8
al oraºului Se distribuie gratuit Nr. 4 / 2016 c m y k ISSN - 1582-4942 La mulþi ani, tuturor sãrbãtoriþilor! Sfinþii Constantin ºi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniþi în Biserica Ortodoxã pe 21 mai. Sãrbãtoarea Sfinþilor Constantin ºi Elena este strâns legatã de taina ºi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creºtine. Sfântului Constantin i s-a arãtat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinþã (In hoc signo vinces – „Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntãrii cu pãgânul Maxentiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost rãstignit. Sfânta Împãrateasã Elena a trecut la Domnul la anul 327, puþin dupã întoar- cerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împãrat Constantin în 337, dupã 31 de ani de domnie. În Oraºul Pucioasa, lucrãrile de reabilitare ºi modernizare continuã! Se lucreazã: - la podul peste pârâul Bezdedel, în Glodeni; - la zidul de sprijin din zona Tasianu - Diaconeºti; - la ºanþuri, podeþe ºi accese spre proprietãþi în Diaconeºti. De asemenea, la nivelul întregii localitãþi, sunt în derulare ºi alte activitãþi de reabilitare ºi întreþinere. 21 Mai – Sfinþii Împãraþi Constantin ºi Elena Pucioasa are Campion mondial la micromodele! INUNDAÞIILE - O SITUAÞIE DE URGENÞà CIVILà Proiectul Erasmus + „e- Management of Multidisciplinary Projects for Secondary Schools” pagina 7 pagina 8 pagina 4 Lucrãrile continuã! În luna mai, în Oraºul Pu- cioasa s-a desfãºurat Festivalul Concurs Naþional de Culturã ºi Literaturã „Primãvara Albastrã”. Festivalul – Concurs are drept scop descoperirea, stimu- larea ºi promovarea creaþiei li- terare a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 ºi 35 de ani, nemembri ai vreunei uniuni sau asociaþii scriitoriceºti, respec- tându-se libertatea democratã a exprimãrii literare, marcatã de o relevantã valoare esteticã ºi ideaticã. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeþean Dâm- boviþa / Centrul Judeþean de Culturã Dâmboviþa, UAT Oraº Pucioasa - Compartiment Cul- turã Bibliotecã, Societatea Scriitorilor Târgoviºteni, Uniu- nea Ziariºtilor Profesioniºti din România - filiala Târgoviºte, în parteneriat cu Editura „Biblio- theca” Târgoviºte, Complexul Naþional Muzeal „Curtea Dom- neascã” Târgoviºte, Biblioteca Judeþeanã „I.H. Rãdulescu” Dâmboviþa ºi instituþiile de LA MULÞI ANI, tuturor celor care poartã aceste sfinte nume! Sã aveþi parte de bucurii, sãnãtate, liniºte sufleteascã ºi multe împliniri! Petrecere frumoasã alãturi de cei dragi!” (jr. Dãnuþ Bãdãu, Primarul Oraºului Pucioasa) „Primãvara albastrã – ediþia a XIII - a”

Se ddistribuie ggratuit - Pucioasaprimpuc.ro/wp-content/uploads/2015/09/buletin-aprilie.pdf · 2017-05-08 · conducta de alimentare cu apã po-tabilã a Oraºului Pucioasa din sursa

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

aall oorraaººuulluuiiSSee ddiissttrr iibbuuiiee ggrraattuuii ttNNrr.. 44 // 22001166

c

m

y

k

ISSN - 1582-4942

LLaa mmuullþþii aannii,,ttuuttuurroorr

ssããrrbbããttoorriiþþiilloorr!!

Sfinþii Constantin ºiElena, „cei întocmai cuApostolii”, sunt pomeniþi înBiserica Ortodoxã pe 21mai. Sãrbãtoarea SfinþilorConstantin ºi Elena estestrâns legatã de taina ºiputerea Sfintei Cruci –semnul central al religieicreºtine. SfântuluiConstantin i s-a arãtat pecerul amiezii semnul Cruciispre biruinþã (In hoc signovinces – „Întru acest semnvei învinge”), în pragulînfruntãrii cu pãgânulMaxentiu, iar Sfânta Elena,mama sa, a descoperit laIerusalim Crucea pe careMântuitorul a fost rãstignit.Sfânta Împãrateasã Elenaa trecut la Domnul la anul327, puþin dupã întoar-cerea de la Ierusalim, iarSfântul Împãrat Constantinîn 337, dupã 31 de ani dedomnie.

ÎÎnn OOrraaººuull PPuucciiooaassaa,, lluuccrrããrriilleeddee rreeaabbiilliittaarree ººii mmooddeerrnniizzaarreeccoonnttiinnuuãã!! SSee lluuccrreeaazzãã::

-- llaa ppoodduull ppeessttee ppâârrââuullBBeezzddeeddeell,, îînn GGllooddeennii;;

-- llaa zziidduull ddee sspprriijjiinn ddiinn zzoonnaaTTaassiiaannuu -- DDiiaaccoonneeººttii;;

-- llaa ººaannþþuurrii,, ppooddeeþþee ººii aacccceesseesspprree pprroopprriieettããþþii îînn DDiiaaccoonneeººttii..

DDee aasseemmeenneeaa,, llaa nniivveelluullîînnttrreeggiiii llooccaalliittããþþii,, ssuunntt îînn ddeerruullaarreeººii aallttee aaccttiivviittããþþii ddee rreeaabbiilliittaarree ººiiîînnttrreeþþiinneerree..

2211 MMaaii –– SSffiinnþþiiii ÎÎmmppããrraaþþiiCCoonnssttaannttiinn ººii EElleennaa

Pucioasa are CCampion

mondial la mmicromodele!

INUNDAÞIILE -O SSITUAÞIE

DE UURGENÞÃCIVILÃ

PPrrooiieeccttuull EErraassmmuuss ++ „„ee-MMaannaaggeemmeenntt

ooff MMuullttiiddiisscciipplliinnaarryyPPrroojjeeccttss ffoorr

SSeeccoonnddaarryy SScchhoooollss””■■ pagina 7

■■ pagina 8

■■ pagina 4

Lucrãrile ccontinuã!

În luna mai, în Oraºul Pu-cioasa s-a desfãºurat FestivalulConcurs Naþional de Culturã ºiLiteraturã „Primãvara Albastrã”.

Festivalul – Concurs aredrept scop descoperirea, stimu-larea ºi promovarea creaþiei li-terare a tinerilor cu vârstecuprinse între 14 ºi 35 de ani,nemembri ai vreunei uniuni sauasociaþii scriitoriceºti, respec-tându-se libertatea democratã aexprimãrii literare, marcatã de orelevantã valoare esteticã ºiideaticã.

Evenimentul este organizatde Consiliul Judeþean Dâm-boviþa / Centrul Judeþean deCulturã Dâmboviþa, UAT OraºPucioasa - Compartiment Cul-turã Bibliotecã, SocietateaScriitorilor Târgoviºteni, Uniu-nea Ziariºtilor Profesioniºti dinRomânia - filiala Târgoviºte, înparteneriat cu Editura „Biblio-theca” Târgoviºte, ComplexulNaþional Muzeal „Curtea Dom-neascã” Târgoviºte, BibliotecaJudeþeanã „I.H. Rãdulescu”Dâmboviþa ºi instituþiile de

LA MMULÞI AANI, ttuturor ccelor care ppoartã aaceste ssfinte nnume!

Sã aaveþi pparte dde bbucurii, sãnãtate, lliniºte ssufleteascã

ºi mmulte îîmpliniri! Petrecere ffrumoasã alãturi dde ccei ddragi!”

((jjrr.. DDããnnuuþþ BBããddããuu,, PPrriimmaarruull OOrraaººuulluuii PPuucciiooaassaa))

„„PPrriimmããvvaarraa aallbbaassttrrãã ––eeddiiþþiiaa aa XXIIIIII-aa””

BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

pagina 2

Hotãrâri aale CConsiliului LLocal PPucioasa- ººeeddiinnþþãã oorrddiinnaarrãã ddiinn 2288 aapprriilliiee 22001166 -

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Validarea mandatului de consilier

local al doamnei Manolescu ªtefaniaDaniela.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Cesiunea contractului de

închiriere nr. 11733/31.05.2013 ce are caobiect închirierea terenului în suprafaþã de 17mp., lot 10 pentru construirea temporarã aunui garaj situat în Oraºul Pucioasa.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Cesiunea contractului de

închiriere nr. 16692/01.08.2011 ce are caobiect închirierea unui spaþiu comercial însuprafaþã de 36 mp., situat în OraºulPucioasa, Piaþa Centralã „Cartaxo”.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Repartizarea a douã locuinþe

ANL.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Scutirea de la plata chiriei, con-

form Legii nr. 114/1996 ºi Legii nr. 448/2006pentru suprafaþa locativã cu destinaþia delocuinþã din bl. 18, ap. nr. 40, str. Zorele.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Modificarea ºi completarea

Regulamentului de aplicare a OrdonanþeiGuvernului nr. 21/2002 privind normele degospodãrire urbanã pe raza U.A.T. OraºulPucioasa aprobat prin Hotãrârea ConsiliuluiLocal nr. 83/25.06.2015.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Modificarea Hotãrârii Consiliului

Local nr. 46/28.03.2013 privind componenþaComisiei Locale de Ordine Publicã ºi aRegulamentului de organizare ºi funcþionarea Comisiei Locale de Ordine Publicã lanivelul Oraºului Pucioasa.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Aprobarea indicatorilor aferenþi

execuþiei bugetului local a U.A.T. OraºulPucioasa încheiate la 31 martie 2016 (con-form OMF/244/2651/2010).

