Muguri i flori revist de crea ie i cultur a colii ... · PDF fileCu miros de floare-albastr ! Cânt pas rea m iastr Cântec blând de bucurie, Râsete _i veselie, Cântec de privighetoare

Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” Focşani

Anul VIII, nr. 15 – mai 2015 1

Gânduiri – vieţuiri pentru o şcoală de 50 de ani

Doamnei Sorinela Bălan, doamnă şi ţesătoare a tapiseriei noastre.

Iată secretul meu. E foarte simplu: nu vedem bine decît cu inima; esentialul este invizibil pentru ochi. (Antoine de Saint Exupery)

Am văzut odată (totuşi nu de foarte mult timp, dar ceea ce ne impresionează pare să fie dintotdeauna în imaginarul şi în interiorul nostru afectiv) una dintre cele mai discret-minunate realizări ale geniului pictural şi manufactural anonim: o tapiserie celebră, care se află acum la muzeul Cluny din Paris. În bună tradiţie a Evului Mediu, este o poveste alegorică pictată întîi pe aşa numite cartoane, ce servesc drept model pentru realizarea tapiseriei, pentru că o tapiserie este practic o lucrare picturală la care nu sunt folosite vopseluri, ci fire de lînă, mătase, aur, tesute între ele. Efectul este uluitor. Se numeste Singura mea dorinţă. Vă veţi întreba, categoric: ce legătură are pictura-tapiserie cu şcoala noastră? Poate faptul că ea a pornit de la o idee-necesitate: cineva a vrut să-şi împodobească locul vieţuirii, să acopere pereţii goi ai unui castel, aşa cum şcoala împodobeşte un loc ce deja aparţine unei istorii în mentalul colectiv: este construită acolo unde era odată grădina scriitorului Duiliu Zamfirescu. Poate fi considerat un castel? Poate faptul că tapiseria de care vorbeam constituie de fapt un ansamblu de şase lucrări reprezentând, în modul rafinat al epocii, aspecte ale lumii pe care privitorul este invitat să le privească cu atenţie, să le audă, să le înţeleagă, să le simtă, să le descopere, să le dăruiască altora, să le primească. Poate fi şcoala un spaţiu al descoperirii? Poate faptul că e o întreagă lume – scenă prinsă acolo, aşa cum şcoala este o lume- scenă în sine, în care fiecare este invitat să joace un rol: fără să obosească, fără să uite replicile, fără să piardă armonia generală, fără să-şi uite zâmbetul, fără să piardă esenţialul, fără să se teamă. Poate fi şcoala o scenă pe care repetăm, zi de zi, spectacolul vieţii? Poate faptul că e cunoscut doar numele celui care a dorit-o, nu şi celelalte: cine a a avut ideea, cine a desenat, cine a adus pictura la dimensiunile potrivite, cine a ales culorile, cine a realizat fundalul înflorit, cine a muncit la transformarea picturii în tapiserie. Poate ştiu cei care au trecut, într-un fel sau altul, prin coridoarele luminos- întunecate ale şcolii? Poate faptul că a trecut şi ea, ca toate lucrurile pe lumea asta, peste momentele de uitare, de glorie, de recunoaştere, de recunoştinţă pentru ceea ce oferă, de neînţelegere, de admiraţie. Poate aşa cum şcoala întâmpină, biruitoare, tot ceea ce constituie o provocare? Poate faptul că a fost - de vreo cinci secole - bucuria, uimirea, certitudinea că a fost descoperită esenţa frumuseţii, convingerea că acolo este adevărul, încântarea, desoperirea unei lumi noi şi de nebănuit pentru cei care au privit-o. Oare ştie cineva numărul celor care, de cincizeci de ani, au trecut prin şcoala – tapiseria noastră ca personaje şi privitori? Poate faptul că... Sunt şase tapiserii, şase întrebări, şase răspunsuri, şase chemări. Dacă şcoala ar fi o tapiserie, ce nume credeţi că ar dori să aibă?

Prof. Anişoara Piţu

Editorial

http://www.pdfcomplete.com/cms/hppl/tabid/108/Default.aspx?r=q8b3uige22



Întâlnire cu Zâna Primăvară Într-o zi frumoasă de primăvară mă plimbam prin livada bunicilor. Împrejurul meu erau cireşi, meri, caişi înfloriţi. Era atât de frumos! Eu aveam o stare de bine, de linişte sufletească. Mă simţeam minunat! Deodată, aud un glas suav: - Ioana, priveşte-mă! M-am uitat în jur şi am spus: - Cine vorbeşte? - Sunt eu, Zâna Primăvară! - Zâna Primăvară? Dar unde eşti? am întrebat eu cu emoţie. - Sunt în floarea celui mai tânăr pom din livadă, a venit răspunsul neaşteptat. Mă îndreptam cu paşi nesiguri către mărul de lângă alee, cel plantat anul trecut, dar nu vedeam nimic. Mi-am ridicat privirea şi am căutat printre frunzuliţele abia desfăcute ale mărului. Am descoperit–o pe Zâna Primăvară ascunsă după singura floare a pomişorului. Era mică-mică, dar tare frumoasă: subţire ca o libelulă, cu ochii albaştri ca albastrul cerului senin, obrajii aprinşi ca bujorii, era graţioasă în hainele-i de mătase fină ca aripile fluturilor. - Ioana, ţi-am auzit gândurile! Am înţeles că eşti bună şi iubeşti primăvara. - Aşa este! am răspuns eu. Nu te-am văzut niciodată, deşi îmi doream mult asta. - Mi-am dezvăluit faţa înaintea ta pentru că eşti o fată cumsecade. Zâna a alunecat uşor lângă mine. Mi-a arătat minunile sale, dar m-a rugat să-i păstrez secretul şi astfel va fi veşnic în sufletul meu.

Claudia Bădin – cl. a III-a D Îndrumător prof. Vasilica Moraru

Vine primăvara! Hei, copii, priviţi afară: Vine blânda primăvară Cu miros de floare-albastră! Cântă pasărea măiastră Cântec blând de bucurie, Râsete şi veselie, Cântec de privighetoare Se aud în depărtare. Scoate capul din zăpadă Ghiocelul ca să vadă Soarele strălucitor Ce dă viaţă tuturor.

Toţi copaci-au înflorit, Frumos s-au împodobit. Pe câmpii sunt floricele, Zburdă mieii printre ele. Andrei Vrabie – cl. a III-a D Îndrumător prof. Vasilica Moraru

Primăvara

A trecut iarna cea grea, (Ar mai fi vrut ea să stea...) Dar vremea-i s-a terminat, E martie şi-a plecat.

Primăvara a sosit: Floricele-au răsărit, Peste dealuri şi câmpii, Mieii zburdă zglobii.

Greieraşul cel pitic Acum cântă: e voinic... Păsările-n zborul lor Cântă bucuria tuturor.

Ianis Dumitru – cl. a III-a A

Îndrumător prof. Vasilica Mircea

În grădina fermecată O rază de soare, un strop de ploaie, multă dragoste şi grijă, iată tot ce îţi trebuie ca să ai o grădină minunată. Micile zâne privesc cu uimire cum floricelele îşi deschid petalele, una câte una, iar seara, la culcare, le şoptesc tainic la ureche poveştile lor. Andreea Stoian – cl. P B

Prof. Daniela Gavrilă

Muguri – debuturi...




Miracol A fost odată o omidă care mânca, mânca, şi-şi tot croia o plapumă de mătase, căci îi era cam rece. La un moment dat, omida nu se mai văzu de sub veşmântul său. A stat ea aşa până când n-a mai putut de căldură şi s-a dezvelit, dar, minune, de sub plapumă a ieşit un fluture graţios care şi-a luat zborul, pierzându-se printre flori. Acesta e miracolul pe care primăvara ni-l oferă cu bucurie an de an.

Monica Hagiu – cl.a II-a D Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru

De vorbă cu o rândunică A sosit primăvara cu alaiul de flori şi păsări. Dintr-un stol de rândunele ce săgetau cerul s-a desprins una ce s-a apropiat de fereastra casei mele. A făcut un mic popas pe creanga unui pom, ca şi când s-ar fi odihnit puţin, iar din priviri părea să caute ceva ce cunoştea foarte bine. Mi-am amintit că la scara blocului era de câţiva ani un cuib de rândunele. În fiecare an, ele se întorceau la acest cuib, bucurându-se că au ajuns acasă. Rândunica s-a apropiat de fereastră, s-a aşezat pe pervaz şi a început să bată cu ciocul în geam. Eram foarte mirat şi emoţionat. Am auzit un glas firav care spunea: - Bine te-am găsit! Am crezut că este un vis, nu-mi venea să cred ce se întâmpla, dar glasul continuă: - Eu sunt! Mă bucur că m-am întors acasă! - Dar, tu poţi vorbi? - Sigur! Te-am văzut şi anul trecut. Eram mai mic şi eu, nu eram decât un pui. Te cunoşteam după glas, după paşi. - Tu eşti puişorul de rândunică din cuibul de la scara blocului? - Da! Şi m-am întors dintr-o lungă şi istovitoare călătorie, în minunata noastră ţară, de care mi-a fost atât de dor! - Povesteşte-mi, te rog, despre tine, despre ce o să faci! Cuibul tău este cam stricat! - Nicio grijă! - Vei pleca în altă parte!

- Nu! Noi, rândunelele, suntem nişte zidari foarte buni, ca şi voi, oamenii. Aşa că voi repara cuibul şi voi rămâne aici. - Cum poţi s-o faci? - Simplu, mă vor ajuta şi prietenele mele, pentru că noi suntem nişte păsări unite, care ştim să ne ajutăm la nevoie una pe alta. După discuţia aceasta neobişnuită m-am gândit mult la viaţa grea a rândunelelor. Ce harnice şi pricepute sunt rândunelele!

George Claudio Dănilă – cl. a III-a E Îndrumător prof. Săndica Ilie

Primăvara A sosit primăvara cu şuvoaie de lumină aurie ce sparg norii întunecoşi. De sub zăpadă, şi-a desprins capul din gluga lui cea verde un clopoţel de argint aplecat către pământul de catifea. Este ghiocelul ce vine să vestească sosirea primăverii. Pomii au înmugurit. Păsările călătoare s-au întors din Sudul însorit la vechile cuiburi, unde-şi vor cloci ouăle şi vor scoate pui. Primăvara a înverzit iarba, a trezit natura la viaţă, a adus bucurie în sufletele noastre şi a presărat prin poieni flori înmiresmate. Ce minunat este peisajul primelor zile de primăvară!

David-Adrian Todiraşcu – cl. aIII-a E Îndrumător prof. Săndica Ilie

Sosirea primăverii Iarna a plecat de la noi şi a sosit Zâna-Primăvară. Un ghiocel şi-a sunat clopoţelul printre firele subţiri şi plăpânde de iarbă. Pe cer se văd berzele care sunt împreştiate în mii şi mii de stoluri. Soarele străluceşte pe cerul limpede ca cristalul. Razele lui strălucitoare străbat livezile înmugurite. Vântul adie uşor, iar gâzele încep să mişune peste tot. Mieii zburdă de bucurie pe câmpii. Copiii sunt încântaţi de venirea primăverii şi de jocurile lor zburdalnice. Ce frumoasă şi plăcută este primăvara!

Cosmina Hoisan – cl. a III-a E Îndrumător prof. Săndica Ilie




Legenda vestitorului primăverii Când Dumnezeu a creat lumea, a creat şi zăpada, căreia i-a spus: „Caută-ţi singură culoarea!”. Şi zăpada a umblat peste tot, a cerut ierbii culoarea verde, cerului, culoarea albastră, macului, culoarea roşie, soarelui, culoarea galbenă, dar nimeni n-a vrut să-şi împartă cu ea podoaba. Supărată, zăpada i-a ameninţat pe toţi că îi va distruge pe toţi cu răceala ei. Într-un sfârşit, a întâlnit un ghiocel mărunt, care, generos, a acceptat să dăruiască zăpezii din albul său imaculat. De atunci, ghiocelul este singurul care poate străpunge inima de gheaţă a zăpezii, vestind primăvara.

Rareş Cătănoiu – cl. a II-a D De ce cerul este albastru Se spune ca, la începuturi, când Dumnezeu abia crea lumea, cerul nu era azuriu, cum îl vedem noi astăzi, ci incolor. Ocupat cum era, Ziditorul i-a spus cerului :„ Eşti destul de mare, poţi să-ţi cauţi singur culoarea. Dar ai grijă, să fie una singură! ” Cerul a tot căutat, dar nicio nuanţă nu i-a plăcut. Într-un târziu, pe la asfinţit, a ajuns la malul mării. Fermecat de albastrul său, cerul a cerut plin de îngâmfare să i se dea lui această culoare. Marea s-a supărat şi nu a vrut să i-o dea, dar cerul s-a aruncat dintr-o dată în valuri şi i-a furat culoarea. De atunci, cerul este albastru, iar când soarele apune, cerul pare că se contopeşte cu marea.

Miriam Necula – cl. a II-a D

De ce trebuie să ningă Era o zi rece de februarie. Un ghiocel micuţ a vrut să-şi scoată capul din pământ, dar, când simţi gerul de afară, dădu repede să intre înapoi prin crăpătura prin care ieşise. În acel moment, însă, un fulg îi atinse tulpiniţa cea verde. Pe loc ghiocelul simţi cum se încălzeşte, pentru că zapada este ca o plapumă moale şi călduroasă. De aceea trebuie să ningă: pentru a ţine cald florilor sub pământ, pâna la venirea primăverii!

Maria Moise – cl. a II-a D

Legenda curcubeului Era odată un şarpe cu pielea în şapte culori pe care îl chema Curcubeu. Într-o zi a început o furtună îngrozitoare, ce părea să înece pământul. Animalele şi plantele erau îngrozite. Atunci, Curcubeu a crescut nemăsurat de mult, s-a aruncat deasupra norilor şi i-a alungat, dar nu a mai putut să coboare pe pământ. De atunci, curcubeul apare mereu pe cer după furtună, iar oamenii îl privesc cu drag, impresionaţi de frumuseţea lui.

Răzvan Alexa – cl. a II-a D

Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru




Martie A răsărit soarele şi se anunţă o zi frumoasă de primăvară. În grădina din faţa casei se zăresc nişte flori micuţe ca nişte clopoţei: sunt ghioceii, vestitorii primăverii. Lângă ei, puţin timide, îşi deschid petalele şi viorelele, împrospătând aerul cu mireasma lor deosebită. Păşesc printre micule flori şi mă bucur de frumuseţea acestui nou început. Luna lui Mărţişor a alungat iarna şi ne aduce bucurii.

Andreea Jitaru – cl. a II-a C Îndrumător prof. Alina Coarcă

Primăvara A venit primăvara, fiica cea mai tânără şi cea mai frumoasă a anului. Toată natura se scutură de povara zăpezii. Soarele ne zâmbeşte din nou şi razele sale aurii parcă ne spun: „Bună dimineaţa!” Dulcea adiere de primăvară ne mângâie uşor. Ghioceii cei plăpânzi îşi scot clopoţeii de sub zăpadă şi vestesc zile mai blânde. Toporaşii se închină respectuos în faţa soarelui, iar iarba prinde colţ fraged şi nou. Pomii din livada bunicii se împodobesc cu puzderie de flori albe şi roz, tivite de un verde proaspăt al tinerelor frunze. Îmbătate de mireasma florilor, harnicele albine umplu văzduhul cu zumzetul lor. Păsările călătoare se întorc la cuiburile lor şi dau viaţă unei noi generaţii. Câtă frumuseţe, câtă viaţă, câtă veselie aduc zilele veşnic tinerei primăveri!

Andrei Mateescu – cl. a III-a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea

Iarna A sosit iarna. Totul a fost acoperit cu o pătură de nea de un alb strălucitor. Cât cuprinzi cu privirea zboară steluţe de zăpadă ca nişte flori de iasomie ce scufundă totul într-un ocean de ninsoare. Iarna trece în caleşti de vijelie şi pune la ferestrele caselor flori de gheaţă, iar la streşini atârnă ghirlande de cristal. Pe marginea drumurilor, în livezi şi grădini,

copacii sunt înveşmântaţi în albul strai al iernii. Copiii au părăsit derdeluşul căci înserarea a adus gerul nemilos ce i-a trimis pe toţi la casele lor. Din hornuri urcă spre cer fumul în lungi spirale ca nişte fuioare albe. Sub căciulile uriaşe de zăpadă, satele sunt adormite, iar oamenii se pierd în vise despre primăvara mult aşteptată.

