12
Fondat în 1998 NR. 934 12 pagini - 1,50 lei 20.01.2016 - 26.01.2016 „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon O parte din cei 3000 de posesori de arme din judeţul Mureş ar putea fi testaţi psihologic de Poliţie, con- form modificărilor legislative aduse la regimul arme- lor şi muniţiilor. Una din noutăţile introduse arată că în perioada valabilităţii permisului de portarmă, Poliţia poate să solicite, oricând are motive înteme- iate, o nouă evaluare psihologică a posesorului. Dacă posesorul permisului refuză examinarea acesta va pierde dreptul de a deţine şi folosi arme. Colecţio- narii de arme letale sau neletale nu mai au voie să procure muniţie, cu excepţia cazurilor în care vor să tragă în poligon. Ei vor putea să facă acest lucru doar în baza unui aviz temporar, valabil trei zile. De ase- menea, persoanele fizice trebuie să fie informate cu privire la expirarea valabilităţii permisului de armă cu cel mult şase luni şi cel puţin 30 de zile înainte ca acesta să expire. Posesorul de permis de armă va fi anunţat atunci când îi va fi prelungit permisul, dar şi când acesta va fi dezactivat. Anca Maria Radu Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi testaţi psihologic Citiţi în acest număr... Atenţie la furturile din locuinţă - pag. 2 Normele pentru deszăpezire - pag. 2 Call center pentru clienţi - pag. 2 Pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc „Mica Unire”, - pag. 3 Cele mai bune ceaiuri de iarnă pentru boli de sezon - pag. 5 Mica publicitate - pag. 8 Locuinţele ANL conservate - pag. 12 Copii în pericol. Sighişoara mai are vaccin pentru o lună - pag. 12 Ar trebui să plătim mai puţin pentru apa potabilă şi canalizare Cel puţin asta se specifică într-un comunicat transmis la redacţie de către societatea furnizoare. Astfel preţul apei potabile a scăzut de la 4.09 lei la 3,60 lei/mc, ca urmare a reducerii cotei T.V.A. de la 24% la 9% pentru apa potabilă, iar preţul canalizării şi epurării a scăzut de la 3,47 la 3,36 lei/mc, în urma aplicării noii cote standard T.V.A., de 20%. Potrivit aceluiaşi comunicat de presă în acest moment, compania judeţeana ce fur- nizează apa şi în Sighişoara se situează pe locul 25 din 45 de operatori regionali din ţară, într-un clasa- ment al tarifelor practicate pentru apă potabilă. Anca Maria Radu Instalaţiile de încălzire trebuie verificate Propunere pentru pasarele peste calea ferată, în Bărăgan pag. 6 pag. 6 S-a creionat bugetul Sighişoarei pe anul 2016 pag. 12 Noul cod fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie vine cu unele modificări în ceea ce îi priveşte pe cei care au alte persoane în întreţinere. În acest caz, ambii părinţi ai co- pilului minor beneficiază de deducere personală dacă sunt angajaţi cu salariul brut mai mic de 3.000 de RON. Deducerea personală se stabileşte în funcţie de venitul brut lunar din salarii realizat de un salariat şi variază în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. De- ducerea personală se va acorda doar la locul de muncă unde salariatul are funcţia de bază declarată. Deducerea personala se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.500 de lei inclusiv, astfel: - pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 300 de lei; - pentru contribuabilii care au o persoana în întreţinere - 400 de lei: - pentru contribuabilii care au doua persoane în întreţi- nere - 500 de lei; - pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 600 de lei; - pentru contribuabilii care au patru sau mai multe per- soana în întreţinere - 800 de lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.501 lei şi 3.000 de lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor pu- blice. În 2016 nu se acordă deducere personală pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din sa- larii de peste 3.000 de lei. Ionela Costea Veşti pentru cei care au copii minori în întreţinere: Din ianuarie 2016 beneficiază de deducere personală ambii părinţi

Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

  • Upload
    others

  • View
    16

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

Fondat în 1998

NR. 934

12 pagini - 1,50 lei

20.01.2016 - 26.01.2016

„Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon

O parte din cei 3000 de posesori de arme din judeţulMureş ar putea fi testaţi psihologic de Poliţie, con-form modificărilor legislative aduse la regimul arme-lor şi muniţiilor. Una din noutăţile introduse aratăcă în perioada valabilităţii permisului de portarmă,Poliţia poate să solicite, oricând are motive înteme-iate, o nouă evaluare psihologică a posesorului. Dacăposesorul permisului refuză examinarea acesta vapierde dreptul de a deţine şi folosi arme. Colecţio-narii de arme letale sau neletale nu mai au voie să

procure muniţie, cu excepţia cazurilor în care vor sătragă în poligon. Ei vor putea să facă acest lucru doarîn baza unui aviz temporar, valabil trei zile. De ase-menea, persoanele fizice trebuie să fie informate cuprivire la expirarea valabilităţii permisului de armăcu cel mult şase luni şi cel puţin 30 de zile înainte caacesta să expire. Posesorul de permis de armă va fianunţat atunci când îi va fi prelungit permisul, dar şicând acesta va fi dezactivat.

Anca Maria Radu

Posesorii de arme care se comportăciudat vor fi testaţi psihologic

Citiţi în acest număr...Atenţie la furturile din locuinţă - pag. 2

Normele pentru deszăpezire - pag. 2

Call center pentru clienţi - pag. 2

Pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc

„Mica Unire”, - pag. 3

Cele mai bune ceaiuri de

iarnă pentru boli de sezon - pag. 5

Mica publicitate - pag. 8

Locuinţele ANL conservate - pag. 12

Copii în pericol. Sighişoara mai are

vaccin pentru o lună - pag. 12

Ar trebui să plătimmai puţin pentru apapotabilă şi canalizare

Cel puţin asta se specifică într-un comunicat transmisla redacţie de către societatea furnizoare. Astfel preţulapei potabile a scăzut de la 4.09 lei la 3,60 lei/mc, ca

urmare a reducerii cotei T.V.A. de la 24% la 9% pentruapa potabilă, iar preţul canalizării şi epurării a scăzutde la 3,47 la 3,36 lei/mc, în urma aplicării noii cotestandard T.V.A., de 20%. Potrivit aceluiaşi comunicatde presă în acest moment, compania judeţeana ce fur-nizează apa şi în Sighişoara se situează pe locul 25din 45 de operatori regionali din ţară, într-un clasa-ment al tarifelor practicate pentru apă potabilă.

Anca Maria Radu

Instalaţiile de încălziretrebuie verificate

Propunere pentrupasarele peste caleaferată, în Bărăgan

pag. 6

pag. 6

S-a creionat bugetulSighişoarei pe anul 2016

pag. 12

Noul cod fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie vine cuunele modificări în ceea ce îi priveşte pe cei care au altepersoane în întreţinere. În acest caz, ambii părinţi ai co-pilului minor beneficiază de deducere personală dacăsunt angajaţi cu salariul brut mai mic de 3.000 de RON.Deducerea personală se stabileşte în funcţie de venitulbrut lunar din salarii realizat de un salariat şi variază înfuncţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. De-ducerea personală se va acorda doar la locul de muncăunde salariatul are funcţia de bază declarată. Deducereapersonala se acordă pentru persoanele fizice care au unvenit lunar brut de până la 1.500 de lei inclusiv, astfel:- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere- 300 de lei;- pentru contribuabilii care au o persoana în întreţinere- 400 de lei:- pentru contribuabilii care au doua persoane în întreţi-nere - 500 de lei;- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere- 600 de lei;- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe per-soana în întreţinere - 800 de lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunaredin salarii cuprinse între 1.501 lei şi 3.000 de lei, inclusiv,deducerile personale sunt degresive faţă de cele de maisus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor pu-blice. În 2016 nu se acordă deducere personală pentrucontribuabilii care realizează venituri brute lunare din sa-larii de peste 3.000 de lei. Ionela Costea

Veşti pentru cei care au copii minori în întreţinere:Din ianuarie 2016 beneficiază de deducere personală ambii părinţi

Page 2: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

2 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 INFORMAŢII LOCALE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Amenzi în valoare totalăde 25. 480 de lei acordate

de poliţia sighişoreanăPoliţia Municipiului Sighişoara a organizat şi executat în aceastăperioadă 3 acţiuni cu efective mărite, 176 controale şi verificăripoliţieneşti, fiind legitimate 179 persoane, fiind şi alte activităţispecifice menite să descurajeze elementele infractoare predis-puse la comiterea de fapte antisociale.Agenţii de siguranţă publică au acţionat pentru prevenirea şi

combaterea infracţionalităţii stradale, aplicând în acest sens 6sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 710 de lei. Agenţiide poliţie rutieră au acţionat cu preponderenţă pentru discipli-narea participanţilor la traficul rutier pe principalele artere decirculaţie şi aplicând un număr de 134 sancţiuni contravenţio-nale, în valoare totală de 25. 480 de lei, dintre care 81 la neres-pectarea regimului legal de viteză pe diferite sectoare de drumpublic, 27 neportul centurii de siguranţă, 14 indisciplină pieto-nală, şi 8 pentru alte abateri. Au fost reţinute 4 permise de con-ducere în vederea suspendării pentru o perioadă determinată.Au fost retrase 2 certificate de înmatriculare auto pentru lipsăR.C.A şi I.T.P expirată. Ionela Costea

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTERe-mail: [email protected] Sighişoara, M. Viteazu nr. 40Tel./Fax: 0365 489 580

Editat de:S.C. CABLE NET S.R.L.Sighişoara, str. M. Viteazu nr. 40Tel/Fax: 0265 77 55 99; 0265 77 87 12Tipărit la S.C. UDVARHELY HIRADO S.R.L. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

ISSN 1453 - 9705

Redactor - Şef:FLORIN CHIOREAN

DTP & DESIGN

S.C. CABLE NET S.R.L.

Redacţia:Anca Maria Radu

Ionela Costea

Noemi Popa

Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Ştefan Costea

Ioan Munteanu

Alex Ötvös

Cele mai proaspete ştiri! Cea maibună muzică! Doar aici pe 89,5 FM

Ce avem de făcut dacărămânem blocaţi în zăpadă?

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţătransmit cetăţenilor câteva sfaturi de care să ţină cont pen-tru codul portocaliu de ninsoare. Să îşi doteze maşina culanţuri antiderapante, să verifice sistemul de acţionare alştergătoarelor de parbriz şi să îşi asigure lichid de curăţarepentru temperaturi scăzute.De asemenea, pompierii reco-mandă celor care vor să plece la drum să urmărească bule-tinele meteo şi să nu plece din localitate atunci când seanunţă ninsori puternice.În cazul în care este necesar săplecaţi şi rămâneţi blocat în trafic în afara unei localităţi,trageţi maşina pe partea dreaptă a drumului, porniţi lumi-nile de avarie şi prindeţi o cârpă de antena radio ori lageam. Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul unde aţi

rămas blocat. Rămâneţi în autoturism până ce forţele de in-tervenţie vin să vă salveze. Aprindeţi lumina din interior petimp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă poatălocaliza mai uşor.

Ionela Costea

Balonarea, un simptom alcancerului stomacal

Dacă cineva suferă de balonare continuă, în cele mai multe cazuri nu în-seamnă că a mâncat în exces, ci poate fi unul dintre simptomele uneiboli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten-ţie şi următoarele semne:1. Urinare sau defecaţie cu sânge. În cazul femeilor, balonarea poatefi conectată cu menstruaţia neregulată şi ar putea apărea între două pe-rioade de sângerări lunare. Deşi, de cele mai multe ori, acest fapt nuprezintă un risc, totuşi se recomandă vizita la doctor.2. Febră. Dacă suferim de balonare însoţită de febră mare, atunci orga-nismul nostru se luptă cu o infecţie severă.

3. Slăbirea rapidă. Dacă fărădietă constatăm, că în ciudabalonării abdomenului restulpărţilor noastre corporale sesubţiază (slăbesc), să mergemneapărat la medic. Ar puteafi vorba despre o tumoră can-cerigenă, care nu lasă burta„să slăbească”. Alte simptomeale acestui tip de tumori sunt:vărsături, diaree, dureri deburtă, stare de rău.4. Saturaţia permanentă. Îm-preună cu balonarea, senti-

mentul de saturaţie permanentă constituie una dintre simptomelecancerului stomacal.Dacă observăm orice schimbare în metabolismul nostru, ar trebui să mer-gem la consultaţie. Examinările periodice au prevenit formarea multor tipuride cancer şi au salvat viaţa milioanelor de oameni. (sursă: tudasfaja.com)

Noemi Popa

Atenţie la furturile dinlocuinţă, atrage atenţia

poliţia sighişoreanăCompartimentul de Proximitate din cadrul Poliţiei MunicipiuluiSighişoara transmite sighişorenilor să nu permită persoanelorstrăine să intre în locuinţă. Siguranţa ta contează. Pentru a nupermite ca aceste evenimente să se repete, trebuie să ţineţiseama de câteva recomandări. Montaţi un interfon! Dacă aveţideja, nu permiteţi accesul persoanelor străine în bloc, indiferentde motivele invocate! Deşi sunt multe blocuri unde există inter-fon, acesta nu îşi poate atinge scopul, pentru că locatarii permitintrarea aproape oricui. Agenţii poştali, cei care citesc contoare

sau aduc facturi nu sunt nevoiţi sa sune la mai multe aparta-mente, ei ori au cartele de intrare, ori un anume locatar le des-chide. Daca nu exista astfel de reguli, aţi montat interfonuldegeaba. Hoţii, sunt creativi, invocă diverse motive, dar nu per-miteţi accesul in bloc decât persoanelor cunoscute care vin ladvs. Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele necunoscute pe are le se-sizaţi in bloc, pe cine caută, aceste întrebări descurajează posi-bilii infractori, chiar daca sunteţi acasă, încuiaţi uşa! Nu permiteţiaccesul in locuinţă persoanelor străine! În special copii si per-soanelor in vârsta nu trebuie sa deschidă uşa persoanelor necu-noscute! Nu păstraţi acasă sume importante de bani! Nici nubănuiţi cine afla, poate întâmplător, poate nu, de valorile aflatein locuinţă, si iată-va pe lista victimelor! In cazul in care vi se în-tâmplă sa fiţi vizaţi de astfel de persoane, ori aveţi orice infor-maţii in legătura cu acestea, sunteţi rugaţi sa anunţaţi imediat

politia la telefon 112 apel de urgenta gratuit. Poate fi foarteimportant pentru siguranţa dvs. şi a celor din jur! Nepăsarea necostă pe toţi. Ionela Costea

Sighişorenii trebuie sărespecte normele

pentru deszăpezireOdată cu venirea ninsorii, sighişorenii care nu respectă normeleprivind modul de acţiune pentru deszăpezire riscă să fie sanc-ţionaţi. Conform Hotărârii de Consiliului Local nr. 140/2006,pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii instituţiile publice, per-soanele juridice şi cetăţenii trebuie să asigure şi să menţină cu-

răţarea trotuarelor, a rigolelor, a locurilor de parcare pe care lefolosesc, să îndepărteze zăpada şi gheaţa din dreptul imobilelorîn care locuiesc sau le deţin sub orice formă. Zăpada trebuie săfie îndepărtată imediat după depunere, sau până la ora 8.00, şitrebuie depozitată în grămezi, pe trotuar, cât mai aproape debordură. Se interzice scoaterea zăpezii din curţi şi depozitareaacesteia pe străzi. Totodată, trebuie luate măsurile necesare pen-tru a nu bloca accesul utilajelor pentru deszăpezire. Nerespec-tarea prevederilor acestei hotărâri se sancţionează cu amenzicuprinse între 100 -2.500 de lei.

Ionela Costea

Compania furnizoare de apăa implementat un sistemCall center pentru clienţi

Compania furnizoare de apă a implementat un sistem tipCall Center pentru gestionarea apelurilor sosite de la clien-ţii săi. Clienţii pot accesa informaţii sau servicii referitoarela lucrările programate şi avariile din reţeaua publică de ali-mentare cu apă şi canalizare, tarife, documente necesarepentru contracte, facturare, reclamaţii, sesizări, solicitări,transmitere index contor apă potabilă. Numerele de telefonla care poate fi accesat serviciul call este 0265 772 350.Orarul de funcţionare este de luni până vineri 08:00-16:00,după care apelurile sunt preluate de către un dispecer.

Ionela Costea

Page 3: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

3 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 INFORMAŢII

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

În creştere numărul virozelorrespiratorii în judeţul Mureş

Peste 3.000 de cazuri de viroze respiratorii şi 1.100 de pneumo-nii au fost înregistrate la cabinetele medicilor de familie, doarde la începutul acestui an. Potrivit purtătorului de cuvânt al Di-recţiei de Sănătate Publică Mureş, Gabriela Uifălean: în săptă-mâna 4-10 ianuarie, au fost înregistrate 3.164 de virozerespiratorii şi 1,150 de pneumonii faţă de perioada 28 decem-brie -3 ianuarie când au fost 1.968 de viroze şi 720 de pneumo-nii. Vedem că este o creştere semnificativă a cazurilor deîmbolnăviri iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sunt maimulte cazuri, cu aproximativ 100. a declarat purtătorul de cuvânt

al DSP. Pentru perioada următoare se aşteaptă la un număr şimai mare de îmbolnăviri şi aceasta în condiţiile în care elevii s-au întors în şcoli iar în colectivităţi creşte riscul de îmbolnăvire.

