Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

738

Section: Literature

REALITY AND DREAM IN THE WORKS OF VIRGIL TĂNASE

Oana Maria Neicu PhD Student, University of Oradea

Abstract:Virgil Tănase turns the real world into illusion and the reality into a created dream, not

a retold one. We discover a different world where the frontiers between the real facts and the

unreality, between past and present, mix and create an illusory universe. As a consequence, his works are dynamic, at all foreseeable. The reader becomes the prisoner of a series of symbols

used in order to create a world of absolute lucidity, not of delirium. Real history and lucid dream

give birth to rational novels, based on the irrational phenomenon of the dream. The writerřs

entire work seems to be a literary puzzle (Apocalipsa unui adolescent de familie, Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut, Au

înflorit iar vișinii și merii, Balurile, Viața terifiantă și misterioasă a unui ucigaș anonim) that has

an unprecedented narrative construction, a metaphorical language. All these seem to be illogical, but at the end, the novels prove to be transparent and lucid creations. Apparently without any

logic, all the texts are drama-novels that mingle the social underground with the dream, the

reality with the parallel world.

Keywords: Reality, dream, illusion, symbol, Onirism

Ca temperament literar, Tănase este un onirist care

visează în mod natural, astfel încât sobrul experiment

produs de confratele său Țepeneag se transformă rapid, sub

pana lui Tănase, în grațiosul păienjeniș al unui vis.

Ioan Petru Culianu

Virgil Tănase, recunoscut ca reprezentant al Onirismului, debutează ca prozator

onirist (Apocalipsa unui adolescent de familie, Portet de bărbat cosind în peisaj marin,

Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un

secol revolut), schimbându-și apoi maniera onirică de a scrie și trecând la una accesibilă

cititorilor, creându-și un stil propriu și inconfundabil, păstrând visul produs ca motiv

central al întregii sale opere. Modalitaea în care istoria adevărată se află în contiguitate

cu visul lucid creează romane raționale, bazate pe fenomenul irațional al visului.

În ceea ce privește onirismul său, Virgil Tănase susține că și-a scris primul roman

fără să cunoască tendința literaturii europene de a se căuta pe sine și a se reinventa,

dându-i dreptate lui Jorge Luis Borges, care afirma că este destul să fii tu însuți pentru a fi

modern deoarece aparții inevitabil timpului tău. A conștientizat apoi, treptat, că

,,imaginile reale sunt simptomele reale ale unei realități dinlăuntrul nostru, căreia rațiunea

trebuie să-i recunoască existența fără a o putea explica, nici tălmăci.ŗ1Viziunile lăuntrice

de mai târziu s-au transpus în episoade cuprinzând frânturi de realitate, care puse la un loc

au dat un alt sens evenimentelor.

În viziunea scriitorului, onirismul românesc s-a format în urma unei descoperiri, în

conștiința scriitorilor, că există în mintea fiecăruia câte o realitate reală ce poate fi

dezvăluită ca atare cititorului, fără niciun act mimetic, tocmai pentru a-l face părtaș la

1 Eugen Simion, Convorbiri cu Virgil Tănase în Caiete critice, nr. 10 (312), 2013, p.10.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

739

Section: Literature

actul creației, transformându-l în OM. Literatura onirică încearcă să cuprindă neantul într-

o ipostază aleatorie, dar incontestabil reală. În lumea sa interioară, autorul creează vise, le

fabrică în mod lucid, nu le declanșează, cu scopul de a deveni parte dintr-un univers

paralel iluzoriu, menit să evidențieze în final umanitatea ființei umane. Asemănătoare

viselor din timpul somnului, care combină diverse bucăți de realitate aparent fără nicio

logică și totuși cel ce le visează percepându-le ca fiind reale, visele produse se nasc din

dorința scriitorilor onirici de a-și justifica existența în lume, creând imagini și texte

îmbinate după propria lor logică. Continuând analogia dintre visul reprodus și cel produs,

Virgil Tănase concluzionează în Leapșa pe murite căniciun om nu visează abstract, visele

fiind produse reale ale minții noastre, ale unei realități psihice care nu poate fi explicată,

dar care există. De aceea, literatura onirică sondează incomprehensibilul, fără a le oferi

cititorilor de vise șansa de a-l descifra.

