Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

2011

Strategii și politici de gestiune a riscurilor și

incertitudinilorProfesor-coordonator: Prof. univ. dr. Constanța Iacob

Masteranzi: Tudosie Adriana MădălinaȚucă Marius Sorin

Voinea Dorin Radu Daniel

Craiova

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………. 3

Capitolul I: Riscul – componentă firească în lumea afacerilor………………………………….. 4

1.1 Definiția riscului și a incertitudinii………………………………………………....... 4

1.2 Tipologia riscurilor……………………………………………………………………7

1.3 Incertitudinea și riscul- ifluențe asupra mediului întreprinderii……………………… 12

Capitolul II: Strategii și politici de gestiune a riscurilor………………………………………… 15

2.1 Gestionarea riscurilor………………………………………………………………... 15

2.2 Strategii de gestionare a riscurilor…………………………………………………… 17

Capitolul III: Studiu de caz SC PETROM

SA……………………………………………… …. 21

3.1 Scurta prezentare a

societatii………………………………………………………..... 21

3.2 Evolutie și perspective……………………………………………………………….. 22

3.3 Identificarea și cuantificarea riscurilor………………………………………………..25

3.4 Monitorizarea și gestionarea riscurilor………………………………………………. 27

Concluzii…………………………………………………………………………………………. 28

Bibliogafie………………………………………………………………………………………. 30

2

„Asumă-ţi riscuri. Dacă învingi, vei fi fericit; dacă pierzi, vei fi înţelept.”

INTRODUCERE

Riscul și incertitudinea, doua fenomene care nu pot decat sa coexiste (riscul apare totdeauna intr-un mediu incert, iar incertitudinea este principala cauza care genereaza riscul) fac obiectul multor analize, studii și dau nastere la numeroase puncte de vedere în ceea ce priveste manifestarea lor, tinerea sub control și mai presus de toate combaterea.

Din dorinta de a aduce ceva nou și de a crea prin aceasta modalitate o noua ipostaza de analiza a rscului și a incertitudinii, una mult mai originala și mai interesanta atat pentru noi, în elaborarea ei cat și pentru auditoriu, am structurat lucrarea în trei capitole.

Avand în vedere ca nu se poate discuta și urmari un fenomen decat atunci cand este pe deplin cunoscut, mai întâi am trecut în revistă câteva date generale despre risc și incertitudine, informatii care sa ne perimtă crearea unui background cuprinzător pentru capitolele următoare.

Riscurile nu trebuie lasate sa se manifeste liber, pentru ca au o tendinta haotica de locomotie și pot sa afecteze pe oricine în situatii nemaiintalnite. Riscurile trebuie sa fie controlate cel putin, daca nu eliminate iar incertitudinea sa fie eliminata prin cunoasterea cat mai precisa a variatelor modalitati de manifestare a unui fenomen. Trebuie sa existe proceduri de actiune, pentru fiecare tip de manifestare în parte a riscului, care sa aiba ca rezultate redirectionarea fenomenului catre obtinerea de efecte economice pozitive.

3

Aspectele teoretice prezentate în primele două părți ale lucrării își găsesc corespondența practică în cel de-al treilea capitol care conține un studiu de caz la societatea Petrom. În cadul acestui studiu am pus în evidență principalele riscuri la care este expusă societatea în cauză continuând apoi cu o scurtă prezentare a modalităților de indetificare și combatere a acestor riscuri.

În ultimul paragraf am sintetizat principalele idei despinse pe parcursul studiului de caz. Astfel, se poate concluziona că în orice firmă, managerii au și rolul de a prevedea eventualele probleme cu care compania, în activitatea pe care o desfasoara, s-ar putea confrunta, motiv ce determina nevoia unei studieri cat mai atente a posibilitatilor de mansifestare a rezultatelor activitatilor, astfel încât sa poata să previna și să găseasca modalitati de combatere a aspectelor negative, în situatia în care acestea s-ar produce.

Experienta este cea care are cel mai mare rol în prevenirea și în combaterea riscurilor. Incertitudinea nu poate fi clarificata decat prin experienta, prin trecerea de mai multe ori prin cadrul aceleiasi activitati pana cand se deprind abilitatile de a obtine rezultate din ce în ce mai bune.

Pentru a cuantifica efectele aparitiei sau eliminarii riscurilor, managerii au sarcina de a compara intrarile cu iesirile, de a pune în balanta rezultatele asteptate cu cele reale, obtinute, astfel incat sa elimine abaterile negative și sa le includa pe cele pozitive pentru a crea valaore adaugata mult mai eficient și în activitatile viitoare pe care firmele conduse de catre acestia le vor desfasura.

CAPITOLUL I: RISCUL – COMPONENTĂ FIREASCĂ ÎN LUMEA AFACERILOR

1.1 DEFINI IA RISCULUI I A INCERTITUDINIIȚ Ș

A). Abordarea economică a incertitudinii şi riscului

O istorie relativ scurtă a incertitudinii şi riscului:- 1738 – fizicianul Daniel Bernoulli a relevat legătura dintre risc şi utilitatea anticipată

(câştigul sau profitul anticipat) în cazul jocurilor de noroc, fără a plasa aceste concepte în domeniul teoriei economice;

- 1921 – Frank Knight a apelat la conceptele de risc şi incertitudine pentru a explica profitul, deciziile de investiţii, finanţarea, mărimea şi structura firmelor (în lucrarea ”Risc, incertitudine şi profit”);

- 1944 – John von Neumann şi Oskar Morgensten realizează pentru prima dată încorporarea formalizată a riscului şi incertitudinii în teoria economică (în lucrarea “Teoria jocurilor şi comportamentul economic”):

= au dezvoltat o abordare obiectivă pentru adoptarea deciziilor în condiţii de risc, formulând ipotezele utilităţii anticipate (profitului anticipat) folosind probabilităţile statistice;

4

- 1945 – Milton Friedman, Leonar Savage şi Harry Markowitz au analizat conceptul de adversitate faţă de risc în contradicţie cu apetitul pentru risc, precum şi proprietăţile relative ale utilităţii anticipate.

Includerea riscului şi incertitudinii în teoria economică a ridicat cel puţin două probleme:- definirea şi delimitarea conceptelor de risc şi incertitudine:

= riscul se limitează la situaţiile în care decidentul poate ataşa probabilităţi matematice evenimentelor întâmplătoare care pot apărea;= incertitudinea se referă la situaţii în care evenimentele nu pot fi exprimate în termenii unor probabilităţi matematice precise;

- evaluarea riscului şi incertitudinii şi modul în care aceste concepte influenţează deciziile economice:

= riscul implică dispersia rezultatelor posibile faţă de media acestora în sens pozitiv (câştiguri relative), cât şi în sens negativ (pierderi relative);= din această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile.

B). Tendinţe actualeÎn prezent, lumea afacerilor se confruntă cu o serie de tendinţe noi:

a. apariţia de noi modele de afaceri, care au ca efect := creşterea exigenţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor şi serviciilor; clientul actual este un client modern, educat, informat, asigurat și protejat, care doreste o corectă informare, o mai mare calitate a produselor/serviciilor și un raport just calitate-pret;

= creşterea competitivităţii și concurenţei; = fenomenul globalizării, prin libera circulaţie a capitalului, forţei de munca, bunurilor și serviciilor.

b. instituţionalizarea inovării, care se manifestă prin apariţia de noi produse şi servicii, precum și prin imbunatatirea celor existente;c. o economie în continuă schimbare , în care continuitatea înregistrează puncte de inflexiune, de discontinuitate, de mişcări mai numeroase şi mai accelerate, de schimbări care cunosc amplitudini şi profunzimi neatinse (modificări legislative, crize valutare, financiare și economice, crize social-politice sau chiar conflicte militare). De aici, necesitatea de a le identifica şi anticipa, de a creşte viteza de reacţie decizională şi de aplicare a deciziilor.

=> În prezent, riscurile depăşesc sfera tradiţională a riscurilor clasice (naturale) legate de cutremure, inundaţii, incendii,etc., adăugându-se riscurile care derivă exclusiv din activităţi umane:

- mult mai frecvente, mai numeroase, mai diversificate;- influenţate de - piaţă;

- schimbări tehnologice; - mediul politico-economic şi social. => Ca urmare, în prezent, se poate aprecia că gestionarea riscurilor este o adevarata arta:

-În cadrul marilor firma s-a dezvoltat o adevarata cultura a riscului, fiind create departamente distincte de management al riscului (risk-manager);-În cadrul firmelor de dimensiuni mai mici, aceasta activitate fie este inclusa în departamentul de management, în subordinea directa a managerului general, fie lipseste cu desăvarşire.

C). Conceptul de risc

Dicţionarul Webster (ediţia 1990) defineşte riscul ca fiind “posibilitatea unei pierderi sau daune, hazard, pericol, primejdie”. Micul Larousse ilustrat (ediţia 1995) atribuie noţiunii de risc două accepţiuni posibile: “pericol, inconvenient mai mult sau mai puţin probabil la care este expus

5

cineva” pe de o parte, iar pe de altă parte “prejudiciu, sinistru eventual pe care o societate de asigurare îl acoperă”. Micul dicţionar enciclopedic al limbii române (ediţia 1978) defineşte riscul, în aceeaşi manieră, ca “pericol, inconvenient posibil”.

În legătură cu aceste definiţii trebuie comentate două aspecte: 1. în toate definiţiile noţiunea de risc are conotaţii negative, referindu-se la şansa sau

posibilitatea apariţiei în viitor a unui eveniment nedorit, cu impact negativ asupra unei persoane, a unei organizaţii sau asupra întregii societăţi. Vom spune totuşi că asumarea riscurilor nu este în mod automat un lucru rău, după cum nici evitarea riscurilor nu este neapărat o dovadă de înţelepciune. Cunoscutul specialist în management Peter Drucker scria undeva: „Oamenii care nu-şi asumă riscuri fac în general cam două mari greşeli pe an. Oamenii care îşi asumă riscuri fac cam două mari greşeli pe an.” Inacţiunea poate prezenta aşadar aceleaşi riscuri ca acţiunea (uneori chiar mai mari).

