4
Statut si rol – elemente ale structurii Oamenii nu se comporta întâmplator : în anumite situatii se com fel, în altele, în alt fel. Putem vorbi, deci, despre existenta unui noastre. Acesta este determinat nu numai de specificul cultural, ci alesocietatii, respectiv statutul, rolul, grupurile, organiatiile, institutiile sociale si comunitatea. !in cunoscutele definitii propuse de "ean Stoetel deducem ca c distincte una de cealalta, dar complementare : # daca luam ca centru individul, locul pe care-l ocupa determina statutul si rolul sau, st comportamentelor la care el se poate astepta în mod legitim din p este ansamblul comportamentelor la care ceilalti se asteapta în mod Statutul social. $n vorbirea curenta, prin statut se întelege un nivel de prestigiu, de bogat Sociologii folosesc termenul în întelesul de poitie a unei persoane sociale, statutul de decan %sau de director de scoala& se refera la învatamânt la fel ca si cel de elev sau de student. Statutele de mam etc. indica poitia persoanei în familie. 'a(mond )oudon si *ran+ois faptul ca poitia într-o retea de relatii poate avea douadimensiuni : oriontala si verticala. Dimensiunea orizontala desemneaa interactiunile reale si posibile pe le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala se refera la contactele cu persoanele situate într-o poitie superioara sau infer sociale. $n conceptia lor, statutul se defineste ca un sistem de int pe care individul le are cu ceilalti membrii ai grupului din care f ai întâi, termenul de statut a fost utiliat în filosofia soci care dispune o persoana, suma drepturilor si îndatoririlor s !ur/ eim în renumita sa lucrare #!e la division du travail social# % anomiei prin perturbarea, dereglarea ierar iei de statut. 4eva mai t german ax 6eber folosea termenul în întelesul de prestigiu social. $n lucrarea #7 e Stud( of an# %0238&, de pe poitiile antropol 9inton acorda notiunii de status întelesul de colectii de drepturi s ocupat de individ în societate. l, împreuna cu Talcott Parsons %02 5-02;2& si altii at atentia asupra distinctiei dintre statusurile atribuite pentru care expres, care i-au fost conferite de societate sau grupul din care fa dobândite, pe care el, cel putin teoretic le-a ales, care individul are un oarecare control. Printre cele dintâi se a biologice sau geografice %vârsta, rasa, sex, nationalitate etc.&. aleaga sexul, rasa, etnia, religia si c iar clasa sociala. Pentru st enumera statutele profesionale %medic, profesor etc.& statutele mari cadrul grupurilor informale %prieten&. Acestea, de regula, sunt functii aleoptiunilor individuale, desi constrângerile sociale pot restrânge evantaiul pos Sociologia face si distinctia dintre statusul actual si statusu sustine '. 9inton este pus în evidenta de situatia sociala concreta. apare ca muncitor când îl observam în viata sa profesionala %în timp care îsi desfasoara activitatea&. Acest lucru nu-l împiedica sa aiba %tata de familie, de exemplu&, care sunt în aceasta circumstanta lat deci, statutele neactualiate dar posibil de evidentiat în alte situ

Statut Si Rol

Embed Size (px)

Citation preview

Statut si rol elemente ale structurii sociale

Statut si rol elemente ale structurii socialeOamenii nu se comporta ntmplator : n anumite situatii se comporta ntr-un anume fel, n altele, n alt fel. Putem vorbi, deci, despre existenta unui tipar al comportamentelor noastre. Acesta este determinat nu numai de specificul cultural, ci si de elementele structurale ale societatii, respectiv statutul, rolul, grupurile, organizatiile, institutiile sociale si comunitatea.

Din cunoscutele definitii propuse de Jean Stoetzel deducem ca cele doua notiuni sunt distincte una de cealalta, dar complementare : " daca luam ca centru al observatiei noastre individul, locul pe care-l ocupa determina statutul si rolul sau, statutul sau este ansamblul comportamentelor la care el se poate astepta n mod legitim din partea celorlalti,rolul sau este ansamblul comportamentelor la care ceilalti se asteapta n mod legitim din partea sa".

