Europa și ideea de națiune

Ortega-y-Gasset

José Ortega y Gasset ( 9 mai 1883 - 18 octombrie 1955) a fost un filosof spaniol s-a

născut la Madrid, într-o familie cu tradiții liberale.

Se ştie că Ortega era spaniol până în măduva oaselor, dar, în acelaşi timp, deloc

provincial şi nici chiar naţionalist, ci foarte european. Şi după ce a renunţat să ducă mai departe

Instituto de Humanidades din Madrid, ultimii săi ani de viaţă publică s-au concentrat asupra unor

activităţi desfăşurate în afara Spaniei, mai cu seamă în Germania. Exilul impus 1-a făcut să

peregrineze prin ţări străine şi să se adreseze unor asistenţe îndepărtate.

Ortega era convins că ştiinţa începutului de secol XX trebuia să fie istoria, dar şi că

aceasta nu era propiu-zis încă o ştiinţă. De aceea, spune Jorge Acevedo, o bună partea a efortului

teoretic orteguian se îndreptă către constituirea istoriei ca ştiinţă.1 Iar acest efort poate fi regăsit

în cărţile sale: Spania nevertebrată (1921), Originea sportivă a statului (1924), Atlantidele

(1924), Interpretarea aspectului războinic al istoriei (1925), Despre moartea Romei (1926),

Istoria ca sistem (1935), Despre imperiul roman (1940), O interpretare a istoriei universale

(1949), Meditaţie despre Europa (1949) şi altele.

Fiind una dintre cărțile cele mai actuale din moștenirea lui Ortega, cuvintele adunate în

lucrarea: Europa și ideea de națiune, au fost adresate unor persoane din Elveţia, Germania şi

Anglia. Este vorba, aşadar, de roadele unei depline maturităţi intelectuale şi, în ultimă instanţă,

de rezumate ale unor meditaţii ample. Tema centrală este preocuparea faţă de viitorul iminent al

istoriei europene, iar acel viitor a şi devenit, şi continuă să fie, prezentul istoric ce ne conţine

astăzi.

Națiunea europeană a devenit o națiune în adevăratul sens al cuvântului din cauza

faptului că acelei vieți proprii a uzurilor tradiționale i-au adăugat forme de viață care, chiar dacă

articulate cu cele tradiționale, pretend a reprezenta un mod de a fi om în sensul cel mai elevat,

unul care aspira anume a fi modul cel mai desăvârșit de a fi om, ca atare, cel mai bine întemeiat

1 Jorge Acevedo, La sociedad como proyecto, Editura Universitaria, Santiago de Chile, 1994, p.21

și proiectat asupra viitorului. Fiecare dintre acele prototipuri nașionale fusese făurit ca o formă

speficifică de a interpreta tocmai cultura europeană unitară, că acesta, cu alte cuvinte, era trăită

intens și în stil propriu de către fiecare națiune.

În timp ideea de națiune care fusese pînă atunci un imblod s-a transformat brusc într-o

frână. Incapabilă să ofere fiecărui popor un program de viață viitoare, ea le paralizează și le

închide în ele însele.

Mai departe în opera domnului Ortega apar două țări care devansează cu cel puțin două

secole poparele de pe continent în dobândirea unei conștiințe mature a naționalității precum

Anglia și Germania.

Mai observăm faptul că Europa ca și cultură nu este acceași ca și Europa ca stat. Odată ce

am subliniat deosebirea dintre cele două lucruri, e foarte important, după judecata mea, să ne

reprezentăm limpede relația care există între cele două.

În momentul în care Europa a început să se extindă s-a declanșat un naționalism

expansionist care a dus la mari conflicte războinice ori diplomatice, între unele națiuni și altele,

trezind în ele uri și fobii.

Teza expusă de filozof se poate rezuma în următoarele trei propoziții și acestea ar fi că

popoarele europene au conviețuit întotdeauna, orice conviețuire neîntreruptă generează automat

o societate, iar societatea însemnează un sistem de uzuri care este valabil sau, ceea ce e totuna,

care-și exercită presiunea mecanică asupra indivizilor ce conviețuiesc. Ultima cerință spune ca

dacă cele de mai sus sunt certe, trebuie să fi existat mereu uzuri generale europene, atât

intelectuale cât și morale, trebuie să fi existat o opinie publică europeană. Sau opinia publică

creează totdeauna, în mod inevitabil, o putere publică ce conferă acelei opinii un character

constrângător.

Este epoca, să nu uităm, a luptei pentru colonii sau a luptei pentru piețe. Caracterul

concret al acestor conflicte nu împiedică însă popoarele angrenate în conflict să se prețuiască și

chiar să se admire pentru virtuțile specific fiecăruia.