Cristian SANDACHE,

POLITICA, PROPAGANDA ~I RAzBOI

Societatea romaneasca in anii 1940-1944

1

Cristian SANDACHE

POLITICĂ, PROPAGANDĂ ŞI RĂZBOI

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN ANII 1940-1944

Lumen 2016

2

POLITICĂ, PROPAGANDĂ ŞI RĂZBOI. SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN ANII 1940-1944 Cristian SANDACHE

Copyright Editura Lumen, 2016 Iaşi, Ţepeş Vodă, nr.2

Editura Lumen este acreditată CNCS

edituralumen@gmail.com prlumen@gmail.com

www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Redactor: Roxana Demetra STRATULAT Design copertă: Roxana Demetra STRATULAT Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum prin fotocopiere, scanare, multiplicare neautorizată, indiferent de mediul de transmitere, este interzisă.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SANDACHE, CRISTIAN Politică, propagandă şi război : societatea românească în anii 1940-1944 / Cristian Sandache. - Iaşi : Lumen, 2016 ISBN 978-973-166-421-7 94(498)"1940/1944"

3

Cristian SANDACHE

POLITICĂ, PROPAGANDĂ ŞI RĂZBOI

Societatea românească în anii 1940-1944

Lumen 2016

4

Pagină lăsatăgoală intenţionat

5

Cuprins

Argument .................................................................................................... 7

Cap. I. Naţionalismul şi anticomunismul - teme centrale ale propagandei statului român în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944. ....... 9

Cap. II. Şcoala românească în perioada 14 septembrie 1940-23 august 1944. Aspecte politico-legislative şi sociale ................................................... 157

Cap. III. Consideraţii finale ................................................................................... 201

Bibliografie ............................................................................................. 205

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

6

Pagină lăsatăgoală intenţionat

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

7

ARGUMENT

Volumul este rezultatul proiectului de cercetare iniţiat

în cadrul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană- din

cadrul filialei Iaşi a Academiei Române şi îşi propune o analiză

a societăţii româneşti în timpul guvernării legionare şi

antonesciene, cu un accent special pe dimensiunea educativ-

propagandistică, aceasta fiind subordonată conceptului de

”naţionalism”, dominant în perioada 1940-1944. Vom avea în

vedere mecanismele propagandei oficiale, sistemul educaţional,

unele iniţiative culturale.

Anticomunismul a reprezentat tema principală a

discursului public în România perioadei 1940-1944, cu atât mai

mult cu cât, statul român s-a angajat (din 22 iunie 1941) în

campania împotriva URSS, alături de statele Axei, într-un

conflict militar justificat de redobândirea Basarabiei, Bucovinei

de Nord şi a Ţinutului Herţa.

Apare cu atât mai interesant de observat modul în care

sistemul propagandei de stat, a reuşit să justifice acţiunea

militară a României. Când ne referim la conceptul de

”propagandă”- avem în vedere nu doar instituţiile şi

infrastructura corespunzătoare acesteia, ci, un spaţiu mult mai

larg, care includea sistemul şcolar, acţiunile de tip cultural şi nu

în ultimul rând- implicarea unora dintre actorii politici şi

intelectuali ai perioadei.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

8

Pagină lăsatăgoală intenţionat

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

9

Cap. I. NAŢIONALISMUL ŞI ANTICOMUNISMUL -

TEME CENTRALE ALE PROPAGANDEI STATULUI ROMÂN ÎN PERIOADA

6 SEPTEMBRIE 1940 - 23 AUGUST 1944.

La 6 septembrie 1940, reprezentanţii Mişcării Legionare

reuşesc să acceadă la guvernarea României, într-un context

istoric dramatic, marcat de importante pierderi teritoriale, fără

ca armata ţării să reacţioneze în vreun fel.

Personalitatea generalului Ion Antonescu oferea (cel

puţin sub raportul imaginii) garanţia unui posibil reviriment

naţional. Flancat de adepţii legionarismului, Antonescu

reprezenta la acea oră, singura ofertă efectivă, în ceea ce

priveşte administrarea ţării1.

