POLITICA DE CREŞTERE ECONOMICĂ

1. CREŞTEREA ECONOMICĂ - SUPORTUL PROGRESULUI ŞI BUNĂSTĂRII SOCIALE

proces macroeconomic complex

reflectă relaţia directă dintre input si output

modalitate hotarâtoare de ridicare a potenţialului economiei şi bunăstării populaţiei

se exprimă prin dinamica indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor activităţii în termeni reali (respectiv produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional corectaţi cu mărimea deflatorului (IGP))

arată o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, pe termen mediu şi lung, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese economice temporare

dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a se delimita expansiuea conjuncturală pe termen scurt de creşterea economică propriu-zisă ce se manifestă ca tendinţă dominantă într-o perioadă mai lungă de timp.

presupune alocarea resurselor pe domenii de activitate combinarea şi utilizarea resurselor distribuirea veniturilor pe factorii participanti la

creştere în funcţie de aportul şi calitatea activităţii lor

sursele creşterii economice

1

factorii direcţi: Resursele umane (ofertă de muncă, educaţie) Resursele naturale (pământ, resurse ale

subsolului, condiţii climatice) Stocul de capital tehnic (maşini, echipamente,

clădiri, căi de transport) Tehnologia (cercetare-dezvoltare, management,

inovare). factorii indirecţi:

Dimensiunea cererii agregate, respectiv capacitatea de absorbţie a pieţei interne,

Eficienţa sistemului financiar-bancar, Rata economiilor şi rata investiţiilor, Competitivitatea produselor, Migraţia forţei de muncă şi a capitalului, Politica bugetară şi fiscală a statului.

efectele creşterii economice efecte pozitive

creşterea mai rapidă a PIB difuzarea mai rapida a progresului tehnic ameliorarea ocupării forţei de muncă şi a

nivelului de viaţa efecte negative

dificultaţi în armonizarea intereselor naşionale cu cele globale

migrarea forţei de muncă spre yonele dezvoltate (apar dezechilibre)

menţinerea unor zone în subdezvoltare şi sărăcie

poate duce la exploatarea neraţională sau epuizarea resurselor, poluare, urbanizare excesivă, piaţă subterană, disparită‚i zonale, sociale

paradoxal, poate duce uneori la sărăcirea populaţiei (creşterea care sărăceşte sau pauperizantă)

2. POLITICA DE CREŞTERE ECONOMICĂ (P.C.E.)

2

motivată de însemnătatea şi aportul decisiv al creşterii economice la dezvoltarea şi progresul economiei şi societăţii

determinată de necesitatea realizării obiectivelor de guvernare, a căror susţinere financiară este imposibilă în afara surselor pe care le asigură creşterea economică

cerută de soluţionarea diverselor probleme cu care se confruntă societatea contemporană

3

2.1. Politica de creştere economică - componentă a politicii economice

Politica economică

ansamblul de principii, mijloace şi metode de acţiune prin care se realizează obiectivele economice generale ale autorităţii statului pe o perioadă lungă de timp.

Politica de creştere economică

complexul de acţiuni ale puterii publice la nivelul macroeconomic în vederea ameliorării pe termen mediu şi lung a performanţelor economiei sintetizate în sporirea PIB.

4

2.2. Politica de creştere economică – elemente definitorii

este o politică globală, cuprinzătoare care vizează nivelul naţional, zonal, regional, mondial

componentă principală a politicii economice

se elaborează pe termen mediu şi lung

nu este o politică conjuncturală, nu gestionează fenomene de circumstanţă, deşi rezolvarea unor probleme conjuncturale poate avea un impact substanţial asupra creşterii

se sprijină pe progresele ştiinţei, tehnologiilor, inovaţiei

succesele, respectiv eşecurile politicii de creştere economică se regăsesc în potenţialul economiilor de a asigura ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei

reorientarea către aspectele calitative, sociale, ecologice, capabile să asigure o ridicare substanţială de fond a nivelului de viaţă al populaţiei

se fundamentează pe orientări doctrinare (neoclasice, liberale, keynesiste, neokeynesiste)

