce valorile asociate cu orientarea pe termen scurt sunt respectul pentru tradiţie, îndeplinirea obligaţiilor sociale, protejarea imaginii.

Orientarea pe termen lung cuprinde valori care susţin activitatea antreprenorială. Perseverenţa, tenacitatea în urmărirea oricărui scop este o însuşire esenţială pentru a deveni antreprenor. Cumpătarea conduce la economisiri şi disponibilitate de capital pentru reinvestire.

În cazul orientării pe termen scurt, siguranţa personală şi stabilitatea, dacă sunt foarte accentuate, descurajează iniţiativa, riscul de a cerceta şi flexibilitatea de a lua decizii rapide, cerute antreprenorilor pe pieţe. Societăţileorientate pe termen scurt sunt centrate pe toleranţă şi respect, tradiţiile sunt sacre, acţiunile sunt iniţiate ad-hoc, neplanificat.

Ca o concluzie generală la descrierea tuturor celor cinci dimensiuni, se poate afirma importanţa fundamentului cultural asupra tuturor fenomenelor. El afectează nu numai practicile noastre zilnice: modul de viaţă, modul în care conducem şi suntem conduşi, ci şi teoriile pe care suntem capabili să le dezvoltam pentru a explica practicile noastre. Nici o parte a vieţii noastre nu este exceptată de la influenţa culturii.

Cu toate că sunt tratate separat, dimensiunile culturii trebuie analizate împreună, pentru că în realitatea economica a fiecărei ţări ele interacţionează.

Intenţia iniţială a lui Hofstede a fost de a înţelege de ce unele organizaţii IBM din ţări diferite erau mai productive decât altele, deşi aveau o cultură organizaţională similară şi foloseau aceleaşi tehnici de recrutare, care ar fi putut induce comportamente similare.

Concluzia lui Hofstede a fost că angajaţii din organizaţii îşi vor însuşi „practicile“ locale sau străine pe care le indică organizaţia, dar îşi vor păstra „valorile“ culturii din care provin şi care îi caracterizează.

8

CAPITOLUL II - ECONOMIA CHINEI ŞI CEA A INDIEI

2.1. Elemente specifice organizaţiilor din China

În anul 2001, în China funcţionau circa 240.000 de firme de stat, cu 24.000 mai puţine decât în anul 2000. Valoarea patrimoniului acestor firme era de circa 993 miliarde de dolari, cu 13,8% mai mult decât în anul 1998.

Semnificativ pentru structura acestor firme este faptul ca 9.400 dintre acestea, cele mai mari, aveau un patrimoniu care totaliza 918 miliarde de dolari.

De asemenea, în acelaşi an, existau în China, conform datelor oficiale, 330.000 firme străine care totalizau un capital vărsat de 277,7 miliarde de dolari şi aveau contracte de circa 583,9 miliarde de dolari pentru 2001.Cu toate acestea, în China predomină, din punct de vedere numeric, firmele mici, familiale sau individuale, dispersate pe tot teritoriul locuibil al ţării (circa 20 de milioane). Calitatea produselor sau a serviciilor oferite de aceste firme este scăzută, ele neavând suficientă putere economică.

Deşi economia Chinei se dezvoltă alert, iar PIB este pe locul 7 în lume ca volum, în clasamentul revistei Fortune nu apare, în primele 500 de firme din lume, nici o organizaţie economică din China, în afara Băncii Centrale.

Din categoria firmelor mari, de stat, prezintă interes grupurile industriale, acestea fiind astăzi cele mai răspândite tipuri de grupuri economice din China.

Grupurile industriale chineze acţionează în domeniul extracţiei, transportului, prelucrării şi distribuţiei energiei electrice şi petrolului, în domeniul extracţiei şi prelucrării cărbunelui, în domeniul producerii îngrăşămintelor chimice. Rentabilitatea grupului şi mai ales valoarea nou creată depind în mod direct de felul în care managementul de nivel superior conduce şi foloseşte "interdependenţele", relaţiile fireşti din domeniul productiv dintre unităţile componente. În China, producţia de resurse energetice şi petroliere este strâns controlată de către stat; costurile unitare de producţie sunt mici, iar astfel se pot menţine şi preturi de vânzare rezonabile.

