Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacau

PROIECTRealizat in vederea obtinerii certificatului

de calificare profesionala nivel 3Calificarea:Tehnician in activitati economice

Coordonator: Prof. Dobre Alina

Elev: Ciuraru Marius Gabriel Clasa a XII-a B

2016

1

Titlul lucrarii:

Contractul de lohn

2

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………..………………….....3

CAPITOLUL 1. Lohn-ul – Abordare conceptuală1.1. Reexportul…………………………………………………………..51.2. Operaţiunea de prelucrare în lohn......................................................81.3. Lohn-ul în România.........................................................................19

1.4. Tendinţe şi mutaţii pe piaţa naţională şi mondială în domeniul lohn-ului…………………………………………………………………………………………….…24

CAPITOLUL 2. Analiza piţei de lohn pentru produsele textile în România 2.1. Piaţa şi lohn-ul produselor textile în lume…..…………….……...29

2.2. Evoluţia sectorului textile şi a pieţei de lohn în România………...332.3. Analiza SWOT privind lohn-ul produselor textile în România…...37

3

INTRODUCERE

Lohn-ul reprezintă un tip de contract internţional prin care un producător (executant) se

obligă să execute un produs la comanda unui beneficiar (ordonator), în schimbul unei

remuneraţii şi pe baza documentaţiei tehnice pusă la dispoziţie de ordonator.

Afacerile în regim de lohn sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru

necalificată sau puţin calificată locală, considerată ieftină pe plan international. În cazul în care

se foloseşte o materie primă, aceasta este importată, prelucrată, apoi exportată din nou

Termenul românesc regim (de) lohn este derivate din cuvântul din limba germană “lohn”

care înseamnă leafă.

Operaţiunea de prelucrare în lohn, numită şi producţia la comandă, s-a dezvoltat mai ales

pe relaţiile Vest-Est şi Nord-Sud, prin delocalizarea de către firmele occidentale a unor producţii

industriale intensive în manoperă în ţările din Europa Centrală şi de Est sau din regiuni în curs de

dezvoltare.

Peste tot în lume există confecţii cu eticheta "made in Romania". Nu întotdeauna însă, este

vorba de exporturi sub nume/marcă proprii ale unor fabrici de aici, ci de multe ori, de produse

executate în sistem lohn, cu materiale, modele şi mărci ale unor parteneri de afaceri din

străinătate.

Industria confecţiilor rămâne domeniul predilect pentru producţia în lohn, deoarece aici

nivelul de salarizare este scăzut, iar retehnologizarea necesită investiţii moderate din punct de

vedere al beneficiarului.

În această lucrare, mi-am propus să abordez complexitatea fenomenului de lohn, în evoluţia

abordării lui teoretice dar şi a dimensiunii lui practice, în procesul lui de dezvoltare economică.

Am prezentat într-o formă practică şi sistematică implicaţiile economice ale investiţiilor străine

directe, în activitatea de lohn.

În primul capitol am încercat să fac o prezentare generală a lohn-ului atât pe plan intern cât

şi pe plan extern.

Al doilea capitol cuprinde analiza pieţei de lohn pentru produsele textile în Romania.

4

Al treilea capitol prezintă studuiu de caz pe societatera S.C. MODA ELISSA S.R.L.

CAPITOLUL 1

Lohn-ul – Abordare Conceptuală

În sfera operaţiunilor de reexport pot fi inclise două tipuri de tranzacţii care se realizează pe

piaţa internaţională: cele pur comerciale, respectiv cumpărarea urmată de revânzare (reexportul

propriu-zis) şi cele care constau în efectuarea unui import pentru prelucrarea în vederea

exportului (lohn-ul).

Trăsătura lor comună constă în faptul că în ambele cazuri se urmăreşte obţinerea de

profituri în valută. Diferenţa principală este dată de natura şi actorii acestor operaţiuni: reexportul

propriu-zis intră în sfera schimbului de mărfuri şi este efectuat de firma de comerţ internaţional;

operaţiunile în lohn presupun realizarea unor operaţiuni de prelucrare, care sunt executate de

firme cu activitate productivă.

1.1. Reexportul: definire; motivaţii

Reexportul costă în importul şi apoi vânzarea în străinătate a mărfii, în scopul obţinerii de

profit sau pentru promovarea relaţiilor comerciale cu anumite ţări.

În varianta sa tradiţională, reexportul reprezintă o operaţiune de comerţ pe cont propriu

(numită în literatura franceză negoce international) efectuată de către comercianţi.

Într-adevăr, misiunea principală a caselor de comerţ este de a cumpăra şi de a revinde o

marfă, vizând obţinerea unei marje comerciale din care, după acoperirea cheltuielilor, să obţină

un profit. În comerţul internaţional acest lucru se poate realiza în trei moduri:

- prin cumpărarea unei mărfi de pe piaţa locală şi vânzarea ei în străinătate

(export);

5

- prin cumpărarea unei mărfi din străinătate şi vânzarea ei pe piaţa locală

(import);

- prin cumpărarea unei mărfi de pe o piaţă străină şi revânzarea ei pe o altă

piaţă străină (reexport).

În operaţiunile de reexport casele de comerţ acţionează ca nişte arbitrajişti, care cercetează

piaţa internaţională şi încearcă să valorifice discrepanţele de preţuri care există între diferite

componente – naţională sau regională – ale acestuia. Prin urmare, scopul principal al

operaţiunilor de reexport îl reprezintă obţinerea de profit comercial, cu asumarea costurilor şi

riscurilor pe care le presupune operaţiunea.

Deoarece obiectivul principal al întreprinderii care iniţiază astfel de operaţiuni este

obţinerea unei diferenţe cât mai mari între preţul de export şi cel de import şi ţinând seama şi de

costurile suplimentare pe care întreprinderea trebuie să le suporte, operaţiunile de reexport se

realizează de multe ori cu tranzitarea prin zone sau porturi libere, evitându-se astfel cheltuielile

cu plata taxelor vamale, a obligaţiilor fiscale.

Reexporturile pot însă avea şi alte motivaţii care ţin de necesitatea promovării relaţiilor cu

anumiţi parteneri comerciali.

În unele cazuri apar situaţii în care unul dintre partenerii comerciali are nevoie de produsele

celuilalt, însă neavând mijloace de plată, condiţionează cumpărarea de vânzare produselor

proprii. Asemenea reexporturi se utilizezează în special în cadrul tranzacţiilor încheiate în

clearing, în compensaţie şi în operaţiuni paralele.

Aceste reexporturi, chiar dacă nu aduc întotdeauna beneficii, contribuie la sporirea

volumului exportului, la lărgirea ariei de desfacere, la creşterea numărului partenerilor extreni,

având un anumit rol promoţional.

Tot în categoria reexporturilor promoţionale intră şi importul pentru completarea

exportului. Firmele exportatoare de linii tehnologice, instalaţii complexe, uzine întregi fac

importuri de completare, constând din subansamble, agregate, piese speciale care se reexportă

odată cu ansamblul industiar respectiv.

Reexporturile pot avea drept scop şi testarea unor pieţe pe care să se exporte în viitor

mărfuri provenind din ţara reexportatorului, mărfuri similare celor reexportate în vederea testării.

6

Acest gen de reexport poate fi efectuat înainte de a încheia un acord de cooperare, pantru testarea

unor mărfuri produse în cooperare.

Reexportul mai poate avea şi alte motivaţii1:

- importul unor partizi mari de marfă, motivat de obţinerea unor avantaje comerciale

(exemplu, remiza la preţ), dar care depăşesc posibilităţile de desfacere pe plan intern;

- importul pentru construirea unor „pachete” optime de export (gamă diversificată,

calitate).

Marfa care face obiectul reexportului poate fi exportată în starea în care a fost preluată,

poate fi supusă unor transformări sau poate fi integrată într-un ansamblu sau într-un produs finit.

Din acest punct de vedere, reexporturile pot fi: cu prelucrarea sumară a mărfii (reexporturi cu

tranzitarea prin ţara reexportatoare sau printr-o zonă liberă), şi fără prelucrarea mărfii

(reexporturi fără tranzitare). O formă specifică a reexportului cu prelucrare o constituie

operaţiunea de prelucrare în lohn, în care se îmbină elemente de contrapartidă, reexport şi

cooperare.

Mecanismul de derulare al reexportului

Reexportul propriu-zis presupune existenţa a două acte de vânzare-cumpărare distincte şi

autonome din punct de vedere juridic, între care se stabileşte o interdependenţă prin mecanismul

de derulare al operaţiunii.

Prin urmare, firma de comerţ care iniţiază reexportul va încheia două contracte: unul de

import, perfectat cu exportatorul străin, şi altul de export, realizat cu importul din străinătate.

Operaţiunea se derulează pe două pieţe de devize convertibile.

În contractarea şi derularea operaţiunii de reexport firma iniţiatoare trebuie să aibă în

vedere câteva cerinţe. Astfel, este necesară o strictă sincronizare a clauzelor din cele două

contracte privind garantarea calităţii şi a bunei funcţionări, condiţiile în care pot fi formulate

reclamaţiile, termenele în care pot fi remise în vederea diminuării riscurilor legate de calitatea

necorespunzătoare a mărfii livrate de vânzător iniţial.

Totodată, ţinând seama de riscurile conjuncturale pe care le comportă această operaţiune –

în speţă riscul valutar – este necesar ca firma iniţiatoare să-şi ia măsuri de protecţie, cum ar fi: 1 Mihai Papuc, Toma Georgescu, Gheorghe Caraiani, Tehnici de promovare a afacerilor internaţionale, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2003, p. 175

7

alegerea monedei de plată pentru ambele contracte, înscrierea unei clauze de acoperire valutară

identice (de exemplu, clauza DST sau EURO).

Condiţiile de livrare negociate în cele două contracte pot să contribuie la creşterea

profitabilităţii operaţiunii. Astfel, în contractul de import este indicat să se utilizeze clauza din

grupa C (de exemplu, CIF); în contractul de export se pot utiliza condiţii din grupa F(de

exemplu, FOB) sau din grupa C, în funcţie de natura mărfurilor, distanţa dintre părţi, condiţiile

de angajare a transportului.

În ceea ce priveşte modalitatea de plată, utilizarea acreditivului back-to-back sporeşte

gradul de siguranţă a încasării acreditivului. Practic, aceasta înseamnă că acreditivul deschis

vânzătorului din primul contract este întemeiat pe acreditivul din cel de-al doilea contract,

beneficiar fiind firma iniţiatorului, reducându-se timpul necesar încasării contravalorii mărfii.

1.2. Operaţiunea de prelucrare în lohn

Prelucrarea în lohn constă într-o afacere economică internaţională desfăşurată pe baza

contractuală între două firme din ţări diferite în care una execută un produs la comandă după

modelele şi desenele şi sub marca celeilalte firme, care îşi păstrează dreptul de a comercializa

produsul respectiv.

Lohnul reprezintă o afacere economică internaţională prin care se îmbină caracteristicile

operaţiunilor comerciale cu cele ale producţiei, într-o anumită măsura ale cooperării industriale.

Lohnul mai este denumit şi „comerţ de monopol”, „export de manoperă” (din perspectiva

comercială) sau „producţie la comandă” (din perspectiva cooperării industriale internaţionale).

