L

 CAPITOLUL I RESPONSABILITATEA ÎN ACTIVITATEAMEDICAL

Responsabilitatea medicului pentru sănătateaşi viaţa bolnavului este întruchipată în fiecare medic. Această responsabilitate era echivalentă cu însăşi profesia de medic. Morala, etica, deontologia au fostşi sunt sacrepentru fiecare medic. Aceasta nu era stipulat în acte normative saulegislative. Trebuie să menţionăm, căresponsabilitatea medicala şi-a găsit oglindire chiar în unele scripte ale civilizaţiei antice.

În spaţiul moldovean al ţării, au fost şi mai sunt farmacoistorici care„s au hrănit‖ spiritual, cultural, cu bogăţia vestigiilor farmaciei de-a lungul timpului. „Hrana‖ aceasta nu a fost disponibilă numai cercetătorilor erudiţi, acăror activitate impunea p elângă sarcinile de bază la serviciu şi acordarea unui timp determinat (ore lunare, anuale), cercetării ştiinţifice.

 

 

„Când oamenii au ieşit din întunericuldens al sălbăticiei,

 purtau de-acum cu ei durerea,

dorinţa de tămăduire şi plantelemedicinale”

 

Emanoil Grigorescu

( Străbunii plantelor medicinale )

Profesia de farmacist

„Farmacia este totodată un ansamblu de ştiinţe, o artă şi o profesie”

 Farmacia ca ştiinţă este„ramură a ştiinţelor medicale care se ocupă cu prepararea, păstrarea, distribuirea, controlul şi evaluarea terapeutică amedicamentelor şi cu ansamblu de date fizice, chimice şi biologice legate deacestea”

.Farmacia este nu numai „un arsenal în care se făureau armele sănătăţii publice şi private, ci şi o instituţie eminamente culturală, de mare folos obştesc”

1. Prefarmacia: rugă, magie, empirism

 La început, farmacia se reducea la o sumă de cunoştinţe dobândite pe calea uceniciei, în mod empiric, nefiind rezultatul unui învăţământ teoretic şi practic de nivel universitar.

Iniţial, vindecătorul era diagnostician, terapeut şi farmacist.Omul îşi desfăsoară în totalitate viaţa între Cer şi Pământ, între celedouă repere ale existenţei sale pe acest tărâm: „naşterea şi moartea‖.Între aceşti doi poli ai vieţii, omul conştientizează că viaţa pe pământeste „irepetabilă‖ şi că timpul se scurge „ireversibil‖, fapt ce l-a determinat sălupte pentru a rămâne cât mai mult în spaţiul terestru.

 În negura vremurilor, în întunericul necunoaşterii, sub influenţa factorilor de mediu, care nu întotdeauna i-au fost favorabili, a luptat pentru a-şiîmbunătăţi traiul şi a-şi ocroti sănătatea. Sănătatea omului este armonia componentelor făpturii sale: „cald, rece, umed şi uscat‖, care este însoţită detrei lucruri: „frumuseţea, buna stare şi integritatea‖ În lupta sa pentru existenţă, sănătatea i- a fost uneori afectată, apărând dezechilibre biologice ale organismului, pe care le-a numit „boală” . Hipocrate arata că boala este amestecul „necorect şi nenatural “ al  umorilor sau „abaterea corpului de la ceea ce este conform naturii spre ceea ce este împotriva naturii.

Boala este amestecul necorect al umorilor, în care predomină uscatul şi recele sau caldul  caldul şi umedul”În concepţia modernă, boala este „o formă de reacţie specifică amateriei vii, reacţie care se amplifică pe scara animală, deci un proces natural,determinat de factori obiectivi “ Boala, care i-a cauzat durere, l-a determinat să gândească cum poatedepăşi un asemenea impas biologic, căutând mijloacele de îndepărtare asuferinţelor. Omul nu luptă împotriva morţii, misterul nedezlegat al existenţei sale , ci luptă împotriva morţii premature.

