38
proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art. I. – Codul Vamal al Republicii Moldova Nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, Nr. 160-162/1201), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. În articolul 1 pct.(2) după sintagma „Republicii Moldova” se completează cu următoarea sintagmă „precum şi mărfurile importate din alte ţări şi care au fost plasate în regim vamal de import.” 2. Articolul 1 în final se completează cu noi puncte 44)-51), cu următoarele cuprinse: 44) declaraţie a titularului – declaraţia titularului dreptului de proprietate intelectuală, prin care acesta îşi asumă responsabilitatea faţă de persoanele implicate, în cazul în care instanţa judecătorească stabileşte că mărfurile nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală; prin această declaraţie titularul dreptului acceptă să suporte toate cheltuielile ocazionate de păstrarea mărfurilor şi alte operaţiuni sub supraveghere vamală, inclusiv cheltuielile de distrugere a mărfurilor; 45) drept de proprietate intelectuală – dreptul de autor, drepturile conexe, dreptul asupra mărcilor de produs sau de serviciu protejate, dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor de invenţie, dreptul asupra certificatelor suplimentare de protecţie, dreptul asupra soiurilor de plante; 46) drept de autor – dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei fizice sau persoanei juridice care a creat o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, independent de modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare, precum şi independent de valoarea şi destinaţia lor, ori altor titulari legali (persoane juridice sau fizice); 47) drepturi conexe – drepturile de proprietate intelectuală, altele decît drepturile de autor, de care beneficiază artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, şi organizaţiile de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni şi programe; 48) obiect al proprietăţii intelectuale - rezultate ale activităţii intelectuale, confirmate prin drepturile respective ale titularilor asupra utilizării lor, ce includ: obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de

proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

  • Upload
    others

  • View
    9

  • Download
    2

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

proiect L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. I. – Codul Vamal al Republicii Moldova Nr. 1149-XIV din 20 iulie

2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, Nr. 160-162/1201), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. În articolul 1 pct.(2) după sintagma „Republicii Moldova” se completează

cu următoarea sintagmă „precum şi mărfurile importate din alte ţări şi care au fost plasate în regim vamal de import.”

2. Articolul 1 în final se completează cu noi puncte 44)-51), cu următoarele

cuprinse: 44) declaraţie a titularului – declaraţia titularului dreptului de proprietate

intelectuală, prin care acesta îşi asumă responsabilitatea faţă de persoanele implicate, în cazul în care instanţa judecătorească stabileşte că mărfurile nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală; prin această declaraţie titularul dreptului acceptă să suporte toate cheltuielile ocazionate de păstrarea mărfurilor şi alte operaţiuni sub supraveghere vamală, inclusiv cheltuielile de distrugere a mărfurilor;

45) drept de proprietate intelectuală – dreptul de autor, drepturile conexe, dreptul asupra mărcilor de produs sau de serviciu protejate, dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor de invenţie, dreptul asupra certificatelor suplimentare de protecţie, dreptul asupra soiurilor de plante;

46) drept de autor – dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei fizice sau persoanei juridice care a creat o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, independent de modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare, precum şi independent de valoarea şi destinaţia lor, ori altor titulari legali (persoane juridice sau fizice);

47) drepturi conexe – drepturile de proprietate intelectuală, altele decît drepturile de autor, de care beneficiază artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, şi organizaţiile de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni şi programe;

48) obiect al proprietăţii intelectuale - rezultate ale activităţii intelectuale, confirmate prin drepturile respective ale titularilor asupra utilizării lor, ce includ: obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de

Page 2: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale), obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe (opere literare, de artă, de ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de date), secretul comercial (know-how) etc. 49) titular al dreptului - deţinătorul unui drept de proprietate intelectuală, sau reprezentantul său, ori orice altă persoană autorizată să utilizeze acest drept sau reprezentantul acesteia;

50) mărfuri contrafăcute : a) orice marfă, inclusiv ambalajul acesteia, care poartă, fără autorizaţie, o

marcă identică ori care nu se deosebeşte în aspectele sale esenţiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru acelaşi tip de marfă şi care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului mărcii în cauză;

b) orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv, broşură, instrucţiuni de utilizare sau document de garanţie care poartă un astfel de simbol), chiar dacă este prezentat separat şi care se află în aceeaşi situaţie cu mărfurile definite la lit. a);

c) orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate separat, în aceleaşi condiţii ca şi mărfurile definite la lit. a);

51) mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală : a) mărfuri contrafăcute; b) opere pirat; c) mărfuri care aduc atingere drepturilor asupra unui brevet de invenţie, unui

certificat suplimentar de protecţie, unei denumiri de origine sau unei indicaţii geografice sau unui brevet de soi de plante”.

Se asimilează mărfurilor susmenţionate, orice tipar sau matriţă destinată ori adaptată fabricării unor astfel de mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, cu condiţia că folosirea acestor tipare sau matriţe să aducă atingere titularului dreptului.

34. Se modifică redacţia articolelor ce urmează: Articolul 301. Domeniul de aplicare (1) Prevederile prezentului capitol se aplică mărfurilor pasibile de a aduce

atingere unui drept de proprietate intelectuală, care: a) sînt introduse în sau scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova; b) sînt declarate organelor vamale în scopul plasării acestora sub un regim

vamal definitiv sau suspensiv; c) se află sub supraveghere vamală, în orice alte situaţii; d) nu au fost declarate la intrarea sau ieşirea din ţară şi sînt descoperite de

organele vamale în timpul efectuării controalelor vamale; e) au intrat în proprietatea statului prin confiscare sau abandon în favoarea

statului. (2) Prezentul capitol nu se aplică mărfurilor care sunt obiect al dreptului de

proprietate intelectuala protejat şi care au fost fabricate cu consimţământul titularului dreptului, dar se afla fără consimţământul acestuia în una dintre situaţiile menţionate în alin 1 al prezentului articol.

Page 3: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

(3) Prezentul capitol nu se aplica mărfurilor la care se refera alin. (2), care sunt fabricate sau sunt protejate de un alt drept de proprietate intelectuala, în alte condiţii decât cele convenite cu titularul dreptului.

(4) Măsurile de intervenţie prevăzute de prezentul capitol nu se aplică bunurilor deplasate peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoane fizice şi care sunt destinate uzului personal.

(5) Noţiunile utilizate în prezentul сapitol corespund noţiunilor utilizate în următoarele actele legislative şi normative: Legea privind brevetele de invenţie Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale Legea privind mărcile şi denumirile de origine a produselor Legea privind protecţia soiurilor de plante Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

Articolul 302. Măsurile prealabile depunerii cererii de intervenţie a

organului vamal (1) În cazul în care nu este depusă o cerere de intervenţie sau pînă la

acceptarea a acesteia, organul vamal poate suspenda operaţiunea de vămuire şi/sau să reţină, pe o perioadă de 3 zile lucrătoare, mărfurile aflate în una din situaţiile prevăzute de art.301 din prezentul Cod, dacă are temeiuri suficiente de a considera că aceste mărfuri aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. Organul vamal notifică titularul dreptului şi declarantul/destinatarul mărfurilor, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi, despre măsura aplicată, conform modelului stabilit de Serviciul vamal. Termenul de 3 zile decurge de la data la care titularul dreptului a primit notificarea.

(2) Dacă, în termenul prevăzut la alin.(1) din prezentul articol, titularul dreptului nu depune o cerere de intervenţie, organul vamal ridică măsura de reţinere a mărfurilor şi/sau efectuează vămuirea acestora, dacă celelalte condiţii legale sînt satisfăcute.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, organul vamal poate să solicite titularului dreptului informaţii referitoare la dreptul protejat pînă la notificarea acestuia în legătură cu o posibilă încălcare a unui drept de proprietate intelectuală.”

2. După articolul 302 se introduce un articol nou, 3021 , cu următorul

cuprins: Articolul 3021. Depunerea şi examinarea cererii de intervenţie a organelor

vamale (1) Cererea de intervenţie se depune de către titularul dreptului la Serviciul

Vamal în forma scrisă, sau electronică, conform modelului stabilit de Serviciului Vamal şi trebuie să conţină următoarele informaţii obligatorii:

a) datele de identificare a titularului de drept;

Page 4: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

b) o descriere tehnică precisă şi detaliată a mărfurilor originale, precum şi fotografii, mostre de producţie ale acestora, locul unde acestea au fost produse, producătorul lor, precum şi datele despre alţi titulari de drept;

c) orice informaţie specifică pe care titularul o deţine în legătură cu modalitatea de încălcare a dreptului său;

d) numele şi adresa persoanei de contact desemnate de titularul dreptului.” (2) În măsura în care sunt cunoscute, titularul dreptului va furniza orice alte informaţii pe care le deţine, cum ar fi:

a) valoarea mărfurilor originale înainte de taxare; b) locul unde se află mărfurile sau destinaţia lor; c) detalii privind identificarea lotului sau a coletelor; d) data prevăzută pentru sosirea sau plecarea mărfurilor; e) mijloace de transport utilizate; f) ţara sau ţările de fabricaţie şi rutele folosite; g) diferenţele tehnice între mărfurile originale şi cele susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală; h) denumirea şi sediul persoanelor juridice autorizate să importe, să exporte sau să distribuie mărfurile.