Scopul final al demersului său narativ este acela de a trezi în conștiința cititorului

ideea că este participant la actul creației prin însăși lectura cărții, căci fără aceasta

implicare a lectorului, opera rămâne la stadiul de piatră seacă - ,,nu fac decât să stârnesc

cu literatura mea forța de creație a cititorului, energia artistică a acestuia.ŗ2 Fiecare cititor

receptează opera în mod diferit, cuvintele declanșează în mintea lui imagini diverse pe

care le trăiește în funcție de propria creativitate.

Receptarea creațiilor lui Virgil Tănase presupune o aventură a cititorului prin

textele care abundă de metafore narative, de proiecții fantasmatice, de simboluri ale

existenței, purtătoare de valențe: zăpada, caii, trenul, marea, visul, moartea, fiind doar

câteva dintre motivele recurente care transformă realul în ireal și realitatea în vis produs,

nu reprodus. Lectorul pătrunde într-o lume pe dos, unde frontierele dintre faptele concrete

și himere, dintre trecut și prezent devin permeabile sau chiar se confundă. Ca o

consecință, narațiunile sunt dinamice și deloc previzibile, ținând cititorul în captivitatea

unei rețele de simboluri inserate cu scopul de a crea o lume a deplinei lucidități și

nicidecum a delirului.

Apocalipsa unui adolescent de familie reprezintă un roman mozaic, în care

suferința se întrepătrunde cu burlescul, creându-se un univers halucinant al degradării

istoriei, în general și al omului, în particular. Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de

călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut reprezintă o parodie onirică.

Trilogia Balurilor cuprinde trei romane convenționale, aparent pentru copii, în care

ludicul glisează în irealitățile visului. Din romanul compact Au înflorit iar vișinii și merii

transpare istoria adevărată transpusă într-un destin aflat la limita realului. Zoia apare sub

forma unui bazar epicîn care cronica unei epoci se suprapune cronicii unei vieți, iar Viața

misterioasă și terifiantă a unui ucigaș anonim este un pamflet adresat marilor edituri, cât

și întregii societăți consumeriste.

Impresia de puzzle literar este susținută printr-o construcție narativă inedită,

printr-un limbaj metaforic, prin jocuri de cuvinte aparent ilogice, dar care, în final, dau

naștere unor texte transparente și lucide. Viziunea regizorală devine evidentă, iar tehnicile

epice postmoderne sunt vizibile. Textele fără nicio arhitectură, sunt de fapt romane-

dramă, în care underground-ul social se întrepătrunde cu himerele, realul glisează în ireal,

iar realitatea e concurată de lumea paralelă.

În conformitate cu coordonatele onirice, autorul renunță la principiile canonice ale

literaturii: pactul dintre realitate și ficțiune, la cei trei piloni ai narațiunii Ŕ spațiu, timp,

erou - și la rigoarea construcției narative în favoarea unor elaborări onirice. Aceste

episoade, împreună cu cele care surprind realitatea, dau textelor o continuitate aparte, fără

