Biografie Mihai Ursachi

Mihai Ursachi (n. 17 februarie 1941, Băile Struga, judeţul Iaşi - d. 10 martie 2004) a fost un poet şi traducător român.

În anii '60, a fost închis pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă Porţile de Fier. Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil. Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iaşi, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri şi traduceri din limba germană.

A tradus în limba română creaţiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller şi Paul Celan.

În Statele Unite a intrat în viaţa universitară, fiind, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand şi lector la Universitatea Statului California. Cu toate acestea, Ursachi a revenit în România după Revoluţie, când a obţinut şi primul său contract de muncă în ţara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iaşi.

După ce în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puţini prieteni. În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie şi lumină. Autorul locuia în Iaşi, România, unde preda la universitate şi era secretar al Uniunii Scriitorilor.

În 2001, a fost candidatul propus de România pentru Premiul Nobel pentru Literatură.OperaInel cu Enigmă (1970) Missa Solemnis (1971) Poezii (1972) Poemul de purpură şi alte poeme (1974) Diotima (1975) Marea înfăţişare (1977) Arca (1979) Zidirea şi alte povestiri (1978; ed. a II-a revăzută, 1990) Poezii (1996), în colecţia "Poezia română contemporană" îngrijită de Mircea Ciobanu Nebunie şi lumină (Ed. Nemira, 1999) Inel cu Enigmă. Opere complete (Ed. Cartier, Chişinău, 2002) Benedictus (2002) Referinţe critice se găsesc de asemenea şi în Petre Anghel, 'Mihai Ursachi', Comunicare transculturală, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2003

Poetul Mihai Ursachi: "Mileniul trei va fi un mileniu poetic sau nu va fi deloc"

Data publicarii: 20/03/2009

In 2001, Daniel Corbu realiza excelentul interviu de mai jos cu poetul Mihai Ursachi. Publicat initial in "Dacia literara", dialogul are marele merit de a creiona cateva viziuni asupra vietii si poeziei ale celui considerat a fi cel mai important poet pe care l-a dat vreodata Iasul. Il redam in contextul implinirii a cinci ani de la moartea autorului "Inelului cu enigma". (C.C.)

 

Daniel CORBU (D.C.): Acest dialog are loc in zilele in care, stimate Magistre Mihai Ursachi (dati-mi voie sa folosesc acest consacrat, la Iasi, apelativ pentru Dumneavoastra!), se-ntampla sa-mpliniti saizeci de ani.

Mihai URSACHI (M.U.): Nu e o bucurie. Nu e o mare bucurie ca un poet sa ajunga la saizeci de ani. E chiar o tristete. Dar nici la moarte nu ma grabesc. Amanata cat se poate.

D.C.: Sunteti considerat unul dintre marii poeti de limba romana care au dominat secolul liric romanesc. Dezorientarea lumii de la sfarsitul si inceputul noului mileniu, afisata criza a culturii aproape ma obliga sa va-ntreb mai intai daca poezia isi mai gaseste rostul intre sensibilitatile acestei lumi.

"Mahalaua celesta Ticau"

M.U.: Criza despre care se vorbeste este doar in capul unora. Poezia este o extraordinara energie a fiintei. Iar eu cred chiar in prosperitatea ei.

D.C.: Cine ar gira aceasta prosperitate?

M.U.: Insusi Dumnezeu. Asa cum spuneam nu demult unui intervievator, mileniul trei va fi un mileniu poetic sau nu va fi deloc.

D.C.: Religios, spunea Malraux, doar despre secolul douazeci si unu, ce-i drept.

M.U.: Si religios. Dar ce altceva sunt documentele unei religii, daca nu texte poetice, poezie? Iar profetii, niste mari poeti. Tot ceremonialul lor samanic e unul profund poetic.

D.C.: In 1981, cand va aparea antologia "Inel cu enigma", ati beneficiat de un portret al distinsului critic, regretatul Laurentiu Ulici. Imi permit sa citez o parte din el: "Poate fi zarit si astazi, parca mai rar decat in urma cu zece-cincisprezece ani, pe strazile Iasilor, la ore mai cu seama pustii, un barbat blond, septentrionic, cu o eleganta vetusta in haine, mergand clatinat, usor aplecat din umeri, si aruncand o privire inceata pe deasupra trecatorilor ocazionali, din ochii

de un albastru rece si indiferent, a caror senina fixatie intr-un departat punct de contemplare da figurii cu trasaturile ascutite, ca de ascet, un aer de imobilitate ecvestra, imperturbabila; acum, la patruzeci de ani, e mult mai retras in incaperile ca niste chilii ale unei case pitice din «mahalaua celesta Ticau», de unde trimite prietenilor scrisori si revistelor texte literare". De atunci lucrurile par a nu se fi schimbat.

M.U.: De atunci s-au intamplat foarte multe. In primul rand, nu mai locuiesc in Ticau, casa de pe Fundacul Dochia, nr. 9 fiindu-mi confiscata de comunisti in perioada cat am stat in America, adica intre 1981-1990.

D.C.: Fiind si eu, de vreo trei ani incoace, traitor in mahalaua Ticau, de mult legendara prin bojdeucarul Creanga, as vrea sa va amintiti cateva intamplari din perioada cand apartineati mahalalei "celeste", unde ati scris mare parte din opera.

