FACULTATEA DE LITERE

ȘCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE

Paul Celan. Die Anziehungskraft einer dichterischen Figur

und ihre fiktionalen Alter Egos

Paul Celan și alter ego-urile sale ficționale

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

Doctorand:

Mihaela Mihu (căs. Aanei)

Conducător științific:

Prof. Dr. Dr. h. c. Andrei Corbea-Hoisie

Iași

2016

2

La data de 8 noiembrie 2016, ora 10:00, în Sala G. Ivănescu, drd. MIHU (căs.

AANEI) Mihaela va susține, în ședința publică, teza de doctorat cu titlul „Paul Celan.

Die Anziehungkraft einer dichterischen Figur und ihre fiktionalen Alter Egos”, în

vederea obținerii titlului științific de doctor în domeniul Filologie.

Comisia de doctorat are următoarea componență:

Președinte:

Conf. univ. dr. Ioan Constantin Lihaciu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Andrei Corbea-Hoișie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Referenți:

Prof. univ. dr. Dirk Weissmann, Université Paris-Est Créteil, France

Prof. univ. dr. Gabriel H. Decuble, Universitatea din București

Conf. univ. dr. Grigore Marcu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

3

Cuprins

Capitolul 1: Introducere .............................................................................................. 4

1.1 Stadiul cercetării, obiective şi metodologie ......................................................... 7

Capitolul 2: Cadru teoretic pentru studiul textelor autoficţionale

2.1 Moartea şi întoarcerea autorului ......................................................................... 11

2.1.1 Autorul între omnipotenţă, moarte şi reîntoarcere ...................................... 13

2.1.2 Autorul şi actul autoficţional ...................................................................... 15

2.2 Estetica receptării şi a efectului .......................................................................... 23

2.3 Noul istorism ....................................................................................................... 26

2.3 Autobiografie şi autoficţiune .............................................................................. 30

Capitolul 3: Paul Celan între biografia şi opera sa

3.1 Cernăuţi. Începuturile (1920 – 1940) ................................................................. 35

3.2 Cinci ani în noaptea istoriei (1940 – 1945) ........................................................ 39

3.3 Tangoul morții ................................................................................................... 41

3.4 Bucureşti. „Cette belle saison des calembours“ (1945 - 1947) .......................... 43

3.5 Exil în oraşul ruinelor. Viena (1947 - 1948) ...................................................... 47

3.6 Paris. Primii ani (1948 - 1955) ........................................................................... 50

3.7 Niendorf 1952. Paul Celan şi Grupul 47 ............................................................ 53

3.8 Opera din perioada de maturitate (1955 - 1967) ................................................ 55

3.9 Ultimii ani (1968 - 1970) ................................................................................... 61

3.10 „Uneori geniul acesta se întunecă în fântâna amară a inimii“ (septembrie 1969

– aprilie 1970) .......................................................................................................... 64

Capitolul 4: Străinul

4.1 »Refugiat, jurnalist şi poet«. Paul Celan/ Petre Margul în romanul poliţist

Internationale Zone de Milo Dor şi Reinhard Federmann........................................... 66

4.1.1 Pierdut în Viena .......................................................................................... 70

4

4.2 Paul Celan ca personaj literar în romanul autobiografic Jakob und die Sehnsucht

de Rolf Schroers ........................................................................................................... 73

4.2.1 Paul Celan şi Rolf Schroers în dialog .......................................................... 76

4.2.2 Jakob und die Sehnsucht. Contextul apariţiei şi receptarea ....................... 81

4.2.3 Paul Celan/ Daniel în exil ............................................................................ 84

4.2.4 Sub semnul „banalităţii răului“. Două povestiri de război ......................... 86

Capitolul 5: Iubitul

5.1 Ingeborg Bachman şi Paul Celan ca antieroi în romanul lui Hans Weigel

Unvollendete Symphonie .............................................................................................. 90

5.1.1 Ingeborg Bachman sub semnul caricaturismului ....................................... 92

5.1.2 Weigel – Bachmann – Celan. Un triunghi literar ........................................ 96

5.1.3 Conflicte dramatice şi personaje în roman ............................................... 100

5.2 Jocul referințelor în romanul Malina de Ingeborg Bachmann .......................... 105

5.2.1 Contextul apariţiei .................................................................................... 107

5.2.2 Ingeborg Bachmann şi Paul Celan. Un dialog literar între „senzorial“ şi

„spiritual“ ........................................................................................................... 112

5.2.3 Confesiuni literare ale scriitoarei Ingeborg Bachman despre Paul Celan 118

Capitolul 6: Poetul

6.1 »Omul în căutarea unui acasă«. Paul Celan ca personaj literar în povestirea Die

Abreise de Marie Luise Kaschnitz ............................................................................ 129

6.1.1 Poetul ca „singur supravieţuitor al camerelor de gazare“ ......................... 131

6.2 Înscenările lui Celan în romanul Ein Fremdling de Hermann Lenz ................ 135

6.2.1 Patria de peste granițe ................................................................................ 138

6.2.2 Hermann Lenz, scriitorul ce „pictează cu cuvintele“ ................................ 142

6.2.3 Un „străin“ germanofon în spaţiul german ................................................ 145

Capitolul 7: Concluzii .............................................................................................. 155

Bibliografie ............................................................................................................... 159

5

I. Argument

Lucrarea de față, intitulată Paul Celan. Die Anziehungskraft einer dichterischen

Figur und ihre fiktionalen Alter Egos (Mirajul Paul Celan sau avatarele ficționale

ale unui personaj real), și-a propus să analizeze operele – cinci romane și o

povestire – în care figura poetului Paul Celan este re-construită literar în diverse

ipostaze și sub diverse măști ficționale. Este vorba despre un corpus de texte în

care personajul Celan devine sursă de inspirație pentru o suită de autori germani și

austrieci contemporani acestuia precum Marie Luise Kaschnitz, în povestirea Die

Abreise (1951), Hans Weigel, în al său roman Unvollendete Symphonie (1951),

Milo Dor și Reinhard Federmann, în Internationale Zone (1951), Rolf Schroers, în

Jakob und die Sehnsucht (1953), Ingeborg Bachmann, în capodopera sa Malina

(1971) și Hermann Lenz, în romanul autobiografic Ein Fremdling (1983).

Motivația alegerii acestei teme de cercetare a fost dată în primul rând de absența

unui studiu în care textele deja menționate să apară tratate dintr-o perspectivă

comparativă și de insuficiența sau chiar absența aparatului critic în cazul unora

dintre operele alese, care – din motive mai mult sau mai puțin întemeiate – nu s-au

bucurat de o receptare atât de prolifică precum romanul cu caracter autobiografic al

lui Ingeborg Bachmann. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că în afara

textului Malina al scriitoarei austriece, în cazul căruia dialogul poetic dintre

Bachmann și Celan a reprezentat un punct de maxim interes pentru critica literară

mai ales după momentul publicării volumului de corespondență dintre cei doi

autori, nu se cunosc surse critice în care tema „Paul Celan ca personaj literar“ să

fie cercetată prin raportare la celelalte opere selectate. În ediția colectivă Celan-

Handbuch 2008 a apărut, e drept, merituosul articol al lui Wolfgang Emmerich,

Celan als literarische Figur, în care criticul german menționează pentru prima dată

acest corpus de texte în care figura poetului bucovinean apare în diverse ipostaze și

înscenări ficționale, precum și cele două contribuții cinematografice care au ca

punct central elemente din biografia acestuia – Im Süden meiner Seele (1988) de

Frieder Schuller și »Duo pentru Paoloncel și Petronom« - Paul Celan la București

(1994) de Alexandru Solomon – și opera intitulată Celan (2001) a lui Peter

Ruzicka. Este vorba mai degrabă despre o scurtă trecere în revistă a contribuțiilor

enumerate, care a constituit motivația de a începe acest demers de cercetare într-un

6

domeniu încă necunoscut sau nu suficient explorat. Cele șase texte alese în vederea

analizei apar grupate în cadrul studiului nostru în funcție de recurența unor motive

sau „avataruri ficționale“ ale protagonistului: Celan străinul, exilatul sau

dezrădăcinatul, Celan iubitul și în cele din urmă Celan poetul. Aceste trei categorii

corespund capitolelor care aduc aportul de originalitate al tezei și care constituie

partea centrală a lucrării de față. Pentru a delimita anumite concepte care definesc

aceste texte cu un vădit caracter autoreferențial s-a optat pentru introducerea

capitolului destinat teoriilor autobiografiei, autoficțiunii, esteticii receptării și

noului istorism. Fixarea acestui cadru teoretic a permis apoi aplicarea noțiunilor

deja amintite în cercetarea operelor selectate.