2. noţiunea de risc este strâns legată de probabilitatea de apariţie a evenimentelor cu consecinţe nefavorabile. Acolo unde există riscul, consecinţele unei acţiuni nu pot fi determinate cu precizie. Expunerea la risc este creată ori de câte ori o acţiune poate da naştere la o pierdere sau la un câştig care nu pot fi cunoscute dinainte.

Modelul conceptual al riscului foloseşte 5 noţiuni de bază:- obiectivele;- evenimentele;- probabilitatea de materializare a riscului;- impactul riscului;- expunerea la risc.

A. Obiectivul reprezintă o stare posibilă (nu în mod necesar cea mai probabilă) din perioada T 1, dorită de entitate şi fixată în perioada T0.

Obiectivele organizaţiei sunt:A.1. – obiectivele generale:

= pentru care se constituie organizaţia: obţinerea profitului şi maximizarea valorii firmei în condiţiile oferirii unor servicii de calitate superioară;= privind utilizarea eficientă a resurselor şi asigurarea securităţii activelor;= vizând fiabilitatea informaţiilor interne şi externe;= legate de conformitatea cu legile, actele normative, regulamentele şi politicile interne.

A.2. – obiectivele operaţionale (la nivelul fiecărei activităţi);A.3. – obiectivele individuale (la nivelul fiecărui angajat).

Observaţie - Obiectivele trebuie (pe cât posibil) exprimate prin indicatori, pentru a putea fi monitorizate.

B. Evenimentul (incidentul) În orice organizaţie, obiectivele stabilite sau obţinerea rezultatelor aşteptate sunt grevate de incertitudine, care există indiferent de modul în care o percepem. Astfel de evenimente, situaţii, acţiuni sau inacţiuni se numesc riscuri şi pot constitui:- fie ameninţări, caz în care consecinţa este de regulă neatingerea rezultatelor prealabil stabilite;- fie oportunităţi, caz în care evenimentul/situaţia trebuie fructificată/exploatată. Riscul reprezintă incertitudinea obţinerii rezultatelor dorite şi se evaluează ca o combinaţie între:- probabilitatea de materializare a riscului;- impactul riscului.

C. Probabilitatea de materializare a riscului măsoară posibilitatea de apariţie a unui eveniment evaluat cantitativ pe o scară de la 0 la 1 (100 %).

Probabilităţile pot fi:

6

- probabilităţi obiective , dacă se bazează pe frecvenţa relativă a unui eveniment, atunci când există informaţii disponibile (nu se bazează pe caracteristicile personale ale celui ce realizează experimentul);- probabilităţi subiective , apreciative, atunci când se bazează pe o serie de ipoteze teoretice şi prin urmare factorul personal/psihologic, intuiţia și experienţa joacă un rol important.

D. Impactul riscului reprezintă consecinţa (efectul) asupra obiectivelor (rezultatelor), dacă riscul s-ar materializa:- dacă riscul este o ameninţare, consecinţa asupra rezultatelor este negativă (pierdere);- dacă riscul este o oportunitate, consecinţa asupra rezultatelor este pozitivă (câştig).

E. Expunerea la risc este rezultatul combinaţiei probabilitate–impact şi comensurează consecinţele pe care le poate resimţi o entitate în raport cu obiectivele prestabilite, în cazul în care riscul se materializează:E = P x I unde:P şi I sunt cele două dimensiuni ale riscului:- P= posibilitatea de materializare a riscului- I = impactul riscului.

1.2 TIPOLOGIA RISCURILOR

Există o convergenţă a părerilor celor care studiază economia şi, mai ales, a celor care activează în acest domeniu, potrivit căreia riscul în afaceri este ceva normal. Este o componentă firească şi de neînlăturat din lumea afacerilor. Dispariţia lui creează derută, ineficienţă şi generează comportamente nefireşti ale întreprinderilor, cum s-a constat în sistemele totalitare. Atunci, riscul s-a diminuat, adesea chiar a dispărut, fiindcă economia a fost condusă prin pârghii de comandă de sorginte administrativă.

Multitudinea factorilor, care generează riscul afacerilor, determină manifestarea acestuia în diferite ipostaze:

1. Riscul de piaţă Orice studiu al pieţei ar efectua o firmă, nu poate afla cu precizie dacă tot ce

va produce se va şi vinde. Cererea faţă de produsele unei firme este, de regulă, mai mult elastică decât stabilă, deoarece preferinţele şi orientările consumatorilor, nivelul preţului şi mărimea ofertei competitorilor sunt imprevizibile. Aşa că, instabilitatea cererii, a vânzărilor, a preţului, determină apariţia riscului în viaţa întreprinderilor.

2. Riscul economic (de exploatare) Activitatea întreprinderilor diferă de la o ramură la alta, firmele

confruntându-se cu situaţii diferite datorită interacţiunii unor factori, cum ar fi: - variabilitatea cererii, care face încasările nesigure, ca de altfel şi

posibilităţile de plată a furnizorilor şi de extindere a afacerii; - fluctuaţia preţurilor de achiziţie a factorilor de producţie utilizaţi

influenţează nivelul costurilor şi mărimea profitului firmei; - calitatea activităţii de marketing, care poate influenţa sau nu firma să

adopte modificările impuse de conjunctura pieţei;

7

- competenţa managerilor, reflectată în oportunitatea deciziilor luate, de care depinde ulterior succesul sau eşecul afacerii.

Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor.

Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de pragul de rentabilitate, care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).

Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor) numit volum critic, la care veniturile (cifra de afaceri critică) echilibrează cheltuielile, la punctul mort rezultatul fiind egal cu zero.

Riscul de exploatare decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor de exploatare în fixe şi variabile.

O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de securitate (qv – qcritic sau Ca – Cacritică) şi intervalul de siguranţă

, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10 % arată o situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.

Intervalul de siguranţă exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată şi, riscul economic este mai redus.

Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza coeficientului levierului de exploatare (CLE) numit şi grad de echilibrare a funcţionării întreprinderii.

Acest coeficient exprimă sensibilitatea rezultatului din exploatare la variaţiile vânzărilor, fiind elasticitatea care măsoară creşterea procentuală a acestui rezultat, ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor:

Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare parte din vânzarea producţiei (mărfurilor), factorial CLE poate fi determinat în funcţie de volumul fizic al vânzărilor (q) sau în funcţie de cifra de afaceri (Ca):

- în funcţie de volumul fizic, CLE este egal cu raportul:

, unde:

MCV = Ca – Chv = Rexp + Chf = marja costurilor variabile Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul de

exploatare, este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:

8

Pe plan financiar, rezultă că dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, risc ce depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.

- în funcţie de cifra de afaceri, CLE este egal cu raportul:

În concluzie, fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort a producţiei vândute.

3. Riscul financiar Întreprinderile se confruntă în permanenţă cu un risc economic deoarece nu

au un control mulţumitor asupra veniturilor viitoare. Dar, alături de acest risc, intervine încă unul suplimentar, ori de câte ori apelează la împrumuturi, care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) şi influenţează rentabilitatea întreprinderii – riscul financiar.

Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului exploatării şi se apreciază cu ajutorul coeficientului levierului financiar (CLF):

CLF exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului exploatării şi mărimea lui este direct proporţională cu gradul de risc financiar.

Coeficientul levierului financiar şi riscul aferent se determină pe baza contului de profit şi pierdere, în care rezultatul net presupune deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut:

Cum veniturile financiare şi rezultatul extraordinar nu sunt legate de activitatea curentă, CLF devine egal cu expresia:

Importanţa acestui coeficient decurge din faptul că rezultatul net condiţionează atât beneficiul şi dividendele pe acţiune, cât şi autofinanţarea întreprinderii, care cointeresează personalul, acţionarii şi proprietarii întreprinderii.

Pentru a preveni riscul financiar întreprinderile trebuie să-şi calculeze şi să-şi asigure un prag de rentabilitate, configurat ca un interval de încredere şi nu ca un reper valoric predeterminat. Amplitudinea acestui interval este determinată de nivelul incertitudinii în care evoluează întreprinderea în cauză. Când ea tinde spre zero, cu siguranţă va fi vorba de o rentabilitate punctuală şi nu un interval în care profitabilitatea se realizează cu probabilitate mulţumitoare. Iar, când incertitudinea este ridicată, intervalul de încredere are o dimensiune atât de mare, încât devine neutilizabil în procesul decizional.

4. Riscul datorat schimbărilor în tehnologie

9

Deoarece evoluţia tehnologiei are un rol atât de important în activitatea concurenţială, anticiparea schimbărilor în acest domeniu poate îmbunătăţi poziţia unei firme pe piaţă. După cum orice ezitare, întârziere sau eroare în previzionarea evoluţiei tehnologiei sau în achiziţionarea celor mai adecvate realizări în domeniu, poate aduce prejudicii nebănuite întreprinderilor. Cine nu descoperă şi nici nu ajunge să cunoască caracteristicile ramurii, care determină particularităţile evoluţiei tehnologiei, va pierde. Explicaţia se află în faptul că factorii, sursele şi efectele schimbărilor progresive ale tehnologiei nu vor fi aceleaşi ca în situaţia discontinuităţii din acest plan.

