Planificarea Planificarea VoiajuluiVoiajului (1) (1)

PRINCIPII PRIVIND PRINCIPII PRIVIND PLANIFICAREA VOIAJELORPLANIFICAREA VOIAJELOR

Procesul de Planificare Procesul de Planificare al Voiajuluial Voiajului

• Procesul de planificare al voiajului include 6 Paşi divizaţi pe Teme:– Pasul 1 – Primirea instrucţiunilor de voiaj

• Tema 1 – CDT primeşte instrucţiuni de voiaj.– Pasul 2 – Confirmarea destinaţiei

• Tema 2 – Confirmarea destinaţiei, stabilirea rutei,trasarea drumurilor pe hărţi şi purtarea de discuţii cu CDT.

• Tema 3 – Calcularea distanţelor. Acestea sunt solicitate de CDT pentru calculul ETA, combustibil, apă, etc.

– Pasul 3 – Evaluarea voiajului• Tema 4 – Compararea instrucţiunilor companiei, CDT şi ale

navlositorului/ operatorului.• Tema 5 – Adunarea de informaţii generale din publicaţii, notice-

uri, buletine radio şi din planuri de voiaj vechi.• Tema 6 – Adunarea şi consemnarea de informaţii referitoare la

marfă, pescaj şi informaţii privind calităţile manevriere.

– Pasul 4 – Planificarea• Tema 7 – Achiziţionarea hărţilor la scară mare pentru voiajul

planificat.• Tema 8 – Identificarea zonelor predispuse la pericole şi

marcarea lor pe hărţi.• Tema 9 – Definitivarea trasării drumurilor, eliminarea riscurilor şi

a pericolelor.• Tema 10 – Marcarea tuturor riscurilor identificate şi a oricăror

informaţii adiţionale pe hartă evitând supraîncărcarea cu informaţii.

– Pasul 5 – Executarea• Tema 11 – Identificarea riscurilor şi parcurgerea analizării

fiecărui risc în parte.• Tema 12 – Alocarea resurselor pentru managementul echipei de

pe comandă.– Pasul 6 – Monitorizarea

• Tema 13 – Monitorizarea continuă a progresului rutei planificate.

• Ofiţerul cu navigaţia (Navigation Officer = N.O.) începe cu aceste puncte esenţiale:

• 1) Primirea instrucţiunilor de voiaj;• 2) Confirmarea destinaţiei.

TEMA 1: • Comandantul primeşte instrucţiuni de voiaj de

la armator / navlositor / operator • le predă N.O.

Pasul 1Primirea instrucţiunilor de voiaj

Pasul 2Confirmarea destinaţiei

TEMA 2: • Confirmarea destinaţiei. • Stabilirea rutei. • Trasarea drumurilor pe hărţi de scară

mică şi purtarea de discuţii cu comandantul.

– N.O. trebuie să confirme portul de destinaţie (după latitudine şi longitudine) şi începe întocmirea „passage plan”-ului.

TEMA 3: • Calcularea distanţelor. Acestea sunt solicitate

de comandant pentru calculul ETA, combustibil, apă, etc.– Distanţele sunt stabilite între portul de plecare şi portul

de destinaţie. Voiajul trebuie să fie împărţit în următoarele etape:1. De la dana din portul de plecare până la poziţia de debarcare a

pilotului,2. staţia pilot din portul de plecare până la staţia pilot din portul de

destinaţie,3. staţia pilot din portul de destinaţie până la dană în portul de

destinaţie.– Similar se iau şi distanţele.

• a) cantităţile de combustibil (păcură, motorină şi lubrifianţi) pot fi uşor calculate,

• b) ETA poate fi astfel calculată pentru o bună planificare a piloţilor şi a manevrei de acostare în portul de destinaţie.

– N.O. poate folosi table de distanţe sau soft-uri pentru calculul distanţelor.

– N.O. trebuie să stabilească dacă aceste distanţe sunt distanţe loxodromice sau ortodromice.

– Pentru stabilirea rutei şi calcularea acestor distanţe N.O. trebuie să consulte publicaţii precum „Sailing Directions” şi „Ocean Passages of the World”.

– drumurile trebuie trasat pe hărţi gnomonice (pentru navigaţie ordodromică), hărţi oceanice sau, pe hărţi de scară mică.

– N.O. trebuie să identifice latitudinea maximă pe care o va atinge nava şi, o comparaţie cu informaţiile despre rută şi despre liniile de încărcare, va elimina riscurile ce pot fi întâlnite la fiecare alegere a drumului.

– Cea mai scurtă rută nu este întotdeauna şi cea mai rapidă.

– Alegerea depinde de:• distanţele pe diferite rute,• disponibilitatea şi cantitatea de combustibil necesară,• recomandări din „Ocean Passages of the World”,• apropierea de riscuri de navigaţie de genul gheaţă, activităţi din

larg, activităţi ostile,• condiţii meteorologice predominante,• curenţi favorabili sau contrari,• tipul de marfă transportat: • sfaturi şi recomandări ale serviciilor specializate în rutele de

navigaţie,• instrucţiuni ale navlositorilor,• preferinţe ale companiei,• timpul disponibil,• precizia în determinarea poziţiei,• existenţa riscului de avariere,• munca de întreţinere planificată a fi executată pe durata voiajului,• totalitatea traficului probabil care poate fi întâlnit,• pescajul la diferite etape ale voiajului.

