A freca mentaÎn Grecia Antică, masa pe care se serveau bucatele era frecată cu frunze de mentă proaspătă, pentru a scăpa de izurile neplăcute îmbibate, cu timpul, în lemnul ei şi pentru a da o senzaţie de prospeţime. Firesc, slujitorii erau tentaţi să dedice acestei îndeletniciri facile şi plăcute mult mai mult timp decât era necesar, ca să se sustragă de la alte treburi gospodăreşti dure. Aşadar, iroseau timpul... frecând menta.Colac peste pupăzăUn necaz mare, care vine după alte griji - acesta este sensul pe care îl dăm expresiei legate, la bază, de două evenimente majore: nunta şi moartea. În popor, “pupăza” e o pâine folosită în timpul ceremonialului de nuntă. Iar colacul este o ofrandă adusă la înmormântări şi parastase. Pe lângă ospăţ şi veselie, orice nuntă implică multă muncă şi multe griji - o să iasă bine, o să fie toată lumea mulţumită? Când am scăpat de aceste griji, dar, ghinion!, vine un necaz mare, spunem cu năduf: “colac peste pupăză!”.Răcit cobză“Burdoaiele” cobzei - corzile mai groase - sunt acordate cu o octavă mai jos decât cele subţiri. Ele produc sunete grave, puternice, când sunt ciupite cu pana de gâscă sau “călcate” cu toate degetele mâinii. Cu aceste sunete au fost asemănate zgomotele scoase de persoanele răcite. De aici expresia “răcit cobză”.A nimerit orbul BrăilaIniţial, s-a crezut că expresia a fost inspirată de organizarea stradală exemplară a oraşului Brăila, cu străzi principale în semicerc şi trei-patru străzi radiale. Lingvistul Alexandru Graur a explicat însă că expresia originară era “a cunoscut orbul Braille” - alfabetul Braille, ale cărui litere sunt compuse din puncte ieşite în relief, ce pot fi simţite cu ajutorul degetelor. Se pare că atunci când alfabetul Braille a pătruns în Ţara Românească, nevăzătorii căutau librăriile din care îşi puteau procura lucrări scrise în acest sistem şi întrebau: “Unde este Braille?”. Treptat, numele s-a românizat, iar Braille a cedat locul Brăilei.A spune braşoave“Braşoavele” au devenit sinonime cu minciunile, lăudăroşeniile, când li s-a dus faima negustorilor braşoveni din Evul Mediu, care îşi lăudau marfa în mod exagerat.A trece pe răbojRăbojul era, în Evul Mediu, un instrument folosit pentru a ţine evidenţa mărfurilor livrate şi a muncilor prestate. Avea două părţi, pe care îşi făceau însemnările, separat, cel care preda marfa şi cel care o recepţiona, cel care plătea munca şi cel care urma să fie plătit, cel care dădea cu împrumut (creditorul) şi cel care primea împrumutul (datornicul). La încheierea socotelilor, crestăturile ambelor părţi trebuiau să se potrivească perfect. În prezent, expresia este folosită atunci când cineva a făcut o poznă şi trebuie să plătească pentru ea.Acarul PăunLa începutul secolului al XX-lea s-a produs o catastrofă feroviară în staţia Vintileanca, de pe ruta Ploieşti-Buzău. Adevăraţii vinovaţi au fost scoşi de sub acuzaţie şi a fost făcut răspunzător un biet acar, pe nume Ioan Păun. Expresia denunţă, şi în zilele noastre, o manevră necinstită, prin care responsabilii de la vârf sunt exoneraţi de orice vină, iar pentru fărădelegile lor plătesc oameni simpli, nevinovaţi.Floare la urecheO explicaţie destul de vagă face trimitere la un obicei medieval al tinerelor britanice: floarea prinsă după urechea stângă, pe partea inimii, dădea de ştire că are un pretendent; floarea purtată după urechea dreaptă era aviz la adresa amatorilor că domnişoara poate fi abordată mai uşor, în perspectiva unei relaţii.A bate palma