M.U.: Sunt destul de multe, draga Corbule! In 1965, cand familia mea a hotarat sa se mute de la Botosani la Iasi si am cumparat casa din Ticau, un motiv era foarte clar: de-acolo, din Ticau, se vede Cerul cel Mare. E o falie de teren de pe care, intr-adevar, vedem altfel cerul.

D.C.: Perfect adevarat!

M.U.: Casa nu era prea mare, dar a adunat in timp multi prieteni. Literati, se intelege!

D.C.: Va rog sa ne dati cateva nume...

M.U.: Da. Pe la casa din Fundacul Dochia au trecut Cezar Ivanescu (a si dormit), Eugen Uricaru, Dan Laurentiu (intr-o perioada avea sediul permanent, in perioada cand era amantul Terezei Culianu), Ana Blandiana. Laurentiu Ulici a avut o mare placere sa stea la Fundac. Pe atunci nu era presedintele Uniunii Scriitorilor, era un critic literar, un coleg. Privea cerul, privea strugurii, el a si descris coliba asta. Pe urma, Nichita.

"Il consideram pe Nichita vandut comunistilor"

D.C.: Nichita Stanescu?

M.U.: Da, Nichita a fost cred ca de vreo doua ori, prin 1978. Memoria mea, apropo de Nichita Stanescu, nu e prea puternica. Atunci noi am avut un schimb de bani. Nichita era numismat si am avut un schimb monetar. Era avar si iubitor de aur, metalul aur ii placea foarte mult. I-am dat o moneda de 22 karate, era de fata si Gabriela Melinescu. Eu ce sa fac cu galbenii? Stanescu mi-a dat niste chestii pe care le am si-acum. Dar am uitat ce mi-a dat. Toate erau in gluma, oricum. In mine a vazut adversarul, de-ndata. In primul rand, trebuie sa stii ca aveam un dispret princiar fata de Nichita. Il consideram pe Nichita vandut comunistilor. Si acum il cred tot asa.

D.C.: Ar trebui, Magistre, sa uzati de macar un argument convingator.

M.U.: Mai multe. El este autorul volumului "Rosu vertical", nu mai comentam compromisul. Cand ne-am cunoscut, eu facusem patru ani de puscarie politica, timp in care el scrisese "Rosu vertical". In schimb, ii apreciam talentul de desenator. Facuse scoala de desen la Ploiesti si in garsoniera lui foarte mica din Bucuresti, unde am aterizat si eu, mi-a facut un portret. Acolo s-a produs un portret pe care l-am donat Muzeului Literaturii Romane din Iasi.

"Secretele inchisorii, insa, nu le voi spune niciodata, sunt sigilate cu juramant"

D.C.: Apropo de inchisoare, desi ati povestit in mai multe randuri despre cei patru ani ai tineretii petrecuti la Jilava si Craiova (ati si scris un poem - "Fortul 13"), va rugam sa nuantati cateva intamplari din acea perioada.

M.U.: Nu e nimic de nuantat. Lucrurile sunt clare. Eram tanar, stiam ca socialismul si bolsevismul nu pot sa aduca nimic bun pentru tara. Am incercat sa trec Dunarea pe la Turnu Severin, nestiind ca eram filat inca de la Bucuresti. Camaradul meu era tot din Botosani, Dorin Ionescu, coleg la Liceul "August Treboniu Laurian". Ne-au somat, au tras si cu mitraliera, ne-am intors si ne-au halit. Conform legii, era normal sa primim o amenda sau douazeci de zile de inchisoare, dar Tribunalul Militar Craiova (prin procurorul general I. Ardeleanu) mi-a dat patru ani de temnita grea. Desi am avut un avocat bun, Aslan, care si-a permis sa ma apere cu o pledoarie ca-n vechile tribunale. M-au dus la Jilava, Fortul 13 (locul nostru garantat), unde vedeam niste figuri cu totul nefavorabile. In primul rand, comandantul inchisorii mi-a displacut complet: gras, unsuros la figura, el te primea cu urmatorul salut: "Ba, Banditule!". Secretele inchisorii insa nu le voi spune niciodata, sunt sigilate cu juramant. Nici ISTORIA n-o sa le stie.

D.C.: Nu se poate sa nu fi-ntalnit acolo oameni deosebiti, cand inchisorile erau pline de intelectuali.

M.U.: Cand am intrat in puscarie, aveam douazeci de ani, nu iubisem nici o femeie si nu scrisesem nici o poezie buna. Am stat impreuna cu Al. Paleologu, Crin Teodorescu, Al. Zub, Ivan Semeniuc s.a. Am stat la Jilava, dar si la Penitenciarul din Craiova, sordid, crunt, extrem de crunt; pe langa el, Jilava imi parea o placere.

In lift, cu Nichita Stanescu si Marin Sorescu...

D.C.: Sa ne intoarcem in "mahalaua celesta" Ticau a anilor '70-'80. De aici ati luat multe personaje, pe care le-ati mitizat. Ma refer mai intai la porcarul Garibaldi, pentru care ati scris un triplu poem.

