Curs cu privire la Riscurile financiar - bancare
Baza teoretica Despre risc Cadrul general pentru administrarea
riscurilor in Departamentul de Risk din Centrala Bancii va fi
reprezentat de Manualul de Risc. Bazele administrarii riscurilor
Administrarea riscurilor (risk management) reprezinta o abordare
sistematica in vederea cuantificarii abaterilor potentiale ale
profitului fata de buget. Administrarea riscului reprezinta un
instrument de protectie a capitalului si profitului impotriva
pierderilor si, ca urmare, reprezinta un element de strategie si
management. Administrarea riscurilor reprezinta si un element de
cultura a firmei, care incepe cu etica si conduita in afaceri. Un
proces corect de administrare a riscurilor este baza evaluarii
adecvate a cerintei de capital in legatura cu profilul de risc si a
strategiei pentru mentinerea nivelului de capital. Conducerea
bancii este responsabila pentru intelegerea caracteristicilor si
nivelelor riscurilor asumate de catre banca precum si a modului in
care aceste riscuri sunt acoperite de un nivel adecvat al
capitalului. Conducerea este de asemenea responsabila pentru
asigurarea unui nivel adecvat de sofisticare al proceselor de
administrare a riscurilor luand in considerare profilul de risc si
planul de afaceri. In sarcina risk manager-ului se afla si
prezentarea informatiilor cu privire la riscuri factorului de
decizie intr-un format care arata punctele principale si care arata
factorului de decizie directia cea mai corecta de urmat. Acest
lucru poate fi realizat daca informatiile sunt prezentate
factorilor de decizie din banca la timp, concis si intr-un format
bine definit. Functia de administrare a riscurilor intr-o
organizatie ar trebui sa fie o functie integrata. In timp ce
aceasta functie este independenta fata de alte arii din banca, este
si dependenta de acestea datorita faptului ca de la ele primeste si
sintetizeaza informatii critice pentru propria activitate.
Obiectivul Departamentului de Market Risk in centrala bancii Asa
cum s-a mentionat deja, rolul Departamentului de Market Risk in
Centrala Bancii este masurarea, monitorizarea, si controlul
riscurilor aparute din activitatea de Trezorerie & Piata de
Capital pentru a evita situatiile periculoase pentru banca si
firmele affiliate Obiectivul MRM este identificarea completa si la
timp, raportarea, limitarea, si controlul riscurilor de piata care
apar in Centrala si unitati teritoriale. Cadrul legal Normele BNR
se refera la riscurile de piata (si la alte tipuri de riscuri):
riscul ratei dobanzii, riscul valutar, si riscul de pret pentru
produse din bilant si din afara bilantului. Aceste riscuri trebuie
estimate, monitorizate, controlate si raportate. Noile reglementari
cu privire la cerintele de capital Basel II se vor referi de
asemenea la riscul de piata, riscul de credit si riscul
operational. Conform Basel II este necesara o segregare clara a
responsabilitatilor la nivel de angajati si la nivel de conducere
intre unitatile implicate in deciziile de afaceri si unitatile
implicate in controlul independent al riscurilor. In Centrala
Bancii Aria Risc & Credit Management a fost infiintata ca
unitate independenta care raporteaza direct Presedintelui bancii.
Departamentul de Market Risk face parte din aceasta arie
independenta. Categorii de riscuri
2
Riscuri
Risc de PiataRisc de pret Risc valutar Riscul ratei dobanzii
(Risc de lichidita te)
Risc de Cred itRisc de tara Risc de credit Instit. Risc Fin. de
credit Corporatii Risc de credit Pers.
Risc de Particip atieParticipat ie Risc de Participat piata ie
Risc de credit
Ris c Operation alRisc de esec (failure) Risc legal Etc.
Riscul de piata (market risk) Riscul de piata este legat de
incertitudinea cu privire la veniturile viitoare care se datoreaza
schimbarilor adverse ale preturilor si ratelor din diverse piete. O
alta definitie a riscului de piata ar putea fi urmatoarea: riscul
cu privire la profit si capital care apare datorita modificarii
valorii portofoliilor de instrumente financiare. Acest risc apare
din activitatea de formator de piata (market-making), de
tranzactionare (dealing), si de luare de pozitii in legatura cu
rata dobanzii, valute, actiuni, si instrumente derivate. Riscul de
piata cu privire la instrumente financiare individuale si
portofolii de instrumente poate fi o functie de unul sau mai multi
din acesti factori de baza, si de multe ori poate fi foarte
complex. Nivelul riscului de piata depinde de sensitivitatea
pretului instrumentului si timpul necesar lichidarii sau inchiderii
pozitiei. Sensitivitatea pretului este in general mai mare pentru
instrumente care au in structura leverage, care au maturitati mai
indepartate, si care au caracteristici de optiuni. Pe piete lichide
se presupune ca timpul necesar inchiderii unei pozitii este de o
zi, in general. Pe piete mai putin lichide este nevoie de mai mult
de o zi pentru inchiderea unei pozitii. Factorii de risc de piata
includ ratele dobanzii, cursurile de schimb valutar, pretul
actiunilor, pretul marfurilor (commoditites), precum si
volatilitatea acestora (care influenteaza valoarea optiunilor si
derivativelor) si corelatiile dintre acestea. Riscurile de piata
sunt prezente atat in portofoliile de tranzactionare, cat si in
banking book. Riscul de piata poate fi exprimat in: Valori absolute
(de exemplu: VaR Valoare-la-Risc, Value-at-Risk) sau Valori
relative (de exemplu: rezultatul fata de rata de
referinta/benchmark) Scopul masurarii riscului de piata Sistemul de
masurare al riscului de piata trebuie sa arate senzitivitatea
expunerii la sfarsit de zi la schimbarile potentiale adverse a
factorilor care influenteaza valoarea pozitiilor firmei. De aceea,
se poate spune ca in general reflecta expunerea la conditii normale
de piata. Centrala Bancii poate modifica modelele de masurare a
riscului de piata in scopul alocarii capitalului. De exemplu, o
Banca poate utiliza o perioada mai lunga de detinere a pozitiilor
in scopul alocarii capitalului decat in scopul administrarii
zilnice a riscurilor, deoarece capitalul trebuie sa fie folosit
pentru acoperirea pierderilor neasteptate. De3
aceea, in cazul estimarii riscului de piata pentru modelele de
alocare a capitalului Centrala Bancii poate utiliza premise mai
conservatoare care sa reflecte modificari mai mari din piata.
Riscul de piata include urmatoarele tipuri de risc: Riscul valutar
Daca un portofoliu include si fluxuri de numerar denominate in sau
indexate la o valuta alta decat valuta locala a bancii, valoarea
portofoliului este afectata de modificarea cursului de schimb.
Centrala Bancii isi exprima rezultatele in EUR (valuta de
referinta) si considera EUR ca valuta fara risc valutar. Deoarece
valuta de baza este diferita de la o banca la alta, rezultatele
fiind exprimate in LEI, Departamentul MRM foloseste LEI ca si
moneda locala/de baza. Cursurile de schimb ale diferitelor valute
fata de LEI sunt folosite pentru a masura riscul valutar. Riscul
ratei dobanzii Acest risc apare in legatura cu toate produsele si
pozitiile care sunt afectate de rata dobanzii. Reprezinta riscul ca
rezultatele asteptate nu vor fi realizate datorita schimbarii
ratelor dobanzii. Riscul ratei dobanzii apare datorita diferentelor
in legatura cu maturitatea (pentru tranzactii cu rata fixa) si
perioada de refixare a ratei dobanzii (pentru tranzactii cu rata
fluctuanta) pentru activele, pasivele si pozitiile din afara
bilantului bancii. In timp ce aceste decalaje sunt fundamentale
pentru activitatea oricarei banci, ele pot expune rezultatele si
valoarea economica a bancii la fluctuatii bruste datorita
schimbarii ratelor dobanzii. De exemplu, o banca care a finantat un
credit cu rata de dobanda fixa pe termen lung cu un deposit pe
termen scurt este expusa la o diminuare atat a rezultatelor
viitoare datorate pozitiei cat si a valorii economice daca rata
dobanzii creste. Aceste diminuari apar deoarece fluxurile de
numerar din partea creditului sunt fixe pe toata perioada, in timp
ce dobanda platita pentru finantare este variabila, si creste dupa
ce depozitul pe termen scurt maturizeaza. Bancile pentru care
maturitatile sau perioadele de refixare a ratei dobanzii sunt mai
lungi pentru active decat pentru pasive sunt senzitive pe partea de
pasive (liability sensitive) deoarece pasivele lor isi schimba rata
dobanzii mai repede. Rezultatele unei banci senzitive pe partea de
pasive in general se imbunatatesc cand ratele dobanzii scad si se
inrautatesc cand ratele dobanzii cresc. Invers, o banca senzitiva
pe partea de active (asset sensitive) in general va beneficia daca
ratele dobanzii cresc si va fi influentata negativ daca ratele
dobanzii scad. Decalajele privind perioada de refixare a ratei
dobanzii pot sa expuna banca si la modificarile in legatura cu
unghiul si forma curbei randamentelor (yield curve). Acest tip de
risc (yield curve risk) apare cand modificarile neanticipate ale
curbei randamentelor au efecte adverse asupra veniturilor si
valorii economice a bancii. De exemplu, valoarea economica a unei
pozitii lungi in obligatiuni guvernamentale cu maturitate de 10 ani
care sunt finantate printr-o pozitie scurta in titluri
guvernamentale la 5 ani poate sa se diminueze daca unghiul curbei
randamentelor creste, chiar daca pozitia este acoperita impotriva
miscarilor paralele de-a lungul curbei randamentelor. O alta sursa
importanta pentru riscul ratei dobanzii este riscul de baza (basis
risk) care apare datorita corelatiei imperfecte intre modificarile
ratelor dobanzii active si pasive pentru diverse instrumente
(celelalte caracteristici sunt similare). Cand rata dobanzii se
schimba, aceste diferente pot da nastere unor modificari
neasteptate in fluxurile de numerar si veniturile din active,
pasive si instrumente financiare derivate care au maturitati
similare sau perioade de refixare a ratei dobanzii similare. De
exemplu, riscul de baza apare cand spread-ul intre rata dobanzii
pentru titluri de trezorerie la 3 luni si rata dobanzii de pe piata
monetara la 3 luni (BUBOR) se modifica. Aceasta modificare a
spread-ului influenteaza marja neta a venitului din dobanzi
intrucat se modifica dobanda incasata fata de cea platita in cazul
instrumentelor care isi refixeaza rata dobanzii. Aceasta modificare
afecteaza si fluxurile de numerar viitoare, ceea ce va afecta si
valoarea economica neta a bancii. Riscul de baza include si
modificarile cu privire la relatia intre ratele de dobanda de
referinta stabilite de banca si ratele de dobanda de pe piata. De
exemplu, riscul de baza poate sa apara datorita diferentelor intre
ratele de dobanda de pe piata monetara (BUBID/BUBOR) si ratele de
dobanda pe care banca le ofera pentru diverse produse, ca de
exemplu depozite si conturi de economii.
