Upload
vasilenegus
View
172
Download
7
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Prin exemplul lui David, legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi cu fiecare suflet de pe pamânt, a fost îndreptat spre viaţa de zi cu zi printr-o metodă blândă de guvernare, prin monarhie constituţională şi teocraţie democratică. În ciuda imperfecţiunilor sale, el este unul dintre cei mai admiraţi oameni din istorie. David era un evreu profund religios, dispreţuia opresiunea şi a muncit din greu pentru a se asigura că dreptatea predomină în regatul lui. Conceptele de libertate şi responsabilitate pe care le-a introdus au exercitat o influenţa remarcabilă în istorie, servind ca model pentru guvernarea constituţională.
Citation preview
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ
LUCRARE DE SEMINAR LA
STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT
TEMA:
REGATUL EVREILOR ÎN TIMPUL
REGELUI DAVID
ÎNDRUMĂTOR STUDENT:
ŞTIINŢIFIC: Vasile Neguş
Pr. Asist. Dr.
PUIESCU MARIAN
Târgovişte
― 2011 ―
PLANUL LUCRĂRII
1.INTRODUCERE…………………………………………………………..2
2.UNIREA CELOR DOUASPREZECE TRIBURI ISRAELITE………...3
3.EXTINDEREA REGATULUI…………………………………………….5
4.ORGANIZAREA NOULUI STAT……………………………………….7
5.TESTAMENTUL SI MOARTEA REGELUI DAVID………………...10
6.CONCLUZII………………………………………………………………13
7.BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..14
― 1 ―
INTRODUCERE
David, fiul lui Iesei, din tribul Iuda (1004-965 î.Hr.), își începe cariera ca militar în slujba
predecesorului său Saul, regele fondator al Israelului, cu a cărui fiică Micol se căsătorește,
potrivit tradiției, după victoria asupra filisteanului Goliat. Popularitatea lui David trezește
suspiciunea lui Saul și-l obligă pe acesta să se refugieze în regiunea de graniță a Iudeei.
După moartea lui Saul în lupta de la Gilboa împotriva filistenilor, David este proclamat
inițial rege în sud, în Iudeea, având ca reședință orașul Hebron, apoi după dispariția lui
Ișboșet, fiul și succesorul lui Saul, este recunoscut ca suveran și în Israel, realizând astfel
unirea celor 12 triburi israelite sub autoritatea sa. Sprijinindu-se pe o puternică armată
permanentă și profitând de o conjunctură internațională favorabilă – slăbirea Egiptului și
declinul puterilor hegemone ale Mesopotamiei, Asiria și Babilonia – David reușește să
extindă sensibil hotarele, creând, conform mitului biblic, singura dată în istorie, un imperiu
israelit. În trei campanii, David sfarmă puterea filistenilor și instituie controlul asupra
cetății Gath; moabiții de pe malul răsăritean al râului Iordan sunt supuși, arameii care vizau
controlul Transiordaniei sunt înfrânți iar Hanun, regele din Ammon, devine vasal
Israelului. Campanii dificile sunt purtate împotriva Regatului Edom de la hotarele
meridionale ale Israelului până la nimicirea acestuia. Relații prietenești sunt stabilite cu
Fenicia și îndeosebi cu Hiram, regele Tirului, cu Talmai din Geșur și cu Regatul Hamat.
Remarcabil om de stat, talentat comandant de oști și strălucit diplomat, David schițează
structurile organizatorice ale noului stat centralizat ce se întindea de la Marea Mediterană
la Eufrat și la Marea Roșie. Ocupând apoi și fortificând Ierusalimul, David face din vechiul
oraș al iebuseilor capitala politică și religioasă a regatului, în care cultul monoteist al lui
Iahve este impus ca religie de stat. David începe pregătirile de construcție ale
Templului,care va fi înălțat de fiul și succesorul său Solomon (965 – 928 î.Hr.). Aparatul
administrativ acum instituit număra în rândurile sale numeroși ofițeri dar și cadre talentate
din rândul populațiilor neisraelite. Răscoalele conduse de fiul său Absalom, de Șeba ș.a.,
reprimate fără mare dificultate, reflectă opoziția cercurilor tribale din nord, nemulțumirile
de îngrădirea autorității lor. Muzician și poet de talent, David (autorul prezumtiv al
Psalmilor) devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă.