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Aprobarea contului de execuþie a

bugetului local ºi a celorlalte bugete aleU.A.T. Oraºul Pucioasa încheiate la 31decembrie 2015.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Aprobarea prelungirii duratei con-

tractelor de închiriere care au ca obiectlocuinþele din domeniul privat al OraºuluiPucioasa.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Rectificarea bugetului local pe

anul 2016.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Revocarea Hotãrârii Consiliului

Local nr. 192/25.11.2010 privind aprobareaînchirierii fãrã licitaþie publicã a imobiluluiconstrucþie Cinematograf Dacia în suprafaþãde 529 mp. situat în Oraºul Pucioasa, str.Republicii, organizaþiei orãºeneºti P.N.L.Pucioasa pe o perioadã de 5 ani cu posibili-tate de prelungire.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Prelungirea contractelor de

închiriere pentru terenurile situate în OraºulPucioasa ce aparþin domeniului public ºi pri-vat al U.A.T. Oraºul Pucioasa, ocupate dedeþinãtorii de garaje care au contracte deînchiriere.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Aprobarea introducerii în inven-

tarul domeniului privat al U.A.T. OraºulPucioasa a construcþiilor existente pe terenulproprietate privatã al U.A.T. Oraºul Pucioasadin punctul Moþãianca fost Poligon.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Constituirea dreptului de superfi-

cie în favoarea Arhiepiscopiei Târgoviºte –Protoieria Pucioasa, asupra suprafeþei deteren de 200 mp., situat în curtea SpitaluluiOrãºenesc Pucioasa.

HHOOTTÃÃRRÂÂRREEPrivind: Aprobarea plafonului pentru

publicarea debitorilor care înregistreazãobligaþii fiscale restante.

Poliþia Localã Pucioasa ºi PoliþiaOraºului Pucioasa au desfãºurat activitãþipreventive în cadrul programului edu-caþional „ªcoala altfel: Sã ºtii mai multe,sã fii mai bun!”. Activitatea a avut loc încadrul programului educaþional: „ªcoalaaltfel: Sã ºtii mai multe, sã fii mai bun!”,derulat în perioada 18-22 aprilie, înParcul Independenþei din Pucioasa.

Activitãþile preventive specifice au avuturmãtoarele teme:

* Educaþie Rutierã - „Educaþie pentruviaþã” - Pe unde traversãm strada;

- Norme de comportare civilizatã pen-tru pietonii elevi;

-Reguli pentru bicicliºti.* metoda „Accidentul” - Atenþie cine

sunã la telefon;* furturi din locuinþe – Nu deschidem

uºa persoanelor necunoscute;* reguli pentru o navigare sigurã ºi în

siguranþã pe Internet;prezentarea tehnicii ºi materialelor din

dotarea poliþiºtilor.

Copiii prezenþi s-au bucurat din plin deactivitate ºi au participat activ la toatedemonstraþiile.

55 rreegguullii ddee cciirrccuullaaþþiiee ppee ccaarree ttrreebbuuiieessãã llee ººttiiee uunn ccooppiill::

* traverseazã strada doar prin locurilepermise!

* circulã doar pe partea stângã a ºose-lei atunci când nu existã trotuar!

* poartã întotdeauna centura de siguranþã!

* dacã ai mai puþin de 14 ani, insistãsã stai în maºinã doar pe bancheta dinspate!

* coboarã din maºinã doar pe parteatrotuarului!

CCaatteevvaa ssffaattuurrii ººii rreegguullii ddee cciirrccuullaaþþiieeppeennttrruu bbiicciicclliiººttii

* înainte de a schimba direcþia demers, asiguraþi-vã temeinic;

* circulaþi cât mai aproape de margi-nea din dreapta a drumului, iar atuncicând vã deplasaþi în grup, numai încoloanã câte unul;

* este recomandabil sã purtaþi o cascãde protecþie omologatã;

* circulând cu bicicleta, nu vã þineþi devehicule aflate în mers;

* nu transportaþi pe bicicleta altã per-soanã;

* pentru a circula pe drumul public,bicicleta trebuie sã fie echipatã corespun-zãtor (dispozitiv de frânare eficace, mijlocde avertizare sonorã, luminã de culoarealba sau galbenã în faþã, luminã deculoare roºie în spate ºi cel puþin un ele-ment reflectorizant de aceeaºi culoare)

* înainte de a pãtrunde cu bicicleta pearterele prioritare, reduceþi viteza, asigu-raþi-vã temeinic ºi acordaþi prioritate detrecere celor în drept;

* la schimbarea direcþiei de mers,chiar daca aveþi prioritate de trecere,asiguraþi-vã cã ceilalþi participanþi la traficau înþeles intenþia dumneavoastrã!

AAlleexxaannddrraa RRiizzeeaa

Poliþia PPucioasa, activitãþi bbenefice ccopiilor!

BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

Buletin dde iinformare

PP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaaall oorraaººuulluuii

Primãria Pucioasa - telefon: 0245.232.277; fax: 0245.232.276 Tipãrit la Tipografia ARTPRESS

pagina 3

INVESTIÞII RREALIZATE ÎN OORAªUL PPUCIOASA

pe mmandatul Primarului DDãnuþ BBãdãu

1. Sala de sport de la Stadion,inclusiv accese ºi utilitãþi.

2. Piaþa Cartaxo – modernizare:închidere tâmplãrie aluminiu ºigeam termopan, tonete noi, placãricu gresie, faianþã, zugrãveli, vopsi-torii, tavan casetat, prelatã lumina-tor, iluminat interior, hidroizolaþie,amenajare grup social, parcare.

3. Au fost asfaltaþi 30 km de dru-muri, au fost construite 2 poduri pedouã benzi ºi au fost realizate con-solidãri de pârâu, podeþe, rigolestradale, pe strãzile: Cartier Bela,Cartier ªerbãneºti, str. I. H. Rãdu-lescu, Tudor Vladimirescu, Pajiºtei,Debarcader, Morilor, Liniºtei, Gãrii(Florin Popescu), Izvoare, Republi-cii, Cerealiºtilor, strada Diaconeºti –Vârfuri, Unirii, Nufãrului, CartierGlodeni Vale, drum DC 8 – Maluri(parþial), Drumul Diaconeºtilor, car-tierul Diaconeºti, Patrana, Aluniº,Radu Cosmin, Olãnescu, pod peBizdidel – strada Unirii, pod peBizdidel – strada Patrana (Tasianu).

4. Alimentare cu apã ºi cana-lizare pe strãzile: Tudor Vladimires-cu, Republicii, Cerealiºtilor, Fântâ-nelor, Gãrii, Zãrãfoaia (Bdul. Tran-dafirilor), Zefirului, Garofiþei, Patra-na, Fructelor, Unirii, Debarcader,Pajiºtei, Colinei, Morilor, Liniºtei,Izvoare, Independenþei, Luceafã-rului, Duzilor, cartier Miculeºti, carti-er Diaconeºti, cartier Glodeni, carti-er ªerbãneºti – Bela, Mãrãºeºti, Pa-trana, Aluniº, Radu Cosmin, Lilia-cului, 8 Martie, Ana Ipãtescu, AleeaArdealului, Bdul. Gãrii, Libertãþii,Zorele, Avram Iancu, Ion Creangã,Olãnescu, Nufãrului, Viorele, Rã-zoare, Meriºor, Carierei.

- s-a construit un bazin de înma-gazinare a apei în punctul cel maide sus al cartierului Bela, din carese va alimenta gravitaþional cartierulBela, str. I. H. Rãdulescu (ªerbã-neºti), str. Pãltiniº, str. Colinei;

- prin acest proiect s-a realizatconducta de alimentare cu apã po-tabilã a Oraºului Pucioasa din sursade apã din munte, asigurându-setransportul apei potabile de la car-tierul Berevoieºti (Fieni) pânã la ba-zinele de înmagazinare de la Bela,Muºa, Pucioasa Sat, Brãneºti.

- s-au realizat branºamente laapã pe strãzile: ªerbãneºti, Bela, I.H. Rãdulescu, Tudor Vladimirescu,Pajiºtei, Republicii, Garofiþei, AvramIancu, Olãnescu, Radu Cosmin,Aluniº.

- s-a construit o staþie de epu-rare cu o tehnologie de ultimã gene-raþie, în punctul Zefirul.

5. Au fost modernizate prin repa-raþii capitale ºi dotãri specifice bazi-nele de apã de la Muºa (cartier Mi-culeºti).

6. Închiderea gropii de gunoi depe Patrana.

7. Extinderea ºi modernizareailuminatului public în toatã locali-tatea Pucioasa.

8. Realizarea parcãrilor ºi cãilorde acces prin betonare ºi asfaltareîn zona blocurilor de pe strada Re-publicii, strada Ardealului, StradaStadionului, zona ANL ºi Stadion.

9. Consolidare teren zona Stadi-on în vederea construirii a 3 blocuriANL.

10. Realizat transformator ener-gie electricã pentru zona de locuinþeZefirului.

11. Podul de pe Bizdidel – zonaZefirul.

12. Racord energie electricã lastaþia de pompare apã potabilã Glo-deni Vale.

13. Amenajare drum ºi consoli-dare maluri zona Biserica GlodeniVale.

14. Amenajare locuri de joacã ºipergole: Filaturã, strada Ardealului,Stadionului, Grãdiniþa nr. 1, Grãdini-þa nr.2, Grãdiniþa nr. 3, cartier Bela,Micro 3, strada Avram Iancu, Mori-lor, Carierei, Meriºor, Republicii,Grãdiniþa Glodeni, Grãdiniþa Diaco-neºti, Bela, ªerbãneºti.

15. Amenajare staþii de autobuz– Glodeni, Diaconeºti, Bela, ªer-bãneºti.

16. Înfiinþare Tabãrã de Sculptu-rã în Parcul Oraºului.

17. Amenajare Alee pietonalã(scara) - strada Radu Cosmin la Cã-minul de Bãtrâni.

18. Amenajare Foiºor ºi Pergolãla punctul Nuci – Bela.

19. Canalizare apã pluvialã(parþial) Valea Neagrã.

20. Centru de informare turisticã– modernizare parþialã în fostulCinematograf.

21. Realizare trotuar Filaturã-pod Trainica.

22. Asfaltare strada Mihai Emi-nescu.

23. Implementare proiect dotãriPoliþia Localã (autoturism, motoscu-tere, echipamente IT, sistem supra-veghere video).

24. Modernizare ºi dotãri laªcoala nr. 1 „Mihai Viteazul” Pucioa-sa – reabilitarea termicã, reabilita-rea ºi modernizarea sistemului deîncãlzire (instalaþii, calorifere, etc.),înlocuirea ºarpantei ºi învelitorii,dotãri echipamente IT.

