Potenţialul turistic al judeţului Hunedoara

Descriere

Judeţul Hunedoara este situat în vestul României şi se întinde pe o suprafaţă de 7.016 k/mp, care reprezintă 2,9% din suprafaţa totală a României. Principalele localităţi ale judeţului sunt municipiile Hunedoara, Petroşani, Brad, Orăştie şi oraşele Călan, Haţeg, Simeria, Vulcan, Petrila, Lupeni, Uricani şi Aninoasa.

Populaţia totală a judeţului Hunedoara este de 543.848 locuitori, din care 414.088 locuiesc în zona urbană şi 129.760 în zona rurală. Forma de relief predominantă este muntoasă, Masivul Retezat având înălţimi de 2.500 m. Râurile principale au peste 500 km lungime şi pe întreaga suprafaţă a judeţului se găsesc peste 80 de lacuri glaciare.

Scurt istoric

Istoria regiuni judeţului Hunedoara este extrem de bogată în evenimente, din paleoliticul mijlociu, existând dovezi ale aşezărilor umane din a doua etapă a Epocii Fierului purtând amprenta civilizaţiei geto-dacice şi apoi a civilizaţiei daco-romane ca şi a unirii în primul mileniu a organizărilor prestatale de la Ştrei, Dobra şi Hunedoara.

Hunedoara devine autoguvernantă, în secolul al XIII-lea, iar în urmatoarele secole au fost scrise importante pagini de istorie: bătălia împotriva otomanilor condusă de Iancu de Hunedoara , răscoala iobagiilor condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, participarea la evenimentele revoluţiei din 1848-1849 sub conducerea lui Avram Iancu, participarea masivă la crearea Statului Naţional Român şi participarea la cele două războaie mondiale.

Teritoriul judeţului Hunedoara este un adevarat loc sacru al istoriei româneşti. Pe teritoriul judeţului s-a aflat capitala statului Dacia, condus de Burebista şi Decebal, Cetatea Sarmizegetusa şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, românii stabilindu-şi aici capitala provinciei după cucerirea Daciei. Toate vestigiile istorice de pe întreg teritoriul judeţului sporesc potenţialul turistic al judeţului Hunedoara, judeţ aflat în continuă dezvolare.

Parcul Naţional Retezat

Situat în Carpaţii Meridionali, Judeţul Hunedoara, Parcul Naţional Retezat are o suprafaţă de 54400 ha şi o altitudine cuprinsă între 800 şi 2509 m.

Parcul a fost înfiinţat în anul 1935 pe suprafaţa iniţială de 100 de kilometri pătraţi a fostului domeniu de vânătoare deţinut de Casa Regală. Caprele negre erau protejate încă de pe atunci, pentru a fi apoi vânate, motiv pentru care de la începutul veacului trecut fuseseră stabilite zone în care păşunatul era interzis.

Parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional iar din 1979 este cunoscut ca Rezervaţie a Biosferei. Odata cu constituirea Parcului Naţional Retezat s-a urmărit protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleotologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Anul trecut, Consiliul Europei a acordat Parcului Naţional Retezat „Diploma de Excelenţă pentru Arii Protejate“. Începând din anul 1999, parcul are administraţie proprie, din 2004 a devenit membru al Fundaţiei Pan Parks iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.

În 1974 s-a început construirea Barajului de la Gura Apei (situat la marginea vestică a Parcului). Debitul Râului Mare nu era însă suficient pentru a umple acumularea ce se dorea a fi făcută prin ridicarea unui baraj de arocamente pentru a cărui construcţie s-a folosit un volum de piatră de trei ori mai mare decâtîin cazul Piramidei lui Keops. Aşa s-a decis săparea unui tunel de aducţiune de la Rausor lung de 23 de kilometri. Spre ambele capete ale tunelului există acum drumuri asfaltate, drumuri care au încurajat apariţia de cabane încă din anii ’80.

Administraţia Parcului Naţional Retezat doreşte să păstreze mediul acesta natural şi să combată orice tentativă de mecanizare a turismului în Retezat. Aşadar nu există nici telecabină şi nici telescaun, parcul rămânând un loc pentru excursiile făcute cu pasul.

