Upload
others
View
17
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
GUVERNUL ROMÂNIEI
PROGRAMUL LEGISLATIV
AL GUVERNULUI ROMÂNIEI
PENTRU PERIOADA
2005 - 2008
- PRINCIPALELE REGLEMENTĂRI -
- Bucureşti, ianuarie 2005 -
GUVERNUL ROMÂNIEI
PROGRAMUL LEGISLATIV
AL GUVERNULUI ROMÂNIEI
PENTRU PERIOADA
2005 - 2008
- PRINCIPALELE REGLEMENTĂRI -
- Bucureşti, ianuarie 2005 -
2
Potrivit Programului de guvernare pe perioada 2005 - 2008, acceptat de Parlament prin votul
de încredere acordat Guvernului de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună din data de 28
decembrie 2004, a fost elaborat "Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada
2005 - 2008 - Principalele reglementări".
Programul stabileşte, la nivel de lege, pe domenii, măsurile legislative, iniţiatorii şi
termenele pentru prezentarea proiectelor de către ministere Guvernului.
La definitivarea programului s-a ţinut seama de propunerile ministerelor şi instituţiilor
interesate.
În vederea realizării Programului legislativ al Guvernului pentru perioada 2005 - 2008
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice au obligaţia de a elabora şi
prezenta, la termenele stabilite, proiectele de acte normative din domeniul lor de activitate, în
concordanţă cu reglementările comunitare în materie, precum şi cu prevederile cuprinse în tratatele
internaţionale la care România este parte.
Programul legislativ al Guvernului pentru perioada 2005 - 2008 - Principalele reglementări
se va completa şi actualiza periodic, prin elaborarea de programe legislative anuale, avându-se în
vedere evoluţia relaţiilor social-economice din toate sectoarele de activitate, precum şi
angajamentele asumate în cadrul negocierilor pentru integrarea în Uniunea Europeană.
3
C U P R I N S
D O M E N I I pag. I. Buget - Finanţe 5 - 9II. Industrie şi comerţ 10 - 12III. Mediul de afaceri 13IV. Transporturi, lucrări publice şi amenajarea teritoriului 14 - 18V. Agricultură şi dezvoltare rurală 19 - 22VI. Protecţia mediului şi gospodărirea apelor 23 - 24VII. Muncă, protecţie socială şi familie 25 - 29VIII. Sănătate 30 - 32IX. Justiţie; Politici anticorupţie 33 - 40X. Apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională 41 - 44XI. Educaţie şi cercetare 45 - 46XII. Cultură şi culte 47 - 48XIII. Comunicaţii şi tehnologia informaţiei 49 - 52XIV. Administraţie publică 53 - 57XV. Tineret şi Sport 58XVI. Relaţii interetnice; Relaţii cu românii de pretutindeni 59XVII. Relaţii externe 60 - 74
4
I. Buget - Finanţe
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
1.
Proiect de lege privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru perioada 2005 MFP
MJ ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
2.
Proiect de lege privind reglementarea unor măsuri pentru recuperarea creanţelor preluate de AVAS în temeiul unor acte normative
CPM AVAS ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare
CPM AVAS februarie 2005
4. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale ANC Criterii
economice februarie 2005
5. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale
MEC MFP MAI
februarie 2005
6. Proiect de Lege pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002
MJ MFP
martie 2005
7. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României ANC
ANV
Cap.25 Uniune vamală
martie 2005
8. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare
CSA MFP MJ
Cap. 3 Libera circulaţie a
serviciilor aprilie 2005
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 9. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România realizate prin cumpărarea de titluri de stat
MFP Cap. 24
Libera circulaţie a capitalurilor
aprilie 2005
10. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr. 108/2004
MFP MAI MJ
Cap.21 Politica regională şi coordonarea instrumentelor
structurale Cap.10 Impozitare Reforma
administraţiei publice
aprilie 2005
11. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală
MFP MJ
aprilie 2005
12. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată
MFP CCR
Cap.28 Control financiar
Cap. 21 Politica regională şi coordonarea instrumentelor
structurale
mai 2005
13. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern
MFP MJ
iunie 2005
14. Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2006 MFP
septembrie 2005
15. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006
MFP MMSSF
septembrie 2005
6
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 16. Proiect de Lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul
2005 MFP
noiembrie 2005
17. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată
MFP
Cap.28 Control financiar
noiembrie 2005
18. Proiect de Lege privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru perioada 2006
MFP
decembrie 2005
19. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 202/2000 privind unele masuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală in cadrul operaţiunilor de vămuire ANC
ANV
Cap.25 Uniune vamală
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
decembrie 2005
20. Proiect de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cota�parte din creditul acordat de Guvernul SUA in baza programului CCC - Legea publică nr. 480/1992, precum si achitarea dobânzii si a altor costuri externe aferente acestor părţi pentru anii 2004 si 2005
MEC decembrie 2005
21. Proiect de Lege privind modificarea denumirii si clasificării mărfurilor din tariful vamal de import al României si a taxelor vamale aferente acestora
MEC-DCE MFP
Cap. 26 Relaţii externe
Cap. 25 Uniune vamală
noiembrie 2005
22. Proiect de Lege privind achiziţiile publice MFP
Cap.1 Libera circulaţie a
mărfurilor iunie 2006
23. Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2007 MFP
septembrie 2006
24. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007
MFP MMSSF
septembrie 2006
7
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 25. Proiect de Lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul
2006 MFP noiembrie 2006
26. Proiect de Lege privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru perioada 2007 MFP decembrie 2006
27. Proiect de Lege privind modificarea Legii finanţelor publice nr. 500/2002
MFP
Cap.21 Politica regională şi coordonarea instrumentelor
structurale.
decembrie 2006
28. Proiect de Lege privind conglomeratele financiare (transpunerea Directivei 87/2002/CE)
MFP BNR
CNVM CSA
Cap. 3 Libera circulaţie a
serviciilor decembrie 2006
29. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată MFP
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
decembrie 2006
30. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi
MFP CECAR
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
decembrie 2006
31. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată MFP
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
decembrie 2006
32. Proiect de Lege pentru coordonarea procedurilor de achiziţii publice în domeniul furnizării de apă, energie, transport şi servicii poştale
MCTI MFP
Reforma administraţiei
publice
mai 2007
33. Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008 MFP septembrie 2007
8
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 34. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul
2008 MFP
MMSSF septembrie 2007
35. Proiect de Lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2007 MFP noiembrie 2007
36. Proiect de Lege privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru perioada 2008 MFP decembrie 2007
37. Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009 MFP septembrie 2008
38. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009
MFP MMSSF
septembrie 2008
39. Proiect de Lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2008 MFP noiembrie 2008
40. Proiect de Lege privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru perioada 2009 MFP decembrie 2008
41. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 571/2003 � Codul fiscal
MFP SGG
Cap.10 Impozitarea anual
9
II. Industrie şi comerţ
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
1. Proiect de Lege privind abrogarea art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare
CPM AVAS
Cap. 4 Libera circulaţie a
capitalurilor ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
2. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare
CPM AVAS
Criterii economice ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
3. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere si promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, aprobata prin Legea nr. 663/2002, cu modificările si completările ulterioare
MEC februarie 2005
4. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 318/2003 a energiei electrice (preluarea Directivei 2004/8)
MEC CPM
ANRE
Cap. 14 Energie
martie 2005
5. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei MEC Cap. 14
Energie martie 2005
6. Proiect de lege privind parteneriatul public � privat necesar atragerii de fonduri pentru reluarea şi finalizarea lucrărilor privind Unitatea 3 de la CNE Cernavodă
CPM Agenţia
Nucleară
Cap. 1 Libera circulaţie a
mărfurilor martie 2005
7. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2003 privind utilizarea în scopuri exclusiv paşnice a energiei nucleare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 321/2003
CPM CNCAN Agenţia Nucleară
Cap.14 Energie aprilie 2005
10
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 8. Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.
111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare
CPM Agenţia Nucleară
Cap. 14 Energie aprilie 2005
9. Proiect de lege privind completarea şi modificarea Legii nr. 137/2002, privind unele masuri pentru accelerarea privatizării cu modificările şi completările ulterioare
CPM AVAS MEC
Criterii economice mai 2005
10. Proiect de Lege pentru reglementarea unor măsuri privind continuarea producţiei de apă grea la RAAN în scopul asigurării necesarului pentru punerea în funcţiune a Unităţii nr. 3 Cernavodă
MEC mai 2005
11. Proiect de Lege privind abrogarea Decretului nr. 466/1979 privind regimul produselor si substanţelor toxice MEC
Cap. 1 Libera circulaţie a
mărfurilor mai 2005
12. Proiect de lege privind modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substanţelor si preparatelor chimice periculoase
MEC Cap. 1
Libera circulaţie a mărfurilor
mai 2005
13. Proiect de lege privind modificarea Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor MEC mai 2005
14. Proiect de lege privind modificarea Legii petrolului nr. 238/2004 MEC Cap. 14
Energie mai 2005
15. Proiect de lege privind modificarea Legii gazelor nr. 351/2004 MEC Cap. 14 Energie
mai 2005
16. Proiect de lege privind prorogarea termenului de împrumut către RAAN a cantităţii de 557.000 de tone cărbune energetic, prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2004
MEC mai 2005
17. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ in economie
MEC Criterii economice iulie 2005
11
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 18. Proiecte de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea unor
societăţi comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului
MEC Criterii economice
septembrie 2005 iunie 2006
19.
Proiect de Lege privind scoaterea de la rezerva de stat a cantităţii de 577.000 tone de cărbune energetic sub formă de împrumut pentru funcţionarea RAAN în iarna 2005 - 2006
MEC DCE noiembrie 2005
20. Proiect de Lege privind unele măsuri pentru funcţionarea in condiţii de siguranţa a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat si aparatelor consumatoare de gaz
MEC Cap. 1
Libera circulatie a marfurilor
octombrie 2005
21. Proiect de Lege privind reglementări privind promovarea cogenerării de mică putere (transpunerea Directivei 2004/8/CE) M.A.I.
M.M.G.A. M.E.C.
