Universitatea ,,Lucian Blaga” SibiuFacultatea de Științe Specializare: Master A.P. Anul I

Demersul științific în antrenamentul

sportiv

Student: Manea Ștefan

Demersul ştiinţific are ca punct de pornire un set de întrebări pe care un antrenor şi le pune:

de ce sportivul atinge sau nu o anumită performanţă;

de ce sportivi cu profil asemănător din punct de vedere fizic, motric sau

psihologic, obţin performanţe diferite în competiţii;

de ce alt antrenor este mai bun (greu de recunoscut, dar foarte eficient să-şi

găsească punctele slabe în pregătire, activitate, atitudine);

care sunt resursele financiare de care beneficiază alţii;

unde a greşit şi unde a făcut bine;

care este gradul de aplicabilitate al caracteristicilor de antrenament

considerate general valabile;

cât de „bătăios” să fie sportivul său;

au alţi antrenori surse de informare şi de documentare care să le permită

deţinerea unor cunoştinţe deosebite în ceea ce priveşte metodologia şi

metodele de antrenament, mecanismele specifice medicinii sau nutriţiei,

etc.;

sunt alţii mai educaţi din punct de vedere moral (de acasă, sau de mai târziu);

cât de mult îşi cunosc adversarii;

cum să-l facă pe sportiv să fie deţinător al unei „zone optime a energiei

psihice” (Martens 1987)1;

care este responsabilitatea antrenorului în faţa sportivilor şi a factorilor

decizionali implicaţi;

ce-i motivează pe alţii şi pe sportivii lor;

să vizeze câştiguri materiale mai multe şi mai modeste (mai uşor de realizat)

sau să tindă numai după marea performanţă („lacrimile” de pe podiumul

olimpic).

În domeniul cercetării științifice, aceste întrebări ar trebui să constituie

principala sursă de plecare (blocstartul) în uriașa muncă a oricărui antrenor.

Răspunzând acestor întrebări, un antrenor își poate perfecționa metodele de

antrenament, acordându-le după ritmul progresului științei în diferite domenii de

activitate.

Observam cum în timp s-au produs numeroase descoperiri în domeniul

medicinii, fizicii, chimiei, psihologiei, datorită performanțelor sportive care au atras

atenția și totodată curiozitatea cercetătorilor în domeniile respective cu privire la

capacitățile maxime de efort sau de rezistență ale organismului uman.

Luând în considerare aspectele de mai sus, vom încerca în cele ce urmează să

oferim și un răspuns întrebărilor care formează ideile de bază a antrenorului care

aspiră la atingerea înaltei performanțe a sportivilor pe care îi antrenează.

Un sportiv este capabil de atingerea unei anumite performanțe în primul rând

având voința și motivația necesară atingerii acelei performanțe. Bineînțeles, există

o serie de factori decisivi în formarea acelui sportiv pentru a-l determina să aspire

către acea performanță :

- antrenorul este piesa de rezistență în acest sens, el administrând în mare parte

efortul sportivului către scopul propus. Dozarea efortului în perioada de pregătire,

prin antrenamente complexe de tip antrenament total, duce la transformarea

capacităților sportivului, a performanțelor sale la cote maximale. Refacerea

organismului de asemenea este importantă, deoarece fără refacere, organismul nu

mai are capacitate completă de lucru.

- mediul de antrenament și de relaxare. (ambientul de lucru și cel de acasă).

- membrii familiei sau oamenii cu influență emoțională asupra lui.

- anturajul, prietenii.

- cei pe care îi consideră modele de urmat în viața sa.

- factorul de mediu(cald,frig,soare,ploaie,etc.).

- coechipierii sau partenerii de antrenament.

- aparatura, echipamentul și materialele de care dispune pentru efectuarea

antrenamentelor.

- fondul financiar de care dispune sportivul sau membrii familiei sale.

- educația primită în cadrul familiei.

- educația școlară dobândită până la momentul respectiv.

- eșecuri sau succese profesionale, sociale, școlare.

- probleme de ordin familial sau social.

- capacitățile psihologice, motrice, emoționale, senzoriale.

Este evident că succesul sau eșecul unui sportiv în atingerea performanței de un

anumit nivel este inevitabil influențat de majoritatea factorilor enumerați anterior.

Determinarea sportivului în atingerea acelei performanțe, ține în special de

capacitatea sa de detașare de orice problemă care s-ar ivi pe parcursul perioadei de

pregătire în scopul propus. Asta presupune o riguroasă pregătire psihologică, însă

depinde în mare parte și de fondul genetic al fiecăruia, de felul în care fiecare

sportiv își însușește tehnica elementelor, procedeelor sportului practicat.