(3) La cerere de intervenţie în mod obligatoriu se anexează următoarele documente:

a) declaraţia titularului dreptului de forma stabilită prin care acesta îşi asumă responsabilitatea în cazul în care se stabileşte că mărfurile nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală şi să suporte toate cheltuielile efectuate în temeiul prezentului capitol;

b) dovada că este titularul dreptului de proprietate intelectuală. (4) În cazul în care cererea de intervenţie este depusă fără respectarea

cerinţelor prevăzute în alin 1 şi alin 2 din prezentul articol, Serviciul Vamal este în drept să respingă această cerere printr-o decizie motivată a sa, în care va fi menţionată calea de atac. O nouă cerere poate fi depusă numai după completarea acesteia în mod corespunzător.

(5) Serviciul Vamal, în termen de 30 zile de la primirea cererii de intervenţie, comunică în scris titularului dacă aceasta a fost acceptată ori respinsă sau dacă ea face obiectul unor examinări, sau dacă sînt necesare informaţii suplimentare.

(6) Titularul nu trebuie să plătească nici un fel de redevenţe/taxe pentru acoperirea cheltuielilor administrative aferente prelucrării cererii.

(7) Împotriva deciziei de respingere a cererii de intervenţie a organului vamal titularul dreptului poate formula o plângere la instanţa de judecată competentă.

Art. 303 Acceptarea cererii de intervenţie (1) În cazul în care Serviciul Vamal acceptă cererea de intervenţie, stabileşte

perioada de intervenţie, de până la un an din data primirii deciziei de acceptare. La

Page 5: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

expirarea perioadei în cauză termenului acesta poate fi prelungit cu condiţia respectării prevederilor art. 3021 din Prezentul Cod.

(2) Serviciul Vamal prezintă organelor vamale subordonate cereri de intervenţie acceptate, pentru a se lua măsurile necesare la frontieră.

(3) Prevederile art. 3021 se aplică în mod corespunzător solicitărilor de prelungire a perioadei de intervenţie.

Articolul 304. Condiţiile şi măsurile de intervenţie a organelor vamale (1) În baza cererii de intervenţie acceptate, organul vamal adoptă o decizie

de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de vămuire, notificînd în scris despre aceasta, conform modelului stabilit de Guvern, atît titularul dreptului, cît şi declarantul/destinatarul mărfurilor. Despre toate măsurile întreprinse, organul vamal informează imediat, Serviciul Vamal conform, modelului stabilit.

(2) În cazul în care organul vamal a reţinut mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau a suspendat operaţiunea de vămuire, mărfurile pot fi distruse fără a se urmeze procedura stabilită la alin. (7) din prezentul articol, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) titularul dreptului informează în scris organul vamal, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, sau 3 zile lucrătoare în cazul mărfurilor perisabile că mărfurile reţinute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.

b) titularul dreptului depune la organul vamal, în termenul prevăzut la lit. a) din prezentul alineat, acordul scris al declarantului/destinatarului mărfurilor că ultimul abandonează aceste mărfuri în vederea distrugerii; acest acord poate fi transmis autorităţii vamale direct de către declarantul/destinatarul mărfurilor. Condiţia în cauză se consideră a fi îndeplinită atunci cînd declarantul/destinatarul mărfurilor nu a contestat în termenul stabilit în mod expres, în scris, reţinerea şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire ori distrugerea mărfurilor;

c) organul vamal prelevă, în mod obligatoriu, mostre de mărfuri ce urmează a fi distruse, conform reglementărilor vamale, pentru ca acestea să fie păstrate în vederea constituirii de probe în instanţă, după necesitate.

d) distrugerea se efectuează pe cheltuiala şi sub responsabilitatea titularului drepturilor, cu excepţia cazului în care legislaţia prevede altfel.

(3) În cazul în care declarantul/destinatarul mărfurilor contestă măsurile de reţinere şi/sau de suspendare a operaţiunii de vămuire ori se opune distrugerii mărfurilor, se aplică procedura prevăzută la alin. (7) din prezentul articol.

(4) Pentru a stabili dacă s-a adus atingere unui drept de proprietate intelectuală, organul vamal va comunica titularului dreptului, la cererea scrisă a acestuia, informaţii privind numele şi adresa declarantului/deţinătorului mărfurilor, ţara de origine şi de expediţie a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, dacă organul vamal deţine atare informaţii.

(5) Titularul dreptului de proprietate intelectuală care primeşte informaţii prevăzute la alin. (4) nu le poate utiliza decît în scopul aplicării prevederilor alin.

Page 6: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

(2) din prezentul articol. Utilizarea acestor informaţii în alte scopuri decît cele expres prevăzute atrage după sine răspunderea titularului şi anularea intervenţiei.

(6) Organul vamal poate permite părţilor să examineze mărfurile reţinute şi/sau a căror vămuire este suspendată, precum şi să preleve probe în vederea stabilirii, prin analize sau testări, dacă mărfurile lezează dreptul de proprietate intelectuală. Cînd mostrele nu sunt distruse ca urmare a analizei, titularul dreptului le va returna după efectuarea acesteia, pe cît posibil înainte de eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă. Toate cheltuielile şi responsabilităţile legate de analiza acestor mostre sunt suportate de titularul dreptului.

(7) Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind reţinerea mărfurilor şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire, titularul dreptului nu acţionează în judecată declarantul/destinatarul mărfurilor şi dispoziţiile alin. (2) şi (3) din prezentul articol nu sînt aplicabile, organul vamal dispune eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, dacă celelalte condiţii legale sînt îndeplinite.

(8) În cazuri întemeiate, la cererea scrisă a titularului dreptului, Serviciul Vamal poate prelungi termenul prevăzut la alin. (7) cu cel mult 10 zile lucrătoare, iar în cazurile mărfurilor uşor alterabile perioada la care face referire alin. (10) din prezentul articol este de 3 zile lucrătoare, fără posibilitatea de a fi prelungită.

(9) În cazul în care titularul dreptului de proprietate intelectuală acţionează în judecată declarantul/destinatarul mărfurilor, acesta informează imediat organul vamal despre măsurile adoptate, iar organul vamal reţine mărfurile pînă la data cînd hotărîrea judecătorească rămîne definitivă şi irevocabilă.

(10) Titularul dreptului de proprietate intelectuală este obligat, în termen de 15 zile de la încetarea protecţiei dreptului de proprietate intelectuală, precum şi în cazul altor schimbări aferente ce se produc pe teritoriul Republicii Moldova, să înştiinţeze despre aceasta Serviciul Vamal. În caz contrar, titularul va suporta toate consecinţele care vor deriva din inacţiunile lui, purtînd răspundere faţă de persoanele implicate.

Articolul 305 Măsuri aplicabile mărfurilor care aduc atingere unui drept de

proprietate intelectuală (1) Mărfurile faţă de care s-a dovedit că aduc atingere unui drept de

proprietate intelectuală nu pot intra în sau ieşi de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv, cu excepţiile stabilite la alin. (2) din prezentul articol.

(2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) din prezentul articol pot avea următoarele destinaţii:

a) distruse conform normelor legale în vigoare sau să fie scoase în afara circuitelor comerciale astfel încât să evite să cauzeze un prejudiciu titularului, fără nici o indemnizaţie de orice fel, cu excepţia în care legislaţia prevede altfel şi fără nici o cheltuială din partea statului;

b) se ia, referitor la mărfurile în cauză orice măsură care are ca efect privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii. Cu

Page 7: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

excepţia unor cazuri excepţionale, simpla retragere a mărcilor care au fost aplicate fără autorizaţie pe mărfurile contrafăcute nu este considerată o măsură care are ca efect privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii;

c) predate, cu titlu gratuit, în funcţie de natura bunului, unor instituţii din domeniul ocrotirii sociale, unor organizaţii de stat sau asociaţii nonprofit cu caracter umanitar, asociaţii ori cluburi sportive, instituţii de învăţămînt de stat, persoane fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale, dacă există acordul scris al titularului dreptului de proprietate intelectuală şi dacă sînt mărfuri apte pentru consumul sau uzul persoanelor fizice, cu condiţia de a nu fi comercializate.

(3) Aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) din prezentul articol nu exclude valorificarea de către titular a drepturilor sale pe cale judiciară, în condiţiile legii.

Art. 306 Asigurarea (1) În cazul mărfurilor susceptibile a aduce atingere drepturilor asupra

desenelor sau modelelor industriale, brevetelor de invenţie, certificatelor suplimentare de protecţie sau brevetelor de soi de plante, titularul dreptului, declarantul/destinatarul mărfurilor are posibilitatea de a obţine acordarea liberului de vamă sau ridicarea măsurii de reţinere a mărfurile în cauză cu constituirea unei garanţii, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) titularul dreptului a depus la organul vamal dovada formulării unei acţiuni în judecată;

b) sa nu se fi dispus pe cale judiciara măsura sechestrării sau indisponibilizării mărfurilor, înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 304;

c) au fost îndeplinite toate formalităţile vamale, conform legislaţiei. (2) Garanţia prevăzută la alin. (1) trebuie sa fie suficienta pentru a proteja

interesele titularului dreptului şi se constituie potrivit normelor de aplicare a prezentului Cod. Constituirea acestei garanţii nu afectează celelalte posibilităţi de căi de atac ale titularului de drept. (3) În cazul în care acţiunea în justiţie a fost formulata altfel decât din iniţiativa titularului dreptului asupra desenelor si modelelor industriale, brevetelor de invenţie, certificatelor suplimentare de protecţie sau brevetelor de soi, garanţia va fi disponibilizata daca, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data notificării titularului dreptului, acesta nu face dovada iniţierii unei proceduri legale privind mărfurile la care face referire alin. (1).