Cap.14 Energie Cap.22
Protecţia mediului înconjurător
noiembrie 2005
22. Proiect de Lege privind modificarea alin. 2 al art. 7 din OUG 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 465/2001, cu modificările şi completările ulterioare
MEC noiembrie 2005
23. Proiect de Lege privind Codexul Consumului, conform art.87 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului
CPM ANPC
Cap.23 Protecţia
consumatorilor şi a sănătăţii
noiembrie 2005
24. Proiect de Lege pentru modificarea OG nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobata prin Legea nr. 11/1994 cu modificările si completările ulterioare (preluarea Directivei 2004/22/CE)
MEC Cap. 1
Libera circulaţie a mărfurilor
martie 2006
12
III. Mediul de afaceri
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
1. Proiect de lege privind înfiinţarea societăţilor de microfinanţare CPM ANIMMC
MEC
Cap.16 întreprinderi mici şi mijlocii
martie 2005
2. Proiecte de Lege pentru modificarea legislaţiei privind funcţionarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.
CPM ANIMMC FNGCIMM
Cap.16 întreprinderi mici şi mijlocii
martie 2005
3. Proiect de Lege pentru modificarea legislaţiei privind societăţile comerciale (Legea nr. 31/1990 - armonizare cu legislaţia europeană)
MJ MEC
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
august 2005
13
IV. Transporturi, lucrări publice şi amenajarea teritoriului
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Capitolul de Termen de
A Iniţiatori negociere prezentare în Guvern
lte observaţii
1. Proiect de Lege privind modificarea şi completaGuvernului 43/1997 privind regimul juridic al dru
re a Ordonanţei murilor
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor
e 2005
În t60
abilde a
MEC MTCT ianuari
emeiul Legii nr. 2/2004 privind
itarea Guvernului emite ordonanţe
2. Proiect de lege pentru măsuri prealabile lucrărilor a infrastructurii feroviare publice
de reabilitare Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor
2005
MTCT ianuarie
3. Proiect de lege pentru modificarea OrdonanţeGuvernului nr. 12/1998 privind transportul promâne si reorganizarea Societăţii Naţionale a Române, republicată
i de urgenţă a e căile ferate C rate
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor
aprilie 2005
ăilor Fe MTCT
Proiect de Lege pentru modificarea şi comp152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei NaLocuinţe, cu modificările şi completările ulterioare Proiect de Lege privind aplicarea prevederilor dFIDIC în domeniul construcţiilor
contrac MTCT
6. Proiect de Lege privind înfiinţarea AgenţieiAchiziţii Publice
N de MTCT ie 2005 a eţional iun
7. Proiect de Lege privind modificarea şi compeltaGuvernului nr. 20/1994 privind măseismic al construcţiilor existente
re ţei suri pentru reducerea riscului MTCT st 2005
a Ordonanaugu
4. letarea Legii nr. ţionale pentru MTCT aprilie 2005
5. e tare MFP
ARACO mai 2005
14
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
8. Proiect de lege pentru aprobarea Planului privitermen lung a sectorului feroviar în vedeechilibrului financiar a administratorului infravederea modernizării şi reînnoirii infrastructurii
nd strategia pe rea restabilirii stru i în
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor
2005
cturii ş MTCT iunie
9. Proiect de Lege privind transporturile rutiere
MTCT
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor
e 2005
iuni
10. ei Guvernului nr. Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor
august 2005
Proiect de lege pentru modificarea Ordonan29/1997 privind Codul aerian
ţ
MTCT
11. Proiect de Lege privind îmbunătăţirea performanclădirilor
ţei energetice a Cap.14 Energie
Reforma
administraţiei publice
august 2005
MTCT MAI MEC
Proiect de lege privind unele m
MTCT septem
13. Amenajare a octombrie 2005 Proiect de lege privind aprobarea Planului deTeritoriului Naţional - Secţiunea a VI-a - Turismul MTCT
Proiect de lege pentru modificarea letarea Legii nr. MTCT MMGA
12. ăsuri pentru siguranţa transportului pe calea ferată
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor
brie 2005
14. şi comp575/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural
octombrie 2005
15
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
15. Proiect de lege pentru modificarea şi complet71/1996 privind aprobarea Planului de AmenajarNaţional - Secţiunea I-a - Căi de comunicaţie
area Legii nr. e a ului MTCT e 2005
Teritori octombri
16. Proiect de lege pentru modificarea şi completaGuvernului nr.81/2000 privind certificareavehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehsiguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediulconform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodic
rea Ordonanţei încadrării n ind
ui nţa ă
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor Cap.1
Libera circulaţie a mărfurilor
brie 2005
ice priv şi folosi MTCT noiem
Proiect de lege pentru modificarea şi completare Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea veh
Ordona
şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vein circulaţie pe drumurile publice din România MTCT
ţie a
Proiect de lege pentru modificarea şi completarGuvernului nr.80/2000 privind certificarea ş
echipamentelor, pieselor de schimb şi materialeloutilizate la vehiculele rutiere MTCT
ţie a
Proiect de lege pentru organizarea tim
MTCT
17. a nţei iculelor rutiere derea admiterii
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor Cap. 1
Libera circulamărfurilor
noiembrie 2005
18. e a Ordonanţeii/sau omologarea
r de exploatare
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor Cap. 1
Libera circulamărfurilor
noiembrie 2005
19. pului de muncă apersonalului ce desfăşoară activităţi mobile de transport rutier
Cap.9
Politica în domeniul
transporturilor
noiembrie 2005
16
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
20. Proiect de lege privind chiriile şi relaţiile dintrchiriaşi
e proprietari şi decembrie 2005 MTCT
Proiect de lege privind modificarea şi complet10/1995 privind calitatea în construcţii MTCT
Proiect de lege privind modificarea şi comp114/1996, republicată, cu m
letarea Legii nr. MTCT
350/1991 privind amenajarea teritoriului şi urban MTCT
24. Proiect de lege privind stabilirea regulilor genera ajutorului financiar comunitar în domeniul reeuropene energetice, de transport
ale de acordare ţ
şi de telecomunica
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor
iunie 2006
elelor trans-ţii
MFP MTCT
25. Proiect de lege privind măsurile care trebuie lcriză pe piaţa transpo
uat de rturilor rutiere de mărfuri MTCT
Cap.9 Politica în domeniul
transporturil
e în caz
or
iulie 2006
Proiect de lege pentru modificarea şi completarea OrdonanGuvernului nr. 22/1999 privind administrarea căilor navigabile, precum şi desfăşurarea atransport naval în porturi şi pe căi navigabile - re
vităţilorlicată
iulie 2006
27. Proiect de lege pentru modificarea şi completarGuvernului nr. 42/1997 privind transportul namodificată şi completată prin Legea nr. 412 din 26
ea Ordonanţei val bată, iu 2
Cap.9 Politica în
domeniul transporturilor
e 2006
apronie 200 MTCT iuli
21. area Legii nr. decembrie 2005
22. odificările şi completările ulterioare
decembrie 2005
23. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. ismul
martie 2006
26. ţei porturilor şi a cti de
pub MTCT
Cap.3 Libera circulaţie a
serviciilorCap.9
Politica în domeniul
transporturilor
17
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
28. omune pentru ri între statele
Cap.9 Politica în domeniul
transporturilor
brie 2006
Proiect de lege pentru stabilirea de reguli canumite tipuri de transport combinat de mărfumembre UE MTCT noiem
18
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
29. Proiect de lege pentru modificarea şi completaGuvernului nr. 52/2002 privind stabilirea ucompensare de către transportatorii aerieni pcărora li s-a refuzat îmbarcarea pe curse aeriene re
rea Ordonanţei nui sistem de entru pasagerii
gu
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor
noiembrie 2006
late
MTCT
Proiect de lege pentru modificarea şi completarGuvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societ"Compania Naţională de Transporturi AerieTAROM" - S.A.
MTCT
a
30. ea Ordonanţei ăţii Comerciale ne Române -
Cap. 4 Libera circulaţie
capitalurilor Cap.9
Politica în domeniul
transporturilor
noiembrie 2006
19
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
31. Proiect de lege letarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de cosntrucţii e
c
m
i
20
6
pentru modificarea şi comp
MTCT
d
e
br
e
0
32. Proiect de lege pentru reglementări privind sistemele de navlosire şi de stabilire a preţurilor în transportul naţional şi MTCT
d l septembrie 2007 internaţional pe căi navigabile interioare în cadrul Comunităţii
Cap.9Politica în
omeniutransporturilor
Proiect de lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţionl - Sec
34. Proiect de lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţionl - Secţiunea a VIII-a - Infrastructura tehnică urbană
MTCT iunie 2008
33. ţiunea a VII-a - Infrastructura socială MTCT noiembrie 2007
20
V. Agricultură şi dezvoltare rurală
crt. TIVĂ Termen de
p n Alte observaţii Nr. MĂSURA LEGISLA Iniţiatori Capitolul de negociere rezentare î
Guvern
regimului silvic de către autoritatea publică centrală carerăspunde de silvicultură
MAPDR bruarie 200
2. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic si a protecţiei vânatului
MAPDR Cap. 7Agricultura martie 2005
3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 277/2004 privind constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor aprilie 2005
agricole, silvice şi piscicole
MAPDR Cap. 7 Agricultura
4. Proiect de Lege privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte
MAPDR a 2005 prilie
5. Proiect de Lege privind modificarea Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003 MAPDR mai 2005
credit, aprobată prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare
MAPDR Cap. 3
serviciilor
7. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor in caz de calamităţi naturale in agricultură
MAPDR mai 2005
8. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural
MAPDR mai 2005 Cap. 7Agricultura
1. Proiect de Lege privind preluarea activităţii de control al fe 5
6. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de Libera circulaţie a mai 2005
21
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
9. Proiect de Lege privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul si exportul produselor agricole
MAPDR
ANV
MEC-DCE MFP
Cap. 7 Agricultura iunie 2005
10. Proiect de Lege privind înfiinţarea şi consolidarea exploataţiilor agricole (Programul Fermierul) MAPDR iunie 2005
11. Proiect de Lege privind Casa creditului rural MAPDR iunie 2005
Proiect de Lege privind i MAPDR
MFP ANV
Cap. 7Agricultura
iunie 2005
13. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole sialimentare in România
Cap. 7 MAPDR Agricultura iunie 2005
Proiecte de Lege pentru mfondului funciar nr.18/1991, a Legii nr.169/1997 şi a Legii nr.1/2000
MAI MFP
MAE
Cap. 4 era circulaţi iunie 2005
Proiect de Lege privind sistematizarea şi organizarea teritoriului agricol Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 26/1996 - Codul Silvic
Cap. 7 Agricultura
Proiect de Lege privind mstabilirea si sancţionarea contravenţiilor silvice
Proiect de Lege privind reglementări pentru reaparteneriatului public � privat pentru cercetarea ştiinţifică di MAPDR
Cap. 1 a circul
mărfurilor octombrie 2005
12. nstituirea sistemului de certificate de import si export pentru produsele agricole MEC-DCE
14. odificarea şi completarea Legii MAPDR
MJ Lib e a
capitalurilor
15. MAPDR septembrie 2005
16. MAPDR septembrie 2005
17. odificarea Legii nr. 31/2000 privind MAPDR septembrie 2005
18. lizarea n
domeniile agricultură, silviculturii şi industriei alimentare Liber aţie a
22
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 19. Proiect de Lege privind măsuri pentru sprijinirea fermelor de
subzistenţă MAPDR Cap. 7
octombrie 2005 Agricultura
Proiect de Lege privind sprijinirea îmbunătăţirii calităţii produselor agroalimentare
Cap. 7
21. Cap. 7
Proiect de Lege privind sprijinirea dezvoltării sectoruluiserviciilor în mediul rural MAPDR Agricultura octombrie 2005
22. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, cu modificările ulterioare noiem 2005 MAPDR brie
20. MAPDR Agricultura octombrie 2005
23. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
MAPDR noiembrie 2005
24. Proiect de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea bursei lemnului MAPDR Cap. 7
Agricultura ianuarie 2006
25. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, republicată şi modificată, privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier naţional
MAPDR februarie 2006
26. Proiect de Lege privind crearea sistemului de sprijinire şi promovare a iniţiativelor comunităţilor rurale (Leader) MAPDR Cap. 7
Agricultura iunie 2006
27. Proiect de Lege privind dezvoltarea zonele periferice şi cu handicap natural MAPDR Cap. 7
Agricultura iunie 2006
28. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 107/1999 referitoare la împădurirea terenurilor degradate MAPDR septembrie 2006
29. Proiect de Lege privind dezvoltarea energiilor neconvenţionale MAPDR Cap. 7 Agricultura octombrie 2006
30. Proiect de Lege privind protecţia, ameliorarea şi utilizarea durabilă a resurselor de sol
MAPDR ASAS noiembrie 2006
23
Nr. Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ
31. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul si certificarea calităţ elor si a materialului săditor, precum si înregistrarea soiurilor de plante
d
ii, comercializarea seminţ MAPDR Cap. 7 Agricultura ecembrie 2006
32. Proiect de Lege privind modificarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic decem 2006 MAPDR b ier
33. Proiect de Lege privind reglementarea sistemului de cercetare însilvicultură
septembrie 2007 MAPDR
34. Proiect de Lege privind reglementarea modului de plată efectelor produse de pădure
a a MAPDR ugust 2008
24
VI.