25. Modernizare ºi extindere prinmansardare ºi dotãri la ªcoala nr. 4„Elena Donici Cantacuzino” Pucioa-sa: extinderea prin mansardareaºcolii existente a 6 sãli de clasã ºiun laborator, reabilitarea termicã aclãdirii, amenajarea unui grup sani-tar la etaj ºi dotãri cu echipamenteIT (calculatoare, imprimante, ecrande proiecþie, tablã smart, etc.) ºimobilier.

26. Modernizare Grãdiniþa nr. 5Glodeni Vale, fostã ªcoalã nr. 5.

27. Modernizãri, extindere ºi do-tãri echipamente de laborator, IT ºiutilaje didactice la Liceul TehnologicPucioasa.

28. Modernizãri Colegiul Na-þional Nicolae Titulescu Pucioasa.

29. Modernizãri ºi diferite dotãri,inclusiv achiziþionarea prin donaþiea Grãdiniþei nr. 4 din ªerbãneºti.

30. Modernizãri Grãdiniþa nr. 7

Diaconeºti.31. Modernizãri ºi asfaltarea

curþii la ªcoala nr. 3 Filaturã.32. Modernizãri Grãdiniþa nr. 1

„Prichindel”.33. Modernizãri Grãdiniþa nr. 3

„Micul Prinþ” Filaturã.34. Modernizãri Grãdiniþa nr. 2

Pucioasa.35. Spitalul Pucioasa:- acreditare activitate medicalã;- dotãri cu echipamente medicale;- acoperiº Secþia Recuperare;- înlocuire instalaþie electricã

Secþia Recuperare;- modernizare secþia de

Psihiatrie;- dotare staþie de epurare secþia

de Psihiatrie;- contribuþie dotare Tomograf;- asfaltare curte sediu central;- asfaltare acces secþia Recupe-

rare;- achiziþionare generator electric

sediul central;- modernizãri unele saloane spital;- realizat S.F. în vederea accesã-

rii de fonduri europene modernizareºi dotare Spital în perioada 2014-2020.

36. Contribuþii la lucrãri de mod-ernizare: Biserica ªerbãneºti, Bise-rica „Adormirea Maicii Domnului”Pucioasa, Biserica Parohialã II„Sfinþii Mihail ºi Gavriil” ºi „SfântulGheorghe” Pucioasa, Biserica Dia-coneºti, Biserica Glodeni Vale, Bise-rica Maluri, Protoieria Pucioasa.

37. Realizat tâmplãrie BlocOmnia ºi Bloc 103, inclusiv alimen-tare cu apã.

38. Realizat instalaþii de cana-lizare menajerã în blocurile de laFilaturã, strada Gãrii.

39. Amenajãri trotuare prin bordu-rare ºi pavare: strada Republicii –pavat – 5355 mp; bordurat – 3750 mp.

40. Achiziþionat ºi montat peste80 coºuri de gunoi.

41. Achiþionat ºi montat 60bãnci.

42. Extindere sistem suprave-ghere video la Poliþia Oraºului,Piaþã, ºcoli, zona Filaturã, ParculCentral.

43. Achiziþionat echipamente IT,Soft Contabilitate, Venituri, StareCivilã, Asistenþã Socialã, Urbanism,Registru Agricol.

44. Modernizãri Primãria Ora-ºului Pucioasa.

45. Ceas stradal (2 buc.).46. Alte dotãri cu mobilier urban.47. Amenajãri de drumuri prin

balastare cu sorturi, lãrgire ºi nive-lare.

48. Rambursãri conform graficu-lui pentru creditul de 70 miliarde ronpreluat în anul 2008.

49. Modernizare Sala de Sportºi asfaltare curte ªcoala Gimnazialã„Mihai Viteazul”.

50.Asfaltare curtea ªcolii nr. 4„Elena Donici Cantacuzino”.

51. Dotare SCUP:- 2 gunoiere second hand;- 1 unimog second hand;- 1 sãrãriþã second hand;- 1 automãturãtoare nouã;- 2 autofurgonete DACIA;- 2 lame de zãpadã pentru utilaje;- 2 sãrãriþe manuale pentru

deszãpezire.52. Acoperiº casã socialã strada

Fântânelor, inclusiv realizare utili-tãþi.

53. Modernizãri clãdire stadionulOraºului.

54. Modernizare clãdire fostãFlorãrie Piaþã.

55. Reparaþii ale strãzilor prinplombare sau covoare asfaltice.

56. Reparaþii poduri suspendateBizdidel (Glodeni, Diaconeºti, Micu-leºti).

57. Amenajare acoperiº fostaªcoalã Pucioasa Sat.

58. Realizare troiþe în: GlodeniVale; Diaconeºti.

59. Realizat în fiecare an eveni-mente:

- Zilele Oraºului Pucioasa;- organizarea Orãºelului lui Moº

Crãciun ºi focurile de artificii aleOraºului de Sãrbãtorile de Iarnã;

- evenimente culturale artisticelocale;

- întâlniri cu delegaþii strãine înproiecte educaþionale sau deînfrãþire între oraºe;

- organizat cursuri de pregãtireprofesionalã a funcþionarilor publici.

60. Extindere reþea gaze natu-rale Drumul Diaconeºtilor, stradaAluniº, în faza de proiect - PucioasaSat.

61. Achiziþionat 3 microbuzeºcolare.

62. Altele...

RRaappoorrttuull PPrriimmaarruulluuii OOrraaººuulluuii PPuucciiooaassaa 22000088-22001166

pagina 4 BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

NAªTERIBogdan Miruna – Elena – 2.04.2016, Cobzaru Ionuþ-

Darius – 18.04.2016.LLEE DDOORRIIMM SSÃÃNNÃÃTTAATTEE!!

CÃSÃTORIICiucã Constantin – Cristian ºi ªerbãnescu Petruþa –

1.04.2016, Casandroiu Codruþ - Ion ºi Olaru Ionela –Daniela – 2.04.2016.

LLEE DDOORRIIMM „„CCAASSÃÃ DDEE PPIIAATTRRÃÃ!!””

DECESEDrãgan Daniel – 58 ani, Dincã Gheorghe -80 ani,

Macovei Gheorghe – 80 ani, Bãdoiu Ilie – 82 ani, VerzeaVasilica – 50 ani, Ionescu Puiu - Constantin – 82 ani,Abramescu Paulina - 78 ani, Stãnescu Petre – 86 ani, BlojiuMarcela -58 ani, Crãciun Ion – 76 ani, Duþã Mihaela – 51ani, Sprânceanã Florian – 73 ani.

DDUUMMNNEEZZEEUU SSÃÃ--II OODDIIHHNNEEAASSCCÃÃ!!

Cererea de divorþ pe cale administrativã se face în scris,se depune ºi se semneazã personal de cãtre ambii soþi, înfaþa ofiþerului de stare civilã delegat de la primãria care are înpãstrare actul de cãsãtorie sau pe raza cãreia se aflã ultimalocuinþã comunã a soþilor.

În cererea de divorþ fiecare dintre soþi declarã pe propriarãspundere cã:

a) este de acord cu desfacerea cãsãtoriei;b) nu are copii minori cu celãlalt soþ, nãscuþi din cãsãtorie

sau adoptaþi împreunã cu acesta;c) nu este pus sub interdicþie;d) nu a mai solicitat altor autoritãþi desfacerea cãsãtoriei.În cererea de divorþ soþii declarã pe propria rãspundere:a) adresa ultimei locuinþe comune;b) numele pe care fiecare sau, dupã caz, numai unul din-

tre aceºtia urmeazã sã îl poarte dupã desfacerea cãsãtoriei.La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice,

ofiþerul de stare civilã delegat verificã dacã soþii stãruie sãdivorþeze ºi solicitã soþilor o altã declaraþie.

LLaa ddeeppuunneerreeaa cceerreerriiii ddee ddiivvoorrþþ ssuunntt nneecceessaarree uurrmmããttooaarreelleeddooccuummeennttee::

- CERERE DE DIVORÞ TIP;- CERTIFICATELE DE NAªTERE ªI CÃSÃTORIE ALE

SOÞILOR ÎN ORIGINAL ªI COPIE;- DOCUMENTELE CU CARE SE FACE DOVADA

IDENTITÃÞII (C.I./B.I., CARTE DE IDENTITATE PROVI-ZORIE, PAªAPORTUL), ÎN ORIGINAL ªI COPIE, VALABILEATÂT LA DATA DEPUNERII CERERII CÂT ªI LA DATAELIBERÃRII CERTIFICATULUI DE DIVORÞ,

- LIVRETUL DE FAMILIE ÎN ORIGINAL CARE SEANULEAZÃ;

- TAXÃ DIVORÞ - 500 LEI;- TAXÃ TIMBRU PENTRU LEGALIZARE COPII CERTIFI-

CATE STARE CIVILÃ – 9 LEI;- DOSAR PLASTIC.

ÎÎNNTTOOCCMMIITT,,IInnssppeeccttoorr SSttaarree CCiivviillãã,,

JJeeccuulleessccuu RRaalluuccaa

Biroul SStare CCivilã - aaprilie 22016AAccttee nneecceessaarree îînnrreeggiissttrrããrriiii ddiivvoorrþþuulluuii ppee ccaallee aaddmmiinniissttrraattiivvãã

IINNUUNNDDAAÞÞIIEE = acoperire a terenului cuun strat de apã în stagnare sau în miºcarecare, prin mãrime ºi duratã, poate provocavictime umane ºi distrugeri materiale, cederegleazã buna desfãºurare a acti-vitãþilor social-economice din zona afec-tatã.