Operaţiunea de prelucrare în lohn, s-a dezvoltat mai ales pe relaţiile Vest-Est şi Nord-Sud,

prin delocalizarea de către firmele occidentale a unor producţii industriale intensive în manoperă

în ţările din Europa Centrală şi de Est sau din regiuni în curs de dezvoltare.

Obiectul operaţiunii îl constituie prelucrarea de către una din părţi (producătorul) a unor

materii prime, materiale, produse semifabricate provenite de la cealaltă parte (beneficiarul),

aceasta din urmă preluând produsul finit în scopul desfacerii sale pe piaţă.

Operaţiunea prezintă unele caracteristici specifice reexportului, operaţiunilor în

contrapartidă şi cooperării industriale.

8

Astfel, în primul rând, lohn-ul poate fi considerat un reexport cu prelucrare2, în măsura în

care producătorul importă de la beneficiar anumiţi factori de producţie pe care ii supune

prelucrării, urmând să reexporte produsul finit către partenerul său.

În al doilea rând, lohn-ul se bazează pe un mecanism de contrapartidă: valoarea produsului

finit reexportat compensează valoarea importurilor de la beneficiar, diferenţa – în esenţă, costul

manoperei – fiind încasată în valută de către producător. În acest sens, operaţiunea reprezintă un

export de manoperă.

În sfârşit, producţia la comandă poate fi considerată o formă de cooperare industrială, în

măsura în care partenerul beneficiar participă la realizarea produsului finit (asigurare de know-

how, formare de personal, eventual investiţii pentru extinderea şi perfecţionarea capacităţii de

producţie). În acest sens, lohn-ul ar reprezenta o variantă a subcontractării internaţionale în

producţie, respectiv o supraproducţie de capacitate.

Într-adevăr, operaţiunile de prelucrare în lohn angajează raporturi de colaborare şi în

producţie, în tehnică şi, ca atare, ele pot fi luate în considerare în acţiuni de cooperare economică

internaţională, îndeosebi în formula cunoscută sub denumirea de producţie la comandă. Totodată,

trebuie menţionat că în măsura în care stingerea obligaţiilor dintre parteneri se face parţial prin

produse (materii prime, produse finite) astfel că în aceste situaţii prelucrarea în lohn are

atributele unor operaţiuni în contrapartidă.

Într-o anumită măsură, lohnul constituie o sursă de promovare a reexporturilor, deoarece

importatorul, de regulă, vinde produsele respective în principal pe pieţele străine.

Operaţiunea de prelucrare în lohn se diferenţiază de operaţiunile clasice de import-export

prin faptul că obiectul operaţiunii îl constituie prelucrarea materiilor prime, materialelor, a

produselor semifinite, aparţinând de regulă uneia dintre părţi (importatorul), de către cealaltă

parte (exportatorul).

În practica afacerilor economice internaţionale, firma care lansează comanda se numeşte

ordonator, importator sau beneficiar, iar cea care realizează produsul, executant sau exportator.

Executanţii prin prelucrare în lohn sunt firme care dispun de factori de producţie, clădiri,

maşini, utilităţi, forţă de muncă, dar nu au produsele de marcă, prezintă slăbiciuni în activitatea

de management şi marketing în afacerile economice în general, în cele internaţionale în special.

2 Ion Botescu, Liliana Nicodim, Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura ExPonto, Constanţa, 2005, pp. 222-226

9

Ordonatorii în lohn sunt firme posesoare a unor mărci de prestigiu bine introduse pe piaţa

mondială şi care tind să-şi extindă afacerile valorificând la maximum avantajele care decurg din

poziţia forte pe care o deţin pe această piaţă.

Lohnul prezintă o serie de limite şi riscuri, unele comune oricărei afaceri economice

internaţionale, altele caracteristice acestei operaţiuni comerciale.

Limite şi riscuri pentru executanţii în lohn:

- lohnul este o producţie la comandă, un export de manoperă şi utilităţi de producţie care,

aşa cum s-a arătat, îi conferă executantului avantaje financiare minime, o rată modestă a

profitului, „partea dolarului” revenind ordonatorului, astfel încât capitalizarea

întreprinderii se amână sine die;

- producţia în lohn, deci sub marca straină, amână, pe perioade îndelungate acţiunile de

promovare şi comercializare în nume şi pe cont propriu, de fapt îl menţine pe executant în

anonimat, cu consecinţe nefavorabile asupra prestigiului firmei sale pe piaţa

internaţională. Prelungirea pe termene foarte lungi a lohnului condamnă întreprinderea

executantă la stagnare comercială şi, într-o anumită măsură, şi tehnică, creativă, fiind la

discreţia altor firme, aşa încât, mai devreme sau mai târziu, ajung în pragul falimentului,

aşa cum s-a întâmplat cu numeroase întreprinderi româneşti în ultimii ani ai secolului al

XX-lea;

- riscul ca ordonatorul-importator să renunţe la afacerea economică în lohn, în cazul unei

conjuncturi nefavorabile ce se poate manifesta pe piaţa produselor respective, poate avea

urmări catastrofale pentru executant, care şi-a pregătit forţa de muncă şi întreaga

organizare a producţiei pentru fabricarea produselor comandate în lohn;

- riscurile legate de întârzierile ce pot să apară în transportul şi în aprovizionarea cu materii

prime şi materiale, care pot să influenţeze negativ continuitatea şi ritmicitatea producţiei,

cu toate consecinţele negative care decurg din această situaţie;

- riscul de preţ care se manifestă pentru exportator, în sensul că preţul la produsul finit

realizat de acesta poate deveni nerentabil în raport cu preţul factorilor de producţie

proprii utilizaţi pentru producerea lui care, dupa semnarea contractului de lohn, pot creşte

exploziv (forţa de muncă, utilităţi cum ar fi energia, apa, etc.);

10

- lohnul asigură exportatorului un venit în devize mai redus decât în cazul în care ar

exporta produsele finite de provenienţă integrală din producţia proprie, sub marcă

proprie, evident cu un management adecvat.

Limite şi riscuri pentru ordonatorul în lohn:

- este posibil ca executantul produselor în lohn să nu respecte întocmai prescripţiile privind

calitatea produselor, să înregistreze procente ridicate de rebuturi. Evident că ordonatorul,

de regulă, se asigură prin contact pentru aceste situaţii, dar problema devine delicată când

se irosesc materii prime şi semifabricate valoroase;

- ca urmare a unei eventuale nerespectări a unor cerinţe de calitate, cât şi a termenelor de

livrare, ordonatorul riscă să piardă momente conjuncturale favorabile sau chiar afaceri

economice deja contractate;

- ordonatorul „preia” indirect unele riscuri, care apar la executant datorită unui

management uneori de calitate redusă, unor dereglări sociale şi politice, calamităţi

naturale, etc.

Privind cu obiectivitate avantajele comparative între cele două părţi, trebuie să

menţionăm că operaţiunile de prelucrare în lohn rezolvă sau conciliază discrepanţele ce se

manifestă din punct de vedere calitativ şi sortimentul între posibilităţile interne ale întreprinderii

executante a produsului şi cerinţele pieţei externe şi simulează un anumit spirit de cooperare între

partenerii de afaceri. Pentru respectarea pe deplin a adevărului trebuie însă subliniat că

ordonatorul obţine avantaje mult mai mari decât executantul, atât pe termen scurt cât, mai ales,

pe termen lung. În general, cu toate aceste riscuri ordonatorii de operaţiuni în lohn rămân, aşa

cum s-a menţionat, cei mai avantajaţi, valorificând, de regulă, din plin „know-how-ul” lor

comercial, mărcile de care dispun, iar executanţii în lohn se mulţumesc cu puţin, fiind în

permanenţă în pragul declinului şi, uneori al falimetului. În fond, ordonatorul obţine, analizând

efectele economice în cumul, o rată profitului de zeci de ori mai ridicată decât executantul, îşi

consolidează poziţia pe piaţa mondială, prosperă, în timp ce executantul produselor în lohn

supravieţuieşte.

În literatura de specialitate se disting, în funcţie de poziţia partenerilor, între3:

3 Romaniţa Marinescu, Totul despre importuri, Editura Cartea de buzunar, Bucureşti, 2005, pp. 56-57

11

- lohn-ul activ (fr. perfectionnement actif), care reprezintă un export de

manoperă (respectiv poziţia producătorului);

- lohn-ul pasiv (fr. perfectionnement pasif), care reprezintă un import de

manoperă (poziţia beneficiarului).

Perfecţionarea activă (lohn-ul activ) – constă în supunerea, pe teritoriul României, la

operaţiuni de transformare sau prelucrare a mărfurilor importate, introduse în circuitul economic,

cu condiţia ca ele să fie apoi exportate sub formă de produse compensatoare.

De exemplu: prelucrarea în lohn, pe teritoriul României, a unor materii prime şi materiale

provenind din Italia, cu obligaţia exportării produselor rezultate în Italia. La noi în ţară, sectorul

în care se realizează majoritatea acestor operaţiuni de prelucrare activă este industria textilă.

În cadrul regimului de perfecţionare activă există două tipuri de regimuri vamale: unul

suspensiv şi unul de rambursare (draw back).

Regimul suspensiv se bazează pe ideea că toate materiile prime respective sunt importate

pentru a fi încorporate în produse finite care nu se vor comercializa în România4. Astfel, aceste

mărfuri importate nu fac practic altceva decât să tranziteze teritoriul nostru vamal, deci nu au de

ce să fie supuse la plata taxelor vamale. În consecinţă, materiile prime şi materialele importate

pentru a fi supuse unui regim de prelucrare activă (lohn activ) beneficiază de suspendarea plăţii

taxelor legate de vămuire (taxe vamale, comisioane).

Pentru a putea beneficia de acest regim suspensiv, materiile de import trebuie să fie de altă

origine (adică nu indigene), iar produsele rezultate în urma prelucrării acestora să fie destinate

vânzării în străinătate. Adică, dacă în România se fabrică în lohn costume de haine pentru firma

A (Spania), folosindu-se materiale importate din Spania de la A, care costume nu pot fi vândute

în România, ci doar exportate în Spania, tot firmei A, care mai departe poate dispune de

costumele respective oricum doreşte, inclusiv să le comercializeze în România. Diferenţa este că

doar A poate comercializa în România costumele de haine şi nu firma românească producătoare.

Într-un regim rambursare (draw – back), importatorul plăteşte taxele vamale conform

regimului vamal comun (definitiv) la importul materiilor prime, dar după ce le prelucrează poate

solicita şi primi rambursarea plăţii făcute, în proporţia pe care o au materialele importate în

4 Revista “Tribuna Economică”, nr. 46/2008, p. 38

12

valoarea produsului final. Restituirea taxelor vamale se face la solicitarea titularului autorizaţia

de perfecţionare activă pe baza unei „cereri de restituire PA”, care se depune la biroul vamal la

data la care produsele compensatoare au fost exportate.

În România, conform HG 1247/1990 bunurile care pot fi în regim de draw-back sunt:

bunurile care sunt reexportate după prelucrare/procesare, bunurile reexportate fără prelucrare,

bunurile de import încorporate în produse exportate.

