2

Click here to load reader

Remedii Traditionale Cu Mustar

Embed Size (px)

DESCRIPTION

terapii

Citation preview

Page 1: Remedii Traditionale Cu Mustar

Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp despre căldura înţepătoare degajată de muştar,

care ajută la subţierea mucusului, uşurând respiraţia în cazul unei gripe sau răceli.

Dar acest condiment versatil folosit în bucătărie, se dovedeşte a fi mai mult decât un

remediu al stării de bine. Rudă apropiată cu broccoli, varza şi alte legume din familia

cruciferelor, muştarul conţine o varietate de compuşi chimici cu calităţi vindecătoare

impresionante!

Remedii tradiţionale cu muştar

Să începem prin a sublinia calităţile miraculoase ale muştarului. Atunci când ai nasul

înfundat şi respiri cu dificultate, o cantitate mai mare de muştar – în mâncare de exemplu –

emană o doză mare de mirosin şi sinigrin, substanţe chimice care subţiază mucusul şi

uşurează eliminarea lui din organism.

Un remediu tradiţional pentru congestie, este aplicarea unei cataplasme cu muştar –

preparată din câteva linguriţe de seminţe de muştar zdrobite, amestecate cu o cană de făină şi

puţină apă până când devine o pastă – pe piept. Mirosul puternic desfundă nasul, în timp ce

„căldura” degajată îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la nivelul toracelui, favorizând respiraţia.

Asigură-te că protejezi pielea toracelui prin aplicarea unui strat gros de vaselină sau cremă,

înainte de a pune cataplasma. Nu o lăsa mai mult de 15 minute, deoarece îţi poţi arde pielea.

La sfârşit, spală-te bine pe mâini, înainte de a atinge nasul, ochii sau gura.

O altă cale de a beneficia de proprietăţile decongestionate ale muştarului este prin

adăugarea unei mici cantităţi de seminţe de muştar zdrobite, în apa de baie.

Ameliorarea durerilor de cap, febrei şi congestiei. O baie la picioare cu apă fierbinte în

care ai pus puţină pudră de muştar, poate ajuta atât în cazul febrei şi a răcelii, cât şi în cazul

durerilor de cap. Orientarea sângelui către membrele inferioare ajută la reducerea congestiei,

la stimularea circulaţiei şi scăderea presiunii asupra vaselor de sânge din creier.

Muştarul poate fi utilizat, de asemenea, şi pentru:

Ameliorarea simptomelor sindromului Raynaud. Pentru persoanele care prezintă

periodic degete reci şi dureroase ce caracterizează această problemă circulatorie, o

Page 2: Remedii Traditionale Cu Mustar

cataplasmă cu muştar pare să fie utilă. Aplicat pe piele, muştarul determină iritaţia

uşoară a pielii care creşte fluxul sanguin local, determinând o senzaţie de căldură şi

furnicături – un antidot perfect pentru degete îngheţate. Amestecă 100gr de seminţe de

muştar măcinate, cu apă caldă, nu fierbinte, până se obţine o pastă groasă. Pune

această pastă pe o bucată de pânză destul de mare pentru a înfăşura degetele afectate.

Menţine cataplasma timp de 1 minut, după care înlătură-o. Nu uita să aplici, înainte,

cremă sau vaselină!

Stimulează pofta de mâncare. Adăugat la diferite feluri de mâncare, muştarul creşte

cantitatea de salivă şi de sucuri digestive – un mod natural de a stimula pofta de

mâncare când eşti subponderal sau când mănânci mai puţin decât este normal.

Vindecarea piciorului atletului. Puţină pudră de muştar adăugată în apa în care îţi

speli picioarele, poate ajuta la distrugerea fungilor cauzatori.

Ameliorarea durerilor de spate şi articulare. Se pare că, la fel ca şi ardeiul iute,

muştarul epuizează din celulele nervoase substanţa P, o substanţă care transmite

semnalele dureroase de la spate la creier. În caz de durere, aplică o cataplasmă (sub

forma celei de mai sus) sau înmoaie o bucată de pânză într-o infuzie concentrată de

muştar (o cană de apă clocolită şi o linguriţă de seminţe de muştar măcinate) şi pune-

o pe locul afectat.