Relief format pe roci solubile (calcare și dolomite) Lect. Dr. Laura Tîrlă

ROMÂNIA – GEOSTRUCTURI ȘI RELIEF

RELIEFUL PETROGRAFIC (4)

RELIEFUL CARSTIC

Relieful carstic

Se dezvoltă în roci solubile, în primul rând pe calcare,

apoi pe sare, gips şi alte roci cu conţinut carbonatic,

precum gresiile calcaroase şi conglomeratele cu ciment

calcaros;

Calcarele ocupă 2864 km2 pe teritoriul României (Bleahu

& Rusu, 1965). Relieful carstic nu apare însă pe

suprafeţe mari, ci este foarte fragmentat (Posea, 2005);

Este localizat cu precădere în Carpaţi şi în unele

podişuri. Cea mai mare suprafaţă este întâlnită în Banat

(peste 780 km2);

Litologia

Sunt mai multe categorii de calcare; cele mai

răspândite şi cu grosimile cele mai mari sunt calcarele

mezozoice – în Carpaţi, Pod. Mehedinţi şi Dobrogea

(Posea, 2005);

Se adaugă calcarele cristaline, dolomitele, calcarele

eocene (sudul Munților Rodnei, Munții Bârgăului,

Podișul Someşan) şi cele sarmaţiene (Dobrogea de

Sud). Ultimele două categorii cuprind pachete de roci

subţiri, lumașelice.

Harta carstului din România

Legenda hărții carstului

27. Munții Metaliferi

28. Munții Trascău

29. Muntele Turzii

30. Munții Gilău

31. Munții Bihor

32. Muntii Moma (Platoul

Vașcău)

33. Munții Codru

34. Munții Pădurea Craiului

35. Munții Mezeș

36. Masivul Preluca

37. Dobrogea de Nord

38. Dobrogea Centrală

(sinclinalul Casimcea)

39. Dobrogea de Sud

1. Munții Maramureșului

2. Munții Rodnei

3. Masivul Rarău

4. Munții Giurgeu

5. Masivul Ceahlău

6. Masivul Hășmaș

7. Bazinul Văii Vârghiș

8. Muntii Perșani

9. Masivul Ciucaș

10. Masivul Piatra Mare

11. Masivul Postăvarul

12. Munții Bucegi

13. Masivul Piatra Craiului și

zona Dâmbovicioara

14. Munții Făgăraș

15. Masivul Vânturarița-Buila

16. Munții Lotrului, Munții

Căpățânii

17. Munții Sebeșului (Munții

Șureanu)

18. Munții Retezat

19. Munții Vâlcan

20. Culoarul Cerna-Jiul de Vest

21. Podișul Mehedinți

22. Munții Mehedinți

23. Munții Cernei

24. Munții Almăj

25. Munții Banatului (zona

Reșița-Anina-Moldova Nouă)

26. Munții Poiana Ruscă

Geneza

Formarea reliefului carstic se bazează pe proprietatea calcarelor (CaCO3) de a se dizolva sub acțiunea apei încărcate cu dioxid de carbon. Cu cât cantitatea de CO2 dizolvat este mai mare, cu atât potențialul coroziv al apei este mai ridicat:

H2O + CO2 → H2CO3 (Acidul carbonic)

Disocierea calcitului: CaCO3 → Ca2+ + CO32–

CO32– + H2CO3 → 2 HCO3

–

Disocierea calcitului de către acidul carbonic:

CaCO3 + H2CO3 → Ca2+ + 2 HCO3–

Treptat, apa devine o soluție carbonatică (acid carbonic) cu concentrații ale ionilor de Ca2+ ce variază în funcție de temperatura apei și de presiunea sub care circulă în subteran.

Endocarstul

Totalitatea formelor de relief carstic din interiorul

masei de calcar, create prin procese de disoluție –

coroziune și concreționare.

Ele se grupează în cadrul sistemelor hidrocarstice

subterane numite peșteri.

Forme și elemente componente:

Galerii, săli, puțuri verticale (avene);

Speleoteme (stalactite, stalagmite, coloane, domuri,

concrețiuni parietale, gururi, etc.)

Exocarstul

Cuprinde formele de relief rezultate prin disoluție la suprafața masei de calcar. Unele pot fi foste forme endocarstice, care prin distrugerea plafonului calcaros au fost expuse și își continuă evoluția în mediul subaerian.

Cel mai tipic exemplu: cheile.