Protecţia mediului şi gospodărirea apelor
crt. I Termen de
p n Guvern
Alte observaţii Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ niţiatori Capitolul de negociere rezentare î
1. Proiect de Lege privind Legii nr. 139/2000 privind activitatea demeteorologie Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 216/2004înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie MMGA prilie 2005
Proiect de Lege privind aprobarea cotelor de recolta la spde urs, lup si pisica sălbati� 2006 Proiect de Lege pentru constituirea Fondulgospodărirea deşeurilor radioactive si MEC iulie
MMGA aprilie 2005
2. privind a
3. eciile că pentru sezonul de vânătoare 2005 MMGA
MAPDR Cap. 22
Protecţia mediului mai 2005
4. ui pentru dezafectare 2005
5. Proiect de Lege pentru aprobarea Strategiei Naţionale in Domeniul Schimbărilor Climatice MMGA Cap. 22
Protecţia mediului septembrie 2005
6. Proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu
ANC GNM
Cap. 22 Protecţia mediului octombrie 2005
7. Proiect de Lege privind modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996
MEC MMGA octombrie 2005
8. Proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată MMGA Cap. 22
Protecţia mediului decembrie 2005
9. Proiect de Lege privind protecţia solului MAPDR MMGA
Cap. 7 Agricultura
Cap. 22 Protecţia mediului
decembrie 2005
10. Proiect de Lege pentru aprobarea Planului de Acţiune in domeniul schimbărilor climatice MMGA Cap. 22
Protecţia mediului decembrie 2005
11. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul de Mediu
MEC MMGA decembrie 2005
12. Proiect de Lege privind comercializarea permiselor de emisii de gaze cu efect de seră (transpunerea Directivei 2003/87/CE) MMGA Cap. 22
Protecţia mediului decembrie 2005
25
Nr. Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ
13. Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea si controlul integrat al poluării, aprobat
MMGA Cap. 22 Pr ui
ă prin Legea nr. 645/2002 otecţia mediul iunie 2006
Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobata prin Legea nr.
MMGA Cap. 22 ţia me
(transpunerea Directivei 2004/35/CE)
Cap. 22 cţia med
14. Proiect de Lege privind modificarea si completarea Ordonanţei
159/2000 privind regimul comercial al substanţelor care depreciază stratul de ozon
Protec diului iulie 2006
15. Proiect de lege privind reglementarea răspunderii pentru prevenirea si remedierea prejudiciului adus mediului MMGA Prote iului decembrie 2006
26
VII. Muncă, protecţie socială şi familie
Nr. crt. In ri
Termen de prezentare în Alte observaţii MĂSURA LEGISLATIVĂ iţiato Capitolul de
negociere Guvern MMSSF
MFP
2. Proiect de Lege privind ucenicia la locul de muncă
MMSSF
Educaţie, formare
profesională şi
martie 2005
Cap.18
tineret
3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legiiprotecţiei muncii nr. 9
0/1996
Libera circulaţie a
mMMSSF
Cap. 1
mărfurilorartie 2005
Proiect de lege privind
MMSSF MJ
Cap. 13 Politica socială şocuparea forţ
Proiect de Lege privind modificarea şi comnr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, cu modificările şi completările ulterioare ANC
6. Proiect de Lege privind transferul la bugetul de stat aindemnizaţiei pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani şi, respectiv, până la vârsta de 3
ani în cazul copilului cu 2005
handicap
MMSSF MFP aprilie
1. Proiect de Lege privind aplicarea unor măsuri de recalculare a tuturor pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 februarie 2005
4. modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 Codul Muncii i
ei de muncă
martie 2005
5. pletarea Legii MMSSF
Cap. 13 Politici sociale şi ocuparea forţei de
muncă
martie 2005
27
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Iniţiatori Alte observaţii
7. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 1regimul materiilor explozive, cu modificările
26/1995 privind şi completările
ulterioare
MMSSF MAI
MFP MJ
MEC Cap. 1
Libera circulaţie a mărfurilor
aprilie 2005
8. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
MMSSF mai 2005
pentru Ocuparea Forţei de Muncă MMSSF
Proiect de Lege privind îmbunătăţirea ca MMSSF MFP
MMSSF MAI MFP
ANFP 12. Proiect de Lege privind reglementarea modului de compensare
cu produse alimentare a tichetelor de călătorie rămase nefolosite de către pensionari la sfârşitul anului
MMSSF MFP iulie 2005
nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare MAI iulie 2005
14. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.70/2002 privind ad inistrarea unităţilor sanitare publice de interes jude
mţean şi local
MMSSF MS
MAI iulie 2005
76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
MMSSF
MMSSF
9. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale mai 2005
10. drului organizatoric şi funcţional al CNPAS mai 2005
11. Proiect de Lege privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici Reforma
administraţiei publice
iunie 2005
13. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii MMSSF
15. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. august 2005
16. Proiect de Lege privind încadrarea în condiţii speciale de muncă a unor activităţi august 2005
28
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 17. Proiect de lege privind persoanele cu handicap
MMSSF
Cap. 13 Politici sociale şi ocuparea forţei de
muncă
septembrie 2005
18.
MMSSF septembrie 2005 Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii patronatelor nr.356/2001
Cap. 13 Politici sociale şi ocuparea forţei de
muncă
generate de aplicarea legilor de restituire
pentru aplicarea
Criterii politice septembrie 2005
20. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială
MMSSF
Cap. 13 Politica socială şi ocuparea forţei de
m ă
octombrie 2005
unc21. iar la
constituirea familiei MMSSF octombrie 2005 Proiect de Lege privind acordarea unui sprijin financ
Muncii, republicată
Cap.13 Politici sociale
area forţemuncă
MMSSF Reforma inistraţ
19. Proiect de Lege privind prevenirea efectelor sociale negative MAI MFP
Autorit.
Legii nr.10/2001
22. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei MMSSF
ANC şi
ocup i de octombrie 2005
23. Proiect de Lege privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar în funcţie de calitatea şi performanţa activităţii MFP
MAI adm iei
Publice octombrie 2005
29
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 24. Proiect de Lege privind Statutul inspectorului de muncă
MMSSF ANC
Cap. 13 Politici sociale şi ocuparea forţei de
muncă
octombrie 2005
25. Proiect de lege privind constituirea Fondului de garantare a salariilor
MMSSF
Cap. 13 Politica socială şi ocuparea forţei de
muncă
n 5 oiembrie 200
26. Proiect de lege privind protecţia socială a salariaţilor în cazul transferului întreprinderilor
MMSSF o e
Cap. 13 Politica socială şi cuparea forţei d
muncă
noiembrie 2005
27. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice MMSSF de rie 2005 cemb
28. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizareaFondului naţional de solidaritate
MFP decembrie 2005 MMSSF
Cap. 13 Politica socială şi
area forţmuncă
Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legiisindicatelor nr.54/2003 MMSSF
Cap. 13 Politica socială şocuparea forţ
29. Proiect de lege privind securitatea şi sănătatea în muncă
MMSSF ocup ei de decembrie 2005
30. i
ei de muncă
decembrie 2005
30
Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt.
31. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social
Cap. 13 Po şi oc e d MMSSF litica socială
uparea forţei dmuncă
ecembrie 2005
32. Proiect de Lege privind organizarea Serviciului de voluntariat în România CPM
ANT
Cap.18 Educaţie, formare
profesională şi tineret
martie 2006
33.
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea OG nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare
MEdC MMSSF Cap.18
Educaţie, formare profesională şi
tineret
iunie 2006
34. Proiect de Lege privind pensionarea timpurie a producătorilor şi lucrătorilor agricoli
MMSSF MAPDR
Cap. 7 Agricultura iunie 2006
35. MMSSF MFP septem 2006 Proiect de Lege privind majorarea tuturor pensiilor, de stat şi
pentru agricultori, din sistemul public de pensii brie
Proiect de lege privind detaşarea salariaţilor în cadrul furnizării de servicii
MMSSF MEdC
Cap.18 Educaţie, formare
ofesională
36.