5. Riscul valutar Întreprinderile, care folosesc devize pentru desfăşurarea activităţii lor, se

expun riscului valutar. Acesta se manifestă sub forma posibilităţii înregistrării unor pierderi, fie ca urmare a păstrării sau încasării unei valute, fie datorită efectuării, sau numai a proiectării realizării de operaţiuni de schimb valutar, la o dată ulterioară predeterminată. Modificarea cursului de schimb la valuta deţinută sau la cea folosită într-un contract de credit în devize sau de import-export produc efecte diferite la părţile implicate, în funcţie de noul raport dintre valutele tranzacţionate. Astfel, dacă valuta respectivă se depreciază, proprietarul ei şi creditorul înregistrează o pierdere, în timp ce debitorul obţine un câştig. Acesta se expune la un risc de schimb şi pierde, dacă până la scadenţa datoriei lui, moneda în care se exprimă obligaţia de plată se apreciază.

Într-o situaţie identică ajunge şi cel care investeşte în altă ţară, în care rata dobânzii şi perspectivele de câştig sub forma profitului sunt mai înalte, dacă scade cursul de schimb al valutei în care şi-a plasat capitalul în străinătate.

Riscul de schimb valutar afectează într-un mod asemănător şi rezultatele financiare ale întreprinderilor dintr-o ţară, când ele îşi convertesc, în momentul decontării, preţul din contract, exprimat în moneda naţională, într-o valută străină.

Se expun la un astfel de risc de translaţie şi firmele care lucrează pe diferite pieţe, când transferă, în vederea încheierii bilanţului şi a întocmirii declaraţiei de venituri ale acţionarilor, rezultatele financiare ale filialelor, exprimate în diferite monede, în contul societăţii mamă. Dacă în timp au loc modificări ale raportului de schimb dintre monedele folosite de filiale şi valuta ţăriii de origine a societăţii mamă, pot să apară pierderi în urma acestor convertiri. Mărimea riscului valutar, generat de operaţiunile de translaţie a valorii activelor şi pasivelor, a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de subunităţile firmelor cu activitate transnaţională, este influenţată de rata de schimb folosită în conversie. Dacă se utilizează rata de schimb curentă, elementele valorice supuse conversiei ajung să fie expuse la risc, iar, dacă se recurge la rata iniţială, numită istorică, valoarea activelor şi pasivelor nu va fi periclitată de acest risc. Astfel, dacă activele unei filiale, măsurate în monedă străină, depăşesc valoarea pasivelor, exprimate în aceeaşi valută, atunci deprecierea acesteia va avea ca rezultat o pierdere, iar deprecierea ei va conduce la un câştig pentru societatea mamă.

Dina analiza acestor operaţiuni comerciale şi financiare rezultă că activitatea economică se desfăşoară adesea în etape, din care motiv apar numeroase situaţii în care, între momentul efectuării unui act sau a unei prestaţii şi cel în care se stinge obligaţia generată, ce se naşte în acest mod, se scurge un interval de timp. Acceptarea încasării drepturilor băneşti la o dată ulterioară momentului naşterii datoriei din partea partenerului de afaceri, respectiv alegerea variantei de a achita un supliment la preţ, dacă vânzătorul este de acord că această operaţiune să se efectueze mai târziu, sunt atitudini normale într-o tranzacţie de anvergură. Doar că ele atrag după sine o anumită expunere la risc, datorită fluctuaţiei cursului de schimb.

10

6. Riscul de faliment (insolvabilitate) Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate

financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează vulnerabilitatea, iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea.

Cumularea riscului economic cu cel financiar prin intermediul coeficientului levierului total (CLT) permite evaluarea riscului global – economic şi financiar – cu atât mai ridicat, cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.

Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii la toate nivelurile, de la cel operaţional la cel strategic.

În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare:

- solvabilitatea patrimonială exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente patrimoniale.

Aceasta trebuie să aibă valori peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă. O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind falimentară.

- lichiditatea exprimă capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt din resursele băneşti disponibile.

Lichiditatea trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apărea în mişcarea capitalului circulant.

- trezoreria constituie partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate imobilizările şi necesarul de fond de rulment şi exprimă aptitudinea întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile.

O trezorerie negativă implică recurgerea la credite bancare de trezorerie pentru plăţile curente, ceea ce arată dificultăţi financiare pe termen scurt.

- rata rentabilităţii financiare reflectă capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor proprii şi este favorizată de recurgerea la împrumuturi în cazul unui efect de levier financiar pozitiv.

Prin sistemul de rate şi de echilibru financiar, diagnosticul financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale gestiunii financiare, respectiv a performanţelor şi a riscului economic şi financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării evaluării riscului de faliment care ameninţă continuitatea întreprinderii aflate în dificultate.

Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează: - reducerea activităţii; - reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate; - apariţia şi amplificarea problemelor de trezorerie, de management, - falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ,

etc Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un

fenomen brutal, ci un rezultat al unei degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor.

11

În funcţie de efectul lor, riscurile pot fi clasificate în următoarele categorii:- riscuri reduse (obişnuite sau triviale), care au o frecvenţă mare de apariţie, dar pot fi suportate fără dificultate;- riscuri moderate, care au o frecvenţă medie de apariţie şi pot fi gestionate cu anumite costuri;- riscuri ridicate (critice sau majore), care au o frecvenţă mică de apariţie, însă cu efecte nedorite; este necesară gestionarea atentă a acestora, pe o perioadă mai lungă de timp;-riscuri inacceptabile, care sunt cele mai rare dar cu efecte foarte periculoase.

De asemenea trebui menționate „ameninţările” şi „factorii de succes” ai riscului:

Cele “10 ameninţări” în cazul neevaluării riscului: 1. Amplasarea greşită a afacerii. Aceasta ţine de politica de marketing: presupune nepromovarea unor reclame corecte şi nealegerea unei pieţe favorabile desfacerii produsului. 2. Prea mult capital în active fixe. Eficienţa utilizării activelor fixe este scăzută. 3. Lipsa de capital. S-au făcut investiţii prea mari în active fixe şi nu mai există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de producţie. 4. Probleme cu creditele. Nu există resurse pentru rambursarea datoriilor. 5. Proasta gestionare a stocurilor. Dublarea vânzărilor nu implică dublarea stocurilor. Stocurile vor creşte numai de 1/4 ori. 6. Expansiune necontrolată. Se lansează produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în prealabil. 7. Capitalizare neadecvată. Ea este determinată de riscul activităţii. Dacă riscul este mare ,dividendele cerute de investitori vor fi mari. Din profitul obţinut se plătesc dividendele şi partea investită va fi mică. 8. Lipsa de experienţă şi de calificare. Nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a celor angajaţi. 9. Probleme cu personalul. Dacă activitatea merge prost personalul va fi tentat să îşi găsească alt loc de muncă. 10. Birocraţia. Aceasta se găseşte în activităţile ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare. Daca se analizează aceste ameninţări se constată ca una derivă din cealaltă ca un efect cu propagare în lanţ.

Cei “7 factori de succes” în cazul evalu ă rii riscurilor : Specialiştii au analizat factorii care determină succesul activităţii unei

întreprinderi. Ei consideră că, dacă se urmăreşte realizarea anumitor condiţii, performanţa este asigurată.

Condiţiile stabilite sunt: 1. Tendinţa spre acţiune. Fiecare angajat este capabil să acţioneze zi de

zi, fără a aştepta ordine de la cineva. 2. Apropierea de client pentru înţelegerea nevoilor acestuia.

Activitatea de producţie trebuie să aibă un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior şi satisfacerea necesităţilor unui anumit segment de consumatori.

3. Autonomie în luarea deciziilor. Toată activitatea trebuie împărţită în compartimente care ştiu exact ce au de făcut şi unde de fapt se iau deciziile.

4. Conducerea simplă şi bazată pe valori. Americanii denumesc aceasta KISS = “a păstra lucrurile simple”(de la keep it short and simple).

5. Realizarea scopului propus sau denumit plastic ”croşetarea modelului potrivit”. Ideea constă în aceea că un produs nou se lansează numai pe o piaţă cunoscută, iar pe o piaţă nouă se vinde numai un produs deja cunoscut. Niciodată un produs nou nu se lansează pe o piaţă nouă, pentru că riscul este foarte mare.

6. Un personal bine pregătit şi dedicat. Activitatea presupune un lanţ de oameni implicaţi în procesul de producţie de la furnizorul iniţial la clientul final.

12

Dacă fiecare este interesat în activitatea pe care o desfăşoară şi depune o muncă de calitate, riscul ca în procesul de producţie să apară întreruperi este foarte mic.

7. Un control cât mai scurt al activităţii. Nici un aspect al controlului nu trebuie neglijat în nici o fază a activităţii.

Orice conducător analizând continuu activitatea de care răspunde şi ţinând cont de factorii menţionaţi mai sus, poate asigura succesul afacerii.

1.3 INCERTITUDINEA ŞI RISCUL – INFLUENŢE ASUPRA MEDIULUI INTREPRINDERII

Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia unor eventuale pierderi, sau "posibilitatea de a te expune la pierderi" (The Oxford English Dictionary) sau o pierdere posibila "pe care politica moderna se straduie sa o previna sau sa o repare" (Petit Larousse ilustre).

Perceperea riscului, conturarea dimensiunilor sale, presupune o constientizare a pericolului unei actiuni, asumarea responsabilitatii de catre o persoana, atunci cand se afirma ca rezolva o anumita problema sau ca face un lucru "pe riscurile sale".

Riscul se constituie ca un rau necesar în procesul de dezvoltare, ocolirea lui genereaza piedici acestui proces. Astfel, în cazul introducerii pe piata de noi produse exista incertitudini în legatura cu reactia concurentilor, preturile la care se vor vinde produsele, veniturile scontate, de unde și eventualele riscuri. Pentru a face fata riscului, agentul economic va cauta sa introduca procedee tehnologice dintre cele mai moderne, care sa-i permita scaderea costurilor și fabricarea unor produse de calitate superioara.

Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine și risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia probabilitati, iar riscul o situatie careia i se pot asocia (stabili) probabilitati intr-o anumita distributie.

Dupa dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi incadrat în cateva categorii reprezentative, legate de altfel de tipul investitiei, și anume:

-riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament în obligatiuni, în imprumuturi pe termen lung, a caror rata de dobanda se mentine;

-riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la care modificarile în procesul de productie sunt relativ reduse;

-riscul de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care presupun modificarea productiei, rationalizarea locurilor de munca;

-riscul de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare (expansiune), ce implica incertitudinile pietei, legate de lansarea noilor produse, privind reactia concurentei, nivelul preturilor, volumul vanzarilor;

-riscul de grad foarte ridicat, la investitiile de cercetare-dezvoltare, ale caror rezultate sunt deosebit de incerte.

Masurarea riscului, indiferent de natura sa, este o operatie necesara în estimarea eficientei activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. În acest sens, vor trebui luate în considerare strategiile adoptate de firma atat în privinta activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. În acest sens, vor trebui luate în considerare strategiile adoptate de firma atat în privinta activitatii economice, cat și în legatura cu modul de finantare a dezvoltarii.

Este recunoscut faptul că viitorul este incert. Toate activităţile economice, toate deciziile de gestiune în întreprindere sunt supuse incertitudinii viitorului. Rezultatele aşteptate ale unor decizii au, întotdeauna, un anume grad de incertitudine.

13

Viziunea asupra întreprinderii, ca sistem deschis, o poziţionează pe aceasta în centrul mediului extern în care îşi desfăşoară activitatea, în postura de furnizor de resurse şi totodată de consumator al rezultatelor sau ieşirilor-produs. Modul în care mediul extern întreprinderii, precum şi elementele şi forţele care acţionează în acest câmp, sprijină, ajută, influenţează (pozitiv sau negativ) activităţile şi performanţele reprezintă o componentă de bază a analizei decizionale. Mediul extern întreprinderii are două componente principale:1) Mediul general, care este compus din şapte elemente:

- elementul tehnologic;- elementul economic;- elementul juridic;- elementul politic;- elementul social;- elementul cultural;- elementul internaţional.

2) Mediul specific, care este compus din:- consumatori (clienţii);- concurenţi;- furnizori;- piaţa forţei de muncă;- agenţiile guvernamentale;- piaţa de capital.

Dacă am încerca o reprezentare grafică, cred că poziţionarea întreprinderii în centrul unor cercuri concentrice, care să reprezinte mediul specific şi mediul general, ar fi cea mai ilustrativă:

Evaluarea exactă a mediului reprezintă o problemă deosebit de dificilă. Mediul unei organizaţii este o realitate obiectivă, reprezentând o sumă de condiţii concrete cuantificabile. Cu toate acestea, mediul presupune şi o latură subiectivă, care se referă la percepţia sa de către decidenţi.

O modalitate valoroasă de analiză a mediului extern întreprinderii ar fi cea care ia în considerare cele două concepte cheie:

a) incertitudinea mediului;b) generozitatea (capacitatea) mediului.

14

a) Incertitudinea mediului se referă la acea stare a mediului în care condiţiile viitoare care afectează întreprinderea nu pot fi precizate sau exact evaluate şi prevăzute. Cu cât mediul unei organizaţii este mai incert, cu atât managerii trebuie să depună mult mai mult efort şi să cheltuiască mai mult timp pentru evoluţia acestora, evaluarea implicaţiilor pentru întreprindere şi deciderea asupra acţiunilor prezente şi viitoare de întreprins. Gradul de incertitudine depinde de doi factori principali:- complexitatea mediului - se referă la numărul de elemente din mediul unei organizaţii şi gradul lor de asemănare, congruenţă.- dinamismul mediului - se referă la ritmul şi posibilitatea de previziune a schimbărilor în elementele mediului unei organizaţii.Conceptele de complexitate şi dinamism pot fi folosite pentru a realiza o evaluare generală a nivelului de incertitudine a mediului. O astfel de evaluare poate fi făcută prin analizarea elementelor importante din mediul specific şi a influenţelor principale potenţiale din mediul general (Figura nr. 11.).

Astfel, cadranul 1 din Figura nr. 1.1. ne sugerează că incertitudinea este relativ joasă când ambele caracteristici – dinamismul şi complexitatea – sunt de asemenea reduse. În cadranul 2 dinamismul este relativ slab dar complexitatea este ridicată, creând situaţia unei incertitudini relativ joase. În cadranul 3, dinamismul este ridicat dar complexitatea este joasă, conducând la o incertitudine moderat ridicată. În sfârşit, cadranul 4 reprezintă deopotrivă şi dinamism ridicat şi complexitate ridicată, ceea ce rezultă în condiţii de incertitudine ridicată.

Figura nr.1.1. Complexitatea mediului. Evaluarea nivelului incertitudinii mediului

b) Generozitatea mediului reprezintă o altă caracteristică importantă a mediului care măsoară capacitatea acestuia de a sprijini creşterea susţinută şi stabilitatea. Generozitatea mediului poate merge de la o relativă bogăţie la o relativă sărăcie, depinzând de nivelul resurselor disponibile pentru organizaţia din mediul său. Din nefericire bogăţia mediului, determină atragerea altor întreprinderi. Generozitatea mediului este importantă pentru că atunci când organizaţiile operează, activează în medii bogate, îmbelşugate, ele sunt capabile să construiască uşor o bază de resurse interne, precum şi de capital, echipament şi experienţă. În acelaşi timp, un nivel înalt al resurselor interne poate, în consecinţă, finanţa inovaţiile şi expansiunile care pot ajuta o organizaţie să-şi susţină poziţia ei chiar dacă momentul este mai puţin favorabil.

15

Mediul intern reprezintă o a doua componentă importantă a mediului de desfăşurare a activităţii unei întreprinderi. Mediul intern reprezintă cultura organizaţională. Aceasta este un sistem de valori, prezumţii, credinţe şi norme împărtăşite de membrii unei organizaţii care îi unesc. Cultura în mod obişnuit reflectă viziunile sau punctele de vedere privind modalitatea în care lucrurile sunt executate. Cultura organizaţională este uneori numită şi cultura corporaţiei, deoarece conceptul de cultură este frecvent folosit pentru a descrie mediul intern al marilor corporaţii. Trei aspecte ale culturii organizaţionale sunt în special importante în analiza impactului probabil al culturii asupra unei organizaţii date: direcţia, pătrunderea şi forţa.• Direcţia se referă la nivelul în care o cultură sprijină, mai mult decât împiedică atingerea obiectivelor organizaţionale.• Pătrunderea (sau împrăştierea) arată măsura în care o cultură este larg răspândită printre membrii organizaţiei.• Forţa se referă la gradul în care membrii organizaţiei acceptă valorile şi alte aspecte ale culturii.

CAPITOLUL II: STRATEGII I POLITICI DE GESTIUNE A RISCURILORȘ

2.1 GESTIONAREA RISCURILOR

1). Elemente de principiuO bună perioadă de timp, gestionarea riscurilor a fost tratată în cadrul managementului

general al firmei. Treptat, managementul riscului a evoluat, astfel că în cadrul marilor firme s-au creat departamente specializate conduse de un manager de risc.În prezent, gestionarea riscurilor presupune existenţa unei strategii integrate cel puţin din următoarele motive: A. În orice firmă, obiectivele stabilite sau obţinerea rezultatelor aşteptate sunt grevate de incertitudine, care există indiferent de modul în care este percepută.Astfel de probleme care apar sub forma unor situaţii sau evenimente, acţiuni sau inacţiuni se numesc riscuri şi pot constitui:

- fie ameninţări, caz în care consecinţa este – de regulă – neatingerea rezultatelor prealabil stabilite, situaţie care trebuie gestionată corespunzător;

- fie oportunităţi, caz în care situaţia, evenimentul sau acţiunea trebuie fructificată.B. Gestionarea riscurilor nu are în vedere o organizaţie (firmă) izolată, ci dimpotrivă o organizaţie integrată, prin care se înţelege:

- organizaţia extinsă, care cuprinde pe lângă organizaţia propriu-zisă şi organizaţia tutelară, organizaţiile subordonate şi cele partenere;

- mediul sau contextul de risc, care cuprinde – pe lângă organizaţia extinsă – şi cadrul instituţional, cadrul legislativ, aşteptările factorilor interesaţi, condiţiile economice şi contextul internaţional.C. În aceste condiţii, construcţia unui model al gestionării riscurilor la nivelul unei firme trebuie să aibă în vedere:

- elementele de bază, întâlnite la toate firmele din domeniu;- realitatea concretă a firmei respective, fără a fi strict necesară reproducerea unor modele

deja construite (deseori în cu totul alte condiţii);- situaţiile particulare, ce ţin de condiţionări specifice.

D. Gestionarea riscurilor trebuie să aibă în vedere:- resursele limitate, disponibile pentru această activitate;- creşterea numărului şi diversificarea riscurilor odată cu dezvoltarea organizaţiei.

Ca urmare, managementul riscurilor presupune concentrarea resurselor în zonele de interes actuale, prin evaluarea şi ierarhizarea (prioritizarea) riscurilor.Aceasta presupune operaţionalizarea unui sistem de control intern prin care se realizează gestionarea riscurilor, până la un nivel considerat acceptabil (toleranţă la risc sau apetitul pentru risc

16

pe care o organizaţie este pregătită să o tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment dat).E. Toate elementele prezentate anterior ne conduc la necesitatea implementării unei strategii integrate de gestionare a riscurilor:- atât la nivelul managementului;- cât şi la nivelul activităţilor curente, de rutină ( întregul personal trebuie să conştientizeze importanţa gestionării riscurilor în scopul atingerii obiectivelor proprii).În concluzie, conform standardelor internaţionale, gestionarea sau managementul riscului trebuie:

să fie un proces continuu integrat în strategia firmei; să traducă strategia în obiective tactice şi operaţionale, desemnând responsabilităţi fiecărui

manager şi salariat implicat în managementul riscurilor; să aibă în vedere toate riscurile ce afectează activităţile firmei; să fie integrat în cultura organizaţiei.

