TRANSCEIVERUL „JUNIOR 200E”

Proiectat şi executat de Constantin Spiridonescu YO8REL

Urmare a mai multor experimente şi a unor necesităţi obiective de lucru a fost proiectat şi executat transceiverul „Junior 200E”. Construcţia se adresează în primul rând tinerilor radioamatori care doresc să-şi construiască un transceiver dar nu în ultimul rând şi radioamatorilor avansaţi care doresc să lucreze în regim portabil în benzile de unde scurte. Avantajele transceiverului constau în: dimensiuni mici, alimentare la baterie, posibilităţi de lucru în fonie SSB cât şi telegrafie manipulată, utilizează componente ieftine indigene (preţul componentelor nu depăşeşte 80 RON), reglajele şi acordul se pot face în regim de amator.

Prezentare generală

Transceiverul “JUNIOR 200E” a fost proiectat avându-se în vedere următoarele cerinţe:1. Să poată fi abordat atât teoretic cât şi constructiv de către tinerii radioamatori;2. Să aibă un preţ de cost scăzut;3. Piesele să fie, în general de producţie indigenă sau disponibile pe piaţă;4. Să corespundă cerinţelor de lucru în conformitate cu reglementările în vigoare

privind traficul de radio destinat radioamatorilor.5. Să fie sensibil la recepţie şi foabil în utilizare.

Caracteristicile transceiverului „JUNIOR 211” sunt următoarele:1. Superheterodină cu simplă schimbare de frecvenţă;2. Frecvenţe de lucru: 3500 KHz – 3800 KHz şi 7000 KHz – 7100 KHz;3. Filtru activ construit cu 4 cuarţuri în funcţie de frecvenţa cuarţurilor diponibile;4. Frecvenţa intermediară în funcţie de frecvenţa cristalelor de cuarţ utilizate;5. Moduri de lucru: SSB şi CW în ambele frecvenţe;6. Sensibilitate la intrare pentru 100mW la ieşire mai bună de 1uV;7. Puterea audio în difuzor: 1W;8. Puterea în emisie: 3,5W în gama de 3,5 MHz şi 2,4 W în gama de 7 MHz;9. Consum la recepţie: 250 mA pentru 100 mW putere în audio indiferent de gama de

lucru;10. Consum la emisie: Cca. 750 mA în gama de 3.5 MHz; cca. 540 mA în gama de 7

MHz. (Consumurile diferă de tipul de relee utilizate);11. Tensiune de alimentare: 12 Vcc – 15 Vcc,12. Ieşire comandă PK 12-15 Vcc;13. Posibilitate de lucru atât în regim staţionar cât şi în regim portabil;

Autorul a construit două variante ale transceiverului respectiv la prima variantă s-au utilizat cuarţuri cu frecvenţa de 8866 KHz iar în la doua variantă cuarţuri cu frecvenţa de 6000 KHz. În ambele cazuri nu s-au constatat diferenţe mari privind performanţele, atât la recepţie cât şi la emisie. În prezentarea materialului se fac referiri la modificările ce trebuiesc aduse atunci când se lucrează cu cristale de cuarţ de alte frecvenţe. Schema bloc este prezentată în figura 1. Din schema bloc se observă că unele circuite sunt utilizate atât la recepţie cât şi la emisie. Linia de recepţie este formată din filtru intrare, mixer, primul amplificator de frecvenţă intermediară, filtru cuarţ, alte două amplificatoare de frecvenţă intermediară, detector de produs, preamplificator şi amplificator final de audio, reglajul automat al amplificării. Linia de emisie este formată din amplificator microfon, modulator echilibrat, primul amplificator de frecvenţă intermediară, filtru cuarţ, al doilea amplificator de frecvenţă intermediară, mixer– comune şi la receţie, un preamplificator de radiofrecvenţă,

Izolaţie PVC

Coductor Cu

Perete tablă

filtru ieşire – comun şi la recepţie, amplificator de ieşire RF. VFO-ul şi BFO-ul sunt utilizate în comun atât la emisie cât şi la recepţie.

Descrierea schemei:

RECEPTIE:

În conformitate cu schema bloc (fig. 1) şi schema de principiu (fig. 2) se observă că semnalul provenit de la antenă trece prin releul REL1 şi ajunge în filtrul de intrare realizat cu bobinele L1 – L8. S-a optat pentru un filtru trece banda pentru a se evita utilizarea condensatorilor variabili destuli de scumpi si de gabarit mare. Comutarea gamelor de lucru se face electronic prin diodele D1-D4 de tipul 1N4148 sau orice alt tip de diode de comutaţie. Bobinele se realizează pe carcase de poliester cu diametrul de 5-6 mm, prevăzute cu miez de ferită, de tipul celor utilizate în etajele de FI din televizoare. Numărul de spire este dat în tabelul 1. Filtrul este comun atât la recepţie cât şi la emisie şi nu trebuie ecranat. Din filtru semnalul trece prin relel REL2 în mixerul realizat cu diodele D13 – D16 de tipul 1N4148. Cele 2 transformatoare se pot realiza fie pe 2 perle (toruri) de ferită cu dimensiunile minime de 6x4x2 mm sau pe două oale de ferită din transformatoarele de FI provenite de la radioreceptoarele de radio de orice tip. Numărul de spire este dat în tab. 1 pentru ambele moduri de construcţie. Diodele trebuiesc împerecheate utilizându-se un ohmetru. Se pot utiliza şi alte tipuri de diode de comutaţie sau chiar diode cu germaniu de tipul EFD... Mixerul trebuie ecranat cu tablă de fier sau aluminiu provenite de la cutiile de conserve sau cele de bere. Intrările şi ieşirile pot fi făcute prin condensatori de trecere cu sticlă, recuperaţi de la selectoarele de canale din televizoare. În lipsa acestora trecerile pot fi confecţionate din conductor de cupru izolat cu polivilin cu diametrul de 1,5 mm utilizat în instalaţiile de

iluminat conform indicaţiilor date în fig.2. La mixer ajunge semnalul de la VFO a cărui frecvenţă depinde de gamele de lucru şi de frecvenţa intermediară. Prezentarea VFO-ului se face într-un capitol separat. Frecvenţa VFO-ului a fost aleasă mai mare decât valoarea frecvenţei gamei receptionate făcându-se posibil lucrul pe laterala corespunzătoare atât la recepţie cât şi la emisie.

Fig. 2

unde: Fi este frecvenţa intermediară, Fvfo este frecvenţa VFO-ului, fin este frecvenţa de intrare corespunzătoare gamei recepţionate.