La 14 septembrie 1940, prin decretul regal nr.3151,

România devenea Stat Naţional Legionar2. Ca titulari de

ministere, legionarii obţinuseră vicepreşedinţia Consiliului de

Miniştri (Horia Sima), Ministerul Afacerilor Interne

(Constantin Petrovicescu), Ministerul Afacerilor Străine (Mihail

Sturdza), Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor

(Pompiliu Nicolau), Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi

Artelor (Traian Brăileanu), Ministerul Muncii, Sănătăţii şi

Ocrotirilor Sociale (Vasile Iaşinschi). Ca subsecretari de stat

aparţinători legionarismului: Corneliu Georgescu, Constantin

Papanace, Ion Protopopescu, Alexandru Constant (şeful

subsecretariatului Presei şi Propagandei). Semnificativ era

faptul că legionarii nu deţineau ministerele cu specific

1 Cristian Sandache, Europa dictaturilor şi originile războiului româno-sovietic, Ed.Militară, Bucureşti, 2007, p.197. 2 Cristian Ionescu, Dezvoltarea Constituţională a României. Acte şi Documente. 1774-1991, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000, p.675.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Cristian SANDACHE

10

economico-financiar, ceea ce sugera neîncrederea lui Ion

Antonescu în profesionalismul lor de tip strict administrativ.

Toţi noii prefecţi numiţi au aparţinut Mişcării

Legionare, cu excepţia judeţelor Buzău, Prahova şi Vlaşca,

unde au fost preferaţi apropiaţi ai lui Ion Antonescu3.

Aşadar, Mişcarea Legionară devenea partid de

guvernământ, la 13 ani de la înfiinţarea sa, în 1927, dar situaţia

era radical alta. Horia Sima se deosebea fundamental de

Corneliu Zelea Codreanu (cu excepţia antisemitismului

ideologic/nerasial şi al anticomunismului-comun amândurora),

fiind dominat de reacţii pripite, adesea de un radicalism excesiv.

Deşi nelipsit de inteligenţă şi posedând o cultură

generală bine asimilată, Horia Sima nu era (tipologic vorbind)

indicat pentru o funcţie de conducere. Lipsit de tact şi de

înţelepciune- indispensabile unui act de guvernare reuşit-, lipsit

de răbdarea firească unei acţiuni de tip constructiv, predispus

spre visări sterile, halucinante, dorea măsuri rapide şi excesive,

care să conducă la ştergerea vestigiilor ”lumii vechi”, în scopul

de a reconstrui România, din perspectiva unui legionarism

dizlocant.

Părea că agreează mai curând situaţiile de criză,

conflictuale, când trebuia să se recurgă la soluţii rapide, uneori

violente, care presupuneau temeritate. Incontestabil curajos,

Horia Sima semăna mai curând cu un anarhist, decât cu un om

politic care aspira spre administrare şi coordonare.

Legionarii păreau că aşteptaseră acest moment

dintotdeauna şi începeau să se comporte cu o febrilitate

neobişnuită, cu o lipsă de judecată politică uluitoare, pierzând

rapid din popularitatea incontestabilă de care se bucuraseră

iniţial, din partea opiniei publice româneşti.

3 Horia Sima, Era Libertăţii. Statul Naţional Legionar, vol.1, Ed.Gordian, Timişoara, 1995, pp.50-52.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944

11

Ion Antonescu făcea repetate apeluri la menţinerea

ordinii, calmului şi legalităţii, declaraţii care contrastau din ce în

ce mai mult cu entuziasmul legionar şi cu retorica presei

gardiste. Se părea că sosise un timp al răzbunării, iar legionarii

trebuiau să se răfuiască în primul rând cu toţi aceia care (în

opinia lor) se făcuseră vinovaţi faţă de Mişcare în anii 30”.

Amintirile lor în acest sens erau cât se poate de proaspete şi

traumatizante. Regimul regelui Carol al-II-lea suprimase fără

niciun fel de judecată o mulţime de aderenţi şi simpatizanţi

gardişti, majoritatea dintre aceştia, neavând decât ”vina” de a fi

fost legionari. Nici o justificare din lume n-ar fi fost suficientă,

pentru a fi invocată de către exterminatori. Starea de spirit a

supravieţuitorilor nu putea fi, din acest punct de vedere, decât

explozivă.

Pensionări forţate, demiteri, concedieri, arestări- iată

primele măsuri luate de către legionarismul ajuns în fruntea

statului român.

Sub aspect strict doctrinar, legionarismul echivala cu un

ideal purificator în sens exclusivist (numai pentru etnicii

români) şi totalitar (realizat exclusiv prin intermediul adepţilor

legionarismului)4.

Unul dintre ministerele adjudecate de către legionari în

toamna anului 1940 era cel al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi

Artelor, considerat important, atât sub aspectul mecanismului

propagandistic şi al influenţării opiniei publice din România, cât

şi sub aspect spiritual. Titular fusese numit Traian Brăileanu,

profesor universitar de sociologie la Cernăuţi, ulterior

transferat la Bucureşti, după cedarea Bucovinei de Nord.

