Proiect Invetigaţie asupra unui eveniment istoric ilustrat în drama:

Apus de soare De Barbu Ştefănescu Delavrancea

1

Studiu Introductiv:a. Ce reprezintă “Apus de Soare”?b. Din ce eveniment se inspiră?c. Ce acţiune reflectǎ “Apus de Soare?

Compunerea actelor Alte opera, cu aceeasi tema Schema Ierahiei FEUDALO-VASALICE

MOLDOVENESTI~Personajele Rezumatul dramei “Apus de soare” de B.S.Delavrancea Caracterizarea personajelor dupa titlul sau nobiliar Explicati suprapunerea terminologiei nobiliare specifice

epocii lui Stefan cel Mare:razes si hansar Constituirea familiei lui Stefan cel Mare(Arborele

genealogic)

2

Barbu Ştefănescu Delavrancea (11.04.1858 - 29.04.1918) este fiul unui caruţaş din marginea Bucureştiului. Îşi începe studiile la şcolile din cartier şi este primit ca bursier la Colegiul Sf. Sava. Urmează Facultatea de Drept din Bucureşti şi desfăşoară o bogată activitate de gazetar. Din 1888, dupa ce se casatoreste cu Maria Lupascu, intră în politică, mai întâi la liberali, apoi la conservatori. Este ales în mai multe rânduri deputat, apoi ministru. Este şi primar al Bucureştiului. De asemenea, se distinge ca avocat, in procese celebre (de pilda, aparandu-1 pe Caragiale) şi i se duce vestea de orator fermecator. A scris nuvele, dintre care mai cunoscute sunt: Sultanica, Hagi-Tudose, Trubadurul, Zobie, Milogul. Spre sfârşitul vieţii scrie o trilogie compusă din dramele: Apus de soare, Viforul, Luceafărul. Această creaţie constituie capodopera lui Delavrancea. Tema:Drama tratează sfârşitul unei personalităţi ~Ştefan cel Mare ~ şi al unei epoci istorice. "Apus de soare", alături de "Viforul" şi "Luceafărul" face parte din trilogia dramatică, inspirată din istoria Moldovei, în care autorul prezintă momente din domniile voievozilor Ştefan cel Mare, Ştefaniţa Voda şi Petru Rares. Premiera teatrală a capodoperei dramei naţionale a avut loc in 1909. Autorul -s-a inspirat din:-Cronica lui Grigore Ureche -Letopisetul Moldovei de Kogalniceanu-Cântece populare, legende despre Stefan cel Mare

“Apus de soare” este o dramǎ romantică, inspiratǎ din istoria naţionalǎ. Personajul principal al dramei este Ştefan cel Mare, surprins într-un moment crucial, înainte de a muri. Personajul este introdus prin prezentǎrile celorlalte personaje, accentuându-se latura lui legendarǎ, de voievod neînfrant. Curtea domneascǎ este cuprinsǎ de jale pentru cǎ Ştefan este bolnav, iar doctorii sunt neputincioşi în faţa bolii sale. Personajul este preocupat sǎ pregǎ-teascǎ urcarea pe tron a fiului sǎu, Bogdan. El ştie cǎ dupǎ moartea sa vor începe lupte crâncene pentru putere şi de aceea hotǎrǎşte sǎ-1 înscǎuneze pe Bogdan înainte ca ţara sǎ rǎmânǎ fǎrǎ voievod, ceea ce contravine tradiţiei. În afarǎ de aceasta preocupare, Stefan este mǎcinat de gandul cǎ doi dintre copiii lui nelegitimi, Oana şi Rareş, pe care îi crescuse la Curte ca pe nişte orfani, nu cunosc inca legatura de sange dintre ei si sunt in situatia de a comite un incest.Desi batran si ruinat de boala, gaseste mijloacele de a limpezi aceste doua situatii. Pe Petru Rares il trimite la mama sa, Raresoaia, care ii marturiseste ca este fiul lui Stefan si fratele Oanei. De asemenea, voievodul ii spune fiicei sale adevarul, recurgand la un viclesug care ii indulceste situatia de parinte nevoit sa vorbeasca despre lucruri dureroase si vinovate: el se preface ca doarme si ca vorbeste prin somn, explicandu-i astfel Oanei ca este tatal ei. De asemenea, identifica grupul boierilor care comploteaza impotriva lui Bogdan.

3

Piesa este scrisa in patru acte:Piesa este scrisa in patru acte:-Actul I. expozitiunea:-Actul I. expozitiunea:

-prezeinta ultimul an al domniei lui Stefan cel Mare, la inceputul sec XVI-lea in-prezeinta ultimul an al domniei lui Stefan cel Mare, la inceputul sec XVI-lea in cetatea Suceavacetatea Suceava

-Actul al II.-lea, intriga:-Actul al II.-lea, intriga:-descrie dorinta domnitorului de a asigura continuitateaa la tron a lui Bogdan, pentru-descrie dorinta domnitorului de a asigura continuitateaa la tron a lui Bogdan, pentru a-si prelungi puterea dupa moarte.a-si prelungi puterea dupa moarte.-este descris complotul celor 3 boieri tradatori Ulea, Dragan si Stavar care nu-i pot-este descris complotul celor 3 boieri tradatori Ulea, Dragan si Stavar care nu-i pot ierta reducerea privilegilor si sprijinul dat de domnitori razesilor.ierta reducerea privilegilor si sprijinul dat de domnitori razesilor.