Din mixer, prin REL4 semnalul ajunge pe grila lui Q10, de tip BFY90, care joacă rolul de prim amplificator de FI. Pe linia de recepţie s-a montat un adaptor rezistiv de impedanţă format din R42 , R41 şi R43 care are rolul de a adapta impedanţa de iesire a mixerului la intrarea amplificatorului. Prin acest procedeu se elimină intermodulatiile care pot să apară datorită neadaptărilor de impedanţă. Amplificatorul are o schemă clasică, baza lui Q10 fiind alimentată prin R46 la tensiunea de RAA ceea ce elimină posibilitate unor autooscilaţii. Valoarea lui R46 se poate ajusta pentru un compromis amplificare-stabilitate în funcţie de parametrii generali ai schemei. Transformatorul T8 se poate realiza pe un tor de ferită precum cele utilizate la mixer sau se poate realiza pe o carcasă de FI, de genul celor utilizate in receptoarele radio pentru frecvenţa de 455 KHz. Datele sunt prezentate în tabelul 1. În cazul

XTAL2XTAL1

L25-40pFC

al doilea se va monta în paralel cu bobina din drenă un condensator de 75-80 pF pentru acordul pe frecvenţa de FI. Întregul etaj se va ecrana separat. Se vor utiliza condensatori de trecere conform celor de la mixer.

Din secundarul lui T8 semnalul intră în filtru SSB realizat cu 4 cristale de cuarţ. Modul de realizare şi reglare a filtrului sunt prezentate în capitolele ce urmează. Filtrul se va ecrana separat. Valorile condensatorilor nu sunt chiar critice admiţindu-se erori de %. De altfel valoarea finală a acestora se va putea stabili la recepţie.

Prin transformatorul T9, identic cu T8 semnalul ajunge in al doilea etaj de amplificare FI realizat cu tranzistorul Q17 de tip MOSFET, BF960 sau echivalent. Pe una din grile se aplică tensiunea de RAA. Transformatorul T10 din drena lui Q17 este identic cu T8, T9. Cele două etaje de amplificare FI împreună cu filtrul lucrează atât la recepţie cât şi la emisie. Alimentarea lor se va face de la tensinea de 13Vcc. Din secundarul lui T10 se extrage semnalul SSB sau CW pentru emisie. Cuplajul cu al treilea etaj de amplificare se face prin intermediul lui C77 a cărui valoare de 27pF se va putea modifica în funcţie de stabilitatea întregului etaj de FI.

Ultimul etaj de amplificare FI este realizat cu tranzistorul Q16, MOSFET de tipul BF960 montat într-o schemă similară cu Q17. Alimentarea acestui etaj se face numai la recepţie ( + 13Vcc, Rx). Prin transformatorul T11 semnalul intra în detectorul de raport realizat cu diodele D20, D21 de tipul 1N4148, împerecheate. Semnalul de la BFO se aplică prin C70 de 470 pF. Semnalul de audiofrecvenţă se culege prin filtrul format din R87, C94 şi se aplică etajului de preamplificare de joasă frecvenţă realizat cu Q18, BC 108-109. Valoarea lui R85 se va determina experimental pentru a se asigura un curent de colector de cca. 2 - 2,5 mA.

Din colectorul lui Q18 semnalul de JF se aplică, prin intermediul lui R84 (10K/log) prin care se reglează nivelul de volum al audiţiei, etajului final de JF realizat cu circuitul integrat U2 de tipul TDA2003. Constructorul poate opta pentru orice tip de final de JF, tranzistorizat sau integrat de care dispune. Autorul a utilizat un final gata construit, tip KIT, disponibil în magazinele de specialitate la preţul de 10 RON.

Tensiunea necesară reglajului automat al amplificării (RAA) se obţine din semnalul detectat care este amplificat suplimentar cu Q19 (BC 107) apoi redresat cu diodele D22-D24. Din R89 se reglează nivelul tensiunii de RAA. Când cursorul lui R89 se află la masă atunci se va bloca RAA, amplificarea fiind maximă. Din R42 se poate opta pentru un reglaj manual sau automat al amplificării. R42 se va monta pe bord. Tensiunea de RAA are o valoare cuprinsă între 2,5V şi - 1,5 V în funcţie de semnal. În lipsa semnalului, cât şi la emisie, valorea tensiunii de RAA de +1,2V este obţinută prin divizorul rezistiv format din R93-R94. Condensatorul C95 (4,7 uF) modifică întârzierea tensiunii de RAA. Valorea lui se va determina experimental.

BFO-ul este realizat cu tranzistorul Q13. Cuarţul are aceiaşi valoare cu cele din filtru. Dacă la reglaj se va observa o deviere prea mare a frcvenţei de lucru a cuarţului faţă de frecvenţa de lucru a filtrului atunci se va inseria cu cuarţul, la masă un condensator trimer sau o imductanţă variabilă (fig.3). Dacă se cere o cresţere cu câţiva KHz a frecvenţei cuarţului atunci se va înseria un condensator trimer de cca. 25-40 pF. Dacă se doreşte o scădere a frecvenţei de lucru a cuarţului atunci se va înseria o bobină care are cca. 30-40 sp CuEm de =0,2, bobinate pe o carcasă de poliester cu = 5-6 mm, prevăzută cu un miez reglabil.

Utilizând ambele variante, comutabile, se poate alege banda banda laterală de lucru BLD sau BLS (Conform fig. 4). În colectorul lui Q13 s-a montat un circuit acordat format din T5, C61 . Rolul acestui circuit este de a elimina armonicele care pot să apară, în special la recepţie. Întregul etaj se va ecrana separat. Pentru realizarea legăturilor cu celelalte etaje se vor utiliza conductori ecranaţi de tip

fig. 3 coaxial.

EMISIE

Semnalul provenit de la microfon (capacitiv cu alimentare) este amplificat cu tranzistorii Q14 şi Q15 cuplaţi galvanic între ei. Din R66

se poate regla nivelul de modulaţie. Valorea rezistenţei R70 se va determina experimental pentru o funcţionare optimă a preamplificatorului de microfon. Prin C67 semnalul amplificat este aplicat etajului modulator.

Etajul modulator lucrează cu tranzistorii Q11 şi Q12 şi diodele D17, D18.

Semnalul de la BFO este mai întâi amplificat cu tranzistorul Q12(BC107). Semnalul amplificat este defazat in secundarul transformatorului T4 unde se aplică, pe mediana înfăşurării şi semnalul de audio provenit de la preamplificatorul de microfon. Cu ajutorul diodelor şi a semireglabilui R55 se obţine un semnal DSB (dublă laterală cu purtătoare suprimată). Acest semnal este amplificat, în continuare cu tranzistorul Q11 (BC107) şi aplicat, prin intermediul releului REL4/2 etajului amplificator de frecvenţă intermediară realizat cu Q10 comun la emisie şi la recepţie. Filtrul cu cristale de cuarţ va elimina laterala nedorită iar la ieşirea lui se va obţine un semnal SSB. Pentru lucru în telegrafie (telegrafie manipulată) semnalul provenit de la BFO trece direct spre Q10 prin intermediul circuitului format din C58

şi D19. Dioda D19 (1N4148 sau orice tip de diodă de comutaţie) joacă rolul de comutator electronic. Comanda se face din manipulator prin punerea la masă a rezistenţei R61. Astfel prin circuitul R51- D19- R61 va circula un curent electric. Rezistenţa electrică a diodei scade la câţiva ohmi, permiţând astfel semnalului de radiofrecvenţă de la BFO să ajungă direct în lanţul de amplificare FI.