M.U.: Porcarul a existat. Coborand pe Strada Simion Barnutiu, intr-un zid a carei usa e zidita acum, intr-un fel de grota, dam de porcar. Avea multi porci, avea o turma de porci. Era un porcar serios, care traia zi si noapte intre porcii lui. Nu cunosc provenienta acestui porcar. El avea un coif care m-a impresionat grozav, purta un coif bonapartist. Omul era destul de nespalat, n-avea apa curenta. Isi aducea apa de la Bojdeuca, cu galetile. Vorbeam cu el lucruri simple, mai ales seara. Dar intr-o noapte, beat de vodka, a fost sfasiat de proprii lui porci. Pe urma, oficialitatile au zidit poarta din zid pe veci.

D.C.: In Iasi, si nu numai, circula un bogat folclor despre sederea Dumneavoastra in Ticau. E adevarat ca fata Sahinsahului Iranului a vizitat Ticaul?

M.U.: Adevarat. Venise sa concerteze la Filarmonica, unde eram prezent in perioada aceea la fiecare spectacol. Era o mare pianista. In timp ce canta o fuga de Bach, dupa 5-6 minute a avut un orgasm.

D.C.: Cum v-ati dat seama?

M.U.: Eram in primul rand. Traia muzica pana la dementa. Dupa concert, am invitat-o in Ticau.

D.C.: Cativa scriitori ieseni povestesc, cu mare placere, cum au schimbat numele strazii pe care stateati, Fundacul Dochia, in Stradela "Mihai Ursachi". Au schimbat pancarda, spre uimirea locuitorilor strazii. Va amintiti autorii glumei?

M.U.: Cred ca Antonesei, Danilov si Luca Pitu. Eu am observat tarziu si am refuzat cu energie figura asta. Asa cum au fost strazile, asa sa ramaie! Si-apoi nu era vorba de vreun bulevard, doar o biata stradela...

D.C.: Marin Sorescu a fost in Ticau?

M.U.: Nu eram foarte prieteni. Dar iti voi povesti o intamplare din 1978. Eram in liftul hotelului Unirea trei: Nichita Stanescu, Sorescu si cu mine. Se stie ca Sorescu era foarte invidios pe succesul lui Nichita. Urcam cu liftul la barul de la etajul 12 si Sorescu i-a dat un pumn in coaste lui Nichita. Dar Nichita s-a prefacut ca nu observa.

"Daca poezia adevarata seamana cu laptele de capra, gras, bun, proaspat muls, poezia postmoderna este un fel de coca-cola"

D.C.: Dupa experienta ticauana, nu pot sa nu va-ntreb de cea americana.

M.U.: Am stat noua ani in America (1981-1990). Eram lector la Universitatea Statului California, la San Diego. Nu pot spune ca m-am simtit rau. Cand aterizezi pe aeroportul Kennedy, ai o mare recunostinta fata de poporul american. Dar nici nu mi-a parut rau sa ma-ntorc.

D.C.: Ce predati?

M.U.: Comparatism. Literatura comparata. Pornind intotdeauna de la solida literatura germana. Pe mine intotdeauna m-a ajutat poporul german.

D.C.: Stiu ca aveti o mare consideratie pentru Trakl. Si privilegiul de a citi in original.

M.U.: Nemtii au o mare poezie. Gandeste-te la Faust. Complet. Citit si recitit. La Hölderlin. Pe urma, Rilke. Dar Trakl, acest sinucigas nenorocit, e mai important decat Rilke.

D.C.: Nu va plac ingerii lui Rilke?

M.U.: Nu-i vorba de asta! Georg Trakl e esential.

D.C.: De la expresionistii germani, un reper al secolului douazeci, poezia s-a schimbat.

M.U.: Nu prea mult!

D.C.: Dar postmodernismul, rostirea postmoderna pentru care se innegresc mii de pagini, nu va impresioneaza?

M.U.: Draga Corbule, prin anii '80, am nimerit, din greseala, in sala unde, la Sorbona, Monsieur Lyotard isi tinea cursurile despre postmodernism. Am stat vreun sfert de ora si-am plecat. François Lyotard spunea numai prostii. Pentru ca tot m-ai intrebat despre postmodernism (inteleg ca vei sustine o teza de doctorat pe tema asta), voi spune asa: daca poezia adevarata seamana cu laptele de capra, gras, bun, proaspat muls, poezia postmoderna este un fel de coca-cola.

D.C.: N-am nici o idee de incheiere a acestui dialog. La varsta pe care-o impliniti acum, sunteti un poet foarte iubit in Romania, multe poezii se stiu pe de rost, iar "Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Mihai Ursachi pe cand se credea pelican" ("Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic") este ultrapopulara. Stiti cum ar suna in latina?

M.U.: Nu m-am gandit.

D.C.: "Homo tecucensis machina habebant/ consecutur nihil".

M.U.: Asa este. Multumesc!

D.C.: Dumneavoastra, Magistre Mihai Ursachi, ramaie-va finalul pentru o fraza la implinirea onorabilei varste!

M.U.: Repet: nu e o placere pentru un poet sa ajunga la saizeci de ani. Am trait doar pentru Poezie. Nu las in urma mea nici mosii, nici copii, ci numai poezii. Stefan Voda poate sa ma bata cu buzduganul in cap. Nici mosii, nici copii, doar poezii!