― 2 ―
UNIREA CELOR DOUASPREZECE TRIBURI
ISRAELITE
Moartea lui Saul, răzbunată de David prin pedepsirea ucigaşului acestuia, lasă în
urmă un vid de putere, confuzie în rândurile poporului şi un război civil între partizanii lui
David şi cei ai moştenitorului lui Saul.Situaţia de după moartea lui Saul o reproduce pe
aceea dinaintea urcării lui pe tron, dar amplificată.Mulţi israeliţi fugiseră dincolo de
Iordan, succesorul lui Saul reprezenta doar o umbră de autoritate,fiind el însuşi transfug
peste Iordan. Filistenii îşi întinseseră stăpânirea asupra triburilor lui Israel, şi chiar şi
asupra unei părţi din ludeea, până la Bethleem, patria lui David. Aceasta era situaţia
moştenită de David. În vremea aceasta David dă din nou încredere poporului, îşi atrage
simpatia făcând apel la sentimentele lui religioase,trezeşte în suflete idealul libertăţii
politice şi al coeziuniii interne între triburile din nord şi cele din sud. Astfel, la Hebron, el
este ales rege al tribului său, tribul lui Iuda, apoi, în urma unor întâmplări neprevăzute,
ajunge şi regele altor triburi din Israel.¹
Într-una din lucrările sale,şi anume”Antichitaţi Iudaice”,Iosif Flavius,descrie astfel
unul din momentele reântregirii poporului lui Israel,atunci când,Işboşet,fiul lui
Saul,precum si Abener căpetenia oştirii lui Saul,au fost ucis mişeleste de către rivalii lor:
“ Din partea seminţiei lui Iuda s-au adunat şase mii şi opt sute de oşteni înarmaţi cu
scuturi şi suliţe: ei fuseseră alături de fiul lui Saul (deoarece tribul Iuda îl alesese rege pe
David, împotriva voinţei lui). De la seminţia lui Simeon au venit şapte mii şi o sută de
oameni; de la seminţia lui Levi, patru mii şapte sute de luptători, în frunte cu
conducătorul lor, Iodam. După aceştia au venit Marele Preot Sadoc, alături de douăzeci
de căpetenii înrudite cu el. Din partea seminţiei lui Beniamin s-au înfăţişat patru mii de
oşteni: căci acest trib era încă nehotărât, aşteptând să ajungă la domnie un membru al
familiei lui Saul. Apoi, din seminţia lui Efraim au sosit douăzeci de mii şi opt sute de
oameni dintre cei mai viteji şi mai de vază; din jumătatea seminţiei lui Manasses, au fost
optsprezece mii de oşteni deosebit de puternici; din seminţia lui Isachar, două sute de
1.SEPTUAGINTA II, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004, introducere la II Regi, pg. 356.
― 3 ―
oameni care prevedeau viitorul şi douăzeci de mii de luptători; din seminţia lui
Zabalon, cincizeci de mii de oşteni aleşi; acest trib a fost singurul care a trecut în
întregime de partea lui David. Toţi aceştia erau înarmaţi, la fel ca şi cei din seminţia lui
Gad. Din seminţia lui Neftali au sosit o mie de bărbaţi însemnaţi şi căpetenii, care
foloseau scuturi şi suliţe, ei fiind însoţiţi de un mare număr de trupe din tribul lor1. Din
seminţia lui Dan au fost douăzeci şi şapte de mii şase sute de oşteni aleşi cu grijă; din
seminţia lui Aser, patruzeci de mii. Din ambele seminţii de dincolo de Iordan2, ca şi din
cealaltă jumătate a seminţiei lui Manasses s-au strâns o sută şi douăzeci de mii de oşteni
înzestraţi cu scut, suliţă, coif şi sabie. Chiar şi celelalte seminţii purtau săbii. Aceste
mulţimi s-au adunat în Hebron, la David, cu mari provizii de grâne, vin şi bucate pentru
hrană zilnică şi toţi l-au ales ca rege pe David”.²
În sfârşit,triburile lui lsrael şi cel al lui luda găsesc un punct de coeziune în
persoana regelui David.El ocupă cetatea numita Şalem,ocupata de iebusiti,care va deveni
Ieruşalem,adica Ierusalim,pe care o transformă în capitală politică şi religioasă a regatului
unit, şi aduce acolo chivotul legământului Domnului,unind poporul în jurul capitalei
sale,devenită şi capitală religioasă.³
Desemnarea lui David drept rege al lui luda apare aici ca rezultatul unui demers
,,democratic",el fiind uns de către compatrioţii săi,pe care îi câştigase de partea sa( l Rg.