4
O sursa suplimentara si cu o importanta in crestere in ceea ce
priveste riscul ratei dobanzii este legata de optionalitatea care
apare in multe din activele, pasivele si instrumentele financiare
derivate ale bancii. Optiunile pot fi instrumente de sine
statatoare cum sunt optiunile tranzactionate la bursa sau pot fi
incluse in instrumente standard. Bancile folosesc optiuni
tranzactionate la bursa atat in legatura cu portofoliile de
tranzactionare cat si pentru banking book, in timp ce instrumentele
care au incluse si caracteristici ale optiunilor sunt mai
importante pentru banking book. Acestea include diverse tipuri de
obligatiuni si titluri care au si clauze call sau put atasate,
credite care dau debitorilor posibilitatea de a face plati
anticipate (credite imobiliare, credite de consum, credite
comerciale) si alte tipuri de depozite care nu au o maturitate
specificata care dau dreptul deponentilor sa-si retraga fondurile
in orice moment, de cele mai multe ori fara penalitati. Optiunile
pot sa includa si un leverage semnificativ, ceea ce poate sa
mareasca impactul (pozitiv sau negativ) pozitiilor pe optiuni
asupra rezultatelor financiare ale bancii. Optiunea de plata in
avans este echivalenta unei vanzari de optiuni call clientilor.
Cand ratele dobanzii scad, clientii isi vor exercita optiunea si
isi vor plati in avans creditele, iar maturitatea activelor bancii
se va micsora tocmai in momentul in care banca ar vrea sa mareasca
maturitatea acestora. Cand ratele dobanzii cresc, clientii isi vor
pastra creditele imobiliare, astfel incat va fi greu pentru banca
sa scurteze maturitatile activelor, tocmai in momentul in care ar
vrea sa faca acest lucru. Din punct de vedere al pasivelor,
optiunea cea mai evidenta este dreptul clientilor de a retrage
banii mai devreme. Acest drept functioneaza ca o optiune put pe
depozite. Cand ratele cresc, valoarea de piata a depozitelor scade
si clientul are dreptul sa sparga depozitul. Aceasta optiune este
in avantajul deponentilor. Modificarea ratelor dobanzii afecteaza
rezultatele si capitalul bancii prin modificarea: Venitului net din
dobanzi, Valorii de piata a portofoliilor de tranzactionare (si a
altor instrumente carora li se aplica principiul marcarii la
piata), Alte venituri si cheltuieli care sunt influentate de
nivelul dobanzilor, ca de exemplu comisioanele legate de creditele
imobiliare. Modificarea ratelor dobanzii afecteaza de asemenea
valoarea economica a bancii. Valoarea activelor, pasivelor si a
contractelor pe rata dobanzii din afara bilantului este afectata de
modificarea ratelor dobanzii deoarece valoarea actualizata a
fluxurilor de numerar viitoare si in unele cazuri chiar fluxurile
se modifica. Banca poate sa-si modifice expunerea la riscul ratei
dobanzii prin modificarea strategiei de investitii, de creditare,
de finantare si de stabilire a preturilor/ratelor si prin
administrarea maturitatilor si perioadelor de refixare a dobanzii
pentru a atinge un anumit profil de risc. Multe banci folosesc de
asemenea instrumente financiare derivate, ca de exemplu contracte
swap pe rata dobanzii, pentru a-si ajusta profilul de risc. Riscul
de pret (cu privire la actiuni, marfuri, etc.) Reprezinta riscul ca
valoarea portofoliilor sa scada datorita modificarii adverse a
preturilor. Acest tip de risc se refera in principal la actiuni,
marfuri, si alte instrumente. Riscul specific De multe ori este
dificil sa separam complet riscul de piata de riscul de credit.
Riscul de default (faliment) in legatura cu detinerea unei
obligatiuni corporative este de obicei considerat risc de credit.
Totusi, riscul ca obligatiunea sa-si schimbe pretul datorita
modificarii perceptiei pietei asupra probabilitatii de default
(faliment) a firmei respective se considera risc de piata. Astfel,
modificarea valorii tranzactiei corelata cu perceptia generala a
pietei este cunoscuta ca risc sistematic sau risc de piata.
Modificarea valorii tranzactiei care nu este corelata cu perceptia
generala a pietei este cunoscuta ca risc idiosyncratic sau risc
specific. Risc de lichiditate Acest tip de risc include doua
concepte: Primul se refera la riscul legat de lichiditatea
instrumentelor financiare si a pietelor lor: o piata lichida este o
piata formata din active lichide. Un instrument de piata poate fi
tranzactionat la pretul pietei5
oricand in cantitati considerate de piata normala.Al doilea
concept se refera la lichiditate in sensul solvabilitatii bancii. O
banca este lichida daca poate sa-si onoreze platile din venituri,
sau prin atragerea de fonduri de pe piata financiara. Institutile
financiare sunt expuse riscului de lichiditate care poate duce la
insolvabilitate. Sistemele de administrare a riscului de
lichiditate sunt legate de sistemele de administrare a riscului de
piata si riscului ratei dobanzii. In stabilirea limitelor pentru
administrarea riscurilor si deteminarea scenariilor de criza este
nevoie ca o banca sa ia in considerare si marimea pietei si
caracteristicile fluxurilor diverselor instrumente. Administrarea
riscului de piata, ratei dobanzii si de lichiditate nu se face
separat. Examinarea sistemelor de administrare a riscurilor pentru
aceste tipuri de risc trebuie sa se faca in acelasi timp. Riscul de
participatie Aceasta categorie se refera la riscul diminuarii
valorii firmei sau activelor pe care la detine banca. Riscul de
participatie poate fi legat de riscul de credit al participatiei
deteriorarea situatiei financiare (a profitabilitatii, a
rezervelor, insolvabilitate, etc.). Din acest punct de vedere acest
risc se va reflecta in scaderea rating-ului respectiv. Riscul de
participatie poate fi vazut si ca risc de piata. Participatia
detinuta intr-o alta tara presupune si risc de tara. Risc
operational Riscul operational reprezinta riscul direct sau
indirect de pierdere, rezultat din modul inadecvat de gestionare a
proceselor interne, a oamenilor, sisteme neadecvate sau evenimente
externe (conditii economice, schimbari in domeniul bancar, progrese
tehnologice, etc). Aceasta definitie include riscul legal, dar
exclude riscul strategic si riscul reputational. Riscul legal
reprezinta o componenta a riscului operational, aparut ca urmare a
neaplicarii sau aplicarii defectuoase a dispozitiilor legale sau
contractuale si care produc impact negativ asupra operatiunilor.
Delimitarea pierderilor operationale de cele de natura riscului de
piata sau de credit precum si evidentierea acestora in baze de date
diferite va fi responsabilitatea managerilor activitatilor
respective, in colaborare cu departamentul de risc operational. In
cazul unor divergente, decizia va fi de competenta membrilor
Comitetului de Risc. O eventuala repartizare partiala a pierderilor
este permisa. Incident de risc operational Un incident de risc
operational reprezinta producerea unui eveniment sau grup de
evenimente de natura riscului operational. Un astfel de eveniment
este caracterizat de o serie de elemente precum: data producerii
incidentului, data descoperirii incidentului, tipul de eveniment
(conform categoriilor si subcategoriilor Basel II), zona afectata,
etc. Pierdere operationala / profit necuvenit Pierderea
operationala este definita ca impactul negativ sau pozitiv
(pierdere/profit) aferenta unui incident de risc operational care a
fost inregistrat in situatiile financiare ale bancii conform
standardelor IFRS (International Financial Reporting Standards).
Impactul financiar include deprecierea sau degradarea activelor,
modificarea pasivelor si cheltuielilor neprevazute (costuri
interne, costuri de investigatie, etc), dar nu include costurile de
oportunitate, veniturile nerealizate sau costurile programelor
implementate in scopul prevenirii producerii altor pierderi
operationale. In cazul neperceperii de taxe sau comisioane nu putem
vorbi de un impact asupra situatiilor financiare, insa aceste
situatii vor fi tratate ca incidente de risc operational. Profitul
necuvenit considerat incident de risc operational apare ca urmare a
unor tranzactii incorecte pe piata valutar-monetara si de capital
sau sub forma unui sold pozitiv dupa incasarea asigurarii. Termenul
pierdere bruta reprezinta valoarea pierderii inainte de restituire/
recuperare. Pierderile operationale pot fi evidentiate in diferite
moduri: stergerea creantelor, costuri externe (costuri juridice in
cazul unui proces, costul expertizei unui eveniment de risc
operational, etc), interventii ale autoritatilor (penalitati,
amenzi, retrageri de licente), despagubiri (compensatii catre
terti), pierderi in6
urma unor demersuri esuate (in cazul executarilor silite),
pierderi/ deprecieri si degradari ale mijloacelor fixe (inclusiv
reparatii, folosirea back-upului sau externalizarea).Incident
operational de tip near miss Un incident de tip near miss
reprezinta: Transfer eronat de active financiare sau non-financiare
catre o terta parte, iar recuperarea activelor s-a realizat intr-un
interval de maxim 2 zile de la data descoperirii incidentului
(terta parte detinea controlul activelor). Exemplu: plati eronate
care au fost ulterior recuperate ca efect al unor circumstante
favorabile Prevenirea unei pierderi directe sub forma deprecierii
activelor datorita unor controale informale. Exemple: verificari
complexe nestipulate in procedura de lucru care conduc la
depistarea tranzactiilor/ situatiilor suspecte; semnalarea unor
modificari suspecte la usa secundara de acces in banca de catre un
client, etc Prevenirea unei pierderi directe sub forma deprecierii
activelor datorita unor circumstante favorabile (care nu pot fi
controlate de organizatie) Exemple: amenintare cu bomba care
ulterior se dovedeste a fi o amenintare falsa, incendiu izolat si
stins imediat cu prejudicii minore Renuntarea de catre o terta
parte la drepturi in instanta sau la alte forme de compensare
Exemple: un client cade in incinta bancii, dar nu depune plangere;
nesolicitarea unor dobanzi penalizatoare pentru plati intarziate.