Secretarul general al aceluiaşi minister devenise Traian Herseni,

în acel moment- conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie

din Bucureşti. Direcţia ministerială a Învăţământului Superior

4 Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, Ed.Humanitas, Bucureşti, 2012, p.158.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Cristian SANDACHE

12

urma să fie condusă de către Eugen Chirnoagă- profesor de

chimie la Şcoala Politehnică Bucureşti, în vreme ce Direcţia

Învăţământului Secundar urma să fie reprezentată de către

Vasile Băncilă- profesor de liceu şi eseist cu preocupări

filosofice, activ în publicaţiile de profil ale vremii5.

În octombrie 1940, Eugen Chirnoagă va fi numit rector

al Şcolii Politehnice, iar în locul său (în funcţia de director al

Direcţiei Învăţământului Superior) este numit Iordache

Făcăoaru- asistent la Facultatea de Medicină din Cluj- de

formaţie antropolog, cunoscut pentru unele texte în care

postula necesitatea purităţii rasiale româneşti6.

Legionarii continuă să-şi implanteze reprezentanţii în

diferitele sectoare. Sunt oameni cunoscuţi fie pentru aderenţa

sau simpatiile lor la ideile difuzate cândva de către Corneliu

Zelea Codreanu, fie personaje cu un crez naţionalist

incontestabil. Conceptul de ”naţionalism” în sine, va fi

transformat de către legionari, într-un fel de simbol absolut, cu

evidente conotaţii anticomuniste şi pe alocuri xenofobe (dar nu

rasiale, totuşi!), la care urma să se raporteze întreaga evoluţie

istorică a societăţii româneşti.

Vladimir Dumitrescu, Dumitru Găzdaru, Radu Gyr,

P.P.Panaitescu, Giorge Pascu, Alexandru Marcu, Sextil

Puşcariu – sunt doar câteva exemple de intelectuali pro-

legionari care-şi asumă în acel context diferite responsabilităţi

administrative, în speranţa unei renaşterii a statului român, mult

prea parazitat (în opinia lor), de către coaliţia nefastă, dintre

politicianismul falimentar şi factorii externi ostili ţării7.

Propaganda a ceea ce se dorea să reprezinte noul regim

se axează pe binomul naţionalism-anticomunism şi beneficiază

5 Ibidem, p.159. 6 Ibidem; Maria Bucur, Eugenics and Modernisation in Interwar Romania, University of Pittsburgh Press, 2002, pp.37-40. 7 Lucian Boia, op.cit, pp. 160-161.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944

13

de susţinerea unor condeieri talentaţi, un nume de referinţă în

această privinţă fiind Constantin Noica- devenit în septembrie

1940- prim redactor al oficiosului legionar ”Buna Vestire”,

condus de către Grigore Manoilescu- fratele lui Mihail

Manoilescu. În perioada 8 septembrie -6 octombrie 1940,

Noica va publica aici 19 articole pro-legionare, cu un conţinut

radical, care probează şi o dorinţă secretă de a şoca8.

Filosoful manifesta un gust evident pentru stilistica de

efect, precum o dovedeşte şi acest pasaj, dintr-o altă publicaţie

a vremii: ”Legionarismul e viaţă autentică şi prilejul cel mare al istoriei

noastre. Dacă ar fi o nebunie e cea mai frumoasă nebunie crescută din

pământ românesc. (...) Codreanu e omul chinuitor de viu al României de

azi”9.

Horia Stamatu, Emil Cioran, Victor Popescu, Ernest

Bernea, Costin I.Murgescu, Nichifor Crainic- contribuie şi ei la

difuzarea ideilor cu scop novator, pe care regimul legionar le

dorea impuse tiparului societăţii româneşti viitoare. Un

simpatizant iniţial pare să fi fost (conform însemnărilor sale

diaristice) scriitorul Liviu Rebreanu- mai curând dintr-un reflex

anticarlist corelat cu o mai veche germanofilie a sa10.

O măsură care se dorea expresia concretă a

naţionalismului a fost aceea a românizării învăţământului, prin

intermediul îndepărtării persoanelor considerate indezirabile.

Sub pretextul fixării vârstei de pensionare la 65 de ani,

începând cu data de 1 noiembrie 1940, printre cei îndepărtaţi

din învăţământ s-au numărat şi academicienii Nicolae Iorga,

C.Rădulescu-Motru, Dimitrie Pompeiu, Ion Simionescu, C-tin

Parhon, N.Vasilescu-Karpen, Emil Racoviţă, Petre Bogdan11.