2 Ibidem., p.11.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

740

Section: Literature

să lase loc ideii de fragmentarism. Romanele fac apel la emoțiile cititorului, care îl duc pe

acesta spre un rezultat purificat de orice indiciu izomorfic. De aceea, textele nu pot fi

analizate după vechile reguli ale criticii literare, deoarece culorile, sunetele, eufoniile fac

parte din sfera esteticului, o știință imperfectă, cu accent pe subiectivism și pe frumos. În

final, ,,scriitorul oniric nu face altceva decât să experimenteze cu voluptate diversitatea

eurilor lumii lui psihologice, iar scenele, momentele, tablourile sunt fixate narativ în jurul

unor stări psihotice, a unor obsesii, care i-au marcat lăuntric existența.ŗ3

Scenele bizare și neverosimile alternează cu pasaje narative de o intensă forță

epică, creând o narațiune dinamică, care menține suspansul, deoarece ,,în vis nu există

timp, iar tot felul de simultaneități sunt posibile,ŗ4 acțiunea nefiind rectilinie,

înregistrându-se întoarceri în timp sau anticipări ale unor întâmplări. Întreaga operă a lui

Virgil Tănase abundă de semnificații, reconstruind, folosindu-se de blocuri epice

disparate, imaginea unei lumi supuse totalitarismului, o lume unde dreptul de a folosi

puterea cuvântului este negat, unde exprimarea propriilor idei este interzisă. Iar Onirismul

creează o nișă utilizată tocmai pentru a da iluzia unei libertăți de creație, o nișă a

formulărilor aluzive, a exprimărilor indirecte. Literatura onirică devine astfel un manifest

artistic, o negare a pozitivismului marxist, refuzând orice fel de compromis. Iar visul creat

de oniriști nu se subordonează nici unui scop metafizic ca la romantici, nici unuia

psihologic ca la suprarealiști, ci unuia estetic și artistic. Asociațiile onirice devin tehnici

de lucru în construcția operei literare, a unui univers în care realitatea ,,este în permanență

dinamitată de inserții de roman gotic, de basm negru și de literatură absurdă.ŗ5

Simona Modreanu conchide că proza lui Virgil Tănase este una sofisticată, cu

schimbări de unghiuri, de planuri, de focalizare, solicitând astfel cititorul să își folosească

ingeniozitatea pentru a recrea, prin propria imaginație, opera pe care o citește, împlinindu-se astfel crezul artistic al scriitorului. Evenimentele se succed în relație cu visul, despre care Jean-Paul

Sartre spunea că impune limite, fiind inversul libertății. ,,O conștiință care visează și-a pierdut

locul în lume și nu o să îl regăsească decât în trezire.ŗ6 Această idee propune interpretarea

onirismului dintr-un alt unghi Ŕ oniricul se infiltrează în conștiința poetică, determinând

restrângeri de sens.

Narațiunea lui Virgil Tănase se formează din acumulări de informații, schimbări

bruște și insistențe picturale asupra evenimentelor, ceea ce a determinat-o pe Alina Bako

să afirme că romanele se apropie de picturile lui Salvador Dali prin relativizarea

raportării le realitate. Întreaga sa operă devine în ansamblu un amplu labirint de imagini

și sunete, care se succed amețitor. Imagistica fascinantă, sunetele și sensurile își găsesc

unitatea armonică în texte de o intensă forță epică, probându-se astfel teoria lui Dumitru

Țepeneag, conform căreia literatura onirică reprezintă un fel de muzică pictată. Însuși

autorul mărturisește că romanul Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie

exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut se structurează muzical în virtutea unor

legături armonice și contrapunctice, iar întâmplările se succed după legi melodice.

Muzica onirică va continua și în Au înflorit iar vișinii și merii prin episoadele din istoria

românească și europeană, prin suferința omului aflat sub apăsarea unei epoci ostile și prin

realitatea reală concurată de secvențele onirice, iar cuvintele sunt întregite de o melodie.