În cazul autorului bucovinean nu putem vorbi despre o linie clară de demarcație

între viață și operă, atâta vreme cât cele două dimensiuni fundamentale ale

existenței sale ca poet, așa cum mărturisea el însuși, au fost marcate de o relație

indisolubilă între biografie și literatură. Tocmai de aceea un demers necesar

studiului nostru l-a reprezentat cercetarea materialului biografic – monografii,

volume de corespondență, memorii, redări ale unor conversații cu poetul de către

diverși colegi de generație ai acestuia –, precum și a operei sale lirice. Așadar, prin

teza de față ne-am propus cercetarea impactului generat de personalitarea lui Paul

Celan asupra unora dintre colegii săi de generație din spaţiul austriac şi german,

respectiv analiza corpusului de texte în care poetul devine personaj literar, demers

în care aportul biografiei și al operei acestuia, dar și al contextului marcat de

tumultul perioadei postbelice nu pot fi neglijate. Câteva dintre cele mai importante

întrebări la care studiul nostru despre personajul ficțional Celan a încercat să

răspundă sunt următoarele: Care este aportul elementului biografic în operele

selectate? În ce mod se resimte în opere influenţa mitului romantic al poetului de

geniu? Care a fost liantul propagării acestui mit în textele propuse? În ce mod au

contribuit diferitele variante de lucrări cu caracter biografic la mitizarea figurii lui

Celan? Ce elemente au în comun cele șase opere și ce le diferenţiază?

II. Rezumat

Născut în Cernăuţi, acolo unde „trăiau oameni și cărți” (Paul Celan), iar „poveștile

și miturile se împleteau în aer” (Rose Ausländer), Celan a profitat din plin de

ambientul cultural favorabil pe care i-l oferea orașul bucovinean. Contactul

7

permanent cu limba germană, mozaicul de culturi și naționalități, precum şi

tendinţa de raliere la civilizaţia vestică şi în special austriacă – care se manifesta în

provincie prin ceea ce Rose Ausländer numea cultul imperiului și al monarhiei – au

constituit un cadru prielnic pentru dezvoltarea sa ulterioară. Cu toate acestea,

neşansa de a trăi anii războiului, experienţa pierderii ambilor părinţi într-un lagăr

de deportare, dublată de „vina” supraviețuirii, statutul de „veșnic străin” (Milo

Dor) în spații și culturi temporar adoptate i-au marcat iremediabil destinul de om și

scriitor, el însuşi etichetându-se într-o epistolă drept „trist poet de limbă teutonă”.

Ajuns în 1945 în București, într-o capitală marcată încă de ororile războiului,

tânărul „firav și frumos, în vârstă de 25 de ani”, care aducea cu sine ”un zâmbet

amar, dar și o dorință aprigă de a trăi în sfârșit” (Petre Solomon) a creat o puternică

impresie în cercurile literare ale vremii, fiind etichetat drept un „charmeur” (Ovid

S. Crohmălniceanu) cu potențial creator rar întâlnit. Evocările colegilor săi de

generație români marchează însă doar un episod dintr-un lung șir de momente care

au marcat percepția asupra figurii lui Celan. Nu de puţine ori acesta apare în

memoriile unora dintre cunoscuți ca un maestru al autoînscenării. Scriitorul

german Günter Grass povestește de pildă cum a resimțit cea dintâi întâlnire cu

poetul deja ajuns la maturitate, recunoscând că a fost cucerit încă de la acest prim

contact de șarmul și de apariția memorabilă, aproape teatrală a noului său prieten.

Este vorba despre acea „alteritate” despre care vorbește Jean Bollack într-unul

dintre volumele dedicate amicului său Celan, atunci când relatează cunoscutul

episod în care poetul ar fi rostit „Je suis la poésie” într-un moment de exaltare.

Identificarea cu însăși poezia, fragmentarismul biografiei, energia poetică

debordantă, ce se manifesta deseori într-un registru poliglot, bipolaritatea

melancolic-ludic, fidelitatea față de limba maternă devenită limba asasinului și

eterna căutare a unei căi ideale care să reunifice toate aceste aspirații și angoase

într-un „meridian” – acestea sunt doar câteva dintre fațetele destinului lui Paul

Celan, care au reuşit să stârnească interesul criticilor și colegilor de generaţie și au

oferit celor șase autori amintiți o paletă largă de referințe reconfigurate apoi

ficțional în operele selectate.

După cum am menționat deja, aceste șase texte au fost grupate în funcție de trei

motive comune care definesc personajul Celan. În primul capitol de cercetare, Der

Fremde (Străinul), au fost luate în considerare romanele Internationale Zone și

Jakob und die Sehnsucht, ipostaza predominantă în care apare alter ego-ul ficțional

8

al poetului fiind aceea a exilatului, a dezrădăcinatului, a supraviețuitorului

pogromului. În ciuda diferențelor stilistice evidente, cele două romane nu se dezic

de la programul literar al autorilor Milo Dor, Reinhard Federmann și Rolf

Schroers, care și-au propus – primii doi în forma unui roman polițist, ultimul într-o

manieră autobiografică – să contureze în textele lor profilul unei societăți în derivă,

marcată de atrocitățile celui de-al doilea război mondial. Figura străinului Celan

este integrată cu măiestrie în această panoramă a unei lumi decăzute, indiferent

dacă vorbim despre imaginea unui război care pare a sta sub semnul „banalității

răului” (Hannah Arendt) din opera lui Schroers, sau despre aceea a unei Viene

postbelice în ruină din textul Internationale Zone.

Romanul colectiv al celor doi scriitori austrieci se raportează la primii ani de

după război, respectiv la perioada vieneză a lui Paul Celan (1947-1948), care a fost

marcată de deziluzie și de conștiința alienării într-un spațiu ostil. Cu toate acestea,

poetul a manifestat în aceste șapte luni de ședere în Viena o preocupare constantă

pentru activitatea și cercurile literare ale timpului și nu a ezitat în a lega prietenii cu

unii scriitori contemporani precum Milo Dor, Reinhard Federmann sau Ingeborg

Bachmann. După cum relatează prietenul său bucureștean, Petre Solomon, Celan

era înzestrat cu „darul prieteniei”, aspect confirmat și de alți colegi de generație.

De altfel, nimic n-ar fi mai inexact decât un portret al autorului ca literat devorat de

propria-i artă, atâta vreme cât pentru acesta freamătul vieții și scrisul se întâlneau

pe un teren median, acolo unde începea poezia. Dintre primele contacte în mediul

literar vienez merită amintită prietenia cu Milo Dor și Reinhard Federmann, care îi

vor dedica poetului exilat romanul lor polițist Internationale Zone. În text figura lui

Celan primește masca ficțională a protagonistului Petre Margul și reușește să

surprindă prin fidelitatea față de „modelul” Celan: solitar și ezitant, transplantat

într-o Vienă sălbatică, evreul care a lăsat în urmă România sfârsește prin a deveni o

pradă sigură a metropolei, care îl asimilează forțat, împingându-l spre fapte

triviale.

Inspirat de figura lui Celan, Schroers descrie în romanul său Jakob und die

Sehnsucht (1953) o serie de întâmplări care marchează destinul personajului

central, Jakob. Ultima parte a romanului este deschisă printr-o poezie a lui Paul

Celan, Der Gast (din volumul Von Schwelle zu Schwelle), cu permisiunea acestuia

din urmă. Trebuie precizat aici că travaliul literar al lui Schroers a fost îndeaproape

urmărit de Celan, care, prin intermediul corespondenţei, nu a ezitat în a-și arăta

9

entuziasmul şi aprecierea faţă de demersul literar al prietenului german. În cea de-a

treia parte a romanului apare, de altfel, şi alter ego-ul ficţional al poetului,

personajul Daniel, evreu apatrid provenit din România, ai cărui părinţi au fost

asasinați în timpul celui de-al doilea război mondial. La rândul său un exilat, acesta

preia în text rolul de exponent al unei clase defavorizate de turbulențele istoriei,

reuşind să trezească luciditatea în conştiinţa personajului Jakob, participant activ şi

simpatizant de extremă dreapta în timpul celui de-al doilea război mondial.