Au început înscrierile pentrubilete de tratament

Din 15 ianuarie, au început înscrierile iar pensionarii din judeţse pot înscrie pentru bilete de tratament. Anul trecut au fost ono-rate aproape 6000 de cereri ale pensionarilor pentru bilete detratament. În luna februarie si pensionarii sighişoreni pot bene-ficia de bilete de tratament pentru staţiunile Covasna, Geoagiu,şi „1 Mai” din Oradea. Alte staţiuni balneoclimaterice solicitate

de pensionarii sunt Sovata, Vatra Dornei şi Tuşnad. Anul trecutla nivelul judeţului nostru au fost 7502 cereri pentru bilete detratament, din care au fost onorate aproximativ 5800 de cereri.

Ne aşteaptă zile geroaseÎn aceste zile cu temperaturi scăzute medicii sighişoreni reco-mandă bolnavilor cronici: cardiaci, astmatici sau hipertensivisă evite expunerea la temperaturi scăzute. Tot în perioada cutemperaturi scăzute este interzis consumul de alcool şi reco-mandat consumul de lichide calde. Totodată medicii reco-mandă un consum hipercaloric mai ridicat adică o alimentaţiemai bogată în calorii. Anca Maria Radu

Simularea Evaluării naţionaleîncepe pe 22 februarie

Simularea Evaluării naţionale pentru elevii din clasa a VIII-a vaîncepe pe 22 februarie cu proba la limba şi literatura română,iar prima probă a simulării examenului de Bacalaureat pentruelevii din clasele a XI-a şi a XII-a va avea loc pe 7 martie. Astfel,calendarul simulării Evaluării naţionale pentru elevii ultimeiclase de gimnaziu este:22 februarie - limba şi literatura română;23 februarie - matematică;

24 februarie - limba şi literatura maternă pentru elevii aparţi-nând minorităţilor naţionale.Pe 4 martie vor fi afişate rezultatele simulării. Simularea exa-menului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a vaîncepe pe 7 martie cu proba la română, care va fi urmată pe 8martie cu proba la limba maternă pentru elevii aparţinând mi-norităţilor naţionale. Pe 9 martie va avea loc simularea probeiobligatorii a profilului, iar pe 10 martie - proba la alegere a pro-filului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a). Rezul-tatele simulării Bacalaureatului vor fi afişate pe 18 martie.

Ionela Costea

Pe 24 ianuarie, româniisărbătoresc „Mica Unire”,primul pas spre România

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată şi înşcolile sighişorene, la Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu” darşi de către Primărie Sighişoara printr-un program special. Ziuade 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a în-făptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurttimp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldo-vei şi Ţării Româneşti. Unirea Principatelor Române, cunoscutăca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918,de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Mol-dova şi Ţara Românească, într-un Principat unit.Principatele Române după revoluţieDupă înăbuşirea revoluţiei din 1848, reacţiunea internă şi forţeleintervenţioniste dinafară au luat măsuri de reorganizare a regi-mului regulamentar restaurat. În 1849 se încheie convenţia dela Balta Liman între Turcia, puterea suzerană şi Rusia, putereaprotectoare, care justifica prezenţa trupelor celor două state înPrincipate pentru „a reprima orice mişcare de insurecţionare”.Potrivit convenţiei de la Balta Liman, s-au numit în ambele prin-cipate alţi domni pe timp de şapte ani: Grigore Alexandru Ghicaîn Moldova şi Barbu Ştirbei în Muntenia. În aceşti ani s-au făcutanumite îmbunătăţiri în administraţia Principatelor, mai ales înMoldova, unde domnitorul ducea o politică cu tendinţe liberale.Anii imediat următori revoluţiei se caracterizează prin rolul cres-când al burgheziei, care cucereşte poziţii noi în viaţa economicăşi politică. Are loc o dezvoltare a producţiei şi a schimbului demărfuri, lărgirea transporturilor rutiere şi a navigaţiei, intensifi-carea legăturilor economice între diferite regiuni. Aceasta a avutca urmare atenuarea particularităţilor locale, lărgirea schimburi-lor comerciale dintre Principatele Române, care se transformătreptat într-o unitate economică. Pieţele locale, provinciale, s-aucontopit astfel într-o piaţă unică; o etapă importantă a reprezen-tat-o desfiinţarea vămii dintre Moldova şi Ţara Românească, carea intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848.In acelaşi timp sunt ampli-ficate legăturile economice ale Principatelor dunărene cu Tran-silvania, pregătindu-se condiţiile pentru desăvârşirea formăriipieţei naţionale prin unificarea întregului teritoriu locuit de po-porul român. Unirea era o cauză a întregului popor, dar în raportcu interesele lor de clasă, forţele sociale româneşti au înţeles înmod diferit conţinutul, şi caracterul Unirii. Forţa socială princi-pală în mişcarea unionistă au constituit-o masele largi popularede la oraşe şi sate, care au acţionat cu cea mai mare energie şihotărâre. Ele legau de înfăptuirea unirii şi împlinirea aspiraţiilorlor sociale. Ţăranii urmăreau în primul rând, ca prin Unire săscape de clacă şi să obţină pământ, iar păturile orăşeneşti consi-derau că prin Unire se va realiza cadrul politic favorabil unor largilibertăţi democratice. Burghezia, în plină ascensiune, socotea căprintr-un stat unitar se vor crea condiţii prielnice pentru prospe-ritatea ei economică şi pentru obţinerea unei poziţii preponde-rente în viaţa politică a ţării. O mare parte din boierime, cuinterese apropiate de cele ale burgheziei, s-a alăturat puternicelorforţe naţionale unioniste. Unii din marii boieri, de teamă că Uni-rea ar pune în primejdie privilegiile lor de clasă, s-au grupat înpartida antiunionistă. Generaţia care a înfăptuit marele ideal alUnirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea înfrunte înflăcăraţi patrioţi, ca: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alec-

sandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu,Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dim. Brătianu, Dimitrie Bolin-tineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a. Cărturari şi oamenipolitici de seamă, animaţi de idei înaintate, au adus o contribuţiepreţioasă la progresul general al ţării. Fruntaşii revoluţionari din1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoareaUnirii atât în ţară cât şi în străinătate. Răspândiţi în diverse centreeuropene, patrioţii au desfăşurat o laborioasă activitate pentru acrea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.Adunările ad-hoc (1857); Convenţia de la Paris (1858)Pregătirile şi alegerile pentru adunări s-au desfăşurat în condiţiidiferite în cele două ţări. În Ţara Românească, caimacamul Ale-xandru Ghica, fostul domn, a adoptat o poziţie de înţelegere faţăde partida unionistă. În Moldova, caimacamul N. Vogoride, agental Turciei şi al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroarepentru a zădărnici Unirea. Astfel, au fost interzise gazetele favo-rabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţiişi arestări masive, s-au falsificat listele electorale şi alegerile diniulie 1857. Comisia de informare de la Bucureşti primea nume-roase telegrame, memorii şi apeluri. Turcia s-a văzut silită să anu-leze alegerile falsificate; noile alegeri au înregistrat o victoriecovârşitoare a candidaţilor unionişti, care, cu două excepţii aufost aleşi pretutindeni. Rezultate asemănătoare se obţinuseră şiîn Muntenia. În Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii uni-onişti, revoluţionari din 1848: Mihail Kogălniceanu, CostacheNegri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Vasile Mălinescu,Anastase Panu, în Moldova, C. A. Rosetti, fraţii Ştefan şi NicolaeGolescu, A. G. Golescu, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Chr. Tell,Gh. Magheru, în Muntenia. Pentru prima dată, ţărănimea îşi tri-mitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin, Gheorghe Lupescu, Mircea Mălieru ş.a. Adu-nările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857, la Iaşi şila Bucureşti. Dezbaterile au prilejuit o manifestare puternică acoeziunii şi a forţei mişcării unioniste, o impresionantă demons-traţie a voinţei poporului român de a-şi făuri statul său naţional.Într-o atmosferă de mare avânt patriotic, Adunările ad-hoc auadoptat, în luna octombrie 1857, rezoluţii asemănătoare, carecereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu nu-mele de România, respectarea drepturilor, a autonomiei şi a ne-utralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte„toate interesele naţiei”. Chestiunea agrară a fost prezentă în dis-cuţiile deputaţilor din ambele Adunări. In jalba deputaţilor pon-taşi moldoveni, al cărei prim semnatar era Ion Roată din ţinutulPutnei, erau înfăţişate în imagini zguduitoare starea ţărănimii şitemeiul revendicărilor sale. Se cerea ca „săteanul să fie pus înrândul oamenilor”, să fie interzisă bătaia, să fie înlăturate boie-rescul (claca), beilicurile şi birul pe cap, iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”. Deputatul Tănase Constantinproclama în adunarea de la Bucureşti „dreptul netăgăduit al ţă-rănimii… d-a lua parte la viitoarele adunări, care vor face con-stituţia ţării şi legiuirile dinăuntru”. Întrucât reprezentanţiiboierimii şi chiar unii exponenţi ai burgheziei s-au opus ideii deîmproprietărire sub pretextul menţinerii coeziunii mişcării uni-

oniste sau au cerut amânarea discutării acesteia, nu s-a pututtrece la adoptarea unei hotărâri în problema agrară. RezoluţiileAdunărilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale. Aceasta a al-cătuit un raport, pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilorcelor şapte puteri, care s-au întrunit în mai 1858, la Paris. Con-venţia semnată la 7 august 1858, ca urmare a lucrărilor conferin-ţei, prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uiteale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu câte un domnitor, gu-vern şi adunare legiuitoare proprie, înfiinţarea unei curţi de ca-saţie comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focşani.Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeauintereselor burgheziei: desfiinţarea privilegiilor şi a rangurilorboiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor), res-ponsabilitatea ministerială etc. se recomanda, de asemenea, onouă reglementare prin lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţă-rani. Stipulaţiile electorale, trecute în anexa convenţiei, stabileaumodalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unuicens foarte ridicat. Act internaţional, noua convenţie era totodatăşi o legiuire fundamentală pentru Principate, ceea ce, de fapt, în-semna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864. Deoarece pu-terile Europei nu îndepliniseră dorinţa fundamentală a români-lor, exprimată prin Adunările ad-hoc, se impunea o acţiuneinternă a întregului popor, care să realizeze Unirea şi să pună Eu-ropa în faţa unui fapt împlinit. Înfăptuirea Unirii prin alegerealui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti.Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat subsemnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţio-nale unioniste şi forţele reacţionare potrivnice Unirii. Elementeleantiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Con-venţie, care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câ-teva mii de alegători. În timp ce alegerile din Moldova au adusîn Adunarea electivă o majoritate a partidei naţionale, în Ţara Ro-mânească reacţiunea a obţinut majoritatea. În ziua de 5 ianuarie1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pecandidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alege-rea din Moldova, privirile întregului popor român erau aţintitespre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ia-nuarie 1859. Încă din prima zi, mii de oameni, mobilizaţi de tineriunionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc adunarea.Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani dinsatele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa, elevi ai claselor superioare şiai învăţământului de specialitate. Mulţimea manifesta vehementîmpotriva partidei reacţionare, care susţinea alegerea lui Gh. Bi-bescu. În această atmosferă, în noaptea de 23/24 ianuarie, depu-taţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul„Concordia” unde au hotărât să propună Adunării ca domn alŢării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza. În dimineaţa zileide 24 ianuarie, ora 11.00, reprezentanţii partidei naţionale aupropus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candi-datului. Propunerea făcută de Vasile Boerescu în persoana lui Al.I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatorifiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului. Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarieîn Moldova. Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unireaşi întemeiase statul său naţional.” Unirea naţiunea a făcut-o” aveasă declare M. Kogălniceanu în 1862. Ziua de 24 ianuarie se înscriapentru totdeauna în istoria patriei ca „Ziua renaşterii naţionale”.Şi în Sighişoara vor fi organizate manifestări cu prilejul zilei de24 Ianuarie la Biblioteca municipală şi în şcolile sighişorene

Ionela Costea

Page 4: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

Zidiri sufleteştiUn eremit a intrat într-o peşteră să se adăpostească de ploaie şia găsit o comoară. A ieşit peste măsură de speriat din peşterăstrigând:- Am văzut moartea!Afară s-a ciocnit cu trei bandiţi, care privind în jur l-au întrebat:- Moşule, unde este moartea?Eremitul i-a dus în peşteră şi le-a arătat tezaurul, descoperit dinîntâmplare. La vederea aurului, cei trei bandiţi şi-au simţit inimatresăltând de bucurie şi vicleni i-au spus:- Ai dreptate, moşule, pleacă, pleacă departe de aici...După plecarea bătrânului, hoţii au rămas lângă aur, care erafoarte mult, întrebându-se, cum să-l care din vârful muntelui.Până la urmă au hotărât ca unul să meargă să aducă provizii şicăruţe, iar ceilalţi doi să rămână de pază.Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea: „În târgvoi bea şi voi mânca pe săturate, voi petrece... apoi voicumpăra provizii, pe care le voi otrăvi şi astfel voi ră-mâne singurul stăpân al comorii.” Cei doi tâlhari rămaşi depază gândeau fiecare în sinea lui: „O jumătate din comoarăeste mai mare decât o treime”. La întoarcere, îl vom ucidepe cel plecat în târg şi vom împărţi comoara pe din două. Şi aşaau făcut. L-au omorât pe tovarăşul venit din târg cu provizii şicăruţe, au mâncat hrana otrăvită şi astfel au murit cu toţii...***Un înţelept avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odată vor-bea cu un alt înţelept, care l-a întrebat:- Ce crezi despre Nicodim?- Chiar şi cele mai luminate minţi ar fi uimite de înţelepciunea lui...- Dar Varlaam, ce virtuţi are?- Vitejia şi curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..- Ce fel de om este Ioan?- Hărnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...La auzul acestor vorbe, înţeleptul se miră:- Dacă Nicodim este atât de înţelept, Varlaam atât de viteaz şi Ioanatât de harnic, oare ce mai pot ei învăţa de la tine înţeleptului?- Nicodim e înţelept, dar leneş, Varlaam este viteaz, dar nechib-zuit, Ioan este harnic dar invidios. Nicodim nu ştie că înţelep-ciunea nu-l face fericit pe leneş, Varlaam nu bănuieşte că fărăprecauţie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gândnu-i trece, că hărnicia nu face casă bună cu invidia. Până cândvor înţelege acestea, eu voi fi dascălul lor, iar ei, învăţăceii mei.***Se povesteşte pe la mănăstiri că ucenicul lui Avva Pavel, fiind tri-mis după ceva ierburi pe lângă cimitirul mănăstirii, unde hălă-duia o leoaică ar fi spus:- Dar dacă vine leoaica?- Leag-o şi adu-mi-o!Ucenicul s-a dus şi leoaica a venit către dânsul, dar el s-a repezits-o lege. Speriat animalul a rupt-o la fugă. Atunci el i-a spus:- Stai! Părintele meu a poruncit să te leg!Leoaica s-a oprit, ucenicul a legat-o şi a dus-o Avvei.

Avva Pavel s-a bucurat mult, dar nevrând ca ucenicul să se mân-drească şi să se smintească i-a strigat:- Vai, mie ce fiară turbată mi-ai adus, alung-o!***Unul din ucenicii Sfântului Nifon, cu multă uimire povestea:- Atâta smerenie şi blândeţe îi dăduse harul Sfântului Duh, încâtse socotea pe sine că întinează lumea cu făptura sa. Ascultaţi omărturie a virtuţilor sale.A fost chemat odată în casa unui dregător, care avea mare evlaviecătre Cuviosul. Bogatul acela avea o grădină foarte mare, în carepăşteau de voie mulţime de animale sălbatice, ca într-o pădure.Şi printre mulţii cerbi, ce îi avea, era unul nespus de sălbatic dinfire, care de se întâlnea cu un om îl lovea cu picioarele dinainteşi cu coarnele cele rămuroase. Eram cu sfântul şi când am intratîn curtea dregătorului, cerbul furios s-a repezit la mine. Sfântulvăzând aceasta s-a aşezat în faţa mea, să mă apere şi numai ce l-a atins că s-a îmblânzit pe dată. Apoi cerbul privind în ochi peSfântul s-a ruşinat şi a fugit în desiş. Am întrebat:- Spune, părinte cum ai făcut aceasta?- Aceasta este puterea tainică a smereniei. Când ne smerim faţăde toţi şi toate şi ne vedem cât suntem de păcătoşi, se pogoarădin Cer toiagul lui Dumnezeu zdrobind pe vrăjmaşii noştri, pecei care ne urăsc, pe diavoli, pe fiare, tot răul.***Se povesteşte că odată un cărturar antiohian a venit la un Părintezăvorât şi l-a rugat să-l ia ucenic, iar acesta i-a spus:- De voieşti să te iau ucenic, împarte averea ta la săraci!El a făcut întocmai şi a venit iară la părintele zăvorât, rugându-lsă-l ia ucenic.- Oare te vei putea păzi să nu vorbeşti?- Făgăduiesc! a spus el şi acesta a fost singurul cuvânt, vreme decinci ani.Pentru că se dusese vestea şi mulţi veneau în munte, pustnicull-a trimis la o mânăstire să vadă, va vorbi? Însă ucenicul a păstratfăgăduiala de a tăcea. Stareţul mânăstirii, vrând să-l încerce, l-atrimis să ducă un mesaj la altă mânăstire, aflată peste râul, caretocmai se revărsase, crezând că se va întoarce să spună: nu pottrece. Şi a trimis şi un alt frate, în urma lui să vadă, cum face.Cărturarul ucenic, a ajuns la râu, l-a văzut revărsat şi s-a pus îngenunchi, la rugăciune. Pe dată a venit un crocodil, care în modminunat l-a trecut pe malul celălalt. A făcut ce i se poruncise şis-a întors, trecând râul tot pe spatele crocodilului. După untimp, stareţul a primit veste de la acea mânăstire:- Măcar că era mut, îngerul lui Dumnezeu era monahul acela...***Odată demult, într-un sat mic, trăia un tâmplar. El avea un atelierplin de scule de tâmplărie. Într-o zi pe când stăpânul nu era înatelier, uneltele s-au luat la ceartă. S-au sfădit multă vreme...- Ceva mai rău ca fierăstrăul, cel cu colţi ascuţiţi, nu se află subsoare! Dinţii lui sfâşie şi el taie tot, ce-i iese în cale... ca un balaur...- Ce să mai spunem despre rindea, care muşcă fără milă, ca o fiară!- Dar ciocanul care zdrobeşte totul cu violenţă? Ce spuneţi de el?- Sau cuiele, subţirele, care străpung şi pătrund în orice cu vârfullor ascuţit. Înţeapă!