Obiceiul de a da mâna sau de a bate palma şi expresiile corespunzătoare vin, se pare, din Antichitate, când două persoane care se întâlneau vroiau să-şi demonstreze una celeilalte că au gânduri paşnice: nici una nu ascunde, în mână, o armă.A-şi da arama pe faţăÎn Evul Mediu, falsificatorii de bani făceau monede din aramă şi le acopereau cu un strat subţire de aur ori argint. După ce circulau un timp, pojghiţa aurită (argintată) se ducea şi ieşea la iveală materialul real - arama.Ţara lui Papură VodăŞtefăniţă Vodă (1659-1661) a fost urcat pe tronul Moldovei la 16 ani, prin intervenţiile tatălui său, Vasile Lupu. Ager la minte, tânărul voievod a dezvoltat comerţul şi economia şi i-a scutit pe ţărani de biruri grele, dar natura l-a sabotat: o secetă cumplită a lovit ţara, iar populaţia ajunsese să facă pâine din coajă de copac şi din papură. Din acest motiv a rămas Ştefăniţă în istorie sub numele de Papură Vodă...A se bate cu morile de vântExpresia li se aplică celor care se luptă cu un duşman imposibil de doborât. Aşa cum făcea celebrul personaj al lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha, care declanşa atacul de fiecare dată când vedea o moară de vânt, pe care închipuirea lui înfierbântată o transforma într-un uriaş plin de cruzime.Banul nu are mirosA spus-o primul împăratul roman, Vespasian (69-79), dându-i replica fiului său, Titus, care îşi ironiza părintele fiindcă pusese multe taxe, inclusiv asupra folosirii closetelor publice (numite vespasiene). Împăratul a luat un ban, i l-a dat fiului său pe la nas şi i-a zis: “Vezi? Nu are nici un miros”.Dacă nu vine muntele la Mohamed, se duce Mohamed la munteÎn anul 612, păgânii i-au cerut lui Mohamed să facă o minune şi să aducă muntele la el, pentru a le dovedi forţa islamului, pe care el îl predica, şi a-i converti. Mohamed s-a rugat un timp spre cer, apoi a zis: “Mare e înţelepciunea ta, Allah! Dacă ai fi dat ascultare rugii mele şi ai fi urnit muntele, ne-ai fi omorât pe toţi. Trebuie să mă duc eu la munte, pentru a cruţa vieţile acestor păgâni!”.In vino veritasExpresia latinească (în traducere: “În vin se află adevărul”) îşi are originile în Antichitatea… greacă. Anchetatorii vremii obişnuiau să afle adevărul de la personajele bănuite de fapte infame dându-le de băut până când vinul le dezlega limbile.Ţi-a mâncat pisica limbaUn obicei plin de cruzime stă la baza acestei expresii în aparenţă simpatică: în imperiul asirian, soldaţilor capturaţi din liniile duşmanilor li se tăiau limbile. Acestea deveneau “delicatese” cu care erau hrănite pisicile regelui. „A sări ca prostul din baie” este o expresie folosită atunci când cineva încearcă să indice despre altcineva că este naiv. Originea acestei expresii este aceea că un individ pus pe glume a strigat în faţa băii comunale Griviţa că vine un cutremur. Mai toţi cei aflaţi în incintă au înţeles despre ce este vorba, numai un bărbat nu, acesta ieşind din clădire în pielea goală, oferind motive de distracţie pentru cei din jur. Supărat, bărbatul l-a luat la bătaie pe glumeţ, care a oferit o replică ce a rămas celebră: „Ce să-ţi fac, dacă ai sărit ca prostul din baie!” “A nimerit orbul Brăila” este o expresie uzuală a limbii române, folosită adesea ca o încurajare adresată unei persoane care trebuie să plece la drum, dar se teme că nu găseşte calea. Dar de ce tocmai Brăila? Există mai multe explicaţii, dintre care se disting două. E un oraş atât de bine sistematizat, încât străinii nu se pot rătăci pe străzile sale, dar şi apropierea fonetică între denumirea alfabetului Braille şi numele oraşului. „Iniţial s-a crezut că expresia aceasta numea uşurinţa cu care un străin se poate descurca în Brăila, un oraş cu străzile principale în semicerc şi trei-patru străzi radiale. Lingvistul Alexandru Graur a explicat însă