MMSSF
Cap. 13 Politica socială şi ocuparea forţei de
muncă
martie 2007
37. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor pr şi
tineret
decembrie 2007
31
VIII. Sănătate
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Ini ri
Termen de
Guvern Alte observaţii ţiato Capitolul de
negociere prezentare în
1. elor Libera circulaţie a
mărfurilor
Proiect de Lege privind regimul juridic al substanţstupefiante şi psihotrope
MAI MS
ANA
Cap. 1 iunie 2005
2. Proiect de Lege privind organizarea unităţilor medico
ANC Cap. 13 Politica socială şi
rea forţmuncă Cap. 1
Libera circulaţie a ărfurilo
5. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
Libera circulaţie a mărfurilor
de
emb
ie
2005
MS Cap. 1
c
r
- sociale MS septembrie 2005 3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii
nr.100/1998 privind asistenţa de sănătate publică Inspecţia Sanitară de
Stat ocupa ei de
noiembrie 2005
4. Proiect de Lege privind aprobarea Codului internaţional de marketing pentru substitutele de lapte matern MS
m r decembrie 2005
32
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
6. Proiect de Lege privind introducerea cardului european deasigurat
MS decembrie 2005
Cap. 2 Libera circulaţie a
persoanelor MS cembrie 20
MS
Cap. 13 Politica social
parea forţeimuncă
cembrie 20
10. Proiect de Lege privind asigurările private de sănătate
MS
Cap. 13 Politica socială şi ocuparea forţei de
muncă
decembrie 2005
11. Proiectul Legii farmaciei
MS
Cap. 3 Libera circulaţie a
serviciilor Cap. 2
Libera circulaţie a
martie 2006
persoanelor
MS rtie
7. Proiect de Lege privind răspunderea medicală (malpraxisul) de 05 8. Proiect de Lege privind organizarea asistenţei medicale MS decembrie 2005 9. Proiect de Lege privind asigurările sociale de sănătate
ă şi ocu de de 05
12. Proiect de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale private ma 2006
13. Proiect de Lege privind stimularea personalului de specialitate medico-sanitar care îşi desfăşoară activitatea în localităţi cu acoperire deficitară
MS iunie 2006
33
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 14. Proiect de Lege privind înfiinţarea reţelei de bănci de ţesuturi şi
celule in România
MS
Cap. 1 ţie a
ă şi iunie 2006
Libera circulamărfurilor Cap. 13
Politica socialocuparea forţei de
muncă
MS Criterii economice iunie 2006
Cap. 13 Politica socială şi ocuparea forţ
15. Proiect de Lege privind privatizarea unor unităţi sanitare
16. Proiect de Lege privind bioetica în activitatea medicală
MS ei de muncă
septembrie 2006
17. Proiect de Lege privind fortificarea făinii cu micronutrienţi
MS Cap. 1
Libera circulaţie a mărfurilor
noiembrie 2006
34
Nr. TIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LEGISLA
18. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi moaşă, precum ionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi a Moaşelor din România
MEdC Cap.2 Li ie a d şi organizarea şi funcţ MS bera circulaţ
persoanelor ecembrie 2006
19. Proiect de Lege privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru securitatea ţesuturilor şi celulelor utilizate terapeutic în România
MS
Politica socială şi ocuparea forţei de
m ă
decembrie 2006
Cap. 1 Libera circulaţie a
mărfurilor Cap. 13
unc
35
IX. Justiţie. Politici anticorupţie
Nr. crt. Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii MĂSURA LEGISLATIVĂ
Proiect de Lege privind reglementarea salarizării şi a altor drepturi ale magistraţilor Cap. 24
2. interpreţilor şi
traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, de ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata
instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare
MJ
Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerial MJ
Cap. 24
prevenirea şi combaterea spălării banilor MJ
CPM
i ianuarie 2005
Proiecte de Legi cu privire la reglementarea conflictului deinterese, declaraţiilor de avere şi incompatibilităţilor (adoptarea celor mai bune practici europene)
Cap. 24
interne Proiect de Lege privind unjudiciare potrivit Deciziei CEDO în cauza Notar împotriva României
MJ MFP Criterii politice
Proiect MJ MAPDR
1.
MJ Justiţie şi afaceri interne
ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
3. ă în sensul înlăturării imunităţii
foştilor miniştrii Justiţie şi afaceri
interne ianuarie 2005
4. Proiect de Lege privind modificarea Legii 656/2002 privind MAI
ONPCSB
Cap. 24 Justiţie ş afaceri
interne
5. MJ Justiţie şi afaceri ianuarie 2005
6. ele măsuri pentru eliminarea taxelor ianuarie 2005
7. de Lege privind accelerarea proceselor de fond funciar februarie 2005
36
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
8. Proiect de Lege privind scutirea de la plată a taxelor aferente actelor notariale încheiate de birourile notariale înfiinţate în mediul rural, privind autentificarea actelor juridice între vii,
i forestieră, situate în
MJ MAPDR martie 2005 translative ale dreptului de proprietate şi alte drepturi reale,
inclusiv autentificarea actelor de lotizare � parcelar, ce au ca obiect terenurile cu destinaţie agricolă şextravilanul localităţilor
9. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor MAPDR
Cap. 4 Libera circulaţie a
capitalurilormartie 2005
10. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 501/2002 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în sensul accelerării procesului de retrocedare
MAI MFP
Autorit. pentru
aplicarea Legii
nr.10/2001.
Criterii politice martie 2005
11. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici dinAdministraţia Naţională a Penitenciarelor
martie 2005 MJ
MJ
MJ
MAI MAPDR
ARIS MJ
12. Proiect de Lege privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciarelor martie 2005
13. Proiect de Lege privind măsuri privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale funcţionarilor publici din administraţia penitenciară
martie 2005
14. Proiect de Lege privind modul de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi
Cap. 4 Libera circulaţie a
capitalului martie 2005
37
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 15. Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
martie 2005 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legiinr.303/2004 privind organizarea judiciară MJ
MJ Cap. 24
martie 2005
nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii MJ iţie şi afainterne
Proiect de Lege privind regimul de stabilire a despăgubirilor băneşti aferente imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 � 22 decembrie 1989
MAI MFP
Autorit. pentru
aplicarea Legii
nr.10/2001
Criterii politice
19. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
MJ MAI MFP
MAPDR MEC
Autorit. pentru
aplicarea Legii
nr.10/2001 CPM
Criterii politice iunie 2005
AVAS
16. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind statutul magistraţilor Justiţie şi afaceri
interne
17. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii Cap. 24 Just ceri martie 2005
18.
martie 2005
38
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 20. Proiect de Lege privind utilizarea titlurilor de valoare nominală
(diversificarea sferei de utilizare).
iunie 2005
MAI MFP
Autorit. pentru
aplicarea Legii
nr.10/2001 Proiect de Lege pentru modificarea legislaţ
efective a acestuia) MJ
Cap. 24
interne
iunie 2005
22. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
MJ ANC ANV
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne
iunie 2005
23. Proiect de Lege pentru modificarea Codului Penal MJ MAE iunie 2005
24. iunie 2005 Proiect de Lege privind statutul personalului din cadrul serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor
MJ Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
25. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare
MJ
MAE
MAI MFP iunie 2005
26. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, cu modificările şi completările ulterioare
MJ MAI iunie 2005
MFP
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, adoptată cu modificări si completări prin Legea nr. 48/2002, cu modificările
21. iei privind Parchetul Naţional Anticorupţie (în scopul asigurării independenţei Justiţie şi afaceri
27.
şi completările ulterioare
MJ Criterii politice iunie 2005
39
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 28. Proiect de Lege privind acordarea despăgubirilor băneşti pentru
imobilele ce nu pot fi restituite în natură MAPDR iunie2005 MFP
MJ Criterii politice
29. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar MAI
Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
MAI
MEC SGG
2005
31. Proiect de lege privind statutul Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie a Ministerului Justiţiei MJ Just ceri august 2005
Cap. 24 iţie şi afainterne
Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic
Cap. 2 Libera circula
33. Proiect de Lege privind introducerea mecanismelor desoluţionare alternativă a litigiilor
MJ
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne decembrie 2005
34. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale în sensul restrângerii imunităţii notarilor
MJ decembrie 2005
35. Proiecte de Legi privind modificarea procedurii penale pentru a asigura cercetarea şi judecarea cauzelor de corupţie cu celeritate, în mod transparent şi pentru a garanta aplicarea unor sancţiuni care să producă un efect descurajator, precum şi adoptarea unor principii directoare care să permită judecătorului în cazurile de mare corupţie libertatea deplină de apreciere a probelor şi determinare a severităţii pedepsei.
MJ Justi i afaceri interne
decembrie 2005 Cap. 24 ţie ş
iulie 2005
30. MFP iunie - august
32. MJ ţie a
persoanelor septembrie 2005
40
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 36. ru
eniul MJ Cap. 24 Justi decembrie 2005
Proiect de Lege privind reglementarea unor măsuri pentreducerea numărului de instituţii cu atribuţii în domprevenirii şi descoperirii faptelor de mare corupţie MAI ţie şi afaceri
interne Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală MAI
Cap. 24
interne 38. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.678/2001 privind
combaterea traficului de fiinţe umane MJ Cap. 24 Justiţie şi afaceri decembrie 2005 MAI interne
Proiect de Lege privind modificarea prevederilor legislative referitoare la asistenţa judiciară gratuită (în sensul stabilirii unor criterii obiective pentru acordarea acesteia şi realizarea unui mai bun acces la justiţie şi extinderea sistemului de asistenţă juridică şi din oficiu)
MJ Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
cembrie 200
40. Proiect de Lege privind reglementarea garanţiilor procedurale (pentru implementarea art.52 alin.(3) din Constituţia republicată, care instituie răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă)
MJ Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
decembrie 2005
41. Proiect de Lege privind statutul asistenţilor judiciari(magistraţilor consultanţi)
05 MJ
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne decemb ie 20r
42. Cap. 24 Justiţie ş afaceri de 05
Reglementarea unor proceduri transparente de numire a managerilor de instanţă (procedura disciplinară care să cuprindă garanţii procesuale adecvate)
MJ iinterne
cembrie 20
43. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legnr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Cur
ii ţii
MJ decembrie 2005 Constituţionale, republicată (în sensul reglementării posibilităţiijustiţiabililor de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor (art.146 lit. l) din Constituţia republicată))
37. MJ Justiţie şi afaceri decembrie 2005
39.
de 5
41
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 44. Proiect de Lege privind armonizarea legislaţiei român
prevederile Convenţiei ONU împotriva corupţiei de la eşti cu
MERIDA, ratificată prin Legea nr. 365/2004 - Confiscarea de 5
extinsă.