Deosebirile faţă de regimul suspensiv sunt:

- la regimul de draw-back nu există suspendarea de la plata taxelor vamale

pentru materialele importate. Ele sunt plătite ca şi în cazul unui import

definitiv. Acesta poate fi considerat un dezavantaj, întrucât presupune un

efort financiar în momentul importului materialelor;

- taxele vamale la import vă pot fi într-adevăr ulterior rambursate, dar şi

acest lucru poate fi perceput tot ca un dezavantaj, deoarece trebuie să mai

parcurgeţi şi o serie de formalităţi pentru rambursarea taxelor;

- în urma regimului draw-back nu mai sunteţi obligat exclusiv la

reexportarea produselor rezultate în urma prelucrării, având dreptul să le

comercializaţi şi în România, dar în acest caz nu vi se mai rambursează

taxele plătite;

Regimul de perfecţionare activă este autorizat de direcţia vamală în a cărei rază teritorială

se află sediul vamală în a cărei rază teritorială se află sediul titularului operaţiunii, pe baza unei

cereri de acordare a regimului de perfecţionare activă. În cadrul acestui regim vamal sunt

permise următoarele operaţiuni5:

- prelucrarea mărfurilor, montajul, asamblarea lor şi adaptarea la alte

mărfuri;

- transformarea mărfurilor sau repararea acestora;

- utilizarea unor mărfuri, care deşi nu se regăsesc în produsele

compensatoare, permit sau facilitează obţinerea acestor produse, chiar dacă

ele dispar, total sau parţial în timpul folosirii lor.

5 Nicolae Sută, Sultana Sută-Selejan, Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, vol. 1, Ediţia a XII, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 591

13

Perfecţionarea pasivă (lohn-ul pasiv sau subcontractarea în străinătate) – presupune

exportul temorar de mărfuri româneşti, în vederea supunerii acestora unor operaţiuni de

transformare sau prelucrare (în străinătate) şi, ulterior, importul produselor astfel rezultate, cu

exonerarea totală sau parţială de la plata taxelor vamale de import. Are deci loc în prealabil un

export temorar de mărfuri româneşti, în vederea perfecţionării lor pasive, adică a prelucrării lor

(lohn) în străinătate. De exemplu, beneficiază de acest regim vamal un agent economic român

care exportă (temorar) materiale pentru confecţii în Bulgaria, pentru a le prelucra acolo în lohn,

importând apoi costumele de haine marca „Argeşana”, să spunem, realizate cu materialele

respective.

La importul produselor finite rezultate nu se vor plăti taxe la valoarea lor integrală. Se

pleacă de la ideea că au fost realizate cu materiale româneşti (exportate anterior) şi se va taxa

deci doar diferenţa de valoare corespunzătoare (adică valoarea adăugată prin prelucrare).

De exemplu, dacă pentru un costum s-au folosit materiale româneşti în valoare de 1000

u.m., iar valoarea costumului (a produsului finit) este de 1800 u.m., taxele vamale se vor aplica

la valoarea de 1800-1000=800 u.m.. dacă taxele vamale sunt, de exemplu, de 5%, atunci se vor

calcula ca 5% din 800 u.m..

Acest regim vamal se acordă de către direcţiile regionale vamale, pe baza unei cereri de

autorizare, persoanelor juridice române care au încheiat un contract de perfecţionare pasivă cu

parteneri străini. Autorizaţiile sunt acordate, în termenul legal, atunci când direcţiile regionale

vamale constată că din prelucrarea mărfurilor de export temporar vor rezulta produse

compensatoare. Regimul vamal de perfecţionare pasivă presupune exonerarea totală sau parţială

de la plata taxelor vamale numai când produsele compensatoare se declară pentru import, în

numele sau în contul titularului autorizaţiei.

De reţinut faptul că nu pot fi plasate sub regim de perfecţionare pasivă mărfurile care prin

exportul lor ar da naştere la rambursări sau restituiri de taxe vamale de import sau cele care

înaintea exportului au fost importate, în regim de exonerare totală de taxe vamale de import,

pentru a fi utilizate într-un anumit scop.

Principalul avantaj pe care îl urmăreşte beneficiarul de lohn este valorificarea diferenţei

între costul mai ridicat al manoperei în ţara sa şi costul acestuia în ţara producătorului. Cu cât

acest diferenţial de costuri este mai ridicat şi cu cât productivitatea muncii în ţara este mai înaltă,

cu atât motivaţia pentru delocalizare este mai mare.

14

În ceea ce priveşte exportatorul de manoperă, acesta este motivat, în principal, de

posibilitatea valorificării capacităţilor sale de producţie şi obţinerii de venituri în valută, chiar

dacă nu dispune de un nivel tehnic, sisteme de marketing şi canale de distribuţie care să-i permită

accesul direct la piaţa de devize convertibile.

Totodată, lohn-ul activ favorizează importul de tehnologie şi perfecţionarea aparatului

productiv al exportatorului de manoperă, duce la creşterea calificării forţei de muncă a acestuia,

permite accesul la materii prime şi materiale care corespund cerinţelor unei producţii competitive

şi poate deschide perspectiva pentru realizarea unor acţiuni de cooperare în producţie mai

avansate (subproducţie, coproducţie).

Limitele acestui tip de operaţiuni sunt legate în principal de:

- riscul potenţial pentru exportul de manoperă ca, în cazul unei conjuncturi

nefavorabile ce se poate manifesta pe piaţa produselor respective,

importatorul să renunţe la tranzacţia în lohn;

- riscurile legate de întârzierile ce pot să apară în transportul materiilor prime

şi materialelor, care pot să influenţeze negativ programele de producţie;

- riscul de preţ, care se manifestă pentru exportul de manoperă atunci când se

înregistrează o evoluţie nefavorabilă a preţului la produsului finit realizat

de acesta, în raport cu preţul factorilor de producţie utilizaţi pentru

producerea lui;

- asigurarea unui venit în devize mai reduse decât în cazul exportului de

produse finite de provenienţă integrală din producţia proprie;

- poziţia pasivă a exportatorului de manoperă pe piaţa externă, în privinţa

acţiunilor de promovare şi comercializare a produselor, cu consecinţe

directe asupra poziţiei pe piaţa internaţională.

Derularea unui contract de lohn presupune obligaţii atât pentru importator cât şi pentru

exportator.

Importatorul are următoarele îndatoriri6:

6 Ion Botescu, Liliana Nicodim, Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura ExPonto, Constanţa, 2008, pp. 222-226

15

- să predea în termenul convenit, loco fabrică (în ţara care execută produsele)

materiile prime, materialele, accesoriile, desenele şi instrucţiunile prelucrării;

- să asigure asistenţă tehnică în vederea lansării în producţie, şi desfăşurării

fabricaţiei;

- să efectueze recepţia produselor finite, loco fabrică, prin delegatul său;

- să asigure folosirea integrală a capacitaţilor de producţie pe care vânzătorul s-a

obligat să le pună la dispoziţia sa;

- să înlocuiască într-un termen rezonabil materiile prime şi materialele

necorespunzătoare calitativ;

- uneori importatorul îi revine sarcina de a pune la dispoziţia executantului utilaje

de completare.

Exportatorul îşi asumă următoarele obligaţii7:

- să efectueze recepţia materiilor prime şi materialelor în termen de 5 zile de la

sosirea acestora şi să-l înştiinţeze pe importator despre eventualele lipsuri

cantitative şi calitative;

- să realizeze produsele cu respectarea mostrelor, desenelor etc. puse la dispoziţie

de importator;

- să nu reproducă pentru sine sau alt partener bunuri realizate pe baza

instrucţiunilor tehnice ale importatorului;

- să restituie cumpărătorului materia primă şi materialele excedentare;

- să faciliteze intrarea şi activitatea în fabrică a delegaţilor importatorului: să

eticheteze, marcheze, ambaleze şi expedieze produsele finite conform

instrucţiunilor cumpărătorului.

Operaţiunea de prelucrare în lohn prezintă o serie de avantaje pentru cei doi parteneri,

cum sunt8:

7 Revista “Tribuna Economică”, nr. 10/2007, p. 158 Toma Georgescu, Gheorghe Caraiani, Tehnici de comerţ exterior, vol. 2, Editura Sylvi, Bucureşti, 1997, p. 159

16

- executantul foloseşte din plin atât capacităţile de producţie existente cât şi forţa de

muncă disponibilă;

- executantul beneficiază de desene, modele şi tehnologie, care asigură produselor

desfacerea pe piaţă;

- creşte competenţa forţei de muncă din întreprinderea exportatoare, datorită

cunoştinţelor pe care aceasta le dobândeşte în operaţiunea de prelucrare în lohn;

- executantul nedeţinând surse de aprovizionare cu materii prime, materiale etc.

care să corespundă cerinţelor importatorului, le procură de la acesta;

- executarea unor produse în lohn reprezintă o dovadă a competitivităţii

întreprinderii sub aspectul succesului producţiei pe diferite segmente ale pieţii

mondiale;

- importatorul îşi lărgeşte oferta de mărfuri fără investiţii suplimentare în

dezvoltarea capacităţilor de producţie;

- importatorul încasează profitul comercial şi îşi consolidează marca proprie pe

piaţă;

- importatorul beneficiază de mână de lucru ieftină din ţara exportatorului;

Principalii factori care au contribuit la extinderea producţiei în sistem lohn sunt:

Costul mult mai redus al forţei de muncă în ţările în curs de dezvoltare şi în ţările

est-europene. Potrivit datelor Euratex în industria îmbrăcămintei, cheltuielile cu

munca vie se cifrau în România la 1,15 dolari/oră, în Polonia – 2,97 dolari/oră,

Ungaria – 2,85 dolari/oră, China – 0,48 dolari/oră, Maroc – 1,56 dolari/oră, Turcia

– 2,08 dolari/oră. În acelaşi an, indicatorul era de 18,05 dolari/oră în Germania,

Italia 11,5 dolari/oră, Marea Britanie 10,9 dolari/oră, SUA 11,5 dolari/oră;

Cheltuielile mai reduse de transport, prin angajarea de astfel de operaţiuni de

preferinţă cu ţări apropiate geografic de ţara importatoare. Acest factor a contribuit

la extinderea contractelor în lohn ale UE, îndeosebi cu ţările est-europene şi cele

mediteraneene, iar ale SUA cu Mexicul şi unele ţări din America Centrală;

Răspunsul rapid şi flexibilitatea mare în realizarea produselor finite bazate pe

proximitatea faţă de piaţa de desfacere, dar şi pe capacitatea firmei executante de a

răspunde la fluctuaţiile cererii şi ale modei;

17

Transmiterea know-how-ului prin investiţii făcute de ţara beneficiară (de

îmbrăcăminte) în maşini, utilaje şi tehnologii moderne.

Pentru ţările (executante) producătoare care realizează astfel de contracte în lohn,

inclusiv pentru România, acest sistem s-a dovedit a fi benefic pe termen mediu, permiţând

funcţionarea la întreaga capacitate a fabricilor de confecţii şi tricotaje, dotarea cu utilaje şi

tehnologii moderne şi asigurarea accesului crescând al producătorilor pe pieţele vest-europene.

