16
1 PROGRAM DE ACTIVITATE AL ADMINISTRAŢIEI REZERVAŢIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII PENTRU ANUL 2011 1. ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI NATURAL 1.1 Protecţia biodiversităţii Activitatea de monitorizare a biodiversităţii şi de administrare a ariilor cu reg im de protecţie integrală sunt organizate în conformitate cu obiectivele urmărite în cadrul Planului de Management al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Urmărirea evoluţiei parametrilor ce caracterizează starea habitatelor naturale din RBDD, a stării populaţiilor speciilor de interes conservativ şi evaluarea tendinţelor de evoluţie; Efectuarea de expediţii cu nava de monitorizare „Roua” pentru urmărirea evoluţiei zonelor strict protejate; Elaborarea propunerilor privind măsurile adecvate de protecţie a habitatelor şi speciilor de interes conservativ, aflate în pericol; Implementarea măsurilor adecvate de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice r ezultate din declararea RBDD ca parte integrantă în reţeaua ecologică europeană de arii protejate „Natura 2000” în România (lista SPA şi SCI). Urmărirea evoluţiei ariilor cu regim de protecţie integrală, analizarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice privind evoluţia acestora, a rezultatelor activităţii de monitoring şi inspecţie şi propuneri de măsuri pentru gestionarea durabilă a acestora; Monitorizarea şi urmărirea evoluţiei populaţiei de Pelecanus crispus conform obiectivelor stabilite în n cadrul proiectului Life 05 Nat/Ro/000169 „Salvaţi Pelecanus crispus în Delta Dunării”. Participarea la schimburi de experienţă, pregătiri şi diverse întâlniri având ca temă protecţia habitatelor naturale şi biodiversităţii, asigurând diseminarea informaţiilor; Participarea alături de organele locale, la acţiunile de instruire a cetăţeni lor cu privire la prevederile legale privind conservarea şi refacerea ecosistemului deltaic şi la acţiunile de conştientizare şi educaţie ecologică. Acţiuni pentru refacerea populaţiilor de şalău şi sturioni ( specii în declin sau periclitate) prin acţiuni de lansare de cuiburi icre embrionate pentru specia „şalău” şi de puiet de 10-15 cm de sturioni, conform planurilor anuale de populare. Elaborarea de note, rapoarte, informări privind situaţia biodiversităţii în RBDD.

PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

  • Upload
    others

  • View
    6

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

1

PROGRAM DE ACTIVITATE

AL ADMINISTRAŢIEI REZERVAŢIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII PENTRU ANUL 2011

1. ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI NATURAL

1.1 Protecţia biodiversităţii Activitatea de monitorizare a biodiversităţii şi de administrare a ariilor cu regim de protecţie integrală sunt organizate în conformitate cu obiectivele urmărite în cadrul Planului de Management al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Urmărirea evoluţiei parametrilor ce caracterizează starea habitatelor naturale din

RBDD, a stării populaţiilor speciilor de interes conservativ şi evaluarea tendinţelor de evoluţie;

Efectuarea de expediţii cu nava de monitorizare „Roua” pentru urmărirea evoluţiei zonelor strict protejate;

Elaborarea propunerilor privind măsurile adecvate de protecţie a habitatelor şi speciilor de interes conservativ, aflate în pericol;

Implementarea măsurilor adecvate de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice rezultate din declararea RBDD ca parte integrantă în reţeaua ecologică europeană de arii protejate „Natura 2000” în România (lista SPA şi SCI).

Urmărirea evoluţiei ariilor cu regim de protecţie integrală, analizarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice privind evoluţia acestora, a rezultatelor activităţii de monitoring şi inspecţie şi propuneri de măsuri pentru gestionarea durabilă a acestora;

Monitorizarea şi urmărirea evoluţiei populaţiei de Pelecanus crispus conform obiectivelor stabilite în n cadrul proiectului Life 05 Nat/Ro/000169 „Salvaţi Pelecanus crispus în Delta Dunării”.

Participarea la schimburi de experienţă, pregătiri şi diverse întâlniri având ca temă protecţia habitatelor naturale şi biodiversităţii, asigurând diseminarea informaţiilor;

Participarea alături de organele locale, la acţiunile de instruire a cetăţenilor cu privire la prevederile legale privind conservarea şi refacerea ecosistemului deltaic şi la acţiunile de conştientizare şi educaţie ecologică.

Acţiuni pentru refacerea populaţiilor de şalău şi sturioni (specii în declin sau periclitate) prin acţiuni de lansare de cuiburi icre embrionate pentru specia „şalău” şi de puiet de 10-15 cm de sturioni, conform planurilor anuale de populare.

Elaborarea de note, rapoarte, informări privind situaţia biodiversităţii în RBDD.

Page 2: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

2

1.2 Implementarea programelor de cercetare ştiinţifică Elaborarea cerinţelor de cercetare pentru anul în curs şi asigurarea condiţiilor de

realizare. Analiza şi avizarea activităţii de cercetare al cărei beneficiar este ARBDD. Elaborarea şi implementarea programului de valorificare a rezultatelor proiectelor de

cercetare realizate în perimetrul RBDD. Actualizarea permanentă a bazei de date privind derularea proiectelor de cercetare

ştiinţifică în RBDD.

1.3 Utilizarea durabilă a resurselor naturale regenerabile Urmărirea modului de implementare a prevederilor legale privind valorificarea

resurselor naturale regenerabile de pe teritoriul RBDD. Întocmirea raportului anual asupra stării resurselor naturale regenerabile, conservarea

şi exploatarea acestora. Elaborarea propunerilor privind îmbunătăţirea metodologiei şi a sistemului de

evidenţă a administrării patrimoniului şi resurselor naturale. Urmărirea acţiunilor de implementare a programelor de refacere a populaţiilor

speciilor cu valoare economică şi ecologică aflate în pericol (sturioni, ciprinide, şalău, etc.).