MJ Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
cembrie 200
45. Proiect de Lege privind unele măsuri pentru evitarea duratei excesive a procedurilor judiciare
MAE de 05 MJ cembrie 20
partidelor politice nr.14/2003, cu modificările şi coulterioare, precum şi a Legii 43/2003 privind finan ianuarie 2006
47. completarea Legii şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Justiţie ş afaceri
Proiect de Lege pentru modificarea şi nr.294/2004 privind executarea pedepselor MJ
Cap. 24 i
interne martie 2006
48. rea concesionării ţii funciare către
sisteme profesionale de tip liberal (care să funcţioneze autonom, sub autoritatea Ministerului Justiţiei)
MAI Justiţie şi afaceri interne
martie 2006
Proiect de Lege privind reglementaactivităţilor registrului comerţului şi căr MJ Cap. 24
46. Proiecte de Lege pentru modificarea şi completarea Legii mpletările
ţarea activităţii partidelor politice si a campaniilor electorale
MJ
49. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (în sensul trecerii integrale şi efective a poliţiei judiciare în structura Ministerului Public şi sub autoritatea Ministerului Justiţiei)
MJ MAI
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne
iunie 2006
50. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare
CPM CNCAN iunie 2006
51. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
MJ MAI
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne
iunie 2006
52. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002
MCC iunie 2006
42
Nr. Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori
53. Proiect de Lege privind noul Cod de procedură civilă MJ
Cap. 24 Ju i stiţie şi afacer
interne martie 2007
insolvenţei MJ Dreptul t
comerciale
iunie 2007
Proiect de Lege privind noul Cod de procedură penală MJ
Cap. 24 ţie ş iunie 2007
Proiect de Lege privind noul Cod comercial cembrie 200
57. Proiect de Lege privind activităţile de lobby MJ ianuarie 2008
54. Proiect de Lege privind modificarea legislaţiei în materia Cap. 5
socie ăţilor
55. Justi i afaceri
interne
56. MJ
de 7
43
X. Apărare naţio i siguranţă na
crt. In ri Termen de
p n Guvern
Alte observaţii
nală, ordine publică ş ţională
Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ iţiato Capitolul de negociere rezentare î
1. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor MAI f ebruarie 2005
spaţiale a României ANCPI
Cap.24 ţie şi afaInterne
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea OrdonanţGuvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea spersoanelor
MAI aprilie 2005
4. Proiect de lege privind modificarea si completarea art. 17 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor
MEC MAI 2005 iunie
5. Proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale Proiect de lege privind Statutul personalului profesionist din serviciile publice pentru situaţii de urgenţă
7. Proiect de Lege privind apărarea împotriva incendiilor Proiect de Lege privind modificarea anexei nr.3 la Ordonanţa de urgenţă nr.175/1999 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Organizarea Centrului Regional pentru PrevenCombaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI)
9. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare (cauza Rotaru împotriva României)
MJ iunie 2005
2. Proiect de Lege privind asigurarea infrastructurii de date MAI Justi ceri martie 2005
3. ei
erviciilor publice comunitare de evidenţă a
MAN iunie 2005
6. MAI iunie 2005
MAI iunie 2005
8.
irea şi MAI iunie 2005
44
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
10. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
MAI Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
iulie 2005
11. Proiect de Lege privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români MAI
Cap.24 Justiţie ş afaceri i
Interne august 2005
12. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România MAI
Cap.24 Justiţie şi afaceri
Interne sep 05 tembrie 20
13. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.481/2004 privind protecţia civilă
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
MAI interne
tembrie 20
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legiinr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordinepublică şdrepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
MAI
Proiect de Lege privind salarizarea şi alte drepturi alepersonalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţiodrepturi salariale personalului civil din acest
MAN noiembrie
17. Proiect de Lege privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor MAN decemb ie 2005 profesionişti
r
Proiect de Lege privind îndeplinirea îndatbrie
MAI septembrie 2005
14. Cap. 24 Justiţie şi afaceri sep 05
15.
i siguranţă naţională, precum şi acordarea unor
octombrie 2005
16.
nală, precum şi acordarea unor e instituţii
2005
18. oririlor militare ale cetăţenilor României în armată şi la profesionalizarea graduală a acesteia
MAN decem 2005
19. Proiect de Lege privind completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat MAN decembrie 2005
45
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 20. Proiect de Lege privind m
libeodificarea Legii nr. 309/2004 privind
lme
MAI Cap.2
Libera circulaţie a persoanelor
decembrie 2005 ra circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor state or mbre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. iect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional Ma agement al Situaţiilor de Urgenţă
MAI martie 2006
iec de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei ului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România 23. Proiecte de Lege privind modificarea Legii siguranţei naţionale
nr.51/1991, a Legii nr.1/1998 privind organizarea şi
ân de
MJ
SIE
funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului RomInformaţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare
MAN MAI SRI
SPP STS
iunie 2006
24. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice MAI septembrie 2006
Proiect de Lege privind organizarea şi funcţio MAI
21. Prode de n
22. Pro tGuvern MAI
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne iunie 2006
25. narea bazelor de date biometrice ale persoanelor.
noiembrie 2006
26. Proiect de Lege privind organizarea armatei MAN decembrie 2006
27. Proiect de Lege privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război MAN
decembrie 2006
46
Nr. LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA
28. Proiecte de Lege privind: - purtarea şi folosirea armelor letale pentru pază şi
apărare; - procurarea, deţinerea, înstrăinarea şi folosirea armelor
lor de foc şi muniţiilor de
ionate în condiţiile legii pe teritoriul României
MAN de 6
letale şi a armelor neletale; - regimul juridic al arme
serviciu, deţinute de membrii forţelor armate străine, staţ
cembrie 200
29. Proiect de Lege privind Statutul cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale MAN iunie 2007
importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare ANCEX MAE
Cap. 27 ă extern
de securitate
31. urarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine septembrie 2007
Proiect de Lege privind măsuri privind intrarea, staţionarea, desfăşpe teritoriul României
MAN
Proiect de Lege privind implementarea Protocolului ONU împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii
ANC Cap. 27
ecuritateomună
30. Proiect de Lege privind regimul de control al exporturilor, ANC Politic ă şi
comună
iunie 2007
32.
ANCEX MAE
Politică externă şi de s
c
decembrie 2007
47
XI.
Educaţie şi ce
crt. I i Termen de
Alte observaţii
rcetare
Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ niţiator Capitolul de negociere prezentare în
Guvern Proiect de Leorganizarea studiilor universitare
Proiect de Lege privind sînvăţământ Proiect de lege pentru196/1999 privind evaluarea şi acreditarea învăţământului preuniversitar MEdC
Cap.18
octombrie 2005
1. ge privind modificarea Legii nr.288/2004 privind MEdC martie 2005
2. alarizarea personalului din sistemul de MEdC mai 2005
3. modificarea şi completarea Legii nr. Educaţie, formare
profesională şi tineret
4. Proiect de lege privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea învăţământului confesional
MEdC MCC noiembrie 2005
5. Proiect de lege pentru asigurarea calităţii în educaţie şi formare profesională MEdC decembrie 2005
6. Proiect de lege privind derularea veniturilor extrabugetare prin bănci comerciale de către instituţiile de învăţământ superior de stat
MEdC decembrie 2005
7. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, modificată şi completată MEdC
Cap.18 Educaţie, formare
profesională şi tineret
februarie 2006
8. Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 MEdC
Cap.18 Educaţie, formare
profesională şi tineret
februarie 2006
9. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 154/2004 privind bursa specială �Guvernul României� MEdC octombrie 2006
48
Nr. URA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂS
10. Proiect de lege privind stimularea agenţilor economici pentru a investi în cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea economică, precum ş şi intersectorial
MEdC Cap.17 o i pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat MEC
MFP Ştiinţă şi Cercetare
ctombrie 2006
11. Proiect de lege privind înfiinţarea entităţii competente să gestioneze fondul de risc MEdC octombrie 2006
12. Proiect de lege privind sistemul de burse şi credite de studii pentru elevi şi studenţi MEdC februarie 2007
Proiect de lege privind modificarea 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor
13. şi completarea Legii nr. MEdC octombrie 2007
49
XII
. Cultură şi culte
crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ In i Termen de
Alte observaţii Nr. iţiator Capitolul de negociere prezentare în
Guvern
311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completăr
MCC artie
3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţmobil cu modificările ş
ional i completările ulterioare
Liber ţie a MCC Cap. 1 a circula
mărfurilor mai 2005
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice Proiect de Lege privind cinematografia MCC mai 2005
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare
7. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, cu modificările şi completările ulterioare
MCC iulie 2005
Proiect de Lege privind măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural industrial
9. Proiect de Lege privind monumentele de for public MCC iulie 2005
10. ţarea, organizarea şi funcţionarea
Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare
MAE 2005
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.356/2002 privind înfiin MCC septembrie
1. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. MCC martie 2005
2.
ile ulterioare m 2005
4. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. MCC mai 2005
5. 6.
