8
PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL Nr. 77/2000 PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGUJIU NR. 1291 17 DECEMBRIE 2007 Şi în acest an, Primăria Mu- nicipiului Târgu-Jiu a oferit ca- dou târgujienilor un oraş îm- podobit cu plase luminoase cu peste 20.000 de beculeţe, ghirlande de lumini multico- lore, care se întind pe 23 Km şi a montat peste o mie de fi- gurine. Primarul oraşului, Flo- rin Cârciumaru, a fost cel care a apăsat butonul şi în acest an, buton care a pornit între- gul sistem de iluminat orna- mental de sărbători, care a schimbat în totalitate înfăţişa- rea oraşului. O dată cu porni- rea iluminatului public festiv, s-a inaugurat şi primul pati- noar, care a fost realizat în Grădina Publică, făcându-se totodată şi primele probe la instalaţia de nocturna de pe stadionul municipal. În centrul atenţiei stă totuşi un imens brad de Crăciun, care are în jur de 23 metri înălţime. Bradul este realizat din etaje de plase luminoase cu peste 200 de becuri cu flashuri şi 300 de figurine. Bradul a fost dăruit Primăriei şi tuturor târgujieni- lor de către societatea care a concesionat iluminatul public. Simona BUZĂRIN Târgu-Jiul în straie de sărbătoare Fie ca spiritul Crăciunului să vă Fie ca spiritul Crăciunului să vă deschidă inimile, iar gândul bun să vă deschidă inimile, iar gândul bun să vă dea speranţă şi îngăduinţă. dea speranţă şi îngăduinţă. Sărbătoarea Crăciunului să ne Sărbătoarea Crăciunului să ne aducă tuturor binecuvântare, iar spec- aducă tuturor binecuvântare, iar spec- tacolul nopţii dintre ani să ne umple tacolul nopţii dintre ani să ne umple de strălucire şi magie. de strălucire şi magie. Sărbători Fericite! Sărbători Fericite! Primar, Primar, Florin Cârciumaru Florin Cârciumaru ma ma o o Graficul curselor de transport local cu SC TRANSLOC SA pentru perioada 22.12.2007 – 03.01.2008 Frecvenţa maşinilor în funcţie de traseu şi intervale orare Ziua 9 Mai - Artego 9 Mai - Bârseşti 9 Mai - Preajba Drăgoeni 9 Mai - Iezureni 9 Mai - Ursaţi 22 decembrie 05.30 – 08.00, la 18 minute 08.00 – 18.00, la 9 minute 18.00 – 24.00, la 18 minute Program normal în week-end 23 decembrie 05.30 – 08.00, la 18 minute 08.00 – 18.00, la 9 minute 18.00 – 24.00, la 18 minute Program normal în week-end 24 decembrie 05.30 – 08.00, la 18 minute 08.00 – 18.00, la 9 minute 18.00 – 24.00, la 18 minute Program normal în week-end 25 decembrie 06.30 – 23.30, la 24 minute 08.00 -13.00, din oră în oră 07.30 – 13.00, din oră în oră Nu circulă Nu circulă 26 decembrie 05.30 – 23.30, la 18 minute 27 – 28 decembrie 05.30 – 08.00, la 18 minute 08.00 – 18.00, la 9 minute 18.00 – 24.00, la 18 minute Program normal 29 – 30 – 31 decembrie pe 31.12, ultima maşină se retrage la orele 22.00 Program normal în week-end 01 ianuarie 06.30 – 23.00, la 24 minute 08.00 – 13.30, din oră în oră 07.30 – 13.00, din oră în oră Nu circulă Nu circulă 02 ianuarie 05.30 – 24.00, la 18 minute 03 ianuarie Program normal Criterii de acces la locuinţa ANL Pag. 2 Pag. 2 Dineul Celebrităţilor - o altfel de donaţie Pag. 5 Pag. 5

PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI · PDF fileşi a montat peste o mie de fi-gurine. Primarul ... Bradul este realizat din etaje de plase luminoase cu peste ... imobilul

Embed Size (px)

Citation preview

PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRINHOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 77/2000PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGUJIU • NR. 1291 • 17 DECEMBRIE 2007

Şi în acest an, Primăria Mu-nicipiului Târgu-Jiu a oferit ca-dou târgujienilor un oraş îm-

podobit cu plase luminoase cu peste 20.000 de beculeţe, ghirlande de lumini multico-

lore, care se întind pe 23 Km şi a montat peste o mie de fi-gurine. Primarul oraşului, Flo-rin Cârciumaru, a fost cel care a apăsat butonul şi în acest an, buton care a pornit între-gul sistem de iluminat orna-mental de sărbători, care a schimbat în totalitate înfăţişa-rea oraşului. O dată cu porni-rea iluminatului public festiv, s-a inaugurat şi primul pati-noar, care a fost realizat în Grădina Publică, făcându-se totodată şi primele probe la instalaţia de nocturna de pe stadionul municipal.

În centrul atenţiei stă totuşi un imens brad de Crăciun, care are în jur de 23 metri înălţime.

Bradul este realizat din etaje de plase luminoase cu peste 200 de becuri cu flashuri şi 300 de figurine. Bradul a fost dăruit

Primăriei şi tuturor târgujieni-lor de către societatea care a concesionat iluminatul public.

Simona BUZĂRIN

Târgu-Jiul în straie de sărbătoare

Fie ca spiritul Crăciunului să vă Fie ca spiritul Crăciunului să vă

deschidă inimile, iar gândul bun să vă deschidă inimile, iar gândul bun să vă

dea speranţă şi îngăduinţă. dea speranţă şi îngăduinţă.

Sărbătoarea Crăciunului să ne Sărbătoarea Crăciunului să ne

aducă tuturor binecuvântare, iar spec-aducă tuturor binecuvântare, iar spec-

tacolul nopţii dintre ani să ne umple tacolul nopţii dintre ani să ne umple

de strălucire şi magie.de strălucire şi magie.

Sărbători Fericite!Sărbători Fericite!

Primar,Primar,

Florin CârciumaruFlorin CârciumarumamaFloFlo

Graficul curselor de transport local cu SC TRANSLOC SA pentru perioada 22.12.2007 – 03.01.2008Frecvenţa maşinilor în funcţie de traseu şi intervale orare

Ziua 9 Mai - Artego 9 Mai - Bârseşti 9 Mai - Preajba Drăgoeni 9 Mai - Iezureni 9 Mai - Ursaţi

22 decembrie05.30 – 08.00, la 18 minute08.00 – 18.00, la 9 minute

18.00 – 24.00, la 18 minuteProgram normal în week-end

23 decembrie05.30 – 08.00, la 18 minute08.00 – 18.00, la 9 minute

18.00 – 24.00, la 18 minuteProgram normal în week-end

24 decembrie05.30 – 08.00, la 18 minute08.00 – 18.00, la 9 minute

18.00 – 24.00, la 18 minuteProgram normal în week-end

25 decembrie 06.30 – 23.30, la 24 minute08.00 -13.00, din oră în oră 07.30 – 13.00, din oră în oră Nu circulă Nu circulă

26 decembrie 05.30 – 23.30, la 18 minute

27 – 28 decembrie05.30 – 08.00, la 18 minute08.00 – 18.00, la 9 minute

18.00 – 24.00, la 18 minuteProgram normal

29 – 30 – 31 decembrie pe 31.12, ultima maşină se retrage la orele 22.00 Program normal în week-end01 ianuarie 06.30 – 23.00, la 24 minute

08.00 – 13.30, din oră în oră 07.30 – 13.00, din oră în oră Nu circulă Nu circulă02 ianuarie 05.30 – 24.00, la 18 minute03 ianuarie Program normal

Criterii de

acces la

locuinţa ANL

Pag. 2Pag. 2

Dineul

Celebrităţilor - o

altfel de donaţie

Pag. 5Pag. 5

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007 Pag. 2

1. Titularul cererii de locuinţă trebuie sa fie major, în vârsta de până la 35 de ani la data depunerii cererii. Repartiţiile se pot primi în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste. Cererea de locuinţă se efec-tuează numai individual şi în nume propriu, calculul punctajului se face prin însumare doar pentru titularul cererii, iar condiţia de vârsta (pana la 35 de ani) trebuie să fie îndeplini-tă doar de acesta (la data depunerii cererii). Deci, cererea poate fi depu-să de persoana, respectiv soţul care se încadrează în această vârstă.

2. Titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia - soţ/soţie, copii şi/sau alte persoa-ne aflate în întreţinerea acestuia - trebuie să nu deţină şi să nu fi deţi-nut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii adminis-trativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în Municipiul Târgu-Jiu.

Acte doveditoare: declaraţii autentificate ale titularului cererii şi, după caz, ale soţiei/soţului şi ale

celorlalţi membri majori din fami-lia acestuia.

NOTĂ: Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprie-tate nu are în vedere locuinţele în-străinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în pro-prietatea statului în mod abuziv și care nu au fost retrocedate în natura. De asemenea, restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a unui spaţiu locativ în cămine de familiști sau nefamiliști, precum și chiriașilor din locuinţele preluate abuziv de stat și care fac obiectul unor solicitări de

retrocedare sau care sunt retrocedate către foștii proprietari. Prin cămine de familiști sau nefamiliști se înţelege clădirile dotate cu camere de locuit individuale și cu dependinţele, dotă-rile și utilităţile comune.