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit la maximum 30 zile lucrătoare.

Articolul. 307 Răspunderea organelor vamale şi a titularului dreptului (1) Primirea cererii de intervenţie nu îndreptăţeşte titularul dreptului să

solicite autorităţii vamale o compensaţie sau reparare a daunei, în situaţia în care mărfurile prevăzute la art.301 din prezentul Cod nu au fost depistate de autoritatea vamală.

Page 8: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

(2) Reţinerea mărfurilor pasibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire nu atrage după sine răspunderea organului vamal faţă de persoanele care pot invoca un drept asupra mărfurilor prevăzute la art. 301 din prezentul Cod, pentru repararea eventualelor prejudicii cauzate de acestea ca rezultat al intervenţiei organelor vamale.

(3) Cheltuielile ocazionate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi cheltuielile de distrugere sau alte cheltuieli aferente sau similare sînt puse în sarcina titularului dreptului de proprietate intelectuală.

(4) Colaboratorii vamali, în cazul divulgării contrar prevederilor legale a informaţiilor prevăzute la alin.(5) al art.304 din prezentul Cod, pot fi traşi la răspundere disciplinară, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Articolul 308 . Informaţiile oferite de organele de stat pentru asigurarea

respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către organele vamale Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală va pune prompt la dispoziţia

organelor vamale informaţiile necesare pentru identificarea drepturilor de proprietate intelectuală protejate, şi a titularilor acestora.

35. Articolele 309 şi 310 se exclud.

1. Titlul actului comunitar, subiectul reglementat şi scopul acestuia

GULAMENTUL (CE) nr. 1383/2003 AL CONSILIULUI din 22 iulie 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale îmrilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aprilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.

amentul nominalizat stabileşte condiţiile de intervenţie a autorităţilor vamale atunci când există suspiciuni că mărfurile ar putfăcute sau pirat sau care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, măsurile care trebuie luate de către autorităţile ve determină că mărfurile aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi răspunderea autorităţilor vamale şi tirilor de proprietate intelectuală în aceste situaţii.

amentul (CE) nr. 1383/2003 a introdus reguli comune cu scopul de a interdice introducerea, punerea în liberă circulaţie, ieşirertul, plasarea sub un regim de suspensiv, în zonă liberă sau în antrepozit liber, a mărfurilor contrafăcute şi a mărfurilor piratamod eficient comercializării ilegale a unor astfel de mărfuri, fără a îngrădi prin aceasta libertatea comerţului licit

GULAMENTUL (CE) NR. 1891/2004 AL COMISIEI din 21 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor amentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectre anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atin

uri de proprietate intelectuală.

amentul (CE) Nr. 1891/2004 are drept scop uniformizarea conţinutului, formularelor de cerere de intervenţie, precum şi ale inarele de cerere de intervenţie, tipul de informaţii care trebuie să figureze în cererea de intervenţie pentru a li se permite autor

unoască mai uşor mărfurile care ar putea încălca un drept de proprietate intelectuală, defineşte tipul de declaraţie privind asum

Page 9: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

sabilităţii titularului, care trebuie să fie anexată în mod obligatoriu cererii de intervenţie, precum şi instrucţiunile de completaarelor şi notificărilor, cât şi informaţia de contact a autorităţilor vamale unde titularii drepturilor de proprietate intelectuală e de intervenţie.

4/48/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturiloietate intelectuală.

va 2004/48/CE stabileşte măsurile, procedurile şi mijloacele de reparaţie necesare pentru a asigura respectarea drepturilotuală. Obiectivul prezentei directive constă în apropierea acestor legislaţii pentru a asigura un nivel de protecţie ridican, al proprietăţii intelectuale în cadrul pieţei interne. Directivă nominalizată nu aduce atingere aplicării regulilor de concurelor 81 şi 82 din Tratatul UE.

rdul OMC privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (Acordul TRIPS)

ul OMC privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (Acordul TRIPS) conţine prevederi specialeţia şi realizarea drepturilor de proprietate intelectuală la frontieră, precum şi procedurile de intervenţie a autorităţilor vamale ilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărtingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.

nul de Acţiuni UE-Republica Moldova

de Acţiuni UE – Republica Moldova prevede ca Republica Moldova să asigure un nivel de protecţie similar cu cel al UE, inte de constrîngere în conformitate cu prevederile art. 49 şi 50 ale APC

2. Titlul actului normativ naţional, subiectul reglementat şi scopul acestuia

tul de lege pentru modificarea şi completarea Codului vamal al Republicii Moldova, şi anume a Capitolului XII, Aplicarea deră în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale. Proiectul de lege conţine prevederi speciale vizînd protecţia şi realizarea dreetate intelectuală la frontieră, precum şi procedurile de intervenţie a autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de ator drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor dreptuetate intelectuală.

3. Gradul de compatibilitate - Proiectul este compatibil cu legislaţia Europeană în domeniu. Prevederile şi

ele mentărilor nitare (articolul, raful)

5. Prevederile actului normativ naţional (capitolul, articolul, subparagraful, punctul etc.)

51 Acorduri internaţionale

6. Diferenţe

7. Motivele ce explică faptul că proiectul este parţial compatibil sau incompatibil

8. Instituţia responsabilă

9laccan

ULAMENTUL nr. 1383/2003 AL SILIULUI

iulie 2003 privind enţia autorităţilor e împotriva rilor suspectate de

ce atingere itor drepturi de ietate intelectuală, m şi măsurile care

Proiectul de lege pentru modificare şi completarea Codului Vamal al Republicii Moldova

Acordul TRIPS Nu sunt - Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Page 10: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

e aplicate rilor care aduc re anumitor

uri de proprietate ctuală

lul 1 ezentul regulament şte condiţiile de

enţie a autorităţilor e atunci când există iuni că mărfurile ar fi mărfuri care aduc re drepturilor de etate intelectuală în oarele situaţii:

ând sunt declarate punere în liberă

aţie, exportare sau ortare în mitate cu articolul Regulamentul nr. 2913/92 al iului din 12 brie 1992 de ire a Codului Comunitar3;

nd sunt descoperite azia unui control

mărfurilor care introduse pe

iul vamal al nităţii sau părăsesc

teritoriu în mitate cu articolele şi 183 din

amentul (CEE) nr. 92, sunt plasate sub gim suspensiv în

articolului 84 ul (1) litera (a) din mentul în cauză, în curs de a fi

ortate cu notificare conformitate cu ul 182 alineatul (2) gulamentul în cauză unt plasate într-o liberă sau într-un ozit liber în sensul

Art. 301, Domeniul de

aplicare (1) Prevederile

prezentului capitol se aplică mărfurilor pasibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, care:

f) sînt introduse în sau scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;

g) sînt declarate

organelor vamale în scopul plasării acestora sub un regim vamal definitiv sau suspensiv;

h) se află sub supraveghere vamală, în orice alte situaţii;

i) nu au fost declarate la intrarea sau ieşirea din ţară şi sînt descoperite de organele vamale în timpul efectuării controalelor vamale;

j) au intrat în proprietatea statului prin confiscare sau abandon în favoarea statului.

Page 11: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ului 166 din mentul în cauză.

ezentul regulament şte, de asemenea, ile care trebuie de către autorităţile e atunci când se şte că mărfurile

onate la alineatul aduc atingere

rilor de proprietate tuală.

lul 2

sensul prezentului ment, prin „mărfuri aduc atingere unui de etate intelectuală” lege:

(a) „mărfurile făcute” şi anume:

mărfurile, inclusiv ajul acestora, pe

fost aplicată, fără zaţie, o marcă cială care este că cu marca cială valabil strată pentru acelaşi mărfuri sau care nu fi deosebită prin

ele sale esenţiale de comercială

tivă şi care, din motiv, aduce

re drepturilor ului mărcii în

în conformitate cu l comunitar, în l Regulamentul

nr. 40/94 al iului din 20 brie 1993 privind comunitară1 sau în

ul dreptului naţional tatului membru în fost depusă cererea

Art. 1, para 58) mărfuri

contrafăcute : a) orice marfă, inclusiv

ambalajul acesteia, care poartă, fără autorizaţie, o marcă identică ori care nu se deosebeşte în aspectele sale esenţiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru acelaşi tip de marfă şi care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului mărcii în cauză;