Statutul social.

n vorbirea curenta, prinstatutse ntelege un nivel de prestigiu, de bogatie sau putere. Sociologii folosesc termenul n ntelesul de pozitie a unei persoane ntr-o retea de relatii sociale, statutul de decan (sau de director de scoala) se refera la o pozitie n sistemul de nvatamnt la fel ca si cel de elev sau de student. Statutele de mama, bunica, fiica, nepoata etc. indica pozitia persoanei n familie. Raymond Boudon si Franois Bourricaud remarcau faptul ca pozitia ntr-o retea de relatii poate avea doua dimensiuni : orizontala si verticala.Dimensiunea orizontaladesemneaza interactiunile reale si posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social.Dimensiunea verticalase refera la contactele cu persoanele situate ntr-o pozitie superioara sau inferioara pe scara ierarhiei sociale.n conceptia lor, statutul se defineste ca un sistem de interactiuni egalitare si ierarhice pe care individul le are cu ceilalti membrii ai grupului din care face parte.

Mai nti, termenul de statut a fost utilizat n filosofia sociala semnificnd puterea de care dispune o persoana, suma drepturilor si ndatoririlor sale. Sociologul francez Emile Durkheim n renumita sa lucrare "De la division du travail social" (1893) a aprofundat analiza anomiei prin perturbarea, dereglarea ierarhiei de statut. Ceva mai trziu, (1921) sociologul german Max Weber folosea termenul n ntelesul de prestigiu social.

n lucrarea "The Study of Man" (1936), de pe pozitiile antropologiei culturale, Ralph Linton acorda notiunii de status ntelesul de colectii de drepturi si de datorii generate de locul ocupat de individ n societate. El, mpreuna cuTalcott Parsons(1902-1979) si altii atrag atentia asupra distinctiei dintre statusurile atribuite pentru care individul nu a optat n mod expres, care i-au fost conferite de societate sau grupul din care face parte si statusurile dobndite, pe care el, cel putin teoretic le-a ales, care depind de calitati asupra carora individul are un oarecare control. Printre cele dinti se afla statutele legate de conditiile biologice sau geografice (vrsta, rasa, sex, nationalitate etc.). Oamenii nu pot, initial, sa-si aleaga sexul, rasa, etnia, religia si chiar clasa sociala. Pentru statutele dobndite putem enumera statutele profesionale (medic, profesor etc.) statutele maritale (sot, sotie), statutele n cadrul grupurilor informale (prieten). Acestea, de regula, sunt functii ale optiunilor individuale, desi constrngerile sociale pot restrnge evantaiul posibilitatilor accesibile.

Sociologia face si distinctia dintre statusul actual si statusul latent. Statusul actual sustine R. Linton este pus n evidenta de situatia sociala concreta. De exemplu, un individ apare ca muncitor cnd l observam n viata sa profesionala (n timpul lucrului, n institutia n care si desfasoara activitatea). Acest lucru nu-l mpiedica sa aiba n acelasi timp alte statute (tata de familie, de exemplu), care sunt n aceasta circumstanta latente. Statutele latente sunt, deci, statutele neactualizate dar posibil de evidentiat n alte situatii sociale.

Fiecare om are mai multe statute sociale ce alcatuiesc asa numitul set de statute ale persoanei. Profesoara, mama, fiica, ortodox, prieten, femeie, romnca etc sunt statute care se pot aplica uneia si acelesai persoane.E. K. Wilson(1966) a grupat statutele n trei mari categorii : biologice, familiale si extrafamiliale (profesionale, economice, culturale). Statutele profesionale se pot clasifica, la rndul lor, n statute formale (oficiale, conform cu organigrama) si informale (dobndite pe baza caracteristicilor psihice ale persoanei).

n cadrul constelatiei pe care o alcatuiesc, nu toate statutele au aceeasi importanta. De multe ori, avem de-a face cu un statut principal, un statut cheie, care joaca un rol foarte important n interactiunile noastre sociale, precum si n identitatile noastre sociale. n societatile arhaice, deseori statutul religios si de vrsta a reprezentat statutul cheie al individului.

n societatile moderne, se pare ca n mod frecvent statutul profesional reprezinta statutul principal. Observam ca statutele cheie difera de la o societate la alta. Daca n mod traditional statutul profesional al unui barbat era extrem de important att pentru sentimentul sau de sine ct si pentru relatiile sale cu ceilalti, astazi, barbatii ncep sa acorde tot mai mult timp familiei cu alte cuvinte, si mpart timpul ntre cariera si familie. Daca n mod traditional statutul principal al femeii este cel de familie, astazi, deoarece tot mai multe femei exercita o anumita profesie, statutul lor profesional devine din ce n ce mai important pentru ele. Pierderea unui statut principal poate produce sentimente de frustratie si poate tulbura sentimentul de identitate pe care persoanele n cauza l-au ncercat de-a lungul multor ani. Este cazul pierderii statutului de munca atunci cnd oamenii se pensioneaza sau al modificarii esentiale (perceputa tot ca o pierdere) a statutului de parinte, atunci cnd copiii se maturizeaza, devin independenti, si ntemeiaza propriile familii.