RREEGGUULLII DDEE CCOOMMPPOORRTTAARREE ªªII AACCÞÞII--UUNNEE LLAA IINNUUNNDDAAÞÞIIII::

1. Când inundaþia vã surprinde acasãºi dacã aveþi timp,luaþi urmãtoarele mãsuride asigurare a bunurilor dumneavoastrã:

- aduceþi în casã unele lucruri saupuneþi-le culcate la pãmânt într-un locsigur(mobila de curte, unelte de grãdinãsau alte obiecte care se pot muta ºi carepot fi suflate de vânt sau luate de apã;)

- blocaþi ferestrele astfel încât ele sã nufie sparte de vânturi puternice, de apã, deobiecte care plutesc, sau de aluviuni;

- evacuaþi animalele ºi bunurile de va-luare în locuri de refugiu, dinainte cunos-cute;

- încuiaþi uºile casei ºi ferestrele dupãce închideþi apa,gazul ºi instalaþiile elec-trice;

- nu stocaþi saci de nisip pe partea dinafara pereþilor casei;mai bine permiteþiapei de inundaþie sã curgã liber prin fun-daþie,sau dacã sunteþi sigur cã o sã fiþiinundaþi procedaþi singuri la inundareafundaþiei.

2. Când inundaþia vã surprinde acasãºi dacã inundaþia este iminentã procedaþiastfel:

- mutaþi obiectele care se pot miºca înpartea cea mai de sus a casei,deconectaþiaparatele electrice ºi împreunã cu întrea-ga familie pãrãsiþi locuinþa ºi deplasaþi-vãspre locul de refugiu dinainte stabilit(etajesuperioare,acoperiºuri,înãlþimi sau altelocuri dominante) care nu pot fi acoperitede nivelul cotelor maxime ale apelor;

- în cazul în care sunteþi surprins înafara locuinþei (pe strãzi, în ºcoli, în par-curi, sãli de spectacol, în gãri, autogãri,magazine, alte locuri)este necesar sãrespectaþi cu stricteþe comunicãrile primite

ºi sã vã îndreptaþi spre locurile de refugiucele mai apropiate.

3. Dacã se ordonã evacuarea respec-taþi urmãtoarele reguli:

- respectaþi ordinea de evacuare stabi-litã:copii,bãtrâni,bolnavi ºi în primul rânddin zonele cele mai periclitate;

- înainte de pãrãsirea locuinþei întreru-peþi instalaþiile de alimentare cu apã,gaze, energie electricã ºi închideþi fere-strele;

- scoateþi animalele din gospodãrie(grajduri, adãposturi) ºi dirijaþi-le cãtrelocurile care oferã protecþie;

- la pãrãsirea locuinþei luaþi docu-mentele personale,o rezervã de alimente,apã, trusã sanitarã, un mijloc iluminat, unaparat de radio,iar pe timp friguros ºiîmbrãcãminte mai groasã;

- dupã sosirea la locul de refugiu, com-portaþi-vã cu calm, ocupaþi locurile sta-bilite, protejaþi ºi supravegheaþi copiii,respectaþi mãsurile stabilite.

4. La reîntoarcerea acasã respectaþi

urmãtoarele:- nu intraþi în locuintã în cazul în care

aceasta a fost avariatã sau a devenitinsalubrã;

- nu atingeþi firele electrice;- nu consumaþi apa direct de la sursã,

ci numai dupã ce a fost fiartã;- consumaþi alimente numai dupã ce au

fost curaþate, fierte ºi dupã caz, controlatede organele sanitare;

- nu folosiþi instalaþiile de alimentare cuapã, gaze, electricitate, decât dupã apro-barea organelor de specialitate;

- acordaþi ajutor victimelor surprinse deinundaþii;

- executaþi lucrãri de înlãturare aurmãrilor inundaþiei, degajarea malului,curãþirea locuinþei ºi mobilierului, dezin-fectarea încãperilor, repararea avariilor;

-sprijiniþi moral ºi material oameniiafectaþi de inundaþii prin gãzduire, donarede bunuri materiale, alimente, medica-mente.

Reguli ºi mãsuri ce trebuiesc îndepli-

nite preventiv pentru diminuarea efectelorproduse de inundaþii:

-curãþarea, adâncirea, sau realizarea,acolo unde nu sunt, a ºanþurilor de prelu-are a apelor pluviale;

-drenarea ºi asigurarea curgerii apeicãtre ºanþurile de captare astfel încât îngospodãrii aceasta sã nu mai bãltescã;

-regularizarea unor pâraie, curãþirealor, cât ºi a canalelor ºi tuburilor colec-toare, a vâlcelelor pentru a asigura prelu-area eventualilor torenþi formaþi;

-crearea de bazine de rezervã pentrucaptarea viiturilor;

- deþinãtorilor de construcþii situate pedirecþia viiturilor de pe versanþi, li se reco-mandã realizarea unor canale de captareºi dirijare a apei;

- curãþarea pilonilor de susþinere apodurilor,punþilor ºi podeþelor de materi-alele aduse de viituri,pentru a se evita for-marea unor adevãrate baraje ce pot afec-ta împrejurimile sau chiar rezistenþa aces-tora;

- achiziþionarea de saci pentru a puteafi umpluþi cu nisip în scopul protejãriiîmpotriva pãtrunderii apei,sau a intãririimalurilor ºi digurilor;

- executarea unor lucrãri de drenare aapei rezultate din precipitaþii în zoneleafectate de alunecãri de teren pentru aîmpiedica pãtrunderea acesteia princrãpãturile formate în scopul preveniriireactivãrii acestora;

- întreþinerea unor lucrãri deîmbunãtãþiri funciare, protejãri de maluri ºidiguri;

- achiziþionarea la nivelul fiecãrei loca-litãþi, a unor motopompe, acestea fiindnecesare evacuãrii apei din clãdirile insti-tuþiilor ºi populaþiei din zone reactive, pen-tru ca în situaþii majore forþeleInspectoratului pentru Situaþii de Urgenþãnu sun

RReeffeerreenntt PPrrootteeccþþiiee CCiivviillããNNããssttaassee CCoorrnneell

IINNUUNNDDAAÞÞIIIILLEE - OO SSIITTUUAAÞÞIIEEDDEE UURRGGEENNÞÞÃÃ CCIIVVIILLÃÃ

ªªttiiaaþþii ccãã??11.. PPuussee ccaapp llaa ccaapp vveenneellee,, aarrtteerreellee ººii

ccaappiillaarreellee uunnuuii aadduulltt aarr aajjuunnggee ppeennttrruu îînnccoonn--jjuurruull PPããmmâânnttuulluuii ddee aapprrooaappee ppaattrruu oorrii..

22.. SSuunntt nneecceessaarree aapprrooxxiimmaattiivv 220000..000000 ddeeîînnccrruunnttããrrii ppeennttrruu aappaarriiþþiiaa uunnuuii rriidd ppeerrmmaanneennttddeeaassuupprraa sspprrâânncceenneelloorr..

33.. TTooþþii bbeebbeelluuººiiii ssee nnaasscc ccuu oocchhiiii aallbbaaººttrrii..

DDuuppãã ccââtteevvaa oorree ddee llaa nnaaººtteerree,, ccuullooaarreeaa sseeppooaattee sscchhiimmbbaa.. MMaajjoorriittaatteeaa ooaammeenniilloorr aajjuunnggppâânnãã llaa uurrmmãã ssãã aaiibbãã oocchhii ddee aallttãã ccuullooaarree..

44.. UUnn ccrreeiieerr uummaann ggeenneerreeaazzãã mmaaii mmuulltteeiimmppuullssuurrii eelleeccttrriiccee îînnttrr--oo zzii ddeeccââtt ttooaattee tteellee--ffooaanneellee ddiinn lluummee..

UUrreecchhiillee ppoott ddiissttiinnggee ppeessttee 330000 000000 ddeettoonnaalliittããþþii..

55.. OO ppiiccããttuurrãã ddee ssâânnggee aarree nneevvooiiee ddeennuummaaii 3300 ddee sseeccuunnddee ppeennttrruu aa ffaaccee uunn cciirrccuuiitt

ccoommpplleett aall ccoorrppuulluuii uummaann.. 66.. OOcchhiiuull uummaann ppeerrcceeppee ddooaarr 9900%% ddiinnttrree

iinnffoorrmmaaþþiiiillee ppee ccaarree llee pprriimmeeººttee.. 77.. FFiieeccaarree cceennttiimmeettrruu ppããttrraatt ddee ppiieellee

ccoonnþþiinnee cceell ppuuþþiinn 3322 ddee mmiilliiooaannee ddee bbaacctteerriiii..DDiinn ffeerriicciirree,, cceellee mmaaii mmuullttee ddiinnttrree eellee ssuunnttiinnooffeennssiivvee..

88.. ÎÎþþii ffoolloosseeººttii aapprrooxxiimmaattiivv 220000 ddee mmuuººcchhiiccâânndd ffaaccii uunn ppaass mmeerrggâânndd..

99.. OO ppeerrssooaannãã ddiinn 22 mmiilliiaarrddee vvaa ttrrããii ppâânnãã

llaa vvâârrssttaa ddee 111166 aannii ssaauu mmaaii mmuulltt.. 1100.. UUnngghhiiiillee ddee llaa ddeeggeetteellee mmââiinniilloorr ccrreesscc,,

îînn mmeeddiiee,, ddee ººaassee oorrii mmaaii rreeppeeddee ddeeccââtt cceelleeaallee ppiicciiooaarreelloorr..

1111.. DDuurraattaa mmeeddiiee ddee vviiaaþþãã aa uunnuuii ffiirr ddee ppããrruummaann eessttee ddee 33--77 aannii.. ÎÎnn ffiieeccaarree zzii oo ppeerr--ssooaannãã ppiieerrddee 6600--110000 ddee ffiirree ddee ppããrr..