3. Titularul cererii de locuinţă trebuie să aibă domiciliul stabil şi să îşi desfăşoare activitatea în Mu-nicipiul Târgu-Jiu.

4. Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locu-inţele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează a fi finali-

zate în cadrul unor obiective de in-vestiţii aprobate şi cuprinse în pro-gramul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

NOTA: - Lista de priorităţi se stabilește anual.

- Solicitanţii înscriși în lista de priorităţi, cu respectarea criteriilor de la pct. 1, 2 și 3, care nu pot bene-ficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul re-spectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponi-bil în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită.

Criterii de acces la locuinţa ANL

1. Cerere de mâna 2. Declaraţii notariale ale titularului ce-

rerii şi, după caz, ale soţului/soţiei şi ale ce-lorlalţi membrii majori ai familiei acestuia că nu deţin sau nu au deţinut în proprietate o locuinţă şi nu au dobândit sau înstrăinat lo-cuinţa după 01.01.1990 în Municipiul Târgu-Jiu, că nu au beneficiat de credite pentru execuţia unei locuinţe şi să nu fie beneficia-rii unei alte locuinţe pentru tineri destinată închirierii în localitatea Târgu-Jiu sau să nu fie coproprietari ai unei locuinţe proprietate personală în localitatea Târgu-Jiu

3. Adeverinţa de la locul de muncă cu venitul net însoţită de o copie după cartea de muncă completată la zi şi avizată de con-ducerea instituţiei care ţine evidenta aces-teia, iar în cazul în care instituţia angajatoa-re nu a întocmit carte de muncă pentru persoana solicitantă atunci se va elibera o adeverinţă de vechime în muncă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi pentru instituţiile de stat doar de instituţia angaja-toare, adeverinţa de vechime in munca si copia cărţii de munca vor fi avizate de către Inspectoratul Teritorial de Munca - pentru

ambii soţi. După caz, pentru membrii famili-ei se depun: cupon de pensie, cupon şomaj, declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu lucrează şi nu realizează venituri.

4. Acte doveditoare din care să rezulte unde locuieşte efectiv, respectiv copie după contractul de vânzare-cumpărare, contract de închiriere (sau de comodat) şi un act din care să rezulte suprafaţa locuibi-lă deţinută cu chirie sau suprafaţa locuibilă a apartamentului unde locuieşte; adeverin-ţă de la administrator din care să rezulte suprafaţa camerelor apartamentului, nu-mărul de persoane care locuiesc, precum si gradul de rudenie al acestora ( idem dacă apartamentul este închiriat). În cazul în care apartamentul este închiriat, este nece-sar contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară. În cazul în care imobilul este casa familială este necesară declaraţia notariala a petentului din care să rezulte suprafaţa imobilului pe care îl ocu-pă împreună cu familia sa. În cazul în care solicitantul este tolerat în spaţiu la părinţi sau alte rude, va depune actele de stare ci-vilă din care să rezulte legătura de rudenie

( cert de naştere, deces, căsătorie) şi alte acte după caz (sentinţă divorţ, înfiere, etc.)

5. Copie: buletine de identitate (soţ + soţie), certificate naştere (soţ + soţie)

6. Copie certificate de căsătorie (după caz) 7. Copie certificate naştere copii minori

(după caz) 8. Sentinţă divorţ ( după caz) 9. Acte doveditoare din care să rezulte

că au alte persoane în întreţinere şi copii după actele de identitate ale acestora. Cer-tificat medical pentru solicitant sau alt membru al familiei aflat în întreţinere, care necesită însoţitor sau o cameră în plus (eli-berată de medicul specialist şi vizată de di-rectorul instituţiei de unde a fost eliberată)

10. Diplome de absolvire studii, copie autentificată (indiferent de nivelul de pre-gătire) pentru titularul cererii

11. În cazul în care persoana face parte din următoarele categorii, va depune acte în dovedire:

• repatriaţi – adeverinţă repatriere ( eli-berată de Ministerul de Externe)

• apatrizi - adeverinţă şi Monitorul în care a fost publicat acest fapt

• evacuate din imobilele naţionalizate re-dobândite de proprietar sau chiriaşi în aces-tea - sentinţe de evacuare definitive şi irevo-cabile şi procesul-verbal de evacuare emis de executorul judecătoresc sau actul prin care chiriaşul a fost înştiinţat că imobilul/apartamentul au fost predate la proprietar

• tineri instituţionalizaţi - adeverinţă de la instituţia de unde provin

• persoane din imobile cu structuri de rezistenţă afectate sau imobile afectate de calamităţi naturale – expertiza tehnica efec-tuata de un expert tehnic autorizat sau pro-ces verbal de constatare emis de Inspecto-ratul de Stat în Construcţii Gorj.

• persoane care au început procedura de adopţie sau au adoptat copii din casele de ocrotire socială – sentinţa de adopţie sau alte acte doveditoare

NOTĂ: Pot beneficia de locuinţe persoanele cu vârstă de până la 35 de ani și doar persoa-nele care au domiciliul stabil și lucrează în Municipiul Târgu-Jiu și care nu deţin în pro-prietate o altă locuinţa în Municipiul Târgu-Jiu și nu au dobândit sau înstrăinat locuinţa după 01.01.1990.

Acte necesare pentru repartizarea locuinţelor

realizate prin ANL destinate închirierii

1. Situaţia locativă actuală 1.1. Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat 10 pct. 1.2. Tolerat în spaţiu 7 pct. 1.3. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în

spaţiu): - mp/locatar -a) mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv 5 pct.b) mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv 7 pct.c) 8 mp şi până la 12 mp inclusiv 9 pct.d) mai mică de 8 mp 10 pct.NOTĂ: - În cazul celor toleraţi în spaţiu, toată suprafaţa

locativă a imobilului se împarte la numărul total al locatarilor, în care sunt incluși și cei care nu fac parte din familia solicitan-tului de locuinţă, dar care locuiesc în același imobil. În cazul spaţiilor locative închiriate, suprafaţa locativă deţinută conform contractului de închiriere se împarte numai la numărul mem-brilor familiei solicitantului de locuinţă. La stabilirea număru-lui de membri ai familiei solicitantului de locuinţă se va avea în vedere componenţa familiei definită în Anexa 1, pct. 2.

- Suprafaţa locuibilă este suprafaţa desfășurată a încăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafaţa dormitoarelor și a camerei de zi.

2. Starea civilă actuală 2.1. Starea civilă:a) căsătorit 10 pct.b) necăsătorit 8 pct. 2.2. Nr. de persoane în întreţinere:

a) Copii- 1 copil 2 pct.- 2 copii 3 pct.- 3 copii 4 pct.- 4 copii 5 pct.- > 4 copii 5 puncte + 1 punct pentru fiecare copilb) alte persoane, indiferent de numărul acestora 2 pct.3. Starea de sănătate actualăBoala de care suferă solicitantul sau un alt membru al

familiei ori aflat în întreţinere necesita, potrivit legii, însoţi-tor sau o camera în plus 2 pct.

4. Vechimea cererii solicitantului 4.1. până la 1 an 1 pct. 4.2. între 1 şi 2 ani 3 pct. 4.3. între 2 şi 3 ani 6 pct. 4.4. între 3 şi 4 ani 9 pct. 4.5. pentru fiecare an peste 4 ani 4 pct.5. Nivelul de studii şi/sau pregătire profesională 5.1. fără studii şi fără pregătire profesională 5 pct. 5.2. cu şcoala generală, fără pregătire profesională şi/sau cu specializare la locul de munca 8 pct. 5.3. cu studii medii, fără pregătire profesională şi/sau

cu specializare la locul de munca 10 pct. 5.4. cu pregătire profesională, prin studii medii sau pro-

fesionale de specialitate şi/sau prin studii superioare de

scurtă durată 13 pct. 5.5. cu studii superioare 15 pct. NOTĂ: Se va puncta ultimul nivel de studii încheiat și ates-

tat conform legii.6. Situaţii locative sau sociale deosebite 6.1. tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care

au împlinit 18 ani 15 pct. 6.2. tineri care au adoptat sau adopta copii 10 pct. 6.3. tineri evacuaţi din case naţionalizate 5 pct.NOTĂ: Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se

aplică numai solicitanţilor de locuinţă care au îndeplinit în to-talitate criteriile specificate la lit. A de mai sus.

În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de situaţia locativă constatată la data efectivă a repartizării locuinţelor, având prioritate, numai în acest caz, solicitanţii a căror situaţie locativă este sau poate de-veni, în mod iminent, gravă. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se poate face în funcţie de vechimea ce-rerii solicitantului, luându-se în considerare data efectivă a în-registrării cererii (ziua/luna/anul), având prioritate în acest caz solicitantul a cărui cerere are vechime mai mare. În cazul când departajarea nu se poate efectua nici în baza acestor criterii, au prioritate solicitanţii care au punctajul cel mai mare acordat pe baza criteriilor cu caracter de protecţie socială (starea civilă + starea de sănătate actuala).