MCC iunie 2005
8. MCC iulie 2005
50
Nr. Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ
11. Proiect de Lege privind libertatea religioasă Criterii politice
MCC Cap. 20 Cultura şi
audiovizual
noiembrie 2005
12. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2001
no brie 2005 MCC iem
13. de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare
MCC
ORDA noiembrie 2006
Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile ANC
Cap. 5 Dreptul
societăţilor comerciale
februarie 2005
14.
e de dezvoltare sectoriale iniţiate de Ministerul Culturii şi Cultelor, aprobată prin Legea nr. 293/2001
2006
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor program MCC iunie
15. ral imaterial MCC Proiect de Lege privind protejarea patrimoniului cultu iulie 2006
17. /2002, modificată şi completată prin legea
nr. 593/2004 2006
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334 MCC noiembrie
18. intelor culturale MCC Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 292/2003 privind
organizarea şi funcţionarea aşezăm februarie 2007
Cap. 20 Cultură şi
16. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 186/2003 privind promovarea culturii scrise MCC septembrie 2006
19. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului MCTI
audiovizual septembrie 2007
51
XII
I. Comunicaţi aţiei
crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Termen de
prezentare în Alte observaţii
i şi tehnologia inform
Nr. Capitolul de negociere Guvern Cap. 19
elecomunicaţii tehnologia
MCTI
Cap. 19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
iulie 2005
3. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale
Cap. 19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
MCTI CPM
ANRC
august 2005
4. Proiect de Lege privind arhivarea electronică a documentelor
MCTI
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
sep 05 tembrie 20
5. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic MCTI Lib e a septembrie 2005
Cap.3 era circulaţiserviciilor
Cap.19 elecomunicaţii tehnologia
ormaţ
1. Proiect de Lege privind aprobarea participării României la programul IDABC
MCTI T i ş informaţiei
iunie 2005
2. Proiect de Lege privind stimularea industriei de tehnologia informaţiei
6. Proiect de Lege privind elaborarea Tabelului Naţional de Atribuire a Benzilor de Frecvenţă MCTI T i
ş inf iei
decembrie 2005
52
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 7. Proiect de Lege privind finalizarea privatizării S.C. Romtelcom
S.A.
MCTI
Criterii economice
Cap. 19 elecomunicaţT ii ş
5
i tehnologia informaţiei
decemb ie 200r
Proiecte de Legi privind autorităţile în sectorul TIC Cap. 19
le acomunicşi tehnologia informaţiei
Proiect de Lege privind Sistemul Informatic Integrat
MJ
publice (transpunerea Directivei 2003/98/EC) Cap. 19
le acomunicşi tehnologia informaţiei
Proiect de Lege privind privatizarea S.N. Radiocom
MCTI
Criterii e e conomic
Cap. 19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
septembrie 2006
8.
MCTI Te ţii martie 2006
9. MCTI SIE SRI
iunie 2006
10. Proiect de Lege privind refolosirea informaţiilor din instituţiile
MCTI Te ţii iulie 2006
11. unicaţii S.A.
12. Proiect de Lege privind privatizarea C.N. Poşta Română S.A.
MCTI
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
septembrie 2006
53
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 13. Proiect de Lege pentru accesul la ser
(broadband) la nivel naţional viciile de bandă largă
MCTI august 2008
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
Cap.19
14. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor MCTI septembrie 2008
15. Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi la interconectarea acestora MCTI
Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
septembrie 2008
16. Proiect de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale MCTI
Cap. 19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
septembrie 2008
17. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice MCTI
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
octombrie 2008
18. Pachet de Legi privind implementarea proiectului �Economia bazată pe cunoaştere� MCTI
Cap.19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
octombrie 2008
*se va eşalona pe mai mulţi ani
54
Nr. GISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂSURA LE
19. Proiect de Lege privind dematerializarea
MCTI MFP
Cap.19 T i
Cap.3 Libera circulaţie a
octom
*se va eşalona pe mai
elecomunicaţişi tehnologia informaţiei
serviciilor
brie 2008 mulţi ani
55
XI
V. Administra
crt. In ri Termen de
p Guvern
Alte observaţii
ţie publică
Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ iţiato Capitolul de negociere rezentare în
1. Proiect de Lege privind transmiterea cu plată a unor imobile din domeniul privat al statului şi administrarea AVAS în domeniul
CPM AVAS ianuarie 2005
În temeiul Legii nr.602/2004 de abilitarea a Guvernului de a emite ordonan e
privat a Municipiului Bucureşti şi administrarea ConsiliuluiGeneral al Municipiului Bucureşti.
ţProiect de
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului si a publicităţii imobiliare, şi completările ulterioare
MAI
Proiect de Lege privi ANC martie 2005
5. Proiect de lege privind gospodărirea comunală MAI administraţiei ANRSC
Reforma
publice aprilie 2005
6. Proiect de Lege pentru revizuirea Legii nr. 634/2002 privind entare cu apă
Reforma administraţiei organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alim
şi canalizare. MAI
publice aprilie 2005
7. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.139/2002 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor. MAI
Reforma administraţiei
publice aprilie 2005
8. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.475/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public. MAI
Reforma administraţiei
publice aprilie 2005
2. Lege privind înfiinţarea de noi comune şi pentru declararea ca oraşe a unor comune. MAI
permanent, în funcţie de solicitări
3. cu modificările MAPDR februarie 2005
4. nd statutul comisarului Gărzii Financiare
56
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
9. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.284/2002 privind serviciile regulate de transport public local de călători MAI
Reforma adm iei aprilie 2005 inistraţ
publice Proiect de Lege privind statutul personalului cu atribuţii de control
11. Proiect de Lege pentru energia termică şi revizuirea Ordonanţei Guvernului nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionareaserviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă
ad ei
centralizat.
MAI MEC
Cap.14 Energie Reforma ministraţipublice
iunie 2005
Proiect de Lege privind abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici
MAI Reforma
publice Proiect de Lege privind statutul persoanelor care desfăşoară activităţi de cadastru MAI Cap.24
ţie ş
14. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public
MAI iunie 2005
15. Proiect de Lege privind arhivele naţionale MAI MCC iunie 2005
MAI ANFP
Reforma administraţiei
publice
august 2005
17. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. (Legea descentralizării privind responsabilităţile locale).
MAI august 2005
Reforma administraţiei
publice
MAI Reforma administraţiei
publice
10. ANC mai 2005
12.
ANFP administraţiei iunie 2005
13.
A.N.C.P.I. Justi i afaceri Interne
iunie 2005
16. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici noiembrie 2008
18. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea �Legii privind instituţia prefectului� nr. 340/2004. S.G.G. septembrie 2005
57
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 19. Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 3/2003 pentru
aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.71/2002 privind administrarea domeniului public şi privat de interes local
MAI ANRSC
Reforma administraţiei
publice decembrie 2005
20. Proiect de Lege privind statutul juridic şi administraţia publică a municipiului Bucureşti. MAI
Proiect de Lege privind insolvabilitatea unitteritoriale.
MAI MFP
Cap.10 Impozitare
22. Proiect de Lege privind crearea unui Fond de garantare a investiţiilor în infrastructura locală pentru autorităţile administraţiei publice locale.
MAI MFP
Cap.10 Impozitare decem 2005 brie
23. Proiect de Lege privind modificarea legislaţiei privind piaţa obligaţiunilor municipale prin garantarea parţială a creditului şi garantarea riscului în cadrul PAL II (Programming Adaptable Loan)
MAI MFP
Cap.10 Impozitare decem 2005 brie
24. Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.265/2000 privind desfiinţarea unilaterală a regimului de vize pentru cetăţenii aparţinând statelor membre ale Uniunii Europene
MAI MAE
Cap. 24 ustiţie şi afacer
interne J i de 05 cembrie 20
25. Proiect de Lege privind statutul juridic al regiunilor de dezvoltare MAI
MIE
Cap. 21 Politica regională şi
decembrie 2005 coordonarea instrumentelor
structurale 26. Proiect de Lege privind procedura de alegere a membrilor în
consiliile regionale MAI MIE
Cap. 21 Politica regională şi
instrumentelor structurale
coordonarea decembrie 2005
decembrie 2005
21. ăţilor administrativ- decembrie 2005
58
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 27. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.
90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice
decembrie 2005 SGG MAI
juridică în administr SGG MAI
Reforma
publice 29. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public SGG
MAI MJ Criterii politice martie 2006
28. Proiect de Lege pentru organizarea activităţii de consultanţă aţia publică administraţiei decembrie 2005
30. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
MAI MJ
SGG
Reforma administraţiei
publice
martie 2006
31. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate
MAI MJ
Cap. 27 PESC
ianuarie 2005 martie 2006
32. Proiect de Lege privind reglementări pentru crearea şi funcţionarea sistemului naţional de pregătire a funcţionarilor publici
MAI Reforma
administraţiei publice
iunie 2006
33. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici MAI
ANFP
Reforma administraţiei
publice septembrie 2006
34. Proiect de Lege privind Codul privind managementul serviciului civil/funcţiei publice MAI
ANFP
Reforma administraţiei
publice decembrie 2006
35. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a AVAB prin comasarea prin absorbţie a APAPS
CPM AVAS
decembrie 2006
59
Nr. URA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii crt. MĂS
36. Proiect de Lege privind modificarea Legii alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004.
MAI MJ
Electorală Permanentă.
Autoritatea Reforma
administraţiei publice
decembrie 2006
Codul administrativ MAI cembrie 200 Codul de procedură adm MAI
37. de 7 38. inistrativă decembrie 2007
60
XV. Tineret şi Sport
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
1. Proiect de lege privind modificarea Legii nr. 193/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1998 privind creditele bancare pentru studenţi
Cap.18 E
tineret
CPM ANTineret
ducaţie, formareprofesională şi martie 2005
2. Proiect de lege privind sistemul de burse şi a altor forme de sprijin social, de la bugetul de stat, pentru studenţii şi cursanţii români din învăţământul superior de stat, cursuri de zi
Cap.18 Educaţie, formare martie 2005 CPM
ANTineret profesională şi tineret
CPM
3. Proiect de Lege privind acordarea de facilităţi de cazare prin extinderea ofertei de cazare a studenţilor prin aplicarea sistemului de cazare în sectorul privat de închiriere ANTineret
Cap.18 Educaţie, formare
profesională şi tineret
martie 2005
4. Proiect de Lege privind finanţarea Caselor de Cultură ale Studenţilor CPM
ANTineret
Cap.18 Educaţie, formare
profesională şi tineret
martie 2005
5. Proiect de lege privind constituirea Fondului pentru dezvoltarea sportului
CPM ANS mai 2005
6. Proiect de lege privind modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, modificată şi completată.
MEdC CPM ANS
iunie 2005
7. Proiect de lege privind Statutul sportivului profesionist CPM ANS iulie 2005
61
XVI. Relaţii interetnice. Relaţii cu românii de pretutindeni
.
.