Matei Gătej – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

După faptă şi răsplată Era odată, demult, o împărăţie minunată a insectelor. Împărat luminat era greierele, mare amator de concerte. Toate vietăţile mărunte participau la aceste evenimente muzicale, iar ţinuta era obligatorie. Astfel, concertele erau, totodată, şi nişte adevărate parade ale modei. Numai furnica, mică, neagră, pricăjită, cu două picioruşe subţiri ca firele de aţă, era mâhnită de înfăţişarea ei. De multe ori, ea se retrăgea în muşuroi după ce termina treburile în bucătăria împăratului. Căra în panere pentru zile grele boabe de mac, secară, grâu şi tot ce mai găsea de mâncare. Iar muzica, deşi îi plăcea mult, o asculta din bucătărie sau din fundul muşuroiului, căci ea nu avea haine de gală... Într-o zi, apăru de nu se ştie unde, o arătare ciudată, o râmă cu şase picioare. Ea dădu năvală în cămara furnicuţei şi făcu prăpăd printre merindele adunate cu atâta trudă de aceasta. Biata furnică se împotrivi, dar hoţul era mai puternic şi îi rupse şi picioarele. Furnica se târî până în faţa împăratului şi, cu ultimele puteri, îi spuse ce s-a întâmplat. Furios, greierele porunci gândacilor-rinocer să-i aducă la judecată pe râmă. El o pedepsi luându-i toate picioarele şi lăsând-o să se târască de-a pururea pe pământ. Iar pe furnicuţa cea vitează o vindecă şi îi prinse picioarele luate de la râmă. În plus, ca să-i mulţumească pentru devotamentul ei, îi cîntă cele mai frumoase cântece pe care le ştia. De atunci, furnica are şase picioare, râma se târăşte, iar greierele cântă toată vara.

John Saulea – cl. a IV-a D Îndrumător înv. Florica Manole




Primăvara

Dragă, scumpă primăvară, Bun venit la noi în ţară, Cu alaiul tău de flori, De miresme şi culori.

Soarele tău încălzeşte Şi natura înverzeşte. Păsărelele ne cântă

Şi priveliştea ne-ncântă.

Primăvara ne răsfaţă, Ea trezeşte tot la viaţă. Zînă bună, fermecată, Atât de mult aşteptată!

Monica Goleanu – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

Primăvara

Primăvară, primăvară Noi toţi te aşteptăm iară Cu mireasma ta cerească Trezeşti bucuria noastră.

Haide, sună iar la uşă, Primăvară jucăuşă!

Unde-ai fost tu oare-ascunsă? Toată iarna ai fost dusă!

Acum te aştept cu drag Să mă încălzeşti în prag,

Soarele să-mi mângâie faţa Şi florile, dimineaţa!

Alessia Postovaru – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

Vine,vine primăvara!

Vine, vine primăvara! Încălzeşte toată ţara.

Ea natura o-nsufleţeşte Şi pe noi ne dezmorţeşte!

Copacii înmuguresc, Florile toate-nfloresc,

Vânturi line, calde ploi, Ea le-aduce înapoi!

Revin păsările-n ţară

Cu triluri de-odinioară. Noi ne bucurăm de soare, De cânt de privighetoare.

Vlad Ivan– cl. a IV-a B

Îndrumător prof. Silvia Grigore

Calul

Coamă albă, coadă dalbă, Parcă-i nins o zi întreagă!

Trage plugul în ţarină, Nu se plânge, nu suspină...

Cară, duce în spinare –

Căruţa de lemne-i mare – Cu un măr îl păcăleşti, Apoi, iar îl foloseşti.

Seara în grajd, obosit, Stă ca stânca, neclintit,

Visânduse-n câmp, vioi, Fără bici şi fără noi!

Oana Popa – cl. a IV-a C

Îndrumător prof. Luminiţa Lalu

Primăvara

Primăvară, primăvară, Ce mai faci tu, surioară?

Ai venit la noi în ţară Să ne-aduci căldura iară?

Florile înmiresmate, Ca baloane colorate,

Împodobesc câmpurile, Înveselesc gândurile.

Mirela Stanciu– cl. a IV-a B

Îndrumător prof. Silvia Grigore

Rugă

Iisus cel ce-i bun şi blând Aduce pacea pe Pământ

Şi în inimi, mântuire Pentru-ntreaga omenire.

Cu mâinile spre Cer rugăm

Păcatele să ni se ia, Iar crucea grea noi s-o purtăm

Cu sufletul uşor, curat.

Şi, iartă, Doamne, că noi vrem Ba bogăţii, ba înălţare,

Uitând că toate câte sunt Tu ni le dai, la fiecare!

Miruna Dascălu – cl. a IV-a C Îndrumător prof. Luminiţa Lalu

Delta Dunării Dragii mei, am o idee: să alergăm după zmee pân-la Dunărea cea mare ce se vede colo-n zare! Am făcut iute o vrajă şi-am ajuns unde păsările fac plajă. Pelicanul vă pofteşte să serviţi cel mai bun peşte. Dar, de vreţi să-i daţi un ban, economisiţi un an! Iar pentru plată, el şi-a luat un portofel. Printre tijele de stuf cu vârfuri de pămătuf se iveşte-un guguştiuc ce pare din... cauciuc! Iar pe-o frunză de nufăr, stă, ca pe-un capac de cufăr, un gălăgios brotac ce pândeşte un gândac. Frumoasei lebede, se ştie, nu-i plac micii pe lipie. Ne priveşte foarte grav: i-e frică de fotograf! Dar, iată, cerul albastru şi-a ascuns frumosul astru. Plecând, ne uităm în zare: Dunărea pleacă spre mare. Alexandra Rădeanu – cl. a IV-a C

Îndrumător prof. Luminiţa Lalu




De Paşte Sărbătoarea Învierii lui Hristos a venit şi a semănat veselie mare în casele noastre. Toţi se bucură de această sărbătoare, iar gospodinele pregătesc ouă roşii şi cozonaci. La miezul nopţii femeile, bărbaţii şi copiii se îmbracă frumos şi, cu lumânările pregătite, se îndreaptă către biserică. Clopotele încep să bată, iar oamenii aşteaptă cu emoţie Lumina Învierii. Candele aprinse se îndreaptă către mormintele pline de flori, pentru a fi aşezate la căpătâiul celor dragi duşi de lângă noi. Din Casa Domnului se aud cântări pline de bucurie. Oamenii se întorc apoi la casele lor, spunând tuturor „Hristos a Înviat!”.

Andra Mocanu - cl. a IV-a Step by Step Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

A venit primăvara Peste tot ceva se-ntâmplă, Codri, dealuri se frământă. Totu-n jur înmugureşte, Firul ierbii frumos creşte. Zumzăit de albinuţe, Cântecel de brotăcei, Forfotă de furnicuţe - Zarvă mare-i printre ei . Bate vântu-ncetişor, Fluturaşii umblă-n zbor, Primăvara este-aproape, Iarna a plecat departe.

Cătălina Grama – cl. a IV-a Step by Step Îndrumător prof. Anca-Adriana Ilie

Prima ninsoare Este Ajunul Crăciunului şi încă nu a nins. O linişte ciudată învăluie satul adormit. Dar, deodată, cerul se deschide şi un roi uriaş de fluturi albi dansează lin spre pământ. Dimineaţa, steluţele argintii acoperiseră întreaga fire cu un strat pufos de nea. De sub cuşmele de omăt abia se mai ghicesc vârfurile semeţe ale brazilor veşnic tineri. Valuri de copii cu glasuri cristaline vin spre derdeluş, sfidând gerul şi zâmbetul ascuţit al

soarelui. Spre seară micuţii cu obrajii de măr roşu se îndură cu greu să părăsească noianul de zăpadă, chemaţi acasă de mamele grijulii. Adorm târziu, obosiţi şi fericiţi, plănuind alte năzdrăvănii pentru ziua ce va să vină. În urma lor, iarna are grijă să netezească zăpada zdrenţuită de jocul celor mici şi aşterne strat proaspăt strălucitor. Numai Moş Crăciun mai rătăceşte prin noaptea albă de ninsoare, aducând daruri copiilor cuminţi.

Sabin Vidraşc – cl. a IV-a A Îndrumător înv. Ion Ungureanu

Sosirea primăverii A venit dulcea primăvară. Natura s-a trezit la viaţă: zumzetul albinelor se aude pretutindeni, iarba a prins colţ fraged şi nou, zăpada s-a topit... Cea dintâi rândunică, venită de departe, taie cerul ca o săgeată. Copacii sunt în floare, mierla cântă în zăvoi, ziua s-a mărit, câmpul a înverzit. Peste tot sunt numai flori şi verde crud. Soarele încălzeşte cu blândeţe şi mie îmi place să ies în mijlocul naturii, să mă bucur de frumuseţea primăverii.

April Erbiceanu – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

Soseşte primăvara! M-am săturat de iarna cea friguroasă. În fiecare dimineaţă îmi lipesc nasul de geamul rece să văd dacă zăpada s-a topit. Baba Iarna nu se îndură, însă, să plece de la noi. E frig, iar soarele îşi face cu greu loc printre norii de cenuşă ca să ne mângâie, anemic, cu razele sale lipsite de tărie. Mari pete de zăpadă murdară acoperă grădina, iar de sub acestea, firicele subţiri de apă se strecoară, brăzdând pământul negru. -Mamă, când o să vină primăvara? întreb eu nemulţumit. Vreau să mă joc din nou afară! -Ghioceii sunt primii care anunţă venirea primăverii, îmi spune mama. Nerăbdător, mă îmbrac cu paltonul pe care deja nu-l mai puteam suferi şi fug afară ca să caut ghioceii... Degeaba, nici urmă de ei! Asta, până într-o zi când mult aşteptata floricică şi-a scos căpşorul şi, sub adierea




unui vânt uşor, şi-a clătinat delicatul copoţel. Eu n-a auzit nimic, dar cred că Iarna are urechi mai bune: s-a speriat şi a fugit. Din acel moment, minunea s-a întîmplat: natura s-a trezit la o nouă viaţă, iar zăpada s-a topit sub razele strălucitoare ale soarelui victorios. Fericit, am rpivit în jur cu bucurie şi am spus: „Bună dimineaţa, primăvară!”.

Dragoş Ghebuş - cl.a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

O mamă Era o seară liniştită de vară, când luna îşi împrăştia uşor lumina spre pământ. Eram la bunica, la ţară, şi nu puteam să adorm: mă gândeam la cât de frumos ar fi dacă aş avea şi eu, acasă, un animăluţ... Deodată, de afară, se auziră nişte strigăte ciudate ce m-au făcut să ies neliniştită în prag. Am dat nas în nas cu bunica; şi ea era curioasă ce s-a întâmplat. Am căutat şi ce-am găsit ne-a îngrozit: câinele bunicii scăpase din lanţ şi se repezise furios asupra pisicii vecinului care avea lângă ea pe singurul pisoi ce-i mai rămăsese. Gheruţa a luptat din toate puterile să-şi salveze puiul, însă adversarul ei era mult prea mare şi puternic. Bunica a intervenit şi a legat iar câinele, dar era prea târziu: pisica era nemişcată, cu ochii verzi şi blânzi aţinţiţi asupra puiului care se chircise, speriat de namila ce tocmai îi omorâse mama. Nu mai puteam face nimic. Am luat uşor în braţe ghemuleţul de puf înspăimântat care tremura şi zvâcnea în ritmul bătăilor inimioarei sale. L-am mângâiat, i-am dat lapte călduţ cu biberonul şi l-am liniştit. L-am luat în pat, lângă mine şi l-am privit cum a adormit. Prin somn mai scâncea uşor şi, întinzând lăbuţele, îşi căuta, parcă, mama. Timpul a trecut, Ami este mare acum şi e cea mai bună prietenă a mea. Sunt convinsă că va fi o mamă la fel de bună cum a fost şi mama ei, însă eu voi avea grijă ca să nu fie nevoie să facă şi ea sacrificiul suprem pentru apărarea puilor săi.

Alecsia Gavrilă – cl. a IV-a D Îndrumător înv. Florica Manole

Aventuri în miez de vară Într-o vară, la bunici, am fost la pescuit la o baltă din apropiere. Atunci l-am cunoscut pe pelicanul Romică. În timp ce eu aşteptam răbdător ca peştele să muşte momeala, el se bronza la soare. De plictiseală, am intrat în vorbă. El ştia o mulţime de poveşti amuzante. Aşa am aflat că deţinea recordul pentru „cel mai mare băutor de apă ” de pe baltă ( nu intrase în cartea recordurilor, dar era foarte mândru de performanţa sa). Mi-a mai povestit cum îşi zdrelise ciocul la un concurs de alergare cu obstacole prin stufăriş; mult timp după aceea a fost nevoit să poarte comprese cu mătasea broaştei (puah!) şi să înghită ulei de peşte... Altă dată, când s-a înscris la un curs pentru alpinişti fără frânghie, a trebuit să escaladeze muntele (de gunoaie!) ţinându-se de ciuperci. N-a terminat niciodată acest curs din simplul motiv că lui nu-i plac ciupercile. Una peste alta, pelicanul Romică este un leneş fără pereche. Toată ziua ar sta numai la poveşti. Şi acelea, pescăreşti!

Sorin Petrescu – cl. a IV-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

De-aş fi o floare...

Florile sunt pentru mine o mare bucurie. Le privesc mereu în grădina bunicii şi frumuseţea lor mă duce cu gândul cum ar fi de-aş fi o floare. Şi pentru că iubesc cel mai mult trandafirul, cred că dacă aş fi un trandafir, unul roşu, aş încânta lumea cu frumuseţea şi parfumul meu, aş aduce liniştea în sufletele oamenilor şi i-aş face mai buni. M-aş prinde într-un buchet de flori şi aş străluci mai mult ca toate, până i-aş atrage privirea mamei mele, ca să mă ia şi să mă pună în părul ei bălai. Atunci m-aş înroşi mai tare de bucurie că m-a ales tocmai pe mine, i-aş parfuma zilele toată viaţa şi i-aş şopti la ureche cât de mult o iubesc.

Elena Cristina Mia – cl. a IV-a D Îndrumător înv. Florica Manole




Naufragiu pe o insulă pustie Furtuna era în plină dezlănţuire. Marea, asemeni unui monstru fantastic cu ochi bulbucaţi şi dinţi de fildeş, mă urmărea lacomă, aşteptându-şi dorita pradă. Ar fi trebuit să-l ascult pe căpitan. Îmi spusese că nu ar fi bine să pornesc pe mare, căci venea o furtună cumplită. Acum însă nu mai era nicio cale de scăpare. Însă soarta m-a făcut să naufragiez pe o insulă de o imensitate inabordabilă. Credeam că voi începe aventura de supravieţuire a lui Robinson Crusoe, dar nu a fost aşa. Insula nu avea nici vegetaţie, nici nisip, nici sculpturi ale pământului. Era pur şi simplu un neant, un neant al nimicului. Tot ce era părăsit şi uitat de lume venea aici. Trebuie să recunosc, însă, că insula mea era fascinantă. Secretele adânc îngropate aveau să fie copaci ai uitării, iar vorbele aruncate-n vânt - pietrele şi nisipul. Acest plai mi-a trecut însă prin faţă ca o fantasmă. Acum, eu sunt îngropată printre miile de perne din camera mea, iar insula este departe, departe...

Miruna Carp – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

Cioburi din oglinda viorie a ploii

Picura cu argint. Luna le dădea lacrimilor din nori sclipiri de diamant. Singurul zgomot era cel al şuvoaielor de apă vie. Pe geam se puteau zări lacuri de lacrimi sclipitoare. Însă luna nu luminează mult. Uriaşii nori o învăluie în ceaţă, iar luna dispare. Bălţile de argint viu se transformă în lacuri anoste din nişte simple picături de ploaie. Vuietul se domoleşte. Băiatul privea fascinat cum toate acestea se întâmplă. Nu mai putea dormi,dar nu îi era frică. Se simţea în siguranţă ca un ied lângă mama sa. Era atras de balul naturii din acea seară, de parcă ar fi auzit o muzică

liniştitoare care se compara cu un cântec de leagăn ceresc. În toată liniştea nopţii se auzi un „clinc!” îndepărtat şi apoi ploaia reveni, însă într-un fel straniu. Luna fu eliberată din nori şi lumină picăturile, care semănau cu mici cioburi de sticlă, de parcă ar fi fost luciri de diamant. Bălţile nu mai vibrau de parcă ar fi fost agitate. Ele rămâneau, indiferent de cât de multe picături le atacau ca nişte gloanţe, la fel ca suprafaţa unei oglinzi fără urmă de zgârietură. Ploua intr-un mod inedit. Deodată, ca o hologramă printre picăturile de ploaie, se zări o siluetă sidefie. Silueta înfăţişa o domniţă cu o rochie lungă şi cu părul lung, lăsat pe spate. Se părea că vroia să găsească ceva. Se uita la reflexia ei în bălţile de oglindă. Chipul ei era senin ca şi chipul unei zâne minunate. Era clar. Domniţa era Prinţesa de Argint, adică Prinţesa Ploii. Ea căuta o oglindă pe care să o farmece ca să devină oglinda ploii, pentru că, nu se ştie în ce fel, vechea oglindă s-a spart, rezultând miile de picături de argint neobişnuite. Se apropie de casa băiatului şi observă o oglindă veche, părăsită în iarba umedă. Prinţesa se lumină la faţă. Era oglinda perfectă, pe care urma să o vrăjească pentru a deveni minunata oglindă viorie a ploii. Apoi prinţesa se uită pe geamul casei, zâmbi şi se pierdu în noapte. Băiatul nu văzuse toate acestea. El visa de mult...