Criterii de ierarhizare prin punctaj

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007Pag. 3

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a găzduit la începutul lunii decembrie o delegaţie oficială a oraşului Noci, din Italia, cu care municipiul nostru s-a înfrăţit în septembrie 2006. La acea dată, primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a semnat un jurământ de înfrăţire, în cadrul unei vizite la Noci. Acum a venit rândul italienilor să vină la Târgu-Jiu, să cunoască direct potenţia-lul turistic, economic şi social, urmând ca pe viitor să fie iniţiate proiecte culturale şi de afaceri comune. Delegaţia italienilor a fost formată din 23 de reprezen-tanţi, printre care s-au aflat vice-primarul din Noci, consilieri lo-cali, jurnalişti şi câţiva oameni de afaceri. După întâlnirea delegaţi-ilor, oaspeţii au fost invitaţi să facă un tur al oraşului, având drept ghid pe viceprimarul Mu-nicipiului Târgu-Jiu, domnul Ga-briel Sanda, un bun cunoscător al limbii italiene. Aceştia s-au ară-

tat încântaţi de felul în care arată oraşul nostru, fiind mândri că Noci s-a înfrăţit cu un oraş atât de curat şi bine gospodărit. După terminarea vizitei prin oraşul lui Brâncuşi, delegaţia italiană s-a oprit la sediul Poliţiei Comunita-re, unde directorul instituţiei, domnul Ion Tudor, a fost gazda perfectă, punându-i în temă pe

italieni cu tot ce înseamnă servi-ciul de poliţie comunitară în sluj-ba cetăţenilor. Delegaţia italiană a plecat încântată de modul în care au fost primiţi de oficialităţi-le târgujiene, sperând ca în viito-rul apropiat cele două oraşe în-frăţite să poată face mult mai des schimburi de experienţe.

Simona BUZĂRIN

PROGRAMUL AUDIENŢELORCONSILIERILOR LOCALI

Roibu Dincă Petrişor Greculescu Luminiţa

Daviţoiu Leşu GheorghePopescu Grigore Marian

Antonie Vasile Predescu Nicolae Cîlniceanu Liviu

Nichifor Gheorghe Lemnaru Constantin Pătrăşcoiu Traian

Puiu Ion

Popescu AurelTudor Adrian

Rovenţa Micu IleanaPigulea Gheorghe

Taşcău Dorin - DanMischie Sanda Roată Elena

Mergea Nicolae Popescu Emanoil

Maioreanu Andrei Petrişor

*) - zilele de MARŢI şi JOI corespund celor două săptămâni de dinaintea şedinţei de

consiliu local, care se desfăşoară în ultima zi de LUNI din fiecare lună.

Marţi*), ora 1400 Joi*), ora 1500

Şi în acest an, pentru cei care doresc să-şi unească destinele în noaptea dintre ani, la Poar-ta Sărutului, din Grădina Publică, vor avea nevo-ie de actele de identitate, certificatele de naşte-re, în original, certificatele medicale privind starea sănătăţii, care sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că se poate sau nu se poate căsători (certificat prenupţial), dovada desfacerii căsăto-riei anterioare, în cazul în care unul dintre soţi a mai fost căsătorit (sentinţa de divorţ rămasă de-finitivă şi irevocabilă sau certificatul de deces al fostului soţ), timbru fiscal de 1 leu, precum şi chitanţă cu contravaloarea taxei de căsătorie în valoare de 200 lei de la casieria primăriei.

De asemenea, ambii soţi trebuie să fie pre-zenţi la depunerea actelor, obligatoriu unul din-tre soţi trebuie să figureze cu domiciliul stabil în Târgu-Jiu sau cu viză de reşedinţă. Totodată este necesară aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei, la cererea persoanei interesate, care se completează la data depunerii actelor de căsătorie. Perioada pentru depunerea actelor este 19-23 decembrie 2007.

Încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile de la data înregistrării de-

claraţiei de căsătorie, se face prin încuviinţarea primarului (cererea se completează la data de-punerii actelor de căsătorie).

În cazul în care unul dintre soţi este cetăţean străin, la acest dosar este necesară dovada elibe-rată ori autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond, ce-rute de legea sa naţională, pentru încheierea că-sătoriei în România (certificat de cutumă) şi certi-ficatul de naştere tradus şi legalizat la un notar public din România.

Constantin TALABĂ

EVENIMENTE ŞI PERSONALITĂŢI TÂRGUJIENE

Marele om politic Gheorghe Tătărescu s-a născut la 22 decembrie 1886, la Craiova, fiind fiul generalului Nicolae Tătărescu.

A urmat Liceul „Carol I” din Craiova, fiind un elev eminent, și Facultatea de Drept a Universităţii din București. În anul 1912 a susţinut la Paris doctoratul în drept, tema tezei fiind „Le regime electoral et parlamen-taire en Romanie”, lucrare în care a făcut o analiză critică a sistemului parlamentar și electoral din ţara noas-tră, pledând pentru introducerea su-fragiului universal.

A debutat ca publicist la ziarul li-beral „Voinţa naţională”, aflat sub re-dacţia fostului militant socialist Iosif Nădejde, unde a publicat mai multe articole. De asemenea, a publicat arti-cole în „Semănătorul” și „Neamul ro-mânesc”. A luat parte ca sublocotenent de rezervă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat cu alipirea Cadrilaterului la Patria Mamă. În vara anului 1916 s-a căsătorit cu Arethia Piteșteanu, descendenta unui neam boieresc din Ţara Românească.

În urma intrării României în răz-boiul reintegrării naţionale, Gheorghe Tătărescu a luat parte la luptele purta-te de trupele române ca locotenent de rezervă, iar după re-tragerea în Moldova a deţinut funcţia de aghiotant al coman-dantului Școlii de ofi-ţeri de infanterie din Botoșani. În anul 1912 s-a înscris în rândurile Partidului Naţional Liberal, făcând parte din tânăra generaţie de liberali, cu ajutorul căreia Ion I. C. Brătianu a reușit să imprime partidului o nouă orientare și să realizeze reîntregi-rea României. Începând cu anul 1919 a fost ales deputat pe listele Partidului Naţional Liberal în toate legislaturile. A debutat în Parlament printr-un dis-curs rostit, în numele opoziţiei liberale, la 5 februarie 1920, și publicat sub ti-tlul „Pe drumul anarhiei”, care era o pledoarie în apărarea autorităţii statu-lui, ca instrument al ordinii de drept, într-un moment de intensificare a cu-rentelor de idei revoluţionare, de inspi-raţie bolșevică, pe care factori respon-sabili din administraţia guvernului Al. Vaida-Voevod, în frunte cu ministrul de Interne ţărănist dr. Nicolae Lupu, ezitau să le stăvilească.

Apreciindu-i calităţile de excepţie, Ion I. C. Brătianu și I.G. Duca i-au în-credinţat lui Gheorghe Tătărescu func-ţia de mare răspundere de subsecretar de stat la Interne în guvernele liberale prezidate chiar de acești fruntași libe-rali în perioada 30 octombrie 1923 – 3 noiembrie 1928, când s-a remarcat ca un eminent demnitar de stat.

Ulterior, devenind prim-ministru, Gheorghe Tătărescu a promovat o po-litică externă alături de Franţa și Anglia. În perioada cât a fost prim-mi-nistru, Gheorghe Tătărescu a întreţinut

strânse legături cu autorităţile judeţu-lui Gorj, vizitând în mai multe rânduri orașul Târgu-Jiu și alte localităţi (Vladimir, Novaci, Poiana, Tismana). A participat alături de regele Carol al II-lea și importanţi membrii ai guver-nului, la festivităţile decernării orașu-lui Târgu-Jiu a titlului de oraș erou, la dezvelirea monumentului Ecaterinei Teodoroiu și la diferite evenimente din viaţa judeţului Gorj.

Soţia sa, Arethia Tătărescu, preșe-dinta Federaţiei Femeilor Române din Gorj, l-a sprijinit pe marele sculptor Constantin Brâncuși în realizarea complexului de monumente din orașul Târgu-Jiu (Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Dacică etc.) închinat memoriei reîntregirii naţionale.

Guvernul condus de Gheorghe Tătărescu a fost un adevărat guvern al reconcilierii naţionale, în care au in-trat vechii liberali, naţional-ţărăniști, social-democraţi și oameni de dreapta. În timpul acestei guvernări, Gheorghe Tătărescu a trebuit să accepte sub pre-siunea statelor fascist-revizioniste pri-ma sfârtecare teritorială a României. În faţa ameninţărilor statelor fasciste cu desfiinţarea României ca stat inde-pendent, Gheorghe Tătărescu a votat în Consiliul de Coronă din noaptea de

29/30 august 1940, alături de alţi oameni politici, pentru accep-tarea arbitrajului de la Viena, în urma că-ruia România era obligată să cedeze Ungariei horthyste n o r d - v e s t u l Transilvaniei. Respins de partidele istorice, Gheorghe Tătărescu s-a adresat la 1 mai 1944 tuturor partide-lor politice, inclusiv

P.C.R., cu propunerea elaborării unui program de acţiune comună în vede-rea salvării ţării. Intrarea lui Gheorghe Tătărescu în guvernul prezidat de dr. Petru Groza a fost un act de mare res-ponsabilitate, cu intenţia de a contri-bui la restabilirea hotarelor de apus ale statului naţional român, prin re-cuperarea Ardealului de Nord.

Problemele grele cu care s-a con-fruntat în întreaga sa activitate politi-că și mai ales anii grei de detenţie i-au zdruncinat grav sănătatea, Gheorghe Tătărescu încetând din viaţă la 28 martie 1957, răpus de morbul lui Pott, declanșat în închisoare.

