VII. Speţe:1. X, membru al personalului diplomatic, al unei ambasade străine la Bucureşti, conducând neatent un autoturism pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, a comis un accident de circulaţie în urma căreia victima a decedat.

Făptuitorului i se va aplică legea penală română? Argumentaţi răspunsul.

2. X, Y şi Z, marinari pe un cargou românesc, în timpul unei escale în portul Singapore, au sustras de la bordul navei, care transporta mărfuri din R.P.D. Coreeană, un număr de 8 bare de zinc pe care le-au vândut unor localnici.

Arătaţi dacă fapta celor 3 marinari cade sau nu sub incidenţa legii penale române şi pe ce temei legal. Argumentaţi răspunsul.

3. În timpul unei călătorii în Italia, cetăţeanul român X a fost jefuit şi ucis de un infractor Y, având cetăţenie marocană, care, fiind judecat de instanţele italiene, a fost condamnat la 15 ani închisoare.

Arătaţi dacă Y poate fi judecat şi în România pentru infracţiunea săvârşită.

4. X cetăţean italian aflat în excursie turistică în ţara noastră, conducând neatent autoturismul proprietatea sa, a produs un accident de circulaţie în care a fost ucis cetăţeanul german Y aflat şi el ca turist în ţara noastră.

Să se arate dacă fapta de ucidere din culpă săvârşită de X cade sub incidenţa legii noastre penale.Motivaţi răspunsul.

5. X, cetăţean italian, aflându-se pe teritoriul Germaniei a lipsit de libertate un cetăţean român.

Să se arate dacă se poate aplica legea penală română şi în ce temei legal. Argumentaţi răspunsul.

Răspunsuri speţe:1. Nu, deoarece aceste categorii de persoane sunt exceptate, conform art. 8 C.pen., de la aplicarea principiului teritorialităţii legii penale (imunitatea de jurisdicţie).

2. Fapta celor trei cade sub incidenţa legii penale române în baza principiului teritorialităţii (ubicuitatea legii penale). Navele şi aeronavele sub pavilion românesc reprezintă teritoriul românesc oriunde se află în lume (art. 3 coroborat cu art. 143 C.pen.).

3. Da, deoarece fapta lui Y cade sub incidenţa principiului realităţii legii penale (art. 5 C.pen.)

4. Da, deoarece aplicarea principiului teritorialităţii (art. 3 C.pen.) se aplică infracţiunilor comise pe teritoriul României şi de cetăţenii români şi de cei străini.

5. Statul român are dreptul să solicite extrădarea făptuitorului pentru ca acesta să fie judecat în România, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii cu privire la universalitatea legii penale.VII. Speţe:1. X, Y şi Z, cetăţeni străini, au fost surprinşi în timp ce transportau pe teritoriul ţării noastre o cantitate de heroină pe care intenţionau să o desfacă în unele ţării occidentale. Întrucât fapta de trafic de stupefiante este incriminată în legea penală română, să se arate:

a) dacă făptuitorii pot fi traşi la răspundere penală, potrivit legii noastre pentru fapta săvârşită,

b) dacă făptuitorii por fi extrădaţi la cererea statului ai cărui cetăţeni sunt sau a statelor pe al căror teritoriu au transportat substanţele stupefiante.

2. Autorităţile judiciare din Franţa au solicitat extrădarea cetăţeanului francez X pe motiv că acesta a săvârşit pe teritoriul statului francez mai multe infracţiuni, între care acte de viol în grup, agresiuni sexuale şi acte de corupţie asupra unor minori mai mici de 15 ani.

Tribunalul Bucureşti a respins cererea, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile înscrise în lege pentru admiterea extrădării, deoarece cetăţeanul francez, fiind condamnat definitiv la 5 ai închisoare pentru comiterea pe teritoriul României a infracţiunilor de relaţii sexuale cu un minor şi de perversiuni sexuale, extrădarea poate fi dispusă, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 4/1971 şi art. 19 pct. 1 din Convenţia Europeană referitoare la extrădare, numai după executarea acelei pedepse.

Împotriva cestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare la C.S.J. (în prezent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) pe motivul că hotărârea Trib. Bucureşti este contrară legii.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.Motivaţi răspunsul.

Răspunsuri speţe:1. a) Făptuitorii pot fi traşi la răspundere penală conform principiului teritorialităţii – art. 3 C. pen.; b) statul român poate refuza extrădarea unei persoane, dacă aceasta se află şi sub urmărirea autorităţilor judiciare române pentru fapta în legătura cu care se cere extrădarea.

2. Recursul în anulare este fondat. Trib. Bucureşti prin respingerea cererii de extrădare a pronunţat o hotărâre nelegală. Art. 19 din Convenţia europeană privind extrădarea se referă numai la posibilitatea amânării extrădării, dacă persoana a cărei extrădare se cere este învinuită sau inculpată în faţa organelor judiciare române. Astfel, extrădarea trebuia amânată şi nu refuzată.

VII. Speţe:1. X a fost condamnată pentru tentativă la infracţiunea de pruncucidere prevăzută în art. 465 raportat la art. 97 C. pen. anterior. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intrat în vigoare noul Cod penal care nu mai pedepseşte tentativa la infracţiunea de pruncucidere.

Care au fost consecinţele intrării în vigoare a noului Cod Penal asupra condamnării inculpatei?

2. Prin sentinţa penală nr. 238/12.05.1998 a Judecătoriei Olteniţa rămasă definitivă, a fost condamnat inculpatul minor X pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută în art. 208, alin. 1 şi de furt calificat prevăzut în art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g) şi i), cu aplicarea art. 99 şi art. 109 din C.pen. pentru ambele infracţiuni.

S-a reţinut că, în noaptea de 3 martie 1996, inculpatul şi-a însuşit, prin efracţie, bunuri în valoare de 400.000 lei de la partea vătămată Y, iar la 19 sept. 1997 şi-a însuşit bicicleta aparţinând părţii vătămate Z.

Împotriva sentinţei s-a declarat recurs în anulate, cu motivarea că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii.

Având în vedere starea de fapt descrisă mai sus, să se arate dacă recursul în anulare este fondat.Motivaţi răspunsul.

3. În executarea aceleiaşi rezoluţii, X a săvârşit, prin efracţie, în perioada 15 oct. – 18 nov. 1996, mai multe acţiuni de furt, pentru care i s-a aplicat, de prima instanţă, în baza art. 208 raportat la art. 209 lit. i) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. pedeapsa de 3 ani închisoare.

Instanţa de apel a admis apelul inculpatului şi a redus pedeapsa la 2 ani închisoare.De precizat că prin legea 140/14.11.1996 s-a ridicat minimul special al pedepsei

pentru infracţiunea de furt calificat de la un an la 3 ani închisoare.Să se arate dacă decizia instanţei de apel este legală.

4. Prin sentinţa penală nr. 234/30.04.1997 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul X a fost condamnat la 100.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 2, cu aplicarea art. 13 din Codul Penal.

Instanţa a reţinut că, în luna noiembrie 1996, inculpatul a făcut modificări la tabloul electric exterior şi la contor, astfel că energia consumată să nu poată fi înregistrată în perioada 1 nov. – 30 martie 1997.

La data de 14.11.1996 a intrat în vigoare legea nr. 140/1996 prin care se majorează limitele pedepsei cu închisoarea la infracţiunile contra patrimoniului. Dacă infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 2 din Codul Penal se pedepsea anterior modificării prin legea nr. 140/1996 cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, după modificare se prevede pedeapsa cu închisoare de la unu la 12 ani.

Împotriva sentinţei de mai sus s-a declarat recurs în anulare pe motivul că s-a făcut o greşită aplicare a legi.

Să se arate dacă recursul este fondat.