Gabriela Porumb – cl. a V-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu

Copilăria

„Când suntem copii tot ceea ce ne dorim este să creştem, iar când am crescut,

am da orice să fim măcar o clipă copii.”

... sufletul mi-era trist. Chiar şi acum, când sunt departe şi singur, glasul blând şi dulce al casei în care am copilărit mă va chema mereu în leagănul său. Căsuţa mică se zărea printre frunzişul copacilor, la isprăvirea unei cărărui mărginite de trandafiri roşii precum rubinele. Câte ploi n-au bătut-o şi câte geruri n-au îngheţat-o...

... şi flori – confirmări




E scumpa mea casă... Parcă văd şi acum silueta mamei care mă aştepta, zâmbindu-mi angelic, în pragul porţii. Intru în casă... cu fiecare pas nostalgia mă cuprinde aproape ireversibil, iar fotografia în care mă închipuiam prindea culoare. Descui sfios uşa camerei mele, totul era neschimbat, nici nu ai fi zis că a trecut atâta amar de vreme.Până şi la fereastră bătea aceeaşi creangă de nuc, aducându-mi aminte de anii ai copilăriei, când mama îmi citea poveşti, iar eu mă lăsam alene în braţele vrăjitelor vise. Iubesc locul în care m-am născut, unde am zis prima dată „ mama”, locurile unde mi-am petrecut toată copilăria mea frumoasă! Cine ar putea să uite aceste momente? Nimeni, niciodată... Un dor năprasnic mă doboară, aşezându-mă pe laviţa veche, mă imaginez în poala iubitei mele mame... lacrimile se preling alene pe obrajii mei... închid ochii şi visez trecutul...

Marinela Roibu - cl. a VI-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Mi-am închipuit iarna altfel Iarna a intrat în forţă şi ne-a mânjit chipurile cu puritatea zăpezii. Mergeam încă la şcoală, nu mai era mult până când aveam să gust din mirosul frumos al vacanţei. Şi iată-mă în vacanţă. Tuturor din familia mea le străluceau chipurile. Ieşeam să ne dăm cu sania şi ne bucuram de zăpadă. Ne-am îndreptat spre uşă şi, când am dat s-o deschid, s-a auzit telefonul sunând. Mama s-a grăbit să răspundă. Nu ştiu de ce, dar am simţit că acest apel vine cu o veste sumbră, atât de sumbră, încât zăpada s-a înnegrit şi toată frumuseţea m-a rănit. Faţa mamei îşi schimba culoarea, până când o lună neagră plină de tristeţe, bomardată de supărare şi spaimă răsări în mijlocul casei. Murise Bunica... Coştientizarea faptului că nimic nu o mai poate aduce înapoi ne întrista din ce în ce mai mult sufletele. Şi afară ningea atât de frumos... Mi-am închipuit iarna altfel !

Maria Toma – cl. a VI-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

O oră perfectă Era aproape seară. Afară se întuneca iar eu eram încă la şcoală. Avea să fie ultima oră din acea zi de miercuri. Fulgerele scânteiau pe cer precum flăcările, tunetele li se alăturaseră şi ele, iar stratul cenuşiu de nori începu să se descarce. Ploua. În clasă, becul clipea precum un licurici…trebuia înlocuit. Nu eram atentă la oră, nimeni nu era. Profesorul pusese un coleg să citească lecţia din carte, care parcă nu se mai termina. Ultimele zece minute din oră păreau o veşnicie. Pentru că aveam timp să citesc lecţia şi acasă, am preferat să profit cât mai mult de acel moment, fiindcă nu mereu ai ocazia să fi i la şcoală pe timpul unei asemenea furtuni, în plină toamnă. Se auzea doar vocea care citea, hotărâtă, bine articulată, printre tunetele şi picăturile de ploaie. Cu toate acestea era linişte; o linişte care a fost spulberată de un fulger apropiat. Lumina s-a stins, glasul de asemenea. Vijelia de afară ne-a încremenit în bănci. Unde să fugi? Ne-am dezmeticit abia după ce becul s-a reaprins. Fusese o zi grea însă ultima oră mi s-a părut … perfectă.

Daria Vasilescu – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

În lumea mea Mă simt singură într-o grădină Cu trandafiri, dar toţi cu spini… Mă sprijin pe un picior Dar, deodată, cad! Mă ridic şi-o iau de la capăt Şi sper… Strig până la cer, Dorul îmi ia toate puterile, Inima, toate bucuriile. Deschid ochii, Privesc, văd: Nu e vis, Este realitate…

Mihaela Semaca – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea




Un vis pierdut de îngeri O adiere fină de praf trece pe sub obraji-mi calzi. Am febră, dar scade. Este febra verii. Trece uşor prin faţa ochilor mei, mă cuprinde şi iese pe fereastră. Ochii se închid. Nu îmi este somn, dar pleoapele se suprapun, fără motiv. Cred că vor să gândească, inima, creierul... Se gândesc la fauna verii: acele animale care pătrund şi ies din tine, acele emoţii pe care le porţi pretudindeni. Îmi e cald. Fruntea transpiră, creierul procesează. Geometria vrea să îmi dau duhul, dar lupt, până când voi pierde ca un câştigător. Plutesc. Un ocean infinit al universului mă cuprinde şi mă lasă să mă înec în amintiri. Dar nu o voi face, chiar dacă nu ştiu să înot, îmi fac loc până la suprafaţă... E un paradis, lumea ideală. E mult soare, fără nori, dar nu e deşert. Temperatura este potrivită. Privesc spre picioare. Sunt învăluite de o ceaşă albă, dar sub tălpi e verdeaţă. Văd copii. Este pace, cel puţin aşa cred, dar e prea dubios. Cineva ştie ce simt. Ştiu asta. Cineva simte ce simt eu, dar nu vrea să se arate. O mângăiere pe spate mă trezeşte. Mi-am zis: „ te rog, nu, ştiu că este un gând mult peste raţionalitate, dar...” M-am întors şi am privit şi i-am şoptit: „Îmi pare atât de rău...” Expresia feţei era neschimbată, dar pe obrazul fraged şi tânăr se aşternea o picătură de apă. Nu era lacrimă, imposibil. Îngerii nu plâng, căci pentru mine acea persoană are aripi. Uneori mă jigneşte, alte ori mă priveşte cu ochi vitregi şi păgâni, dar astăzi păcatele îmi sunt iertate. Şi-a deschis braţele şi m-a cuprins. M-a bătut de două ori pe spate şi m-a privit în ochi: coloana mea vertebrală se unduia, dar eu nu mă mişcam. Două voaluri mari îmi înveleau spatele. Aveam aripi. Îngerul meu se răsfira. Lumina se aşternea pe umbra lui şi se stingea. Cât am clipit, a dispărut din faţa mea. L-am revăzut prin altă lume pentru ultima şi singura dată. În realitate, nu mă priveşte cu aceiaşi ochi, ci e gelos, are sufletul bătut de secrete, iar aripile ciuruite de amintiri şi sinceritate.

M-am trezit. Este în banca din faţa mea şi încă are aripi. Citind aceste ultime rânduri, îngerul se ridică de pe scaun şi zbură. Zboară mai departe, printre crengile sufletului meu, presărând printre ramuri amintiri şi puf. Dar nu orice fel de amintiri, şi într-un cufăr rece şi prăfuit. Continuându-şi activitatea, îngerul nu realizează că, de fapt, este protegonist într-un vis creat de mine. Savurându-mi ceaiul, continui să visez la îngeri.

Ana- Maria Roşu – cl. a VII-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Memento- Eminescu Floare de trecut, Înger de pază, demon de lumină, Freamăt de codru asupra veşnicilor critici, Pe lângă plopii fără soţ suspină. Trezind luceafărul şi somnoroase păsărele, Învierea revederii după zile grele Răsări asupra ta dorinţa, Când sonate s-aud sara pe deal. Crăiasă din poveşti şi din credinţă, La steaua de pe al lacului mal Atât de fragedă, când amintirile despart, Atât de dulce apari să dai lumină. Cu amândouă mâinile zilele le-mpart În locul aripilor o inimă suspină. Sunt ani la mijloc... se duce,vultur Zbor al nopţii, negru flutur. Îmbătrânit e sufletul din el. O stea în reci nemărginiri, un ţel. Peste vârfuri să fie seara în asfinţit. Şi oare tot n-a înţeles şi a minţit. Cu mâine zilele-ţi adaugi în zare Dintre sute de catarge, Ochii-i ridică şi străpunge, Uitându-se în fereastra despre mare. Când crivăţul cu iarnă-l ai în suflet Bate în soare ceasul cel de taină, Într-o lume de neguri şi de păsări-poet. Din pământ a fost, Luceafăr a plecat!

Andra Burgă, Mihai Ilie, Narcis Necula, Cristina Postolache - cl. a VII-a C

Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu




O viaţă nouă Oricine a spus măcar o dată că ar vrea să înceapă o viaţă nouă, că ar vrea să plece departe, fără nimeni şi nimic. În cazul nostru, al adolescenţilor, măcar o dată am spus că am vrea să avem alţi părinţi, să ne naştem într-o altă familie. Sunt situaţii când spunem nişte lucruri îngrozitoare pe care nici măcar noi nu le credem. Ei, asta mi s-a întâmplat şi mie. Era unul din acele momente când părinţii nu ne înţeleg, momente în care, sătui de problemele lor, îşi varsă nervii pe noi. Aşa a început totul. Nu era prima dată când părinţii mei îmi reproşau faptul că nu pot avea cele mai mari note la şcoală şi îmi dădeau multe exemple de prietene de-ale mele care reuşesc să facă totul aparent perfect. Sătulă să aud acelaşi discurs de fiecare dată când încercau să mă ambiţioneze într-un mod extrem de deranjant, le-am spus ca aş fi preferat să fiu în oricare altă familie, numai în asta nu. Pentru că nu mai vroiam să mă cert cu nimeni, m-am culcat imediat. Abia trezită din somn de un glas care nu semăna deloc cu cel al mamei, am realizat că luminoasa mea cameră s-a transformat deodată într-o încăpere foarte mică, mobilată doar cu strictul necesar. M-am ridicat din patul micuţ şi destul de vechi şi, foarte curioasă şi uşor speriată, am încercat să caut cu privirea persoana al cărui glas m-a trezit. Ieşind din cameră, am găsit o femeie slabă care punea pe masă o pâine şi o cană de ceai. Destul de surprinsă de expresia mea văzând ceea ce ar fi trebuit să fie „micul dejun”, m-a întrebat : -Eşti bine, Andreea ? -Andreea ?! am spus eu suprinsă. -Nu mai glumi. Mănâncă repede şi du-te şi ia-ţi fraţii de la grădiniţă. Eu o să mă întorc tărziu în seara asta. Cred că mi-am găsit ceva de muncă pentru câteva zile, a spus ea foarte bucuroasă. Nu ştiam unde era grădiniţa, dar ceva parcă mă ghida. Pe drum am realizat tot ce s-a întâmplat. Tremuram toată deoarece am realizat că ceea ce le spusesem părinţilor mei cu doar câteva ore în urmă, se întâmplase.

Aveam o altă mama, o altă casă şi o cu totul altă viaţă. La poarta grădiniţei trei copii destul de micuţi mă aşteptau. Nici unul nu arăta mai mare de patru anişori, erau îmbrăcaţi în nişte hăinuţe sărăcăcioase, dar aveau în ochi o bucurie rar întâlnită. Am descoperit, însă, că nu eram doar patru fraţi, ci cinci. O soră cu doar doi ani mai mică ca mine venise şi ea să îi ai pe prichindei; în sfârşit, puteam să aflu câte ceva despre noua mea viaţă. Am încercat să îi explic cât de clar am putut că eu nu am facut parte din familia asta până în dimineaţa asta. -Spune-mi te rog măcar câte ceva despre voi. Vreau să ştiu. -Nu sunt multe de spus, a îngăimat fetiţa, făcând nişte ochi foarte mari, de un albastru intens. Tu eşti cea mai mare dintre noi cinci. Mama încearcă să ne întreţină din munca cu ziua. Pe tatăl nostru îl vedem doar seara, când vine să doarmă. A căzut în patima băuturii. Ne bate des, mai ales pe noi două şi pe mama. Fraţii noştri merg la grădiniţă până la 6 ani, aşa cum am făcut şi noi. Cum mama nu ne poate susţine, noi o ajutăm la treburile casnice, ea fiind plecată cam toată ziua. Discuţia noastră a fost întreruptă de un bărbat care a intrat foarte furios în cameră: -Andreea, unde este vinul de la bunicii tăi ? -Este în camară, tată. a răspuns în locul meu Medeea, căci eu rămăsesem înmărmurită. Cum nu am vrut să îi fac probleme femeii care se presupune că îmi era mamă, am luat o bluză mai groasă, am ieşit afară, la lighean, şi am început să spăl cât de bine am putut, lăsând-o pe Medeea facă ordine şi să vadă de fraţii ei. Seara târziu noua mea mama s-a întors acasă foarte obosită şi s-a dus direct să se culce. Fraţii mei dormeau de mult, iar Medeea şi cu mine ne pregăteam să ne culcăm şi noi. Deodată, acesta s-a uitat foarte atent la mâna mea şi mi-a spus: -Ce brăţară frumoasă! De unde o ai ? I-am spus că eraun cadou făcut de cineva foarte drag. N-am menţionat că era vorba despre foştii mei părinţi. Aş fi bulversat-o şi mai tare.




-Cred că e minunat să primeşti cadouri. Eu nu am primit niciodată nimic, a murmurat ea tristă. Imediat mi-am dat braţara jos şi i-am pus-o pe mânuţă. A fost foarte fericită şi a spus că va avea mare grijă de ea. Am hotărât amândouă că ar fi mai bine să ne culcăm şi noi. Medeea a adormit imediat, însă eu nu puteam dormi. Mă gândeam numai la discuţia pe care am avut-o cu părinţii mei. M-am ridicat uşor din pat pentru a nu o trezi pe Medeea şi am ieşit afară. Era o noapte frumoasă de toamnă. Cerul era destul de senin ,plin de stele strălucitoare. Era o linişte pătrunzătoare când, deodată, am văzut o stea căzătoare. Nu ştiam cât de adevărat că ea îndeplineşte dorinţele, însă am simţit nevoia să fac asta. Mi-am dorit să mă întorc acasă, să fiu iar alături de părinţii mei. După ce mi-am pus dorinţa am simţit, în sfârşit, liniştea sufletească, aşa că am putut adormi. A doua zi dimineaţă am fost trezită de razele jucăuşe ale soarelui. Am deschis uşor ochii, m-am ridicat în capul oaselor şi m-am uitat în jurul meu. Eram acasă, în casa mea adevărată, în patul meu. Atunci am realizat ca visasem tot. Vocea caldă mamei se auzea din bucătărie. Am sărit din pat şi am alergat spre ea, am îmbrăţişato-o spunându-i cât de rău îmi pare pentru tot ce spusesem cu o seară înainte. Ce mi s-a părut ciudat a fost că după ce m-am trezit nu mi-am mai găsit brăţara. Oare chiar am fost plecată de acasă, chiar şi pentru o zi ? A fost una din cele mai ciudate călătorii pentru că nu mai eram cine credeam că sunt. Poate că uneori spunem ceea ce nu trebuie, dar niciodată nu este prea târziu să îţi ceri scuze. Acest lucru nu înseamnă neapărat că tu ai gresit şi celalalt a avut dreptate, ci că pretuieşti relaţia cu persoana respectivă mai presus de orgoliul personal. Este bine să nu renunţăm şi să nu lăsăm orgoliul să ne facă să pierdem o persoană la care ţinem cu adevărat şi să nu uităm că părinţii sunt cei care ne iubesc cel mai mult si ne doresc tot binele din lume.