Scopul colectarii de incident de tip near miss este de a preveni
cazurile similare care pot avea impact negativ in contul de profit
si pierdere daca circumstantele favorabile nu se repeta. Scenariile
de risc Scenariile de risc operational reprezinta evenimente
posibile (care nu s-au produs efectiv) si adreseaza zone de
activitate in care incidentele se produc cu frecventa scazuta, dar
pot avea un impact major pentru banca. Aceste scenarii sunt
pastrate in baza de date a incidentelor operationale impreuna cu
pierderile operational si a celor de tip near miss si contribuie la
identificarea principalelor zone cu risc. Evenimente ce nu sunt
considerate risc operational exemple Exista o serie de cazuri si
zone de activitate in care riscul operational se poate suprapune cu
alte tipuri de riscuri. Diversitatea sub care actioneaza riscul
operational face ca in unele situatii sa fie dificil de stabilit
careia dintre cele trei categorii principale de risc (operational,
de piata si de credit) sa ii fie atribuit un incident Scopul nostru
este de a identifica si clasifica corect toate evenimentele de risc
operational legate de riscul de piata sau de credit. Exemplele
urmatoare sunt enumerate cu scopul de a marca aceste delimitari.
Risc operational vs risc de credit/contrapartida/ pre-settlement
Riscul de credit/contrapartida/pre-settlement = riscul
inregistrarii de pierderi rezultate din imposibilitatea clientului
de a-si indeplini obligatiile conform contractului. In caz de
neplata este necesar sa se analizeze daca expunerea (sau parte din
aceasta) s-a datorat uneia din urmatoarele cauze: eroare umana
(plata eronata, erori in documentele juridice, lipsa semnaturilor
autorizate, colaterale ce nu pot fi executate, etc) nerespectarea
legilor sau a procedurilor interne (luare de mita, credite acordate
peste limita aprobata, etc) frauda externa (documente false depuse
de client) In aceste cazuri este vorba de incidente de risc
operational. Pierderile operationale care au legatura cu riscul de
credit si care au fost incluse in baza de date de credite
neperformante trebuie inregistrate si in baza de incidente
operationale si evidentiate ca atare. Aceste pierderi nu vor fi
luate in considerare in calculul necesarului de capital pentru
acoperirea riscului operational (in momentul aplicarii metodei
avansate de calcul a capitalului - AMA) atata vreme cat vor fi
tratate ca fiind de natura riscului de credit in scopul
determinarii cerintelor de capital. Exista posibilitatea de a
atribui riscului operational o parte din7
aceste pierderi datorate riscului de credit.Settlementul pentru
o tranzactie FX care s-a transmis in mod eronat de doua ori unui
client care a intrat in imposibilitate de plata/ a dat faliment in
ziua urmatoare tranzactiei. Suma platita in mod eronat nu s-a putut
recupera. In acest caz tranzactia procesata in mod corect este de
natura riscului de contrapartida (falimentul clientului), iar cea
transmisa in mod eronat va fi inregistrata ca pierdere operationala
(eroare de procesare umana sau de sistem). Risc operational vs risc
de piata Riscul de piata = riscul inregistrarii de pierderi
rezultate din evolutia/ modificarile de pret pe piata financiara
(rate de schimb, de dobanda sau pe piata de capital). Putem
considera incidente de risc operational pierderile/ profitul
rezultat din activitatea de tranzactionare cauzate de un eveniment
de risc operational, precum: eroare umana sau neglijenta (lipsa de
comunicare, eroare de procesare in mesajele Reuters, eroare
existenta in modelul de pricing, etc) frauda interna, incalcarea de
reglementari/ proceduri de lucru, depasirea limitelor de
tranzactionare (rogue trading, etc) lipsa unei limite sau lipsa
unei aprobari de depasire a limitei de tranzactionare / de produs
Alte categorii penalizarile platite pentru rezilierea inainte de
termen a unui contract de inchiriere a unui spatiu de lucru nu vor
fi tratate ca incidente operationale intrucat decizia de reziliere
si consecintele financiare au fost asumate in mod constient (cu
conditia ca nici o lege/procedura de lucru sa nu fi fost incalcata
sau sa fi intervenit o eroare umana sau neglijenta) sumele debitate
in mod eronat si returnate clientilor nu sunt considerate incidente
de risc operational, ci corectare a unor erori (in mod evident,
orice suma platita drept compensare clientului va fi inregistrata
ca pierdere operationala) Principiile de implementare de risc
operational Schimbarile rapide si evolutia permanenta a industriei
bancare, in sensul cresterii volumului de activitati, aparitia de
noi produse si servicii precum si schimbarile in tehnologie, fac
necesara introducerea unor noi mecanisme pentru controlarea
riscurilor. Majoritatea regulilor de control s-au bazat pe
principiul controlului dual, insa noile evolutii impun si alte
initiative in vederea prevenirii riscului operational ce sa
manifesta in forme din ce in ce mai diverse. Astfel, pentru
identificare si evaluare se va lua in considerare riscul
operational existent sau potential in produse, procese, activitati
(analiza Risc Operational anterior lansarii de noi produse).
Reglementarile care asigura procesarea si vinzarea produselor vor
fi emise tinind cont de cerintele amdinistrarii si controlului de
risc operational. Principiile sint parte integranta a Politicii de
Risc Operational(Rop) a Centralei Bancii : Stabilirea de roluri si
responsabilitati clare cu implicarea managementului in derularea
procesului de administrare a ROp. Politica, impreuna cu
reglementarile specifice care vor fi emise trebuie implementate
corespunzator la toate nivelurile organizatiei prin implicarea
directa a managementului ; personalul de executie va fi
responsabilizat prin stabilire clara de rol si responsabilitati in
textul procedurilor de lucru. Evaluarea riscului operational dupa
principiul Bottom Up : Aceasta metoda foloseste tehnica estimarii
(anticipare a probabilitatii de aparitie si al impactului produs de
pierderea potentiala) impreuna cu evaluarea eficacitatii masurilor
de control existente. Spre deosebire de riscul de credit sau piata,
pentru care exista mijloace de cuantificare deja foarte cunoscute
si experimentate, in privinta riscului operational informatiile in
baza carora se vor face estimari si cuantificari, rezida in
principal la nivelul zonelor de business si al angajatilor. In
scopul cuantificarii riscului potential se urmareste realizarea
unor estimari prin utilizarea unei matrici (3-D RMA MATRIX) cu trei
coordonate: categorii de risc, grupe de produse, si business
functions (stadii in derularea unui proces generic de realizare a
unui produs). Descrierea metodei face obiectul Procedurilor
specifice de lucru.8
Mentinerea sistematica datelor privind incidentele de tip
riscului operational prin crearea Loss dbase: Este o componenta
esentiala a managementului ROp ce presupune inregistrarea intr-o
baza de date a informatiilor privind pierderile efectiv
inregistrate ca urmare a producerii evenimentelor de tip ROp.
Aceasta raspunde necesitatii de a monitoriza permanent expunerea la
Risc Operational si de a realiza comparatii (reconcilieri) intre
estimarile facute si pierderile efectiv inregistrate. Realizarea si
utilizarea unei astfel de baze de date face obiectul Procedurilor
specifice de aplicare a Politicii de Risc Operational. Riscul
operational este evidentiat per produs (sau grupe de produse) la
nivelul zonelor de business, al categoriilor de activitati
(ownership by business line managers). Proprietarul de produs
(indeplinind rolul de business line manager) este responsabil de
intocmirea pachetului de produs, inclusiv pentru administrarea ROp
asociat produsului pe care il coordoneaza si unde in ultima
instanta va fi inregistrata pierderea datorata producerii unui
eveniment de Risc Operational. Pentru mai buna realizare a
procesului de administrare a riscului operational pe fiecare nivel
de executie vor fi identificati responsabili pentru gestionarea
riscului operational din rindul persoanelor implicate efectiv in
realizarea activitatilor de zi cu zi si dispunind de abilitati,
experienta si cunostintele necesare pentru identificarea, evaluarea
si controlul Risc Operational la nivelul sau. Instituirea functiei
independente de Control al Riscului Operational In sistemul de
administrare a Riscului Operational a fost instituita functia de
control a Riscului Operational pentru a actiona independent de zona
de business in supravegherea, monitorizarea si raportarea
evenimentelor de tip Risc Operational. In Centrala Bancii, acest
rol este indeplinit de Departamentul de Risc Operational. Acesta nu
se va confunda cu functia auditului intern, care nu ar trebui sa
detina responsabilitati directe in cadrul administrarii Riscului
Operational. Structura organizatorica privire de ansamblu
Asigurarea unui management eficient al riscului operational
presupune definirea responsabilitatilor partilor implicate, aspect
necesar pentru intelegerea structurii organizatorice. Rolurile si
responsabilitatile partilor implicate in managementul riscului
operational in cadrul Centralei Bancii sunt detaliate in cele ce
urmeaza. Responsabili pentru gestionarea riscului operational
Responsabilitatile acestora includ evaluarea riscului, urmarirea
pierderilor operationale, revizuirea proceselor, a fiselor de post,
definirea indicatorilor de risc si a masurilor de mitigare adecvate
in cazul depasirii pragurilor de alerta sau incheiarea de polite de
asigurare in cazul anumitor riscuri (in cazul in care se decide
acest lucru). Departamentul din zona de business va suporta
pierderile cauzate de producerea incidentelor operationale.
Proprietarii de produs - sarcini si responsabilitati: Ia decizia de
revizuire si remodelare a proceselor de lucru pe baza incidentelor
colectate si a recomandarilor departamentului Risc Operational cu
privire la produsele gestionate asigura implementarea modificarilor
aduse in fluxul de lucru aferent produsului pentru care sunt
responsabili agrearea indicatorilor de risc si a pragurilor de
atentie aferente, impreuna cu analistul de risc operational si cu
departamentele de business support asigura evaluarea anuala a
riscului operational prin intocmirea profilului de risc sau a
matricei de risc pe produs/ grup de produse Managerii de business
support sarcini si responsabilitati:urmarirea incidentelor si
pierderilor operationale,oferirea suportului in definirea si
monitorizarea indicatorilor de risc aferenti procesului pentru care
sunt reponsabili,asigura suport in remodelarea proceselor de lucru.
Analistul de risc operational
9
Printre resposanbilitatile analistului de risc operational se
numara masurarea riscului, agregarea riscului la nivelul intregii
organizatii, identificarea zonelor de risc, etc. Cele mai
importante sarcini si responsabilitati ale analistului sunt:
colectarea periodica a incidentelor de risc operational,
centralizarea si analizarea lor definirea indicatorilor de risc
impreuna cu proprietarii de produs, si stabilirea pragurilor de
atentie stabilirea impreuna cu proprietarii de produs a masurilor
de optimizare a proceselor de lucru dezvoltarea metodologiei de
lucru raportarea catre Comitetul de Risc asigurarea suportului
pentru responsabilii de risc operational in desfasurarea
activitatilor de gestionare a riscului intr-un mod unitar si
structurat asigurarea suportului pentru implementarea
instrumentelor de management al riscului operational asigura un
mediu si o cultura de constientizare a riscului operational prin
asigurarea trainingului si prin oferirea de feed-back pe baza
datelor colectate Aceasta activitate va fi in mod obligatoriu
independenta din punct de vedere functional de zona de activitate
in care riscurile sunt gestionate. Comitetul de Risc Comitetul de
Risc reprezinta comitetul de guvernanta catre care se raporteaza
aspectele semnificative din activitatea departamentului de Risc
Operational si cu care are autoritate de decizie in problemele de
risc operational prezentate. Materialul referitor la riscul
operational va fi pregatit de catre departamentul Risc Operational
si distribuit membrilor cu cel putin o zi lucratoare inainte de
sedinta Comitetului de Risc. Structura organizatorica Prima linie
de aparare impotriva riscului operational este reprezentata de
responsabilii pentru gestionarea riscului operational. Conducerile
unitatilor sunt direct responsabile pentru implementarea unui
proces solid si comprehensiv de management al riscului operational.
