8
PLANUL MANAGERIAL AL COMISIEI DE PROIECTE ȘI PROGRAME EDUCAȚIONALE ȘI PARTENERIATE NAȚIONALE ANUL 2014-2015

Plan Managerial 2014-2015

Embed Size (px)

DESCRIPTION

plan

Citation preview

Page 1: Plan Managerial 2014-2015

PLANUL MANAGERIAL AL COMISIEI DE PROIECTE ȘI PROGRAME EDUCAȚIONALE ȘI PARTENERIATE NAȚIONALE

ANUL 2014-2015

I. Obiective:

Page 2: Plan Managerial 2014-2015

Stimularea interesului elevilor şi a cadrelor didactice de a se implica în proiecte şi programe educative și parteneriate ; Promovarea, în continuare, a valorilor democratice, moral-civice, precum şi a celor ecologice; Participarea unui număr cât mai mare de elevi la activităţile educative; Cooptarea părinţilor ca parteneri ai activităţilor educative; Diminuarea numărului de elevi cu note scăzute la purtare din cauza absenţelor sau a actelor de indisciplină; Îmbunătăţirea frecvenţei în anul şcolar 2014-2015; Dinamizarea elevilor prin iniţierea şi organizarea unor proiecte educative și parteneriate având drept scop implicarea

şi responsabilizarea unui număr cât mai mare de elevi în viaţa şcolii; Optimizarea relaţiei scoală- familie; Diversificarea activităţii extracurriculare; Conectarea şcolii la programe şi proiecte educaţionale, la nivel local, judeţean , naţional și internațional; Continuarea parteneriatelor și activitatilor de voluntariat demarate și în anii trecuți; Cooptarea cadrelor didactice, a elevilor, precum și a partenerilor noștri educaționali în vederea pregătirii și

desfășurării programului “Școala altfel” Recunoaşterea activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca dimensiune fundamentală a procesului instructiv –

educativ; Continuarea demersului de atragere a parteneriatelor din ţară şi străinătate.

II. PROIECTARE ŞI ORGANIZARE

Page 3: Plan Managerial 2014-2015

NR. CRT.

ACTIVITĂŢI RESPONSABIL RESURSE UMANE ȘI INSTITUȚIONALE

TERMEN

1. Constituirea Comisiei de proiecte și programe educaționale și parteneriate naționale

Direcțiunea Consiliul de administrație

Consiliul profesoral Septembrie 2014

2. Analiza rezultatelor obținute în anul școlar 2013/2014

Responsabil comisie Membrii comisiei 1 octombrie 2014

3. Verificarea raportului de evaluare a comisiei pentru anul 2013/2014

Responsabil comisie Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a învățătorilorResponsabil comisia metodică a diriginților(gimnaziu și liceu)

8 octombrie 2014

4. Dezbaterea listei de programe / proiecte educaţionale şi parteneriate, în curs de derulare sau iniţiate în acest an şcolar

Responsabil comisie Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a învăţătorilorResponsabil comisia diriginților – gimnaziuResponsabil comisia metodică a diriginților - liceu

Noiembrie 2014

5. Constituirea procedurii de lucru în cadrul comisieiElaborarea programului activităților din cadrul comisiei

Responsabil comisie Membrii comisiei Noiembrie 2014

6. Participarea la proiecte şi programe sau la parteneriate educaţionale, conform planificărilor

Profesorii şi învăţătorii din comisie Învăţătorii și profesorii implicaţi în proiecte

Elevii claselor 0-XIIÎnvăţătorii și profesorii îndrumători

Pe tot parcursulul anului școlar

7. Activitatea de evaluare a rezultatelor obţinute în semestrul I

Responsabil comisie Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a

Ianuarie 2015

Page 4: Plan Managerial 2014-2015

învăţătorilorResponsabil comisia diriginților – gimnaziuResponsabil comisia metodică a diriginților - liceu

8. Monitorizarea rezultatelor prin înregistrarea şi gestionarea dovezilor (protocoale de activitate, adeverinţe, fotografii etc.)

Responsabil comisie Învăţătorii și profesorii implicați în proiecte și parteneriate

Pe tot parcursul anului şcolar

9. Prezentarea ofertei parteneriatelor și programelor educaționale pentru Săptămâna altfel

Responsabil comisie Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a învăţătorilorResponsabil comisia diriginților – gimnaziuResponsabil comisia metodică a diriginților - liceu

Aprilie 2015

10. Activitate de evaluare a rezultatelor obţinute în semestrul II

Responsabil comisieMembrii comisiei

Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a învăţătorilorResponsabil comisia diriginților – gimnaziuResponsabil comisia metodică a diriginților - liceu

Iunie 2015

Page 5: Plan Managerial 2014-2015

11.8.

Întocmirea pe baza rapoartelor semestriale a raportului anual de evaluare a activităţii în cadrul comisiei de parteneriate clasele 0- XII

Prof. Elena Marinescu Membrii comisieiResponsabil comisia metodică a învăţătorilorResponsabil comisia diriginților – gimnaziuResponsabil comisia metodică a diriginților - liceu

Iulie 2015

III. IMPLEMENTARENR.

CRT.ACTIVITĂŢI RESPONSABIL COLABORATORI TERMEN

1. Desfăşurarea activităților comisie propuse în planul de activități

Responsabil comisie Membrii comisiei Responsabilii comisiilor metodice

permanent

2. Operaţionalizarea activităţilor de parteneriate Responsabil comisieResponsabilii comisiilor metodiceParteneri

Parteneri permanent

3. Proiectarea și derularea de parteneriate specifice pentru: ed. ptr. dezv. personalăed. inter şi multiculturalăed. pentru paceed. ptr. drepturile copiluluied. pentru sănătateed. ptr. dezvoltarea comunitară ed. ecologicăed. prin sport

Responsabil comisie Responsabili comisii metodiceÎnvățători și profesori

Parteneri Permanent

Page 6: Plan Managerial 2014-2015

ed. globală, etc.4. Dezvoltarea parteneriatelor interinstituţionale Responsabil comisie

Învățători și profesoriParteneri Permanent

5. Organizarea de reuniuni de informare şi iniţiere pentru conceperea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor și parteneriatelor

Responsabil Director adjunct

Profesori și învățători Aprilie 2015

6. Permanentizarea parteneriatelor cu autorităţile locale, mass-media, agenţi economici, instituții publice și private

Responsabil comisie Parteneri Permanent

IV. CONTROL ŞI EVALUARE

NR. CRT.

ACTIVITĂŢI RESURSE COLABORATORI TERMEN

1. Monitorizarea tuturor acţiunilor cuprinse în Programul activităţilor comisiei

Responsabil comisie Responsabilii comisiilormetodice

Director adjunct Periodic

2. Monitorizarea parteneriatelor, proiectelor în derulare

Responsabil comisie Responsabili comisii metodice

Director adjunct Lunar

3 Analiza periodică şi finală a stadiului îndeplinirii proiectelor și parteneriatelor

Responsabil comisie Membrii comisie

Responsabili comisii metodice Periodic