-Actul al III.-lea desfasurarea actiunii:-Actul al III.-lea desfasurarea actiunii:-prezinta conflictul dintre domnitor si cei care i se opun, conflict care se adinceste-prezinta conflictul dintre domnitor si cei care i se opun, conflict care se adinceste-Oana, descopera complotul si-i dezvaluie domnitorului faptele tradatorilor-Oana, descopera complotul si-i dezvaluie domnitorului faptele tradatorilor-este prezentate expeditia lui Stefan cel Mare in Pocutia, si victoria cucerita-este prezentate expeditia lui Stefan cel Mare in Pocutia, si victoria cucerita-agaravarea ranii de la picior-agaravarea ranii de la picior

-Actul al IV.-lea deznodamintul:-Actul al IV.-lea deznodamintul:-domnitorul trece peste suferinta fizica invinge slabiciunile omului si face dreptate-domnitorul trece peste suferinta fizica invinge slabiciunile omului si face dreptate pedepsind pe tradatorii tariipedepsind pe tradatorii tarii-face ultimul act de dreptate in vederea indeplinirii vointei si a misiunii sale politice.-face ultimul act de dreptate in vederea indeplinirii vointei si a misiunii sale politice. Incoronarea lui Bogdan este urmarea a acumularii conflictului treptat intre dorinta luiIncoronarea lui Bogdan este urmarea a acumularii conflictului treptat intre dorinta lui Stefan cel Mare de a nu muri inainte de a lasa in miini bune tarii si uneltiroleStefan cel Mare de a nu muri inainte de a lasa in miini bune tarii si uneltirole boierelor si inrautatirea sanatatii. Exista un conflict dublu-politic-psihologicboierelor si inrautatirea sanatatii. Exista un conflict dublu-politic-psihologic-fiind prezentat apoi moartea domnitorului.-fiind prezentat apoi moartea domnitorului.

Cele patru tablouri sint intr-o perfecta unitate, prezentindu-l pe Stefan cel MareCele patru tablouri sint intr-o perfecta unitate, prezentindu-l pe Stefan cel Mare simbolul national al dragostei de neam si tara.simbolul national al dragostei de neam si tara.

Barbu Stefanescu Delavrancea a sris o diversitate de opere:nuvele, povestiri, basme, proze poetice, damaturgii si trilogia moldovei.

Nuvele și povestiri

Sultănica (1885)

Apă și foc Sorcova Odinioară

4

De azi și de demult Văduvele Liniște (1887) Paraziții (1892) Trubadurul (1887) Zobie Milogul Înainte de alegeri Iancu Moroiu Hagi-Tudose Domnul Vucea Bursierul Șuier Răzmerița Bunicul Bunica Boaca și Onea Micuții Angel Demetriescu Irinel

Basme

Neghiniță

Norocul dracului Moș Crăciun Palatul de cleștar Dăparte, dăparte Delavrancea Stăpânea odată (1909)

Proză poetică

Nu e giaba cafea

Sadi-el-Mahib Fanta-Cella Sentino

Dramaturgie

Trilogia Moldovei:

Apus de soare (1909)

Viforul (1910)

Luceafărul (1910)

5

A doua conștiință Irinel (1912) Hagi-Tudose (1913)

Alte opere cu character istoric sunt si legendele: Dragos Voda, Ioan Corvin si Corbul, Vlad Tepes si Cersetorii, Vlad Tepes pedepseste pe cei lingusitori si cruta, Vlad Tepes si femeia lenesa, Soldatii lui Tepes in fata sultanului, Razvan si Vidra, Despot Voda.