30,26-31),învestitură completată apoi de cea conferită de către bătrânii din Israel (I Regi
5,3). După l Rg.16, David fusese deja uns de către Samuel la Bethleem,aceea fiind
ungerea sacră, prin care autorul voia să arate că regele este ales de Dumnezeu, înaintea
oricărui demers omenesc.⁴
2.IOSIF FLAVIUS, Antichitati Iudaice, Cartea a VII-a, cap.II, p. 368-369.
3.SEPTUAGINTA II, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004, introducere la II Regi, p.356.
4.Ibidem, p.367, note subsol.
― 4 ―
EXTINDEREA REGATULUI
David va fi recunoscut de toate cele 12 triburi israeliene ca rege.El va întreprinde
trei expediţii împotriva filistenilor şi va lua sub stăpânirea sa cetatea Gath, apoi îi va
supune pe moabiţii ce locuiau la est de râul Iordan. În nord, vor fi înfrânte triburile
arameilor, iar regatul Edomului va fi încorporat regatului israelit. Frontierele statului vor
atinge zona fluviului Eufrat.
Urmează o trecere în revistă a războaielor purtate: regele îi supune la apus pe filisteni, la
răsărit pe ammoniţi şi pe moabiţi, la miazănoapte pe aramei, la miazăzi pe amaleciţi şi pe
edomiţi. Totodată, încheie alianţe cu regele Tyrului, al Emathului şi cu alte căpetenii,
realizând un adevărat imperiu. Pe lângă aceasta,se face o descriere a administraţiei
regatului, şi ea opera lui David.Administraţia publică era condusă de aşa zişi ,,robi ai
regelui”,în fruntea cărora se aflau un secretar şi un scrib regal, care îndeplineau funcţia de
miniştri de ,,inteme" şi de ,,externe". ⁵
În expediţia sa împotriva Damascului şi a restului Siriei, David a supus în întregime
această ţară, a lăsat garnizoane în ţinuturile sale, a pus locuitorii să-i plătească tribut şi, la
întoarcere acasă, a adus tablele de aur şi armurile gărzilor de corp ale lui Adad la
Ierusalim, închinându-le Domnului. Mai târziu, Susak4, regele egiptenilor, când şi-a dus
oastea împotriva nepotului lui David, Roboam, şi l-a învins, le-a luat cu el din Ierusalim
împreună cu numeroase alte bogăţii. David şi-a dus oastea şi împotriva celor mai
frumoase oraşe ale lui Adrazar, Bettaea şi Machon, pe care le-a cucerit şi prădat. În ele a
găsit o mare cantitate de aur şi de argint, aşijderea un soi de aramă care era mai preţioasă
decât aurul. Cu această aramă,Solomon a făcut toate podoabele care au împodobit
templul. Domnul i-a adus victoria în toate bătăliile nu numai regelui, ci şi lui Abessa, fiul
lui Ioab, trimis de David în fruntea oştii lui împotriva idumeilor. Regele a silit întreaga
Idumee să-i plătească bir atât pentru ogoare, cât şi pentru fiecare idumean în parte.⁶