5. În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea, la sfârşitul lunii septembrie 1991 a infracţiunii de calomnie, pentru care legea prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă de la 2.000 lei la 7.000 lei. În cursul procesului penal, la 01.10.1992 a intrat în vigoare legea nr. 104/1992 care a prevăzut ca limite ale amenzii de la 25.000 lei la 100.000 lei alternativ cu închisoarea în limitele de până atunci.

Judecând cauza, instanţa l-a condamnat pe inculpat la 40.000 lei amendă.Să se arate dacă pedeapsa a fost legal stabilită.

6. Condamnatul X aflat în executarea unei pedepse privative de libertate aplicată înainte de intrarea în vigoare a noului C. Pen., a introdus în luna ianuarie 1969 o contestaţie la executare, cerând reducerea pedepsei. Instanţa a respins contestaţia introdusă de X cu motivarea că aceasta a devenit fără obiect, întrucât contestatorul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei.

Să se arate dacă soluţia este legală.

7. Prin sentinţa penală nr. 1.150/26.05.1992, Judecătoriei Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din C.p.pen., a achitat pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută în art. 1 din Decretul-Lege nr. 24/1990.

Instanţa a reţinut că, deşi în mai 1990 inculpatul a ocupat o locuinţă fără a avea repartiţie şi contract de închiriere, fapta sa nu constituie infracţiune, întrucât Decretul–Lege menţionat a avut o aplicabilitate temporară, şi anume în perioada de după evenimentele din dec. 1989.

Să se arate dacă soluţia este corectă. Argumentaţi răspunsul.

Răspunsuri speţe:1. Deoarece noul Cod penal nu a mai incriminat tentativia la infracţiunea de pruncucidere, aceasta operează ca o dezincriminare a faptei, fiind incidente dispoziţiile art. 12 din C.pen. în vigoare. În acest caz, executarea pedepselor încetează de drept şi vor fi eliminate şi toate decăderile ce decurg dintr-o condamnare.

2. Recursul în anulare este fondat. Judecătoria Olteniţa reţinând că inculpatul a comis fapta de furt în data de 3 martie 1996, trebuia să observe că prin Legea 140/14.11.1996 au fost modificate prevederile art 209 din C. pen., stabilindu-se pedepse mai mari pentru furtul calificat comis în timpul nopţii sau prin efracţie. Astfel, trebuiau aplicate prevederile art. 13 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul în care de la comiterea faptei şi până la judecarea ei interveneau mai multe legi de reglementarte a aceloraşi relaţii sociale. În acest caz legea veche mai blândă va ultraactiva.

3. Decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece inculpatul a comis ultima acţiune de furt ce intră în compunerea infracţiunii continuate după modificarea art. 209 C. pen., prin Legea 140/14.11.1996, care a ridicat minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de furt de la un an la 3 ani închisoare. În cazul infracţiunii continuate, dacă cea din urmă dintre acţiunile componente ale acestei infracţiuni a fost comisă după intrarea în vigoare a legii penale noi, cea care a majorat minimul şi maximul pedepsei, se va aplica pentru întreaga infracţiune pedeapsa prevăzută de legea nouă.

4. Recursul în anulare este fondat. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul succesiunii legii penale în timp presupune existenţa unei activităţi infracţionle săvârşite până în momentul intrării în vigoare a legii. Furtul de energie electrică este o infracţiune continuă începută sub imperiul legii vechi şi epuizată sub imperiul legii noi, activitatea infracţională având o existenţă cuprinsă în perioada 01.11.1995-30.03.1997, se va aplica legea nouă. 5. Pedeapsa nu este legal stabilită deoarece nu s-a ţinut seama de principiul aplicării legii penale mai favorabile consacrat în art. 13 din C.pen. Astfel, se impune aplicarea unei pedepse cu amendă între 2 mii şi 7 mii de lei, conform legii existente în vigoare la data comiterii infracţiunii de calomnie.

6. Soluţia este discutabilă, dispoziţiile art. 14 C. pen. fiind aplicabile şi în cazul liberatului condiţionat, aplicarea fiind necesară pentru calcularea pedepsei pe care condamnatul o mai avea de executat, în raport cu reglementarea din legea nouă şi pentru ipoteza revocării liberării condiţionate, când ar trebui avută în vedere pedeapsa aplicată în urma aplicării art. 14 sau 15 C.pen.

7. Soluţia este corectă şi deşi Decretul-Lege nr. 24/1990, care incriminează ocuparea unei locuinţe fără a avea contract de închiriere, a fost emis în condiţiile unei strări excepţionale, ca urmare a evenimentelor din dec. 1989, la care se face referire în expunerea de motive, aceasta nu atribuie legii un caracter temporar. Pentru aceasta ar trebui să existe o manifestare expresă a voinţei legiuitorului, ceea ce în această situaţie nu este cazul. De aceea, hotărârile de achitare cu motivarea că fapta nu există urmează să fie casate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.VII. Speţe:1. S-a constatat că X, după ce a luat hotărârea de a avea raport sexual cu numita Y, a încercat, fără să folosească constrângerea, să aibă un astfel de raport, însă, faţă de riposta violentă a victimei, dându-şi seama de opunerea acesteia, a abandonat hotărârea luată.

Să se arate dacă X a săvârşit sau nu o faptă prevăzută de legea penală.

2. În fapt s-a reţinut că X, care fusese prins în flagrant delict de complicitate la furt, a încercat să fugă pornind în viteză cu autoturismul proprietate personală, de care a reuşit totuşi să se agaţe, căţărându-se pe portbagajul maşinii, unul dintre urmăritori. Inculpatul a continuat să conducă astfel autoturismul până când a fost prins de organele de poliţie. Pentru fapta sa, el a

fost trimis în judecată pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, deoarece a pus în pericol integritatea corporală a persoanei aflată pe portbagajul maşinii.

Întrucât până în momentul prinderii sale, inculpatul nu a cauzat persoanei nici o vătămare, să se arate ce trebuia să decidă instanţa judecătorească.

3. S-a stabilit că, în cadrul conflictului avut cu victima Y, inculpatul X, i-a aplicat acesteia o puternică lovitură cu pumnul în faţă, încât aceasta a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt.

După două zile de spitalizare, victima a fost externată, întrucât nu prezenta leziuni osoase; cum starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit, a fost transportată din nou la spital unde a încetat din viaţă după 12 zile de la agresiune.

Prin sentinta penala nr. 66/1980 a Trib. Judetean Hunedoara, inculpatul X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183 C.Pen., la 6 ani de închisoare.

Prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri inculpatul a susţinut, între altele, că între acţiunea sa şi decesul victimei nu există legătură de cauzalitate, întrucât acesteia nu i s-a stabilit un diagnostic corect la prima internare în spital, ceea ce a făcut să nu i se aplice un tratament adecvat şi să survină complicaţiile.

Să se arate ce urma să decidă instanţa de recurs.

4. În fapt s-a reţinut că inculpatul şi-a lovit soţia cu palmele şi picioarele, apoi cu o curea de ventilator auto, iar după ce aceasta a căzut, a prins-o de par şi a izbit-o de 15-20 de ori cu capul de podea, cu o duritate deosebită. Din raportul medico-legal rezultă că moartea victimei s-a datorat compresiei cerebrale prin traumatism şi hematom subdural, consecinţa unui traumatism cerebral.

Fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (art. 174, 175 lit. c) C. Pen.), prima instanţă a schimbat calificarea în infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, cu motivarea că, obiectiv, moartea victimei nu a fost determinată de violenţele inculpatului, ci de apariţia unui hematom subdural care nu a fost diagnosticat şi tratat corespunzător în unitatea spitalicească, iar subiectiv făptuitorul nu a prevăzut şi nu a acceptat consecinţele faptei sale, adică moartea victimei.

Să se arate dacă soluţia instanţei judecătoreşti este corectă sau nu.