1122..PPeennttrruu aa ttee îînnccrruunnttaa,, eeººttii nneevvooiitt ssããffoolloosseeººttii 4433 ddee mmuuººcchhii aaii ffeeþþeeii.. PPeennttrruu aazzââmmbbii nnuu aaii nneevvooiiee ddeeccââtt ddee 1177..

pagina 5BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

RReeccoommaannddããrrii îînn aatteennþþiiaa ccoonndduuccããttoorriilloorraauuttoo::

Neadaptarea vitezei la condiþiile de drumreprezintã una dintre principalele cauze ge-neratoare de evenimente rutiere!

* Adaptaþi permanent viteza de deplasarela particularitãþile de drum si de trafic!

* Nu vã angajaþi în efectuarea de depãºirineregulamentare!

* Folosiþi corect luminile, atât pe timp dezi, cât ºi pe timp de noapte, ploaie abunden-tã sau ceaþã densã!

* Respectaþi normele rutiere privind prior-itatea de trecere, indiferent cã este vorbadespre pietoni sau alte vehicule!

* Folosiþi centura de siguranþã–vã poatesalva viaþa în caz de accident;

* Nu conduceþi sub influenþa bãuturiloralcoolice;

* Nu conduceþi dacã vã simþiþi obosiþi!Planificaþi-vã în aºa fel cãlãtoriile, încât sã nuparcurgeþi într-o zi mai mult de 300 de kilo-metri.

* Este chiar indicat sã opriþi din când încând, pe parcursul traseului, pentru a vã des-tinde ºi a vã reface forþele!

* Acordaþi un plus de atenþie conduceriiprin intersecþiile nedirijate, la depãºireamijloacele de transport în comun sau a altor

autovehicule, vitezei cu care rulaþi, pentru aputea în orice moment manevra ºi opri îndeplinã siguranþã autoturismul, dacã situaþiao impune!

Numai respectând regulile de circulaþie,putem avea un trafic rutier în siguranþã!

Atenþie pãrinþi - Preveniþi victimizareacopiilor dvs. prin accidente de circulaþie!

Este suficientã o clipã de neatenþie saugrabã pentru ca cei în care dumneavoastrãaþi investit speranþe, vise ºi multã dragoste –copiii dvs. - sã devinã victime ale unor acci-dente rutiere, care, din nefericire, pot aveachiar urmãri tragice.

Pentru a preveni implicarea copiilor dvs.în accidente de circulaþie, Poliþia recomandãpãrinþilor sã-i înveþe pe cei mici:

* sã circule numai pe trotuare;* sã nu staþioneze pe bordura trotuarelor

deoarece se pot dezechilibra ºi cãdea în faþamaºinilor;

* sã nu traverseze drumurile publice prinalte locuri decât prin cele special amenajateºi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;

* acolo unde nu existã amenajate trotuaresau poteci laterale sã se deplaseze numai pepartea stângã a drumurilor, cât mai aproapede marginea acestora, dar nu în grup ci în ºirunul dupã altul;

* sã nu se joace pe partea carosabilã adrumurilor publice ci doar în locurile specialamenajate, în parcuri, grãdiniþe, pe terenurilede sport ºi întotdeauna sub supraveghereaunui adult;

* sã nu se angajeze în traversarea cãilorrutiere în fugã, prin faþa sau spatele autove-hiculelor staþionate ori a mijloacelor de trans-port în comun oprite în staþii;

Învãþându-i pe copii sã circule corect, îiputeþi feri de necazuri ºi vã puteþi bucura încontinuare de farmecul zâmbetului lor, deliniºtea familiei dumneavoastrã !

RReeccoommaannddããrrii ppeennttrruu ppiieettoonnii::Traversaþi numai pe la trecerile semnal-

izate sau pe la colþ de strada! Nu traversaþiprin faþa sau spatele autovehiculelor oprite!

La orice traversare, opriþi-vã în afara pãrþiicarosabile, asiguraþi-vã din stânga, dindreapta ºi apoi din stânga din nou!

Apreciaþi corect timpul necesar pentru atraversa în siguranþã ºi luaþi în calcul ca atun-ci când traversaþi strãzi cu mai multe benzipe sens sau când vã aflaþi într-o zonã curegim de viteza ridicat trebuie sa fiþi mai pru-denþi!

Traversaþi perpendicular pe axul drumu-lui, în pas vioi - drumul cel mai scurt cereduce timpul de expunere la pericol! Daþi

ºoferilor timp suficient pentru a opri înaintede a vã angaja în traversare!

Când traversezi prin alt loc decât trecerilemarcate, autovehiculele au prioritate - esteresponsabilitatea dumneavoastrã sã vã asi-guraþi.

Copiii nu trebuie lãsaþi sã traverseze sin-guri – ei sunt imprevizibili ºi nu pot apreciacorect distanþele ºi vitezele. Nu uitaþi! - copiiimitã comportamentul rutier al adulþilor.

Evitaþi sã circulaþi pe partea carosabilãsau pe pistele pentru bicicliºti! Folosiþi trotu-arele, acostamentele, iar, acolo unde aces-tea lipsesc, mergeþi cât mai aproape de mar-ginea drumului, astfel încât sã aveþi traficul înfaþã!

Respectaþi întocmai semnificaþia semna-lizãrii rutiere (indicatoare sau semafor) ºi nucirculaþi pe drumurile publice daca aþi con-sumat alcool - posibilitatea de a fi accidentatcreºte semnificativ.

Fiþi prudenþi pe vreme rea sau întuneric!Pentru a fi vizibili, purtaþi haine de culorideschise ºi elemente reflectorizante!

ÎÎ.. ªªeeffuull PPoolliiþþiieeii OOrraaººuulluuii PPuucciiooaassaaCCoommiissaarr ªªeeff ddee PPoolliiþþiiee PPLLEEªªAA EEDDUUAARRDD

Poliþia OOraºului PPucioasa vvã iinformeazã!

În sãptãmâna 08-12 februarie 2016 amparticipat cu plãcere la activitãþile de învãþarepe termen scurt între grupuri de elevi,desfãºurate în Alicante – Spania, în cadrulProiectului Erasmus+ „EuropeanClassroom”, proiect de parteneriat strategicîntre ºcoli, derulat în cadrul ProgramuluiErasmus+ (K.A.2. – Educaþie ºcolarã).

Proiectul se desfãºoarã pe o perioadã de3 ani (2014-2017), fiind un parteneriat întreºcoli din 7 þãri: Franþa (coordonator),România, Olanda, Germania, Spania, MareaBritanie ºi Polonia. Proiectul EuropeanClassroom este compus din 19 subproiecte,ale cãror teme, profesorii implicaþi le-au pro-pus ºi le-au conturat în perioada de scriere aaplicaþiei. ªcoala noastrã este implicatã în 10dintre acestea (2 derulându-se doar online,celelalte 8 presupunând ºi mobilitãþi pe ter-men scurt ale elevilor ºi ale profesorilor impli-caþi).

În perioada 07-12 februarie 2016, împre-unã cu domnul profesor de matematicã IonSorin ºi ºase elevi ai ºcolii noastre: FaºieLuiza, Ganea Sorina, Chelu ªtefania,Rãduleþ Alexandru, Stanciu Alexandru ºiBaicu Sergiu, am participat la activitãþiledesfãºurate de þara gazdã, Spania, dincadrul subproiectului Art, Design and Math.

Subproiectul Art, Design and Math sederuleazã pe parcursul a doi ani ºcolari,2014-2016, între ºcoala noastrã ºi „I.E.S.Francisco Figueras Pacheco”, Alicante,Spania.

Scopul subproiectului Art, design andMath este ca profesorii ºi elevii din þãrileimplicate sã creeze punþi de legãturã întrecurriculumurile din RO ºi SP, prin activitãþi ºilecþii comune finalizate cu proiecte de lecþii,astfel încât elevii fie capabili de a produce eiînºiºi probleme comune pe care sã le rezolveîn moduri creative prin utilizarea unormetode de educaþie formalã, nonformalã ºiinformalã. Proiectul are scopul ca elevii sã-ºidezvolte competenþe specifice matematicii ºiartei plastice, precum ºi competenþe-cheie:de exprimare culturalã, interpersonale,sociale ºi civice, digitale ºi tehnice, artisticeºi de comunicare în limba englezã –descoperind arta în matematicã, dar ºimatematica oglinditã în artã ºi în naturã, defapt, în tot ceea ce ne înconjoarã.

Iatã care a fost programul activitãþilor:LLuunnii,, 0088..0022..22001166::Ne-am întâlnit la ora 10 la „I.E.S.

Francisco Figueras Pacheco” (ºcoala gazdãdin Alicante) ºi ne-am prezentat. Trebuiemenþionat cã în aceastã perioadã, la „I.E.S.Francisco Figueras Pacheco” ºi-audesfãºurat activitãþile ºi þãrile implicate însubproiectul Romantic Age ºi anume:Polonia, Franþa ºi Olanda.

Am fost primiþi cu ospitalitate de cãtredirectoarea ºcolii, Marisa Tomas Rosello, deresponsabila de proiect, Gloria GomezMonllor ºi de alte cadre didactice din ºcoalã.În sala de conferinþe a ºcolii, gazdele ne-au

fãcut o scurtã prezentare a ºcolii ºi a regiuniidin Spania (regiunea Valencia), din care faceparte oraºul Alicante. A urmat o scurtã vizitãîn ºcoalã, în urma cãreia am rãmas plãcutsurprinºi de cele vãzute, de atmosfera delucru din ºcoalã, de arhitectura sãlilor ºispaþiilor de învãþãmânt. Împreunã cu gazdelenoastre, Vicente Marzo Galarza (profesor dearte) ºi Pascual Perez (profesor de matema-ticã), am asistat la douã ore, observândmodul de desfãºurare a orelor de ºtiinþe ºiarte în cadrul ºcolii.

În sala de conferinþã a ºcolii, elevii noºtriau prezentat cu mândrie ºi plãcere ºcoalanoastrã, „Mihai Viteazul” din Pucioasa, prinintermediul unui film realizat de elevi.