De la ieşirea din filtrul cu cuarţuri semnalul SSB sau CW este amplificat cu Q17. Din secundarul lui T10 semnalul este aplicat mixerului prin intermediul releului REL4/1. La ieşirea din mixer semnalul este în continuare amplificat de un preamplificator de bandă largă realizat cu tranzistorul Q9 de tipul BC107 sau BF199. Transformatorul T3 din colectorul lui Q9 este realizat pe o perlă de ferită cu dimensiunile minime de 6x4x2 mm sau pe o oală de ferită din transformatoarele de FI provenite de la radioreceptoarele de radio de orice tip, conform datelor din tabelul 1.

Din secundarul lui T3 prin releul REL 2/1 semnalul ajunge în filtrul intrare-ieşire, comun la emisie şi recepţie. La ieşirea din filtru se va obţine frecvenţa necesară benzii de lucru. Semnalul este aplicat apoi celor două etaje preamplificatoare de RF, realizate cu

tranzistorii Q6 (BC107) şi Q5(BD137 sau 2N2918) funcţionând în clasa A de lucru. După amplificarea cu Q5 se obţine o putere de cca. 200 mW, suficientă pentru a ataca un final de emisie de mică putere. Pentru lucru în QRP s-a prevăzut un etaj final de emisie construit cu 4 tranzistori de tipul BD136, BD138 sau BD140 (pnp). Se pot utiliza şi BD135, BD137 sau BD139 (npn) cu condiţia efectuării modificărilor de rigoare conform figurii 5.

Transformatoarele T1 şi T2 se vor executa

pe miezuri din ferită cu două orificii tip Balun recuperate de la circuitele de intrare ale televizoarelor mai vechi. În lipsa acestora se pot utiliza toruri de ferită de tipul 19x12x10. Pentru T2 se vor bobina în primar 4 spire Cu Em cu = 0,5 mm iar în secundar 2x2 spire cu Cu Em cu = 0,5-0,8 mm conform figurii 6. Pentru T1 se vor bobina în primar 2x2 spire cu Cu Em cu = 0,8mm si în secundar 8 spire cu Cu Em cu = 0,5 mm. Dacă se vor utiliza

Q13

25-40pFC

L

XTAL1

Fig. 4

Fig. 5.IC

1N4007D1

BD139

Q4Q3

Q2 BD139Q1

Tx13V

filtru colectorQ5

L12

C1433n

+

C1347u

R50.1

R60.1

R70.1

R80.1

R927

R1027

R11330

*R121K

T1 T2

+

C1547u

C1633n

toruri din ferită atunci numărul de spire va fi: Pentru T2 – 12 spire în primar şi 2x4 spire în secundar. Pentru T1 – 2x4 spire în primar şi 10 spire în secundar. Se va utiliza aceiaşi sârmă ca şi în cazul balun-elor. Pentru alte tipuri de toruri se vor determina experimental numărul de spire. Rezistenţele R12 şi R11 vor fi de tipul cu carbon sau chimice cu puterea de 2W/buc. Valorea lor de cca. 280 ohmi se obţine prin legare în paralel. Valorea lui R12 se va modifica astfel încât intensitatea curentului electric IC prin colectori să fie, în repaus (fără semnal la intrare) de 80mA (câte 20 mA pentru fiecare tranzistor). Celelate rezistenţe vor fi de tipul chimice cu puterea de 0,5 W. Tranzistorii T1, T2, T3 şi T4 vor fi montaţi pe un radiator cu suprafaţa de min. 50cm2. Autorul a utilizat un radiator confecţionat din tablă de aluminiu cu

grosimea de 0,8 mm având dimensiunile de 40x140 mm îndoită sub formă de U (două braţe a 40x50 mm şi un braţ a 40x40 mm).

Filtrul de ieşire format din L10, C17, C18 şi C19 are rolul de a atenua armonicele ce ar putea apărea atunci când funcţionarea finalului este neliniară datorită neadaptării de impedanţe dintre etajul final şi antenele utilizate. Capacitatea C18 este comutată în circuit cu ajutorul releului REL 3/2 numai la lucru pe banda de 3,5 MHz. Bobina L10 este realizată pe un tor de ferită cu dimensiunile minime de 15x13x7 mm pe care se bobinează 15 spire cu Cu Em cu = 0,6mm. În lipsa torului se poate utiliza o bucată de bară de ferită cilindrică, cu lungimea de cca. 30 mm de tipul celor utilizate la aparatele de radio portabile. Pe această bară se vor bobina cca. 20-25 spire cu Cu Em cu = 0,6mm.

Numărul precis se va determina prin tatonare utilizându-se un voltmetru electronic sau un reflectometru. Pentru lucrul în telegrafie s-a realizat un generator de ton ce generează un semnal sinusoidal cu frecvenţa de cca. 800Hz Fig 7. Pornirea generatorului se face din manipulator (punctul Key). Tot în fig. 7 este dată şi schema etajului de comandă al releului principal. Valoarea condensatorului C8 se alege experimental în funcţie de durata necesară întârzierii revenirii la recepţie. În punctul „micPK” se comandă trecerea în emisie prin punerea la masă a colectorului tranzistorului BD135. Comanda se face din întrerupîtorul montat pe corpul microfonului.

VFO-ul

VFO-ul funcţionează într-o schemă de oscilator Colpitts. Acordul se face cu ajutorul diodei varicap D11, de tipul BB240 recuperată din selectoarele de canale tranzistorizate de la televizoarele vechi. Tensiunea de alimentare a VFO-ului cât şi a circuitului de alimentare a diodei varicap este stabilizată la valoarea de 9-10 Vcc. cu ajutorul lui U1 (orice tip de stabilizator integrat cu tensiunea la ieşire cuprinsă între 8V şi 10 V). Pentru modificarea tensiunii de alimentare a diodei varicap autorul a utilizat un potenţiometru multitură R22 ,

Fig. 6

Fig. 7

+

C81uF

micPKBC177BD135

RLY1

R91k

R101k

R111k

R1215k

1N4148D1

+V13V+Tx

13V

audio

C7270

Key

C61uF

+

C510uF

+ C410uF

C347n

C247n

C147n BC107

R8100

R715k

R622k

R51k

R44.7k

R322k

R282k

R118k

liniar, cu valorea de 5K. Se poate utiliza orice potenţiometru liniar cu valoarea cuprinsă între 5 K şi 50 K. În cazul când nu beneficiem de un potenţiometru multitură atunci se va realiza o demultiplicare de 10/1 printr-un procedeu mecanic de genul fulie sau rolă. Dioda varicap D10 este utilizată pentru modificarea frecvenţei în vederea realizării RIT-ului. Alimentarea ei se face atât la emisie cât şi la recepţie prin diodele D6-D9 şi potenţiometrii R23