Nrcrt MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
1. Proiect de Lege privind statutul minorităţilor naţionale din România
SGG CPM martie 2005 DRI
Criterii politice
Proiect de lege privind modificarea Lege nr. 150/1998 privind acordarea de sprijin comunităţilor româneşti de pretutindeni
CPM
omânii dpreturindeni
2. Centrul
�Eudoxiu Hurmuzachi�
pentru R e
Criterii politice decembrie 2005
62
XVII. Relaţii externe
crt. Iniţiatori Termen de
prezentare în Alte observaţii Nr. MĂSURA LEGISLATIVĂ Capitolul de negociere Guvern
Proiect de Lege privind aprobarea Memorandumului deînţelegere îparticiparea României la Cadrul general pentru finanţarea acţiunilor comunitare de sprijin al politicii de protecţia consumatorilor în perioada 2004-2007
ANPC
Cap.23
ă
Proiect de Lege privind ratificarea Scrisorii de acord dintre România Dezvoltare, acţionând in calitate de administrator al fondurilor oferite de Japonia prin intermediul Programului de acordare de asistenta financiara nerambursabilă pentru iniţiativa cu privire la modificările climatice, cu privire la acordarea unei asistente financiare nerambursabile in valoare de 603.570 dolari SUA,vederea finanţării pregătirii Proiectului pentru o agricultura durabila si crearea de perdele forestiere in Bucureşti, la 26 noiembrie 2004
MFP MAPDR
MAE februarie
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România si Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare, privind finanţarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în agricultură
MFP MAPDR
MAE
Proiect de Lege privind ratificarea acordului de compensare între România si BIRD in cadrul unei garanţii parţiale de risc acordata pentru proiectul privind privatizarea companiilor de distribuţie a energiei electrice �Electrica Banat� si �Electrica Dobrogea�
MFP
MAE MJ
1. ntre Comunitatea Europeană şi România privind CPM Protecţia
consumatorilor şi a săn tăţii
februarie 2005
2. si Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si
in
România, semnata la
MJ
2005
3.
MJ
februarie 2005
4. MEC martie 2005
63
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 5. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.
80/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a Protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg, la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978
MJ Cap. 24
Justiţie şi afaceri interne
martie 2005
6. Proiect de Lege privind ratificarea acordului de împrumut dintre România si Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie si Dezvoltare, in valoare de 65,1 mil. EUR destinat finanţării
MSF MAE
martie 2005 proiectului privind reforma sectorului sanitarfaza a II-a
MFP
MJ
Proiect de Lege privind ratificarea Addendumului la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldovareferitor la împrumutul pe termen lung în valoare de 20 lei, semnat la 01.09.1993, modificat prin Addendumurile semnate la Bucureşti la 17.06.2000, 27.07.2002 şi 25.11.2004
MFP
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului de cooperare tehnică cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii MS prilie 2005
Proiect de Lege privind ratificarea acordului de garanţie între România si BIRD in legătură cu împrumutul acordat S.C.Hidroelectrica SA privind finan�Retehnologizarea echipamentelor de la centrala Lotru-Ciunget� Proiecte de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut cu Banca Mondială si a Acordului de împrumut cu BEI MS mai 2005
Proiecte de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca InternaDezvoltare în valoare de 120 milioane USD destinat proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regen
MEComMAE FRDS
mai 2005
7.
miliarde MAE MJ
martie 2005
8. a
9.
ţarea proiectului
MFP MEC MAE MJ
mai 2005
10.
11. ţională pentru reconstrucţie şi
erarea mediului socio-economic
MFP
64
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 12. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut între
România şi Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională privind finanţarea proiectului destinat combaterii poluării pentru SC Complexul Energetic Turceni SA
MFP MEC iunie 2005 MAE MJ
Proiect de lege pentru ratificarea Protocolului la Convenţia Aarhus privind registrele poluanţilor eliberaţi si transferaţi in mediu
14. Proiect de Le Guvernul României şi an privind cooperarea în cerii ilegale, traficului şi co psihotrope şi precursori, s ti
MAI MAE iunie 2005
ge pentru ratificarea Acordului întreGuvernul Republicii Islamice Pakist domeniul luptei împotriva produnsumului ilicit de stupefiante, substanţe emnat la data de 14.04.2004, la Bucureş
ge pentru ratificarea Acordului îni Guvernul Regatului Suediei privind cooperarea în
riminalităţii organizate, a traficubstanţe psihotrope şi pr
umane, terorismului şi altor infracţiuni grave, semnat la Bucureşti, la data de 10 mai 2004
Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Childomeniul prevenirii şi combaterii consumului ilegal şi atraficului ilicit de stupefdata de 11.10.2004, la Bucureşti.
MAE iunie 2005
Proiect de Lege privind ratificarea Convenţiei între România şi Republica Ungară prin controlul traficului rutier şi feroviar
MAI MAE iunie 2005
13. MMGA Cap. 22
Protecţia mediului iunie 2005
15. Proiect de Le tre Guvernul României şcombaterea c lui ilicit de stupefiante, su ecursori, traficului de fiinţe
MAI MAE iunie 2005
16.
e privind cooperarea în
iante şi substanţe psihotrope, semnat la
MAI
17.
65
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern
66
18. Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului privindcombaterea terorismului, adiţional la Acordul de cooperare între Guvernele Statelor participante la Cooperarea Economică la
iunie 2005 Marea Neagră privind combaterea criminalităţii, în special în formele ei organizate (Acordul CEMN), semnat la data de 3 decembrie 2004, la Atena
MAI MAE
19. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM) şi Statele care nu
schimbului de informaţii în timp
MAI Cap. 14 iunie 2005 sunt membre în Uniunea Europeană privind participarea acestora din urmă la reglementarea
util în cazul unei urgenţe radiologice (ECURIE)
MAE Energie
20. Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.152/1999 pentru ratificarea Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996,
2005 CPM CNCAN iunie
21. Proiect de Lege privind regimul juridic al sancţiunilor internaţionale MAE Cap. 27
PESC iunie 2005
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului pentru protecţia reciprocă a secretului invenţiilor din domeniul apărării, adoptat la Paris, la 21.09.1960 şi a Acordului privind comunicarea, în scopuri de apărare, a informaţiilor tehnice, adoptat la Bruxelles, la 19.10.1970
Proiect de Lege pentru aderarea României la Acordul privind cooperarea în dom
22.
MAN MAE iunie 2005
23. eniul informaţiilor atomice, semnat la Paris, la
18 iunie 1964
MAN MAE iunie 2005
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 24. Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi
Regatul Spaniei privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto ale cetăţenilor români, în scopul preschimbării
MAI iunie 2005 MAE
Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Marele Ducat de Luxemburg privind securitatea socială, semnat la Bucureşti, la 18 noiembrie 2004
Cap. 2
cu produse agricole transformate
Cap. 26 În funcţie de finalizarea procedurii interne com
27. Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul European privind adaptarea comerţului cu produse MEC-DCE Relaţii externe iunie 2005
nitare agricole de bază, având in vedere aderarea la UE a celor zece noi state membre
Cap. 26 În funcţie de finalizarea procedurii interne comu
Proiect de Lege privind acceptarea Amendamentului adoptat la Beijing al Protocolului de la Montreal
MMGA MAE
Cap. 22 29. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului de Împrumut (al
doilea împrumut de ajustare programatică - PAL 2) dintre septembrie 2005 România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
MFP MAE MJ
Proiect de Lege pentru amendarea Protocolului privind regulile de origine si extinderea pe baza de reciprocitate a concesiilor cu produse agricole in cadrul acordului de comerţ liber dintre M
România si statul Israel
EC DC- Cap. 26 septembrie 2005
Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul European privind acordarea de concesii reciproce in domeniul vinurilor si recunoaşterea mutuala, protecţia si controlul denum MEC-DCE
25. MMSSF MS
MAE Libera circulaţie a
persoanelor iunie 2005
26. Proiect de Lege privind adoptarea Deciziei Consiliului de Asociere România � UE referitoare la amendarea Protocolul 3 al Acordului European in scopul îmbunătăţirii comerţului bilateral MEC-DCE Relaţii externe iunie 2005
unitare
28. Protecţia mediului septembrie 2005
30.
E Relaţii externe
În funcţie de finalizarea negocierilor bilaterale
31.
irilor vinurilor, băuturilor spirtoase si vinurilor aromatizate
Cap. 26 Relaţii externe septembrie 2005
În funcţie de finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană şi procedurii interne comunitare
67
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 32. Proiect de Lege pentru amendarea Protocolului nr. 4, anexa la
Acordul European, privind definirea noţiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa (in vederea introducerii cumulului de origine pan-euro-mediteranean)
MEC-DCE Cap. 26 Relaţii externe
În funcţie de
interne comunitare septembrie 2005 finalizarea procedurii
33. Proiect de Lege privind aderarea Republicii Macedonia laCEFTA
Relaţii externe
În funcţie de finalizarea negocierilor bi- şi multilaterale în cadrul CEFTA
MEC-DCE Cap. 26 septembrie 2005
34. Proiect de Lege privind ratificarea acordului de comerţ liber dintre România si Regatul Maroc MEC-DCE Cap. 26
Relaţii externe
În funcţie de finalizarea negocierilor bilaterale
septembrie 2005
35. Proiect de Lege privind extinderea concesiilor cu produseagricole in cadrul CEFTA intre România si Republica Croaţia
M E Cap. 26
Relaţii externe septembrie 2005 În funcţie de finalizarea EC-DCnegocierilor bilaterale
Proiect de Lege privind ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
MJ
MAI Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, reţeaua TEN (Trans European Network) etapaa VI - a
MAE decembrie 2005
MFP MTCT
38. Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare
dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a căii ferate pe sectorul Curtici-Simeria
MFP MTCT
MAE decembrie 2005
36. MAE Criterii politice noiembrie 2005
37.
68
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 39. Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare
dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului construcţia autostrăzii Arad-Timişoara � Lugoj, etapa a II-a
MFP MTCT
MAE decembrie 2005
40. Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Internaţionala de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind restructurarea sectorului transporturilor
MFP MTCT
MAE decembrie 2005
41. Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind construcţia şoselei de ocolire a oraşului Constanţa (by-pass Constanţa)
MFP
MAE MTCT decembrie 2005
42. Proiect de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Japoneză pentru Cooperare MTCT
MAE decembrie 2005
Internaţionala pentru finanţarea Proiectului de finalizare a Molului III Constanţa Sud
MFP
Proiect de Lege privind ratificarRomânia şi Banca internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului Economia bazată pe cunoaştere MAE
Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei europene privind protecţia animalelor vertebrate utilizate in scopuri experimentale sau in alte scopuri ştiinţifice Proiect de Lege privind ratificarea Regulamentului sanitar internaţional
Cap. 13 Politici sociale si
43. ea Acordului de împrumut între MFP MTCT decembrie 2005
44. MMGA Cap. 22
Protecţia mediului decembrie 2005
45.