Statutele partiale ale unei persoane pot fi congruente sau incongruente, cele de pe urma, genernd conflicte interstatus asa cum ar fi acelea dintre statusul profesional si statusul familial.Exista nsa si statusuri care sunt generatoare de conflicte prin nsasi natura lor. Sociologia organizationala a evidentiat faptul ca pozitiile ierarhice intermediare genereaza conflicte interstatus. Mergnd pe acelasi filon,Wilsonarata ca aceste conflicte sunt relativ frecvente n statusurile flotante ntre doua extremitati ale unui sistem ierarhic, cu alte cuvinte n rolurile legate de statusurile intermediare.Astfel, subofiterul se poate situa fie lnga ofiter, fie lnga soldati, asistentii universitari se pot simti mai solidari cu decanul sau dimpotriva, cu studentii etc.

Cercetarile sociologice concrete au demonstrat ca modul n care o persoana si percepe propriul status joaca un rol decisiv n depasirea conflictelor inter- si intrastaus.

Rolul social.

n timp ce statutul desemneaza locul unei persoane ntr-o retea sociala,rolulindica un model de comportare asociat unui status, punerea n act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusuri ntr-o societate.

Linton considera ca termenul de rol desemneaza suma totala a modelelor culturale asociate unui anumit statut.

Astfel, el include atitudinile, valorile si comportamentul prescris de societate oricarei persoane si tuturor persoanelor care ocupa un anumit statut.

Cu putin naintea lui R. Linton, respectiv n (1934), sociologul american G.H. Mead evidentiaza importanta ndeplinirii rolurilor sociale, subliniind faptul ca nvatarea lor duce la formarea personalitatii si asigura functionarea societatii umane.(Mind, Self and Society).

In sens larg, termenul de rol vizeaza normele generale ale contributiei pe care trebuie sa o aduca un individ la o relatie comportamentala. In acest caz, rolul se apropie de statut, fiind vorba de elemente idealizate sau prescrise.

In sens restrans, se refera la regularitatea reala a comportamentului indivizilor aflati in interactiune. Este vorba nu de roluri prescrise, ci de roluri emergente.

Indiferent insa de acceptiune, rolul fie el ideal sau real, general sau specific, prescris sau emergent ne trimite la constantele de comportament ale individului care isi aduce contributia la o relatie mai mult sau mai putin stabila cu ceilalti indivizi.

Factorul care regleaza producerea si schimbul, intre indivizi, al comportamentelor cerute, permise, expectate, dorite sau interzise de pozitiile lor sunt normele de grup.

Atunci cand sunt prescrise, rolurile sunt strans legate de normele privitoare la maniera individului de a-si asuma functiile care decurg din statut, maniera in raport cu care exista, in sanul grupului, un acord general.

Functiile unui statut depind de mentinerea anumitor tipuri de relatii intre cei care ocupa o pozitie si ceilalti.

Nu toate actiunile si comportamentele celui care detine un statut anumit sunt esentiale in raport cu functiile acestui statut, in timp ce altele pot sa interfereze real cu functiile respective.

Rolurile implica cu necesitate coraportarea mai multor indivizi.

Cel care ocupa o anumita pozitie primeste simultan prescriptiile propriului sau rol si prescriptiile rolurilor foarte strans legate de al sau.

De obicei, rolurile nu se definesc prin raportarea doar la un singur rol. Exista o constelatie de roluri.

Reprezentand o parte dintr-un sistem de roluri interdependente, rolul poate sa se modifice odata cu schimbarile survenite in oricare alta parte a sistemului.

De ex., cand copilul devine adolescent, rolul sau se schimba si odata cu el se modifica si rolul mamei. In caz contrar, se declanseaza conflicte de rol.

Indivizii care ocupa pozitii diferite se comporta intr-o maniera diferita, dar fiecare intelege si accepta comportamentul celuilalt.

Si invers, interactiunea dintre ei se desfasoara intr-o maniera relativ limitata si predictibila, adica nu in termenii comportamentelor specifice, ci in termenii relatiei de rol.