Obiectivul managementului riscului este situarea în cadrul unei arii cuprinse între limitele în care: RISCUL este SUPORTABIL şi COSTUL este REZONABIL.

2). Tipologia gestionării riscurilorÎn ultimele decenii, gestionarea riscurilor a înregistrat o evoluţie apreciabilă:

de la stilul de management reactiv, prin care:- se tratează în primul rând consecinţele unor evenimente şi mai puţin cauzele, motiv pentru care riscurile deja manifestate (riscuri reale, trecute) se pot produce şi în viitor;- se iau măsuri de control intern în scopul stăpânirii riscurilor reale, care negestionate corespunzător pot să apară şi în viitor (chiar cu un impact mai puternic);- organizaţia este condusă după principiul “văzând şi făcând”.

la stilul de management proactiv, prin care:- sunt identificate posibile ameninţări (riscuri potenţiale), înainte ca ele să se materializeze şi să producă efecte nefavorabile asupra obiectivelor stabilite;- organizaţia este condusă după principiul “este mai bine să previi, decât să constaţi un fapt împlinit”.

şi, în final, până la stilul de management prospectiv, prin care:- se identifică acele riscuri care pot să apară într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepărtată, ca urmare a modificărilor de strategie sau de mediu;- gestionarea riscurilor promovează acţiunea şi previziunea, iar organizaţia trebuie pregătită pentru a accepta eventualele schimbări.

Această evoluţie a fost impusă de necesitatea trecerii:- de la un management al riscului fragmentat şi pasiv, bazat pe tehnicile tradiţionale de gestiune;- la un sistem de management integrat al riscului, consistent şi coerent, prin care se

urmăreşte gestionarea tuturor riscurilor aferente activităţii unei firme, inclusiv a interdependenţelor dintre acestea, în contextul afectării expunerii agregate (de ansamblu) la risc a firmei; la acest proces trebuie să participe toate funcţiile relevante dintr-o firmă (personal, dezvoltare strategică, marketing, etc.).

3). Modelul general de gestionare a riscurilor.Gestionarea riscurilor reprezintă un proces ciclic efectuat de conducere şi întregul personal al firmei, proces care cuprinde următoarele elemente componente (etape), în succesiune logică:

A. definirea strategiei ce trebuie aplicată şi a obiectivelor generale, operaţionale şi individuale;B. identificarea riscurilor ce pot afecta activitatea, ţinând cont şi de mediu (economic,

17

legislativ, cultural, social, etc.);C. evaluarea şi ierarhizarea (prioritizarea) riscurilor, în funcţie de frecvenţă, gravitatea acestora şi potenţialul impact;D. răspunsul la risc, prin controlul riscurilor, tratarea acestora şi stabilirea responsabilităţilor; E. monitorizarea, revizuirea şi raportarea continuă a riscurilor.

Deşi, în prezent, nu există proceduri unanim acceptate pentru managementul riscului în afaceri, modelul general prezentat poate constitui un cadru unitar de abordare a gestionării riscurilor în cadrul firmelor, în scopul furnizării unei garanţii rezonabile cu privire la realizarea obiectivelor.

2.1 STRATEGII DE GESTIONARE A RISCURILOR

ETAPA 1: DEFINIREA STRATEGIEI ŞI A OBIECTIVELORUn sistem de management integrat al riscului presupune stabilirea unei strategii clare şi consistente, alături de un set coerent de obiective.Principalele tipuri de strategii la nivelul firmei:- strategia de creştere;- strategia neutrală;- strategia defensivă;- strategiile combinate;A. Strategia de creştere este activă şi ofensivă, adică se anticipează oportunităţile şi ameninţările mediului şi se acţionează în direcţia acestora înainte de a fi nevoit a reacţiona la apariţia lor.Strategia de creştere poate fi: Strategie de concentrare, focalizată pe un set limitat de probleme; Strategie de diversificare, prin care se extinde sfera de cuprinderea a activităţii.

B. Strategia neutrală (de stabilitate) este urmată atunci când firma este satisfăcută de situaţia curentă şi urmăreşte să şi-o menţină în continuare.- Cu varianta strategiei de “recoltare”, prin care se valorifică la maxim rezultatele actuale, deja existente. C. Strategia defensivă (de restrângere) adoptată atunci când se doreşte reducerea activităţii în anumite domenii.D. Strategiile combinate presupun aplicarea unor strategii diferite (combinaţii între A, B, C), corespunzător diferitelor activităţi/subactivităţi/acţiuni.Orice strategie trebuie să cuprindă următoarele elemente:

- un set de obiective clare care trebuie realizate;- descriere a măsurilor care trebuie luate;- un calendar al implementării acestora;- listă de cerinţe (resurse) ;- analiză asupra posibilităţilor de repliere în cazul în care rezultatele nu sunt la nivelul

obiectivelor (procedura de avarie).Obiectivele oricărei firme pot fi grupate/ierarhizate după cum urmează:

- obiective generale: obţinerea profitului şi maximizarea valorii firmei; utilizarea eficientă a resurselor şi asigurarea securităţii activelor; asigurarea fiabilităţii informaţiilor; conformitatea cu legile, actele normative, regulamentele şi politicile interne.- obiectivele operaţionale stabilite la nivelul fiecărei structuri, activităţi, produse sau servicii;- obiectivele individuale stabilite la nivelul fiecărui angajat.

Elaborarea strategiei are la bază analiza şi diagnosticul situaţiei curente:18

- identificarea strategiilor trecute şi prezente;- diagnosticul performanţelor trecute şi prezente;- determinarea avantajelor strategice ale firmei în contextul mediului de afaceri în care

operează, ţinând cont de tendinţele şi perspectivele de evoluţie în viitorul previzibil;- determinarea oportunităţilor şi ameninţărilor existente şi potenţialele din mediu;- revizuirea obiectivelor strategice, a structurii organizaţionale, a autorităţilor şi

responsabilităţilor.→ Analiza SWOT urmăreşte 2 obiective:Strengths (forţe)Weaknesses (slăbiciuni)Opportunities (oportunităţi)Threats (ameninţări)A. identificarea caracteristicilor ce privesc firma şi care reflectă situaţia internă a acesteia:

- punctele forte: realizări deosebite şi resurse disponibile suficiente;- punctele slabe: realizări inferioare şi resurse disponibile insuficiente.

B. identificarea factorilor externi de mediu, cu impact asupra activităţii firmei:- oportunităţile: şanse oferite de mediu, ce pot fi exploatate profitabil;- ameninţările: situaţii sau evenimente care pot afecta nefavorabil şi în măsură semnificativă,

capacitatea firmei de a-şi atinge obiectivele, determinând reducerea performanţelor.Aplicarea metodei SWOT este considerabil facilitată dacă se foloseşte o listă de probleme ce trebuie urmărite în cadrul analizei şi ale căror răspunsuri sunt relevante pentru evaluarea situaţiei interne şi a factorilor de mediu, în scopul stabilirii măsurilor de diminuare/prevenire a evenimentelor cu un grad de risc ridicat.

Definirea strategiei şi a obiectivelor este o etapă fundamentală a procesului de gestiune eficientă a riscurilor, etapă în care este elaborată o filozofie şi o concepţie generală în raport cu riscurile la care este expusă activitatea firmei:

este stabilită atitudinea (toleranţa) firmei în raport cu expunerile la risc: aversiune, neutralitate sau preferinţă pentru risc

în baza strategiei este proiectată o politică de gestiune a riscurilor: una pasivă sau una activă (agresivă).

ETAPA 2: IDENTIFICAREA RISCURILORIdentificarea riscurilor se poate afla într-una din următoarele ipostaze:

identificarea iniţială a riscurilor, în cazul:- firmelor nou înfiinţate sau care nu şi-au identificat anterior riscurile;- proiectelor, activităţilor şi acţiunilor noi, demarate în cadrul firmei.

identificarea permanentă a riscurilor, în cazul:- manifestării unor riscuri care nu erau identificate anterior;- schimbării circumstanţelor în care se manifestă riscurile identificate anterior;- stabilirii riscurilor care se manifestau în trecut, dar care nu mai prezintă importanţă în

prezent.Procesul de identificare a riscurilor prezintă următoarele caracteristici:

- depinde de diversificarea liniilor de activitate sau a gamelor de produse şi servicii oferite consumatorilor;

- presupune identificarea celor mai relevante riscuri care afectează cash-flow-urile şi poziţia economică, financiară şi comercială a firmei;

- solicită canalizarea tuturor informaţiilor şi a principalelor resurse disponibile (în special, resurse umane şi resurse informaţionale);

- necesită elaborarea, de către personalul responsabil, a unor metodologii de identificare şi captare a riscurilor şi – în continuare – de implementare a politicilor de gestiune a riscurilor adoptate de către management.