ȘTEFAN CEL MARE

BOGDAN

LOGOFĂTUL TĂUT

POSTELNICUL TOADER

VORNICUL JURJ

HATMANUL ARBORE

PÂRCĂLABUL DRAGOȘPÂRCĂLABUL ALEXA

PÂRCĂLABUL GRUMAZĂ

PÂRCĂLABUL ȘANDRU

PÂRCĂLABUL COSTEA

PÂRCĂLABUL NEGRILĂ

BĂTRÂNUL ȘTEFUL, fost pârcălab

BĂTRÂNUL HRĂMAN, fost pârcălab

PAHARNICUL ULEA

CLUCERUL HRINCOVICI

VAMEȘUL CHIRACOLA

CLUCERUL MOGHILĂ

STOLNICUL DRĂGAN

JITNICERUL STAVĂR

PETRU RAREȘDOFTORUL IERONIMO DA CESENA

DOFTORUL ȘMIL

DOFTORUL KLINGENSPORN

ȚUGULEA MOGHILĂ

UN PIETRAR

UN CURTEAN

6

DOAMNA MARIA IRINA, fata pârcălabului Dajbog, 1476

REVECA,fata comisului Huru, 1476

BĂLAȘA, fata pârcălabului Oană, 1484

ILINCA, fata pârcălabului Gherman, 1484

DOMNICA, fata hatmanului Arbore

ANCUȚA, fata pârcălabului Toader

OLEANA, fata vornicului Duma

FIRA, fata pârcălabului DragoșLISANDRA, fata pârcălabului Alexa

JOIȚA, fata pârcălabului Ivanco

NEAGA, fata pârcălabului Șandru

ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu

HERA, fata pârcălabului Grumază

STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia

OANA

DOCHIA

Sursa: Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-Wikisource

Inspirată de evenimentul morții lui Ștefan cel Mare, „Apus de soare" (1909) este o dramă istorică, romantică, remarcabilă prin lirismul său și prin dimensiunile grandioase ale personajului său central, a cărui măreție conferă lucrării caracter poematic. „Apus de soare" face parte din trilogia Moldovei, alături de alte două lucrări dramatice: „Viforul" (1910) - evocând domnia viforoasă a lui Ștefăniță Vodă și „Luceafărul" (1910) - a cărui personaj central este Petru Rareș. Cele două conflicte ale dramei se împletesc de-a lungul a patru acte care prezintă ultimul an de viață al marelui Ștefan (din toamna lui 1503 și până la 2 iulie 1504 - ziua morții voievodului).

În actul I, curtea domnească din Suceava se afla sub semnul a două embleme: soarele toamnei (care prevestește iarna bătrâneții lui Ștefan) și bourul Moldovei - simbol al întemeierii și al integrității. În numele celei de-a doua embleme, bătrânul voievod decide să recucerească Pocuția, vechi teritoriu moldovenesc, stăpânit de Polonia. Rugat de doamna Maria să-și amâne expediția (dată fiind rana pe care o avea la un picior și apropierea iernii), domnitorul refuză: „... și Ștefan n-a murit încă". La chemarea voievodului, șirurile de luptători se îndreaptă spre Suceava, ca puhoaiele de munte, arătând „ce bogată e Moldova".

În actul al doilea, cele dintâi vești despre victorie le aduce clucerul Moghilă, care anunță sosirea „Leului Moldovei" - biruitor, dar cu rana de la picior agravată. Desfășurarea luptei este reconstituită în cuvintele acestui martor ocular, în toată măreția ei. Aflăm astfel că,

7

ajungând până în zona numită Halici, voievodul și-a organizat oastea, așteptând sosirea polonezilor (leșilor). Tehnica fiind cea a învăluirii dușmanului, bătălia este crâncenă, încât „curse sânge până la țurloaiele cailor". Importantă este însă nu desfășurarea de forțe, ci dimensiunile aproape fabuloase ale personajului central, care a măturat totul în cale ca și când în acest bătrân s-ar fi întrupat stihiile naturii dezlănțuite.

Odată cu sosirea lui Ștefan cel Mare în cetatea de scaun, se manifestă primul conflict al dramei (previzibil încă din actul I): trei mari boieri (paharnicul Ulea, jitnicerul Stavăr și stolnicul Drăgan) uneltesc împotriva voinței domnitorului. Din punct de vedere istoric, un complot boieresc a existat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, așa cum relatează Grigore Ureche în cronica sa. În dramă, cei trei boieri doresc să-l înscăuneze pe Ștefăniță (convinși fiind că „vulturul bătrân" va muri în curând), fapt care le-ar fi permis să conducă ei țara. Aceasta contravine însă voinței voievodului care-l hărăzise ca urmaș la tron pe Bogdan - singurul care i-ar fi putut continua opera. La modul simbolic, domnia lui Ștefăniță ar fi echivalat cu o întoarcere în haos; și cum Ștefan reprezenta „soarele Moldovei", conflictul devine mitic, este ca lupta dintre lumină și întuneric (despre care vorbesc unele mituri).

În actul al III-lea, simțindu-și sfârșitul aproape, voievodul îi adună pe boieri, curteni și oșteni, pentru „a sta mărturie" la urcarea lui Bogdan pe tron. Absența paharnicului Ulea de la ceremonie, jocul de cuvinte al domnitorului (care presupune că pe Ulea „doare capul", deoarece nu stă bine la locul lui), demonstrează precipitarea conflictului exterior (dintre voievod și boierii uneltitori).