Înregistrarea în baza de date a informaţiilor preluate de la agenţii ecologi referitoare la camparea în zonele aprobate pe teritoriul RBDD şi a celor referitoare la cazarea la persoane fizice autorizate şi neautorizate;

Înregistrarea în baza de date a raportărilor agenţilor economici autorizaţi să desfăşoare activitate de turism pe teritoriul RBDD, date referitoare la numărul de turişti români şi străini şi numărul zilelor de sejur.

Actualizarea bazei de date cu agenţii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de turism pe teritoriul RBDD, date referitoare la capacitatea de cazare din RBDD (pensiuni, hoteluri, pontoane dormitor).

Urmărirea contractelor de concesiune pentru valorificarea resursei stuficole; Urmărirea valorificării durabile a resurselor pescăreşti prin pescuit comercial, sportiv

şi familial, în contextul preluării gestionării acestor resurse de ARBDD. 1.4 Cadastrul funciar Actualizarea evoluţiei statutului juridic şi a modului de utilizare a fondului funciar în

RBDD. Elaborarea propunerilor privind protecţia terenurilor din domeniul public de interes

naţional, precum şi pentru recuperarea unor terenuri din domeniul privat care pot servi intereselor de protecţie.

Pregătirea documentaţiei pentru proiectul privind delimitarea habitatelor din RBDD. (finalizarea cererii de finanţare, revizuire, încheierea contractului cu AM-POS mediu)

1.5 Expertizarea calităţii mediului

a) Tipuri de analize - factori de mediu

Tipuri Analize

Expertize ape suprafaţă şi ape uzate

Total Parametrii

fizico - chimici

Poluanţi toxici

Substanţe periculoase şi prioritar periculoase

Ape uzate

Programat 2010

200 150 200 80 630

Page 3: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

3

b) Program: trimestrial / anual

Trimestrul I II III IV Total an

Program 2010 120 180 180 150 630

c) Tipuri de lucrări

Urmărirea calităţii apelor de suprafaţă, de infiltraţie şi a apelor uzate prin determinări fizico-chimice în puncte de interes pentru RBDD, altele decât cele cuprinse în programele instituţiilor ce realizează activităţi de monitoring pe teritoriul RBDD.

Efectuarea de analize multiparametrice, fizico-chimice (regimul oxigenului si indicatori generali de salinitate), ale apelor de suprafaţă şi ale apelor uzate evacuate pe teritoriul RBDD.

Evaluarea nivelului de poluare a ecosistemelor acvatice din RBDD cu: - substanţe toxice de tipul mercurului, cuprului, zincului şi a altor metale grele; - substanţe periculoase relevante şi prioritar periculoase de tipul pesticidelor organoclorurate şi al produselor petroliere.

Eliberarea de buletine de analiză, necesare Serviciului de Inspecţie şi Pază Ecologică, Comisariatului de Mediu, în vederea fundamentării concluziilor controalelor efectuate de comisarii şi personalul de control al ARBDD, la unităţile cu potenţial de poluare a apei. Încheierea unor procese verbale de constatare, bazate pe date concrete şi punerea la dispoziţie de date certe în cazurile de aplicare a contravenţiilor.

Punerea la dispoziţia Serviciului Reglementare-Autorizare-Dezvoltare a datelor necesare pentru stabilirea valorilor limită ale concentraţiilor de poluanţi, permise a fi evacuate în receptor, respectiv fluviul Dunărea şi lacurile de pe teritoriul RBDD.

Efectuarea de expediţii cu nava de monitorizare „Roua” (16/an, din care 4 expediţii comune Romania - Ucraina şi 12 expediţii lunare ce vor fi efectuate de ARBDD).

2. MONITORING ŞI BAZE DE DATE

2.1. Implementarea sistemului informatic integrat Urmărirea implementării proiectului „Sistem informatic integrat pentru îmbunătăţirea

managementului RBDD”.

2.2 Implementarea programului de monitoring integrat Urmărirea populaţiilor de peşti migratori prin Staţia de monitorizare a speciilor de peşti

migratori de la Isaccea. Monitorizarea factorilor de mediu. Monitorizarea pe baza Fişelor de observaţie a zonelor cu regim de protecţie integrată) a

următoarele componente:

- starea diversităţii biologice;

- monitorizarea speciilor periclitate în baza programelor speciale de monitorizare.

Monitorizarea speciilor de floră şi faună de interes comunitar din cadrul Reţelei „Natura 2000”.

2.3 Implementarea sistemului integrat de management calitate – mediu, conform standardelor ISO 9001 şi ISO 14001. 2.4 Elaborarea Raportului privind starea mediului în RBDD.

Page 4: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

4

3. REGLEMENTARE, AUTORIZARE 3.1 Reglementare, autorizare Organizarea procedurilor legale privind emiterea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor

de mediu; Reglementarea activităţilor de pescuit comercial, sportiv, şi familial având în vedere

aplicarea Legii 317/2009 privind pescuitul şi acvacultura. Elaborarea de propuneri de acte normative privind activitatea de reglementare. Verificări în teren în vederea întocmirii listelor de control, proceselor verbale de

verificare a amplasamentelor, proceselor verbale privind condiţiile de funcţionare din punct de vedere al protecţiei mediului;

Elaborarea şi eliberarea actelor de reglementare şi de autorizare a activităţilor din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (acorduri, autorizaţii, avize de mediu, etc.);

Elaborarea şi emiterea actelor de autorizare a activităţilor din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în calitate de administrator al ariei naturale protejate (avize, permise, etc);

Avizarea planurilor şi programelor conform competenţelor acordate, inclusiv a planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism asigurând integritatea dimensiunii de mediu şi a cerinţelor ecologice în prevederile şi orientările acestora;