Dacă Alexandru Vlad căuta o aromă, iar Costache Olăreanu un ton de mozaic policrom,

Virgil Tănase caută o melodie pe notele căreia așează bucăți de real și de vis, care se

întrepătrund ca niște instrumente muzicale. Dorința de a crea un limbaj-partitură se

împlinește într-un roman cu personalitate muzicală, menit să recontituie lumea prin sunet,

3 Lucian Chișu, Agonie fără extaz în Caiete critice, nr. 10 (312), 2013, p.40. 4 Matei Călinescu, Un altfel de jurnal, ieșirea din timp, ed. Humanitas, București, 2016,p. 23. 5 Ion Pop, Dicționarul analitic de opere literare românești, vol. II, ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2007, p.625. 6 Apud. Alina Bako, Virgil Tănase și pușculița cu vise în Caiete critice, nr. 10 (312), 2013, p.82.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

741

Section: Literature

așa cum Costache Olăreanu reconstruiește un univers în Cvintetul melancoliei prin

limbajul-culoare.

Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale

dintr-un secol revolut reprezintă o parodie onirică, un text fără nicio arhitectură, cum l-a

definit însuși autorul, în care tema romantică a metempsihozei se combină cu

intertextualitatea ludică. Trecutul invadează prezentul la fel ca în vis, prin fragmente fără

consistență, ceea ce indreptățește afirmația lui Jose Ortega y Gasset conform căreia

realitatea e percepută fragmentar, pe două planuri: trecutul Ŕ continuitatea stării de veghe

și un plan de care nu ne dăm seama, dar care reprezintă baza reveriei. De asemenea,

planul oniric trece în planul real, realitatea alunecă în vis, iar visul se scurge în realitate.

Acvaticul se confundă cu terestrul ca în romanele realist-magice sud-americane. De aici

impresia de mișcare excesivă, de plutire continuă întocmai ca valurile mării. Tema

călătoriei, precum și motivul trenului și al tramvaiului șterg barierele dintre lumi și dintre

realități, senzația de stabilitate lipsește, dar mobilitatea neîntreruptă dinamizează textul Ŕ

,,în răstimpul acestei lungi călătorii, orașul tot a alunecat spre mare, s-a-ndepărtat de

țărm,ŗ7 personajele îndepărtându-se și ele de lumea reală, evadând în universul oniric

unde orice îngrădire a fost anulată.

Aleatoriul firesc al vieții face ca evenimentele să nu se succeadă într-o relație logică

nici în viața reală. Cu atât mai mult, în proza onirică, fragmentele nu urmăresc o finalitate

epică anume, ci se acumulează, dând naștere, în mintea fiecărui cititor, la imagini unice.

Logica este înlocuită cu propriile reguli ale realității onirice, așa cum stabilește Dumitru

Țepeneag, imagini din subconșient și din realitatea hazardului obiectiv se combină în text

după regula visului, accentuând procesul de producere, nu de reproducere a unor

adevăruri deja existente.

Destine diferite se amestecă sau se continuă, Margareta Veliceanu, când mireasă,

când laborantă și logodnicul ei vaporean fiind personajele principale ale cărții. Cei doi

reprezintă avatarii parodici ai unei fete dintr-un secol revolut și ai viitorului său soț ucis în

ceasul nunții sale. Această metempsihoză perpetuă, simbol al continuității, deschide calea

spre perfecțiune, spre eternitate. Timpul se dilată sau se comprimă după voie, își

încetinește sau își accelerează curgerea Ŕ timpul curge cleios și dulce, devine o ființă vie

care deformează realitatea și lasă în urmă indicii ale trecerii sale prin lume Ŕ minutele,

cum trec, lasă pe lucruri niște umbre întortocheate, un fel de iz de râmă, un fel de

mucezeală. (p. 28) Anotimpurile se inversează sau se suprapun Ŕ zăpada cade luminată și

regina-nopții înmiresmează atmosfera, iar primăvara devine un refren al romanului - afară

este luna aprilie.

Marea, caii, trenul, zăpada, nunta, focul alcătuiesc o lume a himerelor, a mișcării

continue, a posibilităților infinite de a trăi un eveniment, devenind motive centrale ale

unui roman viu, ce ,,se scurge printre degete, iar lectura nu poate reține din el decât o

acceptare și o magie deosebite. Un roman ce nu poate fi tăiat, rearanjat, prins și de care

lectura nu se poate lepăda.ŗ8 Ca întreg, scrierea degajă o atmosferă de complicitate, dată

de senzația că acțiunea se reia la nesfârșit pentru fiecare cititor în parte.