Parcul Naţional Retezat cuprinde două zone, prima zonă are un caracter ştiinţific fiind interzisă orice exploatare precum păşunat, vânat, pescuit, culegerea fructelor, turism camping. Accesul este permis doar cu autorizaţie din partea Comisiei Monumentelor Naturii. A doua zonă este mai puţin riguroasă întrucât păşunatul este permis 2 luni pe an.

Cu aproximativ 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, Masivul Retezat deţine aproape 40 la sută dintre lacurile glaciare de pe teritoriul României. Lacurile, alimentate de zăpada topita a crestelor, oferă privelişti de vis.

Una dintre cele mai spectaculoase este cea de pe traseul dintre Bucura şi Zănoaga. Tăul Porţii, Tăul Agăţat, Florica, Viorica, Ana şi Lia se inşiră pe versantul sudic al Judeţului, iar „căldarea“ formată între Judele şi Peleaga este dominată de Bucura, cel mai întins lac glaciar din Romania (aproape 9 hectare). Cel mai adanc lac glaciar este însă Zănoaga, 29 de metri; aici se înregistrează şi cel mai mare volum de apă, aproape 700.000 de metri cubi.

Dispunerea celor 58 de lacuri glaciare permanente în căldări, pe trepte de versanţi, în complexe sau izolate şi concentrarea lor într-un singur masiv muntos atrage an de an nu numai admiraţia turiştilor, ci şi atenţia oamenilor de ştiinţă.

Lacurile şi râurile sunt populate de păstrăvi iar în arealele calcaroase îşi face simţită prezenţa vipera.

30 la sută dintre turiştii care vin anual în Retezat sunt străini. Străinii spun că vin în Retezat pentru două lucruri importante: frumuseţea peisajelor şi „salbăticia“ zonei. Retezatul atrage ca un magnet pentru că este impunător, spectaculos şi primitor.

Parcul Naţional Retezat a intrat în cursa demarată de Fundaţia New 7 Wonders pentru a fi alese cele şapte minuni naturale ale lumii. Demersul aparţine Fundaţiei New 7 Wonders, acelaşi organism care a reuşit, cu doi ani în urmă, după o campanie similară, să stabilească cele 7 minuni ale lumii contemporane (obiective create de om).

Cum se ajunge:Accesul în Parcul Naţional Retezat este accesibil din două direcţii: Depresiunea

Haţegului şi Valea Jiului. În Depresiunea Haţegului se poate ajunge dinspre Deva, pe DN66 sau dinspre Caransebes, pe DN68. În Valea Jiului se ajunge dinspre Deva, pe DN66, sau dinspre Tg.Jiu, tot pe DN66.

Din Haţeg şi Petroşani există mai multe căi de acces în masiv. Transportul în comun este asigurat de firme private locale în zona Petroşani – Lupeni – Uricani – Câmpu lui Neag.

Vestigii istorice

Judeţul Hunedoara este un ţinut plin de vestigii istorice şi monumente de arhitectură. Dintre acestea amintim: Cetatea Deva, Cetatea de Colţ, Cetatea de la Costeşti, Cetatea de la Blidaru, Cetatea Mălăieşti, Sarmisegetusa Regia, Castelul Huniazilor.

Lăcaşe de cult din Judeţul Hunedoara: Biserica din Leşnic, Biserica din Densuş, Biserica din Guraşada, Biserica Ortodoxă Hunedoara, Biserica din Peşteana, Biserica din Sântamarie-Orlea, Mânăstirea Prislop.

Muzee din Judeţul Hunedoara: Muzeul Civilizaţiei Dacice Deva ; Muzeul Fierului Hunedoara ; Muzeul de Istorie a Mineritului, Brad ; Muzeul Aurel Vlaicu. sat Aurel Vlaicu.

Cetatea Deva

Cetatea Devei datează din anul 1269 fiind menţionată documentar sub numele de Castrum Deva şi a fost un puternic punct de sprijin al luptei antiotomane din Transilvania. În anul 1784, în timpul răscoalei lui Horea, stăpânii cetăţii au opus rezistenţă atacurilor iobagiilor şi mineriilor din Munţii Apuseni. Aceasta este asezată pe dealul la poalele căruia se întinde oraşul Deva. Sub dealul cetăţii se află Palatul Magna Curia, construit în secolul XVI cu aspect de bastion şi modificat în secolul XVIII în stilul baroc.