Iasi, Terasa Pogor si Cafeneaua

"La Costumul Elegant", 2001

Mihai Ursachi - Benedictus

Privighetoare de noapte, priveghiul din urma, cu tipete jalnice, rotund privitori (mare veghe la turn), ochii cei galbeni ai privighetoriide noapte...

– Vae vae cucu victis, Benedictus, Benedictus, toata moartea e un strip-tease!

Mihai Ursachi - Casa

Îti mai aduci aminte de casa noastra, Singuratica, nuci si castani ancestrali ascunzându-iZidirea imaculata...Iar catre scarile albeErau doua siruri posomorâte de brazi.Zidire înalta si zvelta, un templu de spuma, Sau mânastire...Semne ciudate împodobeau frontonul ionicPe care ar fi putut exista o inscriptieNeconceputa...Pe sub ferestrele-nalte cu gratiiÎn umbra crestea margarintul - floarea cu lacrimiA celor de dinauntru...O, casa noastra de visuri, Pe dinauntru n-o cunosteam, Pe dinafara n-o pricepeam...

Casa aceea asezata îm loculDe nicaieri, sub nuci si castani, Casa aceea cereasca, desavârsita, inexistenta...

În ceata adânca, durere si spaima, Si câta iubire, si câta iubire..Îti mai aduci aminte?

Mihai Ursachi - Ce mai pasare

Lazare, Lazare, scoala-te, Lazare, s-auzi ce mai pasareîn lanul de mazare.

Cuc de pripas, mult cânta cu haz;cuc janghinos, mult cânta duios:

cu arcusul de tamâiepe-alauta de-alamâie;cu bagheta de cristalpe vioara de opal.

Mihai Ursachi - Eli, Eli...

Noapte de veci pentru cel rastignit în el însusi...

Caci la picioarele sale nu au sa plângaaducatoare de mir, si nici un apostol nu-i va vesti mântuirea...În pânza eterna pe dânsul nu-l înfasoarasi nimeni n-au ars pentru el mirodeniisi smirna.Parintele sau îti întoarce privirea în nouricând el, dându-si sufletul, roaga iertare...

O, sângele sau picurând în tarâna fierbinte, nu naste altare de purpura si nu se preface-norgii de garoafe aprinse... Iar cele trei lacriminu s-au facut magarint.

Noapte de veci pentru cel rastignit în el însusi.

Mihai Ursachi - Din reveriile domnului R.

Când singuraticul domn R. a ajunsdin întâmplare în chiar apropiereadomnisoarei sensibile N., el i-a spus:„ma bucur ca existati, domnisoara”.La tacerea mirata si indignata a ei, a raspuns:„ati fi putut, ma gândesc, sa nu existati”.Dar imediat, încercând sa repare greseala, a spus, si de altfel aceasta-i era si convingerea ferma(pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoiala)„va felicit pentru faptul ca existati, domnisoara”.Întelegând (prea târziu) ca întrecuse masurasi devenise cam cordial, se corecta, cum urmeaza:„vreau sa spun, propriu-zis, ca de faptma felicit pe mine pentru faptul ca existati”.Abia acum domnul R. savârsise o gafa enorma.Cât ai clipi, întelese ca ultima-i frazaera de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibridesi intentiuni refulate, ba chiarde o vanitate absurda (ca si cum domnisoarai-ar datora cât de cât existenta), ca din aceasta reiese un fel autarhicsi solipsist de a fi, în sfârsit, se facuse ridicul.Schimbându-si cu totul dictiunea, domnul R. deveni analitic:„adica, voiam sa constat ca sunteti o persoana sensibila”.Formula aceasta avea, evident, un cusur:cuvântul „persoana” strecura nu stiu ce aluziv, ca si cum, domnul R. fiind o persoana, domnisoaara la fel, prin aceastao comunitate ar exista între ei, un soi de fratie, de apartenenta

la aceeasi familie.„Mai bine zis, am constatat cu placere obiectul sensibil”.Si dupa o pauza, în care rosi:„Vreau sa zic o idee sensibila, sau, oricum, posibilitatea unei atare idei, saubanuiala (în fond destul de obscura) despre putinta, în general, a ideii ca în principiuse poate admite ca dacaexistenta e genul suprem si inexistentaexista, atunci inexistenta e existenta, decinu exista si, în consecinta...”Aici domnisoara sensibila N., din pricinaciudatei purtari a ciudatului domn, deveniîn usoara-ncetosare a serii asa disparenta, încât domnul R. a conchis: „Doamne, iata ca iarasi vorbescsingur pe strada, probabil ca iarasiam uitat sa iau picaturile”.