Page 12: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

intervenţie a ăţilor vamale;

ice simbol al unei (inclusiv o

mă, o etichetă, un lant, un prospect,

cţiuni de utilizare, cument de garanţie te cu simbolul în , chiar prezentat t, în aceleaşi iile ca mărfurile onate la punctul (i);

ambalajele care mărcile unor

ri contrafăcute, tate separat, în şi condiţii ca cele ute pentru

rile menţionate la ul (i);

mărfurile piratate” şi mărfurile care sunt

care conţin copii ate fără mţământul ului dreptului de sau al unui drept sau al titularului

drept privind ul sau modelul, strat sau nu în ul dreptului naţional al unei persoane zate în mod unzător de către în ţara de producţie ul în care realizarea or în cauză aduce re dreptului în în mitate cu amentul (CE) nr. 2 al Consiliului din decembrie 2001

d desenele sau ele comunitare2 sau

b) orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv, broşură, instrucţiuni de utilizare sau document de garanţie care poartă un astfel de simbol), chiar dacă este prezentat separat şi care se află în aceeaşi situaţie cu mărfurile definite la lit.a);

c) orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate separat, în aceleaşi condiţii ca şi mărfurile definite la lit.a); Art. 1, para 59) opere pirat – toate copiile realizate fără consimţământul titularului dreptului sau al persoanei legal autorizate de acesta în ţara de producere, indiferent dacă acesta este înregistrat sau nu conform legislaţiei în vigoare, şi care sînt executate, direct sau indirect, după un produs purtător al dreptului de autor sau al drepturilor conexe ori al unui drept asupra modelelor şi desenelor industriale, dacă realizarea unor astfel de copii ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală respectiv;

Page 13: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

reptul naţional al i membru în care

depusă cererea de enţie a autorităţilor e;

mărfurile care, în membru în care este ă cererea de enţie a autorităţilor e, aduc atingere:

ui brevet prevăzut gislaţia naţională a i membru în cauză;

unui certificat mentar de protecţie,

cum este prevăzut gulamentul (CEE)

1768/92 al iului3 sau în amentul (CE) nr. 96 al mentului European onsiliului4;

unui drept de ţie naţională a or de plante, în mitate cu dreptul al al statului ru în cauză sau unui

de protecţie nitară în mitate cu amentul (CE) nr. 94 al Consiliului5;

denumirilor de e sau indicaţiilor afice prevăzute de l naţional al statului ru în cauză sau de amentele (CEE) nr. 926 şi (CE) nr.

9991 ale iului;

denumirilor afice, în sensul celor ute în

amentul (CEE) nr. 89 al Consiliului2.

Art. 1, para 50) mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală : a) mărfuri contrafăcute; b) opere pirat; c) mărfuri care aduc atingere drepturilor asupra unui brevet de invenţie, unei indicaţii geografice sau unui brevet de soi”.

Page 14: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

sensul prezentului ment, prin „titular” lege:

tularul unei mărci ciale, al unui drept tor sau conex, al

desen sau model, al brevet, al unui

cat suplimentar de ţie, al dreptului unui soi de plante,

nei denumiri de e protejată, al unei ţii geografice ate sau, în general, ia dintre drepturile

onate la alineatul u

rice altă persoană zată să utilizeze dintre drepturile de etate intelectuală onate la litera (a) n reprezentant al

ului sau al unui tor autorizat.

Sunt asimilate rilor care aduc re unui drept de etate intelectuală tipare sau matriţe

pute special sau te la fabricarea de

de mărfuri, cu ia izarea tiparelor sau elor în cauză să atingere drepturilor

ului în mitate cu dreptul

nitar sau cu dreptul al al statului ru în care este ă cererea de enţie a autorităţilor e.

Art. 1, para 49) titular al dreptului - deţinătorul unui drept de proprietate intelectuală, sau reprezentantul său, ori orice altă persoană autorizată să utilizeze acest drept sau reprezentantul acesteia; Art. 1, para (2) Se asimilează mărfurile prevăzute la alin. (1), după caz, orice tipar sau matriţă destinată ori adaptată fabricării unor astfel de mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, cu condiţia că folosirea acestor tipare sau matriţe să aducă atingere titularului dreptului.

Page 15: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

lul 3 ezentul regulament aplică mărfurilor pe a fost aplicată o

comercială cu mţământul ului mărcii în cauză mărfurilor pe care

o denumire de e protejată sau o ţie geografică ată sau care sunt ate de un brevet sau

un certificat mentar de protecţie,

drept de autor sau ept conex, de un privind un desen

n model sau de un asupra unui soi de şi care au fost

ate cu mţământul ului, dar care se ără consimţământul ia din urmă, într-

dintre situaţiile ute la articolul 1 ul (1).

ntul regulament nu ică nici mărfurilor

onate la primul af care au fost ate sau sunt ate de un alt drept prietate intelectuală

onat la articolul 2 ul (1), în alte ii decât cele nite cu titularul rilor în cauză.

cazurile în care în le personale ale rilor se găsesc ri fără caracter cial care se ează în limitele i de drepturi e şi nici un indiciu

Art. 301 para (2) Prezentul capitol nu se aplică mărfurilor care sunt obiect al dreptului de proprietate intelectuala protejat şi care au fost fabricate cu consimţământul titularului dreptului, dar se afla fără consimţământul acestuia în una dintre situaţiile menţionate în alin 1 al prezentului articol. (3) Prezentul capitol nu se aplica mărfurilor la care se refera alin. (2), care sunt fabricate sau sunt protejate de un alt drept de proprietate intelectuala, în alte condiţii decât cele convenite cu titularul dreptului. (4) Măsurile de intervenţie prevăzute de prezentul capitol nu se aplică bunurilor deplasate peste frontiera Republicii Moldova de către persoane fizice şi care sunt destinate uzului personal.

TRIPS, Articolul 60

Importuri de minimis

Membrii vor putea excepta de la aplicarea prevederilor precedente mărfurile fără caracter comercial conţinute în cantităţi mici în bagajele

Page 16: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

al nu sugerează că rile în cauză fac

din traficul cial, statele re consideră că rile în cauză sunt e din domeniul de re a prezentului ment.

personale ale călătorilor sau expediate în colete mici.

nea 1 ri anterioare unei

de intervenţie a tăţilor vamale

lul 4 unci când, în cursul

intervenţii a ăţilor vamale, într-dintre situaţiile

ute la articolul 1 ul (1) şi înainte de erea sau acceptarea cereri a titularului,

motive suficiente a bănui că este de mărfuri care

atingere unui drept proprietate

tuală, autorităţile e pot suspenda rea liberului de pentru mărfurile în sau pot proceda la ea mărfurilor în

n de trei zile oare de la data ii notificării de itular, precum şi de

declarant sau or, în măsura în

aceştia sunt cuţi, pentru a e titularului să ă o cerere de enţie în mitate cu articolul

n conformitate cu le în vigoare în membru în cauză,

Articolul 302. Măsurile prealabile depunerii cererii de intervenţie a organului vamal (1) În cazul în care nu este depusă o cerere de intervenţie sau pînă la acceptarea a acesteia, organul vamal poate suspenda operaţiunea de vămuire şi/sau să reţină, pe o perioadă de 3 zile lucrătoare, mărfurile aflate în una din situaţiile prevăzute de art.301 din prezentul Cod, dacă are temeiuri suficiente de a considera că aceste mărfuri aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. Organul vamal notifică titularul dreptului şi declarantul/destinatarul mărfurilor, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi, despre măsura aplicată, conform modelului stabilit. Termenul de 3 zile decurge de la data la care titularul dreptului a primit notificarea. (2) Dacă, în termenul prevăzut la alin.(1) din prezentul articol, titularul dreptului nu depune o cerere de intervenţie, organul vamal ridică măsura de reţinere a mărfurilor şi/sau efectuează vămuirea acestora, dacă celelalte condiţii legale sînt satisfăcute. (3) În cazul prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, organul

Page 17: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ăţile vamale pot tularului furnizarea

maţiilor de care ar avea nevoie pentru

confirma iunile, fără a a alte informaţii

cele privind ul real sau presupus biecte şi natura ra şi înainte de a-l

ma pe titular asupra nţei unei eventuale ări.

vamal poate să solicite titularului dreptului informaţii referitoare la dreptul protejat pînă la notificarea acestuia în legătură cu o posibilă încălcare a unui drept de proprietate intelectuală.”

nea 2 nerea şi crarea cererii de enţie a tăţilor vama lul 5 În fiecare stat ru, titularul poate e la serviciul vamal tent o cerere scrisă

care solicită enţia serviciului tiv atunci când mărfuri care se află

na dintre situaţiile onate la articolul 1 ul (1) (cerere de

enţie).

ecare stat membru nează serviciul

competent pentru ea şi prelucrarea or de intervenţie.

Atunci când există e electronice de buri de date, statele re încurajează pe

să îşi depună e pe cale

onică.