Gheorghe Tătărescu a devenit la 22 iulie 1997 membru post-mortem al Academiei Române. Prin activita-tea sa politică și diplomatică, precum și juridică, pusă în slujba poporului român, Gheorghe Tătărescu s-a re-marcat ca unul dintre cei mai mari oameni politici ai istoriei României în epoca modernă, și și-a înscris nu-mele în galeria celor mai de seamă fii ai Gorjului.

Text cules din: „Mărturii pentru istorie” de Gheorghe Tătărescu, „Istoria

guvernelor României de la începuturi până în 1999” de Stelian Neagoe

Gheorghe Tătărescu

Actele necesare pentru încheierea căsătoriei

la Poarta Sărutului în noaptea de Revelion

Italienii în vizită la Târgu-Jiu

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007 Pag. 4

RĂSPUNDEREA PENTRU CONŢINUTULARTICOLELOR REVINE ÎN EXCLUSIVITATE

AUTORILOR SAU SURSELOR DE INFORMARE.

COLECTIVUL DE REDACŢIECoordonator ediţie

Lavinia MOȘTEANURedactori:

Luminiţa CIUNCANU, Constantin RĂDUŢOIU,Lucia VĂDUVA, Corina ȘUŢĂ, Raul CHIRIAC,

Simona BUZĂRIN, Toma ȘĂRĂMĂT, Alina TRUȘCĂ, Sorin Lory BULIGATehnoredactare: Daniel GUREANU

ISSN 2222-3333

EDITOR:

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-JIU

Bd. Constantin Brâncuşi, Nr. 19

Telefon: 0253-213.317; Fax: 0253-214.878.

Ziarul poate fi citit şi la adresa

www.targujiu.ro/d_curierul.htm

Imprimarea: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu-Jiu

Telefon 0253-212.991

Înscrierile în audienţă se fac la Centrul de Informare a Cetăţenilor. Pe probleme ale aplicării legii Nr. 18/1991 și 1/2000 se ţin audienţe din două în două săptămâni, miercuri, la ora 1000. Pentru înscriere

se va depune memoriul la Centrul de Informare a Cetăţenilor.

AUDIENŢEFLORIN CÂRCIUMARU

PrimarJOI, Ora 1000

GABRIEL SANDA Viceprimar

MARŢI, Ora 1000

ION ROMAN BĂRBUŢIViceprimar

MIERCURI, Ora 1000

ELENA UNGUREANUSecretar

VINERI, Ora 900

Opera brâncuşiană este de triplă natură: sculptată, foto-grafică şi literar-filosofică (texte şi aforisme). Prin toate acestea, dincolo de aspectul estetic, Brâncuşi a vrut să ne transmită un mesaj spiritual, de cea mai mare profunzime.

Din păcate el a păstrat tă-cere asupra interpretării lucră-rilor sale, adâncind în mod voit misterul (Miliţa Petraşcu, fosta sa elevă, spunea în acest sens că Brâncuşi a fost „un mister de om”).

Aş vrea aici să scot în evi-denţă latura mai puţin cunos-cută publicului larg, aceea a creaţiei fotografice a sculpto-rului gorjan, o altă formă origi-nală prin care acesta şi-a mani-festat creativitatea.

La ora actuală Muzeul Naţi-onal de Artă Modernă din Paris are 560 de negative originale (majoritatea pe sticlă) şi 1250

tiraje pe hârtie, toate executate de artist. S-au păstrat 122 de negative cu vederi din atelier, 253 reprezentând opere şi 183 de probe. În ceea ce priveste tirajele pe hârtie 251 reprezin-tă vederi din atelier, 697 de imagini ale operelor şi 351 de încercări. Deci cea mai mare

parte din fotografii reprezintă imagini ale operelor sale.

Primul album de fotografii brâncuşiene publicat a fost re-alizat de doamna Marielle Ta-bart (în el sunt prezente câteva zeci de lucrări). Mai există de asemenea o publicaţie de di-mensiuni mai reduse a domnu-lui Radu Varia, care a realizat, de altfel, în anii trecuţi şi prima expoziţie din România cu 40 de fotografii realizate de pe clişeele artistului.

Aş vrea să mai adaug că Brâncuşi considera că numai el însuşi ştia să îşi fotografieze operele. Cauta foarte mult un-ghiul din care fotografia şi mo-dul în care cădea lumina pe aceste lucrări. De exemplu şi-a surprins una din păsările sale de aur într-o rază de soare, aşa încât aceasta iradia de parcă ar fi avut o aureolă, ceea ce con-ferea sculpturii un caracter spi-

ritual, în sensul că se surprin-dea de fapt „spiritul”, „esenţa” sau „ideea în sine” pe care Brân-cuşi le caută consecvent să le redea prin arta sa.

Este o mare şansă că artistul român a fotografiat ansambluri de sculpturi, deoarece prin asociere şi comparaţii noi pu-tem să înţelegem mai precis înţelesul lucrărilor sale. Sunt de asemena extrem de interesan-te „autoportretele” sale în care el apare asociat cu anumite lu-crări, de asemenea în încerca-rea de a transmite un mesaj discret, încă neînţeles.

În încheiere doresc să spun că târgujienii sunt în primul rând aceia care au nevoie de Brâncuşi. Ar fi cel puţin impru-dent să nu profităm de faptul că singurul artist român intrat în universalitate şi totodată părintele sculpturii moderne a ales Târgu-Jiul pentru a-şi am-

plasa capodopera. Mai cred însă că şi Brâncuşi are nevoie de noi deoarece, în opinia mea, opera sa nu este cu ade-vărat încheiată. Ea se va ter-mina atunci când va fi înţe-leasă şi acest lucru este încă departe.

Sorin Lory BULIGA

Cu sorcova fără spini,Sorcova de „trandafiri”,Sorcovim la Primărie, Fiindcă dorim să se ştie, C-am izbutit în ăst an,Cât - odată-n cincinal:Cartierele-s curate,Străzile sunt luminate,Asfaltul e fără gropi, Nu mai sunt nici ciori prin plopi, Iar în vara secetoasă, Am avut apă acasă,Plin de flori mirositoare, Târgu-Jiul e o floare!În acest an etalon, S-au aprins pe stadion, Becurile la nocturnă, …doar echipa e în urmă!Mulţumim, domnul primar, Că avem şi patinoar, Avem un brad uriaş, Cum n-a mai fost în oraş.Dar de lumini şi culoare, Am primit de sărbătoare, Târgu-Jiul e o feerie,

Un basm de copilărie.Am luat de după uşăŞi sorcova cu ţepuşe,Fiindcă vrem de ea să ştie, Domnii de la Primărie.E nedrept să-i înţepăm, Vrem doar să le-o arătăm, Să priceapă de la mine, Că e loc şi de mai bine.Oraşul i-aglomerat, Foarte greu de circulat, Însă cel mai mult ne doareCă nu-s locuri de parcare.Cu problema rezolvată,Veţi fi model, ţara toată!Fiindcă mai am de umblatŞi la alţii de urat, Cred că-i bine să se ştie, Că toţi de la PrimărieVor rămâne şi la anulÎn frunte cu Cârciumaru, La anul şi la mulţi ani,C-au fost rari aşa primari!

Al. Doru ŞERBAN

IERI ŞI AZI

„O, ce veste minunată”Se cânta frumos odată,Azi tot timpul pe şoseleAuzim numai manele.

Ion Enescu

UN FOST

„O, ce veste minunată!”Auzise el odată...Îi şoptise comisarulCă i s-a pierdut... dosarul.

PROGENITURI

O, ce veste minunatăMi-a adus unica-mi fatăDe la primul ei picnic:Tati, ai să fii bunic!

Petru Băneşti

CE VESTE

Când n-ai linişte vreodatăŞi apusă-i bucuria,Vestea cea mai minunatăE că ţi-a fugit soţia...

Alexandru Hanganu

CURIOZITATE

Vestea este minunată,Depăşeşte chiar firescu:Că s-ar fi-mpăcat deodatăTăriceanu cu Băsescu.

Gheorghe Enăchescu

VESTIRE

O ce veste minunatăA primit, că fi-va tată,Dar el nu se ştie-abilCa să facă un copil.

Anastase Popescu

CĂDEREA MOŢIUNII

Moţiunea „decedată”A stârnit microbi reali,C-a fost veste minunată,Numai pentru liberali.

Dan Căpruciu

RECONFIRMAREA

BREVETULUI

„O, ce veste minunată!”Dinspre Cotroceni se-arată,Că cel care-i locatarVrea, din nou, ca marinar.

Mircea Micle

Brâncuşi fotograf

Sorcova la PrimărieCatrene... catrene...

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007Pag. 5

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, îm-preună cu Direcţia Publică de Protecţie Socială organizează şi în acest an pen-tru persoanele defavorizate o serie de acţiuni cu caracter umanitar, pentru a le aduce şi acestora în case şi în suflete spiritul Crăciunului.