Pe termen lung, lohn-ul implică însă dezavantaje pentru firmele executante: încăsarile

din export sunt mult mai mici decât în cazul fabricării în totalitate a produsului finit, precum

şi diminuarea posibilităţilor de promovare a confecţiilor sub marcă proprie, respectiv pierderea

identităţii firmei.

După anul 1990, operaţiunile în regim lohn s-au extins substanţial în prima parte a anilor

’90 de firmele germane, belgiene şi franceze, iar ulterior de firmele italiene, engleze şi grecesti.

Acest gen de tranzacţii este practicat în ultimul timp şi de firmele spaniole.

Analiza balanţei comerţului cu îmbracaminte al UE pe principalii parteneri în perioada

1998-2008 relevă că marea majoritate (peste 82% în 2008 a contractelor în sistem lohn pentru

îmbrăcăminte s-au derulat cu ţările est-europene şi mediteraneene, în special nord-africane).

China deşi este principalul furnizor de îmbracaminte al UE, nu lucrează în lohn decât în mică

măsură (acoperă numai 4,6% din totalul deficitului balanţei UE în comerţul cu îmbrăcăminte).

Balanţa comerţului extracomunitar cu îmbrăcăminte pe principalii parteneri în 1998-2008

Tabelul 1

-mil. ecu/euro-

18

1998 2008

Îmbrăcăminte Din care în lohn Îmbrăcăminte Din care în lohn

Total -17.436 -3.694 -33.045 -2575

din care:

NAFTA +1.094 -3 +2.239 -5

China -5.785 -114 -10.648 -119

Japonia +1.425 0 +1.355 -1

India -1.566 -7 -2.218 -9

Ţările est-europene

şi mediteraneene

-8.116 -3.365 -14.805 -2.109

Sursa: Calculat pe baza datelor din Eurostat – Comext CD Rom 4/1999 şi 3/2008

1.3. Lohn-ul în România

Geneza extinderii lohnului în România este în sinteză următoarea: în anii socialismului au

fost depuse eforturi imense pentru industrializarea ţării şi, chiar dacă ponderea cea mai ridicată a

acestor eforturi s-a localizat în metalurgie, construcţii de maşini şi chimie, au fost construite mari

capacităţi industriale şi în producţia bunurilor de consum. Într-adevăr, în România au fost

construite unele dintre cele mai mari fabrici în domeniul mobilei, confecţiilor, încălţămintei,

bunurilor industriei marmurei, faianţei, ceramicii, etc. Între efortul financiar şi uman pentru

producţie şi cel pentru comercializare, mai ales pentru comerţul exterior, s-a creat însă un

decalaj.

Un factor de restricţie pentru exportul sub marcă proprie a constat în faptul că nu s-a

încurajat creaţia de produs, mulţi ingineri fiind orientaţi către secţiile productive de execuţie, iar

alţii preferând comerţul, administraţia, etc.

În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, oferta de forţă de muncă pregătită în domeniul

comerţului exterior s-a dezvoltat considerabil.

Pe termen scurt, lohnul poate constitui „o şcoală” pentru executant, o şansă de venit şi de

experimente utile pentru lansarea de produse sub marcă proprie. Aşa au procedat firmele

19

japoneze, coreene, etc. Pe termen lung şi foarte lung, lohnul menţine şi consolidează pauperismul

economiilor din care fac parte executanţii în lohn, dacă ei transformă ţara în colonie economică.

Textilele, confecţiile şi încălţămintea reprezentau sectoare care au cunoscut o bună

dezvoltare înainte de 1989. Produsele fiind exportate cu precădere în UE şi în ţările ce

compuneau lagărul socialist. România se plasa în urma Poloniei şi Ungariei care deţineau

supremaţia în acest domeniu. După evenimentele din 1989 întreaga industrie românească a

cunoscut un puternic recul. Produsele noastre au fost concurate puternic de cele provenite din

ţările asiatice care erau foarte ieftine9.

Societăţile din industria uşoara au fost printre primele privatizate, ceea ce a permis

capitalul străin. Prin recurgerea la operaţiunile de prelucrare in lohn s-a reuşit revigorarea

producţiei în acest sector. Firmele producătoare au fost polarizate în patru zone geografice. O

prima zonă, cea mai activă, este situată între Iaşi şi Bacău. Aici funcţionează producători

importanţi de fibre şi fire sintetice din ţară şi în plus salariul mediu înregistrează nivelul cel mai

redus din ţară. Zona Banatului, cu precădere în jurul Timişoarei şi Aradului reprezintă cel de-al

doilea centru de producţie, investiţiile efectuate de italieni fiind dominante. Cel de al treilea areal

este reprezentat de perimetru Sibiului, care este agreat de germeni datorită afinităţilor de ordin

cultural. În fine, Bucureştiul cu tot impedimentul legat de nivelul ridicat al salariilor a cunoscut o

intensă dezvoltare a firmelor prelucrătoare în lohn datorită facilităţilor legate de infrastructură, de

înaltă calificare a forţei de munca şi de mărimea pieţei locale de desfacere.

În România, aproximativ 1.000.000 de angajaţi lucrează în firme ce execută lohn,

pondere importantă deţinând femeile. Peste 60% din valoarea exporturilor româneşti sunt

produse realizate în lohn. Confecţiile şi încălţămintea au generat in anul 2004 exporturi cumulate

de 3,5 miliarde dolari SUA în condiţiile în care costul materiei prime s-a cifrat la 2,5 miliarde

dolari SUA. Pentru realizarea unor produse competitive ca preţ, patronii oferă salarii mici

angajaţilor. În aceste condiţii are loc o semnificativă migraţie a forţei de muncă. După părăsirea

întreprinderii salariaţii reclamă patronii la Inspectoratul Teritorial de Muncă privitor la

nedreptăţile la care au fost supuşi (neacordarea concediului anual de odihnă, plata la „negru”

etc.). fabricile de confecţii au primit cele mai multe amenzi la 1.000 de angajaţi, în domeniul

legislaţiei muncii.

9 Ion Botescu, Liliana Nicodim, Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura ExPonto, Constanţa, 2008, p 225

20

Peste 65% din exporturile României au ca destinaţie UE. Principali parteneri sunt în

ordine: Italia , Germania şi Franţa. De remarcat că peste 80% din valoarea exporturilor

româneşti, care se îndreaptă către cei trei, sunt realizate în lohn.

Începând cu anul 2001, România a devansat Polonia în grupul ţărilor central şi est

europene, ocupând primul loc din punct de vedere al valorii producţiei de confecţii fabricată în

lohn.

Progresele înregistrate în domeniul electronicii, determina extinderea automatizării în

producţia de confecţii, textile, încălţăminte etc. ceea ce conduce la o creştere substanţială a

productivităţii muncii. Salariile mici tind să nu mai reprezinte un stimulent deosebit pentru

operaţiunile de prelucrare în lohn. Se manifestă în proporţii reduse tendinţa de realizare a unor

astfel de activităţi în ţările dezvoltate.

Materiile prime, materialele etc. importate în vederea prelucrării în lohn beneficiază şi în

România de tratament vamal preferenţial. Regimul vamal de perfecţionare activă este

reglementat în toate ţările UE fiind stipulat în Codul Comunitar. În contextul armonizării

legislaţiei României cu cea a UE acest regim este reglementat şi în ţara noastră. Prin regimul de

perfecţionare activă este permis importul temporar de mărfuri fără plata taxelor vamale sau altor

obligaţii, dacă acestea sunt supuse prelucrării şi ulterior reexportate sub forma produselor finite.

Câteva exemple de firme care au recurs la prelucrarea în lohn: companiile Nike şi Adidas

preferă întreprinderile româneşti (acestea produc mult mai ieftine decât cele din Hong-Kong sau

Malaiezia); grupul Fruith of the Loom produce în România peste 50% din producţia de tricouri;

grupul J&R Entreprises are exclusivitatea şi licenţa pentru producerea articolelor Pierre Cardin

pentru România, Moldova, Ucraina şi Israel. Pe lângă acestea, grupuri importante de distribuţie,

precum GAP, Levi`s, Wrangler, Steilmann, United Colors of Bennetton, Marks & Spencer şi-au

deschis magazine în România.

Din producţia realizată de marii stilişti în ţara noastră, 85% este exportată. Principala

problemă în ceea ce priveşte exportul produselor realizate în lohn o reprezintă concurenţa cu

ţările din estul Europei, unde forţa de muncă este din ce în ce mai ieftină (salarii de 30-35 $/lună

în Ucraina, 50 $/lună în Rusia faţă de 60 $/lună la noi în ţară).

21

Societăţile româneşti din industria uşoară care practică lohn-ul s-au modernizat şi produc la

un nivel calitativ foarte bun. Totodată, numărul firmelor care practică acest sistem a crescut (de

la 789, în 1993, la 8600, în 2008), fapt ce a permis păstrarea unui număr mare de anjajaţi10.

În ultimii trei ani, lohn-ul românesc şi-a redus ponderea în totalul exporturilor cu circa

şapte puncte procentuale, ajungând în 2006 la 45%. Teoretic, mai puţin lohn înseamnă exporturi

mai stabile şi, în acelaşi timp, mai multe produse 100% „made in Romania“. De asemenea, lohn-

ul are tendinţa de a se muta în sectoarele în care forţa de muncă este mult mai bine plătită. Partea

mai puţin bună, dar anticipată, este că industria de confecţii şi textile, unde se realizează o mare

parte din contractele de lohn, şi-a redus turaţia.

Lipsa forţei de muncă s-a resimţit şi în declinul acestui sector. Anul trecut, în industria

uşoară, numărul de salariaţi a scăzut cu 6%, comparativ cu 2008, iar comenzile din lohn s-au

micşorat cu aproape 5%. Este de aşteptat ca acest trend să continue şi în anii următori.

Statele Uniunii Europene sunt principalele destinatare ale lohn-ului din ţara noastră. Anul

trecut, aproape 86% din exportul de lohn al României a mers în aceste ţări. În cazul industriei

uşoare, peste 97% din vânzări au luat drumul Uniunii. Valori ridicate există şi în cazul altor

ramuri: industria constructoare de maşini (84,5%), articole din ciment, piatră sau sticlă (94,9%),

produse din lemn, inclusiv mobilier, (74,8%)11.

Cei mai importanţi parteneri în cazul comerţului în lohn sunt Italia şi Germania, ţări către

care s-au îndreptat anul trecut exporturi în valoare de 3,1 miliarde de euro, respectiv 2,5 miliarde

de euro.

Principalele avantaje ale utilizării lohn-ului pentru întreprinderile din România au constat

în12:

• au fost eliberate parţial de sarcina aprovizionării cu materii prime şi materiale, ceea

ce a însemnat diminuarea cheltuielilor şi riscurilor adiacente;

• au asigurat desfacerea produselor pe pieţele externe; în acelaşi timp firmele nu au fost

nevoite să facă prospectarea pieţelor externe;

• au folosit capacităţile de producţie neutilizate, pe seama unor pieţe externe, în condiţii

mai mult sau mai puţin avantajoase;10 Revista “Capital”, nr. 36/2008, p. 2211 Revista “Capital”, nr. 16/2007, p. 2212 Monica Niţă, Strategii şi tehnici promoţionale pentru creşterea de produse în domeniul confecţiilor de îmbrăcăminte, Editura ASE, Bucureşti, 2008, p. 152

22

• şi-au menţinut un grad corespunzator de ocupare al forţei de muncă, cu efecte

economice şi sociale favorabile;

• şi-au modernizat o serie de tehnologii şi alte activităţi din domeniul proiectării

produsului şi al executării acestuia;

• impactul cunoştinţelor dobândite de la partenerul extern s-a resfrânt favorabil asupra

calităţii forţei de muncă, în sensul creşterii competenţei acestuia.