Medicina este astfel „nu un fals şi absurd  protest al omului împotriva morţii, ci un protest legitim şi firesc împotrivamorţii premature, împotriva bolilor şi slăbiciunilor fizice şi psihice, careîmpiedică trăirea vieţii în deplinătatea ei. Este un protest lucid, raţional, în limitele marilor adevăruri ale vieţii şi morţii şi în scopul împlinirii raţionale de a fi a omului”

 Neputându-şi explica cauzele reale ale bolilor, precum şi ale tuturor fenomenelor înconjurătoare s-a adresat Cerului şi forţelor sale, invocându-le ajutorul prin diferite forme de manifestare: dansuri ritualice, cântece, bocete, descântece. Prin dans, omul îşi exterioriza credinţele sale,comunica cu divinitatea. Dansul era

însoţit de muzică, aceasta fiind consideratăca având putere magică pentru a stimula stări de linişte, extaz, reculegere.Meloterapia este folosită şi în prezent, cu rezultate deosebite în domeniul  psihiatriei.

1. UNELE ASPECTE ISTORICE

 În Egiptul Antic – Papirusul Ebers descoperit în anul 1875 şi PapiruluiEdvin Smith descoperit în anul 1862. Legile faraonice, Cartea Sacr ă puteau pedepsi pe cel care recomanda sau înf ăptuia un tratament care duceapacientul la moarte.

 În Mesopotamia – Codul lui Hammurapi, regele Babilonului în sec.XVIII-lea î. Hr., cod de legi care reglementa amenzi pentru tratamentulhazardat, nereuşit (tratamente greşite care aduceau prejudicii bolnavilor).

 În Regatele lui Iuda şi Israel – Căr ţile bibliceşi Talmudul reflectau unele fapte medicale – avortul, sterilitatea, declarareabolilor contagioase,izolarea şi dezinfectarea obiectelor bolnavilor. Medicii evrei erau obligaţi să deţină o diplomă şi aveau obligaţiuni determinate. 

În Grecia Antic ă – Lucrările lui Platon şi mai ales ale lui Aristotel conţineau unele a specte ale responsabilit ăţii medicale. Aristot e l recomandaca medicul care a greşit trebuie chemat în faţa unui areopag şi să fie judecat doar de confraţii să i, subliniind aspectele teoretice ale expertizeimedicale.Cel mai cunoscut text antic cu aspecte etice, de responsabilitate civică şi medical rămîne Jur ămîntul lui Hippocrate (460–377 î. Hr.).

Jurămîntullui Hippocrate a devenit Lege despre o purtare bunăa medicului. 

În India Antic ăse întîlnesc lucrări care conţin aspecte ale eticii şi responsabilităţii medicale, sunt cunoscute Legile lui Mann – cod religios,moralşi social.

Medicul, în cazul unui tratament nereuşit, era supus unor amenzi. Sunt cunoscute diferite legi a acestei perioade – Lex Aguillia (secIII î. Hr.), Lex Cornelia – responsabilitatea medicului în caz de abandon al bolnavului, de tratament neglijent urmat de moartea bolnavului, Lex Pompeia de parricidiis prevedea o sancţiune special pentru medic încaz de complicaţie a tratamentului. În Evul Mediu – jur ămîntul medical sau Rugăciuni adresate Divinităţiia distinşilor personalităţi ale vremii Moshe ben Maimon (Maimonides),discipolul lui Averroes şi medicului sultanului Saladin.

Rugăciunea medicului a lui Maimonides a ridicat responsabilitateamedicului faţă de profesiuneşi faţă de bolnavi prin comportament credibil.Un rol aparte l-a jucat Școala medical de la Montpellier înfiinţată pe baza şcolii lui Maimonides de către medicii evreişi arabi. În epoca trecerii de la Evul Mediu la Renaştere apare pe olimpul ştiinţei în general şi în medicină în special personalitatea lui TeofrastP e r a t e l s u s ( 1 4 9 3 – 1 5 4 1 ) , c h e m i s t şi m e d i c e l v e ţ i a n . E l a i n t r o d u s responsabilitatea medicului pentru prescrierea unui medicament şi afarmacis tu lu i pent ru e l iberarea lu i , deasemenea responsabi l i ta tea medicului pentru discipol.Constitutio Carolina sancţionau medici care din neglijenţă au cauzatm o a r t e a b o l n a v u l u i , s a u c a r e a u f o l o s i t r e m e d i i şi m e d i c a m e n t e neautorizate de profesiunea medicală.