După ce domnul își ocupă locul pe tronul pe care stătuse 47 de ani, urmează momentul discursului; acesta este punctat de tunete și fulgere, subliniind furtuna din sufletul personajului. Cuvintele domnitorului relevă sentimentul datoriei împlinite și rezumă o istorie a cărei esență au constituit-o războiul și jertfa. După impresionantul testament politic lăsat urmașilor, Ștefan îi pune mantia lui Bogdan și-l așează pe tronul Mușatinilor. Gestul îngenuncherii în fața noului domn nu este doar ceremonial: el constituie sfârșitul unei jumătăți de veac glorioase, la capătul căreia, rostogolindu-se de pe treptele tronului în bratele doctorilor, Ștefan cel Mare devine un simplu om. În actul al IV-lea, după ce doctorii străini îi ard rana de la picior cu fierul înroșit în foc, Ștefan aude, afară, printre glasurile celor care-l aclamau pe Bogdan, câteva voci răzlețe rostind numele lui Ștefăniță. Devenit justițiar în numele legii străbune, Ștefan îl străpunge cu sabia pe Ulea (care „murise înainte de-al izbi", copleșit de forța morală a voievodului). Scena - cu prelungiri cosmice - face din Ștefan cel Mare un personaj de mit: cu sabia sa (numită „sfânt oțel"), domnul oprește „cutremurul" care amenință Moldova și „umple prăpastia" (ca la o nouă naștere a Pământului). Cel de-al doilea conflict este psihologic, iar Ștefan constă în conștiința sa că moartea se apropie, de aceea el meditează în fața portretului lui Alexandru cel Bun („acesta fu un om și nu mai e de mult"), în actul al II-lea; urmează apoi scena întâlnirii cu meșterul pietrar care urmează să-i pregătescă lespedea de pe mormânt; tragismul spuselor voievodului despre cei trei boieri este marcant: „Nici n-au treierat grâul din care să-mi fiarbă coliva și mi-o și împart" (cuvinte în care se îmbină ambele conflicte). În tot ceea ce spune Ștefan, repetarea cuvintelor „bătrân", „bolnav" și „neputincios" relevă drama pe care o trăiește omul în fața morții. Conștient de zădărnicia lucrurilor, ca și convingerea că strălucirea și gloria sunt deșarte, se degajă din scena arderii rănii: voievodul le cere doctorilor să pună foc „pretutindeni", „până s-o preface-n scrum trecuta mărire de-o clipă, care a fost odinioară nebiruitul Ștefan ". În momentele

8

arderii rănii, înfrățindu-și durerea cu patimile lui Iisus, Ștefan cel Mare capătă o aură de sacralitate. Măreția voievodului este însă dincolo de uman: hotărârea de „a duce" Moldova și după ce nu va mai fi, testamentul politic lăsat tinerilor (în care domnul le dăruiește țara, lor și generațiilor care vor veni, până „în veacul vecilor"), fac din Ștefan o figură legendară. Strâns legat de al Il-lea conflict este și titlul metaforic al dramei, moartea lui Ștefan cel Mare fiind asemuită cu un grandios crepuscul. Titlul este justificat de supranumele dat eroului principal -„Soarele Moldovei" - a cărui măreție conferă dramei caracter poematic. Fiecare scenă din cele patru acte constituie o relevare a acestei măreții. Din lunga domnie a lui Ștefan cel Mare, sunt alese câteva momente: o luptă, un complot boieresc, înscăunarea lui Bogdan, moartea voievodului. Fiecare moment este arhetipal, împreună alcătuind imaginea grandioasă a creatorului de istorie, a justițiarului, a omului, a tatălui. „Soarele Moldovei" este văzut din mai multe unghiuri: fetele de la curtea domneasca îl numesc „Măritul", „Slăvitul" și „Sfântul"; clucerul Moghilă îl caracterizează prin cuvintele „Leul Moldovei", iar boierii, copleșiți de măreția și autoritatea lui, îi spun „ Șoimanul" și „ Vulturul bătrân". „Apus de soare" este o dramă istorică, fiind o lucrare scrisă pentru a fi reprezentată pe scenă, cu un conținut grav, conflicte puternice și deznodământ .

9

Senior~Boier

Vasal~SLUJITOR~CUNOSTINTE

Stefan cel Mare PAHARNICUL ULEA

Bogdan CLUCERUL HRINCOVICI

LOGOFĂTUL TĂUT VAMEȘUL CHIRACOLAPOSTELNICUL TOADER CLUCERUL MOGHILĂ

VORNICUL JURJ STOLNICUL DRĂGANHATMANUL ARBORE JITNICERUL STAVĂR

PÂRCĂLABUL DRAGOȘ ȚUGULEA MOGHILĂPÂRCĂLABUL ALEXA UN PIETRAR

PÂRCĂLABUL GRUMAZĂ UN CURTEANPÂRCĂLABUL ȘANDRU DOAMNA MARIA IRINA, fata pârcălabului

DajbogPÂRCĂLABUL COSTEA REVECA,fata comisului Huru

PÂRCĂLABUL NEGRILĂ BĂLAȘA, fata pârcălabului OanăBĂTRÂNUL ȘTEFUL, fost pârcălab ILINCA, fata pârcălabului Gherman

BĂTRÂNUL HRĂMAN, fost pârcălab

DOMNICA, fata hatmanului Arbore

PETRU RAREȘ ANCUȚA, fata pârcălabului ToaderDOFTORUL IERONIMO DA

CESENAOLEANA, fata vornicului Duma

DOFTORUL ȘMIL FIRA, fata pârcălabului DragoșDOFTORUL KLINGENSPORN LISANDRA, fata pârcălabului Alexa

JOIȚA, fata pârcălabului Ivanco

NEAGA, fata pârcălabului Șandru

ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu

HERA, fata pârcălabului Grumază

10

STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia

OANA

DOCHIA

IRINA, orfana

TREVECA, orfana

BALASA, orfana

OLEANA, orfana

Parintii Irinei, Trevecai, Balasei si Oleanai le trasmit ereditar, titlul de noblete in cadrul ierarhiei.