În acelşai timp, “ordonatorii” de lohn beneficiază de o serie de avantaje:

- îi măresc volumul afacerilor fără a fi nevoie să efectueze investiţii în producţie,

folosind capacităţile de producţie ale partenerului;

- creşterea ratei profitului din diferenţele mari care există între nivelul salariilor din

România şi ţara de origine, unde salariile sunt mai ridicate;

- îi consolidează poziţia pe piaţă, având în vedere că produsele sunt comercializate

sub o marcă renumită.

Lohnul nu poate fi o soluţie pe termen lung pentru firmele din România pentru că el

prezintă, în acelaşi timp, o serie de limite şi riscuri, care urmează să se amplifice în condiţiile

creşterii concurenţei pe pieţele externe13.

Pentru firmele româneşti, riscurile pot fi:

- riscul potenţial ca ordonatorul să renunţe la tranzacţia în lohn, în cazul unei

conjuncturi nefavorabile;

- riscuri legate de întârzieri în lansarea comenzilor, care pot influenţa negativ

continuitatea şi ritmicitatea producţiei;

- riscuri legate de nivelul preţului final, în sensul că preţul la produsul finit poate

deveni la un moment dat nerentabil în raport cu costurile de producţie; la acesta se poate adaugă

diferenţele nefavorabile de curs valutar;

- venitul mai redus în devize comparativ cu cel corespunzator exportului de produse

finite;

13 “Ziarul Financiar”, nr. 10/2008, p. 73

23

- riscul amânarii, pentru perioade îndelungate, a acţiunilor de promovare şi de

comercializare în nume şi pe cont propriu, cu consecinţe nefavorabile asupra prestigiului firmei

pe piaţa internaţională, sau chiar a rămânerii în anonimat.

Formele de cooperare de tip lohn practicate de firmele din România se pot

observa în tabelul de mai jos:

Tabelul 2 Forme de cooperare în sistem lohn

Denumire Domeniu Segment ţintă

CM (cutting-making) Producţie (tăiere, coasere) Industrie (producator)

CMT (cutting-making trimming) Producţie

Asigurarea furniturilor

Industrie (producator)

RTU (ready to use) Producţie

Asigurarea materiilor prime,

furniturilor

Industrie

Dealer

Angrosist

RTS (ready to sell) Produ(concepţie)

Producţie

Asigurare

Dealer

Angrosist

Colecţie Linie de producţie

Aprovizionare

Marketing

Vânzare cu amanuntul

Sursa: IBD/GTZ, 2008

24

1.4. Tendinţe şi mutaţii pe piaţa naţională şi mondială în domeniul lohn-ului

În prezent, pe plan naţional se fac eforturi susţinute pentru modernizarea şi retehnologizarea

capacităţilor de producţie de către producătorii care vor să se menţină pe piaţă, în condiţiile aderării

la Uniunea Europeană. Condiţiile de acceptare vizează, în primul rând, calitatea produselor,

siguranţa procesului tehnologic, de la stadiul de materie primă până la cel de produs finit. De

asemenea, protecţia mediului are un rol hotărâtor, în desfăşurarea corectă a producţiei, punându-se

mare accent în acest sens pe staţiile de epurare şi pre-epurare.

Contrar tuturor previziunilor, lohn-ul nu moare, ci se transforma: marii producatori de

confectii le subinchiriaza comenzi celor mici. Lohn-ul nu e insa o solutie pe termen lung, adevaratii

castigatori ramanand tot producatorii capabili sa investeasca in marci proprii.

Contrar tuturor previziunilor, lohn-ul nu moare, ci se transforma: marii producatori de confectii le

subinchiriaza comenzi celor mici. Lohn-ul nu e insa o solutie pe termen lung, adevaratii castigatori

ramanand tot producatorii capabili sa investeasca in marci proprii.

  Cu siguranta ca zilele lohn-ului nu s-au sfarsit, spune Maria Grapini, presedintele Federatiei

Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). Toata lumea prevedea ca lohn-ul dispare. Ei bine, nu

e asa! Avem solicitari de lohn pe care nu le putem onora. De ce? Pentru ca multe din firmele

romanesti nu pot sa lucreze comenzi de zeci de mii de bucati. Asa incat se va ajunge, dupa Grapini,

ca multe dintre firmele mici si microintreprinderile din industria textila, care acum lucreaza in sistem

lohn, sa devina subcontractori pentru companiile mari romanesti care vor reusi sa reziste pe piata.

Industria confectiilor a simtit printre cele dintai efectele integrarii Romaniei in Uniunea

Europeana. Producatorii in lohn isi calculeaza costurile intr-un leu din ce in ce mai puternic, dar

isi vand marfa in euro; marjele de profit s-au redus si mai mult de jumatate din cele peste 5.000

de firme de confectii existente la ora actuala sunt pe zero sau pe pierdere. Declinul a inceput in

2005, odata cu intarirea brusca a monedei nationale si scumpirea utilitatilor cu 42%, aminteste

presedintele FEPAIUS. Producatorii de textile acuza si importurile de marfuri ieftine din China,

Turcia si Siria. Atuurile firmelor romanesti (mana de lucru ieftina si apropierea de UE) au fost

eclipsate in ultimii ani de eficienta de neegalat a industriei chinezesti. O camasa chinezeasca iese

25

din fabrica la 1,5 dolari, in timp ce romanii o produc cu trei dolari, iar materia prima este in

Romania de peste trei ori mai scumpa (cca un dolar) decat cea din China.

  Anul trecut s-a accentuat criza inceputa in 2008: productia industriala a scazut cu circa

13% si aproape 30.000 de salariati au fost trecuti pe lista disponibilizarilor. In aceste conditii,

numeroase voci din indus-tria textila se asteptau ca 2009 sa adanceasca declinul. Dar cei mai

multi dintre managerii contactati de BUSINESS Magazin cred ca era lohn-ului inca nu s-a

incheiat, pentru ca firmele straine care au venit sa-si coasa textilele in Romania gasesc aici un

standard de calitate pe care producatorii din alta parte nu-l pot asigura. O stofa produsa in Europa

niciodata nu va fi trimisa in China pentru prelucrare, crede Dobra Laszlo, directorul general al

Secuiana, cel mai mare producator de pantaloni din Romania. Pana la urma, consumatorii vor

decide in mare parte cat se va produce in Europa si cat in Asia, dar nivelul calitatii e in favoarea

noastra, spun producatorii de textile.

  O parte dintre straini vor fi tentati sa renunte la «atelierul mestesugaresc Romania» si se

vor orienta spre spatiul ex-sovietic sau sud-estul Asiei. Dar nici nu se pune problema sa dispara

lohn-ul, deoarece calitatea primeaza, este de parere Ramona Julean, directorul de marketing de la

Tina R. Compania, care detine o cota de piata de 10% pe segmentul modei feminine intre 20 si

30 ani, a semnat pentru 2009 contracte de productie in lohn in valoare de pana la 2 milioane de

euro cu firme romanesti. Julean este convinsa ca lohn-ul se va concentra de-acum catre firmele

mari, care pot livra produse de calitate in termen foarte scurt. Iar aceste firme mari vor exter-

naliza comenzile catre micii fabricanti, pentru a putea sa le onoreze la timp. Reteaua Tina R

numara 12 magazine, iar pana in 2008 intentioneaza sa mai deschida inca zece. In 2006,

compania a avut o cifra de afaceri de peste 4 milioane de euro, cu o rata a profitului de

aproximativ 10%. Pentru anul acesta, compania estimeaza o crestere a veniturilor cu 50%.

  De partea cealalta a baricadei sunt firmele care cauta solutii de avarie pentru a supravietui

sau pentru a-si pastra clientii. Intrebat de BUSINESS Magazin daca lohn-ul are viitor in

Romania, Manuel Popa, directorul general de la Conted, companie care produce pentru Zara,

Esprit sau Benetton, da un categoric raspuns negativ. Popa sustine ca aderarea la UE inseamna

restrangerea neta a productiei, iar piata interna e oricum redusa, din cauza puterii de cum-parare

mici. La o cifra de afaceri de 4,5 mil. euro anul trecut, compania, care lucreaza 100% pentru

export, a avut un profit brut de 635.000 de euro, iar pentru anul in curs se asteapta ca si cifra de

afaceri sa scada pana la 4 milioane de euro.

26

  Indiferent de cat de optimisti sau pesimisti sunt in ceea ce priveste viitorul afacerii lor,

producatorii de textile par de acord ca amenintarea principala din acest an este criza de forta de

munca. Toti pleaca sa munceasca in strainatate sau in alte domenii. Suntem intr-o situatie para-

doxala: desi s-au desfiintat locuri de munca, cei care inca lucram in domeniu nu avem suficienti

angajati, constata Grapini.

  La aceasta, Stefan Fufezan, directorul comercial de la Moda Arad, una din companiile care

au inceput deja sa externalizeze comenzi catre firmele mai mici, mai adauga cursul valutar

nefavorabil exportatorilor si da verdictul: exporturile in lohn vor scadea semnificativ in 2007.

  Compania, care are printre clienti nume ca Betty Barclay, Marc Cain sau Hauber, sta bine

totusi: a semnat pentru anul acesta contracte de productie in lohn de 4,2 milioane de euro si a

inceput lucrarile la construirea unei fabrici care va angaja 1.000 de oameni. Vom achizitiona anul

acesta si utilaje noi, care sa duca la cresterea productivitatii, spune Fufezan. Firma, care are in

proprietate doar doua magazine de desfacere, a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 3,8

milioane de euro, cu un profit de 0,1 milioane de euro. Pentru 2008, Fufezan estimeaza o crestere

de pana la 4,2 milioane de euro.

  In tabara pesimistilor se plaseaza si directorul general de la Secuiana. Lohn-ul va scadea in

continuare, concomitent cu o restrangere pe segmentul clientilor mai valorosi, precizeaza Dobra

Laszlo. Societatea, care lucreaza pentru branduri ca Brax, Bruno sau Vanilla, are pentru anul in

curs contracte de productie in lohn de 7 milioane de euro - mai putin decat in 2008, cand a facut

lohn de 7,4 milioane de euro. Firma, care are 16 magazine si va mai deschide inca zece sau 12

anul acesta, detine si o marca proprie, Adams by Secuiana, pe care a dezvoltat-o de cativa ani.

Conducerea companiei, care produce 95% in lohn, estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri

de circa 13 milioane de euro.

Datorita lipsei unei politici selective de acceptare si orientare a capitalului strain,Romania

are in prezent o economie cu o industrie de lohn, subansamble si de asamblare si o agricultura de

subzistenta.Este cea mai vulnerabila structura deoarece nu are nici un mijloc national de aparare.

Peste 10% din firmele de confecţii romăneşti care lucrează in lohn şi-au inchis porţile de la

1 ianuarie şi pănă in prezent. Această industrie va muri dacă producătorii nu-şi vor "construi"

branduri proprii.