Alexandra Chiriţă, - cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

Portret de adolescent Nu eu definesc sentimentele, ci ele mă definesc pe mine. Mă fac să fiu deosebită faţă de restul oamenilor, dar nu mă călăuzesc să simt asta. Sunt doar o ciornă pe care sunt schiţate fragmente de emoţie. Nu sunt o carte ale cărei pagini sunt ornate ordonat de peniţa stiloului, ci o coală mâzgălită cu câteva cuvinte puse la întâmplare. Am piese lipsă din puzzle, rătăcite prin întunericul golului, apoi recuperate rareori la lumina curată a esenţialului. Lipsesc din ce în ce mai multe. Cu ce au greşit ele? Este numai vina mea. Eu am lăsat-o să mă domine. Acum mă urmăreşte pretutindeni, este umbra mea întunecată. Apare acum şi în momente de bucurie. Ştie că sunt prea neputincioasă să o răpun. ,,- Aşezatu-m-am în genunchi la voia ta! Mi-am abandonat copilăria din cauza ta! Acum pe obraji îmi curg şiroaie amintirile pierdute. Dispari, Frică ! Frica–un cuvânt atât de general, dar cu valenţe atât de profunde, este prezent în vocabular cu mult mai multe sensuri: teamă, sperietură. Te cuprind fiorii când îl pronunţi. M-am lăsat influenţată de acest sentiment încă din copilărie, dar acum s-a intensificat. Între bucurie şi tristeţe, frica s-ar clasa pe primul loc în lista mea de emoţii. Asta până când m-am întrebat cum mi s-ar schimba viaţa, dacă aş scăpa de frică. M–am transfigurat în oceanul meu de spaimă şi am oprit furtuna împovărătoare, constatând că emoţiile mă definesc. Însă eu le controlez acum, nu ele pe mine. Unele emoţii îmi creează satisfacţie, altele mă întăresc şi mă fac mai puternică, învăţându-mă să privesc viaţa cu alţi ochi. ….Dar liniştea este mai expresivă decât exprimarea celorlalte sentimente. Iar vuietul adânc ca răsuflarea mării rămâne numai de mine ştiut. „Emoţiile sunt culoarea, omul este pensula, iar viaţa sa e pânza ce aşteaptă să fie pictată”

Ana Maria Tofan - cl a VII- a A Îndrumător prof. Daniela Sporea




De argint Sub chipul pal de lună sfioşi ne-adăposteam. Eu, cu graţia minţii, deasupra ta ţeseam Un baldachin de gânduri, de vise şi-amintiri, Întruchipat prin stele, veşnice licăriri. Eu eram Dumnezeul, tu, bolta mea cerească. Prin ochiul tău priveam spre lumea cea trupească, Căci mintea mea era pierdută printre flori: Petale de hârtie ce te-ajutau să zbori. Şi te priveam timid prin crunta mea orbire. Tu erai un miraj, eu, biată glăsuire Ce nu putea descrie-o asemenea făptură. Din vorbe dulci, de aur, croiam o lucrătură De argint. Paula-Cristina Apetrei – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea De ziua ta, mămico Azi, când este ziua ta, Aş vrea să-ţi fac o bucurie: Din toată inimă ţi-aş da Un univers de fericire. Mămică dragă, pentru mine eşti Tot ce-i mai scump pe lume, Eşti ca o zâna din poveşti, Ţi-ai da şi viaţa pentru mine. Cum aş putea eu oare, Astăzi să-ţi mulţumesc? Cuvintele sunt goale, Cu fapte-o să te răsplătesc. De mine mândră-aş vrea să fii Şi când voi creşte mare. Eu îţi promit acum, să ştii, Te voi iubi la fel de tare. Eliza Toia - cl. a V-a D Prof. Anişoara Piţu

Ploaia Privesc prin geamul casei mele Cum norii cenuşii apar Şi parc-o noaptea însetată Acoperă întregul neam. Iar boabe mari încep să cadă, Cad greu din cerul înnorat, Şi-o draperie deasă, rece Acoperă întregul sat. Privesc pe drum cum trecătorii Aleargă prin ploaia rece Fiecare să găsească Loc să se adăpostească. Dar potopul încetează Şi un soare cald şi blând Încălzeşte tot pămantul, Flori şi oameni, rând pe rând.

Bianca - Andreea Butnariu – cl. a V a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu

Prezenţa eului liric „Fluture, tu, pe unde prin perdea Putuşi intra-n chilia mea ? Ce ştiri mi-aduci din primăvară, Frumosule de catifea solară ? Echer plăpînd te-ai şi prins de părete, Uitîndu-te la cărţi şi la caiete Cu ochii-aprinşi ca jarul de rubin. Ai şi tu o chemare ? Ai şi tu un destin ? Deschideţi-i fereastra dintre ramuri Să nu-şi lovească frăgezimea-n geamuri. Puiul luminii caută-ntr-afară. Lovit în frunte poate să şi moară, Aci, în foişorul nostru din cărare, Unde nici nimeni, nici nimic nu moare, Decât pe înserate vreo stea sau câte-o floare.” (Tudor Arghezi, „Fluture, tu”)

Fiind o opera lirică, textul „Fluture, tu” de Tudor Arghezi prezintă dovezi ale existenţei eului liric prin folosirea pronumelor şi verbelor la diferite persoane.




La începutul textului nu este nicio legătură între fluture şi eul liric, ba chiar o usoară izolare, o diferenţiere, care se observă prin folosirea pronumelui la persoana a doua singular (tu). Se creează apoi o alternanţă de mărci cu pronumele la persoana întâi (mea, mi) şi cele la persoana a doua (tu, te), aceasta alternanţă sugerând crearea unei legături între eul liric şi trimisul planului celest. Aceasta legătură se intensifică pe parcursul textului, o schimbare semnificativă fiind tocmai atunci când cei doi se izolează de restul lumii, lucru sugerat de folosirea verbelor la persoana a doua plural (deschideţi) adăugate pronumelor la persoana întâi şi a doua (tu,mi). Făcând parcă o scurtă pauză de la cursul normal al acţiunii, autorul intercalează un scurt moment de admiraţie faţă de fluture, unde se folosesc pronume şi verbe la persoana a treia singular (-şi, lovească, -i). Legătura dintre cei doi atinge momentul de maxima intensitate spre sfârşitul textului, când fluturele şi eul liric devin o singură existenţă, un singur sens, două raze de lumină ce se împletesc călătorind împreună prin univers, lucru ce se regăseşte printre ultimele rânduri ale poeziei, sugerat de pronumele folosite la persoana întâi plural („noastre”). Astfel îşi face simţită prezenţa eul liric, care este într-adevăr cea mai de preţ bijuterie a creaţiei lirice.

Cristian Iorga – cl. a VIII-a B Îmdrumător prof. Anişoara Piţu

O noapte de groază Era o noapte liniştită de primăvară. Eram acasă la prietena mea, Ela, urmând să organizăm o petrecere nemaipomenită în pijamale. Ne-am pregătit cu dulciuri, sucuri, diferite decoraţiuni viu colorate, muzică şi jocuri. Deoarece părinţii Elei erau plecaţi, am lăsat în întreaga casă luminile aprinse. La începutul petrecerii am cântat, am dansat, am făcut diferite concursuri, iar acum urma să spunem propriile noastre poveşti de groază. Când veni rândul Elei, după câteva minute de citit fu brusc întreruptă de un zgomot puternic. Speriate, abandonăm

bolurile cu popcorn şi ne îndreptăm spre uşă încetul cu încetul pentru a o deschide, dar, din lipsă de curaj renunţăm la acea idee. De pe hol, pe neaşteptate, becul lustrei începu să pâlpâie zgomotos. Un vânt puternic şuiera afară de parcă fredona un cântec de jale, iar perdelele se mişcau în bătaia lui. Ce-i drept, după ce asculţi poveşti de groază şi te documentezi pe această temă ţi-e greu să-ţi controlezi gândul ce-ţi zboară hai-hui la stafii, vârcolaci ce vor să îţi sugă sângele ca să devii unul dintre ei, la fantome sau spirite ce au de gând să te blesteme sau posedeze, dar... cel mai probabil aveam halucinaţii. Pe geam, din întuneric, am zărit un fulger cetăie noapte în două, şi începu o furtună puternică. Ce se mai putea oare întâmpla? Nemairezistând presiunii, Ela îşi sună alarmată părinţii cărora li se plânse de seria de fenomene stranii. Aceştia sosiră grăbiţi peste cincisprezece minute şi ne calmară. Urmărind cu atenţie sunetele ce încă se mai auzeau, ajunserăm în faţa debaralei. Tatăl Elei apăsă pe clanţă, aceasta scârţâi, iar de după ea ieşi...ieşi ... pisica cea bătrână, cu ochii sclipitori şi blana neagră ca abanosul; mergea ameţită, clătinându-se când pe o labă, când pe alta. Reconstituind întâmplarea, ne dăm seama că, de fapt, pisica rămăsese închisă în debara când părinţii Elei au plecat şi alunecase pe scări, izbindu-se grav de perete, iar cu ghearele sale agăţase şi smulsese firele de electricitate ce alimentau becul de pe hol. Fără îndoială, această noapte a fost cea mai îngrozitoare pe care am trăit-o până acum.

Maria Seceleanu – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Suflet de copil Sufletul de copil este o floare, un vis care trece fără să ne dăm seama; un vis imposibil de uitat, fiindcă cei mai mulţi dintre noi rămân doar cu amintiri care ne pândesc toată viaţa, la fiecare pas, în fiecare moment. De când mă ştiu mică aveam impresia că timpul s-a oprit în loc. Doream nespus de




mult să ajung om în toată firea. Dar părinţii îmi spuneau mereu să mă bucur de această perioadă a vieţii fiindcă am timp destul timp să fiu mare şi nu voi reuşi să mă întorc în timp şi să retrăiesc copilăria. Îmi spuneau mereu că acum pot face orice vreau, fiindcă sunt copil. Îmi spuneau că acum trebuie să profit la maxim, căci nu mă paşte grija zilei de mâine. Dar cine să îi asculte? Deşi le dădeam dreptate, în mintea mea tot ca mine era. De ce să doresc să rămân copil? Pe atunci, părerea mea era că noi, copiii, avem mult prea multe griji. Cine ne ştia povara? Nu era uşor la acea vârstă fragedă să te trezeşti de dimineaţă pentru a merge la grădiniţă, nu era uşor să trebuiască să îţi faci temele singur! Ce răutate! Să dai unui copil atâtea imagini de colorat! Să înveţi atâtea poezii…Ce ştiu părinţii? Ei sunt adulţi. Nu cunosc copilăria. Atâtea căzături…atâtea vânătăi şi zgârieturi! Pe ei nu îi certa nimeni. Ei fac ce vor! Dar noi aveam interzise atâtea lucruri…Iar pentru fiecare greşeală, pentru fiecare pahar spart, pentru fiecare lucru stricat, te luau la socoteală. Chiar dacă nu eram vinovaţi, tot pe noi se dădea vina. Pe noi, copiii, pe cine altcineva? Cine putea să umble în vesela mamei sau în lucrurile tatei? Însă iată că acum, la cei 13 ani ai mei, văd lucrurile complet diferit. Încă sunt mică, recunosc, şi nu duc dorul anilor trecuţi. Însă îmi dau seama că anii trec, responsabilităţile cresc şi viaţa este cea care îţi cere să te maturizezi şi să laşi în urmă copilăriile. Dacă pe atunci mi se părea o povară coloratul, acum ce să mai spun? Părinţii mei aveau, într-adevăr, dreptate, şi îmi pare rău că nu i-am ascultat pe atunci. Însă nu e totul pierdut şi mă pot bucura de anii care mi-au mai rămas. Ani pe care îi petrec la şcoală alături de colegi şi profesori cărora sunt sigură că le voi duce dorul. Sufletul de copil se pierde, cu timpul. Odată cu anii, acesta dispare, rămânând doar amintirile. Amintiri care te bântuie toată viaţa, care nu te lasă să trăieşti în pace. Prea puţine sunt persoanele care rămân cu sufletul de copil până la bătrâneţe, puţine

sunt persoanele care ştiu să şi-l păstreze! Trecem prin multe etape care ne obligă să intrăm în viaţă şi să ne maturizăm. Adevăraţii copii sunt bătrânii care au ştiut să nu lase acest vis în urmă. Adevăraţii copii sunt bătrânii care nu au lăsat ca sufletul lor de copil să rămână doar o amintire. Fiindcă viaţa e prea dură. Cu o mână îţi dă, şi cu zece îţi ia. Însă prin asta trecem toţi, asta-i viaţa. Trecem prin multe greutăţi care ne iau sufletul de copil în trecerea inexorabilă a timpului. Din viaţă, însă, trebuie să reţinem ceva: timpul e ca un tren, nu aşteaptă pe nimeni. Iar dacă nu te grăbeşti să îl prinzi, vei pierde totul.

Daria Vasilescu – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

Trezirea naturii

Într-o caleaşcă încununată cu verdeaţă şi parfum de prospeţime vine pe un drum tivit de curcubeu sora verii, toamnei şi a iernii, Zâna Primăverii. Soarele ca un glob de aur aduce veselie şi caldură peste câmpiile înverzite. Din pământul somnoros, un fir de ghiocel plăpând îşi salută Zâna. Pomii, îmbrăcaţi încă în dantele albe, renunţă cu bucurie la ele şi se pregătesc să primească musafirii, mugurii care se vor transforma în suave flori. Şiruri negre de cocori, roiuri de rândunele şi stoluri de piţigoi îşi revarsă trilurile încântătoare. Fluturi mici, cu rugină pe albastrelele aripioare, se scaldă în pastelurile florilor. În văzduh se aude foşnetul de mătase al neobositelor aripi de albine care culeg din flori nectarul dulce şi aromat. Primăvara începe cu luna marţişorului, luna în care sărbătorim cea mai dulce şi mai poetică zi, Ziua Mamelor. Cea mai dragă şi mai gingaşă fiinţă este persoana care te binecuvântează, care te veghează, pe care îţi spijini capul şi care îţi îndrumă paşii, toate acestea într-o singură fiinţă, MAMA.

Gabriel Laca – cl. a V-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu




Măşti Probabil că toată lumea a auzit de Halloween, sărbătoarea monştrilor. Tradiţia este ca în fiecare an, de Halloween, să te costumezi într-un personaj fantastic. În acel moment, cel care se costumează îşi pune o mască, dar numai una exterioră. Ei bine, mi-am dat seama că tuturor le place Halloween-ul, dar au schimbat puţin tradiţia: în fiecare zi oamenii îşi pun de dimineaţă până seara o mască interioară pentru a-şi ascunde adevărata identitate. Toţi ştim asta, nu mai este nevoie să v-o spun eu, şi sunt sigură că toţi oamenii sunt curioşi să afle cum le sunt prietenii, rudele, în realitate, în spatele acelor măşti. Întrebarea este pusă greşit, deoarece şi noi purtăm o mască pentru a nu le arata oamenilor cine suntem cu adevarat. Unii ne ştiu pe de-a întregul, aceia fiindu-ne cei mai buni prieteni, dar ne ştiu numai exteriorul, gândurile şi sentimentele noastre nu le vor şti niciodată cu adevărat, pentru că noi nu le dăm voie, şi nu pentru că n-ar vrea ei. Un prieten adevărat este acela care-şi deschide sufletul în faţa ta, nu acela care încearcă să-ţi prezinte o mască. Mulţi au dat greş pentru că, vrând să se facă plăcuţi, tind să devină altcineva, dar masca pe care şi-au croit-o devine la un moment dat prea grea sau prea incomodă şi poate cădea. Astfel, cei mai buni prieteni pot deveni duşmani pentru că descoperă că firile lor adevărate sunt total opuse măştilor purtate până atunci... Revenind la întrebare. Toţi purtăm o mască de atât de mult timp, încât poate nici noi nu mai ştim care sunt sentimentele şi gândurile noastre, încercând să le facem să dispară de dragul unei imagini cât mai apropiate de ceea ce am vrea să fim. Uităm, însă, că unicitatea este un atu pe care îl pierdem atunci când ne punem masca. Întrebarea corectă devine: „oare cine sunt eu cu adevărat şi în cine m-am transformat?”. Şi aşa, oamenii se schimbă de la an la an, deoarece îşi pun mereu o mască, aceasta ajungând uneori să le stăpânească sufletul.