5. SEPTUAGINTA II, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004, introducere la II Regi, p. 357
6. IOSIF FLAVIUS, Antichitati Iudaice, Cartea a VII-a, cap.II, p. 376.
― 5 ―
În ciuda acestor realizari,regele David, a avut si dezamăgiri,una din ele fiind aceea,
când,fiul sau Abesalom,s-a întors împotriva sa voind să-i ia tronul.Iosif Flavius descrie
astfel,lupta davidienilor împotriva acestuia:”Şi de o parte, şi de alta, încleştarea a fost
crâncenă. în cele din urmă, victoria a aparţinut davidienilor, care erau mai voinici şi mai
pricepuţi în meşteşugul războiului. Hăituindu-i pe duşmani prin păduri şi văi adânci, pe
unii i-au capturat, dar pe cei mai mulţi i-au ucis, aşa că mai numeroşi au fost cei seceraţi
în timpul fugii decât cei căzuţi în luptă. în ziua aceea au murit vreo douăzeci de mii de
oşteni. Toţi davidienii au năvălit asupra luiAbesalom: putea fi lesne recunoscut prin
frumuseţea şi măreţia lui. Temându-se să nu cadă viu în mâinilevrăjmaşilor, el a
încălecat pe catârul său regesc şi a fugit. în goana aceea nestăvilită şi avântată, căci era
un călăreţ ager şi neasemuit, pletele lui s-au încâlcit în coroana unui copac noduros cu
crengi mari. Abesalom arămas spânzurat, încât catârul a fugit sprinten mai departe, ca şi
cum pe spinarea lui s-ar mai fi aflat stăpânulcare stătea aninat de copac, fiind înconjurat
de vrăjmaşii săi”.⁷
7.Ibidem , p.397-398
― 6 ―
ORGANIZAREA NOULUI STAT
Cum Dumnezeu a promis o lunga domnie dinastiei davidice(2Regi 7,5-19),intervin
mai multe împrejurari care îl aduc în scena pe viitorul moştenitor.Sub domnia lui David,
naţiunea evreiească a fost organizată într-un regat admirat si respectat pe plan
internaţional. Pentru a-şi consolida puterea, David a transformat o societate tribală într-o
naţiune centralizată care avea un guvern.Într-un raid îndrazneţ, David a capturat
Ierusalimul,străpungând fortificaţiile oraşului printr-un canal subacvatic. Dupa capturarea
oraşului, David l-a proclamat capitala regatului evreiesc unit şi l-a stabilit ca centru
secular şi religios al tuturor triburilor din Israel. Aici a înfiinţat maşinaria centrală a
statului si l-a proclamat oraşul sfânt. A adus chivotul legământului la Ierusalim şi a
construit un altar pentru a-L servi pe Dumnezeu. El a făcut planuri pentru construcţia
marelui Templu la Ierusalim.
Personalitatea lui David de conducător este complexă: un bun conducător militar,
organizator desăvârşit, dublat de o mare cunoaştere a tradiţiilor. Era poet şi muzician, şi i
se atribuie Psalmii. În cei 33 de ani de domnie, David s-a impus ca unul dintre cei mai
mari suverani ai epocii sale din Orientul Apropiat.Cu toate succesele sale, David a fost
nevoit să facă faţă slăbiciunilor şi dorinţelor sale umane. Ceea ce este poate cel mai
remarcabil la el este ca, spre deosebire de multi regi puternici, era capabil să asculte
criticile şi sfaturile altor oameni. Când, de exemplu, a vazut-o pe Batşeba îmbăindu-se,
fiind copleşit de pasiune pentru ea, el a aranjat ca soţul ei, Urie, sa fie ucis în bătălie.
Profetul Natan l-a condamnat în mod public pe David pentru comportamentul său,
acuzându-l de crimă şi,într-un mod înţelept,l-a făcut să-şi dea singur sentinţa prin
parabola mielului omului sărac .Este interesant că într-o monarhie ca a lui David, Natan
l-a putut critica pe rege în mod public,fără să fie ucis pe loc. Ceea ce este şi mai
remarcabil este că David şi-a dat seama şi şi-a recunoscut public greşeala,căindu-se. Mai
târziu, fiul Batşebei, Solomon, a devenit rege⁸.
8.IOSIF FLAVIUS, Antichităţi Iudaice, Cartea a VII-a, cap. II, pp.381-386.
― 7 ―
David a mai avut alte neveste şi concubine. Acestea i-au născut unsprezece fii, care sau
numit: Amnus, Emnus, Eban, Nathan, Solomon, Iebar, Elien, Phalna, Ennaphen, Lenae,
Eliphale, precum şi o fiică: Thamara. De la soţiile sale legitime, David a avut nouă fii, doi
dintre ei menţionaţi la urmă aparţinând însă concubinelor. Thamara şi Abesalom au fost
născuţi de aceeaşi mamă.David a avut greșelile sale, , dar a prevenit națiunea sa de a
aluneca în idolatrie. Deși păcatele sale personale au fost grave, el a stat ca o stâncă pentru
Dumnezeu. El a păcătuit, însă, s-a pocăit și a dat lui Dumnezeu șansa să-l ierte și să-l
curățească.