Vocile și perspectivele narative se schimbă, naratorul obiectiv îi lasă loc și unui

narator subiectiv, care este când Margareta, când Emanuel sau dublul său, Mauriciu.

Lectorul devine co-referent, naratorul adresândui-se direct pentru a-l implica în narațiune

și a-l face părtaș la desăvârșirea ei - din câte vă puteți da seama, stimate cititor. (p.57)

7Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut, ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2014, p. 211, în continuare cităm după aceeași ediție. 8 Ion Pop, op. cit., vol. I, p.167.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

742

Section: Literature

Veritabil artizan al cuvântului, Virgil Tănase dă dovadă de o fină ingeniozitate

compozițională și duce romanul într-o zonă a experimentului, abolește regulile de

punctuație și de sintaxă, schimbă punctele de vedere rapid, imaginile capătă libertate

totală de asociere,

creând imagini și senzații halucinante. Un deosebit simț al limbii îl ajută să utilizeze

cuvinte care se cheamă unele pe altele prin conotație, denotație, imagistică sau sonoritate,

fapt care îl determină pe cititor să caute alte sensuri, dincolo de cuvinte, când, de fapt,

mesajul este încifrat chiar acolo. Ca în poezie, miezul creației se află printre litere, în

însăși substanța acestora, ființa romanelor îmbrăcându-se în cuvinte purtătoare de lumină.

BIBLIOGRAPHY

Călinescu, Matei, Un altfel de jurnal, ieșirea din timp, ed. Humanitas, București,

2016.

Comănescu, Ileana, Repere ale parabolei, ,,Caiete criticeŗ, nr. 10-12, 1993.

Coroiu, Constantin, Virgil Tănase între onirism și realism, ,,Cultura literarăŗ, nr.

450, 12 decembrie 2013

Cristofor, Ion, Confesiunile unui exilat, ,,Tribunaŗ, nr. 23, 1990.

Enache, Daniel Cristea, Virgil Tănase: „Pentru noi onirismul n-a fost o țintă, ci

doar o revelație pe care ne-am grăbit s-o întoarcem în lumeŗ, ,,Ziarul de Duminicăŗ, 1

martie 2013

Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creația populară la

postmodernism, ed. Saeculum, 2000.

Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, I-IV, București, ed. Iriana, 1994-

1997.

Modreanu, Simona, Pluri-dialog cu Virgil Tănase în ,,Scriptorŗ, nr. 3-4, 5-6, 7-8,

2017.

Negoițescu, Ion, Despre proza lui Virgil Tănase, ,,România literarăŗ, anul XXIII,

nr. 27, 1990.

Pop, Ion, Dicționar analitic de opere literare românesti, Cluj Napoca, ed. Casa

cărții de știință, 2007

Simion, Eugen, Convorbiri cu Virgil Tănase, ,,Caiete criticeŗ, nr. 10 (312) 2013.

Simion, Eugen, El vaporean, ea buzoiancă, ,,Literatorulŗ, nr. 48, 1994.

Simion, Eugen, Romanul lui Virgil Tănase, ,,Literatorulŗ, anul III, nr. 25, 1993.

Tănase, Virgil, Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul

nunții sale dintr-un secol revolut, ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2014.

Tănase, Virgil, Leapșa pe murite, ed. Adevărul Holding, București, 2011.

Țarălungă, Eugenia, Virgil Tănase: arondat lucidității, ,,Observator culturalŗ, 25

noiembrie 2016

Vlad, Ion, Coborând în infern, ,,Tribunaŗ, nr. 17, 1993.

Vlad, Ion, În labirintul lecturii, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1999.