Astăzi, Cetatea Devei este în prezent o ruină, în urma unei explozii produse în anul 1849 în magazia cu praf de puşcă a fortăreţei.

În ziua de azi, ca să ajungi la Cetatea Devei sunt două variante, prima, şi cea mai folosită, este telecabina, existentă din 2004, care poate fi luată de la poalele cetăţii, lângă stadion. Varianta a doua este o plimbare de 30 – 40 de minute prin pădure. Acest itinerariu începe din Parcul Cetăţii, cândva cochet, acum lăsat să se părăginească, şi are primul stop la Castelul Magna Curia, de la poalele Cetăţii, unde funcţionează, când funcţionează, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Cum se ajunge:Pe cetate se poate urca rapid şi fără efort folosind telecabina amplasată pe latura

estică a cetăţii, lângă stadionul oraşului.Telecabina este singurul ascensor înclinat din România, iar din punct de vedere al

lungimii traseului – 278 metri şi a diferenţei de nivel – 158 metri este primul din Europa.Instalaţia asigură legatura mecanică de la staţia de plecare, situată la cota 180,0 metri până la platforma intermediară a Cetăţii Deva situată la cota 342,65 metri, respectiv o diferenţă de nivel de circa 160,00 metri.

Cetatea de Colţ

La marginea munţilor Retezat, pe un colţ de stâncă se află Cetatea de Colţ construită de familia cnezilor Candea din Rau de Mori pe la începutul secolului 14.

Construcţia a avut rol în apărare fiind cea mai puternică cetate cnezială din Transilvania.

La poalele stâncii se află biserica fortificată construită în aceeasi perioadă. Pe pereţii bisericii se mai păstrează înca mici porţiuni ale picturii originale. Alături de biserică se dezvoltă o mânăstire de călugări unde poţi găsi ajutor şi îndrumare în a ajunge la cetate.

Pentru a găsi ruinele se urcă prin pădure timp de 30 de minute, cel mai bine însoţit de un ghid de prin partea locului deoarece nu există marcaje. Poziţia înaltă domină împrejurimile iar priveliştea asupra văilor înconjurătoare este copleşitoare.

Legenda spune că în secolul 19 celebrul scriitor francez Jules Verne a vizitat cetatea împreună cu o misterioasă femeie, fiind apoi sursa de inspiraţie pentru romanul Cetatea din Carpaţi.

Cum se ajungeDe la Haţeg, drumul duce spre Parcul Naţional Retezat. Undeva, la vreo 20 de

kilometri, apare indicatorul spre Cetatea Colţ. E destul de mers, pe cărări înguste, e destul de greu, dar te poţi opri să te bucuri în linişte de munte.

Cetatea de la Costeşti

Cetatea de la Costeşti este situată pe dealul "Cetăţuia", pe malul stâng al Apei Grădiştei.

Dealul Cetăţuia, cu cetatea de pe culmea sa, formează un minunat punct de pază, cu vederi la mare departare, plasat la intrarea în masivul muntos, acolo unde valea Apei Grădiştei se îngustează deodată.

Sistemul de apărare al cetăţii se bază pe succesiunea a trei tipuri de fortificaţii: un val de pământ, un zid de piatră gros de 3 m, flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă ce înconjoară partea de sus a înălţimii.

Platoul cel mai înalt era ocupat de două turnuri-locuinţă, construite din blocuri de piatră şi cărămidă la care se ajungea urcând pe o scară monumentală, de barăcile soldaţilor din garnizoană şi de un turn de observaţie. Pe terase au fost identificate lăcaşe de cult (sanctuare), cisterne de apă etc.

Timpul de realizare şi de înflorire a aşezării dacice de pe dealul Cetăţuia - ca şi întregul complex al aşezărilor din Munţii Orăştiei - cuprinde perioada de la Burebista la Decebal (sec. I i.e.n. - I e.n.). Distrusă în urma războiului al doilea de cucerire a Daciei de către romani (105-106 e.n.), cetatea nu a mai fost refăcută.

Cetatea de la Blidaru

Situată pe culmea Blidarului (703 m), este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp.