5

2.3. Tendinţe contemporane în politica de creştere economică

orientările politicii de creştere economică reflectă muntaţiile ce au loc în procesul real al creşterii economice

deplasarea preocupărilor de creştere economică spre domeniile uman, social, ecologie, securitate, apropierea tot mai mare de finalitatea socială

mutarea accentului dinspre investiţia în capitalul tangibil către investiţia în capitalul intangibil. Spre deosebire de bunurile materiale, ce stau la baza teoriei economice neoclasice, supuse legii randamentelor descrescătoare, bunurile intangibile (cunoaşterea, bunuri informaţionale) se caracterizează prin randamente crescătoare, deoarece, ideile, cunoştiinţele, cunoaşterea, în general pot fi utilizate şi reutilizate la nesfârşit, se apreciază pe măsura utilizării, contribuind astfel la propulsarea procesului de creştere economică

orientarea către o creştere durabilă (creştere economică + protecţia mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale)

accentuarea interdependenţelor dintre economiile diferitelor ţări

protagoniştii politicii de creştere economciă la nivel regional şi mondial sunt companiile transnaţionale

tendinţa de globalizare este prezentă

6

2.4. Obiectivele politicii de creştere economică

Sporirea PIB real total şi pe locuitor într-un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune creşterea ofertei globale

Asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor

Distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea economică

Protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic, printr-o exploatare şi utilizare raţională a resurselor naturale

7

2.5. Componentele structurale ale politicii de creştere economică

-sunt reprezentate de elemente şi activităţi care concură la sporirea ratelor de creştere economică pe termen lung, la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi mărirea eficienţei relaţiilor externe

a. Componenta tehnico-ştiinţifică – cuprinde activităţile de sprijinire a sectoarelor de cercetare ştiinţifică şi tehnologică, de stimulare a inovării, precum şi activităţile prin care se stabilesc alocarea resurselor, cantitatea, calitatea şi modul de combinare a factorilor de creştere utilizaţi („locomotiva creşterii”)

b. Componenta social –umană – vizează formarea resurselor de muncă şi distribuirea echitabilă a veniturilor şi a avuţiei pe factorii care susţin creşterea durabilă în timp

c. Componenta financiară – din surse publice şi private, interne şi externe

d. Componenta organizatorică (instituţională) – vizează adaptarea instituţiilor la condiţiile specifice etapei şi crearea cadrului legislativ adecvat

e. Componenta ecologică – vizează ansamblul de activităţi de protecţie a mediului şi orientarea proiectelor de dezvoltare a economiei în armonie cu cerinţele echilibrului ecologic

f. Componenta regională (zonală) – are în vedere realizarea creşterii durabile în strânsă legătură cu echilibrul teritorial, în vederea recuperării unor eventuale decalaje existente.

8

2.6. Strategii şi programe

a) Strategia creşterii economice

trasează liniile directoare ale evoluţiei economice pe termen lung şi stabileşte căile de urmat pentru atingerea obiectivelor fixate în vederea creşterii durabile

Tipuri de strategii:

1. Strategii voluntariste (de inspiraţie keynesiană)

presupun o mai mare intervenţie a autorităţii guvernamentale în acţiuni ce au ca efect creşterea economică (subvenţii, protecţionism pronunţat, reducerea importurilor)

au o aplicare mai amplă în ţări din Europa Occidentală şi din Extremul Orient (Japonia, Taiwan)

se concretizează în:- conceperea, elaborarea şi punerea în aplicare a politicii de

creştere economică (prin intervenţia publică directă şi prin finanţare publică)

- stabilirea de obiective clare în responsabilitatea guvernului sau a unor instituţii de profil şi finanţarea lor (instituţii publice de cercetare ştiinţifică)

- sprijinirea dezvoltării a unor firme performante, cu mare capacitate concurenţială pe piaţa internă şi externă