8 Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară, Ed.Humanitas, Bucureşti, 2008, pp.237-289. 9 ”Universul literar”, din 21 septembrie 1940. 10 Lucian Boia, op.cit, p.166. 11 ”Cetatea Moldovei”, din 17 noiembrie 1940.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Cristian SANDACHE

14

Anterior, pe 11 octombrie 1940- fusese emis un decret-

lege care reglementa situaţia etnicilor evrei din învăţământul

românesc, în sensul că, aceştia nu mai puteau funcţiona ca

personal didactic şi administrativ şi nici ca elevi sau studenţi.

Erau exceptaţi urmaşii direcţi ai voluntarilor, invalizilor şi celor

ucişi în războiul din 1877-1878, cu condiţia de a fi fost creştini

şi sub aceeaşi condiţie- exclusiv pe invalizi şi pe cei decoraţi în

Primul Război Mondial, precum şi pe urmaşii direcţi ai

acestora12.

Existenţa unor comisii care se ocupau cu ”epurarea”

componenţei corpului profesoral din diferitele universităţi ale

ţării, completa un tablou general sumbru13.

În ceea ce priveşte etnicii evrei din România

momentului, principalele teme-clişeu care îi incriminau erau

dominaţia economico-socială, filocomunismul,

filomaghiarismul, legăturile cu cercurile politicii evreieşti

internaţionale care contestau măsurile politicii interne

româneşti, neasimilarea, neintegrarea în ethosul românesc,

imoralitatea şi trădarea14.

Un corespondent al cotidianului parizian ”Le Temps”,

scria în acest sens, la 19 ianuarie 1937:

”Antisemitismul care se accentuează în această ţară, poate fi

considerat ca un reflex al sentimentului naţional. Românul este antisemit

nu din ură de rasă sau de religie, ci pur şi simplu fiindcă vrea să-şi vadă

12 Lucian Boia, op.cit, p.171. 13 Maria Someşan, Universitate şi politică în deceniile 4-6 ale sercolului XX. Episoade şi documente, Ed.Universităţii din Bucureşti, 2004, p.203; Ioan Hudiţă, Jurnal politic (7 septembrie 1940-8 februarie 1941), Ed.Institutul European Iaşi, 2000, pp.68-69; I.M.Marinescu, O viaţă supusă destinului, Ed.Vestala, Bucureşti, 2005. 14 Florin C.Stan, Situaţia evreilor din România între anii 1940-1944, Ed.Argonaut, Cluj, 2012, pp.60-61.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944

15

conaţionalii lui luând locul israeliţilor pe care i-a considerat întotdeauna

alogeni”15.

După 6 septembrie 1940, discursul antisemit se va

amplifica. Ilie Rădulescu (de pildă) considera că ”Iudaismul este

cancerul vieţii noastre de stat, este plaga purulentă a sănătăţii noastre

naţionale. România nu se poate salva atâta vreme cât jidanii nu vor fi

excluşi cu desăvârşire din corpul naţiunii române”16.

P.P.Panaitescu părea şi el preocupat de chestiunea

evreilor din România şi considera că aceştia trebuiau ”înlocuiţi”,

termen prin care înţelegea acţiunea de substituire a activităţilor

lor lucrative şi revenirea beneficiilor materiale către etnicii

români majoritari17.

Pe de altă parte, se permitea evreilor (în cadrul legii

învăţământului particular) să organizeze şcoli proprii de grad

primar şi secundar, cu personal numai evreiesc şi elevi evrei18.

Ministerul Propagandei Naţionale exista încă din

vremea regelui Carol al-II-lea, mai precis, fiinţând din 3

octombrie 193919.

La 27 septembrie 1940 a fost înfiinţat Subsecretariatul

de Stat pentru Presă şi Propagandă, pe lângă Preşedinţia

Consiliului de Miniştri. Între cele 16 direcţii şi servicii din

componenţa sa, se aflau: Direcţia Presei şi Direcţia Cenzurii

Centrale a Presei20.

Frecventele apeluri către ţară ale generalului Ion

Antonescu reprezentau o preocupare aparte a diriguitorilor

sistemului propagandistic. Un document din toamna anului

1940 (referitor la situaţia din judeţul Iaşi) consemna faptul că

15 Carol Iancu, Evreii din România. 1919-1938. De la emancipare la marginalizare, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p.271. 16 ”Porunca Vremii”, din 12 septembrie 1940. 17 ”Cuvântul”, din 16 octombrie 1940. 18 Florin C.Stan, op.cit, pp.95-96. 19 ”Monitorul Oficial”, nr.229, din 3 octombrie 1939, p.5636. 20 Ibidem, nr.226, din 27 septembrie 1940, p.4837.

Extras din volumul: Sandache, C. (2016).Politică, propagandă şi război. Societatea românească în anii 1940-1944.

Iaşi, România: Lumen.

Continuarea acestui volum o puteţi lectura achiziţionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com