- Să nu uităm raşpela, care pileşte, uniformizează, zgârâie totul!Aşa se tânguiau uneltele tâmplarului şi până la urmă au hotărâtcă nu mai pot trăi sub soare fiind peste măsură de rele. Uneledintre ele, pentru răutatea lor fără de seamăn, pentru violenţafaptelor săvârşite ar trebui gonite, cât mai departe surghiunite.Ciocanul era de părere că rindeaua, îndeosebi, trebuia alungată.Rindeaua credea că fierăstrăul nu mai putea rămâne nici o clipălângă celelalte unelte. Fierăstrăul nici nu voia măcar să mai audăde cuie, care pe lângă răul, ce îl făceau mai erau atât de mici şiascuţite...Cuiele erau pornite împotriva raşpelei... raşpela împo-triva daltei, care despica totul...împotriva rindelei, cuielor, cio-canului, fierăstrăului... Toţi erau împotriva tuturor...sculelevorbeau foarte mânioase şi în acelaşi timp. Era zarvă mare. Olarmă fără seamăn. Deodată uşa s-a deschis şi a intrat tâmplarul.Îndată s-a făcut linişte deplină. Meşterul a luat o scândură a mă-surat-o şi a tăiat-o cu fierăstrăul, apoi bucăţile le-a fasonat cu rin-deaua. A bătut cuie cu ciocanul şi la sfârşit a netezit totul curaşpela şi şmirghelul. Folosind fierăstrăul, care sfâşie, rindeaua,care muşcă, ciocanul, care zdrobeşte, cuiele, care înţeapă şi raş-pela...tâmplarul făcuse un minunat leagăn, pentru un nou năs-cut. Mâna lui iubitoare condusese uneltele cele rele şi le pusesesă facă ceva bun şi frumos şi de folos...***Doi călugări vorbeau despre greutatea de a convinge un om deceva.- Cum poţi face să bea un măgar, căruia nu-i este sete?- Cum poţi face să bea un măgar, respectându-i libertatea? Nuexistă decât un singur răspuns: să găseşti un alt măgar, căruia îie sete...- Cum aşa?- Măgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie şi cu voluptate,alături de fârtatul său.- Ca să-i dea exemplu...- Nu ca să-i dea exemplu, ci pentru că îi este fundamental sete.- Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevăr pur şi simplu sete,veşnic sete.- Şi poate într-o zi, fârtatul său, cuprins la rându-i de poftă, seva întreba dacă n-ar face bine să-şi cufunde şi el botul în ciubărulcu apă proaspătă.Oamenii însetaţi de Dumnezeu sunt mai eficienţi decât mulţi-mea neghiobilor, care vorbesc despre el.***Ne spune Avva Polihronie că în lavra lui Avva Pavel trăia un că-lugăr bătrân. Acesta adeseori pleca din mânăstire şi rămânea peţărmurile sfântului râu Iordan, ca să se roage în singurătate. Şinu arareori dormea, unde găsea un culcuş de fiară: panteră, leu.Odată găseşte în peştera, în care înnoptează doi pui de leu şi-iaduce în biserică, înveliţi în haina, cu care se îmbrăca şi spunefraţilor miraţi şi speriaţi:- Dacă vom păzi poruncile lui Dumnezeu, leii vor asculta de noi,dar pentru că nu ascultăm de Domnul şi ne-au înnegrit păcatele,ne temem noi de ei. Fraţii au ascultat şi mult s-au folosit.

Rubrică îngrijită de Florin Chiorean

4 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 CULTURĂ

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Cartea „De ce iubim femeile” a fost publicată la Editura Humanitas, Bucureşti, prima apariţie înanul 2004, apoi alte reeditări în diverse formate, inclusiv ediţia 2015 pe care o recomandăm săp-tămâna aceasta. A fost şi este un mare succes comercial, făcând parte din lista scurtă de bestsel-leruri cu vânzări în sute de mii de exemplare, o adevărată mină de aur a editurii la care Cărtărescupublică în exclusivitate. În ansamblu, colecţia de povestiri scurte reprezintă o confesiune pe maimulte registre, un armistiţiu cu sine însuşi, o întrebare cu un răspuns niciodată satisfăcător pedeplin, căutat timp de câteva decenii. Cărtărescu ne dezvăluie aspecte policrome din intimitateaşi din trecutul său, în mare parte iubiri ratate despre care nu se fereşte să vorbească cu o tonicăautoironie („ca să citez din clasici, amorul nostru nemuritor s-a dus dracului”). Concret,cartea conţine 21 de povestiri ce îmbină tehnica jurnalului cu naraţiunea la persoana a treia,

uneori cu note de reportaj intens stilizat. Nuanţa de confesiune este dominantă, toatetextele sunt scrise la persoana întâi, cu multe, multe accente foarte personale („viaţamea a fost, de fapt un lung şir de cruzimi de dragul cruzimii, nepăsări, neînţe-legeri, răutăţi de dragul răutăţii şi prostii de dragul prostiei”) Iubirea, fie că esteplatonică sau carnală, reprezintă laitmotivul povestirilor, iar legat de ea, autorul afirmăcă „multe au avut altă culoare a minţii, a vocii, a zâmbetului”. Iată un motiv bunpentru a iubi femeia, unicitatea fiecărei poveşti de dragoste, partea de inconfundabil careface din orice întâmplare erotico-afectivă un eveniment memorabil. Pe parcursul cărţiisunt inserate, ca o concluzie a fiecărui episod, astfel de motive, însă finalul operei dezvă-luie propunerea autorului de răspuns la întrebarea din titlu. Aflându-l ca pe o apoteozăa cărţii, noi, cititorii, poate vom dobândi motivaţii înnoite pentru a iubi femeia, în oriceipostază apare ea în viaţa noastră: iubită, amantă, soţie, mamă, fiică, bunică sau pur şisimplu necunoscuta plină de mister întâlnită pe stradă într-o fulgurantă intersectare depriviri. Relaţiile redate cu lux de amănunte, cu lexeme picante şi îndrăzneţe, potenţeazăafirmaţia lui Cărtărescu că „teoretic, totul e de vânzare când eşti scriitor”. Nu avemmotive să punem la îndoială afirmaţia lui, întrucât în cărţile sale ne oferă pe tavă exemplestrălucite de intimităţi scoase la mezat. Fiind şi un fin psihanalist cazuistic, autorul îşi stu-diază permanent faptele, gândurile, concluzionând la un moment dat că „nu mă cautca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-amgăsit”, urmând ca apoi să sugereze şi răspunsul la incitanta întrebare „De ce iubim fe-meile?”. Pentru cititorii pudici, unele pasaje pot părea indecente şi vulgare, însă toatăaceastă aparentă vulgaritate este generată de realitatea cotidiană, fie că ne place sau nu.Modul de redactare, preponderent într-o manieră ludică, oferă şi optica în care sexualitatea

poate fi privită şi redată ca o componentă firească a vieţii, dincolo de orice puritanism maimult sau mai puţin ipocrit. Poate şi datorită acestui firesc recuperat din tenebrele prejudecăţilor,povestirile sunt bune de citit în momentele în care te îndoieşti că ai putea să mai iubeşti femeia,chiar faptul că autorul preferă modul de povestire la persoana întâi, dă impresia că stă la taclalecu cititorul ca şi cu un prieten, făcându-l părtaş la „lungile şiruri de cruzimi, nepăsări, neîn-ţelegeri” de care se recunoaşte vinovat, dar descoperind în acelaşi timp tipologii şi ipostaze alefeminităţii trecute prin filtrul analitic fin al unui artist. Deşi nu e o carte nouă, o recomandăm cutoată convingerea tuturor iubitorilor de literatură, indiferent de preferinţe, fiindcă Mircea Cărtă-rescu este un autor bun, orice ar scrie. O găsim, sau o putem comanda, la librăria Hyperion, „ba-stionul” promovării culturii de calitate în Sighişoara şi numai. JSR & Hyperion

Cultura la îndemână„De ce iubim femeile? Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi,nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi minteanoastră se roteşte ca o planetă greoaie mereu şi mereu, numai în jurullor.”

(Mircea Cărtărescu)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperionvă recomandă cartea săptămânii:

Mircea Cărtărescu

DE CE IUBIMFEMEILE

Editura HUMANITAS, 2015

Page 5: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

5 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 SĂNĂTATE & EDUCAŢIE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sâmbătă 23 ianuarieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ALOE Telefon: 0265 - 77 18 26, Str. O. Goga nr. 11

Duminică 24 ianuarieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ALOE Telefon: 0265 - 77 18 26, Str. O. Goga nr. 11

P R O G R A M U L F A R M A C I I L O R D E G A R D Ă Î N S I G H I Ş O A R A

Sighişoara bebeluşilor„Pentru că viaţa este cea mai frumoasă

prin zâmbetul unui copilaş”

La vârsta de 1 an şi 7 luni (19 luni), copilul tău creşte cu rapidi-tate şi se învârteşte ca un titirez prin toată casa, lăsând în urmalui jucării, haine şi alte obiecte, astfel încât să nu care cumva săuiţi vreo clipă că este prin preajma ta. Comunicarea dintre tineşi cel mic începe să se îmbunătăţească, însă chiar dacă înţelegemai multe lucruri decât poate exprima, va continua să aibă o ati-tudine sfidătoare în faţa ta tot ceea ce nu îi convine sau nu îieste pe plac. La 19 luni (1 an şi 7 luni) va începe să observe cândceva nu este în regulă şi va reacţiona ca atare, astfel că va începesă râdă dacă cineva spune despre un cal că este căţel sau că pi-sica face „cucu - cucu”. La această vârstă poate manifesta interespentru activitatea părinţilor la toaletă şi astfel prin observaţiepoţi încerca să îl înveţi să facă la oliţă sau chiar la toaletă folosindun reductor. Şi obiceiurile de somn se pot schimba în jurul aces-tei vârste astfel că poţi constata că somnorosul tău a devenitfoarte matinal şi se trezeşte chiar înaintea ta. Copilul tău conti-nuă antrenamentul urcatului scărilor şi al căţăratului pe mobilierşi nu se lasă bătut până nu biruieşte în a le stăpâni. Momentan,mai are nevoie de un mic impuls din partea ta sau de sprijinulîn propriile mânuţe pentru a „escalada” mobila sau alte obiecteînalte. În rest, copilul se plimbă nestingherit prin toată casa,având autonomie completă în ceea ce priveşte mersul de unulsingur. Din dorinţa de a ajunge rapid la unele jucării sau la anu-mite persoane, va încerca să alerge către ele, însă această abili-tate nu îi va reuşi pe deplin. Va mai lua câteva căzături şi julituripână va reuşi, însă este un antrenament util pentru a stăpâni cusucces, în viitor, această abilitate motrică. Este important să fiifoarte atentă la el, deoarece este apt din punct de vedere fizicsă se dea singur jos din pătuţ, să deschidă uşi, să se bage în ma-şina de spălat sau să facă alte activităţi care i-ar putea pune înpericol siguranţa. Vocabularul copilului de 19 luni poate înglobaîntre 10 şi 50 de cuvinte. In fiecare zi, copilul te va surprinde cusunete şi cuvinte noi. Reuşeşte să combine doi termeni în timpulvorbirii, dar probabil că va întâmpina ceva dificultăţi în a formapropoziţii. Important este că prichindelul tău începe să recu-noască şi rostească verbe sau aşa-numitele cuvinte „de acţiune”:„vino”, „pleacă” (pe care îl va pronunţa, probabil, „peacă”), darşi alte verbe simple. Le va poci destul de mult în rostire, dar im-portant este că îşi dă silinţa şi încearcă să le înveţe, ceea ce areau un rol important în dezvoltarea limbajului şi a vorbirii. La

vârsta de 1 an şi 7 luni, copilul înţelege foarte bine termenii dedirecţie şi localizare, precum „sus” „jos”, „sub”, „deasupra”,„afară”, „înăuntru”, şi poate încerca chiar să le pronunţe în si-tuaţiile adecvate. Cel mic începe să înţeleagă şi să asocieze cu-vintele cu obiectele atunci când i le indici cu degetul sau i lepronunţi. Este, de asemenea, capabil să-şi recunoască o bunăparte din părţile sale anatomice. De exemplu, dacă îl întrebiunde este năsucul sau guriţa, copilul ţi le-ar putea indica cu de-getul. Copilul este la o vârstă la care este interesat de tot ce facceilalţi şi la care îi place să imite tot. Aşadar, va căuta constantcompania celor din jur, pentru a interacţiona şi socializa, darmai ales pentru a-i imita. Va prefera mai mult compania unuiadintre părinţi, părând chiar că îl iubeşte mai mult. Poate fi destulde frustrant pentru celălalt părinte, însă nu înseamnă că îl iu-beşte mai puţin. De exemplu, majoritatea copiilor este mai ata-şată de mame, întrucât acestea sunt mai prezente în viaţa lor,fiind principalele persoane care au grijă de ei. Este importantăimplicarea ambilor părinţi în creşterea şi îngrijirea copilului, ast-fel încât să se evite formarea unor astfel de preferinţe. La vârstade 19 luni, copilul încă mai doarme în jur de 12-13 ore zi, celemai multe dintre acestea desfăşurându-se pe timpul nopţii - 11-12 ore. Chiar dacă cei mai mulţi copii pot renunţa, la aceastăvârstă, la somnul din timpul zilei, specialiştii susţin că somnulde după-amiază are un rol esenţial în reîncărcarea bateriilor or-ganismului celui mic şi în pregătirea lui pentru o nouă sesiunede joacă şi alergătură pe afară sau prin casă. În plus, somnul areun rol foarte important în creşterea lui. Specialiştii susţin că, lavârste mici, copiii cresc cel mai mult în timpul somnului. Orade culcare şi de trezire ale copilului ar putea fi uşor devansateîncepând cu această vârstă. Copilul ar putea adormi mai de-

vreme decât de obicei, datorită faptului că oboseşte mai repede.Cu cât capătă mai multă mobilitate în mişcări şi mai multă auto-nomie, copilul este dornic să exploreze mai multe lucruri dinjur şi abia dacă stă locului o clipă. Oboseşte şi i se face somnmai repede. Este singura schimbare care apare în rutina sau pro-gramul lui obişnuit de somn. In rest, poţi păstra absolut toateobiceiurile şi activităţile pe care le făceai cu el, înainte de culcare.Copilul devine şi mai matinal, pe măsură ce creşte, din cauzafaptului că adoarme foarte devreme, seara. Nu ar trebui să tesurprindă acest aspect, deoarece este normal. În această etapăa copilăriei, cel mic ar putea fi apt să utilizeze singur linguriţaîn timpul mesei, însă dacă nu o face încă, nu te îngrijora. Nutoţi copiii stăpânesc această abilitate la vârsta de 19 luni. Impor-tant este să îl încurajezi să folosească tacâmurile, pentru a seobişnui cu ele şi a învăţa cum să le utilizeze corect, atunci cândva fi pregătit. Probabil că cel mic a gustat deja din foarte multetipuri de alimente solide. Însă dacă mai există alimente la carea făcut mofturi până acum, dar pe care ţii cu tot dinadinsul săle introduci în meniul lui, datorită valorilor nutriţionale impor-tante pentru creşterea lui, încearcă să le strecori în preparate şireţete care sunt pe placul lui. Meniul zilnic al copilului de 19luni trebuie să fie echilibrat din punct de vedere nutriţional şisă conţină categorii variate de alimente, astfel încât să contribuiela creşterea şi dezvoltarea lui. Încearcă să nu lungeşti o masămai mult de 20-30 de minute, deoarece prichindelul îşi va pierderapid răbdarea. Dacă nu reuşeşti să îi dai să mănânce toată porţiaîn acest interval de timp, cât este concentrat, s-ar putea să ră-mână nemâncat şi să izbucnească un scandal, dacă îşi pierde răb-darea şi îl forţezi să pape. Mulţumim tuturor mămicilor carene-au scris şi aşteptăm în continuare criticile şi sfaturile lor utilepe [email protected]ţeta săptămânii: Ciorbă de ouă cu iaurt - reţetă recomandatăde către Elena - Maria.Ingrediente: 4 ouă (pentru patru porţii), 1 ceapă, 1 morcov,1 borcan iaurt sau lapte bătut, 2 linguri orez, vegeta, piper, pă-trunjel verde, smântâna, oţet.Mod de preparare: Se taie mărunt ceapa şi morcovul şi seînăbuşă în ulei. Se pune apoi apa în oală şi se lasă să fiarbă. Cândlegumele au fiert pe jumătate, se adaugă orezul. După ce a fiertorezul, se sparg ouăle cu atenţie direct în oală, se adaugă condi-mente, iaurtul, o linguriţă de oţet şi se lasă să fiarbă câteva minute.Se opreşte focul şi se adaugă smântâna şi pătrunjelul verde.Subiectul săptămânii:Copilaşul meu are 1 an şi 8 luni!