Al doilea capitol de cercetare, Der Geliebte (Iubitul), este dedicat figurii lui

Paul Celan în contextul relației și dialogului său poetic cu scriitoarea Ingeborg

Bachmann. În această parte a studiului au fost cercetate romanele Unvollendete

Symphonie de Hans Weigel și Malina de Ingeborg Bachmann.

În anul 1951 figura lui Paul Celan devine personaj literar în romanul „cu cheie”

al lui Hans Weigel, în care scriitorul și criticul de teatru austriac preia câteva dintre

tehnicile dramatice de construcție a intrigii, inserând în text comploturi, situații

limită, colportaje. Protagoniștii, alter ego-uri ale triunghiului format din

personajele Ingeborg Bachmann, Paul Celan și Hans Weigel, continuă să își

alimenteze în spațiul ficțional al textului intrigile din viața reală. În ciuda faptului

că romanul lui Weigel nu a fost receptat cu entuziasm la momentul apariției, acesta

a reprezentat un punct de interes în demersul nostru de cercetare, oferind o

perspectivă diferită, aproape caricaturală, asupra personajului Celan.

Revenind la scurta perioadă austriacă și la impactul pe care l-a avut aceasta

asupra traiectului ulterior al lui Paul Celan, merită amintită întâlnirea scriitorului

cu Ingeborg Bachmann în Viena ocupată a anului 1948. Cei doi aveau la acel

moment destine cum nu se poate mai diferite: ea, o tânără poetă și fiică a unui

național-socialist convins, el, un evreu apatrid, care-și pierduse ambii părinți într-

un lagăr de concentrare, ajuns în Viena cu scopul de a lăsa trecutul în urmă.

Singurul liant între cei doi era scrisul – ca formă de cunoaștere inițial sau ca formă

de perpetuare a legăturii dintre cei doi, fie și numai la nivelul corespondenței, mai

târziu. Ingeborg devine pentru Celan o întruchipare a senzorialului și spiritualului,

o transfigurare a vieții în poezie prin intermediul cuvântului. Astfel, raportarea

textului la elementul biografic și la întregul context socio-cultural în care acesta a

apărut, abordare privită cu mefiență de către structuralişti, însă recuperată mai

târziu de poststructuraliști, a constituit un proces necesar acestui demers de

cercetare.

10

Relația dintre cei doi nu a rămas fără ecou în opera lui Bachmann. Poate cel mai

desăvârșit mod de a contura personajul Paul Celan într-un text ficțional îi aparține

tocmai scriitoarei austriece, al cărei roman-criptogramă Malina (1971) a apărut din

dorința de a transpune în literatură, într-o formă cifrată, dialogul poetic cu autorul:

„Aș vrea să păstrez secretul corespondenței. Dar aș dori să las ceva în urmă”,

susținea Bachmann. După cum detaliază Georg Simmel în al său Exkurs über den

schriftlichen Verkehr, secretul corespondenţei reprezintă el însuşi un paradox: pe

de o parte acesta deconspiră detalii obiective legate de cei doi corespondenţi, pe de

altă parte, însă, rămâne inaccesibil unui al treilea receptor, căruia îi este imposibilă

înţelegerea mesajului codat din texte. În Malina și mai ales în povestirea inserată,

Die Geheimnisse der Prinzessin von Kagran, apar indicii explicite care trimit la

personalitatea lui Paul Celan: detaliile privind figura magică a „străinului”, care ar

descinde dintr-un popor mai vechi decât toate popoarele lumii și care apare învăluit

într-o lungă mantie neagră, la fel ca și plasarea acestuia în diverse cadre austere

specifice locurilor de tortură naziste (barăci, vagoane) trimit fără doar și poate la

destinul real al autorului.

Al treilea capitol destinat analizei corpusului de texte este intitulat Der Dichter

(Poetul) și aduce în prim plan personajul ficțional Celan ca întruchipare a mitului

romantic al poetului damnat și locul marginal pe care acesta îl ocupă într-o

societate meschină, tulburată de evenimentele ce au marcat prima jumătate a

secolului XX. În această ultimă parte au fost cercetate textele Die Abreise de Marie

Luise Kaschnitz și Ein Fremdling de Hermann Lenz.

Povestirea Die Abreise (1951) aduce în prim plan figura magică a „tânărului

poet din Est (...) cu o privire nostalgică“. Apariția personajului Celan este în text

una episodică, însă memorabilă datorită introducerii pasajelor din Todefuge. Un rol

important în delimitarea coordonatelor biografice și a modului în care acestea se

reflectă în povestirea lui Kaschnitz l-au avut materialele diaristice ale scriitoarei

germane, în care apar redate întâlniri sau conversații cu poetul. În ciuda faptului că

până la acest moment nu există un volum care să reunească schimburile epistolare

între cei doi prieteni, așa cum a fost cazul la Rolf Schroers, Ingeborg Bachmann

sau Hermann Lenz, decizia lui Kaschnitz de a-i dedica poetului stabilit în Paris

povestirea Die Abreise și-a găsit fără doar și poate motivația în contactul apropiat

cu acesta și în conștientizarea faptului că prin destinul său de „trist poet de limbă

teutonă” Celan a devenit vocea tuturor victimelor Holocaustului.

11

Una dintre cele mai cordiale descrieri ale poetului Paul Celan este cea din

romanul autobiografic al lui Hermann Lenz, Ein Fremdling (1983). Conceput de

Lenz ca parte integrantă în cadrul unui amplu proiect romanesc autobiografic,

textul prezintă povestea lui Jakob Stern, evreu care alege calea exilului, lăsând în

urmă un trecut sumbru marcat de experiența lagărului și a deportării. Destinul

acestui personaj prezintă asemănări evidente cu cel al poetului bucovinean, însă nu

doar traiectul personal al celor două figuri îi apropie. În Jakob Stern autorul a

proiectat – la peste un deceniu de la moartea prietenului Celan – imaginea

romantică a poetului genial într-o societate care refuză să îl asimileze și să îi

recunoască meritele. Din corespondența lui Celan cu Hermann Lenz și din

memoriile celui din urmă reiese faptul că percepția romancierului asupra poetului

bucovinean nu era departe de acestă reprezentare. Personajul central al romanului,

Eugen Rapp, alter ego-ul lui Lenz, reconstruiește astfel într-o manieră subiectivă

figura lui Celan prin intermediul imaginii poetului apatrid, care se confruntă cu

ostilitatea unor culturi temporar adoptate și cu imposibilitatea de a găsi un ecou în

aceste noi spații.

Fără să-și facă un scop din raportarea la elementul biografic, însă asumându-și

utilitatea acestuia, proiectul de față și-a propus o analiză a textelor în care figura lui

Paul Celan se profilează ca personaj literar sub condeiul unora dintre marii scriitori

ai secolului XX. După cum reiese din acest demers, operele selectate au fost

grupate în funcție de prezența unor motive și imagini comune, astfel încât

principalele „avataruri ficționale“ ale protagonistului, așa cum se conturează ele în

materialul cercetat, sunt Celan-străinul, Celan-iubitul și Celan-poetul. Spectrul atât

de variat de reprezentări ale acestui personaj ne-a oferit un material de studiu

complex, de aceea cele șase opere au fost cercetate nu doar prin raportare la

elementul biografic ce atestă sau contestă tectonica personajului în spațiul ficțional,

ci și prin raportare la anumite concepte teoretice precum autoficțiunea,

autobiografia sau (auto)referențialitatea. În concluzie, studiul de față oferă o

abordare originală a relației dintre ficționalitate și referențialitate în cazul

corpusului de texte ales și o analiză a operelor în care Paul Celan apare ca personaj

literar, propunând răspunsuri la cele două întrebari fundamentale ale acestui proiect

de cercetare, și anume: cum se reflectă figura lui Celan în corpusul de texte selectat

și ce aspecte ale destinului său fragmentat au motivat gestul ficționalizării în cazul

celor șase autori.

12

III. Bibliografie

Bibliografie primară

ARENDT, Hannah: Eichmann in Jerusalem. Ein Bericht von der Banalität des Bösen,

9. Aufl., übers. von Brigitte Granzow, Piper, München 1999.

AUSLÄNDER, Rose: Aschensommer. Ausgewählte Gedichte, München 1978.

AUSLÄNDER, Rose: Hügel aus Äther unwiderruflich. Gedichte und Prosa 1966 bis

1975, Frankfurt a. Main 1984.

BACHMANN, Ingeborg: Malina, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2009.

BACHMANN, Ingeborg: Todesarten-Projekt. Kritische Ausgabe, Bd. 2: Das Buch

Franza, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, München-Zürich 1995.