Comform lui “DEX ’98, Dictinarului ortografc, Dictionarului de sinonime, NODEX, DER” cuvintele razas si hansar au urmatoarele definitii, respectiv explicatii:

HÂNSÁR, hânsari, s.m. Ostaș călare fără leafă (în evul mediu, în Moldova) care era răsplătit din prada luată de la dușmani. – Et. nec. Sursa: DEX '98

11

hânsár s. m., pl. hânsári Sursa: Dic ț ionar ortografic

Sursa: http://dex-online.ro/hansar/cauta/

RĂZÉȘ, răzeși, s.m. (În evul mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. – Din magh. részes. Sursa: DEX '98

RĂZÉȘ s. v. moșnean. 

Sursa: Sinonime

RĂZÉȘ s. v. vecin. 

Sursa: Sinonime

răzéș s. m., pl. răzéși 

Sursa: Dic ț ionar ortografic

RĂZÉȘ ~i m. (în Moldova medievală) Țăran liber care stăpînea în devălmășie o bucată de pământ din moșia satului, transmis prin moștenire; moșnean. /<ung. részes 

Sursa: NODEX

răzéș (răzéși), s.m. – Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag.részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz ‹ germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s.f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s.f.

12

(mulțime de răzeși); răzeșiță, s.f. (nevastă de răzeș). Sursa: DER

Sursa: http://dex-online.ro/razes/cauta/

Ştefan cel Mare a constituit şi constituie pentru români conducătorul prin excelenţă. Asupra vieţii şi faptelor lui, cât şi asupra posterităţii sale, s-au aplecat de-a lungul timpului o mulţime de cronicari, istorici, scriitori, politicieni, jurnalişti, cineaşti etc. 

Dar, cercetând ce s-a spus şi ce s-a scris despre Ştefan cel Mare în diferite vremuri, cineva ar observa că, începând cu perioada interbelică, dar mai ales din anii '70 ai sec. XX, apare o nouă trăsătură în chipul public al voievodului: acesta capătă, aproape din senin, dar cu o forţă deosebită, renumele de „călcător pe alături” în ceea ce priveşte viaţa conjugală. Arborele lui genealogic se îmbogăţeşte deodată cu un şir ce pare că nu se mai termină de fii şi fiice din flori.

Cum s-a întâmplat această „îmbogăţire”? Putem spune că a fost o „intoxicare media”.Popularitatea şi influenţa unui scriitor ţin în mare măsură de talentul său. Dar onestitatea lui poate să nu fie pe măsura talentului. În industria publicitară vedem cum talentul nu se pune în slujba adevărului, ci a intereselor economice ori politice. Cu talent se pot spune adevăruri mari sau minciuni mari.

După ce Mihail Sadoveanu şi-a publicat romanele istorice ce au în fundal dinastia Muşatinilor şi după ce unele dintre ele, cum ar fi „Neamul Şoimăreştilor”, au fost ecranizate, generaţii de cititori şi spectatori au rămas cu impresia că în lunga sa domnie Ştefan cel Mare a avut o mulţime de copii nelegitimi.

Din păcate, ştiind că reţeta romanului de succes include şi intrigi amoroase, Sadoveanu a adăugat memoriei lui Ştefan cel Mare poveşti de dragoste care sunt numai rodul imaginaţiei sale.

Sadoveanu, prin talentul deosebit şi marea răspândire a operei lui (răspândire favorizată şi de colaborarea cu regimul comunist), a avut contribuţia cea mai importantă la mistificarea aspectelor sentimentale ale vieţii lui Ştefan cel Mare. Dar nu a fost şi nu este singurul.

Despre Oana, „inventată” de Barbu Ştefanăescu Delavrancea în „Apus

13

de soare”, fără să apară în niciun izvor istoric, şi astăzi se crede că a fost fiica devotată, deşi nelegitimă, care i-a salvat viaţa înştiinţându-l despre un complot boieresc.

Un răspuns onest la întrebarea „A avut Ştefan cel Mare copii nelegitimi?” se poate da doar plecând de la documentele epocii sale. În continuare prezentăm rezumatul unei recente cercetări ştiinţifice pe această temă, articolul profesorului Sorin Iftimi „O legendă lipsită de temei: «Copiii din flori» ai lui Ştefan cel Mare”.

Presupuşi fii nelegitimi

În afara celor în jur de 8 copii rezultaţi din căsătoriile lui Ştefan cel Mare, despre alte 8 persoane s-au emis ipoteze că ar fi fii nelegitimi ai voievodului ori şi-au revendicat ei înşişi această ascendenţă.

