EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ilustraţii interior şi copertă: Tudor SmarandacheCopyright © Editura Paralela 45, 2017Editura Cartea Românească este un imprint al Editurii Paralela 45Calea Victoriei 133, sectorul 1, BucureștiPrezenta lucrare folosește denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar conținutul este protejat de legislația privind dreptul de proprietate intelectuală.www.cartearomaneasca.ro | www.edituraparalela45.ro

Editor: Călin VlasieRedactare: Mihaela PogoniciTehnoredactare: Mihail VladCorectură: Anamaria CozmaPregătire de tipar: Marius BadeaDesign copertă: Ionuț Broștianu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiCREANGĂ, ION Harap-Alb : povești / Ion Creangă ; cuvânt-înainte şi note de Nicolae Manolescu. - București : Cartea Românească, 2017ISBN 978-973-23-3194-1I. Manolescu, Nicolae (pref. ; note)821.135.1

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ion Creangă

HARAP-ALBPoveşti

Cuvânt-înainte și note de Nicolae Manolescu

CPE Clasele 1-4 CARTEA PENTRU ELEVI

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Cuprins

Cuvânt-înainte de Nicolae Manolescu ....................... 7Ion Creangă – extras din Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, de Nicolae Manolescu .....9

PoveștiPrefaţă la poveștile mele ............................................. 17

Soacra cu trei nurori ..................................................19Capra cu trei iezi ........................................................31Punguţa cu doi bani .................................................46Dănilă Prepeleac ....................................................... 54Povestea porcului ...................................................... 74Povestea lui Stan Păţitul ........................................ 100Povestea lui Harap-Alb ............................................ 132Fata babei și fata moșneagului ..............................209Ivan Turbincă .......................................................... 220Povestea unui om leneș .......................................... 243

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

„Comicul dă acestei lumi fizionomia și firescul ei”, scrie cel mai de seamă istoric al literaturii itali-ene despre unul din cei mai mari povestitori ai ei. Putem spune și noi despre povestirile și poveștile lui Ion Creangă. Cele mai multe seamănă cu niște farse teatrale. Unii au văzut în Soacra cu trei nurori sau în Capra cu trei iezi o anume cruzime a autorului față de personajele lui. Nici vorbă! Trebuie să citim cele două povești în ce au ele jucăuș și gratuit. Creangă însuși ne atrage atenția la finalul celei din urmă asu-pra acestui fel de a le citi: „Și eram și eu acolo de față, și îndată după aceea am încălecat pe-o șa [...] și unde n-am mai încălecat și pe-o căpșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună!” Tot o mare și gogonată minciună este povestea cocoșului înzestrat cu puteri supranaturale din Punguța cu doi bani sau lenea omului din Povestea unui om leneș, care preferă să se lase spânzurat decât să se obo-sească a mesteca posmagii. „Muieți îs pos magii?”, întreabă el cu tot calmul.

N M

Cuvânt-înainte

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

9

Receptarea critică a operei lui Creangă a implicat mereu, de-a lungul unui secol, de la Iorga și Ibrăileanu la Călinescu și Valeriu Cristea, trei dihotomii, care au părut și mai par și astăzi greu de conciliat: este Creangă un scriitor „poporal”, sau unul „cult”, este el, apoi, un scriitor „exponențial”, sau unul „universal”, în fine, este „un talent necioplit”, sau unul „de șapte ori lămurit în foc și ciocănit cu răbdare”. Toate trei contrastele pot fi lesne documentate bibliografic. Dintre ele, doar ultimul, acela referitor la talent, pare să nu mai aibă credit. Noi vorbim astăzi de geniul artistic al povestitorului.

Celelalte contraste continuă să divizeze critica. Mai mult, ele au fost în asemenea măsură internalizate în subconștientul criticii, încât nu mai sunt simțite ca dihotonomii. Exemplul clasic este al lui Călinescu, care deschide Viața lui Creangă din 1938 cu câteva pagini despre „tabloul antropologic și et-nografic desăvârșit” pe care opera humuleșteanului l-ar oferi, pagini absolut minunate, dar în contradicție cu ideea de „ra-belaisianism cărturăresc” și de „copilărie a copilului univer-sal” susținută tot acolo cu aplombul critic binecunoscut. O sugestie, în stare a ne determina să renunțăm la a-l citi

ION CREANGĂ (10 iunie 1839 - 31 decembrie 1889 )

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

10

dihotomic pe Creangă, găsim în cartea lui Constantin Trandafir intitulată Spectacolul lumii. Criticul a pornit de la teza lui M. Bahtin despre „cultura populară a râsului” și a nimerit imediat familia lărgită de spirite de care Creangă aparține, aceea a lui Rabelais, firește, deja pomenit de Iorga și Călinescu, dar și a lui Chaucer și Boccaccio, maeștri ai car-navalescului, ai ludicului ca sărbătoare populară care le du-blează pe cele religioase oficiale, oferind spectacolul enorm și parodic al unei lumi pe dos. Ideea reface unitatea fundamen-tală a unei opere împărțite, atât de critici, cât și de editori, în mai multe capitole, diferite unele de altele: basmele, poves-tirile propriu-zise, povestirile cu caracter didactic sau anecdotic, Amintirile din copilărie. În fond, proza lui Creangă are aceeași natură, de la mic la mare, în capodopere ca și în scrieri ocazionale. Fantastice sau realiste, inspirate de vechea nuvelă renascentistă sau de arta memorialistică a lui Negruzzi, scrise într-o limbă curat moldovenească sau într-una de fabricație proprie, peste toate se întinde un spirit de farsă, o jovialitate nestăpânită, care fac să cadă barierele dintre moral și imoral, cuviincios și necuviincios, virtute și viciu. De Sanctis spune despre Boccaccio că e interesat

Coperta ediţiei Poveşti, amintiri, povestiri apărute în celebra colecţie Biblioteca pentru toţi, 1967

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

132

Povestea lui Harap-Alb

Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici îm-păratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul ne-poatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bân tuite de războaie gro-zave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunos-cute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călă tori așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii.

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

133

Amu cică împăratul acela, aproape de bătrânețe, căzând la zăcare, a scris către frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zise:

— Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru.

Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice:— Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste,

pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc, fără zăbavă.

— Bine, dragul tatei, dacă te bizuiești că-i putea răzbate până acolo și crezi că ești în stare a cârmui și pe alții, alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu, ia-ți bani cât ți-or trebui, haine care ți-or plăcea, arme care-i crede că-ți vin la socoteală și mergi cu bine, fătul meu.

Atunci feciorul craiului își ia cele trebuitoare, să-rută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul că-tre împăratul, zice rămas-bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție.

Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe în se rate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs,

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