BACHMANN, Ingeborg: Wir müssen wahre Sätze finden. Gespräche und Interviews,

hrsg. von Christine Koschel und Inge von Weidenbaum, Piper, München-Zürich,

1983.

BOURDIEU, Pierre: Praktische Vernunft. Zur Theorie des Handelns, Suhrkamp,

Frankfurt a. Main 1998.

BUBER, Martin: Der Jude und sein Judentum. Gesammelte Aufsätze und Reden,

Lambert Schneider, Gerlingen 1993.

CELAN, Paul: Ansprache anlässlich der Entgegennahme des Literaturpreises der

Freien Hansestadt Bremen. In: Ders.: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 3. Bd., hrsg.

von Beda Allemann und Stefan Reichert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986.

CELAN, Paul: Der Meridian. Endfassung – Entwürfe – Materialien. Tübinger

Ausgabe, hrsg. von Bernhard Böschenstein und Heino Schmull, Suhrkamp, Frankfurt

a. Main 1999.

CELAN, Paul: Die Gedichte aus dem Nachlass, hrsg. von Bertrand Badiou, Jean-

Claude Rambach, Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997.

CELAN, Paul: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 1. Band, hrsg. von Beda Allemann

und Stefan Reichert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986.

CELAN, Paul: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 3. Band. Gedichte III. Prosa.

Reden, hrsg. von Beda Allemann und Stefan Reichert, Suhrkamp Verlag, Frankfurt a.

Main 1986.

CELAN, Paul: Gesammelte Werke in sieben Bänden. Das Frühwerk, 6. Band, hrsg.

von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1989.

CELAN, Paul: Todesfuge. Mit einem Kommentar von Theo Buck, 2. erweiterte Aufl.,

Rimbaud, Aachen 2002.

13

DOR, Milo; FEDERMANN, Reinhard: Internationale Zone. Kriminalroman, Medusa,

Wien 1984.

HEIDEGGER, Martin: Der Ursprung des Kunstwerks, Reclam, Stuttgart 1960.

KASCHNITZ, Marie Luise: Engelsbrücke: Römische Betrachtungen, Claassen, 1998.

KASCHNITZ, Marie Luise: Wohin denn ich, Claassen, Hamburg 1963.

LENZ, Hermann: Das Blatt. In: Hermann Lenz. Zeitlebens. Gedichte 1934-1980,

München 1981.

LENZ, Hermann: Die Literatur – ein Heilmittel. Dankrede nach dem Empfang des

Büchner-Preises. In: „Süddeutsche Zeitung“, 28./29. 10. 1978.

LENZ, Hermann: Ein Fremdling, Insel, Frankfurt a. Main 1983.

LENZ, Hermann: Leben und Schreiben. Frankfurter Vorlesungen, Frankfurt a. Main

1986.

LENZ, Hermann: Stuttgart. Titel und Tendenzen. Museum des Gemüts. Platzmusik.

Sterne der Bürgerschaft. Durch Straßen schlendern. Unsere Spezialitäten. Aus zwölf

Jahren Stuttgarter Leben. Hrsg. v. Günter Beysiegel, Belser, Stuttgart 1983.

NIETZSCHE, Friedrich: Der Fall Wagner. In: Werke in drei Bänden, Bd. 2, hrsg. von

Karl Schlechta, Hanser, München 1954.

SCHROERS, Rolf: Der kontemplative Aktivist. Zu Ernst Jünger (1965). In: Ders.:

Meine deutsche Frage. Politische und literarische Vermessungen 1961-1979, DVA,

Stuttgart 1979.

SCHROERS, Rolf: Der Partisan. Ein Beitrag zur politischen Anthropologie,

Kiepenhauer & Witsch, Köln 1961.

SCHROERS, Rolf: Jakob und die Sehnsucht, Eugen Diedrichs Verlag, Düsseldorf

1983.

SCHROERS, Rolf: Jugend im Dritten Reich. In: Und es bewegt sich doch... Texte

wider die Resignation, hrsg. von Gert Heidenreich, Fischer, Frankfurt a. Main 1981.

SCHROERS, Rolf: La Pierre et le Triangle, übers. von Andrée R. Picard, Gallimard,

Paris 1956.

SCHROERS, Rolf: Thomas Edward Lawrence. In: Denker und Deuter im heutigen

Europa, hrsg. von Hans Schwerte und Wilhelm Spengler, Stalling, Oldenburg 1954.

WEIGEL, Hans: Unvollendete Symphonie, Styria, Graz-Wien-Köln 1951.

14

Bibliografie secundară

ADORNO, Theodor W.: Noten zur Literatur, 4. Aufl., hrsg. von Rolf Tiedemann,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1989.

ADORNO, Theodor W.: Was bedeutet Aufarbeitung der Vergangenheit. In:

Gesammelte Schriften. Kulturkritik und Gesellschaft, Bd. 10.2, hrsg. von Rolf

Tiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1977.

ALBRECHT, Monika: Deutschsprachige Literatur nach 1945. In: Bachmann-

Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche,

Metzler, Stuttgart-Weimar, 2002.

ALBRECHT, Monika: Text-Torso oder Trümmerfeld? Ingeborg Bachmanns

„Todesarten“-Projekt im Jahre 1973. In: „Text-Tollhaus für Bachmann-Süchtige?“

Lesarten zur Kritischen Ausgabe von Ingeborg Bachmanns Todesarten-Projekt. Mit

einer Dokumentation zur Rezeption in Zeitschriften und Zeitungen, hrsg. von Irene

Heidelberg-Leonard, Wiesbaden 1998.

ALBRECHT, Monika; GÖTTSCHE, Dirk: Leben und Werk im Überblick. Eine

Chronik. In: Bachmann-Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Monika

Albrecht und Dirk Göttsche, Metzler, Stuttgart-Weimar, 2002.

ALLEMANN, Beda: Max Rychner – Entdecker Paul Celans. Aus den Anfängen der

Wirkungsgeschichte Celans im deutschen Sprachbereich. In: »Wir tragen den

Zettelkasten mit den Steckbriefen unserer Freunde«. Acta-Band zum Symposium

»Beiträge jüdischer Autoren zur Deutschen Literatur seit 1945«, hrsg. von Jens

Stüben und Winfried Woesler, Häusser, Darmstatt 1994.

ARNOLD, Heinz Ludwig: Die Gruppe 45, Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 2004.

ASSMANN, Aleida: Die Legitimität der Fiktion. Ein Beitrag zur Geschichte der

literarischen Kommunikation, Wilhelm Fink, München 1980.

AUERBACH, Erich: Mimesis. Dargestellte Wirklichkeit in der abendländischen

Literatur, 10. Aufl., A. Francke, Tübingen-Basel 2001.

BACHTIN, Michail M.: Die Ästhetik des Wortes, übers. von Rainer Grübel und

Sabine Reese, hrsg. von Rainer Grübel, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1979.

BARTHES, Roland: Der Tod des Autors, übers. von Matías Martínez. In: Texte zur

Theorie der Autorschaft, hrsg. von Fotis Jannidis; Gerhard Lauer; Matías Martínez;

Simone Winko, Reclam, Stuttgart 2000.

BARTHES, Roland: La mort de l’auteur. In: Ders.: Œuvres complètes, Bd. 2, hrsg.

von Éric Marty, Editions de Seuil, Paris 1994.

15

BARTHES, Roland: Sade, Fourier, Loyola, übers. von Maren Sell und Jürgen Hoch,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986.

BAUMANN, Gerhard: Erinnerung an Paul Celan, Suhrkamp, Frankfurt a. Main

1986.

BEVILACQUA, Guiseppe: Auf der Suche nach dem Atemkristall. Studien, München

2004.

BICKENBACH, Matthias: Das Autorenfoto in der Medienevolution. Anachronie

einer Norm, Wilhelm Fink, München 2010.

BIENEK, Horst: Werkstattgespräch mit Marie Luise Kaschnitz. In: Marie Luise

Kaschnitz, hrsg. von Uwe Schweikert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1984.

BLUM-BARTH, Natalia; WALDSCHMIDT, Christine (Hrsg.): Celan-Referenzen.

Prozesse einer Traditionsbildung in der Moderne, Vanderhoeck & Ruprecht,

Göttingen 2016.

BÖLL, Heinrich: Über Rolf Schroers. ›Der Trödler mit den Drahrfiguren‹. In: Ders.:

Werke 1953 - 1954. Kölner Ausgabe, Bd. 7, hrsg. von Ralf Schnell, Kiepenhauer &

Witsch, Köln 2006,

BOLLACK, Jean: Dichtung wider Dichtung. Paul Celan und die Literatur, hrsg. und

übers. von Werner Wögerbauer, Wallstein, Göttingen 2006.

