MIZERABILII

de Victor Hugo

ROMANTISMUL

Apărut în Europa, ca o reacţie faţă de clasicismul rigid şi dezvoltată în primele decenii ale secolului al XIX-lea în întreaga lume, romantismul este mişcarea artistică şi literară caracterizată de următoarele principii estetice generale:

cultivarea sensibilităţii şi fanteziei creatoare, expansiunea eului individual, reabilitarea personalităţii umane în complexitatea sa, evaziunea în trecut,

istorie, tradiţie, vis, contemplarea naturii (culoarea locală), interesul pentru folclor, libertatea totală în creaţie, lărgirea şi îmbogăţirea limbii

literare personajele provin din toate mediile sociale iar eroii sunt persoane de excepţie

acţionând în condiţii excepţionale.

Victor Hugo simbolul poetului militant pentru ideea de libertate al poporului francez – a fost teoreticianul şi principalul reprezentant al şcolii romantice, prin Prefaţa la drama Cromwell.

Poet, dramaturg, romancier -a abordat şi revoluţionat genurile literare fundamentale, cuprinzând în creaţiile sale variate ipostaze ale existenţei umane.

VICTOR HUGO

născut 26 februarie 1802 - decedat 22 mai 1885A fost un poet, dramaturg,si uneori pictor de origine  franceză

 senator al Parisului și membru al Academiei Francezecele mai cunoscute ale sale sunt Mizerabilii și Notre-Dame de Paris .

Volumele de poeme care l-au consacrat , „cronicarul liric” al vremii sale sunt: Orientalele, Frunzele de toamnă, Cântecele crepusculului, Vocile interioare, Contemplaţii şi Legenda secolelor.

Dramaturgia, prin Hernani – teatru în versuri marchează victoria romanticilor asupra clasicilor, cunoscute fiind şi: Ruy Blas, Regele petrece,Burgravii – în versuri – şi Lucreţia Borgia – în proză.

Romanele – ample, panoramice, interferând fantezia, lirismul cu detaliul istoric autentic cele care s-a impus în întreaga lume prin valoarea lor artistică sunt:

Notre Dame de Paris şi Mizerabilii.

In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca „nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este „liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum „Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul „romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin melancolie.

Cu toate ca diversitatea operei sale este incontestabila, iar profunzimea ei a interesat in toate epocile literare, Hugo ramane in constiinta cititorilor sai ca autor al “Mizerabililor”. Aparitia in 1862 a noului sau roman (“Mizerabilii”) avea sa aboleasca definitiv vechile formule romanesti, impresionad prin complexitatea compozitiei sale in care se regasesc elemente de fresca, de foileton, de intriga sociala si de evocare istorica. Constient de insemnatatea noului sau edificiu literar, autorul insusi afirma: “Nu e roman, ci un munte”, marturisind astfel si dimensiunea efortului creator investit in aceasta realizare grandioasa. 

Mizerabilii (franceză: Les Misérables) este cel mai mare roman al lui Victor Hugo – roman  pe  care  scriitorul  l-a  terminat  în 1862,  în  timp  ce  se  afla  în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanităţii, precum şi o adevărată frescă socială.Prima parte • Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuieşte la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaş evadat, ce îi bate la uşă pentru a-i cere mâncare şi adăpost. • Ştiind bine că este un evadat căutat de poliţie, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnaşul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Jean Valjean pleacă şi se întâlneşte pe drum cu micuţul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugăminţile stăruitoare de a i-o înapoia.•Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viaţa unui marinar de pe un vas dar „moare” chiar el. De fapt se aruncă in mare şi este crezut mort. •Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl urmăreşte din nou. Scapă de el şi se duce împreună cu Cosette, pe care o îndragea acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl intâlneşte pe grădinarul moş Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire.