Forme de relief: văi carstice (chei, văi de tip ”vlădușcă”, văi de tip ”horoabe”, văi de recul, văi oarbe sau sohodoluri, hornuri și hornuri oarbe, torenți carstici), lapiezuri, doline, arcade, trepte antitetice, sorburi sau ponoare, etc.

Tipologia unităților de relief carstic din

România

Platouri carstice:

Suspendate unitare

Suspendate fragmentate

Joase unitare (Dobrogea)

Bare calcaroase:

Unitare

Fragmentate

peneplenizate

După Goran, 1983

Masive calcaroase

izolate:

Olistolite

Masive de versant

Masive de vale (de ex.:

în lungul văii superioare

a Ialomiței)

Regiuni cu relief carstic

Munții Apuseni

Munții Bihorului și Pădurea Craiului

Munții Codru-Moma

Munții Metaliferi și Trascău

Munții Banatului

Sinclinoriul Reșița-Anina-Moldova Nouă

Sinclinoriul Svinița-Svinecea Mare

Carpații Meridionali

Retezatul Mic

Munții Mehedinți, Munții Cernei

Munții Vâlcan, Munții Parâng (sudul)

Munții Căpățânii: valea Oltețului, Culmea Târnovu,

Masivul Vânturarița-Buila

Măgurile Codlea și Holbav

Masivul Piatra Craiului

Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele

Munții Bucegi

Munții Bârsei

Munții Ciucaș-Zăganu

Munții Hășmaș

Masivul Rarău

Munții Rodnei (SV)

Podișul Casimcei

Sectorul Hârșova-

Capidava

Podișul Mangaliei

Carpații Orientali Dobrogea

COMPLEXE CARSTICE

PLATOUL CARSTIC PADIȘ

Cetățile Ponorului (dolinele, peștera și pârâul subteran)

Lumea Pierdută (Avenele Gemănata, Borțig, Negru, etc.)

Cheile, Izbucul și Piatra Galbenei

Cascada Evantai din Cheile Galbenei

Ghețarul Focul Viu

Cetățile Rădesei

Lacul carstic Vărășoaia

Cheile Someșului Cald

Cetățile Ponorului

Sistem format din 3 doline de prăbușire, Peștera

Cetățile Ponorului;

În apropiere se află Poiana Ponor – considerată

singura polie din România (0,5 ha).

Cetățile Ponorului

Dolina II Portalul Peșterii Cetățile

Ponorului (75 m înălțime)

Spre Dolina II

Poiana Ponor

Lumea Pierdută

Avenul Gemănata

Altitudinea maximă: 1129 m.

Depresiunea Rimetea (Satul Rimetea)

Cetatea Colțești

Piatra Secuiului (Colții Trascăului)

Chei în barele calcaroase din Munții Trascăului

Cheile Turenilor (p. Racilor, afl.

Arieșului)

Cheile Turzii (p. Hășdate, afl. Arieșului)

Cheile Râmeților (p. Râmeți sau

Geoagiu)

Întregalde

Cheile Vălișoarei

Cheile Râmeților

Cheile Vălișoarei

Carstul din Munții Banatului

Platouri carstice

complexe: Iabalcea

Chei: Carașului, Nerei,

Minișului, Cazanele.

Peșteri (peste 90);

Lapiezuri pe Ciucarul Mic,

doline pe Ciucarul Mare

și în Platoul Iabalcea;

Cheile Carașului

Dolină pe Platoul Iabalcea

Peșteră pe fisură (Ponicova)

Speleoteme (domuri și coloane)

Carstul din Munții Bucegi

Calcare jurasice în

partea centrală

Valea superioară a

Ialomiței

Cheile Orzei, Zănoagei

Mici, Zănoagei Mari,

Tătarului

Cheile Peșterii, Urșilor,

Cocorei

Valea Horoabei

Valea Horoabei

Faza 1: Un nivel litologic carstic

superior, în care s-au format

doline ai căror versanţi pot fi

reconstituiţi în partea superioară

a actualei văi;

Faza 2: Versanţi abrupţi a căror

geneză este legată de procesele

de eroziune şi evorsiune, ca

urmare apărând surplombe şi

marmite. Au loc prăbuşiri care

generează aspectul actual al

văii, fapt pus în evidenţă de

abundenţa materialului grosier.

Particularități geomorfologice:

versanţi cu declivitate de 900;

existenţa surplombelor şi a marmitelor la diferite nivele;

rupturi de pantă mari în profilul transversal.