Un alt medic ilustru care a lăsat o urmă impunătoare în medicină a fost Abroise Paré (1509–1590).El a studiat circulaţia sîngelui, a introdusligatura vaselor, responsabilitatea medical în amputaţii.Ul ter ior responsabi l i ta tea medica l ăa fos t s t ipula t ă în vechea  jurisprudenţă franceză – Decizia Parlamentului din Bordeaux (1596) şi Decizia reglementării responsabilităţii chirurgului pentru accidenteleprovocate bolnavului din culpă proprie, răspunderea chirurgului pentrufaptele sale. 

ÎnŢările Române – prin Pravilele lui Vasile Lupu (1646), Matei Basarab(1652) medicul era pedepsit pentru nemeşteşugul său şi putea pierdemeseria.

Legiuirea lui Caragea, cod mai mult civil (1818–1819).Codul Callimachi (1813) reglementează „epitropia Casei doctorilor“ şi are aspecte de responsabilitate medicală. Dacă doctorul încălca Legămîntul putea fi lipsit de profesiune.

Societatea modern occidental ă a cunoscut mai multe nume şi lucr ăricare reglementează activitatea medical şi apreciau responsabilitatea.Printre aceste lucrări – Cesare Bonesana cu lucrarea „Despre deliu şi despre pedepse“ îmbunătăţind dreptul penal european a contribuit şi ladezvoltarea unor aspecte ale „dreptului medical“.

Codul lui Napoleon a avut o influenţă europeană. S-a consfinţit responsabilitatea medical prin lege. Ulterior unele lacune ale acestei legiau fost completate în Franţa în anul 1936, unde a fost apreciat contractuldintre medic şi bolnav, obligaţiunile profesionale asumate de păr ţi, locul activităţii medicului. Responsabilitatea medical a fost stabilită în funcţie de prezenţa culpei profesionale. Se judeca acţ iunile penale contra medicilor legate de regimul stupefianţ ilor, avorturilor, vătămare corporal şi omor,etc.

Criteriul culpei în această period istorică nu a fost definitivat.Ioan Fruma în lucrarea „Responsabilitatea medicală“ (1944) scria că principiul responsabilităţ ii pentru daunele provocate trebuie săfie judecatde orice naţiune civilizată ,ş i că medicii trebuie să aibă responsabilitate,inclusiv penală. 

În Republica Moldova responsabilitatea medical a fost abordat ă înlucr ările diferitor autori: N. Testemiţanu, 1984, E. Popuşoi, 1990, C. Eţco,I. Mereuţă , 1994, 1999 şi alţii.Lucrarea profesorilor universitari Eugen Popuşoişi Constantin Eţco„Valori morale în medicină“ şi-a adus aportul său în educaţia medicilor, îndezvoltarea deontologiei medicale în Republica Moldova.Monografia profesorilor I. Mereuţă, E. Popuşoi, C. Eţco, O.Lozan,B. Untu „Reglementarea activităţii medicale“ (1999) a evidenţiat şi a arătat aspectele juridice la moment a reglementării activităţii medicale şi a unor aspecte a responsabilităţii în medicină stipulate în Constituţia RepubliciiMoldova, Legea Ocrotirii Sănătăţii, Legea privind asigur ările medicale,Legea privind minimul garantatşi gratuit de Stat, Codul Civil, Codul cuprivire la contravenţiile administrative, Codul penal, etc.

Au fos t prezenta te unele ac te const i tu ţionale a le ONU, OMSreferitoare la drepturile medicului şi pacientului.

De asemenea a fostpublicat pentru prima dată proiectul Codului deontologic. S-a pus problemaelabor ării şi adoptării Codului Medical din Republica Moldova.

Hippocrate

Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Cos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din Arhipelagul insulelor Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină.

Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hipocrat învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclid. Părăsește insula sa natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia,Tessalia și Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Kos, unde fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Hr..

Activitatea

Prin observațiile făcute asupra manifestărilor bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale, Hipocrat a contribuit - în limitele posibilităților din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiții și misticism.