5. Prin plangerea prealabilă adresată instanţei, partea vătămată a cerut tragerea la raspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. 2 C. Pen., comisă prin aceea că la data de 27.09.1999, inculpatul i-a aplicat cu pumnul mai multe lovituri în zona feţei, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 8-9 zile.

Judecatoria, în baza art. 11 pct.2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹ C.p.pen., a dispus achitarea inculpatului, căruia i-a aplicat sancţiunea mustrării cu avertisment, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Să se arate dacă soluţia Judecătoriei este corectă şi să se motiveze răspunsul.

6. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatrului X pentru săvârşirea ingtacţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. 1 din C.pen. S-a reţinut că, la data de 18.05.1998, când îndeplinea funcţia de profesor, inculpatul a primit de la o elevă 500.000 lei cu scopul de a o promova la materia pe care o preda.

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 305/7.06.1999, a dispus achitatea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportata la art. 10 lit. b) din C.p.pen., reţinând că suma de bani primită de la elevă reprezenta echivalentul unui schimb valutar făcut de aceasta la cererea inculpatului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 570/26.11.1999, a admis apelul declarat de procuror şi a achitat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din C.p.pen. şi la art. 18¹ din C.Pen.

În considerentele deciziei se arată că deşi inculpatul a săvârşit fapta aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu, având în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiunii.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti s-a declarat recxurs, cu motivarea că aplicarea art.18¹ din C.pen. nu se justifică.

Să se arate dacă în cauză pot fi incidente dispoziţiile art.18¹ din C. Pen.

7. Prin sentinţa pen nr. 138/22.05.2000, a Judecătoriei Curtea de Argeş, inculpatul X a fost achitat, în temeiul art. 114 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C.p.pen. şi la art. 18¹ C.pen., pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.

Inculpatul a fost trimis în judecată reţinându-se că, în seara zilei de 24.101999, a sustras dintr-un autoturism un radiocasetofon în valoare de 120.000 lei. Instanţa a apreciat că fapta comisă de inculpat, prin conţinutul ei concret şi prin atingerea minimă adusă patrimoniului persoanei vătămate, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Tribunalul Argeş, prin decizia pen. nr. 538/4.06.2000 a respins apelul declarat de procuror, sentinţa rămând definitivă. Împotriva hotărârii definitive s-a declarat recurs în anulare.

Sa se arate dacă recursul în anulare este fondat. 8. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192, alin. 2 C. pen. S-a reţinut ca la data de 30 oct. 1997, inculpaţii, în stare de ebrietate, au intrat în curtea părţii vătămate cu scopul de a-i cere să le restituie o maşină de tocat coceni, proprietatea lor.

Partea vătămată a afirmat că a împrumutat maşina altei persoane şi a cerut inculparului să părăsească curtea, dar acesta a refuzat. Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse. Curtea de Apel, judecând recursul, l-a admis, aplicând prevederile art. 18¹ C. pen.

Să se arate dacă decizia Curţii de Apel este legală.

9. Prin sentinţa pen. nr. 105/8.05.1997 a Trib. Bucureşti, secţia I pen., inculpatul X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b).

S-a reţinut că, la 14.01.1996 în timpul unei altercaţii inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu o piatră asupra capului victimei, provocându-i fracturi de boltă care i-au cauzat o hemoragie cerebrală. Internată în spital, victima nu a mai putut fi salvată, decedând după 5 zile.

Împotriva sentinţei procurorul a declarat apel, respins prin decizia nr. 167/15.08.1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Declarând recurs, procurorul a susţinut că fapta trebuia încadrată în infracţiunea de omor.

Să se arate dacă recursul declarat de procuror este fondat.

10. S-a reţiunut în fapt că inculpatul, împreună cu un consătean, au consumat băuturi alcoolice la bufetul din comună. După plecarea împreună din local s-au oprit în faţa porţii casei celui de-al doilea, unde au stat de vorbă, în urma unor neânţelegeri, inculpatul l-a lovit pe acesta din urmă de mai milte ori, iar victima s-a lovit de poarta care s-a deschis şi a căzut pe spate rămânând fără cunoştinţă.

Transportată la spital, victima a decedat după 15 zile de la agresiune, la autopsie constatându-se că moartea s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de calota

şi hemoragie meningo cerebrală, cauzat de multiple lovituri aplicate cu un corp dur asupra capului, unele cu mare intensitate.

Să se arate dacă făptuitorul este vinovat de producerea morţii victimei şi care este forma şi eventual modalitatea vinovăţiei.

11. S-a reţinut că X, mecanic la atelierul de reparaţii auto din cadrul I.T.A. – Panciu, fără a avea calificarea necesară şi fără a fi autorizat, a condus, la data de 30.03.1974, un electro-stivuitor, punându-l în mişcare cu ajutorul unei chei improvizate. La un momentdat, s-a urcat pe electro-stivuitor, cu picioarele pe paletă, victima Y, cu consimţământul inculpatului. În timp ce conducea utilajul în aceste condiţii, inculpatul a efectuat manevre de ridicare şi coborâre a paletelor acestuia. Din această cauză şi datorită unei frânări bruşte, victima şi-a pierdut echilibrul, căzând de la înălţimea de 2,5 m pe pardoseala de beton. Datorită leziunilor suferite victima a decedat.

Să se arate dacă făptuitorul este vinovat sau nu de producerea morţii victimei.

Răspunsuri speţe:1. X nu a comis o faptă prevăzută de legea penală. Simpla hotărâre de a avea raport sexual fără a folosi constrângerea nu intră sub incidenţa legii penale.

2. Fapta comisă nu constituie infracţiune, deoarece, deşi a pus în primejdie integritatea corporală a persoanei aflate pe portbagajul maşinii, ea nu a cauzat acestei poersoane nici o vătămare efectivă.

3. Recursul nu este fondat, deoarece moartea victimei a fost determinată de inculpat, prin lovirea acestuia cu capul de asfalt. Prin neaplicarea unui tratament corespunzător, legătura de cauzalitate între fapta lui şi urmarea imediată nu dispare.

4. Soluţia instanţei este greşită. Moartea victimei a fost cauzată de lovirea repetată a victimei cu capul de podea cu o duritate deosebită. Împrejuararea că hematomul nu a fost descoperit şi tratat nu are nici o legătură cu modul în care autorul a acţionat şi nu schimbă sub nici un fel forma de vinovăţie, care este în acest cau intenţia directă.

5. Soluţia instanţei este greşită. Potrivit art. 18¹, nu constituie infracţiune fapta care a adus o atingere minimă uneia dintre valorile apărate de lege şi care prin conţinutul ei concret este lipsită de importanţă. În speţă, fapta de lovire a produs o vătămare care a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 8,9 zile, prezentând un veritabil pericol social, evaluat de legiuitor în art. 180 C. pen.

6. Instanţa a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, dar a apreciat greşit că fapta acestuia de a accepta suma de 500.000 lei de la elevă pentru a o promova este lipsită în mod vădit de importanţă. De aceea, instanţa trebuia să dispună condamnarea făptuitorului.

7. Recursul în anulate este fondat. În art. 18¹ alin. 2 se prevede că la stabilirea în mod corect a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Din modul de exprimare al legiuitorului în formularea acestui text rezultă că organele judiciare au obligaţia, în procesul de evaluare, în fiecare caz în parte să ţină seama de toate aceste criterii. Din verificarea lucrărilor cauzei se constată că, într-adevăr, inculpatul prin fapta sa a creeat o pagubă redusă, de 120.000 lei, dar nu se poate face abstracţie de împrejurările în care a fost comisă, de

conduita şi persoana inculpatului. În afară de faptul că inculpatul a comis sustragerea pe timp de noapte şi într-un loc public, ceea ce vădeşte o oarecare periculozitate socială, din actele dosarului rezultă că anterior inculpatul a fost condamnat, 1997 la un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi apoi la un an închidoare pentru o altă infracţiune de aceeaşi natură. În consecinţă, recursul în anulare a fost admis s-au casat hotărârile atacate iar inculpatul a fost condamnata la 3 ani închisoare.