19

Pentru a se atenua subiectivismul în perceperea riscurilor este recomandat să se recurgă la două metode complementare de identificare a riscurilor:

autoevaluarea riscurilor - se realizează de către manageri şi de membrii colectivului, care cunosc foarte bine

problemele cu care se confruntă în realizarea obiectivelor;- subiectivismul în perceperea riscurilor este mai accentuat;- se recomandă formarea colectivelor de autoevaluare, ca grupuri de persoane care capătă

abilităţi în identificarea riscurilor. desemnarea unei echipe interne sau contractarea unei firme de specialitate

Principalele surse pentru identificarea riscului sunt următoarele: cercetarea documentară: presupune studierea documentelor şi planurilor firmei, a

rezultatelor proprii şi ale concurenţilor, a bazelor de date comerciale (statistice) şi a informaţiilor deţinute de persoane implicate în afaceri similare;

vizite la faţa locului: presupun discuţii şi obţinerea de informaţii de la cei expuşi la riscuri (manageri, angajaţii firmei şi clienţii)

participări la manifestări în afara organizaţiei

ETAPA 3: EVALUAREA ŞI IERARHIZAREA RISCURILORAceastă etapă presupune utilizarea tehnicilor, instrumentelor şi abilităţilor necesare pentru a

comensura riscurile şi pentru a analiza efectele induse de acestea asupra profitabilităţii şi valorii nete a firmei.

Principalele metode aplicate sunt:a) Evaluarea expunerii la risc ca o combinaţie între probabilitatea de materializare a riscului

şi impactul riscului (vezi Tema nr. 1 şi Seminar nr. 1).b) Evaluarea expunerii la risc prin “Matricea riscurilor” (vezi Tema nr. 3).c) Estimarea riscului în cazul concentrării/diversificării activităţii unei firme prin

indicatorul energie informaţională (vezi Seminar nr. 2).d) Cuantificarea riscului prin indicatorul coeficient de variaţie (vezi Seminare) nr. 3).f) Evaluarea riscului economic (de exploatare) prin analiza pragului de rentabilitate (vezi

Tema nr.8 - seminar).g) Evaluarea riscului financiar prin efectul de levier.h) Evaluarea riscului de faliment.

ETAPA 4: RĂSPUNSUL LA RISCÎn această etapă sunt urmărite două obiective:

- controlul şi tratarea riscurilor prin proiectarea şi aplicarea strategiilor de răspuns la risc;- stabilirea rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul gestionării riscurilor.

Răspunsul la risc reprezintă atitudinea managementului faţă de posibilitatea apariţiei unei ameninţări (eventual oportunităţi) şi se concretizează în strategiile de răspuns la risc, care pot fi:

Acceptarea (tolerarea) riscurilor, respectiv neluarea unor măsuri suplimentare de control, intervine atunci când:

- riscurile sunt liber asumate;- expunerile la risc sunt reduse. Monitorizarea riscurilor presupune acceptarea riscului cu condiţia menţinerii sale sub o

permanentă supraveghere:- presupune o amânare a luării măsurilor de control până la momentul creşterii probabilităţii

de apariţie a riscului astfel tratat;- se aplică în cazul riscurilor cu un impact semnificativ, dar cu o probabilitate mică de

apariţie;- se monitorizează cu precădere probabilitatea de apariţie a riscului.

20

Evitarea riscului presupune:- eliminarea activităţilor (circumstanţelor) care generează riscurile;- este cea mai uşoară şi mai rapidă tehnică de răspuns, dar – pentru că presupune renunţarea în

totalitate la afacerea ameninţată de risc – are repercusiuni majore asupra obiectivelor firmei. Transferarea (externalizarea) riscurilor presupune:- încredinţarea gestionării riscului unui terţ specificat;- are ca efect micşorarea expunerii la risc a firmei, prin gestionarea eficace a riscului de către

terţul specializat. Tratarea riscurilor presupune:- acţionarea prin măsuri de atenuare a probabilităţii, a impactului sau a amândurora;- această strategie reprezintă cea mai frecventă modalitate de abordare pentru majoritatea

riscurilor cu care se confruntă o firmă şi presupune proiectarea şi aplicarea unor metode, procedee şi sisteme de gestionare a riscurilor:

verificări şi validări; autorizări şi supervizări; criterii şi principii de integritate şi securitate; sisteme informaţionale pentru introducerea, stocarea, actualizarea şi diseminarea

datelor; rezerve de costuri sau de timp; modalităţi alternative de acţiune în cazul apariţiei şi manifestării unui anumit risc

(planuri de contingenţă).În final se elaborează Planul de management al riscurilor care cuprinde:

- procedurile utilizate pentru gestionarea riscurilor:- persoanele responsabile pentru gestionarea riscurilor:- resursele (umane, financiare, materiale) alocate pentru gestionarea riscurilor.

Cele două ipostaze ale aceluiaşi risc sunt:- riscul inerent reprezintă expunerea la un anumit risc înainte de a fi luată vreo măsură de

gestionare a acestuia (prin controlul intern); dar riscurile nu dispar complet nici după ce am procedat la controlul intern, deoarece incertitudinea nu poate fi eliminată, ci numai controlată;

- riscul rezidual reprezintă expunerea la un anumit risc după ce au fost luate măsuri de gestionare a acestuia; riscul rezidual este o măsură a eficacităţii controlului intern.

Toleranţa la risc reprezintă cantitatea de risc pe care o firmă este pregătită să o tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment dat; toleranţa la risc este stabilită de manageri.Pentru fiecare risc identificat este necesară efectuarea unei comparări a expunerii la risc (E) cu nivelul toleranţei la risc (T):

- dacă: E risc inerent ≤ T, atunci nu se impun măsuri suplimentare de control al riscurilor;

- dacă: E risc inerent > T, atunci sunt necesare măsuri de control al riscurilor astfel încât: E risc

rezidual ≤ T

ETAPA 5: MONITORIZAREA, REVIZUIREA ŞI RAPORTAREA RISCURILOR.Această etapă trebuie să ofere asigurări managementului firmei că procesul de gestionare a riscurilor este unul permanent, supus revizuirilor periodice şi apt să semnaleze – prin utilizarea mecanismelor de alertare – noile riscuri apărute sau schimbările survenite la riscurile deja identificate.Pentru o uşoară urmărire, riscurile identificate şi evaluate pot fi înregistrate în registre de risc. Acestea pot avea diverse forme şi să cuprindă diferite informaţii, în funcţie de nivelul de aplicare a managementului riscului proiectat de fiecare firmă şi de specificul afacerilor derulate.

21

CAPITOUL III: STUDIU DE CAZ : ANALIZA RISCULUI LA SOCIETATEA PETROM

3.1 SCURTĂ PREZENTARE

Petrom, membru al Grupului OMV, este cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei.

Segmentele de afaceri ale Petrom sunt: Explorare şi Producţie(E&P), Rafinare şi Marketing(R&M) şi Gaze şi Energie, acestea reprezentând şi activităţile de bază ale companiei, spre care ne canalizăm atenţia, cu scopul creşterii eficienţei lor.

Managementul Grupului, activităţile de finanţare şi anumite funcţii sunt evidenţiate în segmentul Corporativ.

Implicarea Grupului în explorarea şi producţia de gaze şi ţiţei implică expunerea la o serie de riscuri inerente. Printre acestea stabilitatea politică, condiţiile economice, modificări ale legislaţiei fiscale precum şi alte riscuri operaţionale inerente cum ar fi volatilitatea ridicată a preţului ţiţeiului şi a dolarului american. O varietate de măsuri sunt utilizate pentru a gestiona aceste riscuri.

Activităţile segmentului E&P sunt concentrate în principal în România şi Kazakhstan. În România, Petrom S.A. este singurul producător de ţiţei. Produsele E&P sunt ţiţeiul şi gazele naturale.

Divizia de Gaze are drept scop vânzarea gazelor naturale şi fructificarea optimă a oportunităţilor ce rezultă din liberalizarea pieţei. Divizia de Energie este nou înfiinţată, având drept scop diversificarea activităţilor Petrom S.A. în sectorul energetic românesc. Divizia de produse chimice, asimilată segmentului Gaze şi Energie, deţine şi exploatează principala fabrică de îngrăşăminte din România, Doljchim Craiova.

AcţionariatulÎn data de 15 ianuarie 2009, Depozitarul Central a efectuat transferul acţiunilor Petrom

deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în contul Ministerului Economiei (ME), care deţine în prezent 11.690.694.418 de acţiuni. Prin urmare, structura acţionariatului Petrom s-a modificat, astfel: 51,01% OMV Aktiengesellschaft, grup energetic lider în centrul şi sud-estul Europei, 20,64% Ministerul Economiei, 20,11% Fondul Proprietatea, un fond creat special de statul român cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv în timpul regimului comunist (fondul deţine un portofoliu diversificat de acţiuni ale companiilor din România) şi 2,03% Banca Europeană de Reconstructie şi Dezvoltare (BERD). Cota rămasă, de 6,21%, se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

22

3.2 EVOLUTIE I PERSPECTIVEȘ

În 2009, dezvoltarea economică şi-a continuat tendinţa descendentă, caracterizată de deteriorarea condiţiilor de piaţă cu preţul ţiţeiului foarte scăzut, însă Petrom, cumulat, a înregistrat o performanţă bună ca urmare a deciziilor prompte ale managementului, luate pentru a contracara provocările mediului.

Profitul companiei a crescut cu 34% în 2009, comparativ cu 2008, în principal datorită folosirii instrumentelor de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului pentru 40.000 bbl/zi din producţia din 2009, ce a avut un puternic impact pozitiv asupra rezultatului financiar, de 524 mil. lei. O uşoară creştere a profitului observăm şi în primele 9 luni ale anului 2010, faţă de anul precedent.

În ultimii cinci ani, investiţiile au însumat aproximativ 18,4 mld. lei (5 mld. euro), fiind cel mai mare buget de investiţii din sectorul de energie din România, esenţial pentru consolidarea poziţiei companiei şi pentru creşterea eficienţei.