BOLLACK, Jean: Herzstein. Über ein unveröffentlichtes Gedicht von Paul Celan,

übers. von Werner Wögerbauer, Hanser, München-Wien 1993.

BOLLACK, Jean: Paul Celan. Poetik der Fremdheit, aus dem Französichen von

Werner Wögerbauer, Zsolnay, Wien 2000.

BONNEFOY, Yver: Ce qui alarma Paul Celan, Editions Galilée, Paris 2007.

BONNEFOY, Yves: Die rote Wolke, München 1998.

BORHAU, Heidi: Ingeborg Bachmanns „Malina“ – Eine Provokation? Rezeptions-

und wirkungsästhetische Untersuchungen, Königshausen & Neumann, Würzburg

1993.

BÖSCHENSTEIN, Bernhard; WEIGEL, Sigrid: Paul Celan – Ingeborg Bachmann.

Zur Rekonstruktion einer Konstellation. In: Ders. (Hrsg.): Ingeborg Bachmann und

Paul Celan. Poetische Korrespondenzen, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997.

BÖTTIGER, Helmut: Die Gruppe 47. Als die deutsche Literatur Geschichte schrieb,

Deutsche Verlags-Anstalt, München 2013.

BÖTTIGER, Helmut: Orte Paul Celans, Zsolnay, Wien 1996.

16

BOURDIEU, Pierre: Flaubert. Einführung in die Sozioanalyse. In: Texte zur

Literaturtheorie der Gegenwart, hrsg. von Dorothee Kimmich; Rolf G. Renner; Bernd

Stiegler, Reclam, Stuttgart 2011.

BRESSLER, Charles E.: Literary Criticism. An Introduction to Theory and Practice,

3. Aufl., Upper Saddle River, New Jersey 2003.

BUCK, Theo: Muttersprache, Mördersprache. Celan-Studien I, Rimbaud, Aachen

1993.

BURGER, Hermann: Paul Celan. Auf der Suche nach der verlorenen Sprache,

Fischer, Frankfurt a. Main 1989.

CHALFEN, Israel: Paul Celan. Eine Biographie seiner Jugend, Insel, Frankfurt a.

Main 1979.

CHALFEN, Israel: Paul Celan. Eine Biographie seiner Jugend, Insel, Frankfurt a.

Main 1979.

COLONNA, Vincent: Autofiction & autres mythomanies littéraires, Tristram, Paris

2004.

CORBEA-HOISIE, Andrei: Czernowitzer Geschichten. Über eine städtische Kultur in

Mittel(Ost)-Europa, Böhlau, Wien-Köln-Weimar 2003.

CORBEA-HOISIE, Andrei: Paul Celan. Biographie und Interpretation. Ansprache

anlässlich der Eröffnung des Colloquiums „Paul Celan: Biographie und

Interpretation“, im Maison Heinrich Heine, Paris, den 11. Oktober 1999. In: Ders.

(Hrsg.): Paul Celan. Biographie und Interpretation, Hartung-Gorre – Editions Suger

– Polirom, Konstanz – Paris – Iași 2000.

CORBEA-HOISIE, Andrei: Paul Celan și „meridianul“ său. Repere vechi și noi pe

un atlas central-european, Polirom, Iași 1998.

CORBEA-HOISIE, Andrei: Schmuggelware. Zur »biographischen« Wende in der

Celan-Foschung. In: Stundenwechsel. Neue Perspektiven zu Alfred Margul-Sperber,

Rose Ausländer, Paul Celan, Immanuel Weissglas, hrsg. von Andrei Corbea-Hoisie,

George Guțu, Martin A. Heinz, Paideia-Ed. Universității „Al. I. Cuza”-Hartung-

Gorre, București-Iași-Konstanz 2002.

CROHMĂLNICEANU, Ov. S.: Amintiri deghizate, Humanitas, București 2012.

DE MAN, Paul: Autobiographie als Maskenspiel. In: Ders.: Die Ideologie des

Ästhetischen, hrsg. von Christoph Menke, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1993.

DE MAN, Paul: Autobiography as De-Facement. In: Ders.: The Rhetoric of

Romanticism, Columbia University Press, New York 1984.

17

DERRIDA, Jacques: Schibboleth. Für Paul Celan, hrsg. von Peter Engelmann, aus

dem Französischen von Wolfgang Sebastian Baur, Edition Passagen, Graz-Wien

1986.

DETERING, Heinrich (Hrsg.): Autorschaft: Positionen und Revisionen. DFG-

Symposion 2001, Metzler, Stuttgart-Weimar 2002.

DISCHNER, Gisela: Erinnerungen an Paul Celan. In: »Wie aus weiter Ferne zu

Dir«. Paul Celan – Gisela Dischner. Briefwechsel, hrsg. von Barbara Wiedemann,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2012.

DOR, Milo: Paul Celan. In: Über Paul Celan, hrsg. von Dietlind Meinecke,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1973.

DOR, Milo: Vergessene Autoren. Der Fall Reinhard Federmann, online unter

http://www.kritische-ausgabe.de/hefte/krieg/dor.pdf.

DOUBROVSKY, Serge: Nah am Text, übers. von Claudia Gronemann. In: Kultur &

Gespenster: Autofiktion, Nr. 7, Textem, 2008.

DÜRRENMATT, Friedrich: Theaterprobleme, Arche, Zürich 1955.

ECO, Umberto: Grenzen der Interpretation, übers. von Günter Memmert, DTV,

München 1999.

ECO, Umberto: Lector in fabula. Die Mitarbeit bei Interpretation in erzählenden

Texten, 3. Aufl., übers. von Heinz G. Held, DTV, München 1990.

EISENREICH, Brigitta: Celans Kreidestern. Ein Bericht. Mit Briefen und anderen

unveröffentlichten Dokumenten, Suhrkamp, Berlin 2010.

EMMERICH, Wolfgang: Celan als literarische Figur. In: Celan-Handbuch. Leben –

Werk – Wirkung, hrsg. von Markus May, Peter Goßens, Jürgen Lehmann, Metzler,

Stuttgart 2008.

EMMERICH, Wolfgang: Paul Celan, Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 1999.

ENDRES, Ria: Erklär mir, Liebe. Ekstasen der Unmöglichkeit – Zur Dichtung

Ingeborg Bachmanns. In: Die Zeit, 2. Oktober 1981, online unter

http://www.zeit.de/1981/41/erklaer-mir-liebe/komplettansicht.

ENGLUND, Axel: Still Songs: Music In and Around the Poetry of Paul Celan,

Ashgate, Farnham 2012.

ENGLUNG, Axel: Still Songs. Music In and Around the Poetry of Paul Celan,

Ashgate, Farnham 2012.

18

FASSBENDER, Monika; HANSEN, Klaus: Feuilleton und Realpolitik. Rolf

Schroers: Schriftsteller, Intellektueller, Liberaler, Nomos Verlagsgesellschaft, Baden-

Baden 1984.

FASSBIND, Bernard: Poetik des Dialogs. Voraussetzungen dialogischer Poesie bei

Paul Celan und Konzepte von Intersubjektivität bei Martin Buber, Martin Heidegger

und Emmanuel Levinas, Wilhelm Fink, München 1995.

FELSTINER, John: Paul Celan. Eine Biographie, Deutsch von Holger Fliessbach,

Beck, München 2010.

FIRGES, Jean: Vom Osten gestreut, einzubringen im Westen: Jüdische Mystik in der

Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler 1999.

FIRGES, Jean: Paul Celan. Schwarze Sonne Schwermut. Die Melancholie als kreative

und destruktive Kraft in Leben und Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler am

Trifels 2011.

FIRGES, Jean: Paul Celan. Schwarze Sonne Schwermut. Die Melancholie als kreative

und destruktive Kraft in Leben und Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler am

Trifels 2011.

FISCHER, Markus: Celan-Lektüren. Reden, Gedichte und Übersetzungen Paul

Celans im poetologischen und historischen Kontext, Frank & Timme, Berlin 2014.

FLAUBERT, Gustave: Correspondance II, 1851-1858, hrsg. von Jean Bruneau,

Gallimard, Paris 1980.

FLAUBERT, Gustave: Correspondance III, 1859-1868, hrsg. von Jean Bruneau,

Gallimard, Paris 1991.