Linton afirma ca daca rolul reprezinta un comportament explicit, atunci el este aspectul dinamic al unui statut: este vorba, spunea el, de ceea ce individul trebuie sa intreprinda pentru a justifica detinerea de catre el a respectivului statut.

Un anumit statut dintr-un sistem social poate fi detinut, iar rolul asociat lui poate fi cunoscut si exercitat simultan de mai multi indivizi. De fapt aceasta este chiar situatia normala.

Acelasi individ poate sa detina simultan o serie de statute, fiecare dintre ele derivand din sistemele de organizare la care participa. El nu numai ca detine aceste statute, dar si cunoaste rolurile cerute de ele. Totusi el nu poate niciodata sa exercite simultan toate aceste roluri.

Diferentiind statutul activ de statutul latent Linton, afirma ca rolurile asociale statutelor latente sunt mentinute temporar pe planul al doilea, dar ele sunt parti constitutive ale echipamentului cultural al individului.

Faptul ca diferitele statute ale individului sunt activate in momente diferite impiedica o ciocnire intre rolurile care le sunt asociate.

Cel mult, un comportament explicit, care este o parte a unui rol legat de un statut, poate contrazice rezultatele unui comportament explicit care este o parte a unui alt rol.

Comportamentele insasi nu intra in conflict, din cauza diferentei de timp.

Mai mult decat atat, rolurile asociate statutelor intr-un acelasi sistem sunt de obicei bine adaptate unul la altul, si nu duc la conflicte, atata timp cat individul actioneaza inauntrul acestui sistem.

Afirmatia este valabila si pentru statute din sisteme diferite, atunci cand aceste statute sunt astfel incat converg normal la aceiasi indivizi.

Astfel, intr-o societate rolurile de barbat adult, tata, specialist intr-o profesie, prieten, etc. sunt in mod normal ajustate unul la altul, in cida faptului ca provin din sisteme diferite.

Aceste ajustari sunt elaborate in cadrul experientei indivizilor care au ocupat asemenea serii de statute simultan si au eliminat treptat majoritatea conflictelor printr-un proces bazat pe incercari si erori.

Daca modelele formale de prietenie sunt imprumutate dintr-o alta societate, ele vor fi curand modificate astfel incat sa nu existe un conflict intre ele si modelele deja stabilite de sistemul local al organizarii familiale.

Cazurile rare cand, din motive accidentale, statutele ale caror roluri sunt fundamental incompatibile coverg asupra aceluiasi individ, reprezinta substanta unor puternice tragedii.

In timp ce majoritatea societatilor manifesta putina simpatie fata de un individ care incearca sa scape de indeplinirea unora dintre rolurile sale, toti pot simpatiza cu dilema unei persoane care treuie sa aleaga intre statutele si rolurile egal valabile.

Asemenea dileme sunt o tema favorita in literatura societatilor mai complexe si introspective. Tragedia lui Oedip si episoadele finale ale Cantarii Niebelungilor sunt exemple clasice, dar se gasesc asemenea exemple si la nivelul folclorului.

In fiecare dintre aceste cazuri, individul asupra caruia converg roluri incompatibile rezolva problema prin modelul curent, care consta in a proceda pe baza unor statute diferite in momente diferite, chiar daca recunoaste ca rolurile asociate isi vor contrazice reciproc rezultatele.

Asemenea conflicte se ivesc arareori in societatile primare sau in gruparile sociale mai largi, care au dainuit destula vreme pentru a-si dezvolta culturi bine integrate.

Totusi, spune Linton, ele pot deveni mai frecvente in conditiile existente in societatea actuala a S.U.A. Necesitatile de reorganizare a structurii sociale pentru a face fata nevoilor unor noi tehnologii si a unei mobilitati in spatiu fara precedent in istoria umana determina prabusirea sistemului de statute si roluri mostenit.

Inexistenta unui nou sistem, compatibil cu actualele conditii ale vietii moderne, face ca individul sa se gaseasca frecvent in fata unor situatii, in care este nesigur atat de propriile lui statute si roluri, cat si de cele ale altora.

In afara ca se poate vedea silit sa faca o alegere, el se va simti nesigur ca alegerea facuta este corecta si ca comportamentul reciproc al celorlalti va fi cel anticipat de baza statutelor pe care a presupus ca le ocupa.

Rezultatul este un mare numar de dezamagiri si frustrari.