Din cele peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei școli de medicină din Cos - doar șase îi aparțin cu siguranță lui. În capitolul "Aerul, Apa și Locurile" nu se mai discută rolul zeilor în apariția bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile științific, în "Prognostic, Prognoză și Aforisme" expune opinia revoluționară pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluția ulterioară a unei boli.

Idea unei medicini preventive apare pentru prima dată în "Tratamente" și în "Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influența unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viață și clima asupra stării de sănătate.

În lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informații asupra anatomiei corpului omenesc și se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma unei incapacități a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentației considerată astăzi naivă, important este faptul că Hipocrat vede cauza acestei boli într-o turburare a funcției creierului.

În stadiul de dezvoltare a cunoștințelor sale, Hipocrat nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente epocii în care a trăit.

Astfel în concepția sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hipocrat recunoștea existența a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă și fierea neagră; un dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea.

A formulat ipoteza localizării proceselor psihice în creier.

A distins gândirea (pneuma logistikon) de trăiri și a asertat că există fluide vitale.

Hipocrat, recunoscut ca bun practician, a făcut și o serie de inovații medicale. În chirurgie a pus la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea luxațiilor și fracturilor.

Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei.

În multe universități, absolvenții facultăților de medicină rostesc la sfârșitul ceremoniei de încheiere a ciclului universitar jurământul lui Hippocrate:

"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.

Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.

Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.

Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.

Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.

Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.

În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."

-------

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE IN BAZA CARORA SE EXERCITA PROFESIUNEA DE FARMACIST:

- respect fata de viata si persoana umana

- interesul pacientului si sanatatea publica

- respectarea drepturilor pacientilor

- colaborarea cu toti factorii implicati in asigurarea starii de sanatate a pacientului

- educatia sanitara a publicului,combaterea toxicomaniei, polipragmaziei , automedicatiei, etc

- aptitudini practice, competenta stiintifica, performante profesionale in concordanta cu progresele

stiintelor si practicii farmaceutice

- loialitate si solidaritate, sa-si acorde colegial asistenta

- sa se comporte cu cinste si demnitate profesionala

Farmacistul este obligat sa-si pastreze libertatea si independenta profesionala conform juramantului

profesiunii. Colegiul Farmacistilor garanteaza mentinerea standardelor profesionale, in scopul ocrotirii

sanatatii publice.

Farmacistul este raspunzator pentru toate deciziile sale profesionale conform art.8 din Codul

Deontologic.

Reguli de respectat:

- sa raporteze medicului prescriptor orice efect nedorit sau advers al medicamentelor, in scopul

optimizarii tratamentului

- sa respecte convingerile personale si religioase ale pacientilor

- sa acorde servicii in mod egal pentru toti pacientii

- sa se asigura ca serviciile sale au fost intelese corect de pacient

- sa nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care ii intra in atributii, conform legii.

Conform art.10 din prezentul cod, farmacistul poate refuza acordarea unor servicii catre pacient atunci

cand refuzul este justificat de interesul sanatatii pacientului.

Farmacistul trebuie sa respecte si sa protejeze confidentialitatea informatiilor referitoare la pacienti.

Informatiile pot fi dezvaluite:

- cand pacientul si-a dat consimtamantul scris

- cand tutorele pacientului a consimtit in scris

Jurământul lui Hipocrate din perspectiva Bibliei şi a realităţii

Născut pe insula Kos în jurul anului 460 înainte de Hristos, acest om celebru a ajuns să fie cel mai vestit medic al Greciei antice. După ce a învăţat arta medicinei de la tatăl său, a călătorit mult prin Grecia în calitate de medic itinerant şi a fost recunoscut de toţi ca un practician foarte bun. Prin anii 420 înainte de Hristos s-a întors în patrie, pe insula Kos unde a fondat o şcoală de medicină.

Apoi a mai fondat încă o şcoală de medicină în Tessalia. Moştenirea lăsată de el este “Corpus Hippocratum”, un volum care cuprinde 70 de lucrări de medicină, dintre care istorii cred că şase îi aparţin cu siguranţă lui, iar celelalte fiind scrise de alţi autori. Celebrul medic şi fondator al şcolilor de medicină a alcătuit acest jurământ pentru discipoli ca în felul acesta să-i oblige la moralitate şi responsabilitate.