Atunci când antul este titularul

mărci comunitare, al desen sau model

Articolul 3021. Depunerea şi examinarea cererii de intervenţie a organelor vamale

Articolul 51

Suspendarea punerii în circulaţie de către autorităţile vamale

Membrii vor adopta, conform prevederilor enunţate mai jos, proceduri care să permită deţinătorului unui drept care are motive valabile să bănuiască că ar urma să fie efectuat un import de mărfuri de marcă contrafăcute sau de mărfuri pirat care aduc atingere dreptului de autor, să prezinte autorităţilor administrative sau judiciare o cerere scrisă pentru suspendarea punerii în liberă circulaţie a acestor mărfuri de către autorităţile vamale. Membrii vor putea permite ca o astfel de cerere să fie făcută în ceea ce priveşte mărfurile care implică alte atingeri unor drepturi de proprietate intelectuală, cu condiţia ca prevederile enunţate în prezenta secţiune să fie respectate. Membrii vor putea de asemenea să prevadă

Page 18: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

nitar, al unui drept tecţie comunitară a oi de plante sau al

denumiri de origine ndicaţii geografice ată de Comunitate, a de intervenţie solicita, pe lângă

enţia autorităţilor e ale statului ru în care este ă, intervenţia ăţilor vamale ale sau mai multor alte

membre.

rerea de intervenţie edactează pe un lar prevăzut în mitate cu

dura menţionată la ul 21 alineatul (2) uie să conţină toate

maţiile necesare ca autorităţile

e să poată oaşte cu uşurinţă rile în cauză, în l:

descriere tehnică ă şi detaliată a rilor;

formaţiile specifice are titularul le-ar deţine în ceea ce

te natura sau tipul i;

coordonatele nei de contact nate de către titular. emenea, cererea de enţie trebuie să

(1) Cererea de intervenţie se depune de către titularul dreptului la Serviciul Vamal în forma scrisă, sau electronică, conform modelului stabilit prin Ordinul Serviciului Vamal şi trebuie să conţină următoarele informaţii obligatorii: e) datele de identificare a titularului de drept; f) o descriere tehnică precisă şi detaliată a mărfurilor originale, precum şi fotografii, mostre de producţie ale acestora, locul unde acestea au fost produse, producătorul lor, precum şi datele despre alţi titulari de drept; g) orice informaţie specifică pe care titularul o deţine în legătură cu modalitatea de încălcare a dreptului său; h) numele şi adresa persoanei de contact desemnate de titularul dreptului.”

proceduri corespunzătoare pentru suspendarea de către autorităţile vamale a punerii în circulaţie a mărfurilor care aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, destinate să fie exportate din teritoriul lor.

Cerere Oricărui deţinător de drept, care declanşează procedurile vizate la Articolul 51 i se va cere să furnizeze elemente de probă adecvate pentru a convinge autorităţile competente că în baza legilor ţării de import să prezume existenţa unei atingeri asupra dreptului său de proprietate intelectuală, precum şi o descriere suficient de detaliată a mărfurilor pentru ca autorităţile vamale să le poată recunoaşte cu uşurinţă. Autorităţile competente vor aduce la cunoştinţa reclamantului, într-un termen rezonabil, dacă ele au luat sau nu în considerare cererea sa şi îl vor informa, în cazurile în care ele sunt acelea care o decid, asupra duratei perioadei pentru care autorităţile vamale vor lua măsuri.

Page 19: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ă declaraţia antului prevăzută la ul 6 , precum şi

mente care să ce că solicitantul tularul mărfurilor în

azul prevăzut la ul (4), cererea de

enţie trebuie să statul membru sau membre în care se ă intervenţia ăţilor vamale,

m şi coordonatele ntact ale titularului care dintre statele re în cauză.

lu informativ şi în în care dispun de

de informaţii, i comunică şi restul

maţiilor pe care le precum:

loarea fără taxe a originale pe piaţa a statului în care a

depusă cererea de enţie;

cul unde se găsesc rile sau locul de aţie prevăzut;

ndicii care permit ficarea transportului coletelor;

data prevăzută a sau plecării

rilor;

jlocul de transport t;

identitatea atorului, a atorului sau a

(2) În măsura în care sunt cunoscute, titularul dreptului va furniza orice alte informaţii pe care le deţine, cum ar fi: i) valoarea mărfurilor originale înainte de taxare; j) locul unde se află mărfurile sau destinaţia lor; k) detalii privind identificarea lotului sau a coletelor; l) data prevăzută pentru sosirea sau plecarea mărfurilor; m) mijloace de transport utilizate; n) denumirea şi sediul persoanelor juridice autorizate să importe, să exporte sau să distribuie mărfurile.

Page 20: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ului mărfurilor;

ara sau ţările de cţie şi rutele te de traficanţi;

cazul în care sunt cute, diferenţele e între mărfurile ice şi mărfurile te.

e asemenea, se pot a precizări specifice

de drept de etate intelectuală care a fost depusă

a de intervenţie.

Atunci când se şte o cerere de enţie, serviciul

competent ează cererea şi

mează solicitantul, în asupra deciziei sale, men de treizeci de crătoare de la data ii cererii. rul nu trebuie să scă nici un fel de nţă pentru irea cheltuielilor istrative aferente rării cererii.

tunci când cererea onţine informaţiile torii enumerate la ul (5), serviciul

competent poate să nu prelucreze

a de intervenţie; în caz, serviciul vamal tent îşi motivează

a şi anexează maţii privind dura de revizuire.

o) ţara sau ţările de fabricaţie şi rutele folosite; p) diferenţele tehnice între mărfurile originale şi cele susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală;

Art. 3021 (5) Serviciul Vamal, în termen de 30 zile de la primirea cererii de intervenţie, comunică în scris titularului dacă aceasta a fost acceptată ori respinsă sau dacă ea face obiectul unor examinări, sau dacă sînt necesare informaţii suplimentare. Titularul nu trebuie să plătească nici un fel de redevenţe/taxe pentru acoperirea cheltuielilor administrative aferente prelucrării cererii.

Art. 302 (4) În cazul în

care cererea de intervenţie este depusă fără respectarea cerinţelor prevăzute în alin 1 şi alin 2 din prezentul articol, Serviciul Vamal este în drept să respingă această cerere printr-o decizie motivată a sa, în care va fi menţionată calea de atac. O nouă cerere poate fi depusă numai după completarea acesteia în mod

Page 21: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

a nu poate fi ă din nou decât în

în care aceasta e toate

maţiile solicitate.

corespunzător.

Art. 3021 (7) Împotriva deciziei de respingere a cererii de intervenţie a organului vamal titularul dreptului poate formula o plângere la instanţa de judecată competentă.

lul 6 rerile de intervenţie

însoţite de o aţie a titularului, poate fi prezentată

scris, fie pe cale onică, în mitate cu legislaţia ală, prin care acesta ă să fie răspunzător e persoanele aflate

na dintre situaţiile ute la articolul 1 ul (1), în cazul în rocedura iniţiată în mitate cu articolul

eatul (1) nu ar putea alizată din cauza act sau a unei

uni a titularului sau zul în care s-ar

ulterior că rile în cauză nu atingere unui drept

proprietate tuală.

spectiva declaraţie, ul acceptă, de nea, să suporte heltuielile efectuate meiul prezentului ment pentru nerea mărfurilor sub l vamal în mitate cu articolul după caz, articolul

tunci când cererea ervenţie este depusă conformitate cu ul 5 alineatul (4),

Art. 302 1 (3) La cerere de intervenţie în mod obligatoriu se anexează următoarele documente:

c) declaraţia titularului dreptului de forma stabilită prin care acesta îşi asumă responsabilitatea în cazul în care se stabileşte că mărfurile nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală şi să suporte toate cheltuielile efectuate în temeiul prezentului capitol;

d) dovada că este titularul dreptului de proprietate intelectuală.

Page 22: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ul acceptă în aţia sa să furnizeze, heltuiala sa, orice ere necesară; aţia în cauză este lă în fiecare dintre membre în care se

decizia de are a cererii sale.

lul 7 lele 5 şi 6 se aplică analogie oricărei

de prorogare.

tarea cererii de enţie lul 8 tunci când acceptă a de intervenţie, ul vamal tent stabileşte da în decursul autorităţile vamale

e să intervină. da în cauză nu depăşi un an. La

rea perioadei în şi după plata

ei datorii pentru titularul este

zător în temeiul tului regulament, ul care a luat

a iniţială poate a perioada în

la cererea ului.

rul informează ul vamal tent menţionat la ul 5 alineatul 2 în n

dreptul său nu mai alabil înregistrat sau .

Art. 303 Acceptarea cererii de intervenţie

(1) În cazul în care

Serviciul Vamal acceptă cererea de intervenţie, stabileşte perioada de intervenţie, de până la un an din data primirii deciziei de acceptare. La expirarea perioadei în cauză termenului acesta poate fi prelungit cu condiţia respectării prevederilor art. 3021 din Prezentul Cod.

Art. 304 (10) Titularul

dreptului de proprietate intelectuală este obligat, în termen de 15 zile de la încetarea protecţiei dreptului de proprietate intelectuală, precum şi în cazul altor schimbări aferente ce se produc pe teritoriul Republicii Moldova, să înştiinţeze despre aceasta Serviciul Vamal. În caz contrar, titularul va suporta toate

Page 23: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

cizia de acceptare a de intervenţie a

ului este nicată de îndată ilor vamale ale i membru sau r membre care ar

fi vizate de rile care, conform , sunt suspectate că atingere unui drept

proprietate tuală.

i când se acceptă o de intervenţie

ă în conformitate cu ul 5 alineatul (4), da în care ăţile vamale n este stabilită la la expirarea cererii

ză, serviciul care a rat cererea iniţială ă această perioadă ererea scrisă a ului. Articolul 250

liniuţă din amentul (CEE) nr. 92 se aplică prin ie deciziei de are a acestei cereri,

m şi deciziilor de are sau de

are a acesteia.

ul în care se acceptă ere de intervenţie, antul este zător pentru

nicarea acestei , însoţite de orice formaţii utile şi de raducerile necesare, ului vamal tent al statului ru sau statelor re în care antul a cerut

consecinţele care vor deriva din inacţiunile lui, purtînd răspundere faţă de persoanele implicate.