8. Decizia Curţii deApel este leglă. În raport cu condiţiile concrete date, cu scopul urmărit de inculpaţi, relaţiile anterioare de bună vecinătate între inculpaţi şi partea vătămată, fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

9. Recursul procurorului este fondat. Prima instanţă a încadrat fapta în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte considerând că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie. Or, nu s-a observat că inculpatul cu experienţa sa de viaţă, a prevăzut că rezultatul actelor sale repetate de lovire cu intensitate a capului victimei, folosinsu-se de o piatră, va putea duce la decesul acesteia, precum şi că, chiar dacă nu a urmărit să survină un atare rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui, încât intenţia sa de a ucide este realizată în forma prevăzută în art. 19. 1 lit.b) C. pen. În raport cu această concluzie, la care se impunea să se ajungă de către prima instanţă şi cea de apel, fapta trebuia încadrată în infracţiunea de omor prevăzută în art. 174 C. pen., iar nu în infracţiunea prevăzută în 183 C. pen.

10. Făptuitorul se face vinovat de producerea morţii victimei. Ţinând seama de intensitatea şi numărul lovitirilor aplicare cu un corp dur asupra capului victimei, rezultă că făptuitorul a acţionat cu intenţie directă în producerea rezultatului – moartea victimei – calificarea corectă a faptei fiind aceea de omor şi nu de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

11. Făptuitorul este vinovat pentru uciderea din culpă a victimei, deoarece, nu a prevăzut, însă, trebuia şi putea să prevadă că ar putea să producă accidente cu urmări periculoase pentru viaţa victimei, căreia îi permisese să se urce pe autostivuitor.

VII. Speţe:1. În sarcina lui X s-a reţinut că, după ce a luat cunoştinţă de la mica publicitate despre faptul că numitul Y avea de vânzare un radio casetofon şi după ce s-a informat asupra familiei acestuia, în scopul de a sustrage acel casetofon a mers la şcoala unde învaţa copilul minor al numitului Z unde, dându-se drept rudă a acestuia a cerut să i se dea voie copilului să meargă cu el acasă. Învăţătoarea dându-şi seama că inculpatul nu-l cunoaşte pe copil, a refuzat să-l învoiască.

Să se arate cum poate fi calificată din punct de vedere juridico-penal fapta lui X.

2. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat consumat.

Instanţa a reţinut că în seara de 24.05.1997 cei trei inculpaţi au sustras ţiţei şi au fost surprinşi la locul faptei după ce au umplut două bidoane de motorină, conţinând 70 de litri de motorină, urmând să mai umple alte trei asemenea bidoane.

Împotriva hotărârii instanţei s-a declarat recurs în anulare pe motivul că s-a greşit prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea consumată de furt în tentativă.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

3. S-a reţinut în sarcina inculpatului X faptul că, în scopul însuşirii fără drept a roţii unui

autovehicul, a montat un cric şi a ridicat maşina, fiind surprins în acel moment şi împiedicat să continue demontarea roţii. Fiind trimis în judecată pentru tentativă de furt, inculpatul a susţinut că în lipsa unor scule potrivite pentru demontarea roţii şi în raport cu momentul când a fost surprins, activitatea desfăşurată de el constituie un simplu act de pregătire.

Arătaţi dacă activitatea lui X constituie un act de pregătire la infracţiunea de furt sau o tentativă.Motivaţi răspunsul.

4. În speţă, inculpaţii au pătruns într-o noapte în locuinţa părţii vătămate, au imobilizat-o, i-au adresat ameninţări şi au lovit-o, cerându-i să le spună unde sunt banii şi mahmudelele; la răspunsul victimei că nu are asemenea valori, inculpaţii au căutat prin casă, dar, negăsind decât o sumă redusă de bani au părăsit locuinţa neluând nimic

Instanţa de judecată a condamnat pe inculpaţi pentru tentativă relativ improprie la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 20 alin. 2 raportat la art. 211 alin. 1 C.pen.

Inculpaţii au atacat hotărârea instanţei susţinând ca fapta lor constituie o tentataivă absolut improprie şi potrivit art. 20 alin. 3 C.pen. nu cade sub incidenţa legii penale.

Fapta săvârşită în condiţiile de mai sus constituie sau nu o tentativă pedepsibilă?

5. S-a reţinut că inculpatul X împreună cu alte două persoane, toţi sub influenţa alcoolului mergeau din oraşul Herculane spre comuna Podeni. În urma unei certe inculpatul X a aplicat o lovitură pe la spate lui Y, unul dintre însoţitori. Acesta a căzut şi s-a rostogolit rămânând în nesimţire. Martorul Z a vrut să-l ridice, dar inculpatul l-a împiedicat spunând că dacă se ridică iar se ceartă cu el.

Nedându-i-se nici un ajutor, victima a rămas în nesimţire, expus frigului din luna decembrie şi atacului animalelor sălbatice până dimineaţa când a fost găsită de alte persoane. Internată în spital viaţa i-a fost salvată datorită îngrijirilor care i s-au dat.

Să se arate ce încadrare juridică va putea căpăta fapta inculpatului X.

6. Prima instanţă a reţinut în fapt următoarele: în ziua de 19.01.1978, inculpaţii X şi Y, aflându-se în trenul Piteşti-Bucureşti, împreună cu alţi tineri într-un compartiment, după punerea în mişcare a trenului au văzut pe Z, pe care l-au identificat ca făcând parte dintr-un grup cu care anterior avuseseră unele conflicte. Ca urmare au plecat în urmărirea lui pe culoar, prinzându-l între uşile de urcare şi coborâre de la capătul vagonului unde i-au aplicat mai multe lovituri, iar apoi au deschis uşa şi l-au aruncat din vagon. În cădere victima şi-a fracturat gamba piciorului stâng.

Să se arate dacă fapta constituie vătămare corporală sau tentativă la infracţiunea de omor.Motivaţi răspunsul..

7. S-a reţinut în fapt că inculpatul X a introdus mâna în buzunarul Y, de unde a sustras mai multe hârtii fără valoare, fiind convins că sunt bani.

Să se arate dacă fapta săvârşită în aceste condiţii cade sub incidenţa dispoziţiilor de incriminare a furtului calificat

8. S-a reţinut în fapt că, în cursul lunii februarie 1983, inculpata X a încercat să provoace întreruperea cursului sarcinii numitei Y la cererea acesteia, dar s-a constatat că numita nu era de fapt însărcinată.

Prin sentinţa pen. nr. 49/1983 a Tribunalului Judeţean Buzău, inculpata X a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de avort (art. 20 raportat la art. 185 alin. 1 şi 5 din C. pen. atunci în vigoare).

Să se arate dacă soluţia instanţei este sau nu corectă.Motivaţi răspunsul.

9. Inculpatul X a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Instanţa a reţinut că X intenţionând să ucidă victima, faţă de care executase acte de corupţie sexuală, a aruncat-o într-un râu, însă aceasta, deşi în vârstă de numai 6 ani, a reuşit să se salveze.

Inculpatul a repetat aceeaşi acţiune de 5-6 ori, dar tot nu a obţinut rezultatul urmărit; în cele din urmă, datorită ţipetelor minorei, el a dus victima într-o gară, unde a abandonat-o.

În instanţă inculpatul a cerut să-i fie aplicabile dispoziţiile art. 22 C. pen. privitoare la desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.

Să se arate dacă pot fi incidente dispoziţiile art. 22 C. pen. şi pe cale de consecinţă inculpatul să fie apărat de pedeapsă.

10. S-a reţinut în fapt că X a pătruns într-o încăpere prin spargerea geamurilor şi deteriorarea uşilor, a scos dintr-un dulap mai multe lucruri cu intenţia de a şi le însuşi, dar apoi, din proprie iniţiativă, părăseşte încăperea fără să-şi însuşească ceva.

