EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ilustrația copertei: Octav Băncilă, La furat de mere, 1872Copyright © Editura Paralela 45, 2017Editura Cartea Românească este un imprint al Editurii Paralela 45Calea Victoriei 133, sectorul 1, BucureștiPrezenta lucrare folosește denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar conținutul este protejat de legislația privind dreptul de proprietate intelectuală.www.cartearomaneasca.ro | www.edituraparalela45.ro

Editor: Călin VlasieRedactare: Mihaela PogoniciTehnoredactare: Mihail VladCorectură: Anamaria CozmaPregătire de tipar: Marius BadeaDesign copertă: Ionuț Broștianu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiCREANGĂ, ION Amintiri din copilărie / Ion Creangă ; cuvânt-înainte şi note de Nicolae Manolescu. - Bucureşti : Cartea Românească, 2017ISBN 978-973-23-3193-4I. Manolescu, Nicolae (pref. ; note)821.135.1

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ion Creangă

AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Cuvânt-înainte și note deNicolae Manolescu

CPE Clasele 5-8 CARTEA PENTRU ELEVI

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Cuprins

Cuvânt-înainte de Nicolae Manolescu ............................................ 7

Ion Creangă – extras din Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, de Nicolae Manolescu ..................... 9

I .........................................................................................................19

II ....................................................................................................... 37

III ..................................................................................................... 59

IV ..................................................................................................... 85

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Deși copiii din zilele noastre nu se mai joacă la fel cu Nică, nici casa părintească nu mai seamănă decât rareori cu aceea în care viitorul Ion Creangă s-a năs-cut, nici școala la care învață nu mai este ca aceea din Humulești, ei continuă a-l citi și înțelege pe ma-rele povestitor moldovean. În fond, ei nu au nevoie să caute, în subsolul paginii de manual, sensul unor cuvinte. Pe Creangă îl înțelegem noi, toți, în mod spontan. Limba lui e simplă și clară, în fond. Iată-l pe „Bădița Vasile cel cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare” intrând pe ușa clasei noastre, iat-o pe Smărăndița popii, „o zgâtie de copilă ageră la minte”. E o copilărie universală aceea a lui Nică, întâmplările sunt parcă cele ale tuturor copiilor, încântătoare toc-mai prin firescul lor. Amintirile lui Creangă trebuie citite la vârsta lui Nică, eroul lor, și recitite apoi, oricând.

N M

Cuvânt-înainte

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

9

Receptarea critică a operei lui Creangă a implicat mereu, de-a lungul unui secol, de la Iorga și Ibrăileanu la Călinescu și Valeriu Cristea, trei dihotomii, care au părut și mai par și astăzi greu de conciliat: este Creangă un scriitor „poporal”, sau unul „cult”, este el, apoi, un scriitor „exponențial”, sau unul „universal”, în fine, este „un talent necioplit”, sau unul „de șapte ori lămurit în foc și ciocănit cu răbdare”. Toate trei contrastele pot fi lesne documentate bibliografic. Dintre ele, doar ultimul, acela referitor la talent, pare să nu mai aibă credit. Noi vorbim astăzi de geniul artistic al povestitorului.

Celelalte contraste continuă să divizeze critica. Mai mult, ele au fost în asemenea măsură internalizate în subconștientul criticii, încât nu mai sunt simțite ca dihotonomii. Exemplul clasic este al lui Călinescu, care deschide Viața lui Creangă din 1938 cu câteva pagini despre „tabloul antropologic și et-nografic desăvârșit” pe care opera humuleșteanului l-ar oferi, pagini absolut minunate, dar în contradicție cu ideea de „ra-belaisianism cărturăresc” și de „copilărie a copilului univer-sal” susținută tot acolo cu aplombul critic binecunoscut. O sugestie, în stare a ne determina să renunțăm la a-l citi

ION CREANGĂ (10 iunie 1839 - 31 decembrie 1889)

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

10

dihotomic pe Creangă, găsim în cartea lui Constantin Trandafir intitulată Spectacolul lumii. Criticul a pornit de la teza lui M. Bahtin despre „cultura populară a râsului” și a nimerit imediat familia lărgită de spirite de care Creangă aparține, aceea a lui Rabelais, firește, deja pomenit de Iorga și Călinescu, dar și a lui Chaucer și Boccaccio, maeștri ai car-navalescului, ai ludicului ca sărbătoare populară care le du-blează pe cele religioase oficiale, oferind spectacolul enorm și parodic al unei lumi pe dos. Ideea reface unitatea fundamen-tală a unei opere împărțite, atât de critici, cât și de editori, în mai multe capitole, diferite unele de altele: basmele, poves-tirile propriu-zise, povestirile cu caracter didactic sau anecdotic, Amintirile din copilărie. În fond, proza lui Creangă are aceeași natură, de la mic la mare, în capodopere ca și în scrieri ocazionale. Fantastice sau realiste, inspirate de vechea nuvelă renascentistă sau de arta memorialistică a lui Negruzzi, scrise într-o limbă curat moldovenească sau într-una de fabricație proprie, peste toate se întinde un spirit de farsă, o jovialitate nestăpânită, care fac să cadă barierele dintre moral și imoral, cuviincios și necuviincios, virtute și viciu. De Sanctis spune despre Boccaccio că e interesat

Coperta ediţiei Poveşti, amintiri, povestiri apărute în celebra colecţie Biblioteca pentru toţi, 1967

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

19

I

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oa meni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgă-liță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa,

un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, înte-meiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu

bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șin-dilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pen tru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfă-tuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea.Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o

zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părin-tele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece… Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

20

și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de das căl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului – Calul Balan – și l-a lăsat în școală.

În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală, cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de școală nouă, un drăguț de biciușor de curele, împletit frumos, și părintele îi pune nume .Sfântul Nicolai., după cum este și hramul bise-ricii din Humulești… Apoi poftește pe moș Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa, din când în când, câte unul, și ceva mai grosuț, dacă se poate… Bădița Vasile a zâmbit atunci, iară noi, școlarii, am rămas cu ochii holbați unii la alții. Și a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâm-băta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dască-lul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma ur me lor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!

— Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părin-tele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui.Și cu toată stăruința lui Moș Fotea și a lui bădița Vasile,

Smărăndița a mâncat papara, și pe urmă ședea cu mâinile la ochi și plângea ca o mireasă, de sărea cămășa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci și colaci din biserică, a împăr-țit la fiecare, de ne-a îmblânzit, și treaba mergea strună; băie ții schimbau tabla în toate zilele, și sâmbăta procitanie.

Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam felul, așa, câteodată; căci, din bățul în care era așezată fila cu cruce-ajută și buchile scrise de bădița Vasile pentru fiecare, am ajuns la trătaji, de la trătaji la ceaslov, ș-apoi, dă, Doamne, bine! în lipsa părin-telui și a dascălului intram în ținterim, țineam ceaslovul des-chis, și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-do-uăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor! Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