Dupã prezentãrile tuturor ºcolilor din celedouã proiecte, delegaþia noastrã, împreunãcu elevii spanioli ºi profesorul de matematicãPascual Perez, a participat la o sesiune delucru folosind aplicaþia Kahoot. Elevii noºtriiau fost deosebit de activi, rãspunzând corectîntrebãrilor legate de noþiuni de simetrie ºitranslaþie prezentate în diferite modele artis-tice.

Apoi a urmat un mic tur al oraºuluiAlicante. Gazdele noastre ne-au prezentatcâteva dintre obiectivele turistice aleoraºului: Catedrala San Nicolas, Primãria,Castelul Santa Barbara. A fost prezentatstilul arhitectonic al obiectivelor vizitate,fãcându-se observaþii asupra simetriei con-strucþiilor ºi a mozaicurilor pavate pe asfalt.

MMaarrttii,, 0099..0022..22001166::Conform programului celor douã sub-

proiecte, ziua a doua a fost rezervatã asis-tentelor la ore ºi prezentãrii activitãþii ce urmaa fi desfãºuratã în Granada.

Încã de dimineaþã, noi, toþi elevii ºi profe-sorii implicaþi în cele douã proiecte n-amîntâlnit la ºcoalã, unde ni s-a prezentat pro-gramul zilei. În prima parte a zilei am asistatla ore de matematicã. Elevii români au fostactivi, au ieºit la tablã dând dovadã de dezin-volturã ºi totodatã de bunã pregãtire. Toþi ele-vii din clasã au colaborat în rezolvareasarcinilor de lucru.

Dupã amiaza, toate delegaþiile am plecatîn excursia tematicã din Garanada, urmãrindºi studiind, pe de o parte, mãrturiile istoricenumeroase, iar pe de altã parte, mozaicurileºi principiile simetriei reflectate în arhitecturãºi în artã. Drumul a fost destul de lung ºiobositor (aproximativ 6 ore), sosirea înGranada fiind în jurul orei 20.

Fiºele de evaluare aplicate la sfârºitulcalatoriei dovedesc faptul cã elevii au învãþatprin descoperire, iar cunoºtinþele teoretice ºi-au gãsit aplicabilitate din plin. S-au realizat ºifotografii, menite a fi postate în e-book-ulproiectului Arts, Design and Math.

MMiieerrccuurrii,, 1100..0022..22001166::A treia zi a proiectului am petrecut-o în

mare parte în oraºul Granada. Dimineaþa,împreunã cu un ghid local am vizitat câtevadintre obiectivele turistice ale oraºului dintrecare menþionãm: Catedrala din Granada,

Royal Chapel, Biserica San Nicolas. Astfel,elevii implicaþi în acest subproiect Arts,Design and Math au analizat ºi observatdiferite tipuri de mozaicuri, simetrii din per-spective multiple. În primul rând, au fostprezentate în faþa copiilor mãrturii ale sti-lurilor arhitectonice ºi modalitãþi de între-pãtrundere a matematicii în arta ºi artei înmatematicã. Astfel toatã lumea ºi-a dez-voltat, pe lângã competenþele specificematematicii ºi artei, ºi acele competenþe-cheie referitoare la comunicarea în limbaenglezã, competenþele culturale ºi sociale ºiabilitãþile de viaþã.

Urmãtoarea activitate a constat în vi-zitarea castelului Alhambra, unul dintre celemai frumoase castele maure din Spania sidinEuropa. Castelul este impresionant atât prinprisma dantelãriilor arhitectonice, cât maiales a mozaicurilor ºi a bazoreliefurilor uniceîn lume. Elevilor le-a fost explicatã modali-tatea de realizare a unui mozaic utilizândsimetrii ºi transalþii, dovada clarã a între-pãtruderii dintre matematicã ºi artã.

JJooii,, 1111..0022..22001166::În cea de a patra zi, elevii împreunã cu

profesorii au încercat ºi au reuºit sã punã înpractica tehnicile de realizare a mozaicurilor,explicate în timpul vizitãrii casteluluiAlhambra. Profesorul Vicente Marzo Galarzaa susþinut o lecþie de desen (arta & matem-aticã). A explicat elevilor cum, pornind de la ofigurã geometricã simplã ºi folosind translaþiiºi simetrii se poate realiza un mozaic. Eleviiorganizaþi pe grupe au primit diferite sarcinide lucru ºi sub îndrumarea profesorilor SorinIon ºi Alexandru Boboc au realizat produsedeosebite, dupã cum se poate observa înfotografiile de mai jos:

Dupã-amiaza, activitãþile au continuatîntr-un cadru comun. Grupurile din sub-proiectele Art, Design and Math si RomanticAge, împreunã cu elevii ºi profesorii dinAlicante, au desfãºurat activitãþi comune ceau constat în vizitarea Muzeului de ArtãContemporanã din Alicante (M.A.C.A.) Aicielevilor ºi profesorilor le-au fost prezentatediferite opere de artã modernã, contempo-ranã, cu ajutorul cãrora am putut descoperi ometodã de studiu a corpurilor geometrice.Figurile geometrice au fost des întâlnite înartã, fapt ce întãreºte convingerea ca arta ºimatematica se întrepãtrund.

Dupã vizitarea muzeului M.A.C.A aurmat castelul Santa Barbara, principalaatracþie turisticã din Alicante.

VViinneerrii,, 1122..0022..22001166::Ultima zi de lucru a început la ºcoalã ºi a

constat în continuarea ºi dezvoltarea activ-itãþii din ziua precedentã. Deoarece cu o ziînainte elevii au realizat pe coli A4 mozaicuri,astãzi cu ajutorul profesilor, în partea a douaa activitãþii, au realizat un mozaic la scarãmai mare, pe care l-au afiºat pe o fereastrã aºcolii. ªi de aceastã datã elevii români au datdovadã de implicare ºi îndemânare, reuºindsã-ºi ducã la bun sfârºit sarcina de lucru,

dând dovadã astfel cã au înþeles tehnica delucru. Elevii au lucrat în grupuri mixte la con-struirea unor mozaicuri la scarã mare, subîndrumarea profesorilor Sorin Ion, AlexandruBoboc ºi Vicente Marzo Galarza, iar rezul-tatele au fost spectaculoase:

Dupã-amiaza, activitãþile au continuat cuvizita la Universitatea din Alicante si laMuzeul Universitãþii din Alicante (M.U.A). Încampusul universitãþii, elevii au luat contactcu mediul universitar, au vizitat o parte a bi-bliotecii, dar impresionaþi au fost de muzeuluniversitãþii, o clãdire aflatã sub pãmânt, înmijlocul unui lac artificial. Elevilor li s-a expli-cat ºi demonstrat cum, utilizând reguli geo-metrice precum simetriile centrale ºi axiale,s-au putut construi adevãrate opere de artã.

A fost ultima zi a activitãþilor gãzduite deSpania, activitati frumoase, benefice, înurma cãrora elevii ºi profesorii au descoperitlucruri noi, au legat prietenii. Regretelepluteau deja în aer…

PPrrooff.. IIoonn AAlleexxaannddrruu BBoobboocc,, mmeemmbbrruu îînn eecchhiippaa ddee pprrooiieecctt

PPrrooff.. SSoorriinn IIoonn,, mmeemmbbrruu îînn eecchhiippaa ddee pprrooiieecctt

Materialul de faþã reflectã numai punctul devedere al autorului, iar Agenþia Naþionalã ºiComisia Europeanã nu sunt responsabile pen-tru nicio utilizare care poate fi datã informaþiilorrespective.

EUROPEAN CCLASSROOM OO cclasã îîn ccare mmatematica ººi aarta îîºi ddau mmâna

pagina 66 BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

În perioada 10-17 aprilie2016, o echipã formatã din 3cadre didactice ale ºcolii: direc-tor, prof. Claudia Ionescu, direc-tor adjunct, prof. Alina Gealepu ºiprof. Georgiana Manta, consiliereducativ a participat la cursulstructurat de formare, pe termenscurt, din Finlanda, Joensuu, încadrul proiectului de mobilitate îndomeniul educaþiei ºcolare, cunumãrul de referinþã 2015-1-RO01-KA101-014623, intitulatDezvoltãm ºcoala pentruînvãþare digitalã, din cadrulAcþiunii Cheie 1 a ProgramuluiErasmus+. Acest curs, numit„Leadership and teaching andLearning in the FinnishEducation System”, a rãspunsnevoilor ºcolii în domeniile: com-petenþe de management insti-tuþional ºi asigurarea dimensiuniieuropene a calitãþii educaþiei.

Programul a cuprins vizita încâteva ºcoli finlandeze din zonaruralã ºi urbanã, nivel primar,gimnazial ºi liceal, asistenþe laore, discuþii cu profesorii, elevii ºimanagerii ºcolilor vizitate,împãrtãºirea unor experienþe ino-vative ale ºcolilor din þãrile parti-cipante la curs (România,Bulgaria, Italia, Spania,Portugalia, UK, Irlanda, Croaþiaîn sesiunea intitulatã „Show andTell”), prezentarea sistemului deeducaþie finlandez, workshopdespre Leadership, realizareaunui Plan de acþiune pentruimplementarea unor elementedin experienþa finlandezã ce potfi adaptate fiecãrui contextnaþional, stabilirea unor contacteîntre participanþi, în vedereainiþierii unor activitãþi de coope-rare europeanã dupã încheiereacursului.