Străjuind malul stâng al Apei Grădiştei, la fel ca şi cetatea Costeşti, fortificaţia de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună şase turnuri puternice.

Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colţuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfăşurarea forţelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta şi să-şi expună flancul loviturilor. În interior se păstrează urmele unui turn-locuinţă.

Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având formă pentagonală. Atrage atenţia aici sistemul platformelor de luptă de pe laturile de nord şi de vest, cu adevarate mici casemate.

Aprovizionarea cu apă a a cetăţii era asigurată printr-o monumentală cisternă patrulateră, cu ziduri duble sau întreite, adâncă de peste 5m, construită în partea de nord-vest. Deosebit de interesantă este pardoseala cisternei, alcătuită dintr-un "ciment" având în compoziţia sa mortar, cenuşă şi cărbune de lemn.

Pe aceeaşi latură, pe o terasă mai joasă, a fost scos la iveală un turn de pază care asigură din acest loc strategic, numit Poiana Perţii, o largă vizibilitate, dominând împrejurimile.

Cum se ajunge la cetatea Costesti si cetatea Blidaru:Punctul de plecare spre Costeşti este Orăştie, iar aici se poate ajunge din orice

parte a judeţului, cu autobuzul ori cu trenul. De la Orăştie se porneşte cu un mijloc auto, din autogară, spre localitatea Costeşti. Este vorba de un traseu de 20 de kilometri. O dată ajuns la Costeşti, turistul poate parcurge pe jos cei doi kilometri până la cabana Costeşti, punctul de plecare spre cele două trasee turistice şi istorice importante ale zonei: Cetatea Costeşti şi Cetatea Blidaru. Traseele îşi au începutul pe malul stâng al Apei Oraşului.

Ca să ajungă la Cetatea Costeşti, turistul trebuie să urmeze marcajul "cruce galbenă", pe un drum neamenajat. La destinaţie va fi în circa 30 de minute. Drumul are o pantă uşoară, iar la ultima gospodărie pe care o întâlneşte în cale, la familia Zgăvârdean, turistul are posibilitatea să cumpere pliante, vederi şi cărţi cu caracter istoric.

Drumul spre Cetatea Blidaru urmează un marcaj cu "banda albastră". Acesta porneşte de pe piciorul de plai aflat la confluenţa cu pârâul Făieragului şi urmează o cărare, ceea ce a mai rămas din vechiul drum dacic, într-o zonă împădurită şi răcoroasă, unde drumeţul se va simţi cum nu se poate mai bine în zilele toride de vară. După circa 40 de minute de mers, ajunge într-o poiană de unde se vede deja locul în care a fost ridicată Cetatea Blidaru. Această fortificaţie dacică poate fi considerată cea mai frumoasă, complexă şi puternică cetate din Munţii Orăştiei.

Posibilităţi de cazareTuriştii care vor să viziteze zona şi cele două cetăţi dacice se pot caza la una

dintre pensiunile aflate aici ori la tabăra şcolară Costeşti. De asemenea, în zonă există şi un loc de campare a cortului, lângă malul râului, din apropierea cabanei Costeşti.

Cetatea Mălăieşti

Cetatea Mălăieşti este situată între valea omonimă şi Valea Domnească, pe o culme mică şi abruptă la vest.

Iniţial a fost construit un turn-donjon cu bază rectangulară, având o înălţime de 11 m, fiind separat în 3 nivele. La sfârşitul secolului al XIV-lea a fost ridicat, de către cnejii din Sălaşu de Sus, donjonul ale cărui ruine pot fi admirate şi astăzi. Turnul avea rol de apărare şi de locuinţă, dispunând de pereţi groşi şi de ferestre înguste era relativ uşor de apărat. Intrarea era situată la nivelul al doilea, pe partea de vest, fiind amplasată mai sus de nivelul solului, intrarea în turn se realiza cu ajutorul unei scări de lemncare era trasă sus în caz de pericol. Incinta are forma unei elipse neregulate, fiind ridicată în jurul turnului în secolul al XV-lea. În interior, pe zidul de incintă era drumul de strajă.

Ulterior s-au construit bastioanele, cu scopul de a intări cetatea. Turnurile umplute cu pământ s-au dovedit însă a fi destul de vulnerabile, deoarece au fost distruse în urma

unui război civil. Poarta cetăţii era protejată de un şanţ, iar în interiorul cetăţii mai există o poartă care avea rolul de a proteja donjonul.