Puţini sunt aceia care pot să reziste acestor măşti, iar eu îi felicit. Dacă eşti de acord cu mine, uită de întrebarea greşită pe care ţi-ai pus-o până acum şi pune-ţi-o pe cea corectă.

Andreea Ene – cl. a V-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu

Hoţii Acum un an, când am fost în vacanţă la Târgovişte să-mi vizitez verii, s-a întamplat un lucru neobişnuit, dar hazliu. Pe la ora patru după amiază am ajuns, într-un final, acasă la ei. Unchiul i-a spus tatei că vrea să meargă în oraş, la cumpărături şi duşi au fost… Mama şi mătuşa au despachetat bagajele, iar eu şi Bogdan, fratele meu, ne jucam cu verii noştri, David şi Matei, prin casă. După amiază, când se întunecase deja, am auzit cum cineva brusca uşa încercând să o deschidă. Noi, cei din casă, ne-am speriat, pentru că tata şi unchiul erau în oraş. Mama, matuşa şi cu mine am apucat câte ceva pentru a riposta. Un timp nu s-a mai auzit nimic, dar ne-am dat seama că un hoţ nu renunţă aşa de uşor. Tot ce trebuia să facem era să rezistăm până ar fi venit tata şi unchiul Robert. După cinci minute s-au auzit nişte paşi la etaj; probabil că hoţii au luat scara şi au intrat pe balcon în casă. Când am urcat sus am văzut cine erau intruşii: tata şi unchiul meu. Era cât pe ce să-i lovesc, dar au apucat să ne spună: - Ne-am uitat cheile şi telefoanele acasa şi nu am reuşit să intrăm. Am bruscat uşa în speranţa că este deschisă. Am încercat să strigam la voi să ne daţi drumul, dar câinele lătra foarte tare şi nu ne-aţi auzit. A trebuit să urcăm pe scară, în dormitorul de la etaj, care avea ferestrele deschise. Morala: în vremurile moderne, telefonul şi cheile să fie mereu cu voi! Altfel, veţi fi luaţi drept hoţi…

Luca Văsie – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea




Tabăra Vara trecută am fost într-o tabară de limba engleză, la Bran, alături de surioara mea, Andreea şi colegele mele: Maria, Elena, Melek şi Alexia. Pe lăngă cursurile de engleză zilnice, mai erau incluse în program şi diferite activităţi distractive sau sportive, la care urma să participăm. Am avut norocul să stăm toate şase în aceeaşi cameră şi ne-am acomodat destul de repede, înţelegându-ne de minune. Într-o zi însorită, pe când mergeam spre activitatea de echitaţie, atenţia mi-a fost captată de peisajul minunat din jurul meu, când am simţit ceva umed pe piciorul drept. Am fost foarte surprinsă când am văzut că, de fapt, călcasem într-o baltă cu tenişii. Nu avem ce să fac şi am fost nevoită să stau aşa, dar acest mic ghinion nu mi-a stricat bucuria. După câteva ore bune de călărie, la întoarcerea spre pensiunea unde eram cazaţi, Elena a calcat şi ea în aceeaşi baltă, exact ca mine. Cum noi două eram singurele ude, când am ajuns in cameră, ne-am scos imediat tenişii din picioare, hotărâte să facem ceva în legătură cu ei. Erau şi cam murdari de noroi, aşa că am luat câteva săpunuri cu care i-am spălat şi curăţat. Marea problemă a fost uscarea lor. Am experimentat mai multe metode, dar toate au fost în zadar. Într-un final am încercat cu feonurile, iar cu ajutorul mai multor persoane, am reuşit să îi zvântăm de tot. Acum erau şi curaţi şi uscaţi, dar nu mai aveau aceeaşi culoare ca înainte. Am analizat problema mai bine şi am observat că Elena avea piciorul stâng diferit, iar eu pe cel drept. Cum aveam aceeaşi tenişi şi purtam şi acelaşi numar la picior, i-am propus să facem un schimb. I-a surâs şi ei ideea, iar acum nu mai era nici o diferenţă şi nimeni nu a bănuit sau observat ceva de atunci. Noi două eram singurele care ştiau de micul nostru pact. Aceasta a fost cea mai amuzantă întâmplare din viaţa mea, pentru că, am omis să vă spun că am mai ars şi trei feonuri atunci...

Iulia Serghi – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Bunica Bunica mea este cea mai blândă persoană pe care o cunosc. Primele mele amintiri sunt legate de glasul ei dulce şi cald cu care-mi cânta să adorm. Mai târziu, aceeaşi blândă glăsuire îmi spunea poveşti numai de ea ştiute, pe care, însă, nu apucam niciodată să le ascult până la sfârşit. Mâinile sale ocrotitoare m-au legănat şi apoi mi-au încurajt primii paşi, m-au ridicat atunci când am căzut şi mi-au şters lacrimile de pe obraz când au apărut primele greutăţi din viaţa mea. Când greşeam, singura mustrare era o tăcere care devenea şi mai apăsătoare datorită unei priviri de o tristeţe care mă făcea să regret totul mai mult decât ar fi făcut-o prin cele mai rele pedepse. Niciodată nu a ridicat glasul, sau, mai rău, mâna, asupra mea Bunica mea avea (şi mai are, încă!) nişte buzunare fermecate în care găseam mereu exact dulcele sau jucăria pe care mi-o doream. Frumoasă a fost, frumoasă o văd şi acum, cu păru-i nins de vreme, dar cu aceiaşi ochi frumoşi, verzi şi jucăuşi ca ai unui copil. Harnică, iertătoare şi mândră totodată, m-a învăţat să fiu demn, să merg drept în viaţă, căci locul meu este bine ştiut de Dumnezeu.

Adrian Harea - cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Importanţa cărţilor în plan personal

Preferatele mele? Inimă de cerneală, de Cornelia Funke, Cititorul din peşteră, de Rui Zink... O carte reprezintă pagini, multe pagini, care, aparent, seamănă între ele, dacă nu le cercetezi atent. Cartea este un pas către îmbogăţirea vocabularului; citind, exprimarea devine mai nuanţată, mai fluentă. Aceasta oferă soluţii problemelor de viaţă cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, dacă ne acordăm simţurile




la profunzimile ei de sens. Literatura ia în serios problemele cele mai grave şi profunde ale lumii. Din paginile cărţii răsar poveşti minunate, întâmplări fantastice, imagini din care descoperim universul în care trăim, lucruri amuzante sau curiozităţi. Cunoşterea altor lumi şi detaşarea de lumea reală vin cu o stare de delectare sufletească. Cărţile mele sunt prietene fidele, răbdătoare, care întotdeanua mă aşteaptă cuminţi la locurile lor.

Ioana Galea – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Popas în Valea Arsă A apărut, ca din pământ, în spatele meu... Avea ochii negri, faţa albă si părul foarte lung, care îi acoperea jumătate de chip. Îmbrăcată într-o cămaşă albă (camaşa ei de noapte), s-a apropiat şi mai mult de mine, cu vocea ei murdară: - Plecaţi de pe pământul meu, până nu vă voi poseda! Eu si sora mea cunoşteam acel spirit, era o fantomă de temut, din filmul nostru horror! Deşi o ştiam atât de bine, am ţipat cât am putut şi am dat să fug spre cort. În spatele meu era un trunchi, de care m-am împiedicat. El a scos un geamăt înfundat, dupa care mi-a spus că nu aveam ce cauta aici. - Te-ai împiedicat deoarece nu aveai voie în Valea Arsă. Ştiu că te-a prins întunericul pe drum, dar aici poposesc doar cei singuri şi trişti, cei care blestemă şi urăsc, cei ce fug de lume, de soare şi adevăr. Fantoma se uita şi ea la mine, cu faţa-i rotundă şi albă ca varul şi înţelegeam că nu glumeşte. - Plecaaaaaaaţi!!! Am luat-o la fugă spre cort, de unde am strâns totul şi am plecat. Sper ca vreun spirit din Valea Arsă să nu de fi lipit de mine! De acum voi căuta să ajung la timp să campez, iar drumurile mele la munte să fie în lumină verde.

Diana Sporea – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Călător în lumea cuvintelor Eu, Wendy Whisper, o ţărancă simplă din Montana, alături de Hollis Clyde, fiul barmanului de la ,,Ciubota Aurită'' şi vechi prieten din copilărie, am pornit într-o călătorie istovitoare. Păşeam călare alături de Aztec, roibul meu, şi Nokia, calul bălţat al lui Clyde. Praful înecăcios era zburat de vânt în salturi acrobatice. Rochia-mi stacojie se tot agăţa de cactuşi. Căutam. - Sssst! şopti Clyde. Se aude ceva. Ascultam atentă, cu o uşoară teamă. Fruntea îmi lucea în lumina aurie a soarelui torid. Nu auzisem nimic, doar un vultur în departare. Deodată, în nişte tufisuri se auzi un fâsâit. Inima-mi bătea cu putere. Eram uşor dezorientată, dar foarte speriată. Caii erau neliniştiţi. Clyde descălecă şi se apropie uşor. Era aproape, foarte aproape când, deodată, o creatură negricioasă ţâsni ca fulgerul. Mi-am dat seama imediat ce era: un cuvânt. Sunt rare în această zonă, dar nu imposibil de găsit. Era exact ce căutam. Am pornit în galop, urmărindu-l. Nu ştiu foarte bine, dar cred că era un cuvânt de genul ,,iartă-mă'', foarte greu de prins sau de găsit. Braconierii de cuvinte nu au capturat niciodată unul de acesta. Era rar, însă doar pentru unii era scump (cam 5000 de dolari ), altii nu dădeau doi bani pe el. În sfârşit, l-am urmărit până într-o fundătură, cu Clyde în spatele meu. Mi-am întins mâna spre şold. Era acolo, aspru şi gros, lasoo-ul meu norocos. L-am aruncat pentru prima oară, dar n-am reuşit să prind cuvântul. L-am mai aruncat o dată şi ... bingo! Era prins. E foarte bun pentru scrisori. Şi pentru asta l-am şi folosit. Da... aşa mă simt când scriu o scrisoare, dar nu pentru oricine, ci pentru tatăl meu, cu care nu am mai vorbit de doi ani... Mi-e foarte greu să-i scriu. Mă simt ca într-o urmărire continuă a cuvintelor, dar acum l-am prins pe cel mai potrivit, ,,iarta-mă''...

Andreea Luminiţa Tumurică – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea




Visul unei nopţi de vară Vara, ce poate fi mai frumos decât ea? Cântul gingaş al păsărilor, haina brodată cu flori a câmpiei, soarele neobişnuit de prietenos şi multe altele fac din anotimpul făurit dintr-o rază de soare un adevărat prilej de bucurie. Dar cel mai minunat fapt al verii este noaptea, cu a ei perdeluţă împânzită de stele şi cu regina ei, Luna. În majoritatea serilor străbat împrejurimile, singură, căci nu ştiu pe altcineva cu o pasiune ca a mea şi revin acasă în toiul nopţii. Şi aşa mergeam eu acum câteva săptămâni spre o pădurice. Când pătrund în inima ei zăresc printre ramurile încovoiate ale copacilor o căsuţă luminată slab de razele argintii ale lunii. Bâjbâind prin întuneric dau de ceva mai ciudat... sau e cineva? -Ce cauţi aici la ora asta? zise o voce de fată. -Am venit... să admir.. natura! răspund eu cu teamă. Dar tu? -Eu te aşteptam. Vino după mine! Merg cu ea. Pe drum am aflat că o cheamă Sofia. Intrăm în căsuţa din mijlocul pădurii şi ne aşezăm la o măsuţă. Fata aprinde o lampă care îmi dezvăluie câteva detalii ale infăţişării sale: purta o rochie neagră din catifea, avea părul castaniu spre negru şi ochiii... argintii! E posibil, oare, aşa ceva? Apoi începem o discuţie de câteva minute despre mine. La sfârşit o întreb: -Sofia, dar tu de ce locuieşti singură, tocmai aici? -Stau până mâine dimineaţă, apoi plec. Vezi tu, eu sunt spiritul nopţilor de vară, îmi mărturiseşte ea tainic. -Sigur! zic pe un ton ironic. Fata se duce afară şi revine, aducând...un ghem de lumină. -Uite o parte din strălucirea lunii. Acum mă crezi? Dau din cap aprobator. Până la urmă adorm acolo, în căsuţa tainică, dar nu înainte de a afla câteva secrete ale naturii. Dimineaţa mă trezesc plină de voioşie, doar că sunt întinsă pe un pat de frunze. „Un vis, un simplu vis!” îmi spun în sinea mea şi plec către casă.

Pe biroul meu găsesc un bilet pe care scria: „Amintirea nopţii trecute poate-ţi pare ireală, dar a fost cât se poate de adevărată. Să nu mă uiţi, a ta prietenă,Sofia.” şi alături, o bucată de catifea neagră. Şi acesta a fost ultimul semn dat de noua mea amică. Cele de mai sus au fost auzite şi de alţii, însă ei nu mi-au dat crezare. Tu ce spui, cititorule, povestirea de mai sus vorbeşte despre un fapt supraomenesc, dar real, sau e doar un banal vis de copil?

Paula Apetrei – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

Două loturi Pe o bancă din parcul din mijlocul oraşului stau trei bătrânei. Discută despre una, despre alta... Priveliştea de toamnă a parcului, plină de culori diverse, de la maroniu până la auriu, este de-a dreptul mirifică. Peste hainele ponosite ale pensionarilor apar şi dispar lumini şi umbre. Copacii ruginiţi şi frunzele uscate trezesc în sufletele acestora numeroase amintiri. -Să trăiţi, dom' Victor! Unul dintre bătrâni s-a ridicat brusc în picioare şi a salutat o pereche elegantă ce trecea prin faţa lor. Bărbatul, un domn îmbrăcat într-un costum elegant, se plimba împreună cu o doamnă delicată şi cochetă. După ce perechea s-a îndepărtat, cel care a salutat respectuos s-a simţit dator să explice celorlalţi: -A, nu-l cunoaşteţi pe dom' Victor? Numele lui adevărat este Lefter Popescu. Numele de Victor i se trage de la o întâmplare norocoasă. După ce şi-a dat demisia de la minister şi a stat internat trei luni într-un ospiciu, a revenit acasă dezorientat şi neştiind cum să-şi câştige traiul zilnic. Într-o zi a dus la o casa de amanet verighetele şi cerceii consoartei sale. Din banii obţinuţi a cumpărat din nou un bilet la Loterie şi...a câştigat. „Victorie! Victorie! a strigat intrând în berăria din colţ. Şi, de atunci, toată lumea îi spune Victor.”

Daniela Chirilă – cl. a VII-a D Îndrumător prof. Lazăr Fănuţă




Pseudojurnal

1. Cine sunt eu? Anii au trecut foarte repede. Nu ştiu ce să zic, dar, din punctul meu de vedere, cred că au fost gândiţi pas cu pas de un simplu băiat. Acesta are numai 12 ani. Pentru mine, zilele trec, dar nu ca celelalte. O zi înseamnă o poartă către altă lume, unde totul poate fi aşa cum vrei sau cum îţi imaginezi. Dacă acest timp trece fără să-l fi folosit aşa cum doreşti sau scriind ceva, totul pare-n zadar. Viata este ca o aventură, unde ţi se poate întâmpla orice, oricând. Asta o spun în cunoştinţă de cauză. Aşa pot spune că a început era mea, în care lucrurile sunt avansate, unele care nici nu mă prea atrag. Trăiesc în două lumi: cea reală, iar mai apoi, în cea imaginară, adica a cărţii. Totul a început în ziua de 1 ianuarie, anul 2014. Ştiam că sunt un copil obişnuit, ca toţi ceilalţi, doar că pasiunea mea era scrisul. Am văzut că nu mă îndemn către un stil eminescian, ci, de fapt, mai degrabă spre unul asemănător lui Vasile Alecsandri. Dar ce să ne mai ferim, nu eram făcut pentru asta, pur şi simplu! Mi-am dat drumul propriei imaginaţii şi am observat că aici mă pricep. Parcă îmi era scris. După cum am menţionat, era prima zi a anului. Ca de obicei, după atâtea clipe petrecute de sărbători alături de cei dragi, a venit şi momentul de respiro, cuvânt care arată revenirea la normal a corpului, câteva clipe de relaxare. Nu mă gândisem să scriu toate acestea, deoarece aveam un jurnal. Diferenţa este că într-unul sunt scrise lucruri intime, şi în celalalt, tot ce pare posibil. Aşa că mi-am propus să-mi scriu propria carte, intitulată „Elevul Rareş dintr-a şasea”. După cum spune tradiţia, trebuie ca familia să-şi expună obiectivele pentru acest an, ca mai apoi să-şi pună dorinţele. Cum eram în vacanţă, ca orice alt copil, joaca trebuia să fie la putere. Asta mi-am dorit şi asa s-a şi întâmplat.... Dar, iată că a venit timpul şcolii. Puţin dezamăgit de faptul că timpul a trecut prea

repede, mai vesel, mai trist, trebuie să-mi urmez destinul. . . 2. Uraaa, a început şcoala! În prima zi, toţi colegii eram încântaţi să ne vedem şi să ne spunem clasica urare „La mulţi ani!”. Lăsând toate aceste „onoruri” la o parte, ziua continua ca oricare alta. Pot spune ca pauzele erau mult prea mici pentru a ne desfăta cu amintirile plăcute, (cel puţin aşa ni se păreau mie şi colegului meu de bancă, Răzvan). Ei bine, aţi aflat şi despre el! Este un băiat care măsoară aproape un metru optzeci (!), cu părul brunet, ochi căprui, atlet. Nu merită să spun totul - e doar un prieten, şi nu un neam! (Trebuie să vină şi la mine fetele, nu?). Dar, dacă pot spune, o fac şi îl stimez pentru comportamentul său. Din fire este cuminte, deştept, olimpic şi toate cele. Olimpic ca şi mine la română, doar că el este şi la mate!