Mihai Ursachi - Flanela

Îti amintesti desigur flanela violeta, flanela aceea sublima pe care o îmbracasemîn cea mai frumoasa din serile noastre;despre care spuneai ca îmi sadeca o armura de smalt, stii tu, în searacând ne porniseram împovarati de garoafe si iasomiecatre Ierusalim…Când madam Zambilovicine-a dat câte doua tartine ( ca sa avem pe drum)flanela pe care apoi am adus-ofluturând ca un steag zdrentuit în razboaie, pe care apoi am purtat-ocu frenezie pe trupu-mi uscat de hangiu, pâna ce-a fost absorbita prin pori si s-a asimilatîn toate celulele trupului meu, si în schelet, iar tesatura ei sclipitoare a devenit un tesut.De ce încerci sa negi, de ce pretinzi ca nu stii ce flanela, ce seara, ce Ierusalim si asa mai departe?De ce vrei musai s-o pipai, s-o vezi, sa o dezbrac, tocmai acuma când nu se mai poate,

de ce pretinzi ca n-a fost nici o flanela, ca nu ma vezi, ca nu ma simti, ca nu ma recunosti?

Mihai Ursachi - In adancuri

Pogoara-tedintru adâncurida-mi hotarâreca nu e nimicîn adâncuri...ca ochii ah ochii nu tin nimicîn adâncuri...cum în oceanenu pot sa fieruini si armade...ca nu e nimicdecât pletele blondecare-s nimic...ca nu e nimicîn adâncuri nimic.

Mihai Ursachi - Magie Si Alcool

Magia si alcoolul viata`mi guverneaza , pe care-am inceput-o studiind filosofia , anatomia , dreptul si vai , teologia , dar negasind in ele nici liniste nici baza .

Sacrificai Venerei si-am zis : oricum o fi ea , sublima ori sordida , in trupu`i se ascundemisterul fara nume si coapsele`i fecundein spasmul ca o moarte confea vesnicia .

Imperialul spirit ma are`n a sa pazasi nici o constiinta`i egala cu betia

si tainica lucrare in noptile de groaza

Taram fara`ndoiala aflat-am , si cuteazamereu ratacitorul pe caile profunde :"Am aurum non vulgi , leonem , poezia ."

Mihai Ursachi - O viata bogata

De jur împrejur nalucire de ape, rastoace rotunde si rotitoaresi glasul de îngeri razbate aproape, din care izvoare, din care izvoare...

Acuma din nou ma opresc la fântâna, am fost noi pe-aici, am mai fost noi vreodata, un om ratacit c-o pribeaga straina...am duce-n adâncuri o viata bogata.

Acolo-s palaturi verzui si tacute, cu turnuri de apa, statui de rusalce, facliile ude si pletele ude, verzuile plete de alge.

Mihai Ursachi - Missa solemnis

I

Si nu se mai aude... Prin vaste nebuloaseMai ratacesc departe, stinghere si disperse, Ca niste fluturi-îngeri; nici semn nu mai ramase, Si caile-s pierdute, pe care totusi merse.

„Se-aprinde si se stinge mereu dupa masura.”O, nu se va aprinde nicicând si nicaireaÎntocmai ca aceea de sfânta si de pura, Cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea...

...................................................................

La ce sa se jeleasca aceea ce-a fost cearaObscura si inerta, sortita consumarii, Când razele plecate din sine în afaraLumina sunt si viata, din moartea lumânarii?

Spre lacul perfectiunii duc drumurile sfinte, Si pânza lui subtire cu-a cerului e una, Pe care delireaza febrila si fierbinteCorabia, nebuna.

Acolo se aude. Concentricele valuriEmise dintru sine spre tainicele sfere, Chemate sunt la sine din lacul fara maluriSituat la înaltime, umbrit de conifere.

II

În pânzele apei se înfasoaraCu funii de raze la cer se pogoaraÎn limpede groapaSapata în apa.

Deasupra lui zac rânduri de lespezi straveziiCioplite din cristaluri albastre-asa de clare, Încât nici nu exista: pe ultima-n tariiClipeste-ncrustata hipnotic Ursa mare.

III

Faclii din ceara vietii aprindeti, si cununaDe chiparos si laur gatiti pentru-necatulCe cârmuie prin stele Corabia nebuna.

Pâna-n înaltul apei i-atât de-adânc întinsul, Bataile de clopot abia daca-l strabatu-l, Ca zvonul sarbatorii s-ajunga pân’ la dânsul...

Mihai Ursachi - Naturforschung

Si afara de asta nu vindemManusi pentru cai.

Asa mi-a zis minunataFrumoasa precum CleopatraLa pravalia din ulita patraUnde vinde cu bucata.

Iar eu cu umilinta mi-am luat în spinare povaraFormata din sapte valize domestice plineCu fân si cu paie uscate la razele luniiDupa retetele mele cu totul secrete.

De altfel voisem doar sa-i consider danturaÎn timp ce necheaza, Curiozitate fireasca la unul care studiazaNatura.

Mihai Ursachi - Vedenie în burgul gotic

Doamne, se porniseo ploaie, o vânata ploaie de seara si noapteÎn burgul acela carpatic...

Padurile putrede se înecasera în neguriSi trasnetul rau bântuia ca o groaza.De la fereastra din turn ma uitam fara sinePrin cetina neagra, zidirile negre, Pierdusem cât mai e ceasul, cât mai e veacul...

Si la lumina lunga a unui fulger mutVazui, si cazui lesinat subt icoana...

...Pe caldarâmul albastru, de jad lucitor, Goneau doua umbre înalte, smintite din sufletul meu, Siluete prelungi de calugari...