Prima va fi pe data de 18 decembrie, începând cu orele 17:00, la Sala Sportu-rilor, unde va avea loc spectacolul „Cră-ciun pentru fiecare”, cu participarea pensionarilor şi a persoanelor defavori-zate. Sunt aşteptaţi peste 300 de per-soane, primirea acestora fiind făcută conform obiceiurilor tradiţionale de Crăciun, cu covrigi, mere, nuci, vin fiert şi felicitări. La eveniment va lua parte şi primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Programul artistic de muzi-că populară şi colinde va fi susţinut de orchestra şi artiştii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, dar şi de colindători. Momentul deosebit al serii va fi prezen-ţa lui Moş Crăciun.

Pe 20 decembrie, la Clubul nr. 4 din strada Olteniţei, va fi organizată o ex-poziţie de icoane şi ornamente de Cră-ciun, totul sub titulatura “Miracolul Cră-ciunului”.

Primirea invitaţilor se va face tot cu plăcinte şi cozonac de post, colaci, nuci, mere, vin fiert. Şi de această dată,

Moş Crăciun va fi prezent alături de bu-nici şi nepoţi.

Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu va distribui în perioada 18-20 decembrie pachetele pentru persoane-le care beneficiază de ajutor social, dar şi nevăzătorilor cu venituri reduse. În total, vor fi împărţite aproximativ 650 de pachete care conţin alimente de

bază şi produse din carne. Nu vor fi ui-taţi nici tinerii care provin din rândurile copiilor instituţionalizaţi şi care în pre-zent au o situaţie materială precară.

De asemenea, Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu, prin Cantina de Ajutor Social, va distribui alte 600 de pachete asistaţilor care servesc masa aici. Pachetele conţin, ca în fiecare an,

produse tradiţionale pentru masa de Crăciun.

Pentru alte 20 de familii defavoriza-te, Primăria Municipiului Târgu-Jiu a ini-ţiat un program social, intitulat “Un bra-duţ în fiecare casă”. Prin acest program, vor fi, de asemenea, ajutate să se bucu-re de sărbători şi de o masă de Crăciun alte persoane nevoiaşe.

În data de 22 decembrie, Primăria Municipiului Târgu-Jiu îi invită atât pe cei mici, cât şi pe cei mari în Piaţa Pre-fecturii, la un spectacol organizat în co-laborare cu Antena 1 Târgu-Jiu.

În ceea ce priveşte noaptea dintre ani, Primăria Municipiului Târgu-Jiu continuă tradiţia şi aşteaptă toate cu-plurile care doresc să îşi unească desti-nele de Revelion. Cei interesaţi pot de-pune actele la sediul Primăriei, la Serviciul de Stare Civilă. Primăria Muni-cipiului Târgu-Jiu vine în întâmpinarea tinerilor şi păstrează taxa de oficiere a căsătoriei la acelaşi nivel (200 lei), fără nicio majorare faţă de anul precedent.

De asemenea, în noaptea de Reveli-on va fi organizat un spectacol special, în Piaţa Prefecturii. Vor evolua Bacio şi Mioriticii, iar punctual culminant îl va constitui focul de artificii, care a intrat deja în tradiţia oraşului nostru.

Ramona EVULESCU

O serie de persoane defavo-rizate din judeţ au fost ajutate în această perioadă a sărbăto-rilor de iarnă cu fonduri care nu provin de la bugetul public, ci au fost adunate într-un mod cu totul inedit.

Imediat după Moş Nicolae, mai mulţi oameni politici, prin-tre care şi primarul Florin Câr-ciumaru, au luat iniţiativa orga-nizării unei cine caritabile, în care organizatorii s-au trans-format timp de câteva ore în chelneri.

Totul a fost pus la punct de către fundaţia „Inimi de Gor-jeni”, fundaţie în care Consiliul Local Târgu Jiu este partener fondator împreună cu Direcţia

de Protecţie a Drepturilor Co-pilului, cu Consiliul Judeţean Gorj, cu Consiliul Local Tg-Căr-buneşti şi cu firma Inidan, con-dusă de omul de afaceri Ştefan Gugea.

Astfel, un număr de 11 „chelneri” celebri au renunţat pentru o seară la timpul liber, în cazul în care îl aveau, şi, pen-tru un scop caritabil, au servit la mese „clienţii” pe care i-au invitat din timp. Regula acestei strângeri de fonduri a fost sim-plă. La fiecare masă a unui chelner au existat cel puţin 10 invitaţi, invitaţi care au fost cli-enţi şi care au trebuit să facă o consumaţie minimă de 200 de lei. „Chelnerul”, Florin Cârciu-

maru, a avut pe lista invitaţilor colegi din cadrul Primăriei Mu-nicipiului Târgu-Jiu, în frunte cu viceprimarul Ion Roman Bărbuţi. „În această seară toţi cei de la masă nu sunt subor-donaţii mei de zi cu zi, ci sunt clienţi, sunt clienţii mei. E des-tul de bine să fiu în această postură pentru că suntem toţi o echipă, iar în această seară eu nu am calitatea de primar, ci de chelner. Cred că am cali-tăţi, de fapt, sunt sigur că mă pricep şi la serviciile oferite cli-enţilor mei voi primi un bacşiş destul de gras”, a menţionat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

Primarul municipiului a pri-mit bacşişul mult aşteptat nu doar de la clienţii pe care îi avea la masă, ci şi de la un cli-ent surpriză, apărut la petrece-re doar după ce a aflat de sco-pul caritabil al acţiunii. Fostul premier Adrian Năstase, pre-zent la Târgu-Jiu pentru a-şi lansa cea mai recentă carte, „România Europeană”, a fost clientul lui Florin Cârciumaru. „Dineul celebrităţilor”, aşa cum a fost denumită această acţiu-ne, a avut ca punct de desfăşu-rare şi realizarea unor caricaturi de către Aurelian Iulius Şuţă. Caricaturile au fost scoase apoi la vânzare, cea realizată chel-nerului Florin Cârciumaru fiind vândută la licitaţie la preţul cel mai mare al serii.

În final, Fundaţia „Inimi de Gorjeni” a strâns din această acţiune umanitară circa 65.000 de lei, bani care au fost sau vor fi folosiţi în această perioadă pentru realizarea a 350 de pa-chete care să le fie oferite de Crăciun copiilor din centrele de plasament din judeţ. De asemenea, mai multe familii vor fi ajutate ca de sfintele săr-

bători de iarnă să îşi poată re-para locuinţele ori să şi le bran-şeze la reţeaua de energie electrică. Organizatorii promit că o astfel de acţiune va fi relu-ată şi anul viitor, mai ales că scopul caritabil al acesteia a convins destul de multe per-soane să se implici într-un ase-menea demers nobil.

Luminiţa CIUNCANU

Dineul Celebrităţilor - o altfel de donaţie

Dar din Dar

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007 Pag. 6

Hotărâri adoptate de Consiliul Local al MunicipiuluiHOTĂRÂRE

privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Târgu-Jiu ac-torului, regizorului şi caricaturistului

Horaţiu Mălăele

Art.1. Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Târgu-Jiu ac-torului, regizorului şi caricaturistului Horaţiu Mălăele pentru contribuţia deose-bită la dezvoltarea continuă a teatrului şi filmului românesc şi prestigiul adus Municipiului Târgu-Jiu prin întreaga sa carieră.

Art.2. Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu vor lua măsuri pentru elaborarea diplomei şi înmânarea acesteia domnului Horaţiu Mălăele.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.

Nr. 444 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind execuţia bugetului local la data

de 30 septembrie 2007

Art.1. Se aprobă execuţia bugetului lo-cal la data de 30 septembrie 2007, conform anexelor 1 şi 2 care se constituie ca parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi Serviciul Buget - Contabilitate.

Nr. 445 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind rectificarea bugetului local şi a Listei obiectivelor de investiţii pe anul

2007

Art.1. Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii pe anul 2007 şi bu-getului local, conform anexelor care fac parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii, Serviciul Buget – Contabilitate şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 446 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 9000 lei pentru

programul Zilei Naţionale a României

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 9000 lei de la bugetul local, sumă necesară pentru organizarea mesei festive tradiţiona-le şi realizarea spectacolului public din Piaţa Prefecturii, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate, Cabinetul Primarului.

Nr. 447 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 3500 lei pen-tru organizarea Festivalului Naţional Studenţesc „Studenţiada”, ediţia a II-a

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 3500 lei din bugetul local pentru organiza-rea Festivalului Naţional Studenţesc „Studenţiada”, ediţia a II-a.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate, Cabinetul Primarului.

Nr. 448 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind alocarea de fonduri băneşti pen-tru organizarea Festivalului Naţional al

Cântecului Popular „Maria Lătăreţu”

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 3.000 pentru organizarea Festivalului Naţional al Cântecului Popular Maria Lătăreţu.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi Serviciul Buget - Contabilitate.

Nr. 449 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea Listei de investiţii finan-ţate din bugetul local şi alte surse atrase pe anul 2007 pentru implementarea pro-iectului „Casa Iris – Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost”

Art.1. Se aprobă Lista de investiţii fi-nanţate din bugetul local şi alte surse atra-se pe anul 2007 pentru implementarea pro-iectului „Casa Iris – Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost”, conform anexelor care fac parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Direcţia de Protecţie Socială şi Serviciul Investiţii.

