Principalele sisteme de agricultură practicate în prezent pe plan mondial sunt:

agricultura convenţională, biologică (ecologică), organică, naturală, biodinamică, extensivă

cu imputuri reduse, durabilă şi de precizie

Agricultura convenţională

Agricultura convenţională a fost larg răspândă înainte de 1989 în CAP-uri şi IAS-uri din

Romania. Mecanizarea şi chimizarea intensivă în agricultura socialistă sunt specifice sistemului

de agricultură convenţională şi constă în: executarea a numeroase lucrări mecanic precum aratul,

discuirile şi lucrările repetate de întreţinere; fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte; practicarea

monoculturii; tratamentele chimice intensive pentru combaterea buruienilor, bolilor şi

dăunătorilor. Astăzi este unanim acceptat că acest sistem de agricultură degradează chimic,

biologic, şi fizic mediul înconjurător.

Agricultura extensivă

Agricultura extensivă cu imputuri reduse de subzistenţă cu o producţie slab competitivă,

poate crea şi ea dezechilibre asupra mediului, mai ales de nutriţie. Dacă în sistemul de

agricultură convenţională se exagerează cu aplicarea lucrărilor mecanice, a tratamentelor şi a

cantităţilor de îngrăşăminte, în agricultura de subzistenţă acestea se aplică doar în cantităţi foarte

mici. Astăzi acest sistem este practicat în Romania de către foarte mulţi producători agricoli

individuali.

Agricultura biologică

Agricultura biologică a fost fundamentată de profesorii francezi Lamaire şi Boucher. Prin

acest sistem produsele biologice sunt supuse unor controale riguroase de tehnologie aplicată,

sunt etichetate şi se vând mai scump.

Agricultura organică

Agricultura organică constă în utilizarea exclusivă de îngrăşăminte organice în doze

relativ ridicate. Agricultura naturală constă în executarea lucrărilor puţin adânci, şi în neutilizarea

pesticidelor chimice. Agricultura biodinamică fundamentată de Steiner în 1924 foloseşte

preparatele biodinamice în tratamentul bolilor şi dăunătorilor.

Agricultura de precizie

Agricultura de precizie este cea mai avansată formă de agricultură care se practică în

ţările dezvoltate din Europa şi SUA şi care presupune implicarea tehnologiilor moderne, a

informaticii, a sateliţilor în evaluarea indicatorilor de fertilitate a solului, a factorilor de vegetaţie,

în dozarea imputurilor şi protecţia culturilor.

Agricultura durabilă

Agricultura durabilă presupune să folosim corect toate resursele naturale şi factorii de

vegetaţie. Agricultura durabilă exprimă abilitatea sistemul agricol de a-şi menţine integritatea şi

funcţionalitatea indiferent de perturbaţiile interne sau externe.

Componentele agriculturii durabile sunt: dinamismul şi diversitatea sistemului;

gospodărirea viabilă a terenurilor; integrarea producţiei vegetale şi animale; conservarea şi

gospodărirea resurselor; extensia unor noi generaţii de tehnologii agricole.

Pentru promovarea cu succes al agriculturii durabile este necesar să se respecte anumite

condiţii de către producătorii agricoli, care se referă mai ales la rotaţia culturilor, fertilizare,

controlul buruienilor, bolilor, dăunătorilor şi reducerea consumurilor energetice.

Reducerea consumurilor de energie se realizează prin “Sistemul de lucrări pentru

conservarea solului SLCS”. Asta înseamnă renunţarea la arătura cu plugul cu cormană total sau

periodic, raţionalizarea numărului de lucrări şi păstrarea la suprafaţa solului a cel puţin 15-30%

din totalul de resturi vegetale. Acest sistem se aplică pe cca. 45% din suprafaţa arabilă pe plan

mondial şi se estimează a se extinde la 60% în următorii 20 de ani. Variantele de sisteme

neconvenţionale (după P.Guş, T.Rusu, Stănilă, 2003) sunt: sisteme raţionalizate de lucrare a

solului; sistemul de lucrări minime; sistemul de lucrări minime cu mulci; sistemul fără lucrări sau

semănatul direct; sistemul de lucrări cu strat protector; istemul de lucrări cu biloane.

În cadrul sistemului de lucrări minime întâlnim si sistemul de lucrări minime cu afânare

de bază fără întoarcerea brazdei. In acest sistem de lucrări sa folosit la cultura de grâu un agregat

format din cizel + agregat complex (grapă +semănătoare +tăvălug). Lucrările s-au realizat

toamna prin două treceri. Indicatorii de performanţă în comparaţie cu sistemul convenţional de

semănat grâu (plug+disc) au fost următoarele: s-a redus costul de producţie cu 15%; a crescut

profitul cu 30%; s-a redus timpul de execuţie a lucrărilor de 2-4 ori; s-a redus necesarul de

maşini pe ha; a crescut productivitatea muncii; s-a asigurat semănatul în perioada optimă; s-a

refăcut structura solului; a crescut conţinutul de materie organică din sol ; s-a redus eroziunea

solului; a crescut calitatea vieţii; etc.