5. Riscul valutar

Reprezintă pierderea înregistrată de un participant la tranzacţiile economice internaţionale ca urmare a unor fenomene economice, monetare şi valutare ce se pot produce în intervalul cuprins între momentul încheierii contractului (To) şi momentul decontării (T1) şi care afectează cursul de schimb.

Gestionarea factorilor care influenţează riscul valutar se realizează cu ajutorul mai multor procedee şi metode la nivelul economiilor naţionale (nivel macro), la nivelul instituţiilor bancare (nivel mezo) şi la nivelul firmelor (nivel micro).

Factorii de bază care determină riscul valutar au în vedere:

la nivel macro- ritmul creşterii economice- nivelul inflaţiei- situaţia finanţelor publice- situaţia balanţei comerciale şi de plăţi- migrarea capitalului- situaţia rezervei valutare- datoria de stat (internă şi externă)- schimbări în legislaţie- evenimente politice

la nivel mezo- fluctuaţiile ratei dobânzii- nivelul dezvoltării pieţei valutare la vedere şi la termen

- nivelul modernizării decontărilor externe- situaţia economică a clienţilor- nivelul informării operative asupra evoluţiei cursului

valutar- factori subiectivi

la nivel micro- situaţia economică a partenerului comercial- nivelul dezvoltării pieţei valutare la vedere şi la termen- nivelul informării operative asupra evoluţiei cursului

valutar- factori subiectivi

Gestionarea acestor riscuri are în vedere adoptarea de măsuri care să limiteze sau să elimine pierderea ce s-ar putea înregistra la nivelul partenerilor comerciali. Astfel, în practică se delimitează metode (tehnici) contractuale şi metode (tehnici) extracontractuale de acoperire a riscului.

Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar

Constau în clauze ce se includ în contractele internaţionale şi care permit recuperarea parţială sau integrală a pierderii determinată de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb. Includerea acestor clauze echivalează cu recalcularea preţului contractual în situaţia în care fluctuaţia cursului valutar depăşeşte o anumită marjă specificată în contract.

În cazul scăderii cursului valutar între momentul To (încheierea contractului) şi T1 (decontarea contractuală) apare:- risc pentru creditor (exportator) reprezentat de pierderea de valoare, ca diferenţă între nivelul real al creanţei şi valoarea ce urmează a

fi recuperată prin utilizarea viitoare a mijloacelor de plată încasate;- avantaj pentru debitor (importator) care va trebui să facă un efort valoric mai mic pentru a procura mijloacele de plată cu care să îşi

achite datoria iniţială.În cazul creşterii cursului valutar se înregistrează:- risc pentru debitor (importator) deoarece acesta va avea nevoie de mijloace de plată suplimentare pentru acoperirea datoriei de plată

iniţială;- avantaj pentru creditor (exportator) care va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea semnelor băneşti de la data

decontării.Introducerea într-un contract internaţional a unei clauze de evitare a riscului se bazează pe previziunea participanţilor cu privire la

evoluţia cursului monedei de contract în perioada de derulare a contractului.În practica internaţională se utilizează cu precădere următoarele tipuri de clauze valutare:- clauza valutară simplă- clauza coşului valutar simplu- clauza coşului de valute ponderat- clauza indexării sau rectificării preţului etc.Clauzele contractuale presupun calcularea unui coeficient de corecţie (K%) care se compară cu marja de variaţie a cursurilor (M%)

stabilită prin contract. Dacă acest coeficient depăşeşte marja, are loc recalcularea preţului contractual, astfel:

P1 = Po (1± K%)

P1 = preţul recalculat (la data decontării)Po = preţul iniţial

Calcularea coeficientului de corecţie:

în cazul clauzei valutare simple:

CV1 = cursul valutar la data decontăriiCV0 = cursul valutar iniţial (la data încheierii contractului)

100100CVCVK

0

1%

în cazul coşului valutar simplu (toate valutele componente au aceeaşi pondere la coşul valutar de referinţă)

n = număr valute participante la coşul valutar de referinţăCV = cursul valutei de contract faţă de fiecare valută din coşul de referinţă, la data încheierii contractului (0) şi la data decontării

contractului (1)

în cazul coşului valutar ponderat (ponderea valutelor la coşul valutar de referinţă este diferită)

a, b,...., m = ponderea de participare a fiecărei valute la coşul valutar de referinţă CV = cursul valutei de contract faţă de fiecare valută din coşul de referinţă, la data încheierii contractului (0) şi la data decontării

contractului (1)

în cazul clauzei indexării

P1 = Po (1 ± %)n

% = diferenţa între rata dobânzii la data finalizării contractului şi rata dobânzii la data iniţierii contractuluin = numărul de ani pentru care se derulează contractul

Această clauză se utilizează în cazul contractelor ce se derulează pe o perioadă de mai mulţi ani, pe bază de credit şi care ţin cont de evoluţia ratei dobânzii.

Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului valutar

a) Tehnici extracontractuale interne

În cazul în care unul dintre parteneri nu poate apela la metodele contractuale (poziţia sa pe piaţă fiind modestă), dar şi ca o completare a procedeelor contractuale, se poate face apel la metode neprevăzute în contract:

sincronizarea în timp a încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută: este posibilă pentru agenţii economici care derulează concomitent atât operaţiuni de export, cât şi de import. Ei vor căuta să încheie contractele în aceeaşi valută şi cu aproximativ aceeaşi scadenţă astfel încât riscul valutar să fie resimţit doar pentru soldul operaţiunilor.

alegerea monedei de contract: se poate face în funcţie de poziţia (forţa comercială) partenerilor în cadrul negocierilor; exportatorul urmăreşte să impună ca monedă de contract o valută în curs de apreciere (va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea semnelor băneşti de la data decontării), în timp ce importatorul preferă o monedă în proces de depreciere (va trebui să facă un efort valoric mai mic pentru a procura mijloacele de plată cu care să îşi achite datoria iniţială).

amânarea sau devansarea plăţii datoriei de către importator: în cazul anticipării aprecierii monedei de contract, importatorul va urmări urgentarea plăţii; în caz contrar, el va căuta întârzierea plăţii atât timp cât îi permit clauzele acordurilor de plăţi (pentru a nu plăti penalizări de întârziere).

derularea corectă şi conform graficului a relaţiei economice internaţionale: orice abatere în timp sau de la cantitatea/calitatea şi preţul prevăzute în contract atrage întârzierea plăţii şi amplificarea efectelor negative ale modificărilor de curs valutar.

b) Tehnici extracontractuale externe

Constau în principal în transmiterea riscului către o bancă comercială sau către un alt intermediar care acceptă preluarea acestuia în anumite condiţii prevăzute într-un contract încheiat între cele două părţi. Cel mai frecvent, în cazul în care contractele comerciale internaţionale se încheie fără alte clauze, se procedează ulterior la încheierea unui contract de hedging valutar.

Hedgingul constă în operaţiunea la termen prin care se încheie cu o bancă comercială un contract de vânzare sau de cumpărare a valutei, la un curs la termen predeterminat. Rezultatul acestei operaţiuni se determină la data plăţii (la scadenţă) când se compară cursul la vedere al monedei de contract la data respectivă cu cursul la termen prestabilit.

100100*n0

CV

n1

CV...

20

CV

21

CV

10

CV

11

CV*

n

1%

K

100100*n0

CV

n1

CVm...

20

CV

21

CVb

10

CV

11

CVa

%K