Nr. 450 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţii „Realizare de spaţiu verde în strada Mioriţei

şi strada Olari, Municipiul Târgu-Jiu”

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Realizare de spaţiu verde în strada Mioriţei şi strada Olari, Municipiul Târgu-Jiu”, după cum urmează:

Indicatori tehnico economici1. Valoare totala: 580.558,52 lei - din

care construcţii montaj 399.497,27 lei 2. Capacităţi: - suprafaţă 3015,17 mp3. Durată de execuţie 6 luniArt.2. Prevederile prezentei hotărâri

vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Investiţii.

Nr. 451 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţii „Utilităţi tehnico – edilitare pentru locuin-ţe ANL – Bloc 25 Apt., Zona Teilor, Str.

Agriculturii, Municipiul Târgu-Jiu”

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Utilităţi tehnico – edilitare pentru locuinţe ANL – Bloc 25 Apartamente, Zona Teilor, Str. Agriculturii, Municipiul Târgu-Jiu”, după cum urmează:

Indicatori tehnico economici1. Valoare totala: 229.895 lei - din care

construcţii montaj 180.067 lei 3. Capacităţi: - alimentare cu apă potabilă 60 ml - canalizare menajeră 30 ml - canalizare pluvială 80 ml - gaze naturale 30 ml - energie electrică 60 ml - sistematizare pe verticală 1600 ml3. Durată de realizare 2 luni Art.2. Prevederile prezentei hotărâri

vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Investiţii.

Nr. 452 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind modificarea sursei de finanţare a obiectivului „Amenajare sediul Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă

a Persoanelor”

Art.1. Se aprobă anularea art.2 din H.C.L.nr.191/29.05.2006.

Art.2. Se aprobă plata obiectivului „Amenajare sediul Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor” din bugetul local, iar a obiecti-vului „Reabilitare carosabil şi trotuare stra-da Victoriei” din credit bancar.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Investiţii, Direcţia Economică şi Serviciul Buget - Contabilitate.

Nr. 453 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind stabilirea criteriilor şi condiţiilor de acordare a fondului de premiere con-

stituit în anul 2007

Art.1. Se aprobă criteriile şi condiţiile de acordare a fondului de premiere consti-tuit în anul 2007, conform referatului nr.43773/07.11.2007, care se constituie ca parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Resurse Umane, Comunicare.

Nr. 454 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2008 al Direcţiei de Poliţie Comunitară Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă Planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2008 al Direcţiei de Poliţie Comunitară Târgu-Jiu, conform anexei care se constituie ca parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Resurse Umane, Comunicare şi Direcţia de Poliţie Comunitară Târgu-Jiu.

Nr. 455 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind nivelul tarifelor practicate în se-zonul rece 2007-2008 de către Direcţia

de Servicii Comunale Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă tarifele ce urmează a fi practicate de Direcţia de Servicii Comunale Târgu-Jiu în sezonul rece 2007-2008, conform anexelor care fac par-te integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Gospodărie Comunală, Serviciul Investiţii, Serviciul Buget – Contabilitate şi Direcţia de Servicii Comunale.

Nr. 456 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind desfiinţarea postului de auditor asistent şi înfiinţarea unui post de audi-tor principal la Direcţia Publică de

Patrimoniu Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă desfiinţarea postului de auditor asistent şi înfiinţarea unui post de auditor principal la Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu, începând cu data de 01.12.2007.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia de Administraţie Publică Locală şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 457 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind abrogarea HCL nr.152/2006

Art.1. Se abrogă HCL nr.152/2006 pri-vind atribuirea clădirii centralei termice din Zona OJT, Teatrului Dramatic „ Elvira Godeanu”, începând cu data de 01.12.2007.

Art.2. Se aprobă trecerea instalaţiilor şi echipamentelor centralei termice din str. Popa Şapcă din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Târgu-Jiu şi valorificarea aces-tora în baza unui raport de evaluare.

Art.3. Se atribuie în folosinţă gratuită Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, după dezafectarea spaţiului, clădirea Centralei Termice din str. Popa Şapcă, pe o perioadă de 15 ani.

Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia de Admin i s t ra ţ i e Pub l i că Loca lă , Compartimentul Licitaţii, Direcţia de Servicii pentru Utilităţi Publice, SC APAREGIO SA şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 458 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind concesionarea, prin licitaţie pu-blică, a clădirii fostei centrale termice din Zona OJT Gorj, în vederea desfăşu-

rării unor activităţi culturale

Art.1. Se aprobă concesionarea, prin licitaţie publică, a clădirii fostei centrale ter-mice din Zona OJT Gorj, în suprafaţă de 300 mp, în vederea desfăşurării unor activi-tăţi culturale.

Art.2. Termenul concesionării este de 15 ani, începând cu data semnării contrac-tului de concesionare.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia de Administraţie Publică Locală, Compartimentul Licitaţii şi Achiziţii Publice, SC APAREGIO SA, Direcţia de Servicii pentru Utilităţi Publice şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 459 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind închirierea, prin licitaţie publică, a unui spaţiu în suprafaţă de 200 mp şi a unei platforme betonate în suprafaţă de 500 mp, situate în incinta CET Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă închirierea, prin licita-ţie publică, a unui spaţiu în suprafaţă de 200 mp şi a unei platforme betonate în su-prafaţă de 500 mp, situate în incinta CET Târgu-Jiu. Preţul de pornire a licitaţiei este de 800 euro/lună.

Art.2. Termenul concesionării este de 2 ani, începând cu data semnării contractului de concesionare.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia de Administraţie Publică Locală, Comparti-mentul Licitaţii şi Achiziţii Publice şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 460 din 23.11. 2007

HOTĂRÂRE privind aprobarea concesionării, fără li-citaţie publică, a terenurilor în suprafaţă de 89 mp şi 63 mp, situate în Târgu-Jiu,

str. Tineretului, nr.8 şi nr.10, jud. Gorj

Art.1. Se aprobă includerea în dome-niul privat al Municipiului Târgu-Jiu a tere-nurilor în suprafaţă de 89 mp şi 63 mp, situ-ate în Târgu-Jiu, str. Tineretului, nr.8 şi nr.10, jud. Gorj.

Art.2. Se aprobă studiile de oportunita-te nr.1090 şi nr. 1091/2006 întocmite de către SC CONSULTING COMPANY SRL.

Art.3. Se aprobă concesionarea, fără lici-taţie publică, a terenurilor în suprafaţă de 89 mp. şi 63 mp., situate în Târgu-Jiu, str. Tineretului, nr.8 şi nr.10, jud. Gorj, pentru ex-tindere construcţii existente conform planurilor de situaţie ce fac parte din prezenta hotărâre.

Art.4. Durata concesionării este de 49 ani, cu achitarea redevenţei indexate într-o perioadă de ¼ din durata concesiunii.

Art.5. Preţul concesionării şi modalita-tea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 308/28.08.2006.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări, Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Urbanism.

Nr. 461 din 23.11. 2007

HOTĂRÂRE privind aprobarea studiului de oportunita-te, trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat şi concesionarea fără licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 19mp situat în zona Piaţa Centrală, lângă magazin Artego, în vederea extin-

derii spaţiului comercial existent Art.1. Se aprobă studiul de oportunita-

te nr.179/20.11.2007, elaborat de S.C. Evalconsult Group S.R.L.

Art.2. Se aprobă trecerea terenului în suprafaţă de 19mp situat în zona Piaţa Centrală, lângă magazin Artego, din dome-niul public în domeniul privat al Municipiului Târgu Jiu.

Art.3. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, SC ARTEGO SA a terenului în suprafaţă de 19mp, situat în Târgu-Jiu, B-dul Constantin Brâncuşi – Piaţa Centrală, în vederea extinderii spaţiului comercial existent.

Art.4. Termenul concesionării este de 49 ani, începând cu data semnării contrac-tului de concesiune.

Art.5. Nivelul minim al redevenţei va fi stabilit în conformitate cu prevederile HCL nr 308/2006.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Serviciul Urbanism.

Nr. 462 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea studiului de oportuni-tate şi concesionarea, fără licitaţie publi-că, a unui teren în suprafaţă de 129 mp situat în str. Mesteacănului nr.3E în ve-

derea extinderii locuinţei existente

Art.1. Se aprobă studiul de oportunita-te nr.167/13.11.2007, elaborat de SC Consulting Company SRL.

Art.2. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, domnului Văduva Daniel a terenului în suprafaţă de 129mp, situat în str. Mesteacănului nr.3E, în vederea extin-derii locuinţei existente.

Art.3.Termenul concesionării este de 49 ani, începând cu data semnării contrac-tului de concesiune.

Art.4. Nivelul minim al redevenţei va fi stabilit în conformitate cu prevederile HCL nr. 308/2006.

Art.5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Serviciul Urbanism.

Nr. 463 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREcu propuneri de aprobare a evaluării su-prafeţei de 193 mp teren, situat în Târgu-Jiu, str. Nicolae Titulescu, în ve-derea vânzării acestuia către SC

VASILEN COM SRL TÂRGU-JIU

Art.1. Se aprobă evaluarea suprafeţei de teren de 193 mp, pe cheltuiala solicitantu-lui, situat în Târgu-Jiu, str. Nicolae Titulescu, jud. Gorj, în vederea vânzării prin negociere directă către SC VASILEN COM SRL, deţi-nătoarea contractelor de concesionare

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Administraţie Publică Locală, şi Direcţia Economică.