- elaborarea şi aplicarea de programe ample care mobilizează importante resurse publice şi private pentru susţinerea unor sectoare sau produse

2. Strategii liberale (clasice şi neoclasice)

9

sunt caracteristice mediului economic anglo-american

recurg la metode şi mijloace de influenţare indirectă a procesului de creştere economică, prin

o acordarea de avantaje fiscale (reducerea impozitelor) pentru firmele care au o mai mare capacitate investiţională şi inovaţională

o stimularea cercetării ştiinţifice şi a inovaţiei

se concretizează în:

- acordarea unei mai mari deschideri spre exterior a economiei

- acceptarea concurenţei ca legătură între agenţii economici capabili să stimuleze inovaţiile, prin funcţionarea neîngrădită a pieţei libere

- instruirea, formarea şi perfecţionarea permanentă a capitalului uman

- preluarea şi finanţarea unor acţiuni de protecţie a mediului

OBS. În realitate, cele două categorii de strategii se combină, ţările aplicând un mix care îmbină elemente voluntariste cu elemente liberale.

3. Strategii totalitare şi-au găsit aplicare în fostele ţări comuniste

pârghiile de comandă se concentrau la nivel guvernamental, unde se hotăra arbitrar alocarea resurselor societăţii, fără să se ţină cont de criteriile de eficienţă

b) Programe de creştere economică

10

fac operaţionale politicile şi strategiile

concretizează şi actualizează obiectivele pe orizonturi de timp mai scurte

sunt elaborate de instituţii de specialitate (centre de dezvoltare, de prognoză în colaborare cu institute de cercetări)

spre deosebire de strategii, care trasează direcţii principale de dezvoltare a economiei, programele detaliază şi precizează obiectivele, stabilind concret acţiuni, termene, responsabilităţi

în programe se precizează şi sursele de finanţare – fonduri interne şi surse externe

responsabilitatea aplicării şi îndeplinirii lor revine guvernului

un rol decisiv în realizarea programelor de creştere economică îl are factorul uman

2.7. Instrumente

11

a) pentru creşterea prin cerere

politica fiscală - foloseşte instrumente fiscale care vizează metodele de

stabilire, percepere şi colectare a impozitelor şi taxelor- pentru a stimula cererea agregată se urmăreşte reducerea

impozitelor şi taxelor, ţinând cont de faptul că impactul fiscalităţii asupra proceselor de creştere durabilă este dublu:

o nivelul impozitelor şi taxelor dimesionează veniturile ce rămân la dispoziţia agenţilor economici şi a populaţiei, influenţând consumul

o nivelul impozitelor şi taxelor asigură resursele financiare ale statului

- folosirea diferenţiată a unor facilităţi fiscale pentru firmele care contribuie la sporirrea ocupării şi a producţiei

politica bugetară- presupune mărirea cheltuielilor bugetare pentru finanţarea

unor activităţi care nu sunt realizate de regulă în regim privat: investiţii în infrastructură, cercetare ştiinţifică, informatizarea unor sectoare, protecţia mediului, formarea forţei de muncă

- aceste cheltuieli pot influenţa direct sau indirect creşterea durabilă, prin influenţa activităţilor de producţie, dar şi a consumului

- un rol important din perspectiva creşterii durabile îl are atât volumul cheltuielilor publice, dar mai ales randamentul lor

- poate apărea deficit bugetar (depăşirea veniturilor bugetare de către cheltuieli) – care este acceptat în politica de creştere prin cerere –în limita suportabilităţii de către economie

rata dobânzii- are impact asupra procesului de economisire (stimulează

economisirea)– pot fi susţinute investiţiile- instrument de susţinere a creditului pentru consum- rol important în atragerea capitalului străin (creşterea ratei

dobânzii)

politica preţurilor şi a veniturilor

12

- are în vedere 2 obiective majore interdependente: menţinerea stabilităţii preţurilor şi reducerea inflaţiei