Art. 303 (2) Serviciul

Vamal prezintă organelor vamale subordonate cereri de intervenţie acceptate, pentru a se lua măsurile necesare la frontieră.

Art. 303 (3) Prevederile

art. 3021 se aplică în mod corespunzător solicitărilor de prelungire a perioadei de intervenţie.

Page 24: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

enţia autorităţilor e. Cu toate acestea, rdul solicitantului,

nicarea poate fi ată direct de către ul vamal care a luat

a.

ererea autorităţilor e ale statelor re în cauză, antul furnizează

maţiile suplimentare re executării

ei menţionate or.

rioada prevăzută la ul (2) al doilea af începe de la data rii deciziei de are a cererii. a intră în vigoare în membru sau statele re cărora li se ază doar la data

nicării prevăzute la ul (2) al treilea af şi atunci când ul va fi efectuat ităţile prevăzute la ul 6.

or, decizia în cauză omunicată de îndată ilor vamale ale care ar putea licate în prelucrarea rilor suspectate că atingere drepturilor prietate tuală. Prezentul

se aplică, prin ie, deciziei de are a deciziei

e.

DIŢII DE RVENŢIE A

ORITĂŢILOR ALE ŞI A

ORITĂŢII

Articolul 304. Condiţiile

şi măsurile de intervenţie a organelor vamale

(1) În baza cererii de

Articolul 54

Aviz de suspendare Importatorul şi reclamantul vor fi avizaţi fără întârziere de suspendarea punerii în libera

Page 25: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

PETENTE RU A HOTĂRÎ lul 9 unci când un birou

căruia i-a fost misă, în conformitate icolul 8, decizia de are a cererii ului constată, în în care este necesar

consultarea antului, că rile care se află într-

dintre situaţiile ute la articolul 1 ul (1) sunt tate că aduc re unui drept de etate intelectuală ntră sub incidenţa ei în cauză, acesta ndă acordarea ui de vamă pentru rile în cauză sau dează la reţinerea

vamal informează ată serviciul vamal tent care a rat cererea de enţie.

Serviciul vamal tent sau biroul

menţionat la ul (1) informează rivire la această ă pe titular, precum

declarant sau pe ul mărfurilor, în

articolului 38 din amentul (CEE) nr. 92 şi este abilitat să munice cantitatea

sau estimată, m şi natura reală sau usă a mărfurilor

a care a fost ndată acordarea ui de vamă sau care

intervenţie acceptate, organul vamal adoptă o decizie de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de vămuire, notificînd în scris despre aceasta, conform modelului stabilit, atît titularul dreptului, cît şi declarantul/ destinatarul mărfurilor.

Despre toate măsurile

întreprinse, organul vamal informează imediat, Serviciul Vamal conform, modelului stabilit.

circulaţie a mărfurilor decisă conform Articolului 51.

Page 26: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

fost reţinute, nicarea acestor

maţii neobligându-l, oate acestea, să ze autoritatea tentă să hotărască

ntru a stabili dacă a ncălcat un drept de etate intelectuală în mitate cu dreptul al al statului ru, biroul vamal sau ul care a prelucrat a nică titularului, cu tarea dispoziţiilor ale privind ţia datelor cu er personal, a ului comercial şi rial, precum şi a ului profesional şi istrativ, la cererea ului şi în măsura în se cunosc aceste

maţii, coordonatele contact ale

atarului, ale torului, ale antului sau ale ului mărfurilor, m şi originea şi nienţa mărfurilor tate că ar fi adus re unui drept de etate intelectuală.

vamal oferă antului şi nelor implicate

na dintre situaţiile ute la articolul 1 ul (1) posibilitatea inspecta mărfurile

care a fost ndată acordarea ui de vamă sau care t reţinute.

Art. 304 (4) Pentru a

stabili dacă s-a adus atingere unui drept de proprietate intelectuală, organul vamal va comunica titularului dreptului, la cererea scrisă a acestuia, informaţii privind numele şi adresa declarantului/deţinătorului mărfurilor, ţara de origine şi de expediţie a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, dacă organul vamal deţine atare informaţii.

Art. 304 (6) Organul

vamal poate permite părţilor să examineze mărfurile reţinute şi/sau a căror vămuire este suspendată, precum şi să preleve probe în vederea stabilirii, prin analize sau testări, dacă mărfurile lezează dreptul de proprietate intelectuală. Cînd mostrele nu sunt distruse ca urmare a analizei, titularul dreptului le va returna după efectuarea acesteia, pe cît posibil înainte de eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă.

Articolul 57

Dreptul de inspecţie şi de informare

Fără prejudiciu cu privire la protecţia informaţiilor confidenţiale, Membrii vor abilita autorităţile competente să acorde deţinătorului dreptului o posibilitate suficientă pentru inspectarea oricăror mărfuri reţinute de către autorităţile vamale în scopul stabilirii fundamentului pretenţiilor sale. Autorităţile competente vor fi de asemenea abilitate să acorde importatorului o

Page 27: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

examinarea rilor, biroul vamal preleva probe şi cu tarea normelor în e în statul membru uză şi la cererea ă a titularului, le

înmâna sau mite acestuia din exclusiv pentru a fi ate şi pentru a a continuarea durii. Atunci când mstanţele permit lucru şi, după caz, pectarea elor prevăzute la ul 11 alineatul (1) a

liniuţă, probele e restituite imediat finalizarea analizei e şi, în cazul în care posibil, înainte de rea liberului de sau de anularea

ii de reţinere a rilor. Orice analiză

probelor se ează pe răspunderea ivă a titularului.

Toate cheltuielile şi

responsabilităţile legate de analiza acestor mostre sunt în sarcina titularului dreptului.

posibilitate echivalentă de a inspecta astfel de mărfuri. În cazurile în care a fost stabilită o determinare pozitivă de fond, Membrii vor putea abilita autorităţile competente să informeze deţinătorul dreptului asupra numelor şi adreselor expeditorului, importatorului şi destinatarului, precum şi cu privire la cantitatea mărfurilor respective.

lul 10 a se stabili dacă a

ncălcat un drept de etate intelectuală în mitate cu l naţional, se aplică iţiile legale în e în statul membru toriul căruia rile se află într-una situaţiile prevăzute

colul 1 alineatul (1). emenea, dispoziţiile uză se aplică şi în

ce priveşte area imediată a ului sau biroului

menţionat la ul 9 alineatul (1)

faptului că a fost

Art. 304, (4) Pentru a stabili dacă s-a adus atingere unui drept de proprietate intelectuală, organul vamal va comunica titularului dreptului, la cererea scrisă a acestuia, informaţii privind numele şi adresa declarantului/deţinătorului mărfurilor, ţara de origine şi de expediţie a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, dacă organul vamal deţine atare informaţii.

Page 28: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ă procedura ută la articolul 13,

xcepţia cazului în ceasta a fost iniţiată ătre serviciul sau în cauză.

lul 11 Atunci când

ăţile vamale au mărfurile

tate că ar aduce re unui drept de etate intelectuală, na dintre situaţiile ute la articolul 1 ul (1) sau au

ndat acordarea ui de vamă pentru rile în cauză, statele re pot prevedea, în mitate cu legislaţia ională, o procedură ficată, care să fie tă cu acordul ului şi care să ă autorităţilor e să facă în aşa fel

rile să fie onate pentru a fi e sub control fără a fi necesar să

bilească dacă a fost at un drept de etate intelectuală în mitate cu legislaţia ală. În acest sens, membre aplică, cu

tarea legislaţiei lor ale, următoarele ii:

cazul alimentelor bile, în termen de ile lucrătoare sau de le lucrătoare de la otificării prevăzute icolul 9, titularul

mează în scris ăţile vamale că rile care fac

Art. 304 (2) În cazul în care organul vamal a reţinut mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau a suspendat operaţiunea de vămuire, mărfurile pot fi distruse fără a se urmeze procedura stabilită la alin. (7) din prezentul articol, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) titularul dreptului

informează în scris organul vamal, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, sau 3 zile lucrătoare în cazul mărfurilor perisabile că mărfurile reţinute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.