şi R24. Din R24 se reglează valoarea tensiunii astfel încât, cu cursorul lui R23 (25 K /lin) pe poziţia de mijloc, frecvenţa VFO-ului să nu se modifice atunci când se cuplează sau se decuplează, la recepţie RIT-ul din comutatorul K1. Potenţiometrul R23 se montează pe panou. Tranzistorul Q7 de tipul BF256 sau BF245, având o impedanţă ridicată de intrare permite o funcţionare stabilă a oscilatorului. Stabilitatea frecvenţei este dată de stabilitatea termică a condensatorilor C28, C29 , C31, C32 şi C33. Aceşti condensatori trebuiesc sortaţi pentru o fugă termică cât mai mică. În lipsa lor aceşti condensatori pot fi confecţionaţi de către constructor înfăşurând cca. 60-70 de spire din conductor de Cu Em şi bumbac cu = 0,2mm pe o bucată de conductor de cupru cu = 0,5mm (un terminal de rezistenţă chimică de 0,5 W) Bobina astfel formată se va fixa cu ceară. Se obţine astfel un condensator cu capacitatea de cca. 40-50

pF. După montarea lui în circuit valoarea necesară se va ajusta prin modificarea numărului de spire. Cu aceste tipuri de condensatori, fuga de frecvenţă a oscilatorului a fost de max. 80 Hz la 1 oră de funcţionare. Bobinele oscilatorului se vor confecţiona pe carcase din poliester cu secţiunea de 5-6 mm, prevăzute cu miez reglabil, de tipul celor utilizate în calea comună la televizoarele mai vechi. Numărul de spire este dat în tabelul 1. Comutarea gamei de lucru se face cu ajutorul releului REL3/3 şi REL3/4. Valorile lui C28, C29 se vor stabili experimental astfel încât să se poată acoperi întreaga gamă de

frecvenţe, în banda de lucru, prin modificarea valorii capacităţii diodei varicap D11. La efectuarea acestui reglaj circuitul de RIT va fi cuplat. Stabilitatea ridicată este asigurată şi de utilizarea unui etaj separator realizat cu Q8 de tipul BC107. Cuplajul slab dintre Q7 şi Q8 (C38

= 15-30pF) nu permite influenţarea funcţionării oscilatorului de către celelalte etaje. Bobinele de şoc L15 şi L16 se vor realiza pe miezuri de ferită cilindrice utilizate la bobinele de FI din televizoarele vechi cu = 3-4 mm. Se introduce un inel din tub de PVC pe capătul liber al miezului şi apoi se bobinează cca. 150-200 spire din conductor de Cu Em cu = 0,1mm (Fig.8). Valoarea semnalului la ieşire este de cca. 2 Vvv. Autorul recomandă ca VFO-ul sa nu fie realizat pe aceiaşi placă cu restul etajelor. Cea mai bună realizare a VFO-ului este „în aer” adică fără cablaj. Pentru aceasta se va utiliza tablă cositorită recuperată de la cutiile de conserve. Se va tăia o suprafaţă de 70x40 mm pe care se va construi VFO-ul. După ce toate piesele au fost montate şi VFO-ul funcţionează normal (nu fuge în frecvenţă) cu ajutorul unui foarfec se va elimina partea neutilizată a suprafeţei de tablă. Se va tăia apoi o fâşie de tablă lată de 20 mm şi lungă de cca. 200 mm care se va îndoi după perimetrul suprafeţei pe care sunt dispuse piesele sub forma de ramă. Se vor cositori apoi între ele realizându-se o cutiuţă. Tot din tablă de cutii de conserve se va decupa capacul. Ieşirele se vor face cu condensatori de trecere (Fig.9). Prinderea pe şasiu se va face prin 2 colţare din tablă cositorită lipite de cutiuţă şi prevăzute cu găuri la capetele opuse pentru prindere cu şuruburi.De fapt, pentru cei care au deprinderele formate este recomandat ca întreg transceiverul să fie executat „în aer”. Se va observa o creştere a performanţelor atât la recepţie cât şi la emisie, o stabilitate mai ridicată atât a oscilatoarelor cât şi a etajelor amplificatoare. Totodată se elimină capacităţile parazite introduse de cablaj. Montura „în aer” obligă la efectuarea unor lipituri de calitate pentru o fiabilitate mecanică cât mai ridicată.

REALIZAREA PRACTICĂ.

Îtreg transceiverul poate fi realizat în mai multe variante: 1. În aer, conform indicaţiilor date la Cap. VFO. În acest caz fiecare etaj va fi realizat

separat pe câte o placă de tablă, se va ecrana şi se va monta pe baza cutiei transceiverului.

2. Pe cablaj în sistem modular. Autorul prezintă în Fig. 10 desenul cblajului imprimat al transceiverului. Se observă, după contururile de masă, că întregul cablaj poate fi descompus în 8 module separate, respectiv: Filtru intrare, Mixer + Amplificator 1 FI + filtru cuarţ + preamplificator banda larga emisie, VFO + acord, Amplificatoarele 2 şi 3 de FI + detectorul de produs, preamplificatorul audio + finalul audio + RAA, BFO, amplificatorul de microfon + modulatorul echilibrat + generatorul de ton, prefinalele de emisie + finalele de emisie + circuit de comandă releu. Fiecare modul este prevăzut cu găuri de prindere. Se recomandă ecranarea fiecărui modul în parte. Filtrul de

Asamblare prin cositorire

Ramă din tablă

Treceri din sticlă

Asamblare prin cositorire

Fig. 9

intrare, amplificatoarele de FI, mixerul, filtrul cu cuarţuri, BFO-ul şi VFO-ul se recomandă a fi realizate pe cablaj de tip fibro-textolit.

3. Pe cablaj monoplacă. Se va utiliza o placă de fibrotextolit dublu cablat. Una din feţe nu se va coroda iar găurile vor fi lărgite pentru a nu se face contact electric între faţa cuprată şi piese. Ecranarea etajelor se va face tot cu tablă recuperată de la cutiile de conserve. Prin lipirea pereţilor de ecranare se asigură şi o rigidizare a plăcii lucru foarte important în asigurarea stabilităţii în frecvenţă a VFO-ului.

Indiferent de varianta utilizată, modulele sau monoplaca se va prinde de placa de bază a cutiei în cât mai multe şuruburi. Pentru variantele 2 şi 3 se vor utiliza distanţiere de cca. 5 mm metalice confectionate din ţeavă de cupru cu = 5-6 mm sau din tablă de cutii de conserve. Cutia transceiverului se va realiza din tablă de aluminiu sau oţel cu grosimea de 0,8 mm. Se recomandă pentru placa de bază realizarea unui profil în formă de U la care se va ataşa capacul profilat tot în formă de U conform Fig. 11.