A doua linie de aparare este reprezentata de un departament
independent de risc operational sustinut activ de departamente
specializate in cazul in care sunt necesare cunostinte specifice
(IT&C, echipa responsabila pentru planul de continuare a
activitatii Business Continuity Plan, etc) Departamentul de audit
nu va fi parte din procesul curent de management al riscului
operational, iar responsabilitatea lui consta exclusiv in
revizuirea si controlarea acestui proces in mod independent. Metode
de masurare a riscului Masurarea riscului a devenit tot mai
complexa si mai cantitativa. Un cadru solid al administrarii
riscurilor trebuie sa cuprinda diverse metode. Metodele folosite
trebuie sa surprinda riscurile si sa permita agregarea riscurilor
la diverse nivele si structurarea lor dupa diverse criterii, ca de
exemplu pe produse, pe arii geografice sau tipuri de riscuri. In
prezent, de exemplu la nivelul Centralei Bancii se foloseste
abordarea parametrica pentru riscul de piata (pentru riscul de
credit se foloseste distributia pierderilor). Masurarea riscului de
piata necesita informatii adecvate despre pozitiile curente,
conditiile din piata, si caracteristicile instrumentelor. Trebuie
sa existe un control adecvat asupra tuturor elementelor din
procesul de masurare si monitorizare a riscului de piata, inclusive
adunarea si transmiterea datelor despre pozitii, factori si
conditii de piata, premise cheie, parametri utilizati, calcularea
indicatorilor de risc, si raportarea expunerilor de risc prin
unitati corespunzatoare din punct de vedereal autoritatii si
responsabilitatii.
10
Market risk a ents Marketprice m ovemin the
pastStandard-Normal-Distribution
Credit riskDefaultof counterparties and rating
downgradesLog-Normal-Distribution
Operational RiskLosses due to errors, fraud,... inthe
pastVarying Distributions
Value at Risk
expected/ unexpected losses ( Credit VaR)
Losses and/ or higher costs
Total Risk Economic Capital
Capitalul economic poate fi definit ca si capitalul necesar unei
tranzactii sau activitati/business pentru a acoperi riscul economic
al acesteia, asa cum este perceput de catre banca. Acest indicator
de risc poate fi de asemenea utilizat pentru masurarea performantei
ajustata cu riscul aferent, prin compararea venitului cu riscul
aferent (de exemplu RAROC si RORAC). Capitalul economic poate fi
definit ca o rezerva pentru pierderi neanticipate, inclusiv cele
care nu sunt incluse in bilant (ca de exemplu pierderea potentiala
legata de o pozitie in derivative sau de o garantie), in functie de
firma. Conceptul de pierdere neanticipata se refera la pierderea
legata de valoarea de piata, si nu la rezultatele contabile. Acest
concept se regaseste si in VaR. Definirea Valorii-la-Risc
(Value-at-Risk, VaR) Riscul este incertitudinea cu privire la
veniturile viitoare. VaR masoara cat ar putea sa piarda o
firma/business intr-o anumita perioada de timp. VaR poate fi
aplicat unei singure linii de activitate (business), poate fi
folosit pentru comparatii intre mai multe linii de activitate si
poate fi folosit pentru agregarea mai multor linii de activitate.
VaR reprezinta pierderea potentiala pentru un portofoliu datorata
miscarii adverse a pietei intr-un anumit interval de incredere (de
ex. 99%) si pentru o anumita perioada de detinere (de ex.1 zi). VaR
nu reprezinta pierderea maxima si nu contine informatii despre
pierderea maxima. In plus, VaR nu reprezinta pierderea
anticipata/asteptata. VaR este folosit pentru ca reduce mai multe
riscuri de piata intr-un singur numar sau un numar mic de
statistici. Totusi, rezultatele VaR sunt foarte dependente de
premisele, algoritmii de calcul si metodele folosite. VaR nu ne
arata cu certitudine ca pierderea potentiala va fi intr-un anumit
interval de incredere (de ex. 99%); VaR estimeaza pierderea
potentiala pe baza unui set specific de premise. O alta limitare a
VaR este urmatoarea: nu estimeaza corect impactul variatiilor mari
din piata. Pentru a raspunde acestor limitari in legatura cu
calcularea VaR bancile trebuie sa foloseasca si scenarii de
stres/criza (stress testing a se vedea mai jos). Folosirea unor
scenarii de criza este foarte utila pentru a adresa punctele slabe
legate de utilizarea VaR, deoarece acestea se axeaza conditii de
criza (worst case scenarios) care pot fi in afara intervalului de
incredere. Intervalul de incredere11
Intervalul de incredere (sau probabilitatea) arata cat de des
estimarea data de model va fi depasita in realitate. Utilizarea
unui interval de incredere de 99% inseamna ca, daca modelul este
corect, se anticipeaza ca pierderea din realitate va fi mai mare
decat VaR intr-o singura zi pe parcursul unei perioade de 100 de
zile. Un interval de incredere de 95% inseamna ca rezultatele din
realitate vor depasi estimarea modelului de cinci ori intr-un
interval de 100 de zile (sau o data la 20 de zile, sau o data pe
luna). Definitia standard a VaR nu ne da informatii despre forma
distributiei rezultatelor; ne arata doar probabilitatea ca
pierderea sa fie mai mare decat VaR. Pe masura ce intervalul de
incredere este mai aproape de 100% vor exista mai putine evenimente
care sa nu fie acoperite de VaR. Cu alte cuvinte, un interval de
incredere de 99% este mai conservator decat unul de 95%.
Intervalele de incredere sunt exprimate de multe ori ca numar de
deviatii standard (de ex. exista probabilitatea ca rezultatele
actuale sa depaseasca estimarea modelului daca preturile se
modifica cu mai mult de doua deviatii standard, ceea ce reprezinta
aproximativ un interval de incredere de 95%). Intervalul de
incredere este foarte important pentru interpretarea nivelului
expunerii si marimii limitelor de risc. Alegerea unui anumit
interval de incredere trebuie sa fie in concordanta cu scopul
masurarii si structurii limitelor. De exemplu, bancile care aleg un
interval de incredere mai mic ar trebui sa-si micsoreze si limitele
de risc, in conditiile in care apetitul de risc ramane neschimbat.
Perioada de detinere Perioada de detinere reprezinta perioada de
timp pentru care se modeleaza pierderea pentru portofoliu. De
obicei se presupune ca portofoliul nu se modifica in perioada de
detinere. Alegerea perioadei de detinere depinde de frecventa
tranzactiilor si impactul lor asupra portfoliului si perioada de
timp necesara pentru inchiderea pozitiei (lichidarea portfoliului).
Serii de date Pe langa intervalul de incredere si perioada de
detinere, in modelele VaR prezinta importanta si urmatoarele:
Seriile de date; Ponderarea datelor; Sursele folosite pentru
construirea bazelor de date; Frecventa actualizarii bazelor de
date; Pentru modelele utilizate pentru masurarea riscului, bancile
trebuie sa aleaga seriile de date care vor sta la baza calcularii
volatilitatilor si corelatiilor. In acest sens trebuie luate in
considerare sursele, orizontul de timp, frecventa actualizarii si
momentul din zi folosit pentru actualizare. Seriile de date pot fi
obtinute prin utilizarea informatiilor istorice sau din asteptarile
bazate pe ratele de piata curente. Desi fiecare modalitate prezinta
avantaje in functie de conditiile din piata, informatiile istorice
sunt utilizate de cele mai multe ori. Alegerea unui
orizont/perioade de timp pentru strangerea datelor depinde de
relevanta perioadelor anterioare in conditiile de piata curente si
de felul in care vor fi considerate evenimentele de piata recente.
Daca piata este mai volatila, utilizarea unui orizont de timp mai
mare poate sa subevalueze riscul deoarece indicatorul de risc va fi
ajustat mai incet. Un orizont de timp mai scurt va face ca
indicatorul de risc sa se ajusteze mai repede la noile conditii din
piata. Un alt punct de luat in seama in selectarea datelor este
excluderea anumitor date, ca de exemplu datele care reprezinta
evenimente cu o probabilitate scazuta. Includerea unor astfel de
date ar supraevalua riscul in conditii de piata stabila. Pe de alta
parte, neincluderea unor date istorice care reflecta o volatilitate
mai mare a pretului poate conduce la subestimarea riscului.
Frecventa de actualizare a datelor este un alt punct de luat in
seama. Frecventa trebuie sa fie suficient de mare pentru a produce
un set de date statistice corespunzator. In plus, trebuie luat in
considerare si momentul zilei in care sunt colectate datele (de ex.
sfarsitul zilei, in timpul zilei, pretul cel mai mare sau mai mic).
In procesul de selectare a parametrilor seriilor de date nu exista
un singur raspuns corect. Relevanta rezultatelor depinde de
conditiile de piata.
12
Agregarea Pentru consolidarea rezultatelor trebuie luate in
considerare mai multe puncte. Un punct important il reprezinta
determinarea corelatiilor pe diferite piete (de ex. piata valutara)
si intre diferite piete (de exemplu intre cursurile de schimb si
ratele dobanzii). Coeficientul de corelare care se modifica in
functie de legatura existenta intre miscarile a doua variabile ale
riscului de pret reprezinta masura in care cele doua variabile se
modifica in acelasi mod. Coeficientul este cuprins intre 1 si +1.
