Tratamentul farmacologic al vezicii hiperactive (VHA)RezumatVezica hiperactiva (VHA) se defineste prin prezenta senzatiei imperioase de mictiune, cu sau fara incontinenta si urinari anormal de frecvente. Articolul pune accent pe managementul farmacologic al afectiunii. Sunt discutate eficienta, profilul de siguranta, dozele recomandate, cele mai comune reactii adverse si criteriile pe baza carora se individualizeaza tratamentul in functie de particularitatile cazului.

Abstract

Overactive bladder (OAB) syndrome consists of urinary urgency with or without urge incontinence, and urinary frequency. This article reviews the pharmacological management of the overactive bladder. It also discusses the efficacy, safety profile, recommended doses, the most common side effects and the criteria in choosing the best option for each patient.

Conform definitiei ICS (International Continence Society), diagnosticul de vezica hiperactiva se stabileste in prezenta a doua simptome asociate: urinarea frecventa si senzatia imperioasa de mictiune. Dintre acestea, esentiala este senzatia puternica si brusca de a urina, care poate fi controlata cu dificultate, pe perioade scurte de timp. Uneori, se asociaza incontinenta urinara, alteori nu. De asemenea, poate fi prezenta nicturia. In plus, pacientii cu VHA pot prezenta o stare de sanatate deficitara, limitari ale activitatii desfasurate, izolare sociala, depresie si afectarea calitatii vietii. Afectiunea este mai frecventa la varstnici, dar se poate manifesta de principiu la orice categorie de varsta.

Substratul ei este reprezentat de contractii involuntare anormale ale muschiului detrusor, la nivelul caruia se gasesc receptorii muscarinici (M2, M3). La pacientii cu VHA, detrusorul se contracta si, in faza de umplere a vezicii (faza in care in mod normal muschiul este in repaus), duce la aparitia senzatiei de urinare. Cum contractiile detrusorului rezulta prin stimularea via acetilcolina a receptorilor muscarinici mentionati, antagonistii acestor receptori sunt considerati principala clasa de medicamente active in tratamentul VHA.

Managementul vezicii hiperactive include un aspect comportamental (modularea obiceiurilor legate de consumul de lichide, gestionarea stresului etc.), unul farmacologic si unul bazat pe fizioterapie (exercitiile perineale recomandate pentru reeducarea mictiunii fiind cel mai bun exemplu).

Trospium [SPASMEX]

Trospium este un compus cuaternar de amoniu cu efecte antimuscarinice care prezinta o biodisponibilitate scazuta in administrarea orala, ceea ce determina o penetranta mai redusa la nivelul sistemului nervos central (SNC). In consecinta, efectele secundare sunt mai reduse asupra SNC fata de oxibutinina. Se administreaza pe stomacul gol, cu cel putin o ora inainte de mese. Cele mai importante studii de eficienta sunt de tip dublu-orb, randomizat, placebo-controlat (Zinner et al, 2004 si Rudy et al, 2006). In cadrul acestora s-a observat instalarea efectului dupa circa 7 zile de tratament cu trospium. Cele mai frecvente reactii adverse raportate au fost uscaciunea mucoasei bucale (20% dintre pacientii inclusi) si constipatia (10%). Alte reactii adverse observate au fost cefaleea, dispepsia, flatulenta, oboseala.

Este important de mentionat ca trospium poate interactiona cu alte clase de medicamente excretate renal prin secretie tubulara activa (de exemplu digoxina, morfina, vancomicina etc.), ceea ce poate duce la cresterea concentratiilor serice ale acestuia.

ConcluziiMedicamentele indicate in tratamentul VHA fac parte din categoria anticolinergicelor, eficienta si siguranta lor fiind demonstrate in studii randomizate. Toate sunt contraindicate la pacientii cu retentie urinara sau gastrica, ori glaucom cu unghi inchis necontrolat. Reactiile adverse sunt de tip anticolinergic, cu intensitate variabila, cel mai frecvent fiind insa citata uscaciunea mucoasei bucale care, desi nu este o consecinta grava, poate agrava simptomatologia din cauza tendintei pacientului de a o contracara, ingerand cantitati crescute de apa. In acest caz poate interveni medicul sau farmacistul, recomandand pacientului un cub de zahar candel sau o bomboana fara zahar, pentru a ameliora senzatia de uscaciune de la nivel bucal prin stimularea secretiei salivare. Pot fi de folos si alte indicatii igieno-dietetice: evitarea bauturilor care usuca gura (cafeaua, alcoolul, unele sucuri), evitarea fumatului, umidificarea atmosferei in camera de dormit in timpul noptii, produse OTC special concepute pentru restabilirea hidratarii mucoasei orale etc. Deoarece substantele prezentate au eficienta, profil de siguranta si reactii adverse similare, alegerea medicamentului ideal pentru un pacient anume se bazeaza pe evaluarea functiei renale si hepatice, dar si pe cunoasterea celorlalte medicamente pe care pacientul le ia pentru diverse comorbiditati.