Noemi Popa

Cele mai bune ceaiuri deiarnă pentru boli de sezon

Când te întorci acasă zgribulită de frig, o cană de ceai fier-binte te linişteşte şi te încălzeşte în timp record. Iată cealegeri să faci pentru a scăpa de probleme minore de să-nătate care apar adesea iarna!Ceai de tei, pentru răceală, dureri de gât şi tuseInfecţiile simple la nivelul nasului şi gâtului trec mai uşordacă bei 3-4 căni de ceai de tei pe zi. Prepararea este sim-plă. Iei o linguriţă de frunze şi flori de tei uscate şi mărun-ţite şi le laşi 15 minute în apă clocotită, într-un vas acoperit.Ceai de ghimbir, în caz de infecţiiDe încercat nu doar când vrei să slăbeşti sau când ai gre-ţuri, ceaiul de ghimbir îţi ajută organismul să luptă contravirusurilor. Găseşti rădăcină de ghimbir în marile maga-zine. Tai o felie de circa un centimetru pe care o toci, apoio pui într-o cană cu apă caldă. Infuzia n-ar trebui să durezemai mult de 5 minute, pentru că este posibil ca băutura săaibă un gust prea picant.Ceai de muşeţel, util în indigestiiMuşeţelul, alături de gălbenele şi mentă sunt de ajutorcând ai probleme de digestie. Ceaiul de muşeţel făcut dino linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită calmeazăspasmele intestinale, stopează stările de greaţă. Mai mult,compensează pierderile de lichide apărute în urma diareii.Ceai de urzică, pentru imunizare şi detoxificareUrzica este o plantă extraordinară, revitalizantă, care sti-mulează imunitatea şi favorizează eliminarea toxinelor dinorganism. Dacă nu-ţi este pe plac gustul ceaiului de urzică,asociază-i scorţişoară, un bun antibacterian.Ceaiul de rozmarin şi mentă stimulează digestiaPentru ameliorarea digestiei şi pentru decongestionareaficatului şi bilei, rozmarinul sub formă de ceai face minuni.

Un gust mult mai bun îl obţii dacă pui şi câteva frunze dementă în ceai. Savurează-l pe îndelete la finalul meselorprincipale.Ceai de levănţică, pentru un somn odihnitorLevănţica este o alegere bună când vrei să scapi de insom-nie, de stres, de nervozitate şi anxietate. Este util şi pentruproprietăţile antiseptice. Bea pe îndelete un ceai de levăn-ţică înainte de culcare şi vei simţi pe dată efectele lui ui-mitoare.Ceai de busuioc şi cimbrişor, când tuşeştiPentru căile respiratorii şi pentru digestie ceaiul de busu-ioc şi cimbrişor sunt ideale. Le redau echilibrul pierdut şi-n plus te linişteşte, mai ales dacă te confrunţi cu o tusesâcâitoare. La o cană de apă clocotită pui o linguriţă de bu-suioc uscat şi o jumătate de cimbrişor. Peste 15 minute,strecori infuzia, o laşi puţin la răcit şi o bei. Cel mai bineeste să bei ceaiul după masă, iar în tratarea tusei, este binesă iei trei căni de infuzie pe zi.

Ionela Costea

Cum ne protejăm de frig- metoda finlandeză -

Finlandezii se confruntă cu temperaturi extrem de scăzute. După ce iarnas-a lăsat mult aşteptată, temperaturile au scăzut brusc, de la plus 5 la minus40 de grade Celsius, în numai câteva zile. Nu există vreme rece, ci doarîmbrăcăminte neadecvată, spun finlandezii. Bebeluşii dorm afară în căru-cioare şi saltelele sunt scoase să moară acarienii. Secretul rezistenţei la

frig este îmbrăcămintea înstraturi - trei, maximumpatru. Haine din lână şifibre tehnice noi, pe corp,dar nu strânse, să permităcirculaţia. Pe dedesubt îm-brăcaţi o bluză şi panta-loni subţiri din lână,pentru a păstra călduracorpului. Adăugaţi o ja-

chetă de lână polară cu mânecă lungă şi un pantalon dublat, impermeabilla vânt. Pe deasupra, în funcţie de frig, mai puneţi o vestă, care lasă braţelelibere, dar protejează organele interne, şi pe deasupra jacheta impermea-bilă la vânt, cu atât mai groasă cu cât este mai frig. Picioarele, mâinile şicapul trebuie neapărat bine acoperite. Se iau două perechi de şosete,prima din materiale tehnice noi, care evită transpiraţia, şi pe deasupra, adoua, din lână. Încălcaţi cizme îmblănite, cu talpa groasă şi un număr maimare, pentru a nu vă îngheţa picioarele. Completaţi cu două perechi demănuşi, întâi o pereche din cauciuc sau alt material, şi pe deasupra mănuşidin lână, cu un deget. Prin zona capului se pierde cea mai mare parte acăldurii, deci purtaţi o căciulă de lână care acoperă bine urechile şi fruntea,puneţi gluga, la gât un fular gros şi la nas o eşarfă subţire din mătase, princare să respiraţi când este aerul foarte rece. Protejaţi-vă faţa de ger aplicândo cremă mai groasă. Beţi suficientă apă, nu staţi transpiraţi şi donaţi şicelor care au nevoie hainele groase care vă prisosesc.

Ionela Costea

Page 6: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

6 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Angajatorii controlaţiîn zilele geroase

Ne aşteaptă zile cu temperaturi foarte scăzute iar angajatorii tre-buie să-şi protejeze angajaţii de frig. Potrivit şefului ITM Mureş,salariaţilor care lucrează în aer liber trebuie sa li se acorde echi-pamente de protecţie, pauze în care să se adăpostească în spaţiiîncălzite şi ceai fierbinte pentru a-şi regla temperatura corpului.Şeful ITM Mureş a declarat că pe parcursul întregii luni inspec-torii de muncă vor verifica dacă angajatorii respectă legislaţia înceea ce priveşte măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cutemperaturi extreme. Cei care nu respectă prevederile legale şinu îşi protejează angajaţii de ger riscă amenzi cuprinse între1.500 şi 2.500 lei sau chiar cu sistarea activităţii companiei.

Frigul, o problemă.Îi putem face faţă

Meteorologii au anunţat, pentru următoarele zile, temperaturicu minus, aşa că este bine să luaţi în calcul sfaturile medicilor.Infecţiile respiratorii (cu transmitere respiratorie, aeriană) suntmai frecvente în sezonul rece, la variaţiile frecvente şi bruşte detemperatură, ca urmare a conjugării unor factori favorizanţi, ex-plică reprezentanţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Ju-deţeană. Vă prezentăm câteva sfaturi pentru prevenirea gripei,a infecţiilor respiratorii, în general. Astfel, medicii spun că tre-buie să purtăm îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate sezonului,să acoperim capul, mâinile, picioarele şi zona gâtului; să bemceaiuri călduţe din plante, să introducem în alimentaţie produ-sele stupului (mierea este interzisă la copiii de 0 - 1 an); să facemmişcare adecvată vârstei; să îmbogăţim alimentaţia cu legume

crude şi fructe (5 porţii/zi); să ne vaccinăm. „În cazul în care ne-am îmbolnăvit, izolarea este cea mai bună soluţie, alături de tra-tamentul prescris de medicul de familie (dacă nu suntcomplicaţii: repaus, evitarea contactelor - pentru a preveni răs-pândirea bolii - ceaiuri călduţe, simptomatice. O atenţie deose-bită, pe timp de frig, trebuie să o aibă bătrânii, copiii dar şibolnavii cronici, în special cei cu afecţiuni cardiace.

Accident rutier cu 4 victimeîntre Sighişoara şi Daneş

Accident rutier cu 4 victime produs joi seara între Sighişoara şiDaneş. În jurul orei 20.40 un tânăr sighişorean de 33 ani veneadinspre Daneş spre Sighişoara, a pierdut controlul autoturismu-lui şi s-a răsturnat într-un şanţ rezultând patru victime dintrecare una era încarcerată. A fost solicitat şi ajutorul pompierilorsighişoreni care s-au deplasat la faţa locului cu două autospe-ciale de lucru cu apă şi spumă, dar şi cu ambulanţa SMURD.Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimei care, ul-terior, a fost predată echipajelor medicale sosite la faţa locului.Toţi cei patru ocupanţi ai autoturismului erau sighişoreni întrecare şi un minor de 13 ani.

Un sighişorean a ajuns dela petrecere, la Spital

Vineri spre sâmbătă noapte un tânăr sighişorean a ajuns de lapetrecere direct la Spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJMureş, inspector Andreea Pop: „În noaptea de 15 spre 16 ia-nuarie un tânăr de 19 ani din Sighişoara se afla la o pe-trecere iar pe fondul consumului excesiv de alcool, în

jurul orei 01.00 între acesta şi un tânăr de 28 ani tot dinSighişoara s-a iscat un conflict în urma căruia tânărulde 19 ani a fost agresat. Tânărul a fost transportat deurgenţă la Spitalul municipal iar de aici a fost transpor-tat la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.” În acest caz poliţiştiisighişoreni continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiu-nii de lovire şi alte violenţe.

Poliţişti în şcolilesighişorene

Sprijin acordat de Poliţia locală pentru unităţile de învăţământsighişorene. În fiecare zi, prin rotaţie poliţiştii sighişoreni se de-plasează la câte o şcoală din municipiu pentru a se întâlni cucadrele didactice şi directorii şi a analiza dacă există problemece trebuie soluţionate. Pentru asigurarea pazei unele dintre şco-lile sighişorene au sisteme de supraveghere video iar altele auapelat la paznici.

Noi măsuri în şcolile dinSighişoara

Şcolile sighişorene iau noi măsuri pentru siguranţa elevilor înanul în curs. La multe dintre instituţiile de învăţământ li s-a cerutpărinţilor să-şi aştepte copiii la terminarea orelor de curs în afaraunităţii de învăţământ şi aceasta pentru ca persoane necunos-cute să nu intre în şcoli. În multe instituţii de învăţământ existăpază permanentă iar cei care vin cu diferite probleme la şcoalăsunt legitimaţi pe hol de către reprezentanţii acestor structuride pază.

Anca Maria Radu

Omagierea Luceafăruluipoeziei noastrela Şcoala Albeşti

La 15 ianuarie, de Ziua Culturii Române, care, nu întâmplător,coincide cu ziua de naştere a geniului poeziei noastre, elevii al-beşteni au organizat o călătorie imaginară în timp prin operapoetică eminesciană. Astfel, elevii claselor III-IV, îndrumaţi deînvăţătoarele lor Cristina Bărăbaş-Savu şi Virginia Kara-Dobref(profesori ciclu primar) au recitat pentru colegii lor din claseleI-II peste 20 de poezii, prezentându-le şi o frumoasă expoziţiede desene proprii, inspirate de poezia eminesciană. Imaginilepostate de către învăţătoare şi înregistrările muzicale, pe versu-rile lui Eminescu, prezentate, i-au apropiat pe micuţi şi mai multde poet. Elevii claselor V-VIII, în cadrul activităţii lor cu genericul„Inspiraţi de Eminescu”, au dat citire unui şir de poezii emi-

nesciene, comentând apoi expoziţia de desene proprii, inspiratedin opera eminesciană. Coordonate de că tre diriginta lor, prof.Andreea Georgescu, elevele claselor a VII-a au animat sărbătoa-rea cu cântece pe versurile marelui poet. Completările profesoa-relor Adriana Durutya, Gabriela Bolea şi Valentina Stroian, caresunt şi diriginţi, au stimulat interesul elevilor pentru lectura ope-rei lui Eminescu. Participând la ambele evenimente, subsemnata,i-am purtat pe cei prezenţi, imaginar, pe cărările lui Eminescula Ipoteşti, Cernăuţi, Botoşani, Iaşi şi baştina profesorului delimba română al marelui poet - satul Cuciulata, comuna Hoghiz,jud. Braşov. Bibliotecara Anca Ciotloş i-a familiarizat, atât pe ceimici, cât şi pe elevii claselor V-VIII cu bogata Expoziţie de carte- operele lui Mihai Eminescu - de care dispune biblioteca comu-nală. E bine cunoscut faptul că nimic nu poate înlocui cartea,oricât de performante ar fi mijloacele tehnice. Citeşte zi de zi,cum a citit Eminescu: „...numai citind mereu, creierul tăudevine un laborator de gânduri şi idei”.

Prof. Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Încep controalele ANAFla firmele de asigurăricare vând RCA scump

ANAF a început analiza de risc la toate companiile de asigurărimenţionate în cererea trimisă de Autoritatea pentru Suprave-gherea Financiară. Controlul efectiv începe din luna februarie,

după finalizarea acestor analize, au declarat surse din cadrul mi-nisterului de Finanţe. Verificările vor clarifica situaţia fiecăruiasigurator, însă se vor axa pe suspiciunile ASF, în urma controa-lelor inopinate, cu privire la legalitatea operaţiunilor efectuatede asiguratori. ASF vrea ca ANAF să verifice operaţiuni sau do-sare de daună fictive sau frauduloase, derularea unor operaţiunifinanciare neconforme precum şi analizarea dosarului preţurilorde transfer. Asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia tari-felor RCA cu nivelul daunalităţii pentru fiecare segment de asi-guraţi, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătatedin cauze tehnice nu vor mai încheia şi poliţe Carte Verde.

Anca Maria Radu

Propunere pentrupasarele peste caleaferată, în Bărăgan

Propunere pentru pasarele de pietoni supraterane, peste caleaferată, în cel mai mare cartier al oraşului. Propunerea a fost fă-cută luni de către preşedinta Asociaţiei Centrul pentru Dez-voltare Socială CEDES Nicoleta Anghel, în cadrul dezbateriiprivind proiectul bugetului local pe anul 2016. Odată cu con-struirea acestor pasarele părinţii copiilor din cartierul Bărăgan

vor sta mai liniştiţi când micuţii traversează calea ferată. S-apropus chiar şi o consultare a populaţiei Sighişoarei dacă estede acord cu construirea acestor pasarele. Preşedinta CEDES asusţinut şi că cetăţenii poate ar fi de acord şi să doneze diferitesume pentru construcţia acestor pasarele. Prezent la dezbatereviceprimarul municipiului Ionel Gavrilă a susţinut că şi-a în-suşit această propunere şi va transmite o adresă în acest caz şiproprietarului liniei de cale ferată. Anca Maria Radu

Instalaţiile de încălziretrebuie verificate

Societatea furnizoare de gaz atrage atenţia asupra obligativităţiiverificării şi curăţării coşurilor de fum de cel puţin două oripe an, exclusiv prin intermediul firmelor de coşerit autorizate.Totodată, este recomandată montarea de dispozitive de pro-tecţie deasupra acoperişurilor şi supravegherea sau chiar opri-rea arzătoarelor la vânturi puternice. În pofida eforturilor de

informare făcute cu privire la riscurile pe care le reprezintă ne-verificarea şi necurăţarea coşurilor de evacuare a gazelor arse,numărul cazurilor grave de intoxicaţie cu monoxid de carbonşi a asfixierilor a crescut în ultimii ani. Majoritatea acestor eve-nimente au fost înregistrate în timpul sezonului rece. Şi coşariiautorizaţi din Sighişoara spun că se confruntă de multe ori curefuzul celor cărora le propun curăţarea coşurilor de fum.

Anca Maria Radu

Page 7: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

7 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Lansare de carte la ColegiulNaţional „Mircea Eliade”

Amfiteatrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade” a găzduitmiercuri, 13 ianuarie 2016 de la ora 13.00 lansarea de carte aprofesorului Ion Neagoş, carte intitulată Crăciun, Schlesak,Zanca, Imersiuni. La această lansare de carte au participat oa-meni de cultură, profesori de limba şi literatura română, prieteniai scriitorului dar şi alţi invitaţi. Au prezentat scriitorii MariusIosif, Dan Lotoţchi şi Dorin Ştefănescu. Moderator al evenimen-tului a fost profesoara Carmen Duşmănescu. Despre cartea lan-sată la Sighişoara a vorbit autorul şi profesorul Ion Neagoş. „Estechiar o bucurie pentru mine că am acest prilej, sigur ve-nind după bucuria de a fi scris această carte, de a fi cititcărţile la care refer aici şi de a fi reuşit să scriu desprele pentru că este vorba de fapt despre 3 sighişoreni înprincipal Crăciun care apare primul nume pe copertă,nu era sighişorean prin naştere, era de undeva de lângăBraşov, dar a avut un unchi aici şi a făcut liceul acesta,Colegiul Naţional Mircea Eliade iar ceilalţi doi Dieter

Schlesak şi Andrei Zanca sunt chiar sighişoreni. Am avutşansa asta extraordinară să îi cunosc personal, să fiuprieten cu ei şi în felul acesta să le cunosc cărţile. Să vor-besc la lansarea unora dintre ele şi încet am ajuns şi latextul scris chiar spre surpriza mea, în cele din urmă s-a născut această carte”.La finalul evenimentului de lansare a avut loc o sesiune de au-tografe. Ion Neagoş s-a născut la 25 mai 1947 în Sibiu. A absolvitFacultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj- Napoca. După absolvire este profesor de limba şi literatura ro-mână la diferite şcoli generale din Sighişoara. În 1973 înfiinţeazăcenaclul literar „Agora” (devenit în 1990 societate culturală).În calitate de conducător al cenaclului organizează primelepatru ediţii (198l-l984) ale „Festivalului de poezie de la Si-ghişoara” la care au participat cele mai importante nume alegeneraţiei 80. Debutează publicistic în 1974 cu poezie în revista„Vatra”. Debut editorial târziu, în 1999, cu volumul MirceaEliade, Mitul iubirii. Colaborează cu eseuri şi poezie la revistele„Vatra”, „Echinocţiu”, „Transilvania”, „Forum studen-ţesc”, „Tribuna”, „Discobolul”, „Familia” s.a. După debut,publică volumul Poezii şi poeme. Este prezent în antologia de

poezie românească a lui Dieter Schiesak Gefahrliche Serpenti-nen. Rumaniscvhe Lyrik der Gegenwart (Drukhaus. Berlin,1998). În 1999 a fost distins cu premiul pentru debut in poezieal Asociaţiei Scriitorilor din Târgu-Mureş.A călătorit în Bulgaria(1974, 1977), Ucraina şi Rusia (1977). Ungaria şi Cehia (1984),Franţa (1990), Turcia (1998) şi Grecia.