În Fig. 12 se prezintă panoul frontal si spatele cutiei. Autorul a realizat o scală analogică utilizând un sistem de demultiplicare mecanic. Dacă constructorul are posibilitatea utilizării unei scale numerice atunci se va modifica corespunzător panoul frontal în funcţie de dimensiunile afişajului. La scala mecanică s-a utilzat drept tambur o cutie metalica de genul celor de la crema de ghete. Axul tamburului a fost realizat prin

240

55

130

58

245

132

Fig.11

imbinarea unei volante recuperate de la un casetofon scos din funcţiune care a fost prins, centrat cu două şuruburi de capacul cutiei de cremă. Tot de la casetofon s-a utilizat şi lagărul necesar care a fost prins prin cositorire sau lipire cu un adeziv de placa cablată a transceiverului. Transmisia mişcării se face prin intermediul unui fir de nylon şi un mecanism de ghidaj realizat din tubuleţe de plastic. Constructorul poate opta şi pentru alte variante constructive. În cazul utilizării unui potenţiometru liniar normal atunci se va monta potentiometrul în poziţie verticală, rigid faţă de fundul cutiei. Pe axul potenţiometrului se va monta un buton de plastic de care se va lipi, centrat tamburul de la cutia de cremă. Tot de la un potenţiometru defect se va recupera axul cu sistemul de prindere şi se va monta orizontal pe panoul frontal. Folosind 2 ghidaje se va putea acţiona tamburul prin intermediul unui fir de nylon Fig. 12. Autorul a realizat ghidajele din corpuri de condensatori ceramici cilindrici care au fost lipiţi prin cositorire de un suport sub formă de L, confectionat din tablă zincată cu grosimea de 1mm ce a fost prinsă de panoul frontal printr-un şurub cu piuliţă cu diametrul de 3mm.

Panou frontal

Buton acord

ButonTambur cutie crema

Profil prindere

Potentiometru

Surub + piulita

Ax + corp potentiometru

Panou frontal

Ax + corp potentiometru

Tambur cutie crema

Fir nylon

Ghidaje

Suport ghidaje

Buton acordFig. 12

Dispunerea butoanelor, a LED-urilor şi comutatoarelor pe panoul frontal poate ramâne la opţiunile constructorului. La fel şi dispunerea mufelor pe panoul din spate. O variantă propusă de autor este prezentată în figura 13.

Se va acorda o deosebită atenţie tuturor elementelor de fixare şi de asemenea lipiturilor. Bobinele şi transformatoarele se vor realiza îngrijit respectând numărul de spire şi diametrul conductorului. După reglajele finale mizurile bobinelor vor fi fixate cu ceară sau parafină. Cablajul imprimat la scara 1/1 este dat în figura 14. În figura 15 este prezentat cablajul în varianta mărită pentru a se putea distinge toate detaliile. Se observă că trebuiesc realizate o serie de ştrapuri. Ele sunt marcate cu galben pe cablaj. Capetele strapurilor sunt marcate cu litere mari pentru a nu se confunda. Legăturile de radiofrecvenţă precum şi cele de audiofrecvenţă dintre etaje şi de la potenţiometre - mufe la etaje vor fi efectuate obligatoriu cu cablu ecranat.

PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE ŞI REGLAJE

Realizarea şi reglarea părţii de recepţie

Construit cu atenţie şi respectând indicaţiile nu vor apărea probleme majore la punerea în funcţiune şi reglaje. Metoda propusă de autor este o metodă „PAS cu PAS”. Se va porni cu construcţia etajului final de audio. După o verificare atentă a excuţiei se conectează un difuzor cu impedanţa de 5-7 ohmi şi se alimentează etajul. Se atinge cu o şurubelniţă punctul intrarea C84. Trebuie să auzim un brum puternic în difuzor. Pentru o verificare mai minuţioasă se montează cu ajutorul a trei fire potenţiometrul de volum şi

Volum

RIT

Nivel RF

Mod lucru

Banda

Acord

Tx

Rx

On

Of

13V

7 Mhz3,5 Mhz

VU metru

3 6 9 + +40

Mic.

Dif.Key PTT.

Antena

13 Vcc

+

Fig. 13

Panou frontal

Panou spate

aplicăm un semnal de la un radio sau CD-player. În difuzor trebuie să se audă clar şi fidel emisiunea. Se montează preamplificatorul audio. Se conectează ieşirea acestuia la intrarea amplificatorului final de audio prin intermediul potenţiometrului de volum. Se aplica semnalul de la sursa muzicală pe C87 prin intermediul unei rezistenţe de cca. 25-47 K. Trebuie să auzim puternic şi nedistorsionat semnalul muzical. În caz contrar se va modifica valoarea rezistenţei din baza lui Q18, R85. Ca indicaţie se va monta ăn locul lui R85 un potenţiometru semireglabil de 1 M şi se va determina valorea optimă. Se va măsura apoi valoarea cu un ohmetru şi se va monta o rezistenţă corespunzătoare.

Se va realiza, în continuare, amplificatorul de microfon. Se cupleaza microfonul primtr-un cablu ecranat. Atenţie microfonul necesită alimentare cu o tensiune de cca. 3-5 V, obţinută prin rezistorul R67. Se poate utiliza şi un microfon dinamic în care caz se va renunţa la R67. Se cupleză ieşirea preamplificatorului de microfon la intrarea preamplificatorului audio montat cu etajul final conform indicaţiilor de mai sus (Se va conecta ieşirea lui C67 la intrarea lui C87. Se alimentează toate etajele cu tensiune. Dacă apare microfonie se va reduce volumul din potenţiometru. Vorbindu-se la cca. 10-15 cm de microfon trebuie să auzim clar emisiunea în difuzor. În caz contrar se va modifica valoarea lui R70.

Se realizează, în continuare, generatorul de ton telegrafie. Se leagă punctul „Key” la masă. Se cuplează ieşirea generatorului la punctul cald al potenţiometrului de volum. Se alimentează etajele. Trebuie să auzim clar un sunet sinusoidal cu frecvenţa de cca. 800 Hz. Dacă generatorul nu porneşte se va verifica încă o dată montajul şi eventual se va modifica valorea rezistenţei din baza tranzistorului (iniţial 82 K). Se desface ştrapul de pe contactul „Key”. Semnalul generat trebuie să se întrerupă. La refacerea contactului semnalul trebuie să apară instantaneu şi clar.

ATENŢIE!!! . Când se va regla un etaj nu se va alimenta cu tensiune celelalte etaje construite decât numai în cazul în care este necesară funcţionarea lor pentru efectuarea reglajelor.

Se trece la realizarea circuitului de comutare emisie-recepţie. Se alimentează etajul. Se atige cu o şurubelniţă baza lui Q 21. Releul RL0 trebuie să aclanşeze eventual sub formă de vibraţii. Se conectează la masă, cu un fir anodul lui D25. releul RL0 trebuie să aclanşeze. La desfacerea contactului de masă releul trebuie să revină cu o întârziere de cca. 1 -1,5 secunde. În caz contrar se va modifica valoarea lui C93. O creştere a valorii acestuia conduce la o creştere a duratei. Se alimentează generatorul de ton. Se unesc punctul „Key” cu anodul lui D25. se pune la masă punctul „Key” prin intermediul unui fir. În acest monment trebuie să se aclanşeze releul şi în difuzor să se audă semnalul generatorului de ton. Se va cupla generatorul de ton cu etajul final audio, printr-un condensator de câteva sute de picofarazi alegându-se nivelul corespunzător de audiţie.