FOUCAULT, Michel: Was ist ein Autor?, übers. von Karin Hofer. In: Texte zur

Theorie der Autorschaft, hrsg. von Fotis Jannidis; Gerhard Lauer; Matías Martínez;

Simone Winko, Reclam, Stuttgart 2000.

FRANCE-LANORD, Hadrien: Paul Celan und Martin Heidegger. Vom Sinn eines

Gespächs, übers. von Jürgen Gedinat, Rombach, Freiburg 2007.

FREYTAG, Gustav: Die Technik des Dramas, 13. Aufl., Wissenschaftliche

Buchgesellschaft, Darmstadt 1969.

GADAMER, Hans-Georg: Hermeneutik – Ästhetik – praktische Philosophie. Hans-

Georg Gadamer im Gespräch, hrsg. von Carsten Dutt, Heidelberg 1993.

GADAMER, Hans-Georg: Wahrheit und Methode. Grundzüge einer philosophischen

Hermeutik, 4. Aufl., Mohr, Tübingen 1975.

19

GENETTE, Gérard: Die Erzählung, 2. Aufl., übers. von Andreas Knop, hrsg. von

Jochen Vogt, Wilhelm Fink, München 1998.

GENETTE, Gérard: Fiktion und Diktion, übers. von Heinz Jatho, Wilhelm Fink,

München 1992.

GOETHE, Johann Wolfgang: Aus meinem Leben. Dichtung und Wahrheit. In: Ders.:

Sämtliche Werke. Briefe, Tagebücher und Gespräche, Bd. I/14, hrsg. von Klaus-

Detlef Müller, Deutscher Klassiker-Verlag, Frankfurt a. Main 1986.

GOLISCH, Stefanie: Ingeborg Bachmann zur Einführung, Junius, Hamburg 1997.

GOSSENS, Peter: Begegnung mit Marie-Luise Kaschnitz in Royaumont. In: Celan-

Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Markus May, Peter Goßens, Jürgen

Lehmann, Metzler, Stuttgart 2008.

GREENBLATT, Stephen: Grundzüge einer Poetik der Kultur, übers. von Jeremy

Gaines. In: Texte zur Literaturtheorie der Gegenwart, hrsg. von Dorothee Kimmich;

Rolf G. Renner; Bernd Stiegler, Reclam, Stuttgart 2011.

GREENBLATT, Stephen: Learning to Curse: Essays in Early Modern Culture,

Routledge, New York-London 1990.

GREENBLATT, Stephen: Renaissance Self-Fashioning: From More to Shakespeare,

University of Chicago Press, Chicago-London 2005.

GREINERT, Wolff A.: Hans Weigel: »Ich war einmal...«. Eine Biographie, mit

einem Vorwort von Elfriede Ott, Styria, Wien 2015.

GRONEMANN, Claudia: Postmoderne/ Postkoloniale Konzepte der Autobiographie

in der französischen und maghrebinischen Literatur. Autofiction – Nouvelle

Autobiographie – Double Autobiographie – Aventure du texte, Olms, Hildesheim-

Zürich-New York 2002.

GÜRTLER, Christa: Ingeborg Bachmann. Klagenfurt – Wien – Rom, editions

ebersbach, Berlin 2006.

GUȚU, George: Linien zu einem Schriftstellerportrait. Zum Briefbestand des

Bukarester Sperber-Nachlasses. In: Kulturlandschaft Bukowina. Studien zur

deutschsprachigen Literatur des Buchenlandes nach 1918, hrsg. von Andrei Corbea

und Michael Astner, Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași 1990.

HAHNL, Hans Heinz: Erinnerung an den „Plan“. In: Aufforderung zum Mißtrauen.

Literatur, bildende Kunst, Musik in Österreich nach 1945, hrsg. von Otto Breicha und

Gerhard Fritsch, Salzburg 1967.

20

HAMBURGER, Käte: Die Sonderformen. In: Die Logik der Dichtung, 3. Aufl., Klett,

Stuttgart 1987.

HARIG, Ludwig: Orplid, sein Land. Begegnungen mit Hermann Lenz und seiner

»Spiegelhütte«. In: TEXT + KRITIK. Zeitschrift für Literatur. Hermann Lenz, hrsg.

von Heinz Ludwig Arnold, Heft 141, I/99 München.

HEGER, Roland: Der österreichische Roman des 20. Jahrhunderts, 2. Bd.,

Braumüller, Stuttgart 1971.

HEINZ, Martin: Masken der Mehrdeutigkeit. Celan-Lektüren mit Adorno, Szondi und

Derrida, Braumüller, Wien 2001.

HENDRIX, Heike: Ingeborg Bachmanns „Todesarten“-Zyklus: Eine Abrechnung mit

der Zeit, Königshausen & Neumann, Würzburg 2005.

HERRMANN, Britta: Todesarten-Projekt. In: Bachmann-Handbuch. Leben – Werk –

Wirkung, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, Metzler, Stuttgart-Weimar,

2002.

HESSING Jakob (Hrsg.): Jüdischer Almanach 1993, Jüdischer Verlag, Frankfurt a.

Main 1992.

HÖLLER, Hans: Ingeborg Bachmann, 4. Aufl., Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 2006.

HUPPERT, Hugo: »Spirituell«. Ein Gespräch mit Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg.

von Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main

1988.

HUPPERT, Hugo: Spirituell. Ein Gespräch mit Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von

Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988.

INGARDEN, Roman: Das literarische Kunstwerk, 4. Aufl., Tübingen 1972.

ISER, Wolfgang: Der Akt des Lesens. Theorie ästhetischer Wirkung, Wilhelm Fink,

München 1976.

ISER, Wolfgang: Der implizite Leser. Kommunikationsformen des Romans von

Bunyan bis Beckett, Wilhelm Fink, München 1972.

ISER, Wolfgang: Die Appellstruktur der Texte. Unbestimmtheit als

Wirkungsbedingung literarischer Prosa. In: Rezeptionsästhetik, 4. Aufl., hrsg. von

Rainer Warning, Wilhelm Fink, München 1994.

JANZ, Marlies: Haltlosigkeiten: Paul Celan und Ingeborg Bachmann. In: Das

schnelle Altern der deutschen Literatur, hrsg. von Jochen Hörisch und Hubert

Winkels, Claassen, Düsseldorf 1985.

21

JANZ, Marlies: Vom Engagement absoluter Poesie. Zur Lyrik und Ästhetik Paul

Celans, Frankfurt a. Main 1976.

JAUSS, Hans Robert: Alter Wein in neuen Schläuchen? Bemerkungen zum New

Historicism. In: Ders.: Wege des Verstehens, Wilhelm Fink, München 1994.

JAUSS, Hans Robert: Literaturgeschichte als Provokation der Literaturwissenschaft.

In: Rezeptionsästhetik, 2. Aufl., hrsg. von Rainer Warning, Wilhelm Fink, München

1979.

JOHNSON, Uwe: Eine Reise nach Klagenfurt. In: Ingeborg Bachmann, hrsg. von

Stefanie Golisch, Junius, Hamburg 1997.

JOHN-WENNDORF, Carolin: Der öffentliche Autor: Über die Selbstinszenierung

von Schriftstellern, Transcript, Bielefeld 2014.

KAHLER, Erich: Urteil ohne Richter. In: „Merkur“, Heft 9/Sept. 1957, 11. Jg., DVA

Stuttgart: 890-894, hier S. 890.

KILLY, Walter: Deutscher Kitsch. Ein Versuch mit Beispielen, Göttingen 1961.

KOELLE, Lydia: Paul Celans pneumatisches Judentum: Gott-Rede und menschliche

Existenz nach der Shoah, Matthias-Grünewald-Verlag, Mainz 1997.

KÖHNEN, Ralph: Ein trainierter Träumer. Hermann Lenz’ späte autobiographische

Romane. In: TEXT + KRITIK. Zeitschrift für Literatur. Hermann Lenz, hrsg. von

Heinz Ludwig Arnold, Heft 141, I/99 München.

KRISTEVA, Julia: »Bakhtine, le mot, le dialogue et le roman«. In: Critique 33, avril

1967.

KRUSE, Otto: Kunst und Technik des Erzählens. Wie Sie das Leben zur Sprache

bringen können, 2. Aufl., Zweitausendeins, Frankfurt a. Main 2001.

LEJEUNE, Philippe: Der autobiographische Pakt, übers. von Wolfram Bayer und

Dieter Hornig, hrsg. von Heinz Bohrer. Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1994.

