5
Poema chiuvetei de Mircea Cărtărescu Postmodernismul este o orientare culturală apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, având ca principală caracteristică reluarea ludică şi ironică a tradiţiei culturale. Spre deosebire de orientările avangardiste, care negau valoarea tradiţiei culturale, postmodernismul o recuperează cu luciditatea celui ce ştie că nu este nimic nou sub soare. Termenul „postmodernism” este folosit pentru prima oară în anii ’40, în arhitectură, pentru a numi amestecul stilurilor, iar, ulterior, este reluat în discuţiile culturale, devenind o etichetă pentru orientarea culturală actuală. În spaţiul românesc, postmodernismul pătrunde în anii ’80, reprezentanţii săi formându-se mai ales în cenaclurile studenţeşti bucureştene (Cenaclul de luni, axat pe poezie şi condus de criticul Nicolae Manolescu). Debutând în anii ’80, reprezentanţii postmodernismului au fost numiţi optzecişti sau generaţia ’80. Cel mai cunoscut reprezentant al postmodernismului românesc este Mircea Cărtărescu, poet şi prozator valoros care a debutat în 1980 cu volumul „Faruri, vitrine, fotografii”, volum căruia i s-au adăugat: „Poeme de amor”(1983), „Totul”(1985), „Levantul”(1989), „Dragostea”(1994). Textul „Poema chiuvetei” face parte din volumul Totul, care îşi propune, ca şi alte volume ale lui Mircea Cărtărescu, recuperarea prin intermediul parodiei a vechiului stil specific liricii romantic de dragoste, cu deosebirea că iubirea (aici imposibilă) se manifestă nu între fiinţe, ci între obiecte cărora li se atribuie idealuri omeneşti. Ca text postmodern, „Poema chiuvetei” ilustrează tema iubirii dintre două entităţi incompatibile, temă tratată în registru parodic, existând în text legături atât cu poemul eminescian „Luceafărul”, cât şi cu balada barbiană „Riga Crypto şi lapona Enigel”.

Poema Chiuvetei

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Poema Chiuvetei-eseu

Citation preview

Poema chiuvetei de Mircea CrtrescuPostmodernismul este o orientare cultural aprut n a doua jumtate a secolului al XX-lea, avnd ca principal caracteristic reluarea ludic i ironic a tradiiei culturale. Spre deosebire de orientrile avangardiste, care negau valoarea tradiiei culturale, postmodernismul o recupereaz cu luciditatea celui ce tie c nu este nimic nou sub soare.Termenul postmodernism este folosit pentru prima oar n anii 40, n arhitectur, pentru a numi amestecul stilurilor, iar, ulterior, este reluat n discuiile culturale, devenind o etichet pentru orientarea cultural actual.n spaiul romnesc, postmodernismul ptrunde n anii 80, reprezentanii si formndu-se mai ales n cenaclurile studeneti bucuretene (Cenaclul de luni, axat pe poezie i condus de criticul Nicolae Manolescu). Debutnd n anii 80, reprezentanii postmodernismului au fost numii optzeciti sau generaia 80.Cel mai cunoscut reprezentant al postmodernismului romnesc este Mircea Crtrescu, poet i prozator valoros care a debutat n 1980 cu volumul Faruri, vitrine, fotografii, volum cruia i s-au adugat: Poeme de amor(1983), Totul(1985), Levantul(1989), Dragostea(1994).Textul Poema chiuvetei face parte din volumul Totul, care i propune, ca i alte volume ale lui Mircea Crtrescu, recuperarea prin intermediul parodiei a vechiului stil specific liricii romantic de dragoste, cu deosebirea c iubirea (aici imposibil) se manifest nu ntre fiine, ci ntre obiecte crora li se atribuie idealuri omeneti.

Ca text postmodern, Poema chiuvetei ilustreaz tema iubirii dintre dou entiti incompatibile, tem tratat n registru parodic, existnd n text legturi att cu poemul eminescian Luceafrul, ct i cu balada barbian Riga Crypto i lapona Enigel.

