2.Obstea sateascaLa retragerea aureliana din Dacia, administratia centrala a fostei provincii s-a desfiintat, iar o alta administratie nu a luat locul celei anterioare. In aceste conditii au ramas numai formele locale de organizare, astfel orasele au continuat sa existe, dar s-a constatat decaderea treptata a acestora. Dupa invazia devastatoare a hunilor din 367, pe ruinele oraselor s-a intins lumea satelor care au primit noi denumiri si au continuat sa se dezvolte, ramanand forma predominanta de organizare administrativa. Sapaturile arheologice au stabilit ca 80% din satele existente in secolul XIV datau din epoca Daciei romane. Vechimea acestora este confirmata de argumente terminologice. Astfel, localitatile rurale erau desemnate in epoca Daciei romane prin cuvantul catun, de origine traca si sat, de origine Latina. Aceste cuvinte sunt utilizate cu acelasi sens si in Evul Mediu, de unde rezulta ca si realitate desemnata de aceste cuvinte a supravietuit. Aceste date ne sunt confirmate de izvoare scrise, astfel intr-o scrisoare sin sec. IV adresata de o comunitate crestina din Dacia unei comunitati crestine din Capadocia referitoare la patimirile Sf.Sava ce traise intr-un sat din N Dunarii se gasesc informatii privitoare la existenta unor sate cu o populatie sedentara care practica agricultura si cu un inceput de diferentiere intre saraci si bogati. Intr-o lucrare intitulata Strategikon redactata de Mauricius in sec. VI este mentionata populatia romanica din N dunarii vorbind limba latina, cu sate asezate de-a lungul raurilor, avand ca ocupatie agricultura si cresterea vitelor, iar ca mod de orgnaizare obstile agricole. Aceste izvoare ne arata ca dupa retragerea autoritatilor romane, populatia autohtona a continuat sa traiasca in sate pe baza unor relatii de solidaritate intre membrii acestora. Satul, privit ca o totalitate a locuitorilor sai, a format inca inainte de cucerirea romana o obste sateasca. Prin obste sateasca, intelegem o forma de organizare sociala in vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a muncii si vietii. Obstea sateasca avea caracter teritorial. Apartenenta la obstea sateasca era fundamentata pe stapanirea in comun a teritoriului, spre deosebire de obstea gentilica, bazata pe rudenia de sange. Aceasta forma de organizare prezinta caracteristici proprii, neputand fi incadrata in societatea sclavagista. Obstea sateasca realize traditia. Ea prezenta unele elemente comune cu societatea organizata in stat, dar prezenta si unele trasaturi ale societatii prestatale, astfel criteriul teritorial este characteristic atat obstei satesti, cat si statului, dar obstea sateasca nu cunostea stratificare sociala, trasatura specifica numai statului. Modul de organizare al obstei satesti a putut fi reconstituit pe baza metodei retrospective. Potrivit acestei metode, daca in 2 momente distantate in timp pe acelasi teritoriu este semnalata o institutie inseamna ca aceasta a existat si in intervalul de timp dintre cele 2 momente. Asa este cazul institutiilor care tin de obstea sateasca existente atat la daci, cat si in Evul Mediu. Din aceasta constatare se desprinde concluzia ca obstea sateasca a continuat sa existe si in intervalul de timp dintre retragerea aureliana si formarea statelor feudale romanesti. Din datele astfel obtinute, constatam la obstea sateasca omogenitatea sociala a membrilor sai si a democratiei pe baze elective. Astfel, obstea sateasca se autoadministra si isi alegea singura organele de conducere. Conducerea obstei satesti era exercitata de catre adunarea membrilor obstei numita adunarea megiesilor, care se pronunta in toate probleme de interes comun. Aceasta adunare alegea

sfatul oamenilor buni si batrani care era investit cu atributii judiciare. De asemenea, alegea judele obstei care avea atributii judecatoresti si de sef militar al satului. Avand in vedere ca toti membrii obstei erau egali, oricare dintre ei putea primi anumite sarcini. Obstile aflate in regiuni cu o configuratie geografica sau economicomilitara, cum ar fi valea unui rau, o depresiune montana sau un drum important forma uniuni de obsti. In cadrul uniunii obstile satesti isi pastrau autonomia si organizarea proprie. Reprezentantii obstei constituiau un sfat al uniunii pentru rezolvarea problemelor comune. Normele de conduita in cadrul obstei satesti nu aveau caracter juridic, nu erau aplicate prin constrangere, pentru ca nu exista statul care sa exercite acea constrangere. Aceste norme exprimau interesele tuturor si erau respectate de bunavoie. Ele se refereau la desfasurarea muncilor agricole, la sistemul de folosire a pamantului, la statutul persoanelor, la organizarea familiei, la schimbul de bunuri si la rezolvarea litigiilor. Astfel, normele privitoare la proprietate prevedeau ca pamantul pe care era asezata si il muncea obstea exercita o stapanire comuna denumita stapanire de-a valma. Potrivit acesteia, membrii obstei aveau un drept de folosinta comuna asupra pamantului. Cu aprobarea Adunarii megiesilor, unele loturi de pamant puteau trece in stapanire si folosinta personala, obstile pastrand asupra acestora un drept de supraveghere si control. Prima desprindere din fondul devalmas a fost terenul pe care membrii obstei si-au intemeiat casa si curtea, avand ca efect transmiterea proprietatii. Totodata, se practica schimbul de bunuri, dat fiind caracterul natural al economiei. Asemenea acte aveau loc atat in interior, cat si in targurile de la granita. Conflictele din cadrul obstei satesti se rezolvau de catre judele obstei si de catre sfatul oamenilor buni si batrani. Pedeapsa cea mai grava era alungarea din obstea sateasca.