Elaborarea proiectelor de acte de reglementare privind activităţile desfăşurate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, inclusiv cele privind valorificarea resurselor naturale, precum şi a procedurilor de elaborare a acestora;

Consultaţii tehnice acordate persoanelor fizice sau juridice privind aplicarea reglementărilor în domeniul protecţiei mediului la prezentarea solicitărilor de acte de reglementare;

Analizarea studiilor de impact pentru amplasarea obiectivelor noi sau dezvoltarea celor existente şi formularea propunerilor de completare, respingere sau aprobare a acestora;

Participarea la lucrările comisiilor de lucru, dezbaterilor publice în baza deciziilor conducerii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;

Relaţii cu publicul privind derularea procedurilor de reglementare. Participarea la grupurile de lucru privind definitivarea PUG-urilor, PUZ-urilor,

PATZ-ului Delta Dunării, PATZ-ului zonei costiere. Tabel 3.1 Documentele de reglementare şi activităţile conexe din 2011 (propuneri activităţi de reglementare)

Nr. crt.

Activitatea Documente emise

I. REGLEMENTĂRI

I.1 Autorizaţii de mediu 30

I.2 Programe de conformare 6

I.3 Referate de evaluare-procese verbale de verificare a amplas. 150

I.4 Liste de control 200

I.5 Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului 10

I.6 Decizii CAT/CIA/CSC 300

I.6 Acorduri conform HG 445/2009 şi Ordinului 135/2010 4

I.7 Notificări PUD/PUZ 15-10

I.8 Avize PUD/ PUZ 5

Page 5: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

5

I.9 Avize la limita R.B.D.D. 100

I.10 Autorizaţii de mediu conf. O.MMDD 410/2008 1500

1.11 Elaborare de îndrumare/corespondenţă 222

1.12 Reactualizări autorizaţii de mediu 16

I.13 Consultaţii tehnice 700

I.14 Respingere documentaţii /

I.15 Elaborare de puncte de vedere şi rapoarte tehnice privind emiterea de acte de reglementare din competenţa MM

5

I.16. Elaborarea de propuneri pentru acte normative 3

I.17. Participări dezbateri publice 20

I.18. Participarea la grupuri de lucru 20

I.19 Avize NATURA 2000 10

II. UTILIZAREA DURABILĂ A RESURSELOR NATURALE

II.1. Permise pentru valorificarea resurselor naturale

II.1.1.

Permise pentru recoltarea ciupercilor şi a altor produse vegetale

20

II.1.2 Permise pentru recoltarea plantelor medicinale 20

II.1.3 Permise de recoltare pentru nevoi gospodăreşti 20

II.1.4. Permise pentru practicarea apiculturii 15

II.1.5. Vizare permise de pescuit în scop familial 1500

II.2. Permise de practicare a altor activităţi pe teritoriul R.B.D.D.

II.2.1 Permise pentru practicarea agriculturii pe terenuri ieşite temporar de sub ape

50

II.2.2 Permise pentru practicarea păşunatului 40

II.2.3 Permise de acces nave şi ambarcaţiuni 1700

II.2.4 Permise de acces pentru mijloace auto 150

II.2.5 Permise de acces pentru Cercetare ştiinţifică 30

II.2.6 Permise pentru alte activităţi 200

3.2 Verificarea conformităţii Verificări privind conformarea la prevederile legislaţiei de mediu şi a celorlalte norme

legale în vigoare privind calitatea factorilor de mediu; Verificări privind conformarea la condiţiile din actele de reglementare şi autorizare şi

urmărirea realizării măsurilor stabilite prin programele de conformare; Actualizarea bazei de date privind investiţiile din programele de conformare şi alte

lucrări de investiţii realizate de agenţii economici în perimetrul RBDD.

3.3 Implementarea politicilor de mediu Elaborarea propunerilor de acte normative pentru asigurarea implementării

obligaţiilor rezultate din legislaţia specifică transpusă şi din legislaţia specifică de implementare a acquis-ului comunitar de mediu;

Participarea la elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor şi strategiilor locale pentru mediu şi dezvoltare durabilă în conformitate cu strategiilor naţionale şi europene care vizează mediul şi dezvoltarea durabilă;

Participarea la acţiunile de colaborare cu autorităţile locale, comunitatea ştiinţifică, patronatul şi societatea civilă, privind aplicarea legislaţiei, a politicilor şi strategiilor pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă;

Participarea la elaborarea actelor normative pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentul Rezervaţiei;

Reactualizarea Regulamentului Rezervaţiei; Reactualizarea Regulamentului de urbanism; Elaborarea de acte normative privind pescuitul comercial, sportiv, familial;

Page 6: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

6

Implementarea directivelor europene în perimetrul Rezervaţiei; Organizarea auditului intern pentru managementul integrat privind calitatea şi mediu; Participarea la grupurile de lucru privind elaborarae Planului naţional privind

protecţia mediului. 3.4 Gestionarea deşeurilor: Verificarea agenţilor economici privind respectarea legislaţiei în domeniul gestionării

deşeurilor şi a registrelor pentru evidenţa deşeurilor conform HG 856/2002. Monitorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi generatoare de deşeuri în

conformitate cu HG 856/2002 ; Verificarea şi implementarea legislaţiei în vigoare privind gestiunea deşeurilor de către

reprezentanţii consiliilor locale şi agenţilor economici din perimetrul RBDD; Participări la elaborarea strategiilor privind gestionarea deşeurilor; Actualizare baza de date privind gestiunea deseurilor generate de catre agentii

economici din perimetrul RBDD Completarea si actualizarea bazei de date privind navele si utilajele propuse pentru

casare şi dezmembrare. Elaborarea de lucrări de sinteză, rapoarte, note informative privind starea calităţii

mediului pentru componenta deşeuri.