Deci, să vedem ce este scris în Jurământul lui Hipocrat care şi azi este depus de către studenţii celor mai multe facultăţi de medicină.

Răspundere faţă de Autoritatea Supremă

Jurământul lui Hipocrat începe cu aceste cuvinte:

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea

Cel mai mult probabil că Hipocrat nu a cunoscut Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament. El a crescut şi a trăit într-o societate politeistă, dovadă fiind că la începutul acestui jurământ enumeră zeii medicinei şi apoi toţi zeii şi zeiţele cunoscute grecilor. În primul secol, când Apostolul Pavel a venit în cultura greacă cu mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, Luca, autorul cărţii Faptele Apostolilor, l-a însoţit pe Pavel şi a scrs:

Pe când îi aştepta Pavel în Atena (pe Sila şi pe Timotei), i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli. (Faptele Apostolilor 17:16)

Pentru Luca cele văzute nu erau ceva neobişnuit, deoarece el însuşi era grec şi crescuse în acest context religios. Apropo, Luca era doctor şi, cred eu, la absolvirea şcolii de medicină a depus şi el acest jurământ.

Pe atunci el nu cunoştea încă pe Domnul Isus Hristos, altfel nu ar fi putut să pronunţe primul paragraf al jurământului care se referă la zei. Pe vremea lui Hipocrat însă, grecii erau în neştiinţă cu privire la Dumnezeul adevărat, cu privire la Fiul Lui, Isus Hristos, şi cu privire la adevărata mântuire.

De aceea Apostolul Pavel, când li s-a adresat celor din Areopag (locul discuţiilor publice din Atena) le-a spus şi aceasta:

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…(Faptele Apostolilor 17:30-31)

Dar, chiar dacă în vremea lui Hipocrat grecii nu cunoşteau pe Dumnezeul adevărat, ei nu au negat existenţa autorităţii supreme, existenţa dumnezeirii. Tocmai acesta şi este factorul de bază care determină morala. Dacă oamenii nu recunosc autoritatea supremă a lui Dumnezeu, ei nu mai au nici un temei pentru moralitate.

Responsabilitate faţă de învăţător

Prima din lista angajamentelor incluse în Jurământul lui Hipocrat este:Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

După zei, primul în lista responsabilităţilor şi obligaţiunilor este învăţătorul sau profesorul, chiar înaintea pacientului. Şi dacă cineva nu ştie a păstra respect faţă de cel care l-a învăţat, nu mai poate avea respect faţă de nimeni. Profesorul merită un respect ca şi cel pe care trebuie să-l dăm părinţilor despre care una din cele zece porunci spune:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Respectul pentru Hipocrat însemna nu doar cuvinte, ci şi grija de nevoile financiare ale celui ce te-a învăţat arta (nu este numită nici meserie, nici profesie) şi prezenţa alături de el cînd va fi în nevoie. Mai mult, respectul acesta avea să se extindă şi faţă de descendenţii învăţătorului, adică fii, nepoţi sau strănepoţi şi nu prin a le da bani, ci a-i învăţa arta.

Biblia vorbeşte foarte mult cu privire la felul cum trebuie să te porţi cu cel ce te-a învăţat şi mai ales care te învaţă Cuvântul lui Dumnezeu.Unul din aceste pasaje spune:

Cine primeşte învăţătură din Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Epistola lui Pavel către Galateni 6:6)

Privind la realitate, vedem că puţini sunt cei care apreciază cu adevărat pe învăţătorii care i-au învăţat o artă, o profesie sau o meserie. Mult mai puţini sunt cei care apreciază pe drept valoarea învăţăturilor primite din Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei ce se trudesc la aceasta. Cum se manifestă respectul tău faţă de cel ce te-a învăţat meseria, arta sau profesia şi faţă de cel ce te învaţă sau te-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu?