Creativitatea iarăși este un factor important în atingerea înaltei performanțe.

Numeroase sporturi au atins astăzi culmile perfecțiunii datorită cercetării științifice,

rezultatele sau baremele înscrise astăzi fiind cu mult peste așteptările celor care au

practicat aceste sporturi în lipsa influenței cercetărilor științifice, acelea bazându-se

atunci pe mai puține criterii de ordin tehnico-tactic decât cele din zilele noastre.

O analiză riguroasă a tipului de antrenament se cere a fi făcută semestrial

observând baremele maxime atinse de sportiv în acel interval de timp, și/sau

variațiile acestora în funcție de anumiți factori.

Antrenorul care lucrează pentru pregătirea unui sportiv de înaltă performanță

nu va lucra niciodată singur, ci întotdeauna alături de o echipă de specialiști din

diferite domenii, începând cu nutriționiști, medici, psihologi, cercetători, tehnicieni,

maseuri, ș. a.

Motivația sportivului poate fi de diferite tipuri sau având nenumărate cauze,

de ordin material sau spiritual. Motivația materială este însă de cele mai multe ori

cea care determină un sportiv să cucerească noi recorduri, succesul obținut având

rezolvare pentru diferite alte situații personale dar și sociale. Astfel că zona de unde

vine acel sportiv are la fel de mult de câștigat cât și sportivul, în funcție de

importanța competiției sau/și valoarea sportivului (dacă acesta a păstrat spre

exemplu un titlu mondial mai mulți ani la rând).

Motivația de natură spirituală poate fi aceea care face ca sportivul să lupte

pentru un scop nobil, nu doar în scop personal. Exemplu: promovarea zonei din

care face parte, salvarea vieții cuiva drag, recăpătarea onoarei în fața altei

națiuni,etc.

Cunoașterea adversarilor este esențială în orice competiție, cu atât mai mult la

nivel de înaltă performanță. Întotdeauna sportivii pot învăța din greșelile

adversarilor, și mai mult se pot folosi de slăbiciunile lor pentru a reuși să-i învingă.

Acest tip de studiu asupra adversarilor e valabil și se practică în toate ramurile

sportive, până la urmă acesta fiind de fapt exploatarea unui instinct foarte bine

conservat la ființele vii, anume: specularea greșelilor adversarilor în favoarea

câștigului personal.

Recunoașterea propriilor greșeli este un pas important în descoperirea

slăbiciunilor personale și îndreptării lor, așa încât sportivul să fie cât mai puțin

vulnerabil în fața adversarilor săi, sub orice formă.

Informarea în legătură cu noutățile în domeniu sunt o sursă importantă de

inspirație pentru felul în care trebuie pregătit sportivul spre a atinge maximul

capacității sale de exprimare motrică.

Ideea de înaltă performanță poate fi sădită sportivilor care au într-adevăr

potențial de a ajunge acolo. Cei care nu au șanse în acest sens e bine să realizeze

din timp acest lucru, spre a nu irosi energie și fonduri în mod inutil. Orice investiție

trebuie recuperată la un moment dat, iar dacă aceasta nu mai poate fi recuperată sub

o anumită formă, sensul investiției dispare și creează pagubă.

Resursele financiare la care se poate apela pentru sprijinirea unui sportiv de

performanță vin în mare parte din sponsorizări, în funcție de valoarea la care este

cotat sportivul. Investind în imaginea sportivului care are nenumărate titluri

internaționale sau mondiale, o firmă investește de fapt în imaginea firmei

respective. Cu cât sportivul e mai „bine vândut” cu atât firma are mai mult de

câștigat.

Responsabilitatea antrenorului față de sportivi este la fel de mare ca și

responsabilitatea părinților față de copii lor, deoarece este un formator de caracter

în primul rând, iar sportivii ca și copii au tendința de a copia parțial sau în

întregime multe din caracteristicile educatorului. Felul de a se raporta la ceilalți,

comportamentul față de colegi, adversari, față de sportul practicat. Dacă antrenorul

are o atitudine nedreaptă față de competitorii sportivilor săi, la fel se vor manifesta

și sportivii. Daca va avea o atitudine de fairplay indiferent de consecințele asupra

sportivilor săi, și aceștia vor ști să fie demni și atunci când vor pierde și când vor

câștiga.