Strategia grupurilor industriale urmăreşte fidel orientările de ansamblu ale economiei chineze.

Spre deosebire de grupurile industriale, holdingurile naţionale beneficiază de autonomie din partea statului, ele reuşind să acţioneze eficient pe baza principiilor economiei de piaţă. În cadrul holdingului, unităţile de afaceri componente sunt organizate sub formă de filiale sau de unităţi grupate în funcţie de ramura de activitate.

Din punct de vedere managerial, la nivelul central se reliefează planificarea strategică şi se stabilesc mecanismele de control.

9

Celelalte funcţii ale managementului sunt descentralizate la nivelul componentelor holdingului. Un exemplu de holding este China Telecom, care cuprinde în prezent patru componente: Compania China Telecom (care exploatează reţeaua fixa de telefonie), Compania chineză pentru telecomunicaţii mobile, Compania chineză pentru telemesagerie, Compania chineză pentru telecomunicaţii prin satelit.

Sistemul de impozitare practicat în China este conceput astfel încât să stimuleze activităţile de producţie ale firmelor care realizează produse pentru export, ale firmelor care beneficiază de investiţii străine considerabile. Există o gamă variată de cote de impozit precum şi scutiri de impozite pentru firmele de producţie sau pentru cele din domeniul tehnologiei avansate.

2.2. Orientări strategice ale managementului macroeconomic şi orientări strategice în domeniul social-economic în China

Evoluţia economiei Chinei în ansamblul său depinde în mare măsură de opţiunile strategice ale organizaţiilor economice, derivate din orientările macroeconomice stabilite de Guvernul Chinei. Deşi sunt politizate, aceste orientări economice şi sociale oferă organizaţiilor economice posibilitatea de a-şi alege modul de evoluţie.

Accentuarea reformei sistemului economic în ansamblu impune acordarea unei atenţii deosebite problemelor din regiunile rurale legate de creşterea nivelului de trai, rezolvate parţial prin crearea de ferme agricole, piscicole, zootehnice, în care agricultorii lucrează în comun. Terenul utilizat în acest scop este închiriat de la stat, pe baza unui contract, de regula, pentru 30 de ani. În unele regiuni, succesul acestor iniţiative a determinat crearea unor mici oraşe pentru locuitorii din zonele rurale care s-au reunit în firme cu diverse activităţi agricole.

În anul 2000, mai mult de 1 milion de persoane "migraseră" spre aceste mici centre urbane. Concedierea masivă a personalului excedentar a permis mai ales firmelor de stat, dar şi unor firme private (în care statul este acţionar) să se orienteze în activităţile lor spre cerinţele economiei de piaţă.

O atenţie deosebită se acorda rolului universităţilor care trebuie să asigure, în afara pregătirii tradiţionale a studenţilor, în decursul celor patru sau cinci ani de studii, organizarea de cursuri speciale de pregătire a diverşilor specialişti pentru regiunile sărace din China sau pentru zonele greu accesibile.

Ca exemplu, deviza sub care şcolile populare superioare din Beijing organizate în cadrul unor universităţi îşi derulează aceste programe este "mâna în mâna". Dincolo de caracterul propagandistic al acestora, cazul evidentiază contribuţia universităţilor chineze la dezvoltarea economica şi socială a Chinei.

10

"Deschiderea" recentă a societăţii chineze, deopotrivă spre ţările dezvoltate şi spre cele în curs de dezvoltare, a permis dezvoltarea puternică a unui sector economic neglijat până în deceniul trecut: turismul.