Se realizează etajul de RAA. Se alimentează etajul şi generatorul de ton şi întrg lanţul audio. Se cuplează ieşirea generatorului la intrarea preamplificatorului audio. Din R89 se poate regla nivelul semnalului audio ce intră în etajul de RAA. Se micşorează până la 0 nivelul semnalului la intrarea în etajul de RAA. Se reglează un nivel confortabil al audiţiei din potenşiometrul de volum. Se creşte nivelul semnalului la intrarea de RAA şi se măsoară valoarea tensiunii pe anodul diodei D24. Când s-a atins valoarea de -0,8 V se stbilizează cursorul potenţiometrului semireglabil R89. Pe cursorul lui R42 trebuie să măsurăm o tensiune cuprinsă între 0 şi – 0,8 V. Se opreşte generatorul de ton. Pe anodul lui D24 trebuie să măsurăm o tensiune contunuă pozitivă de cca. 2,8 – 3 V. Dacă nu se obţin aceste valori se modifică valorea lui R93.

Pentru următoarele reglaje este necesar un voltmetru electronic. Dacă constructorul nu dispune de un astfel de voltmetru poate să îşi construiască un adaptor conform figurii 17. care se va utiliza împreună cu AVO-metrul. Pentru construcţia sondei se poate folosi o mufă mamă de antenă de la receptorele auto (vezi Fig. 17). De preferat ca cele două diode să fie cu germaniu. Conexiunea cu AVO-metrul se va realiza printr-un cablu ecranat. Se

T9T8

5 pF

R48120 +13VC47

33n

va utiliza ampermetrul AVO-metrului, la început pe cea mai sensibilă scală. Pe măsură ce valorea semnalului va creşte se va comuta scala corespunzător.

O dată construită sonda se va trece la realizarea etajului BFO. Se alimentează etajul si se conectează sonda la punctul cald al înfăşurării secundare a transformatorului T5.

Dacă etajul funcţionează AVO-metrul trebuie să indice un curent electric. În caz de nefuncţionare se verifică încă o dată realizarea etajului BFO. Se măsoară tensiunile de bază şi colector ale tranzistorului Q13. Dacă funcţionează se va regla din mizul lui T5 o valoare maximă a semnalului la ieşire. Eventual se va modifica valoarea lui C61 dacă este nevoie. Ca indicaţie, în locul lui C61 se poate conecta o secţiune a unui condensator variabil miniatură, de tipul celor utilizate la receptoarele portabile. După reglaj se măsoară cu capacimetrul valoarea şi se pune în loc un condensator fix. Întregul etaj BFO se va ecrana.

Se trece la realizarea celor două etaje de amplificare FI, respectiv etajele cu tranzistorii de tip MOSFET, Q16 şi Q 17. După o verificare atentă a lipiturulor se trece la reglarea acestuia. Se alimentează cele două etaje şi BFO-ul. Se conectează ieşirea BFO-ului la intrarea primului amplificator (Q17). Se conectează sonda de radiofrecvenţă la punctul cald al înfăşurarii secundare a transformatorului T10. Se conectează la masă intrarea de RAA (R78 ). AVO-metrul trebuie să indice semnal. Se reglează miezul lui T10 pentru maximum de semnal la ieşire. Se dezlipeşte anodul lui D20 si se face un ştrap între catodul diodei D21 şi masă. Se conectează sonda la capătul liber al secundarului transformatorului T11. Se conecteză la masă RAA. ATENŢIE!! – toate aceste manevre se execută fără tensine de alimentare. Se alimentează ambele etaje. AVO-metrul trebuie să indice un semnal de valoare mult mai mare ca în primul caz. Se va regla valorea maximă din miezul lui T11 eventual se va modifica valoarea lui C72. O dată terminat reglajul se lipeşte înapoi D20, se dezlipesc ştrapurile şi se reface circuitul.

Se trece la realizarea primului amplificator de FI respectiv cel realizat cu tranzistorul Q10 (BFY90). Se reglează urmând aceiaşi paşi ca la reglarea celor două amplificatoare anterioare. La final se alimentează toate cele trei amplificatoare. Se conectează şi lanţul de

audio împreună cu etajul de RAA. În locul filtrului cu cristale se montează provizoriu un condensator cu capacitatea de 5-10 pF (între T8 şi T9 conf. Fig. 18). Se conectează BFO la intrarea primului amplificator de FI. Se mîsoară tensiunea continuă de RAA cu cursorul

potentiometrului R42 pe valoarea maximă. La pornirea şi oprirea BFO-ului trebuie să avem variaţii corespunzătoare ale tensiunii de RAA. Se reglează încă o dată cele 3 transformatoare pentru o valoare maximă a tensiunii de RAA.

Se trece la realizarea VFO-ului. După o verificare riguroasă se alimentează cu tensiune VFO-ul. Se conectează sonda la ieşirea VFO-ului (C41). Sonda trebuie să indice un

C1

C2

C1 = 200 – 400 pF ceramicC2 = 10-20 nF ceramicDiodele = EFD... sau 1N4148

Sonda de radiofrecvenţă

Cablu coaxial

Corp mufă mamă antenă radio auto

Fig. 17

Fig. 18

semnal. Se comută gamele. Semnalul îşi va modifica valoarea scăzând la creşterea frecvenţei. Frecvenţa de lucru a VFO-ului se va calcula, în funcţie de frecvenţa BFO-ului conform relaţiei:

Unde:FVFO reprezintă frecvenţa de lucru a VFO-ului;FBFO reprezintă frecvenţa de lucru a BFO-ului;Fband reprezintă frecvenţa de recepţie, respectiv emsie.

Exemplu: să presupunem cazul că frecvenţa de lucru a VFO-ului este de 6000KHz.Pentru banda de 80 m frecvenţa VFO-ului va fi cuprinsă între:

6000 Khz + 3500 Khz = 9500 Khzrespectiv, 6000 Khz + 3800 Khz = 9800 Khz.

Pentru banda de 40 m frecvenţa VFO-ului va fi cuprinsă între:

6000 Khz + 7000 Khz = 1300 Khzrespectiv, 6000 Khz + 7100 Khz = 13100 Khz.

Rezultă că VFO-ul nostru va lucra pe frecvenţele cuprinse între 9500 Khz - 9800 Khz pentru banda de 80 m şi 13000 Khz – 13100 Khz pentru banda de 40 m. Măsurarea acestor frecvenţe de lucru se poate face cu un frecvenţmetru numeric sau cu un receptor bine calibrat. În lipsa acestuia se poate utiliza un receptor radio de unde scurte bine calibrat sau dotat cu scală numerică. La ieşirea VFO-ului se conectează o bucată de conductor cu lungimea de cca. 50 cm, drept antenă. Se apropie receptorul radio şi se caută să se recepţioneze semnalul VFO-ului. Semnalul se va auzi ca un uşor fâşâit. Se va regla frecvenţa din miezurile bobinelor L13 şi L14. Dacă frecvenţa VFO-ului nu se încadrază în limitele cerute se va mări capacitatea condensatorilor C28 , C29. Dacă plaja de frecvenţă este mai mare valorile celor doi condensatori se vor micşora. Un reglaj final se va efectua atunci când transceiverul va fi finalizat.