În 2009, Petrom a avut un program de investiţii ajustat ca urmare a condiţiilor economice nefavorabile, investiţiile fiind reduse cu 35%, la 4.145 mil. lei, comparativ cu 2008, când investiţiile au atins valoarea maximă. Investiţiile susţinute au avut un impact pozitiv asupra fluxului de numerar operaţional al companiei.

În plus, în 2009, a fost aplicat un management strict al costului pentru a asigura finanţarea proiectelor-cheie. Prin urmare, Petrom a reevaluat şi prioritizat proiectele în funcţie de profitabilitatea şi de gradul de recuperare a fiecărei investiţii, pentru a menţine o situaţie financiară solidă.

23

2005 2006 2007 2008 2009 20100

500

1,000

1,500

2,000

2,500

1,416

2,285

1,778

1,022

1,368 1,411

Profit net (mil. lei)

Profit net

2005 2006 2007 2008 2009 20100

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

6,000

7,000

1,117

2,937

3,820

6,404

4,145

2,976

Investiţii (mil. lei)

Investiţii

Petrom este unicul producător de ţiţei din România şi contribuie cu aproximativ 50% la producţia totală de gaze a ţării. În 2009, producţia totală de ţiţei şi gaze a Petrom a fost de circa 68,29 mil.bep, în timp ce nivelul rezervelor dovedite la sfârşitul lunii decembrie 2009 era de aproximativ 854 mil. bep.

Producţia de ţiţei şi gaze la nivel de Grup în T3/10 a crescut cu 2% datorită creşterii producţiei de ţiţei în Kazahstan şi România. Vânzările la nivel de segment au crescut în T3/10 cu 5% faţă de trimestrul anterior. În România, producţia totală de ţiţei şi gaze a fost cu 1% mai mare decât în T2/10. Producţia de ţiţei a ramas la acelasi nivel ca și în T2/10, în timp ce producţia de gaze a crescut cu 2%.

În ceea ce priveşte câştigul pe acţiune observăm o creştere de la 0,0241 lei pe acţiune în anul 2009 la 0,0251 lei pe acţiune în luna septembrie 2010.

24

2005 2006 2007 2008 2009 20100

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

6,000

7,000

1,117

2,937

3,820

6,404

4,145

2,976

Investiţii (mil. lei)

Investiţii

2005 2006 2007 2008 2009 20100

0.005

0.01

0.015

0.02

0.025

0.03

0.035

0.04

0.045

0.0253

0.0405

0.0314

0.018

0.0241 0.0251

Câştig pe acţiune (lei)

Câştig pe acţiune

În T3/10, evoluţia preţului acţiunii Petrom a fost mai bună decât în trimestrul precedent, în linie cu evoluţia pieţei de capital locale. După ce a atins valoarea minimă din trimestru, de 0,2950 lei/acţiune, pe 7 iulie, preţul acţiunii Petrom a avut o evoluţie volatilă ascendentă, în general similară cu indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), iar pe 17 august a înregistrat valoarea maximă a trimestrului, de 0,3440 lei/acţiune. Preţul de închidere al cotaţiei acţiunii Petrom la sfârşitul lunii septembrie a fost de 0,340 lei/acţiune, în creştere cu 12% comparativ cu sfârşitul T2/10 (0,303 lei/acţiune la 30 iunie). În acelaşi interval de timp, atât indicele BET, indice de referinţă pentru piaţa BVB, cât şi indicele BET-NG, indicele sectorial asociat pieţei de energie şi utilităţi, au avut o creştere similară, de 12%, în timp ce indicele Brent al preţului mediu al barilului de ţiţei a crescut cu 8%.

25

2005 2006 2007 2008 2009 20100

0.005

0.01

0.015

0.02

0.025

0.03

0.035

0.04

0.045

0.0253

0.0405

0.0314

0.018

0.0241 0.0251

Câştig pe acţiune (lei)

Câştig pe acţiune

3.3 IDENTIFICAREA ŞI CUANTIFICAREA RISCURILOR

Ca orice companie din domeniul industriei petroliere, Petrom este expusă la o varietate de riscuri - în principal riscuri de piaţă, dar şi operaţionale, strategice, politice, precum şi riscuri hazard. Activităţile de management al riscului se concentrează pe expunerea netă la risc a portofoliului existent şi viitor. Managementul de risc este coordonat de către Departamentul de Management de Risc şi Trezorerie.

Managementul riscului este un proces continuu de identificare, evaluare şi monitorizare a principalelor riscuri, cu care se confruntă compania. Fiecare stadiu al acestui proces este documentat, incluzând estimările, metodele, sursele de date folosite precum şi rezultatele obţinute. Aceste rezultate sunt în mod regulat verificate de către Directoratul Petrom.

Petrom este o companie integrată, de aceea au fost analizate scenarii de riscuri integrate, acestea reprezentând baza pentru investigaţiile financiare şi reputaţionale, incluzând şi alte consecinţe ale acestor riscuri strâns corelate. Această corelare strânsă decurge din faptul că, odată materializat unul dintre scenarii, propagarea consecinţelor este foarte posibil să se întâmple simultan sau în viitorul apropiat. Acestea sunt în principal riscuri operaţionale, perfect cuantificabile, indirect afectate de volatilitatea pieţei.

Dat fiind ca Petrom se află într-o dezvoltare continuă, toate procesele operaţionale noi sunt pe deplin integrate în procesul de management al riscului, cu analize şi interpretări sistematice ale acestora.

Compania Petrom se confruntă cu următoarele categorii de riscuri:a) Întâmplătoare: incendii , explozii , emisii de substanţe gazoase, avarii.

b) Financiare. Principalele riscuri identificate sunt: riscul de schimb valutar (în principal cel asociat fluctuaţiilor USD), riscurile de piaţă, riscul de lichiditate, risc de credit, riscul de capital, riscul de dobândă.

c) Operaţionale.În această categorie intră riscuri legate de personal, riscul legislativ, fraudă;

d) Strategice: preţul pe piaţă, fluctuaţiile cererii , volatilitatea preţului ţiţeiului , risc tehnologic, dar şi riscul politic şi economic.

Riscurile întâmplătoare În cadrul rafinăriei sursele de pericol sunt reprezentate de instalaţiile de hidrofinare,

reformare, instalaţia de cocsare, distilare atmosferica în vid, fracţionare gaze, extracţie/separare aromate, desulfurare gaze recuperare sulf, instalaţia de tratare ape uzate.

Riscul de incendiu al societăţii, se situează în domeniul riscurilor acceptabile, deoarece încă din faza de proiectare şi construcţie a instalaţiilor s-au luat măsuri de diminuarea a probabilităţii de iniţiere a incendiului, a nivelului de gravitate a consecinţelor. Explozii se pot produce datorită: substanţelor, produselor cu caracter exploziv vehiculate; acumulărilor de gaze în interiorul cuptoarelor, etc.

26

Emisiile de substanţe periculoase pot apărea datorită producerii de avarii în cadrul instalaţiilor. Pericolul datorat emisiilor de substanţe periculoase depinde de proprietăţile fizico-chimice şi toxicologice ale acestora, de timpul de expunere şi de condiţiile meteorologice, determinante în dispersia acestora în atmosferă joasă. Emisiile toxice pun în pericol viaţa oamenilor, fauna şi vegetaţia, putând produce daune ireversibile.

Riscul la nivelul diviziilor poate influenţa imaginea şi stabilitatea companiei pe ansamblu, astfel imaginea Grupului Petrom este afectată de incidentele care au loc în oricare divizie, un astfel de incident ridicând semne de întrebare în ceea ce priveşte prevenirea, echipament corespunzător, instruire etc.

Riscurile financiarePrin activitatea sa Grupul se expune în primul rând la riscurile financiare de schimbare a

cursului valutar pentru monedele străine şi a ratelor de dobândă.Deoarece Grupul operează în mai multe ţări şi valute, sunt analizate riscurile aferente

activităţilor specifice industriei precum și riscurile valutare aferente. Grupul este în principal expus la modificarea cursului de schimb al dolarului american şi al Euro faţă de leul românesc. Alte valute au un efect limitat asupra fluxului de numerar şi asupra profitului înainte de dobânzi și impozitare.

Riscul de capital. Grupul gestionează capitalul astfel încât să se asigure că entităţile din cadrul Grupului vor putea sa-şi continue activitatea şi în acelaşi timp să maximizeze câştigul acţionarilor.

Riscul de credit se referă la riscul că un partener nu va reuşi sa îşi îndeplinească obligaţiile contractuale generând o pierdere financiară Grupului. Riscul de credit aferent celor mai importanţi parteneri este evaluat și monitorizat la nivel de Grup folosind limite predefinite pentru anumite ţări, bănci şi parteneri de afaceri. Pe baza bonităţii, clienţilor le sunt alocate expunerile maxime permise din punct de vedere al sumelor şi scadenţelor, iar evaluarea bonităţii este revizuită regulat.

În scopul evaluării riscului de lichiditate, fluxurile de trezorerie (intrări și ieşiri) operaţionale şi financiare bugetate în Grup sunt monitorizate şi analizate lunar în vederea estimării modificărilor nete în lichiditate. Analiza reprezintă baza pentru decizii financiare și angajamente de capital.

Pentru a identifica factorii de risc, Petrom, în conformitate cu politica OMV, are o abordare prudenţială şi evaluează impactul posibilelor riscuri, ţinând cont de indicatorii financiari pe termen mediu. Rezultatele fiecărei divizii sunt agregate la nivel corporatist.

Conştientizarea riscului în Petrom şi în filialele sale se reflectă în rapoartele integrate întocmite de două ori pe an, în mai şi octombrie.

Riscurile sunt gestionate la nivel corporativ şi de asemenea la nivelul diviziilor. Ca o măsură împotriva anumitor riscuri, s-au încheiat contracte de asigurare corespunzătoare acolo unde a fost posibil şi aplicabil.

