NEMATODE

Trichinella spiralis Ascaris lumbricoides Enterobius vermicularis

NEMATODELE sunt viermi cilindrici care produc boli intestinale la animale şi la oameni. Oamenii nu sunt gazde naturale pentru aceşti paraziţi. Infecţiile omului sunt

accidentale. Unele nematode nu sunt capabile să completeze ciclul de viaţă în organismul

uman ci doar în animal. Pentru a înţelege epidemiologia şi patogeneza acestor zoonoze trebuie înţeles

ciclul vieţii acestor nematode .

Morfologie şi structură Corpul este nesegmentat fără organe de fixare. Sunt acoperite de tegument suplu, rezistent. Au: sistem nervos, sistem excretor, musculatură, un tub digestiv complet; Sitem reproducător diferenţiat.

Trichinoza

Trichinoza este căpătată prin ingerarea de carne nepreparată bine termic care conţine larve închistate de Trichinella spiralis.

Orice mamifer carnivor poate fi infectat. Trichinella este răspândită pretutindeni cu excepţia Australiei şi a unor insule din

Pacific.

Structura Trichinella spiralis este un parazit al animalelor carnivore. Adultul vivipar femel (4 mm x 60 µm) este mai mare decât masculul (1.5 mm x 40

µm) şi poate produce 1000 - 10000 larve în timpul vieţii de 6 săptămâni. Larvele infecţioase (de aproximativ 1 mm lungime) devin închistate în muşchiul striat unde pot să îşi păstreze viabilitatea şi infecţiozitatea timp de ani.

Manifestări clinice Severitatea bolii este direct proporţională cu numărul de larve închistate. Simptomatologia este corelată cu stadiile biologice ale infecţiei . În faza intestinală poate fi disconfort abdominal şi diareea. La 7-10 zile după infecţie larvele încep să migreze şi apar eozinofilia, edemul

periorbital şi mialgia ca rezultat al răspunsului inflamator şi alergic. Orice organ poate fi invadat alături de muşchii striaţi.

Invadarea musculară se asociază cu dureri musculare şi edem (Acumulare de lichid seros în spațiile intercelulare ale organelor și țesuturilor) şi cu creşteri ale enzimelor eliberate din muşchi (creatinkinaza şi transaminaza glutamic oxalacetică).

Invadarea poate implica diafragma, muşchii intercostali, limba, muşchii faciali. Apar urticaria (Boală care se manifestă prin apariția pe piele a unor bășicute de

culoare roșie, însoțite de mâncărime) şi hemoragia conjunctivală sau subunghială. Boala poate fi self-limitată sau pot apare complicaţii grave ca rezultat al invaziei

inimii,plămânilor,sau a SNC.

CICLUL DE VIAŢĂ

Diagnostic. Tratament. Diagnosticul prin examenul micoscopic al cărnii date în consum. Tratament Albendazol Analgetice şi corticoizi.

Ascaris Lumbricoides Manifestări clinice

Infecţia cu adultul de A lumbricoides este de obicei asimptomatică dacă numărul viermilor este mic. Dacă numărul creşte apar:

Dureri abdominale; Greaţă; Vărsături; Scădere în greutate; Diaree. La persoanele alergice apar pneumonie, tuse, febră,, eozinofilie. Numărul mare de viermi duce la ocluzie intestinală. Adulţii pot migra atipic în apendice, în canalele biliar şi pancreatic.

Patogenitate Adulţii pot migra şi ajunge în nas, în gură, în anus, in ombilic şi în glandele

lacrimale. Pot de asemenea ajunge în cavitatea peritoneală,în tractul respirator, în uretră, în

vagin, şi chiar în placent. Viermii interferă cu absorbţia proteinelor, a grăsimilor şi a carbohidraţilor.

Morfologie Ascaris lumbricoides este cel mai mare şi cel mai frecvent vierme cilindric al

omului. Femela are aproximativ 30 cm lungime;masculii maturi sunt mai mici.Diametrul

are 2 - 6 mm. Femelele produc ouă fertile, 45- 75 µm pe 35- 50 µm. Femelele singure produc ouă nefertilizate .