Sarmisegetusa Regia

Însoţită de un complex de sanctuare şi de o aşezare civilă, constituia capitala statului dac, Sarmisegetuza Basileion. Sanctuarele erau consacrate cultului soarelui şi observaţiilor astronomice (construcţiile de aici formau un calendar ingenios şi surprinzător de precis pentru epoca respectivă).

Acest complex de sanctuare situate la 1200 m altitudine pe un platou terasat artificial, departe de ochii neiniţiaţilor, pare menit pentru descifrarea mecanismelor astrale şi marilor cicluri cosmice. Cei mai mulţi istorici estimează ridicarea lor în secolele III-II i.Hr, dar sunt şi calcule (raportate la ziua solstiţiului de vară) din care reiese o vechime cu 600 de ani mai mare. Două dintre ele sunt cele mai importante: sanctuarul mare rotund şi "soarele de andezit".

Este de remarcat asemanarea uimitoare între planurile sanctuarului mare rotund de la Sarmisegetuza Regia şi al celui de la Stonehenge, care este atât de evidentă, încât creează impresia că planurile au fost desenate de acelaşi personaj (diferenţe existând doar în privinţa dimensiunilor şi a materialelor de construcţie).

O constatare similară se poate face şi în ceea ce priveşte "soarele de andezit", care este foarte asemănător cu celebrul calendar Maya. Cum au reuşit să construiască într-un timp relativ scurt şi cu materiale aduse cel putin 100 km - de la Măgura Călan, rămâne un mister.

Castelul Huniazilor

A fost ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti.

Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelara pietrei cioplite. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu.

Fiind una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaşte în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit.

Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare.

CapelaConstrucşia este considerata una din părţile reprezentative pentru secolul XV,

reprezentând o mixtură între stilul romanic (forma poligonală) şi moda gotică târzie. Intevenţiile plasate la începutul secolului XVII au afectat arhitectura originală a capelei. Pictura existentă în Evul Mediu a fost în mare parte deteriorată, fragmente din aceasta putându-se observa în zona altarului şi a intrării (crucii de consacraţie).

Loggia MateiAcesta rămâne una dintre cele mai timpurii manifestări ale artei Renaşterii în

Transilvania, prin terasele deschise suprapuse şi pictura în fresca ce decorează interiorul

loggiei. Acesta pictură laică, singulară în Transilvania, plasată stilistic la jumatatea secolului al XV, ilustrează legenda familiei Corvinilor.

FântânaAcest obiectiv este adăpostit de o curte interioară, fiind datat la jumatatea

secolului XV. De săparea acestei fântâni sunt legate o inscripţie şi o legendă, prima fiind încăstrată în contrafortul capelei, scrisă cu caractere arabe vechi. Traducerea corectă a incripţiei este: "Eu Hasan, am pus această inscripţie în vremea când am fost rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică".

Legenda ne relatează faptul că, după o luptă, trei turci ajung prizonieri în cetatea din Hunedoara. În urma inţelegerii cu propietarul castelului, în schimbul primirii libertăţii, ei trebuiau să sape o fântână. După 15 ani de lucru, găsesc apa dar nu sunt eliberaţi deoarece între timp Ioan de Hunedoara moare şi urmaşul său nu le mai dă libertatea promisă. Atunci unul dintre turci, sapă o inscriprie în piatră ce poate fi tradusă, conform legendei : "apă ai dar suflet n-ai".

Turnul CapistranoAcest turn face parte din incinta fortificată corespunzatoare secolului XV,

încăperea fiind iniţial utilizată de către părintele franciscan, Ioan de Capistrano, confesorul lui Ioan Corvin până în a doua jumatate a secolului XV.

Sala DieteiReprezintă un spaţiu dedicat ceremoniilor, realizată la mijlocul secolului XV în

stil gotic târziu. Modificările survenite în secolul XVII au lăsat o frumoasă frescă laică, forma actuală datorându-se lucrărilor de restaurare din perioada 1956-1968.