Ionela Costea

S-au împlinit 166 de anide la naşterea luiMihai Eminescu

Poetul nepereche a fost omagiat la Biblioteca Municipală „Za-haria Boiu”. Două clase de elevii de la Şcoala Gimnazială„Aurel Mosora” au pregătit un program special. S-au sărbătorit166 de ani de la naşterea celui mai iubit poet.Ziua de 15 ianua-rie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poe-tului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). LaSighişoara evenimentul a fost sărbătorit la Biblioteca Municipală„Zaharia Boiu”. Astfel elevii claselor a V-a C şi V-a D de la secţiamaghiară a Şcolii Gimnaziale „Aurel Mosora” au ales să aducăun omagiu poetului Mihai Eminescu, ei au recitat poezii scrisede poetul nepereche. Profesoara de limba română Daniela Ciu-

can, a vorbit despre activitatea organizată de câţiva elevii ai şcoliigimnaziale în memoria poetului Mihai Eminescu. „Elevii ŞcoliiGimnaziale „Aurel Mosora” sunt buni prieteni ai biblio-tecii, aşa că, nu se poate să nu ne găsim aici sălaşul desuflet în care să arătăm care este recunoştinţa noastră,a celor mici faţă de cel mai mare poet român. Încă noinu l-am studiat la clasă, pentru unii a fost prima întâl-nire cu poezia eminesciană. Însă eu mi-am permis săaleg pentru fiecare câte o poezie care m-am gândit că îireprezintă şi pe ei, care se potriveşte structurii lor sufle-teşti, capacităţii lor de înţelegere şi de memorare. Suntelevii claselor a V-a C şi a V-a D secţia maghiară de lagimnaziul nostru”.Cu emoţii, fiecare elev prezent la activitatea de omagiere reali-zată în colaborare cu biblioteca sighişoreană a păşit timid înlumea poeziilor scrise de Mihai Eminescu. „O, rămâi”, „Po-veste codrului” sau „Revedere”, au fost doar câteva dintre

poeziile recitate de către elevii sighişoreni. Fiecare dintre eiavând o sensibilitate aparte pentru genurile de poezii pe carele-au recitat. Ionela Costea

Sfaturi că să economiseştibani în 2016

Când încheiem un an, sperăm că cel care vine să fie mai bun.Pe toate planurile, inclusiv în cel financiar. Cine nu-şi doreşteun serviciu mai bun şi un salariu mai mare? De cele mai multeori, şansele să ni se îndeplinească visurile acestea sunt puţine,dar dacă ştim cum, putem economisi şi să avem astfel mai mulţibani. Iată câteva modalităţi prin care poţi să economiseşti baniîn 2016:1. Stabileşte-ţi cheltuielilePrimul pas ca să economiseşti bani este să-ţi faci un calcul alcheltuielilor lunare. Astfel, timp de o lună, trebuie să ţii o evi-denţă strictă a tot ceea ce consumi. Asta înseamnă să treci pehârtie fiecare cafea, fiecare sandvici sau ziar pe care l-ai cumpă-rat. La final, odată ce ai toate aceste informaţii, organizează-lepe categorii. Spre exemplu: facturi, alimente, rate şi aşa mai de-parte, pentru a face un calcul total pe fiecare zonă de cheltuieli.2. Asiguraţi-un bugetAcum, că ai o idee a ceea ce petrece într-o lună cu venituriletale, îţi poţi constitui un buget pentru a-ţi acoperi cheltuielilecurente. Creează-ţi şi un fond de rezervă pentru cheltuieli ur-gente, cum ar fi reparaţia autoturismului sau înlocuirea maşiniide spălat.3. Fă-ţi un plan de economisireAvând în vedere veniturile şi cheltuielile lunare, stabileşte-ţi osuma pe care să o pui deoparte lună de lună. Ar fi bine că aceasta

să reprezinte cam 10% din venitul tău lunar net. Dacă cheltuielilepe care le ai nu îţi permit asta, atunci e timpul să le revizuieştipuţin. Mai exact, vezi care sunt lucrurile de care te poţi dispensa.Spre exemplu, poţi rări distracţiile şi mesele pe care le iei în oraşsau îţi poţi face un abonament la transportul în comun, astfelîncât să economiseşti banii pe care îi dădeai pe benzină.4.Stabileşte-ţi obiectiveObiectivele ar putea fi, de exemplu, o vacanţă într-o ţară exotică,o maşină nouă şi redecorarea locuinţei. Calculează care ar ficosturile şi vezi în cât timp poţi aduna banii. Când ştii clar cevrei şi îţi doreşti neapărat să îţi pui în practică planurile vei reuşimult mai uşor să pui bani deoparte.5. Stabileşte-ţi priorităţileOamenii au priorităţi diferite, iar asta înseamnă că trebuie sădecizi ce e cel mai importante pentru tine: vacanţa exotică, ma-şina nouă sau redecorarea locuinţei? Dacă ai mai multe planuri,trebuie să economiseşti în paralel pentru fiecare, însă pentrucel pe care îl consideri prioritar trebuie să pui mai mulţi banideoparte.6. Urmăreşte evoluţia economiilorDacă obiectivele tale sunt pe termen scurt, de până în şase luni,atunci nu prea are sens să pui banii într-un depozit bancar. Căsă te ambiţioneze şi mai mult, pune-i, să spunem, într-un bor-can, astfel încât să vezi cum se adună bancnotele de la o săptă-mână la alta, de la o lună la alta. În felul acesta îţi poţi implicaşi copiii să economisească, pentru că şi lor le va plăcea să vadăcu ochii lor cum se adună banii.

Ionela Costea

Mihai Eminescu omagiatla biblioteca municipală

Biblioteca municipală „Zaharia Boiu” a sărbătorit joi, 14 ianuarie2016 de la ora 16.00 naşterea poetului nepereche Mihai Emi-nescu. Alături de doamnele din Clubul Vârsta de Aur dar şi alţiinvitaţi la Biblioteca municipală din Sighişoara a fost organizatao după-amiază de poezie şi romanţe pe teme eminesciene. Îndeschiderea evenimentului responsabilul bibliotecii municipaleZaharia Boiu, Lucia Ţarălungă a vorbit despre un lucru deosebit,neştiut de nimeni în legătură cu poetul Mihai Eminescu. „În 15ianuarie se aniversează naşterea marelui poet MihaiEminescu. Cultura românească este presărată de oamenide foarte mare valoare. Când zicem cultura româneascăautomat ne gândim la Eminescu, Creangă şi la Caragiale,care au fost nişte genii, dar foarte puţini ştiu despre fa-milia şi copii lor. O excepţie făcând totuşi Caragiale, de-oarece fiul lui, Mateiu Caragiale, care a fost şi el scriitor,

însă dintre personalităţile acestea de marcă, dintre ge-niile literaturii româneşti numai Caragiale a avut un fiucare i-a călcat pe urmă. Aşa că, o să vă prezint unelescene inedite din viaţa acestor personalităţi, pe care toţiîi învăţam la şcoală, dar ştim mai puţin despre viaţă lorintimă reală. Despre copilul natural al poetului MihaiEminescu se ştiu puţine iar astfel până să îi fie descoperitcertificatul de naştere mărturiile contemporanilor poetu-lui rămâneau simple fantasmagorii. Pe fiul lui Eminescuîl chema Mihai Lăzăreanu şi a fost făcut cu fata moraru-lui din satul Cucorani, o localitate la doar 3 km de Ipo-teşti. Copilul a fost botezat Mihail şi el a venit pe lume înziua de 19 iunie 1877 la Ipoteşti, conform certificatuluide naştere numărul 38 din 1877 al Primăriei Cucorani.Având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a moraruluidin Cucorani, o blondă frumoasă care se va căsători ul-terior cu Ioan Lăzăreanu, un pădurar de 32 de ani.Acesta o va accepta de soţie numai după ce căminarulEminovici, bunicul noului născut şi tatăl lui Mihai Emi-

nescu îi va asigura băieţelului o convenabilă întreţinereprintr-o înţelegere secretă între cele două părţi”.Au luat cuvântul şi alte doamne care fac parte din Clubul Vârstade Aur, dar s-au recitat şi poezii pe acorduri de chitară.

Ionela Costea

Luna viitoare bal cu scopcaritabil în Sighişoara

Luna viitoare bal cu scop caritabil în Sighişoara. Este vorbadespre Balul Lions eveniment programat pentru data de 27februarie. Pe lângă preparatele culinare, muzică, dans, tom-bolă şi surprize balul oferă şi ocazia revederii membrilorclubului. Clubul Lions organizator al balului are o menirecaritabilă membrii clubului realizând mai multe donaţiipentru persoanele în nevoi din municipiu şi zonele aron-date dar şi pentru sprijinirea unităţilor de învăţământ pen-tru desfăşurarea actului educaţional. În cadrul acţiunilorclubului Lions continuă programul de verificare a vederiiîn cazul copiilor din unităţile de învăţământ sighişorene,mulţi copii beneficiind de ochelari în urma derulării acestuiprogram. Activitatea didactică la şcoala din Rora este în con-tinuare sprijinită prin donaţii de rechizite şi materiale di-dactice din partea membrilor Clubului Lions. Acelaşi clubîmpreună cu Fundaţia Thoma din Germania au finalizat lu-crările la creşa de pe strada Plopilor, unitate de învăţământce este acum dotată la standarde europene. Totodată Clu-bul Lions a ajutat şi trei elevi sighişoreni talentaţi dar fărăresurse financiare: elevul Dărăban Antoniu (desenator), Mi-clos Rareş (atlet) şi Capră Ionuţ (dansator).

Anca Maria Radu

Page 8: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

8 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 MICA PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

IMOBILIARE CASE

VÂND vilă P+1, ultracentral Sighişoara str. H.Teculescu nr. 23 supr. utilă 291 mp, pod man-sardabil 208 mp., supr. teren 665 mp formatădin 4 apart. individuale, intrări separate + 2ap. ca anexe cu utilităţi, gaz, electricitate,contorizate separat, în total 10 camere, 4 bu-cătării, 4 băi, cramă, pretabilă pensiune, bi-rouri, clinică şi spaţiu comercial stradal laparter. Teren şi casă proprietate privată sin-gur curte unic proprietar. Preţ 135000 euro.Tel.: 0722-399178. VÂND casă în Boiu cu 3 camere, bucătărie,cămară curte şi grădină 500 mp., şopru şigrajd. Casa are toate utilităţile şi încălzirecentrală. Schimb cu apartament. tel.: 0747-368884 şi 0747-705689.VÂND casă complet mobilată, compusă din 3camere, bucătărie, baie, C.T., garaj, gradinăsuprafaţă totală 1300 mp, în Secuieni nr. 136.Tel. 0720-982519 sau 0266-244811.VÂND casă în Albeşti, str. Gării, cu 3 camere,2 băi, living, bucătărie, pivniţă, construită în2007, teren 35 de arii. Preţ 65000 Euro. Tel:0762-610412.VÂND casă pe strada Negoiului, numărul 12,bucătărie, 2 camere, pivniţă, baie, curte, gră-dină, viţă de vie, geamuri termopan, uşi ter-mopan, utilităţi, sau schimb cu apartamentcu 3 camere, fără diferenţă. Tel. 0751-318702.VÂND casă cu 3 camere, baie, bucătărie, ve-randă, curte 400 mp, anexe, singur pe curte,str. Podei nr. 5. Preţ 40000 de euro, negocia-bil. Tel: 0749-689878.VÂND casă cu 2 camere, bucătărie spaţioasă,electrică nouă, pivniţă, baie, gresie, faianţă.Tel: 0265-778366 sau 0747-797046 prin SMS.VÂND casă compusă din 4 camere, bucătărie,baie, hol, cămară, pivniţă, anexe, pe str. HoreaTeculescu, nr. 122. Tel: 0722-582552.VÂND casă cu 2 camere, 300 mp, situată pestrada George Coşbuc, zona centru , parchet,gresie, gradină, CT, singur pe curte, cu toateutilităţile, sau schimb. Preţ negociabil. Tel:0741-044323.VÂND locuinţă pe str. Morii, 55 mp, 1 cameră,bucătărie mică, spaţiu adecvat pentru cabinetnotarial sau medical. Preţ negociabil. Tel:0722-570882.VÂND casă compusă din 4 camere, grădină,central, în Boiu nr. 313. Tel: 0774-615205.VÂND apartament la casă, central, pe str. H.Oberth nr. 2, 109 mp, cu intrare separată. Tel:0748-933861.VÂND casă la etaj, cu 3 camere, bucătărie, că-mară, baie, grădină+curte, suprafaţă totală493 mp, pe strada Zaharia Boiu. Tel: 0746-104654. VÂND casă în Sighişoara, cu 2 camere, bucă-tărie, baie, cămară, pivniţă, şopron, curte şigrădină, cu toate utilităţile şi poate fi ocupatăimediat. Preţ negociabil. Tel: 0742-607532.VÂND casă în cetate (zona Piaţa Cetăţii), su-prafaţă 100 mp, pod şi pivniţă, două băi, în-călzire centrală. Tel: 0748-248564.VÂND casă în Apold, suprafaţă utilă 200 mp+teren 1000 mp, 5 camere, bucătărie, 2 băi, te-rasă, bazin de înot, garaj, curte şi grădină.Casa este amplasată într-o zonă liniştită, fiindconstruită la standarde germane. Tel: 0265-713115.VÂND casă în Sighişoara, cu 2 camere, bucă-tărie, baie, cămară, pivniţă, şopron, curte şigrădină, cu toate utilităţile şi poate fi ocupatăimediat. Preţ neg. Tel: 0742-607532.VÂND casă în Sighişoara str. Moţilor nr.4,compusă din 2 camere, bucătărie, pivniţă şianexe. Tel.: 0752-507872 sau 0745-321252.VÂND urgent casă în Albeşti, 5 camere, baie,bucătărie, cămară, verandă, pivniţă, terasăacoperita, bucătărie vară, curte, gradină, in-stalaţii sanitare şi electrice noi, CT, preţ neg.Tel.: 0765-009063.

VÂND casă, curte mare, singur în curte, cuacces auto, zona liniştită, termoizolataint+ext, CT, termopane, gresie, faianţă, par-chet, 2 camere, bucătărie spaţioasă, instalaţiielectrice noi, cămară, pod mansardabil, beci.Preţ 49000 Euro neg. Tel.: 0726-204495.

APARTAMENTE 3 CAMERE

VÂND apartament cu 3 camere, pe str. M. Vi-teazu nr. 108. Tel: 0740-795016 sau 0749-892864.VÂND apartament cu 3 camere, pe str. A. Şa-guna, supr. 70 mp, cu 2 băi, 2 balcoane în-chise, uşă metalică, boxă. Preţ negociabil. Tel:0722-910911 sau 0727-137338.VÂND apartament cu 3 camere, pe str. MihaiViteazu nr. 6 et. 3 cu C.T. Preţ negociabil. Tel:0720-317395.VÂND apartament cu 3 camere, nemobilat,balcon închis, pivniţă, geamuri termopane,izolat exterior, str. Plopilor nr. 8, semiparter.Tel: 0744-624853 sau 0365-731416.VÂND apartament 3 camere în Bărăgan, cf. I,parter suprafaţă 67 mp., CT, termopane, piv-niţă. Preţ 35000 euro. Tel.: 0763-216639. VÂND apartament 3 camere la casă particu-lară, complet renovat, 125 mp, , zonă ultra-centrală, două băi, pod, magazie, pivniţă,parte pod mansardă 25 mp, preţ 58000 euroneg. Tel: 0745-033709.

APARTAMENTE 2 CAMERE

VÂND apartament cu 2 camere, confort I,bloc turn, etaj X, preţ negociabil. Tel. 0766-719489.VÂND apartament cu 2 camere, et. II, pe str.Dumbravei, cf. I, mobilat sau nemobilat, preţ35,000 de euro. Tel. 0722-510284.VÂND apartament cu 2 camere, parter, bucă-tărie, baie, cămară, cu toate îmbunătăţirile,balcon închis cu termopane, izolat. Tel: 0771-501231.VÂND apartament cu 2 camere, str. Panselu-ţelor, et. 4, bloc cu acoperiş din construcţie,izolat termic, CT, pivniţă, balcon închis. Tel:0741-184320.

GARSONIERE

VÂND garsonieră, confort I, etaj I, zona Bără-gan, preţ negociabil. Tel. 0741-196306.VÂND garsonieră, str. Gării, et. IV, renovatărecent, izolată termic, CT, balcon închis, par-chet laminat, gresie, faianţă, preţ 23000 deeuro, negociabil. Tel: 0767-317832.VÂND garsonieră, cf. 1, parter, zona Bărăgan.Tel: 0265-775748.