Multiplicare şi ciclu Ascaris lumbricoides este prezent în intestinul subţire , în jejun. Femela produce 240,000 ouă pe zi şi 65 milioane în timpul vieţii. Ouăle sunt neembrionate dar embrionează în solul umed iar larva infecţioasă se

dezvoltă în 3 săptămâni. După ingerarea de către om larvele trec în duoden unde se fixează. Larvele trec în cavitatea peritoneală , în limfatice şi în sistemul port şi apoi în ficat,

în inimă, în plămâni. Această fază migratorie durează câteva săptămâni. Larvele trec apoi în alveole, în tractul respirator şi sunt înghiţite. Ajung în intestin şi continuă să se maturizeze 8- 12 săptămâni după infecţie

devenind mature sexual. Adulţii trăiesc un an şi sunt eliminaţi prin fecale.

Ciclul de viata Ascaris

Patogeneza Patologia iniţială este asociată cu larva în faza migratorie. Persoanele cu repetate infecţii sunt hipersensibilizate şi larvele migratoare produc

reacţii tisulare în organele invadate generând granuloame şi aglomerări de eozinofile.

Rezultă pneumonia şi sindromul Loeffler. Adulţii pot da ocluzie intestinală. Pot apare pancreatita acută şi litiaza biliară.

Epidemiologie Ascaris lumbricoides este prezent frecvent în zonele tropicale şi subtropicale în

special în ţările în curs de dezvoltare din America de sud, Africa, şi Asia. Sunt estimate mai mult de 1 bilion infecţii. Diagnostic Ascariaza simptomatică este rar diagnosticată deoarece tabloul clinic seamănă cu

al altor boli infecţioase. Diagnosticul precis se pune prin prezenţa ouălor în fecale.

Prevenire . Tratatment: Prevenirea se face prin controlul fecalelor doar în locuri sanitare.

mebendazole levamisole, tiabendazol albendazol.

Enterobius Vermicularis (oxiurii)Manifestări clinice

Enterobioza de obicei are manifestări clinice discrete. Cele mai comune manifestări care determină tulburări de somn şi scăderea

apetitului, dureri abdominale, iritabilitate, paloare ca semn al anemiei. Parazitul poate determina apendicita. Femele gravide pot migra în vagin şi în trompe şi în cavitatea peritoneală unde

pot fi încapsulate în ţesutul granulomatos.

Structura Enterobius are o extremitate caracteristică cefalică şi un esofag muscular. Femelele au lungime de aproximativ 1 cm şi masculii au 0,5 cm. Extremitatea posterioară a masculilor are un spicul copulator. Masculii sunt rar văzuţi deoarece mor rapid după copulaţie şi sunt eliminaţi. Ouăle sunt ovale, cu înveliş fin, dublu, turtite , cu dimensiuni de 50-60 µm pe 20 -

30 µm.

Multiplicare Paraziţii se maturizează în intestinul gros. Femelele gravide migrează din anus în timpul nopţii şi sfincterul anal este relaxat

şi ouăle aderă la zona perianală. Femelele de obicei se rup eliberând 10.000 ouă. Ouăle embrionează şi devin infecţioase n câteva ore după ce au fost depozitate

pe pielea perianală.

Ciclul vieţii Infecţia este transmisă pe cale fecal-orală. Ouăle ingerate se fixează pe peretele intestinal şi eliberează larve infecţioase. Parazitul se deplasează către cec şi se maturează în adult în 2- 4 săptămâni. Infecţia este autolimitată . Este posibilă reinfecţia.

Ciclul de viata al Oxiurului

Patogeneza Leziunile intestinale apar dar pacientul are o patologie intestinală săracă. Paraziţii pot migra în zone extraintestinale . Paraziţii pot intra în organe şi determina formarea de abcese.

Epidemiologia Parazitul se găseşte de obicei în familii şi în comunităţi închise. Parazitul se transmite prin mâini murdare după scărpinarea zonei perianale, prin

obiecte de lenjerie şi de îmbrăcăminte intimă contaminate sau prin inhalarea ouălor din aer.

Ouăle nu embrionează la temperaturi mai mici de 23 C dar rămân viabile mai multe săptămâni la rece şi în mediu uscat.

Frecvenţa lui E vermicularis este mai înaltă în zonele temperate. Nu există rezervor animal.