Responsabilitatea faţă de învăţătură

Nici următorul aliniat al Jurământului lui Hipocrat nu pomeneşte despre pacient, pentru că se referă în întregime la învăţătură, cu privire la care medicul se obliga astfel:Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

Dacă citiţi încă o dată cu atenţie, veţi vedea cu siguranţă că acest jurământ trebuia să fie depus înainte de a începe să înveţe cineva arta medicinii şi nu la absolvire, cum se obişnuieşte astăzi. De ce? Pentru că cunoştinţele sunt periculoase când ajung la dispoziţia oamenilor lipsiţi de moralitate. De altfel, nu medicii sunt cei care fac avorturile? Dar, vom ajunge şi la acest subiect care tot este cuprins în Jurământul lui Hipocrat.Apostolul Pavel i-a scris ucenicului său iubit, Timotei, astfel:

Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. (2 Timotei 2:2)

Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, nu este una pe care El ar fi cerut vreo dată să o ţinem ascunsă. Trebuie însă să le încredinţăm doar oamenilor de încredere să fie învăţători, ca să o transmită altora. Om de încredere este acel care păstrează învăţătura aşa cum a primit-o şi nu o va dilua cu alte învăţături, nu-i va afecta calitatea. Fiecare preot este chemat să fie un om de încredere şi să se ţină strâns de învăţătura sănătoasă a Domnului Isus aşa cum este lăsată pe paginile Sfintelor Scripturi.

Responsabilitate faţă de pacient

După ce a stabilit responsabilitatea medicului faţă de zei, faţă de învăţător şi faţă de învăţătură, Jurământul lui Hipocrat scrie această obligaţiune pentru medic:Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

Poate ar întreba cineva: oare poate fi şi altfel? Poate vreun medic să gândească în alt fel, decât aşa cum scrie această obligaţiune? Da, poate. Să vă dau un exemplu pe care l-a auzit soţia mea de la profesori pe când învăţa la Universitatea de Medicină. Un medic urolog îşi făcea licenţa de doctorat şi avea nevoie să facă un număr anumit de operaţii la rinichi(circa 20). Ca să poată primi cât mai repede licenţa, acest medic a făcut această operaţie la peste 15 pacienţi care nici pe departe nu avea nevoie de ea şi cărora operaţia le-a făcut rău pentru tot restul vieţii. Dar, oare este nevoie să mai prezint şi alte exemple? Presupun că cititorul a auzit singur destule cazuri ca acesta. Domnul Isus ne învaţă în Sfintele Scripturi:Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. (Evanghelia după Matei 7:12)

Responsabilitate faţă de viaţa umană

Nu în toate cazurile de boală viaţa omului este pusă în pericol sau, cel puţin, nu este pusă în pericol imediat. Dar fiecare pacient şi fiecare medic trebuie să realizeze valoarea vieţii umane. Următoarele paragrafe ale Jurământului lui Hipocrat se referă la valoarea vieţii umane şi viitorul medic trebuia să se oblige astfel:Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

Anul trecut, la 1 iunie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodoxi Români (ASCOR) din Moldova a organizat o acţiune Anti-Avort la care am mers şi eu cu copiii noştri, ca să ne pronunţăm pentru apărarea vieţii copiilor nevinovaţi ce sunt omorâţi. Tinerii de la ASCOR au pus nişte imagini cu copiii avortaţi şi au aprins lumânări pentru aceşti copii. Toate se întâmplau în faţa unui spital din oraş unde se fac cele mai multe avorturi. Eu, la rândul meu, am tipărit pe foi mesajul Ce spune Dumnezeu despre avort? şi îl distribuiam tuturor trecătorilor câte o copie. Mai apoi