Cu cat legatura intre doua variabile este mai puternica cu atat
coeficientul este mai aproape de 1 sau 1. Coeficientii de corelare
se pot calcula pe baza datelor istorice sau pe baza asteptarilor
deduse din conditiile de piata curente. Felul in care bancile
utilizeaza corelatii in sistemele de administrare a riscurilor
variaza foarte mult. De aceea rezultatele masurarii riscului pentru
acelasi portofoliu pot fi diferite in functie de premisele in
legatura cu corelatiile. De cele mai multe ori corelatiile sunt
utilizate in cadrul unei anumite piete. Datorita limitarilor impuse
de sisteme de calcul, corelatiile intre piete se folosesc mai
putin. Cu privire la corelatii trebuie spus ca acestea pot fi
instabile daca piata este mai volatila. In general utilizarea unor
corelatii mai mici va fi reflectata intr-un risc redus al
portofoliului. In acelasi timp insa folosirea unor corelatii mai
mici va atrage o subestimare a riscului in conditiile unor piete
mai volatile. Daca o banca foloseste corelatii pentru agregarea
riscurilor, analiza va trebui sa tina seama de date actualizate in
mod regulat. Pentru consolidarea expunerii la nivel de institutie,
se presupune frecvent ca expunerile nu sunt corelate. Daca se face
aceasta presupunere, ca expunerile nu sunt corelate (corelatiile
sunt egale cu zero), pentru agregare se foloseste metoda radacinii
patrate a sumei patratelor, aceasta reprezentand o metoda
statistica larg utilizata pentru agregare. O metoda alternativa
este utilizarea sumei simple, in acest caz plecandu-se de la
premisa ca corelatiile sunt perfect pozitive (egale cu 1). In plus,
poate fi utilizata si o combinatie de metode de masurare a riscului
care se bazeaza pe caracteristicile instrumentelor. De exemplu,
riscul ratei dobanzii aferent pozitiilor in titluri cu rata fixa
care este masurat prin metoda varianta/covarianta poate fi agregat
cu riscul ratei dobanzii aferent pozitiilor pe optiuni care este
masurat prin metoda simularii. Ceea ce face ca agregarea sa fie
posibila este intervalul de incredere folosit. Pentru dezvoltarea
unui indicator de risc la nivel consolidat trebuie sa se faca
cateva concesii. Acestea sunt importante mai ales in cazul unor
unitati de tranzactionare descentralizate, unitati in cateva tari
sau zone ale globului, sau in cazul utilizarii mai multor sisteme
computerizate (adesea datorita fuziunilor). Cu toate acestea,
aceste probleme pot fi depasite. Timpul este un factor important
insa. Datorita complexitatii unor produse si a necesarului de
calcule, sunt necesare aproximari si compromisuri pentru a obtine o
estimare a riscului la nivel agregat. Banca trebuie sa-si evalueze
permanent presupunerile facute si descrierile simplificate ale
pozitiilor. Cerintele cu privire la datele necesare ar trebui
incluse in planurile IT pe termen lung. Alte premise in legatura cu
calcularea VaR De multe ori pentru calcularea VaR se fac
urmatoarele presupuneri: Cerinta de stationaritate (stationarity):
o fluctuatie a pretului de1% poate apare in orice zi cu aceeasi
probabilitate. Independenta: fluctuatiile zilnice sunt
independente; o reducere cu x% a pretului intr-o zi nu anticipeaza
in nici un fel miscarea din ziua urmatoare. Consistenta in timp:
premisele facute pentru o perioada se mentin si pentru un orizont
de timp care include mai multe perioade. Distributia: fluctuatiile
zilnice formeaza o distributie normala cu media zero si deviatia
standard de 100bp (puncte de baza sau basis points). Calcularea VaR
necesita cateva presupuneri cu privire la valorile viitoare ale
portofoliului. Exista cel putin trei modalitati pentru a calcula
variatia pretului de la ziua T la ziua T+1: Modificarea absoluta:
St+1 St Variatia simpla: St+1/St13
Metoda compusa - continuu (continuously compounded return):
ln(St+1/St) Calcularea variatiei prin metoda absoluta nu respecta
cerinta de stationaritate. De exemplu, cursul de schimb JPY/USD in
doua perioade de timp in care cursul a fost 180JPY/USD si respectiv
90JPY/USD: o modificare de 2 JPY are aceeasi probabilitate de a se
intampla la nivelul de 180JPY/USD si la nivelul de 90 JPY/USD?
Variatia simpla respecta cerinta de stationaritate, dar nu este in
concordanta cu cerinta privind consistenta in timp. A treia metoda
este in concordanta si cu cerinta de consistenta in timp. Exista o
exceptie de la folosirea metodei compus-continuu in locul metodei
modificarii absolute pentru calcularea VaR. Aceasta exceptie se
refera la ratele de dobanda, ca de exemplu ratele de dobanda
aferente titlurilor cu discount, randamentul pana la maturitate
(yield to maturity), spread-uri pentru contracte swap, spread-uri
de credit, etc. Cand se masoara variatia ratei dobanzii pentru
calcularea VaR se masoara variatia absoluta a ratei respective. O
reducere a ratei dobanzii pentru titlurile cu discount cu
maturitate de trei luni de la 20% pe an la 19,5% pe an va fi
masurata ca o modificare de 50bp. Calculele VaR trebuie ajustate
pentru a tine cont si de efectul duratei (duration, D). O
modificare de 1% in factorul de risc (rata dobanzii) nu inseamna
neaparat o modificare de 1% a valorii pozitiei, ci mai degraba o
modificare a valorii de D%. De exemplu, sa luam in considerare un
portofoliu de titluri guvernamentale de 1.000.000 USD cu o durata
de 3 ani si o deviatie standard zilnica de 10bp (sau 0,1%). VaR
este egal cu 2,33 * 0,0010*3*1.000.000 = 6.990 USD. Indicatorul VaR
zilnic poate fi utilizat pentru calcularea VaR pentru o anumita
perioada de timp o saptamana (5 zile), o luna sau un an. Metoda
radacinii patrate este folosita in acest sens. Conform acestei
metode VaR pentru un anumit numar de zile N este egala cu radacina
patrata din N inmultit cu VaR zilnica (SQRT(N) * VaR zilnica).
Astfel VaR pentru 1 saptamana este egal cu SQRT(5) * (VaR zilnica).
Diversificarea si VaR (exemplu) Efectul diversificarii este
ilustrat mai jos: Sa presupunem o pozitie in doua valute: O pozitie
long de 100 miliare ROL pe USD O pozitie short de100 miliarde ROL
pe EUR Aceasta pozitie poate fi interpretata ca un pariu pe
aprecierea relativa a USD fata de EUR. Pentru a calcula riscul
pozitiei se pleaca de la urmatoarele premise: Fluctuatiile sunt
distribuite normal avand media de zero si deviatia standard de 64bp
pentru USD si 29bp pentru EUR; Un interval de incredere de 99%. Ca
urmare VaR1% corespunzator fiecarei pozitii poate fi calculat.
Pentru pozitia pe EUR o fluctuatie de 2,33 ori deviatia standard
(corespunzatoare intervalului de incredere de 99%) este echivalenta
cu o miscare de 2,33 x 29bp = 68bp, iar pentru pozitia pe USD este
echivalenta cu o miscare de 2,33 x 64bp = 149bp. Ca urmare, VaR1%
exprimat in ROL pentru aceste pozitii este: 1,49 miliarde ROL (100
miliarde ROL x 0,0149) pentru pozitia pe USD si 0,68 miliarde ROL
pentru pozitia pe EUR. Riscul intregului portofoliu nu este dat de
insumarea VaR corespunzatoare fiecarei pozitii. (1,49 miliarde +
0,68 miliarde = 2,17 miliarde ROL). Probabilitatea de a pierde bani
din ambele pozitii este mica. Corelatia intre cursurile ROL/USD si
ROL/EUR trebuie luata in considerare. Pentru a calcula VaR la nivel
de portofoliu se aplica urmatoarea formula: ROL VaR = SQRT(VaR12 +
VaR22 + 2Correl12VaR1*VaR2) Presupunand ca corelatia este 0.08897,
VaR la nivel de portofoliu este: VaRp = SQRT(1,492 + (-0,68)2 + 2 x
(-0.08897) x (1,49) x (-0,68)) VaRp = 1.69 miliarde ROL Este o mare
diferenta intre riscul nediversificat, 2,17 miliarde ROL, si riscul
diversificat, 1,69 miliarde. Utilizarea masurii de risc
nediversificat pentru cerintele de capital inseamna ca se pleaca de
la premisa ca exista corelatii perfect positive intre diverse
pozitii, premisa care nu este corecta pentru portofolii
diversificate. VaR nediversificata presupune ca toate preturile se
misca in directia adversa simultan, ceea14
ce nu se intampla in realitate. O alta abordare ar fi sa plecam
de la premisa ca exista corelatii zero, ceea ce inseamna utilizarea
metodei radacinii patrate din suma patratelor. Modele de risc de
piata Cele trei metode de calculare a VaR sint descrise pe scurt
mai jos: Metoda varianta/covarianta sau parametrica
(variance/covariance) VaR delta-normal Metodologia standard
RiskMetrics cuantifica pozitiile prin maparea fluxurilor de numerar
ale tuturor tranzactiilor. Se presupune ca distributia variatiilor
in legatura cu aceste pozitii este normala. Modificarea valorii
fluxurilor este aproximata de multiplicarea valorii fluxului cu
variatia. Maparea fluxurilor poate fi foarte laborioasa si nu se
refera si la alte riscuri, altele decat cele referitoare la pret si
rata dobanzii. Metodologia delta-normal este putin mai generala
decat metodologia standard RiskMetrics, care ia in considerare
factorii de risc si nu maparile de fluxuri pentru masurarea
riscului. Se presupune ca factorii de risc formeaza o distributie
normala multivariata si reprezinta derivata de ordin 1. De aceea
modificarea valorii portofoliului este lineara, iar pozitia pe
fiecare factor de risc si calcularea VaR arata identic cu abordarea
RiskMetrics, cu toate ca premisele sunt diferite. VaR delta-gamma
Exista doua astfel de metodologii VaR. In ambele cazuri,
sensitivitatea portofoliului este reprezentata de derivata de ordin
unu si doi in legatura cu factorii de risc. Factorii de risc delta
si gamma sunt utilizati pentru calcularea primelor patru momente
ale distributiei variatiilor portofoliului. O anumita functie a
distributiei normale este aleasa pentru a corespunde acestor
momente. Procentul (percentile) distributiei normale poate fi
transformat apoi in procentul distributiei reale prin multiplicarea
volatilitatii cu cuantila distributiei normale standard pentru a
obtine modificarea varibilei normale, si apoi prin multiplicarea
pretului spot cu emofificare se obtine miscarea in sus si prin
impartirea la emofificare se obtine miscarea in jos. Simularea
istorica In comparatie cu celelalte doua metode, simularea istorica