Riscurile operaţionalePetrom are în derulare mai bine de 6.500 de procese de muncă cu foşti şi actuali salariaţi,

afirmă surse din piaţă, compania constituind pentru trimestrul al doilea din 2008 un provizion de 122 mil. euro pentru eventualitatea în care ar pierde litigiile de muncă în care este implicată. Cea mai mare parte a proceselor în care este implicată Petrom vizează clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv neacordarea anumitor prime către angajaţi.

Riscurile strategiceGrupul Petrom, ca şi companie integrată de producţie de petrol, este expus la multe riscuri

diverse, cum ar fi climatul internaţional şi alţi factori specifici domeniului de petrol şi gaze.Integrarea riscurilor la nivel strategic se referă la noile filiale deschise, la acţiunile

îndrăzneţe precum extinderea domeniului de activitate în afara României, în Kazakstan, înfruntând concurenţa precum şi situaţia politico-economică. Acest risc precum şi decizia de a închide Arpechim şi Doljchim sau micşorarea filialei Petrobrazi contribuie la riscul strategic integrat al companiei.

27

La nivelul României se poate vorbi de riscurile generate de situaţia economică, astfel riscurile generate la nivelul diviziilor sunt aceleaşi cu cele al companiei la nivel general, pe când la nivel european se poate vorbi de riscul unor alţi investitori, climatul internaţional.

3.4 MONITORIZAREA ŞI GESTIONAREA RISCURILOR

Pentru riscurile întâmplătoare: echipamentele şi sistemele trebuie revizuite cel putin la 5 ani sau cand au loc schimbări în structura întreprinderii.

Cel mai sigur instrument pentru tratarea acestor riscuri este prevenirea lor , atât prin măsuri de protecţie dar şi echipamente speciale şi instuire, un sistem cât mai bine pus la punct de alarme.

Riscurile financiareInstrumentele derivate sunt utilizate în scopul acoperirii riscurilor rezultate din variaţiile

ratei dobânzii, cursurilor de schimb şi al preţului produselor de bază. Evaluarea se realizează la valoarea de piaţă (valoarea justă).

Valoarea justă a instrumentelor financiare derivate reflectă sumele preconizate pe care societatea le-ar plăti sau primi dacă poziţiile ar fi închise la data bilanţului, prin urmare câştigurile şi pierderile nerealizate ar fi aferente poziţiilor deschise. Pentru estimarea valorii juste a instrumentelor financiare la data bilanţului au fost utilizate cotaţiile bancare sau modele adecvate de stabilire a preţului.

Pentru a proteja fluxul de numerar al companiei în 2010, Petrom a angajat în al doilea trimestru din 2009 instrumente de acoperire a riscului pentru aproximativ 38.000 bbl/zi (aproximativ 41% din totalul producţiei), ce asigură, pentru cantitatea menţionată, un preţ minim de 54 USD/bbl şi un nivel maxim de 75 USD/bbl (structură de cost zero). Petrom a înregistrat câştiguri financiare în sumă de 173 mil. dolari (din care 20 mil. dolari în 2010) din instrumentele folosite pentru acoperirea riscului privind preţul ţiţeiului (contracte hedging) pentru un volum de 40.000 bbl/zi din producţia anului 2009, prin care compania avea asigurat un preţ maxim de 80 USD/bbl, atât timp cât preţul barilului se situa peste 65 USD/bbl. Pentru un preţ al ţiţeiului sub nivelul de 65 USD/bbl, contractele hedging garantau 15 USD/bbl peste nivelul preţului de piaţă realizat.

În ceea ce priveşte riscurile operaţionale, şi anume, desfiinţarea sau reducerea dimensiunilor unor filiale ce generează tenisuni în rândul angajaţilor, acestea pot fi compensate cu anumite cursuri de formare profesională sau cu redistribuirea în alte filiale.

Riscurile strategice presupun o monitorizare permanentă a preţului petrolului la nivel mondial, precum şi identificarea unor noi posibilităţi de extindere, exploatare, ţinând cont permanent şi de situaţia economică actuală.

28

CONCLUZII

Astazi, notiunea de risc pare a fi sinonima cu cea de activitate. Desi omniprezent in mediul de afaceri, si nu numai, riscul este adesea, relativ dificil de detectat sau anticipat. Evenimentele ce pot afecta veniturile si performantele ulterioare investitiei sunt atat de numeroase si variate incat identificarea lor reprezinta o provocare chiar si pentru cei mai abili si experimentati investitori, fiindca viitorul este in mare masura necunoscut.

O primă conculzie o reprezintă faptul că multe decizii in afaceri se iau plecandu-se de la estimari asupra viitorului. Luarea unei decizii in baza unor estimari, prezumtii, asteptari, previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implica o doza buna de risc, uneori destul de dificil de definit si, in cele mai multe cazuri, imposibil de masurat cu precizie, data fiind natura abstracta a conceptului. 

Generalmente, conceptul este folosit pentru a descrie situatii sau evenimente cu rezultate sau consecinte incerte. In domenii precum statistica, managementul financiar si managementul investitiilor, riscul, ca notiune, face trimitere la posibilitatea si probabilitatea unor variatii ale rezultatelor fata de valorile sau nivelurile estimate initial.In alte situatii, pe piata asigurarilor spre exemplu, notiunea de risc este asociata cu cea de pierdere.

O a doua concluzie desprinsă se referă la diferența existent între cnonceptul de risc și cel de incertitudine: riscul este considerat ca avand atribute cuantificabile, in timp ce incertitudinea nu, fiind asociata acelor situatii sau evenimente despre care exista informatii insuficiente pentru a putea intelege si anticipa schimbarile ce vor avea loc. Prin urmare, atunci cand informatiile necesare intelegerii si anticiparii evolutiilor, schimbarilor ce pot avea loc intr-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile, situatia este catalogata ca fiind una incerta. 

De asemenea, putem spune că exista o multitudine de tipuri de riscuri, o enumerare a lor fiind mereu incompleta datorita sferelor extrem de diverse în care acest fenomen se manifesta. Riscule este determinat de tipul activiatii desfasurate, cu cat exista o gama mai larga de activitati cu atat exista și un numar mai mare de riscuri cu care o firma se confrunta.

Raportul dintre riscul total al firmei și numarul de riscuri pe care o firma le are, este invers proportional, astfel cu cat o firma se confrunta cu un numar mai redus de riscuri, datorat unui numar redus de activitati, cu atat riscul firmei pe ansamblu este mai mare, o piedica aparuta în activitatea curenta putand sa opreasca intregul circuit economic al firmei; din contra, cand o firma are un numar mai mare de riscuri cu care se confrunta, datorita numarului mare de activitati pe care și le desfasaora, are un risc general mai mic, deterioararea unei afaceri fiind compensata de plusul valoric al celorlalte, conform teoriei lui Warren Buffet, care spune ca: „Ouale nu se tin niciodata în acelasi cosi, pentru ca daca ai sa cazi se vor sparge toate”

29

Gestionarea riscurilor este cea mai eficiente metoda de a combate și de a face fata problemelor care ar putea aparea în activitatea firmei. Fiecare structura organizatorica, cunoscandu-si cat mai bine functiile și atributiile trebuie sa elaboreze proceduri care sa anticipeze manifestarea riscurilor și care sa includa solutii eficiente de eliminare a acestora. Realizarea unui mecanism de lucru implica simplificarea muncii personalului, eliminarea fricii instalate în sanul angajatilor responsabili, cat si, mai ales, un mers mai bun al afacerii.

Importanta pe care SC Petrom SA o are pentru Romania este binecunoscuta. Aceasta se poate imparti pe domenii de interes. Avem astfel o importanta economica - sprijina prin produsele oferite toate celelalte ramuri industriale; sociala - asigura numeroase locuri de munca bine remunerate, asigura bunastare familiilor angajatilor; fiscala – contribuie cu sume imense la bugetul de stat și bugetul asigurarilor sociale cat și al fondurilor speciale; uneori și de imagine – o companie puternica, ridicata pe infrastructura Romaniei în acest domeniu

-Riscurile ce afecteaza Petrom SA sunt:

-Riscurile întâmplătoare:

-Riscul de incendiu

-Emisiile de substanţe periculoase

-Riscul la nivelul diviziilor

-Riscurile financiare:

-Riscul de capital

-Riscul de credit

-Riscului de lichiditate

-Riscurile operaţionale-Riscurile strategice

Gestionarea riscurilor și a efectelor aferente acestora, implica stabilirea unui procedeu de lucru specific fiecarei activitati, realizarea unei instruiri cat mai eficae a personalului, iar mai apoi dedicarea în munca, dorinta de a fi cat mai bun, de a anticipa totul și de a fi pregatit pana în cel mai mic detaliu constituie baza unei activiati în care riscul devine o notiune abstracta. Comportamentul uman fiind cel care dicteaza rezultatul final și totodata, cea mai eficenta varianta de influentat pentru a obtine rezultatul dorit.

30

BIBLIOGAFIE

1. Cocris, Vasile; Isan, Vasile; Economia afacerilor, Graphix, Iasi, 1995;

2. Drucker, Peter F, Inovatia și sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedica,

Bucuresti, 1993;

3. Gerber, Michael, Mitul întreprinzatorului, Amaltea, Bucuresti, 2003;

4. Petrescu, Silvia, Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura

Sedcom Libris, Iaşi, 2004;

5. Prunea, Petru, Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de

reducere, Editura Economică, Bucureşti, 2003;

6. Sasu, Constantin, Initierea și dezvoltarea afacerilor, Polirom, Iasi, 2003

7. www.petrom.ro/

8. www.dailybusiness.ro

9. http://www.softagency.ro

10. www.financiarul.com

11. www.wall-street.ro

12. www.warrenbuffett.com

31