3. Prietenii Cine sunt, de fapt, prietenii? Cei mai buni sunt cei care niciodată nu te vorbesc urât pe la spate şi care, întotdeauna, te ajută la greu. Eu nu cred că ar putea exista asemenea persoane, căci apropriindu-te de ele şi împărtăşindu-le anumite secrete, ai putea deveni vulnerabil, lucru ce te-ar putea marca pe tot parcursul vieţii. Pot zice că nu-mi doresc un prieten perfect. Mi-l doresc doar pe acel „tu” care să mă înţeleagă oricând şi să trăiască odată cu mine stările şi sentimentele, orice s-ar întâmpla. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să mă accepte aşa cum sunt. Eu nu pot fi aşa de sentimental ca alţii. Aventura îmi curge prin vene. Trăiesc prin acest fapt, cu el alimentându-mi puterile. Nimic nu mă încurajează mai mult decat lucrurile extreme. Deci, după cum ziceam, un adevărat prieten este cel care te înţelege, oricum ai fi.

(va urma) Rareş Boban - cl a VII- a C

Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu




â

La revedere, dragă şcoală… Reporter: Salut, Răzvan! Ştiu că pentru tine este ultimul an pe care îl vei petrece aici, la Şcoala „Duiliu Zamfirescu”.Ce înseamnă această şcoală pentru tine? Răzvan Matişan: În primul rând aş vrea să punctez faptul că este o şcoală unde vii cu plăcere şi cu drag de învăţătură. În acelaşi timp, este o şcoală serioasă unde am învăţat să scriu, să citesc, să socotesc, să mă comport în lume, unde am acumulat un bagaj solid de cunoştinţe. Reporter: Ce părere ai despre cadrele didactice? Răzvan: Nu cred că voi întâlni cadre didactice mai bune ca la Şcoala 10! Mereu cu zâmbetul pe buze şi cu dorinţa de a ne împărtăşi din cunoştinţele lor, ne fac să iubim şcoala şi ne ajută să ne găsim un plan de viitor. De asemenea, am întâlnit profesori comunicativi, înţelegători şi ambiţioşi. În acelaşi timp, sunt bucuros că am avut parte de o dirigintă de nota 10, care ne-a îndrumat şi ne-a învăţat ce este un adevărat colectiv! Reporter: Cu toţii ne dorim ceva mai mult de la un anumit lucru. Tu ce-ţi doreşti în plus de la această şcoală? Răzvan: Cu siguranţă mi-aş dori ca şcoala să beneficieze de laboratoare bine dotate şi de tehnologie cât mai avansată pentru ca noi, elevii, să reuşim să învăţăm cât mai mult în mod practic şi mai puţin pe cale teoretică. Reporter: Ce-ţi va lipsi cel mai mult? Răzvan: Cred că cel mai mult îmi va lipsi atmosfera plăcută, realizată de colegi şi profesori. Memorabile vor fi orele fiecărui profesor în parte, glumele bune spuse de către colegi... Pe scurt, îmi va lipsi această mică familie de la Şcoala 10. Reporter: Care a fost cea mai neagră zi pe care ai avut-o la şcoală? Răzvan: Îmi vine să râd de fiecare dată când îmi aduc aminte. Ţin minte că eram în data de 13, într-o zi cu totul furtunoasă. În drum spre şcoală, am avut surpriza să mă împiedic şi să cad într-o baltă, făcându-mă fleaşcă din cap până-n picioare. Şi când să cred că nu putea fi şi mai rău, am avut parte şi de un test surpriză la fizică... şi nu numai la fizică! Şi la engleză, matematică, germană... Într-un final, orele s-au terminat, iar eu m-am îndreptat repede spre casă, pentru a nu mai avea parte de vreun eveniment horror. Reporter: Care sunt orele profesorilor pe care nu le vei uita niciodată? Răzvan: De fiecare profesor îmi voi aduce aminte în diverse moduri. Au fost ore la care eram foarte emoţionat, dar şi ore la care ştiam că profesorul e mai blând, mai bun cu notele şi nu mă strofocam aşa de tare cu învăţatul... Reporter: Cui i-ai mulţumi pentru rezultatele obţinute în decursul anilor şcolari? Răzvan: În primul rând le-aş mulţumi părinţilor şi bunicilor pentru că m-au încurajat, m-au susţinut şi m-au sprijinit în tot ceea ce am făcut. Apoi, doamnei învăţătoare Silvia Grigore, care a fost un exemplu demn de urmat pentru noi, copiii. În acelaşi timp, aş dori să-i multumesc doamnei profesoare Gicuţa Dochioiu, o profesoara cu adevarat specială, pentru efortul depus în scopul obţinerii unor rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare. Îi mulţumesc, totodata, pentru că m-a încurajat să nu renunţ niciodată, indiferent de obstacole. Reporter: Ce le-ai spune copiilor care ar dori să studieze la această şcoală? Răzvan: I-aş încuraja să facă parte din „Povestea Şcolii 10”, căci Şcoala 10 este de nota 10! Reporter: Îţi multumesc pentru interviul acordat şi-ţi doresc mult succes pe viitor. Răzvan: Şi eu îţi mulţumesc şi îţi doresc, de asemenea, baftă în tot ceea ce vei realiza.

Interviu realizat de Bogdan Stroe - clasa a VIII-a B Îndrumător prof. Anişoara Piţu

Interviul ediţiei




Pour ceux qui aiment.... English!

Mon chat J'ai un chat qui s'appelle Thomas. Il a un an. Il a été un cadou pour mon père. Thomas a des yeux verts et il est tigré. Thomas est un chat qui est très energique et qui aime jouer toute la journée. Il a même quelques jouets: un petit poisson et un petit lapin qu'il perd chaque jour... Il ne mange pas n'importe quoi. Thomas aime la nourriture speciale pour les chats! Il est attaché à tout le monde. Je l'aime beaucoup et je ne le donnerai pour rien au monde.

Patrice Sporea – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Roxana Stoian

Quels beaux moments! Tout a commencé un jour ensoleillé

de septembre 2008. Je suis allée à l`école pour la première fois. Quelles émotions! Toute essoufflée, jài fait les premiers pas dans le jardin de l`école. J`étais impatiente, inquiète et émue, mais heureuse et souriante. Jài rencontré mon institutrice, Moraru Vasilica, qui mà reçu chaleureusement.Elle semblait modeste, bonne, gaie et calme et tous mes nouveaux collègues aussi. On a noué beaucoup de relations dàmitié et, maintenant, on nèst pas vingt collègues, mais vingt amis, jèspère pour toujours. Mahleureusement, les années passent vite et ne restent que les beaux moments!

Elena Necoară, Diana Bulmău, Alina Tîrhoacă – cl. a VII-a D

Îndrumător prof. Roxana StoianGames about Duiliu Zamfirescu’s life

Write the answers to the questions and solve the crossword: 7 P

1

L 8 A Y

3 4

L 5 F

2 A A 6 S U W

I

R 1. A well known Duiliu Zamfirescu’s writing (proper name); 2. The monastery where he died; 3. He graduated the college of … ; 4. His father was a … ; 5. He was the editor of the ,, … Romania “ magazine; (in English) 6. Another important writing oh him is ,,Tănase … “ ; 7. He was born in … village (today’s Dumbrăveni) ; 8. He was the president of the Romanian A… ; Teo Călin - cl. a VIII-a B

Îndrumător prof. Iulia Prescorniţoiu




Ex libris „Sub aceeaşi stea” de John Green „Sub aceeasi stea”, scrisă de John Green este o poveste despre viaţă, boală şi dragoste, în care scriitorul nu se teme să adreseze cititorilor întrebarea „de ce?” John Green reuşeşte să se transpună în pielea unei naratoare de 16 ani pe nume Hazel Grace Lancaster, bolnavă de cancer tiroidian. Hazel, de la treisprezece ani, de când a fost diagnosticată, se consideră în faza terminală, iar plămânii ei trebuie ajutaţi de oxigenul primit dintr-o butelie pe care o cară cu ea peste tot. Mama ei o înscrie într-un grup de suport şi viaţa ei se schimbă într-un mod de neimaginat. În grupul de suport, printre ceilalţi participanţi, îl întâlneşte pe Augustus Waters, băiatul care îi arată că există multe lucruri de care merită să te bucuri şi că fiecare moment al vieţii trebuie trait la maxim. Se privesc, îşi zâmbesc şi el o invită la un film la el acasă. Legătura dintre ei se intensifică şi ajung, la un moment dat să se urce amândoi într-un avion care îi duce direct către locul pe care Hazel si-a dorit mereu să îl viziteze, Amsterdam. Aici, relaţia dintre ei evoluează, se îndrăgostesc şi decid să învingă cancerul, pentru că fiecare se îmbolnăveşte de ceva, nimeni nu-i ferit de asta. Hazel nu se îndrăgosteşte de Augustus pentru că este în aceeaşi condiţie ca şi ea, ci pentru că este frumos atât pe interior cât şi pe exterior, iar personalităţile lor se potrivesc într-un mod nemaiîntâlnit. John Green ne arată că, indiferent de orice, suntem capabili să iubim şi să apreciem lucrurile frumoase, dar, mai ales, a scos la

iveală o întrebare care, mai devreme sau mai târziu, ne macină gândurile: „Îşi va aminti cineva, vreodată, de noi?” Cartea reprezintă o întrecere care se va opri la un moment, fără să fie nevoie de vreo explicaţie. Cancerul e nemilos cu oricine, dar cu el se poate trăi. Deşi autorul pune accentul pe condiţia omului ce se finalizează prin moarte, cartea este, metaforic vorbind, extrem de vie şi

plină de viaţă. „Sub aceeaşi stea” merită citită pentru experienţa pe care o oferă, o poveste care, deşi tragică, şi cu un subiect foarte sensibil, oferă o trăire intensă şi o umanizare a persoanelor bolnave, care în mod normal ajung să fie stigmatizate şi privite din prisma bolii, fiindu-le uitate esenţa.

Iată şi câteva citate care sunt cea mai sigură invitaţie la lectura acestui volum: „Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelaţii.” „Aşa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită.” „Fără durere, cum am putea şti ce e bucuria?” „Doamne, dă-mi liniştea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a le deosebi.” „Nu ai posibilitatea să alegi dacă să fii rănit în această lume, dar ai un cuvânt de spus legat de cine te răneşte.” „Unele infinităţi unt mai mari decât altele.’’ „E o metaforă, înţelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinţi, dar nu-i dai puterea să-şi înfăptuiască omorul.”

Raluca Arginteanu – cl. a VII-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu




Câte ceva despre....altceva!

Narcisa, o floare controversată O floare care ne încântă la venirea primăverii este frumoasa narcisă. Narcisa este o floare foarte răspândită la noi, întâlnită în parcuri, în grădini particulare, în jardinierele de la ferestre, sau deseori, o întâlnim crescută sălbatic pe marginea drumurilor sau pe câmpuri. La noi în ţară există câteva poieni cu narcise declarate monumente ale naturii: Poiana cu narcise din localitatea Vad, judeţul Braşov şi Poiana cu narcise de la Racâş-Hida, judeţul Sălaj. Este bine de ştiut că această floare sălbatică face parte dintre plantele ocrotite de lege. Acolo unde înfloresc narcisele împrăştie în aer o mireasmă inconfundabilă care ne transformă grădina sau locuinţa într-o oază de relaxare şi bună dispozitie. Deşi ne încântă din punct de vedere estetic, mirosul său puternic îi poate deranja pe cei sensibili. Acest miros este şi motivul pentru care şi-a primit numele; acesta provine de la grecescul „narke” însemnând narcotic. Floarea este originară din nordul Africii sau din regiunea mediteraneană. Florile, de obicei galbene sau albe,au petalele dispuse în jurul unei corole de culoare roşie, portocalie sau roz. Frunzele sunt lungi şi înguste de culoare verde închis. Narcisele se înmulţesc prin bulbi, plantaţi toamna în sol nepretenţios şi rezistă bine iernilor geroase. Se dezvoltă şi în semiumbră şi în plin soare. Se recomandă rărirea bulbilor o dată la 2-3 ani. O legendă a vechilor greci ne spune că această floare delicată ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii. Fiindcă frumuseţea sa era nemaiîntâlnită, multe nimfe s-au îndrăgostit de el, dar tânărul nici măcar nu le remarca. Nemesis, zeiţa răzbunării, văzând indiferenţa

lui, a hotărat să îl pedepsească: i-a menit să nu iubească pe nimeni, niciodată, ci să se îndrăgostească doar de el însuşi. Nu peste mult timp, Narcis şi-a zărit propriul chip în

oglinda apei unui lac. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri şi s-a înecat. Nimfele au venit să-l plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă, care să le amintească de frumosul tânăr. Se zice că narcisa îşi ţine capul aplecat pentru că îl imită pe Narcis admirându-se în apă. O altă legendă mai spune că

narcisa a fost prima floare care a înflorit în timpul Învierii lui Christos, în Grădina Ghetsemani. În timpul ultimei cine pe care Iisus a luat-o cu apostolii săi, narcisele din gradină au înflorit. Acest eveniment simboliza atât un moment de tristeţe, cât şi speranţa că lucruri bune se vor întâmpla în viitor. Astfel, în multe ţări din Europa, narcisa este floarea care simboliza Renaşterea şi Învierea. Se mai spune şi că

este floarea lunii martie şi simbolul echinocţiului de primavară. Narcisa albă are şi proprietăţi terapeutice, fiind utilizată pentru tratarea nervozităţii, tusei,

astmului, tahicardiei. De la această plantă se folosesc petalele, bulbii fiiind toxici. În lume, această floare are semnificaţii contradictorii. Astfel, în Franţa, narcisa este considerată o floare aducătoare de ghinion, şi din acest motiv narcisele nu sunt aduse în casă. În schimb, în China, narcisele sunt simbolul norocului. În limbajul florilor, narcisa exprimă prietenia, bucuria, libertatea, discreţia şi modestia (datorită faptului că are mereu capul plecat). Este considerată, în general, o floare a copiilor şi a adolescenţei şi se oferă, de regulă, la naşterea unui copil, simbolizând bucuria de a întâmpina o nouă viaţă.