că avem de-a face cu o extindere a unei expresii cunoscute în lumea medical «A cunoscut orbul Braille» care, prin dezvoltarea unei etimologii populare, a ajuns la cunoscuta expresie de azi «A nimerit orbul Brăila»”. „A face capul calendar” este o expresie folosită atunci când cineva zăpăceşte o persoană cu o multitudine de informaţii. Expresia vine de la faptul că în anii 1800 calendarele erau ca o mică enciclopedie deoarece conţineau tot felul de cifre, date astronomice, istorice sau biografice, care erau imposibil de memorat. „A vinde pielea ursului din pădure” înseamnă a promite un lucru pe care nu îl ai. Expresia a fost preluată din fabula „Ursul şi cei doi tovarăşi”, scrisă de La Fontaine. Doi prieteni i-au promis unui blănar pielea unui urs care încă era viu, însă când au mers în pădure şi s-au întâlnit cu ursul, unul dintre ei s-a urcat în copac, iar celălalt a făcut pe mortul. Acestuia din urmă ursul i-a spus “să nu vinzi pielea mea, până nu mă vei fi ucis mai întâi”. „La paştele cailor” este o expresie folosită când vine vorba despre ceva care nu va avea loc niciodată. Expresia provine din Transilvania şi vine de la legenda în care, atunci când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus Hristos, caii au făcut o gălăgie de nedescris. Atunci, Fecioara i-ar fi blestemat să fie flămânzi incontinuu, în afară de o zi pe an, respectiv Paştele Cailor. „În al nouălea cer” este o expresie folosită atunci când cineva este în culmea fericirii. Pe vremuri, oamenii credeau că lumea este împărţită pe mai multe trepte, iar al nouălea cer era destinat „preafericiţilor”. „Acarul Păun” este o expresie care înseamnă ţap ispăşitor. Expresia provine de la un personaj real, Ion Păun, care era acar (muncitor feroviar) şi care a fost găsit vinovat de ciocnirea a două trenuri, accident feroviar produs pe 4 iulie 1923 într-o gară din judeţul Buzău. În urma acestui accident au murit 66 de persoane, iar alte 105 au fost rănite, iar ancheta a scos la iveală că vinovat este acarul Păun, în ciuda faptului că responsabilitatea le aparţinea şefilor gării. „Dacă tăceai filozof rămâneai” se referă la oamenii care au un aspect de persoane deştepte, dar când vorbesc spun platitudini. Expresia provine din lucrarea filozofului antic Boethius – „Mângâierile filozofiei”. Acesta a ajuns la închisoare pentru că a spus unele lucruri care nu au fost pe placul regelui. “Vorbe de clacă” este o expresie folosită atunci când cineva vorbeşte inutil sau neserios. Originea expresiei vine de la micile adunări ce aveau loc pe vremuri între săteni, numite clacă. Aceştia se adunau şi se ajutau la muncă, iar în acest timp spuneau tot felul de snoave sau bârfe din sat“Muncă de Sisif” este o expresie folosită atunci când cineva are de îndeplinit o muncă inutilă. Sisif este regele care a fost pedepsit de Zeus să urce un deal din infern cu o stâncă uriaşă în spate. De fiecare dată când Sisif ajungea în vârf, stânca aluneca, iar regele trebuia să ia munca de la capăt. S-a dus pe apa Sambetei (a disparut).Apa sambetei era, intr-o veche credinta, un rau care se varsa in Infern, deci tot ce cadea in acea apa nu se mai putea gasi.Nici in clin, nici in manecaStim ca maneca este partea hainei care acopera bratul, iar un clin este o fasie oarecare de material. Nu este nici o legatura intre acesti termeni si expresia romaneasca „a nu avea nici in clin, nici in maneca cu ceva sau cu cineva“. Expresia este veche si se trage din Transilvania. Acolo, taranii spun „in manec” cand urca cu carul un deal si „in clin”, cand coboara la vale. Cand caruta si carutasul stau pe loc, va fi nici in clin, nici in manec. Expresia a patruns in toate regiunile tarii si s-a pastrat pana azi nu cu sensul primar ci asa cum am spus sa nu ai de-a face cu ceva sau cu cineva in nicio imprejurare.

Piatra de incercareEste o piatra foarte dura de culoare neagra. Piatra este folosita de bijutieri pentru a verifica daca o bijuterie este din aur si din ce fel de aur. Bijutierul freaca obiectul pe piatra neagra, si pe fasia subtire de metal ramasa pe piatra se toarna apa tare (acid nitric). Daca metalul nu este aur, urma dispare, daca este aur, culoarea capatata de urma galbena indica felul si caratele aurului. Expresia „piatra de incercare” se foloseste cand este vorba de o proba foarte grea pe care cineva trebuie sa o treaca.