Mihai Ursachi - Odaia Gingasei Iubiri

Si iata c'am venit, de foarte de departe, tot neamul meu se stinse, vlastarele sunt moarte.

Am mostenit conacul cel vechi, argintaria, si stema casei noastre: vesnicia.

La praznicul Enigmei, când visinii serbeazao ora anumita, m'am hotarât sa intru, sperând sa fii acolo, la ora ceea, treaza, tinând acelasi sfesnic in mâna, ca un schiptru.

Facui deci invocarea si semnele cerute, aprinsei in catuie trei feluri de tamâie, intrai pe usa strâmta cât am putut de iute, cum e placut la duhuri, cum iti placea si tie.

Mi se paru ciudat ca tu la ora ceeasa nu fii inca treaza; ma apropiai de patulde nuc in care cândva ai fost femeiacu trup de flori de visin, iar eu am fost barbatul...

Ma apropiai cu totul, uitând legile melesi orb intinsei mâna si cautai fierbinteaceea ce pierdusem; in albele dantelezacea o gramajoara de albe oseminte.

Intepenii de spaima si pricepui greseala......Crengi mari de visin dalbe prin gratii patrunsesesi la lumina lunii subtire ca betealavazui: eram trecut de veacuri pe lista de decese...

Privii in jur - covorul e napadit de ierbi, in vaza cristalina in care'ti puneam frezii -sirag de perle negre, un ghemotoc de serpi;prin vechi paienjenisuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi si spelci -moluste lipicioase, limacsi molâi si melci.Si craniul celui care am fost, e pe noptiera, il tii probabil noaptea in chip de scrumiera.

Mihai Ursachi - Poarta Invierii

In noapte, in noapte, in noaptevoi bate la usile oarbe ale tacerilor..."Acestea sunt usile tainei, in numar de sapte, "-Corabierilor, ratacitori dupa soare, lasati-ma singur...

Cutremurare'n afara, dar pace adânca'n adâncuri, cu degete palide, flori de iacint, si usa dintâi s'a deschis scârtiind;si am statut fara nume, nestiutor, nespus de usor, nestiutor inceput, fara trecut, nestiutor viitor...

Si am batut - eram altul, cu floare de mar, si mere rodit-au intr'adevar, o lume se'ncearca in fiece marsi fiece mar e un un numar...Cu degete arse si ochi de scintei, la usa de taina cu numarul trei;pe frunte-mi - frunza, una, de trifoi:

"Si tot intelesul, si singurul sensil vei avea prin subiect, predicatsi voluptoasa lor intruunire;si totul va fi inlauntru'ti, si totul va fi infara-ti, si tu intre ele.

Si vei pricepe si apa ce curgedin deal catre tinesi de la tine la valein clipa de ieri, in clipa de azisi'n cea de miine;caci tot de asemeni, odaia lumii talee inaltime, Largimesi Adincime, amin."

Bratu'mi de bronz cu tarie batu la intrarea a patra, in fata statuilor goale minat de destin."Mai stai putin"ginguri adormind Cleopatra.

In fata usii cincieram in opincisi nadragi:"oitelor dragi, sus la munte susdoinind v'am adusca sa va ascunddincolo de prund, la iarba cea grasa, in tara frumoasa, de Domnul aleasa...

In fata usii saseam tras la aghioase:"Aghios, Aghios, Aghios, tamâie, tamâie, tamâie, momâie, momâie, lalâie..."

"Parea ca prin nouri o poarta s-a deschis", adânca dintre porti.Si in tacerea taceriloram zis:

-Corabierilor, lumina! Si-am inviat dintru morti.

Mihai Ursachi - Spre steaua carnagiului

„Treceam – câta vreme – pe lânga limanuriPrin intermundii, tarâmuri inferme, Fara opriri la cerestile hanuri, Caci vai, calaream pe un vierme.

“De ce, întrebai albiciosul meu cal, A trebuit sa ma nasc pentru tine, iar tuPentru ce m-ai ales?” InfernalOndulându-si spinarea, tacu.

“Pentru ce esti atât de molâu, de docil, Pentru ce nu nechezi?” Si simtindu-l ca plânge, Cu pinteni adânci rascoleam în tesutul fragil.…Picioarele mele sunt rosii de sânge…

“O, zisei atunci, umoarea aceasta eu o cunosc, Curge-n vinele mele, tu n-o poti avea.”Si plin de mânie lovii cu cravasa mea, pleosc!În ochii fiintei aceleia, care tacea.

Lumina miloasa a Caii LacteeNe-nvalui… Din rana deschisaCata catre mine un ochi de femeieNespus de iubit – amintire ori vise.

Iar mâinile mele sunt rosii, sunt rosii, Întocmai ca steaua carnagiului, Marte, Spre care pluteam amândoi, ticalosii, Pe care nimic nu ne poate desparte.

Mihai Ursachi - Triplu Poem Pentru Batrânul Porcar Garibaldi

I. Redesteptarea imaginii lui

Atât de târziu, si cenusadin sufletul meu, dintr'al tau...Mai trec si acum pe sub zidul cu usa, in mahalaua adânca, Ticau.