MS ocuparea forţei de munca
decembrie 2005
69
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 46. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului european pentru
transmiterea cererilor de asistenţă judiciară, încheiat laStrasbourg, la 27.01.1977 şi a Protocolului său adiţional, încheiat
J i de 05
la Moscova, la 4.10.2001
MJ MAE
Cap. 24 ustiţie şi afacer
interne cembrie 20
47. Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului, semnată la New
MAE ocup i de decembrie 2005 York, la 28 iunie 2004 MS
Cap. 13 Politici sociale si
area forţemunca
Proiect de Lege privind adoptarea dispoziţiilor InstrucţConsulare Comune ale statelor membre ale Acordurilor de la Schengen
Cap. 24 iţie şi afainterne
Proiect de Lege privind ratificarea acordului de comerţ liber dintre România si Republica Araba Egipt Cap. 26
ţii externe negocierilor bilaterale Proiect de Lege privind amendarea Protocolului D, anexa la Acordul de comerţ liber România - Turcia Cap. 26
ţii externe negocierilor bilaterale Proiect de Lege pentru amendarea Protocolului B, anexa la Acordul România-AELS privind definirea noţiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa (in vederea introducerii cumulului de origine pan-euro-meriditeranean)
Cap. 26 ţii externe finalizarea
52. Proiect de Lege pentru amendarea Protocolului nr.7, anexa la Acordul de Comerţ Liber Central European, privind definirea noţiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa (in vederea introducerii cumulului de origine pan- R de 05
În funcţie de finalizarea negocierilor bilaterale
euro-mediteranean)
MEC-DCE Cap. 26 elaţii externe cembrie 20
53. Proiect de Lege pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare
SGG MAE CPM DRI
decembrie 2005 Criterii politice
48. iunilor MAE Just ceri decembrie 2005
49. MEC-DCE Rela decembrie 2005
În funcţie de finalizarea
50. MEC-DCE Rela decembrie 2005
În funcţie de finalizarea
51.
MEC-DCE Rela decembrie 2005 În funcţie de
negocierilor bilaterale
70
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 54. Proiecte de Legi privind ratificarea, sau după caz denunţarea unor
Acorduri de cooperare economica între România şi state terţe (ca urmare a compatibilizării acestora cu acquis-ul comunitar).
2005-2006 MAE MEC-DCE
Cap. 26 Relaţii externe
MJ MAE
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne
MJ MAE
Cap. 24 Justiţie şi afaceri
interne
57. Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară privind asistenţa judiciară în materie civilă
MJ MAE Justiţie şi afaceri martie 2006
Cap. 24
interne Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară privind asistenţa judiciară în materie penală
Cap. 24
Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară privind extrădarea MAE iţie şi afa
interne martie 2006
Proiect de Lege privind ratificarea Protocolului adiţional la Acordul European privind liberalizarea in continuare acomerţului bilateral cu produse agricole de baza Proiect de Lege privind participarea României la Grupul Furnizorilor Nucleari şi la Comitetul Zangger ANC
MAE
Cap. 27
Proiect de Lege pentru ratificarea Convenţiei Europene pentru despăgubirea victimelor infracţiunilor violente
MJ MAI MAE
Cap. 24
55. Proiect de Lege pentru ratificarea Tratatului de extrădare între România şi Statele Unite ale Americii martie 2006
56. Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Republica Turcia privind asistenţa judiciară în materie civilă martie 2006
58. MJ
MAE Justiţie şi afaceri interne
martie 2006
59. MJ Cap. 24
Just ceri
60. MEC-DCE Cap. 26
Relaţii externe mai 2006 În funcţie de finalizarea negocierilor bilaterale
61.
ANCEX Politică externă şi de securitate
comună
iunie 2006
62. Justiţie şi afaceri
interne
iunie 2006
71
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 63. Proiect de Lege privind ratificarea acordului de participare a
României la Spaţiul Economic European (SEE) MEC-DCE şi e cu ţii
d
Cap. 1 Libera circulaţie a
mărfurilor Cap. 2
Libe ţie a
Libe ţie a
iunie 2006
În funcţie de priorităţile şi modalităţile stabilite de ComisiaEuropeană
instituţiil atribu
în omeniile
acoperite de Acordul
SEE
ra circulapersoanelor
Cap. 3 ra circulaserviciilor
Proiect de Lege privind denunţarea de către România, a Protocolului de negocieri comerciale intre tarile in curs dedezvoltare încheiat la Geneva la 3 martie 1978, tara noastră ratificând Protocolul de aderare prin Decretul Consiliului de Stat nr. 255 din 10 iulie 1978
MEC-DCE iunie 2006
65. Proiect de Lege privind denunţarea de către România, a Acordului privind sistemul global de preferinţe comerciale intre tarile in curs de dezvoltare, încheiat la Belgrad la 13 aprilie 1988, pe care tara noastră l-a ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr.383 din 19 decembrie 1988
MEC-DCE Cap. 26
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului de Împrumut (al doilea împrumut de ajustare programatic MFP eptembrie 200
67. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului cadru de împrumut intre Rom nia si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare si r
âeconstrucţie
forestiera
MAPDR MAE
MFP
decembrie 2006
68. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului cadru de împrumut intre România si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului de apărare împotriva inundaţiilor MAE
dec 006 MFP
MMGA embrie 2
64. Cap. 26
Relaţii externe
Relaţii externe iunie 2006
66. ă - PAL 3) dintre
România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
MAE s 6
72
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 69. Proiect de Lege privind ratificarea acordului de împrumut între
d 6 România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru proiectul de finanţare rurală, faza a II-a
MFP MAPDR
MAE ecembrie 200
Proiect de Lege pentru aderarea Rom
cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, încheiată la Haga, la 19.10.1996
ANPCA MAE
i ecembrie 200
Proiect de Lege pentru ratificarea Tratatul
România şi Federaţia Rusă MAE iinterne
ecembrie 2006
Proiect de Lege privind ratificarea Înţelegerii între România şi Quebec privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere
decembrie 2006
Proiect de Lege privind ratificarRomânia şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare rurală, faza a II-a
MFP MI
MAE ecembrie 200
Proiecte de lege privind ratificarea Acordurilor de cooperare în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii, încheiate la nivel de state, care se vor negocia în perioada 2005-2008
MEdC MCC
În funcţie de datele la care se
vor încheia Acordurile la nivel de state
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate
MAE În funcţie de
evoluţia negocierilor cu
partea azeră
României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea autorităţilor de frontieră
MAE. În funcţie de
evoluţia negocierilor cu partea bulgară
70. âniei la Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi MJ Cap. 24
Justiţie ş afaceri interne
d 6
71. ui de asistenţă juridică internaţională în materie civilă, familială şi comercială între MJ Cap. 24
Justiţie ş afaceri d
72. MAI MAE
73. ea Acordului de împrumut între d 7
74. . MAE
75. MAI
76. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul MAI
73
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern 77. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind recunoaşterea reciprocă a permiselor auto
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea bulgară
78. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea chineză
79. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea chineză
80. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind readmisia persoanelor care au intrat şi sau stau ilegal pe teritoriul statelor lor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu p
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul Federalcombaterea terorismului, criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori
MAI
artea elveţian
Proiect de Lege privind ratifi
readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea iordanian
Proiect de Lege privind ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Repu licii Islamice Iran privind cooperarea în combstupefiante, substan psihotrope şi precursori
MAI În funcţie de evoluţia
negocierilor cu artea iraniană
artea cipriotă
funcţie de evoluţia
negocierilor cu
81.
Elveţian privind cooperarea în MAE În
p ă
82. carea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind MAE
ă
83.
baterea traficului ilicit de
ţe
MAE.
p
74
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
84. În e
ă
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islanda privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
funcţie devoluţia
negocierilor cu partea islandez
85. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Marii Jamahirii Arabe Libiene Populare şi Socialiste privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea libiană
86. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Malta privind cooperarea în domeniul luptei împotriva traficului ilicit de droguri şi de substanţe psihotrope, precum şi împotriva crimei organizate
MAI MAE
87. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Malta privind readmisiapersoanelor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea malteză
88. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea polonă
89. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
90. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului Guvernul României şi Guvernul Serbiei şi Muntenegru privind constituirea, delimitarea, marcarea şi întreţinerea liniei de frontieră şi a
semnelor de frontieră la frontiera de stat comună
MAI MAE
91. Proiect de Lege privind ratificarea Memorandumului de MAI
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea malteză
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea rusă
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea sârbă
75
În funcţie de e ol ţia
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în Alte observaţii
Guvern Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Serbiei şiMuntenegru privind colaborarea în combaterea crim
ei
organizate, traficului ilegal cu droguri şi substanţe psihotrope,
MAE
terorismului, a migraţiei ilegale şi a altor fapte penale partea sârbă
Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Serbiei şi Muntenegru privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI În funcţie de evoluţia
negocierilor cu
Proiect de Lege privind ratifi MAI MAE
evoluţia negocierilor cu
92. MAE
p
artea sârbă93. carea Acordului între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea siriană
94. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Ministerul de Interne din România şi Ministerul de Interne al Republicii Arabe Siriene privind lupta împotriva criminalităţii
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea siriană
95. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind readmisia persoanelor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea slovacă
96. Proiect de Lege privind ratificarea Convenţiei între României şi Regatul Spaniei privind cooperarea în lupta împotriva criminalităţii
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea spaniolă
97. Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul România şi Guvernul Republicii Tunisiene privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea tunisiană
98. Proiect de Lege privind ratificarea Tratatului între România şi Republica Ungară privind regimul frontierei de stat româno-
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
76
77
Nr. crt. MĂSURA LEGISLATIVĂ Iniţiatori Capitolul de
negociere
Termen de prezentare în
Guvern Alte observaţii
ungare, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră negocierilor cu partea ungară
99. Proiect de Lege privind ratificarea Tratatului între România şi Republica Ungară privind protecţia, întreţinerea, reconstituirea şi verificarea traseului liniei de frontieră şi a semnelor de frontieră la frontiera de stat comună
MAI MAE
În funcţie de evoluţia
negocierilor cu partea ungară
100. Proiecte de lege privind reactualizarea cadrului juridic în domeniul transporturilor cu state nemembre UE
MTCT MAE MIE
Cap. 9 Politica în domeniul
transporturilor Cap. 26
Relaţii externe
permanent