schlegel

Facultatea de TeatruDepartamentul STUDII TEATRALEStudent, an III, Ana-Maria Iordache

Lucrarea de față își propune să demonstreze reflectarea valorilor iluministe de noile teorii

asupra funcției teatrului având ca suport de analiză scrierile teoretice ale lui August Wilhelm

Schlegel în Prelegeri despre arta și literatura dramatică.

Contextul politic și social Germaniei în secolul al XVIII-lea ne prezintă o Germanie

fărâmițată, o parte aparținând de Italia, o alta de Franța, unificarea Germaniei având loc abia în

1871. Ca o consecință a fărâmițării politice, viața culturală a Germaniei se desfășura în numeroase

centre mici. În acest sens, activitatea literară se va structura în jurul a două mari universități: una din

acestea, și cea mai veche universitate germană, cea de la Heidelberg, iar cea de-a doua, cea de la

Universitatea de la Jena.

În acest cadru, un aspect important îl reprezintă conștientizarea faptului că limba literară este

ceea ce îi unește pe germani. Se propagă ideea unui sentiment național în jurul limbii și culturii

germane. Din această nevoie provin preocupările privind perfecționarea limbii literare, regulile și

normele privind stilul, traducerile de opere clasice străine, căci se pleca de la premisa că din ele pot

fi împrumutate și lucruri bune.

Din punct de vedere cultural, în Germania nu decoperim un iluminism ca o perioadă de sine

stătătoare, ci sunt parcurse în sincronism mai multe mișcări. În prima etapă descoperim un amestec

de curente Renaștere, Baroc, Clasicim, Iluminism, în special Baroc. Barocul este curentul care se

desfășoară pe cea mai lungă perioadă de timp în Germania și se asemenea și în Spania. La sfârșitul

secolului, în ultima etapă a iluminismului german descoperim un iluminism romantic.

Acestă perioada de trecere de la iluminismul german la romantism – etapă proprie a

iluminismului german - s-a configurat în istoria culturii ca o etapă cu o anumită amprentă specifică,

cunoscută sub numele de Sturm und Drang. Această mișcare constituie pe anumite planuri o

opoziție față de iluminism, dar reprezintă, în același timp și o prelungire a acestuia. De altfel, privit

în comparație cu clasicismul și romantismul, teatrul secolului al XVIII-lea pare lipsit de strălucire,

având mai de grabă un caracter de tranziție.

Numele mișcării este adoptat după o piesă a lui Klinger Furtună și avânt scrisă în anul 1776,

considerându-se probabil că elanul furtunos al unei tineri generații de oameni de cultură reprezintă

în modul cel mai sugestiv timbrul specific al acesteia.

Din punct de vedere social, descoperim sub climatul general european, o conștiință de sine a

burgheziei care avea sarcina de a instrui forme de viață întemeiate pe rațiune și morală. Aceasta

avea un interes atât teoretic cât și programatic pentru literatură.


Având deja statutul unei arte evoluate, teatrul francez este cel care domină scena germană în

prima jumătate a secolului al XVIII-lea oferind modele necesare literaturii germane încă slab

dezvolatate. În această perioadă de început se promova dramaturgia franceză și traducerea textelor

lui Racine și Moliere. Ca reacție, în perfect acord cu gândirea iluministă, Klopstock aduce în

discuție și militează pentru originalitate. El recomandă ruperea și dovedirea independenței și

originalității în raport cu cultura franceză.

Trebuie însă evidențiat faptul că teatrul german a fost influențat mai mult decât de teatrul

francez, de teatrul englez. De altfel, preferința pentru teatrul englez o găsim explicată de același

Klopstock, care găsește acest tip de teatru capabil de a emoționa, pe când teatrul francez este

considerat de acesta mult prea rațional. Astfel că, germanilor le datorăm recuperarea lui

Shakespeare, prin Goethe mai ales, dar și prin intermediul fraților Schlegel care sunt cei care traduc

parte din piesele marelui dramaturg englez în limba germană. Iată cum, prin intermediul acestora,

are loc recuperarea lui Shakespeare, în cheie romantică.

Primele încercări de punere în doctrină a unei noi concepții în ceea ce privește teatrul aveau să

apară în scrierile fraților August-Wilhelm Schlegel și Friedrich Schlegel.

Încrederea în puterea rațiunii, un puternic sentiment al progresului sunt idei iluministe pe care

găsim evidențiate în opera filosofului Leibnitz. Acestea apar însă și în lucrările fraților Schlegel.

Friedrich Schlegel preciza că romatismul german este o poezie universală progresivă.

În prima prelegere August Schlegel face mai întâi referire la neînțelegera dintre antici și

moderni și sub argumentul că „întregul joc al mișcării vii se bazează pe concordanță și opoziție”.

Astfel August Schlegel aplanează această neînțelegere și slăvește pe de-o parte anticii, dar în același

timp, recunoaște specificul complet diferit al modernilor. Iată o atitudine specific iluministă care

face loc noilor direcții ce avea să le aducă romatismul. În aceeași prezentare comparatistă a celor

două mari perioade din istoria literaturii teoreticianul face precizarea că „spiritul întregii arte și

poezii antice este plastic, pe când al celor moderne este pitoresc”1.