O, innecat in narcoza salcâmilor mari, aproape-am uitat de ceasornicul vechi cu nisipdin odaita din zid a batrânului nostru porcarpe care il poreclisem Chrysip,

desi el era propriu-zis Garibaldi, din pricina barbiipatriarhale, a palariei si-a istetimiice-o arata in instructia porcilor lui naravasi precum cerbiisi imaculati precum serafimii...

Traia deci in zidul in care avea o chiliesi ceasul de care ziceam, cu nisipul, cenusa, si porci peste tot, incredibil de multi, cam o mie, unii imensi, altii mici, peste dânsul, pe strada, caci usa

din zid statea vesnic deschisa...El ii iubea, "fetii tatii", cara ne'ntrerupt "laturi caldi", platea pentru dânsii impozit, avea pentru toti "ricipisa", batrânul porcar Garibaldi.

II. Descrierea plina de tristete si de intelesuri a mortii lui

"O gaura'n marele zid nu se poate, i-au spus, o vizuina, un gol in cetate;miine in zori sa fi parasit acest jalnic defectin care traiesti. Zidul nostru va trebui sa devina perfect."

A inteles, n'a'nteles... Si-a hranit purcelusiica intodeauna, i-a spalat pâna noaptea târziu, a scos mai pe urma un sipcolbait, cu rachiu, si-a stat toata noaptea'n deschiderea larga a usiiprivind mahalaua adânca Ticau. In mâna tinea ceasul lui cu nisip.

Când goarnele clare cântara in zori, venira cu sculele lor:sapte mesteri maricalfe si zidari.Facura mortardin nisip curatcare l-au aflat.Cumpana dreapta si plumbsa nu iasa zidul strâmb.Cancioace, mistrii, agere-argintii, de la temeliiinaltei zidiri, sântei monastiri.

III. Inscriptia pe zid, in locul unde nu se va mai deschide nicicândusa batrânului porcar

In zidul acesta enorm in care cândva a fost usa, odihneste de-a pururi porcarul si porcii lui; cu toti sublimii, s'au prefacut hat de mult in cenusadar umbrele lor sunt in ceruri si impreuna cu serafimii

haladuiesc prin toloacele vesnice.

Aşa grăit-a

"Cât timp vei avea vreo umbră de speranţă,să nu speri nimic; ci doar atunci cândcu adevăratvei uita ce-i speranţa, poţi începesă speri. Şi de îndatăpentru tine nu va mai fi vreo speranţă."

Astfel îmi spuse Demonul, şiplin de nădejdelăsai orice speranţă când am intrat acolo.

(preluată din "Nebunie şi lumină" ed.Nemira/1998)

Cîinele Miriapodis

Un somn adânc, nerăzbătut de glasuri, de umbreşi nici de zborul vreunei păsări.Doar cîinele Miriapodisîmi dă tîrcoale subţire şi lung,dar el nu există.Cîinele Miriapodise doar o vagă amintiredespre bănuiala destul de obscurăcă undeva printre arbori există un fel de pădure.Dar cîinele acesta atît de'ndoielnic,cu toate că mişună - urechelniţă lungăpe la picioarele mele,cîinele Miriapodisnici nu există.

Doar apa în veci stătătoare a somnului.

Originea şi destinul unei haltere de modă veche

Se pare că masiva halteră strămoşeascăs-a condesat din factori cândva imponderabili;fapt e că nici cu gândul nu poate s-o urnească,vocaţia astrală găsindu-l incapabil.

Încât el stă pe vine, legat de inerţiec-o funie anume prea scurtă; ghemuit,cloceşte umilirea ironică ce ştiecă-i parte integrantă din textul stabilit.

Ci-n clipa hotărârii, mirabila balistăirumpe şi preface tăcerea-ntr-o ghiuleaplasată pe o curbă cerească ce persistăcu-atât mai mult în sfere, cu cât a fost mai grea.

Poemul de purpură - fragmente - .............

VI. Jocul

Iubito, hai să ne jucămde-a Ildiko și de-a Attila.Acesta'i cortul meu de blăniîn care te-am adus cu sila.

Dar jocul nu'i adevărat,vedem fantasme ca nebunii,a fost odată-un împărat...Nuntașii-aceștia nu sunt hunii.

Iubite, oare pentru cee-atât de roșu acest fluviu?Și numele lui care e?Iubito,-acesta e Danubiu.

Iubite, oare frații meidorm liniștiți în roșii ape?Și oare tata e cu ei?Iubito, vino mai aproape.

Iubito, toate au trecut,să'ți spun un vis din multe vise:dar mai întâi să te sărut,căci toate ușile's închise.

Părea că-am fost copii cândvaîn verdele Septentrionși doica noastră ne citeadin cartea lui Marcel Brion.

Că ne jucam un straniu joc,un joc cu flăcări și cu sânge;iubite, dă'mi acum te rogpumnalul tău, ceva mă strânge.

Să ne jucăm un joc frumos,

ce se va scrie în istorii... Deasupra pustei colbul gros,și lung se tânguie cocorii.