implica mai putine cerinte de implementare. Pe baza premisei de
stabilitate in viitorul apropiat aceasta metoda ia in considerare
modificarile istorice ale factorilor de piata care sunt relevante
pentru pozitiile curente. In acest sens exista trei etape:
Generarea unui set de variatii istorice a factorilor de risc. Se
calculeaza variatiile absolute sau relative, de exemplu pentru 250
zile. Calcularea variatiei valorii portofoliului pentru fiecare
variatie istorica. Variatiile istorice se aplica fiecarei perioade
pentru a obtine valori pentru toate datele. Aceasta calculatie a
variatiei valorii portofoliului inseamna reevaluarea completa a
intregului portofoliu pe baza sensitivitatii la fiecare factor de
risc (delta, gamma, vega) sau folosirea interpolarii (pe baza unor
tabele de sensitivitate precalculate). Calcularea VaR. Deoarece s-a
determinat intreaga distributie a variatiilor portofoliului,
procentul necesar poate fi obtinut direct din tabelul referitor la
rezultatele simularii sau se poate modela distributia variatiei
portofoliului, iar variatiile in valoarea portofoliului pot fi
deduse in functie de intervalul de incredere folosit. Avantajul
principal al simularii istorice este dat de faptul ca este o metoda
complet ne-parametrica; simularea istorica nu depinde de nici o
presupunere legata de distributia factorilor de risc. Caracterul
nonparametric inseamna de asemenea si ca volatilitatile si
corelatiile nu trebuie estimate deoarece sunt reflectate de setul
de date. Un dezavantaj major al acestei metode este ca istoria nu
se repeta, ca nu acopera variatiile in structura pietei si ca nu
include si evenimente extreme. Simularea Monte Carlo Aceasta metoda
are cateva caracteristici comune cu simularea istorica. Cu toate
acestea simularea Monte Carlo este un model care foloseste un set
de variabile random pentru a genera mai multe scenarii pentru
fiecare factor de risc. Fiecare scenariu simulat are toate datele
de piata necesare pentru reevaluarea portofoliului. Valorile
portofoliului (una pentru fiecare scenariu) pot fi apoi utilizate
pentru a calcula VaR15
asa cum s-a descris in simularea istorica. Crearea unui model
care sa cuprinda toti factorii de risc care influenteaza
portofoliul respectiv presupune existenta unei tehnologii
computerizate. Simularea Monte Carlo implica trei etape:
Specificarea tuturor factorilor de risc relevanti si estimarea
parametrilor aferenti cum ar fi valorile anticipate,
volatilitatile, si corelatiile; Construirea scenariilor de pret
prin folosirea unei metode de generare a unor numere aleatoare;
Evaluarea portofoliului pentru fiecare scenariu. In fiecare
scenariu se genereaza un set de valori pentru factorii de risc care
este utilizat in modelele de pret pentru fiecare titlu din
portofoliu. Acest proces este repetat de un numar foarte mare de
ori pentru a obtine o distributie a variatiei portofoliului pentru
o anumita perioada de timp. Aceasta etapa este similara simularii
istorice, cu exceptia faptului ca simularea Monte Carlo poate
genera un numar mai mare de scenarii. Indicatorul VaR pentru un
interval de incredere de 99% poate fi apoi obtinut distanta dintre
zero si procentul de 1% al distributiei. Modele pentru riscul de
participatie Riscul de participatie poate fi tratat ca fiind risc
de piata sau risc de credit, in functie de strategia bancii in
legatura cu participatia respective. Ca urmare, VaR pentru riscul
de participatie se calculeaza pe baza unui model de risc de credit
sau de piata. Evaluarea modelelor de masurare a riscului de piata
In acest sens ar trebui combinate validarea, independenta,
calibrarea, si back-testing-ul, care arata potentialele puncte
slabe ale modelelor de masurare a riscului de piata. Acestea sunt
decrise mai jos. Validarea Validarea este procesul prin care 1) se
evalueaza logica interna a modelului (se verifica si acuratetea
matematica), 2) se compara predictiile modelului cu evenimentele
ulterioare, si 3) se compara modelul cu alte modele existente,
interne sau externe (daca este posibil). Modelele noi, atat cele
interne cat si cele cumparate de la furnizori externi, trebuie sa
fie validate. Evaluarea este mai intensa pentru modelele dezvoltate
intern intrucat acestea nu sunt testate in afara bancii. Frecventa
validarii modelelor depinde de schimbarile care afecteaza riscul
sau preturile si procesul de control existent. Modificarea
conditiilor de piata care afecteaza riscul si pretul, si ca urmare
modelul, ar trebui sa indice nevoia de validare. Politicile de
administrare a riscurilor ar trebui sa prezinte scopul validarii,
frecventa, cerintele de documentatie, si raspunsurile conducerii.
Politicile ar trebui sa ceara cel putin evaluarea algoritmilor
semnificativi si a premiselor inainte de a folosi modelul si mai
apoi evaluarea modelului dupa cum se schimba conditiile din piata.
Evaluarile interne trebuie realizate de unitati independente fata
de unitatile care utilizeaza modelele, daca este posibil. Evaluarea
poate, daca este necesar, sa fie suplimentata de revizuiri externe,
ca de exemplu experti in modele si tehnici pentru administrarea
riscurilor. Calibrarea Calibrarea se face in doua etape. Mai intai,
se verifica ca modelul are o logica interna riguroasa. In etapa a
doua se observa preturile pietei pentru a ajusta parametrii
modelului. De exemplu, daca rezultatele modelului sunt sub
preturile pietei pentru caps si floors, se poate ca volatilitatea
folosita de model sa fie sub volatilitatea pietei. Ajustarea
repetata a volatilitatii parametrilor modelului pina cand acestia
vor corespunde cu preturile pietei se numeste convergenta la piata
(convergence to market). Back testing-ul Tehnicile de verificare a
acuratetei modelelor VaR sunt numite si verificari ale realitatii
si sunt importante pentru institutiile de reglementare si pentru
administratorii de risc. Aceasta procedura are rolul de a verifica
ca rezultatele modelului VaR nu supraevalueaza si nici nu
subestimeaza riscul. Comitetul Basel recomanda utilizarea
back-testing-ului pentru verificarea acuratetii in legatura cu
rezultatele VaR. In acest process ar trebui evitata utilizarea
rezultatelor VaR care se bazeaza pe intervale de incredere mari
acestea pot face ca pierderile actuale mai mari decat rezultatele
VaR sa fie foarte rare; in plus, perioada necesara pentru obtinerea
unui set de date care sa contina suficiente astfel de excese in
vederea obtinerii unor rezultate semnificative este mai indelungata
(Kupiec 1995). Cu cat intervalul de incredere este mai mic, cu atat
mai multe informatii sunt disponibile despre metodele folosite
pentru masurarea riscului.16
Calcularea VaR presupune ca portofoliul nu se schimba in timpul
perioadei de detinere. In practica se fac noi tranzactii, apar noi
comisioane si diversele titluri sunt tranzactionate la un pret mai
mare sau mai mic decat pretul mediu. In principiu, exista doua
modalitati pentru back-testing: Compararea VaR cu rezultatele
murdare (dirty P&L), care includ aspectele mentionate mai sus;
Compararea VaR cu rezultatele curate/ipotetice (clean/hypothetical
P&L). Pentru calcularea rezultatelor curate valoarea de piata a
unei pozitii este calculata de doua ori in ziua de tranzactionare
si in ziua urmatoare (la pretul nou). Aceasta solutie este mai
buna, dar presupune eforturi suplimentare. Aceasta abordare este
preferata. Testarea la stres/in conditii de criza (stress testing)
Aceasta testare arata impactul unui eveniment ipotetic sau a unui
scenariu specific asupra portofoliului. Aceasta testare este
necesara deoarece presupunerea facuta in legatura cu distributia
standard normala nu exista in realitate si rezultatele VaR nu ne
dau informatii despre pierderea potentiala la extremitatile
distributiei. Testarea in conditii de criza completeaza rezultatele
obtinute prin modelul VaR si are semnificatii diferite. Rezultatele
ne arata care este pierderea potentiala in cazul unui eveniment
specific, dar nu ne arata (si nici nu are ca scop) probabilitatea
aparitiei unui astfel de eveniment. Testarea in conditii de criza
incepe cu definirea unui set de scenarii ipotetice si acestea pot
fi grupate astfel: Scenariu stilizat o modificare simulata a ratei
dobanzii, a cursului de schimb, pretului unei actiuni sau marfuri.
Aceste scenarii pot varia de la modificari relativ moderate pina la
modificari extreme, iar acestea pot fi exprimate in valoare
absoluta, in valoare relativa sau in unitati de deviatie standard
(modificarea pretului este impartita la deviatia standard istorica
a pretului respective). De exemplu, unele scenarii se refera la o
modificare paralela a curbei randamentelor de +/-100 bp, variatia
anumitor rate de dobanda cu 25bp, variatia unui indice cu +/-10%,
variatia cursului de schimb cu +/-6%, modificarea volatilitatii cu
+/-20%. Evenimente reale extreme se refera la evenimente extreme
care au avut loc in realitate intr-o anumita perioada de timp. In
practica, implementarea include colectarea datelor de-a lungul
timpului, identificarea variatiei maxime si in final utilizarea
acesteia. Evenimente ipotetice singulare (one-off) in acest caz se
considera cateva evenimente imaginare si consecintele acestora.
Unele evenimente ipotetice nu sunt evidente intotdeauna si necesita
cunostiinte in diverse domenii (de exemplu politica, domeniul
juridic, etc). Evaluarea efectelor fiecarui scenariu asupra
preturilor tuturor instrumentelor trebuie luata in consideratie.
Elementul cheie este senzitivitatea pozitiilor respective la
diversi factori de risc in legatura cu care s-au facut scenariile
ipotetice. Aceasta analiza ar trebui sa arate vulnerabilitatea
portofoliului (si a rezultatelor VaR) la o varietate de riscuri mai
putin vizibile. Exemple in acest sens pot fi pericolul unei
variatii mari in piata (cu toate ca pozitiile sunt acoperite
impotriva riscului unei variatii mici in piata), consecintele
modificarii volatilitatii, dependenta de anumite corelatii, etc.