27

Companiile romăneşti din sectorul lohnului sunt ameninţate cu dispariţia. De la inceputul

anului şi pănă in prezent, mai mult de 10% din firmele de confecţii care lucrau in acest sistem au

dispărut, a declarat Liliana Ţuroiu Udrea, preşedinta Asociaţiei de Modă şi Design din Romănia

(AMDR). Este vorba despre aproximativ 1.000 de fabrici din cele 9.800 care activează din

domeniu. "Căteva zeci de producători din lohn dispar lunar", a spus Udrea. Spre exemplu, numai

in luna ianuarie şi-au inchis porţile 300 de astfel de fabrici. "In aceste condiţii, din cele 9.800 de

fabrici, nu cred că vor mai rămăne prea multe", a atras atenţia preşedinta AMDR. Ţuroiu a

completat că, deşi cifra de afaceri a producătorilor in lohn a crescut cu 15%-30% in 2008,

profitul acestora a scăzut cu peste 30%, deoarece companiile au contractat credite.

CAUZE. Motivul dezastrului: intrarea in Romănia a marilor branduri străine care au forţă

financiară foarte mare, işi promovează agresiv produsele şi "fură" clienţii producătorilor

autohtoni. "Producătorii romăni n-au dus-o foarte bine in 2008, deoarece au ajuns in Romănia

nişte branduri gen Zara, ce are 6.000 de magazine pe glob şi deschide căte un magazin pe zi in

lume", a explicat Liliana Ţuroiu Udrea. Pe de altă parte, şi măna de lucru din Romănia s-a

scumpit după aderare. Ceea ce a făcut ca marii producători străini să renunţe la serviciile

fabricilor autohtone care le produceau confecţii in lohn şi să aleagă destinaţii precum India sau

Pakistan, a explicat Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare

(FEPAIUS). Ea a adăugat că o altă cauză a dispariţiei firmelor de confecţii in lohn este "tripla

evaziune fiscală". Spre exemplu, statisticile Chinei arată că această ţară a exportat in Romănia in

2006 mărfuri in valoare de 4,2 miliarde de dolari, in vreme ce evidenţele romăneşti arată

importuri de doar 2,5 miliarde de dolari. Iar "viteza" de reacţie a instituţiilor statului in privinţa

luării unor măsuri legislative care să sprijine producţia autohtonă este de trei-cinci ani. Mult prea

mult. "Noi nu vrem decăt o competiţie corectă", a subliniat Maria Grapini.

SOLUŢII. Liliana Ţuroiu Udrea vede ca posibilă ieşire din această criză constituirea de

branduri romăneşti in sectorul textil şi deschiderea propriilor magazine de desfacere. Astfel

fabricile nu vor mai lucra pentru alţii, ci pentru ele. Ea a dat ca exemplu compania Jolidon, care,

pe lăngă producţie, acum se extinde in alte state prin franciză. Astfel, chiar dacă la un moment

dat compania va fi nevoită să oprească producţia, existenţa unui brand puternic va face posibilă

continuarea afacerilor in franciză, ceea ce inseamnă că va putea avea profit numai prin acest

28

sistem. Preşedinta AMDR a precizat că in ultimul timp se observă deja o tendinţă de creare de

branduri romăneşti in domeniu. Iar cel mai bun exemplu este participarea la ultimul Salon de

Modă de la Paris a 23 de branduri mioritice.

Pierdem pieţele de desfacere

Potrivit Mariei Grapini, in 2008, Romănia ocupă locul al treilea in topul exportatorilor de

confecţii către Uniunea Europeană, după China şi Turcia. Iar in 2008 ne-am "prăbuşit" pănă pe locul

al şaptelea. Sectorul de confecţii din Romănia a avut o pierdere de cotă de piaţă de 45% pe primele

şase luni din acest an la livrările in UE, interval in care a reuşit să căştige doar 10% pe piaţa internă,

de la 10%-13% la 23%. Declinul este confirmat şi de statisticile Ministerului Economiei, care arată

că producţia fizică in industria textilă şi de pielărie in primele şase luni ale lui 2008 a inregistrat

pierderi pe linie faţă de 2007. In sectorul firelor (lănă, bumbac, in, cănepă) s-au produs 23.000 de

tone de fire, in scădere cu 6,9% faţă de primul semestru al lui 2008. De asemenea, au fost produse

54,1 milioane tone de ţesături, faţă de 65,5 milioane de tone in primul semestru al lui 2008.

Confecţiile din piele au scăzut şi ele cu 1%, iar cele din blană naturală şi sintetică au avut un picaj de

54,9%.

29

CAPITOLUL 2

Analiza pieţei de lohn pentru produsele textile în România

2.1. Piaţa şi lohn-ul produselor textile in lume

Producţia şi comerţul de articole textile a fost, de-a lungul timpului, un important factor de

dezvoltare economică în întreaga lume. În plus, industria prelucratoare de confecţii şi textile a

fost şi este încă motorul de dezvoltare al unor economii mai puţin dezvoltate (în rândul cărora se

înscrie şi cea a României), multe din aceste state depinzând categoric de această producţie

exportată, iar populaţia din acest sector este reprezentativă.

În Uniunea Europeana, sectorul industriei textile angajează direct nu mai puţin de 2,1

milioane de oameni, în condiţiile în care cei mai mari producatori şi-au mutat activitatea de

producţie în statele din afara Uniunii Europene. Cifra de afaceri din sector, pentru Uniunea

Europeana, atinge 200 miliarde euro, iar exporturile se cifrează la 45 de miliarde. Astfel,

Uniunea Europeana este al doilea mare exportator al lumii, după China. Ţările din zona euro-

mediteraneană angajează, în sectorul textil, 7 milioane de oameni.

După ce timp de 17 ani a avut cea mai mare pondere în structura exporturilor româneşti,

industria de textile pielărie a intrat pe un trend descendent, care, conform reprezentanţilor

patronatului, se va accentua în următorii ani. “În fiecare an, exporturile de textile pielărie

înregistrau creşteri de 10-15%. Anul acesta nu mai putem vorbi de o astfel de creştere a

exporturilor, ci doar de o stagnare. Cred că de anul viitor se va intra pe o evoluţie descrescătoare

a exporturilor, de textile-pielărie", a precizat Aurelientiu Popescu. Trebuie spus că exporturile

ramurii textile pielărie au o pondere de circa 30-33% în totalul exporturilor româneşti.

Semnele declinului din această industrie a cărei producţie este realizată în procent de aprope

90% în sistem lohn au început încă de acum un an şi jumătate. Cifrele statistice reflectă această

30

tendinţă de diminuare a producţiei industriale şi a exporturilor. Astfel, în 2008 valoarea

producţiei industriale în ramura textile-pielărie a fost de 11.434 milioane RON, în scădere cu

14,5% comparativ cu realizarile din 2007. Producţia fizică s-a diminuat în 2008, comparativ cu

2004, la toate categoriile de produse. Astfel, la ţesături producţia a scăzut cu circa 29%, la

tricotaje cu circa 18%, la ciorapi şi ciorapi pantaloni cu aproximativ 11%, la confecţii textile şi

din înlocuitori cu 16%, iar la incalţăminte cu circa 15%. Exporturile în ansamblul ramurii s-au

menţinut pe un trend aproximativ constant, la o valoare de 5,66 miliarde euro in 2008, faţă de 5,6

miliarde.

Evoluţia se mentine şi în acest an. În primele şase luni ale anului, valoarea producţiei

industriale a ramurii a totalizat 4.863,4 milioane RON, reprezentând 92,6% din valoarea

producţiei realizate în prima jumatate a anului 2005. În acest interval producţia de textile a ajuns

la 762 milioane RON (faţă de 883,9 milioane RON în perioada similara din 2005), cea de

articole de îmbracăminte a fost de 3.065,9 milioane RON (3.319,1 milioane RON), iar cea de

pielărie şi încalţăminte s-a menţinut la o valoare aproximativ constantă - 1.044,5 milioane RON.

Producţia fizică a scăzut în prima jumatate a anului, comparativ cu aceeaşi perioada din

2005, cu aproape 16% la ţesături, cu 8% la ciorapi şi pantaloni şi cu circa 7% la confecţii textile

şi din înlocuitori. Creşteri uşoare ale producţiei fizice s-au înregistrat la tricotaje (3,4%) şi

încalţăminte (4,7%). Exporturile pe primele şase luni s-au menţinut aproximativ constante

comparativ cu 2008, totalizând 2,8 miliarde euro, în timp ce importurile au crescut cu 4,3% (2,23

miliarde.

Cauzele ce au determinat regresul industriei uşoare sunt multiple, pornind de la factori

interni şi continuând cu evoluţiile de pe piaţa mondială. Una din cele mai grele lovituri primite

de producătorii români este întărirea monedei naţionale. "În doi ani, leul s-a apreciat cu 20% în

faţă euro, ceea ce face ca exporturile să nu mai fie eficiente. Mai ales că marjele de profit nu sunt

foarte mari, până în 20%”, explică reprezentantul patronatului.

Preţurile utilităţilor şi concurenţa asiatică

O altă cauză este evoluţia preţurilor la utilităţi. "În ultimii 2-3 ani, tarifele la apă au crescut

de trei ori, preţul gazului aproape s-a dublat, iar preţul energiei electrice are o creştere

31

permanentă. Statul român şi autorităţile de reglementare au scăpat din mâini aceste preţuri care

au creşteri ce nu se justifică”.

Cel mai important factor, din punct de vedere al perspectivelor de evoluţie ale pieţei de

desfacere, ramâne însă liberalizarea exporturilor de textile din China. Decizia, aplicată începând

cu 1 ianuarie 2005, a bulversat pieţele americane şi europene. Experţii Organizaţiei Mondiale a

Comerţului (OMC) au estimat, în viitorii doi-trei ani, o creştere a ponderii producţiei de textile şi

îmbrăcăminte realizată de China de la 20% la 50% la sută.

Deşi la acest moment producătorii români nu resimt prea mult efectele acestei liberalizări, pe

termen lung în mod cert vor exista consecinţe. Trebuie precizat ca influenţele liberalizării din

China nu s-au răsfrânt semnificativ asupra producătorilor români de textile, pentru că

marea majoritate a firmelor care lucrează în lohn au clienţi stabili, care au preferat să continue să

lucreze cu partenerii deja cunoscuţi.

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a unităţilor din sector îşi vând producţia la export prin

sistemul de lohn, iar pe piaţa internă, care este acaparată de produsele chinezeţti, desfac doar o

mică parte. "Nu am fost afectaţi de liberalizarea exporturilor din China, pentru că am avut clienţi

care au preferat să producă tot la noi, cunoscând deja calitatea pe care le-o puteam oferi", ne-a

declarat Maria Priveghiu, director general al societăţii Euroconf. De mai bine de şase ani,

România este primul exportator de confecţii de pe piaţa Uniunii Europene, piaţă care absoarbe

85% din totalul exporturilor româneşti de textile.