Alexandru „fiul Maruşcăi”

În pomelnicul Mănăstirii Bistriţa apare o „Maruşca, mama lui Alexandru”, necunoscută ca soţie a voievodului. Despre Maruşca nu ştim nimic. Doar aici este menţionată. Istoricii nu au putut să afle mai mult despre identitatea ei. Dacă ea nu ar fi fost o legătură recunoscută de Biserică, nu putea fi trecută în pomelnic. Pe de altă parte, Maruşca nu este nicăieri numită „doamnă”, denumire obligatorie pentru o soţie de domn.

Sunt indicii că acest Alexandru este primul copil din prima căsătorie, cea din 1463 cu Evdochia de Kiev. Numele lui apare pentru prima dată în 1464, ca „iubitul nostru fiu Alexandru”. Apoi apare în 1466, într-un act de danie către Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, în care voievodul cere ca în pomelnicul mănăstirii să fie trecuţi „şi pe doamna mea lângă domnia mea şi pe copii noştri dăruiţi de Dumnezeu Alexandru şi Elena”.

Bogdan cel Orb

Poate o soţie legitimă să dea naştere unui fiu nelegitim? Provocarea a fost lansată de N. Iorga care ajungea la concluzia că ce-a de-a treia soţie, Maria Voichiţa, l-ar fi născut pe viitorul domn Bogdan cel Orb într-o vreme când cea de-a doua soţie, Maria de Mangop, era în viaţă. Ipoteza lui Iorga a fost însă infirmată de cercetările ulterioare. S-a descoperit că Ştefan cel Mare a avut doi fii cu numele de Bogdan - unul din a doua căsătorie, cu Maria de Mangop, şi care a murit în 1479, după cum arată piatra sa de mormânt de la Mănăstirea Putna, iar al doilea, Bogdan Vlad, din a treia căsnicie, cu Maria Voichiţa, născut în 1479, în 16 iulie.

Petru Rareş

14

Documentele şi cronicile arată că doar despre unul singur dintre fiii lui Ştefan Vodă se poate afirma cert că s-a născut în afara căsătoriei: Petru Rareş. Nu se ştie cine a fost Maria, mama lui.

În cazul lui Petru Rareş, două aspecte se cuvin remarcate: mai întâi faptul că el i-a fost cel mai vrednic urmaş, căutând să-şi urmeze ilustrul părinte în toate, şi apoi discreţia de care a fost înconjurată descendenţa sa.

Într-adevăr, din „Cronica muntenească” a lui Radu Popescu aflăm că, după moartea lui Stefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan Vodă, în sfatul boierilor s-a pus problema următorului domn. Nemaifiind nici un fiu sau nepot de-al lui Ştefan în viaţă, un boier a dat mărturie că Petru Rareş este fiu natural al voievodului. El ştia aceasta de la mitropolit. Faptul că Petru Rareş, deşi născut în afara căsătoriei, i-a fost cel mai demn urmaş, este un indiciu pentru pocăinţa pe care o va fi făcut tatăl său. Pocăinţa este remediu prin care un păcat nu este urmat de consecinţe rele. Dacă mitropolitul a fost cel care a ştiut taina naşterii lui Petru Rareş, putem crede că domnitorul i-a mărturisit această cădere care putea să aibă urmări negative nu numai în plan personal, ci şi pentru întreaga ţară, atunci când se punea problema succesiunii.

Petraşco de la Putna

În afară de Petru Rareş, mai există un fiu al lui Ştefan cel Mare care a purtat acest prenume. Nu s-a putut stabili cu certitudine identitatea mamei sale. S-a presupus că este născut în perioada văduviei de după Evdochia de Kiev (1467-1472), dar nu este exclus să fi fost fiul Evdochiei. A murit la o vârstă fragedă, în 1480, fiind înmormântat la Putna, alături de fratele său Ştefan. Această înmormântare în necropola domnească este un indiciu important că era un fiu legitim.

Mircea, fiul Călţunei

Într-o scrisoare foarte virulentă legată de încercările lui Ştefan cel Mare de a impune în Ţara Românească un domn care să-i fie aliat împotriva turcilor, boierii munteni folosesc cuvintele „fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu?”. Aici unii au văzut un posibil fiu nelegitim. Dar eroarea este uşor sesizabilă dacă ştim că în limbajul diplomatic al vremii „fiu” nu indica filiaţia genealogică, ci arăta protecţia şi subordonarea politică a „fiului” faţă de „părinte”. De altfel, Mircea era fiul natural al lui Vlad Dracul, frate cu Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos. Faima cu totul deosebită a marelui domn a făcut ca unii pretendenţi la tronul Moldovei să se revendice drept fii ai săi:

Ioan, „rege” al Moldovei

N. Iorga semnala existenţa unui Ioan, refugiat în Polonia, care se intitula „rege al Moldovei” şi pretindea că este fiul lui Ştefan. Ulterior, istoricii care s-au ocupat de această problemă au stabilit că este vorba

15

despre un nepot al lui Ştefan cel Mare, fiu al lui Alexandru. 