IMOBILIARE DIVERSE

VÂND teren intravilan în Albeşti str. Podului.Tel.: 0745-310122.ÎNCHIRIEZ în vederea cumpărării aparta-ment la casă, central, în Albeşti. Preţ nego-ciabil. Tel: 0742-084610.VÂND teren intravilan, 3724 mp, Albeşti,Calea Baraţilor, zona industrială, există oparte cu fundaţie de beton, front stradal, uti-lităţi aproape, 27 euro/mp, neg. Tel. 0748-297301.ÎNCHIRIEZ apartament la casă cu curte, 1bucătărie, 1 baie, 2 camere la parter şi la de-misol 2 camere, complet renovate + spaţiucomercial. Posibil şi în rate. Tel: 0771-308861sau 0034-637288076.VÂND 6.000 mp teren situat la ieşire din Si-ghişoara spre Mediaş, la cca 400 metri de in-tersecţia cu sens giratoriu Târgu-Mureş,Sighişoara şi Mediaş. Zonă superbă pentruhotel, pensiune, showroom auto, spaţii deproducţie, etc. Utilităţi aproape. Preţ 15 euro/

mp, neg. Tel.: 0748-297301.VÂND casă de vacanţă şi teren situat pe ValeaDracului, 2260 mp, are fântână, curent elec-tric. Posibilitate instalare CATV şi internet.Tel: 0746-724084 sau 0034-637288076.VÂND 1300 mp teren intravilan situat în Al-beşti, str. Codrului, cu toate utilităţile. Tel:0749-929054.PRIMESC o fată în gazdă, cameră separată, cuintrare din curte, cu dependinţe. Tel: 0265-772807.ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, et. II,pe str. Dumbravei. Tel. 0722-510284.VÂND spaţiu comercial funcţional, cu marfă,în Sighişoara, cartierul Bărăgan, preţ nego-ciabil. Informaţii la numărul de telefon 0762-615119.ÎNCHIRIEZ garsonieră , zonă centrală, mobi-lată şi utilată situat pe strada Axente Sever,numărul 39. Tel. 0766-683638.ÎNCHIRIEZ apartament cu 4 camere, str. M.Viteazu nr. 89, izolat, zugrăvit recent, semi-mobilat, CT, aer condiţionat, 2 băi. Tel: 0745-253078.VÂND garaj situat pe strada Mihai Viteazu nr.109, 20 mp, în stare foarte bună. Preţ nego-ciabil. Tel: 0741-115878.VÂND sau schimb garsonieră, et. I, în Bără-gan cu apartament cu 2 camere + diferenţă.Tel: 0741-786363 sau 0746-330510.VÂND garaj în Sighişoara, în Corneşti, vizavide serele primăriei. Preţ 900 de euro, nego-ciabil. Tel: 0740-248438.VÂND garaj în Bărăgan, lângă calea ferată.Tel: 0747-276415.VÂND teren în Albeşti, zona Livezi, 2500 mp,utilităţi la stradă. Tel: 0748-076026.ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, zonaVatican, cf. I, renovat, mobilat, termopane,CT. Tel: 0743-406616 sau 0726-768503.ÎNCHIRIEZ spaţiu ultracentral, pentru birousau alte activităţi, este dotat cu toate utilită-ţile, în centrul oraşului. Chirie negociabilă.Tel: 0740-154687.ÎNCHIRIEZ apartament la casă, 2 camere, bu-cătărie, baie, hol, pe str. Şt. Cel Mare nr. 35.Tel: 0265-778852.ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial, central, 50 mp,între Regina şi Piaţa Mitică, bun şi pentru bi-rouri. Tel: 0766-628818.ÎNCHIRIEZ cameră mobilată, baie separat,acces la bucătărie şi la curte cu terasă, pe ter-men lung pentru o persoană. Tel. 0787-660706.

VÂNZĂRI DIVERSE

VÂND calculator Lenovo M58, procesor IntelCore2Duo E8400 (6M Cache, 3.00 GHz, 1333MHz FSB), HDD 160Gb placa video integrată,4 Gb RAM DDR3, tastatură şi mouse USB.Preţ 600 lei. Tel.: 0743-177321.VÂND laptop Asus G1S, Intel Core 2 DuoT7500 (2.20 GHz) 4 Gb RAM, 160GB HDD,NVidia GeForce 8600M GT, 15.4". Preţ 850 lei.Tel.: 0744-231999.VÂND bicicletă Mountain Bike pentru copii.Preţ 350 lei Tel.: 0751-975410.VÂND foto Nikon, negru 16 Mp, cu husă, 6acumulatori şi două încărcătoare ptr. acumu-latori, la preţul de 250 de lei negociabil. Tel.:0745-303038.VÂND masă de bucătărie cu 4 scaune taburetşi o masă mică de sufragerie. Tel: 0769-654765. VÂND Junkers nou, preţ negociabil. Tel:0742-833807.VÂND banc tâmplărie vechi săsesc, sobă cucazan de baie, vană fontă baie, maşină de gău-rit fixă cu masă magnetică, moară măcinatcereale, maşină de sfârnit porumb. Tel: 0752-571445 sau 0265-776445.VÂND moară electrică pentru cereale şi cir-cular electric. Tel: 0742-833807

VÂND un cărucior cu 4 roţi, pentru cărat.Preţ negociabil. Tel: 0746-104654.VÂND fotoliu pat de 1 persoană, pătuţ delemn pt. copii, scară lemn de 6 m, TV colorcu telecomandă, 1 maşină de spălat automatăcu storcător, vană metalică nouă, butoi cu 50kg bitum. Tel: 0265-775361.VÂND TV color Panasonic, diag. 53, în stareperfectă, preţ 200 de lei; vând căciulă astra-han preţ 80 lei; vând monitor 17 inch, preţ 50lei. Tel.: 0751-512224.VÂND dulap cu 2 uşi, culoare cireş, 2 m/1 m.Preţ 200 de lei. Tel: 0754-541655. VÂND mobilă ieftin. Tel: 0742-833807.VÂND cărămidă mică din demolări, preţ 1leu/buc; vând lustră mare cu 8 braţe pt. livingdin cupru; vând radiocasetofon auto Bla-punkt; vând plug de fier pt. 1 cal; 2 roţi dinlemn (de căruţă) ca şi ornament pentrucurte/grădină. Tel: 0753-783870.VÂND acvariu de 20 l, complet utilat cu peştigupi, accesorii acvariu şi mâncare peşti. Preţneg. Tel: 0749-244515 şi 0265-776187.VÂND televizor color Philips, în stare foartebună, cu diagonala de 51 cm. Preţ avantajos.Tel: 0265-775535 sau 0740-532008.VÂND 26 de oi, 21 gestante, au început săfete. Preţ negociabil. Tel: 0743-319379.VÂND convector pe gaz, capacitate 50 KW, curacord la coş, vând butoi pentru vin, din ste-jar, capacitate 15 vedre şi 2 damigene de 5vedre. Tel: 0740-467307.VÂND pat de copil şi cărucior universal. Tel.:0265-772807.VÂND mobilă de dormitor compusă din:dulap cu vitrină, pat dublu, două noptiere,servantă cu trei sertare. Tel: 0265-773582 sau0721-900430.VÂND TV color sport, chiuvetă de baie şi bu-cătărie, uşi de teracotă, banc de lucru metalic,cârnăţar. Tel: 0265-775036 sau 0751-379140.VÂND jantă + cauciuc mixt (Dacia 1307), preţ250 lei; luneta auto (model Dacia 1300), preţ100 lei, geam lateral (Dacia 1300), preţ 50 lei;parbriz auto (Dacia 1300), preţ 100 lei. Navete1/12 + sticle 1/1 ptr. apă minerala. Preţ 15lei/naveta. Navete 1/20 sau 1/24 simple fărăsticle. Preţ 4 lei. Rafturi metalice. Preţ 100lei, neg., aparat sifon „Carbonic” 1500 lei, co-piator SHARP 2027, preţ 650 RON, copiatorSHARP 7800, preţ 350 lei, convector „FEG”,180 mc racord la coş, 350 lei, manometre.Tel.: 0721-254195; 0765-156653.

AUTO-MOTO

VÂND Dacia papuc din 2006. preţ 1500 euro.Tel.: 0744-783058.VÂND motoretă First Bike nouă, 450 km,echipată cu portbagaj pentru transport pizza,sobă de încălzit cu plită, moară cu ciocane demăcinat cereale. Tel: 0265-773074.VÂND VW Golf 3, 1,8 benzină, combi lung,din anul 1997, recent adus din Germania, sepot scoate 3 numere roşii. Preţ 600 de euro.Tel: 0755-626685.VÂND jantă tablă de 16, pt. VW Golf 5, 6, Tou-ran, Sharan, 5 X 112. Tel: 0749-244515 sau0265-776187.

DIVERSE

SPĂLĂM canapele şi fotolii, colţare, covoareşi mochete la domiciliul clientului. Info şiprogramări la tel: 0757-017829.EXECUT masaj de relaxare, la domiciliul be-neficiarului. Tel: 0743-758512.CAUT meseriaş în construcţii, zidărie gresie,faianţă, şi să citească proiectul, pentru Suediape perioadă lungă. Tel. 0757-052712.CUMPĂR casă săsească cu minim 600 mpteren, în Stejăreni, jud. Mureş. Tel: 0749-244515 sau 0265-776187.DORESC să îngrijesc persoane vârstnice, amexperienţă. Tel. 0753-754042.

MICA

PUBLICITATE

Anunţurile de mică publicitate sunt publicate GRATUIT şi online la adresa:www.redactiajsr.wordpress.com/

Coralia - Ana Ipătescu; Coralia - Plopilor; Coralia - Bărăgan;Coralia - Vatican; Coralia - Libertăţii;

Coralia - Mag. Globus - Centru; Coralia - Mag. Premier - Corneşti

„Cultură şi educaţie pentru mici şi mari”

Librăria „Horia Teculescu”- cărţi diverse- papetărie- birotică - imprimate tipizate - jocuri şi jucării educativeStr. O. Goga nr. 11 - în spatele Colegiului Naţional „Mircea Eliade”

S.C. GAL OCTA S.R.L.- La Pompieri -

O gamă diversificată de produse

Deschis zilnic de luni până vineri

între orele 7.00 - 23.00

Page 9: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

9 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

S.C. KERMET S.R.L. SIGHIŞOARAFirmă producătoare de porţi, garduri, copertine,balustrade şi alte elemente din fier forjat. Toateprodusele sunt lucrate manual.Pentru informaţii şi comenzi vă rugăm să sunaţila numărul de telefon: 0744 783 058.

www.kermetsighisoara.wordpress.com

Magazinul TELESON vă oferă o gamă variată de produse: componente PC, periferice, baterii, cabluri,

electronice şi elecrocasnice la cele mai mici preţuri. Vă aşteptăm la magazinul TELESON, str. M. Viteazu nr. 40.

NOUXEROX - FAX - SCANARE DOCUMENTE- IMPRIMARE ALB/NEGRU ŞI COLOR

VÂND urgent teren construcţie casă în Sighişoara,str. Aurel Vlaicu, lângă Mănastire. Terenul sa aflălangă drum şi este la acelaşi nivel cu drumul. Preţ

negociabil. Informaţii la tel.: 0722-436055.

Bere şi răcoritoare din Germania, pentru evenimentele dumneavoastră!Puteţi alege din cele peste 80 sortimente de bere şi răcoritoare în orice cantitatepentru nunţi, botezuri, banchete, etc. Plăteşti doar ce consumi! Tel.: 0745 780 898.

Ne găsiţi în Sighişoara, str. H. Teculescu, nr. 6 şi la e-mail: [email protected]

Angajăm vânzător la chioşc de ziare în Sighişoara,preferabil pensionar. Relaţii la telefon 0745 368 874

de luni până vineri între orele 9.00 - 16.00.

„MOŞTENITE DIN STRĂBUNI”Festival - concurs internaţional de creaţie literar-artistică

Fundaţia „Gheorghe Asachi” Herţa, Primăria Sighişoara şi Cole-giul Naţional „Mircea Eliade” invită să participe elevi talentaţidin liceele, şcolile gimnaziale din Sighişoara şi comunele Albeşti,Vânători, Saschiz, Daneş, Apold, Nadeş, sub îndrumarea profe-sorilor de profil.EXTRAS din Regulamentul de Desfăşurare al Festivalului-con-curs Internaţional de Creaţie Literar - Artistică „Moştenite dinstrăbuni” (denumit în continuare FESTIVAL-CONCURS), edi-ţia 2016La FESTIVALUL-CONCURS participă elevi ai claselor VII-XII.(1) Concurenţii prezintă câte 3 lucrări (creaţii proprii), care re-flectă viaţa şi activitatea din locurile lor natale (prezent sau tre-cut), la secţiunea aleasă din următoarele cinci:1. Creaţie proprie literar-artistică (poezie, proză) prezentată învariantă electronică;2. Arte plastice (pictură, desen, grafică, prezentate în original);3. Artizanat (ţesături, broderii, croşetări, confecţii din lemn, hâr-tie, carton, etc.);4. Jurnalism. Concurenţii prezintă 3 materiale de orice gen jur-nalistic (ştire, reportaj, interviu, etc.) oglindite în presa scrisălocală sau 3 materiale scurte constând în înregistrări audio sauvideo-audio (ştire, reportaj, interviu, videoclip, etc.);5. Etno-folclor - culegere de creaţii populare româneşti şi inter-pretare (interpretarea a capella live, de către un grup folcloric,cu sau fără solişti, în număr de 6-12 elevi, a 3 piese folcloricedin cele culese)FESTIVALUL CONCURS se desfăşoară în 3 etape:Etapa 1: La nivel de şcoală, etapă la care pot participa toţi dori-torii, făcându-se, de către un juriu intern, selecţia pentru etapaurmătoare, la care vor participa câştigătorii premiului întâi la

fiecare secţiune;Etapa 2: Etapa raională sau zonală, la care juriul, raional sauzonal, va face selecţia pentru etapa finală - la care vor participadeţinătorii locurilor întâi, pe raion sau zonă, la fiecare secţiune;Etapa 3: Etapa finală, internaţională, care se va desfăşura la Si-ghişoara (România) în primele zile ale lunii iunie 2016 (dataexactă o vom stabili de comun acord), etapă la care vor concuradeţinătorii locurilor întâi la etapa raională (zonală) din România,R. Moldova, Ucraina şi invitaţi - surpriză (români) din alte state.La toate etapele, concurenţii vor fi verificaţi şi îndrumaţi, de cătreprofesioniştii din juriu, în cadrul PROBEI DE FOC cu durata de15-20 minute, astfel:1. Tinerii poeţi (prozatori) vor primi fişe cu câteva cuvinte-cheie cu ajutorul cărora urmează să compună o poezie de ma-ximum 3 strofe sau o lucrare în proză de maximum o pagină;2.Tinerii pictori (având cu sine rechizitele necesare) vor realizaun desen, pictură, schiţă a obiectului (natură moartă) propus;3. Tinerii meşteri populari ( având cu sine materialul necesar)îşi vor demonstra dibăcia lucrând la o confecţie personală, în-cepută acasă;4. Tinerii jurnalişti (având cu sine ustensilele necesare) voravea acces în sălile de clasă, unde îşi vor desfăşura activitateaconcurenţii de la secţiunile 1-3 (inclusiv pe timpul spectacolului- probă de foc pentru culegătorii şi interpreţii de folclor) şi vorrealiza un scurt material, pentru presa scrisă sau audiovizuală,cu/despre concurenţii sau membrii juriului;5. Tinerii culegători şi interpreţi de folclor vor concura înfaţa spectatorilor, în cadrul unui spectacol desfăşurat după ex-pirarea timpului probei de foc pentru primele 3 secţiuni, alăturide tinerii poeţi (nominalizaţi de juriu pentru a recita una dincele 3 creaţii literar-artistice proprii) şi de invitaţi - surpriză dinafara concursului.Etapa raională (zonală) se va desfăşura în perioada 1-25 aprilie

2016TABELELE cu numele participanţilor la Etapa finală internaţio-nală a FESTIVALULUI - CONCURS vor fi expediate, prin grijacolaboratorilor, Fundaţiei „Gheorghe Asachi” Herţa, din Ucraina,R. Moldova, România ş.a., până la data de 5 mai 2016, la adresade mail [email protected], lucrările ur-mând să fie prezentate juriului internaţional după cum vom sta-bili de comun acord.La etapa finală a FESTIVALULUI-CONCURS, prin grija colabora-torilor din Sighişoara ai Fundaţiei „Gheorghe Asachi” - Primăriamunicipiului şi Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, vor fi acordateurmătoarele premii:1. La secţiunea întâi: premiile „Gheorghe Asachi”, „MirceaEliade”, „Grigore Vieru” şi „Mihai Eminescu”;2. La secţiunea a 2-a: premiile „Artur Verona”, „Paul Verona”,„N. N. Tonitza”, „Nicolae Grigorescu”;3. La secţiunea a 3-a: 4 premii „Meşter popular”;4. La secţiunea a 4-a: premiile „Gazeta Transilvaniei”, „AlbinaRomânească”, „Mircea Motrici”, „Pamfil Şeicaru”;5. La secţiunea a 5-a premiile: „Gheorghe Cernea”, „AntonPann”, „Constantin Brăiloiu”, „Vasile Bogrea”.Prin grija unor sponsori, pot fi acordate şi alte premii speciale.(1) Elevii claselor VII-VIII vor putea participa numai la secţiunile3 (Artizanat) şi 5 (Etno-folclor).Parteneri media ai FESTIVALULUI CONCURS: Radio RomâniaInternaţional, Radio Ucraina Internaţional (în limba română),Radio Cernăuţi, Radio Moldova, Târnava TV, Radio Son, JurnalulSighişoara Reporter, Zorile Bucovinei Cernăuţi, Gazeta de Herţa,Ecoul Nostru Sângerei, ziarul raional Făleşti ş.a.