Fapta lui X săvârşită în împrejurările de mai sus constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat pedepsibilă? Motivaţi răspunsul.

11. În sarcina lui X s-a reţinut că, având de decontat o sumă de bani primită ca avans pentru deplasare, a prezentat o chitanţă falsificată privind cheltuielile de cazare pentru o mare parte din suma primită ca avans. Falsul fiind descoperit, infracţiunea de înşelăciune nu a fost consumată.

În faţa instanţei, inculpatul s-a aparat susţinând că, după depunerea documentelor de decontare false, el a anunţat telefonic organele financiare ale unităţii despre fapta comisă, astfel, că urmează să fie apărat de pedeapsă în temeiul dispoziţiilor art. 22 C.pen. Din documentele aflate la dosar rezultă că anunţul telefonic al făptuitorului a sosit după ce falsul fusese descoperit de organele financiare ale unităţii.

Să se arate ce urma să decidă instanţa.

Răspunsuri speţe:1. Faptele lui X sunt acte pregătitoare comise în vederea săvârşirii infracţiunii de furt. În legea penală română actele pregătitoare la furt nu sunt incriminate, astfel încât X nu va răspunde penal pentru fapta sa.

2. Recursul în anulare este fondat, deoarece fapta, aşa cum este prezentată se consumase şi nu mai era în forma tentativei, deoarece ei sustrăsese-ră deja o parte din combustibil. Putem spune căne aflăm în prezenţa unei infracţiuni flagrate.

3. Activitatea lui X, aşa cum este descrisă, întruneşte elementele constituţive ale unei tentative şi nu ale unui act de pregătire, deoarece făptuitoeul a trecut la punerea în executate a elementlui material. Putem observa că ne aflăm în prezenţa unei tentative întrerupte. Chiar dacă sculele de care acesta s-a folosit erau improprii nemontării roţii, astfel că rezultatul nu se putea produce, fiind o tentativă relativ improprie, legea penală română nu a instituit un regim sancţionator diferit pentru diferitele forme de tentativă.

4. Fapta prezentată este o tentativă relativ improprie, conform art. 20 alin. 2 din C.pen., datorită lipsei obiectului de la locul la care făptuitorul credea că se află. Nu este o tentativă absolut improprie deoarece modul în care a fost comisă fapta a fost apt să producă urmările cerute de lege.

5. Fapta lui X reprezintă o tentativă perfectă la infracţiunea de omor, conform art. 20 alin. 1

raportat la art. 174.

6. Fapta inculpaţilor constituie o tentativă perfectă la infracţiunea de omor. Din modul în care au acţionat şi datorită locului unde fapta s-a comis se poate observa că făptuitorii au prevăzut şi urmărit producerea rezultatului sau l-au acceptat rezultat ce consta în moartea victimei. Faptul că rezultatul nu s-a produs nu este relevant având în vedere modul de comitere al faptei.

7. Activitatea lui X, aşa cum este descrisă, întruneşte elementele constituţive ale unei tentative relativ improprii, conform art. 20 alin. 2 din C. pen., datorită lipsei obiectului de la locul la care făptuitorul credea că se află, buzunarul fiind un loc unde mulţi oameni îşi ţin banii sau actele de identitate.

8. Soluţia nu este corectă, deoarece inexistenţa sarcinii conduce la inexistenţa unei tentative la infracţiunea de avort. Fapta poate reprezenta o infracţiune putativă, datorită inexistenţei valorii sociale împotriva căreia făptuitoarea s-a îndreptat.

9. Inculpatul nu poate beneficia de prevederile art 22 din C. pen., deoarece rezultatul periculos nu s-a mai produs nu datorită voinţei libere a acestuia de a nu mai continua executatea faptei, ci întreruperea activităţii infracţionale s-a datorat ţipetelor victimei şi fricii acestuia ca în aceste condiţii să nu fie prins. Deci, în speţă este vorba despre o tentativă întreruptă la omor.

10. În speţă este vorba despre un act de desistare din partea făptuitorului pentru infracţiunea de furt, lucru pentru care nu va fi sancţionat. El va răspunde totuşi pentru infracţiunea consumată de distrugere datorită deteriorării geamurilor.

11. Făptuitorul nu va fi apărat de pedeapsă ca urmare a împiedicării producerii rezultatului, deoarece încercarea de împiedicare a producerii rezultatului a avut loc după descoperirea lui şi nu înainte, aşa cum cere art. 22 din C. pen.

VII. Speţe:1. S-a reţinut în fapt că inculpaţii X şi Y au atacat împreună victima Z. În timpul atacului X a lovit-o pe victimă cu cuţitul, pe când Y a imobilizat-o şi a încercat să o dezarmeze atunci când aceasta se pregătea să se apere. În urma acestor acţiuni simultane şi conjugate, a rezultat moartea victimei.

Cum trebuie să fie calificate contribuţiile celor doi făptuitori în săvârşirea infracţiunii de omor?Motivaţi răspunsul.

2. În fapt, s-a stabilit că numiţii X, Y şi Z au pătruns în incinta portului Constanţa de unde intenţionau să fure zahăr. La faţa locului, au luat legătura şi cu numitul W, manevrant de vagoane, care i-a convins să sustragă mărfuri dintr-un transcontainer, căruia i-a şi rupt sigiliul în acest scop. În continuare, inculpatul W a asigurat paza celorlalţi inculpaţi, stând ascuns într-un vagon şi dând alarma atunci când s-a apropiat o patrulă a poliţiei.

Prin sentinţa pen. nr. 966/1990 a Judecătoriei Constanţa, inculpatul W a fost condamnat alături de ceilalţi inculpaţi, în calitate de coautor al infracţiunii de furt calificat. Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul, susţinând că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Recursul era sau nu întemeiat?

3. Inculpaţii X şi Y, mecanici, primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri fixate pe platforma unui turn de răcire din întreprindere, fără să ia măsurile de securitate şi protecţia muncii prescrise de regulament, au aruncat de la înălţime unul din panouri care, în cădere, a lovit un muncitor cauzându-i moartea.

Cum se califică fapta inculpaţilor în raport cu contribuţia la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă?

4. S-a stabilit că unul dintre inculpaţi, după ce se înţelesese în prealabil cu celălalt inculpat, a împins victima pentru a-i distrage atenţia şi a dat astfel posibilitatea celui din urmă inculpat să-i sustragă din geantă o sumă de bani.

Cum trebuie calificate contribuţiile coinculpaţilor?

5. S-a reţinut că inculpaţii X şi Y înţelegându-se să sustragă portmoneul cu bani al părţii civile Z pe care acesta îl purta în buzunarul de la spate al pantalonilor, sub pretextul că o ajută, pe stradă, să-şi aşeze mai bine sacul pe care îl purta în spinare, în timp ce Y o ajuta să-l ridice mai sus, X i-a sustras portmoneul.

Să se arate cum trebuie să fie calificate contribuţiile inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de furt.

6. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că a cerut lui Y, electrician la o întreprindere, să-i „procure” o cantitate de sârmă de cupru în schimbul unei sume de bani. Y a sustras din întreprindere bunul cerut, iar X l-a cumpărat aşa cum se înţeleseseră.

Cum trebuie calificată fapta lui X în raport cu fapta de furt comisă de Y?

7. În sarcina lui X s-a reţinut că a determinat pe Y să intervină pe lângă Z spre a-l determina la rândul său să săvârşească o faptă prevăzuta de legea penală. S-a stabilit totodată că Y nu a dat curs hotărârii de a-l contacta şi determina pe Z să săvârşească fapta.

X şiY sunt instigatoriîn acest caz?

8. În sarcina inculpaţilor X, Y şi Z s-a reţinut că au hotărât împreună să săvârşească infracţiunea de tâlhărie stabilind că X şi Y vor intra în locuinţa victimelor A şi B pe care le vor imobiliza legându-le, după care vor lua banii, în timp ce Z va sta afară, în faţa locuinţei, supraveghind să nu fie surprinşi.