Ştefan Lăcustă În puţinele documente rămase de la el, acesta se autointitula „fiul lui Ştefan voievod cel Bătrân”. Încă din 1915 însă, N. Iorga a publicat o notiţă intitulată Ştefan Lăcustă nu e fiul lui Ştefan cel Mare, deschizând calea discuţiilor privitoare la identitatea acestui domn. Multe decenii însă părerea că Ştefan Lăcustă a fost fiu al lui Ştefan cel Mare a persistat - întâlnită şi într-o lucrare de popularizare de succes: Pompiliu Tudoran Domnii trecătoare, domnitori uitaţi. Cu ajutorul unor documente polone s-a descoperit că, de fapt, Ştefan Lăcustă era tot nepot a lui Ştefan cel Mare, crescut la Istambul.

Ioan „Sused”, fratele domniţei Olena

În familia nobililor ruşi Rahmaninov, cel mai vestit dintre ei fiind

compozitorul Serghei Rahmaninov, s-a păstrat ca tradiţia faptul că ei se

trag dintr-un strămoş, Ioan care era fratele domniţei Olena, fiica lui

Ştefan cel Mare, căsătorită la Moscova. Nefiind nici un fiu legitim

cunoscut cu acest nume s-a presupus că este vorba despre unul

nelegitim. Dar temeiurile documentare ale acestei tradiţii nu au fost

înfăţişate niciodată.

Fiice „din flori” ale lui Ştefan cel Mare?

Când este vorba despre astfel de fiice, gândul ne duce la Oana din

Apus de Soare a lui Delavrancea; aceasta este însă o simplă ficţiune a

autorului, nefiind atestată de surse istorice. Dumitru Almaş a construit

un roman în jurul acestui personaj, intitulat chiar „Oana”.

În „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, C. Gane menţionează o

fiică a lui Ştefan căsătorită cu nobilul polon Sambuszko, fără a arăta pe

ce se întemeiază. Probabil este vorba despre acea Maria, o fiică

necunoscută menţionată şi de Haşdeu. Această Maria s-a dovedit că

este fiica legitimă născută din căsătoria cu Maria Voichiţa.

Din sursele documentare avute astăzi la dispoziţie nu se poate

16

extrage nicio mărturie certă despre vreo fiică nelegitimă a lui Ştefan cel

Mare.

Concluzia investigaţiei istoricului Sorin Iftimi este „simplă şi

surprinzătoare pentru multă lume”: în ciuda faimei sale de mare

cuceritor, lui Ştefan cel Mare nu i se pot dovedi decât unul, sau cel mult

doi fii nelegitimi: Petru Rareş şi, posibil, acel Alexandru menţionat în

pomelnicul de la Bistriţa. Ceilalţi presupuşi copii ai voievodului s-au

născut nu din păcatele lui Ştefan Vodă, ci din păcatele istoricilor şi

scriitorilor.

Bogdan

Latcu

Maria

Costa Margareta(Musat

a)

17

Alexandru este fiul lui Roman I Muşat, dintr-o a doua căsătorie cu Anastasia,

din ramura Koriatovici, a dinastiei lituane a Gedyminilor, vară a regelui Poloniei,

Vladislav Jagello. Din prima căsătorie a tatălui său, Alexandru mai avea trei

fraţi,Ştefan I, Mihail şi Iuga. Este primul din neamul Bogdăneştilor, care poartă nume

de botez de origine grecească, Alexandru. I s-a spus „cel Bun” mult după moarte,

„Alexandru Vodă cel Bătrân şi Bun” apare în Letopiseţul lui Grigore Ureche, în

primul sfert al secolului al XVII-lea. A fost asociat la domnie cu fratele său Bogdan,

cel puţin în titlul actelor tatălui său din 1392-1393. Bogdan mai este menţionat în

câteva acte, până la 28 iunie 1411. Alexandru şi-a asociat la domnie fiul cel mare, din

a doua căsătorie, Iliaş, între 2 august 1414 - 20 august 1431.

Alexandru cel Bun a avut patru soţii: Margareta, Ana (Neacşa), Ringala - vară

primară a lui Vladislav Jagello, şi Marena (Marina, Maria). Printre fii lui Alexandru,

care i-au succedat la conducerea Moldovei, se numără Iliaş, Ştefan al II-lea,Petru al

II-lea, Bogdan al II-lea – tatăl lui Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

Alexandru cel Bun s-a stins la începutul anului 1432 şi a fost înmormântat la

mânăstirea Bistriţa.

Familia lui Ştefan cel Mare (I)

 

18

Petru I

Iuga

Roman I

Stefan I

Alexandru Cel Bun

Mihail

Ilias

Stefan al II-lea Petru al II-lea

Bogdan al II-lea

Stefan cel Mare

Petru Aron, frate vitreg cu Bogdan

    

 

Ştefan cel Mare, care alături de Mihai Viteazul a fost podoaba şi mândria

ţării noastre, s-a urcat în scaunul Moldovei în anul 1457. Domn la Suceava a venit

cu ajutorul lui Vlad Ţepeş, scoţând din scaun pe Petru-Aron, ucigaşul tatălui său.