Cele mai mari companii turistice din China se află în proprietatea statului. Ele deţin hoteluri, săli de teatru în care li se oferă turiştilor spectacole tradiţionale de circ, de operă, etc., standardele de calitate fiind cele europene, iar tariful inferior celor practicate pentru acelaşi tip de servicii în alte tari cu vocaţie turistică.

2.3. Industria Indiei

La nivel mondial, India este un important producător de cărbuni, minereu de fier, bauxita, diamante şi sare. Este în creştere producţia de petrol şi gaze naturale. Industria prelucrătoare plasează India intre primele zece tari ale lumii ca valoare a producţiei. Predomină încă ramurile tradiţionale: textilă (îndeosebi prelucrarea bumbacului; locul 2 pe glob) şi alimentară (este cel mai mare producător mondial de zahar si unt). S-a afirmat puternic industria constructoare de maşini, care produce o gama variata: de la tractoare, locomotive si vapoare pana la sateliţi artificiali, India fiind una dintre putinele tari care au dezvoltata industria cosmica. India are si o puternica industrie cinematografică, ocupând locul 2 pe glob în domeniu, după S.U.A.

Agricultura este cea mai importantă ramură a economiei. Se cultivă cereale: orez, grâu, leguminoase, bumbac, trestie de zahăr, iută (deţinând locul II pe Glob), ceai (ocupând locul I pe Glob), arahide, arborele de piper, cocotieri, bananieri.

Bine dezvoltată este şi creşterea animalelor (bovine, ovine, păsări) precum şi pescuitul.

În ceea ce priveşte transporturile, India are o reţea de drumuri de peste 3 mil. km lungime, fiind dezvoltate şi transporturile feroviare, navale şi aeriene.

Referitor la turism, cel cultural-istoric şi cel religios sunt cele mai dezvoltate, fiind urmate de turismul litoral şi cel montan.

2.4. Cultura şi valorile Indiei

Indienii au o cultura unica si speciala, care diferă considerabil de cele din Estul Asiei.

Au un stil de comunicare mai volubil decât al chinezilor, japonezilor sau coreenilor şi sunt profilaţi pe dialog, ca majoritatea latinilor. Ei nu fac nici un efort de a-şi ascunde sentimentele; bucuria, dezamăgirea şi supărarea fiind exprimate fără reţineri.

11

Valorile lor sunt orientate în jurul familiei şi al loialităţii faţă de un "grup", care deseori are legătură cu profesia lor. Ca exemplu putem lua comunitatea comerţului cu diamante sau negustorii de materiale textile. Atât onoarea familiei, cât şi cea a grupului este apărată cu putere, iar căsătoriile aranjate sunt un lucru obişnuit în lumea comerţului.

Printre valorile lor se mai numără succesul şi creativitatea. Este important să aibă succes în afaceri, acest lucru conferindu-le automat o creştere a prestigiului. Creativitatea este admirată, iar perfecţionarea tehnologiei prosperă în India în perioadele în care ţara nu are acces la influenţele şi avantajele din afară.

În mediul afacerilor indiene este preţuit talentul de a găsi soluţii, o atitudine pozitiva faţă de experimente. Cinstea nu valorează atât de mult, fiind considerată relativă. Furtul recoltei este o activitate la fel de onorabila ca şi cultivarea acesteia, iar hoţii sunt recunoscuţi ca grup social.

Aprecierile filosofice pe marginea valorilor sunt în mare parte pozitive. Scopul afacerilor este de a obţine succes, indienii considerând că trebuie să se bazeze pe inteligenţă, nu să se limiteze strict la victorie.

Fatalismul este larg răspândit şi oferă o alternativă de rezervă care poate consola. Dacă un indian reuşeşte se spune că „a dat norocul peste el”, iar dacă nu reuşeşte, intervine zicala „destinul i-a stat împotrivă”. Aceste atitudini îi încurajează pe indieni să-şi asume riscul. Experienţa dobândită de pe urma iniţiativelor (căci eşecul nu este un stigmat) are ca rezultat faptul că numeroşi indieni au căpătat un talent comercial remarcabil. Indienii care trăiesc peste hotare rivalizează cu chinezii în ceea ce priveşte priceperea lor de a prinde şi a conduce afacerile din regiune.