4. DEZVOLTARE, IMPLEMENTAREA PROIECTELOR 4.1 Achiziţii publice Organizarea procedurilor de achiziţii publice pentru toate obiectivele prevăzute în

planul anual de achiziţii publice. Achiziţiile publice se vor organiza atât pentru obiectivele finanţate cu fonduri de la bugetul de stat cât şi pentru achiziţiile cu fonduri europene;

Implementarea contractelor încheiate cu furnizori, prestatori de servicii şi antreprenori;

Managementul contractelor încheiate de ARBDD Tulcea în calitate de beneficiar. 4.2 Implementarea proiectelor cu finanţare internă 4.2.1 Proiecte pentru îmbunătăţirea circulaţiei apelor în complexele acvatice naturale şi de reconstrucţie ecologică în amenajările piscicole şi agricole, împăduriri prevăzute pentru 2011: Finalizarea şi organizarea recepţiei la terminarea lucrărilor:

1. Lucrări hidrotehnice pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei în complexul Somova-Parcheş;

2. Lucrări de decolmatare a principalelor canale şi gârle pescăreşti din Delta Dunării etapa a II a

Începerea lucrărilor în funcţie de fondurile alocate: 1. Lucrări pentru îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în zona Sinoie-Istria-Nuntaşi; 2. Lucrări de întreţinere a canalelor, gârlelor şi lacurilor din RBDD în vederea prevenirii colmatării acestora pentru menţinerea unui regim optim, conform modelului hidrologic-etapa II: decolmatare gârla Şontea-Veche şi canal Litcov ; 3. Reconstrucţia ecologică în amenajarea piscicolă Murighiol;

Page 7: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

7

Începerea lucrărilor în funcţie de obţinerea avizelor necesare de la deţinătorii de teren şi concesionari şi în funcţie de fondurile alocate (lucări de împădurire):

1. Împăduriri pentru consolidări de maluri; 2. Lucrări de refacere a fondului forestier natural.

4.2.2 Proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii: Finalizarea şi organizarea recepţiei la terminarea lucrărilor:

1. Centru de informare şi educaţie ecologică Sf. Gheorghe; 2. Centru de informare şi educaţie ecologică Murighiol; 3. Extindere sală de conferinţe şi spaţii de cazare la Centrul internaţional de instruire

ecologică Uzlina; 4. Modernizarea şi diversificarea cantonului Gura Portiţei; 5. Reabilitare şi extindere Centru de informare Sulina; 6. Centru de informare şi educaţie ecologică Chilia Veche;

Începerea în funcţie de fondurile alocate:

1. Centru de informare şi educaţie ecologică Istria; 2. Centru de informare şi educaţie ecologică Caraorman; 3. Centru de informare C.A. Rosetti; 4. Extindere sediu ARBDD şi conversia centralei termice de la alimentare cu

motorină la gaze; 5. Reabilitare şi modernizare centrul de informare ecologică Crişan; 6. Amenajare trasee de acces şi observatoare ornitologice în zonele Sf. Gheorghe

(Sacalin), Sărături Murighiol, Uzlina, Purcelu; 4.3. Pregătirea şi implementare proiectelor cu finanţare externă Activităţile programate a se derula în cursul anului 2011 sunt activităţi pentru implementarea proiectelor pentru care s-a obţinut finanţare şi elaborarea aplicaţiilor pentru proiecte noi pentru atragerea fondurilor externe (europene, internaţionale). Implementarea proiectelor în derulare-asigurarea managementului şi suportului tehnc,

juridic, economic; Identificarea de noi surse de finanţare; Elaborarea, depunerea cererilor (aplicaţiilor) de finanţare pentru proiectele noi; Participarea la elaborarea strategiei locale în cadrul Grupului de Lucru pentru Pescuit

Durabil în Delta Dunării. Implementarea proiectelor şi scrierea cererilor de finanţare se va face cu contribuţia tuturor specialiştilor din ARBDD Tulcea, conform expertizei şi pregătirii acestora. 4.4 Proiecte în curs de derulare

Programul FP 7

1. Up-Grade Black Sea Scientific Network

Programul de finanţare Sud -Estul Europei (SEE Programme) 2. Proiect Danube River Network of Protected Areas – Development and

Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reţeaua de Arii Protejate ale Fluviului Dunărea – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii

Page 8: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

8

Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural la Fluviul Dunărea.

POS Mediu – Axa prioritară 4 1. Sistem informatic integrat – Suport pentru managementul ARBDD în

vederea îmbunătăţirii stării de conservare a ecosistemelor Alte surse de finanţare

2. Black Sea Coast Wetland Initiative (BlackSeaWet) Iniţiativa Regională Ramsar pentru zonele umede costiere ale Mării Negre 4.5 Proiecte noi a căror implementare începe în anul 2011 POS Mediu– Axa prioritară 4

3. Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii sectorului pontic din RBDD prin conştientizare, informare, vizitare (RBDD-CIV)

Obiective: Obiectivul general (Scopul): Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii sectorului pontic al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prin crearea unor condiţii optime de informare şi vizitare, care să satisfacă localnicii şi vizitatorii atât din punct de vedere educativ cât şi recreaţional şi să contribuie la minimizarea impactului negativ al acestora asupra naturii. Obiective specifice: O1. Creşterea nivelului de informare şi conştientizare a localnicilor şi vizitatorilor despre biodiversitatea sectorului pontic al RBDD. O2. Întărirea capacităţii instituţionale a ARBDD în vederea informării şi conştientizării publicului.

Perioada de implementare: 36 luni (01 ianuarie 2011- 31 decembrie 2013)

Valoare totală proiect: 18.306.694,63 Lei / 4.329.666 Euro

Rezultate anticipate:

Centru de vizitare construit şi amenajat, conform PT, DE, PUZ, documentaţie tehnică, caiet de sarcini, care va furniza vizitatorilor o experienţă legată de caracterul natural şi cultural unic al sectorului pontic al RBDD. Centrul de vizitare va avea săli de expoziţii, va utiliza materialele naturale locale, va avea consum redus de energie şi va avea un impact minim asupra mediului.