O trăsătură importantă pe care o putem vedea la David este că el era un om cu
inițiativă, om care se uita împrejur să vadă ce este de făcut și dacă vedea că nu este nimeni
care se oferă să facă, făcea el,asa cum a facut cu filisteanul Goliat. O altă trăsătură a lui pe
care fiecare creștin trebuie să o aibă este pocăința. A păcătuit în mod voit și și-a dat seama
de gravitatea păcatului din viața lui fiind înștiințat de Dumnezeu prin proorocul Natan. El
s-a pocăit, iar rugăciunea lui de pocăință este descisă în Psalmul 50. Dumnezeu s-a folosit
de un prooroc pentru a-i arăta păcatul. Proorocul Natan a fost omul care era mijlocitorul
între Dumnezeu și David pentru că prin el Dumnezeu i-a adus la cunoștință lui David mai
multe lucruri, printre care și faptul că oricât de mult și-ar dori să zidească un Templu
pentru Dumnezeu, nu poate pentru că a vărsat mult sânge. Dorința lui David de a face un
Templu,a fost datorată și faptului ca,Chivotul Legământului,care a fost o perioadă la
filisteni, a fost recuperat printr-o minune făcută de către Dumnezeu.
Centralizarea autorităţii şi stilul adesea autocratic al lui David au creat probleme, atât în
familia acestuia cât şi între conducatorii triburilor lui Israel. Când fiul lui, Abesalom, s-a
răsculat în 979 i.e.n, mulţi dintre conducatorii acestor triburi s-au alaturat rebeliunii.
Aceştia erau obişnuiţi să-şi exerseze autonomia locală şi nu le plăceau impozitele şi
recrutarea forţată în armata naţională pe care le impunea regele. David a reuşit să înăbuşe
revolta, dar aceasta nu a fost o victorie îmbucurătoare pentru el, deoarece Joab a fost
nevoit să-l omoare pe Abesalom pentru a potoli în sfârşit răscoala. Doliul lui David la
moartea fiului său a fost mai puternic decât celebrarea victoriei. Către sfârşitul vieţii lui
David s-a stârnit un alt conflict în legătură cu moştenirea tronului.
― 8 ―
Adonia, cel mai mare dintre fiii supravieţuitori, se aştepta sa devină rege, dar David a
aderat la profeţia lui Natan şi l-a desemnat pe Solomon ca succesor al lui. În ciuda acestor
probleme, iscusinţa politică a lui David a fost de aşa natură încât a reuşit să-şi împace
oponenţii şi să dea tronul lui Solomon.Natan a prezis că dinastia lui David va dura pe
veci, şi într-adevăr, evreii din ziua de azi cred că Mesia va fi un descendent direct al lui
David. Una dintre binecuvântările care urmează după citirea Haftarah-ului de Shabbat şi
de sărbători proclamă: "Bucură-ne, O Dumnezeu stăpanul nostru... cu regatul casei lui
David cel uns. Fie dat ca el să vină curând şi să ne umple inimile de bucurie."În vremea
aceasta David dă din nou încredere poporului, îşi atrage simpatia făcând apel la
sentimentele lui religioase,trezeşte în suflete idealul libertăţii politice şi al coeziuniii
interne între triburile din nord şi cele din sud ⁹.
În timpul lui David, cultul a dobândit o nouă dimensiune şi anume cea doxologică.