Dei titlul se refer doar la o poveste de iubire, textul ilustreaz dou iubiri ratate ntre o chiuvet i o stea galben, respectiv ntre gaura din perdea i o superb dacie crem.

nlocuind fiinele cu obiecte de uz casnic, lucru comun al liricii postmoderne, textul are forma unei fabule, a unei poveti cu tlc; punctul de plecare este un scurt pasaj din poemul eminescian Luceafrul discursul fetei de mprat descntecul ei de coborre adresat Luceafrului cruia i se adaug un fel de moral. Astfel, compoziia evideniaz dou secvene: primele douzeci i dou de versuri, scrise la persoana a III-a, n care este inserat i un scurt monolog; ultimele ase versuri, scrise la persoana I, reprezentnd un fel de moral sau epilog.

Prima secven reprezint povestea chiuvetei i a steluei. Orict ar fi de diferii, protagonitii apar mai apropiai dect Hyperion i Ctlina. Steaua este minimalizat, ea nefiind nici cea mai frumoas, nici cea mai strlucitoare stea de pe cer. De aceea, sunt preferate sintagmele mic stea galben, stea mic. De asemenea, exprimrile czu n dragoste, iubi sau i mrturisi dragostea sunt dintre cele mai banale, fa de iubirea de nespus a lui Hyperion. Chemarea nu este magic, ritualic, ci o niruire de fantezii exprimate printr-o suit de cuvinte ancorate n cotidian: fabrica de pine, moara dmbovia, subsol, centrale electrice, becuri, acoperiuri, paratrznete. Intensitatea ironiei crete prin procedeul asocierii a dou iruri de termeni: verbele sentimentelor (iubi, se confes, se plnse, mrturisi) i cmpul semantic al obiectelor casnice (muamaua, borcanul de mutar, tacmurile ude). De asemenea, revenirea la discursul narativ sancioneaz brutal legtura de dragoste: dar, vai! steaua galben nu a rspuns acestei chemri....

Motivul respingerii nu este diferena de statut ontologic, ca i n poemele eminescian sau barbian, ci deplin libertate de alegere, cale pe care o adopt i chiuveta, care se consoleaz, asemeni Ctlinei, cu un Ctlin mai mult sau mai puin predestinat muamaua. Soluia survine din aflarea sensului existenei, care este, probabil, necesitatea fericirii n doi, n sens schopenhauerian.

Cele dou tentative ale chiuvetei de a-i mplini iubirea rmn neonorate, fiindc stelua nu rspunde, iar relaia cu muamaua e doar o propunere.

Aceste atitudini se clarific n cea de-a doua secven, care transmite sec, ca o moral, ideea imposibilitii seduciei i a iubirii. Rolul de narator este atribuit gurii din perdea, un ochi demiurgic omniscient, ironic i ironizat n acelai timp, care i mrturisete pasiunea pentru superba dacie crem, rmas tot n stadiul de fantezie, tipic povetilor populare cu zburtori, dar i lumii citadine de azi.

Aspectul postmodern al textului se datoreaz bogiei lexicale, parodiei i stilului ironic, limbajul clieizat, intenionat amuzant, eludrii ortografiei i regulilor de punctuaie, precum i prozaismului, prin care universul cotidian este redat aproape fotografic.Poema chiuvetei

ntr-o zi chiuveta czu n dragosteiubi o mic stea galben din colul geamului de la buctriese confes muamalei i borcanului de mutarse plnse tacmurilor ude.n alt zi chiuveta i mrturisi dragostea: stea mic, nu scnteia peste fabrica de pine i moara dmboviad-te jos, cci ele nu au nevoie de tineele au la subsol centrale electrice i sunt pline de becurite risipeti punndu-ti auriul pe acoperiuri i paratrsnete.stea mic, nichelul meu te dorete, sifonul meu a bolborosittot felul de cntece pentru tine, cum se pricepe i elvasele cu resturi de conserv de pestete-au i ndrgit.vino, i ai s scnteiezi toat noaptea deasupra regatului de linoleumcrias a gndacilor de buctrie.

dar, vai! steaua galben nu a rspuns acestei chemricci ea iubea o strecurtoare de supdin casa unui contabil din pomerania i noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi. aa c ntr-un trziu chiuveta ncepu s-i pun ntrebri cu privire la sensul existentei i obiectivitatea eii ntr-un foarte trziu i fcu o propunere muamalei. cndva n jocul dragostei m-am implicat i eu,eu, gaura din perdea, care v-am spus aceast poveste.am iubit o superb dacie crem pe care nu am vzut-o dect o datdar, ce s mai vorbim, acum am copii precolari i tot ce a fost mi se pare un vis