Alte văi similare: V. Tătarului, V. Coteanului.

http://imagesandwords.ro/colectii/valea-horoabei-bucegi/

Masivul Piatra Craiului

Bară calcaroasă (flanc de sinclinal suspendat);

Drenajul autohton (văi cu originea în zona crestei);

Carst specific crestelor calcaroase:

Lipsa exocarstului tipic pe 3/5 din suprafață;

Procese de gelifracție-carstificare, puternic modelatoare la peste 1500 m altitudine (Constantinescu, 2009).

Particularități geomorfologice

Văi de tip Piatra

Craiului

(văi de tip ”vlădușcă”);

Hornuri oarbe;

Lapiezuri de stratificație

(Constantinescu, 2009, p.

111-119);

Chei

speleoepigenetice;

Sisteme hidrocarstice.

În prim plan: Marele Grohotiș

Văi de tip Piatra Craiului

Hogbacks secundare

Sectorul central al macroversantului vestic

La partea superioară: hornuri oarbe

Văile de tip Piatra Craiului

Se mai numesc

văi de tip

”vlădușcă”,

după Valea

Vlădușca de

pe versantul

NV al

Masivului

Piatra Craiului

Termenul îi

aparține lui T.

Constantinescu

(1984).

Prezintă următoarele caracteristici:

Văi de versant calcaros lungi de 1-1,5 km;

Declivitatea medie >25º și cu numeroase rupturi

de pantă în profil;

Aspect de cheie în profil transversal;

Largi la partea superioară, înguste și cu

versanți verticali la partea inferioară;

Cursurile de apă au regim temporar pe toată

lungimea lor.

(Constantinescu, 1984, 2009)

În plan secund: abruptul brănean al Bucegilor (sectorul nord-vestic)

Sectorul central-sudic (Cuesta Pietricica)

Carstul din sudul Munților Parâng și

Căpățânii

Format pe sedimentarul calcaros al Pânzei Getice (Masivul Vânturarița-Buila) sau Autohtonului Danubian (Cheile Oltețului, Cheile Galbenului);

Carst de tip bară calcaroasă unitară, fragmentat doar de văile alohtone principale;

Văi de tip chei cu evoluție speleoepigenetică, ce dezvoltă frecvent bazinete suspendate în amonte de bara calcaroasă;

Peșteri bine dezvoltate (P. Polovragi, P. Muierilor).

Masivul Vânturarița-Buila

Carst alohton (văi speleoepigenetice transversale);

Forme carstice slab dezvoltate;

Factorul structural predomină asupra celui carstic;

Sectoarele de platou alternează cu cele de creastă (fragmentare diferențiată).

Nivele de eroziune: Pliocen superior – Cuaternar;

Adâncire în conglomerate cretacice și epigeneză (adâncire în calcare);

Cursurile de apă subterane au contribuit simultan la formarea nivelelor inferioare

ale văilor; ulterior, prin prăbușiri ale plafoanelor galeriilor, au luat naștere

cheile.

Văi speleoepigenetice: Mânzului, Recea, Costești, Bistriței

Cheile Mânzului

(R. Olănești)

4 sectoare

de chei

Predomină hornurile: văi scurte (50-100 m), foarte înguste (5-10 m) și

abrupte (peste 60º).

Pe versantul opus sunt frecvente văile de recul (sub Trigoanele Ștevioarei)

Sectorul de creastă nord-estic

Cuprins între cheile Mânzului și Recea;

Vârf calcaros de tip cupolă sau dom, rest din creastă decroșat pe linii de falie;

Con de grohotiș activ pe versantul vestic.

Vf. Stogu (1494 m)

Retezatul Mic (Piule-Iorgovanu);

Cheile Băniței, Cheile Crivadiei;

Carstul din Munții Retezat

Câmpurile de lapiezuri sunt caracteristice.

Munții Mehedinți (Vârful lui Stan, 1446 m)

Lapiezuri de diaclază

Bibliografie recomandată

Bleahu, M., Rusu, T., 1965. Carstul din România. Lucrările

Institutului de Speologie ”Emil Racoviță”, 4: 59-74.

Bleahu, M., 1982. Relieful carstic. Albatros, București.

Goran, C., 1983. Les types de relief karstique de Roumanie. Les

travaux de l’Institut de Spéologie „Emile Racovitza”: 91-101.

Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României.

Editura Didactică și Pedagogică, București.

Posea, G., 2005. Geomorfologia României. Editura Fundației

”România de Mâine”, București.

Constantinescu, T., 2009. Masivul Piatra Craiului: Studiu

geomorfologic. Editura Universitară, București, 163 p.