Acest rege priceput în cântatul la harfă (vezi I Sam. 16, 18-23; 18, 10; Amos 6, 5) şi dăruit
cu harul poeziei a introdus cântarea Psalmilor la Cortul Sfânt. Iată o informaţie clară în
această privinţă: „Astfel au adus chivotul Domnului şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe
care-1 făcuse David pentru el (în Ierusalim) şi au înălţat lui Dumnezeu arderi de tot şi
jertfe de pace... Apoi a pus David la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi, ca să
preaslăvească, să mulţumească şi să preaînalţe pe Domnul Dumnezeul lui Israel... A pus
de asemenea pe preoţi... să sune necontenit din trâmbiţe înaintea chivotului legământului
lui Dumnezeu. În această zi, David, pentru prima oară a dat prin Asaf şi fraţii lui
următorul psalm de laudă Domnului: «Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui...»” (I
Cronici 16, 1.4.6.7). Informaţia are în vedere, deci, tocmai momentul în care David a
purces la reorganizarea cultului, aducând chivotul Legii în Ierusalim, noua capitală a
regatului său ¹⁰.
9 SEPTUAGINTA II, Colegiul Noua Europă,Editura Polirom, 2004, introducere la II Regi, p.356.
10 Drd. Stelian Gomboş, Cartea Psalmilor în spiritualitetea ortodoxă, articol publicat pe internet,
www.crestinortodox.ro.
― 9 ―
TESTAMENTUL ŞI MOARTEA REGELUI DAVID
Toată viaţa regele David,va fi urmărit de păcatul uciderii lui Urie,bărbatul Batsebei,astfel
că prin gura proorocului Natan,Dumnezeu îi spune:”De aceea sabia nu se va depărta
niciodată de la casa ta, căci pe Mine M-ai dispreţuit, iar pe femeia lui Urie Heteul ţi-ai
luat-o ţie femeie. Dar iată ce rosteşte Domnul: Iată iţi voi urzi prăpădul chiar din casa ta,
căci voi lua sub ochii tăi pe femeile tale şi le voi da aproapelui tău, care se va culca cu
femeile tale în văzul soarelui acestuia. Si dacă tu ai savîrşit fapta în ascuns, Eu voi săvîrşi-
o la arătare înaintea a tot Israelul şi la lumina soarelui…Şi totuşi Dumnezeu a iertat
păcatul tãu: Nu vei muri. Ci fiindcă prin fapta aceasta tu ai dispreţuit pe Domnul, pruncul
ce ţi s-a născut va trebui sa moară“ ( 2 Regi 12, 1-14 ). Astfel,pruncul moare, după cum îi
proorocise Natan.
. O altă greşeala a regelui David,a fost,că a vrut să ştie la ce numar se ridică norodul său,
fără să ţină seama de porunca lui Moise(Numeri 31,27) prin prevederea căreia cel care
număra poporul trebuia să-i ofere lui Dumnezeu câte o jumătate de siclu pentru fiecare
om.Istoricul Iosif Flavius consemnează acest aspesct,astfel:”Şi i-a dat lui Ioab,
comandantul oştirii sale, ordinul să cutreiere ţara şi să-i socotească întreaga mulţime de
locuitori. După nouă luni şi douăzeci de zile Ioab s-a întors în Ierusalim la regele său şi i-a
spus cât de numeros era poporul întreg, cu excepţia seminţiei lui Beniamin: nu-I socotise
încă pe ei, şi nici pe cei din seminţia lui Levi. Dar regele să căia acum că făcuse
recensământul, fiindcă greşise astfel faţă de Dumnezeu,nesocotindu-i pe toti. După ce
proorocii l-au vestit că stârnise mânia Domnului, David a căutat să-L implore, să fie
îndurător şi să-i ierte greşeala. Atunci Dumnezeu însuşi l-a trimis pe proorocul Gad cu trei
pedepse, pentru ca el s-o aleagă pe cea mai potrivită dintre toate: ori ca ţara lui să fie
bântuită de foamete vreme de şapte ani; ori să ducă un război de trei luni, unde să sufere
numai înfrângeri; ori ca ciuma să facă ravagii în popor trei zile. David a optat pentru
molimă, care-i lovea, deopotrivă, şi pe rege şi pe supuşii săi, aşa că temerile erau
împărtăşite de toţi; după părerea lui, mai bine încăpea pe mâinile Domnului decât să
ajungă în puterea duşmanilor.
― 10 ―
Cum a primit acest răspuns, proorocul l-a şi dus lui Dumnezeu. Atunci El a trimis ciuma
şi moartea asupra evreilor. N-au murit însă toţi în acelaşi fel, aşa că boala era greu de
recunoscut.