Pe baza înţelegerii stabilite, inculpaţii X şi Y au pătruns în locuinţă, unde contrar înţelegerii iniţiale au ucis cu intenţie pe victima B care încercase să ţipe, săvârşind astfel nu infracţiunea de tâlhărie, plănuită conform art. 211 C.pen., ci infracţiunea de omor deosebit de grav – art. 176. lit. c) C. pen.

Să se arate dacă Z poate răspunde pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită de inculpaţii X şiY.

9. În sarcina inculpatului X s-a reţinut faptul că, fiind delegat să ridice de la o unitate economică un număr de anvelope auto, după ce a încărcat în camion numărul corespunzător de cauciucuri, a cerut unui încărcător, Y să mai pună o anvelopă în autovehiculul care urma să le transporte, iar Y de bună-credinţă s-a conformat; la controlul efectuat la poarta unităţii, s-a descoperit anvelopa încărcată în plus.

Cum trebuie apreciată contribuţia lui Y la săvârşirea furtului şi care este încadrarea juridică a faptei lui X?

10. S-a reţinut în sarcina inculpaţilor X şi Y că după o înţelegere prealabilă între aceştia şi minorul Z în vârstă de 13 ani, care a fost determinat de inculpatul X a hotărât să săvârşească

noaptea, prin efracţie şi escaladare, furturi de bani din localul bufetului din comuna Rătăcău.Ca urmare a acestei înţelegeri şi după indicaţiile inculpatului X, inculpatul Y a stat de

pândă, iar X a scos un geam de la una din ferestrele bufetului şi a ajutat pe minorul Z să pătrundă în localul bufetului printre gratiile ferestrei, de unde dintr-un sertar, a luat o sumă de bani.

Faptele de acest gen s-au repetat de câteva ori în următoarele luni până când minorul a fost prins în bufet de organele de poliţie care sesizate de aceste furturi au organizat o pândă.

Ce fel de participaţie penală s-a realizat în speţă?

11. În seara zilei de 1 martie 2000, X a găsit în staţia C.F.R. Constanţa un portmoneu cu acte aparţinând părţii civile Y în care se afla între altele şi o adeverinţă de predare a bagajelor la magazia staţiei C.F.R.

Inculpatul a rugat o altă persoană pe nume Z să ridice bagajele de la magazie, spunându-i că sunt ale sale, însă acesta a fost surprins de organele poliţiei în momentul prezentării adeverinţei.

Cum trebuie calificate faptele celor doi în raport cu infracţiunea de înşelăciune?

12. Lui X i s-a reţinut faptul că, după ce a ridicat din pădure, o cantitate de lemne cu un bon de cumpărare de la Ocolul Silvic, a dat acest bon lui Y convingându-l că este nefolosit şi că, pe baza acestuia poate ridica lemne din pădure.

Încrezându-se în aceste afirmaţii, Y a ridicat din pădure cantitatea de lemne indicată în bonul folosit de X., săvârşind astfel fapta incriminată la acea dată în art. 42 din Codul Silvic.

Să se arate ce fel de participaţie penală există în cazul dat.

Răspunsuri speţe:1. Faptele celor doi inculpaţi sunt acte de coautorat.

2. Instanţa trebuia să reţină în sarcina lui W calitatea de complice anterior şi apoi concomitemt la cominetea faptei de furt, instanţa făcând o confuzie între complicitatea concomitentă şi coautorat.

3. Aceştia sunt coautori la ucidere din culpă, cu toate că doctrina penală aduce multe critici existenţei coatoratului la infracţiunile din culpă.

4. Făptuitorii trebuie să răspundă în calitate de coautori, deoarece contribuţiile lor se completează reciproc, rezultatul neputându-se produce fără ambele contribuţii.

5. Şi în această situaţie, făptuitorii trebuie să răspundă în calitate de coautori, deoarece contribuţile lor se completează reciproc, rezultatul neputându-se produce fără ambele contribuţii.

6. Fapta lui X reprezintă instigare la infracţiunea de furt, conform art. 25 raportat la 208 C. pen.

7. Nu se poate reţine instigare în sarcina celor doi, deoarece îndemnul nu a ajuns la cel vizat, instigarea neputând exista fără autorat.

8. Z va răspunde pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, deoarece el nu a prevăzut uciderea victimei de către cei doi autori. Z ar fi răspuns pentru complicitate la omor numai în măsura în care prevederea un asemenea rezultat. Cum din spreţă nu reiese că el ar fi putut să

prevadă un astfel de rezultat, el va răspunde pentru complicitate la tâlhărie.

9. În acest caz ne aflăm în prezenţa unei participaţii improprii, în care instigatorul X, comite fapta cu intenţie, iar autorul Y, fără vinovăţie. Fapta lui X este încadrată în art. 31 alin. 2 raportat la art. 208 C. pen.

10. Ne aflăm în prezenţa unei participaţii improprii la infracţiunea de furt prevăzută în art. 31 alin. 2 raportat la art. 209 C. pen. Minorul, în calitate de autor, comite fapta fără vinovăţie căci are sub 14 ani şi cei doi răspund pentru instigare şi complicitate cu intenţie la furt.

11. Fapta lui X reprezintă participaţie improprie la înşelăciune, constând în determinrea cu intenţie la comiterea, fără vinăvăţie, a furtului din eroare de Z.

12. Şi în acest caz există o participaţie penală improprie. X îl determină cu intenţie pe Y la comitrea faptei prevăzută în art. 42 din Codul silvic, care acţionează fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt.

VII. Speţe:1. X, după ce a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Y, a aprins lumina şi a căutat bunurile pe care dorea să le sustragă, dar, din cauza volumului mare al acestora, le-a ridicat în două rânduri, fără pauze transportându-le în locuinţa bunicii sale.

Ce formă a unităţii de infracţiune este săvârşită fapta de furt calificat?

2. Instanţa a stabilit că X a luat hotărârea de a-şi ucide soţia acuzată de infidelitate şi care îl ameninţa cu divorţul. Astfel, într-o seară la ora 22.00 a aşteptat-o pentru a-şi pune în aplicare planul, la poarta fabricii unde aceasta lucra în schimbul doi.

În jurul orei 22.30, inculpatul a observat pe trotuarul opus o femeie care semăna atât la fizic cât şi la îmbrăcăminte. Crezând că este soţia a alergat spre aceasta care s-a speriat şi a început să fugă.

Inculpatul a ajuns-o din urmă şi i-a aplicat o puternică lovitură de cuţit în abdomen determinând decesul acesteia. Instanţa l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de omor calificat prevăzut în art. 175 lit. a) cu premeditare şi lit. c) asupra soţului sau rude apropiate.

Inculpatul a atacat cu recurs hotărârea instanţei motivând că s-a reţinut greşit împrejurarea de agravare a omorului prevăzută în art. 175 lit. c) C.pen.

Recursul inculpatului este fondat?

3. Prin sent. pen. nr. 46/12.08.1994 Trib. Sibiu a condamnat pe inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 181 din C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din acelaşi cod.

Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 28.08.1993, inculpatul se afla la stâna sa de oi unde, în condiţiile provocării, a lovit cu un lemn partea vătămată, cauzându-i fractura cubitusului stâng, leziune ce a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 45-50 de zile.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin dec. pen. nr. 203/20.11.1994 a respins apelurile declarate de procuror şi de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri procurorul a declarat recurs cu motivarea că s-a dat o greşită încadrare juridică infracţiunii săvârşite având în vedere că urmările iniţiale ale faptei s-au amplificat fiind necesar un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale ceea ce ar realiza conţinutul infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Recursul este fondat? Ce formă a unităţii de infracţiune există în speţă?