Andreea State – cl. a- VIII a C Îndrumător prof. Adriana Călin




Guma de mestecat Dacă în antichitate oamenii mestecau răşină sau coji de mesteacăn cu calităţi antiseptice, iar vechii babilonieni şi greci făceau acelaşi lucru folosind nişte răşini plăcut mirositoare, guma de mestecat a timpurilor moderne a fost produsă şi comercializată pentru prima oară acum 165 de ani. Invenţia se datorează englezului John Curtis, care, în ziua de 28 decembrie 1848 a oferit-o în premieră cumpărătorilor, sub forma unor bastonaşe învelite în hârtie. A fost una dintre cele mai simple invenţii de mare succes ale vremurilor noastre. Preţul scăzut, faptul că-ţi umple timpul cu te miri ce, plăcerea de a-i savura aroma şi convingerea că ajută la sănătatea dinţilor s-au dovedit a fi factori promoţionali de necrezut. În 1899, farmacistul Franklin V. Canning a lansat o guma de mestecat cu efecte terapeutice, recomandand-o pentru sănătatea dentară. În prezent există o serie de argumente pro şi contra acestui obicei. Iată la ce foloseşte şi la ce dăunează obiceiul de a mesteca gumă. Noi cercetări indică faptul ca guma de mestecat oferă sănătăţii beneficii surprinzătoare. Aşa cum o ştim din reclamele televizate, guma de mestecat ni se oferă ca ajutor de încredere atât în lupta împotriva cariilor, cât şi pentru reîmprospătarea respiraţiei şi neutralizarea efectului bacteriilor. Psihologii afirmă că guma de mestecat ajută la îmbunătăţirea memoriei şi sporeşte competenţele cognitive. De asemenea, guma de mestecat creşte fluxul de sânge către creier. Mărirea frecvenţei bătăilor inimii îmbunătăţeşte fluxul de oxigen către creier, care poate amplifica aptitudinile cognitive ale unei persoane. Guma de mestecat stimulează motilitatea intestinală şi ajută la creşterea fluxului salivar, fapt ce duce la creşterea frecvenţei înghiţirii. Guma de mestecat fără zahăr, conform reclamelor publicitare, este recomandată a se

folosi în mod regulat după mese pentru a se

păstra sănătatea dinţilor şi a gingiilor, pentru neutralizarea şi îndepărtarea acizilor din alimente. De-a

lungul timpului, aceşti acizi pot afecta smalţul dinţilor, iar guma de mestecat ajută la evitarea acestor probleme prin întărirea smalţului şi protecţia contra cariilor dentare. Totodată, s-a dovedit că stopează formarea plăcii bacteriene în cavitatea bucală şi încurajează remineralizarea dinţilor, menţinându-i puternici. În ciuda reclamelor publicitare care susţin asta, guma de mestecat nu poate înlocui eficienţa periuţei de dinţi în ceea ce priveşte curăţarea danturii. În plus, mestecatul gumei provoacă uzură inutilă şi distrugerea cartilajului articulaţiilor maxilarului care acţionează ca absorbant al şocurilor. În cavitatea bucală există glande salivare care sunt stimulate să producă şi să elibereze salivă de cate ori are loc procesul de masticaţie. Producerea unui flux constant de salivă în timpul mestecării gumei este o risipă de energie şi resurse care ar putea fi folosită pentru alte activităţi metabolice esenţiale. Mestecată pe stomacul gol, guma are efecte dăunătoare deoarece stimulează secreţia sucului gastric şi astfel mucoasa stomacală devine iritată favorizând apariţia gastritelor sau transformarea lor în ulcer. Din componenţa gumei, zahărul a fost înlocuit cu xylitol, un îndulcitor natural, prietenos cu smalţul dinţilor, care permite remineralizarea rapidă a acestora. Lactatul de calciu este un alt ingredient care ajută în lupta împotriva apariţiei cariilor. În cazul în care guma de mestecat nu conţine xylitol şi lactat de calciu, ci alţi înlocuitori ai zahărului sau chiar zahăr, ea este, fără îndoială, extrem de periculoasă pentru dinţii noştri şi pentru starea generală de sănătate. De exemplu, utilizarea pe termen lung a aspartamului, un alt tip de îndulcitor, a fost asociată cu




dezvoltarea cancerului, a diabetului zaharat, tulburărilor neurologice şi malformaţiilor congenitale. De asemenea, gumele de mestecat au în compoziţie aprozimativ 7-8 E-uri care se presupune că ar fi cancerigene şi ar influenţa dezvoltarea unor boli ale aparatului bucal şi digestiv. De aceea, e important să verificăm lista ingredientelor de pe ambalajul gumei de mestecat.

Dincolo de aceste beneficii sau riscuri, un aspect demn de luat în seamă ar fi modul cum mestecăm guma şi mai ales când putem să ne jucâm cu ea făcând baloane mai mici sau mai mari. Este absolut disgraţios să stai de vorbă cu cineva care plescăie gumă sau, în cazul nostru, să stai în faţa clasei şi să observi un elev total dezinteresat de ceea ce se petrece în clasă, dar care face de zor baloane. Mai mult de atât, în toate clasele, sub bănci, pe parchet, pe holuri şi-au lăsat amprenta consumatorii de gumă de azi şi de ieri, devenind astfel, făuritorii unei „şcoli pătate”. Ca o concluzie, cu tot ajutorul pe care ni-l oferă, guma de mestecat rămâne o soluţie auxiliară în întreţinerea igienei orale. Chiar dacă rezultatele cercetărilor se contrazic pe alocuri, cert este faptul că nu trebuie să mestecăm permanent gumă, iar atunci când o facem, ar trebui să ştim doar noi de existenţa ei, nu şi cei din jurul nostru. Pe viitor poate vom ajunge să privim consumul gumei de mestecat cu mai multă responsabilitate, conştientizând că acesta ne-ar putea aduce, pe lângă anumite beneficii, şi numeroase minusuri privind sănătatea şi conduita în societate.

Emanuela Ştefan – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Adriana Călin

Euclid „Legile naturii sunt doar gândurile

matematice ale lui Dumnezeu.” Euclid a fost un matematician grec despre care se spune că a predat la Biblioteca din Alexandria (în Egipt) în timpul domniei lui regelui Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.). Tânărul Euclid ar fi urmat cursurile Academiei lui Platon, cea mai importantă şcoală de matematică a acelei epoci. Despre Euclid şi viaţa acestuia nu se ştie astăzi aproape nimic, de aceea se spune că viaţa lui se confundă cu opera lăsată posterităţii. Dar nici aceasta nu s-a păstrat în întregime. În afară de cartea Stihia, (=Elementele), tradusă în peste 300 de limbi, în care Euclid pune bazele aritmeticii şi ale geometriei plane şi spaţiale, s-au mai păstrat Datele, lucrare ce cuprinde teoreme şi probleme care completează Elementele, precum şi Optica. El a fost cel care a iniţiat tradiţia de a indica sfârşitul unei demonstraţii prin expresia latină Quod erat demonstrandum, (=Ceea ce era de demonstrat) abreviată Q.E.D. Deşi multe din rezultatele din Elemente au fost descoperite de matematicienii de dinainte, una dintre realizările lui Euclid a fost să le prezinte într-un singur cadru, logic şi coerent, uşor de folosit. El a început prin a defini noţiunile de bază, axiomele, postulatele, principiile, apoi a aranjat cu atenţie teoremele, astfel încât acestea să derive în mod logic din precedentele. Se poate afirma cu certitudine că tratatul „Elementele” al lui Euclid a fost timp de mai mult de 2.000 de ani principala carte după care s-a învăţat geometria. Astăzi, după recunoaşterea teoriei relativităţii a lui Einstein, oamenii de ştiinţă au realizat că geometria euclidiană nu este valabilă decât în universul nostru cunoscut. În vecinătatea găurilor negre, de exemplu, geometria euclidiana nu mai oferă o imagine corectă asupra lumii. În aceste sisteme, celebrul Postulat al cincilea al lui Euclid (≈Printr-un punct exterior unei drepte trece exact o paralelă la dreapta dată) nu mai este valabil,




considerându-se că se pot duce o infinitate de drepte paralele. Aceste descoperiri recente nu reduc meritele lui Euclid şi nici nu diminuează importanţa sa în dezvoltarea matematicii, a ştiinţelor şi a societăţii omeneşti, în general. Într-o anecdotă care circulă încă şi la 800 de ani de la moartea marelui matematician se povesteşte că Ptolemeu I l-ar fi rugat pe Euclid să-i arate o cale mai uşoară ca să înţeleagă geometria. Răspunsul, rămas celebru, a fost: „În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”.

Adrian Harea – clasa a V-a C Îndrumător prof. Gicuţa Dochioiu

Realismul fizicii Cred că fizica este cea mai importantă ştiinţă căci datorită ei putem răspunde la întrebări de genul: „De unde ştie medicul că am o fractură?”, „De ce e cerul albastru?”, „De ce nu cade Turnul din Pisa?”, , „Primăvara unde se duce zăpada?” Fizica este un subiect vast şi foarte dezvoltat, iar ea ne poate ajuta să explicăm orice fenomene întâlnite în alte ştiinţe ale naturii, cum ar fi, de exemplu, chimia sau biologia.

Andreea Marina Iancu - cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Beatrice Bostan

Să cunoaştem fizica Fizica este pentru unii doar o materie de la şcoală pe care o învaţă pentru notă. Alţii se dedică cu totul acestei ştiinţe care se ocupă cu studiul proprietăţilor şi structurii materiei, formelor ei de mişcare şi transformare. După părerea mea, fizica ne ajută să comunicam (telefonul, internetul), să salvăm vieţi (aparatura medicală), să ne deplasăm mai rapid (transporturile). Ea ne învaţă să gândim logic, să acţionam corect şi eficient în orice situaţie. Scopul principal al fizicii este să stimuleze imaginaţia stiinţifică, să-l deprinde pe elev să gândească, să realizeze numeroase asociaţii logice şi să înţeleagă diversele fenomene ale vieţii cotidiene.

Paula Corina Bălăşoiu – cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Beatrice Bostan

Ştiaţi că... ... Amazonul găzduieşte câteva dintre cele mai bizare creaturi ale planetei? Iată doar câteva dintre acestea: Furnica-glonţ

Cea mai mare furnică a planetei este de dimensiunea degetului nostru mic şi are o muşcătură pe măsură, înţepând că

o viespe. Deşi trăieşte în colonie, în cuiburi construite la baza copacilor, aceasta este solitară în timpul zilei. Originea numelui rămâne necunoscută. O altă denumire a creaturii este „furnica 24 de ore”, după timpul necesar pentru ca durerea înţepăturii să dispară. Şopârla Iisus

Când vrea să se ferească de prădători, această reptilă aleargă pe apă cu o viteză care poate atinge 8km/h. Tălpile şopârlei au

„buzunare” cu aer, care măresc tensiunea de suprafaţa. Însă miracolul nu durează prea mult şi şopârla este obligată să-şi continue drumul înot. Broasca de sticlă Pielea broaştei este complet transparentă şi îţi permite să-i vezi organele. Peştele Candiru Se pare că acest animal, denumit şi peştele scobitoare, poate pătrunde în aparatul urogenital al înotătorilor. Operaţia este singura modalitate de a-l îndepărta. Altfel, parazitul în formă de creion trăieşte în canalele urinare ale animalelor acvatice.

Informaţii preluate de pe site-ul listverse.com.




Ce scriu dascălii noştri

Provocări pentru părinţi NU mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer, dar încerc totuşi. NU-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Asta mă aşează la locul meu. NU folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu idea că numai puterea contează. Voi răspunde mai bine dacă sunt convins. NU fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac. NU-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi tine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine. NU răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără.Voi încerca să capăt mai multe victorii. Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău de ce mi-ai făcut. NU mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul, purtându-mă ca o persoană importantă. NU face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă face să mă simt ca un copil şi voi continua să te folosesc în serviciul meu. NU-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel, nu faci decât să mă încurajezi să le continui. NU mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând, între patru ochi. NU încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea este chiar deficitară. Este mai bine să acţionezi aşa cum este cazul, dar hai să nu vorbim despre asta, decât mai târziu... NU încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce este bine şi ce e rău. NU mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd. NU-mi cere explicaţii pentru comportamentele mele greşite! Câteodată nici eu nu ştiu de ce am procedat aşa. NU mă pedepsi prea tare! Mă sperii uşor şi atunci voi incepe să mint. NU uita că-mi place să experimentez! Învăţ din asta, deci te rog să te obişnuieşti. NU mă feri de consecinţe! Trebuie să învăţ din experienţă. NU acorda prea multă atenţie indispoziţiilor mele! S-ar putea să profit de multa atenţie pe care mi-o acorzi când sunt bolnav. NU mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că voi renunţa să te mai întreb, căutându-mi răspunsurile în altă parte. NU-mi răspunde la întrebările prosteşti şi lipsite de sens! Astfel, voi încerca mereu să te agăţ de mine cu asemenea întrebări. NU te teme că petrecem prea puţin timp împreună! Ceea ce contează este cum îl petrecem. NU te teme dacă eu sunt speriat! Voi deveni şi mai speriat. Arată-te curajos! NU UITA că eu nu pot creşte fără înţelegere şi încurajare! Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi adulţi. Atunci voi deveni şi eu prietenul tău. Ţine minte! Învăţ mai multe de la un model decât de la un critic. …Şi, în afară de asta, TE IUBESC FOARTE MULT…, TE ROG, IUBEŞTE-MĂ ŞI TU, DAR NU MĂ SUFOCA!

Prof. înv. primar Nadia Lefter




Poarta lacrimilor Denumirea de „Babel-el-Mandeb” dată strâmtorii care desparte Marea Roşie de Oceanul Indian înseamnă în limba arabă „Poarta lacrimilor” sau „Poarta nenorocirilor”. Cuvântul este legat, după toate probabilităţile, de faptul că acesta strâmtoare are o mulţime de insuliţe şi recife, din cauza cărora navigaţia este foarte periculoasă. Multe corăbii au pierit în apele strâmtorii care are o lăţime de 17,5 km. În mijlocul acesteia se găseşte insula Perim, numită de arabi „Sabaka”, adică „piază rea”. La ieşirea din strâmtoare, în golful Aden, în apropiere de oraşul Obok, se află o plajă întinsă, unde broaştele ţestoase vin în timpul fluxului să-şi depună ouăle. Acestea îşi acoperă ouăle cu înotătoarele şi se înapoiază în mare, ştergând cu coada urmele lăsate pe nisip, spre a nu li se descoperi cuibul. Atunci pescarii, care stau pitulaţi după stânci, se năpustesc câte doi şi răstoarnă broasca. Carapacele sunt vândute în portul Aden sau la Djibuti, iar ouăle sunt mâncate. Fierte, ouale se întăresc şi pot fi luate drept provizii pe corăbii, deoarece nu se strică la căldură, păstrându-se mult timp comestibile. Un inginer egiptean a conceput un proiect foarte interesant pentru construirea unei centrale electrice la Bab-el-Mandeb. Se ştie că în Marea Roşie nu se varsă niciun fluviu şi precipitaţiile sunt foarte reduse (circa 100 milimetri/an), în timp ce evaporarea este foarte intensă (3500 milimetri/an). Proiectul prevede ridicarea unui dig în gâtul strâmtorii, unde se vor construi ecluze pentru a nu se întrerupe navigaţia. Datorită evaporarii intense, nivelul apei din Marea Roşie va scădea pe an cu 3,4 metri. Când nivelul va scădea cu 75 de metri, la 22 de ani de la începerea „evaporării” mării, hidrocentrala montată va fi gata să funcţioneze din plin. Pentru a menţine mereu acelaşi nivel, apa din Oceanul Indian va trece prin turbinele hidrocentralei.

Material realizat de prof. Marenela Soare (după Africa- lecturi geografice)

Plantele modificate genetic – o soluţie pentru viitor?

Plantele modificate genetic au reprezentat în ultimele două decenii unul dintre cele mai controversate domenii ale ştiinţei. Introduse în 1995 în SUA şi în Canada, culturile de plante modificate genetic sunt utilizate astăzi de peste 15 milioane de agricultori din 25 de ţări. Dezvoltarea pe care a cunoscut-o biotehnologia în ultimii ani a permis studierea acestor plante şi a efectelor lor, permiţând o mai bună cunoaştere a beneficiilor culturilor modificate genetic. În ultimii ani, jurnale ştiinţifice prestigioase au publicat mai multe studii care evidenţiază efectele plantelor modificate genetic, oferind totodată o perspectivă asupra viitorului agriculturii. Iată câteva din rezultatele a zecilor de studii şi cercetări din domeniul biotehnologiilor moderne. Bumbacul modificat genetic, un succes în India. Un exemplu de folosire cu succes a plantelor modificate genetic vine din India. În 2002, în această ţară a fost aprobată folosirea bumbacului Bt (Bt cotton), care conţine gene dintr-o bacterie, conferindu-i plantei rezistenţă la omida de bumbac, un dăunător care duce de multe ori la înjumătăţirea recoltei convenţionale. Un studiu, efectuat de Academia Chineză de Ştiinţe ale Agriculturii din Beijing, a arătat că bumbacul modificat genetic aduce beneficii chiar şi celor ce nu îl plantează, favorizând creşterea numărului de insecte benefice precum gărgăriţele, cunoscute ca fiind consumatori ai altor dăunători, ceea ce a dus




la folosirea unor cantităţi mult mai reduse de pesticide. Cercetările arată că plantele modificate genetic vor oferi în următorii ani şi alte beneficii pe lângă reducerea cantităţii de pesticide folosite. Merele Arctic, o inovaţie canadiană În SUA, unde culturile modificate genetic au

fost acceptate de public de peste un deceniu, inovaţiile nu încetează să apară. Cea mai nouă dintre acestea este Arctic Apple, un soi de mere creat de o companie canadiană din British Columbia. Marele avantaj pe care îl are mărul Arctic faţă de cele obişnuite este acela că feliile nu se oxidează atunci când sunt expuse la aer. Mai mult, oxidarea distruge o parte din antioxidanţii din mere, acesta fiind un alt avantaj. Reprezentanţii companiei afirmă că aceste mere vor reduce în mod semnificativ costurile atât pentru crescători, care vor arunca mai puţine mere, cât şi pentru consumatori, care vor putea mânca porţii mai mici fără a fi nevoiţi să arunce feliile rămase. Orezul auriu– o soluţie pentru viitor. O

altă inovaţie ce promite să schimbe viaţa a milioane de oameni este „orezul auriu”.