Se realizează mixerul şi filtrul de intrare. Când totate etajele din linia de recepţie au fost executate se finalizează întreaga linie cu excepţia filtrului cu cristale înlocuit cu un condensator. Se conrctează la + Rx al releului REL0 toate punctele indicate în schemă. Se conectează la +13V totate punctele ce necesită alimentare permanentă. Se verifică încă o data întreg montajul. Se montează provizoriu o sigeranţă pe alimentarea generală de cca. 100mA. Se conectează o antenă la intrare, se porneşte alimentarea. În difuzor trebuie să se audă un uşor fâşţit caracteristic recepţiei. În perioada zilei se va lucra pe banda de 40 m, întrucât în banda de 80 m nu este propagare. Cu volumul la mxim se va căuta recepţia unui post de emisie. Când se va recepţiona se reglează bobinele L1 – L8 din filtru pentru maximum de audiţie. Se scade frecvenţa VFO-ului urmărind recepţionarea staţiilor în telegrafie. În banda de 40 m se poate recepţiona o baliză ce emite bip-uri pe frecvenţa de 7040 Khz. Sub frecvenţa de emisie a acestei balize se vor recepţiona staţiile în telegrafie. Sub frecvenţa de 7000 Khz vor apare staţii de radiodifuziune. Se ajustează frecvenţa VFO-ului astfel încât acest punct să corespundă limitei inferioare de frecvenţă pe scală. Se creşte frecvenţa VFO-ului. Se vor recepţiona peste frecvenţa balizei staţiile în fonie. La limita superioară, peste 7100 Khz va apare o oscilaţie puternică ce va indica sfârşitul benzii de 40 m. Seara se repetă operaţiunile mai sus menţionate pentru gama de 80m cu menţiunea că baliza emite pe frecvenţa de 3745 Khz. O bună funcţionare a părţii de recepţie va permite recepţionarea, la un nivel foarte puternic a staţiilor în fonie pe întraga bandă. Vor apare

fenomene de intermodulaţie întrucât, atenţie, nu am montat încă, filtrul cu cuarţuri. O dată terminate reglajele la recepţie se poate trece la executarea filtrului cu cuarţuri.

Executarea şi reglarea filtrului cu cuarţuri în scară .

Reglarea filtrelor în scară reprezintă o operaţie foarte dificilă care depăşeşte de multe ori chiar radioamatori cu experienţă în domeniu. O metodă utilizată de autor pentru reglarea „la cald” a filtrelor în scară construite cu 4 cristale de cuarţ va fi prezentată în continuare. Instrumentul utilizat îl reprezintă „URECHEA” HI!!. Adevărul este că orice efort de creştere a calităţilor de recepţie şi emisie a unui transceiver are drept beneficiar urechea umană. Este deci normal ca să putem utilza urechea ca instrument relativ de masură. Practic atunci când urechea noastră va fi mulţumită de calitate recepţiei transceiverul va funcţiona bine atât la emisie cât şi la recepţie. Acest lucru este posibil datorită faptului că se utilizează etaje comune la emisie şi recepţie iar filtrul este parcurs într-un singur sens, necomutabil pe ambele moduri de lucru. Se deconecteză condesatorul de 5 pF montat în locul filtrului. Se montează cristalele de cuarţ . Se vor uitiliza cristalele care sunt inscripţionate cu cât mai multe zecimale. În locul

condensatorilor C48 – C52 se vor monta 3 condensatori variabili miniatură de la receptoarele de radio portabile, astfel: C1 cu C5 reprezintă secţiunile primului condensator variabil. C2 cu C4 reprezintă secţiunile celui de al doilea condensator variabil. C3 va reprezenta o singură secţiune a celui de al treilea condensator variabil (Fig. 19). Se aduc toţi cei trei

condensatori la valoarea minimă (cca. 10pF). Se porneşte receptorul şi înarmaţi cu multă răbdare se trece la lucru. Se recepţionează, în condiţii de compromis o staţie, de preferabil în telegrafie. Se creşte uşor valoarea lui C3 (cam 1/10 de rotaţie) până când calitatea semnalului devine mai bună. Se cresc uşor(cam 1/10 de rotaţie) valorile lui C2 şi C4 (al doilea condensator variabil). Calitatea semnalului va creşte simţitor. Se cresc uşor valorile lui C1 şi C5 până se obţine un semnal cât mai bun. Se reface acordul receptorului. Se av urmări dacă există tendinţa de a dispare semnalul de telegrafie atunci când frecvenţa scade sub zero bit. Se reia manevra cu condensatorii şi se urmăreşte eliminarea semnalului de telegrafie sub zero bit. ATENŢIE ! este posibil ca la un moment dat să eliminăm complet laterala inferioară (corespunzătoare frecvenţei de sub zero bit), dar când vom scana laterala superioară semnalul de telegrafie (poate fi utilizată una din balize) să aibă variaţii de tărie. În acest caz se vor relua reglajele numai pentru C2, C3 şi C4. Dacă totuşi nu se elimină variaţia de tărie a semnalului funcţie de variaţia frecvenţei se va monta în paralel cu C1 şi C5 câte o rezistenţă de cca.1K - 100 ohmi. Rezistenţa va aplatiza caracteristica filtrului şi va diminua efectul prezentat mai sus. Vom urmări, de asemenea pe ce interval de frecvenţă se întinde recepţia semnalului telegrafic. Dacă intervalul este prea mare, se depăşeşte cca. 5 Khz a tonului de înalte, chiar cu o scădere a nivelului semnalului se va mări valoarea lui C3. Un filtru bine reglat va trebui să recepţioneze la nivel de 9 semnalul pe laterala superioară până la o frecvenţă de cca. 3 Khz a tonului telegrafic. În jurul valorii de 5 Khz a tonului telegrafic semnalul trebuie să scadă la un nivel de 2-3 iar la frecvenţa de ton de cca. 7-8 Khz practic semnalul trebuie să dispară. Pe laterala inferioară, sub zero bit, nivelul srmnalului nu trebuie să fie mai mare de 2. Caracteristica unui asfel de filtru se apropie mult de cea a unuia realizat industrial.

ATENŢIE! Dacă, cu toate încercările de reglare a filtrului nu se obţine o atenuare a lateralei inferioare, sau mai mult, există tendinţa de a se recepţiona în laterala inferioară, rezultă că frecvenţa cuarţului din BFO este mai mică decât cea a filtrului. În acest caz se va monta în serie cu cuarţul un condesator trimer de cca. 40 pF. Dacă însă, apare tendinţa de a se recepţiona optim semnalul de telegrafie cu mult mai departe de zero bit în laterala superioară rezultă că frecvenţa cuarţului din BFO este mai mare şi atunci se montează în serie cu el o bobină.

iesintr

J1

C5220C4

220C3220

C2220

C1220

XTAL4XTAL3XTAL2XTAL1

Este posibil ca un cuarţ din filtru să fie cu mult diferit ca valoare faţă de celelate cuarţuri şi atunci va trebui înlocuit.

