Tartuffe de Moliere

Omul clasic intre datorie si pasiune

In aceasta operă, Moliere prezintă omul clasic oscilând între datoria de tată, soț, persoană publică și

pasiunea, sau chiar nebunia, obsesia, făcută pentru un necunoscut în care a avut încredere deplină.

Orgon a refuzat să își creadă familia și a preferat să dea ascultare unui străin; a fost nechibzuit,

imprudent, dar el a ales să își urmeze instinctul decât să se increadă în valorile acelei epoci care puneau

totuși familia pe primul plan. Cu toate că Orgon l-a crezut pe Tartuffe -un reprezentant al Divinitatii– o alta

mare valoare a vremii – el și-a renegat propriul fiu, fără ca măcar să îl asculte; el a procedat așa cum îl

îndemnase cel care pentru el reprezenta religia și îl ghida în tot.

Se spune deci că personajul lui Moliere a ales initial pasiunea – având încredere totala întrun străin – iar

apoi datoria, ascultând ce a spus reprezentatul bisericii.

[modificare]Rezumat

Familia lui Orgon este dezbinata deoarece Orgon si mama lui au cazut sub influenta lui Tartuffe, un hot

religios, un vagabond inainte de a fi ajutat de Orgon. Tartuffe pretinde ca este pios si ca vorbeste cu

autoritatea divina, si Doamna Pernelle si fiul ei nu mai iau nicio decizie inainte de a-l intreba pe sfetnicul

lor.

Restul familiei si regele lor nu sunt pacaliti de sireteniile lui Tartuffe si il detesta. Mizele se maresc cand

Orgon anunta ca il va insura pe Tartuffe cu fata lui Mariane(deja logodita cu Valer). Mariane este desigur

foarte suparata la aflarea acestor vesti, iar restul familiei realizeaza cat de adanc este Tartuffe infiltrat in

familie.

In efortul de a-l demasca pe Tartuffe in fata lui Orgon, familia concepe un plan prin care acesta sa ii

marturiseasca Elmirei ( sotia lui Orgon) ca o doreste. Ca un om pios si oaspete, el nu ar trebui sa aibe

astfel de sentimente pentru doamna casei si familia spera ca dupa o astfel de confesiune, Orgon il va da

afara pe Tartuffe. Intr-adevar, musafirul incearca sa o seduca pe Elmira, dar conversatia lor este

intrerupta cand Damis, baiatul lui Orgon, nu mai poate suporta situatia si iese din ascunzatoare pentru a-l

pali pe impostor.

Tartuffe este initial socat, dar isi revine foarte repede. Cand Orgon intra in camera si Damis ii spune

triumfator ceea ce s-a intamplat, mincinosul foloseste psihologia inversa si se acuza pe el insusi : “Da,

frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate / Un biet batut de patimi si de pacate plin”.

Orgon este convins ca baiatul lui minte si il izgoneste din casa. Tartuffe reuseste sa il convinga pe Orgon

ca pentru a-l invata pe Damis o lectie, el, preotul, trebuie sa stea mai mult ca niciodata in preajma Elmirei.

Ca un cadou pentru Tartuffe si o pedeapsa ulterioara pentru copilul lui, Orgon trece toate proprietatile pe

numele “prietenului sau”.

Apoi Elmira se ocupa din nou de demascarea impostorului si ii cere lui Orgon sa fie martor la o intalnire

intre ea si "prietenul" lui. Orgon , usor de convins, decide sa se ascunda sub o masa in aceeași cameră,

cert fiind ca sotia sa nu are dreptate. El aude desigur cum nevasta lui rezista avansurilor directe din

partea lui Tartuffe. In momentul in care Tartuffe este aproape gata sa o violeze pe Elmira, Orgon iese de

sub masa si ii ordona acestuia sa plece.

Dar oaspetele siret intentioneaza sa ramana si isi arata in sfarsit adevarata fata, deoarece Orgon ii

marturisese lui Tartuffe ca se afla in posesia unor scrisori incriminatorii ( scrise de un prieten). Tartuffe il

ameninta acum pe Orgon ca daca nu va pleca din Propria lui casa, va fii expus deoarece impostorul se

afla acum in posesia scrisorilor. Mincinosul pleaca temporar , iar familia se gandeste ce e de facut.

Ulterior Tartuffe se intoarce cu un ofiter de politie pentru a incepe evacuarea. Dar spre surpriza lui ,

Ofiterul il aresteaza in schimb pe el. Luminatul rege a auzit nedreptatile intamplate in casa si a decis sa il

aresteze pe Tartuffe. Chiar si Doamna Pernelle este acum convinsa de cum de fapt protejatul ei si

intreaga familie este recunoscatoare ca a scapat de un criminal in serie care isi schimba adesea numele

pentru a nu fi prins.