LEMKE, Anja: Andenkendes Dichten. In: Die Zeitlichkeit des Ethos: poetologische

Aspekte im Schreiben Paul Celans, hrsg. von Ulrich Wergin und Martin Jörg

Schäffer, Königshausen & Neumann, Würzburg 2003.

LENZ, Hermann: Aus dem Jahrbuch für Sprache und Dichtung. In: Über Hermann

Lenz. Dokumente seiner Rezeption (1947-1979), hrsg. von Helmut Kreuzer und Ingrid

Kreuzer, München 1981.

LENZ, Hermann: Erinnerung an Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner

Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988.

22

LÜTZ, Jürgen: Der Name der Blume. Über den Celan-Bachmann Diskurs, dargestellt

am ›Zeugen‹. „Ich höre, die Axt hat geblüht“. In: Lesearten. Beiträge zum Werk Paul

Celans, hrsg. von Axel Gellhaus und Andreas Lohr, Böhlau, Köln-Weimar-Wien

1996.

LYON, James K.: Paul Celan and Martin Heidegger. An Unresolved Conversation,

1951-1970, The John Hopkins University Press, Baltimore 2006.

Marie Luise Kaschnitz: Tagebücher aus den Jahren 1936-1966, Bd. 1, hrsg. von

Christian Büttrich, Marianne Büttrich und Iris Schnebel-Kaschnitz, Insel, Frankfurt a.

Main 2000.

MARMET, Otto: Ich und du und so weiter. Kleine Einführung in die

Sozialpsychologie, Beltz, Weinheim 2006.

MARTINEZ, Matias; SCHEFFEL, Michael: Einführung in die Erzähltheorie, 3.

Aufl., Beck, München 2000.

MAY, Markus: »Jenseits der Stummvölker-Zone«. Zum Komplex und Überschreitung.

Exil und Exterritorialität in Paul Celans Apollinaire-Rezeption. In: Exterritorialität.

Landlosigkeit in der deutschsprachigen Literatur, hrsg. von Carsten Jakobi, Martin

Meidenbauer, München 2006.

MAYER, Hans: Gelebte Literatur, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1987.

MEIER, Christel; WAGNER-EGELHAAF, Martina: Autorschaft. Ikonen – Stile –

Institutionen, Akademie, Berlin 2011.

MELTZER, Helmut: Trivialliteratur, R. Oldenbourg, München 1974.

MISCH, Georg: Begriff und Ursprung der Autobiographie. In: Die Autobiographie:

Zu Form und Gestalt einer literarischen Gattung, hrsg. von Günter Niggl, Darmstadt

1989.

MONTROSE, Louis A.: Die Renaissance behaupten. Poetik und Politik der Kultur.

In: New Historicism. Literaturgeschichte als Poetik der Kultur, 1. Aufl., hrsg. von

Moritz Bassler, Fischer, Frankfurt a. Main 1995.

MORITZ, Reiner: Nur der Not keinen Schwung lassen. Staunenswerte Ausnahme

unter den Autorenwitwen: Hanne Lenz zum 90. Geburtstag. In: Die Welt, 23. 7. 2005.

MÜLLER, Hans-Harald: Was war eigentlich Biographismus – und was ist aus ihm

geworden? Eine Untersuchung. In: Autorschaft. Positionen und Revisionen. DFG-

Symposion 2001, hrsg. von Heinrich Detering, Metzler, Stuttgart-Weimar 2002.

23

MÜLLER, Jürgen E.: Literaturwissenschaftliche Rezeptions- und Handlungstheorien.

In: Neue Literaturtheorien. Eine Einführung, 3. Aufl., hrsg. von Klaus Michael

Bogdal, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2005.

MÜLLER, Silke; VESS, Susanne: Studienbuch. Neuere deutsche

Literaturwissenschaft: Basiswissen, 2. Aufl., Königshausen & Neumann, Würzburg

1999.

NIEDERLAND, W. G.: Folgen der Verfolgung: Das Überlebenden-Syndrom.

Seelenmord, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1980.

OBERMAIER, Walter; PATZER, Franz: Hans Weigel. Leben und Werk. Zum 80.

Geburtstag, Wien 1988.

OERTEL, Christine: Flucht über Österreich. Jüdische Displaced Persons aus

Osteuropa 1945-1949. In: ›Displaced‹. Paul Celan in Wien 1947-1948, hrsg. von

Peter Goßens und Markus G. Patka, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001.

OLSCHNER, Leonard: Im Abgrund Zeit. Paul Celans Poetiksplitter, Vandenhoeck &

Ruprecht, Göttingen 2007.

OPITZ-WIEMERS, Carola: Ingeborg Bachmann. In: Möglichkeitssinn. Phantasie und

Phantastik in der Erzählliteratur des 20. Jahrhunderts, hrsg. von Gerhard Bauer und

Robert Stockhammer, Westdeutscher Verlag, Wiesbaden 2000.

PATRUT, Iulia-Karin: Schwarze Schwester – Teufelsjunge: Ethnizität und Geschlecht

bei Paul Celan und Herta Müller, Böhlau, Köln 2006.

PENNONE-AUTZE, Florence: Paul Celans Übersetzungspoetik. Entwicklungslinien

in seinen Übertragungen französischer Lyrik, Max Niemeyer, Tübingen 2007.

PÖGGELER, Otto: Die Mittagslinie Paul Celan und Martin Heidegger. In: Geist und

Literatur, hrsg. von Edith Düsing und, Hans-Dieter Klein, Königshausen & Naumann,

Würzburg 2008.

PULVER, Elsbeth: »... Eine Tänzerin aus dem Geschlechte Jubals, wie der

hochmütige Kain«. Zum Motiv des Tanzens und Springens im Werk von Marie Luise

Kaschnitz. In: Marie Luise Kaschnitz, hrsg. von Uwe Schweikert, Suhrkamp,

Frankfurt a. Main 1984.

PULVER, Elsbeth: Marie Luise Kaschnitz, Beck, München 1984.

REICHARDT, Johanna Christiane: Zeitgenossin. Marie Luise Kaschnitz. Eine

Monographie, Peter Lang, Frankfurt a. Main 1974.

REICH-RANICKI, Marcel: Über Ruhestörer. Juden in der deutschen Literatur, erw.

Neuausg., DVA, Stuttgart 1989.

24

RENKER, Cindy K.: „Lampensuchenderweise...“. Paul Celans und Ingeborg

Bachmanns Suche nach Wahrheit. In: Ingeborg Bachmann und Paul Celan.

Historisch-poetische Korrelation, hrsg. von Gernot Wimmer, De Gruyter, Berlin

2014.

RICHTER, Hans Werner: Mittendrin. Die Tagebücher 1966-1972, hrsg. von Dominik

Geppert und Nina Schnutz, Beck, München 2012.

RYCHLO, Peter: „Sie sagten sich Helles und Dunkles“ Paul Celan und Ingeborg

Bachmann als Liebespaar. In: „Der literarische Zaunkönig“, Nr. 1/ 2012. Online unter

http://www.erika-mitterer.org/dokumente/ZK2012-01/rychlo_celan-bachmann_2012-

1.pdf.

RYCHLO, Peter: Neue Angaben zu Celans Gymnasialjahren aus dem Czernowitzer

Bezirksarchiv. In: Kulturlandschaft Bukowina. Studien zur deutschsprachigen

Literatur des Buchenlandes nach 1918, hrsg. von Andrei Corbea und Michael Astner,

Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași 1990.

SANDERS, Rino: Erinnerung an Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner

Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988.

SAUTHOFF, Stephan: Die Transformation (auto)biographischer Elemente im

Prosawerk Ingeborg Bachmanns. Dissertation, Frankfurt a. Main 1992.

SCHAEFER, Christina: Die Autobiographie zwischen Fakt und Fiktion. In: Im

Zeichen der Fiktion. Aspekte fiktionaler Rede aus historischer und systematischer

Sicht. Festschrift für Klaus W. Hempfer zum 65. Geburtstag, hrsg. von Irina O.

Rajewsky und Ulrike Schneider, Franz Steiner, Stuttgart 2008.

SCHMITZ-EMANS, Monika: Paul Celan im Spiegel der Buchkunst. In: Celan-

Referenzen. Prozesse einer Traditionsbildung in der Moderne, hrsg. von Natalia

Blum-Barth und Christine Waldschmidt, Vanderhoeck & Ruprecht 2016.