Aripa BethlenConstruită în prima jumatate a secolului XVII între turnul vechi de poartă şi

turnul toboşarilor, peste zidurile de incintă mai vechi, este compusă din dormitoare la parter şi o sufragerie la etaj. În secolul XIX i s-a adăugat o galerie, lucrată după canoanele arhitecturii neogotice.

Sala CavalerilorEste finalizată în 1452 şi este construită în stil gotic târziu, funcţionalitatea sa

fiind aceea de sala de mese la ocazii festive, după cum sugerează corespondentele tipologice din mediul germanic.

Galeria şi turnul NeBoisaAceste două părţi componente ale aceluiaşi ansamblu defensiv novator, datat în

prima jumatate a secolului XV, ilustreză arta militară transilvăneană, o modă iniţiată de cavalerii cruciaţi încă din secolul XII. Ansamblul denumit NeBoisa (nu te teme) se compune dintr-o galerie înaltă susţinută de pilastrii de piatră şi un turn masiv, înaintat, cu patru nivele de apărare.

Turnul vechi de poartaAcesta servea ca prima intrare în castel în prima jumatate a secolului XVII, când

este închis cu ajutorul unui turn circular, cu trei nivele de apărare, denumit Turnul Alb, în scopul întăririi sistemului defensiv pe latura de sud-est a castelului.

Terasa de artilerie

Terasa este o construcţie pur militară ce completează incinta de secol XV, platforma fiind edificată la începutul secolului XVII în vremea principelui Gabriel Bethlen.

Palatul administrativAcest sector, construit pe trei nivele de locuire, marchează latura cea mai afectată

de refaceri, aspectul actual fiind datorat secolului XVIII, aici fiind instalaţi funcţionarii administraţiei minelor. Plafoanele conservă elementele decorative baroce.

Biserica din Densuş

Aflat in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane - Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa - acest ciudat edificiu al Ţării Haţegului a fost obiectul multor controverse iscate între diferiţi oameni de ştiinţă, dornici de a-i stabili originea.

Unii au considerat că la inceput biserica a fost mausoleul generalului român Longinus Maximus, ucis de daci; alţii vorbeau de un fost templu român al zeului Marte; Nicolae Iorga plasează construirea monumentului în secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vătăşeanu, în ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

S-au facut numeroase investigaţii. Dar monumentul continuă să-şi păstreze cu îndărătnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densuş a suferit mari modificări de-a lungul timpului şi, în special, la sfârşitul secolului al XIII-lea. Construită din bolovani de râu, cărămidă cu inscripţii romane, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densuş are un aspect straniu, stârnind totodată admiraţie şi uimire.

În semiîntunericul care stăpâneşte interiorul acestei masive construcţii se disting cu greu fragmente de pictură rămase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale pereţilor naosului ca şi de pe altar aparţin zugravului Stefan. Semnătura cu care acesta şi-a pecetluit opera se poate vedea şi azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vădesc realele calităţi artistice ale meşterului. Particularităţile operei zugravului Stefan ne trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Argeş, realizată în secolul al XIV-lea. Asemănarea duce la presupunerea că acest meşter ar fi fost un reprezentant al artei din Ţara Românească în Transilvania.

Mânăstirea Prislop

Mânăstirea Prislop este situată la o altitudine de 640 m şi la o distanţă de aproximativ 15 km de localitatea Haţeg, veche de 500 de ani, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cât şi icoanele pictate de părintele Arsenie Boca, de numele căruia se leagă renaşterea acestei mânăstiri.

Mânăstirea Prislop a fost construită de Parintele Nicodim în stilul Triconc, ulterior anctificat, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu.

Din 1991, în cadrul mânăstirii a înfiinţat un curs cu o durată de şcolarizare de cinci ani numit Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina. Unele maici şi eleve îşi desăvârşesc talentul artistic continuând vechiul meşteşug românesc al pictării de icoane pe sticlă.

Domniţa Zamfira al doilea ctitor al mânăstirii a fost grav bolnavă atunci când a venit la mânăstirea Prislop, şi s-a vindecat bând apa din izvorul cu puteri tămăduitoare din curtea mânăstirii.

Muzeul Civilizaţiei Dacice Deva

Castelul Bethlen sau "Magna Curia", care adăposteşte muzeul din Deva este cea mai veche clădire monument istoric al Devei păstrată. În anul 1582, guvernatorul Francisc Geszty a ridicat o casă la poalele cetăţii Deva.