Dominatia britanica i-a influenţat pe indieni atât în plan social, cât şi cultural. Printre asemănările lor cu britanicii se numără jocul de cricket, ceaiul, tradiţiile militare, elita de la Oxford şi Cambridge, protejarea averii acumulate, admiraţia pentru literatură (engleză), Constituţia democratică, puterea parlamentară, industrializarea timpurie, sistemul claselor sociale, un amplu serviciu guvernamental, sistemul juridic, respectul faţă de proprietate.

2.5. Stilul de conducere în India

Indienii acceptă sistemul ierarhic, cu toate obligaţiile şi îndatoririle sale. Şeful trebuie să fie umanist şi să aibă iniţiativa promovării subordonaţilor săi. În afacerile de familie, fiul cel mare rareori decide ce cale să urmeze; el are rolul de a continua activitatea comercială a tatălui său, care trebuie să-l pregătească în acest scop. Mai întâi ăi va oferi o educaţie aleasă. Fiul trebuie să studieze temeinic, apoi i se va indica următorul pas.

Comerţul indian se distinge printr-o solidă etică a muncii, mai cu seamă când oamenii au propria lor afacere sau afacerea familiei. Indienii nu lucrează după ceas. Străinii sunt acceptaţi uşor în tranzacţiile comerciale. Indienii nu se

12

tem de străini numeroasele invazii i-au făcut să se obişnuiască. Cu toate acestea, sunt suspicioşi faţă de inechitatea care ar putea pătrunde o dată cu venirea lor (poate din teama de conflicte care ar putea duce la pierderea identităţii naţionale).

Nepotismul este foarte promovat în companiile indiene tradiţionale. Membrii familiei deţin poziţii-cheie şi sunt foarte uniţi. Politica este dictată şi de grupurile de comercianţi, de pildă negustorii de fructe, bijutierii etc. Aceste grupuri lucrează de comun acord şi vin unul în ajutorul celuilalt în perioadele critice.

Indienii rămân politicoşi chiar şi când sunt propuse unele modificări ale afacerilor şi reformulează propunerile cu multă râvnă pentru a ajunge la un acord. Le displace să refuze vreo afacere. În ceea ce priveşte stilul negocierii, indianul este aproape neîntrecut. Deşi în cadrul grupului său local are o conştiinţă a colectivităţii foarte puternică, dă dovadă de personalitate şi inteligenţă când negociază pe cont propriu cu străinii.

13

CAPITOLUL III – STUDIU COMPARATIV ÎNTRE CHINA ŞI INDIA PRIN METODA ANALIZEI LUI HOFSTEDE

Se presupune că statul chinez are cea mai veche civilizaţie continuă. China are o istorie veritabilă de peste 4000 de ani. Beijing este capitala Chinei şi este principalul punct de atracţie al ţării. Limba oficială este chineza standard.

China este condusă de o formă de guvernământ comunistă. Guvernul chinez promovează ateismul deşi Constituţia garantează libertatea religiilor. Chinezii practică o varietate de religii, totuşi Confucianismul este practicat la scară largă la nivel statal deşi nu este o religie formală.

China este cea mai dens populată ţară din lume având aproximativ 1,3 miliarde locuitori în 2001.

India este oficial numită Republica India. Este localizată în sudul Asiei şi este membru al Commonwealth. Geografic, India este formată din întreaga peninsulă Indiană şi anumite porţiuni din continentul asiatic.

Figura nr. 1 – Valorile dimensiunilor culturale ale lui Hofstede

De remarcat este faptul că statul chinez înregistrează un grad ridicat în ceea ce priveşte dimensiunea „distanţa faţă de putere” (80); în comparaţie cu statele mai estice din Asia unde media este de 60, şi cu restul lumii unde media este 56,5.