Impresiile despre sistemul deeducaþie finlandez, despreatmosfera din ºcoli, relaþia profe-sor-elevi, elevi-elevi, programulde ºcoalã, condiþiile de studiu au

fost copleºitoare ºi au confirmatfaptul cã acest sistem deînvãþãmânt se aflã în topul mon-dial. Din vizitele în ºcoli, discuþiilecu profesorii, managerii, eleviiºcolilor ºi prezentãrile realizatedespre sistemul de educaþie fin-landez au reieºit câteva ele-mente importante care asigurãsuccesul acestuia ºi implicitpregãtirea excelentã a tinereigeneraþii, în acord cu nevoileindividului, societãþii, pieþeimuncii, tendinþelor actuale dedezvoltare socialã, economicã.Astfel, este foarte important fap-tul cã programa naþionalã, careva fi una nouã din 2016, oferãdoar cadrul general, iar curriculu-mul local este dezvoltat în fiecarezonã geograficã, fiind adaptatnevoilor reale. Se acordã o foartemare atenþie elevilor cu un ritmmai lent de învãþare, la o anumitãdisciplinã sau la mai multe disci-pline, elevilor cu probleme deadaptare socialã sau de compor-tament, existând în ºcolile demasã profesori speciali pregãtiþipentru a lucra separat cu astfelde elevi pe care îi integreazã

treptat în învãþãmântul de masãsau profesori asistenþi carelucreazã în acelaºi timp cu profe-sorul titular. Se pune accent peformarea ºi dezvoltareadeprinderilor practice ale elevilor(toþi elevii învaþã la ºcoalã sãgãteascã, sã spele, sã calce rufe,sã confecþioneze obiecte dinlemn, metal, prin tãiere, ºlefuire,vopsire, lãcuire, învaþã sãcroºeteze, sã tricoteze, sãcroiascã ºi coasã la maºinã, sãbrodeze, sã þeasã, sã decorezemateriale pictându-le, etc). Selucreazã cu grupuri de 8-15-23de elevi, dar la orele care prezin-tã un grad de risc, cum sunt:chimia, fizica, ateliere de gãtit,orele de tehnologie se lucreazãcu max. 16 elevi din clasã pentrua fi atent supravegheaþi. În acesttimp, cealaltã jumãtate a claseideruleazã o altã orã ºi în ziuaurmãtoare se schimbã rolurile.Toate ºcolile, indiferent de mediulîn care se situeazã, urban saurural, au o dotare excepþionalãcare faciliteazã învãþarea prindescoperire ºi sprijinã elevul ºiprofesorul în procesul de instru-

ire. Existã laboratoare de fizicã,chimie, biologie foarte bineechipate, cabinete de geografie,istorie, limbi strãine, IT, muzicã,ateliere de gãtit, adevãratebucãtãrii, ateliere tehnologice,sunt videoproiectoare, vizualiza-toare, table Smart, table albe,imprimante, laptopuri, calcula-toare, tablete, instrumente descris, coli în fiecare salã de clasãºi mobilier cu forme ºi culoridiferite, foarte atractive ºi vesele.Elevii au evaluare naþionalã doarla sfârºitul liceului, pânã atunci,sunt evaluaþi periodic la fiecaredisciplinã, dar nu sunt ierarhizaþi,notele fiind comunicate doar ele-vului ºi familiei. Elevii nu aufoarte multe teme, cei de liceuafirmã cã alocã în general 30 deminute pe zi temelor, în cazurifoarte rare 1-2 ore. Copiii învaþãîntr-un mediu foarte curat, atrac-tiv, au spaþii largi de relaxare, întimpul pauzelor de 15 minute,sunt foarte liniºtiþi, educaþi, li secreeazã de timpuriu responsabil-itatea pentru învãþare ºi indepen-denþa. Ce este foarte important ecã la ore elevii lucreazã foartemult independent, în perechi sauîn grupuri de 3-4 elevi, profesoruldoar moderând, facilitândînvãþarea, mai degrabã decât apreda ºi a umple table de noþiuni.Copiii au manuale moderne, di-gitale sau tipãrite, auxiliarefurnizate gratuit de stat. În gene-ral manualele ºi auxiliarele sepãstreazã la ºcoalã, eleviinecãrând acasã kilograme decãrþi. În general, elevii stau fãrãîncãlþãminte în ºcoalã, mãnâncãîn cantine, au pauza de masã de30 de minute, masa este gratuitã,foarte echilibratã dietetic, trans-portul e gratuit pentru toþi elevii.Majoritatea copiilor vin pe jos laºcoalã sau cu bicicleta ºi dupãprogramul de ºcoalã îºi fachobby-urile lor. Foarte mulþi elevi

merg spre învãþãmânt vocaþional,doar un procent de 30% - 40 %din absolvenþi aplicã pentru fa-cultãþi. Profesorii sunt foarteapreciaþi ºi foarte bine pregãtiþi,acordându-li-se importanþacuvenitã. Nu existã o evaluareanualã a profesorilor, doar uninterviu informal cu directorul ºi,în general, toþi profesorii dorescsã lucreze cât mai bine cu elevii.Existã o foarte mare concurenþãpentru ocuparea unui post deprofesor, chiar ºi 100 de candi-daþi pe un loc, sunt selectaþi defiecare ºcoalã în urma depuneriiunui CV ºi a unui interviu susþinutîn faþa unei comisii din care faceparte directorul ºcolii. Studenþiicare vor deveni profesori facfoarte multã practicã în timpulfacultãþii, asistã ºi susþin oredemonstrative, având mentori. Înjurul ºcolilor nu existã garduri, ciun spaþiu larg, deschis, doar uºileclaselor sunt încuiate, profesoriifiind aceia care descuie fiecarespaþiu din ºcoalã.

Dupã acest curs, am rãmasfoarte impresionate de abor-darea modernã în educaþie înFinlanda, de felul în care acestpopor înþelege cã educaþiaelevilor (finanþatã cu 8000 deeuro/an/elev) este cu adevãrat oprioritate, cheia prin care soci-etatea finlandezã are asiguratãbunãstarea, stabilitatea econo-micã, politicã ºi socialã, pentrucã ,de fapt, prin oameni bineeducaþi evolueazã o societate.

Ne dorim foarte mult sãîmprumutãm câteva din lucrurileînvãþate acolo ºi prin voinþacomunã a profesorilor, elevilor,pãrinþilor, factorilor de deciziecredem cã putem obþine în timprezultatele dorite. Ne dorim sãdezvoltãm politici ºcolare, solide,specifice contextului local, cuimpact pe termen lung care sãsusþinã procesul deameliorare/dezvoltarea ºcolarã.

Mulþumim, Finlanda, pentruexcepþionala experienþãîmpãrtãºitã!

DDiirreeccttoorr,, pprrooff.. -- CCllaauuddiiaaIIoonneessccuu

DDiirreeccttoorr aaddjjuunncctt,, pprrooff.. AAlliinnaaGGeeaalleeppuu

DDiirreeccttoorr eedduuccaattiivv,, pprrooff..GGeeoorrggiiaannaa MMaannttaa

Precizare: Acest proiect aprimit finanþare din partea UniuniiEuropene. Articolul acesta reflec-tã numai punctul de vedere alautorului, iar Agenþia Naþionalã ºiComisia Europeanã nu suntresponsabile pentru nicio uti-lizare care poate fi datã infor-maþiilor respective.

JURNAL DE PROIECT EUROPEAN

ªªccooaallaa GGiimmnnaazziiaallãã NNrr.. 44 „„EElleennaa DDoonniiccii CCaannttaaccuuzziinnoo””,, PPuucciiooaassaa PPrrooiieeccttuull „„DDeezzvvoollttããmm ººccooaallaa ppeennttrruu îînnvvããþþaarree ddiiggiittaallãã””

AAccþþiiuunneeaa CChheeiiee 11 aa PPrrooggrraammuulluuii EErraassmmuuss++

pagina 77BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarreePP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºului

Calitatea educaþiei este datã de o trans-formare inovatoare, cãutându-se în perma-nenþã o diversificare a funcþiilor ºcolii în scop-ul dezvoltãrii acesteia ca centru de resursepentru elevi ºi pãrinþi, dar ºi pentru ceilalþimembri ai comunitãþii. Ritmul ºi dinamismuldezvoltãrii poate izvorî din educaþie, aceastaavând mijloacele ºi forþa de a instrui ºi educageneraþii mobile ºi active, bine înzestrate dinpunct de vedere intelectual, capabile sãdepãºeascã inerþia unui mediu social refrac-tar, în care se resimt încã note accentuate deprejudecata ºi discriminare.

Dimensiunea europeanã a educaþiei estereflectarea unei realitãþi care exercitã presiu-ni, determinându-ne sã întreprindem mãsuripentru a-i sprijini pe tineri sã gãseascãmodalitãþi de rãspuns la provocãrile lumiicontemporane.

În perioada 2 - 7 mai 2016, o delegaþie aªcolii Gimnaziale Nr. 4 „Elena DoniciCantacuzino” Pucioasa formatã din doi profe-sori, Dobre George Valentin, Ivaºcu Dragoºsi 5 elevi, Simionescu Adrian-ªtefan (cls a VII–a), Saghin Teodora (cls a VII-a), NeagaTeodora (cls a VI –a), Ursaiche Daniel (cls aVI –a) ºi Cazacu Mario (cls a V-a) au partici-pat, la a treia întâlnire din cadrul ProiectuluiErasmus + „e-Management ofMultidisciplinary Projects for SecondarySchools”. Alãturi de ei au participat ºcolilepartenere din celelalte þãri participante laproiect: Zakladna skolas materskou skolou(ªcoala elementarã cu grãdiniþa) din locali-tatea Ozdany (Slovacia); Jelgavas 6vidusskola, Jelgava, Latvia (instituþie publicã– nivel general secundar); Zakladní skolaPolesovice (ªcoala elementarã) dinPolešovic (Cehia) - instituþie publicã – nivelprimar ºi general secundar; Özel Ezgililer

Ortaokulu (Liceul privat de muzicã) dinSamsun (Turcia) instituþie particulara – nivelgeneral secundar); EDUCATIONAL CBK,Kocaeli, Turcia - instituþie particularã – nivelgeneral secundar. Trebuie menþionat faptulcã România este þara coordonatoare aîntregului proiect e-MM.