Două puncte de informare amenajate la sediul ARBDD Tulcea şi în Centrul de Informare de la Crişan, care vor furniza vizitatorilor o experienţă legată de caracterul natural şi cultural unic al sectorului pontic al RBDD;

4 trasee tematice amenjate în teren cu 13 panouri de informare, însoţite de un ghid al vizitatorului, în 10.000 de exemplare română/engleză şi hărţile aferente;

Materiale de informare referitoare la biodiversitatea sectorului pontic al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, tipărite (10.000 de exemplare din ghidul cu specii şi habitate de interes comunitar ale zonei pontice din RBDD în română şi engleză, 12 tipuri de pliante individuale pentru diferitele specii şi habitate pontice din RBDD în câte 10.000 de exemplare în română şi în engleză, 20.000 de mini albume cu specii şi habitate de interes comunitar din sectorul pontic al RBDD);

Două seminarii de informare pentru multiplicatorii de informaţii, cu participarea a aprox. 40 de persoane;

Page 9: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

9

Diseminarea rezultatelor în mass media (2 conferinţe de presă, 6 comunicate de presă);

Personal instruit în vederea informării şi conştientizării publicului, pe perioada a două seminarii, aproximativ 60 de persoane instruite;

1.000 de autocolante şi plăcuţe pentru bunuri şi 10 panouri temporare/permanente pentru asigurarea identităţii vizuale a proiectului, mobilier şi echipamente (2 desktop-uri, 2 laptop-uri, 1 imprimantă pentru inscripţionare CD/DVD, 1 multifuncţional (tel/fax, xerox, imprimantă), 4 scaune ergonomice, 4 birouri, 4 dulapuri, 1 cuier, 2 switch-uri, 2 UPS, software licenţiat Office) necesare pentru buna desfăşurare a activtăţii UIP;

Minim 6.000 de materiale de informare distribuite pe perioada derulării proiectului;

Informaţii referitoare la proiect postate pe pagina web a ARBDD;

Un studiu/raport privind evaluarea impactului activităţilor de conştientizare-informare;

12 rapoarte privind progresul implementării proiectului şi atingerea obiectivelor.

4. Delta Dunării - paradisul aproape pierdut! Campanie de informare şi

conştientizare cu privire la protejarea biodiversităţii Rezervaţiei Biosferei

Delta Dunării

Aplicantul principal: Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Partener - ARBDD

Obiectivul 1: Crearea cadrului favorabil schimbării atitudinii faţă de rezervaţia biosferei Delta

Dunării la nivelul factorilor interesaţi de la nivel local şi regional şi a populaţiei care

interacţionează cu Delta prin dezvoltarea resurselor infomaţionale cu privire la biodiversitatea din

Delta Dunării în vederea înţelegerii necesităţii conservării biodiversităţii Deltei Dunării până în

anul 2012. Acest lucru va fi reflectat prin:

Propuneri de îmbunătăţiri legislative;

Reflectarea campaniei în mijloacele media (rata audienţei filmului documentar şi numărul de reportaje scrise pe tema proiectului, numărul de accesări ale sitului);

Specii din Delta Dunării pentru care vor exista imagini filmate disponibile publicului larg;

Fotografii disponibile publicului larg;

Numărul panourilor informative şi de atenţionare;

Numărul materialelor informative scrise despre biodiversitatea din Delta Dunării. Proiecte noi în curs de pregătire sunt prevăzute în Anexa 4.

5. INSPECŢIE ŞI SUPRAVEGHERE ECOLOGICĂ

5.1 Asigurarea pazei şi a controlului pe teritoriul RBDD privind respectarea normelor de protecţie a mediului, a regimului ariilor protejate, al monumentelor naturii şi al altor valori ale patrimoniului natural. Verificări ale amplasamentelor propuse pentru realizarea unor lucrări de construcţii

(case de locuit, case de vacanţă, pensiuni, etc), la solicitarea Serviciului Reglementări, Autorizări;

Page 10: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

10

5.2 Urmărirea şi supravegherea stării ecosistemelor naturale acvatice şi terestre, a modului de refacere a ecosistemelor naturale prin lucrări de reconstrucţie ecologică, asigurarea datelor pentru programul de monitoring integrat. Supravegherea stării habitatelor din RBDD: specii de plante comunitare, specii de

amfibieni şi reptile comunitare, specii de mamifere şi păsări comunitare Natura 2000. Supravegherea zonelor de reproducere naturală a speciilor de peşti de apă dulce şi

marcarea lor pe hărţile specifice, completarea fişelor tip şi înaintarea acestora către Serviciul Administrare Patrimoniu Natural.

Participarea la aplicarea sistemului informatic de monitoring integrat pentru completarea bazei de date din cadrul Unităţii de Implementare Proiecte privind implementarea subsistemului GIS pe diferite componente: Natura 2000, Managementul obiectivelor din RBDD, Specii şi Habitate, Integrarea cu Geoportal Mediu.

Activităţi de monitoring al păsărilor din RBDD conform programului stabilit cu organizaţii partenere (Tabel 5.1).

Tabel 5.1 Activităţi pentru monitoringul păsărilor în RBDD în anul 2011 Nr. crt.