Definirea capitalului de risc Una din functiile primare ale unui
departament de Risk Management este protejarea capitalului bancii
si in acelasi timp asigurarea ca banca poate sa-si asume riscul
necesar generarii unei profitabilitati rezonabile. Legarea
strategiei de afaceri de strategia de administrare a riscurilor
permite bancii sa-si stabileasca apetitul de risc. Apetitul de risc
arata natura si nivelul riscurilor care sunt acceptabile pentru
banca si pentru diferitele segmente de activitate ale bancii. Dupa
ce se defineste marimea riscului pe care banca doreste sa si-l
asume, banca determina si riscul pe care poate sa si-l asume. Ca
regula, nivelul maxim al riscului pe care banca poate sa si-l asume
este limitat de capitalul pe care trebuie sa-l mentina datorita
cerintelor legale si pentru mentinerea rating-ului, cat si de cel
stabilit prin schema de alocare a capitalului economic. Toate
acestea reprezinta limitari ale riscului pe care banca poate sa
si-l asume. In plus banca trebuie sa-si monitorizeze cerinta de
capital conform legilor in vigoare.17
Factori care influenteaza marimea capitalului:
Riscul
Capitalul conf. legii
Actionarii wner Marim ea capitalului
Capitalul economic Capitalul economic stabilit prin
metodologiile de alocare interna a capitalului este important in
definirea apetitului de risc. Capitalul economic reprezinta nivelul
capitalului necesar acoperirii pierderilor neanticipate pentru
anumite intervale de incredere. Definitia capitalului economic:
Este capitalul necesar pentru acoperirea pierderilor neanticipate
anuale pe baza probabilitatii de default corespunzatoare
rating-ului pe care banca il are in vedere. Capitalul economic este
capitalul minim necesar si ca urmare este o masura de risc la
nivelul unui an, (si aproape intotdeauna) VaR ajustata la nivelul
unui an. Pe baza rating-ului pe care Centrala Bancii il are in
vedere, intervalul de incredere este de 99,95% (1 este rata de
default corespunzatoare rating-ului urmarit de banca). Deoarece VaR
reprezinta o masura a capitalului economic care trebuie tinut
pentru a acoperi riscul, indicatorul VaR al unui segment de
activitate poate fi utilizat pentru masurarea rezultatelor
segmentului de activitate ajustate cu capitalul de risc. In functie
de scopul utilizarii indicatorului de performanta, se poate calcula
VaR pentru un singur segment de activitate, sau VaR marginal pentru
un segment de activitate ca parte a unei intregi institutii, luand
in considerare reducerea capitalului de risc datorata
diversificarii. Datorita utilizarii unor metode comparabile (VaR)
pentru toate tipurile de riscuri exista compatibilitate orizontala
si verticala (de exemplu este posibila transformarea in indicator
VaR 99% pentru 1 zi). Pe baza alocarii interne a capitalului, care
arata si nivelul capitalului economic banca poate sa stabileasca si
capacitatea de asumare a riscului. Capacitatea de asumarea a
riscului reprezinta limita superioara pentru riscurile
operative.
18
(Rezerva de capital
Lim totala de risc a bancii ita
Capital(econom ) ic
Capital Economic(VaR anualizat 99,95% )
totala
utilizarea a lim itelor de risc
Capacitate de asumare a risculuiProfituri Operationale
Nivelul
(de ex.. VaR 99% )Pierderi asteptate
riscului
Capacitatea de asumare a riscului (risk taking capacity, RTC)
Asa cum s-a mentionat mai sus, RTC trebuie sa acopere VaR calculat
pe baza unui interval de incredere de 99%. In plus, perioada de
detinere este stabilita in functie de natura activitatii, de
exemplu 1 an pentru riscul de credit, 10 zile pentru portofoliile
de tranzactionare. RTC este alcatuita din profitul operational,
surplusul de capital si unele rezerve. Acestea pot fi utilizate
pentru acoperirea riscului fara a reduce activitatea existenta.
Deoarece profitul operational este inclus in RTC, pierderile
asteptate trebuie incluse in VaR. Capacitatea de asumare a
riscului:Surse primarept. acoperirea riscului - profitul
operational RTC
(probabilitate mare)
Surse secundare pt. acoperirea riscului - rezerve - surplusul de
capital Alte surse pt. acoperirea riscului - rezerve - capital
subscris - capital subordonat +
(probabilitate m edie)
(probabilitate m ica) (probabilitate f. m ica) (de ex. 0,01%
)
Limite de risc Exista trei metode principale de administrare a
riscului intr-o banca si anume: autorizarea, controlul si
stabilirea limitelor. Autorizarea este procesul prin care banca
decide ce produse va oferi, iar controlul arata procesele si
procedurile de executare a tranzactiilor. Totusi acestea au o
utilizare limitata daca nu exista si o limitare a tranzactiilor.
Stabilirea limitelor apare ca un mijloc esential pentru
administrarea riscurilor. Corelatiile si riscul de concentrare:
diversificarea este foarte importanta in administrarea riscurilor.
Banca trebuie sa-si limiteze expunerile pentru a preveni orice
eveniment cu impact major asupra capitalului. Concentrarea poate sa
existe in legatura cu o anumita piata, contrapartida, etc. In
realitate exista o19
tensiune intre tendinta unei institutii de a-si folosi
competentele cheie si avantajul comparativ pe acele segmente de
piata profitabile, ceea ce da nastere la concentrari, si dorinta de
diversificare a veniturilor si expunerilor. Structura limitelor
pentru riscul de piata trebuie sa fie consistenta cu apetitul de
risc al consiliului de administratie si capacitatea sistemului de
masurare a riscului. Banca trebuie sa foloseasca o varietate de
limite pentru a avea o imagine cat mai clara cu privire la
riscurile de piata. Un singur tip de limite este in general
insuficient pentru a controla riscul de piata; diverse tipuri de
limite se completeaza reciproc. Limite VaR consolidate reprezinta
un mecanism de a controla riscul la nivel de banca sau grup.
Traderii au nevoie de limite suplimentare (de exemplu limite pentru
stoparea pierderii) pentru a controla riscul la nivel de serviciu
sau la nivel de portofoliu. Limite VaR Exista o limita de risc
globala in Centrala Bancii, care include riscul de credit, de
piata, de participatie si operational. Aceasta limita se bazeaza pe
un interval de incredere de 99.95 %, si un orizont de timp de 1 an.
In scopul administrarii riscurilor se folosesc si alte intervale de
incredere si orizonturi de timp. In plus, exista o limita si se
calculeaza VaR si la nivel de banca se aplica aceeasi procedura la
nivelul unei singure banci (NWU). Un alt nivel este impartirea
limitelor VaR pe expuneri si pozitii individuale. Limite de
senzitivitate Limitele de senzitivitate, cunoscute si ca limite
notionale, nominale si de expunere, reprezinta limite suplimentare
limitelor VaR. In functie de factorul de risc pot fi utilizate
cateva tipuri de limite: Limite de maturitate sau limite de gap (de
refixare a ratei): au rolul de a reduce riscul de piata prin
limitarea maturitatii si/sau prin controlarea volumului de
tranzactii care maturizeaza sau isi refixeaza pretul/rata intr-o
anumita perioada. Limitele de maturitate sunt folositoare si pentru
controlul lichiditatii. In general aceste limite sunt exprimate ca
volum si/sau valoare pentru o anumita perioada de timp (de ex. o
zi, o saptamana sau o luna). Limitele de maturitate sau gap nu
anticipeaza si nu furnizeaza informatii adecvate despre riscul de
piata. Marimea nominala a expunerii este o masura inadecvata a
riscului deoarece nu surprinde senzitivitatea si volatilitatea
pretului. Limite pentru pozitiile nete sau brute: limitele pentru
pozitii brute restrictioneaza marimea pozitiilor lungi sau scurte
intr-un anumit instrument. Limitele pentru pozitii nete tin cont de
compensarea naturala a pozitiilor lungi si scurte. Limite basis
point (BPV, PVBP, Val01): exprima variatia absoluta a rezultatelor
cand curba randamentelor se modifica paralel cu un punct de baza.
Durata (duration) masoara senzitivitatea valorii actualizate sau a
pretului instrumentelor financiare la variatia ratei dobanzii.
Calculand durata medie ponderata a instrumentelor dintr-un
portfoliu, senzitivitatea la pret a instrumentelor poate fi
agregata pe baza unui singur indicator care transforma pozitiile
nominale intr-o senzitivitate la pret agregata pentru acel
portofoliu. Limite de volum sau notionale: sunt foarte folositoare
pentru controlarea capacitatii operationale si, in unele cazuri, a
riscului de lichiditate. Limitele notionale pot fi foarte
folositoare pentru instrumente ilichide, pentru care VaR este mai
putin relevant datorita frecventei si volatilitatii pretului.
Limitele notionale pot fi folosite pentru a controla intrarea pe
anumite piete derivate. Limitele notionale si de volum nu
reprezinta un indicator adecvat pentru riscul de piata si nu sunt
acceptabile fara alte tipuri de limite. Limitele nominale
reprezinta expunerea totala in legatura cu sursele de risc
(instrumente, piete, contrapartide, etc.). Limita nominala este de
asemenea foarte folosita pentru controlarea riscului de credit. In
functie de activitate si produse exista mai multe tipuri de limite,
ca de exemplu limite de tara, limite comerciale, limite pentru
piata monetara. Limitele sunt impartite apoi pe maturitati, valute
sau o combinatie a acestora. Expunerea legata de acordarea
creditelor este exprimata fie de sumele trase curente (nete) sau de
limita totala a facilitatii asa cum reiese din documentatia
facilitatii. Limitele nominale pot fi folosite cu privire la multe
instrumente tranzactionate, iar expunerea poate fi
considerate20
pe baza ponderata (valoare echivalenta de credit/loan equivalent
amount) de exemplu volumul nominal al instrumentelor derivate este
ponderat cu riscul de piata respectiv. Limite delta: sunt folosite
pentru a combina pozitii spot si pe derivative pe titluri de
capital. Premisa folosita este (pe baza marcarii la piata) miscarea
paralela de 1% pentru intreaga piata. Limite gamma negative: se
foloseste suma gamma pe baza variatiei pietei cu 1% pentru titluri
de capital sau cu 1 punct de baza pentru instrumente cu venit fix
(minus). Pozitie bruta/spread: reprezinta o limita de volum
agregata pentru limitarea pozitiilor. Limite de pozitie
individuale: reprezinta pozitia delta neta maxima intr-un singur
titlu. Limita privind marimea maxima a unei tranzactii: reprezinta
suma maxima pentru o tranzactie. Limita vega: reprezinta limita
pentru indicatorul Vega total pentru derivative. Limite pentru
limitarea pierderii Limita pentru limitarea pierderii reprezinta
totalul rezultatelor realizate si nerealizate pentru o anumita
perioada de timp. Aceasta limita este importanta pentru ca este o
limita de avertizare a conducerii; poate fi definita si ca limita
pierderilor totale anuale inlocuind VaR-ul anualizat pentru
activitatile de tranzactionare in scopul alocarii capitalului
economic. Raportarea riscurilor Obiectivul cheie pentru
departamentul Risk Management este prezentarea clara a
caracteristicilor activitatii firmei, inclusiv riscurile
principale, relatia rezultate-riscuri reflectata de relatia
profitabilitatii activitatilor cu capitalul economic, si impactul
factorilor interni si de piata prezenti si potentiali. Este foarte
important ca datele de risc sa fie transformate in informatii
semnificative pentru administrarea riscurilor care contribuie la
evaluarea si executarea deciziilor de afaceri. Un cadru general
eficient cu privire la raportarea riscurilor se concetreaza pe
generarea informatiilor de administrare a riscurilor care
indeplinesc obiectivele si nevoile unor utilizatori diversi,
printre care top manageri, conducerea executiva si alti utilizatori
interni si externi. Dupa ce datele de risc au fost transformate in
informatii de risc relevante, acestea trebuie livrate diversilor
utilizatori intr-un mod rapid, flexibil si eficient. Rapiditatea
este critica pentru monitorizarea pozitiilor de risc in conditiile
unei piete in continua miscare. Flexibilitatea este importanta
intrucat utilizatorii au perspective diferite in ceea ce priveste
scopul, continutul, frecventa si formatul. Data fiind organizarea
bancii la nivel local cu privire la departamentele de Risk
Management, departamentul Risk Management din Centrala Bancii se
concetreaza pe riscul consolidat al Bancii.