În această casă au locuit voievozii Sigismund Bathory, Basta, Şatefan Bocskay, Gavril Bathory, iar din 1613 până în 1621 Gabriel Bethlen, cel care a ridicat de fapt clădirea Magna Curia în anul 1621.

Colecţia muzeului conţine piese de arheologie (preistorică, dacică, română, premedievală, medievală timpurie); unelte de minerit, atelier de fierărie, instrumente medicale, piese de bronz; numismatică, istorie, artă plastică, arta decorativă, carte veche românească ori străină, arme albe ori de foc, etnografie: port, unelte, împletituri, ceramică de Botiza, icoane pe sticlă; ştiinţele naturii (botanică, paleontologie, malacologie, entomologie, vertebrate, mineralogie). Biblioteca (40.000 volume). Muzeul a fost reorganizat în 1970, 1981 ori restructurat în 1991.

Muzeul Fierului

Muzeul Fierului este situat în perimetrul S. C. Siderurgica S. A., pe malul stâng al râului Cerna, într-un spaţiu modern şi amplasat lângă calea de acces auto.

Muzeul Fierului a fost înfiinţat în anul 1974, cu ocazia sărbătoririi a 90 ani de la punerea în funcţie a primului furnal modern în Hunedoara . Iniţial, deşi inventarul său cuprinde o ilustrare prin timp, de la origini şi până azi, a evoluţiei tehnicii şi tehnologiei de producere şi prelucrare a fierului, muzeul nu a fost introdus propriu-zis într-un program de interes turistic.

Abia în 1989 administraţia S. C. Siderurgica S. A. a decis iniţierea demersurilor necesare şi Muzeul Fierului a fost reamenajat pentru înscrierea în circuitul muzeistic naţional. Muzeul Fierului cumulează informaţii interesante referitoare la evoluţia tehnicilor şi tehnologiilor de producere şi prelucrare a fierului din Hallstatt şi până în prezent.

Muzeul Fierului se înscrie justificat în definiţia unui muzeu, punând accent pe aspectele legate de tradiţia prelucrării fierului, evoluţia tehnologiilor de prelucrare a fierului, cât şi pe latura educativă.

Muzeul este structurat pe mai multe sectoare, fiecare prezentând diferite etape cronologice din istoria şi evoluţia tehnicilor de extracţie şi prelucrare a fierului. Perioada dacică prezintă tehnici de extracţie şi prelucrare a fierului, tipuri de cuptoare, unelte, arme şi exponate care oferă o imagine a răspândirii acestei îndeletniciri în Regatul dac.

Perioada daco-romană prezintă descoperirile făcute în zona Hunedoarei, unelte, arme, tipuri de cuptoare. O machetă prezintă modul de organizare a atelierului de prelucrare a fierului datat în secolul al II-lea, descoperit la Teliuc. Mai este expus mulajul columnei descoperite în cadrul atelierului de la Teliuc, ca dovadă a exploatării în mod intensiv a zăcămintelor de fier. Standul mai conţine şi o lupă de fier descoperită în

necropola din dealul Sânpetru din Hunedoara, alături de piese descoperite în necropola din comuna Cinciş.

Standul referitor la epoca medievală reflectă evoluţia cuptoarelor de extragere a fierului din secolul al IX-lea. Este expusă macheta cuptorului din Valea Caselor - Ghelar şi fotocopia după modelul expus în Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii din Londra. În această parte sunt expuse şi arme, unelte agricole, unelte pentru fierărit şi morărit descoperite în zona Hunedoarei.

"Ateliere specifice secolelor XVI - XIX" - prezintă machete ale atelierelor care au funcţionat pe domeniul Hunedoarei (atelierele Cerna, Plosca, Topliţa, Perintei, Baia de Coase, Baia de Sape etc). "Începuturile metalurgiei moderne" - prezintă momentul înfiinţării oficiale a Uzinelor de Fier Hunedoara (12.06.1884), precum şi un bogat material documentar legat de această perioadă. Sunt expuse în continuare machete ale instalaţiilor care au funcţionat în cadrul societăţii.

Tipuri de turism practicate in judetul Hunedoara:-turism religios-turism istoric-turism cultural