Acţiunea propusă Perioada

1 Recensământul sincron al speciilor de gâşte ianuarie, februarie

2 Recensământul sincron de iarnă al păsărilor de apă care iernează în R.B.D.D.

Ianuarie

3 Recensământul cuiburilor de vultur codalb (Haliaeetus albicilla) februarie, martie

4 Mortalităţi semnalate în perioada de iarnă la păsări Februarie

5 Semnalarea primelor specii migratoare Martie

6 Recensământul păsărilor de apă care iernează în R.B.D.D. martie, octombrie

7 Recensământul coloniilor de pelican creţ (Pelecanus crispus) şi comun (Pelecanus onocrotalus)

martie, aprilie

8 Urmărirea migaţiei de primăvară Aprilie

9 Recensământul speciilor cuibăritoare de apă dispersate aprilie, mai

10 Recensământul coloniilor mixte de: stârc cenuşiu-Ardea cinerea, stârc de noapte-Nyctycorax nyctycorax, stârc lopătar-Plataleea leucorodia, stârc galben-Ardeola ralloides, egretă mare-Egretta alba, egretă mică-Egretta garzetta, ţigănuş-Plegadis falcinellus, cormoran mare-Phalacrocorax carbo, cormoran mic-Phalacrocorax pygmeus

mai, iunie

11 Recensământul raţei roşii-Aythya nyrioca Mai

12 Recensământul coloniilor de pescăruşi, chire, chirighiţe, ciovlici, cătăligă, avosetă: pescăruş argintiu-Larus argentatus, pescăriţă râzătoare-Gelochelidon nilotica, chiră de baltă-Sterna hirundo, chiră de mare-Sterna sandvicensis, chirighiţă cu obraji albi-Clidonias hybridus, chirighiţă neagră-Clidonias niger, chirighiţă aripi albe-Clidonias leucopterus, ciovlică ruginie-Glareola pratincola, cătăligă-Himantopus himantopus, ciocîntors-Recurvirostra avosetta

mai, iunie

13 Recensământul cuiburilor de barză albă-Ciconia ciconia Iulie

14 Observaţii generale asupra speciilor clocitoare şi oaspeţi de vară August

15 Observarea migraţiei de toamnă septembrie, octombrie

16 Recensământul sincron al păsărilor de iarnă al păsărilor acvatice: Gâsca de vară-Anser anser, gârliţa mare-Anser albifrons, gârliţă mică-Anser erythropus, gâsca cu gât roşu-Branta ruficollis

noiembrie, decembrie

17 Observaţii asupra gâştei cu gât roşu-Branta ruficollis noiembrie, decembrie

Page 11: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

11

5.2 Asigurarea respectării condiţiilor de desfăşurare a activităţilor economice în perimetrul RBDD, inclusiv cele de valorificare a resurselor naturale regenerabile, de navigaţie şi transport; Supravegherea modului în care se desfăşoară activitatea de valorificare a resurselor

naturale regenerabile, peşte şi stuf, cu atenţie specială pentru respectarea prevederilor de funcţionarea a punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare pentru activitatea de pescuit;

Supravegherea şi controlul traseelor turistice, a zonelor de campare, urmărirea presiunii turistice în aceste zone, conform solicitărilor Serviciului Administrare Patrimoniu Natural şi aplicarea măsurilor ce se impun în caz de încălcare a prevederilor legale, însoţirea grupurilor de vizitatori organizate în expediţii ştiinţifice;

Supravegherea activităţilor de transport, naval şi rutier pe traseele aprobate, conform prevederilor reglemetărilor stabilite.

5.3 Acţiuni operative privind depistarea şi sancţionarea activităţilor ilegale care afectează integritatea patrimoniului natural din R.B.D.D. (vegetaţie forestieră, fond piscicol, etc.). Participarea la acţiuni comune pentru combaterea braconajului piscicol şi a altor

forme de braconaj, în colaborare cu Poliţia Deltei, Poliţia de Frontieră Tulcea şi Constanţa, Poliţia Transporturi Navale Tulcea, ANPA filiala Tulcea şi Constanţa, Comisariatul Gărzii de Mediu al RBDD.

5.4 Activităţi cu caracter special Monitorizarea şi semnalarea unor fenomene naturale deosebite: mortalităţi în

perioadele cu temperaturi şi nivele de apă, extreme, incendii accidentale sau provocate ale vegetaţiei stuficole;

Monitorizarea incendiilor de vegetaţie cu poziţionare GPS şi transmiterea datelor Direcţiei Generale Managementul Apelor din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor în vederea completării bazei de date din cadrul Centrului de Crecetări al Comisiei Europene, sistemul EFFIS (European Forest Fire Information) şi găsirii unor posibilităţi de reducere a acestora.

Desfăşurarea acţiunilor de igienizare a malurilor cursurilor de apă şi a zonelor de campare.

5.5 Eficientizarea activităţii

Organizarea unor cursuri teroretice şi practice pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, privind:

- identificarea speciilor de floră şi faună de pe teritoriul Rezervaţie, - metode şi tehnici de monitorizare; - măsuri de conservare şi protecţie adecvate; - metode şi tehnici de recoltare a probelor de ape, conform standardelor actuale; - cunoaşterea legislaţiei domeniul protecţiei mediului, conform Directivelor Uniunii Europene şi metodelor de interpretarea, respectiv a principiilor aquis-ului comunitar privind protectia mediului; - iniţiere în metodologia elaborării şi implementării proiectelor; - limbi străine.

Page 12: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

12

Realizarea unor schimburi de experienţă cu alte arii naturale protejate din ţară şi străinătate prin organizarea unor worksop-uri care pot fi susţinute la Centrul de Instruire Internaţională Uzlina;

Organizarea unei echipe mobile formată din 6 inspectori şi agenţi ecologi care să se deplaseze după un plan stabilit funcţie de necesitate şi să pună în aplicare măsurile ce se impun pe linie de protecţia mediului.

Pentru anul 2011 sunt prevăzute 2525 controale, după cum urmează:

- 425 controale în zonele cu regim de strictă protecţie;

- 380 controale în zonele tampon;

- 90 controale în zonele de reconstrucţie ecologică;

- 410 controale în zonele de pescuit comercial;

- 335 controale în zonele de pescuit sportiv;

- 110 controale în zonele de recoltare şi depozitare stuf;

- 300 controale în zonele de campare şi/sau trasee turistice;

- 200 controale pe fondurile de vânătoare;

- 140 controale în zonele cu colonii păsări;

- 110 controale privind verificarea conformităţii actelor de reglementare emise de ARBDD.