Acesta este un indicator al nivelului ridicat de inegalitate al puterii şi bunăstării în cadrul societăţii. Această condiţie nu este neapărat impusă populaţiei, ci mai degrabă este acceptată de societate ca o moştenire culturală.

14

Analiza lui Geert Hofstede despre India arată o societate cu un nivel ridicat de distanţă faţă de putere, în timp ce toate celelalte dimensiuni au grade relativ moderate. Acesta va fi semnificativ asupra faptului ca India este în pragul schimbării. Sistemul tradiţional de caste a fost depăşit, totuşi gradul ridicat de distanţă faţă de putere indică faptul că atitudinea încă rămâne.

India are indexul intern cel mai ridicat pentru dimensiunea „distanţa faţă de putere” cu un nivel de 77 comparativ cu media din restul lumii care este 56,5. Acest index indică un nivel ridicat de inegalitate al puterii şi bunăstării în societate. Această condiţie nu este neapărat impusă populaţiei, ci mai degrabă acceptată de către populaţie ca o normă culturală.

Aşa cum se observă, atât cultura chineză cât şi cea indiană înregistrează un grad înalt al dimensiunii „distanţa faţă de putere” ceea ce înseamnă că ţările urmează un sistem de grupuri care limitează în mod semnificativ ascensiunea cetăţenilor. Orice cultură cu un grad ridicat de distanţă faţă de putere sugerează o inegalitate inevitabilă în rândul populaţiei şi un potenţial pentru exploatare. În plus, percepând mari diferenţe între superiori şi subordonaţi aceste culturi consideră că cei care deţin puterea sunt îndreptăţiţi la privilegii. Asociată cu colectivismul, această latură, căreia îi corespunde „disciplina morală” se referă la valori precum: urmărirea unei căi de mijloc, menţinerea individului ca o persoană dezinteresată, pură, supusă.

China are cel mai scăzut rang în ceea ce priveşte individualismul (20) în comparaţie cu media celorlalte ţări asiatice (24). Acest lucru se datorează în parte nivelului ridicat al concentrării pe o societate colectivistă, a regulilor comuniste în comparaţie cu cel al individualismului.

Gradul scăzut de individualism se manifestă într-un grup închis de membrii, cum ar fi o familie, familie extinsă sau relaţii extinse şi reflectă tendinţa de subordonare a individului de către grup. Loialitatea într-o cultură colectivistă este supremă. Societatea promovează relaţii puternice, unite unde fiecare îşi asumă responsabilitatea pentru membrii grupului din care face parte. Gradul scăzut de individualism este atribuit in primul rând regulilor comunismului care pun accentul pe o cultură colectivistă.

În societatea colectivistă chineză nu predomină nevoia de a închega prietenii specifice, deoarece acest fapt este predeterminat de apartenenţa la un grup şi de respectul pentru familie. Sunt acceptate valori precum: ascultarea părinţilor, sprijinirea financiară a părinţilor, solidaritatea şi armonia cu ceilalţi, toleranţa faţă de ceilalţi. Deloc de neglijat este şi valoarea "serveşte-ţi patria", asociată de asemenea puternic cu colectivul. Pentru chinezi, întrajutorarea familială reprezintă cel mai bun sistem de securitate socială care poate exista.

Spre deosebire de China, India are un grad mai înalt de individualism (48) depăşind şi media lumii de 43. Totuşi, în cultura indiană nu există un concept determinant al individualismului: indienii nu au un standard/un

15

principiu cu privire la răsplata indivizilor unei companii care se străduiesc să avanseze în carieră. A face afaceri implică construirea unor relaţii. Nu se poate afirma că India are o cultură individualistă, întrucât, în demersul de a face afaceri indienii relaţionează pozitiv doar cu persoanele cunoscute şi în care au încredere. Valorile lor sunt orientate în jurul familiei şi al loialităţii faţă de un "grup", care deseori are legătură cu profesia lor.