Diagnostic Cel mai frecvent simptom este insomnia determinată de mâncărimea perianală

nocturnă. Oxiurii se găsesc rar în fecale diagnosticul de obicei fiind apanajul găsirii ouălor . Se foloseşte de obicei proba recoltată dimineaţa prin metoda scotchiului înaintea

băii şi a defecaţiei. Probele trebuie recoltate trei zile consecutive după tratament.

Prevenire Când infecţia este diagnosticată trebuie îmbunătăţită igiena personală. Unghiile

trebuie tăiate scurt iar zona perianală trebuie spălată dimineaţa iar lingeria personală şi de pat trebuie spălate în fiecare dimineaţă.

Trebuie verificaţi şi trataţi şi ceilalţi membri ai familiei. Antihelminticele folosite sunt pamoatul de pyrantel şi mebendazolul.

Este necesară repetarea terapiei la o lună după.

Nematode tropicale Filarii

Filariile sunt nematode transmise de vectori artropode. Adulţii invadează ţesuturi specifice unde produc microfilarii care sunt larve vii

caracteristice. Microfilariile infectează vectorii artropode în care se maturizează în larve

infecţioase. Filarioza este problemă de sănătate în multe zone tropicale şi subtropicale. Boala produsă este diferită în funcţie de localizarea preferată de adulţi şi de

microfilarii.

Aspect clinic Adulţii sunt filarii limfatice care sunt localizate în vasele limfatice, unde blocajul şi

reacţia gazdei conduc la inflamaţia limfaticelor şi în disfuncţia lor ca limfedem şi fibroză.

Infecţia repetată, prelungită cu aceşti viermi conduce la elefantiazis. Alte filarii se maturizează în piele şi în ţesutul subcutan unde induc formarea de

noduli şi dermatita. Filariile migratoare pot determina boala oculară.

Structura Wuchereria şi Brugia sunt alungite (30 -100 mm pe 100- 300 µm);masculii sunt

jumătate din talia femelelor. Microfilariile au diametrul hematiilor şi au lungime de 250- 300 µm.

Multiplicare şi ciclu de viaţă Filariile necesită o gazdă intermediară artropod pentru a completa ciclu de viaţă. Adulţii trăiesc în limfaticele regionale unde femelele produc un număr mare de

microfilarii care circulă în sânge şi pot fi ingerate de vector. Femelele au o periodicitate circadiană în producerea de de microfilarii.

Multiplicare şi ciclu de viaţă Microfilariile ingerate de vector migrează prin intestin către muşchii toracici unde

se dezvoltă, apoi migrează către glandele salivare. Larvele migrează rapid către limfatice unde se maturizează şi produc microfilarii

în noua gazdă. Timpul dintre infecţie şi detecţia de microfilarii în sânge variază între 3 şi mai

multe luni. Nu se cunoaşte lungimea vieţii viermilor dar pacienţii din zonele endemice au larve

circulante timp de mai mulţi ani.

Patogeneza Larvele infecţioase ingerate de vectorul ţânţar migrează în vasele limfatice

regionale Patologia variază de la un individ la altul. Vasele limfatice sunt parţial sau total blocate prin trombi sau prin mase de viermi

morţi sau prin proliferare endotelială, depunere de fibrină sau prin recţii granulomatoase.

Staza limfatică favorizează infecţia secundară bacteriană şi micotică. Inflamaţia ganglionilor regionali se asociază cu perioada prelungită

asimptomatică şi prin perioade recurente de limfangită şi de “febră filarială" după ani de zile.

Diagnostic Ganglionii măriţi şi dureroşi în special în zona inghinală sau inflamarea limfaticelor

extremităţilor constituie un semn de filarioză în zonele endemice. Diagnosticul constă în identificare microfilariilor în frotiurile de sânge periferic.

Datorită periodicităţii nocturne a microfilariilor frotiurile trebuie făcute noaptea când nivelul microfilariilor este mare.

Microfilariile pot să nu fie prezente în sânge în timpul bolii timpurii sau târzii. Când microfilariile nu sunt detectabile se pot folosi teste serologice.

Prevenire şi control Pentru reducerea prevalenţei se procedează la controlul vectorilor şi terapia în

masă cu citrat de dietilcarbamazină. Efectele secundare sunt: febra, vertij, cefalee, greaşă, vărsături, limfadenopatii. Ivermectina este un alt medicament nou introdus. Combinaţii de ivermectină şi de dietilcarbamazină se folosesc.