Pierdem forţa de muncă

La toate aceste cauze se mai adaugă una, cu atât mai gravă cu cât vorbim de un atu pe care

ţara noastră l-a avut în dezvoltarea producţiei în lohn. Este vorba de forţa de muncă ieftină şi

bine calificată, pentru care ne-am obişnuit deja să fim laudaţi de partenerii externi. Numai că,

aceasta forţă de muncă, se împuţinează pe zi ce trece, o mare parte plecând să lucreze în

strainătate sau orientându-se către alte sectoare, mai bine plătite.

"Producţia noastră este afectată de diminuarea forţei de muncă. În ultimul an am pierdut

circa 200 de angajaţi dintr-un total de 900. Am fost obligaţi să reducem producţia cu circa 25%,

32

în ciuda faptului că avem clienţi vechi de 7-8 ani, care ne solicită produsele şi cărora le vine

foarte greu să gasească alţi producători. Am ajuns să renunţăm noi la clienţi", ne-a declarat Maria

Priveghiu. În industria textilă câştigul mediu net este de 600 RON. Cifrele statistice reflectă din

plin migraţia forţei de muncă din această industrie. Dacă în 2004 numărul angajaţilor din

industria textile-pielarie era de 448,2 mii persoane, în 2008 acesta a scazut la 415 mii persoane,

iar în prima jumătate a acestui an a ajuns la 414 mii.

Specialiştii în domeniu apreciază că pe piaţa muncii vor surveni schimbări importante

odată cu aderarea la UE. În principal pentru că integrarea în piaţa comunitară va duce la o

creştere a salariilor şi, deci, a costurilor pe care firmele le au cu forţa de muncă. Acesta

reprezintă de fapt şi unul din argumentele în baza căruia se preconizează diminuarea drastică a

numarului de companii ce activează în sectorul textile-pielarie.

Ducem lipsă de branduri autohtone

Cu toate că o parte din producătorii români, în general firmele mari cu forţă financiară,

consideră că lohn-ul va mai susţine încă ani buni industria de profil din România, este tot mai

clar că viitorul acestei ramuri va presupune reorientarea către piaţa interna şi lansarea

producţiilor sub marca proprie. Recâştigarea pieţei autohtone, care în prezent este acoperită în

proporţie de 85% de importuri, poate crea o contrapondere la regresul pieţei externe, consideră

reprezentanţii patronatului.

Un alt aspect este cel legat de producţia sub marca proprie. Exporturile sub marca proprie

trebuie să crească în detrimentul lohn-ului. Deşi s-au facut progrese în acest sens, acestea nu sunt

semnificative. "Din păcate tendinţa de a produce şi vinde sub marca proprie la export şi pe piaţa

internă e destul de scazută. Firmele trebuia de ani buni să se reorienteze către producţia sub

marcă proprie, pentru că este nevoie de timp să te impui pe piaţa", a declarat Aurelientiu

Popescu. De altfel, a precizat reprezentantul patronatului, problema brandingului este una

generală pentru România. În acelaşi timp, producatorii ar trebui să caute să reciştige pieţă.

Pentru a putea produce sub marcă proprie este nevoie însă de un sector primar sănătos,

care să asigure materia primă necesară producatorilor de îmbracăminte şi încălţăminte. Fiind

vorba de un sector în care necesarul de investiţii este ridicat (10-20 milioane pentru o ţesătorie)

este nevoie de implicarea statului în susţinerea acestuia, consideră patronatul din ramură.

33

2.2. Evoluţia sectorului textile şi a pieţei de lohn în România

După anul 1989 şi până în prezent, sectorul textile cunoaşte modificări majore determinate

de noile condiţii politico-economice şi sociale. În noile condiţii sectorul textilelor prezintă puncte

ţări care îi permite să se menţină şi să se dezvolte în cadrul economiei naţionale, puncte ţări

prezentate mai jos:

Dezvoltarea considerabilă a sectorului privat ca urmare a faptului că această ramură se

adaptează mai uşor la nevoile şi cerinţele consumatorilor;

Dezvoltarea cu precădere a confecţiilor de îmbrăcăminte remarcată prin ponderea în

totalul grupei de la 28% în decembrie 1989 la o pondere de 62,5% în ianuarie 2008

(tabelul 1);

Modernizările, retehnologizările, înfiinţările de întreprinderi mici şi mijlocii din acest

sector necesită costuri relativ mici;

Sectorul prezintă o mare flexibilitate şi un grad ridicat de adaptabilitate la schimbări şi în

special la cele ale modei;

Este un sector cu o industrie viabilă deoarece produsele în special cele de îmbrăcăminte şi

încălţăminte au siguraţă desfacerii, ele fiind destinate satisfacerii necesităţilor populaţiei

şi în aceeşai măsură foarte mult solicitate la export;

Sectorul deţine o forţă de muncă bine instruită în domenii ca: filatură, ţesătorie, tricotaje,

finisare, design, confecţionare textilă, tabăcire, management.

Evolţia ponderii principalelor grupe de produse în perioada dec. 1989 - ian. 2008

Tabelul 1

Grupe de produse Decembrie 1989 Ianuarie 2008

Textile 52,0 15,2

Confecţii-

îmbracaminte

28,0 62,5

Sursa: Industria textilă, nr.3, 2008, p. 156

34

Realizează produse competitive pentru piaţa externă de aceea ponderea exportului a

evoluat de la 26,6% în 1989 la 73,4% în ianuarie 2008 conform tabelului 2.

Sectorul textile are o tradiţie în ţara noastră iar în unele zone constituie principala

industrie de prelucrare.

Tabelul 2 Evoluţia destinaţiei produselor industriei textile în perioada 1989-2008

Destinaţia produselor Dec. 1989 Ian. 2008

Export 26,6 84,0

Import 73,4 16,0

Sursa: Industria textila, nr.3, 2006, p 156

Din anul 1990 sectorul de textile intră în concurenţă cu producătorii din toată lumea şi ia

contact cu concurenţa neloială prin confruntarea pe piaţa cu produse realizate în ţări cu mari

resurse de materii prime textile şi susţinute de politici şi ajutoare de stat ca: Turcia, China, India,

Thailanda, Pakistan, Mexic s.a.

Creşterea spectaculoasă a grupei de confecţii-îmbrăcăminte se explică prin aplicarea

sistemului “lohn”. Dar sub acestă situaţie “aparent înfloritoare” realitatea arată că de fapt firmele

producătoare sunt “subcontractori” ai unei firme străine, după ale căror colecţii lucrează şi firma

nu are identitate proprie. Aceasta arată că în cadrul confecţiilor la nivel internaţional România nu

există, deşi produsele româneşti sunt întâlnite în aproape toate ţările europene. Firmele din UE

ne preferă deoarece costurile sunt foarte mici din cauza forţei de muncă ieftină.

Sistemul lohn a falimentat şi industria textilă primară care nu mai are piaţă de desfacere

(tabelul 3). Este posibil ca în lipsa lohn-ului, industria textilă să nu mai poată asigura bază de

aprovizionare cu materii prime şi să devină dependentă de importuri de materii prime textile.

35

Evoluţia producţiei principalelor grupe de produse din sectorul textile, în perioada 1989-

2008

Tabelul 3

Grupa de

produse

UM/MU 1989 1996 2000 2004 2008

Fire Mii t 259 84 50,3 50,5 54

Ţesături Mil. m2 1115 302 194 179 188,3

Tricotaje Mil. buc 260 44 38 24 25,5

Confecţii

î

mbrăcăminte

Mil. USA 1543 1771 2310 4700 5630

Asigurarea cu materii prime necesare industriei textile cunoaşte şi ea modificări

importante, în sensul reducerii esenţiale la toate categoriile în anul 2006 faţă de 1989 (tabelul 4).

Tabelul 4 Asigurarea cu materii prime în sectorul textile

Materia primă uM Dec. 1989 Ian. 2008

Bumbac mii t 7,1 22,2

Lână mii t 28,6 6,1

In mii t 17,8 1,7

Cânepă mii t 23,4 0,7

Fibre şi fire chimice mii t 178,1 55,0

România care în anul 1989 deţinea un loc fruntaş în exportul de produse textile din in şi tip

in a ajuns să se situeze pe ultimele locuri.

Cu toata aceasta situaţie volumul producţiei industriale în această perioadă are o evoluţie

ascendentă (tabelul 5) reflectată pe piaţa prin creşterea volumului exportului.

36

Tabelul 5 Evoluţia principalilor indicatori din sectorul textile în perioada 1989-2008

Indicatori 1989 1996 2000 2003 Ian. 2008

Volumul

producţiei, mil.

USD

5000 3723,5 4207 5636 7223

Importuri, mil.

USD

652 1935 2623 3717 4524

Exporturi, mil.

USD

1332 2229 3342 4807 6070

Număr de

personal, mii

pers

802 475 441 450 453

Creşterea volumului producţiei se explică prin faptul că aceasta cuprinde atât producţia

industrială cât şi materiile prime procesate în sistemul lohn. Dezvoltarea exporturilor are loc

paralel cu creşterea importurilor de mărfuri textile, România având relaţii economice cu peste

150 de ţări şi în special cu ţările membre UE. Numarul de personal scade considerabil aproape la

jumatate în ianuarie 2008 faţă de 1989 ceea ce relevă creşterea productivităţii muncii. În acelaşi

timp s-au produs modificări şi în structura locurilor de muncă prin creşterea numărului celor

ocupaţi cu activităţi complementare producţiei ca: marketing, vânzări, publicitate, informatică.

Un studiu efectuat de Institutul de Economie Mondială Bucureşti privind factorii de

competitivitate evidenţiază că România se situează la un nivel mediu de competitivitate faţă de

China, India şi Turcia. Ea este dezavantajată sub raportul disponibilităţii de materii prime

indigene şi grad de dotare tehnică.

În prezent, firmele de confecţii care lucrează în sistem lohn pentru piaţa externă dau semne

de gripă. Lohn înseamnă că materia primă vine din exterior, aici se confecţionează produsele, iar

marfa produsă se livrează tot în afara ţării. Practic, se folosesc doar forţa de muncă şi logistica

37

din România la costuri reduse. O asemenea afacere nu mai este profitabilă pentru toţi partenerii

de afaceri din exterior, atunci când cresc costurile de producţie. Potrivit instituţiei, în noiembrie

sunt programate disponibilizări colective de 700 de persoane, multe dintre ele provenind din

zona industriei uşoare. În acelaşi timp, marii jucători din domeniul textilelor nu declară pe faţă că

au probleme cu contractele externe şi cu diminuarea activităţii. Din 20 de firme de confecţii care

produc pentru export contactate de GdS, foarte puţine au recunoscut că au probleme din cauza

crizei din exterior. Modexim.

Firmele exportatoare din industria uşoară nu au probleme neapărat legate de criza

financiară externă, ci mai degrabă din cauza creşterii costurilor din România. Unele companii

chiar nu mai au comenzi la exterior şi îşi redimensionează activitatea. Însă, mai multe firme de

confecţii care lucrează sau au lucrat în lohn pentru italieni îşi închid activitatea din România din

cauza creşterii costurilor. Partenerii de afaceri din Italia nu mai pot suporta costurile mari cu

angajaţii şi cu utilităţile, astfel că îşi mută fabricile în ţări unde forţa de muncă este mai ieftină: în

Macedonia, în Siria sau chiar în Tunisia. Iată şi câteva exemple de dată recentă. Texil Group

Coşoveni lucra în lohn pentru italieni şi avea în jur de 50 de angajaţi. Afacerea din Dolj s-a

închis de curând, dar s-a mutat în Tunisia.