În ceea ce priveşte dimensiunea culturală „masculinitate”, Hofstede i-a acordat culturii chineze gradul 66, care deşi este mare reflectă faptul că societatea tinde oarecum spre egalitate între sexe. Familia chineză nu se separă niciodată de copii; de regulă, două sau mai multe generaţii trăiesc foarte aproape sau chiar în aceeaşi locuinţă; ambii părinţi având un rol determinant în educarea copiilor.

Totuşi, acest index depăşeşte media lumii stabilită de Hofstede la valoarea de 51, ceea ce înseamnă că există o anumită diferenţiere de gen referitoare la rolurile bărbaţilor şi femeilor în societate, bărbaţii putând avea roluri mai variate şi mai numeroase în comparaţie cu femeile.

Conform analizei lui Hofstede, India are de asemenea, un nivel înalt de masculinitate (56), media lumii fiind uşor mai scăzută (51). Cea mai mare parte a Indiei se bazează pe un sistem de caste pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă rolul lor în societate. Cu cât rangul ţării este mai înalt în această dimensiune, cu atât mai mare este diferenţierea dintre valorile bărbaţilor şi cele ale femeilor. De asemenea, poate genera şi o populaţie feminină mai competitivă şi dornică de afirmare, deşi în număr mai mic decât populaţia masculină.

Gradul privind dimensiunea culturală „evitarea incertitudinii” este mediu, pe ansamblul Chinei.

În India, cel mai scăzut rang al unei dimensiuni este în privinţa „evitarea incertitudinii” (40), în comparaţie cu media lumii de 65. Având cel mai mic rang la această dimensiune, cultura poate fi mai deschisă ideilor şi situaţiilor nestructurate. Populaţia poate avea puţine reguli şi regulamente cu care să încerce controlul tuturor evenimentelor şi situaţiilor neştiute şi neaşteptate (spre deosebire de ţările cu un rang înalt al evitării incertitudinii).

Valorile înregistrate de ambele culturi sunt egale în ceea ce priveşte această dimensiune, societăţile având un grad redus de evitare a incertitudinii. Aceasta înseamnă că ţările au oarecum o cultură deschisă spre asumarea riscurilor şi acceptarea cu o anumită uşurinţă a schimbărilor. Această caracteristică reflectă faptul că, la nivel microeconomic, conflictul şi/sau cearta la locul de muncă sunt considerate ca fiind oarecum benefice.

Analiza lui Geert Hofstede despre China are cel mai mare factor de gradare (118) în ceea ce priveşte orientarea pe termen lung; ceea ce este

16

specific pentru toate culturile asiatice. Dimensiunea indică o perspectivă în timp a societăţii şi o atitudine de perseverenţă; învingând obstacolele cu timpul dacă nu se poate cu dorinţa şi puterea.

Predominanţa orientării pe termen lung evidenţiază anumite caracteristici ale culturii chineze:

• Stabilitatea societăţii se bazează pe legături inegale între oameni. Relaţiile fundamentale conducător-condus (subordonat), tată-fiu, frate mai în vârstă - frate mai tânăr, soţie-soţ, prieten vârstnic – prieten tânăr se bazează peobligaţii reciproce şi complementare. Partenerul tânăr îi datorează celui mai în vârsta respect şi supunere. Vârstnicul îi datorează partenerului tânăr protecţie şi consideraţie. Toate acestea în scopul de a menţine relaţii bune pe termen lung.

• Familia este prototipul tuturor organizaţiilor sociale. Persoanele nu sunt indivizi, ci membri ai unor familii. Copiii trebuie să înveţe să se stăpânească, să-şi depăşească individualitatea, pentru a menţine armonia în familie.

• Virtutea cu privire la obiectivele în viaţă ale cuiva constă în încercarea de a dobândi calificări şi educaţie, a munci din greu, a nu cheltui bani mai mulţi decât este necesar, a fi răbdător şi perseverent.