Schlegel distinge două tipuri de literatură, cea a literaturii clasice și cea a literaturi romantice.

Romanticul nu trebuie căutat în datele și situațiile vieții actuale, Schlegel îl regăsește și în literatura

medievală cavalerească, de asemeni în creația shakespeariană, de fapt în orice operă autentic și

fundamental poetică.

1 Schlegel, August Wilhelm si Friedrich, Despre literatură, Ed. Univers, București, 1983, p.195


Pentru a face loc alt tip de teatru, Schlegel recomandă schimbarea formelor astfel încât noilor

specii literare să nu li se aplice vechile denumiri ale genurilor antice căci „asta însemnă o folosire

total arbitrară a prestigiului antichității clasice”2.

Poziția teatrului iluminist german în ceea ce privește teatrul o găsim ca fiind deschis înspre

trecut. Dovada pentru acest caracter o regăsim în interesul pe care teatrul din secolul iluminist l-a

purtat Poeticii lui Aristotel, genului clasic antic al tragediei, cuceririlor renascentiste, clasicismului

francez.

În prelegerile lui August Wilhelm Schlegel găsim comentarii în legătură cu tragedia antică

greacă și apoi, cu tragedia franceză din perioada clasicismului francez. Acestea sunt privite critic,

adesea cu adevărată asprime critică. Valabilitatea celor trei unități este puternic contestată. Schlegel

nu contestă unitatea de acțiune ci, spune el, „apăr o mai mare libertate cu privire la spațiu și timp în

unele specii dramatice”3. Aduce argumente cum că Aristotel nu a avut nici el precizări stricte în

legătură cu acestea, mai ales în legărură cu unitatea de spațiu, iar în ceea ce orivește unitatea de

timp, aceasta era precizată la Aristotel în contextul condițiilor spectacolului de teatru antic. Astfel,

în ceea ce privește imitația franceză a teatrului antic grec, aceasta rămâne în bună parte imitație la

suprafață, iar prin această impunere drastică a regulilor Schlegel consideră că această recomandare

nu poate avea alte rezultate decât „să-l stingherească pe poet și să facă imposibilă adevărata

desăvârșire.”4 Ceea ce este cu adevărat important de reținut și de urmărit este, pentru August

Schlegel, sub influență raționalismului de tip iluminist, logica și cauzalitatea ca fiind esențiale în

orice tragedie și în orice piesă serioasă.

Autorul prelegerilor oferă mai mult credit decât dramaturgilor francezi, autorilor spanioli, lui

Lope de Vega și lui Calderon în special. Întrucât litearatura spaniolă s-a născut, nu din voință de

program, ci din împrejurări legate de simțăminte și tradiții naționale. Se afirmă astfel că această

literatură este mai vie, mai legitimă, mai poetică. Dar modelul demn de urmat îl condireră Schlegel

a fi Shakespeare.

În prelegerea a II-a apar ideile lui Schelegel cu privire la funcția teatrului pe care acesta îl

consideră ca fiind „cea mai atrăgătoare dintre toate distracțiile”5. Schlegel afirmă că opera

dramatică trebuie privită sub un aspect dublu: poetic și teatral. Astfel, sub aspect poetic, Schlegel

2 Schlegel, August Wilhelm si Friedrich, Despre literatură, Ed. Univers, București, 1983, p. 2023 Idem, p.2904 Idem, p.2995 Clark, Baret, Teorii Europene despre dramă


denumește o funcție a teatrului aceea de a transmite gânduri și sentimente eterne și adevărate. Sub

aspect teatral, acesta imprimă teatrului funcția de a produce o impresie asupra unei mulțimi, cu

scopul de a-i capta atenția și de „a-i trezi interesul și simpatia.”6

În legătură cu una dintre cele mai importante valori iluministe, și anume necesitatea unui

specific național, Schlegel face și el referire la aceasta atunci când afirmă că: „multe vor depinde

mereu de starea de spirit a publicului și, în consecință de caracterul național în general.”7

Teatrul văzut ca o unificare a conștiințelor, ca o comunicare spirituală între parcicipanți și

spectacol este o idee care are la bază o valoare tipic iliministă, aceea a conștiinței naționale.

În concluzie, personalitatea lui August-Wilhelm Schlegel a reprezentat o piatră de temelie în

teoretizarea și impunerea romantismului în Germania. Activitatea sa jurnalistică, alături de fratele

său Friedrich Schlegel, prin publicația „Athenäum” care s-a concretizat în ziarul manifest al

romantismului,, alături de Prelegerile despre literatura frumoasă și artă (1801-1804) și, mai cu

seamă, prin Prelegerile despre arta și literatura dramatică, reprezintă unele din cele mai de seamă

referințe în ceea ce privește drama burgheză iluministă și noile direcții în materie de teatru ale

sfârșitului de secol XVIII început de secol XIX.

Bibliografie:

Banu, George, Tonitza-Iordache, Michaela, Arta Teatrului, Ed. Nemira, 2004

Clark, Baret, Teorii Europene despre dramă

Schlegel, August Wilhelm si Friedrich, Despre literatură, Ed. Univers, București, 1983

6 Clark, Baret, Teorii Europene despre dramă7 idem

Documents

schlegel