Orezul este principalul aliment pentru mai bine de jumătate din populaţia planetei, mai ales pentru cea asiatică. Deşi orezul are multe calorii, nu conţine vitamina A, un nutriment ce joacă un rol esenţial în menţinerea sănătăţii. Milioane de oameni din întreaga lume nu au o alimentaţie variată, ceea ce înseamnă că această carenţă este extrem de răspândită. „Orezul auriu” reprezintă o soluţie la această problemă. Orezul este modificat pentru a conţine beta caroten, substanţă care este transformată de organism în vitamina A, urmând astfel să îmbunătăţească viaţa a milioane de oameni. Din ce în ce mai mulţi specialişti recunosc că dezvoltarea demografică a planetei va fi o mare problemă, mai ales pentru ca planeta să poată hrăni 9 miliarde de persoane, populaţia mondială estimată de ONU pentru anul 2050. De aceea oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă la modul în care omenirea practică agricultura şi la schimbările care se impun. Biotehnologia reprezintă unul dintre mecanismele prin care această schimbare poate avea loc, generând o producţie mai mare cu un consum mai mic de resurse, îngrăşăminte, erbicide şi pesticide. De asemenea, cercetătorii speră să obţină cu ajutorul modificărilor genetice soiuri de plante care să prezinte o rezistenţă sporită la şocurile climatice provocate de încălzirea globală. Un reputat profesor de biologie englez a explicat cu ocazia lansării raportului „The Future of Food and Farming” situaţia în care se găseşte agricultura la nivel mondial: „Adevărul este că nu se mai fabrică pământ. Dacă vom dori să hrănim o populaţie în continuă creştere, să facem ca cei mai săraci oameni să scape de foamete şi să oferim o soluţie la problemele de asigurare a hranei, atunci trebuie să recunoaştem că plantele modificate genetic reprezintă o posibilă soluţie.” Vom reveni şi cu alte informaţii despre organismele modificate genetic şi multiplele lor beneficii pentru viitorul nostru şi al planetei.

Prof. Adriana Călin




Tehnici de muncă intelectuală utilizate în cercetarea

documentară

Mediul educaţional este locul unde se intersectează cele mai mari şi diverse necesităţi de informare, biblioteca fiind o componentă indispensabilă a acestuia, baza procesului de instruire şi cercetare. Aşa cum afirma Nicolae Iorga, cea mai bună şcoală e aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa. A şti cum să culegi informaţia în mod inteligent înseamnă a „vedea” un volum mai mare de cunoştinţe într-o perioadă mai scurtă de timp şi cu efort redus. Această cerinţă nu poate fi satisfăcută decât printr-o planificare şi organizare sistematică de învăţare şi muncă intelectuală, de informare, prelucrare şi aplicare a cunoştinţelor. Acestea sunt, de fapt, obiectivele unei noi ştiinţe de sine stătătoare, ştiinţa muncii cu cartea. Este ştiinţa deprinderii metodelor de cercetare, a selecţiei materialului ştiinţific, a memorizãrii, a analizei, a ipotezei, a deducţiei logice. Finalităţile acestei ştiinţe se concretizează în abilitatea de a munci eficient în specialitatea aleasă, deziderat realizat prin formarea culturii informaţiei, proces în care bibliotecile joacă un rol primordial. Scopul culturii informaţiei este de a furniza fiecărui individ un bagaj minim de cunoştinţe care să-i permită să utilizeze informaţia, să aibă competenţe diverse, într-un context ce necesită resurse informaţionale. În acest sens, tipologia activităţilor de formare/educare identificate în orice structură infodocumentară (bibliotecă/CDI) va cuprinde obligatoriu activităţi axate pe iniţierea cu privire la bibliotecă, colecţiile şi serviciile sale, iniţierea în tehnicile de cercetare documentară, formarea deprinderilor legate de accesul la informaţii, însuşirea tehnicii de reperare a documentelor, utilizarea cataloagelor de bibliotecă, iniţierea în folosirea lucrărilor de referinţă. Procesul de lectură deţine un rol fundamental în cadrul tehnicilor de muncă intelectuală. Una din metodele care a dat cele mai bune rezultate în studierea unui

document, aplicată şi utilizată în lumea întreagă este Metoda RICAR1. Prin această metodă ne însuşim deprinderi de a citi eficient şi rapid, de a căuta şi parcurge surse de informare, de a studia. Numele provine de la iniţialele a cinci faze de studiere a unei cărţi, capitol, articol sau referat ştiinţific: R–răsfoirea generală, răsfoirea capitolelor, studierea prefaţelor, a alineatelor subliniate, a concluziilor parţiale şi generale; I–întrebări - cercetătorul trebuie să-şi pună întrebări în legătură cu opiniile exprimate în lucrare, dar şi cu opiniile proprii; C–citirea activă prin căutarea răspunsurilor la întrebările formulate, reţinerea esenţialului; A–amintirea sau rememorarea conţinutului lecturat, luarea notiţelor la sfârşit (şi nu la începutul lecturii); R–recapitularea, reţinerea esenţialului. Sintetizarea, esenţializarea şi sistematizarea informaţiilor regăsite prin lectură se constituie într-un alt grup de tehnici de muncă intelectuală. În limbaj comun, acest lucru se referă la luarea notiţelor. Se folosesc mai multe procedee de luare a notelor: 1.Însemnări şi sublinieri operate pe text cu recomandarea folosirii unui sistem unitar de semne convenţionale care să permită regăsirea rapidă a paragrafelor interesante. Dintre semnele convenţionale recomandate pentru a fi folosite în adnotări personale, se pot menţiona: ! – surpriză, important de reţinut; ? – îndoială, de verificat; + – pozitiv, progres, acceptat; – – negativ, regres, greşit; v – lipsă, incomplet ş.a. 2.Al doilea grup de procedee cuprinde notările pe care le facem în timpul lecturii. Pentru ca notele să fie utile, se recomandă respectarea următoarelor reguli: -se iau pe fişe; -se va scrie numai pe o parte a fişei, pentru ca informaţia să fie găsită cu uşurinţă; -se recomandă ca o fişă să cuprindă o singură idee un singur citat, un singur extras; 1 Rowntree, Derek. Învaţă cum să înveţi. Introducere programată în tehnica studiului. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1980.




-fiecare fişă de lectură trebuie să aibă un titlu care să permită regăsirea ei. În concluzie, activitatea de cercetare ştiinţifică poate fi considerată ca un schimb de cunoştinţe de la unul sau mai mulţi emiţător la un receptor, prin intermediul diferitelor canale. Fiecare ciclu urmează câteva etape succesive: documentarea, prelucrarea informaţiei, generarea noilor informaţii, realizarea noului produs informaţional finit, transmiterea şi recepţionarea informaţiilor. Informaţiile transmise vor fi obligatoriu antrenate în conexiunile inverse (feed-back-uri) care contribuie la generarea unor informaţii noi. Rolul bibliotecii în acest sens este major căci, aşa cum se stipulează în Manifestul de la Alexandria privind Bibliotecile şi Societatea Informaţională, „bibliotecile trebuie să fie capabile să promoveze cultura informaţională şi să ofere susţinere şi instruire pentru o utilizare mai eficientă a resurselor informaţionale, inclusiv a tehnologiilor de informare şi comunicare”.

Bibliotecar Gabriela Harea

The book of my childhood Books about voyages and new discoveries were exceedingly popular in the first quarter of the 18th century. A true story that was described in one of Steel’s magazines,”The Englishman”, attracted Defoe’s attention. It was about Alexander Selkirk, a Scottish sailor, who had quarrelled with his captain

and was put ashore on a desert island near South America where he lived quite alone for four years and four months. In 1709 he was picked up by a passing vessel. Selkirk’s story interested Defoe so much that he decided to use it for a book. However, he made his hero, Robinson Crusoe, spend twenty six years on a desert island. At the beginning of the story

the hero is a youth, a rather light - minded boy, who develops into a strong-willed man, able to withstand all the calamities of his

unusual destiny. Being cast ashore on a desert island after the shipwreck, alone and defenceless, Crusoe tried to be reasonable in order to master his despondency (loss of hope and courage). He knew that he must not give way self-pity or fear, or to lose himself in mourning for his lost companions. Robinson Crusoe’s most characteristic trait is his optimism. His guiding principle in life became ”never say die” and ”in trouble to be troubled is to have your troubles doubles”. Sometimes of course, especially during earthquakes or when he was ill, panic and anxiety overtook him, but never for long. He has confidence in himself and in man, and believes it is within the power of man to overcome all difficulties and hardships. Another of Crusoe’s good qualities, which saves him from despair, is his ability to put his whole heart into everything he does. The novel is a glorification of practicality and energy, yet, when concentrated in an individual man, these qualities are exaggerated. According to Defoe, it follows that the man can live by himself comfortably and make all the things he needs with no other humans, no other hands to assist him. This individualism is characteristic of Defoe, who fails to see that Crusoe succeeds in making most of things he possessed only thanks to some tools he found on the ship, tools made by many other people. Besides, he possessed certain experience that he could only have had as a representative of the 18th century, that is to say, he had inherited the experience of many generations who had lived on the earth before him. Daniel Defoe’s purpose was to make his stories so lifelike that the reader’s attention would be fixed only on the events. This is achieved by telling the story in the first person and by paying careful attention to concrete details. This produces the impression that the author himself had lived through all the adventures described.There was no writer of the age who appealed to so wide a circle of readers as Defoe, he appeals to all who were able to read.

Prof. Iulia Prescorniţoiu




Vara L’été Cu firea ei cea arzătoare Avec sa nature ardente Sosit-a vara înapoi. L’été est revenu de nouveau. Toţi pomii sunt în sărbătoare, Tous les arbres sont en fête În tei stă floare lângă floare… Dans le tilleul complète E dulce vara pe la noi! L’été est doux chez nous! Când dimineaţa se iveşte Quand le matin est arrivé Din al văzduhurilor fund, Du fond des cieux, Tot câmpul parcă întinereşte Tous les champs rajeunissent Iar, deşteptată de pe prund, Et, réveillés du gravier, Cireada satului porneşte… (...) Les troupeaux du village Duiliu Zamfirescu se réunissent...(...)

Traducere realizată de prof. Roxana Stoian

Creativitate şi inovaţie în şcoala românească

În contextul actual, al schimbărilor rapide, al competiţiei acerbe şi accelerate care ne influenţează viaţa, ne dinamizează mediul, ne impune noi determinări, ne provoacă la o regândire a sistemelor şi a structurilor economice şi sociale, dintre identitatea naţională şi globalizare, se fac eforturi de adaptare a societăţii la exigenţele lumii de mâine. Trăim într-o lume bazată pe competiţie şi eficenţă, a cărei forţă rezidă în cunoaştere. Astăzi, creativitatea reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei şi una dintre premisele performanţei. Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv experienţa şi cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi idei originale. Ea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi, cum noutatea, azi, nu se obţine cu uşurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face încercări şi verificări. Gândirea creatoare este deosebit de complexă şi are la bază o serie de factori care-i permit combinările, transformările, implicările, relaţiile, identificările sau evaluările. Pe lângă coeficentul de inteligenţă, un rol important în creativitate îl

au ereditatea, capacităţile intelectuale, aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie. Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane. Stimularea creativităţii tinerilor se poate realiza printr-o susţinută pregătire teoretică şi practică, dinamizarea iniţiativei şi muncii independente, a spiritului critic ştiinţific, dinamizarea activităţii de documentare şi experimentare independentă. Deosebit de importantă este atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi ceea ce priveşte metodele de educare şi instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale şi emotive, puternice în şcoala din trecut. Se cer relaţii distinse, democratice, între elevi şi profesori, apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, iniţiativa elevilor prin promovarea metodelor activ-participative. În concluzie, creativitatea şi capacitatea de inovare, premise ale performanţelor în învăţământ, au un rol important pentru ca şcoala românească să devină ceea ce trebuie să fie: pepiniera omului de mâine. Pentru aceasta, însă, este necesar să studiem toată viaţa: „Tota vita schola est” (Comenius).

Prof. Anca-Adriana Ilie




Divertisment Râsul face bine!

Oamenii de ştiinţă britanici au inventat un dispozitiv care vă permite să treceţi cu uşurinţă prin pereţi. Ei au denumit acest dispozitiv uşa. *

Înainte eram sărac dar mi-am cumparat un dictionar de sinonime şi acum sunt nevoias, sărman, oropsit şi necajit. * Mama pleacă în interes de serviciu. Tata îl scoală pe copil de dimineaţă, îi dă micul dejun, apoi pleacă la grădiniţă. La gradiniţă, educatoarea îi spune că acest copil îi este necunoscut. Îl duce la o a doua grădiniţă şi la a treia. Când ies şi de la a patra grădiniţă, copilul îi spune: – Tăticule, încă o grădiniţă şi eu astăzi chiar că întârzii la şcoală...

* Toţi elevii scriu cu asiduitate la lucrarea „Ce aş face dacă aş fi patron?". Unul singur sta cu mâinile la piept şi meditează. - Marinescule, tu nu scrii? - Nu, domnule profesor, aştept să-mi vină secretara. * Profesorul de matematică, văzând caietul elevului, nu s-a mai putut stâpani: – Unul din noi şi-a ieşit din minţi! A doua zi elevul se apropie de profesor, punându-i pe masă o foaie. – Ce-i asta? întreabă profesorul. – Certificat de la medicul de familie că sunt absolut sănătos. * Într-o dimineaţă, vine Bulă la şcoală cu buza umflată şi fără dinţii din faţă. - Să nu-mi spui că iar te-ai bătut cu cineva, zice supărată profesoara. - Nu, doamnă, am fost cu tata la pescuit. - Şi? - Să vedeţi. Mâncam nişte struguri şi a venit o albină la mine. - Şi te-a pişcat albina? - Ei, nu, că a omorât-o tata cu vâsla.

Într-o sala de curs, profesorul se zbuciuma cu tot felul de chestii teoretice şi zicea, şi zicea şi cu ce foc le mai zicea... Un student din rândul întâi dormea adânc şi sforăia delicat. Profesorul, adresându-i-se unui student: - Trezeşte-l dumneata, te rog, pe domnul student. - Regret nespus, domnule profesor, dar nu l-am adormit eu... * - Domnule profesor, de ce mi-aţi dat nota 4? - Doua puncte sunt din oficiu, un punct v-am dat pentru ca aţi venit până la examen, iar ultimul pentru ca aţi încercat să răspundeţi ceva. - Domnule profesor, dar nu aţi putea să-mi mai daţi un punct pentru ca să plec de la examen? * - Mamă, te cheamă mâine diriginta la şcoală. - De ce? - Păi, chiar nu înţeleg de ce. Azi chiar l-am oprit pe Georgescu să-i facă o farsă profesorului de matematică. - Frumos din partea ta. Ce ai făcut? - Păi, să vezi: Georgescu a pus pe scaunul de la catedră o pioneză. Când domnul profesor era cât pe ce să se aşeze, am tras repede scaunul! * - Ce parte de vorbire este, „ou”? - Substantiv. - Foarte bine, dar ce număr? - Singular. - Şi ce gen? - La întrebarea asta nu vă pot răspunde. - De ce? - Pentru că nu ştiu dacă din el va ieşi o găină sau un cocoş! * - Eu sunt singurul care munceşte în clasa asta, zice profesorul de matematică. - Dumneavoastră sunteţi singurul care primeşte salariu!





Documents

Muguri i flori revist de crea ie i cultur a colii ... · PDF fileCu miros de floare-albastr ! Cânt pas rea m iastr Cântec blând de bucurie, Râsete _i veselie, Cântec de privighetoare