Nr. 464 din 23.11. 2007

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007Pag. 7

Târgu-Jiu, în şedinţa sa din luna noiembrie 2007HOTĂRÂRE

privind însuşirea raportului de evaluare întocmit pentru terenul în suprafaţă de 262,75 mp situat în Târgu-Jiu, Piaţa Centrală şi stabilirea preţului minim de

negociere în vederea vânzării

Art.1. Se aprobă raportul de evaluare întocmit de către AF Berca Vasile Dan.

Art.2. Se aprobă vânzarea, prin nego-ciere directă, a terenului în suprafaţă de 262,75 mp, situat în Târgu-Jiu, Piaţa Centrală, jud. Gorj , către SC VONCOMPROD SRL.

Art.3. Preţul minim de negociere este de 350 lei/mp.

Art.4. Se aprobă comisia de negociere a preţului de vânzare în următoarea com-ponenţă:

1. Predescu Nicolae – Consilier local;2. Antonie Vasile – Consilier local ;3. Fîrţă Constantin – Director DPP ;4. Răduţoiu Constantin – Şef Serviciul

Juridic Contencios;5. Chiriac Raul – Şef Serviciul Investiţii.Art.5. Se împuterniceşte Primarul

Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vân-zare-cumpărare.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Investiţii şi Compartimentul Licitaţii şi Achiziţii Publice.

Nr. 465 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREcu propuneri de aprobare a evaluării su-prafeţei de 414 mp teren, situat în Târgu-Jiu, str. Maria Lătăreţu ( fostă

Victor Popescu )

Art.1. Se aprobă evaluarea suprafeţei de teren de 414 mp, pe cheltuiala solicitan-tei, situat în Târgu-Jiu, str. Maria Lătăreţu (fostă Victor Popescu), nr.11, jud. Gorj, în vederea vânzării prin negociere directă că-tre doamna Somnea Maria Mariana, deţină-toarea contractului de concesionare

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Economică.

Nr. 466 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREcu propuneri de însuşire a raportului de evaluare întocmit pentru terenul în su-prafaţă de 60 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Minerilor, nr.7 şi de stabilire a pre-ţului minim de negociere în vederea

vânzării

Art.1. Se aprobă raportul de evaluare întocmit de către expert Manu Nicolae.

Art.2. Se aprobă vânzarea, prin nego-ciere directă, a terenului în suprafaţă de 60 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Minerilor, nr.7, jud. Gorj, către SC OLARU COM SRL.

Art.3. Preţul minim de negociere este de 56,65 Euro/mp.

Art.4. Se aprobă comisia de negociere a preţului de vânzare în următoarea com-ponenţă:

6. Predescu Nicolae – Consilier local;7. Antonie Vasile – Consilier local ;8. Fîrţă Constantin – Director DPP ;9. Răduţoiu Constantin – Şef Serviciul

Juridic Contencios;10. Chiriac Raul – Şef Serviciul

Investiţii.Art.5. Se împuterniceşte Primarul

Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vân-zare-cumpărare.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Investiţii şi Compartimentul Licitaţii.

Nr. 467 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind retragerea concesiunii şi rezilie-rea contractului de concesionare nr.1776/15.04.1993 încheiat cu Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare

Horticolă Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă retragerea concesiu-nii şi rezilierea contractului de concesionare nr.1776/15.04.1993 ca urmare a nerespec-tării clauzelor contractuale (Cap.V art.9, Cap.VI art.10 lit.c, art.11 alin.2, art.14.1).

Art.2. Direcţia Publică de Patrimoniu prin Compartimentul Juridic şi Serviciul Concesionări va lua măsurile legale pentru recuperarea debitului restant de 7.546,54 lei.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Concesionări.

Nr. 468 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind criteriile şi stabilirea modalităţii de repartizare a locuinţelor realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani în cadrul programului de “Construcţii locuinţe

pentru tineri destinate închirierii”

Art.1. Se aprobă constituirea Comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse de către petenţi în vederea repartizării unei lo-cuinţe realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate tinerilor şi familii-lor de tineri în vârstă de până la 35 de ani, în cadrul programului de “Construcţii pentru tineri destinate închirierii”, în concordanţă cu strategia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, în următoa-rea componenţă:

1. Ing. Roman Ion Bărbuţi – Viceprimar – preşedinte

2. Elena Ungureanu – Secretar – vice-preşedinte

3. Popescu Aurel - Consilier local – membru

4. Antonie Vasile - Consilier local – membru

5. Tudor Adrian - Consilier local – mem-bru

6. Lemnaru Constantin - Consilier local – membru

7. Greculescu Luminiţa - Consilier local – membru

8. Ing. Marius Ionescu – Director tehnic – membru

9. Jr. Grigore Jianu – Director APL – membru

10. Andrei Mircea - reprezentant DGASPC GORJ – membru

11. Jr. Constantin Răduţoiu – Şef Serviciu Juridic – membru

12. Ionuţ Jilăveanu – Şef Serviciul Gospodărie Comunală – membru

13. Dumitru Curcă – Şef Sector Fond Locativ – membru

14. Carmen Popescu – inspector Serv. Gospodărie Comunală – secretar

Art.2. Se aprobă criteriile de acces la locuinţele realizate de către agenţia Naţională pentru Locuinţe în cadrul progra-mului “Construcţii locuinţe pentru tineri desti-nate închirierii”, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Se aprobă criteriile de stabilire a ordinii de prioritate precum şi punctajul acor-dat pentru fiecare criteriu în parte în vederea întocmirii listelor de priorităţi pentru reparti-zarea locuinţelor realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în cadrul progra-mului “Construcţii locuinţe pentru tineri des-tinate închirierii”, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Categoriile de persoane fizice care pot beneficia de locuinţe realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în cadrul programului “Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii” trebuie să îndeplinească în totalitate criteriile de acces la locuinţă, iar în cazul în care acestea nu sunt îndeplinite, nu pot beneficia de o ase-menea locuinţă.

Art.5. Pe baza actelor depuse de pe-tenţi şi în funcţie de punctajul acumulat se va întocmi de către Comisia socială fişa in-dividuală de punctaj şi la nivelul Serviciului Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu se vor centraliza ce-rerile depuse de către petenţi în vederea întocmirii listei de priorităţi.

Art.6. Se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 217/2002.

Art.7. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Direcţia de Servicii Comunale, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Gospodărie Comunală şi membrii comisiei.

Nr. 469 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea P.U.D. Municipiul

Târgu-Jiu, str. Ecaterina Teodoroiu

Art.1. Se aprobă P.U.D. Municipiul Târgu-Jiu, str. Ecaterina Teodoroiu, solicitat de domnul Nagara Gheorghe.

Art.2. Terenul este situat în intravilanul Municipiului Târgu-Jiu şi pe acesta se va realiza spaţiu comercial P+1 cu locuinţă la etaj, spălătorie auto şi împrejmuire teren.

Art.3. Condiţiile de realizare şi de înca-drare în organizarea funcţională din zonă sun t menţ iona te în re fe ra tu l nr.36871/25.10.2007, care se constituie ca parte integrantă din hotărâre.

Art.4. Racordurile şi branşamentele la utilităţi se fac prin grija şi cheltuiala benefi-ciarului.

Art.5. P.U.D. str. Ecaterina Teodoroiu completează P.U.G. Municipiul Târgu-Jiu.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism.

Nr. 470 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea P.U.D. Municipiul

Târgu-Jiu, str. Narciselor

Art.1. Se aprobă P.U.D. Municipiul Târgu-Jiu, str. Narciselor, solicitat de SC Jean Apis SA prin domnul Calotă Ionuţ Cătălin.

Art.2. Terenul este situat în intravilanul Municipiului Târgu-Jiu şi pe acesta se va realiza spaţiu comercial, depozitare şi îm-prejmuire teren.

Art.3. Condiţiile de realizare şi de înca-drare în organizarea funcţională din zonă sun t menţ iona te în re fe ra tu l nr.38898/08.11.2007, care se constituie ca parte integrantă din hotărâre.

Art.4. Racordurile şi branşamentele la utilităţi se fac prin grija şi cheltuiala benefi-ciarului.

Art.5. P.U.D. str. Narciselor completea-ză P.U.G. Municipiul Târgu-Jiu.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism.

Nr. 471 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea P.U.Z. Municipiul

Târgu-Jiu, str. Frăsinet

Art.1. Se aprobă P.U.Z. Municipiul Târgu-Jiu, str. Frăsinet, solicitat de doamna Dobre Maria.

Art.2. Terenul este situat în intravilanul Municipiului Târgu-Jiu şi pe acesta se va realiza locuinţă, anexă gospodărească şi împrejmuire teren.

Art.3. Condiţiile de realizare şi de înca-drare în organizarea funcţională din zonă sunt menţionate în referatul nr.42956/ 19.11.2007, care se constituie ca parte inte-grantă din hotărâre.

Art.4. Racordurile şi branşamentele la utilităţi se fac prin grija şi cheltuiala benefi-ciarului.

Art.5. P.U.Z. str. Frăsinet completează P.U.G. Municipiul Târgu-Jiu.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism.

Nr. 472 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea HCL

nr.438/29.10.2007

Art.1. Se aprobă modificarea art.3, care va avea următorul conţinut:

„Se aprobă Organigrama şi statul de funcţii ale Direcţiei de Servicii pentru Utilităţi Publice, conform anexelor care fac parte integrantă din hotărâre”.