După mai multe retuşuri executate împreună cu verificările de rigoare se va obţine la final un filtru care va face faţă cerinţelor actuale.

După finalizare se vor dezlipi cu atenţie condensatorii variabili şi se vor măsuara valorile lor cu un capacimetru. Se vor căuta sau se vor forma prin grupări condensatori ficşi, din ceramică care se vor măsura pe acelaşi capacimetru astfel încât valorile indicate să corespundă celor măsurate la condensatorii variabili uitilizaţi la reglaje. În acest fel se elimină erorile de măsură. Se montează condensatorii ficşi în filtru şi cu asta filtrul este gata de lucru. Pentru o protecţie mai bună se recomandă blindarea lui.

Realizarea şi reglarea părţii de emisie.

Se realizează modulatorul echilibrat. Se verififcă atent lipiturile. Se alimenteaza modulatorul, etajul BFO şi amplificatorul de microfon. Se conectează sonda de radiofrecvenţă la ieşirea modulatorului, respectiv colectorul lui Q11. Se roteşte cursorul potenţiometrului semivariabil R55 spre unul din capete. AVO-metrul trebuie să indice prezenţa semnalului de radiofrecenţă. În caz contrar se verifică deschiderea tranzistorilor Q11 şi Q12. Între baza şi emitorul lor trebuie să existe o diferenţă de potenşial de 0,6 V. Se roteşte uşor cursorul lui R55

urmărindu-se scăderea nivelului semnalului de radiofrecvenţă. Dacă acest lucru nu este posibil rezultă că diodele D17 şi D18 nu sunt împerecheate şi vor fi schimbate. Pentru o împerechere corectă cursorul trebuie să se afle la jumptatea cursei atunci când valoarea semnalului este minimă. S-a obţinut semnalul de tip DSB. Se conecteză la masă captul dinspre „Key” a lui R61. Avometrul trebuie să indice prezenţa semnalului de radiofrecvenţă. În caz contrar se verifică sensul diodei D19 (1N4148). Se conectează microfonul şi se deconectează „Key”. Vorbind în faţa microfonului AVO-metrul va indica prezenţa semnalului de radiofrecvenţă în ritmul sunetelor. Se alimentează generatorul de ton şi partea de audiofrecvenţă. Se vorbeşte la microfon. Dacă în difuzor se aude semnalul microfonului se va verifica sensul diodei D29 care are rolul de a scurtcircuita intrarea amplificatorului final audio la emisie. Tensinea măsurată la capetele diodei D29 la emisie va trebui să fie de 0,6 V. Se conecteză R61 la borna „Key”. Se conecteză manipulatorul la intrarea „Key”. La manipulare trebuie să apară semnal de radiofrecvenţă la ieşirea modulatorului şi în difuzor trebuie să se audă clar sunetul generatorului de ton conform manipulării. Cu acest ultim reglaj modulatorul echilibrat este în stare de funcţiune.

Se alimenteză toate modulele construite. Se conectează pe rând sonda de radiofrecvenţă la ieşirile fiecărui etaj de amplificare de radiofrecvenţă. Atât în fonie cât şi în telegrafie sonda va trebui să indice prezenţa semnalului de radiofrecvenţă. Se construieşte amplificatprul de bandă largă cu tranzistorul Q9. Se conectează în cicuit. Se repetă operaţiile anterioare şi cu sonda conectată la ieşirea amplificatorului trebuie evidenşiată prezenţa semnalului de radiofrecvenţă. Valoarea lui la ieşirea lui Q9 este de cca. 1,5 Vvv. Se conectează sonda la ieşirea din filtrul de radiofrecvenţă. Se vor regla L3 – L4 şi L7 – L8 pentru mo valoare maximă a semnalului de radiofrecvenţă, pentru fiecare bandă, la emisie. Indicat este ca concomitent să se urmărească şi nivelul semnalului la recepţie.

Din acest moment se poate asculta emisiunea transceiverului nostru pe un receptor de trafic aflat în apropiere. Dacă acest lucru este posibil se va regla nivelul semnalului de microfon pentru o emisiune clară (se va elimina supramodulaţia).

Se realizează preamplificatoarele la emisie şi etajul final de emisie. Se alimentează pe rănd fiecare etaj în parte şi cu ajutorul ampermetrului se va măsura consumul static în colector (fără semnal la inrare). Consumul se va regla ajustând valorile rezistorilor R21 , R15 , R11 şi R12

asfel încăt cuentul prin colectorul lui Q6 să fie de 2,5 – 3 mA, prin colectorul lui Q5 de cca. 10-12 mA, iar prin colectorii lui Q1, Q2, Q3 şi Q4 la un loc de 80 mA. O dată reglajele fiind

făcute aduce semnalul de la ieşirea filtrului de radiofrecvenţă la intrarea lanţului de amplificare. La ieşirea amplificatorului (mufa de antenă) se va monta o rezistenţă de 60-80 de ohmi şi puterea de 5-10 W (antenă fictivă).Cu ampermetrul conectat asfel încât să se poată măsura consumul de curent pe etajul final se trece la emisie în telegrafie. Se comută pe banda de 7 Mhz. Se vor ajusta valorile lui C17 şi C19 pentru a se obţine un consum de curent la emisie de cca. 500-600 mA. Se comută pe banda de 80m şi se va ajusta C18 pentru a se obţine un consum de curent la emisie de cca. 800-1000 mA. Dacă nu este posibil rezultă că cele două transformatoare T1 şi T2 nu sunt corect realizate sau miezurile lor nu corespund calitativ. Se va urmări utilizarea miezurilor care sunt însemnate cu un punct alb, roşu sau albastru. Dacă se vor utiliza alte tipuri de ferite atunci trebuie ajustat numărul de spire al înfăşurărilor. Pentru aceasta se va proceda astfel: Se vor bobina un număr dublu de spire pentru fiecare înfăşurare. Se respectă procedeele de reglaj prezentate anterior. Se va micşora cu câte o spiră numărul de spire atât la primar cât şi la secundar şi se vor repeta măsurătorile. Ciclul se repetă până când se va obţine valoarea dorită a consumului de curent la emisie. Dacă nu este posibil atunci calitatea feritei este necorespunzătoare.

O dată terminate reglajele etajului final transceiverul este gata de lucru. Putem emite în QRP, mai ales în banda de 40 m, sau cu puţin noroc am putea fi recepţionaţi la distanţă şi în banda de 80m. Bine este însă, să rugăm un coleg radioamator din zonă să ne ajute să facem reglajele finale ale transceiverului. Urmărind controlul dat de coleg, precum şi indicaţiile altor colegi ce ne vor recepţiona emisiunea, se va putea, cu răbdare ca în final să realizăm un transceiver care va aduce „invidii” chiar din partea unor radioamatori cu experienţă în domeniu. HI!!.

VĂ URĂM MULT SUCCES!!

Prof. Constantin Spiridonescu