6. CONŞTIENTIZARE, INFORMARE ŞI EDUCAŢIE ECOLOGICĂ

6. 1. Informare şi conştientizare publică Implementarea proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii

sectorului pontic din RBDD prin conştientizare, informare, vizitare” Informarea şi promovarea valorilor şi importanţei RBDD prin evenimente interne şi

internaţionale o Organizarea expoziţiei din Centrul de vizită Schloss Orth Austria, în

perioada 1 mai – 15 noiembrie 2011, o Festivalul Dunării Austria- 4 septembrie 2011 o Organizarea expoziţiei internaţionale itinerante „O Şansă Dunării

Albastre”, a XII-a ediţie, o Organizarea expoziţiei „Harta sonoră a Dunării”, o Activităţi pentru sărbătorirea Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;

Realizarea de acţiuni de conştientizare publică în cadrul proiectelor sau în parteneriat cu alte organisme;

Asigurarea activităţii de relaţii cu publicul, audienţe şi petiţii; Actualizarea şi îmbunătăţirea tematicii de interpretare a centrelor de informare şi

documentare ale A.R.B.D.D., atât în centrele funcţionale cât şi în cele ce vor fi date în funcţiune în anul 2011 (Murighiol şi Sf. Gheorghe)

Editarea unor materiale de prezentare a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (Ghidul vizitatorului, Pliantul sturionului).

Publicarea semestrială a Ziarului „Univers Deltaic”; Urmărirea apariţiilor şi promovarea imaginii A.R.B.D.D. în mass-media, internă şi

internaţională (actualizarea continuă a site-ului ARBDD, emiterea de comunicate de presă, realizarea tabelului sinoptic privind apariţiile în mass-media);

Page 13: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

13

Actualizarea continuă şi îmbunătăţirea bazei de date cuprinzând toate informaţiile de interes turistic şi local, existentă în Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică Tulcea, extinderea şi asigurarea accesului la aceste informaţii şi prin celelalte centre de informare;

Colaborarea cu organizaţii nonguvernamentale şi alte instituţii care activează în domeniul protecţiei mediului înconjurător;

Asigurarea accesului liber la informaţia de mediu prin: actualizarea continuă a informaţiilor deţinute; punerea la dispoziţia publicului, din oficiu sau la cerere, a informaţiilor de mediu; mediatizarea prin pagina proprie de internet a solicitărilor de acorduri, autorizaţii şi avize de mediu şi a dezbaterilor publice;

Derularea unor proiecte de conştientizare privind gestionarea deşeurilor şi reţelei europene Natura 2000.

6.2. Educaţie pentru mediu Derularea, în centrele de informare (Tulcea, Crişan, Sulina, Murighiol, Sf. Gheorghe)

a programului tematic pentru educaţia de mediu lansat de A.R.B.D.D. şi extinderea acestui program în şcolile de pe teritoriul R.B.D.D. prin intermediul agenţilor ecologi din districte;

Organizarea activităţilor pentru celebrarea zilelor de importanţă naţională şi mondială pentru protecţia mediului înconjurător;

Realizarea unor noi materiale informative de uz didactic (postere cu amfibieni şi reptile din Delta Dunării, broşuri cu flora şi fauna din RBDD);

Continuarea colaborării cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea pentru lansarea şi implementarea programelor de educaţie de mediu în şcolile din municipiul Tulcea şi din perimetrul R.B.D.D.;

Organizarea şi derularea de programe educaţionale o „Să păstrăm Delta curată!” adresat şcolilor din perimetrul R.B.D.D., o „Mirifica lume a Deltei Dunării” adresat grădiniţelor din judeţ;

Activităţi specifice în cadrul parteneriatelor stabilite între A.R.B.D.D. şi şcolile care derulează programe educaţionale locale, naţionale sau europene

Coordonarea stagiilor de pregătire în cadrul instituţiei noastre pentru studenţi români şi străini.

7. COOPERARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

7.1 Dezvoltarea cooperării la nivel regional şi implementarea programului de monitorizare comună a Rezervaţiei Biosferei Transfrontaliere Delta Dunării România- Ucraina (Reţeaua Tranfrontalieră Armonizată de Monitorizare a Mediului în Delta Dunării). 7.2 Continuarea cooperării transfrontaliere şi consolidarea procesului de coordonare a gestionării ecologice a sistemului deltaic cu cele trei ţări implicate (Republica Moldova, România şi Ucraina), prin dezvoltarea unei aplicaţii pentru înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Trilaterale formată din Delta Dunării din România şi Ucraina şi Prutul de Jos din Republica Moldova.

Page 14: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

14

7.3 Îmbunătăţirea cooperării transnaţionale europene prin dezvoltarea şi implementarea unor proiecte transfrontaliere pentru protejarea patrimoniului natural Analiza şi reactivarea cooperării cu alte situri deltaice având Diploma Europeană

(Rezervaţia Naţională Camargue-Franţa şi Parcul Naţional Doñana- Spania); Participarea la întruniri şi seminarii internaţionale privind problematicile de mediu,

conservarea şi protecţia naturii, dezvoltarea durabilă, managementul resurselor naturale şi al zonelor umede, precum şi reuniuni ale reţelelor în care RBDD este membru (Convenţia Ramsar, UNESCO-MAB, Eurosite, Europarc, etc.)

Identificarea posibilităţilor de cooperare cu alte organisme similare din străinătate, creându-se condiţiile de participare ale unor specialişti români la manifestările ştiinţifice internaţionale. Cu această ocazie specialiştii ARBDD vor fi în permanent contact cu cele mai noi realizări din domeniu pe plan internaţional, având posibilitatea de a prezenta realizările şi preocupările ARBDD.