VII. Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în fața lumii, a trecerii vremii și a Poemului de purpură

Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca pe-o pușcă.Astfel înarmat, tot ce există îl mușcă.Adeseori spune:”O, slăbiciune,numele tău este artă.”Fiind deci atât de ridicul și slab, întreprinderea lui e deșartă,întocmai ca a zidarului, fratele său,care a vrut să clădească o piramidă'n Țicău.Dar mai cu seamă,ora îi pare târzie, și mult îi e teamăcă vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste:

VIII. Bătrânii cronologi

Doi inși stăteau de foarte multă vreme într'o zidire fără porți; ei nu știau de câtă vreme ședeau acolo, deși numărau cu meticulozitate fiecare zi care trecea și, cu ajutorul calendarului digital al călugărului Damaschin, calculaseră exact toate sărbătorile și datele mai importante pe multe mii de ani. S'ar putea spune că deveniseră specialiști în cronologie, căci știau cu precizie pe ce dată căzuseră Paștile în anul 1054, și dacă ziua aceea din 1453 fusese o joi sau o vineri; visul lor era un calendar complet pe șaisprezece mii de ani.Uneori ziceau: 24 aprilie 11007 va fi o marți înaintea Floriilor.Și totuși n'ar fi putut spune de cât timp ședeau în încăperea aceea, deși își aminteau precis ziua venirii lor acolo, precum și numărul exact de zile care trecuseră de atunci.Târziu de tot ziseră: calendarul complet pe șaisprezece mii de ani e făcut, din oscioarele degetelor noastre, și știm precis că de azi în șaisprezece mii de ani va fi o marți înaintea Floriilor.Dar în clipa aceea unul din ei oftă și zise: iată, acum eu am să mor, păstrează tu cronologia.Iar celălalt: și eu simt că mor.Apoi, privindu'și încheieturile mâinilor mumifiate, cu pielea ca pergamentul, pe care se aflau însemnați cu minuție cei șaisprezece mii de ani, muriră amândoi. Era într'o marți înaintea Floriilor.

IX.

Aici unde suntem e pace cu adevărat. E pace cu adevărat.

La picioarele tale, iubito, prunul sălbatic a înflorit,colina întreagă e semănată de îngeri cu florilece s'au numit imortele. Din inima meaun mac de câmpie s'aprinde o dată pe an. Este noapte,și la picioarele tale iubito, prunul sălbatic a înflorit.

Marea adânc priveghează tăcerile albe în cares'a înecat graiul nostru, iar luna, ca'n vechile sfinte poemeduminează zidirea în formă de crin. Un crin cugetând,astfel am fost și-am trecut noi pe țărmul acestala marginea mării. Universul întreg e un crin.

Aici unde suntem e pace cu adevărat. E pace cu adevărat.

Proiecte primăvăratice

Visul nostru era(o, din naivitatenici nu bănuiam că o mulţime de lumese gândise mai înainte la asta)visul nostru era să deschidemun pension pentru fluturi.Născoceam felurite metodeeducative, tu te pierdeai în detaliicu privirea la avantajele orei de dans în formareagraţioasei deprinderi de a plana prin livadă.Eu voi preda limbi străine şi instrumenteprecum clavecinul, viola da gamba şi cornul.În privinţa chestiunilor practice să nu avem grijă:tu te pricepila dulceţuri şi din rochii mai vechi, prăfuite,ştii să faci bluze uşoare şi colorate ca florile-n mai.

Acesta era visul nostru, să deschidemun pension pentru fluturi;şi din naivitate nici nu ştiamcă o mulţime de lume se gândisemai înainte la asta.

(Diotima, 1975)

Solia

Eu sunt ambasadorul Melancoliei,şi iată,mult prea duioasele mele scrisoride acreditare:

PRIMA SCRISOARE:

Noi, Padişahulîntregii Melancolii,Împărat al Singurtăţii de Sus şi de Jos,stăpânitorabsolut al Regatului Dorşi Prinţ Senioral Tristeţii,dăm ştire la toţi ca să fie cu luare amintecătre solia trimisului nostru numit Menestrel.

Dată azi în cetatea Mâhnire

A DOUA SCRISOARE:

(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această limbă.

A TREIA SCRISOARE. BALADA LUI MENESTREL, CARE BĂTU PÂN'ACOLO DRUM DE MULTE VIEŢI, CI N'A FOST VREDNIC SĂ TREACĂ DE POARTĂ ŞI SĂ ADUCĂ SOLIA:

Era un castel înecat în verdeaţă,pe porţile negre sculptat un dragonpărând că de întotdeauna vegheazăsă nu intre lume străină'n donjon.

Veneam de departe, albastru derviş,

şi ostenit după şirul de ani,purtam pe veşmânt şi pe frunte înscrişiversete din Pali şi psalmi din Coran.

Eu nu căutam nicăierea nimic,se auzea de prin crânguri de rozecântarea ciudată a lui Laostic,pierdut în adâncă şi blândă hipnoză.

Desculţ şi purtând o cunună de paide rogoz, m'au chemat musafir(era chiar în ziua de Sfântu' Mihai)la prânzul cel mare de după Turnir.

Dar eu am tăcut şi-am plecat mai departe,şi fără să trec pe sub porţile vechi,eu însumi, pe veci încifrata mea carte,un cântec de vis îmi suna în urechi.