am făcut şi o lecţie care am recomandat-o multora şi care a fost predată în biserici, în şcoli, spitale, cămine studenţeşti, etc. Cei mai mulţi oameni când primeau o copie a mesajului ne mulţumeau că am iniţiat această acţiune. Dar, atunci când stăteam în faţa spitalului, în timpul acţiunii Anti-Avort, s-a întâmplat să treacă pe acolo un grup de medici şi studenţi ai Universităţii de Medicină, care tocmai veneau de la ore. Ei au fost cei mai supăraţi pe noi şi spuneau: “Cum nu înţegeţi că nu poţi să accepti să naşti un copil dacă nu ai cu ce să-l întreţii?”. Pentru ei valoarea fetusului nu are aceeaşi valoarea ca şi viaţa omului născut. Hipocrat a crezut altfel, aşa cum ne învaţă şi Cuvântul lui Dumnezeu. Viaţa fetusului (copilului care se află în burta mamei) are aceeaşi valoare ca şi viaţa fiecărui din noi. Doar nimeni nu-şi omoară copiii pentru că nu are o condiţie materială pe care şi-o doreşte? De ce atunci au ajuns oamenii atât de cruzi ca să-şi omoare propriii copii care nu se pot apăra? De ce medicii sunt cei care se transformă în criminali şi iau viaţa acestor copii?Mi-a povestit fiica care învaţă la Colegiul Pedagogic că într-o zi a venit să le vorbească un scriitor care s-a lăudat că a fost chirurg înainte şi a făcut mai multe avorturi. Sunt mândru de fiica noastră care s-a sculat în picioare şi, înainte ca să iasă din sală, a spus tare, în auzul tuturor: “Nu vreau să ascult un criminal care a omorât copii nevinovaţi…”. Un adevărat medic va aprecia totdeauna viaţa la valoarea pe care a pus-o Dumnezeu în ea şi nu va face nimic care poate contribui la luarea vieţii cuiva. Ce valoare are viaţa umană pentru tine?

Responsabilitate faţă de limita cunoştinţelor şi colaborare

Nimeni nu poate pretinde că cunoaşte totul. De aceea, nimeni nu trebuie să-şi depăşească limitele cunoştinţelor şi deprinderilor sale. La aceasta s-a referit Hipocrat în următorul paragraf când le cere viitorilor medici să jure astfel:Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa. Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

Unii din aroganţă, alţii din lăcomie se apucă să facă lucruri de care nu au suficientă competenţă sau nu au de fel. Un medic cu frică de Dumnezeu nu va face nici odată astfel şi va fi gata ori de câte ori nu ştie să o recunoască şi să trimită pacientul la alt medic, care este suficient de competent în materie. Aceasta implică o colaborare sănătoasă între medici, dar se referă şi la noi, toţi oamenii care slujim unii la alţii în diferite feluri.

Responsabilitatea privitoare la morala comportamentului sexual

Următoarea obligaţiune a jurământului spune:În orice casă voi întra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor; mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

În timp ce le ofeream oamenilor consiliere spirituală, mulţi mi s-au plâns, şi mai ales doamne sau domnişoare, că atunci când s-au adresat la medici după ajutor, au fost îndemnaţi la relaţii sexuale în afara căsătoriei ca şi un remediu pentru boala lor, iar unii medici au spus-o pe faţă că “se oferă cu acest serviciu”. Dumnezeu

spune clar în Sfintele Scripturi că curvia şi preacurvia aduc blestem, boală şi nenorocire în familie şi afectează nu doar sănătatea fizică dar şi soarta eternă a oamenilor.Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Epistola către Evrei 13:4)

Responsabilitatea păstrării secretelor

Oamenii au diferite motive din care nu vor să li se facă cunoscută boala. Unii din pricina că au dobândit aceste boli prin comportament imoral, iar alţii sunt intimidaţi de boala lor sau un oricare alt motiv. În procesul diagnosticării şi a tratamentului, medicul poate ajunge să cunoască lucruri intime, foarte personale. De aceea următoarea obligaţiune pe care trebuia să şi-o însuşească un viitor medic era:Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului împărat Solomon astfel cu privire la păstrarea secretelor.Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. – Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. (Proverbele lui Solomon 11:12-13)

Lucrul acesta este folositor nu doar medicilor, ci şi tuturor oamenilor şi mulţi nu pot avea nici odată prieteni adevăraţi pentru că nu pot păstra secretele încredinţate sau lucrurile pe care au ajuns să le cunoască fără ca cineva să fi intenţionat să le spună lor.

Realizează binecuvântările şi consecinţele

Ultimul paragraf al renumitului Jurământ a lui Hipocrat este intenţionat să-l facă conştient pe cel ce se obligă cu acest legământ cu privire la beneficiile respectării sau consecinţele călcării lui. Iată conţinutul acestui ultim paragraf:Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.