Acest Petru Aron era fiul lui Alexandru cel Bun şi al Marinei, şi frate vitreg

cu Bogdan Vodă, tatăl lui Ştefan. Intrat în Moldova în fruntea unei armate polone el

inaintă până la Suceava, unde află că frate-său Bogdan, neştiutor de ce-l aşteaptă,

petrecea fără grijă la nunta unui boier de-al lui, în sat la Reuseni, în apropierea

Sucevei. Îşi îndreptă o parte din oaste într-acolo, şi sosind noaptea, în toiul chefului

acelei nunţi, când Vodă el însuşi trebuie să fi fost cam ameţit de vin,

înconjură conacul şi intră pe neaşteptate în camera în care benchetuiau nuntaşii şi

Vodă. Scoţând de acolo pe frate-său în curte, puse să i se reteze capul în faţa lui şi a

oaspeţilor încremeniţi de spaimă. Era în noaptea de vineri spre sâmbătă, la 15

octombrie 1451.

Se spune că Ştefan, încă foarte tânăr pe atunci, ar fi fost şi el la nunta aceia

din Reuseni, c-ar fi fost de faţă la omorul tatălui său şi c-ar fi fugit, în toiul nopţii,

întâi în Polonia şi de-acolo, prin Ardeal, în Muntenia. Odihnă n-ar fi avut până n-a

văzut pe ucigaşul tatălui său scos din domnie şi omorât la rândul său. Fapt e, că-l

vedem, şase ani mai târziu, sosind cu o oaste adunată în Muntenia cu ajutorul lui

Vlad Ţepeş, învingând, la Joldea, în ziua de 12 aprilie 1457, pe unchiul său

Petru Aron, şi aruncându-l dincolo de hotare la prietenii săi poloni. Câţiva ani mai

târziu Ştefan urmări pe acest ucigaş până în inima Ardealului şi punând mâna pe el,

îl străpunse cu sabia lui.

La acea dată, Ştefan era neînsurat. Însă, cum avea un fiu numit Alexandru,

care a trăit până târziu (1496), e de presupus ca noul voievod era văduv. Se cunoaşte

19

şi numele mamei acestui Alexandru, Maruşca. Şi ca să fi fost ea numai ţiitoarea lui

Ştefan, nu e de crezut, fiincă, pe de o parte o afăm trecută într-un pomelnic alături

de celelalte Doamne ale lui Ştefan cel Mare, iar pe de altă parte, fiindcă Domnii, deşi

aveau obiceiul să-şi crească copiii naturali pe lângă ei, totuşi nu-i pomeneau

în genere în documente şi nici nu-i luau cu ei la război, cum făcea Ştefan cu fiul său

Alexandru.

Acum-a, c-o fi una, c-o fi alta, fapt e că întâia căsătorie sigură pe care o

cunoaştem, e cea făcută de Ştefan şase ani după urcarea lui in scaun, la 1463.

Mireasa era o ruteancă,Evdochia, şi venea din Kiev. Nunta lui Ştefan cu Evdochia se

făcu la Suceava, binecuvântată fiind de Mitropolitul Moldovei Teoctist şi de Tarasie,

Episcopul de Roman. Binecuvântarea acestor înalţi prelaţi nu le fu de folos.

Evdochia, după ce dărui soţului ei doi băieţi care au murit copii (1479) şi o fată,

se stinse, de boală, după abia patru ani de căsnicie (1467).

Cinci ani mai târziu, în 1472, Ştefan se însoară din nou. De data aceasta marele nostru

voievod a dat lovitura, cum s-ar zice în zilele noastre. Sau mai curând a încercat s-o

dea, căci nu i-a mers în plin. Aleasa a fost Maria de Mangop. Căsătoria aceasta nu

numai că dădea Domnului Moldovei şi întregii ţări o deosebită vază, venită de la

strălucirea neamului împărătesc al Comnenilor, cât mai ales dădea lui Ştefan

posibilitatea de-a pune cândva stăpânire pe Mangop, prin drept de moştenire. 

Nunta lui Ştefan cu Maria Comnen se făcu la Suceava, în ziua de 24

septembrie 1472. Această căsătorie nu fu mult mai norocoasă decât precedentele.

Convieţuirea Mariei cu Ştefan fu scurtă şi fără noroc. Trei ani după sosirea acestei

odrasle împărăteşti în meleagurile noastre, turcii atacară Crimeea, supuseră pe Han,

puseră stăpânire asupra Caffei şi Mangopului şi omorâră pe ultimii Comneni. Această

nenorocire familiară se legă în curând de alta, mai grozavă pentru Maria, nenorocirea

casnică. Trebuie să se fi petrecut în cetatea din Suceava, pe vremea aceia, o grozavă

dramă, multe lacrimi trebuie să fi curs în cămara Doamnei.

20