SCHULZ-BUSCHHAUS, Ulrich: Über Formen diskursiver Autorität und

Kontingenz. In: Spielräume des auktorialen Diskurses, hrsg. von Klaus Städtke und

Ralph Kray, Akademie, Berlin 2003.

SHMUELI, Ilana: Denk dir. Paul Celan in Jerusalem. In: Jüdischer Almanach 1995,

hrsg. von Jakob Hessing, Jüdischer Verlag, Frankfurt a. Main 1995.

SHMUELI, Ilana: Sag, daß Jerusalem ist. Über Paul Celan. Oktober 1969 – April

1970, Rimbaud, Aachen 2010.

SILBERMANN, Edith: Begegnung mit Paul Celan. Erinnerung und Interpretation,

Rimbaud, Aachen 1995.

25

SIMMEL, Georg: Exkurs über den Fremden. In: Soziologie. Untersuchungen über die

Formen der Vergesellschaftung, Gesamtausgabe Bd. 11, Frankfurt a. Main 1992.

SOLOMON, Petre: Paul Celan. Dimensiunea românească, Art, București 2008.

SPLITTER, Horst: Struktur dramatischer Texte, Büchner, Bamberg 1989.

STEINHOFF, Christine: Erratische Monologe in der Nacht. Das Traumkapitel in

Malina. In: Ders.: Ingeborg Bachmann. Poetologie des Traumes, Königshausen &

Neumann, Würzburg 2008.

STOLL, Andrea: Ingeborg Bachmann. Der dunkle Glanz der Freiheit. Biographie, C.

Bertelsmann 2013.

STRIGL, Daniela: Kunst- und Ruinenblumen. Kaffeehaus und literarische

Geselligkeit im Nachkriegs-Wien. In: ›Displaced‹. Paul Celan in Wien 1947-1948,

hrsg. von Peter Goßens und Markus G. Patka, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001.

SZONDI, Peter: Schriften II, hrsg. von Wolfgang Fietkau und Jean Bollack,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1978.

TRUFIN, Ramona: „Der dunkle Schatten“ der „Begegnung“: Paul Celans poetische

Transfiguration im Erzählwerk Ingeborg Bachmanns. In: Immanuel Weißglas (1920-

1979). Studien zum Leben und Werk, hrsg. von Andrei Corbea-Hoisie; Grigore Marcu;

Joachim Jordan, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași - Hartung-Gorre Konstanz 2010.

VAN LAAK, Dirk: Gespräche in der Sicherheit des Schweigens. Carl Schmidt in der

politischen Geistesgeschichte der frühen Bundesrepublik, 2. Aufl., Akademie, Berlin

2002.

VON JAGOW, Bettina: Ästhetik des Mythischen: Poetologien des Erinnerns im Werk

von Ingeborg Bachmann, Böhlau, Köln 2003.

WAGNER-EGELHAAF, Martina: Auto(r)fiktion. Literarische Verfahren der

Selbstkonstruktion, Aisthesis, Bielefeld 2013.

WEIGEL, Sigrid: Ingeborg Bachmann. Hinterlassenschaft unter Wahrung des

Briefgeheimnisses, Zsolnay, Wien 1999.

WEIGEL, Sigrid: Zur Genese, Topographie und Komposition von „Malina“. In:

Interpretationen. Werke von Ingeborg Bachmann, hrsg. von Mathias Mayer, Stuttgart

2002.

WEIGEL, Sigrid; BÖSCHENSTEIN, Bernhard (Hrsg.): Ingeborg Bachmann und

Paul Celan. Poetische Korrespondenzen, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997.

26

WEISSMANN, Dirk: Poesie, Judaïsme, Philosophie. Une histoire de la réception de

Paul Celan en France, des débuts jusqu’à 1991, These de doctorat, Universite de la

Sorbonne Nouvelle, Paris-III, UFR d’Allemand 2003.

WETZEL, Michael: Der Autor zwischen Hyperlinks und Copyrights. In: Autorschaft.

Positionen und Revisionen. DFG-Symposion 2001, hrsg. von Heinrich Detering,

Metzler, Stuttgart-Weimar 2002.

WIEDEMANN, Barbara: »Ein Faible für Tübingen«. Paul Celan in Württemberg.

Deutschand und Paul Celan, Klöpfer & Meyer, Tübingen 2013.

WIEDEMANN, Barbara: Der Gast – Paul Celan in Rolf Schroers’ Roman „Jakob

und die Sehnsucht“. In: Die ersten Stimmen. Deutschsprachige Texte zur Shoah 1945

– 1963, hrsg. von Ruth Vogel-Klein, Königshausen & Neumann, Würzburg 2010.

WIEDEMANN, Barbara: Paul Celan und Ingeborg Bachmann. Ein Dialog? In

Liebesgeschichten?. In: Im Geheimnis der Begegnung. Ingeborg Bachmann und Paul

Celan, hrsg. von Dieter Burdorf, Iserlohn 2003.

WIEDEMANN-WOLF, Barbara: Antschel Paul – Paul Celan. Studien zum Frühwerk,

Max Niemeyer, Tübingen 1985.

WITTE, Bernd: Ingeborg Bachmann. In: Kritisches Lexikon zur deutschsprachigen

Gegenwartsliteratur, hrsg. von Heinz Ludwig Arnold, Bd. 1, 9. Nlg., edition TEXT +

KRITIK, München1981.

ZIPFEL, Frank: Autofiktion. Zwischen den Grenzen von Faktualität, Fiktionalität und

Literarität? In: Grenzen der Literatur. Zu Begriff und Phänomen des Literarischen,

hrsg. von Simone Winko, Fotis Jannidis, Gerhard Lauer, De Gruyter, Berlin/New

York 2009.

Volume de corespondență

»Wie aus weiter Ferne zu Dir«. Paul Celan – Gisela Dischner. Briefwechsel, hrsg.

und kommentiert von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2012.

Ingeborg Bachmann – Paul Celan. Herzzeit. Briefwechsel, hrsg. von Bertrand Badiou,

Hans Höller, Andrea Stoll, Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2009.

Paul Celan – Edith Silbermann. Zeugnisse einer Freundschaft. Gedichte,

Briefwechsel, Erinnerungen, hrsg. von Amy-Diana Colin und Edith Silbermann,

Wilhelm Fink, München 2010

Paul Celan – Erich Einhorn. Einhorn: du weißt um die Steine... Briefwechsel, hrsg.

von Marina Dmitrieva-Einhorn, Friedenhauer Presse, Berlin 2001.

27

Paul Celan - Ilana Shmueli: Briefwechsel, hrsg. von Ilana Shmueli und Thomas

Sparr, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2004; Paul Celan, Jaap Geraedts: Keinerlei

“Silbenstreifen” am Horizont. Der Briefwechsel des Dichters mit dem Komponisten,

hrsg. und kommentiert von Paul Sarg, LIT Verlag, Berlin 2014.

Paul Celan – Nelly Sachs. Briefwechsel, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1996; Paul

Celan – Diet Kloos-Barendregt: »Du musst versuchen, auch den Schweigenden zu

hören«. Briefe an Diet Kloos-Barendregt, hrsg. von Paul Sars, Suhrkamp, Frankfurt a.

Main 2002.

Paul Celan – Peter Szondi. Briefwechsel. Mit Briefen von Giséle Celan-Lestrange an

Peter Szondi und Auszügen aus dem Briefwechsel zwischen Peter Szondi und Jean

und Mayotte Bollack, hrsg. von Christoph König, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2005.

Paul Celan – Rudolf Hisch: Briefwechsel, hrsg. von Joachim Seng, Suhrkamp,

Frankfurt a. Main 2004; Paul Celan und Gustav Chomed: „... ich brauche Deine

Briefe“, hrsg. und kommentiert von Barbara Wiedemann und Jürgen Köchel,

Suhrkamp, Berlin 2010.

Paul Celan. Briefwechsel mit den rheinischen Freunden – Heinrich Böll, Paul

Schallück, Rolf Schroers, hrsg. von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Berlin 2011;

Paul Celan – Hanne und Hermann Lenz. Briefwechsel. Mit drei Briefen von Giséle

Celan-Lestrange, hrsg. v. Barbara Wiedemann in Verbindung mit Hanne Lenz,

Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001.

Paul Celan. Briefwechsel mit Franz Wurm, hrsg. von Barbara Wiedemann in

Verbindung mit Franz Wurm, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1995; Paul Celan – Nani

und Klaus Demus. Briefwechsel. Mit einer Auswahl aus dem Briefwechsel zwischen

Giséle Celan-Lestrange und Klaus und Nani Demus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main

2009.