7.4 Elaborarea rapoartelor solicitate de organismele internaţionale cu care ARBDD sau România are relaţii de cooperare (Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, Comisia Europeană, Diploma Europeană, etc.) 8. CONTENCIOS ADMINISTRATIV, RESURSE UMANE

8.1 Contencios administrativ Reprezentarea intereselor ARBDD în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor

arbitrajului de Stat şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice;

Avizarea legalităţii proiectelor de dispoziţii şi hotărâri ce urmează a fi adoptate de Consiliul Ştiinţific, Colegiul Executiv sau conducerea operativă a ARBDD.

Asigurarea asistenţei juridice necesare în elaborarea şi semnarea unor protocoale, acorduri, contracte sau altor documente oficiale ce se încheie între A.R.B.D.D. şi alte organisme din ţară şi străinătate;

Efectuarea demersurilor necesare către serviciile de specialitate din cadrul ministerelor pentru promovarea şi aprobarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea RBDD;

Urmărirea tuturor actelor normative care se află spre aprobare la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi la celelalte ministere de resort;

Elaborarea de proiecte de acte normative privind îmbunătăţirea gestionării RBDD. 8.2 Resurse umane

Organizarea activităţii de resurse umane (concursuri de angajare sau avansare

desfăşurate în limita fondurilor disponibile; selecţionarea şi promovarea personalului

potrivit cerinţelor stabilite pentru fiecare loc de muncă; întocmirea, actualizarea şi

evidenţa dosarelor profesionale ale personalului; întocmirea semestrială a situaţiei

personalului ARBDD în conformitate cu prevederile HG nr. 186/1995 şi înaintarea

ei spre verificare la DGFP Tulcea – activitatea de Trezorerie şi contabilitate publică).

Asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a personalului ARBDD (instructaje,

elaborarea şi aplicarea Planului de prevenire şi protecţie pentru Securitatea şi

Sănătatea în Muncă, obţinerea avizelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru

obiectivele de investiţii proprii şi pentru locurile de muncă din ARBDD).

Page 15: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

15

9. PRIORITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII MANAGERIALE

9.1 Îmbunătăţirea şi implementarea cadrului legislativ Urgentarea aprobării proiectului de modificare şi completare a Legii nr. 82/1993

privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”; Aprobarea Planului de management pentru RBDD pentru perioada 2008-2012 şi a

Regulamentului Rezervaţiei; Elaborarea proiectului de revizuire a planului de management şi obţinerea finanţării la

POS-ul de mediu-evaluarea proiectelor prevăzute în Planul de management; Aplicarea Regulamentului privind accesul şi circulaţia pe canalele şi lacurile interioare

din perimetrul RBDD; Aprobarea actelor normative necesare organizării şi desfăşurării activităţilor de

valorificare a resurselor naturale (piscicole, cinegetice, stuficole, etc.); Participarea la elaborarea Strategiei de Dezvoltarea Durabilă în Zona Deltei Dunării; Participări la instruiri pe domeniile de reglementare, implementare politici de mediu,

gestionarea deşeurilor; Participare la întruniri/dezbateri publice/seminarii naţionale privind problematicile

de mediu, conservarea şi protecţia naturii, dezvoltarea durabilă, managementul resurselor naturale;

Elaborarea unui ghid privind reglementările şi procedurile de reglementare din RBDD.

9.2 Dezvoltarea cooperării cu autorităţile locale şi alte entităţi Cooptarea autorităţilor locale în proiectele ARBDD privind gestionarea Rezervaţiei; Încheierea de parteneriate cu autorităţi ce au ca obiect de activitate monitorizarea unor

factori de mediu şi derularea programului integrat de monitorizare; Încheierea de parteneriate public-private în vederea îmbunătăţirii managementului

RBDD. 9.3 Asigurarea resurselor necesare desfăşurării activităţilor de gestionare Asigurarea fondurilor necesare realizării lucrărilor de reconstrucţie ecologică în

perimetrul RBDD şi implementării proiectelor finanţate din fonduri structurale (SEE, POS Mediu);

Suplimentarea graduală a personalului ARBDD pentru asigurarea numărului necesar de personal (335) propus de consultanţa internaţională de care a beneficiat ARBDD, pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul Planului de management şi a obligaţiilor suplimentare rezultate în cadrul efortului de integrare europeană;

Asigurarea fondurilor necesare pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale a personalului existent şi nou angajat;

Asigurarea fondurilor necesare pentru asigurarea participării specialiştilor din cadrul ARBDD la reuniunile naţionale şi internaţionale din domeniul gestionarii ariilor naturale protejate, a protecţiei mediului, etc.

9.4 Îmbunătăţirea procedurilor de derulare a proiectelor Problema cea mai importantă cu care se confruntă ARBDD în derularea proiectelor este numărul insuficient de personal care să lucreze în implementarea unui portofoliu variat şi bogat de proiecte.

Page 16: PENTRU ANUL 2011 1 - ddbra.ro1).pdf1 program de activitate al administraŢiei rezervaŢiei biosferei delta dunĂrii pentru anul 2011 1. administrarea patrimoniului natural 1.1 protecţia

16

În proiectele aflate în curs de derulare s-au prevăzut fonduri pentru salarizarea personalului cu posibilitatea angajării acestora cu contract pe perioadă determinată în vederea asigurării managementului proiectului, managementului financiar şi a experţilor tehnici pe diferite pachete de lucru. Pentru angajarea personalului s-au făcut demersuri la ministerele implicate Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Se impune corelarea legislaţiei cu necesităţile de implementare a proiectelor, sursele de finanţare externă fiind la acest moment singurele surse ce pot asigura îndeplinirea obiectivelor din planul de management. GUVERNATOR, Grigore BABOIANU