Art. 58 Acţiune din oficiu

În cazurile în care Membrii vor pretinde autorităţilor competente ca ele să acţioneze din proprie iniţiativa şi să suspende punerea în libera circulaţie a mărfurilor pentru care ele au prezumţii de probă că acestea aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală:

a) autorităţile competente vor putea în orice moment să ceară deţinătorului dreptului orice informaţie care le-ar putea ajuta în exercitarea acestor puteri;

b) importatorul şi deţinătorul dreptului vor fi avizaţi cu privire la suspendare în cel mai scurt timp. În cazurile în care importatorul a făcut recurs la suspendare la autorităţile competente, aceasta va fi supusă, mutatis mutandis, condiţiilor enunţate la Articolul 55;

c) Membrii nu vor elibera nici autorităţile şi nici

Page 29: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ul procedurii aduc re unui drept de etate intelectuală onat la articolul 2 ul (1) şi transmite ăţilor vamale

ul scris al antului, titularului

proprietarului rilor potrivit

mărfurile sunt onate în vederea gerii. Cu acordul ăţilor vamale,

maţia în cauză poate omunicată direct

de către antul, titularul sau etarul mărfurilor.

ul în cauză este erat acceptat atunci

declarantul, titularul proprietarul

rilor nu se opune în expres distrugerii

ra în termenul t. Atunci când acest este justificat de

mstanţe, termenul fi prorogat cu zece crătoare,

excepţia cazului în legislaţia naţională de altfel, distrugerea e pe cheltuiala şi

responsabilitatea ului şi este ată sistematic de area de probe care păstrate de către ăţile vamale, astfel ă poată fi utilizate, zul în care este r, ca elemente itoare admisibile în durile judiciare ul membru care le-ea solicita.

b) titularul dreptului

depune la organul vamal, în termenul prevăzut la lit. a) din prezentul alineat, acordul scris al declarantului/destinatarului mărfurilor că ultimul abandonează aceste mărfuri în vederea distrugerii; acest acord poate fi transmis autorităţii vamale direct de către declarantul/ destinatarul mărfurilor.

Condiţia în cauză se consideră a fi îndeplinită atunci cînd declarantul/destinatarul mărfurilor nu a contestat în termenul stabilit în mod expres, în scris, reţinerea şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire ori distrugerea mărfurilor;

c) organul vamal

prelevă, în mod obligatoriu, mostre de mărfuri ce urmează a fi distruse, conform reglementărilor vamale, pentru ca acestea să fie păstrate în vederea constituirii de probe în instanţă, după necesitate.

d) distrugerea se

efectuează pe cheltuiala şi sub responsabilitatea titularului drepturilor, cu excepţia cazului în care legislaţia prevede altfel,

agenţii publici de responsabilitatea lor cu privire la măsuri corective adecvate decât în cazurile în care ei au acţionat sau au avut intenţia să acţioneze cu bună credinţă.

Page 30: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

n toate celelalte de exemplu atunci

declarantul, titularul roprietarul se opun gerii mărfurilor sau ntestă, se aplică

dura prevăzută la ul 13.

rului care primeşte onatele de contact onate la articolul 9 ul (3) primul af le utilizează iv în scopurile ute la articolele 10 , precum şi la ul 13 alineatul (1).

conformitate cu ţia statului membru

care se găsesc rile, orice altă re, care nu este să de legislaţia ală a statului ru în care s-a creat a, ar putea angaja derea civilă a

ului şi ar putea ce la suspendarea

de intervenţie perioada de

litate rămasă până nnoirea ei, în statul ru în care s-au s faptele în cauză.

ul unei noi încălcări tei norme, serviciul

competent poate reînnoirea cererii.

semenea, în cazul ereri de tipul celor ute la articolul 5 ul (4), serviciul

în cauză are ţia de a preveni te state membre

onate în formular.

Art. 304 (3) În cazul în

care declarantul/destinatarul mărfurilor contestă măsurile de reţinere şi/sau de suspendare a operaţiunii de vămuire ori se opune distrugerii mărfurilor, se aplică procedura prevăzută la alin. (7) din prezentul articol. Art. 304 (5) Titularul dreptului de proprietate intelectuală care primeşte informaţii prevăzute la alin. (4) nu le poate utiliza decît în scopul aplicării prevederilor alin. (2) din prezentul articol. Utilizarea acestor informaţii în alte scopuri decît cele expres prevăzute atrage după sine răspunderea titularului şi anularea intervenţiei.

Page 31: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

lul 13 cazul în care, în

n de zece zile oare de la data ii notificării de

ndare a acordării ui de vamă sau de e, biroul vamal

onat la articolul 9 ul (1) nu este

mat că, în mitate cu articolul

a fost iniţiată o dură prin care să se ască dacă a avut

încălcare a unui de proprietate

tuală în mitate cu dreptul al, sau nu a primit

ul titularului ut la articolul 11 ul (1), după caz, se

liberul de vamă după caz, se

ndă măsura de e, sub rezerva inirii tuturor ităţilor vamale. În te cazuri, termenul

fi prelungit cu mum zece zile oare.

n cazul în care rile suspectate că ar atingere unui drept prietate intelectuală mărfuri perisabile, nul prevăzut la ul (1) este de trei lucrătoare. Acest

n nu poate fi at.

Art. 304 (7) Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind reţinerea mărfurilor şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire, titularul dreptului nu acţionează în judecată declarantul/ destinatarul mărfurilor şi dispoziţiile alin. (2) şi (3) din prezentul articol nu sînt aplicabile, organul vamal dispune eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, dacă celelalte condiţii legale sînt îndeplinite.

(8) În cazuri întemeiate,

la cererea scrisă a titularului dreptului, Serviciul Vamal poate prelungi termenul prevăzut la alin. (7) cu cel mult 10 zile lucrătoare, iar în cazurile mărfurilor uşor alterabile perioada la care face referire alin. (10) din prezentul articol este de 3 zile lucrătoare, fără posibilitatea de a fi prelungită.

Articolul 55

Durata suspendării

Dacă, într-un termen care nu depăşeşte 10 zile lucrătoare după ce reclamantul a fost avizat de suspendare, autorităţile vamale nu au fost informate că o procedură care să conducă la o decizie de fond a fost deschisă de către o parte alta decât pârâtul sau că autoritatea corespunzător abilitată în acest scop a luat măsuri provizorii de prelungire a suspendării punerii în libera circulaţie a mărfurilor, acestea vor fi puse în libera circulaţie, sub rezerva că toate celelalte condiţii fixate pentru import sau export să fi fost îndeplinite; în cazurile adecvate, acest termen va putea fi prelungit cu 10 zile lucrătoare. Dacă o procedură care să conducă la o decizie de fond a fost angajată, o revizuire, inclusiv dreptul de a fi ascultat, va avea loc la cererea pârâtului în vederea luării într-un termen rezonabil a deciziei dacă aceste măsuri vor fi modificate, abrogate sau confirmate. Indiferent de cele de mai sus, în cazul în care suspendarea punerii în libera circulaţie a mărfurilor este executată sau menţinută potrivit unei măsuri judiciare provizorii, se vor aplica prevederile paragrafului 6 al Articolului 50.

Page 32: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

lul 14 n cazul mărfurilor tate că ar aduce re unor desene sau e, brevete, cate suplimentare rotecţie sau unor ri privind soiurile lante, declarantul, etarul, importatorul, ul sau destinatarul rilor are capacitatea

obţine acordarea ui de vamă sau ea măsurii de e a mărfurile în prin depunerea unei ii, cu condiţia ca:

rviciul sau biroul menţionat la

ul 9 alineatul (1) să ost informat, în mitate cu articolul neatul (1), asupra i unei proceduri în

nul prevăzut la ul 13 alineatul (1) are să se stabilească a fost încălcat un

de proprietate tuală în mitate cu dreptul al;

ainte de expirarea nului prevăzut la ul 13 alineatul (1), atea abilitată în

sens să nu fi dispus i asiguratorii;

fi fost îndeplinite formalităţile

e.

aranţia prevăzută la ul (1) trebuie să fie ntă pentru a proteja ele titularului.

Art. 306 Asigurarea (1) În cazul mărfurilor susceptibile a aduce atingere drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale, brevetelor de invenţie, certificatelor suplimentare de protecţie sau brevetelor de soi de plante, titularul dreptului, declarantul/destinatarul mărfurilor are posibilitatea de a obţine acordarea liberului de vamă sau ridicarea măsurii de reţinere a mărfurile în cauză cu constituirea unei garanţii, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) titularul dreptului a depus la organul vamal dovada formulării unei acţiuni în judecată; b) sa nu se fi dispus pe cale judiciara măsura sechestrării sau indisponibilizării mărfurilor, înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 304; c) au fost îndeplinite toate formalităţile vamale, conform legislaţiei. (2) Garanţia prevăzută la alin. (1) trebuie sa fie suficienta pentru a proteja interesele titularului dreptului şi se constituie potrivit normelor de

Articolul 53

Cauţiune sau garanţie echivalentă

Autorităţile competente vor fi abilitate să pretindă reclamantului să constituie o cauţiune sau o garanţie echivalentă suficientă pentru a proteja pe pârât şi autorităţile competente şi pentru a preveni abuzurile. Această cauţiune sau garanţie echivalentă nu va descuraja în mod nejustificat recurgerea la aceste proceduri.