2.3. Analiza SWOT privind lohn-ul produselor textile în România

Puncte tari ale activităţii de vânzare şi promovare:

- evoluţia pozitivă a capacităţilor de producţie şi a gradului de utilizare în perioada

analizată, comparativ cu celelalte ramuri ale industriei uşoare;

- evoluţia pozitivă a producţiei fizice, ritmul de creştere fiind superior celorlalte

ramuri ale industriei uşoare;

- evoluţia pozitivă a exportului, aducându-i în acest fel cel mai mare aport la excedentul

balanţei comerciale;

- ponderea mare a exportului în vânzările de îmbrăcăminte, comparativ cu desfacerea pe

piaţa internă;

- calitatea foarte bună, mai ales pentru produsele destinate pieţei externe;

- raport corespunzator calitate/preţ, chiar calitate ridicată la un preţ mediu;

38

- apariţia şi dezvoltarea lohn-ul intern, ceea ce crează posibilitatea de a-şi folosi la

maximum capacitatile de producţie şi de a le spori veniturile;

- poziţie foarte bună deţinută în exporturile pe piaţă;

- specialişti foarte buni şi forţă de muncă calificată;

- firmele şi-au dezvoltat un compartiment de creaţie care dispune de un designer

bun;

- preocuparea de imagine;

Puncte slabe ale activităţii de vânzare şi promovare:

- producţia preponderentă în sistem lohn pentru marea majoritate a firmelor producătoare

de confecţii-îmbrăcăminte, cu implicaţii negative în ceea ce priveşte dependenţa faţă de firmele

străine ordonatoare şi asupra faptului că aceste firme ramân necunoscute pe piaţa externă ;

- creaţia vestimentară nu este întotdeauna în ton cu ultimele tendinţe ale modei;

- ponderea mare a materialelor şi furniturilor din import folosite de sectorul confecţiilor,

deci dependenţa faţă de materiile prime;

- eficienţa economică şi profitabilitatea firmelor din domeniul confecţiilor de

îmbrăcăminte se situează sub nivelul normal de profitabilitate pentru acest domeniu;

- lipsa reţelelor proprii de desfacere a produselor pe piaţa externă;

- lipsa de preocupare pentru recâştigarea poziţiei pe piaţa Federaţiei Ruse;

- diminuarea după 1990 a livrărilor de produse pe piaţa internă;

- relaţiile dintre distribuitori şi producători pe piaţa internă nu sunt întotdeauna cele mai

bune;

- nu există o preocupare deosebită pentru desfacerea produselor pe piaţa internă;

- neînţelegerea exactă a activităţii de promovare şi a instrumentelor care pot fi folosite

pentru promovarea produselor, mărcii, firmei;

- lipsa strategiilor în domeniul comunicarii şi promovării;

- foarte puţine firme promovează propria marcă;

- echipe slabe de vânzări;

- slaba procupare pentru pregătirea personalului de vânzări ;

39

- slaba preocupare pentru merchandising;

- lipsa fondurilor necesare pentru cercetare de piaţă şi pentru promovare;

- slaba procupare pentru cercetarea pieţei şi pentru realizarea de studii de piaţă, în

situaţia în care exista posibilităţi financiare;

- slaba preocupare pentru promovarea colecţiilor proprii;

- nu există un compartiment de marketing în structura organizatorică a firmelor ;

- nu există un compartiment de relaţii publice;

- firmele nu-şi pot permite să meargă la târguri interne şi internaţionale, iar cele care-şi

permit le-au scăzut interesul pentru astfel de manifestări promoţionale;

- foarte puţine firme au cataloage de produse, iar cele care au, acestea nu sunt actualizate ;

Oportunităţi ale activităţii de vânzare şi promovare:

- atragerea de investiţii străine importante;

- apropierea geografică de principala piaţă de desfacere - Uniunea Europeană;

- existenţa a trei mari pieţe potenţiale de desfacere externă: UE, SUA şi ţările

CSI;

- dezvoltarea francizei de comerţ în România;

- apariţia în România a sistemului modern de retail, a marilor reţele internaţionale de

magazine;

- existenţa unor programe naţionale (chiar cu participare străină), de sprijinire a

exporturilor şi a promovarii;

- dezvoltarea designului textil;

Riscurile (Ameninţările) activităţii de vânzare şi promovare:

- prezentarea unui risc pentru firmele care produc în sistem lohn, care nu au o eficienţă

economică corespunzatoare şi care nu se pot adapta rapid la noile condiţii;

- concurenţa mare atât pe piaţa internă;

- cercetarea pentru realizarea de textile inteligente este abia la început;

40

- importurile de îmbrăcăminte, mai ales din China şi de îmbrăcăminte second hand, de

calitate mai slabă;

- scăderea continuă a nivelului de trai cu implicaţii asupra scăderii consumurilor medii

aparente pe locuitor pentru produse specifice domeniului;

- politica promoţională deseori agresivă a firmelor concurente străine.

41

CONCLUZII

Etapa în care trăim se caracterizează printr-un ritm alert al schimbărilor, al mutaţiilor de tot

felul şi nu există, deocamdată, nici un indiciu că el va încetini. Prefacerile care au loc afectează

toate sectoarele de activitate, de stat şi particulare, modifică gusturile şi cerinţele consumatorilor,

accelerează introducerea noilor tehnologii în producţie şi scurtează intervalul dintre apariţia unor

descoperiri ştiinţifice şi aplicarea lor în practică.

Un obiectiv principal al societăţii este o funcţionare eficientă a acesteia în condiţiile

economiei de piaţă, obiectiv care contribuie la definirea şi realizarea scopului fundamental al

activităţii ei. Aceasta înseamnă că, în funcţie de profil, unitatea să-şi dimensioneze şi să-şi aşeze,

în continuare, activitatea proprie pe criterii economice care au în vedere gospodăria cu maximă

eficienţă a tuturor resurselor de care dispune sau şi le procură (financiare, tehnice, materiale şi

umane), acţiune prin care-şi asigură eficientizarea rezultatelor producţiei specifice, sporirea

competitivităţii pe piaţa internă.

Elementul determinant al unei asemenea acţiuni îl reprezintă fenomenul concurenţial

specific economiei de piaţă, care stimulează şi impulsionează unitatea să aplice toate măsurile şi

deciziile care contribuie la realizarea produselor, executarea lucrărilor şi prestaţiilor la costuri cât

mai mici. Astfel se asigură valorificarea rezultatelor obţinute din activitatea ei la preţuri mai

reduse, care, în raport cu cele ale altor ofertanţi, sunt mai avantajoase pentru solicitant şi permit,

în acelaşi timp, obţinerea unei marje de pofit stimulatoare pentru continuarea funcţionalităţii

societăţii comerciale.

Stabilitatea în timp a funcţionării rentabile se asigură manifestând constant preocupări

pentru eficientizarea activităţii, în condiţiile în care oferta este mare şi presează agenul economic

prin tendinţa de scădere a preţurilor de vânzare a produselor sau de execuţie a diferitelor livrări

sau prestaţii de servicii.

Se preconizează o îmbunătăţire a rezultatelor financiare ale unităţii, asigurându-se sursa

investiţională certă pentru dezvoltarea şi extinderea activităţii, pentru stimularea suplimentară a

salariaţilor – element motivaţional eficient în captarea interesului acestora pentru a lucra mai

42

bine, mai conştient şi mai responsabil, cu un dezvoltat simţ economic în folosirea resurselor care

le sunt puse la dispoziţie.

Activitatea societăţii este strict dependentă de menţinerea competitivităţii produselor pe

piaţa internă, sever concurată atât de importurile de inserţii pentru confecţii cât şi de preferinţele

noilor proprietari ai fabricilor de confecţii de a efectua în România exclusiv manopera în sistem

“lohn”.

Ca urmare, continuarea activităţii este condiţionată de extinderea gamei sortimentale cu

produse solicitate de piaţă şi care să utilizeze ca materie primă atât firele semipieptănate realizate

în filatura proprie cât şi fire tip bumbac aprovizionate de la producători interni.

Principalele avantaje realizate în urma lansării acestor produse noi sunt:

- se constituie într-o sursa de venituri pe termen lung;

- contribuie la reducerea dependenţei faţă de un singur produs;

- contribuie la îmbunatăţirea imaginii firmei aducându-i o aură de inovator;

- se pot constitui în soluţii de valorificare superioară a actualelor produse secundare ;

- contribuie la creşterea gradului de utilizare a producţiei existente în intervale fără

cerere;

- pot exploata din plin un sistem de distribuţie deja pus la punct.

Prin strategia adoptată firma urmăreşte atingerea unui nivel de performanţă al produselor,

astfel:

- creşterea gradului de prelucrare al produselor prin producerea de ţesături cu modele

artizanale din fire de lână şi a confecţiilor din ţesături de bumbac;

- creşterea calităţii şi diversificarea produselor în funcţie de solicitările clienţilor actuali;

- consolidarea unor relaţii de afaceri cu parteneri din ţară şi străinatate pentru extinderea

cooperărilor în producţie;

- atragerea de noi clienţi prin calitatea şi preţul produselor;

- dezvoltarea activităţii de marketing.

Toate aceste elemente fac viabilă societatea pe termen scurt şi mediu şi atractivă pentru

potenţialii clienţi sau investitori.

43

BIBLIOGRAFIE

A. CĂRŢI, MONOGRAFII, LUCRĂRI FUNDAMENTALE

Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional,

Editura All, Bucureşti, 1992

Botescu Ion, Nicodim Liliana, Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura ExPonta,

Constanţa, 2005

Bradly F., Marketing internaţional, Editura Teora, 1999

Cuiu Alexandru, Management în afacerile economice internaţionale, 1999

Deac V., Marketing internaţional, Editura Economică

Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe, Tehnici de comerţ exterior, vol. 2, Editura Sylvi,

Bucureşti, 1997

Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe, Managementul afacerilor internaţionale, Editura

Sylvi, Bucureşti, 2002

Işan Vasile, Tranzacţii comerciale înternaţionale, vol. 1, Editura Sedcom Libris, Iaşi,

2004

Marinescu Romaniţa, Totul despre importuri, Editura Cartea de Buzunar, Bucureşti, 2005

Meşniţă G., Sistem de comerţ electronic, Editura Economică, 2002

Niţă Monica, Strategii şi tehnici promoţionale pentru creşterea de produse în domeniul

confecţiilor de îmbrăcăminte, Editura ASE, Bucureşti, 2005

Papuc Mihai, Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe, Tehnici de promovare a afacerilor

internaţionale, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2003

Patriche D., Tratat de economia comerţului, Editura Eficient, Bucureşti, 1998

Popescu T., Dreptul comerţului internaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Pralea Spiridon, Politici şi tehnici de comerţ, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi,

1991

Răducanu I., Petrescu V., Merceologie industrială, Editura Eficient, Bucureşti, 2000

44

Rotariu I., Cadrul Instituţional Organizatoric, 1998

Rotariu I, Managementul tranzacţiilor internaţionale

Smedescu I., Marketing, Editura Universitară, Bucureşti, 2006.

45