Ciuma care bântuise din zorii zilei şi până la amiază, a secerat şaptezeci de mii de
oameni'. Atunci îngerul Domnului şi-a întins mâna asupra Ierusalimului ca să se
pripăşească molima şi acolo. Când şi-a ridicat ochii în văzduh, zărind îngerul cu sabia
trasă din teacă,îndreptată împotriva Ierusalimului,regele a strigat către Domnul că, deşi
păstorul merită această pedeapsă,cuvine-se să-i salveze turma, care nu i-a greşit cu nimic.
Apoi a cerut în genunchi ca mânia Domnului să se abată asupra casei sale, dar să-i cruţe
poporul”¹¹.
Spre sfârşitul vieţii,David,l-a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit ca, de îndată ce
va ajunge rege, să zidească un templu închinat Domnului, spunându-i că el însuşi plănuise
acest lucru, dar Dumnezeu îl împiedicase s-o facă,deoarece era pângărit de sângele vărsat în
războaie.El spune: „Tu, însă, cel sortit să fie rege înainte de a se naşte, dă-ţi osteneala să te
arăţi demn de pronia Domnului, prin slujirea evlaviei,dreptăţii şi bărbăţiei, urmând
poruncile sale şi legile pe care le-a transmis Moise, fără să-i laşi nici pe alţii să le încalce.
Fă tot ce eşti în stare ca să isprăveşti templul pe care Dumnezeu vrea să-l vadă înălţat în
timpul domniei tale şi nu te lăsa copleşit de măreţia lucrării, nici speriat de greutăţile
iscate de zidirea ei. îţi voi procura tot ce ai nevoie, mai înainte de a-mi da obştescul sfârşit.
Află că ţi-am adunat deja o mie de talanţi de aur şi o sută de mii de talanţi de argint. Ţi-am
strâns şi mari grămezi de aramă şi de fier, aşijderea pietre şi lemn în cantităţi uriaşe. în
afară de asta, ai la îndemână multe mii de pietrari şi de lemnari, iar ceea ce-ţi mai lipseşte
poţi să întregeşti şi singur. Dacă-ţi desăvârşeşti construcţia, vei fi pe placul Domnului şi te
vei bucura de protecţia lui!" David i-a îndemnat apoi pe mai-marii norodului să-l sprijine
pe fiul său în construirea templului şi, scutiţi de orice necaz, să se dedice cinstirii lui
Dumnezeu.
11. IOSIF FLAVIUS, Antichităţi Iudaice, Cartea a VII-a, cap.II, pp.411-412.
― 11 ―
Ca atare, ei vor avea parte de o pace îndelungată şi de o guvernare înţeleaptă,cu care
Dumnezeu îi blagosloveşte îndeobşte pe oamenii pioşi şi drepţi.
Ultimele zile din viaţa lui David au fost tulburate de intrigile lui Adonia ( un alt fiu al
lui David nãscut de soţia sa Haghita-executat ulterior din ordinul lui David ) şi ale lui
Solomon. Pe Batşeba, mama lui Solomon,a înştiinţat-o proorocul Nathan, că Adonia se
purta ca şi cum ar fi deja rege, iar David nu ştia nimic. A sfătuit-o să se îngrijească de
propria-i salvare şi de cea a fiului ei, Solomon, şi să intre singură la David, spre a-I spune
că, deşi el ajurat să-l facă succesor la tron pe Solomon, între timp Adonia încerca să pună
mâna pe domnie. David a aderat la profeţia lui Natan şi l-a desemnat pe Solomon ca
succesor al lui. În ciuda acestor probleme, iscusinţa politică a lui David a fost de aşa natură
încât a reuşit să-şi împace oponenţii şi să dea tronul lui Solomon.