Conform analizei lui Hofstede, referitor la această dimensiune, primele cinci poziţii de vârf sunt ocupate de ţările din Asia de Est: China, Hong Kong, Taiwan, Japonia şi Coreea de Sud. Această dimensiune are implicaţii puternice în plan managerial si antreprenorial.

În comparaţie, studiul lui Hofstede în India relevă un grad dimensiunii „orientarea pe termen lung” de 61. Deşi este mai mic decât cel înregistrat de China, acest grad este înalt în comparaţie cu media lumii de 48, fapt ce poate fi reprezentativ pentru o cultură care este caracterizată, de asemenea, de perseverenţă, cumpătare; valorile fiind orientate mai mult spre viitor.

17

CONCLUZII

Dimensiuneculturală

Grad Caracteristici

Distanţa faţă de putere ridicat • ambele culturi se caracterizează prin inegalitate a puterii şi bunăstării în cadrul societăţii;• ţările urmează un sistem de grupuri care limitează în mod semnificativ ascensiunea cetăţenilor;• culturile sugerează o inegalitate inevitabilă în rândul populaţiei şi un potenţial pentru exploatare;• ambele culturi consideră că cei care deţin puterea sunt îndreptăţiţi la privilegii;• semnifică o nevoie acută de dependenţă faţă de persoane influente, faţă de şefi sau faţă de părinţi;• subordonaţii nu au sarcini importante şi aşteaptă ghidare din partea conducerii;• relaţiile dintre şefi şi subordonaţi sunt foarte rar apropiate/personale.

18

Individualism scăzut

scăzut- mediu

- cultura chineză:•„noi” este mai important decât „eu”;• se cere conformitatea şi este percepută pozitiv;• dorinţele şi aspiraţiile individuale trebuie îngrădite, dacă este necesar, pentru binele grupului;• drepturile familiei (sau binele comun) sunt mai importante;

- cultura indiană:• regulile oferă stabilitate, ordine, supunere;• valorile sunt orientate în jurul familiei şi al loialităţii faţă de un "grup"

Dimensiune culturală Grad Caracteristici

Masculinitate ridicat • în ambele culturi priorităţile vieţii sunt realizările, bunăstarea şi dezvoltarea;• societăţile promovează roluri diferite în societate pentru bărbaţi şi femei;• societăţile sunt caracterizate prin valori “masculine” – dorinţa de afirmare, obţinerea bunăstării;• se poate genera o populaţie feminină mai competitivă şi dornică de afirmare.

Evitarea Incertitudinii mediu • în ambele culturi inovaţiile şi depăşirea limitelor sunt oarecum încurajate;• culturile manifestă o oarecare toleranţă faţă de diversitatea opiniilor;• decidenţii sunt mai deschişi la decizii bazate pe risc şi incertitudine;• culturi mai deschise ideilor noi şi situaţiilor nestructurate;• culturi oarecum deschise spre asumarea riscurilor şi acceptarea cu o anumită uşurinţă a schimbărilor;

Orientarea pe termen lung

ridicat • societăţi care promovează fonduri mari pentru investiţii;

19

• ţările sprijină dezvoltarea infrastructurii economice;• perseverenţa spre rezultate pe termen lung;• autosugestionare, consens pentru atingerea unui scop esenţial;• planificare pentru activităţile viitoare;• preocupare pentru succesul de perspectivă şi nu cel imediat;•se promovează valori precum: perseverenţa, cumpătarea;• se pune accent pe orientarea valorilor spre viitor.

BIBLIOGRAFIE

1. BURDUS, E. – „Management comparat”,Editura Economică, Bucureşti, 1998.

2. CARDUCCI, L. - „La Chine, telle que je l'ai vis”,Beijing, Société de Editions Culturelles Internationales, 1998.

3. HOFSTEDE, G. – „Managementul structurilor multiculturale”, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

4. *** INTERNET: www.geert-hofstede.com

5. *** INTERNET: www.cyborlink.com/bestsite/china.html

6. *** INTERNET: www.cyborlink.com/india.html

7. *** INTERNET: http://en.wikipedia.org

20