A doua parte•La Paris, in strada Filles-du-Chalvaire nr.6 locuieşte un burghez pe nume Gillenormand, in vârstă de nouazeci de ani, împreună cu fiica sa si cu nepotul său, Marius. Baieţelul acesta, care fusese separat de tatăl său din cauza buniculului, primeşte într-o zi o scrisoare care îl anunţa că tatăl pe care nu îl cunoaşte este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit în luptele duse pentru patria sa, nestiind nimic despre trecutul său glorios si neiubindu-l deloc.•Dezamăgit de reacţia bătrânului şi având in faţa o răscoala gata să izbucnească, hotaraşte să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta de la baricade, condusă de foarte curajosul, inţeleptul, dreptul, mândrul si neînfricatul Enjolras. Gavroche , fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă, participă şi el la răscoală. Este insărcinat de Marius să-i trimita un bilet Cosettei care ajunge in mainile lui Jean Valjean.

A treia parte •In iunie 1832, membrii grupului A.B.C., impreună cu voluntarii adunaţi de pe străzi, construiesc o baricadă in strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-şi respecte promisiunea facută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion şi Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru fiica sa, se aflau şi ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj si patriotism de Enjolras. Iubitul Cosettei, incercând să-şi dea viaţa pentru infăptuirea Astfel, Marius ajunge un al doilea conducător, alături de Enjolras.•Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi copii, Marius si Cosette, pe care ii iubea atat de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeşnicele episcopului, imbrăcamintea fetiţei sale de când era copil şi cufăraşul in care le purta şi imaginându-si-l prezent şi pe episcopul său drag, işi dă sufletul in deplină pace şi fericire. Pe mormântul pe care copii săi il fac sunt scrise următoarele versuri:•„Azi doarme. Deşi traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Cand al sau inger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut fireşte Aşa cum vine noaptea când ziua se sfârşeşte.”

Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile probleme ale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretele lor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thénardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H. Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau un sentiment".

Eroul central si totodata pivotul in jurul caruia se articuleaza planurile narative este Jean Valjean, al carui destin tragic s-a transformat iremediabil intr-un cosmar, atunci cind, pentru ca a furat o paine, a fost condamnat la ocna. Chiar si dupa zece ani de temnita grea, el este silit sa se ascunda sub false identitati de prigoana neobosita a politistului Javert, incapabil sa vada dincolo de lege complexitatea sufletului omenesc. Convins de misiunea sa, de inspiratie dantesca, de a face din realitate un infern, romancierul structureaza in succesiunea scenelor epice aventurile prin care trece eroul pentru a-si salva viata si pentru a o ocroti pe Cosette - fiica unei prostituate, salvata de el din casa lui Thénardier, unde era supusa la un regim inuman - pe care o considera propria sa fiica. Fara a fi un razbunator si fara a incerca sa se substituie justitiei omenesti sau divine, Jean Valjean isi urmeaza existenta zbuciumata pe drumul unei continue ascensiuni spre absolutul etic. Firul biografiei sale este insa impletit cu alte destine, inscrise si ele in contextul aceleiasi epoci, ceea ce transforma constructia intr-o adevarata fresca sociala.

Inconjurat de personaje din toate mediile sociale, Jean Valjean are de depasit obstacole care tin de istorie sau de natura duala a omului, osciland ca fiinta intre bine si rau; drumul sau, desi presarat adeseori cu infrangeri, este ascendent si triumfator in ordine morala. Astfel, Javert, cel care l-a vanat intreaga viata, va fi salvat de fostul ocnas din mainile insurgentilor in luna iunie a sangerosului an 1832. Sanctiunea morala pe care o primeste fostul politist sta sub semnul unei moralitati deasupra comunului. Nemaiputand urma calea de a-l prigoni pe salvatorul sau, dar neavand nici puterea de a rezolva conflictul cu propria constiinta, Javert se va sinucide, dand astfel mesajului o noua valoare morala, in aceleasi imprejurari, Jean Valjean il va salva de la moarte si pe Marius de Pontmercy, fiul unui ofiter bonapartist si iubitul Cosettei. Acesta o va indeparta ulterior cu cruzime pe Cosette de binefacatorul comun, pentru ca, intr-o ultima lovitura de teatru, sa se regaseasca toti la patul de suferinta al fostului ocnas, care se stinge din viata linistit, impacat cu sine.