Regulament întocmit de prof.Eugenia Cimborovici-Teodoreanu,

Preşedintele Fundaţiei Civice Raionale „GheorgheAsachi” Herţa, reg. Cernăuţi, Ucraina

Pierdut Certificat Constatator emis pentru PFA Hotos Francisc.Îl declar nul.

Pierdut Certificat de Înregistrare emis de ORC Mureş pentru S.C. A& K STYLE S.R.L. având J26/1311/2008 şi RO 2420430. Îl declar nul.

Turneu de handbalSăptămâna aceasta turneu de pregătire a handbaliştilor la Sighişoara. Turneuleste organizat de către Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoaraşi se va desfăşura la Sala Polivalentă Radu Voina în acest sfârşit de săptămână,mai precis de joi 21 ianuarie până sâmbătă 23 ianuarie. Echipele ce vor parti-cipa la acest turneu de pregătire în handbal de la Sighişoara sunt: CSM Ploieşti,CSM Oradea, HCM Sighişoara şi CSM Ştiinţa Bacău. Joi şi vineri meciurile suntprogramate de la ora 17.00 iar sâmbătă de la ora 10.00. Intrarea la meciuriledin cadrul turneului de pregătire în handbal de la Sighişoara este gratuită.

Turneu de fotbalLuna viitoare turneu de fotbal la Sighişoara. Este vorba despre Cupa LiviuAntal eveniment programat pentru perioada 20-21 februarie. Turneul se vadesfăşura pentru două categorii de vârstă: 2005-2006 şi 2007-2008. Meciurilese vor disputa la Sala Sporturilor Radu Voina iar intrarea este gratuită.

Teatru forum la SighişoaraSunt în pregătire patru noi spectacole de Teatru Social la Sighişoara, folosindmetoda Teatrului Forum coordonate de expertul în teatru forum regizor şiactor sighişorean Nelu Roman. Temele abordate în cadrul spectacolelor deTeatru Forum vor fi: rasismul şi ura de rasă, violenţa domestică, traficul depersoane şi hărţuirea sexuală. Fiecare workshop are o medie de 20 partici-panţi, elevi, copii şi tineri. Anca Maria Radu

Locuri de muncă înagricultură

2.000 de locuri de muncă disponibile în agricultură, anun-ţate prin reţeaua Eures. Se caută culegători de căpşuni şimazăre. Agricultorii care vor să se angajeze în Uniunea Eu-ropeană pot concura pentru cele peste 2.000 de locuri demuncă anunţate prin reţeaua Eures. Pe oferta transmisăde Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncăfigurează posturi în Spania, Portugalia, Danemarca, MareaBritanie, Belgia sau Germania. În Spania sunt vacante 800de posturi pentru culegători de căpşuni iar în Portugalia400 de slujbe pentru aceeaşi categorie. Danemarca maicaută 400 de culegători de mazăre şi 30 de culegători decăpşuni. Salariile oferite sunt cuprinse între 500 şi 1.200de euro lunar, cu avantaje la cazare sau chiar plata dru-mului în avans, care va fi reţinută din primul salariu. Per-soanele interesate se pot adresa Biroului Eures din cadrulAgenţiei Judeţene pentru Forţă de Muncă Mureş.

Depunerea cererilor pentrusubvenţiile APIA pentru

2016, începând cu 1 martieÎn 2016, cererile unice pentru subvenţia pe suprafaţă vorputea fi depuse la sediile APIA începând cu 1 martie, a de-clarat noul director general al APIA, Ioan Merca. „Avândin vedere noua Politică Agricolă Comună, anul tre-cut s-a întârziat perioada de depunere a cererii deplată, care a început în 6 aprilie. În acest an, văpromit ca aceasta campanie va începe de la 1 mar-tie şi se va termina exact aşa cum spune regulamen-tul european, la 15 mai fără penalităţi şi la 10 iuniecu penalităţi de 1% pe fiecare zi de întârziere”, a de-clarat directorul APIA. Depunerea cererilor pentru sub-venţiile APIA va începe la 1 martie şi se va încheia pe 15mai, fără penalităţi. După această dată, până pe 10 iunie,fermierii vor plăti penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zide întârziere. Ionela Costea

Page 10: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

10 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Câştigătorii concursului

Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness

Câştigătorii vor decupa acest talon şi se vor prezenta la Recepţia Spa & Wellness din cadrul Hotelului Cavaler, cu acesta

şi cu Cartea de Identitate, în perioada: 25.01.2015 - 28.01.2016.

TALON DE MICĂ PUBLICITATE GRATUITĂ

Numele şi prenumele: ____________________________________Anunţ:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Adresa, telefon: ________________________________________________________________________________________________Semnătura: ________________

anunţ nou anunţ modificat anunţ în continuare

Vă rugăm să completaţiuna din cele trei căsuţe.

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTER publică gratuit, pentru persoane fizice, pe bază de talon, anunţuri de mică publicitate. Depundeţi taloanelecompletate citeţ şi fără omisiuni (adresă, nume complet, număr telefon), în una din cutiile instalate la: Librăria Hyperion, S.C. TELESON S.R.L.(la casierie str. M. Viteazu nr. 40), chioşcul de ziare din Corneşti (vizavi de spital), magazinul Lotus (statia de autobuz stadion), prin poştă laadresa redacţiei str. Mihai Viteazu, nr. 40 sau prin e-mail pe adresa: [email protected], până cel târziu luni, ora 10.00.

Redacţia nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţurilorpublicate de către solicitanţi. Nu se admit copii xerox.

934CONCURS2 INVITAŢII LA Hotel Cavaler Spa & Wellness

Hotel**** Cavalerşi Jurnalul Sighişoara Reporter

vă invită laSpa & Wellness

Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

934

934

Completaţi şi câştigaţi

În atenţia utilizatorilor serviciului Anunţuri de Mică Publicitate

al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

Întrucât au intervenit unele schimbări la nivelul redacţiei Jurnalul Sighişoara Reporter şi pentrueficientizarea colaborării între publicaţia noastră şi utilizatorii serviciului Anunţuri de Mică Pu-blicitate al ziarului, rugăm pe toţi cei ce vor să publice anunţuri În Jurnalul Sighişoara reportersă ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile Regulamentului de mai jos.Regulament pentru primirea şi publicarea anunţurilor de mică publicitate în JS Reporter:1. Anunţurile de mică publicitate (denumite în continuare anunţuri) se publică gratuit în paginileJurnalul Sighişoara Reporter DOAR pentru persoanele fizice. Anunţurile pentru oferirea de ser-vicii, angajări, vînzări, licitaţii, acord de mediu, etc. transmise de persoane juridice şi persoanelefizice autorizate (PFA) se tarifează în funcţie de suprafaţa ocupată şi sunt publicate în chenar se-parat. Anunţurile pentru pierderea de acte sau documente se tarifează pentru toţi utilizatorii.2. Pentru publicarea anunţurilor gratuite este necesară completarea Talonului de Mică PublicitateGratuită care se găseşte la pagina 10 a publicaţiei. 3. Talonul trebuie completat citeţ, fără omisiuni, în limita a 15 cuvinte şi depus la una din cutiileinstalate la Librăria Hyperion, chioşcul de ziare din Corneşti, Lotus sau casieria Teleson (M. Vi-teazu 40) până cel târziu luni, ora 10.00. Taloanele depuse după această oră vor fi publicate înîn numărul din săptămâna următoare. 4. Utilizatorii mai pot trimite anunţuri la adresele de e-mail a publicaţiei ([email protected] ş[email protected]) care vor fi publicate în funcţie de spaţiul rămas. Prioritate au taloanele. 5. Utilizatorii care doresc ca anunţul lor să apară de mai multe ori, vor trebui să completeze ta-lonul în fiecare săptămână şi să bifeze pe talon căsuţa „anunţ în continuare”. În caz contrar, lareactualizarea paginii de mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 6. Utilizatorii care transmit anunţurile prin e-mail vor trebui să reconfirme săptămânal pânâ lunila ora 10, dacă anunţul lor va fi publicat în continuare. În caz contrar, la reactualizarea paginiide mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 7. Utilizatorii care au publicat anunţuri şi doresc să le modifice trebuie să bifeze pe talon căsuţa„anunţ modificat”. 8. Pentru anunţurile noi se va bifa căsuţa „anunţ nou”. 9. Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor transmise de utilizatorisau pentru eventualele erori apărute la adresele de contact sau numere de telefon. 10. Redacţia îşi rezervă dreptul să nu publice anuţurile care nu respectă prevederile de mai sus,care au un conţinut necorespunzător sau care sunt scrise ilizibil.

REDACŢIA JSR

Completaţi şi câştigaţi

1 abonament pentru luna februarie 2016Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

934CONCURS

Regulament de participare la concursul „Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness”

1. Completaţi cât mai citeţ talonul de participare la concurs cu numele şi adresa completă, aşacum apare în cartea de identitate.2. Depuneţi talonul la unul dintre punctele unde se colectează şi taloanele de mica publicitateale publicaţiei noastre.3. Câştigătorii (doi în fiecare săptămână) vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţaţiîn numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter.4. Câştigătorii vor decupa din ziar talonul cu numele şi adresa (în care trebuie să apară obliga-toriu şi perioada de valabilitate) şi se vor prezenta la „Recepţia SPA & Wellness din cadrulHotelului Cavaler” (str. Consiliul Europei nr. 6) cu aceasta şi cu cartea de identitate, doar înintervalul de timp precizat în talon (la rubrica valabil de la... până la...).5. Câştigătorii concursului obţin, concret, 1 (una) intrare gratuită pentru o persoană la„SPA & Wellness Hotel Cavaler”6. Atenţie! Câştigătorii trebuie să se prezinte la „SPA & Wellness Hotel Cavaler” în intervalulprecizat pe talon.7. Cei care nu utilizează talonul în intervalul de timp sus amintit nu-l mai pot utiliza ulterior.Nu se admit excepţii!8. Talonul, fiind nominal, nu poate fi transmis unei alte persoane. Prin urmare, vor beneficiade serviciile care fac obiectul concursului doar persoanele care au câştigat concursul în săptă-mâna respectivă.9. Câştigătorii beneficiază de serviciile care fac obiectul concursului o singură dată, în oricaredin zilele din perioada de valabilitate a unui talon câştigător, cu excepţia zilelor în care „SPA& Wellness Hotel Cavaler”este închis.10. Câştigătorii sunt de acord cu celelate reguli ale „SPA & Wellness Hotel Cavaler”. Alte de-talii se stabilesc de comun acord cu prestatorul. Redacţia JSR

Câştigătorul unui abonament

pentru 1 lună oferit de JSR:

D-na Şoneriu ElenaSighişoara, str. Vasile Lucaciu, nr. 11

Pentru ridicarea ziarului câştigătorul se va prezenta la sediul redacţiei JS Reporter,

str. M. Viteazu, nr. 40 (Magazin Teleson) miercuri, 3 februarie 2016, orele 09.00 - 15.00

Prognoza meteo pentru zonaSighişoara în săptămâna

20.01 - 26.01.2016

Miercuri 20 ianuarie: Cer senin, temperaturi cuprinse între -2°C şi-9°CJoi 21 ianuarie: Cer mai mult noros, temperaturi cuprinse între -2°C şi -9°C

Vineri 22 ianuarie: Cer noros, temperaturi cuprinse între -3°C şi -10°CSâmbătă 23 ianuarie: Cer noros, temperaturi cuprinse între -5°C şi -10°C

Duminică 24 ianuarie: Cer noros, temperaturi cuprinse între -3°C şi -12°CLuni 25 ianuarie: Cer parţial noros, temperaturi cuprinse între -4°C şi -9°CMarţi 26 ianuarie: Cer partial noros, temperaturi cuprinse între -1°C şi -9°CNotă: Datele prezentate au caracter orientativ

1. Coman Alexia Sighişoara, str. Dragoş Vodă, nr. 27

2. Patan Mariana Sighişoara, Tâmplarilor, nr. 12

Page 11: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

11 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 INFORMAŢII

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

RECOMANDĂRI TV DE WEEK-END HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL14:00 Telejurnal 14:30 Charlot la băi 15:00 Ora Regelui16:00 Duo Stradivarius17:10 Înfruntarea regatelor...18:50 TeleEnciclopedia19:45 Sport20:00 Telejurnal 21:00 Mad Men22:50 Starea naţiei23:45 Profesioniştii...

06:00 Obervator09:00 Lassie10:00 Te pui cu blondele?12:30 Camera Cafe13:00 Observator14:00 Mireasă pentru fiul meu16:00 Observator17:00 Mireasă pentru fiul meu19:00 Observator20:00 Lara Croft Tomd Raider22:00 Piraţii din Caraibe

14:00 Telejurnal14:30 Tezaur folcloric15:30 Descălecaţi în Carpaţi17:00 Gala umorului18:00 Lozul cel mare 18:35 România s-a născut la Iaşi19:45 Sport20:00 Telejurnal21:10 Stăpânul domeniului23:15 Garantat 100%00:10 Mad Men

06:00 Observator (emis. info.)09:00 Mihai Viteazul: Călugăreni10:45 Mihai Viteazul: Unirea13:00 Observator14:00 Lara Croft Tomb Raider16:00 SuperBingo Metropolis 17:30 Mireasă pentru fiul meu19:00 Observator20:00 Mr. Bean20:30 Furios şi iute 22:30 Scăpaţi de Smart

09:00 Dragostepunctro10:00 O mărit pe mama soacră!12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping 13:45 Roata Norocului16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D20:00 Asta-i România!21:30 Sabbagh în acţiune22:30 Babylon A.D.

10:00 Jurnalul STV Junior10:30 Jurnalul STV Junior 11:00 Focus Magazin11:45 Constantin 6016:00 Primăvara bobocilor18:00 Focus 19:30 Focus Magazin 20:15 Panică la Hollywood22:15 Putere şi glorie23:30 Putere şi glorie00:15 Panică la Hollywood

10:00 O mărit pe mama soacră! 12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping (promo)13:45 Fetele lui dom’ Profesor15:00 Şarpele fermecat 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Roata norocului 22:00 Ochii din umbră23:30 Şarpele Fermecat01:30 Ştirile Kanal D

10:00 Secrete de Stil11:00 Focus Magazin12:45 Epic Show 15:30 Săptămâna nebunilor17:30 Cronica Cârcotaşilor18:00 Focus 19:15 Cireaşa de pe tort 20:15 Schimb de mame22:00 Trădaţi în dragoste23:00 Săptămâna nebunilor01:00 Schimb de mame

07:00 Ştirile Pro TV10:00 Ce spun românii11:00 Spiritul din adâncuri13:00 Ştirile Pro TV13:05 Cercul de foc15:15 Tobă de rock 17:15 Pantera Roz 219:00 Stirile Pro TV20:30 Las Fierbinţi22:15 Încă un film despre...00:00 Las Fierbinţi

04:00 Tenis: Open Australia08:00 Tenis: Open Australia12:45 Schi alpin14:15 Omnisport 14:30 Fotbal16:45 Fotbal19:00 Biatlon20:00 Sporturi de iarnă21:00 Tenis22:00 Ciclism00:05 Tenis

07:00 Ştirile Pro TV10:00 Ce spun românii11:00 Cercul de foc 13:00 Ştirile Pro TV13:15 Tobă de rock15:15 Pantera Roz 2 17:00 Pregăteşte-te că vine19:00 Ştirile Pro TV20:30 Omu’ de la Zoo22:30 Capcana viitorului00:15 Omu’ de la Zoo

04:00 Tenis: Open Australia08:00 Tenis: Open Australia11:45 Tenis: Open Australia15:30 Biatlon 17:00 Fotbal17:45 Fotbal20:00 Sporturi de iarnă21:00 Tenis22:00 Tenis: Open Australia23:00 Sporturi de iarnă00:05 Tenis

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

dum

inic

ă 2

4 i

anu

ari

e 2

01

6sâ

mb

ătă

23

ia

nua

rie

20

16 Berbec - A treia săptămână a anului vine pentru Berbeci cu câteva probleme

legate de comunicarea interumană, probleme care pot uşor degenera în con-flicte. Se pare că Berbecii vor fi ceva mai morocănoşi şi mai repeziţi decât deobicei, iar acest lucru va avea consecinţe mai ales asupra relaţiei amoroase. Taur - Săptămâna e foarte bună, mai ales sub aspectul colaborărilor de afa-ceri cu cei apropiaţi (familie, prieteni, partener de cuplu). Orice proiect sauinvestiţie comună se vor finaliza cu succes, chiar peste măsura aşteptărilor. Gemeni - Apar câţiva nori negri pe cerul Gemenilor, care le vor afecta capa-citatea de decizie şi îi vor îndemna ori la pasivitate totala, ori la gesturi im-pulsive. Aceste probleme se leagă de formalităţi, de acte, sau dosareimportante, care vor apărea ca nişte obstacole în calea unor proiecte urgente. Rac - Racii nu trebie să se aştepte la prea multă acţiune în următoarele zile,va fi una din acele săptămâni lineare, calme. Nu este momentul pentru niciun fel de decizie radicală, mai ales în ceea ce priveşte banii. Leu - Săptămâna va fi una a aşteptărilor şi a emoţiilor: telefoane care întârziesă sune, colete care nu mai vin, răspunsuri neclare. Nu vor sta bine nici la ca-pitolul energie, vor simţi nevoia să se întindă pe pat şi să nu se mai ridice. Fecioară - Fecioarele vor fi extrem de ocupate, pregătindu-şi proiectele decarieră sau studii. Vor fi chemate la interviuri sau li se vor anunţa examenenoi şi uneori va fi nevoie chiar să călătorească pentru a-şi rezolva problemele. Balanţă - Se anunţă o săptămână excelentă din punctul de vedere al eve-nimentelor sociale şi al distracţiei. Deşi toată lumea se întoarce fără chef lamuncă, vor găsi multe ocazii să-şi pună farmecul în valoare la petreceri. Scorpion - Scorpionii se vor bucura de recompense deosebite pentru uneleservicii sau gesturi făcute recent. Poate fi vorba de un proiect de serviciu saupur şi simplu de răbdarea şi înţelegerea arătate în domeniul sentimental. Săgetător - A venit momentul să se apuce de treabă: toate proiectele amâ-nate până acum se vor acumula şi îi vor copleşi. Nişte reverii romantice îi vorîmpiedica să se concentreze la ceea ce este cu adevărat important. Capricorn - Capricornii vor fi printre cei răsfăţaţi de astre în aceste zile. Săp-tămâna va începe cu o veste bună legată de reuşita cuiva apropiat. Vor aveanişte discuţii legate de bani, în urma cărora vor obţine tot ceea ce au solicitat. Vărsător - Va fi o săptămână a surprizelor. La mijlocul perioadei ar puteaprimi vizite neanunţate, nu neapărat şi binevenite. În dragoste, cei cuplaţi vorfi derutaţi de un comportament mai ciudat al partenerului şi vor cere explicaţii. Peşti - Peştisorii vor avea şi ei nişte zile bune, mai ales la mijlocul săptămânii.Vor primi veşti de la un prieten apropiat şi vor avea şanse mari de reconcilierecu cei cu care sunt în conflict.