Pasul 3 Evaluarea (Appraisal) Voiajului

• Evaluarea acoperă pregătirea, analiza, aprecierea şi revizuirea tuturor informaţiilor deţinute despre voiajul intenţionat.

• Pe durata „evaluării” N.O. foloseşte informaţii din orice sursă posibilă pentru planificarea „pasage-plan”-ului.

• Dacă o informaţie vitală este omisă în această etapă, pot apărea probleme în etapele următoare ale planului de voiaj.

• Din acest motiv o listă de verificare trebuie folosită pentru evitarea omiterii informaţiilor esenţiale.

TEMA 4) • Comparaţi instrucţiunile Companiei, CDT şi ale

Navlositorului.

• Odată ce temele 1 - 3 au fost completate, N.O. poate începe „evaluarea passage plan-ului”.

• Înainte de stabilirea şi trasarea drumurilor N.O. adună la un loc instrucţiunile Companiei, Comandantului şi Navlositorului.

• In acest fel, limitele de siguranţă şi parcurgerea zonelor dificile pot fi selectate a.î. să întrunească parametri acestor instrucţiuni.

TEMA 5) • Colectarea informaţiilor generale din publicaţii,

notice-uri, buletine radio, colegi şi „pasage-plan-uri” vechi.

TEMA 6) • Adunarea şi scrierea de informaţii referitoarere

la marfă, pescajul navei şi informaţii privind manevrabilitatea navei. – N.O. adună toate informaţiile valabile de la ceilalţi ofiţeri

şi planuri anterioare şi foloseşte check-list-uri ca ghiduri pentru a nota şi a face referinţe spre asemănare.

– Informaţia poate relata despre pilotaj, acostare, remorchere, vreme, drumurile actuale ţinute de navă, viteză, riscuri de navigaţie întâlnite în voiaje anterioare.

– N.O. trebuie să ia în considerare condiţiile de încărcare şi caracteristicile manevriere ale navei.

– Odată ce CDT şi N.O. au consultat publicaţiile listate în check-list ei evaluează variantele disponibile.

– Drumurile trebuie trasate mai intâi pe hărţi de scară mică pentru a permite CDT şi OOW să-şi formeze o imagine de ansamblu, să identifice şi să analizeze :

• zonele ce previzionează pericole, densitate mare a traficului,• vizibilitate mică, vreme nefavorabilă,• curenţi contrari şi maree contrară,• punctele de ambarcare / debarcare pilot,• ancoraje şi posibile ancoraje (refugii), orice alt potenţial risc

pentru navigaţie.

Pasul 4Planificarea

• Când Evaluarea e completă N.O. începe stagiul planificării.

• Informaţiile culese pe timpul Evaluării sunt transferate în documentele planului de voiaj.

• Pe lângă hărţile de navigaţie, principalele documente sunt: check-list-uri, fişe de pasage-plan, fişe de referinţă.

TEMA 7 • Achiziţionarea hărţilor la scară mare pentru

voiajul planificat.– Hărţile de navigaţie sunt cele mai importante părţi ale

„pasage-plan-ului”. – Buna practică marinărească spune că trebuiesc folosite

hărţi de scară mare. Folosiţi ultima ediţie a Catalogu- lui BA pentru a găsi harta generală valabilă pentru tot voiajul (soft BA pt generare hărţi necesare voiaj).

– Utilizaţi hărţile şi publicaţii necesare voiajului planificat pentru a atinge cel mai înalt nivel de acurateţe.

– Pe lângă trasarea drumurilor pe hărţi N.O. trebuie să ia în considerare fiecare detaliu minor când completează celelalte teme, de exemplu:

• reguli locale şi internaţionale,• instrucţiunile comandantului,• cerinţele Companiei,

TEMA 8 • Identificarea zonelor predispuse la pericole şi

marcarea lor pe hărţi.– Informaţiile adăgate (înscrise) pe hartă trebuie să fie cât

mai concise pt a nu supraîncărca harta. – Adăugaţi detaliile suplimentare în notiţele adiţionale

hărţilor (aflate la îndemâna OOW).– În ape aglomerate, navigatorul poate să nu aibe timp să

citească notiţele şi este mult mai sigur ca informaţiile relevante să fie înscrise pe hartă.

Sugestie: pentru evitarea supraîncărcării cu informaţii, scrieţi informaţia departe de linia drumului intenţionat şi folosiţi săgeţi pentru a indica secţiunea relevantă de pe rută.

– Când N.O. are hărţile şi publicaţiile cerute la bord, el poate începe trasarea drumurilor.