Piata
Categorii de risc FX IR EQ CR ...
ScenariuRisc total pe seg. de activitate Lim pe ita seg. de
activitate
Metoda
Segm ente activitateRisk m anagem ent
Matrice riscuriPozitie totala pe tip de risc Lim pe tip de risc
ita
Controlul integrat al riscurilor21
Personalul si pregatirea Pregatirea permanenta si comunicarea
sunt importante pentru administrarea eficienta a riscurilor. In
permanenta apar lucruri noi cu privire la elementele de risk
management descrise mai sus. Personalul care lucreaza in
administrarea riscurilor trebuie sa fie la current cu noutatile
referitoare la administrarea riscurilor astfel incat administrarea
riscurilor sa fie imbunatatita. In plus este foarte important ca
top management-ul, managerii si cei care realizeaza tranzactii cu
risc sa cunoasca beneficiile administrarii riscurilor la nivel
consolidat. Intelegerea metodologiilor de masurare si alte aspecte
privind administrarea riscurilor permit acestora sa interpreteze
corect analiza de risc, sa ridice intrebari pertinente despre
riscuri si sa includa administrarea riscurilor in deciziile de
afaceri. Comunicarea deschisa si clara este critica pentru a face
ca intreaga firma sa cunoasca rolul si responsabilitatile unitatii
de Risk Management (la nivel local sau de grup) si diversele
initiative. Acest lucru stabileste asteptari corespunzatoare pentru
diverse unitati din firma si ajuta la pastrarea unui echilibru
intre obiectivele conducerii superioare, managerilor, a celor care
isi asuma riscul si risk manageri. Departamentul Risk Management
din Centrala Bancii considera ca este obligatoriu sa existe cel
putin 2 (1+1) risk manageri la nivel local si sa aiba loc o
intalnire anuala cu privire la risk management. In plus, acest
departament ofera anual cursuri de pregatire. Structura
Planificarea & Raportarea Formularea politicii de risc si
procesul de bugetare cu privire la riscuri este un element din
cadrul planificarii anuale. Deoarece planificarea este un proces de
sus-in-jos si de jos-in-sus, aceeasi abordare se aplica si pentru
procesul de bugetare cu privire la riscuri. Pentru a avea succes,
atat managerii segmentelor de activitate cat si risk manageri
trebuie sa fie implicati in formularea, evaluarea si implementarea
strategiilor de afaceri si de administrare a riscurilor. Relatia
intre cele doua parti trebuie sa fie o relatie de parteneriat si de
munca in echipa si nu o interactionare cu caracter advers. Este
important sa aratam ca risk manageri nu trebuie sa aiba aceeasi
parere cu segmentele de activitate. Risk managerii trebuie sa
sprijine segmentele de activitate pentru imbunatatirea intelegerii
riscurilor si pentru asigurarea analizei tuturor riscurilor in
orice tranzactie.
BoardConsulta nta & Raportar e
Decizii privind alocarea capitalului & concepte
Raporta ri Parametr ii
Functiuni Sediu Central Concept Risk Controlli Parametri e,
Management ngg i, Control, Raporta Contabilitate re CFO &
Controll Aprobare Aprobare limite ing .. . Credite Manuale
Agenti eeeee
NWU
NWU
Un sistem eficient de administrare a riscurilor presupune un
echilibru intre aspecte de infrastructura a risk management-ului ca
de exemplu, roluri, responsabilitati, politici, metodologii,
controale si mijloace de informare, si aspecte calitative ca de
exemplu cultura, pregatirea profesionala si intelegerea.
22
Departamentul Risk Management la nivel de Centrala a Bancii are
functie de support pentru a stabili un cadru consolidat pentru
administrarea riscurilor. De asemenea sprijina procesul de alocare
a capitalului si trimite rapoarte de risc conducerii Bancii.
Departamentul Risk Management la nivel de Centrala are
responsabilitate pentru riscuri de piata, credit si operational.
Politicile si procedurile de administrare a riscurilor trebuie
dezvoltate de sus-in-jos pentru a asigura consistenta si pentru a
reflecta obiectivele strategice si apetitul de risc general al
bancii. Aceasta inseamna ca politicile si procedurile pentru
administrarea riscurilor in grup trebuie sa fie sprijinite de
conducerea superioara care trebuie sa contribuie la raspandirea lor
in cultura organizatiei. Riscurile trebuie masurate si consolidate
la nivel de banca si de grup. De aceea datele trebuie colectate la
nivel de grup si consolidate deoarece insumarea VaR calculate de
departamentele locale de Risk Management nu ar fi o metoda
corespunzatoare pentru masurarea riscurilor. In afara de
monitorizarea limitelor aprobate la nivel de banca individuala este
necesar sa se monitorizeze limitele la nivel de grup. Aceste limite
trebuie sa ia in considerare capacitatea de asumare a riscului si
aspectele legale. 3./4. Tinand cont de riscurile de piata, de
credit si operationale ale activitatilor, alocarea capitalului
poate fi facuta tinand cont de strategia de afaceri si relatia
riscuri-rezultate pentru diverse segmente de activitate.
Banca 4 3 2 1 Control riscuri-rezultate Alocare capital Lim
itarea riscurilor prin RTC Identificarea, m asurarea si agregarea
riscurilor
In prezent datele sunt adunate din rapoartele existente care au
fost definite de catre diverse departamente (de ex. Contabilitate,
Treasury/NWB Coordination) in cooperare cu departamentul Risk
Management. Aceste rapoarte sunt trimise departamentului Risk
Management direct (de ex. raportul saptamanal cu privire la
pozitii) sau indirect (de ex. raportul trimestrial pentru
management) si includ date consolidate. Pentru administrarea
riscurilor este esential sa fie stabilita o baza de date care sa
contina cat mai multe informatii despre tranzactiile facute. In
paralel cu imbunatatirea sistemelor si standardelor, departamentul
Risk Management la nivel de Centrala a Bancii va imbunatati
cerintele de date. Sistemul de administrare a riscurilor include si
regulile si regulamentele existente cu privire la structura
limitelor si procesul de aprobare a produselor descrise in alte
manuale. Procesarea Tehnologia Date corecte, complete si
trimise/primite la timp impreuna cu sisteme solide de integrare a
informatiilor sunt o parte integranta a unui program eficient de
administrare a riscurilor. Sistemele de administrare a riscurilor
trebuie sa fie capabile sa includa si sa masoare riscurile majore
la nivel global. Acest lucru inseamna ca datele despre tranzactii
si pozitii, despre contrapartide, despre piata si presupunerile din
modele sunt incluse in sistem in mod corespunzator.23
Centrala Bancii implementeaza o tehnologie pentru administrarea
riscurilor la nivel de Centala, aceasta fiind potrivita afacerilor
si eficienta din punct de vedere al costurilor. Datorita functiunii
de administrare a riscurilor si punctelor comune cu alte initiative
tehnologice din banca, Centrala Bancii dezvolta un sistem de
administrare a riscurilor la nivel Central asa cum este prezentat
mai jos:
Riscuri Manual
Bloom berg
Modul Global Credit
Sistem Global Trezorerie
Departamentul de Risk Management central are rolul de a coordona
aceste eforturi pentru a asigura ca aceste sisteme pot fi integrate
in timp in conformitate cu cerintele Basel II. Referinte &
materiale Departamentul Risk Management la nivel de grup din Viena:
Head Office Function Risk Management; Document Grupul Raiffeisen:
Market Risk Limit Utilization; Document Grupul Raiffeisen: Treasury
Rule Book; Basel Committee on Banking Supervision: The New Basel
Capital Accord, Consultative Document, April 2003; Basel Committee
on Banking Supervision: Performance of Models-Based Capital Charges
for Market Risk, September 1999; Basel Committee on Banking
Supervision: An Internal Model-Based Approach to Market Risk
Capital Requirements, April 1995; Basel Committee on Banking
Supervision: Principles for the Management and Supervision of
Interest Rate Risk, September 2003; Basel Committee on Banking
Supervision: Amendment to the Capital Accord to Incorporate Market
Risks, January 1996 updated to April 1998; Linda Allen, Anthony
Saunders, Jacob Boudoukh: Understanding market, credit, and
operational risk; Federal Reserve System: Trading and Capital
Markets Activities Manual, September 2003; Comptrollers Handbook:
Risk Management of Financial Derivatives, January 1997;
Comptrollers Handbook: Interest Rate Risk, June 1997;
24
Andrew Kuritzkes, Til Schuermann, Scott M. Weiner: Risk
Measurement, Risk Management, and Capital Adequacy in Financial
Conglomerates, 25 November 2002; Francesco Saita: Risk Capital
Aggregation: Risk Managers Perspective; Darryll Hendricks and
Beverly Hirtle: Bank Capital Requirements for Market Risk: The
Internal Models Approach, FRBNY Economic Policy Review/December
1997; Richard Herring, Til Schuermann: Capital Regulation for
Position Risk in Banks, Securities Firms and Insurance Companies,
October 2003; Beverly J. Hirtle: What Market Risk Capital Reporting
Tells Us about Bank Risk, FRBNY Economic Policy Review, September
2003; Constantinos Stephanou: Regulating Market Risk in Banks, A
Comparison of Alternative Regulatory Regimes, The World
Bank/Financial Sector Development Dept., December 1996; Christopher
Marshall, Michael Siegel: Value at Risk: Implementing a Risk
Measurement Standard, Wharton Financial Institutions Center, June
1996; Mentiuni finale - Prin emiterea si aprobarea acestei
Politici, o banca se aliniaza la cerintele stabilite prin Norma
17/2003 si Regulamentul 19/24 din decembrie 2006 emise de Banca
Nationala a Romaniei de indeplinire a cerintelor Noului Acord de
Capital Basel II. Aceasta politica este subiectul revizuirii anuale
materializata prin prezentarea si aprobarea in cadrul Comitetului
de Risc si face obiectul auditarii independente atat interne, cat
si externe. - Privind Regulamentul BNR nr.18/17.09.2009 privind
cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit,
procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si
conditiile de externalizare a activitatilor acestora (publicat in
MO nr.630/23.09.2009)
25