În cazurile în care, ca urmare a unei cereri prezentate în baza prezentei secţiuni, autorităţile vamale au suspendat punerea în libera circulaţie a mărfurilor comportând desene sau modele industriale, brevete, scheme de configuraţie sau informaţii nedivulgate, pe baza unei decizii, care nu emană de la o autoritate judiciară sau de la o altă autoritate independentă, şi în care termenul prevăzut la Articolul 55 a ajuns la scadenţă fără ca autoritatea abilitată în acest scop să fi decis o măsură provizorie, şi sub rezerva că toate celelalte condiţii cerute pentru import să fi fost îndeplinite, proprietarul, importatorul sau destinatarul acestor mărfuri va avea posibilitatea să le pună în

Page 33: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

tuirea acestei ii nu afectează te posibilităţi de căi c ale titularului de

ul în care procedura are se urmăreşte să bilească dacă a fost at un drept de etate intelectuală în mitate cu dreptul al a fost începută decât la iniţiativa

ului desenului sau ului, al brevetului,

certificatului mentar de protecţie

l dreptului asupra soi de plantă,

ia este eliberată în în care persoana

niţiază procedura în nu îşi exercită

l de a intenta o e în justiţie în n de douăzeci de crătoare de la data re este notificată

ndării acordării ui de vamă sau reţinerii.

i când se aplică ul 13 alineatul (1) doilea paragraf,

nul este extins la mum treizeci de zile oare.

aplicare a prezentului Cod. Constituirea acestei garanţii nu afectează celelalte posibilităţi de căi de atac ale titularului de drept. (3) În cazul în care acţiunea în justiţie a fost formulata altfel decât din iniţiativa titularului dreptului asupra desenelor si modelelor industriale, brevetelor de invenţie, certificatelor suplimentare de protecţie sau brevetelor de soi, garanţia va fi disponibilizata daca, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data notificării titularului dreptului, acesta nu face dovada iniţierii unei proceduri legale privind mărfurile la care face referire alin. (1). (4) Termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit la maximum 30 zile lucrătoare.

libera circulaţie în baza depunerii unei cauţiuni, a cărei valoare va fi suficientă pentru a proteja pe deţinătorul dreptului de orice atingere a dreptului său. Vărsământul acestei cauţiuni nu va prejudicia în nici un fel alte măsuri corective pe care le poate obţine deţinătorul dreptului, fiind înţeles că această cauţiune va fi restituită, dacă acesta nu valorifică dreptul de a acţiona în justiţie într-un termen rezonabil.

lul 15 ţiile de depozitare a rilor în perioada de ndare a acordării ui de vamă sau de e sunt determinate ătre fiecare stat ru, dar ele nu

Art. 307, (3) Cheltuielile ocazionate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi cheltuielile de distrugere sau alte cheltuieli aferente sau similare sînt puse în sarcina titularului dreptului de

Page 34: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

ază cheltuieli autorităţile

e.

proprietate intelectuală.

OZIŢII CABILE FURILOR

NOSCUTE CA FURI CARE C ATINGERE

DREPT DE PRIETATE LECTUALĂ lul 16 rile recunoscute ca ri care aduc re unui drept de etate intelectuală ca e a procedurii ute la articolul 9 nu

roduse pe teritoriul al Comunităţii, puse în liberă

aţie, rase de pe teritoriul al Comunităţii, ortate, xportate, asate sub un regim nsiv sau asate într-o zonă

sau într-un ozit liber.

Articolul 305 Măsuri aplicabile mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală

(1) Mărfurile faţă de care s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu pot intra în sau ieşi de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv, cu excepţiile stabilite la alin. (2) din prezentul articol.

lul 17 ră a aduce atingere

alte căi de atac de dispune titularul,

membre iau ile necesare pentru rmite autorităţilor tente:

să distrugă, în mitate cu iţiile pertinente ale lui naţional, rile oscute ca mărfuri

Art. 305 (2) Mărfurile

prevăzute la alin. (1) din prezentul articol pot avea următoarele destinaţii:

d) distruse conform

normelor legale în vigoare sau să fie scoase în afara circuitelor comerciale astfel încât să evite să cauzeze un prejudiciu titularului, fără nici o indemnizaţie de orice fel, cu excepţia în care legislaţia

Articolul 59

Măsuri corective

Fără prejudiciu cu privire la celelalte drepturi de a angaja o acţiune pe care le are deţinătorul dreptului şi sub rezerva dreptului pârâtului de a cere revizuirea de către o autoritate judiciară, autorităţile competente vor fi abilitate să ordone distrugerea sau scoaterea

Page 35: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

aduc atingere unui de proprietate

tuală sau să le ze in afara elor comerciale încât să evite să

ze un prejudiciu ului, fără nici o nizaţie de orice fel, cepţia cazurilor în legislaţia naţională de altfel şi fără nici cheltuială pentru ul public;

ă ia, referitor la rile în cauză orice ă care are ca efect ea efectivă a nelor implicate de

ul economic al iunii. cepţia unor cazuri ionale, simpla

ere a mărcilor care t aplicate

autorizaţie pe rile contrafăcute nu onsiderată o măsură re ca efect privarea

vă a persoanelor ate de profitul mic al operaţiunii.

ărfurile recunoscute mărfuri care aduc

re unui drept de etate intelectuală i cedate cu titlu

tezaurului public. est caz, se aplică ul 1 litera (a).

prevede altfel şi fără nici o cheltuială din partea sttaului;

e) se ia, referitor la mărfurile în cauză orice măsură care are ca efect privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii. Cu excepţia unor cazuri excepţionale, simpla retragere a mărcilor care au fost aplicate fără autorizaţie pe mărfurile contrafăcute nu este considerată o măsură care are ca efect privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii;

f) predate, cu titlu gratuit, în funcţie de natura bunului, unor instituţii din domeniul ocrotirii sociale, unor organizaţii de stat sau asociaţii nonprofit cu caracter umanitar, asociaţii ori cluburi sportive, instituţii de învăţămînt de stat, persoane fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor

din circuit a mărfurilor care aduc atingere unui drept, conform principiilor enunţate la Articolul 46. În ceea ce priveşte mărfurile de marcă contrafăcute, autorităţile nu vor permite reexportul mărfurilor în starea respectivă, nici nu le vor supune unui alt regim vamal, decât în circumstanţe excepţionale.

Page 36: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

naturale, dacă există acordul scris al titularului dreptului de proprietate intelectuală şi dacă sînt mărfuri apte pentru consumul sau uzul persoanelor fizice, cu condiţia de a nu fi comercializate.

(3) Aplicarea măsurilor

prevăzute la alin. (2) din prezentul articol nu exclude valorificarea de către titular a drepturilor sale pe cale judiciară, în condiţiile legii.

ŢIUNI lul 18 e stat membru şte sancţiunile bile în cazul unei ări a prezentului ment. Sancţiunile e să fie eficiente, ţionale şi ive.

TOLUL VI UNDEREA

ORITĂŢILOR ALE ŞI ALE LARULUI lul 19 excepţia cazului în acest lucru este ut de dreptul al al statului ru în care este ă cererea sau a i în care o cerere a pusă în temeiul ului 5 alineatul (4), conformitate cu ţia statului membru re mărfurile care atingere unui drept prietate intelectuală nt descoperite de un birou vamal,

area unei cereri nu ă titularului dreptul demnizaţie în cazul e mărfurile nu sunt

Articolul 307 Răspunderea organelor vamale şi a titularului dreptului

Page 37: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor

perite de către un vamal şi în cazul în i acordă liberul de sau în cazul în care

ia nici o măsură reţinerea lor în

mitate cu articolul atul (1).

xercitarea de către ou vamal sau o altă ate abilitată în mod în acest sens a tenţelor care îi sunt re în domeniul terii mărfurilor

aduc atingere unui de proprietate

tuală nu determină derea biroului sau ăţii în cauză faţă de nele implicate în ile prevăzute la ul 1 alineatul u faţă de persoanele e de măsurile ute la articolul 4 daunele suferite de

aceste persoane ca e a intervenţiei ăţii, cu excepţia lor în care acest este prevăzut de

l naţional al statului ru în care a fost ă cererea sau, în unei cereri depuse

meiul articolului 5 ul (4), de legislaţia r membre în care oc pierderea sau iciul.

ventuala răspundere a titularului este

mentată de dreptul al al statului ru în care mărfurile ză se află într-una situaţiile prevăzute

colul 1 alineatul (1).

Art. 307 (1) Primirea

cererii de intervenţie nu îndreptăţeşte titularul dreptului să solicite autorităţii vamale o compensaţie sau reparare a daunei, în situaţia în care mărfurile prevăzute la art.301 din prezentul Cod nu au fost depistate de autoritatea vamală.

Art. 307 (2) Reţinerea

mărfurilor pasibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire nu atrage după sine răspunderea organului vamal faţă de persoanele care pot invoca un drept asupra mărfurilor prevăzute la art. 301 din prezentul Cod, pentru repararea eventualelor prejudicii cauzate de acestea ca rezultat al intervenţiei organelor vamale.

Art. 307 (3) Cheltuielile

ocazionate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi cheltuielile de distrugere sau alte cheltuieli aferente sau similare sînt puse în sarcina titularului dreptului de proprietate intelectuală.

Art. 307 (4)

Colaboratorii vamali, în cazul divulgării contrar prevederilor legale a informaţiilor prevăzute la alin. (5) al art.304 din prezentul Cod, pot fi traşi la răspundere disciplinară, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Page 38: proiect L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte ... de armonizare a...desenelor şi modelelor industriale, dreptul asupra indicaţiilor geografice, dreptul asupra brevetelor