4. Trib. Judeţean Sălaj, prin sent. pen. 7/1.03.1991, a condamnat pe X pentru săvârşirea infracţiunii de vătămări cauzatoare de moarte conform art. 183 C. pen.

În ziua de 24.09.1990, X şi Y aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la trântă pe câmp, în prezenţa unor martori. Inculpatul a reuşit să trântească victima la sol, după care a imobilizat-o cu faţa spre pământ, el aflându-se deasupra ei şi cu forţă a tras cu mâinile spre spate capul victimei, provocându-i hiperextensia coloanei cervicale. Victima transportată la spital, a decedat după mai multe zile. Din raportul medico legal rezultă că moartea victimei s-a datorat edemului bulbar consecutiv contuziei şi dilacerării modulare, cu fractura coloanei cervicale.

Fapta săvârşită de inculpatul X este o formă a unităţii naturale sau legale de infracţiune şi care este forma de vinovăţie?

5. Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpatul X la mai multe pedepse pentru săvârşirea a două furturi calificate şi a tentativei la infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 34 lit. a) din C. pen.

Instanţa a reţinut că, în noaptea de 6.08.1992, inculpatul a sustras, prin efracţie bunuri în valoare de 31.000 lei din două autoturisme şi a încercat să sustragă bunuri din alte trei, toate parcate în acelaşi loc.

Împotriva hotărârii, rămasă definitivă, s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este greşită.

Recursul în anulare este fondat?

6. Instanţa a reţinut că unele dintre acţiunile componente ale infracţiunii continuate de furt au fost săvârşite pe când inculpatul era minor, având însă responsabilitate, iar celelalte după împlinirea vârstei de 18 ani şi a luat faţă de acesta măsura educativă a mustrării.

Arătaţi dacă soluţia instanţei este legală.

7. Prin sentinţa pen. nr. 273/8.06.1999, Trib. Constanţa a condamnat pe X pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. şi pe inculpaţii A,B,C pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 C.Pen.

Instanţa a reţinut că, la data de 3.11.1998, după o înţelegere prealabilă, inculpaţii A,B,C au sustras 360 de l de motorină din rezervoarele unei ferme, în timp ce paznicul era ameninţat cu o bară metalică de inculpatul X fiind astfel împiedicat să intervină.

Curtea de Apel Constanţa, prin dec. pen. 302/8.12.1999, a admis apelul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat în aceea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. pentru inculpaţii A,B,C.

Care dintre cele două hotărâri este corectă?

8. Inculpata X, în vârstă de 15 ani, neavând preocupări şcolare şi nefiind supravegheată de părinţi, a început să frecventeze barurile şi restaurantele în compania lui Y (majoră), întreţinând într-o perioadă de câteva luni, relaţii sexuale cu diferiţi marinari străini care se aflau în portul Constanţa, de la care îşi procurau mijloacele de existenţă. Fiind descoperite de organele de poliţie acestea au fost condamnate pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C.p.

Care sunt particularităţile infracţiunii de prostituţie?

Răspunsuri speţe:1. În speţă este vorba despre o infracţiune de furt în formă simplă. Exte exclusă forma continuată, deoarece actele de furt au fost comise în mod neîntrerupt şi nu la intervale diferite

de timp.

2. Recursul inculpatului este fondat. Faţă de modul în care s-a comis infracţiunea, instanţa nu mai trebuia să reţină şi agravanta de la art. 175 lit. c), fiind vorba despre o infracţiune deviată.

3. Dacă printr-un alt raport de expertiză s-a demonstrat că urmările erau mai grave şi s-au prelungit pe o durată mai mare de timp, fără ca inculpatul să mai inatervină, atunci este vorba despre o infracţiune progresivă, caz în care recursul procurorului este fondat.

4. X a acţionat cu praeterintenţie, deoarece el a trântit victima la pamânt cu intenţie, dar nu a urmărit sau acceptat moartea acestuia, fiind prietenii, făcând acest lucru din joacă. Totuşi, el trebuia şi putea să prevadă că prietenul său poate suferii unele leziuni. Instanţa a reţinut corect fapta ca fiind infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte, ea fiind o infracţiune, de regulă, progresivă.

5. Instanţa a reţinut greşit un concurs de infracţiuni. În speţă este vorba despre o infracţiune continuată de furt. Astfel, vor fi aplicabile prevederile art. 209 C. pen. raportat la art. 41 alin. 2, aplicându-se o singură pedeapsă.

6. Instanţa trebuia să reţină şi actele comise de inculpat pe timpul cât era minor, deoarece acesta răspundea penal. În acest caz se impune o recalculare a pedepsei pentru infracţiunea continuată conform art. 43 C. pen.

7. Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă, astfel că A,B şi C trebuiau să răspundă în calitate de coautori, deoarece faptele coautorilor nu trebuie să fie identice ci să se completeze reciproc în vederea producerii rezultataului urmărit.

8. Infracţiunea de prostituţie este un exemplu tipic de infracţiune de obicei. În cadrul acestor categorii de infracţiuni, elementul material se realizează prin comiterea repetată, la diferite intervale de timp a aceloraşi fapte, în baza aceeaşi rezoluţii infracţiuonale, de către aceeaşi persoană. Infracţiunea de obocei se consumă în momentul stabilirii îndeletnicirii şi/sau obişnuinţei făptuitorului, lucru din care să reiasă că prin comiterea acestor fapte autorul şi-a făcut un mod de viaţă. Datorită pluralităţii de acte ce formează elementul material, infracţiunea de obicei este o formă a unităţii legale de infracţiune. Ea are particularitatea de a se prelungi în timp până la momentul epuizării, moment în raport cu care se vor stabili toate consecinţele juridice (aplicarea sancţiunii, incidenţa unor acte de clemenţă, începerea curgerii termemnului de prescripţie).VII. Speţe:1. X a fost condamnat la 6 luni închisoare în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g) şi i), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C.pen., şi la 3 luni închisoare în baza art. 192, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea. În fapt, s-a reţinut că într-o seară inculpatul a intrat pe poarta neasigurată în curtea locuinţei persoanei vătămate, după care a sustras, prin efracţie din autoturismul acestuia, aflat în curte, mai multe piese.

Prin recursul declarat, inculpatul susţine că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de violare de domiciliu, deoarece aceasta s-a absorbit în infracţiunea de furt calificat, săvârşită prin efracţie, prevăzută în art. 209 lit. i) C.pen.

Ce trebuie să decidă instanţa de recurs?

2. Prin sent. pen. nr. 90/20.05.1998 a Judecătoriei Moldova Nouă, rămasă definitivă prin neapelare, X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de

art. 178 alin. 2 C. pen. şi de nerespectare a măsurilor de protecţie a muncii prevăzută de art. 34 din L. 90/1996, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen.

Instanţa a reţinut că la 27.061997, X, angajat la SC Comico S.A. Moldova Nouă, a fost însărcinat să coordoneze o echipă de muncitori la montarea unui buncăr pâlnie metalică de 1,5 t, în golul de fixare cu ajutorul unei macarale.

Deşi era interzisă rămânerea, fie şi temporară, a unui asemenea dispozitiv în echilibru instabil, inculpatul a încălcat normele de protecţie a muncii, cu consecinţa uciderii din culpă a victimei, ca urmare a răsturnării buncărului.

Împotriva sent. pen. rămasă definitivă s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că infracţiunile au fost săvârşite în concurs ideal şi nu real de infracţiuni.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

3. Instanţa a reţinut că X a aplicat cu cuţitul o lovitură puternică în abdomen unei persoane, Y după care imediat, a lovit pe o lată persoană, Z în partea din spate a coastei stângi. Prima dintre victime a decedat în drum spre spital, viaţa celeilalte fiind salvată în urma îngrijirilor medicale ce i s-au acordat.

Trib. Mun. Buc. a condamnat pe inculpatul X la 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. b) C. pen. - omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane.