– N.O. trebuie:• să furnizeze elemente de referinţă, o listă cu toate simbolurile şi

prescurtările utilizate;• să adopte un sistem de avertizare în avans pe hărţi şi pe fişele

planului de voiaj:– pe harta de lucru să marcheze numărul următoarei hărţi;– să indice riscurile (zonele cu trafic mare, cu trafic de nave de

pescuit, zonele unde este trafic ce intersectează drumul navei, zonele cu ape mici).

• Marcarea drumurilor se va face pe hărţile cu scara cea mai mare.

• Ţineţi departe de zonele predispuse la pericole şi ţineţi cont de limitele de siguranţă alese de regulile locale sau ale companiei şi de instrucţiunile CDT.

• Când se stabilesc limitele de siguranţă, N.O. trebuie să ia în considerare posibilitatea apariţiei unor probleme de natură tehnică.

TEMA 9 • Definitivarea drumurilor. • Eliminarea riscurilor şi pericolelor.

– Drumurile sunt transferate pe hărţile necesare voiajului, în primul rând pe hărţi de scara mică, apoi sunt marcate pe hărţi la scara mare.

– Loxodromele sunt trecute direct pe hărţile Mercator. – Pentru ortodrome se pot folosi hărţile gnomonice cu WP-

urile selectate de-a lungul drumului ce împarte ortodroma în sectoare mai mici de loxodromă.

– Poziţiile WP-urilor de pe harta gnomonică sunt transferate pe hărţi Mercator.

– Acolo unde urmează o schimbare de drum trebuie marcată poziţia de începere a manevrei de schimbare de drum (W/O) printr-un Ra şi o distanţă la un reper fix identificabil cu radarul sau vizual de la ţărm.

– Acolo unde poziţia poate fi determinata cu LOP costiere, folosim GPS-ul ca un ajutor secundar.

– Poziţia este luată cu ajutorul radarului sau, dacă reperul este vizibil, cu alidada.

– Unde este posibil, folosim PI pentru schimbarea de drum.

– La trecerea de pe o hartă pe alta, este bine să verificăm poziţia navei cu repere fixe deoarece pot fi diferenţe între datum-urile hărţilor.

– Trebuie stabilit punctul limită de întoarcere (point of not return), în special la trecerile înguste, pe durata nopţii sau a intrării pe râuri ce prezintă o înalţime critică a mareei.

– Punctul limită de întoarcere este zona de unde nava nu mai poate da înapoi, trebuind să procedeze către următorul punct de unde poate să ancoreze sau să acosteze în siguranţă.

TEMA 10• Marcarea tuturor riscurilor identificate şi

oricărei informaţii adiţionale pe hartă– Modul în care trebuie executate înscrisurile pe hărţi:

• Valorile drumurilor adevărate notate în format de 3 cifre, • distanţele până la următorul WP şi uneori distanţa rămasă până

la destinaţie;• limitele de siguranţă aşa cum sunt solicitate de CDT sau

companie;• punctele de începere (W/O) şi terminare a manevrelor• punctele de raportare. Dacă exista vreo staţie care trebuie

chemată, trebuie menţionat ID-ul staţiei, canalele VHF şi poziţia de unde trebuie chemată.

• poziţii de ambarcare/debarcare pilot;• punctele de unde se începe reducerea vitezei;• punctele limită de întoarcere;

• indicaţii pe drumul navei, acolo unde trebuiesc date indicaţii/ordine pentru timonieri sau alte persoane din echipa de cart;

• liniile de paralele indicatoare şi distanţele;• tendinţa şi rata curentului;• zonele periculoase şi cele interzise;• repere vizibile cu ochiul liber sau cu radarul;• numărul hărţii următoare şi o indicaţie a poziţiei de unde intrăm

în ea;• repere de aliniament (tranzit) pentru o rapidă verificare a erorii

compasului şi pentru edificarea asupra unor riscuri specifice, în special la apropierea de treceri înguste;

• numărul fiecărui WP. Referiri despre numărul lor se fac şi în fişa „passage-plan”-ului, GPS şi ECDIS.

• marcarea pe hartă a poziţiei unde anumite instrumente de navigaţie trebuiesc pornite;

• avize de navigaţie, corecţii preliminare şi temporare din notice-uri pentru navigatori;

• informaţii meteo specifice disponibile (furtuni de nisip, vizibilitate mică, etc.);

• frecvenţe radio sau canale, identificatori de staţii şi tipuri de mesaje;

• zone unde se aplică anumite măsuri de protecţie a mediului• notarea datum-ului hărţii(WGS84). Dacă o hartă are alt datum,

ofiţerul trebuie informat.• adâncimile minime admise;• referiri la un plan alternativ pentru menţinerea siguranţei vieţii,

protecţiei mediului, navei şi a mărfii.• Dacă în paralel cu harta de navigaţie tipărită utilizăm un

echipament ECDIS pentru planul de voiaj, rutele şi riscurile pot fi marcate pe display.

• Dacă utilizăm numai ECDIS pentru planificarea voiajului, atunci toate elementele definitorii şi de siguranţă pentru voiaj, trebuie marcate pe ahrta electronică

• Dacă există un ECDIS care nu este omologat acesta nu va fi folosit pentru planificarea voiajului.