Cîte a avut de tras Moliere de pe urma acestei piese! A fost interzisă şi autorul s-a trezit luat la ochi de Biserică şi de laici cu preocupări religios-artistice. Protecţia regelui Ludovic al XIV-lea l-a scăpat de belele mai mari. Tartuffe sau Impostorul, cum se numeşte piesa, e una dintre comediile realiste ale lui Moliere şi un atac teribil la impostura clericilor. Tartuffe, acest bănuit om al lui Dumnezeu, a ajuns sfătuitorul şi inspiratorul lui Orgon şi al mamei sale. Modest şi cucernic, desprins de cele lumeşti la prima vedere, Tartuffe i se pare numai bun de ginere lui Orgon, deşi fata lui e logodită cu Valer şi nu vrea să audă de cuviosul parazit al familiei. În preţuirea lui nemăsurată faţă de impostor, lui Orgon nu-i vine să creadă cînd fiul său îl anunţă că ticălosul a încercat să-i seducă nevasta şi-l izgoneşte de acasă. Cînd soţia lui Orgon îi cere să-l pîndească pe Tartuffe ca să vadă că-i face avansuri, iar mizerabilul cît pe-aci s-o violeze pe doamnă, dacă n-ar fi ieşit soţul din ascunzătoare, mai exact de sub masă, Tartuffe piosul trece la şantaj. Nişte scrisori care l-ar putea compromite pe Orgon au ajuns pe mîna lui. Orgon i le-a încredinţat în marea sa încredere faţă de protejatului lui. Omul lui Dumnezeu îi cere protectorului său să plece din casă şi să i-o lase lui, altfel îl dă în vileag. De-abia acum Orgon, care nu-i prea mintos, îl izgoneşte pe netrebnic, dar acesta ameninţă, ca în Terminator,  că se va întoarce. Pînă la urmă dreptatea învinge (cu ajutorul regelui!), dar puţin i-a lipsit impostorului să triumfe şi să-şi lase protectorul pe drumuri. Piesa lui Moliere a rezistat şi atacurilor clericilor care s-au simţit atinşi de Tartuffe, dar şi timpului - ca dovadă că se joacă şi azi cu succes.

Dramaturgia lui Moliere şi tipuri de personaje"apostrofate"de societate

Secolul xvii,premergător al ideilor iluministe şi ai ultimilor regi despotici ai Franţei,încununează o etapă progresivă în civilizaţia lumii. Moliere este un dramaturg francez desăvârşit,etichetat drept un scriitor şi critic de teatru rafinat.

Moliere nu se dezice niciodată de la regula adevărului,arătând în piesele de teatru,un puternic conţinut al falsităţii oamenilor.Grosolănia,minciuna şi adversitatea personajelor pentru adevăr,este cunoscută de cititori prin ferestre sau ochiuri de lumină prezentate prin gaura cheii de însuşi Moliere ce a vrut să atragă atenţia asupra moravurilor impertinente de secol xvii.

„Avarul”şi”Tartuffe”colorează oglinzile terifiante ale unor societăţi şi aşa încorsetate de tot mai mulţi nelegiutori,puşi pe prădat semeni.”Avarul”transpus în pielea personajului Harpagon întruchipează un om bătrân,demn de o zgârcenie,stăpânire de sine şi răutate,rar întâlnită.Nu vrea cu nici un preţ să renunţe la avere pentru a le lăsa copiilor ceea ce li se cuvine,de drept.Lăcomia,răutatea şi ambiţia merg mână în mână şi fac casă bună cu mentalitatea obsedantă a unui bătrân ce ar fi fost în stare să se căsătorească cu o femeie mult mai tânăra decât el.Şi unde mai pui acea femeie atrăgătoare era deja iubita fiului lui Harpagon,fără ca bătrânul să fi ştit ceva?!În final,se negociază ca la piaţă şi fiul Cleante,recurge la toate mijloacele pentru a-şi convinge tatăl să renunţe de bunăvoie la tânăra fată,Marianne.Cleante îi fură tatălui o valoroasă casetă cu bani,pretext pentru a negocia cu moşneagul,disputa pentru Marianne.Bătrânul,de meserie cămătar,ar fi fost în stare să-şi vândă întreaga familie,în favoarea recuperării teancurilor de bani din casetă.

Aşa că avarul,tresaltă de fericire la apariţia casetei cu bani şi-şi dă consimţământul pentru însurătoarea fiului neascultător şi îmbătat de dragoste.Un servitor de-al casei,susţine apăsat că moşneagul Harpagon avea în lexicul de cuvinte,înrădăcinată zicala”vă împrumut bună ziua!” în loc de ‚vă dau bună ziua!”,aluzie la notorietatea şi zgârcenia fără margini a lui Harpagon,cunoscută de toţi cei din cercul de cunoştinţe ai bătrânului.

De asemenea,piesa de teatru”Tartuffe”,se încadrează cu succes în tipologia impostorului de marcă.Tartuffe este dornic de îmbogăţire şi ascensiune socială pe spinarea familiei lui Orgon,un biet personaj,ridicol de credul şi total neloial în relaţiile cu ceilalţi membri ai casei.Tartuffe îl manipulează pe Orgon să-i doneze averea şi doreşte a o obliga pe fiica lui Orgon să se mărite cu el.Elmire,soţia personajului credul, i-a dejucat sinistrele planuri ale lui Tartuffe,arătând în faţa tuturor,inclusiv a lui Orgon,mârşăviile evlaviosului făţarnic,cu trecut de vagabond,om al temniţelor dar şi al plăcerilor lumeşti.

Tipurile de personaje conturate în toată splendoarea literar-satirică a lui Moliere,rămân şi astăzi,la fel de actuale ca şi acum patru secolole.Avarul,incocentul,credulul şi impostorul zugrăvesc tabloul  unei omeniri

mult prea infatuate în goana spre aparenţe şi imagini deşarte.”Realităţile”credulilor se scufundă în abis,suportând riscurile şi dezamăgirile de rigoare.În plină modernitate,avânt tehnologic şi  mai puţin economic,tipurile de personaje nefaste,sunt îndelung promovate find declarate modele sociale de succes.Mediatizarea excesivă a lor reduce considerabil,posibilitatea de afirmare a adevăratelor şi unicelor valori.Dacă tot ajungem să „ne împrumutăm” ziua,se subântelege că avem „o viaţă de împrumut”,care nu numai ca nu este a noastră,dar nici nu ne face cinste.