1
Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții se întind pe teritoriul a opt state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Ser bia. Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine. Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine se înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în România este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgărașdin Carpații Meridionali. Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale. Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul,Siretul, Mureșul, Oltul ș.a.

Munții Carpați

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Munții Carpați descriere

Citation preview

Mun ii Carpa i reprezint un lanmuntos, apar innd marelui sistem muntos central al Europei. Carpa ii cuprin i ntre Bazinul Vienei (care-l separ de lan ul alpin)i culoarul Timocului (care l separ de Stara Planina, n Peninsula Balcanic) ormeaz un arc cu o lun!ime de "#$$ %mil imea ma&im de "'$ %m, des urndu-se pe () n latitudinei apro&imati* "$) n lon!itudine. +un ii se ntind pe teritoriul a optstate, -ustria, Ce.ia, Slo*acia, Polonia, /n!aria, /craina, 0omniai Ser1ia.Carpa ii se n i eaz ca iind ni te mun i mi2locii sau scunzi, doar cte*a sectoare dep ind 3$$$ de metri n altitudine.Cel mai nalt *r al ntre!ului lanCarpatic este *rul 4erlac.o*s%5, 2.655 m, n Slo*acia - +un iiTatra. 6n Polonia, cel mai nalt *r este *rul 07s7 (3.899 m), n /n!aria, cea mai nalt altitudine se nre!istreaz n *rul :;%es, de ".$"8 m, n /craina cel mai nalt este Vrul