Arătaţi dacă soluţia instanţei de a reţine o singură infracţiune complexă prevăzută în art. 176 lit .b) C. pen. este corectă.

4. În sarcina lui X s-a reţinut că a falsificat datele înscrise în carnetul său de muncă şi că a prezentat documentul astfel falsificat cu ocazia încadrării în muncă la o altă unitate economică. În baza carnetului de muncă falsificat, inculpatul a obţinut o încadrare şi o retribuţie superioară celor la care avea dreptul şi a încasat apoi în mod repetat retribuţia superioară la care nu avea dreptul.

Având în vedere că faptele de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals, au fost comise de inculpatul X în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, art. 215 alin. 2 C. pen. să se arate dacă faptele inculpatului constituie o infracţiune unică complexă sau un concurs de infracţiuni.

5. S-a reţinut că X, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a urmărit pe stradă patru elevi până la sala de aşteptare a staţiei C.F.R. unde, sub ameninţarea cu bătaia, le-a cerut să-i dea banii pe care îi aveau asupra lor. De teamă, elevii au strâns o sumă de banii pe care i-au dat-o inculpatului, iar unul dintre ei, în urma ameninţărilor inculpatului, i-a dat şi bluza cu care era îmbrăcat.

Judecătoria Călăraşi a condamnat pe inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 C. Pen.

Soluţia instanţei de judecată pronunţată în cauză este corectă?

6. În speţă, un grup de inculpaţi au atacat şi violentat un alt grup de persoane pe care le-au jefuit de bunurile pe care le posedau. Prima instanţă a condamnat pe fiecare dintre coinculpaţi pentru comiterea atâtor infracţiuni de tâlhărie câte părţi vătămate au fost, făcând aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni.

Instanţa de recurs a admis recursul inculpaţilor şi a reţinut în sarcina acestora o singură infracţiune de tâlhărie, cu motivarea că, infracţiunea de tâlhărie este îndreptată împotriva patrimoniului şi nu contra persoanei. Numai dacă violenţele ar fi fost săvârşite nu în scopul comiterii furtului ar putea fi reţinute atâtea infracţiuni câte persoane au fost

vătămate.Arătaţi care dintre soluţii este corectă.

Răspunsuri speţe:1. Instanţa urma să reţină un concurs real eterogen de infracţiuni. În aceste cazuri furtul nu absoarbe violarea de domiciliu, inculpatul urmând să răspundă conform art. 33 şi 34 C.pen.

2. În speţă este vorba despre un concurs ideal eterogen de infracţiuni, deoarece printr-un singur act al făptuitorului s-au comis două infracţiuni.

3. Instanţa trebuia să reţină un concurs real omogen de infracţiuni dintre o infracţiune consumată de omor şi o tentativă la aceeaşi infracţiune, neputându-se reţine în acest caz situaţia prevăzută în art. 176 lit.b).

4. Inculpatul a comis un concurs real eterogen format din trei infracţiuni: fals material în înscrisuri oficiale – art. 288 C. pen., uz de fals – art. 291 C.pen. şi infracţiunea de înşelăciune – art. 215 C. pen. Întrucât primele două au fost comise în scopul săvârşirii înşelăciunii există un concurs real cu conexitate teleologică.

5. Instanţa trebuia să reţină un concurs ideal omogen de infraţiuni, deoarece acţiunile inculpatului s-au îndreptat împotriva a patru subiecţi pasivi, ceea ce face ca acesta să răspundă pentru fiecare în parte şi nu numai pentru o singură infracţiune. Pluralitatea de subiecţi pasivi dă naştere unei singure infracţiuni agravate în cazul infracţiunilor de omor – a se vedea art. 178 alin. ultim sau art. 176 lit.b).

6. Prima instanţă a dat soluţia corectă, deoarece tâlhăria se îndreaptă nu numai împotriva patrimoniului ci şi împotriva persoanei, fiind o infracţiune complexă. Astfel, în cazul infracţiunilor contra persoanei, cu excepţia infracţiunilor contra vieţii, pluralitatea de subiecţi pasivi dă naştere la tot atâtea infracţiuni câţi subiecţi pasivi există. Astfel, în speţă există un concurs real omogen de infracţiuni cu conexitate cronologică şi topografică.

VII. Speţe:1. În sarcina lui X s-a reţinut că, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru o infracţiune intenţionată, după începerea executării pedepsei, beneficiind de o întrerupere a executării acesteia, a săvârşit din nou o infracţiune de furt potrivit art. 208 C. pen.

Arătaţi dacă inculpatul se află în stare de recidivă.Motivaţi răspunsul.

2. Prin sent. pen. nr. 10/10.01.1996 a Trib. Vâlcea, X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen.

S-a reţinut, că, în data de 10.06.1995, X l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe Y, care s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit, suferind un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a decedat.

Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile procurorului şi inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa şi a înlăturat aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din C. pen., cu motivarea că în cauză nu există starea de recidivă în raport cu prevederile art. 38 lin. 1 lit. a) din acelaşi cod.

Recursul în anulare este temeinic motivat şi poate fi admis?

3. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că, în timp ce executa la locul de muncă o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicată pentru o infracţiune de furt, a săvârşit din nou o infracţiune de

conducere fără permis a unui autovehicul (art. 36 alin. 1 Decretul nr. 328/1966), pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Să se arate cum trebuie stabilită şi aplicată pedeapsa în această situaţie.

4. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că, aflându-se în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată de Judecătoria Craiova, pentru o infracţiune de furt, a evadat din punctul de lucru al penitenciarului, s-a deplasat în sat, a pătruns prin spargerea geamului în magazinul de textile şi încălţăminte, de unde a sustras mai multe obiecte de încălţăminte şi o sumă de bani. Evadarea este incriminată în art. 269 C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.

Să se arate dacă în această situaţie există stare de recidivă. 5. X a fost condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută în art. 184 C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere fără permis a unui autovehicul, urmând ca, potrivit art. 33 lit a) şi 34 lit a) C. pen. să se execute un an de închisoare.

În acelaşi timp, s-a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru o altă infracţiune din culpă. Prin aplicarea art. 40 coroborat cu art. 33 şi 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de un an închisoare cu restul de 4 luni şi 10 zile rămas neexecut din pedeapda de 8 luni închisoare.

Ce formă a pluralităţii de infracţiune există în speţă? Instanţa a aplicat corect pedeapsa. Motivaţi răspunsul.

Răspunsuri speţe:1. X se află în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 alin. 1 lit.a) C.pen.

2. Recursul în anulare nu trebuia admis. În speţa de faţă suntem în prezenţa unei recidive, chiar dacă cel de-al doilea termen al acesteia îl constituie o infracţiune praeterintenţionată. Art. 38 din C.pen. se referă numai la infracţiunile din culpă nu şi la cele comise cu praeterintenţie.

3. În speţă nu există stare de recidivă, ci o pluralitate intermediară, deoarece nu este îndeplinit primul termen (o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare). Astfel, instanţa va revoca executarea pedepsei la locul de muncă şi va contopi pedeapsa anterioară de 6 luni cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune; instanţa mai poate aplica şi un spor conform art. 34 C.pen. Ceea ce s-a executat din pedeapsa anterioară nu se va mai lua în calcul, conform principiului non bis in idem.

4. În această speţă există o stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 37 lit. a) C.pen. astfel, sunt îndepliniţi ambii termeni ai recidivei. Instanţa va aplica prevederile art. 39 alin. 3 C.pen.

5. În speţă există o pluralitate intermediară de infracţiuni, deoarece sunt prezente infracţiuni comise din culpă. Aplicând pedeapsa pentru noua situaţie, instanţa nu a mai ţinut seama şi de pedeapsa de 6 luni pentru infracţiunea de conducere fără permis a unui autovehicul. Astfel, instanţa trebuia să contopească pedeapsa executată la locul de muncă (8 luni închisoare) cu cele două sancţiuni de un an şi de 6 luni închisoare.