La scurtă vreme după aceea, David a căzut bolnav la pat din pricina bătrâneţii şi, când a
văzut că se apropia ceasul din urmă, l-a chemat la el pe Solomon şi i-a spus următoarele
cuvinte: „Fiul meu, eu sunt acum silit de soartă să mă duc la părinţii mei şi să pornesc pe
drumul pe care trebuie să-l străbată toţi cei ce trăiesc acum sau vor veni după noi, fără ca
nimeni să se mai întoarcă vreodată pentru a afla ce s-a mai întâmplat în lumea asta după
aceea. Dar, fiindcă mai sunt în viaţă şi moartea se apropie repede de mine, îţi reamintesc
încă o dată ceea ce ţi-am spus mai înainte: te sfătuiesc să fii drept cu supuşii tăi şi evlavios
faţă de Dumnezeu, care ţi-a dăruit rangul de rege, şi să respecţi legile sale, date de el prin
intermediul lui Moise, fără să treci cu vederea încălcarea acestora, lăsându-te tentat de
favoruri, de linguşeli, de alte pofte sau slăbiciuni sufleteşti”. Înfăţişând astfel pe îndelete
fiului său toate lucrurile privitoare la domnie, la prieteni, ca şi la cei pe care i-a socotit
demni să fie pedepsiţi, David s-a stins din viaţă la vârsta de şaptezeci de ani, după ce a
domnit la Hebron asupra seminţiei lui Iuda şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim, asupra
ţării întregi, vreme de treizeci şi trei de ani ¹².
12. IOSIF FLAVIUS, Antichităţi Iudaice, Cartea a VII-a, cap.II, pp.411-412.
― 12 ―
CONCLUZII
Dintre cei patruzeci şi doi de bărbati şi femei care au condus anticul regat al Israelului şi al
Iudeei timp de mai mult de 400 de ani, David este cel mai cunoscut şi cel mai important.
David a fost cioban, soldat, un excelent ofiţer, poet, întemeietor de imperii, tată şi rege.
Sub domnia lui David, naţiunea evreiească a fost organizată într-un regat admirat şi
respectat pe plan international. Pentru a-şi consolida puterea, David a transformat o
societate tribală într-o naţiune centralizată care avea un guvern.
Cu toate succesele sale, David a fost nevoit să facă faţă slăbiciunilor şi dorinţelor sale
umane. Ceea ce este poate cel mai remarcabil la el este că, spre deosebire de mulţi regi
puternici, era capabil să asculte criticile şi sfaturile altor oameni. Când, de exemplu, a
vazut-o pe Batşeba îmbăindu-se şi a fost copleşit de pasiune pentru ea, el a aranjat ca soţul
ei, Urie, să fie ucis în bătălie pentru ca el să se poată căsători cu ea.
Prin exemplul lui David, legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi cu fiecare suflet
de pe pamânt, a fost îndreptat spre viaţa de zi cu zi printr-o metodă blândă de guvernare,
prin monarhie constituţională şi teocraţie democratică. În ciuda imperfecţiunilor sale, el este
unul dintre cei mai admiraţi oameni din istorie. David era un evreu profund religios,
dispreţuia opresiunea şi a muncit din greu pentru a se asigura că dreptatea predomină în
regatul lui. Conceptele de libertate şi responsabilitate pe care le-a introdus au exercitat o
influenţa remarcabilă în istorie, servind ca model pentru guvernarea constituţională.
David a intrat în istorie ca rege ideal şi compozitor al psalmilor. A domnit după Saul,
între anii 1000 - 961 î.C., fiind al doilea rege peste împărăţia lui Israel, care a rămas pentru
evrei ca timpul de aur din istoria lor şi obiectul dorinţei lor. Restaurarea acelei epoci este
aşteptată de la Mesia şi de aceea iudeii îl vor întreba pe Isus: "Doamne, acesta este timpul în
care vei restaura împărăţia lui Israel?" (Fap 1,6).
― 13 ―
BIBLIOGRAFIE
a) IZVOARE ISTORICE:
1. IOSIF FLAVIUS, Antichităţi Iudaice, Cartea a VII-a, cap.II.
2. SEPTUAGINTA II, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004, introducere la II
Regi.
3.BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1982.
b) MANUALE, STUDII (Internet):
1.ISTORIA BIBLICĂ-Vechiul Testament, de Prof. A. P. Lopuhin, trad.
de Patriarhul Nicodim, tomul al III-lea, ediţie ilustrată, Ed.Inst. Biblic şi
de Misiune al B.O.R.,Buc. 1945.
2. Drd. Stelian Gomboş,Cartea Psalmilor în spiritualitetea ortodoxă -articol publicat
pe internet, www.crestinortodox.ro.
― 14 ―