Art.2. Pentru coordonatorul DSUP, în persoana domnului Catană Vasile, se stabi-leşte remuneraţia în acelaşi cuantum cu salariul de bază avut de directorul DSUP din vechea structură organizatorică, în cuantum de 2200 lei.

Art.3. Se aprobă modificarea art.8, care va avea următorul conţinut:

„Cheltuielile pe perioada celor 6 luni vor fi suportate din veniturile încasate şi se vor limita la salarizare, proceduri de valorificare şi executare şi obligaţii constatate ulterior”.

Art.4. Se completează hotărârea cu art.10 ce va avea următorul conţinut:

„Mijloacele fixe rămase în patrimoniul DSUP Târgu-Jiu în vederea valorificării pe perioada până la 31.03.2008 vor fi trecute în conservare. Mijloacele fixe şi obiectele de inventar rămase în patrimoniul DSUP în vederea evaluării şi valorificării, pentru a nu genera costuri, se vor valorifica pornindu-se de la valoarea de inventar”.

Art.5. Se completează hotărârea cu art.11 ce va avea următorul conţinut:

„Personalului nominalizat în noua structură a DSUP pentru care până la data de 31.03.2008 nu se produc modificări i se aplică prevederile Contractului colectiv de muncă pentru anul 2007”.

Art.6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia de Servicii pentru Utilităţi Publice, SC APAREGIO Gorj S.A. şi Direcţia Economică.

Nr. 473 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea încheierii contractului de asociere în participaţiune cu SC

“MEDIA VIDEO CENTER “SRL

Art.1. Se aprobă încheierea contractu-lui de asociere în participaţiune cu SC MEDIA VIDEO CENTER SRL, în vedere amplasării unui număr de 4 panouri publici-tare (ecrane video -LED SCREN), cu avizul organelor de poliţie, în următoarele puncte:

- Intersecţia str. Unirii cu str. Geneva;- Intersecţia str. Unirii cu str. Victoria;- Intersecţia str. Unirii cu B-dul.

Constantin Brâncuşi;- Intersecţia str. Traian cu str. Victoria.Art.2. SC MEDIA VIDEO CENTER

SRL se obligă să încheie contracte de pu-blicitate, să achite taxa legală de publicitate şi pe durata derulării contractului în interva-lul orar 0800 - 2000 să realizeze publicitate specifică activităţii Autorităţii Administraţiei Publice Locale, în mod gratuit, pe o durată de 60 minute zilnic pe fiecare panou.

Art.3 Din valoare contractelor de publi-citate încheiate un procent de 10% va reve-ni Primăriei Târgu-Jiu.

Art.4 Durata contractului este de 10 ani. Art.5 Prevederile prezentei hotărâri vor fi

duse la îndeplinire de Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Venituri, Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Urbanism, Serviciul Concesionări şi Serviciul Gospodărie Comunală.

Nr. 474 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind alegerea preşedintelui

de şedinţă

Art.1. Se alege preşedinte de şedinţă, pentru o perioadă de 3 luni domnul consilier Antonie Vasile.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Secretarul mu-nicipiului Târgu-Jiu şi Direcţia Administraţie Publică Locală.

Nr. 475 din 23.11. 2007

HOTĂRÂREprivind aprobarea deplasării unei dele-gaţii la Monte Carlo şi aprobarea cheltu-

ielilor prilejuite de această deplasare

Art.1. Se aprobă deplasarea primarului Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru însoţit de o delegaţie formată din angajaţi ai Primăriei Târgu-Jiu, aleşi lo-cali, reprezentanţi ai mass – media şi ai so-cietăţii civile, în perioada 10 – 13.12.2007 la Monte Carlo.

Art.2. Cheltuielile ocazionate de aceas-tă deplasare vor fi suportate din bugetul lo-cal.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate şi Compartimentul Programe şi Politici Comunitare.

Nr. 476 din 23.11.2007

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea HCL nr. 204 din 26.06.2006 privind vânzarea prin licitaţie publică a terenului în supra-faţă de 66956,58 mp aferent insulei de

pe râul Jiu

Art.1. Se aprobă modificarea şi com-pletarea HCL nr.204/26.06.2006 prin intro-ducerea următoarelor articole după cum urmează :

Art. 31 Achitarea preţului terenului se va face după aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu a P.U.Z. – ului cu obiectivul concret ce urmează să fie realizat de către adjudecatarul licitaţiei.

Art. 32 Preţul achitat pentru achiziţio-narea terenului, precum şi garanţia de parti-cipare la licitaţie, vor fi restituite integral în cazul în care nu se poate emite autorizaţia de construire din motive independente de voinţa adjudecatarului licitaţiei.

Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Juridic Contencios, Serviciul Urbanism, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Gospodărie Comunală şi Compartimentul Licitaţii şi Achiziţii Publice.

Nr. 477 din 23.11.2007

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea H.C.L. nr.354 din 27.08.2007 privind concesionarea unui teren în suprafaţă de 3900 mp, situat în Târgu-Jiu, zona Piaţa Centrală, în vederea amenajării

unei parcări subterane etajate

Art.1. Se aprobă modificarea şi com-pletarea art.2 astfel încât să conţină urmă-toarele condiţii:

„- crearea unui număr de minim 250 lo-curi de parcare;

- valoarea investiţiei să fie de minim 5 milioane euro;

- durata de execuţie – 3 ani”. Art.2. Se introduce art.5¹ ce va avea

următorul conţinut:„ Adjudecatarul licitaţiei poate utiliza

terenul şi pentru amenajarea de spaţii co-merciale, iar terenul destinat căilor de ac-ces dintre parcelele componente poate fi utilizat pentru realizarea unitară a obiectivu-lui cu asigurarea circulaţiei auto şi pietonale la sol.”

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Juridic Contencios, Serviciul Urbanism, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Gospodărie Comunală şi Compartimentul Licitaţii şi Achiziţii Publice.

Nr. 478 din 23.11.2007

Curierul Primăriei Nr. 12(91)/2007 Pag. 8Primăria Municipiului Târgu-JiuBd. Constant in Brâncuşi , nr. 19Bd. Constant in Brâncuşi , nr. 19

Tel. 0040.253.213.317, Fax. 0040.253.214.878,Tel. 0040.253.213.317, Fax. 0040.253.214.878,Web: www.targujiu.ro, E-mail: [email protected]

L M M J V S D

1 2 3 4 5 6

7 8 9 10 11 12 13

14 15 16 17 18 19 20

21 22 23 24 25 26 27

28 29 30 31

L M M J V S D L M M J V S D

1 2 3

4 5 6 7 8 9 10

11 12 13 14 15 16 17

18 19 20 21 22 23 24

25 26 27 28 29

L MM M J V S D L M M J V S D

1 2

3 4 5 6 7 8 9

10 11 12 13 14 15 16

17 18 19 20 21 22 23

24 25 26 27 28 29 30

31

MM M J V S D

L M M J V S D

1 2 3 4 5 6

7 8 9 10 11 12 13

14 15 16 17 18 19 20

21 22 23 24 25 26 27

28 29 30

M M J V S D L M M J V S D

1 2 3 4

5 6 7 8 9 10 11

12 13 14 15 16 17 18

19 20 21 22 23 24 25

26 27 28 29 30 31

L M M J V S D

1

2 3 4 5 6 7 8

9 10 11 12 13 14 15

16 17 18 19 20 21 22

23 24 25 26 27 28 29

30

M J V S D L M M J V S D

1 2 3 4 5 6

7 8 9 10 11 12 13

14 15 16 17 18 19 20

21 22 23 24 25 26 27

28 29 30 31

L M M J V S D

1 2 3

4 5 6 7 8 9 10

11 12 13 14 15 16 17

18 19 20 21 22 23 24

25 26 27 28 29 30 31

M M J V S D L M M J V S D

1 2 3 4 5 6 7

8 9 10 11 12 13 14

15 16 17 18 19 20 21

22 23 24 25 26 27 28

29 30

L M M J V S D

1 2 3 4 5

6 7 8 9 10 11 12

13 14 15 16 17 18 19

20 21 22 23 24 25 26

27 28 29 30 31

L M M J V S D L M M J V S D

1 2

3 4 5 6 7 8 9

10 11 12 13 14 15 16

17 18 19 20 21 22 23

24 25 26 27 28 29 30

LL MM M J V S D L M M J V S D

1 2 3 4 5 6 7

8 9 10 11 12 13 14

15 16 17 18 19 20 21

22 23 24 25 26 27 28

29 30 31

L MM M J V S D

2008

7 818 19 20 21 22 23 24

525 26 27 28 29424 25 26 27 28 29 30

31

D

6

3

0

7

D L M M J V S D

1 2 3 4

5 6 7 8 9 10 11

12 13 14 15 16 17 18

19 20 21 22 23 24 25

26 27 28 29 30 31

M J V S D

D

1

8

5

2

9

D L M M J V S D

1 2 3 4 5 6

7 8 9 10 11 12 13

14 15 16 17 18 19 20

21 22 23 24 25 26 27

28 29 30 31

M J V S D

D

3

0

7

4

1

D L M M J V S D

1 2 3 4 5 6 7

8 9 10 11 12 13 14

15 16 17 18 19 20 21

22 23 24 25 26 27 28

29 30

L M M J V S D