Fiecare delegaþie a fost formatã atât dinelevi cât ºi din profesori însoþitori. Obiectivulîntâlnirii a fost schimbul de bune practici cuprivire la managementul proiectelor, întreelevii ºcolilor partenere. Pe agenda întâlniriiau fost activitãþi diversificate cum ar fi: activ-itãþi de spargerea a gheþii; workshop-uri încare s-au definitivat cele 6 proiecte multidis-ciplinare lucrate în prealabil de cãtre fiecareºcoala cu echipele de elevi stabilite;prezentarea criteriilor comune de evaluare astructurii proiectelor; activitãþi murale; activ-itãþi în aer liber; excursii tematice în care s-au

vizitat obiectivele turistice ale þãrii gazda;participarea copiilor oaspeþi la ore de studiudesfãºurate de ºcoala gazdã. Proiectelefinalizate în cadrul acestui schimb de expe-rienþã urmeazã sã fie implementate înperioada urmãtoare de fiecare ºcoalã partic-ipantã la proiect.Temele pe care s-au realizatproiectele sunt de actualitate: stil de viaþãsãnãtos, comunicare, drepturile copilului,violenþa ºi cyberbulling, aspecte care aufãcut munca mult mai intensã ºi mai inova-tivã.

Am reuºit sã surprindem în acest articolcâteva impresii din partea elevilor ºcoliinoastre care au participat la acest eveni-ment:

„A fost o experienþã unicã pentru mine.Cu toate cã am crezut cã nu mã voi acomo-da cu familia mea gazdã, mi-am dat seamacã oamenii nu sunt aºa de diferiþi pe cât cre-

deam. Am învãþat despre sistemul deînvãþãmânt de acolo, care este destul dediferit faþã de cel de la noi. În vizitele noastreîn afara

localitãþii am descoperit lucruri noi ºiinteresante despre istoria ºi fauna cehã.Scurta perioadã de timp pe care am petre-cut-o în Cehia mi s-a pãrut fascinantã ºi aºrepeta acest schimb de elevi oricând.” –Simionescu Adrian-ªtefan, cls. a-VII-a A.

„Experienþa petrecutã a fost unadeosebitã având în vedere faptul cã amcunoscut persoane noi cu diferite caractere.Încã din primele zile oamenii s-au dovedit a fiamabili ºi foarte comunicativi. A fost o sãp-tãmânã specialã cu multe oportunitãþi de arealiza momente memorabile” - NeagaIoana- Teodora cls. a-VI a B.

„Experienþa petrecutã a fost memorabilãºi foarte interactivã deoarece am cunoscutoameni noi ºi am deprins noi abilitãþi,deoarece sistemul de învãþãmânt în ºcoaladin Cehia este foarte diferit de cel dinRomânia, persoanele au un alt caracter ºi unalt tip de gândire.” - Ursaiche Daniel cls. a-VIa B.

În concluzie, putem spune cã a fost oexperienþã deosebitã, atât pentru profesoricât ºi pentru elevi, dupã aceastã mobilitateurmând sã continuãm colaborarea atât îngrupul restrâns – echipa de proiect a ºcolii,cât ºi în grupul de lucru lãrgit – echipa deproiect europeanã. Aºteptãm cu nerãbdarereîntâlnirea cu partenerii noºtri, „prieteniinoºtri”, cum bine a spus unul dintre pãrinþiicehi care a gãzduit doi elevi din þara noastra.

AArrttiiccooll rreeaalliizzaatt ddeepprrooffeessoorr DDoobbrree GGeeoorrggee VVaalleennttiinn

pprrooffeessoorr IIvvaaººccuu DDrraaggooºº IIoonn

PPrrooiieeccttuull EErraassmmuuss ++ „„ee-MMaannaaggeemmeenntt ooff MMuullttiiddiisscciipplliinnaarryyPPrroojjeeccttss ffoorr SSeeccoonnddaarryy SScchhoooollss””

IInnggrreeddiieennttee* 3 ouã* 300 grame zahãr* 300 grame fãinã* 400 grame morcov ras* 1 pahar ulei* 1 plic zahãr vanilat* coajã de portocalã* 1 praf de copt* 1 lingurã bicarbonat de sodiu

MMoodd ddee pprreeppaarraarree::Ouãle se bat cu zahãrul timp de

10 minute. Se adaugã uleiul, seîncorporeazã, apoi se adaugã fãinacu praful de copt. Morcovii se rad perãzãtoare ºi se adaugã în compo-ziþie.

Se adaugã ºi coaja de portocalã,zahãrul vanilat ºi bicarbonatul stinscu zeama de portocalã. Se omoge-

nizeazã totul foarte bine.Se toarnã într-o formã rotundã

tapetatã cu hârtie de copt. Se bagãla cuptor ºi se face testul cu sco-bitoarea. Se scoate din cuptor ºi selasã sã se rãceascã pentru 10-15minute, în formã. Se pudreazã cuzahãr vanilat.

PPooffttãã bbuunnãã!!

PPrrããjjiittuurrãã ccuu mmoorrccoovv

c

m

y

k

c

m

y

k

BBuulleettiinn ddee iinnffoorrmmaarree

PP uu cc ii oo aa ss aaPP uu cc ii oo aa ss aaal ooraºuluipagina 8

BULAI CÃLIN de la Clubul CopiilorPucioasa, antrenat de Profesor RADUFOAMETE, a câºtigat titlul de CAMPIONMONDIAL LA MICROMODELE, laCampionatul Mondial desfãºurat în SalinaSlãnic Prahova, în perioada 11-16 Aprilie2016.

Micromodeliºtii de la Pucioasa conti-nuã sã obþinã rezultate remarcabile lacompetiþii, aducând trofee peste trofeeClubului Copiilor din Pucioasa. CãlinBulai, unul dintre micromodeliºtii de lapoalele Patranei, a reuºit sã câºtige titlulde campion mondial, la juniori.

Rezultatul nu uimeºte pe nimeni,þinând cont de numeroasele premii, dis-tincþii ºi trofee câºtigate de Clubul Copiilor

Pucioasa – micromodelism.Campionatul Mondial de Micromodele

s-a desfãºurat la Salina Slãnic Prahova, înperioada 11-16 aprilie, ºi au participatsportivi din þãri ca Australia, S.U.A, Anglia,Japonia, Canada, Germania, Franþa,Ungaria, România, Rusia sau Ucraina.

Rezultatul este unul deosebit, þinândcont de faptul cã România nu a maicâºtigat de 34 de ani o medalie de aur laindividual, în cadrul unui CampionatMondial.

„Este un rezultat cu adevãrat extraor-dinar. România nu a mai câºtigat din 1982o medalie de aur la individual la unCampionat Mondial. Am mai luat aur peechipe, dar nu la individual. Ne-am califi-cat ºi la Campionatul Mondial din Statele

Unite Ale Americii, care va avea loc în2018. Seniorii s-au clasat pe 4 pe echipeºi pe locul 6 la individual. A fost foartegreu, chiar dacã am evoluat la noi acasã”,a declarat Radu Foamete, team-mana-gerul echipei naþionale de micromodelejuniori ºi coordonatorul secþiei de micro-modelism de la Clubul Copiilor dinPucioasa.

Tot la Slãnic Prahova s-a organizat ºiCupa Mondialã de micromodele, o com-petiþie mai micã. ªi aici pe prima treaptã apodiumului a urcat un sportiv de laPucioasa, Alexandru Stoicescu, care s-aclasat pe primul loc la juniori.

Felicitãri! Pucioasa are motive de mân-drie!

AAlleexxaannddrraa RRiizzeeaa

PPuucciiooaassaa aarree CCaammppiioonn mmoonnddiiaall llaa mmiiccrroommooddeellee!!

În perioada martie – mai 2016, salari-aþii SC SCUP SRL au desfãºurat activitãþiintense pe raza Oraºului Pucioasa. S-auavut în vedere reabilitarea ºi înfru-museþarea localitãþii:

11.. RReeppaarraaþþiiii ccuurreennttee ººii îînnttrreeþþiinneerreessttrrããzzii::

- vopsit bordurile ºi stâlpii de iluminatde pe raza oraºului;

- reparat ºi montat pavele pe tro-tuarele de pe strada Republicii, stradaLiliacului;

- s-au reparat ºi întreþinut strãzile:Salcâmilor, reparat drumuri interioareFilaturã, cart. Pucioasa Sat, Maluri;

- s-au recondiþionat panourile indica-toare de la intrarea ºi iesirea din OraºulPucioasa ºi panoul indicator de la Garã.

22.. RReeppaarraaþþiiii,, eesstteettiizzaatt llooccuurrii ddee jjooaaccãã::- s-au reparat ºi vopsit bãncile de

odihnã din spaþiile de recreere ale cetãþe-nilor (stradale sau de la blocuri);

- s-au reparat ºi vopsit locurile dejoacã din zona Filaturã, strada Carierei,Garã, Conired ºi vor urma ºi celelaltelocuri de joacã care nu au fost încãreparate ºi vopsite;

- la locurile de joacã din Parcul central

s-a pus pietriº;- s-a confecþionat ºi vopsit gãrduleþ

din lemn la fântâna din ªerbãneºti(strada Soarelui);

- s-a amenajat parcul de la Garã,prin toaletarea arbuºtilor, tuns ºi trans-portat iarba, reparat ºi vopsit bãnciledin incinta parcului;

- reparaþii curente ale foiºorului dinzona Nuci, cartier Bela.

33.. AAmmeennaajjaarree ººii îînnttrreeþþiinneerree ssppaaþþiiiivveerrzzii::

- s-au plantat trandafiri pe toatespaþiile vezi din oraº;

- s-au tuns trandafirii existenþi, s-acosit ºi strâns iarba;

- s-au plantat petunii în jardiniereledin parcul de la Sarmis, PromenadaPieþii, strada Republicii, incinta U.A.T.,strada Republicii, B-dul Gãrii;

- s-au plantat brazi tuya pe spaþiilevezi de pe strada Republicii ºi înghivece la intrarea în U.A.T.;

- plantat gard viu;- gazonat spaþiile verzi;- actual se lucreazã cu o echipã de

patru cosaºi, pe viitor echipa se vamãri cu încã 2 persoane pentru a facefaþã la cositul spaþiilor verzi.

ÎÎnn OOrraaººuull PPuucciiooaassaa ssee ddeessffã㺺ooaarrãã aaccttiivviittããþþii iinntteennssee!!