Cum menţii în viaţăautomobilul pe ger

Automobilul tău va avea de îndurat săptămâna aceasta tempe-raturi demne de ultima mică glaciaţiune, ninsoarea şi valul defrig cu temperaturi prognozate să ajungă la -20 de grade fiindun test pentru proprietarii ce se vor lupta să menţină maşinileîn stare funcţională. Sfaturile de mai jos pot fi un suport real înlupta şoferilor cu gerul năprasnic care oricum va transforma des-tule maşini în blocuri inerte de metal îngheţat. Testează cu undensimetru special punctul de îngheţ al antigelului, şi la nevoiecompletează-l. Dacă pe parcursul verii aţi avut pierderi de lichidde răcire şi aţi completat nivelul cu apă distilată, este posibil caacesta să-şi fi micşorat densitatea. Ca să asigure un punct de con-gelare de -35 sau -40 de grade C, densitatea acestuia trebuie co-rectată corespunzător la un atelier de service. Un sfat de urmateste să nu măsori cu testerul special imediat după ce ai comple-tat întrucât rezultatul poate fi eronat. Anumite vehicule necesităfolosirea unui ulei special de iarnă în sezonul rece. De aceea,verificaţi cu atenţie cartea tehnică a maşinii. La motoarele pebenzină, pornirile frecvente la rece duc la diluarea uleiului cucombustibilul nears. La mersul pe distanţe scurte se acumuleazăapă în circuitul de ungere, determinând reducerea proprietăţilorde lubrifiere ale uleiului. La motoarele diesel, uleiul se îngroaşădatorită acumulării de funingine. Prin urmare, completarea cuulei proaspăt se poate dovedi insuficientă.

De ce iarna, cele mai frecvente problemesunt cu acumulatorii maşinii?

Cu cât este mai frig afară, cu atât curentul de pornire al baterieiar trebui să fie mai mare pentru a ajuta la pornirea motorului.La temperaturi negative, acumulatorii ar trebui să dea tot ce aumai bun, însă nu se întâmplă aşa întrucât la o temperatură de -20 de grade C capacitatea bateriei scade cu 50% iar la o tempe-ratură de 0 grade C bateria pierde aproape 20%.

Pornirile ratate la -25 de gradete pot costa 500 km din viaţa maşinii

Asigură-te că aprinderea maşinii funcţionează în parametrii op-timi. Specialiştii canadieni au făcut un studiu în care au analizatcomponentele motoarelor unor maşini supuse la porniri repe-tate la rece, pe temperaturi extrem de scăzute. Din analizele fă-cute la microscop a rezultat faptul că gerul afectează piesele din

motor aflate în mişcare iar frecările suplimentare solicită intensmotorul, asta mai ales în lipsa unui ulei de calitate superioarăaditivat, adaptat temperaturilor scăzute. Nu tura excesiv motorulrece pe ger năprasnic! Pentru a proteja şi a mări durata de viaţaa motorului şi transmisiei maşinii, este recomandat că schimbă-rile de viteză pe timp geros să se facă la o turaţie de până la2.000 rpm pentru diesele şi 3.200 rpm pentru maşinile pe ben-zină. Accelerările trebuie să fie şi ele cât mai line şi progresivecu putinţă. Anumite vehicule necesită folosirea unui ulei specialde iarnă în sezonul rece. De aceea, verificaţi cu atenţie carteatehnică a maşinii. La motoarele pe benzină, pornirile frecventela rece duc la diluarea uleiului cu combustibilul nears.

Ce semnifică modificareanuanţelor de fum scoase de eşapament?

Dacă maşina scoate fum cu nuanţe de albastru la pornire, saudacă este albastru negricios, ar putea însemna faptul că motorularde şi ulei, pe lângă combustibil. Cauza poate fi uzura la nivelulpistoanelor, sau o vâscozitate prea scăzută a uleiului. Dacă fumuleste negru, atunci motorul arde combustibil în exces. Iar dacăfumul este alb, poate fi vorba despre condens produs în motorulrece şi în evacuare, care este ars odată cu pornirea motorului.Dacă se emite fum alb în cantităţi mari şi pe timp îndelungat,puteţi constata că aveţi o scurgere de lichid de răcire în interio-rul motorului.Pentru o pornire cât mai uşoară pe frig ar fi indicat să utilizaţiulei de motor cu vâscozitate redusă (acceptată de producător).

În ceea ce priveşte aditivii minune vânduţi pe toate canalele, sin-gurul aditiv ce poate fi cu adevărat util este cel destinat preveniriiîngheţului motorinei pe timp de iarnă, asta în cazul în care încăaveţi în rezervor motorină de vară cu punct de îngheţ de numai-5 grade Celsius. Dar acest aditiv este destinat numai pentru avă fluidiza motorina şi nu vă va reduce consumul la maşină.Nu se recomandă utilizarea aditivilor pentru motor la maşinilenoi aflate încă în garanţie.

De ce sunt mai solicitate bateriilela motoarele diesel?

Într-adevăr, bateria de acumulatori şi electromotorul sunt maisolicitate în cazul motoarelor diesel, pentru că propulsoarelediesel au nevoie de compresie mare pentru o pornire cât maiuşoară. Era diesel-urilor care aveau nevoie de preîncălzire a tre-cut, însă totuşi, pentru o pornire cât mai uşoară pe frig, ar fi in-dicat să utilizaţi ulei cu vâscozitate redusă (acceptată deproducător), iar în funcţie de modelul de maşină există pentruautomobilele noi un electromotor special pentru pornireuşoară. Mai mult, iarna se poate suplimenta curentul din bateriecu ajutorul unui robot de pornire.

Mici ponturi pentru păstrareabateriei în parametri optimi

Pentru o bună funcţionare a bateriei mai ţineţi cont de urmă-toarele sfaturi: înainte de pornirea motorului, închideţi toţi con-sumatorii: radio, dezaburire, faruri, lumini, ştergătoare deparbriz, etc. Păstraţi bornele bateriei şi în general, bateria curată,fără reziduri de acid sau murdărie. De asemenea, nu lăsaţi au-toturismul neexploatat pe perioade mai lungi de timp. În cazulîn care totuşi nu utilizaţi automobilul pe distanţe lungi sau pe-rioade mai îndelungate de timp, este indicat să demontaţi bate-ria şi să o reîncărcaţi periodic cu un redresor. Acumulatorii potfi înveliţi cu o husă specială de iarnă ce îi protejează de îngheţ.Când „iei” curent de la bateria altei maşini, respectă întotdeaunaordinea operaţiilor: Înainte de conectarea cablurilor, opriţi în-totdeauna motorul; Conectaţi un capăt al cablului roşu la polulpozitiv al maşinii pe care încercaţi să o porniţi şi apoi capătulopus la maşina donatoare; Conectaţi un capăt al cablului negrula polul negativ al bateriei maşinii care dă curent şi celălalt capătla masa maşinii care trebuie pornită (caroserie, bloc motor). Ma-şinile nu trebuie să se atingă între ele; Evitaţi să umflaţi pneuriledacă temperatura scade sub -10 grade Celsius. Valva se poatebloca în poziţia deschis.

Anca Maria Radu

Page 12: Posesorii de arme care se comportă ciudat vor fi …boli mult mai severe, cum ar fi cancerul. Ar trebui să urmărească cu aten - ţie şi următoarele semne: 1. Urinare sau defecaţie

12 JSR - săptămâna 20.01.2016 - 26.01.2016 LA ZIS-a creionat bugetul

Sighişoarei pe anul 2016.Ce priorităţi cuprinde?

A fost elaborat Proiectul bugetului Sighişoarei pe anul 2016.Acesta a fost supus unei dezbateri publice luni 18 ianuarie, iarsăptămâna viitoare va fi supus şi votului consilierilor sighişoreni.Proiectul de buget include toate alocările financiare ce urmeazăa fi realizate în acest an. Viceprimarul municipiului, Ionel Gavrilăa declarat că acest proiect „este unul curajos şi cuprindestrategia de salvare a Sighişoarei.” Proiectul cuprinde maimulte studii de fezabilitate, planuri urbanistice zonale şi docu-mentaţii de avizare lucrări de investiţii, toate necesare potrivitedilului pentru realizarea proiectelor efective şi accesarea de fi-nanţări. O prezentare a principalelor secţiuni finanţate în acestan prin bugetul a fost realizată de către viceprimarul municipiu-lui. „Aş începe cu autorităţile publice locale, secţiunea dedezvoltare şi anume: proiect tehnic reabilitare acoperişPrimărie, Plan Urbanistic Zonal Hetiur, Plan UrbanisticCartier Aurel Vlaicu, Plan Urbanistic Zonal strada Octa-vian Goga, Plan Urbanistic Zonal cartier Venchi, Plan Ur-banistic Zonal cartier Rora. La secţiunea Ordine publicăşi siguranţă naţională, la secţiunea de dezvoltare au foststabilite cheltuieli de capital pentru: sistemul de alar-mare în municipiul Sighişoara, studiu de fezabilitateconsolidare Dealul Cetăţii, studiu de fezabilitate conso-lidare Dealul Galben. La învăţământ, secţiunea de func-ţionare finanţează cheltuielile de personal şi aici aşaminti bursele pentru elevi; secţiunea de dezvoltare:amenajare curţi unităţi de învăţământ: Aurel Mosora,Victor Jinga, Miron Neagu, Zaharia Boiu şi Nicolae Iorga.La sănătate, secţiunea de dezvoltare avem: DALI încăl-zire centrală secţia Pediatrie, reparaţii capitale secţiaPneumologie, reparaţii acoperiş şi faţadă secţia Pedia-

trie, achiziţionarea de aparatură medicală, reabilitare,restaurarea, înlocuire platforme ridicătoare secţia Chi-rurgie şi secţia Medicină internă. La Cultură, recreere şireligie pentru secţiunea de dezvoltare avem: DALI res-taurare, consolidare Turnul cu Ceas şi Turnul Croitorilordin Cetatea Medievală. Tot la Cultură, recreere şi religie,secţiunea dezvoltare avem finanţări pentru: Studiu defezabilitate mutare monument Skariatin, actualizareproiect tehnic Zidul Cetăţii, tronsoanele 12, 16, 22, studiude fezabilitate conducta uscată scara acoperită, studiude fezabilitate consolidare şi restaurare turn La Chip,proiect tehnic faţadă Sala Mihai Eminescu, studiu de fe-zabilitate amenajare peisagistică Dealul Cetăţii, DALIGaleria Bătrânelor Doamne, actualizare proiect tehnicBaza Sportivă, DALI Amenajare Ştrand, studiu de feza-bilitate Zidul Cetăţii, tronsoanele 6,7, 11 şi 13, reparaţiicapitale Sala Polivalentă de sport Radu Voina. La capi-tolul Asistenţă socială vor fi finanţate cheltuielile de per-sonal pentru creşa şi salariile asistenţilor personali,îndemnizaţii pentru persoanele cu handicap grav, chel-tuieli de bunuri şi servicii pentru creşă şi transportul gra-tuit al persoanelor cu handicap, sprijin pentru FundaţiaCentrul Creştin Social de Zi, pentru Fundaţia Gaudea-mus, Fundaţia pentru Familia Creştină şi Fundaţia Veri-tas şi pentru Căminul de bătrâni. La secţiunea dedezvoltare la locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, ex-tindere şi reabilitare infrastructură de apă: studiu de fe-zabilitate alimentare cu apă cartier Aurel Vlaicu, DALImodernizare şi extindere iluminat public, DALI pentrureţeaua electrică, lucrările la ANL-uri. La Mediu, secţiu-nea de dezvoltare include în buget sume pentru: închi-derea Depozitului de deşeuri industriale, Modernizarestaţie de levigat, actualizare Proiect tehnic Extinderereţea canalizare. În cazul transporturilor aş aminti: sub-venţia pentru diferenţele de preţ şi tarife la transportulurban de călători. Ultimul capitol care este foarte impor-

tant pentru noi, pentru sighişoreni este capitolul de in-vestiţii iar acesta are prevederi bugetare pentru: Moder-nizare strada Română, Reabilitare strada Câmpului,reabilitare strada Nicolae Bălcescu, expertiza tehnicăpentru poduri, Proiect tehnic semaforizări, Plan urba-nistic Miron Neagu, construire drum în cartierul Târnava2, Plan urbanistic de detaliu strada Octavian Goga, DALIreabilitare şi extindere sistem de supraveghere video,amenajare accese şi parcări pe strada Plopilor, DALIreabilitare străzi Caraiman şi Moţilor, studiu de fezabi-litate modernizare strada Parângului DALI Reabilitarestrăzi Axente Sever şi George Coşbuc, actualizare Proiecttehnic strada Miron Neagu, studiu de fezabilitate pentrumodernizarea Drumului Comunal 50 Hetiur şi studiupentru modernizarea străzii Barbu Delavrancea.” a pre-cizat viceprimarul.La dezbaterea publică ce a avut loc luni au fost depuse nouăadrese cu propuneri din partea cetăţenilor iar reprezentanţii ad-ministraţiei publice locale au declarat că vor ţine cont de ele,iar propunerile pertinente se vor regăsi în proiectul de buget.

Anca Maria Radu

Hotel Cavaler devine HILTONVrei să fii în echipa celui mai faimos

lanţ hotelier din lume?Aplică acum!

Trimite CV-ul tău împreună cu o fotografie la email:[email protected] sau la Recepţia Hotel Cavaler.

Copii în pericol. Sighişoaramai are vaccin pentru o lună

Zeci de mii de copii, în pericol. Spitalele au rămas fără vaccinuri importante.Sighişoara mai are rezervă pentru aproximativ 1 lună. Situaţie de criză înaproape toată ţara! Zeci de mii de copii sunt în pericol, pentru că nu maiexistă vaccin care să îi protejeze împotriva tetanosului, hepatitei B sau po-liomielitei. Ministerul Sănătăţii dă vina pe producător, dar promite că vaaduce în perioada următoare 107 mii de doze de vaccin în ţară. Oficialii nuau anunţat însă şi un termen pentru rezolvarea problemei.

În Sighişoara mai există o rezervă de 50 de doze de vaccin dar acestea vorajunge maxim 1 lună de zile. În ţară problemele au început să apară în lunaseptembrie. Toţi copiii ar trebui imunizaţi la două, patru şi 11 luni împotrivadifteriei, tetanosului, tusei convulsive, pneumoniei, meningitei, poliomie-litei şi hepatitei B, boli extrem de grave. Ministerul Sănătăţii dă asigurări căva cumpăra 107 mii de doze de vaccin în cel mai scurt timp.

Anca Maria Radu

Locuinţele ANL conservatepe timp de iarnă

Până vor fi repartizate chiriaşilor noile locuinţe ANL din Si-ghişoara trebuie conservate. În aceste zile cu temperaturinegative noile locuinţe trebuie încălzite şi aceasta pentru cainstalaţiile sanitare să nu îngheţe. Tunuri industriale pentruîncălzire sunt folosite pentru conservarea locuinţelor ANL

proaspăt construite în strada Panseluţelor iar costurile ur-mează a fi suportate de către municipalitate până la momen-tul atribuirii acestor locuinţe. 100 de locuinţe pentru tineri,destinate închirierii, au fost recepţionate în municipiul Si-ghişoara şi aşteaptă a fi distribuite cel mai probabil în pri-măvara acestui an. Locuinţele (60 de garsoniere şi 40 deapartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamen-tul din Strada Panseluţelor în cinci blocuri cu regim de înăl-ţime subsol, parter şi trei etaje.

Anca Maria Radu