- „îngheţarea” salariilor şi a preţurilor- corectarea veniturilor se realizează prin veniturile de transfer

rata de schimb valutar- se află în strânsă legătură cu instrumentele monetare

(îndeosebi cu rata dobânzii)- influenţează preţurile interne şi externe- influenţează balanţa de plăţi externă- creşterea sau scăderea ratei de schimb valutar, chiar dacă

rezolvă unele probleme de conjunctură, pe termen lung nu avantajează creşterea economică durabilă

b) pentru creşterea prin ofertă

politică de stimulare a investiţiilor

politică de incitare a economisirii

politică de susţinere a concurenţei pe piaţa muncii prin temperarea tendinţei sindicatelor de a negocia salarii ridicate

politică fiscală şi vamală de detaxare care să favorizeze întreprinzătorii în lărgirea activităţii

politică de reformare a instituţiilor implicate în procesele de creştere

stabilitate legislativă ridicată

creşterea mobilităţii forţei de muncă

utilizarea taxelor şi a subvenţiilor pentru a elimina externalităţile negative

politică de susţinere a exporturilor

2.8. Beneficii şi costuri ale politicii de creştere economică

13

Costuri: costul de oportunitate al creşterii economice

– constă în consumul curent sacrificat. Într-o lume dominată de raritate aproape nimic nu este gratuit. Astfel creşterea economică necesită investiţii masive de resurse în bunuri de capital, care nu determină întotdeauna beneficii imediate (ex. Investiţia în educaţie), presupunând astfel sacrificii ale generaţiei actuale. costuri economice

– vizează un complex de cheltuieli legate de conceperea, elaborarea şi aplicarea politicii de creştere economică

- se referă la: - promovarea instrumentelor PCE, - întreţinerea instituţiilor angajate în PCE- cercetare – dezvoltare- investiţiile în capital tehnic- educaţia, instruirea, formarea profesioanlă- protecţia mediului

- pot fi: costuri interne (în interiorul guvernului) costuri externe (suportate de agenţii din afara

guvernului sau chiar de întreaga societate)

O economie care traversează un proces de creştere economică este o economie în schimbare. Inovaţiile fac ca unele maşini să se uzeze (moral) şi, de asemenea oamenii trebuie să se adapteze în permanenţă la schimbări.

costuri extraeconomice poluare diminuarea resurselor inutilizarea unor factori întârzierea rezolvării unor probleme

Beneficii:

sporul PIB, PIB/loc, sporul venitului naţional

14

creşterea economică este o armă împotriva sărăciei, contribuind la creşterea standardului de viaţă

permite modificarea stilului de viaţă, prin aceea că, pe măsura creşterii venitului are loc modificarea modelului de consum în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii. Pe termen lung, schimbările tehnologice influenţează stilul de viaţă al unei întregi naţiuni, prin aceea că nu se realizeză un consum mai mare, ci un consum de alte bunuri, de noi produse.

implicaţiile creşterii asupra redistribuirii veniturilor. Se ştie că nu toţi indivizii beneficiază în mod egal de creşterea economică. Există oameni săraci care nu sunt cuprinşi în rândurile forţei de muncă şi astfel nu pot avea acces la salarii mai mari rezultate din creşterea economică. Alţii îşi pierd locurile de muncă ca urmare a schimbărilor tehnologice. Astfel pentru combaterea sărăciei sunt necesare politici de redistribuire a veniturilor. Dacă o parte constantă a venitului naţional este redistribuită, standardul de viaţă al unor persoane trebuie să scadă. Însă, atunci când există creştere economică se poate redistribui doar creşterea venitului şi astfel se reduce inegalitatea veniturilor fără a fi necesară scăderea veniturilor cuiva.

OBS. Trebuie avute în vedere compararea efectelor cu eforturile şi distribuţia în timp a costurilor şi beneficiilor creşterii economice.

De exemplu, costurile schimbărilor tehnologice au tendinţa de a fi generate aproximativ imediat, spre deosebire de beneficiile care se resimt în viitor.

15